producatori de vin - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 25 Octombrie 2021 19:26

Viticultura de pe Colinele Dobrogei

Lui Panait Trantu, mai toată lumea îi zice Iota Trantu. E un fel de brand, asociat cu regiunea viticolă Murfatlar. E un specialist apreciat și respectat, dovadă că este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”. Am stat de vorbă despre o grămadă de lucruri foarte interesante, despre irigații, despre conversie, despre eforturile pe care cineva trebuie să le facă dacă merge pe acest drum, despre banii care nu prea sunt, sau sunt, dar nu unde ar trebui, despre lipsa forței de muncă, despre poziția vinului românesc pe piața internațională și câte și mai câte. 

0V5A8624

Iota Trantu este din zonă, dobrogean, din comuna Stejaru, județul Tulcea. Când era copil, nu voia să facă agricultură, a urmat un liceu teoretic cu profil real și apoi s-a pregătit în domeniul industriei alimentare, fiind absolvent de chimie alimentară, la Galați. Doar că, pe vremea aceea, nu prea alegeai ce vrei tu, ți se dădea o repartiție unde aveau ei nevoie. Iar posturile pe care le primeau cei care absolveau domeniul amintit erau în locurile unde se valorificau produsele de origine animală sau vegetală. Așa a ajuns într-o unitate în care se producea vin, care avea în spate și o însemnată suprafață de vie, vreo 2.300 de hectare. Acolo a făcut ceea ce era pregătit să facă, același lucru pe care îl face și acum. Și nu doar că face același lucru, dar și în același loc, la Cernavodă. O dovadă de consecvență, statornicie și optimism. Ultima calitate răzbate din tot ce face și zice. Nu cred că riscăm prea mult să spunem că această regiune vitivinicolă îi datorează parcursul bun de care se bucură în ultima perioadă, pentru că a crezut în potențialul zonei și i-a încurajat și pe alții să treacă peste problemele care apar mereu.

Deschizător de drumuri

Crama sa, care-i și poartă numele, se află pe locul fostei crame a IAS-ului Cernavodă, al cărei director a și fost, o perioadă. Pentru că IAS-ul rămăsese fără nicio suprafață de vie, toate fuseseră retrocedate foștilor proprietari, în 1999 a hotărât să se privatizeze, înființând compania Vinex Murfatlar. A luat în arendă 300 de hectare de vie, devenind unul dintre primii producători privați de vinuri din țară.

Recunoaște că nu și-a dat seama cât urma să fie de greu, dar a mers înainte. „Cea mai grea perioadă a fost prin anii '98-'99, când la toate unitățile mari au dispărut suprafețele, societatea a intrat în lichidare, dar am avut noroc că îi cunoșteam pe foștii și noii proprietari, care au fost de acord să le iau eu să le lucrez. Am fost nevoit, ca urmare a situației create, nu era nimeni care să dorească să facă lucrul ăsta. Eu eram încrezător, dar a fost partea cea mai grea, nu aveam bani. Nu am avut bani să plătesc prima lună de salarii. Noroc că erau niște firme de inputuri, care îmi ofereau și motorina, îmi dădeau și avansuri, cei la care vindeam vinul, aveam și o relație pe export, și cu ajutorul lor am  reușit să depășesc problemele, ba chiar am putut să cumpăr la un moment dat o parte din suprafețele de vie, clădirile...” Acum lucrează doar 200 de hectare de vie, toate, în proprietatea sa, pe care le-a replantat, între 2005 și 2012, prin programele de reconversie, pe care le consideră foarte reușite. „Programul de reconversie a fost un mare ajutor, în sensul că a venit când trebuia. Suprafețele vechi aveau cel puțin 20-30 de ani, iar un ciclu la vie este de 30-35 de ani, maximum 40 de ani, dacă îl exploatezi foarte bine. Cred că s-au replantat undeva la 34.000-35.000 de hectare, asta începând din 2007 până în prezent.”

În ultima vreme nu se prea mai accesează banii ăștia, din cei 48 de milioane de euro pe an, de vreo 5-6 ani nu se mai accesează decât vreo 15-18 milioane pe an, deși loc pentru replantare mai este destul, dar s-au cam epuizat cei care doresc să își înființeze o suprafață de vie. „Noi în România avem comunicate la Comisia europeană 185.000 de hectare de vie. Până acum. Aceste suprafețe care au fost cu vie, ele există în continuare – ce vedeți dumneavoastră pe terase, acolo unde nu se poate cultiva altceva, cereale –, au rămas. Acum sunt împădurite, neîngrijite. Vă spun că aici, în zona Constanței, avem undeva la 6.000 de hectare care nu sunt plantate. Este teren disponibil, numai că trebuie făcute investiții acolo și trebuie dat ceva, stimulați beneficiarii care accesează aceste programe: ajutor și de la primărie, e vorba de drum de acces, de faptul că te-ncurci de niște proprietari care nu se găsesc, și ca să-ți faci o exploatație viticolă trebuie să ai cel puțin 20-25 de hectare parcele de titluri, nu poți să mergi sacadat cu aceste fâșii, trebuie să lucrezi în sistem intensiv. Și găsești proprietari care nu sunt depistați, terenuri care nu sunt atribuite, iar cei câțiva care vor să planteze se încurcă de anumite suprafețe, de intabulări, de cadastre, de tot ce înseamnă...”

Tehnica lucrărilor din vie este învechită

Din păcate, banii ăștia se pierd, iar viticultorii au nevoie de bani pentru tehnologizarea procesului de producție din vie. Ei, organizațiile de producători, chiar au cerut trecerea acestor bani la investițiile din vie. „Nu știu de ce, ni se tot spune că nu prevăd regulamentele, dar nu prea am găsit în regulamente unde să ne interzică să folosim. Noi, până acum, puteam accesa pentru fermele viticole doar pe AFIR, dar acum, după cum bine știți, nu aveam punctaj, deci în ultimii 7-8 ani, cei cu exploatații viticole n-au putut să-și facă investiții în zona fermelor, începând de la tractoare, combine de recoltat și utilaje de lucrare a solului, nu au avut acces. Pur și simplu. Nu știu cum vor fi, acum, noile Ghiduri ale solicitantului pe AFIR pe măsura 4.1 – 4.2, cum vor arăta și ce punctaj va fi acordat, că, vă dați seama, noi am modernizat unitățile de vinificație, dar avem un handicap la plantațiile de vie, pentru că nu avem automatizare, care ne-ar reduce foarte mult forța manuală de lucru, începând de la mașini de tăiat și mașini de recoltat și de stropit. Toți cei care au accesat și-au cumpărat la nivelul anilor 2000 majoritatea utilajelor, sunt deja 10-11 ani, uzate moral, iar atunci mai exista forță de muncă în România, acum suferim la acest capitol.”

trantu

Capitolul forță de muncă este unul destul de grav în toate domeniile de activitate. Nu avea cum să fie altfel în agricultură, iar în horticultură, în mod special, unde rolul acesteia este foarte mare. „Nu prea găsim oameni să vină la recoltat, forța de muncă pe care o folosim este formată din femei între 60 și 65 de ani, doar ele au mai rămas aici, care mai lucrează în câmp, care sunt și foarte ordonate. În rest, nu mai găsim tineret, pentru că pleacă afară, iar cei care rămân nu vor să vină la muncă. Iar ca să lucrezi cum trebuie, îți trebuie cam o persoană pe hectar, începând cu tot fluxul, de la vița-de-vie până la vin, cam acolo ajungem.”

