Se spune că a fi agricultor este mai mult decât o meserie, este o conduită de viață, un fel special de a fi, iar provocările, oricât de dificile, nu ar putea să schimbe acest lucru. Așa este în cazul celor care se nasc învățând de la părinți ce înseamnă agricultura, ajungând să lucreze încă din copilărie și să dezvolte pasiune pentru acest domeniu minunat. Recent, am vizitat societatea Agroprest Mailat, o fermă vegetală de vreo 300 ha, din Grădiștea, județul Călărași, administrată de tânărul fermier Marian Mailat (39 ani).

Marian Mailat s-a născut și a crescut într-o fermă din Câmpia Bărăganului, aproape de Călărași, alături de fratele său mai mare. Încă de mic copil, alături de tatăl său, mergea frecvent la arat, discuit, se urca în tractor și participa la toate lucrările agricole. „Am moștenit ferma de la tatăl meu, care ne-a lăsat și mie, și fratelui meu munca lui de o viață, să o ducem mai departe, să o dezvoltăm. Este o fermă care a început pe la sfârșitul anilor ’90, începutul anilor 2000. Tata a plecat de la o mică proprietate, cu utilajele existente la acea vreme și cu tractoare românești. În 2006 am început să ne dezvoltăm și pe partea aceasta de utilaje performante, când am putut accesa bani europeni prin SAPARD”, povestește tânărul fermier, adăugând că, în ultimii ani, deși s-au străduit, cultura mare în Bărăgan nu a fost atât de profitabilă pe cât s-at fi așteptat. „În ultimii cinci ani ne-am confruntat cu secetă, au fost și ani cu grindină care ne-a afectat culturile și multe alte provocări. Au fost ani vitregi, în care știm cu toții cum au evoluat lucrurile în agricultură, cu războiul din Ucraina...”

În ferma lui, Marian Mailat lucrează undeva la 300 ha, iar ferma fratelui are de asemenea puțin peste 300 ha. Fiecare societate își face un asolament propriu. „În ferma mea, 60-70 ha sunt cultivate cu grâu, 40-50 ha cu orz, 60 ha cu rapiță, iar la porumb, dacă înainte cultivam peste 100 de ha, acum am scăzut suprafața la 70-80 ha, cam cât putem să irigăm. Și mai adăugăm floarea-soarelui, în funcție de asolament, circa 30 de ha (o solă) și câteodată soia, dar nu an de an. Culturile de grâu, orz, rapiță și porumb reprezintă baza, restul sunt în funcție de cum decurg lucrurile, mai întoarcem o cultură de la secetă, nu ne răsare tot din cauza secetei și tot așa, ne adaptăm în funcție de an”, arată Marian Mailat.

„Singura mea rugăminte pentru stat este să înceapă să investească în irigații, în canale și în stații de pompare. Pentru că dacă ar aduce apă aproape de sole, noi de acolo facem un împrumut, facem o conductă, punem un pivot.”

Suprafața agricolă gestionată de tânărul fermier călărășean nu este compactă, din păcate, cele 300 de hectare fiind împărțite în 20 și ceva de sole. „Când s-au dat aici terenurile, după Revoluție, s-au dat împrăștiat. Dacă un om avea șase hectare, a primit două aproape de sat, două la jumătate și alte două cât mai departe de sat ca să-i împace pe toți. Așa a fost atunci concepția, una greșită zic eu, pentru că dacă nu ai tot terenul într-un loc este un dezavantaj pentru fermier. Însă, ne-am organizat în așa fel încât să avem randamentul cel mai bun posibil”, ne spune Marian Mailat.

Fără apă nu există viitor în agricultură

Astăzi, agricultorii se confruntă cu o multitudine de provocări. „Nu știm la ce să ne așteptăm când ne gândim la momentul vânzării. Noi însămânțăm anul acesta, recoltăm peste un an. Nu putem să controlăm decât costurile pe hectar și cheltuielile totale pe care le facem. Nu știm la ce costuri să facem pentru că nu știm cu cât vom vinde, pentru că prețurile variază mult, cu 1 leu sau 1,3 lei sau 0,85 lei, iar diferențele sunt destul de mari. Noi ca fermieri suntem puțin încurcați. Adăugăm mai puține îngrășăminte pentru a ne încadra în acel randament, apoi apar și provocările meteorologice, secetă sau nu, grindină sau nu”, explică Marian Mailat.

„Fermierul să fie obligat să-și asigure culturile. Fără asigurări ești tot timpul descoperit la orice calamitate.”

2020 este un an de care fermierul nu vrea să-și amintească, deoarece nu a recoltat absolut nimic din cauza secetei, nici la culturile de toamnă, nici la cele de primăvară. „A venit 2021 în care am recoltat, fiind un an bun, apoi 2022-2024 au fost încă trei ani în care am recoltat, în special la culturile de primăvară. Am început să investim puțin și în irigații. În 2024 am avut porumb doar la irigat. Am avut producții satisfăcătoare, dar una peste alta nu au fost suficient de rentabile. Am avut costuri cu motorina, cu forța de muncă, cu îngrășămintele, și vindem acum porumbul cu 0,8 – 0,9 lei/kg.”

La cultura de porumb a avut 40 ha irigate la tambur și 30 ha irigate prin picurare. „Nu prea avem surse de apă să trecem și la pivoți. Dacă vor mai apărea surse de apă, vom lua în considerare și sistemele pivot. Repet, este vital să avem irigații. Nu văd viitorul în agricultură fără irigații. Eu sunt dispus să investesc în irigații și am investit acolo unde am avut infrastructură, apă și canale. Se mai discută despre puțurile forate. Legea este foarte complicată cu puțurile forate, n-ai voie decât până la o anumită adâncime, iar la noi aici în zonă trebuie să sapi mai mult decât adâncimea legală stabilită de apele române să sapi după apă. Nu avem proprietăți foarte multe și se întâmplă să facă un puț pe proprietatea altcuiva și să-și revendice apoi acel om pământul și să rămâi descoperit. Noi în această zonă avem canale deschise față de multe alte zone ale țării care nu au canale și nu au avut niciodată irigații. Dar aici în zona mea au fost irigații și ar fi foarte simplu doar să se reabiliteze. Au început, ce-i drept, să reabiliteze stațiile de pompare și repompare, și canalele pentru a aduce apa din Dunăre, cu costuri destul de mari pentru a aduce apa la noi. Nu vreau să mă gândesc cum o să fie când apa nu o să mai fie gratuită.”

Irigații și asigurări, cu sprijinul statului

În ceea ce privește valorificarea recoltelor, Marian Mailat ne-a zis că în ultimii ani a fost nevoit să vândă direct din câmp, la recoltat, pentru a putea achita furnizorii, ratele scadente la leasing, toate cheltuielile cu inputuri. Și dacă ar vrea să țină recoltele în hambare, oricum nu are suficiente spații de depozitare. „Avem depozitare, dar nu la nivelul la care ne-ar trebui. Am încercat să depunem niște proiecte pe cooperativă și pe fermă, dar sunt costuri foarte mari și nu am avut câștig de cauză. Deocamdată suntem în expectativă. Mai lucrăm cu anumiți depozitari din zonă cu care mai avem contracte de depozitare și ne descurcăm așa.”

Nu auzim prea des de la fermieri că nu-și doresc sprijin de la stat, dar iată ce ne-a zis Marian Mailat: „Eu, ca fermier, am hotărât să nu mai depind de stat sau de alte ajutoare din afara fermei. Singura mea rugăminte pentru stat este să înceapă să investească în irigații, în canale și în stații de pompare. Pentru că dacă ar aduce apă aproape de sole, noi de acolo facem un împrumut, facem o conductă, punem un pivot. Ne dorim ca toți cei implicați în deciziile de la nivelul Ministerului Agriculturii să se axeze în primul rând pe irigații, să reabiliteze toate canalele și stațiile care au fost funcționale până la un moment dat, apoi pe asigurări. Să se găsească o soluție pentru a se face asigurări la nivel național pentru culturi, astfel încât fermierul să fie obligat să-și asigure culturile. Fără asigurări, ești tot timpul descoperit la orice calamitate. Noi semănăm în toamnă și recoltăm tocmai în vară, sunt 7-8 luni în care ești descoperit, totul se întâmplă în aer liber, nu știi ce vine de sus. Știi că în caz de dezastru iei ceva, nu pierzi absolut totul. Dacă statul implementează un sistem bine pus la punct de asigurări, în care fermierul să nu mai fie nevoit sa lucreze direct cu jucătorii de pe piață care au polițe foarte scumpe și care, cel puțin în caz de secetă, nu se justifică. Statul degeaba ne dă în fiecare an despăgubiri de o mie de lei la hectar, că noi nu avem ce să facem cu ei, când noi investim 3.000 – 4.000 de lei pe hectar. Nu vorbim de profit sau să mai rămână ceva cu care să plătim angajații, să plătim utilitățile și tot ce este. Pierde și statul, pierdem și noi, fermierii. Dar dacă s-ar investi acești bani pe care ni-i alocă statul în irigații și asigurări, fermierul și-ar face un sistem de irigat și ar fi mai liniștit”.

În așteptarea vremurilor mai bune pentru tehnica de ultimă oră

Referitor la tehnologiile de cultură, Marian Mailat spune că a început să facă din ce în ce mai puțină pregătire a terenului. În toamna lui 2024, de pildă, nu a scarificat, nu a arat pentru culturile de toamnă. Rapița a semănat-o direct, după ce a recoltat, a intrat cu un disc de dezmiriștire și a semănat direct cu semănătoarea Tempo Väderstad la 70 și 35 cm. „Rapița arată acum foarte bine, ne-a ajutat și vremea foarte mult, ploile care au fost, au fost condiții optime de răsărire și de semănat. Nu suntem adepții vitezelor mari la semănat, semănăm mai încet și urmărim o calitate cât mai bună. Noi având și o suprafață mai mică, nu suntem constrânși să semănăm cu viteză. Suntem foarte mulțumiți de semănătoarea Tempo, am semănat și rapiță cu ea, am semănat rapiță la 70 cm și la 35 cm (n.r. distanță între rânduri), porumb, floarea-soarelui, soia la 70 cm.”

