În ultima ședință de guvern, din data de 14 august 2020, bugetul Ministerului Agriculturii a fost suplimentat cu 3,455 miliarde de lei. Ministrul Adrian Oros susține că acest lucru va permite MADR să acorde ajutoare pentru secetă, pentru compensarea pierderilor înregistrate în zootehnie, dar și să plătească avansul subvențiilor pentru campania 2020.

„Așa cum am spus încă de la preluarea mandatului de ministru, niciodată nu vom minți sau vinde speranțe fermierilor români. România a fost lovită anul acesta de una dintre cele mai crunte secete pedologice din ultimii zeci de ani. Am mers pe câmp, la fermierii afectați, și m-am uitat în ochii acestora, și le-am promis că vor primi despăgubiri. Deși anul acesta trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, cu mari constrângeri bugetare, care a afectat toate domeniile din agricultură și industrie alimentară, așa cum am promis, vom fi alături și vom sprijini fermierii. Nu a fost simplu, a fost o încercare grea pentru noi, cei de la Ministerul Agriculturii și colegii noștri de la Ministerul Finanțelor Publice, de a găsi sursa de finanțare pentru a ajuta agricultorii afectați. Pentru Guvernul României agricultura este o prioritate, demonstrată și de cele peste șase miliarde de euro alocate în Programul Național de Relansare Economică. Am demonstrat că se poate, că ne ținem de cuvânt și că reușim să reconstruim agricultura românească”, a declarat ministrul Agriculturii.

Despre Ioan Răşinar din Pâncota, județul Arad, se spune că este cel mai mare crescător de Mangaliţa din România, ca efectiv şi număr de animale înscrise în Registrul genealogic, în secţiunea principală. S-a îndrăgostit de această rasă după ce a aflat pe propria piele cât de sănătoasă este slănina de Mangalița, așa că acum ridică un abator, proiectează o carmangerie și își dezvoltă ferma.

Ioan Rășinar a început creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna în 2013 și a ajuns în 2020 la un efectiv de o sută de scroafe Mangaliţa cu origine şi 15 Bazna, plus 300 de purcei la îngrăşat.

Îi crește în semilibertate, pe lângă adăposturi cu gard din plasă, plus gard electric, pentru a proteja animalele de alte animale, de mistreţ și pesta porcină. Are filtru pentru maşini, filtru pentru oameni, pentru a asigura biosecuritatea impusă.

Mulți spun că nu e rentabil să crești aceste rase, dar Ioan Rășinar susține că acest sistem în semilibertate este benefic: „Creşte mai greu dacă-l ţii pe beton. Dar eu, crescându-l în semilibertate, am o medie de 10 kg pe lună. La mine, un porc la un an, la 12 luni, are în jur de 100-110 kg. Creşterea cea mai grea este până la 6 luni, când depune mai mult de 45 kg, dar după 100 începe să meargă bine, 150-160 kg până la 200 kg”. Astfel, pentru sacrificare şi vânzare către consumatori, porcul atinge 150 kg.

Anul trecut, de Crăciun, din ferma lui Ioan Rășinar au plecat în jur de o sută de porci îngrășați către persoanele care s-au înscris pentru cumpărare. „Foarte important e că cei care au cumpărat anul precedent s-au înscris şi anul ăsta, fiindcă le-a plăcut libertatea asta, semilibertatea de fapt, când au venit la mine şi au văzut cum sunt crescuţi porcii. În plus, le dau porumb şi lucernă. Am baloţi din ăia de 250 kg, îi ridic cu motostivuitorul şi îi arunc acolo, precum caprele stau. Şi la scroafele care sunt cu purcei le macin furajul din porumb, orz, purceii până la două luni stau acolo şi de la două luni îi înţarc”, ne-a spus crescătorul.

Chiar dacă punctul critic este undeva la 45-50 kg și ar trebui umblat poate un pic la furajare, crescătorul arădean merge pe acest sistem tradiţional care permite adăugarea de kilograme de spor doar în limita în care genetica permite.

Abatorul și carmangeria asigură vânzarea

Vânzarea în viu îl scapă de grija procesării, dar din punct de vedere financiar nu este cea mai bună soluţie. Prin urmare, s-a hotărât să facă un abator de capacitate mică, de porcine, ovine şi caprine. „Până la 200 de porci pe lună, deci 10 pe zi pentru tăiere. Am început să-l fac din septembrie 2019, sunt la jumătate acum și anul ăsta, în toamnă sau în vară, eu sper să-l termin”, a precizat Ioan Rășinar, fermier membru al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.

Investiția este 100% din fonduri proprii, realizate din banii adunaţi de la vânzările de animale. Pentru a-și realiza visul, a vândut și un teren agricol și a făcut și un credit la bancă.

Dar acest demers face parte dintr-un proces mai amplu. La Pâncota există şi un restaurant unde chiar se pot mânca produse din carne de Mangaliţa, dar producătorii au nevoie de mai multe șanse. „Fiind membru vechi şi mutând asociaţia de la Turda, unde erau 15 membri, la Arad, m-am gândit ca în continuare să creez membrilor noştri ceva nou, să poată să-şi vândă şi ei porcii. Pentru dacă n-are unde să-i vândă, omul începe să renunţe. Şi atunci le-am spus că trebuie să fac abatorul ăsta. Abatorul l-am făcut fără carmangerie, ca să-l termin cât de repede și să iau de la oameni, ca să descongestionez asociaţia. Astfel, un producător care are 10-20 de porci poate să-i taie la mine, îmi plăteşte manopera și poate să-şi facă o carmangerie proprie şi să producă tobă, cârnaţi, ce vrea el, că intrăm în sistem cu autorizare, cu totul în regulă”, și-a detaliat planurile Ioan Rășinar. Crescătorul a continuat: „Eu asta îmi doresc: să fie din 10 în 10 case carmangerie şi să meargă omul la cel care are calitatea cea mai bună şi produsul cel mai bun. Eu vreau să vă spun acum că în toamnă o să fac o altă prezentare de vânzare a Mangaliţei”. Prin această prezentare, Ioan Rășinar vrea să arate că totul de la porcul Mangaliţa se va vinde. Crescătorul arădean, de peste 40 de ani, de la vârsta de 17 ani, lucrează numai în comerţ.