Producem mai scump, vindem mai ieftin

Lipsa forței de muncă, lipsa utilajelor care să suplinească oamenii duc prețul de producție a vinului în sus. Iar acest aspect se pare ca este unul foarte important în decalajul pe care viticultura noastră îl are față de puterile mari din domeniu. Pentru că degeaba ai o calitate competitivă, dacă cheltuiești mai mult ca să o obții. „S-a început această afacere cu vinuri, în zona privată, cam după anul 2000, și pentru că suntem într-o piață concurențială, față de țările cu tradiții noi am fost dezavantajați, pentru că nu am avut terenuri, nu am avut tehnologie, nu am avut bani. Noi suntem, în acești 20 de ani, la scara investițiilor în viticultură, într-o perioadă de început. Cramele din România sunt foarte bine dotate, noi producem vinuri de calitate, dar față de concurență nu avem piață. Piața din România nu este la un nivel la care să poată să absoarbă ce producem noi și atunci e nevoie să ne adresăm și către piețele de afară, iar  pe acestea noi nu avem un nume. Pe piața europeană și americană România nu a fost cunoscută, poate doar cu vinuri foarte ieftine. Or, un produs ca să fie și foarte bun, și ieftin nu prea se poate. Noi avem costurile de producție mai mari decât ei, pentru că ei s-au tehnologizat mult mai rapid decât noi, au acces la fonduri, la împrumuturi cu dobânzi foarte mici.”

Nu se pune doar problema că nu avem acces pe piețele europene, așa-zise consacrate, nouă ne e greu să pătrundem pe orice fel de piață. „Peste tot există o piață, ea trebuie exploatată. Ca să ajungi pe această piață, trebuie să ai turnee de promovare. Noi nu suntem în stare să facem asta, nu avem bugete, nici nu suntem ajutați de instituțiile din țară. Ca să penetrezi într-o țară, nu te duci o singură dată, cu un stand, și gata. Trebuie să lucrezi 3-4 ani, să fie ceva consistent. Trebuie să investești cam 50000 de euro într-o țară pe an. Iar dacă țara respectivă nu mai este atractivă după ce ai investit? Sau te răzgândești între timp. Iar banii europeni pe care i-am putea accesa pentru asta se obțin foarte greu. Am colegi care au încercat și au renunțat. Se derulează foarte greu. Este foarte multă birocrație.”

Pe lângă aceste probleme pe care le ridică potențialul redus de care dispun viticultorii noștri pentru a pătrunde pe alte piețe, se adaugă o discrepanță între proporția cererii de vinuri albe comparativ cu cele roșii. În România piața solicită 70% vinuri albe, în timp ce în vest proporția este inversată. Cum să îți coordonezi producția? Dacă produci pentru piața locală, insiști pe producerea vinurilor albe, dar aceasta nefiind capabilă să absoarbă cantitatea produsă, reorientarea către export se lovește de lipsa cererii de vinuri albe în acea zonă. Cum o dai tot nu e bine. Tradiția consumului este, în opinia lui Iota Trantu, legată de nivelul de trai, de unele cutume. „Nu am avut un cult al vinurilor roșii. Asta este de înțeles, românul încă nu consumă vinuri la restaurant, pentru un vin roșu trebuie să ai un așezământ, trebuie să consumi carne roșie, să stai undeva să fie pregătită, carne condimentată, la noi cel mai mare consum se face la evenimente, sâmbăta, duminica, la o nuntă, la un botez, plus că e obișnuința asta a șprițului, mai ușor de băut.”

Soiurile românești, cele mai cerute

Consideră că este foarte bine pentru România că s-au plantat foarte multe soiuri românești. „La un moment dat se cam pierduseră, acum vreo 20 de ani. Feteasca neagră, la noi a fost pus în plantație prin anii ’85-’86, până atunci erau suprafețe mici, dar după acești ani s-au plantat suprafețe întinse în podgoria Murfatlar. Acum sunt foarte multe suprafețe cu Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasă românească, Fetească neagră, Băbească neagră. Soiuri de care chiar și noi am fost surprinși de ce calitate au. Bineînțeles că au apărut și metode noi de vinificație, utilaje, și le-am scos în valoare, nu că n-ar fi fost ele bune.”

Știm cu toții că sunt regiuni viticole în care predomină ori soiurile albe, ori cele roșii. Iota Trantu ne-a explicat că asta nu vine ca urmare a impunerii din partea vreunei autorități. „Sunt stabilite niște soiuri care sunt potrivite cu zona, foarte multe variante, din care fiecare, după istoricul zonei, cu experiența sa, în baza cunoștințelor pe care le are, își plantează ce soi dorește, în proporția, de alb, de roșu, pe care o consideră potrivită.”

L-am rugat să comenteze acest trend, care se manifestă de vreo 10-15 ani pe piața mondială, de a consuma vinuri tinere, în special albe și roze. A zis că pe de o parte sunt puse în valoare prospețimea, cu aromele de flori proaspete de câmp, dar că ar putea să fie și raționamentul producătorului, care zice „de ce să mai ținem la învechit, atâția ani, și vinul alb, și să nu-l vindem mai repede?”. Despre vinurile roșii zice că se pretează la învechire, „ele trebuie să mai stea, cel puțin un an, prin butoi, apoi să mai stea și prin vinotecă și la sticlă, putând fi consumate mai târziu, peste  doi, trei, cinci ani. Dar asta înseamnă o blocare a unor valori în sticlă și trebuie să și suporți. De aceea e binevenit acest mix prin care consumăm vinurile albe și roze proaspete, ușoare, savuroase, pe care să le bei de plăcere, și vinurile albe care trebuie «împrietenite», să rămână la învechit”. 

Viticultura, cea mai afectată de pandemie

Evident că și pandemia și-a pus amprenta. Mai mult decât asupra altor agricultori. Și nu în zona de producție, ci în cea a vânzărilor, care au fost undeva la 20-30%, față de anul trecut, cel puțin așa susține gazda noastră, care vede și un aspect pozitiv, creșterea vânzărilor pe online, dar asta în condițiile în care acestea erau aproape inexistente. „În România, 90% din consumatori consuma doar la evenimente. A crescut pe piața de online, dar până acum doi ani noi nu prea vindeam mai nimic pe online. E un lucru bun acesta că a crescut, dar nu se acoperă pierderile, pentru că românul nu consumă vin acasă, foarte mult, era obișnuit la petreceri, la evenimente, nu s-a mai ieșit la restaurant, de exemplu, anul trecut, vă spun sincer, pentru cei care lucrează pentru HoReCa, pe produsele premium, vânzările au fost la 50-60% față de 2019. Se vorbește despre un ajutor de 500 de euro pe hectar, o sumă care, zicem noi, nu este suficientă, având în vedere că lucrările pe hectar ajung undeva la 3000-3500 de euro pe fiecare an, 500 de euro însemnând undeva la 15%, foarte puțin.”

trantu roze

O soluție ar fi distilarea vinului care, nefiind vândut, se deteriorează. Dar nu prea sunt distilerii în România. „Producătorii nu vor să se autorizeze pentru distilerie pentru că e birocrația foarte mare. În România nu sunt decât doi-trei producători de țuică autorizați. Restul sunt producători de produse tradiționale și sunt mici care nu apar pe piață, nu se văd sau sunt pe piața nefiscalizată. În celelalte țări, Spania, Italia, Franța, chiar și vecinii noștri bulgari, cam toți producătorii de vin au și distilerie pentru vinars.”