Tânărul fermier este deschis către tehnica modernă și tehnologiile de ultimă generație, și le dorește în afacerea agricolă, însă consideră că nu este un moment prielnic pentru dezvoltare. „În momentul de față, nu am bugetul necesar să implementez toate tehnologiile pe care le urmăresc și să mă echipez cu utilajele pe care mi le doresc. Provocările sunt deja destul de mari pentru ce avem noi aici. Nefiind la irigat, chiar nu văd de ce aș cheltui mai mult și să muncesc mai mult și să nu am un profit sau un randament bun. Dispunem de 5-6 angajați permanent și restul sunt oameni care ajută. Ne descurcăm cu acest personal și în perioada campaniei. Cu toții avem în fire să ne dezvoltăm să avem mai mult, dar momentan eu consider că este suficient cât avem, ne acoperim cu utilajele care sunt, cu forța de muncă existentă.”

În ultima vreme, prețurile utilajelor agricole, dar și costurile cu finanțarea au crescut foarte mult, ceea ce îi face pe fermieri să fie reticenți în a cumpăra utilaje. „Aș mai avea nevoie de o semănătoare așa cum este Väderstad Proceed. O urmăresc de ceva timp, să vedem, sper să nu fie un preț prea mare. Noi avem aici și o cooperativă agricolă formată din 17 fermieri, undeva la 2.000 de hectare, în total. Poate încercăm să facem o achiziție comună pe cooperativă. Așteptăm și noi timpuri mai bune, pentru că toți fermierii sunt decapitalizați acum, sunt loviți de secetă, de loteria prețurilor și de toate provocările din ultimii ani”, precizează Marian Mailat.

„În momentul de față, nu am bugetul necesar să implementez toate tehnologiile pe care le urmăresc și să mă echipez cu utilajele pe care mi le doresc.”

Raportul calitate – preț, ghidul în alegerea utilajelor

Colaborarea cu Titan Machinery România a început prin 2017. „Noi lucram deja la acea vreme cu tractoare Case IH mai vechi, dar în acel moment am accesat proiecte pe fonduri europene și ne-am achiziționat tractoare Case IH, semănători Väderstad, toate, noi”, a specificat Marian Mailat.

Primul tractor achiziționat de la Titan Machinery a fost Case IH Puma 220, un an mai târziu a mai achiziționat unul, apoi a luat un tractor Case IH Puma 165 și de 155 CP, semănătoare Väderstad Tempo F8, semănătoare Väderstad Rapid de 4 metri mecanică, disc Väderstad Carrier. „Prima dată am plecat cu o idee foarte clară pe care noi o urmărim mereu aici, și anume raportul calitate-preț. Am studiat piața, ne-a ajutat foarte mult și reprezentantul de zonă Lucian (n.r., Lucian Pescaru – manager de zonă Titan Machinery România), care este chiar de la noi de aici, din comună. De fapt, eu și Lucian suntem și prieteni de mici copii, iar de fiecare dată când am luat o decizie, acest lucru a contat. Ne îndrumă de fiecare dată, au fost întotdeauna îndrumări sincere și tot ceea ce a spus s-a și întâmplat, drept dovadă că încă lucrăm împreună. Tot timpul ne-a sfătuit, ne-a îndrumat și a contribuit ca factor de decizie, dar în primul rând raportul calitate/preț al utilajelor pe care le are Titan Machinery m-a făcut să le achiziționez. Am achiziționat în 2018, 2020, 2022 și 2023 câte un tractor Case IH. Vă dați seama că dacă nu mă felicitam pentru alegere, nu mai luam. Dacă nu eram mulțumit de service, de piese de schimb, nu mai veneam să iau și alte tractoare. Totul a fost și este în regulă”, a conchis tânărul fermier din județul Călărași, Marian Mailat.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România

Pe 11 aprilie 2025, în cadrul târgului Agraria, va avea loc întâlnirea fermierilor din sectorul ovin și caprin, organizată de Consorțiul Rețelei CoopNet, în parteneriat cu Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin - BOVICOOP (UNCST-BOVICOOP) și Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV). Crescătorii se vor întâlni la standul DLG Intermarketing, de la ora 15. Agraria, târgul care anul acesta ajunge la ediția cu numărul 30, se desfășoară în perioada 10 – 13 aprilie 2025, în județul Cluj, la Jucu.

Evenimentul va reuni crescătorii de oi și capre pentru a discuta despre oportunitățile de dezvoltare a cooperativelor și beneficiile formării unei uniuni de ramură în sectorul ovin și caprin. Uniunile de ramură sunt structurile asociative care oferă suport tehnic, juridic și financiar cooperativelor, reprezentând interesele membrilor săi în fața instituțiilor publice și private.

În România există mai multe uniuni de ramură care reprezintă fermierii la nivel național și european. Printre cele mai active sunt Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), cu peste 61 de cooperative membre și 814 fermieri, precum și Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin - BOVICOOP (UNCST-BOVICOOP), cu peste 23 de cooperative membre în uniune, care reprezintă peste 1.000 de fermieri.

Printre invitații întâlnirii se numără Florentin Bercu (director executiv UNCSV) și Iasmina Blidar (director executiv UNCST-BOVICOOP), care vor împărtăși experiențe și perspective despre beneficiile asocierii fermierilor în uniuni de ramură.

Totodată, evenimentul va include și prezentări despre oportunitățile oferite gratuit prin Rețeaua CoopNet și studii de caz despre bune practici în cooperativele de succes. „Credem în nevoia existenței și a bunei funcționări a cadrelor precum cel oferit de o uniune de ramură, prin care cooperativele agricole să își poată face auzite vocile în relație cu autoritățile. Existența și buna funcționare a formelor asociative specifice sectorului cooperatist (uniunile de ramură și federațiile) duc la profesionalizarea domeniului și la creșterea rezilienței cooperativelor agricole în fața diverselor provocări de ordin social, economic și chiar politic cu care acestea s-ar putea confrunta”, arată Ovidiu Mărginean, managerul Rețelei CoopNet.

Participarea la eveniment este gratuită, iar fermierii și reprezentanții cooperativelor trebuie să completeze un formular scurt, disponibil aici:  https://forms.gle/earrGeQScFxEwhuA7.

Evenimentul este organizat în cadrul programului CoopNet 3.0 – Creștem capacitatea cooperativelor micilor fermieri, implementat de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, împreună cu Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară (CMSC) și Asociația Centrul Român de Politici Europene (CRPE), cu sprijinul Romanian-American Foundation (RAF).

Despre CoopNet

CoopNet (www.coopnet.ro) este o rețea informală care sprijină cooperativele mici și mijlocii din România în dezvoltarea lor, facilitând accesul la resurse, parteneriate și modele de bună practică. Este esențială dezvoltarea uniunilor de ramură, structuri conduse de profesioniști din agricultură, care pot reprezenta cu eficiență interesele fermierilor și cooperativelor în fața autorităților și pe piața agricolă.

Despre UNCSV

Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV (www.uncsv.ro) este o organizație profesională înființată în 2017, care reunește majoritatea cooperativelor agricole din sectorul vegetal din România și își propune să reprezinte, să apere și să promoveze interesele acestora în relațiile cu autoritățile publice și instituțiile naționale și internaționale.

Despre UNCST-BOVICOOP

UNCST-BOVICOOP (www.bovicoop.ro) este uniunea de ramură națională care reunește 23 de cooperative agricole specializate în creșterea bovinelor, provenind din 11 județe ale României. Reprezentând aproximativ 500 de exploatații agricole și un număr de circa 1.000 de fermieri, membrii acestei uniuni livrează zilnic 190.000 de litri de lapte pe piața românească, deținând peste 35.000 de bovine. Fondată în 2021, UNCST-BOVICOOP s-a afirmat rapid ca un actor esențial în sectorul taurin, promovând valorile cooperatiste și contribuind la dezvoltarea parteneriatelor interinstituționale în zootehnie.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Producătorii de ouă de pe toate continentele profită de valoarea biologică foarte ridicată pe care au atins-o hibrizii ouători în urma aplicării în marile companii de selecţie a metodelor de genetică cantitativă modernă. Ouăle reprezintă o sursă excelentă de proteine de origine animală, fiind bogate în acizi grași esențiali, seleniu, vitamine din complexul B, provitamina A, aminoacizi și acid folic. Când vine vorba de aspectul alimentelor, culoarea joacă un rol foarte important. De asemenea, culoarea alimentelor este un aspect legat de calitatea alimentelor.

Calitatea ouălor și intensitatea culorii gălbenușului sunt aspecte de mare importanță pentru consumatori, care tind să asocieze o nuanță mai intensă a gălbenușului cu un ou mai sănătos și bogat în nutrienți. Deoarece găinile nu au capacitatea de a sintetiza pigmenți, aceștia trebuie să provină din alimentația lor, în special din furajele administrate. În plus, pentru a intensifica culoarea gălbenușului se adaugă adesea coloranți sintetici în dietele găinilor ouătoare.

În ultimii ani, producția de păsări de curte a crescut în popularitate. Ouăle sunt o sursă excelentă de proteine animale (220-240 mg), bogate în acizi grași, seleniu, vitamine B, provitamina A, aminoacizi și acid folic. Acestea sunt o sursă scăzută de calorii (aproximativ 150 kcal/100 g) de proteine de înaltă calitate, care furnizează 18 vitamine și minerale.

Surse naturale de pigmenți

Extract de pudră de roșii

Gălbenele (Tagetes erecta L.)

Spirulina Platensis

Chlorella vulgaris

Ardei roşu (Capsicumannuum L.)

Aplicabilitatea pigmenților naturali în hrana găinilor ouătoare

În creșterea păsărilor de curte, xantofilele sintetice sunt folosite ca suplimente alimentare pentru a obține o colorare optimă a gălbenușului de ou.

Intensitatea culorii gălbenușului poate fi controlată de tipul și concentrația carotenoidelor dietetice: cantaxantina, care este de preferință roșie și esterul etilic al acidului β-apo-8'-carotenoic, care este de preferință galben. Ambii carotenoizi sunt disponibili comercial. Cantaxantina este disponibilă sub formă de Carophyll^® Red (DSMNutritionalProducts, Basel, Elveția) și esterul etilic al acidului carotenoic β-apo-8 - ca Carophyll^® Yellow de la aceeași companie. Xantofilele corespunzătoare produse de BASF (Ludwigshafen, Germania) sunt Lucantin^® Red și Lucantin^® Yellow.

La om, o parte din cantaxantina ingerată este absorbită (9 până la 34%), iar eliminarea acesteia se caracterizează printr-un timp de înjumătățire lung de aproximativ cinci zile.