Sănătatea stă în mâncare

Totuși, pentru stabilitatea afacerii lui, Ioan Rășinar are nevoie de o carmangerie, pe care o va face lângă abatorul din Pâncota, unde se află jumătate din membrii Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.

E important ca animalele care ajung aici să fie urmărite, și nu „de pe marginea şanţului”. „N-ai registru de montă, n-ai registru de fătare, nu eşti înscris în asociaţie – nu se poate. Ca să intrăm şi noi în normalitate. Abatoare se vor mai deschide şi în Timiş, în Cluj, Alba, mai avem în Maramureş, în Dolj, dar la mine o să fie ceva deosebit faţă de ce este acum”, afirmă crescătorul.

Despre carnea de Mangaliţa, care are porecla „Măslinul pe patru picioare”, sunt voci care susțin că nu are chiar toate elementele de calitate, care duc la o sănătate mai bună. Acestora, Ioan Rășinar vrea să le arate documentele sale medicale care demonstrează contrariul: „Prima dată am făcut analiza la slănină, la Bucureşti, la institut la ICA, şi acizii graşi nesaturaţi au fost între 63-67%, deci cei buni. Am avut probleme cu inima, stenturi, şi am avut colesterolul mărit. Mănânc în fiecare dimineaţă, de fapt fac o cură cu slănină, pe stomacul gol, cu ceapă, usturoi, ţărăneşte. Deci puteţi să veniţi să vedeţi analizele, care se menţin tot timpul la un nivel bun. Trigliceridele erau la 250, acum am 125. Deci pe pielea mea am experimentat, şi de aia m-am îndrăgostit de rasa asta şi mănânc liniştit, fără nicio problemă”.

Invitația noastră este să consumați produsele românești realizate din porc de rasă Mangalița și să ne anunțați dacă rezultatele sunt la fel de bune. De un lucru vă asigurăm noi: gustul este unic!

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP) trage un semnal de alarmă cu privire la sectorul cărnii din țara noastră și cere intervenția urgentă a autorităților, având în vedere că există pericolul să ajungem dependenți de alte state pentru câteva generații.

Reprezentanții ACEBOP susțin că fermierii au probleme cu marile lanțuri de retail – care nu le cumpără carnea – cât și cu abatoarele, care nu le cumpără animalele. „Nu mai avem ce face cu animalele pe care le creștem, situația degenerează de la o lună la altă. Mulți fermieri au renunțat să mai crească animale, iar unitățile de producție nu mai cumpără carne din România. Suntem de mult timp în cădere liberă și riscăm să pierdem filiera cărnii, să rămânem dependenți de alte state. Producția de carne a scăzut pe toate palierele. Dacă la porc avem un regres de 8,1%, la bovine producția a scăzut cu 12,8% – și iată cum devenim exportatori de cereale la prețuri derizorii, în loc să le folosim în producția integrată de carne în țară”, afirmă președintele ACEBOP, Mary Pană, care a continuat: „De doi ani, situația a degenerat grav, iar noi ne simțim neputincioși – strigăm și nu ne aude nimeni! Autoritățile trebuie să aibă intervenții coerente, nu avem nevoie de reacții politice fără sens. Sunt necesare reacții clare și cineva trebuie să înțeleagă că nu țipăm degeaba. Institutul Național de Statistică (INS) confirmă ceea ce noi tot spunem de mult timp, sacrificările de animale au scăzut. Preferă să aducă carne din alte țări, sub pretextul că este mai ieftină, dar de calitate nu vorbește nimeni. Totodată, există multe abatoare care au unități de tranșare și preferă să aducă carne de pasăre grill și carcasă de porc pe care le tranșează și comercializează în marile lanțuri de supermarket. Cu siguranță nu mai putem vorbi de produse românești în acest sector. Acum avem legi ale reproducției, dar nu avem buget pentru ele! Rămânem cu un gust amar și cu senzația că cineva își bate joc de noi și prin noi, de carnea noastră și de consumatorul român. Modul în care România iși organizează agricultură și zootehnia denotă o incoerență clară. Așa cum celelalte state membre își susțin, prin fonduri nerambursabile, marcarea la raft a originii naționale, așa ar trebui să procedeze și România. Consumatorul român trebuie să înțeleagă ce cumpără, să fie informat transparent. El nu înțelege că în spatele unei mărci private cumpărate, se află produse venite din alte țări europene, mai puțin proaspete. Știm cu siguranță că dacă ar fi informat, ar alege produsele românești”.

Toate aceste lucruri despre care vorbesc reprezentanții producătorilor ar trebui dezvoltate prin programe naționale, susținute de stat, programe care să susțină și să transmită cumpărarea de produse românești, iar la raft produsele românești să fie marcate separat de produsele din alte țări. „Cerem Guvernului României să se implice în aceste acțiuni, să fie vizibilă marca românească atât în marea rețea de retail, cât și în rețelele tradiționale! Aceasta este una dintre măsurile pe care statul român o poate demara rapid, fără întârziere, alături de bugetarea legilor reproducției”, subliniază Mary Pană.