Irigațiile, eterna poveste

O temă extrem de importantă, care și-a pus, și asupra viticultorilor, amprenta foarte puternic, a fost seceta, chiar extremă în Dobrogea. Cultura viței-de-vie, în ciuda prejudecății că seceta ar favoriza o calitate înaltă a vinului obținut, nu este posibilă fără apă. Relația dintre calitate și precipitații este legată de cantitatea acestora, care nu este de dorit a fi prea mare. „Trebuie apă la vie, altfel mor plantele, ca să o înlocuiești îți mai trebuie trei, patru ani, dacă la cultura mare pierzi producția pe anul respectiv, aici pierzi o perioadă de patru, cinci ani, cu cheltuieli foarte mari.”

Iar dacă vorbim despre secetă, vorbim despre irigații. Care nu prea sunt. Iota Trantu s-a îngrijit și de asta, chiar dacă a fost nevoit să plătească mai mult decât face. „Eu sunt primul care a făcut irigații prin picurare în 2008, în vie, în România. Și nu am luat apă nici din canal, nici din Dunăre, am luat apă de la uzina de apă a orașului, la un preț mai mare, dar aveam nevoie. Deși aveam la îndemână aceste surse, nu am putut la vremea respectivă să iau de acolo. Plătesc cu un leu metrul cub, pentru vie nu e chiar scump pentru că nu e nevoie de foarte multă apă, fiind și sistemul de picurare... am nevoie undeva la 70-80 de litri pe metrul pătrat pe an, împărțite pe trei, patru luni, totuși e scumpă apa, în condițiile în care stăm între Dunăre și Canal la câteva sute de metri.”

Alături de el sunt toți cei din zonă. „Noi suntem un caz fericit la Cernavodă, această organizație de udători irigăm toată suprafața de vie pe teritoriul administrativ al localității Cernavodă și sunt undeva la vreo 700 de hectare. Noi irigăm aici cam de 12 ani, față de ceilalți colegi ai noștri din Dobrogea care, cu toate că sunt riverani Dunării sau Canalului, nu au reușit.”

Nu au reușit pentru că nici nu este foarte ușor, chiar dacă sunt fonduri ce pot fi accesate. Fonduri sunt, dar sunt și piedici, uneori de netrecut. Cea mai complicată situație provine din situația de fapt din România, unde pământul este foarte fărâmițat, sunt foarte mulți proprietari, pe mulți nu-i mai știe nimeni, sunt succesiuni nefăcute, iar unii dintre proprietari sunt și de rea-credință. „În lege scrie că trebuie să ai acordul proprietarului, acord notarial, or, unii proprietari nici nu sunt cunoscuți, pe alții nu-i găsești, nu au terenurile intabulate, chiar dacă-l găsești pe proprietar, trebuie să fie terenul intabulat, or, noi știm că în România nici jumătate din terenuri nu sunt intabulate, și te lovești de un proprietar care are o fâșie de 50 m și nu poți să treci conducta. Atunci te lovești pe o organizație mare, cu 5000-6000 de hectare, de un singur proprietar unde nu poți să traversezi și nu se asigură aceste irigații.”

Iota Trantu zice că ar fi și soluții care ar putea fi luate în considerare: „Irigațiile se fac primăvara-vara, nu se fac iarna, și s-ar putea folosi conducte care se pot pune suprateran, deci să nu intri pe proprietatea aceluia sau, chiar dacă ai intra, cu acordul primăriei poți să treci aerian o fâșie de pământ, după aceea s-o muți de acolo, să fie flexibilă”.

O altă problemă de care s-au lovit cei din zona lor este faptul că ANIF-ul nu pompează apă la stațiile de bază. Trebuie să ai o sursă de apă independentă, adică o sursă de apă curgătoare, un lac sau foraje independente. „Cred că ar trebui să regândească guvernanții noștri modul de atribuire a acestor proiecte, și acolo unde nu se poate face prin ANIF, ar trebui să lase producătorii sau cumva să gândească împreună cu autoritățile locale, cu primăriile, pentru că toate localitățile care sunt riverane Dunării și Canalului, până la distanțe de 5-6-7 km, se pot alimenta direct de acolo, ba se poate lua apă și din niște lacuri, Tașaul, Razelm. Acum sunt tehnologii, sunt stații de pompare plutitoare, care nu afectează integritatea malului sau a digului din zona respectivă, și se pot amenaja într-un timp foarte scurt, fără a fi nevoie să refaci această structură mare a ANIF-ului, care durează foarte mult. De 30 de ani, n-au reușit mai nimic și tot ce era s-a distrus. Cred că ar trebui să lase puțin mână liberă sau să acceseze împreună, într-o asociere cu autoritățile locale, cu primăriile, aceste fonduri.”

Consideră că dacă n-ar fi foarte multă birocrație cu mulțimea de aprobări și autorizații, programele de finanțare ar fi foarte bune. „Pentru vie sunt alocați 4000 de euro pe hectar, asta însemnând 75% din investiția necesară în realizarea unui hectar de vie. Nu știu anul ăsta, că am înțeles că s-au scumpit foarte mult toate pompele și conductele pe bază de plastic și inox, este o situație pe plan mondial, s-au dublat prețurile, aud că se și triplează.”

El a implementat recent un program de irigare prin picurare, de altfel foarte dificil și costisitor. „Ca să faci un sistem de irigații prin picurare sunt necesari cam 6000 de euro pe hectar, din care 4000 de euro îi poți lua prin programul de reconversie. Eu aici, pentru 35 de hectare, am îngropat 7 km de conductă principală și vreo 150 km de tub de picurare. Numai să-l întinzi, vă dați seama ce înseamnă.”

Spune că programele pentru susținerea irigațiilor prin picurare, prin APIA, sunt greoaie. „Sunt bani, dar foarte mulți renunță din cauza birocrației, accesează, dar renunță pe parcurs. Ar trebui avute discuții la nivel de minister, să se facă mai accesibil. Această măsură e de vreo doi ani, s-a amânat vreun an și jumătate pentru cei care voiau să pună conducta îngropată, s-a stat pentru ca să schimbe ordinul. Acum sunt mai mulți solicitanți, în cadrul asociației noastre, Colinele Dobrogei, sunt șase care au depus dosare.”