Toxicitatea orală acută a cantaxantinei este foarte scăzută. Cu toate acestea, mai multe studii pe animale au indicat că administrarea orală zilnică de cantaxantina a fost asociată cu 10 depozite cristaline în retină. Pe baza acestei constatări, cantaxantina poate fi adăugată la maximum 8 mg/kg și esterul etilic al acidului β-apo-8'-carotenoic la 80 mg/kg.

În zilele noastre, consumatorii au devenit mai preocupați de utilizarea aditivilor sintetici în alimente și furaje, astfel încât interesul pentru alternativele naturale a crescut. Datorită capacității de a preveni bolile legate de nutriție și de bunăstarea fizică și psihică a consumatorilor, ouăle sunt incluse în categoria alimentelor funcționale, în special când alimentaţia găinilor ouătoare a fost îmbogăţită cu extracte naturale. Alternativele potrivite la carotenoizii sintetici sunt pudra de roșii, extractul de flori de gălbenele, extractul de ardei roșu, algele și multe altele.

Contribuții proprii și aspecte din timpul experimentului

Experimentul a fost întreprins în cadrul gospodăriei personale situate în județul Gorj, localitatea Curtișoara, pe un efectiv de 180 de găini hibridul ISA BROWN (împărțite în două variante experimentale).

Vârsta găinilor la începutul experimentului a fost de 80 de săptămâni.

Cercetările au fost făcute timp de 40 de zile, zece zile preexperimentale și 30 de zile experimentale, ceea ce corespunde cu faza descendentă a curbei de ouat.

În cadrul acestui experiment s-a utilizat (corespunzător celor două loturi) un nutreţ combinat (NC) specific găinilor ouătoare, la care s-a suplimentat pudră de ardei dulce (boia de ardei), astfel:

• LC – lot de control al cărui nutreț combinat nu a fost suplimentat;

• LE – lot experimental al cărui nutreț combinat a fost suplimentat cu 2% pudră de ardei (boia de ardei dulce).

Producția de ouă și intensitatea pigmentării gălbenușului

Parametrii bioproductivi analizați în cadrul acestui experiment au fost reprezentați de procentul de ouat, greutatea ouălor produse, cantitatea de masă-ou.

Scara Roche este un instrument utilizat pentru a evalua intensitatea culorii gălbenușului de ou. Este o scală vizuală care cuprinde între 1 și 15 nuanțe de galben și portocaliu, permițând clasificarea culorii gălbenușului pe baza unui standard vizual.

Aceasta este folosită atât de producători, cât și de cercetători, pentru a măsura consistența culorii gălbenușurilor în funcție de dieta găinilor. La un capăt al scalei, numărul 1 reprezintă o nuanță palidă de galben, în timp ce numărul 15 corespunde unei culori portocalii foarte intense.

Din analiza datelor cu privire la intensitatea culorii gălbenușului ouălor produse de găinile din cele două variante luate în studiu se evidențiază faptul că suplimentarea NC cu 2% boia de ardei dulce a condus la o intensificare a culorii, aceasta fiind în medie de 12,70 grade pe scara Roche, la diferență semnificativă comparativ cu LC (7,5 grade Roche).

Concluzii

În urma desfășurării experimentului de cuantificare a influenței suplimentării furajului destinat găinilor ouătoare cu boia de ardei dulce se desprind următoarele concluzii:

• Suplimentarea nutrețului combinat cu boia de ardei a condus la o creștere semnificativă a procentului de ouat;

• Greutatea medie a ouălor nu a fost influențată semnificativ de suplimentarea NC cu boia de ardei; 

• Ponderea componentelor oului (gălbenuș, albuș, coajă) nu a fost influențată de suplimentarea NC cu boia de ardei;

• Intensitatea pigmentării gălbenușului a fost influențată semnificativ de prezența în hrana găinilor ouătoare a 2% boia de ardei dulce.

Articol de: ing. IOAN ALEXANDRU RĂSCOL

Fermierul ing. Ioan Alexandru Răscol și-a folosit experimentul pentru lucrarea de disertație susținută în 2024 la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

Sudul Olteniei este cunoscut pentru solurile sale nisipoase, un teren dificil pentru agricultură, dar plin de potențial dacă este corect gestionat. Iată câteva dintre încercările specialiștilor de a da valoare acestei zone.  

Solurile nisipoase au apărut în urma unor procese geologice care au inclus depuneri fluviale și eoliene. În perioadele recente, defrișările și agricultura intensivă au accentuat eroziunea, transformând zone fertile în regiuni aride. Clima este continentală cu o ușoară influență mediteraneană, ce se caracterizează prin uscăciune accentuată în perioada iulie – septembrie și o cantitate normală de precipitații în mai și în iunie. Temperatura medie anuală este de 11,1℃. Media multianuală a precipitațiilor este 548 mm, fiind repartizate neuniform pe luni și cu variații mari de la un an la altul.

Astăzi însă, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni, situată în comuna doljeană Călărași, conduce eforturile pentru reabilitarea acestor terenuri, utilizând tehnologii moderne de agricultură și irigații.

SCDCPN Dăbuleni a schimbat istoria locului

Rostul Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni este ca, prin intermediul cercetării, specialiștii de aici să caute soluții pentru creșterea productivității pe aceste tipuri de soluri. Dr. ing. Aurelia Diaconu, director al stațiunii, explică faptul că cercetarea aici a început într-un moment în care în zonă se valorifica doar vița-de-vie, iar oamenii pribegeau pe alte meleaguri pentru a putea cultiva cele necesare traiului. Doar eforturile cercetărilor de aici au făcut ca acum să existe o mare diversitate de culturi adaptate acestui tip de sol. „La Dăbuleni se cultivau foarte puține specii. Ponderea o deținea vița-de-vie înființată prin șanțuri, pe care localnicii o duceau cu rădăcina cât mai aproape de pânza freatică, pentru că în această zonă lipsa apei a fost o problemă dintotdeauna. Încă deținem o colecție cu soiuri pentru vinuri roșii, pentru vinuri albe, cu Roșioara, străvechea Roșioară, și cu struguri de masă – pentru că zona este ideală pentru vița-de-vie cu struguri de masă. Din Dăbuleni, locuitorii plecau în Dobrogea și în Banat pentru a-și realiza necesarul de cereale. Dar după ce Stațiunea a pus în aplicare un proiect amplu de exploatare agrosilvică a solurilor nisipoase, zona s-a schimbat, pentru că au început să cultive și alte specii în afară de puținul grâu pe care-l obțineau și de strugurii pe care-i recoltau pentru vinul de Roșioară, au început să cultive pepeni verzi, piersici, nectarine, caise, au apărut arahidele, ca noutate, fasolița și zona a început să prospere și am zis eu că dăbulenii au câștigat în lupta cu deșertificarea și s-au realizat aici la ei acasă cultivându-și pepeni, cartofi timpurii, viță-de-vie cu struguri de masă, aveau locuri de muncă și n-au mai fost nevoiți să plece în alte zone pentru a-și câștiga existența. De aici, de la Stațiune, a plecat ideea exploatării acestei zone printr-un proiect amplu de exploatare agrosilvică a zonei solurilor nisipoase din România, suprafața fiind de circa 430.000 de hectare, din care numai în Dolj sunt 100.000 de hectare. Ăsta e și motivul pentru care s-a înființat stațiunea de cercetare în Dolj, pentru că aici sunt cele mai multe suprafețe cu soluri nisipoase. Nisipurile zburătoare din Sahara olteană, cum a denumit-o presa. Pe lângă vița-de-vie, care a ocupat suprafețe însemnate în zonă, s-au dezvoltat pomii fructiferi în acea perioadă, stațiunea având până în ’90 o suprafață foarte mare de pomi. Din cele 4.000 de hectare, vreo 300 erau cu plantații de pomi fructiferi și vreo 500 cu viță-de-vie”, povestește Aurelia Diaconu.

Un proiect gigant

Printre cele mai mari realizări ale SCDCPN Dăbuleni este realizarea unui amplu proiect finanțat internațional care a modificat substanțial geografia locurilor. „Ideea acestui proiect amplu de exploatare agrosilvică, care a pornit de la Stațiune, a constat în defrișarea a 9.000 de hectare de păduri și înființarea a 2.000 de kilometri de perdele de protecție. Și atunci s-au redat agriculturii aceste terenuri printr-un proiect finanțat cu bani împrumutați de la BIRD. S-au nivelat solurile, s-au decopertat, nivelat, un domeniu foarte important era ameliorarea solurilor nisipoase, prin diferite metode, și după aceea înființarea sistemului de irigații, pentru că un factor limitativ a fost dintotdeauna apa, care nu este suficientă de la natură pentru nicio specie. Deflația eoliană a fost înlăturată prin înființarea de perdele forestiere”, ne explică Aurelia Diaconu. Și cum tot domnia sa susține, odată ce s-a realizat terenul, mai lipseau doar speciile pe care să le cultive și, evident, de acestea s-a ocupat tot stațiunea. „Și s-au început testări pe foarte multe specii, dintre care s-a remarcat drept cea mai pretabilă la acea dată cultura de pepeni verzi. Iar Stațiunea a fost cea care a elaborat tehnologiile de cultură, a avut mai multe proiecte prin care a și creat soiuri adaptate la aceste condiții. În 1986, s-a creat soiul Dulce de Dăbuleni, după aceea De Dăbuleni și Oltenia, soiuri care se cultivau la început și care au dat, practic, brandul Dulce de Dăbuleni și, de aici, pepene de Dăbuleni.” Și așa a ajuns Dăbuleniul să fie cunoscută drept „Patria pepenilor” renumiți pentru gustul lor dulce.