Sectorul cărnii se confruntă de ani buni cu o criză a forței de muncă, mai ales cea calificată. „Avem nevoie de măcelari, nu avem personal suficient să lucreze în tranșare, în producția de carne, iar ei sunt nevoiți să plece în alte țări, să lucreze în condiții mizere pe salarii care nu îi mulțumesc. Haideți să ne unim forțele și să facem un program coerent pentru tot ce înseamnă agricultură, zootehnie și industrie alimentară din România! Dacă zootehnia, industria alimentară sunt tratate la același nivel cu alte state europene și avem acces la drepturile pieței comune, românii nu vor mai pleca să lucreze în alte părți. Industria românească nu-i mai poate plăti. Cu ce să îi plătim, dacă nouă nu ne cumpără nimeni produsele?

Gândiți-vă că marele retail a ajuns să dețină 60% dintre vânzări. Nu avem nimic cu ei, comerțul este liber, noi cerem doar marcare corectă la raft, astfel încât consumatorul să fie informat și să decidă singur ce cumpără”, a încheiat președintele ACEBOP, Mary Pană.

Pe 17 iunie este marcată „Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei”, aceasta fiind hotărâtă de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în 1994, cu scopul de a promova eforturile internaționale de combatere a deșertificării și pentru conștientizarea publică. Marcarea acestei zile este un prilej de a reaminti tuturor că neutralizarea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) atrage atenția asupra acestor fenomene periculoase care afectează grav agricultura autohtonă, țara noastră fiind una dintre cele mai afectate din Uniunea Europeană. „Cele mai lovite de deșertificare sunt sudul Câmpiei Române, Dobrogea și sudul Moldovei. Numai în județul Dolj, solurile nisipoase reprezintă mai mult de 100.000 de hectare, iar în fiecare an suprafața acoperită de nisipuri crește cu mai mult de o mie de hectare, după constatările fermierilor și specialiștilor. Iar acest lucru este întărit de cercetările experților Uniunii Europene, care arată că în România situația este critică la granița cu Bulgaria”, arată președintele LAPAR, Nicu Vasile.

Uniunea Europeană nu are la ora actuală o strategie comună pentru combaterea deșertificării, deși fenomenul afectează grav și Spania, Portugalia, Italia, Cipru, Grecia și Bulgaria. „Cercetări de ultimă oră arată că, în comparație cu datele din 2008, deșertificarea s-a accentuat în aceste țări, inclusiv în România, cu pagube economice considerabile și probleme pentru mediu. Atragem din nou atenția asupra situației dezastruoase din așa-numita zonă cuprinsă între Corabia, Calafat și Craiova, provocată de tăierea perdelelor de pădure, care opreau aridizarea solului. Amintim că acum 50 de ani pădurile reprezentau 12% din suprafața județului Dolj, iar la ora actuală putem vorbi de numai șapte procente, mai grav fiind că această suprafață este în constantă scădere”, punctează Nicu Vasile.

LAPAR solicită intervenția statului, prin instituțiile sale specializate, alături de acțiuni concrete ale fermierilor, în vederea stopării extinderii deșertificării în România. Soluțiile pentru combaterea acestui fenomen sunt puține, dar există, între acestea numărându-se înființarea de perdele de protecție și împăduriri în zonele afectate. „Este nevoie și de susținerea financiară a fermierilor, acestea fiind acțiuni posibile în plan național”, spune președintele Ligii agricultorilor. De asemenea, LAPAR consideră că este nevoie de eforturi susținute din partea României pentru a determina, la nivel european, inițierea unei dezbateri reale care să permită punerea la punct a unui plan comun de combatere a deșertificării, inclusiv alocarea de fonduri pentru acest domeniu. „Inițiativa vine în întâmpinarea dorinței Uniunii Europene de a pune în practică o agricultură mai prietenoasă cu mediul și de combatere a efectelor negative ale activităților umane. LAPAR își arată disponibilitatea de a fi parte a acestor demersuri și dezbateri, punând la dispoziție inclusiv experiența membrilor săi din zonele afectate de deșertificare. Așa cum amintesc experții Organizației Națiunilor Unite, este nevoie de conștientizarea publică, iar oprirea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunității și cooperarea la toate nivelurile”, a încheiat Nicu Vasile, președintele LAPAR.

Multe săptămâni agricultorii au stat cu ochii pe cer în așteptarea apei. Fermierii susțin că seceta a produs pagube pe o suprafață de vreo trei milioane de hectare, în timp ce autoritățile spun că e vorba de vreo 1,5 milioane de hectare. Ce e de făcut, ce așteptări au agricultorii noștri, cu ce probleme se confruntă și din cauza crizei generate de noul coronavirus ne-a spus președintele Asociației Fermierilor din România, Adrian Rădulescu, el însuși fermier cu state vechi și investiții masive în cultura mare, în viticultură și în zootehnie.

„Circa 3.000.000 ha sunt distruse în proporție de 80%-100%. Dacă nu vor fi ajutați, fermierii riscă să nu-și revină câțiva ani buni sau chiar să renunțe la agricultură.”

Reporter: Ce semnale primiți de la fermieri, având în vedere situația aceasta deosebită, pe de o parte seceta, iar pe de altă parte pandemia de COVID-19?