Nici mare, nici mic

Din păcate unitățile mai mici, de câteva hectare, nu sunt prea eficiente economic. Pe de o parte, nu au posibilitatea să construiască o cramă, numai autorizațiile și i-ar copleși, pe de altă parte, dacă reușesc să obțină vinul, vinificat într-o cramă din apropiere, cantitatea obținută nu e nici mică, să o consume singur, dar nici mare să o poată vinde eficient. Marketingul presupune cheltuieli care sunt la fel de mari ca și în cazul în care ai vinde mai mult. Doar un preț foarte mare obținut ar face eficientă o astfel de plantație. Dar cine poate vinde la prețuri foarte mari în România? Gazda noastră a observat că există în asociația pe care o conduce o dilemă printre cei aflați într-o astfel de situație. „Pentru a face un business din treaba asta trebuie să îți mărești suprafața, să treci de 15-20 de hectare, sau lucrezi doar ca hobby, sub un hectar, pentru consumul propriu, iar cei cu patru, cinci, șase hectare, sunt într-o dilemă în momentul acesta dacă să își mărească suprafața sau să o micșoreze.” 

De altfel, în sectorul vitivinicol nu este sprijinită producția în vreun fel, „la noi subvenția este foarte mică, raportată la costurile de producție, adică undeva la 3-5% din costuri pe un an, e doar subvenția pe suprafață, 140 sau 150 de euro pe hectar, în condițiile în care costurile la vie sunt undeva la 2500, 3000 de euro pe hectar, într-un an”.

Specialistul face diferența

Cheltuielile pe care le faci pentru a produce un vin de calitate nu sunt doar în direcția unei tehnologii înalte, ci și în specialiști. „Toți cei care au investit în tehnologie a trebuit să își ia și un specialist care să se priceapă, pentru că vinurile nu se fac singure. Noi am avut o școală bună de oenologi, venită din producție, de la marile unități care s-au desființat între timp, sau școliți afară, iar pe lângă aceștia sunt oenologi veniți de afară, de la care am învățat să fim în trendul actual. Sunt și niște oenologi, Flying Winemakers se numesc, care vinifică în primăvară în emisfera sudică și vin în toamnă în emisfera nordică, care au acumulat experiență și se pricep foarte bine la treaba asta. A trebuit să facem și noi aceste angajări de personal, pentru că e bine să vezi ce este nou, fiecare vine dintr-o altă parte, aduce ceva nou, un lucru pe care nu l-ai știut. Apar de la an la an noi metode de vinificație de fermentare, de păstrare de arome, o altă calitate și trebuie să fii în același trend cu lumea nouă din industria vinului. Vinificatorii de la noi s-au specializat și ei și trebuie să caute cea mai potrivită metodă pentru materialul din zona lor. O metodă de vinificație poate fi bună într-un loc, iar în altă zonă, cu un strugure cu alte caracteristici, nu este potrivită.”

Arta culinară, o atracție turistică

Fire optimistă, vede o posibilă creștere a turismului oenologic, „mai ales după această perioadă de pandemie, când lumea a văzut ce înseamnă să stai închis în casă, să vedem în asta o parte bună a acestei pandemii”.

0V5A8684

Crede în potențialul turistic al zonei dobrogene, mai ales din perspectiva unor atracții culinare. „Dobrogea este o zonă bogată în ceea ce privește arta culinară, avem o diversitate mare de etnii și toți au un aport la această bogăție, sunt aici 18 etnii, rar poți găsi undeva acest amalgam. Sunt în lucru foarte multe crame, câteva finalizate, pe partea de turism, și în zona aceasta a Dobrogei peste doi, trei ani vor fi probabil 15 unități de vinificație care pot primi turiști și să le prezinte și partea culinară, asortată cu vinurile pe care le producem.” Există și un of: „Problema este partea de infrastructură, șoselele. Autostrada trece pe aici, dar dacă cobori din ea, s-a terminat.”

Iota Trantu este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”, în care sunt înscriși 68 de cultivatori de viță-de-vie, mici și mari – cel mai mare are 700 de hectare, cei mai mici au câte 3-4 hectare –, acoperind împreună o suprafață de 3.800 de hectare. 90% din suprafață este ocupată cu vii tinere, de maximum 12 ani. Toți cei care activează în asociație produc și vinuri, chiar dacă nu au toți capacități de vinificație, doar vreo 20 au așa ceva, dar acelea sunt noi și dotate, fapt care îi face să aibă o calitate constant bună. „Vinurile din Dobrogea au fost un reviriment pe piața din România. Peste tot în țară, pe unde mergem, toți sunt interesați de vinurile dobrogene. Mergem cu conceptul de «vinuri dobrogene» oriunde, pe la toate degustările, pe la toate festivalurile de vin. Suntem asociați, mergem împreună și e mai bine, că suntem mai mulți, pentru că lumea vede. Noi nu ne considerăm concurenți unul cu celălalt, pentru că suntem din aceeași zonă și trebuie ca toți să avem vinuri de calitate și toți să mergem cu aceeași politică. Am observat că de vreo doi, trei ani și consumatorul a început să perceapă această calitate a vinurilor dobrogene, mai ales că aici avem litoralul și Delta Dunării și vin turiști din toată țara, și când ajung aici sunt interesați să consume vinuri dobrogene.”

Așa cum vă spuneam în deschiderea articolului de față, Iota Trantu este un lider de opinie, credem că nu doar pentru cei din regiune sau din asociația pe care o conduce, ci și pentru oricine îl cunoaște. Conștient de greutăți sau nu, are puterea de a se lupta cu ele și de a le învinge. Sperăm ca și pentru cititorii noștri să fie un model de urmat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Crama Trantu

Publicat în România Viticolă

AB Biotek în parteneriat cu Wine Australia și The Australian Wine Research Institute au identificat noi tulpini de drojdie pentru a ajuta vinificatorii să îmbunătățească aroma vinurilor Sparkling Chardonnay, Rose, Grenache și Pinot Gris.

Tulpinile AWRI 2965 și AWRI 2940 comercializate de AB Biotek sub numele de Maurivin AWRI Rosa și respectiv Maurivin AWRI Rosa Intense fac parte din gama de drojdii de vin Maurivin „Next Generation”.

Această gamă a fost creată special pentru a oferi producătorilor de vinuri soluții pentru abordarea problemelor cheie în producția de stiluri de vin populare la nivel mondial „Noua Lume”. AWRI Rosa și AWRI Rosa Intense s-au dovedit a deschide în mod eficient noi oportunități de aromă pentru producătorii unora dintre cele mai populare soiuri de vin la nivel mondial.

Tendința globală a consumatorilor de a căuta noi experiențe gustative în vinuri continuă și având în vedere acest lucru, oamenii de știință, oenologii și experții noștri de la drojdia AB Biotek au lucrat intens pentru a identifica tulpini de drojdie care pot oferi soluții noi pentru a permite vinificatorilor să creeze vinuri care reflectă cu adevărat unicitatea vieții lor.

Gama completă de levuri de vin AB Biotek Maurivin de nouă generație, aici .