Tehnologii moderne pentru pepeni

Dr. ing. Ștefan Nanu, director adjunct științific al Stațiunii, subliniază că în prezent pepenii verzi de la Dăbuleni se cultivă folosind tehnologii avansate, cum ar fi irigarea prin picurare, mulcirea solului cu folie de polietilenă și răsadurile altoite. Tehnologia este cheia succesului în intenția de-a ajunge cu pepeni pe piață înaintea tuturor. „Dacă acum 30 de ani pepenii se puneau prin semănat direct în sol, în cuiburi, manual, acum se cultivă doar prin răsaduri altoite, se irigă doar prin picurare, se mulcește terenul în folie de polietilenă, se fac tunele de protecție pentru a ieși mai repede și, într-adevăr, Dăbuleniul este zona din care ies primii pepeni la nivel de România. Noi abordăm două mari probleme în Stațiunea Dăbuleni, și mă refer acum strict la cultura de pepeni: abordăm partea de ameliorare, adică partea în care noi, Stațiunea, creăm soiuri de pepeni verzi adaptate acestor zone, acestor soluri, acestor condiții climatice. Și, bineînțeles, producem sămânță pentru cei interesați de aceste soiuri, pe care avem obligația, ca menținători de soi, să le menținem. Pe de altă parte, un alt aspect foarte important este dezvoltarea tehnologiilor de cultivare, pentru că soiul este doar o verigă. Tehnologia de cultivare are mult mai multe. Degeaba am un soi bun, dacă restul tehnologiei nu-l fac la un nivel înalt. Și atunci trebuie să venim și cu tehnologii adecvate, adaptate acestor condiții climatice care se schimbă de la an la an și care sunt cumva din ce în ce mai neprielnice cultivării pepenilor verzi, în special, dar și a altor specii. În dorința de a dezvolta o tehnologie cât mai performantă, am venit cu câteva precizări față de veriga fertilizare, care ani la rând în zonă se făcea puțin mai rudimentar, se foloseau îngrășăminte care nu erau cele mai potrivite sau la vremea aia erau, acum au apărut variante mult mai bune și mai economice. Am venit acum cu o variantă de fertilizare dezvoltată în colaborare cu firma Green Has din Italia, rezultatele sunt promițătoare, nu sunt definitive, mai avem un an de cercetări, după care vom veni exact cu cea mai bună rețetă de fertilizare pentru pepenii verzi. Este important ca noi să venim cu toate verigile tehnologice, să le dezvoltăm, să facem, de fapt, o tehnologie completă a pepenilor verzi, iar această tehnologie s-o predăm, s-o „vindem” cultivatorilor din zonă, pentru ca ei să facă performanță, să profite. De fapt, rezultatul muncii noastre se vede în rezultatele financiare ale oamenilor din zonă. Dacă ei sunt mulțumiți, atunci și noi suntem mulțumiți”, arată Ștefan Nanu.

Extinderea culturilor

SCDCPN Dăbuleni nu se limitează la pepeni. Au făcut cercetări asupra culturilor de piersici, nectarine, caise și arahide, culturi de viță-de-vie, fasoliță, mazăre, cartofi timpurii, diferite legume și dovleci de copt. Au elaborat tehnologii de cultivare la grâu, secară, porumb, sorg, soia, fasoliță, arahide, floarea-soarelui, lucernă, lavandă, cimbru de cultură, isop, ipcărige, fenicul, crăițe, gălbenele și altele. Ultima realizare a stațiunii este omologarea soiului „Valim 24”, un dovleac de copt cu un gust deosebit și o culoare intensă. Acest dovleac, omologat în 2024, va fi disponibil fermierilor din anul 2025. „Are niște calități deosebite, are o culoare aparte, un portocaliu intens și un gust foarte bun. Nu doar că este foarte dulce, are și o textură plăcută. Deci pe lângă gustul foarte dulce, depășește 12% zahăr, nu este nici foarte înecăcios, nici foarte apos. Am copii mici care-l preferă. În perioada de toamnă nu consumă altceva, e fructul lor preferat și, da, ne putem mândri cu această nouă realizare a Stațiunii, nu-i spun ultima realizare, pentru că sperăm să nu fie ultima, este cea mai recentă realizare a Stațiunii, dovleacul pentru copt Valim 24. Am ținut să-i punem și 24 tocmai pentru că el a fost omologat anul 2024. Fermierii, cultivatorii de dovleac, să știe că din această toamnă avem la dispoziție semințele. Pentru că principalul rol al Stațiunii este de a produce semințe din specii românești pentru cultivatori, iar acest nou soi va fi pe piața semințelor începând cu această toamnă, pentru a fi cultivat începând cu 2025”, a precizat doamna biolog Alina Paraschiv.

O carte pentru fermieri și specialiști

Recent, au lansat o carte care să reflecte munca cercetătorilor de aici, după cum spune directorul științific Ștefan Nanu: „O carte în care am adunat toate rezultatele muncii noastre, ale celor de la Stațiunea din Dăbuleni”. Cartea numită „Cultura pepenilor verzi și a pepenilor galbeni în câmp” poartă semnătura unui colectiv format din dr. ing. Ștefan Nanu, dr. ing. Gheorghe Marinescu, dr. ing. Zoltan Felfoldi și drd. biolog Alina-Nicoleta Paraschiv. 

Drd. biolog Alina Paraschiv, cercetător științific în cadrul Stațiunii, ne prezintă în câteva cuvinte această lucrare: „Cartea s-a dorit a fi, în primul rând, o noutate științifică, dar, pe de altă parte, este și una practică, fiind utilă atât breslei noastre științifice, cât mai ales fermierilor, elevilor și studenților care se apleacă spre acest capitol, al horticulturii. Am încercat să adunăm toată informația de care dispuneam până la momentul actual, pe care am încununat-o cu cercetările care s-au realizat de-a lungul timpului la noi la Stațiune, cercetări mai vechi, dar și actuale. Am făcut o retrospectivă a tehnologiilor, de la înființat direct în câmp prin sămânță până la cea mai nouă și performantă tehnologie, care se aplică astăzi în zonă. Și nu doar atât, am tratat și partea de protecție a acestei specii, am vrut să trecem în revistă toate bolile și toți dăunătorii cu care se confruntă specia ca atare, precum și problemele pe care le întâmpină cultivatorii în încercarea lor de a stopa acțiunea nocivă a insectelor sau a bolilor”.

Și pentru că doamna Paraschiv este specialist în fiziologie, zice că prin intermediul acestei cărți, pe lângă detaliile tehnice care sunt expuse acolo, a încercat să fundamenteze aceste tehnologii cu cercetările de fiziologie și biochimie care s-au făcut de-a lungul timpului, pentru că i se par niște informații deosebit de importante. „Pentru a înțelege planta în amănunt, trebuie să ajungi până acolo încât să știi ce se întâmplă cu capacitatea ei fotosintetică, cu rezistența ei față de stresul termic, hidric care sunt în zonă și nu numai, stresul produs de boli, de dăunători, și cumva toate datele astea vin și încununează tot ceea ce se știa despre pepenii verzi și pepenii galbeni.” 

Sigur că sunt importante aceste cunoștințe, pentru că plantele au nevoie de hrănire adecvată și de aceea este important să știi câtă apă, ce fertilizanți sau substanțe de protecție să le dai și când trebuie să le fie administrate, mai ales că schimbările climatice au dus la un regim hidric extrem de redus, fără să mai punem la socoteală că la Dăbuleni precipitațiile sunt oricum reduse. De altfel, aici irigarea este absolut necesară. Iar irigarea prin picurare a început să se impună pe scară largă, fiind soluția pe care specialiștii au recomandat-o. „Noi nu avem oferite de la natură cantitățile de apă necesare pentru niciuna dintre speciile cultivate, și cu atât mai mult dacă vorbim de bostănoase, pentru că ele sunt specii mari consumatoare de apă, și atunci a trebuit să găsim această soluție de irigare prin picurare, care vine cu aport de apă localizat, controlăm cantitatea necesară speciilor, dar nici nu pierdem, pentru că noi nu avem foarte multă apă în zonă, și bineînțeles că are și avantajul de a putea administra și fertilizanții pe timpul perioadei de vegetație. Deci dacă fertilizarea de bază o putem face înainte de a înființa cultura, prin aceste sisteme de irigare prin picurare omul are un ajutor, în sensul că vine și practică fertilizarea, fertirigare, cum spunem noi, odată cu apa administrează și fertilizanții, ceea ce îi reduce foarte mult munca. Pentru că și asta este o problemă asupra căreia trebuie să atragem atenția: forța de muncă este din ce în ce mai puțină, oamenii sunt din ce în ce mai puțin interesați să muncească în agricultură, tinerii fug de agricultură și atunci fermierii, cei care încă sunt și se ocupă, încearcă să-și găsească soluții și să se ajute în producerea acestor legume, și în special a bostănoaselor”, argumentează biologul Alina Paraschiv necesitatea acestei tehnologii. 

Pepenele de Dăbuleni, o posibilă marcă înregistrată

Pe lângă tot acest sprijin realizat sub formă de genetică, tehnologie și asistență pe care stațiunea le oferă fermierilor din zonă, putem să adăugăm următoarea recomandare făcută de directorul SCDCPN Dăbuleni, Aurelia Diaconu: „O problemă foarte grea este aceea a valorificării, la pepeni și nu numai. Pentru că ne confruntăm și la celelalte specii cu probleme de valorificare. Zona noastră a rămas în urmă în ceea ce privește asocierea și de aceea nici nu poate accesa fondurile pe care le are la îndemână prin programele europene de finanțare. Astăzi am tras un semnal de alarmă, că noi, Stațiunea, venim să-i sprijinim cu partea de logistică, adică să le punem la dispoziție în mare parte documentația de care au nevoie pentru Caietul de sarcini, ca ei să se autentifice și să dea identitate pepenilor de Dăbuleni. Așa cum am spus, noi am și delimitat un areal, numele îl avem stabilit, «Pepenele de Dăbuleni», și de trei ani tot facem determinări pentru a defini tipul de pepene pe care să-l autorizăm, istoric avem și partea de documentație să dovedim că Pepenele de Dăbuleni în acest areal pe care l‑am delimitat este reprezentativ și se cultivă din cele mai vechi timpuri, tot noi avem date pe care să le furnizăm, lor nu le rămâne decât să se hotărască să facă parte dintr-o cooperativă, dintr-un grup operațional și să aplice. Nu putem să facem asta în locul lor. Putem fi parteneri, putem fi cei care îi îndrumă, dar nu putem să aplicăm noi. Și atunci, dacă ei își vor vinde producția sub un brand, alta va fi situația. Vor reuși să vândă pepenele la adevărata lui valoare și să-și recupereze fondurile și energia pe care le consumă cu producerea pepenilor de la Dăbuleni, atât de renumiți”.

Poate că mulți dintre cei care viețuiesc în zona de sud a Olteniei nu-și dau seama cât de norocoși sunt că au avut în preajmă un asemenea colectiv, care i-a împins de la spate să învingă, de astă dată, nenorocul de a fi avut parte de o astfel de climă și de un astfel de sol. O dovadă că prin muncă se poate birui orice fel de adversitate, iar ei, ajutați de stațiunea de la Dăbuleni, au reușit.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Renumiții pepeni de Dăbuleni scot din necaz fermierii Olteniei

Popas în Sahara Olteniei

Trecut, prezent și viitor în cercetarea agricolă românească

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că în perioada 2 – 31 decembrie 2024, inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2025.

Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură se depun la Centrele Județene ale APIA sau al Municipiului București pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către Centrele Judeţene APIA, în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la termenul limită de depunere al cererii.

Beneficiarii ajutorului de stat sunt:

• Producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

• Producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

• Organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

• Organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Condiții de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea:

• Să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);

• Să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;

• Să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

• Să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE)al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/ viermi de mătase, după caz;

• Suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei,pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepție, pentru ciuperci sa iau în considerare suprafețele din adeverințele emise de primării.

• Să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;

• Să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:

• Copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;

• Adeverinţă eliberată de Primărie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate/cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/ viermi de mătase, după caz;

• Adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;

• Situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producția de ciuperci estimată;

• Copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

• Situația privind calculul efectivului rulat/mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;

• Dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;

• Copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;

• Cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare;

• Angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din OMADR 1727/2015.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 7 noiembrie 2024 va avea loc Conferința „Sorgul – planta de cultură a viitorului”, organizată de către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” în colaborare cu societatea Sport Agra din Amzacea (județul Constanța). Evenimentul va fi găzduit de Aula ASAS.

În cadrul conferinței se vor discuta subiecte precum schimbările climatice, sorgul ca alternativă la porumb și totodată o alternativă valoroasă în hrana animalelor. De asemenea, în discuție va fi adusă și piața sorgului.   

În prezent, potrivit academicianului și fermierului dr. ing. Dumitru Manole, în România sunt în jur de 18.000 de hectare cu sorg. „Asta ar însemna – sigur, o estimare, minimum 100.000 de tone de sorg în țara noastră în anul pe care-l traversăm. După datele statistice, în ’90 erau 12.000 de hectare de sorg”, afirmă dr. ing. Dumitru Manole, care în ferma proprie din Dobrogea a avut semănat sorg pe 50 de hectare, în acest an.

Însă, academicianul cercetează această plantă de cultură de vreo două decenii, iar în fiecare an găsim sorgul în câmpurile experimentale ale fermei Sport Agra, acolo unde academicianul Dumitru Manole și-a făcut propriul Centru de cercetare, dezvoltare și inginerie din Amzacea, județul Constanța.

„Eu n-am exclus din cultură porumbul. Sorgul vine în complementaritate cu porumbul. M-am adaptat schimbărilor climatice. Sorgul e o alternativă în condiţiile în care n-avem irigaţii. Și să ştiţi că factorul climatic nu se va schimba, întâmplător vor cade precipitaţii, ori trebuie să fim pregătiţi şi să nu calamităm milioane de hectare, să rămânem şi fără hrană la animale. Trebuie să menţinem stabilitatea economică a producătorului agricol. Încă un lucru important, costurile la cultura de sorg sunt mult mai reduse comparativ cu porumbul, numai dacă ne gândim la îngrăşămintele cu azot. Numai acest factor îl luăm în calcul, pentru că a produce 10 tone de porumb la hectar am nevoie de 21-22 kg substanţă activă de azot; dacă înmulţim cu 10, aritmetica e simplă acum, 210-220 kg azot substanţă activă, în timp ce sorgului nu-i este necesar mai mult de 80 kg substanţă activă de azot”, arată Dumitru Manole.

De altfel, la conferința de la ASAS, academicianul dr. ing. Dumitru Manole va ține o prelegere cu tema: „Sorgul, o alternativă în complementaritate cu porumbul prin adaptarea tehnologiilor de cultură la schimbările climatice, în sud-estul României”.

CITEȘTE ȘI: „Să grăbim culturile”. Schimbările climatice impun schimbări în tehnologia de producție

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La Șăulia, în județul Mureș, a avut loc o reuniune a reprezentanților cooperativelor și asociațiilor din sectorul de creștere a vacilor de lapte care au încercat să-și însumeze problemele pe care le au și să caute posibile rezolvări. În rândurile care urmează, trecem în revistă câteva dintre problemele care au fost ridicate la această întâlnire. 

Seceta care afectează România și în acest an, spunea un specialist și un observator al fenomenului agricol de pe la noi, va genera foarte multe falimente printre fermieri, dar, adăuga el, asta nu înseamnă că pământul va rămâne necultivat, pentru că alții cu capital disponibil vor prelua fermele și vor continua producția. Nu același lucru putem spune despre fermele zootehnice, care pot fi desființate, pur și simplu, pentru că există un disponibil de produse pe piața intracomunitară sau internațională care să acopere necesarul pieței românești. Pierderea ar fi totală pentru noi toți. Nu credem că este nevoie de prea multe cunoștințe de economie ca să înțelegi că sprijinul acestui sector agricol înseamnă, de fapt, o investiție pe termen lung.

Problemele zootehniei ar trebui în permanență monitorizate pentru a se putea găsi rezolvări, fie legislative, fie financiare. Din păcate, se pare că nu se prea întâmplă asta. Nu numai că nu le urmărește nimeni, dar nici nu prea există multă disponibilitate pentru a recepționa plângerile fermierilor direct afectați. 

O legislație aplicată parțial

De pildă, Mihai Horvat, președintele Cooperativei Agricole Someș-Arieș, ne semnalează că deși sunt niște reglementări care ar ajuta la monitorizarea situației de pe piața laptelui din România, nu se știe mare lucru despre aceasta. „Observatorul laptelui e o propunere făcută de ceva ani, care cumva funcționează și la care până astăzi fermierii sau mediul asociativ din partea noastră, a producătorilor de lapte, nu are acces. Deci practic nu există un acces al unui reprezentant al nostru și noi să avem informațiile acestea. Știm că se aduc mașini, le vedem pe drum, peste tot, vedem că vine lapte din altă parte, dar concret, să avem niște date, nu le avem”.

Mihai Horvat

Iar Daniel Frei, președinte Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin - BOVICOOP, completează pe aceeași temă: „În privința Observatorului laptelui, pe partea de control, ANPC-ul și cei de la ANSVSA, eu zic că-și fac treaba, deci merg și fac controale, dar pe partea astalaltă, de a avea date, de a centraliza datele, aici vedem noi că este o problemă mare. Cum a precizat și colegul, nu știm exact ce cantitate de produse intră, începând de la cașcaval, lapte, alte produse gata ambalate, gata făcute pentru piața din România, nu știm ce cantitate de lapte intră din țările comunitare, nu știm ce cantități de lapte schimbă procesatorii între ei, care este cantitatea de lapte cumpărată de pe piață, deci toate aceste date încă nu se regăsesc. Deci o parte a Legii laptelui funcționează, dar o parte lasă de dorit. Dacă până acum ne plângeam că se aduce lapte din stânga și din dreapta, și că ne afectează pe noi, ca producători, acum, dacă ne uităm la un raft într-un supermarket, ne dăm seama că foarte mult vine deja gata ambalat, practic și industria e afectată, industria procesatoare, pentru că laptele nici măcar nu mai trece prin mâna unui lucrător din România. Practic, vine direct în cutie sau în ambalaj”.

Daniel Frei

Decapitalizarea, principala problemă

Ionel Arion, președintele Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară și Servicii Conexe din România – PRO AGRO, ne-a rezumat aspectul că principalele probleme sunt financiare. „Faptul că le lipsește finanțarea, că le lipsește accesul la piață face ca aceste ferme, ca acești antreprenori din zootehnie și nu numai, ci și vegetal, pentru că sunt ferme mixte, majoritatea, să fie decapitalizați. Cele mai multe probleme, din ceea ce am înregistrat noi azi de la colegii noștri fermieri, crescători de vaci de lapte, au fost legate de piața laptelui, faptul că o mare parte din ei au probleme în a-și mai desface propria producție, faptul că azi procesatorii reduc arbitrar prețul sau cantitatea de lapte pe care o colectează, deși fermierii au contracte ferme cu acești procesatori. O parte din fermierii prezenți azi au semnalat că încă nu au încasat ajutoarele naționale tranzitorii sau alte forme de sprijin, atât din bugetul european, cât și din bugetul național.”

Ionel Arion

Probabil, procesatorii nu reduc chiar arbitrar prețul de achiziție, pentru că și asupra lor de multe ori pune presiune comerciantul. Oricum este o mare discrepanță între prețul cu care pleacă de la producător și cel care este plătit de consumator. Acest lucru reprezintă principala nemulțumire legată de această piață a laptelui. Mai ales că fără materia primă, care este laptele ce provine de la vacile crescute de fermieri, nu ar exista produsul finit care ajunge la raft și că păgubiți sunt, pe de o parte, fermierii, care primesc un preț foarte mic, și pe de altă parte, cumpărătorii, care plătesc un preț foarte mare. Atâta timp cât acel preț este plătit înseamnă că există disponibilitatea de a-l plăti, dar ar trebui să se vadă această disponibilitate și în buzunarul crescătorilor, nu doar al intermediarilor, susțin fermierii.

„Nu este o problemă că prețul la fermieri este mic, dar atunci să se afișeze și pe rafturi un preț mai mic. Nu este o problemă că prețul laptelui este mare pe raft, dar atunci vrem să vedem și noi un rezultat la fermier. Când eram eu copil, mă trimitea bunicul meu la lăptărie, dacă mai țineți minte cum era, era centru de colectare lapte în sat, și mi-aduc aminte că bunicul meu vindea laptele cu 1,8 lei și mai îmi aduc aminte că vecinii mei de la bloc cumpărau laptele cu 2,50 lei din magazin. Pentru că nu mai erau atâția terți, nu mai era atâta logistică și totuși era un profit și pentru procesator, și pentru vânzător. Dar era o diferență foarte mică. Asta se întâmpla cu 30 de ani în urmă”, spune Ionel Chirilă, director executiv al Federației Crescătorilor de Bovine din România – FCBR. 

Când supraproducția și subconsumul se suprapun

Legat de prețul laptelui s-a ridicat și aspectul fluctuației cantităților produse și vândute. Directorul executiv al FCBR, Ionel Chirilă observa că, „din păcate, pe perioada de vară, după cum știți, în marea majoritate a fermelor tradiționale animalele ies la pășune. Automat apare un surplus de lapte care bulversează piața laptelui pe perioada de vară, de aceea mai demult erau două prețuri, preț de iarnă/preț de vară. Se pare că nu putem depăși acel moment, din cauza naturii fermelor pe care le avem încă în țară, sunt foarte multe ferme de familie, și atunci avem aceeași problemă”.