Adrian Rădulescu: Seceta lasă urme foarte grele, peste 50% din suprafața semănată în toamnă, circa trei milioane de hectare, sunt distruse la ora asta, așa cum transmit fermierii, între 80%-100%. E adevărat că sunt zone, diferența de teren, zone unde a plouat și unde ne permite, existențial ca națiune să mergem în continuare, adică nu este o chestiune în care să speriem populația, nici pe departe. Problema e de pierderile foarte grave pe care le suportă fermierii afectați. Mulți dintre ei, dacă nu vor fi ajutați, riscă să intre în pierderi mari și să nu-și revină câțiva ani buni ori chiar să renunțe la agricultură.

Reporter: Ce măsuri ar trebui luate pentru sprijinul acestora?

Adrian Rădulescu: Am avut discuții cu fermierii și majoritatea solicită să se simplifice acest mod în care se fac constatările, pur și simplu să se dea o declarație pe proprie răspundere și ulterior să verifice aceste comisii de constatare a pagubelor, pentru că suprafața este foarte mare, comisiile sunt foarte puține, timpul este foarte scurt și practic fermierii, după ce i-a lovit acest dezastru, întârzie și cu semănatul, acolo unde întorc culturile. Apoi, au nevoie de bani. Nu te poți mișca, stai și aștepți comisia ca să constate calamitățile.

Reporter: Cei mai mulți fermieri au terminat deja înființarea culturilor de primăvară și se uită pe cer...

Adrian Rădulescu: Nimeni nu se aștepta să ajungem aici, a venit perioada de semănat și trebuia să semeni, că putea să plouă oricând. Dar dacă se prelungește perioada fără precipitații, vor fi afectate și culturile de primăvară. Agricultorii așteaptă măcar o ploaie între 20-30 de litri, ca să fie siguri că cultura pe care o înființează răsare, sau așteaptă să vadă ce se întâmplă cu cea care a răsărit și, în funcție de asta, să vadă dacă administrează îngrășăminte, dacă a rezolvat restul de lucrări tehnologice care să ducă cultura până la capăt.

„Crescătorii sunt puși în situația în care, dacă nu-și asigură baza furajeră, vor fi nevoiți să sacrifice animalele, o parte din efectiv.”

Reporter: Asigurarea culturilor împotriva secetei continuă să fie o problemă?

Adrian Rădulescu: Nimeni n-a vrut să se aplece cu adevărat asupra acestui lucru. Mă refer la factorii de decizie. Noi inventăm roata întotdeauna. Ea a fost inventată demult, dar probabil că nu ne place cu zece spițe și o vrem cu 20 sau cu 3. Trebuie copiat de afară un sistem de asigurare pentru agricultură care se practică în toate țările din Uniunea Europeană și pe ăla să mergem. Dar noi nici n-avem firme de asigurare proprii, firmele de afară care vin au învățat șmecheria „în România putem să facem bani numai dacă n-asigurăm două chestiuni: seceta și înghețul. Și pe astea le excludem”. Și atunci s-au găsit fel de fel de la bănci, care sunt în legătură cu societățile de asigurare, și dacă n-ai asigurare, băncile nu-ți dau credit. Însă, eu sunt „Stan pățitul”, așa că pentru mine lucrurile stau foarte clar. Asigurarea ar trebui să nu fie facultativă, ci obligatorie. La tot, și la casă, și la mașină, la culturi, la animale, la tot.

Se prefigurează două tipuri de criză, economică și alimentară

„Globalizarea nu merge. Acum se demonstrează că țările care sunt suverane, care-și asigură necesarul de hrană, care-și asigură necesarul de energie, sunt țări care sunt viabile și în situații de criză.”

Reporter: Sunt fermieri care au și zootehnie și care ar vrea să facă din grâu furaj pentru animale, masă verde.

Adrian Rădulescu: Silozul este principalul furaj folosit în sectorul de creștere a vacilor de lapte și a celor de carne. Din păcate, în acest moment este aproape imposibil ca fermierii să facă siloz din grâu, dacă nu se vor lua niște decizii. Nicușor Șerban a venit cu o soluție, să le dea voie din râuri, din bălți și așa mai departe să tragă apă și să irige 5, 100, 150 de hectare ca să poată să-și facă partea furajeră. Crescătorii sunt puși în situația în care, dacă nu-și asigură baza furajeră, vor fi nevoiți să sacrifice animalele, o parte din efectiv.

Reporter: Situația întregii zootehnii e destul de gravă, nu doar la bovine sunt probleme, ci și la porc, pasăre, oaie. Agricultura așteaptă de mai bine de o lună niște reglementări, niște măsuri de sprijin. Până acum, n-am văzut nimic concret din partea guvernului.

Adrian Rădulescu: Eu cred că parlamentul, unde am tot avut discuții cu deputați, senatori, ar trebui să ajute guvernul. În opinia mea, lipsa de experiență a guvernului se vede în această perioadă, și atunci trebuie oameni care au luat decizii grele în agricultură, indiferent în ce partide sunt, în acel nucleu al parlamentului, rapid să se întâlnească și, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu noi, să pună pe masă cu rapiditate, în extremă urgență, o serie întreagă de decizii care să-i ajute pe fermieri, o legislație care să-i sprijine în mod real, concret. Una e să vorbești și alta este să faci. Deocamdată, am auzit numai vorbe, dar fapte deloc. Din păcate, timpul nu ne permite să stăm să ne gândim, să mai vedem, să analizăm, să mai socializăm. Nu. Lucrurile ar trebui să se decidă foarte rapid și de oameni care să-și asume această responsabilitate și să facă lucruri. Faptul că nu există această responsabilitate, asta este. O vedem ca atare și o vom vedea după ce vom trece de acest lucru, când vom intra în două tipuri de criză, una economică și una alimentară.