AWRI Rosa Intense Pack Mock Up

AB Biotek este o divizie de afaceri a AB Mauri, producătorul global de drojdie și ingrediente. AB Biotek operează în industria vinului de peste 25 de ani dezvoltând și comercializând ingrediente pentru vin la nivel global. Maurivin este o gamă de drojdii și ingrediente de vin. Pentru mai multe informații, accesați www.ABBiotek.com
 
Wine Australia este o autoritate legală a Guvernului australian înființată pentru a coordona sau finanța cercetarea și dezvoltarea strugurilor și vinului și pentru a facilita diseminarea, adoptarea și comercializarea rezultatelor. Wine Australia a finanțat cercetarea cu Australian Wine Research Institute, care a dus la produsele Maurivin AWRI Rosa și AWRI Rosa Intense. Pentru mai multe informații, accesați www.wineaustralia.com
 
Institutul Australian de Cercetare a Vinului (AWRI) este propria organizație de cercetare a industriei australiene a strugurilor și a vinului. AWRI sprijină o industrie durabilă și de succes a strugurilor și a vinului prin cercetări de talie mondială, soluții practice și transfer de cunoștințe. Înființat în 1955, AWRI este guvernat de un consiliu bazat pe competențe, condus de industrie și este membru al Wine Innovation Cluster situat la sediul Waite Research Precinct din Adelaide. Pentru mai multe informații, accesați www.awri.com.au
 
Puteți achiziționa tulpinile menționate mai sus, precum și gama completă de produse AB Biotek prin intermediul companiei:
Ravago Chemicals ROM SRL, Șoseaua Odăii, 283-285, 013604 București, România
M +40 (0) 749 980 981
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
www.ravagochemicals.com

Material furnizat de AB Biotek

Publicat în România Viticolă
Luni, 24 Mai 2021 18:28

Cramele din România. Reumplere.

Ne pregătim să prezentăm publicului din întreaga lume o nouă ediție – în limba engleză de astă dată – a lucrării Cramele din România.

În 2015, atunci când a fost lansată prima ediție, erau active 150 de crame. Între timp au mai apărut câteva zeci de crame noi, s-au mai schimbat proprietarii, chiar și structura unora dintre cele „vechi” nu mai este aceeași.

Autorii și-au propus de la bun început ca informația să fie una utilă atât iubitorilor de vin, cât și unor ramuri profesionale din industria vinului și din a celor care au legătură cu vinul, fie în tipar de business, fie în cel al studiului economic, politic, social ș.a.m.d.

Cu alte cuvinte, în afara publicului larg, profesioniștii din HoReCa, investitorii din vitivinicultură, cercetătorii și „business people” au primit o unealtă de lucru indispensabilă pentru atingerea performanţei.

De aceea, structura cărții este una bazată pe informație obiectivă, fără accente comerciale şi fără ierarhizări.

pahar 213 paduraru 3

Fiecare cramă a fost repartizată în capitolul regiunii istorice din care face parte și i-au fost „inventariate” următoarele repere: anul înființării (cu istoria cuvenită şi pentru cele înființate înainte de comunism, în comunism), acţionariatul, suprafața viticolă, structura solului, indicația geografică (IG) și Denumirea de Origine Controlată (DOC) – după caz, date pedoclimatice și, foarte important, structura plantației (câte hectare din fiecare soi), volumul de vin produs anual și volumul de vin îmbuteliat anual. Cei cu știință de carte și curioși din fire pot înțelege mai bine profilul cramei corelând ultimele trei repere.

Bineînțeles, sunt trecuți vinificatorii de la acea dată, brandurile de piață, medalii VINARIUM (IWCB) și este menționat clar dacă există extensie oenoturistică sau nu.

Legat de această activitate, autorii au considerat că este potrivit să culeagă date și despre atracțiile turistice din proximitatea fiecărei crame.

pahar 213 paduraru 2

Acum șapte ani, turismul viticol era în stadiu embrionar, puține crame având o politică clară pentru această activitate, la fel cum foarte puține locuri de cazare puteau fi găsite în preajma entităților vitivinicole.

Cartea deține încă niște recorduri sau, haideți să le spunem, premiere. Premiere cu atât mai greu realizate – ele aflându-se în sfera Realității Augmentate – cu cât în acea epocă foarte multe crame nu aveau o „reprezentare” deosebită în online sau nu erau prezente deloc în spațiul web.

Așadar, vorbim de prima carte care, pe lângă QR cu trimitere la site-urile cramelor (pentru acelea care, repet, aveau așa ceva), a avut, prin aplicația Aurasma, și o extensie virtuală a spațiului fizic de print. Mai exact, suprapunerea telefonului peste pictograma aplicației declanșa în mod automat rularea unui material video despre acea cramă.

Din nefericire, nici aici cramele noastre nu stăteau prea bine, majoritatea neavând filmulețe, clipuri sau, nici măcar, imagini de foarte bună calitate care să poate fi montate într-un colaj de prezentare.

Cu toate acestea, cartea s-a bucurat de succes, cramele au „simțit” efectul benefic al transmiterii informației complete, corecte și nediferențiate în piață, iar cititorii, cu siguranță, au avut de câștigat.

Cum spuneam, între timp, unele crame s-au stins sau și-au schimbat parțial/total acționariatul, au fost rebranduiri, fuziuni, balanța producție vin – oenoturism s-a recalibrat, iar dinamica apariției cramelor noi schimbă astăzi „grosimea” capitolelor pe regiuni istorice.

Succesul amintit ar fi putut fi împlinit și de un premiu al Organizației Internaționale a Viei și Vinului OIV (nu că ar fi fost refuzat un premiu al Academiei de Studii Agricole), dar, deși a fost apreciată (prin intermediere lingvistică), cărții i s-a cerut să capete putere universală. Adică, scrierea într-o limbă de circulație.

Adevărul este că o astfel de monografie poate fi de folos scrisă fiind în engleză. Ceea ce facem acum.

După ce ne-am lămurit ce este cu această lucrare Cramele din România, adresez și o rugăminte – invitație. Cu mai multe subpuncte.

Dacă n-ați parcurs cartea (prima ediție), faceți-o! În același timp, orice implicare în acest proiect este bine-venită. Semnalarea unor crame mici, neștiute, o „istorie” a unui loc dintr-un areal viticol, un document, o fotografie – pot fi ingrediente speciale alte cărții – și va fi menționată ca provenind de la „contributori”.

Foarte importantă ar fi și detectarea locurilor de turism naturale sau antropice.

De asemenea, plasarea de publicitate poate ajuta cu mult la diminuarea eforturilor financiare ale unui ONG şi la crearea unui produs premium care să circule cu „fruntea sus” oriunde în lume.

Donațiile, mecenatul și alte forme de sprijin în regim de voluntariat pot constitui o punte de legătură între satisfacția dvs. și succesul unui nou produs românesc.

Începem primăvara cu o veste bună de la Institutul Vinului – VINARIUM – și vă asigurăm că nu va rămâne una singulară.

pahar 213 paduraru 4

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2021

Publicat în Paharul cu... visuri

Asociația Profesională Vitivinicolă Dealu Mare organizează a doua ediție a evenimentului „Evadare în Dealu Mare”, în zilele de 26 și 27 iunie 2021. Prima ediție, organizată în august 2020, a fost un succes, deși a avut loc în condiții de pandemie, toți participanții simțindu-se în siguranță în timp ce s-au bucurat de o experiență unică.