Ionel Chirilă

La această criză periodică de supraproducție se suprapune una, tot periodică, de subconsum. „Dacă ne uităm în istoric, cel puțin noi, (Bovicoop) de 11 ani, Someș-Arieșul de 12 ani, suntem înființați ca și cooperative și suntem foarte mulți fermieri care colaborăm și din punct de vedere economic, noi vindem laptele împreună, putem observa în cei 11 ani că este o perioadă a anului, din mai până prin sfârșitul lui iunie, când nu este cerere de lapte pe piață și procesatorii nu reușesc să-și vândă produsele procesate, și, bineînțeles, la rândul lor, nu achiziționează de la noi laptele”, ne explică Daniel Frei, președintele BOVICOOP. Este greu să găsești rezolvare, deși s-a tot încercat. „La MADR, în urmă cu un an, am dezbătut aceeași situație și din păcate nu s-a ajuns la nicio soluționare, pentru că fabrici de lapte praf în România avem doar una care mai funcționează, iar pentru înființarea unei fabrici noi de lapte praf există costuri enorme și nu știu cine și le asumă. Plus, după aceea, cheltuielile care apar pentru procesarea laptelui. Sunt niște costuri fantastice. O soluționare reală, discutată astăzi, nu pot să zic că a fost găsită. Din păcate, pe timpul verii nu mai funcționează nici programul laptele pentru școli”, menționează Ionel Chirilă una dintre încercările de a soluționa problema supraproducției.

De altfel, soluția unei fabrici de lapte praf a fost ridicată și cu ocazia discuției de la Șăulia, dar calculul a fost nefavorabil realizării ei. „Una dintre soluțiile pe care am propus-o ar fi fost realizarea de lapte praf din laptele surplus și practic tot noi să-l folosim ulterior, în toamnă, la viței, când practic cererea de lapte crește și laptele muls să meargă către fabrici, iar laptele surplus de acum să meargă la viței. Practic, am făcut niște calcule matematice, dar astăzi cum stă piața nu prea este fiabilă propunerea, ca atare cam cade această propunere. Dar, dacă ar veni o intervenție a statului sau un alt factor care să mijlocească și care să ducă la un cost mai mic al procesului de uscare al laptelui…”, ne explică Daniel Frei cum ar fi ajutat transformarea surplusului în lapte praf. Tot domnia sa ne informează că au fost păreri care au propus subvenționarea stocării, la un moment dat. „Dacă în rest, în celelalte nouă luni, România este deficitară în producția de lapte și în aceste trei luni vedem că este un surplus, cum am zis, cresc și fermierii cu producția, nu trec lactatele, poate ar trebui gândită o subvenție în acest sens. La un moment dat s-a dat pentru stocare, știu că au luat fabricile mari, erau până în 500.000 de euro, bani pe care aveau posibilitatea să-i acceseze, la vremea aceia. Din câte știu, nu toți procesatorii au accesat, dar poate o idee de genul: în perioada asta, deci în perioada în care este surplus, să se transforme în lapte praf și să vină o subvenție strict pentru perioada asta, strict când este surplus.”

O altă soluție ar fi, susține domnul Frei, acordarea unor subvenții mai mari pentru formele asociative cu ajutorul cărora acestea să își poată face unități de procesare. „Dacă am reuși să ne procesăm noi, să facem noi, de exemplu, o telemea în perioada asta și să vindem în toamnă, n-o să reușim tot laptele să-l procesăm, dar poate e posibil ca să reglăm cumva surplusul de lapte. În momentul în care nu se cere la procesator, să avem noi posibilitatea în fabricile noastre sau într-o fabrică comună a cooperativelor în care să procesăm acest lapte, să facem ceva cu termen de valabilitate mai lung sau chiar să congelăm și undeva în toamnă, când se solicită, înainte de sărbători, să putem să ieșim cu acele produse. În rest să putem să ne vindem și noi laptele”, precizează președintele BOVICOOP.

Se cer măsuri înțelepte

Probabil că aceste soluții nu sunt ideale, dar pot fi îmbunătățite și aplicate cumva prin intervenția administrativă a statului. Trebuie să înțelegem că nu orice fel de intervenție este dăunătoare. Din contră, neintervenția ar putea fi. Evident că piața este un spațiu economic în care nu este bine să intervină nimeni, pentru a nu crea dezechilibre artificiale, dar sunt situații în care pot să apară dezechilibre provenite din natura firească a economiei. Pe baza unui principiu specific, anume „maximizarea profitului”, unii dintre agenți devin atât de puternici, încât sufocă piața, subjugând-o. În asemenea cazuri, a nu interveni nu mai este folositor. Iar în fața unor forțe economice foarte mari, singurul care poate să facă față este statul, care prin pârghiile administrative, poate să-i protejeze pe cei mai slabi pentru a păstra diversitatea. Este ca atunci când ai lăsa să se dezvolte, fără intervenție, niște plante invazive care prin capacitatea lor de penetrare ar distruge toată flora specifică a unui areal. Este, fără îndoială, un proces natural, dar dăunător, iar a interveni este de dorit. 

De asemenea, trebuie ca intervenția să fie făcută cu înțelepciune, pentru ca efectul să fie cel scontat, altfel poate să se întâmple ca în situația pe care ne-a semnalat-o Daniel Frei: „Statul a încercat să intervină prin plafonarea unor produse, din păcate tot reculul a venit pe noi, pe producători. În momentul în care a trebuit să plafoneze la raft, retailerii s-au îndreptat către procesatori, procesatorii către noi și noi am fost cei care am suferit pentru toată plafonarea. Asta se vede, piața laptelui în Europa nu a scăzut în această primăvară, în timp ce noi avem în România tot mai mulți fermieri care se plâng că le este scăzut prețul la poarta fermei”.

Foarte pertinentă mi s-a părut observația lui Mihai Horvat, care remarca faptul că a aduce laptele de la distanțe mari pentru a-l procesa și apoi să îl distribui iar la distanță nu faci decât să accentuezi amprenta de carbon despre care atât de mult ne văităm în ultima perioadă. „Laptele să vină pe lanțul alimentar scurt, ceea ce ar fi în strategia UE, «de la fermă la furculiță», cumva trebuie gândită și amprenta de mediu, pentru că în momentul când aduci laptele din Ungaria, îl procesezi undeva în zona Mureșului și iar să-l distribui în zona Sătmarului sau chiar în altă parte, se arde foarte multă motorină”, punctează Mihai Horvat. 

E nevoie de o portavoce în Guvern

Încă un aspect pe care l-au discutat fermierii prezenți la reuniune a fost desemnarea unui reprezentant care să comunice mai bine și mai constant cu Guvernul. „Decizia noastră a fost să stăm la o discuție mai profundă și să  vedem cum ne putem organiza să avem o persoană continuu acolo care să se ocupe doar cu treaba asta, pentru că eu sunt atât director executiv la Federație, cât și fermier activ, și, pe deasupra, mai am o familie de care trebuie să am grijă. Deci nu aș putea să le fac pe toate. Mă consideră pe mine copiii că aș fi Superman, dar nu e chiar așa. E destul de greu. Însă, pe lângă persoana care credem noi că o vom găsi și ne va reprezenta la maximum acolo, vom sta și noi zi de zi, pentru că altfel nu vom ști care sunt problemele curente, mai ales în teren. Deci va trebui să fie o persoană care să se dedice sută la sută și să aibă cunoștințe din sectorul zootehnic, din mediul vacii cu lapte, ca să știe ce să vorbească, să știe despre ce să vorbească și să facă o legătură sută la sută între fermieri și minister”, a arătat Ionel Chirilă.

Este utilă această decizie pe care probabil că ar fi trebuit să o ia mai de mult, dar să nu uităm că atât timp cât nu există receptivitate din partea guvernanților, nici acea persoană despre care ne-a vorbit domnul Ionel Chirilă nu va putea să facă mai mult. 

Oricum, cercetarea mediului economic este un atribut care, în mod logic, intră în portofoliul guvernelor. Nu văd de ce fiecare segment din economie ar trebui să își posteze o portavoce în Guvern atât timp cât acesta din urmă și-ar face treaba pentru care este plătit. Doar faptul că există această inițiativă dovedește impotența sau nepăsarea celor chemați să guverneze. 

Este tulburător faptul că fermierii au ajuns să se autoculpabilizeze pentru ceva ce nu ar trebui să facă. „Trebuie să ne asumăm și noi o parte din vină, faptul că zootehnia nu a fost reprezentată la nivel național așa cum ar fi trebuit, faptul că noi nu am reușit să punem presiune sau să mergem cu problemele, dar și cu rezolvările la problemele noastre, pentru că de cele mai multe ori mediul asociativ nu merge doar cu probleme în fața decidentului public, merge și cu rezolvarea acestor probleme. De cele mai multe ori, în legislație au fost implementate și propunerile noastre, dar, așa cum au semnalat și colegii noștri, faptul că legislația se schimbă foarte des și de cele mai multe ori este și ambiguă creează probleme în sector și, da, este necesar să se facă corecții, ajustări, și acestea se fac în cunoștință de cauză”, ne spune Ionel Arion. Probabil că rostul principal al acelui reprezentant ar fi mai degrabă cel de a informa constant fermierii despre dinamica legislativă. Pentru că altfel fermierii nu au cum să ofere totdeauna soluții la nivel macroeconomic, pentru că nu este menirea lor. Această sarcină o are statul, care, prin specialiștii pe care ar trebui să îi aibă, este chemat să cerceteze care sunt problemele celor implicați în economie, să le analizeze, să caute soluții echilibrate și să le legifereze, astfel încât niciuna dintre părți să nu muncească în zadar.

Ionel Arion este chiar mai explicit decât noi: „Este rolul statului să devină arbitru nu în piață, ci în legislație, în aplicarea legislației. Legislație există, însă autoritățile statului – îmi pare rău s-o spun, am mai spus-o, mă repet – sunt populate azi cu oameni care au atribuțiuni, dar nu înțeleg aceste atribuțiuni, d-apoi să le mai și aplice sau să le implementeze. Din păcate, se perpetuează acest trend, faptul că azi noi nu alegem să ocupăm anumite posturi prin concurs, statul român practic a uitat de concurs și doar prin numiri, or, persoanele nepotrivite numite într-un astfel de domeniu care are rolul de arbitru sau rol de a reglementa sau rol de a supraveghea anumite derapaje nu pot lua decizii, fiindcă sunt în necunoștință de cauză”.