Reporter: Se pune în discuție securitatea alimentară din ce în ce mai mult, de către fiecare țară, nu numai membră a Uniunii Europene, ci de către fiecare țară din lumea aceasta. De la Bruxelles vin tot felul de măsuri, ori mai degrabă sfaturi, recomandări, se lasă deciziile la nivelul fiecărui stat. Ce se întâmplă cu Uniunea Europeană, domnule Rădulescu?

Adrian Rădulescu: Problema e că fenomenul de globalizare n-a mers și s-a demonstrat că nu merge. Toată această poveste în care se spunea că omenirea se va globaliza acum se demonstrează că țările care sunt suverane, care-și asigură necesarul de hrană, care-și asigură necesarul de energie sunt țări care sunt viabile și în situații de criză. Sunt restricții impuse de criza aceasta sanitară. Ce se întâmpla, Doamne Ferește!, dacă chiar nu se dădea drumul sub nicio formă circulației mărfurilor, dacă nu existau acele culoare verzi și două luni nu circula nimic, iar România nu se putea aproviziona cu produse agroalimentare din Europa? Pentru că, din nefericire, depindem de importuri și la carne, și la fructe, și la altele. Și, culmea, astăzi, fermierii noștri spun că nu-și pot vinde carnea de porc, nu se vinde carnea de pasăre, nu se vând roșiile. Fermierii români sunt obligați să facă stocuri de carne, nu există spații de depozitare, e o întreagă tevatură care nu mi se pare normală.

Reporter: Dacă la carnea de porc noi asigurăm doar 30% din necesarul țării, cum se întâmplă că producătorul român nu are desfacere, nu are unde vinde porcul, carnea?

Adrian Rădulescu: Păi nu are pentru că este un lanț care se rupe tot timpul, din punct de vedere organizatoric, economic și legislativ. Să luăm porcul: n-avem ferme de scroafe, suntem dependenți de comerțul intracomunitar, și fiți siguri că nu ne dau purceii cei mai buni și ni-i dau când au… și la preț mai mult decât dublu. Azi, nu luăm grăsunul sub 120 de euro. Decidenții nu privesc lucrurile niciodată în viitor, în perspectivă și ca dezvoltare economică. Noi niciodată n-am avut o politică economică să urmărească parametrii economici și, din păcate, foarte mulți bani europeni s-au folosit neadecvat, neeficient. Niciodată, niciun proiect european, credeți-mă, n-a fost avizat din punct de vedere economic. Veneai tu cu niște cifre, le puneai acolo, ăia înmulțeau și împărțeau și „a, e bine! e perfect! Dă drumul la proiect să-l finanțăm”, după care în trei-patru ani dădeau faliment.

Îi condamn pe cei de la Ministerul Agriculturii. Eu am fost într-o funcție în minister, am trecut prin lucruri la fel de grele ca ei, dacă vă amintiți 2010, criza economică și așa mai departe. Deci eu spun că în plină priză economică m-am bătut cu ministrul de Finanțe, am ajuns la premier și n-am plecat de acolo până când n-am luat 600 de milioane din bugetul național, care erau plăți restante pe ultimele cinci luni ale anului 2009, însemnând: motorina, subvenții care se dădeau, la irigații, pe animale, și toate astea erau această sumă. Cel mai ușor este să spui că nu sunt bani sau că nu se poate! Nu se poate și am terminat. Hai să găsim soluții! Trebuie să se poată. Haideți să ne gândim care sunt efectele și cât de dezastruoase și câte probleme vom avea dacă nu luăm măsura atunci când trebuie.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Alocarea financiară pentru programul de ajutor de minimis pentru producția de usturoi a fost majorată cu 60%, în anul 2020 fiind alocate 7,5 milioane de lei, față de anul 2019, când au fost alocate 4,5 milioane de lei.

Programul „Usturoiul” este în derulare, numărul solicitanților înscriși în program la data de 15 mai 2020 fiind 1.098, aproape triplu față de totalul beneficiarilor programului din 2019, respectiv 409 beneficiari.

La aceeași dată, 15 mai 2020, suprafața cultivată este de 1.153 ha, față de 379,04 ha în programul din anul trecut.

Reamintim că, pentru a beneficia de subvenții, producătorii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg de usturoi/10 mp. Sprijinul financiar este de maximum 3.000 euro/ha.
Valorificarea producției de usturoi se va face în perioada 1 iulie - 20 noiembrie, iar documentele justificative se vor depune până la data de 27 noiembrie.

În vederea monitorizării calității usturoiului, cultivatorii trebuie să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, care va fi verificat de Autoritatea Națională Fitosanitară.

Pentru acuratețea datelor privind suprafețele deținute și cultivate cu usturoi, se solicită beneficiarilor o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere.

Verificarea culturii de către reprezentanții direcțiilor agricole județene se va face înainte de recoltare, cu evaluarea producției.

Ieri, 13 mai 2020, a avut loc videoconferința miniștrilor Agriculturii și Pescuitului din Uniunea Europeană, organizată de Președinția croată pentru a evalua măsurile adoptate în vederea limitării impactul negativ al pandemiei de COVID-19 asupra sectorului agricol și pescuitului. Au participat și cei doi comisari europeni pentru agricultură și pentru mediu, oceane și pescuit, Janusz Wojciechowski și Virginijus Sinkevičius.
Ministrul Adrian Oros a declarat că, în contextul actual dificil în care se află sectorul agricol, este fundamental ca reglementările Politicii Agricole Comune să fie adaptate rapid pentru a permite statelor membre să aibă flexibilitate în asigurarea cadrului necesar astfel încât acestea să continue să-și susțină fermierii și alte categorii de beneficiari ai PAC.
Adrian Oros a solicitat sprijin financiar direct din FEGA pentru lapte, carne de porc și carne de pasăre similar cu cel acordat în 2015 și 2016 pe perioada embargoului cu Rusia. Totodată, pentru sectorul vitivinicol, afectat de închiderea lanțului HoReCa, s-a solicitat Comisiei Europene ca sumele disponibile pentru programul național vie-vin să poată fi utilizate pentru a evita abandonul plantațiilor viticole înființate prin programele de reconversie.