Evadare Dealu Mare 2021 afis

La doar o oră de București, Asociația Profesională Vitivinicolă Dealu Mare își dezvăluie comorile - din pivnițe și vii, din sufletele oamenilor locului, oferindu-le vizitatorilor două zile în natură, aer liber și vinuri bune. 12 crame își vor deschide porțile pentru iubitorii de vin, fiind împărțite în patru trasee a câte trei crame, în fiecare din cele două zile ale evenimentului „Evadare în Dealu Mare 2021” (26 – 27 iunie). Fiecare turist își poate alege câte un singur traseu în fiecare dintre cele două zile în care cramele sunt deschise, contra unui bilet disponibil exclusiv pe IaBilet.ro, care costă 260 lei cu transport inclus sau 200 lei cu transport propriu.

Pasionații de natură și vin vor degusta, vor vizita locuri frumoase, vor învăța vinul de la profesioniștii care-l produc. În fiecare dintre cele două zile ale evenimentului poate fi ales câte unul dintre cele patru trasee a câte trei crame, unde îi veți cunoaște pe oamenii din spatele vinurilor, veți trăi plăceri oenogastronomice și vă veți bucura de socializare și de o memorabilă ieșire în natură.

IMG 7559 

Cramele și traseele de la Evadarea în Dealu Mare

Traseu 1: Gramofon Wine, Dagon Clan, Domeniul Aristiței (New entry)

Traseu 2: SERVE, Viile Metamorfosis, DAVINO (Classic)

Traseu 3: Budureasca, APOGEUM, Licorna Winehouse (Classic with a modern twist)

Traseu 4: The Iconic Estate, Aurelia Vișinescu Wines, Lacerta Winery (Treasures of the East)

Turiștii vor primi hărți (una tipărită și alta electronică) care îi vor ajuta să înțeleagă mai bine regiunea și le vor oferi informații despre cramele din zona Dealu Mare. Harta tipărită va fi dăruită ca suvenir tuturor participanților, având și o componentă interactivă: cei care obțin pe ea semnăturile tuturor oenologilor de la crame vor primi, în cadrul unui eveniment organizat în ajunul Zilei Naționale a Gastronomiei și Vinurilor din România (care anul acesta este pe 3 octombrie), titlul de ambasador onorific al regiunii viticole Dealu Mare.

IMG 7566 IMG 7529

De ce să vizitezi Dealu Mare

Proximitate – la doar o oră de Capitală și de principalul aeroport al României, în mijlocul uneia dintre cele mai mari concentrări urbane din țară, „constelația” cramelor din Dealu Mare este accesibilă pentru incursiuni de o zi sau de mai lungă durată și oferă ocazia descoperirii unei zone cu bogate tradiții istorice, arhitecturale și gastronomice.

Diversitate – nicăieri mai bine decât în Dealu Mare nu se regăsește o varietate atât de mare de crame – mici, mjilocii și mari. Împreună, dar și fiecare – cu filosofia și caracterul propriu – oferă iubitorilor de vin produse pentru orice gust și buzunar, disponibile în retail, dar și în restaurantele cele mai pretențioase.

Calitate – recunoașterea acesteia este autoasumată de Asociația cramelor din zonă prin Caietul de Sarcini al Denumirii de Origine Controlată și este confirmată recurent. La concursurile naționale și internaționale de profil, deși Dealu Mare nu este cea mai mare regiune viticolă din țară, vinurile de aici obțin mai mult de o treime din totalul medaliilor românești. Și asta, de mulți ani.

IMG 7598  

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un ordin pentru modificarea și completarea unor acte normative în sectorul vitivinicol, având în vedere că sectorul a fost afectat în acest an și de pandemia de COVID-19.

Toți cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de zece zile de la data publicării (n.r., 22 septembrie 2020), pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Acte normative care se modifică și completează

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.508/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1079 și 1079 bis din 20 decembrie 2018.

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.531/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de investiții, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31, din 11 ianuarie 2019.

Anexele nr. 1 şi nr. 2 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.529/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de promovare a vinurilor, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, și pentru aprobarea modelului de contract privind punerea în aplicare a programelor de promovare a vinurilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 şi 36 bis din 14 ianuarie 2019.

Anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 240/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de distilare a vinului în situații de criză, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 28 august 2020.

Ordinul care modifică și completează unele acte normative în sectorul vitivinicol poate fi consultat aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/4320_597180ab5b475cc02205d1cb39365d7a.html

Publicat în România Viticolă

Cam toţi miniştrii agriculturii au spus acelaşi lucru: „Via și vinul românesc sunt o prioritate”. Au făcut afirmaţia în vizite de lucru şi pe la diferite evenimente muzical-agricole. În spaţiul public, niciodată. În programele de guvernare, cu atât mai puţin. Rezultatele?! În lumea puterilor vitivinicole, România e un „ministru fără portofoliu”. Pentru că de pe Pământ lucrurile par roz, am lansat tema de discuţie „mai sus”, acolo de unde situaţia se vede cam... albastră.

E.T. - Detectoarele noastre înregistrează o activitate febrilă în jurul podgoriilor voastre, exact ca în Franţa, Italia, Spania, Portugalia, SUA, Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia. Curios, nu înregistrăm în România tot atâtea lumini seara, nu detectăm râsete, nu vedem drumuri... de ce?!

Român – Pentru că nu sunt.

E.T. – Sunteţi voi mai trişti?

R. – În acest moment, da.

E.T. – Era să te întreb dacă glumeşti. Dar văd că eşti serios... Ce vă lipseşte?

R. – Românilor le place să stea acasă, să muncească acasă, să petreacă acasă. Acum, o cincime din populaţie (popor îi mai spunem cu greu) se află acolo unde vezi tu luminiţe. Via i-ar putea aduce acasă, dar avem o perioadă neagră. Cel puţin la sate. În oraşe mai avem lumini. De Valentine’s Day. De Halloween.

E.T. – Te întreb din nou: ce vă lipseşte? Nu aveţi legi? Conducătorii voştri sunt răi?

R. – Nu ne lipseşte nimic. Adică, ba da, ne lipsesc legile bune şi conducători deştepţi.

E.T. – Bine, dar voi, voi ce faceţi? Cei care au podgorii, crame?

R. – Nimic. Mai umplem câte-un portbagaj, mai flecărim la câte un simpozion, ne arătăm „ştiinţa” gândirii într-o paradigmă a secolului trecut (calea sigură spre colapsul total), ne mai „înfoiem” între noi, ne gândim la ce maşină de import să ne mai luăm.

E.T. – Eşti scurt în vorbă şi, de ce să nu o spun, sarcastic.

R. – Păi, de vorbit, am tot vorbit. Se pare că nu foloseşte. Încercăm un desen?!

E.T. - Buuun, înţeleg că e nevoie de oameni noi...

R. – Nu. E nevoie de un nou mod de gândire. Rezultatele acestei gândiri pot aprinde multe luminițe acolo unde voi nu vedeţi acum nimic. O astfel de gândire poate aduce mulţi români acasă. Chiar şi fără multe lumini, aţi putea auzi cântece, aţi putea auzi mai multe glasuri de copii şi, seara, rugăciuni de mulţumire rostite de bătrâni.

E.T. – OK. Încep să înţeleg. Şi asta, pentru că începi să vorbeşti. Cum să vă ajut? Să vorbesc cu şefii mei, să încerce să dea nişte... „semnale”?