Atât timp cât situația este de natură să decapitalizeze unul dintre pioni, toată economia va avea de suferit. Iar dacă ne putem lipsi de una sau de alta, dintre cele nevitale, nu același lucru se poate spune despre mâncare. Să nu uităm că trăim o epocă în care amenințarea războiului este reală, iar securitatea alimentară ar trebui să fie prioritară. 

Articol de: ADRIAN NEDELCU & VICTOR MIHALACHE

CITEȘTE ȘI: Socotelile crescătorilor de vaci, date peste cap

Consiliul Laptelui s-a reunit în ferma Afiliu din județul Buzău 

Antoniu Avrămuț a absolvit în această vară Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții Timișoara și se consideră pregătit să preia de la părinți controlul total al afacerii. Tânărul agronom este deja de ceva vreme managerul Octadiagra, societate care exploatează 500 de hectare în localitatea Tulca, județul Bihor.

Familia Avrămuț lucrează în agricultură de la începutul anilor 2000, însă actuala societate a luat ființă în anul 2009. Cele 500 ha de teren pe care le lucrează sunt cultivate cu porumb, grâu, rapiță, floarea-soarelui, iar de doi ani au început să semene și grâu durum. „Ne-am dori să creștem suprafața lucrată, să ajungem undeva pe la 1.000 ha, deoarece consider că este exact suprafața pe care am putea să o coordonăm cu angajații și utilajele pe care le avem în acest moment, dar încercăm să ne facem afacerea cât mai sustenabilă”, ne-a zis Antoniu Avrămuț, iar sensul sustenabilității în acest caz este cel utilizat în economie, adică „să aibă o durată lungă de viață și să se susțină prin propriile mijloace”.

„În ultimii ani am avut mereu probleme cu seceta și am decis să reducem suprafața cu porumb. Am compensat însă cu grâu și cu floarea-soarelui.”

Din anul 2020, din timpul pandemiei, Antoniu Avrămuț a început să se implice mai mult într-ale fermei. „Am terminat liceul în 2020, am luat examenul de bacalaureat și, după aceea, pentru că școala se făcea online, am reușit să mă implic tot mai mult în viața de la fermă. Îmi place să lucrez cu utilajele agricole, să mă implic. Am făcut cel puțin o dată orice lucrare agricolă din fermă și încerc să mă implic în continuare, total, după întoarcerea la Tulca, de la facultate.”

Ferma familiei Avrămuț are cinci angajați, iar Antoniu lucrează cot la cot cu ei, conducând ba tractorul, ba combina. Era mic atunci când părinții lui lucrau deja în agricultură, însă tânărul fermier cunoaște istoria familiei și a fermei.

„Nu poți să știi ce va urma, însă trebuie să poți să previzionezi cât mai bine, pentru a lua decizia corectă în privința culturilor pe care le semeni.”

Seceta și prețul cerealelor, marile provocări ale lui 2024

La momentul la care a avut loc această discuție, în luna aprilie 2024, Antoniu Avrămuț identificase ca mari provocări ale acestui an seceta și prețul cerealelor. „Principala provocare a acestui an va fi, din nou, prețul cerealelor. De asemenea, va fi secetă, pentru că, în ultima perioadă, la noi în zonă nu prea a plouat. În ultimii ani am avut mereu probleme cu seceta, iar din cauza prețurilor a fost greu să reușim să fim profitabili. Tocmai de aceea am decis să ne axăm pe cultura de grâu și să reducem suprafața cultivată cu porumb, anul acesta având abia în jur de 70 ha. Am compensat însă cu grâu și cu floarea-soarelui. Pare a fi un an agricol destul de dificil, cu multe provocări, având în vedere seceta care a fost în vara și toamna anului trecut. O mare parte din cultura de rapiță a fost compromisă, iar ce a mai rămas nu este în standardele firmei, însă nu avem ce face. Succesul în agricultură înseamnă să poți să îți susții afacerea, să poți să faci față condițiilor meteo care sunt instabile. Nu poți să știi ce va urma, însă trebuie să poți să previzionezi cât mai bine pentru a lua decizia corectă în privința culturilor pe care le semeni”, a arătat Antoniu Avrămuț.

„Este foarte importantă tehnologia. Avem în fermă utilaje care lucrează în sistem de 90% autonom, condiția este să știi să le setezi și să știi să le spui ce au de făcut.”

Tehnica și tehnologia, siguranță în fermă

Părinții lui Antoniu Avrămuț au început, ca mai toți fermierii de la noi, cu un tractor U 650 cu utilajele necesare, pe care în prezent nu îl mai au. Pentru firma Octadiagra, primul tractor achiziționat a fost unul second-hand, în 2009, cu un disc, combinație care lucrează și la acest moment. „În 2012, tatăl meu a ales să cumpere prima combină nouă, un Fendt 5220 E, care lucrează și acum în fermă. A fost primul pas în a achiziționa utilaje de la reprezentantul mărcii Fendt, compania Mewi, cu care colaborăm până în ziua de azi. Am ales acest brand deoarece are un raport calitate-preț imbatabil. Apoi, service-ul a fost mereu de nota 10 și consider că, pentru un utilaj, este întotdeauna important să aibă și un service bun. Fără acesta este foarte greu, pentru că nu îți poți permite să ai în campanie un utilaj defect mai mult de două-trei zile”, povestește tânărul fermier din Bihor. Iar când vine vorba de înlocuirea pieselor defecte, Antoniu Avrămuț punctează că în proporție de 95% utilizează piese originale și doar noi.

„Pe lângă faptul că încerc să estimez ce producții vom avea, îmi concentrez atenția și la cheltuielile pe care le avem, pentru a realiza un maximum de profit cu minimum de cheltuieli.”

Tehnologia are un rol deosebit de important în ferma familiei Avrămuț, care în ultimii ani a investit mult în tehnică agricolă, încercând să reducă din costurile de producție și să realizeze lucrările într-un timp mult mai scurt. „Încercăm să facem toate lucrările în timpul-limită, care în ultimii ani este din ce în ce mai scurt. Operatorilor noștri le place tehnologia. Trebuie să spun că avem în fermă și angajați mai în vârstă, și angajați mai tineri. Pentru cei mai în vârstă este mai complicat să învețe, dar am încercat și mi-am dat interesul, și am reușit să îi învăț să lucreze cu tehnologia actuală, cu utilaje de ultimă generație”, a explicat Antoniu Avrămuț.

Fiecare tractor din fermă este prevăzut cu sistem de ghidare prin GPS, utilajele au funcția SectionControl. „Toate acestea fac posibilă creșterea productivității, reducerea costurilor și ne dau siguranță. Este foarte importantă tehnologia. Avem și noi în fermă utilaje care lucrează în sistem de 90% autonom, condiția este să știi să le setezi și să știi să le spui ce au de făcut. De asemenea, este foarte important să reduci suprapunerile, pentru a putea reduce costurile de producție. Orice suprapunere înseamnă cost de producție suplimentar în tot ceea ce înseamnă motorină, îngrășăminte, semințe, pesticide și mai ales pentru erbicide, unde, dacă se suprapune doza, se poate distruge cultura”, a adăugat tânărul fermier.

Proaspătul inginer agronom se gândește tot timpul la siguranța financiară a fermei. „Încerc în fiecare moment să am un randament cât mai bun în fermă, încerc să am producții cât mai mari, pentru că producția obținută stă la baza realizării profitului. Totodată, pe lângă faptul că încerc să estimez ce producții vom avea, îmi concentrez atenția și la cheltuielile pe care le avem, pentru a realiza un maximum de profit cu minimum de cheltuieli”, ne-a spus în încheiere Antoniu Avrămuț.

În rândurile de mai jos, opinia antreprenorului Jabbar Kanani, fondatorul grupului Agricover, cu privire la situația dificilă în care se află agricultura românească. Totodată, Jabbar Kanani face o perspectivă a măsurilor aflate în dezbatere publică și propune soluții pentru ca fermierii să poată continua ciclul agricol.

Vârful aisbergului este seceta, problema reală e alta

Agricultura românească se află, astăzi, într-un punct critic. Nu este prima oară când ne confruntăm cu secetă, dar provocările din acest an se adaugă unor probleme mult mai complexe care s-au acumulat de-a lungul ultimilor trei ani. Acest cumul de factori, de la volatilitatea prețurilor la perturbările lanțurilor de aprovizionare, a dus la o criză de lichiditate care amenință să destabilizeze întregul ecosistem agricol.

Sunt de peste două decenii în acest domeniu și am văzut cum agricultura a rezistat unor provocări majore, dar criza actuală este una care ne obligă să regândim abordarea. Dacă privim agricultura ca pe un ecosistem complex, observăm că fiecare jucător – fermier, bancă, furnizor de inputuri, instituție de leasing sau chiar statul – joacă un rol esențial. Nu putem discuta despre redresarea agriculturii fără să ținem cont de toți acești actori. Fără inputuri, fără finanțare, fără utilaje moderne, fermierul nu poate lucra pământul. Iar furnizorii de inputuri agricole nu își pot continua activitatea fără plata fermierilor. Este un sistem în lanț, iar orice blocaj are consecințe grave asupra tuturor.

Seceta este, de fapt, doar un factor agravant. Principala noastră provocare este lipsa de lichiditate. Este esențial să înțelegem că fermierii nu au mecanismele de protecție și de hedging specifice altor industrii. Ciclul agricol este lung, de un an, și dacă în această perioadă apar schimbări majore de prețuri sau condiții climaterice, fermierii sunt primii loviți. Ei nu pot absorbi aceste șocuri rapid.

Intervențiile punctuale dezechilibrează ecosistemul agricol

Există mai multe măsuri în discuție în prezent. Prima vizează ajutoarele pentru secetă și crearea unui fond de risc, o soluție necesară, dar insuficientă fără un sistem național de asigurare împotriva secetei. În ultimii zece ani, banii alocați pentru despăgubiri ar fi putut construi un astfel de fond, capabil să gestioneze riscurile climatice, precum în alte țări dezvoltate.

O altă măsură discutată este suspendarea plății datoriilor și dobânzilor cu rată de peste 2% + ROBOR până la sfârșitul lui 2025. Aceasta oferă un răgaz, dar adună penalități și datorii, împingând fermierii într-o situație financiară mai dificilă la finalul perioadei. În loc să echilibreze, această amânare creează un blocaj major în 2025, când fermierii vor trebui să facă față unor datorii cumulate. De asemenea, suspendarea datoriilor poate ajuta pe termen scurt, dar nu rezolvă problema esențială: lipsa de lichiditate și necesitatea de a menține ciclul agricol în funcțiune.

Expunerea totală în agricultură este de aproximativ 54 miliarde de lei, din care 58% sunt datorii bancare, 30% provin de la IFN-uri și leasinguri, iar doar 12% sunt furnizorii de semințe și produse fitosanitare. Majoritatea creditelor cu dobândă ROBOR + 2% sunt garantate de stat sau acordate grupurilor mari de ferme și firme din agricultură. La prima vedere, măsura în discuție ar proteja doar băncile care creditează în baza garanțiilor oferite de către stat, restul creditorilor și furnizorilor fiind blocați în recuperarea datoriei.

Acest blocaj poate avea două efecte negative: pământul va rămâne nelucrat, iar fermierii vor fi loviți de un tsunami la sfârșitul anului 2025. Fermierii vor fi în imposibilitatea de a începe un nou ciclu agricol, deoarece nici băncile, nici furnizorii nu vor putea oferi credite noi, peste cele restante. Credeți că 2025 va fi un an atât de bun încât fermierul va face producție de trei ori mai mare decât într-un an normal, pentru a putea să își acopere toate datoriile și toate penalitățile?  

Sunt de peste 25 de ani în agricultură și vă spun că eu nu cred că aceasta este soluția care va debloca ecosistemul agricol. Este necesară o soluție care să fluidizeze piața și să susțină continuarea activității agricole, esențială pentru economie și siguranța alimentară.

Soluția pentru agricultură: tăierea masivă a datoriilor fermelor și injectarea de lichiditate

Agricultura este un business pe termen lung, nu doar de la un an la altul. În ecosistemul agricol avem băncile și instituțiile financiare nebancare (IFN-uri) care joacă un rol important. Acestea sunt instituții reglementate care funcționează în baza unor principii sănătoase și transparente, au instrumente prin care pot să gestioneze situații de criză, inclusiv posibilitatea de a rostogoli datorii de la un an la altul.

Nu vom ajuta fermierii dacă le blocăm capacitatea de a continua ciclul agricol. Abordările simpliste, care vizează doar una dintre verigile lanțului agricol, vor transfera problema la furnizorii de inputuri agricole, care trebuie să asigure semințe și produse fitosanitare fermierilor pentru noul ciclu de producție.

Propunerea mea este să implementăm un instrument clasic de scontare a facturilor, cu implicarea băncilor. Acestea ar putea cumpăra facturile furnizorilor de inputuri cu un discount de 50%, generând lichiditatea necesară în piață. Fermierii ar rămâne să plătească doar jumătate din datorii, eșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu o dobândă rezonabilă.

Pentru fermieri această soluție vine să scadă povara la jumatate și să eșaloneze datoria rămasă pe termen lung. Pentru furnizorii de inputuri, încasarea imediată a facturilor, chiar și cu un discount de 50%, le permite să reia activitatea, pornind noul ciclu agricol. Pentru bănci este o oportunitate de finanțare și un instrument normal prin care plasează în piață o sumă de maximum trei miliarde de lei, pe cinci ani, cu dobândă.

Această soluție de injectare de lichiditate nu este o noutate. Piețele din întreaga lume apelează la astfel de măsuri atunci când contextul economic o impune. Statul poate avea rolul de mediator în discuțiile dintre părțile implicate, pentru a pregăti și implementa soluția.

Cred că singura cale de ieșire din această situație dificilă este colaborarea între toți jucătorii din ecosistem. Fiecare are un rol important, și trebuie respectat, indiferent de dimensiunea lui. Cea mai bună soluție este ca toate părțile – fermierii, furnizorii, băncile și autoritățile – să se așeze la aceeași masă pentru a găsi o rezolvare. Deciziile impuse fără consultare nu vor rezolva problemele, ba chiar le-ar putea agrava.

Agricultura românească nu poate fi privită izolat, este un ecosistem complex, interdependent, care necesită o abordare integrată, este un motor esențial al economiei, iar deblocarea acestui motor este crucială pentru siguranța alimentară a tuturor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin este foarte aproape de a dobândi statutul de Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole. Există un proiect de lege care a primit aviz favorabil în Senatul României, dar care acum bate pasul pe loc în Camera Deputaților, forul decizional.

Demersul ca Stațiunea din județul Timiș, de la Lovrin, să-și schimbe actualul statut este sprijinit atât de politicieni din vestul țării, cât și de fermierii din această parte a României, conștienți de importanța unui astfel de institut. De altfel, proiectul de lege a fost elaborat de deputatul de Timiș Gheorghe Nacov, iar Senatul și-a dat acordul încă de anul trecut. Conducerea SCDA Lovrin spera ca legea să fie promulgată încă de la începutul primăverii. „Lucrurile nu mai depind de noi, de SCDA Lovrin și de Academia de Științe Agricole și Silvice din România. Totul depinde acum doar de decidenții noștri politici. Dacă doresc să avem un Institut de Cercetări Agricole în vestul României, vom avea, dacă nu, nu! Până la urmă, noi ne-am făcut datoria. Din punct de vedere tehnic, din punct de vedere științific, cred că putem fi considerați un institut, pentru că avem suficientă informație, suficientă experiență și rezultate cât să putem să ducem mai departe steagul acestei instituții ca institut și nu ca stațiune”, precizează conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

În ciuda tergiversărilor, prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără, președintele ASAS, este optimist că demersul va avea finalul dorit. „Proiectul de lege este la Comisia de Învățământ, unde am avut primele întâlniri și unde mai avem de clarificat unele aspecte. Sunt și interese de a nu-i da drumul, chiar și din zona Timișului. La încurcat se pricep  mulți… Când trebuie să construiești ceva, este mai greu, dar, indiferent de cine intervine, eu sunt convins că vom ajunge la o finalitate, pentru că institutul este o necessitate și pentru zona de vest, și pentru România, dar și pentru ce înseamnă relațiile în regiunea noastră europeană.”

În acest moment, în zona de vest a țării nu există niciun institut destinat cercetărilor agricole, așa cum există în Serbia la Novi Sad sau în Ungaria la Szeged, două institute puternice care au creat și impus pe piață soiuri performante, bine aclimatizate pentru această parte a Europei și apreciate chiar de fermierii din România. „Un institut are întâi de toate acces la alte resurse financiare și chiar la dotări tehnice, fără de care nu poți ajunge la performanță. Pe de altă parte, ca stațiune, Lovrinul se poate înscrie pe proiecte europene, împreună cu celelalte două institute din zonă, cel de la Novi Sad și cel de la Szeged. Statutul de stațiune pe care-l are Lovrinul nu permite intrarea pe aceleași programe. Ăsta este unul dintre țelurile pe care le urmărește un viitor institut. Eu îndrăznesc să spun că, în viitor, activitatea tuturor stațiunilor din vestul țării ar trebui să fie coordonată de acest institut, începând de la Caransebeș – ovine, Arad – bovine,  Minișul pe viticultură și, de ce nu, până la Livada, în nord-vestul țării”, punctează Valeriu Tabără. 

Directorul SCDA Lovrin vorbește la rândul său despre impactul negativ pe care îl are această întârziere în tot ce înseamnă accesarea de fonduri și programe de cercetare. „Una este să alergi într-o cursă cu o mașină de 1.300 cm³ și alta cu o mașină de 2.000 cm³. Atunci când ești institut, stai la masă cu institutele.  Când ești stațiune, stai la masă cu stațiunile. Pierdem nu doar timp, pierdem oportunități de finanțare și pierdem vizibilitate, până la urmă, pentru știința românească. Trebuie să ne dorim să fim acolo, în prim-plan. Dacă nu se dorește acest lucru, trebuie să știm foarte clar asta”, explică conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga.

O problemă importantă cu care se confruntă cercetarea românească este dată de resursa umană. E greu să aduci în cercetare oameni valoroși pe bani puțini. Profesorul Valeriu Tabără spune că salarizarea este o problemă pentru întreaga economie românească, nu doar pentru cercetare. „Modul în care este construit sistemul de salarizare este o problemă în sine. Sistemul nu este unul stimulativ și nici unul care să-ți dea predictibilitate, să-ți poți planifica viața pe termen lung. Un tânăr care se află la început de carieră trebuie să aibă garanția pe cel puțin zece ani că se poate dezvolta și-și poate întreține familia. Din păcate, în România, salariul este calculat și plătește timpul cât stai la lucru, nu ce realizezi în acest timp. Asta este o mare problemă. Salarizarea trebuie să aibă și o componentă stimulativă, în așa fel încât în timpul petrecut la lucru să produci ceva, să produci plusvaloare. Cercetarea ar trebui să beneficieze de același sistem de salarizare cu învățământul. În același timp însă, separat, trebuie construită o pagină de buget care să recompenseze activitatea academică și rezultatele concrete. Sperăm ca în felul acesta să putem aduce spre cercetare toate vârfurile din învățământul superior. Am creat în societate zeci de programe pentru anumite categorii de tineri, dar niciodată nu ne-am gândit la tinerii de elită. Avem nevoie ca această elită să producă aici, în România. Dacă prin ei producem plusvaloare pentru alții, pe care apoi să o importăm, vom fi pedepsiți prin subdezvoltare”, arată președintele ASAS.

Rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni

În anii `80, la SCDA Lovrin au fost create două soiuri de grâu care s-au bucurat de multă apreciere în piață: Alex și Ciprian, iar mai nou, cercetătorii de aici au lansat  cu  succes alte două soiuri de grâu care confirmă: Dacic și, mai ales, Biharia.

Tot la Stațiunea de la Lovrin au fost create patru soiuri valoroase de cânepă cu aplicații în industria farmaceutică, alimentară, dar importante și pentru producția de fibre.

Toate acestea sunt rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni de a avea propriul institut.

Viitorul Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole de la Lovrin urmează să înglobeze și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Oradea, dar și Stațiunea de Pajiști de la Timișoara, care acum nu mai are personal, dar are patrimoniu. Rămâne să aflăm dacă, într-un an cu mare încărcătură electorală, politicienii vor găsi timp să dea undă verde pentru înființarea primului institut din vestul României, în câmpia Banatului, la Lovrin.