Pasărea și porcul, cele mai afectate de actuala criză

Cu o zi înaintea videoconferinței miniștrilor Agriculturii și Pescuitului din UE, pe 12 mai 2020, Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) a trimis către comisarul european pentru Agricultură și către ministrul Adrian Oros o serie de solicitări, arătând că filierele cărnii de pasăre și porc rămân cele mai afectate sectoare din agroindustria României. „Pasărea și porcul trebuie sprijinite, chiar dacă dumneavoastră, domnule comisar, ați manifestat o anumită reticență pentru aceste sectoare. Carnea de pasăre se produce astăzi pe stoc, nu avem unde vinde, restaurantele sunt închise, țările terțe sunt reticente”, se arată în documentul ACEBOP.

În prezent, la marii producători din România sunt peste 20.000 de tone carne congelată. „Nu în ultimul rând, vorbim de contracte  pe care le au producătorii pentru achiziția de pui de o zi, se importă milioane de pui lunar din UE în România și aproape două milioane de purcei anual. Pe lângă depozitarea privată pentru carnea de pasăre și porc, considerăm oportun sprijinul pentru încetinirea producției și pentru diferența de preț la furaj. Pierderile de venit sunt astăzi deosebit de grave, ar trebui sprijinite la nivel comunitar, deoarece siguranța alimentară înseamnă siguranța marii familii europene. Extinderea bugetului sectorului de agricultură prin utilizarea rezervei europene pentru situații de criză, 478 de milioane de euro, este importantă pentru sectorul strategic alimentar european și poate reprezenta o sursă de sprijin pentru toate statele membre, pentru toate sectoarele afectate din agricultura europeană”, a precizat dr. Mary Pană, președinte ACEBOP.

Ajutor pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 4 mai 2020, au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L140 o serie de acte normative adoptate de către Comisia Europeană în vederea optimizării gestionării anumitor activități agricole specifice pe perioada în care pandemia de COVID-19 afectează statele membre UE. Printre aceste reglementări se numără și cele cu rol în intervenția pe piață prin acordarea unui ajutor pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare, astfel: Depozitare privată carne de bovină (Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/596 al CE din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii proaspete sau refrigerate de bovine cu vârsta de opt luni sau mai mult și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului); Depozitare privată carne de capră și de oaie (Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/595 al CE din 30 aprilie 2020 privind acordarea de ajutoare pentru depozitarea privată a cărnii de oaie și de capră și fixarea în avans a valorii ajutorului); Depozitare privată a untului (Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/597 al CE din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a untului și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului); Depozitare privată lapte praf degresat (Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/597 al CE din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului); Depozitare privată a brânzeturilor (Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/591 al CE din 30 aprilie 2020 de deschidere a unei scheme de ajutor cu caracter temporar și excepțional pentru depozitarea privată a anumitor brânzeturi și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului).

Regulamentele specifice stabilesc: tipurile de produse eligibile, perioadele de depozitare, garanțiile aferente cererilor de ajutor (unde este cazul), cuantumul ajutorului pentru fiecare categorie de produs.

Perioada de depunere a cererilor este deschisă începând cu data de 7 mai 2020. Pentru produsele carne de bovină, respectiv carne de oaie și capră s-a stabilit ca termen-limită de depunere a cererilor, data de 30 iunie 2020.

Formularul cererii de ajutor este disponibil pe site-ul APIA: www.apia.org.ro sau va fi pus la dispoziția solicitanților de către funcționarii APIA prin mijloace electronice, în urma unei solicitări adresate pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. După completare de către solicitant, cererea de ajutor, împreună cu documentele atașate cererii și documentele privind constituirea garanției, va fi scanată/fotografiată și, toate, vor fi transmise la APIA, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., împreună cu dovada expedierii documentelor originale prin servicii de poștă/curierat, sau vor fi depuse la Registratura APIA –Aparat Central, din B-dul. Carol I, nr. 17, sector 2, București. Documentele semnate electronic se transmit tot la adresa de e-mail indicată mai sus.

Toate produsele trebuie să respecte inclusiv prevederile stabilite în Anexa VI a Regulamentului (UE) nr. 1240/2016. În cazul produselor a căror depozitare se efectuează după aprobarea cererii de ajutor și care au o garanție constituită aferentă cererii, perioada maximă pentru constatarea conformității produselor și intrarea în depozit la locul de congelare a cantităților din cerere este de maximum 28 de zile de la notificarea privind aprobarea. Dacă în cele 28 de zile a intrat în depozit sub 95% din cantitatea solicitată în cererea de ajutor, garanția aferentă se reține în totalitate, iar ajutorul nu se mai acordă.

Informații detaliate privind depozitarea privată a produselor agroalimentare se regăsesc postate la link-ul http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/depozitare-privata-produse-agricole/anul-20201588866345.

După 24 de ani de la ultimele plantări de pomi fructiferi în fosta livadă Palocsay, acum denumită Stațiunea de Cercetări Horticole (SCH) și aflată în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, a fost înființată o plantație de pruni și cireși, pe o suprafață de 3,5 hectare.

Soiurile de cireși plantate sunt Carmen, Kordia, Regina, Merchant, Bigarreau Burlat, Germersdorf, foarte căutate pe piața europeană, dar mai puțin cunoscute în România, cu excepția soiului Germersdorf. Pruni au fost plantați din două soiuri: Stanley și Cacanska lepotica.

Noua plantație va începe să rodească peste patru ani și este prima înființată după 24 de ani, în 1996 având loc ultimele plantări de pomi fructiferi. „Este o plantație pe care am înființat-o cu material săditor produs la SCH, iar scopul principal este să urmărim comportarea acestor soiuri în condițiile pedoclimatice din România. Sigur că este important pentru noi și să avem fructe proaspete, din soiuri de calitate, la magazinele universității. În acest an intenționăm să mai plantăm trei hectare de pomi fructiferi, dar și să pregătim terenul pentru anul viitor”, a precizat biolog dr. Lukacs Lehel, directorul SCH.

În cadrul Stațiunii de Cercetări Horticole se mai află în întreținere plantații de măr, prun și cireș, pe aproximativ 25 de hectare, la care au fost făcute tăieri de regenerare, cu care se va continua pentru reîntinerirea pomilor.

Stațiunea produce și pentru vânzare material săditor pomicol și ornamental, precum și trandafiri, legume proaspete (roșii, ardei, gogoșari, vinete, spanac, ceapă, țelină sau castraveți), arbuști fructiferi (mure, coacăz, zmeură) și stoloni de căpșuni.

În contextul crizei generate de pandemia de COVID-19, companiile din agribusiness se adaptează noilor condiții, această perioadă fiind plină de provocări.

Dimitrios Drisis, directorul general ADAMA România, Republica Moldova și Polonia, arată, de pildă, că ADAMA a schimbat modelul de aprovizionare - de la stocuri de la lună la lună la transporturi mai rare, dar cu volum mai mare. De asemenea, compania condusă de Dimitrios Drisis a reușit să se adapteze la noua realitate implementând soluții tehnologice de ultimă oră pentru comunicarea cu fermierii.

„Suntem în contact cu fermierii prin sisteme de telecomunicații. Din cauza dificultăților ivite, am schimbat modelul de aprovizionare, cu riscul de a avea costuri mai ridicate: nu se mai lucrează pe stoc de la lună la lună, ci avem transporturi mai rare, dar cu volum mai mare, pentru că fermierii au nevoie de produsele noastre la timp și în cantitățile necesare”, a precizat Dimitrios Drisis, CEO ADAMA Agricultural Solutions, companie care, din fericire, are capacitatea de a infuza capital ori de câte ori este nevoie să plătească salariile angajaților, să plătească furnizorii și obligațiile financiare către stat, ceea ce se traduce printr-o mai mare stabilitate în criză.

Criza va întări România

Referitor la urmările crizei și la cum va fi influențată piața de agribusiness, directorul general ADAMA este de părere că piața de profil va ieși din criză mult mai consolidată.

Pentru a menține economia funcțională și activă, Dimitrios Drisis consideră că guvernul trebuie să ia măsuri prin care bunurile și serviciile să continue să fie furnizate în limite normale, iar pentru anumite grupuri profesionale care nu-și mai pot desfășura activitățile, guvernul trebuie să intervină și să acorde sprijin financiar astfel încât să prevină o potențială criză care poate afecta sectoare importante din economia țării.

În ceea ce privește urmările sociale ale crizei, în opinia lui Dimitrios Drisis, România va trece de acest moment întărită și va ști cum să acționeze pe viitor pentru a construi un stat mai puternic.

Și astăzi, după 30 de ani de când ne-am câștigat libertatea, vedem cum aceasta este interpretată în funcție de interesele fiecărui individ, luăm lucrurile și acționăm după cum ne convine, fără a ține cont de reguli, de firescul situațiilor, și într-un final ajungem, de fapt, să nu respectăm nimic, nici măcar pe noi înșine. Imediat după Revoluție, s-au distrus clădiri ale CAP, IAS etc., fiecare s-a dus și și-a luat cărămida ori petecul de pământ care a considerat că i se cuvine. Și continuăm să distrugem, cu voie sau fără voie.

Dacă ceva aparține statului, considerăm că e un bun al nostru, al tuturor, și, uneori, sau de multe ori, nu avem respect nici pentru lucrul respectiv și nici pentru stat. În realitate, nu avem respect pentru nimic și nu ne iubim nici pe noi și nici pe cei de lângă noi. Continuăm să distrugem locuri, clădiri, oameni, vieți, inițiative, pentru că, nu-i așa?, avem libertate! Adevărul absolut ne aparține și e mai presus de orice, lege ori Dumnezeu. Înainte să intru în subiect, fac o paranteză: zilele trecute, am văzut pe rețelele de socializare fotografii din câmpurile cu cereale distruse nu de secetă, ci de oi. Animalele n-au nicio vină...

În județul Dolj, la Ciuperceni, o localitate rurală care aparține de orașul Calafat, există un islaz. O vreme, destul de îndelungată, puteam folosi trecutul - „a existat”, pentru pășunea devenită groapă de gunoi și „scurtătură”. Acum, încet-încet începe să semene cu locul pe care odinioară pășteau animalele gospodarilor din zonă. Azi, animale nu prea mai găsești nici prin curțile oamenilor, dar peste gospodari mai dai. Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul - Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari. De data aceasta dezamăgirea nu e, culmea, legată de autorități, ci de „inițiative” ale unor colegi de breaslă, fermieri, crescători de oi și capre. Aceștia din urmă, consăteni ai familiei Dinuț, de vreo lună, în loc să-și ocupe timpul cu fermele lor, fac plângeri peste tot și-și prezintă propriul adevăr la autorități și pe facebook.

Sămânța de scandal, drumurile... ilegale

În anul 2018, Eliana și Costel Dinuț au închiriat de la primărie islazul. De fapt, au închiriat 92 de hectare, suprafață pe care toată lumea arunca gunoaie și pe care de-a lungul anilor localnicii au făcut drumuri (de pământ, nu asfalt), scurtături către câmpuri ori adăposturile de animale. Prin urmare, a intrat în obișnuința tuturor „s-o taie pe arătură”, pe de-a dreptul prin islaz. Poate și de aceea drumurile oficiale, vreo două ce țin de Primăria Calafatului, arată mai rău decât cele făcute de localnici pe pășunea comunală. Aici, la momentul când scriu aceste rânduri, sunt la pășunat peste suta de bovine.

Cum vă spuneam mai sus, familia Dinuț a închiriat pășunea de la primărie, pentru șapte ani și opt luni. Din 2018 încearcă să aducă terenul la destinația inițială de pășune. Când au devenit chiriași cu acte-n regulă, primul lucru de care s-au apucat a fost curățenia, operație încă nefinalizată, ca să înțelegeți cam ce-a fost pe acolo.

Până de curând, tânăra familie de fermieri nu s-a atins de drumul folosit de alte două familii de fermieri. Doar că autoritățile statului le-au recomandat să intre în legalitate. Ce înseamnă asta, ne-a explicat Eliana Dinuț: „Când am aplicat pentru subvenție la APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), cei de acolo mi-au spus că pe pășunea noastră este un drum care nu are ce căuta acolo, el neexistând în acte. Am mers la primărie și ne-am lămurit. Niciun drum, că sunt multe făcute de localnici în timp, nu apare în acte, în hărțile cadastrale. Am întrebat ce-i de făcut, mai ales că știam că drumul acesta, care-i sămânță de scandal acum, este folosit de fermieri din zonă. Ni s-a spus clar că trebuie să ne îngrădim pășunea, să arăm așa-zisele drumuri, să însămânțăm suprafața închiriată, practic să-i redăm destinația inițială, de islaz. Și asta am făcut și încercăm să facem în continuare. Primăria a zis că nu e problemă pentru fermieri deoarece au alte două drumuri, care vor fi reabilitate și pe care se poate circula, pe care le pot folosi pentru a ajunge la animale și la culturi”.

Așadar, abia anul acesta, în urmă cu vreo lună și ceva, Eliana și Costel Dinuț s-au apucat și au îngrădit pășunea cu gard electric pentru animale, care de fapt e un fir, au arat drumurile, însămânțează și încă strâng gunoaiele pe care localnicii continuă să le aducă la islazul comunal. „De o lună n-avem liniște, vecinii noștri, fermieri ca noi, munciți ca noi, ne-au făcut plângeri peste tot. Primăria le-a zis cum stă treaba. Degeaba. Au venit în control de la Apele Române, au zis că-i totul în ordine, au venit de la DSV, de peste tot. Nicio autoritate la care am fost reclamați n-a găsit nimic în neregulă. De la APIA mi-au zis că nu pot veni în control din cauza situației generate de pandemie, dar când le-am zis despre ce-i vorba mi-au reamintit că pe cele 92 de hectare de pășune închiriate de noi nu există niciun drum. Avem acte, suntem cu toate în ordine. Acum au început să ne denigreze pe la alții, pe facebook pun fotografii cu pășunea noastră și spun că le-am închis drumul, că ne-am făcut stăpâni pe drumul public. Ce să facem dacă autoritățile statului susțin că pe pășune nu există drumuri și că noi trebuie să avem iarbă, să însămânțăm toată suprafața? Am investit în animale, în sămânță, în curățarea islazului, în toată această afacere numită fermă, am investit toți banii munciți în ani în Norvegia, vrem să rămânem aici, acasă, și tocmai ai noștri se poartă așa, de uneori îți vine să renunți și să pleci fără să mai întorci capul. Dar noi mergem înainte și o să vedeți că o să ne dezvoltăm, o să construim și adăpost modern la văcuțe, terenul ăsta o să arate ca o pășune adevărată, o să ne mai luăm și utilaje și eu voi duce la final visul meu cu produsele tradiționale făcute din lapte din ferma noastră, de la văcuțele crescute pe iarbă. Într-o zi o să funcționeze așa cum trebuie și cooperativa căreia i-am dat viață împreună cu câțiva fermieri din zonă. O să vedeți...”, a spus printre lacrimi, dar cu o voce puternică, Eliana Dinuț.    

Sunt atât de multe probleme în agricultura românească, în special în această perioadă de criză, încât când auzi o asemenea poveste te întrebi dacă ești în 2020 sau te-ai întors în timp, la „să moară vecinul ca să-i iau capra”, parcă vorba asta circula imediat după Revoluția din decembrie `89.

Și ne mirăm că sunt prea puține asocieri în agricultura noastră, dăm vina pe mentalități, când poate că e timpul să arătăm cu degetul spre educație. Da, să ne uităm la ultima lună, de stare de urgență. În România nu se respectă regulile, nu suntem prieteni cu legile, le cerem, însă nu pentru a le respecta. Vrem, dar nu vrem. Și, apropo, toți ne pricepem la toate.

Să ne întoarcem cu fața spre noi înșine, să ne privim cu atenție și să ne întrebăm dacă ne place ce vedem. Omul e supus greșelii, motiv pentru care există iertarea.

Cu Eliana Dinuț am mai stat de vorbă și pe alte subiecte, puteți citi aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4398-ajutor-de-ochii-lumii-si-sperante-naruite.html