R. – Nu cred că ar folosi. Chiar dacă ar veni pe pământ Cel care a Dat ultimele „semnale”, acum 2000 de ani, nu cred că s-ar întâmpla mare lucru. Oamenii au ajuns să nu mai ştie ce-şi doresc. Care le e rostul. Cei aflaţi la putere înţeleg asta şi se comportă ca atare. Dacă vine cineva cu un gând bun, cu o soluţie, riscă să fie bătut cu pietre.

E.T. – Îmi spui, de fapt, că nu mai vezi nicio ieşire? Că sunteţi pe un drum închis?

R. – Îţi spun că ne-am pierdut memoria. Că, fatalmente, trebuie să suferim pentru a înţelege că fericirea am avut-o lângă noi, chiar dacă şefii noştri au ţinut-o după cot, aşa cum fac copiii egoişti când nu vor să vadă colegii ce mănâncă ei din pacheţelul adus de acasă. Numai că „şefii” noştri nu vin cu mâncarea de la mama, ei mănâncă, dosiți, din resursele şi fericirea noastră.

E.T. – Să-i pedepsim. Cine-i primul vinovat?

R. – Noi. Nu ei. Ne-am îndepărtat de şcoli, de minţile luminate, hulim performanţa intelectuală şi coalizăm cu hoţii şi incompetenţii ajunşi – vremelnic – în posturi de conducere, credem în „capul plecat sabia nu-l taie”, nu ne unim avuţiile adevărate în speranţa desfătării în acumulări... volatile. Viaţa cetăţii are două porţi. Pe una, cea dinspre pământurile stăpânite, pot aduce bogăţii tinerii, la cealaltă, cea către Lume, trebuie să stea de pază (cea bună, trece primejdia rea) bătrânii.

Apa, pădurea, via, ni le-a dat cineva... de pe la voi. Noi le părăsim pentru nişte creaţii mici, pe măsura noastră – mașini, ceasuri, bani, intrate pe poarta astăzi nepăzită. Noi nu putem crea, însă, ceva care să-i bucure pe toţi şi, de aceea, ne luptăm să avem mai mult din puţinul creat de mintea noastră. Suntem mereu cu respiraţia întretăiată de „nu ajunge la toată lumea”. De aceea şi cauţionăm neisprava.

Dacă ne-am reîntoarce la „bogăţia” mare, toţi românii am putea fi fericiţi. N-o facem.

E.T. – M-ai întristat. Voi pleca acum. Mă voi întoarce când voi vedea mai multe „luminițe”. Va fi bine atunci. Sper.

R. – Drum bun! Totuşi, dacă peste un secol vei vedea multe luminiţe, asigură-te că ne vei fi găsit aici... tot pe noi, românii.

P.S.: Text fără valoare artistică sau jurnalistică, menit să atragă atenţia coordonatorilor sectorului în al doisprezecelea ceas. Scris scurt, rarefiat, pentru a nu pierde atenţia acestor şefi. În aşteptarea „scrisului” 3D, care ar putea sări – la propriu – în ochi.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Paharul cu... visuri

Concursul „Povești cu vinuri românești” a ajuns la cea de-a cincea ediție, până la această dată desfășurându-se două din cele trei faze regionale care vor preceda marea finală, din 6 mai 2020, de la Brașov. Prima etapă, cea destinată vinurilor din regiunea Moldova, s-a desfășurat pe 19 februarie 2020, în localitatea vrânceană Sârbi, comuna Țifești, iar a doua etapă a avut loc ieri, 26 februarie, la Buzău, în cadrul căreia au fost evaluate vinurile din regiunile Muntenia, Oltenia și Dobrogea. Pe 4 martie 2020 va avea loc etapa aferentă Transilvaniei și Banatului, la Târgu Mureș. 

Cu ocazia acestui eveniment, organizatorul concursului, compania germană BASF își promovează cele mai noi produse pentru protecția viței de vie, sub dictonul „Veni. Vino. Vici.”, o parafrază a exclamației împăratului roman Cezar, după una dintre victoriile sale, „veni, vidi, vici” (am venit, am văzut, am învins). Prezentările sunt însoțite de comentariile interesante și amuzante ale actriței Teodora Păcurar, care a întruchipat-o pe regina Cleopatra, călătoare în timp și spațiu pentru a afla cum să-și protejeze propriile culturi de viță-de-vie.

Vinurile câștigătoare din primele două faze regionale

Etapa 1 – Regiunea Moldova

Vinuri albe:

     1. Riesling italian 2017, dulce - Natura SRL

     2. Cuvee Vișan 2019, sec - HD Wines, Crama Gramma

     3. Sauvignon Blanc 2019, sec - Vitisim Cotești

Vinuri roze:

     1. Fetească Neagră 2019, sec - PFA Olteanu Marian

     2. Busuioacă de Bohotin 2019, demidulce - SCA Bucium SA

     3. Cabernet Sauvignon 2019, demisec - Natura SRL

Vinuri roșii:

      1. Fetească Neagră 2017, sec - Dasadi Business

      2. Fetească Neagră 2017, sec - Natura SRL

      3. Fetească Neagră 2018, sec - HD Wines, Crama Gramma

Etapa 2 – Regiunile Muntenia, Oltenia și Dobrogea

Vinuri albe:

      1. Sauvignon Blanc 2019, sec - Domeniile Săhăteni Aurelia Vișinescu

      2. Chardonnay 2019, sec - Crama Viișoara

      3. Riesling 2019, sec - Istrița SCDVV Pietroasa

Vinuri roze:

     1. Syrah & Cabernet Sauvignon & Fetească neagră 2019, sec - Crama Darie

     2. Fetească neagră 2019, sec - Crama Alira

     3. Syrah & Pinot gris & Cabernet Sauvignon 2019, sec - Domeniile Săhăteni Aurelia Vișinescu

Vinuri roșii:

     1. Cabernet Sauvignon & Cabernet Franc 2017, sec – Vinarte

     2. Merlot 2017, sec - Moșia Galicea Mare

     3. Cuvee Fetească neagră & Cabernet Sauvignon & Merlot 2017, sec - Crama Alira

„Vino. Bucură-te de vin. Câștigă premii”

La concursul „Povești cu vinuri românești” se pot înscrie doar producătorii care au o suprafață cultivată cu viță-de-vie mai mică de o sută de hectare, iar probele de vin înscrise nu trebuie să fie mai vechi de anul 2017. Acest concurs național se desfășoară în trei faze regionale, urmate de marea finală. În cadrul fiecărei faze regionale, juriul desemnează câte trei vinuri finaliste pentru fiecare categorie (vinuri roșii, albe și roze). În total, după terminarea etapelor regionale, vor fi desemnate 27 de vinuri care se califică în marea finală națională.

Premiile, în valoare de 5.000 de euro fiecare, constă, la alegere, în utilaje pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie sau produse BASF. Valoarea totală a premiilor este de 84.900 de lei (TVA inclus).

Locul 1 al fiecărei categorii va obține marele premiu constând într-un kit personalizat de dezvoltare a afacerii, în valoare totală de 28.300 lei (TVA inclus). Kit-ul de dezvoltare a afacerii poate fi configurat în funcție de nevoile câștigătorilor. Se poate opta pentru una dintre cele două variante: un utilaj pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie și un pachet format din produse BASF pentru protecția viței-de-vie (80 litri fungicid Soriale®, 60 litri fungicid Delan® Pro, 20 kg fungicid Cantus®, 3 litri fungicid Sercadis®, 4 litri fungicid Vivando®).

Jurizarea probelor de vin înscrise în concursul „Povești cu vinuri românești” este asigurată de degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Pentru a oferi maximum de obiectivitate în evaluarea vinurilor, comisia de jurizare utilizează normele sistemului internațional de evaluare, stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV) și folosite la toate concursurile internaționale de vinuri. Sistemul de punctaj folosit de OIVV este de până la 100 de puncte. O probă de vin este evaluată de mai mulți membri ai juriului. Se elimină nota maximă, respectiv nota minimă, apoi se face media aritmetică a notelor rămase. Rezultatul îl reprezintă nota finală pe care o primește fiecare probă de vin.

ATENȚIE! Cramele participante la Concursul „Povești cu vinuri românești” pot afla notele primite de vinurile lor contactând reprezentanții zonali ai companiei BASF: https://www.agro.basf.ro/ro/servicii/contacte-echipa-vanzari/

Publicat în România Viticolă

Jidvei, unul dintre marii producători de vinuri din România, lansează a treia ediție a campaniei „Vin de casă din must de la Jidvei”. Această inițiativă vine în sprijinul micilor producători și al gospodarilor care doresc să obțină acasă un vin de calitate autentic românesc, susține Claudiu Necșulescu, proprietarul Jidvei.

„Tradiția de producere a vinurilor de casă este o moștenire pe care o prețuim și o susținem. Această campanie este unul dintre demersurile noastre de a încuraja producerea vinului de casă din must de calitate superioară și, totodată, de a forma prima comunitate a micilor producători de vin de casă din România”, a declarat Ana Necșulescu, marketing manager Jidvei.

An de an, numărul celor care au ales mustul provenit din strugurii de pe Valea Târnavelor a crescut. Peste 3.000 de persoane din 12 județe au comandat, în anul 2016, must de la Jidvei și au beneficiat de sfaturile specialiștilor pentru producerea unui vin de casă bun și natural. „Oamenii își doresc să facă vinul în propria lor casă, iar aceasta este o bună oportunitate de a avea cele mai bune condiții. După procesul de limpezire, în urma căruia impuritățile din atmosferă sunt eliminate, se obține un must cu o ușoară opalescență necesară pentru procesul de fermentație alcoolică”, a punctat Ioan Buia, director de vinificație la Jidvei.

Compania Jidvei pune la dispoziția celor care doresc să facă vin acasă must din soiurile Fetească Regală cu Muscat Ottonel și Sauvignon Blanc, calitatea acestuia fiind garantată prin Declarația de conformitate ce însoțește orice livrare. „Cantitatea minimă care poate fi comandată este de o sută de kilograme, urmând ca după recoltarea strugurilor, cantitățile de must comandate să fie livrate, în condiții optime, în localități din județele Alba, Sibiu, Mureș, Cluj, Brașov, Hunedoara, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Harghita, Covasna și Prahova (până la Comarnic).

Perioada de preluare a comenzilor este 10 august – 1 septembrie 2017, comenzile putându-se realiza telefonic, la numărul 0755.70.60.00 (apel cu tarif normal), prin completarea formularului de pe site-ul www.mustdejidvei.ro sau prin completarea formularului de comandă distribuit în localitățile din cele 12 județe și retransmiterea gratuită a acestuia prin Poșta Română”, a precizat Ana Necșulescu.

Cel mai bun vin de casă din must de la Jidvei, premiat la Castelul Bethlen-Haller de la Cetatea de Baltă

Must de la Jidvei

Cele mai bune vinuri produse în gospodăriile oamenilor sunt premiate în cadrul unui concurs jurizat de către renumiți degustători din țară.

Pe 10 iunie 2017, la Castelul Bethlen-Haller, de la Cetatea de Baltă, a avut loc a doua ediție a concursului „Vin de casă din must de la Jidvei”. Concursul s-a adresat micilor producători de vin de casă care au achiziționat minimum 200 kg de must de la Jidvei în campania desfășurată în perioada august-octombrie 2016.

„Participanții înscriși în concurs pe site-ul www.mustdejidvei.ro au trimis probele de vin din soiurile Sauvignon Blanc sau Fetească Regală cu Muscat Ottonel, până la data de 31 mai 2017. Toate probele trimise și acceptate în concurs au fost jurizate de către zece reprezentanți ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR)”, a arătat Ana Necșulescu, marketing manager Jidvei.

Ediția de anul acesta a concursului a avut ca element de noutate posibilitatea ca participanții care au trimis probe în concurs să și jurizeze, analizând după standardele ADAR probele înscrise în concurs. „Această jurizare are ca scop educarea, încurajarea și creșterea implicării participanților în timpul concursului”, a menționat Ana Necșulescu.

Pentru a face parte din comisia de jurizare, participanții au achitat o taxă de 200 de lei. Banii strânși din taxele de înscriere în comisia de jurizare au fost donați, alături de o contribuție din partea companiei Jidvei, către Asociația Autism Europa Bistrița.

În ceea ce privește evaluarea calității vinurilor, aceasta s-a realizat prin metoda scării de 100 de puncte, prin completarea „Fișei de degustare comună OIV – UIOE pentru utilizare la concursuri internaționale – Vinuri liniștite”. Premiile acordate în cadrul jurizării ADAR constau în produse de vinificație, în funcție de valoarea premiului câștigat: Locul I (92-100 puncte) – 3.000 lei, Locul II (86-91,9 puncte) – 2.000 lei, Locul III (82-85,9 puncte) – 1.000 lei.

Câștigătorii concursului „Vin de casă din must de la Jidvei” 2017 sunt:

Locul I – Radu Scorțea, pentru Sauvignon Blanc; Locul II – Nicolae Țăroi, pentru cupajul Sauvignon Blanc și Fetească Regală, cu Muscat Ottonel; Locul III – Emil Coman, pentru Sauvignon Blanc.

Struguri Jidvei

De asemenea, s-au acordat premii participanților la concurs care au făcut parte din Comisia de jurizare. Premiile au constat în cursuri de degustători autorizați susținute de ADAR.

„Premiul pentru cel mai bun degustător” i s-a oferit lui Mirel Rus, acesta fiind cel mai aproape de rezultatele degustătorilor profesioniști.

Radu Scorțea, ocupantul primului loc, a primit „Premiul de recunoaștere”, acordat persoanei care își recunoaște vinul trimis în concurs.

Grupul Jidvei deține cea mai mare plantație viticolă din țară și cea mai mare podgorie din Europa cu proprietar unic, având 2.500 de hectare de vie și crame dotate cu cele mai performante echipamente, situate la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu, în județul Alba.

În zona DOC „Târnave” – sub denumirea Jidvei, se produc unele dintre cele mai apreciate vinuri și spumante românești, calitatea acestora fiind confirmată an de an de medaliile obținute la competiții internaționale. Vinurile de Jidvei au fost distinse în ultimii ani cu peste 200 de medalii, în cadrul celor mai prestigioase concursuri de profil din lume.

Publicat în Horticultura

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

FMC banner site

T7 S 300x250 PX

Banner Corteva 2020

Banner KV AGRI SUMMIT 300x250px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista