Se zice despre cartof că ar fi a doua pâine a românului. Sunt mulți cei care susțin asta, inclusiv cei cu care am stat de vorbă, Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România și dr. ing. László Becsek, președintele în exercițiu al Clubului Fermierilor Români. Importanța cartofului este mare, ținând cont de cererea foarte mare de pe piața românească.

Nu am idee care ar fi originea vorbei cu „a doua pâine a românului”, se poate presupune că anumite conjuncturi ar fi impus cartoful ca alternativă mai ieftină la pâine, într-o anumită perioadă istorică. Oricum, vorba nu poate fi mai veche de secolul 19, când a pătruns în spațiul locuit de români această cultură și probabil a venit chiar însoțită de sintagma amintită. Pare mai degrabă un import cultural decât o tradiție locală. Sunt azi foarte mulți români care nici măcar nu o aplică întocmai, deoarece în loc să consume cele două alimente alternativ, ei le consumă împreună. Ori vorba a rămas și obiceiul a dispărut, ori nici nu a fost mai mult decât o vorbă. E ca și cum ai mânca pâine cu pâine. Până la urmă, din sărăcie poți face și asta. La acest motiv de îndoială aș adăuga faptul că România nu se află în arealul cel mai propice cultivării cartofului, după cum ne explică Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România, citându-l pe cel supranumit „părintele cartofului” în România, regretatul profesor Matei Berindei: „Dumnezeu, când a creat lumea, a făcut o fâșie de 100 de kilometri în nordul Europei, începând din Oceanul Atlantic, Bretania, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Germania și până în Polonia cu niște condiții pedoclimatice ideale pentru cultura cartofului”. Cu toate acestea, statistic, românii chiar sunt mari consumatori de cartofi, ocupând locuri fruntașe în clasamentele ce se fac la nivel european. Așadar, cerere mare, însă producție...  

De zece ori mai mică

Producția este de foarte multă vreme într-o continuă scădere. Comparația cea mai „spectaculoasă” este cu perioada regimului comunist, când suprafața cultivată cu cartofi era de zece ori mai mare decât cea de acum. Acele cifre sunt greu de luat în considerare ca atare, știindu-se modul cum erau umflate, dar chiar și așa tot este gigantică scăderea. „Se vorbea de 350.000, chiar 400.000 de hectare de cartof cultivate în România în sistem extensiv, adică inclusiv în zonele care nu erau cele mai favorabile producerii cartofului. Astăzi am ajuns «cu succes» la 30.000 de hectare de cartof pentru consum, încă vreo 500-600 de hectare de cartof pentru sămânță și vreo 3.500 de hectare de cartof pentru industrializare. Cartoful pentru sămânță se producea, la acea vreme, pe vreo 10.000-15.000 de hectare, în unii ani chiar pe 30.000. Era sistemul de producere de cartof pentru sămânță foarte bine pus la punct în România. Eram autosuficienți, la momentul respectiv. Institutele, stațiunile de cercetări le produceau”, ne conturează în cifre dimensiunea regresului Romulus Oprea, dar ne și precizează că sunt și alte cifre care indică o stare a culturilor de cartof de pe la noi, dar pe care nu le consideră credibile, deși vin din partea unei instituții oficiale, Institutul Național de Statistică. „Nu vorbim despre datele înregistrate și comunicate de INS care, din punctul nostru de vedere, n-au nicio legătură cu realitatea. Se vorbește la INS, și noi zicem că «se vorbește» pentru că este numai o vorbă, realitatea ne contrazice, se vorbește de 165.000-170.000 de hectare. Este enorm! Unde poate să fie diferența între 30.000 și 170.000? Cifrele APIA pe care noi le considerăm cele mai apropiate de realitate sunt fermierii care produc pentru piață, sunt fermierii care produc pentru noi, pentru toți.”  Cu alte cuvinte, probabil că institutul de statistică pomenit ia în considerare și micile suprafețe din grădinile personale ale țăranilor. Același Romulus Oprea ne dă și o primă explicație a acestei stări: „Involuția culturii cartofului a început tot în anul 1989-1990, când pur și simplu a fost lăsată la voia întâmplării. Dar declinul cel mai accentuat a început odată cu – ne pare rău să spunem, dar asta e realitatea – aderarea României la UE, în 2007, când aveam totuși vreo 70.000 de hectare, iar astăzi am ajuns la vreo 30.000, suprafață înregistrată la APIA”. Romulus Oprea nu vrea să spună prin asta că liberul comerț cu statele Uniunii ar fi dăunător producătorilor interni, ci slaba dotare a acestora. Aderarea i-a prins nepregătiți, așa cum suntem prinși noi toți, cam de fiecare dată, în toate domeniile. De parcă niciodată nu  știm ce ne așteaptă. „De fapt, am intrat în competiție directă cu cei mai mari producători de cartofi din lume și noi n-am fost suficient de bine puși la punct cu tehnologia, avem acel decalaj tehnologic. Vorbim apoi de toate posibilitățile de a accesa un credit, de a te capitaliza, de a avea cele mai moderne utilaje și așa mai departe. Este o cultură foarte mare consumatoare de inputuri. Intrând în directă competiție, am ieșit în pierdere. La ora asta, noi avem o producție medie de 20.000-25.000 de tone pe hectar, dar dacă ne raportăm la producțiile medii din UE, la cei cinci mari, Franța, Germania, Belgia, Olanda și a fost Marea Britanie – care acum e în afară, dar tot mare producător trebuie considerată, în schimb s-a alăturat Polonia cu succes –, sunt cu producții undeva în jurul cifrei de 40-42 de tone la hectar, în anii excepționali, 50 de tone.”

Depozitarea, cheia către redresare

Dr. ing. László Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români, administrator și asociat unic al firmei BIOFARM SRL din Târgu Secuiesc, accentuează o altă cauză a regresului: „Sunt motive multiple. Trebuie să încep puțin mai dinainte. În anii ’80-’90, România cultiva 400.000 de hectare. Acum 7-8 ani, mai aveam aproape 60.000 de hectare și în ultimii 20 de ani a scăzut la 28.000, și anul trecut, până la 21.000 de hectare. Ce s-a întâmplat acum 7-8 ani? O treabă interesantă, în sensul că a început să se mute piața cartofului din piețele agroalimentare în supermarketuri. Ce a însemnat asta pentru producător? Dacă acum 10 ani un producător putea să-și valorifice întreaga cantitate de marfă, sau cel puțin 90%, în perioada de recoltare, acest lucru astăzi nu mai este posibil. Dacă acum 10 ani consumatorii cumpărau 300-400 kg și le duceau acasă, le puneau în beci, în cămară și foloseau de acolo, acum merge fiecare și-și cumpără un săculeț de 2-3 kg, având marfă proaspătă continuu la supermarketuri. Nu este un lucru rău pentru consumator, că fără grijă are marfă proaspătă și de bună calitate tot timpul la îndemână. Deci s-a schimbat comportamentul consumatorului și i-a prins pe producătorii foarte nepregătiți cu depozitele. 80% din cultivatorii de cartof care au mai rămas nu au depozite specializate. Asta este problema cea mai mare, care influențează și prețul și influențează, până la urmă, dezvoltarea fermelor de cartof”.

De altfel, domnul Becsek consideră depozitarea ca fiind cheia deblocării acestei probleme a cartofului. „Dacă producătorul român nu are posibilitatea să depoziteze și să valorifice pe parcursul întregului an, el este nevoit să vândă în perioada de recoltare, oferind pieței o cantitate mare de marfă într-o perioadă scurtă, atunci prețul este mic. După aceea ce se întâmplă? După 2-3 luni, marfa care nu este ținută în condiții de climă controlată începe să-și piardă din calitate, producătorii trebuie să scape de această marfă cu calitate mai mică și astfel prețul se menține mic. De aceea, un depozit înseamnă să poți ține marfa pe tot parcursul anului, înseamnă să livrezi continuu către beneficiar, în cazul meu, de exemplu, către supermarketuri; un depozit dotat cu aparatură și cu climatizare specifică pentru cartof înseamnă calitate și tot un depozit înseamnă preț mediu ridicat. Când nu ești constrâns de necesitatea de a vinde pentru că se strică marfa și nu ai unde să pui, altfel arată financiarul după un an. Asta nu înseamnă că atunci când prețurile pe piață sunt mici eu nu livrez, livrez și în septembrie, când e dumping, și în octombrie, și în noiembrie, dar livrez și în aprilie-mai, când prețurile au crescut pentru că nu mai este marfă pe piață. Și dacă trag linie și fac o medie, văd că este în regulă. Deci de asta cheia ar fi ca toată lumea să fie dotată cu depozite, trebuie să se găsească soluții de finanțare, scheme de finanțare, acces la finanțări și pentru producătorii de cartof medii, care poate nu au indicatori financiari suficient de buni ca să acceseze un credit atât de mare cât necesită construirea unui depozit de cartof. Vorbim aici de 350 de euro pe metru pătrat depozit. Și vă pot spune exact – pentru că noi intenționăm să mai construim, tot din credit, un depozit de 1.500 de tone –, costă aproape 500.000 de euro. Și asta numai pentru 1.500 de tone, care este un depozit pentru un producător de 40 de hectare de cartof.”

Și președintele Federației Naționale „Cartoful” din România consideră că depozitarea este unul dintre factorii care au dus la starea de azi a culturii. Mai ales că sunt puține depozite care au standardele necesare. „Suntem deficitari în capacități adevărate de depozitare, cu climat controlat și așa mai departe. Noi nu putem să concurăm, din nou, cu prietenii noștri din Vest, care au depozite specializate, cu agregate frigorifice și cu perioadă de păstrare practic 10-11 luni pe an. Ei foloseau întotdeauna, cel puțin până acum, inhibitori de încolțire, care abia au apărut pe piața românească – la noi nu au fost omologați din cauza, să zicem, a cantităților mici folosite –, așa că în martie sau aprilie cartoful românesc nu mai arată atât de bine, este mai deshidratat, nu este precum cartoful importat, și atunci, cel puțin vizual, cartoful românesc are de pierdut și nu poate concura cu un cartof păstrat într-un depozit specializat și tratat cu inhibitori de încolțire. Mai departe, nu avem nici produse specializate de control al bolilor de depozitare, al putregaiurilor și așa mai departe, lucruri care în Vest sunt de la sine înțeles”, adaugă Romulus Oprea.

Chiar dacă mulți dintre fermieri reușesc să își valorifice marfa prin intermediul supermarketurilor, poziția lor în raport cu acestea nu este deloc una fericită. Romulus Oprea spune că aceștia sunt oarecum discriminați în raport cu furnizorii din alte țări: „Mulți producători, membri ai federației noastre, au acces la supermarketuri, dar în unele cazuri sunt ușor discriminați față de marfa adusă din import. La marfă de calitate egală, nu primești preț egal și nu primești condiții egale. Fermierul român întotdeauna va avea retururi de marfă, fermierul de afară nu va avea niciodată retururi. Promoțiile în supermarketuri se fac întotdeauna, invariabil numai cu marfă românească, iar marfa românească de obicei se termină la sfârșitul lui decembrie, după care consumăm cu succes și la prețuri foarte mari cartof adus din import. Deci, cu alte cuvinte, prin acele mari prețuri noi contribuim la bunăstarea fermierilor din alte țări. Să nu mai vorbim de faptul că un fermier român, de exemplu, în momentul de față livrează cartoful din fermă cu 1 leu sau 1,10 lei, iar dvs.,  consumator final, îl cumpărați la 2,5 – 3 lei. Repartizarea profitului pe filiera produsului este profund inechitabilă, aș spune. Ăsta e alt aspect, dar nu este aplicabil numai cartofului. Este aplicabil tuturor produselor agricole din România. Va trebui să lucrăm un pic și la treaba asta, pentru că în fond și la urma urmei fermierul este cel care are parte de aproape toate riscurile”.

O cultură foarte scumpă

Prețul de producție a unui hectar de cartofi este destul de mare, asta în condițiile în care nu discutăm de scumpirile din ultima perioadă, când vom lua în calcul și îngrășămintele triplate sau cvatruplate, după cum se așteaptă Romulus Oprea, care ne spune la ce valoare se ridica această investiție până acum: „Dacă vorbim despre cartoful pentru consum astăzi, putem vorbi de 25.000-33.000 de lei pe hectar, la cartof pentru consum. Dacă vorbim despre cartof pentru sămânță, deja vorbim de niște cifre enorme, 45.000-50.000 de lei pe hectar pentru o cultură de sămânță specializată, autorizată, din categorii biologice, nu neapărat superioare, pentru că nu mai suntem capabili, producem din elită importată clasă A și clasă B, cam asta facem. Nu se mai numește producție de sămânță, se numește multiplicare, de fapt. Asta facem noi astăzi cu acele prăpădite 500-600 de hectare și asigurăm undeva între 8-12% din necesarul de cartofi pentru sămânță pentru cele 30.000 de hectare de care vorbeam. Așa că una este să bagi 3.000-4000 de lei într-un hectar de grâu, porumb, rapiță sau ce vreți dumneavoastră și alta e să bagi 33.000 sau 50.000, în cazul cartofului pentru sămânță. Trebuie să fii nebun să-ți riști practic în fiecare an afacerea. Este mult mai simplu până la urmă să te orientezi către alte culturi mai puțin riscante, produci cultură mare și cel puțin stai liniștit”. Așadar, un cost de producție foarte mare, cum plastic se exprima domnul Becsek, „investim ca și cum am planta un hectar de viță-de-vie în fiecare an”.

La prețul mare de producție trebuie să adăugăm valoarea foarte mare a utilajelor pe care nu le poți folosi la alte culturi. „Trebuie să amintim faptul că toate utilajele folosite în cultura cartofului sunt specifice. Deci o combină sau un plantator nu poți să folosești la alte culturi decât la cartof. Și atunci, dacă vorbim de un plantator la 40.000 de euro, în fața lui trebuie să ai un tractor de 150-160 cp, care cu o dotare bună ajunge la 100.000 de euro, o combină începe de la 150.000 de euro, iar peste avem o mașină de tratamente fitosanitare de 300.000 de euro, deci ajungem la investiții de milioane de euro și care trebuie să aibă un anumit număr de hectare. Iar dacă trecem la ambalare, doar cântarul care face pachețele de 2,5 kg costă 80.000 de euro. Nu mai vorbesc de celelalte utilaje”, ne explică dr. ing. László Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români.

Nevoia de irigații

Remarcăm, așadar, din cele spuse până acum, că prețul mare de producție și desfacerea deficitară sunt factori limitativi importanți. La aceștia se adaugă lipsa apei. Nici măcar în arealul tradițional nu se mai poate face producție decentă fără aport de apă, adică fără irigații, ne explică președintele FNCR, Romulus Oprea: „Din 2000, putem vorbi deja statistic, nu se mai poate face nicăieri în România cartof fără irigații. Deci apa a devenit un factor limitativ și în Covasna, Harghita, Brașov, Bacău, Suceava și așa mai departe, zonele tradiționale. Și cea mai mare problemă a producătorilor, legată de apă, este că noi nu suntem situați în perimetrele acelor sisteme vechi de irigații. În zonă, la momentul respectiv, acum 40-50 de ani, nefiind nevoie, nu s-au făcut sisteme de irigații și, deci, n-avem ce reabilita. Noi trebuie s-o luăm de la zero. Este destul de greu, în condițiile în care lucrăm parcele mici, fragmentate și așa mai departe, e destul de greu de conceput un sistem care să asigure apa pentru toți fermierii. Trebuie făcute microsisteme. Stăm foarte prost și cu sursele de apă. Având în vedere că sunt condiționări legate de foraje subterane și așa mai departe, rămân apele de suprafață care se duc «pe apa Sâmbetei», în primăvară ne inundă culturile, iar când avem nevoie nu sunt debite pentru irigat. Asta este o problemă majoră și văd că devine un factor real, limitativ”.

Plan pentru redresarea cartofului

Ce e de făcut? Un prim pas l-au făcut cei implicați și interesați, Federația Națională „Cartoful” din România și Clubul Fermierilor Români, care au pus cap la cap problemele și au tras semnalul de alarmă, dar au și elaborat un plan de redresare.  „Clubul Fermierilor Români și Federația Națională «Cartoful» din România au făcut un Plan Național Strategic de redresare a cartofului, în care au semnalat câteva aspecte și măsuri care ar trebui luate ca acești producători care încă sunt în sectorul cartofului să continue producția cartofului, să crească suprafețele, să investească să producă mai mult pe suprafață și chiar să se întoarcă în sector acei producători care au cultivat cândva cartof, dar care, din cauza acestor lipsuri, s-au lăsat de cultura cartofului.”

Așadar, în primul rând, să facem în așa fel încât cei rămași în activitate să nu plece și ei, apoi să încercăm să creștem suprafețele, pentru că acestea, după cum s-a spus, nu sunt suficiente. Romulus Oprea spune că am putea să ne asigurăm necesarul intern și chiar să creștem la export, dacă s-ar dubla suprafața cultivată. Este de remarcat că deși nu ne acoperim necesarul de cartofi, avem de-a face și cu export. Pare un paradox, dar nu este, pentru că exportul se realizează în zona de producere a cartofului timpuriu, care nu poate fi păstrat și este nevoie de vânzare rapidă. „Noi ar trebui să creștem suprafața la 60.000 de hectare și să tindem către o producție medie de 30 de tone, ceea ce ar fi realizabil. Și cu 60.000 de hectare am asigura necesarul de consum și am avea și disponibil pentru export. Export care deja se face, foarte timid, mai ales în zona cartofului timpuriu. Am reînnoda o tradiție, pentru că înainte de ’90 se exporta foarte mult cartof timpuriu, din sud în principal, zona Lungulețu, Brezoaie, zona Dolj, Teleorman, și astăzi acești producători vând în Polonia, dar au dat și în Grecia…”.

Așadar potențial există, dar așa cum spuneam, până la creșterea aceasta utilă și necesară, întâi ar trebui oprit regresul. Despre acest aspect al chestiunii dar și despre altele în partea a doua a articolului ce va fi publicat în Revista Fermierului ediția print din luna mai.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și documentat de: ȘTEFAN RANCU ȘI VICTOR MIHALACHE

De-a lungul timpului am scris și vorbit despre Casa de Comerț Unirea, unde am arătat de multe ori că în afară de plata unor salarii pentru directorii din schemă și a indemnizațiilor pentru membrii Consiliului de Administrație, altceva nu se întâmplă. Mereu pe la colțuri din partea unora mai legați sau mai puțin legați de această structură, era câte o șușoteală cum că doar dezinformez, că nu știu realitatea, că alta va fi menirea acestei societăți și așa mai departe.

Ce este foarte corect, nu dispun de alte materiale și informații (de culise) decât cele făcute publice și cred că în mod normal acestea ar trebui să fie și suficiente, deoarece vorbim de o societate deținută 100% de MADR, deci finanțată doar din bani publici, despre care merităm și noi să fim informați.

Înainte de toate, trebuie spus că la data scrierii prezentului material (în Săptămâna Patimilor) Casa de Comerț Unirea a primit numirea unui nou director general în persoana domnului Codruț Semănaru, care așa cum l-a prezentat ministrul Chesnoiu, îndeplinește criteriul de boltă al analizei ministeriale, adică nu are afaceri în agricultură, ceea ce se pare că este unul din principalele (sau principalul) criterii (criteriu) de selecție ale ministrului Agriculturii.

Totuși, în altă ordine de idei, ar fi bine să rememorăm un pic faptele din trecutul apropiat, tocmai să nu se creadă că uităm foarte repede ce se afirmă de către un demnitar în spațiul public și să ne aducem aminte că încă de la numire, domnul Chesnoiu a susținut ferm că  va demara de urgență realizarea unei strategii de revigorare a activității acestei structuri și aceasta va fi realizată în termenul cel mai scurt.

Din informațiile publice existente se constată că nu s-a realizat încă această strategie, iar acest lucru pare a fi confirmat chiar de însuși ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, care după ședința de Guvern din 21 aprilie 2022 declara ,,În perioada următoare modificăm cadrul normativ în care această Casă a fost organizată. Prin act normativ trebuie să stabilim strategia de dezvoltare și implementare a proiectelor Casei….. De partea cealaltă trebuie să gândim și pe termen mediu și lung, iar strategia de dezvoltare a Casei exact acolo va interveni. ”

Prima constatare este că vorbim la viitor, că trebuie să facem, nu că s-ar fi făcut, deci suntem încă la capitolul de bune intenții. Legat de faptul că vom face un act normativ care să reglementeze activitatea economică a unei societăți comerciale, fie ea deținută de stat în integralitate, mă înfioră faptul și deja gândurile cele mai negre încep să mă cuprindă. Dar de ce spun asta?

Revenind un pic în timp, în momentul preluării mandatului de ministru de domnul Chesnoiu, la Casa Unirea era în curs un proces de selecție a persoanelor care ar fi putut îndeplini criteriile de numire în funcțiile de membrii ai Consiliului de Administrație, lucru care ciudat, nu s-a finalizat nici acum la 5 luni de mandat ministerial și astfel mergem în continuare pe politica numirilor provizorii, fiindcă oare așa se poate arăta mai ușor ,,nuielușa” în caz de opinii rebele?

Pe de altă parte, ar fi o primă întrebare, respectiv ce s-a întâmplat cu execuția contractului de recrutare, dacă firma respectivă a mai primit contravaloarea prestărilor de servicii, din ce cauză nu s-a finalizat recrutarea, oare s-a anulat recrutarea și pe ce motiv, cine a făcut-o, aspecte pe care nimeni din publicul larg nu le știe, dar poate vom primi informații publice în acest sens, așa cum după umila mea părere ar fi și normal.

Poate nu ar fi foarte rău ca cei care au ocupat funcțiile de membri ai CA în ultima perioadă să explice ,,realele succese” prin care în ultimii 3 ani au reușit realizarea doar de pierderi și acestea reprezentate în marea majoritate de cheltuieli salariale, indemnizații membri CA, chirie și alte mici cheltuieli de administrare, iar veniturile au fost realizate în special (ca să nu zicem doar) din dobânzile bancare percepute la cei aproape 20 milioane de euro blocați de către stat în capitalul social. Și din care s-au ,,păpat” doar cele expuse anterior, adică salarii, indemnizații și altele mai mărunte.

Poate nu ar fi rău să se explice de cei care au luat banii (directori și membri ai CA) pentru a administra această activitate de ce în ultimele 6 – 7 luni nu s-a realizat strategia de viitor a Casei, așa cum afirmau unii dintre aceștia cu pieptul umflat de importanță și preocupare? Nu s-au priceput, nu au fost lăsați, cineva i-a împiedicat?

Ministrul Chesnoiu, recent, într-o emisiune televizată, a expediat problema cu remarca că au fost ocupați mai mult să facă ,,anchete”, ceea ce poate să fie și adevărat, dar pe banii cui au făcut aceste anchete și cu ce rezultate?

Oare pe membrii CA nu îi întreabă acționarul despre activitatea desfășurată, cu realizarea apoi a unei informări publice așa cum de exemplu fac firmele cotate pe bursă, sau cum poate ar trebui să facă și firmele de stat care își fac ,,mâna” pe banii publici, cum este și această structură?

Astfel, la acest moment (în care scriu materialul) structura CA ( Consiliu de Administrație) este formată din domnul profesor Mircea Coșea, o persoană care a mai ocupat pentru o lungă perioadă de timp din scurta existență a Casei, aceeași funcție și unde, cu tot respectul, nu a reușit să impună o gândire economică și managerială în structura acestei societăți, dovadă situația în care se află astăzi compania.

Mai mult, domnia sa a fost unul din cei care au reclamat necesitatea realizării unei anchete legată de activitatea fostului director general de la aceea dată, atunci când s-a încheiat domnia ministrului Daea și a avut loc ,,descălecarea” noului ministru în persoana domnului Oros, lucru care îl înțeleg până la un punct.

Dar și atunci și acum se pune aceeași întrebare, dacă membrii CA doreau, de ce nu l-au schimbat din funcție pe fostul director, sau dacă au fost împiedicați de ce nu și-au înaintat demisiile? Sunt lucruri care merită să fie știute de publicul larg, fiindcă de fapt acolo au existat multe și mari interese, iar lipsa transparenței alimentează suspiciunile publicului larg că acestea nu au încetat sau pot reveni.

Dar, oare, acest lucru să îl recomande pe domnul profesor pentru un nou mandat? Personal nu înțeleg de ce domnia sa își asociază numele cu această poveste din ce în ce mai neclară, dar decizia îi aparține în totalitate. Conform documentelor publice domnia sa este numit provizoriu între 9 martie și 9 iulie 2022.

Apoi o altă numire interesantă este cea a domnului Cristian Simion, fost adjunct al Poliției sectorului 6 până în 2018, după care a fost ,,recrutat” de AFIR, la Direcția Antifraudă, iar acum se lansează în lumea afacerilor de business, ca administrator al unei companii de stat care va primi (așa se afirmă, deocamdată nefiind virați banii) 100 milioane de euro capital. Este la fel numit provizoriu pentru perioada 7 februarie – 7 iunie 2022. Oare numirea domniei sale să fie legată poate de o teamă firească a unor posibile tentative de fraudă și dânsul să se ocupe de implementarea unor proceduri care să nu permită tentații legate de viitorul ,,borcan de miere”?

Iar ultimul nume afișat pe site-ul societății, dar nu cel din urmă, este al domnului Radu Antohe, consultant pe probleme de politici agricole, care este și președinte al CA și printre altele a fost și consilier al prim-ministrului Dăncilă, iar acum consilier onorific al ministrului Chesnoiu.

Domnia sa îl înlocuiește în mod curios, înainte de termen, pe domnul Spătărelu Puțintei, care să ocupe funcția de director al departamentului buget și finanțe din MADR și care trebuia să ocupe provizoriu, funcția de administrator între 7 februarie și 7 iunie 2022, dar a dispărut din organigramă, fără să fie clar dacă a fost decizia domniei sale sau a fost mazilit. Din actele publice nu rezultă acest aspect.

Acum, pe surse se vehiculează informația că și domnul Antohe a renunțat la proaspăta numire din funcția de administrator, dar nu este confirmată, iar dacă ar fi adevărată, interesant ar fi de aflat și motivul.

Așadar, aceasta este la acest moment echipa de administratori, care împreună cu noul director general Codruț Semănaru, plus vreo 5-6 directori din garda veche și un funcționar administrativ, va purcede la măreața misiune de a revigora activitatea Casei Unirea și de a cheltui cele 100 milioane de euro, plus încă vreo 16 milioane de euro care mai sunt prin conturi rămase din trecut.

Dar, în final care este strategia MADR și ce se dorește a se face? După umila mea părere trebuiau stabilite niște obiective realizabile și posibile, apoi în baza acestora, realizată o strategie și urmată de construirea unui buget, iar de acolo ar fi rezultat de câți bani ar fi fost nevoie, dar se pare că la stat lucrurile funcționează altfel, adică întâi stabilim suma și apoi facem bugetul și strategia.

Dacă totuși lucrurile funcționează ca în lumea economică reală, aș fi foarte interesat să văd publicată strategia care se dorește implementată și modul de construire a bugetului, care au stat la baza anunțatei decizii de a se aloca 100 milioane de euro pentru această activitate.

Oare care să fie obiectivele de afaceri statale ale Casei în viitorul apropiat? Din declarațiile ministrului Chesnoiu se arată, de exemplu, că nu va mai exista pe viitor un adaos mare la miei, iar asta ne-ar face să credem la prima vedere că vom avea o activitate de tip Robin Hood prin care vom lua de la bogați și vom da la săraci, adică vom obține preț mai mare de la supermarketuri și vom da prețuri mai mari la fermieri. Oare așa va fi? Teoretic se poate, dacă Casa va face doar intermediere, dar aceste tipuri de activități înseamnă în realitate și o logistică care costă a fi achiziționată și întreținută, deci surplusul de bani se va duce în mare măsură în altă parte.

Apropos, cineva a analizat ce ar însemna această activitate desfășurată la nivel național? Poate MADR nu știe că grosul mieilor nu sunt pentru masa de Paști de la noi, ci în mare măsură pleacă la export ori acum, ori ulterior după îngrășare, iar asta înseamnă spații de cazare, furaje achiziționate, personal de specialitate etc.

Asta ar însemna pe de-o parte ca activitatea Casei să fie bazată pe performanțe economice cel puțin egale cu ale celor private, care să permită obținerea de profit încât să fie suficient pentru investiții, dar să rămână și pentru acordarea unor prețuri mai mari către producători.

Doar că asta se dorește în viitor a se realiza de niște oameni care până acum din păcate afară de plata propriilor salarii de peste 10.000 lei/lună net pentru fiecare director, nu am văzut altceva.

Casa Unirea în intențiile declarate se va ocupa și de rezolvarea colectării, sortării și vânzării legumelor către supermarketuri, astfel încât singura grijă a micului fermier din toată țara va fi doar de a produce, dar problemele enumerate mai sus rămân.

O altă direcție de afaceri poate a Casei va fi importul de îngrășăminte chimice, astfel încât toți importatorii de specialitate vor sta aliniați cuminți și vor aștepta binecuvântarea ministerială pentru a vinde sau nu îngrășăminte pe piața românească. Din păcate doar visăm că va fi așa, deoarece realitatea va fi în mod crud alta.

Trebuie să înțelegem că foarte multe din direcțiile cel puțin vehiculate la acest moment a fi dezvoltate înseamnă investiții, mentenanță, modernizare și dezvoltare permanentă, iar pentru asta înseamnă profit, deoarece în caz contrar această structură comercială nu va ține pasul cu piața și se va sufoca în propria neputință.

Se fac multe afirmații în acest sens, că se poate, că este simplu, dar oare cineva înțelege că o astfel de structură cu atâtea tipuri de activități și gestionată de stat, nu există nicăieri în economiile libere, iar dacă ar fi fost posibilă, orice stat ar fi făcut-o, iar piața privată nu ar mai fi existat de mult?

De fapt, cred cu tărie că o astfel de structură putea exista într-un anumit format, dar doar pentru o problemă punctuală, iar aceasta trebuia foarte clar identificată. Statul francez, spre exemplu, este implicat în anumite structuri comerciale prin anumite vehicule financiare, dar nu își propune de a prelua rolul jucătorilor din piață și de a stabili noi reguli, ci doar participă la nașterea și creșterea anumitor jucători acolo unde piețele sunt subdezvoltate, ceea ce este cu totul altceva.

Noi, din păcate, nu înțelegem că dorim să preluăm prin Casa Unirea activitatea care ar fi trebuit dezvoltată de către fermieri prin constituirea de cooperative. Fermierii atunci ar fi înțeles că realizarea unor astfel de structuri trebuie suportate financiar de cineva, iar acest lucru era realizat prin plus valoarea obținută, dar atenție aceste structuri nu sunt neapărat pentru a câștiga mai bine, ci pentru a realiza o structură care să îți ofere constanța și siguranța câștigurilor și atunci când piața este sub tensiune sau devine foarte volatilă.

Statul, să presupunem că va investi în realizarea de facilități pentru această societate, dar regulile economice de recuperare a investiției sunt aceleași, altfel este doar un ajutor de stat mascat, care va fi sancționat automat de către Comisia Europeană.

Personal cred că dacă MADR ar fi anunțat intenția să realizeze un combinat de îngrășăminte chimice, singur sau în parteneriat cu o firmă privată, aș fi înțeles și poate ar fi fost și logic în acest moment, chiar dacă nu total economic, dacă tot statul ar fi făcut o firmă care să se ocupe de procesarea legumelor într-un mare bazin legumicol, poate ar mai fi mers, dar să spunem acum că orice problemă existențială a agriculturii la nivel național o va rezolva Casa Unirea, mi se pare a fi total hazardat. Iar dacă rezolvările până la urmă vor fi doar locale, atunci vor începe întrebările, de ce acolo și nu dincolo?

Întreb și eu pentru un prieten, dacă coaliția de guvernare actuală consideră și crede că această construcție a Casei Unirea poate fi un panaceu economic universal, de ce nu ni se arată și demonstrează acest lucru prin aducerea prețului la energie la valorile dinaintea scumpirilor, în condițiile în care companiile energetice sunt deținute de stat? De ce a fost nevoie de plafonarea prețurilor când s-ar fi putut decide reducerea tarifelor direct de către acționar, adică statul român?

Populismele sunt bune electoral, dar economic rămân doar o mare iluzie. În rest numai de bine.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Producția de biomasă în România reprezintă o direcție de dezvoltare a unui sector din agricultură cu potențial profitabil mare, cu beneficii economice și de mediu semnificative. Aceasta este concluzia celui mai recent studiu realizat de Clubul Fermierilor Români în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și Academia de Științe Economice din București. Studiul integral a fost pus la dispoziția autorităților.

Studiul relevă că biomasa este singura resursă regenerabilă de energie care poate să înlocuiască resursele neregenerabile utilizate la ora actuală în România pentru a produce energie electrică, fiind o alternativă pentru asigurarea stabilității sistemului energetic național. Totodată, biomasa este o șansă de redresare economică pentru dezvoltarea rurală, prin crearea de mii de locuri de muncă.

„Unul dintre obiectivele asumate prin mandatul meu în cadrul mecanismului de Președinție rotativă al Clubului Fermierilor Români este promovarea proiectelor sustenabile de dezvoltare a agriculturii românești, care să contribuie la transformarea acesteia într-un model de referință pentru agricultura europeană. Odată cu lansarea acestui studiu, dorim să aducem în discuție oportunitatea lansării unui Program Național de Eficiență Energetică prin extinderea suprafețelor cultivate cu biomasă care să beneficieze de finanțare europeană în cadrul Planului Național Strategic 2023-2027 sau de alte linii de finanțare din domeniul agricol”, a declarat Laszlo Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români.

În prezent, biomasa contribuie cu aproximativ 14% la consumul mondial de energie primară, motiv pentru care în Strategia Energetică a României pentru perioada 2016 – 2030 a fost luată în calcul promovarea surselor regenerabile de energie, inclusiv utilizarea biomasei pentru producerea energiei electrice.

„Clubul Fermierilor Români susține, încurajează și promovează fermierii care sunt interesați să investească în dezvoltarea culturilor energetice de tip biomasă. Opțiunea unui fermier sau a unui investitor rural de a produce biomasă poate face ca exploatația agricolă sau industria locală să fie mai competitivă, crescând profitabilitatea acesteia. Producția de biomasă aduce beneficii pentru fermierii români și are un impact pozitiv în afacerile din agricultură”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Tânărul inginer agronom Alexander Degianski este deținătorul unei culturi energetice de tip biomasă în județul Timiș. „În această perioadă, accesibilitatea prețului este considerată una dintre principalele provocări ale sistemului energetic. Producția de biomasă este o alternativă viabilă pentru resursele neregenerabile de energie și, după estimările specialiștilor, cererea pentru biomasă va crește în anii următori. În Europa există deja țări în care biomasa este folosită ca sursă de energie la scară largă, iar România trebuie să se grăbească să valorifice această oportunitate”, a arătat Alexander Degianski.

Producția de biomasă în România în contextul strategiei de diversificare a mixului energetic

În anul 2021, structura surselor primare de energie utilizate în țara noastră pentru a produce energie electrică a fost constituită din surse convenționale (54,72%) și din surse regenerabile (45,28%).

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România dorește elaborarea unor măsuri de diversificare a mixului energetic, diversificare realizată prin creșterea ponderii la producția energetică a surselor regenerabile de energie (eoliană, solară, hidroelectrică, geotermală, energia oceanelor, biomasa și biocombustibilii).

În funcție de sursa de producere a materiei organice, dar și de scopul pentru care este folosită, biomasa poate fi obținută din reziduuri primare de la culturile agricole sau din produse forestiere, din reziduuri secundare care devin disponibile după ce a fost folosit un produs din biomasă sau din deșeurile forestiere care nu mai pot fi folosite în procesul industrial sau în scop comercial.

Totodată, biomasa poate fi obținută din culturi utilizate special pentru acest scop și catalogate în prezent drept culturi energetice (culturi de specii ierboase sau forestiere). Astfel de culturi energetice vizează specii forestiere cu o viteză mare de creștere (ex. plop, salcie, eucalipt), specii care produc multă biomasă agricolă (ex. trestia de zahăr, rapița, sfecla de zahăr, soia etc.), dar și culturi perene.

Din punct de vedere al resursei naturale edafice, România are la dispoziție suprafețe importante de terenuri cu potențial pentru culturile energetice. Cu o suprafață subvenționată necultivată declarată (inclusiv spații protejate) de 38.688,26 hectare la nivelul anului 2021, conform APIA, România ar putea crește gradul securității energetice prin dedicarea acestor suprafețe pentru culturile specifice biomasei.

Conform studiului, în contextul în care aceste suprafețe s-ar cultiva cu plopi, doar în primul an de recoltă, aceste activități ar angrena mai mult de 1.500 de oameni din mediul rural în vederea realizării unei producții estimate de 483.603 tone.

Județele cele mai bogate ca potențial de resurse forestiere pentru a produce biomasă sunt Suceava, Harghita, Neamț și Bacău.

Foto: Alexander Degianski

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Alianța pentru Agricultură și Cooperare anunță că a reușit să obțină pentru fermieri derogările solicitate pe strategiile Green Deal, cât și sprijin european pentru conturarea unei strategii privind independența proteică a Europei.

Cu urmare a demersurilor intense întreprinse de Alianța pentru Agricultură și Cooperare către Copa-Cogeca și autoritățile naționale pentru obținerea unor derogări de la Pactul Verde European în contextul conflictului ruso-ucrainian, Comisia Europeană a anunțat că este dispusă să accepte derogări importante de la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al  Parlamentului European și al Consiliului și de la Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei în ceea ce privește punerea în aplicare a anumitor condiții referitoare la plata pentru ecologizare pentru anul de cerere 2022.

Cele mai importante pentru fermierii noștri, cu un impact imediat, constau în derogarea de la articolul 44 alineatul (4) din Regulamentul mai sus amintit, permițând statelor membre să decidă ca terenurile aflate în pârloagă să fie considerate o cultură distinctă, chiar dacă aceste terenuri au fost pășunate sau recoltate în  scop de producție.

De asemnea, prin derogare de la articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, pentru anul de revendicare 2022, statele membre pot decide ca terenurile necultivate să fie considerate zonă de interes ecologic în temeiul articolului 46 alineatul (2), primul  paragraf, litera (a), din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, chiar dacă aceste terenuri au fost pășunate sau recoltate în scop de producție sau au fost cultivate.

Se va aplică factorul de ponderare stabilit pentru terenurile aflate în pârloagă în anexa X la Regulamentul (UE) 1307/2013.

La fel de importantă este derogarea de la articolul 45 alineatul (10b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, derogare care permite utilizarea de produse de protecție a plantelor în acele zone destinate pășunării sau recoltate în scopuri de producție.

Cu privire la un alt obiectiv al Alianței pentru Agricultură și Cooperare privind o strategie pentru creșterea producției de proteaginoase la nivelul Uniunii Europene, în cadrul Consiliului AGRI-FISH din 21 martie 2022, a fost prezentată o notă informativă intitulată „Îmbunătățirea potențialului proteinelor pe bază de plante în Europa, în conformitate cu obiectivele stabilite în Pactul Verde European”. Acesta a fost inițiată de reprezentanța austriacă și a primit sprijinul a alte 19 state membre, printre care și România.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a susținut în cadrul Consiliului AGRI-FISH această inițiativă, declarând că este binecunoscut faptul că UE este dependentă de importuri proteice din țări terțe, dintre care 76% din provin din soia și șroturi din soia. A transmis că România va sprijni demersul prin cultivarea unor soiuri de proteaginoase și leguminoase cu potențial mare de producție și cu rezistență crescută la condițiile climatice.

În urma dezbaterilor, președinția franceză a concluzionat că este absolut necesară dezvoltarea, în continuare, a producției de proteine ​​vegetale și a surselor alternative de proteine ​​animale în UE și a invitat Comisia să prezinte o strategie UE de tranziție a proteinelor, care încurajează cultivarea de proteine ​​vegetale pentru alimente și hrană pentru animale în UE, precum și utilizarea altor surse durabile de proteine.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La urechile fermierilor din județul Galați au ajuns zvonuri că sunt investitori care caută terenuri pe care să-și amplaseze turbine eoliene. Ceea ce nu ar fi un lucru rău, însă sunt vizate terenuri agricole productive, pe care există o infrastructură de irigații în care agricultorii au investit sume consistente de bani, iar montarea eolienelor ar bloca irigarea culturilor. Problemele sunt în special acolo unde pământul este luat în arendă, iar pentru arendator prețul oferit de investitorii în eoliene este de nerefuzat. Fermierii susțin că nu sunt în niciun fel protejați de lege și cer acum sprijin din partea autorităților. Se pare că situația din Galați nu este singulară.

Problema ne-a fost semnalată de Dumitru Ene, care lucrează 2.000 ha (300 ha în proprietate și 1.700 ha în arendă) la Slobozia Conachi, în sudul județului Galați. „După ce am făcut investiții de milioane de lei în sistemul de irigat, am cumpărat utilaje tip pivot sau liniare, acum apar investitori străini care vor să construiască eoliene în mijlocul tarlalei, blocând sistemul de irigații. Avem nevoie de protecție de la Guvern, de la Parlament, avem nevoie de legi care să ne protejeze”, ne-a spus fermierul, care irigă mai bine de o mie de hectare, sistemul de irigații fiind proiectat și dezvoltat cu finanțare în regie proprie.

Dumitru Ene face parte din FOUAI Câmpia Covurlui (Federația Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații), organizație care are aproximativ 70.000 de hectare amenajate pentru irigat, din care, în prezent, efectiv irigate sunt circa 10.000 de hectare.

Practic, producătorii agricoli doresc de la autorități să le fie protejate investițiile și acolo unde există sisteme și infrastructură pentru irigații, pe terenurile productive să nu poată fi construite parcuri eoliene sau fotovoltaice. Mai ales că seceta continuă să fie prezentă, iar apa este esențială pentru culturile agricole. „Amintiți-vă de recentul an negru pentru agricultură, 2020, în care mulți fermieri nici nu au scos combina din curte, pentru că seceta și lipsa irigațiilor le-au distrus în totalitate culturile”, a punctat Dumitru Ene. Fermierul e de acord că e bine pentru independența energetică să se dezvolte acest sector, să se construiască parcuri eoliene, însă astfel de investiții să fie făcute cu cap, să nu afecteze agricultura, producția agricolă.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În contextul războiului ruso-ucrainean, izbucnit pe data de 24 februarie 2022, două sectoare de maximă importanţă ale Uniunii Europene au de suferit: sectorul agricol şi alimentar, ambele având nevoie urgentă de o ajustare cât mai rapidă a practicilor şi de un răspuns legislativ ferm din partea Comisiei Europene pentru a contracara situaţiile de criză care se întrevăd deja la orizont. Ţinând cont de faptul că, în doar câteva zile, costurile de producţie, preţurile inputurilor, în special ale îngrăşămintelor, dar şi ale energiei au explodat, răspunsul din partea decidenţilor publici trebuie să vină cât mai rapid.

La iniţiativa Preşedinţiei Franceze a UE, pe 2 martie 2022 a avut loc o videoconferinţă a miniştrilor Agriculturii din statele membre, în cadrul căreia s-au discutat principalele riscuri cu care cele două sectoare se confruntă în urma invaziei din Ucraina. Ordinea de zi a cuprins câteva puncte fierbinţi, precum estimările privind aprovizionarea, preţurile, accesul la materii prime şi inputuri agricole, dar şi identificarea soluţiilor la problemele care pot apărea atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional.

Comisarul european al Agriculturii, Janusz Wojciechowski, şi-a exprimat intenţiile de a activa mecanismul european de răspuns la criza de securitate alimentară instituit de Comisie şi de grupul de lucru la nivel înalt pentru sectorul cărnii de porc. De asemenea, acesta a vorbit despre adoptartea unor măsuri excepţionale în temeiul regulamentului privind Organizarea Comună a Pieţei, care vizează cele mai afectate sectoare de creşterea inputurilor.

În urma şedinţei, Preşedinţia franceză a solicitat Comisiei Europene reevaluarea Strategiei Farm to Fork şi luarea în considerare a unor derogări necesare pentru a creşte capacităţile de producţie. Aceste măsuri urmează a fi discutate atât de Comitetul special pentru Agricultură, cât şi în cadrul întâlnirii din 21 martie a Consiliului pentru Agricultură și Pescuit (AgriFish).

La nivelul statelor membre se pune accent pe o creştere a rezilienţei şi a suveranităţii alimentare care să fie incluse în politicile agricole ale Uniunii Europene. Având în vedere dependenţa UE de importurile de porumb din Ucraina, care reprezintă aproximativ 55% din importurile europene totale de porumb, actuala situaţia ameninţă suveranitatea alimentară a bătrânului continent. Pactul Verde European riscă, de asemenea, să îngreuneze situaţia actuală, diverse studii arătând că producţia de porumb din UE ar putea scădea între 7% şi 22%, aspect care ar accentua dependenţa Uniunii de principalii exportatori mondiali de porumb (Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina şi Ucraina).

Dar care sunt nevoile şi dorinţele fermierilor în acest context critic?

Fermierii francezi, de exemplu, au înaintat o serie de măsuri menite să echilibreze situaţia de criză în ceea ce priveşte culturile mari. Din punctul lor de vedere, revizuirea Strategiei Farm to Fork este o soluţie posibilă, în contextul cerinţelor ambiţioase ale Uniunii de a aloca 4% din terenul arabil elementelor neproductive. „Această tendinţă trebuie oprită imediat”, afirmă într-un comunicat de presă cele mai mari asociaţii de reprezentare ale fermierilor din Franţa.

Într-un astfel de context, devine urgentă restabilirea capacităţii de producţie a UE în sectorul agricol şi alimentar, dar şi susţinerea fermierilor pentru a face faţă tuturor provocărilor. Totodată, consumatorul final nu trebuie neglijat, iar asigurarea unei protecţii a puterii de cumpărare a acestuia trebuie numaidecât adoptată. Sprijinul finanţărilor publice pentru inovare trebuie accelerat pentru dezvoltarea unor soluţii novatoare, cum ar fi noile tehnici de ameliorare a plantelor.

În cadrul videoconferinţei a fost subliniată importanţa mobilizării tuturor forurilor internaționale relevante, inclusiv OCDE, G20, G7 și FAO, pentru a răspunde nevoilor urgente ale sectorului agricol şi ale tuturor actorilor implicaţi în lanţul alimentar. Suntem părtaşi la un eveniment istoric cu repercusiuni ample, care poate va sta la baza unei renaşteri a politicii şi direcţiei la nivel european a uneia dintre cele mai importante dimensiuni ale economiei mondiale, agricultura.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agricultura este un domeniu de activitate despre care se spune că este foarte riscant. Știi ce pui, nu și ce culegi. Sunt atâtea situații în care se poate diminua recolta la care sperai, încât niciun fermier nu are curajul să spună hop, până n-a văzut-o în..., fiecare unde dorește, în hambar, în siloz, în contul de la bancă, dacă alege să o vândă degrabă. Ceea ce îndulcește o eventuală astfel de nefericire este asigurarea, la care, din păcate, nu mulți apelează. Dacă s-a întâmplat, ai cu ce să acoperi gaura. Grija pe care ar trebui să o aibă fiecare pentru prevenție ține de un management modern, în care riscul se calculează. Cel puțin așa am înțeles de la doamna Georgiana Rusu, director executiv al Clubului Fermierilor Români Broker de Asigurare.

Reporter: Cum decurge la această oră procesul de asigurare în România?

Georgiana Rusu: În acest moment sunt fermieri care nu şi-au asigurat toţi suprafeţele. Noi facem oferte, discutăm cu fermierii, comunicăm direct, suntem la ei în fermă, le răspundem la întrebări și îi informăm despre noutățile din piață și le semnalăm acele aspecte care sunt în avantajul lor ca fermieri.

Reporter: Pentru că tot amintiţi de acest dialog pe care dumneavoastră îl aveţi cu fermierii, companiile de asigurări au început să-i înţeleagă, să înţeleagă nevoile fermierilor, să-i asculte şi să aibă un dialog mai bun cu ei?

Georgiana Rusu: Noi suntem broker de asigurare, adică intermediem toate companiile de asigurări. În momentul în care mergem la fermier, mergem cu o paletă largă de produse. Avem protocoale cu toţi asigurătorii care au această linie de business de culturi agricole, de fapt de asigurări agricole în care intră nu numai culturile agricole, vorbim de asigurări de utilaje, vorbim de asigurare de stocuri, vorbim de asigurarea fermelor, pentru că, Doamne fereşte, se întâmplă ceva la o fermă, asta înseamnă că din punct de vedere financiar fermierul este dezechilibrat, dar, mai ales, importante sunt culturile agricole.

Ce pot să vă spun despre asigurători este că se fac oferte, suntem într-o comunicare activă, transparentă şi constructivă cu fermierii, aducem feedback către asigurători, asigurătorii au dezvoltat paleta de riscuri mai ales datorită submăsurii 17.1, la care prima sesiune a fost în 2019, şi au venit şi cu alte riscuri. Şi aici pot să vă dau exemplu: au venit cu riscul de uragan şi de tornadă, care nu era până în acel moment asigurat, dar care s-a întâmplat, ştiţi că am avut o tornadă în Ialomiţa în 2019; au venit cu riscul de secetă pedologică, cu pachete prin care fermierul poate să-şi asigure nu numai seceta pedologică de toamnă, în cazul în care nu există precipitaţii şi trebuie să întoarcă cultura, seceta de iarnă, din cauză că planta nu are destulă umiditate, seceta pentru culturile de primăvară; au venit cu pachete de dăunători, deci da, asigurătorii au venit către fermieri cu mai multe riscuri.

Reporter: Pentru că ştiu că dumneavoastră ajutaţi şi fermierii mici, şi fermierii mari, aş vrea în cele ce urmează să facem o simulare. Eu sunt un fermier. Aflu că situaţia meteo se va înrăutăţi peste o lună, două, trei. Cum procedez în acest caz? Care sunt paşii de urmat?

Georgiana Rusu: Primul pas este să ne căutați, toate contactele noastre sunt pe site-ul Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare. Intrați în legătură cu un coleg, urmează apoi să ne daţi mai multe detalii, pentru că orice ofertă are mai multe caracteristici: trebuie să ştim structura de cultură, în structură intră specia pe care dumneavoastră doriţi să o însămânţaţi, câte hectare doriţi să însămânţaţi pe fiecare specie, care este producţia eligibilă – pentru că poliţa poate fi eligibilă, asta înseamnă să primiţi din partea AFIR-ului printr-o cerere de finanţare 70% dintr-o primă eligibilă. Şi aici vreau puţin să dezvoltăm împreună ca să înţeleagă fermierul ce înseamnă „primă eligibilă”. Submăsura 17.1, care înseamnă o valoare nerambursată pentru fermier, spune în felul următor: în cazul în care asiguraţi toată specia, deci structura existentă în declaraţia APIA la nivel de specie, trebuie să ai o producţie eligibilă. Această „producţie eligibilă” este făcută ca o medie, ultimii 5 ani, din care scoatem minimul producţiei, maximul producţiei şi rămân 3 ani, la care facem o medie. Aceasta este o producţie eligibilă. Tot această bucată de eligibilitate din care AFIR-ul, repet, întoarce către fermier 70% mai înseamnă o franşiză atinsă de 20%, dar această franşiză atinsă nu este în avantajul fermierului, pentru că franşiza atinsă spune în felul următor: dacă eu am 100 de hectare asigurate şi am daună pe 20 de hectare, asta înseamnă 20% din structura pe care o am asigurată. Pentru aceste 20 de hectare asigurătorul nu-mi dă niciun leu despăgubire. Dacă daunalitatea depăşeşte acest prag şi am 21%, asigurătorul îmi dă daună de la zero. Problema este în felul următor: dacă avem o grindină pe 100 de hectare şi eu am o daună pe 15 hectare, nu primesc despăgubire – pentru că ştim că grindina vine în rafale, nu vine pe toată structura asigurată –, pentru că eu pot avea 100 de hectare, dar am 3 blocuri fizice în localităţi diferite, ca localizare. Şi atunci înseamnă că fermierul trebuie să-şi răscumpere această franşiză de 20% atinsă la o franşiză care este neeligibilă de 10%. Asta înseamnă că această răscumpărare nu mai intră în această bucată de eligibilitate. Dar dacă am daună pe 15 hectare, doar pe 15 hectare, mie mi se dă daună, pentru că franşiza deductibilă înseamnă franşiză pe suprafaţa dăunată, nu pe toată suprafaţa poliţei. Şi atunci eligibilitatea, cum spuneam, înseamnă asigurare pe toată specia, înseamnă o franşiză atinsă, înseamnă o producţie eligibilă şi înseamnă nişte riscuri. Aceasta este bucata de eligibilitate.

Mai există bucata de neeligibilitate, pe care o plăteşte doar fermierul. În această bucată de neeligibilitate intră două riscuri: incendiu din orice cauză şi alunecări de teren, care nu sunt eligibile. Restul riscurilor sunt eligibile, care sunt acum în piaţă. Deci bucata neeligibilă înseamnă alunecări de teren, incendiu din orice cauză şi răscumpărarea de franşiză. Dintr-o primă totală, pe care fermierul o plăteşte, 80% înseamnă primă eligibilă. Din 80%, fermierul primeşte 70%. Ca să fac un total la ceea ce am spus până acum, înseamnă că dintr-o primă totală plătită de fermier, 50-60% se întoarce înapoi către fermier de la AFIR; printr-o cerere de finanţare, în funcţie de asigurători.

Reporter: Din ce spuneţi dumneavoastră este foarte important ca fermierul să aibă un consultant lângă el atunci când încheie o poliţă de asigurare.

Georgiana Rusu: E foarte important. Acum ştim cu toţii că riscurile în agricultură sunt riscuri naturale, viitoare, posibile, dar incerte. Şi atunci fermierul trebuie să înţeleagă foarte bine ce înseamnă un risc asigurat. Sunt foarte multe cazuri în care fermierii sunt supăraţi că nu şi-au primit despăgubirea, dar era foarte important să ştie ce riscuri au avut asigurate. Pentru că dacă fermierul are secetă şi nu-şi face producţia, cum a fost în 2020 în care am avut 2,4 milioane de hectare afectate de secetă şi asigurate doar 150.000 de hectare la nivel de România, deci foarte puţin, fermierul este normal să nu-şi primească despăgubirea pentru că acel risc nu îl are asigurat. În momentul în care mergem cu o ofertă la fermier, trebuie să-i explicăm şi avantajele, şi dezavantajele, şi riscurile care sunt asigurate, şi producţia pe care o are asigurată, pentru că şi aici e o discuţie foarte amplă în legătură cu producţia asigurată. Vă spuneam de producţia eligibilă, pe care putem să o asigurăm, acea medie pe 5 ani, scoatem minimul şi maximul şi facem o producţie medie. Vă dau un exemplu: la grâu să spunem că producţia eligibilă a unui fermier este 4500 kg/ha. Fermierul are un an bun în momentul în care-şi face asigurarea şi nu scoate 4500, scoate 7000, cum a fost cazul anul acesta – ştiţi că anul acesta am avut o producţie-record, de patru ori mai mult decât momentul când am intrat în Uniunea Europeană, vorbim de 34 de milioane de tone, foarte mult, deci o producţie foarte bună anul acesta. Eu asigur 4500, fermierul scoate 7000 în câmp, are o ploaie torenţială pe o suprafaţă asigurată, nu mai scoate 7000, scoate 5000. Credeţi că primeşte vreo despăgubire?

Reporter: Este evident.

Georgiana Rusu: Nu primește despăgubire pentru că el şi-a asigurat 4500 şi a scos 5000, dar pierderea lui este de 2000 kg pe hectar. Şi atunci fermierul trebuie să înţeleagă că trebuie să-şi asigure valoarea corectă a producţiei, nu numai producţia eligibilă, trebuie să înţeleagă riscurile pe care le are asigurate, pentru că dacă nu îşi asigură o secetă, iar pe zona pe care el are cultura localizată a fost secetă şi există riscul să aibă secetă, trebuie să înţeleagă condiţiile de asigurare şi cel mai important este că trebuie să înţeleagă ce se întâmplă la daune.

Reporter: Asta era şi următoarea întrebare: câţi producători, câţi fermieri şi-au asigurat plantaţiile? Câţi dintre ei înţeleg acest mecanism de asigurare?

Georgiana Rusu: Cred că ştiţi că la nivel de România sunt 8,6 milioane hectare arabile. Din cele 8,6 milioane, 5,6 milioane sunt cu o tehnologie avansată, în 2019 au fost asigurate 2,3 milioane, deci nici jumătate din suprafaţa care ar trebui asigurată; în 2020 au fost asigurate 2,26 milioane – asta vă spun din informaţiile din piaţă, pentru că noi ne facem o cotă de piaţă anuală, iar până în acest moment sunt cam 1,8 milioane de hectare. Ce preconizăm noi anul acesta (2021) este o creştere de 10% a pieţei, şi noi am crescut împreună cu piaţa, adică în 2019 am avut o cotă de piaţă de 13%, în 2020 o cotă de piaţă de 15%, în momentul acesta suntem la 17%. Eu nu spun „trebuie să educăm fermierii”, pentru că fermierii ştiu ce trebuie şi ce riscuri au în agricultură. Trebuie să informăm fermierii. Nu an de an sunt aceiaşi fermieri asiguraţi, şi atunci mergem în fermă, comunicăm foarte mult cu ei, le explicăm, mergem cu acea paletă de oferte de la toţi asigurătorii, le explicăm fiecare produs de asigurare, pentru că în piaţă sunt mai multe produse de asigurare, nu este numai produsul – sunt foarte mulţi fermieri care ştiu că-şi asigură cheltuiala. În momentul în care-ţi asiguri cheltuiala, asta înseamnă că la despăgubire vei primi doar cheltuiala până în momentul daunei. În momentul în care-ţi asiguri valoarea producţiei, vii cu asigurare la valoarea producţiei, care într-adevăr este o sumă de asigurare mai mare pe hectar, asta înseamnă că şi costul este puţin mai mare. Există şi un produs care îţi garantează o sumă asigurată pe hectar. Noi, Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare mergem către fermieri, le explicăm toate produsele din piaţă, discutăm cu ei şi vedem care este nevoia şi problema lor. Şi încercăm să mergem pe nevoile fiecărui fermier. Ştiţi cât e o asigurare?

Reporter: Chiar nu ştiu…

Georgiana Rusu: Dacă facem un calcul, 40 kg pe hectar, de grâu. Grâul e un leu acum, 40 de lei. Pentru că diferenţa de 60 de lei o dă AFIR. 40 de lei, în cazul în care la grâu acum se scot 7000 de kilograme. 

Reporter: Ce se întâmplă, cum se gestionează situaţia atunci când fermierul are o aşteptare de la o poliţă, poliţa respectivă pe care a încheiat-o, dar se pare că acea poliţă nu-i acoperă tot ceea ce dânsul credea? Cum se gestionează acel moment?

Georgiana Rusu: Sincer să vă spun, nu ştiu cum s-ar putea gestiona, pentru că eu am încredere foarte mare în colegii mei şi avem o expertiză foarte mare în piaţă, din 2011, pe partea de culturi agricole, şi în general fermierii noştri ştiu ce au în asigurare. Tocmai vă spuneam că mergem şi convenim cu ei şi le spunem exact ce riscuri au asigurate. În momentul în care un fermier vede că nu are asigurat un risc şi are daună, aici cred că vorbim de o etică profesională a noastră, a vânzătorilor. Întotdeauna când discutăm cu un fermier, chiar dacă este sau nu este clientul nostru, pentru că noi consiliem şi fermieri care nu sunt clienţii noştri, nu ştiu dacă la partea de daune sau la ceea ce înseamnă cererea de finanţare AFIR, îi sfătuim să se uite foarte bine pe poliţa pe care-o semnează, pentru că, ştiţi, e vorba aceea: dacă semnăm ca „primarul” şi nu ştim ce am semnat e o mare problemă. Colegii mei vin către dânşii şi le spun exact riscurile pe care le-au asigurat, deci fermierul trebuie să fie conştient în momentul în care semnează şi vă spuneam de despăgubire: trebuie să ştie şi ce produs a semnat, ca să ştie în caz de despăgubire ce se întâmplă. E un punct sensibil. În momentul în care fermierul are o daună, este momentul în care eu le spun colegilor mei aşa: gândiţi-vă că în acel moment fermierul are senzaţia că se duce toată munca lui, că nu mai există nimic, ce o să facă? Suntem foarte aproape de el, fermierul are impresia că se năruiesc pământul şi cerul şi că nu mai există nimic de făcut.

Fermierul trebuie informat. Nu poți să îi vinzi o asigurare fără să îi spui fermierului „vezi că dacă ai daună totală vei fi despăgubit în funcție de cheltuielile efectuate până la momentul daunei”.

Reporter: Ce alte riscuri se pot acoperi prin asigurarea agricolă, în afară de cele meteo? Aţi amintit dumneavoastră: incendii…

Georgiana Rusu: În afară de cele meteo ar fi grindină, ploi torenţiale, furtună; noi avem şi un produs pentru secetă, se numeşte „produs parametric”, care se raportează la date furnizate de către satelit, folosind un indice de umiditate din sol pe suprafața asigurată a fermierului, este un produs furnizat de către asigurătorii externi. Incendiu din orice cauză și dăunatorii sunt riscuri care nu sunt produse de fenomene meteo.

Reporter: Pentru anul agricol 2021-2022, pentru ce tipuri de asigurări pot opta fermierii?

Georgiana Rusu: Toate tipurile de asigurări, noi avem şi produse furnizate de asigurători externi, şi asigurare la cheltuială pe care nu o recomand, din cauză că despăgubirea este pe măsură, e doar cheltuială şi nu acoperă fermierului profitul; asigurare la valoarea producţiei, asigurare la suma asigurată, deci sunt mai multe tipuri de asigurări pe care noi le oferim fermierilor.

Reporter: Toate culturile sunt asigurabile?

Georgiana Rusu: Da, toate culturile sunt asigurabile în afară de în afară de culturile de inverzire.

Reporter: Să vorbim şi despre un alt subiect de actualitate, şi anume submăsura 17.1.

Georgiana Rusu: Submăsura 17.1, când s-a lansat în 2019, a fost pentru a sprijini fermierii, pentru a-i încuraja să aibă încredere în sistemul de asigurări private; în acelaşi timp, pentru a determina asigurătorii să vină cu o sferă mai largă de riscuri, eu zic că îi ajută foarte mult pe fermieri, ţinând cont că în 2019 au fost poliţe care au fost subvenţionate în valoare de 1,3 milioane de euro, în 2020 13 milioane de euro, iar acum sunt depuse deja aproape 13,5 milioane, fondul fiind de 31,2 milioane. Aici aş vrea să subliniez că împreună cu Clubul Fermierilor Români, care susţine foarte mult fermierii, am făcut foarte multe demersuri, începând cu 2019. Mergând în grupuri consultative împreună cu fermierii, am avut susţinere şi deschidere şi de la minister, şi de la AFIR şi am reuşit în 2020 să reducem numărul de documente pe care le depuneau fermierii. Şi s-a şi văzut. În 2019 au fost 1,3 milioane, în 2020 – 13 milioane de euro. În 2020 la fel, am avut deschidere, am reuşit tot împreună cu fermierii să discutăm şi să mărim acea producţie eligibilă de care vă spuneam, pentru că fermierii în 2020 nu aveau posibilitatea să îşi mărească pe o poliţă de asigurare producţia eligibilă şi să vină cu producţie optenabilă (care poate fi obținută, n.r.). Şi atunci am reuşit să venim cu această schimbare a ghidului AFIR. Am mai reuşit în 2021, şi subliniez că am fost singurii care am venit cu această prelungire a sesiunii, pentru că sesiunea a început în iunie târziu în 2021 şi era până la 31 octombrie. Fermierii nu au reuşit şi nu au avut timp să depună documentele, iar atunci am făcut demersuri şi am reuşit să prelungim sesiunea până pe 16 decembrie. Am mai reuşit să mărim fondurile, bugetul, pentru că era pentru 2021 doar un buget de 10 milioane de euro, foarte puţin pentru ce preconizam în piaţă, fondul acum este de 31,2 milioane şi suntem tot timpul în legătură şi cu ministerul, şi cu AFIR şi venim cu problemele fermierilor către ei.

Reporter: Cum a fost 2021? Dacă puteţi să faceţi şi o comparaţie cu 2020, un an – aşa cum aţi amintit şi dumneavoastră – cu multe surprize neplăcute.

Georgiana Rusu: Să ştiţi că în 2020 au fost într-adevăr suprafeţe foarte mari în daună cu secetă. În 2019 am avut aproape 100.000 de hectare afectate de grindină şi ploi torenţiale. Sunt asigurători care încă lucrează la dosare şi la instrumentarea lor, au fost destul de mulţi fermieri afectaţi şi în anul 2021.

Reporter: Şi atunci în viitor cum vă vedeţi rolul şi care sunt priorităţile pentru 2022?

Georgiana Rusu: Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare este primul broker din România gestionat de fermieri, pentru că 49% din acţiunile brokerului sunt deţinute de către Clubul Fermierilor Români, deci de către fermieri. Asta înseamnă că fermierii au venit în sprijinul fermierilor, de fapt fermierii sunt cei care ne supraveghează, fermierii prin noi negociază pentru fermieri, reprezintă fermierii, îi ajută şi, bineînţeles, încercăm să mergem către fermier cu nişte condiţii de asigurare pe nevoile lor. Acesta este rostul nostru, de fapt lucrăm pentru fermieri, lucrăm în avantajul lor, lucrăm şi ne dorim ca anul acesta să informăm, exact cum spuneaţi dumneavoastră, cât mai mulţi fermieri şi să convingem cât mai mulţi fermieri că o asigurare îi ajută foarte mult şi că nu-i dezechilibrează din punct de vedere financiar.

Reporter: Singura soluţie în sensul pe care dumneavoastră l-aţi amintit este aceea de a merge pe teren acolo, la fermier, „în câmp” cum se spune…

Georgiana Rusu: Da, avem colegi în teren, ne vom dezvolta, la anul vom avea mult mai mulţi colegi, vă spuneam că estimăm anul acesta (2021) o creştere de 10%, deja noi am crescut şi credem că fermierii au încredere în noi. Şi au încredere în noi la daună, pentru că îi asistăm de la avizarea daunei până în momentul în care fermierul îşi primeşte despăgubirea.

Reporter: Cum vă pot găsi fermierii care încă nu colaborează cu dumneavoastră?

Georgiana Rusu: Ne găsesc prin tot ce înseamnă site-ul nostru, ne găsesc pe facebook, ne găsesc peste tot. Dacă fermierii doresc să lucreze cu noi, ne găsesc pe tot ce înseamnă canale de informare şi de comunicare. Plus colegii noştri din teren.

Articol scris de: VICTOR MIHALACHE & ADRIAN NEDELCU

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește în continuare cereri de finanțare pentru proiecte de investiții în exploatații agricole, prin submăsura 4.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 2020). Suma totală disponibilă, până pe 25 ianuarie 2022, pentru investiții în exploatații agricole vegetale și zootehnice este de 589 de milioane de euro.

Pentru achizițiile simple de utilaje agricole și pentru irigații, drenaj sau desecare, nu se mai pot depune solicitări de finanțare deoarece fondurile au fost epuizate. Componenta de achiziții de utilaje agricole de către tinerii fermieri a fost închisă pe 7 decembrie 2021 ca urmare a solicitărilor depuse on-line de către 498 de tineri prin care a fost depășită suma totală alocată pentru această componentă (fonduri solicitate de 112,6 milioane de euro, față de o alocare de 75 de milioane de euro). Și pentru componenta de achiziții simple de utilaje agricole și pentru irigații, drenaj sau desecare la nivelul fermei, depunerea s-a închis pe 30 noiembrie 2021, ca urmare a depășirii de aproape trei ori a alocării de 125 de milioane de euro, fiind solicitate 335 de milioane de euro de către 846 de fermieri.

În acest moment, fermierii mai pot solicita fonduri pentru investiții în condiționarea, procesarea și marketingul în ferma vegetală, exceptând legumicultura și cartofii (11 milioane de euro disponibili), în ferma zootehnică (81 de milioane de euro disponibili) și pentru legume și cartofi (53 de milioane de euro disponibili).

Totodată, sunt disponibile 30 de milioane de euro pentru investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) în zona montană și 326 de milioane de euro pentru același tip de investiție la nivel național.

Pentru investiții privind înființare, extindere, modernizare în sectorul legume, inclusiv în spații protejate, și cartofi (producție primară, condiționare și marketing), cei interesați au la dispoziție fonduri în valoare de 86 de milioane de euro.

Până pe data de 24 decembrie 2021 se desfășoară etapa a doua a sesiunii de depunere a proiectelor, în care se pot depune proiectele care au un punctaj egal sau mai mare de 50/60 de puncte, pragurile de calitate lunare pentru fiecare componentă sunt detaliate în Anunțul de primire a proiectelor pentru submăsura 4.1, disponibil pe pagina de internet a AFIR.

Reamintim că solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 – „Investiții în exploatații agricole” sunt fermierii a căror exploatație se situează pe teritoriul României şi care desfășoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului, disponibil pe pagina de internet a AFIR.

Cuantumul sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90% din valoarea eligibilă, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.

Investițiile pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele realizate de tinerii fermieri, cele legate de Agromediu și de Agricultura ecologică, investițiile în zone care se confruntă cu constrângeri naturale și cu alte constrângeri specifice sau pentru investițiile colective.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Este un specific național, nu numai în agricultură, de a evada cu greu din zona materiilor prime. Conjunctura legislativă suprapusă unui șablon de business specific secolelor XIX – XX formează cadrul „ideal” pentru a fi țintuiți la coada clasamentului mondial de producători care exploatează materiile prime convertindu-le în produse cu valoare adăugată.

Așa se face că putem obține cu câteva sute de kilograme de grâu patru-cinci cutii de cremă de față (sigur, mărci celebre) sau un telefon de ultima generație.

Un set cosmetic importat din Vest (bazat în foarte mică măsură pe plante) poate avea (dureros pentru noi) un preț mai mare decât un hectar de pământ într-o zonă săracă a României.

De aceea avem motive să privim cu bucurie inițiativele de afaceri care schimbă paradigma.

Cred în același timp că și trebuie să susținem aceste demersuri, să le facem cunoscute, să ajutăm la multiplicarea lor.

În lungile deplasări pentru filmările de la serialul TV „Frați de viță”, am descoperit, în Dobrogea, o fabrică micuță care produce (nu doar) ulei din sâmburi de struguri. BIO.

Ideea este luminoasă și prin faptul că, până mai ieri, sâmburii erau un fel de deșeu sau, în cel mai fericit caz, o materie pe care o luau străinii pentru a face uleiuri şi creme pe care să le vândă apoi în România pe bani mulți.

Vă prezint Pura Agro nu neapărat pentru a deveni clienți (dar, până la urmă, de ce nu?!) ci, mai degrabă pentru a populariza un exemplu bun și pentru a bătători o cale de acces pentru cooperare și afaceri în care să vă implicați.

Rog pe cei care sunt familiarizați cu subiectul să accepte că nu toată lumea a avut șansa să se întâlnească cu acesta și, drept urmare, să ne ierte dacă vă plictisim, dar descrierea din rândurile următoare poate fi oportună pentru unii dintre noi.

Să revenim asupra modelului Pura Agro

Ulei de sâmburi de struguri. Un produs ecologic, obținut exclusiv prin presarea sâmburilor la rece.

Sâmburii provin din culturi certificate ecologic și sunt 100% achiziționați din podgoriile românești.

Mai trebuie spus că metoda presării la rece folosește doar procese mecanice, spre deosebire de metoda rafinării. În trendurile actuale de achiziție și consum regăsim preocuparea pentru „sănătos”, pentru prezervarea substanțelor active nealterate, a vitaminelor și a mineralelor de care avem atâta nevoie.

Avem o listă lungă de beneficii pentru sănătate care, la un moment dat, sper să fie folosită pentru desenarea unei noi extensii a oenoturismului: SPA/Wellness, oenocosmetice și oeno...medicamente.

Am selectat pentru argumentația mea câteva dintre aceste beneficii.

„Uleiul are un rol antioxidant, contribuind la menținerea elasticității vaselor de sânge și la scăderea nivelului colesterolului.

Are, de asemenea, un conținut ridicat de acid linoleic (Omega 6), acid oleic (Omega 9) și compuși fenolici. Uleiul de sâmburi de struguri conţine cantităţi însemnate de vitamina E (alfa-tocoferol) şi vitamina F, precum şi unele minerale: zinc, cupru, seleniu. Dar, mai presus de toate, conţine aşa-numitele procianidine (prescurtat OPC), care reprezintă un compus cu un puternic efect antioxidant, de 50 de ori mai puternic decât vitamina E şi de 20 de ori mai puternic decât vitamina C.  

Efecte benefice pentru sănătate:

• O barieră împotriva infecțiilor. Substanțele active din uleiul de struguri presat la rece acționează ca stimulent imunitar pe mai multe căi: catalizează acțiunea vitaminei C în organism, favorizează producerea de celule imunocompetente și le activează pe cele existente.

• Reduce riscul bolilor vasculare. Când este folosit în dieta zilnică, adăugat în salate sau alte preparate, uleiul din sâmburi de struguri presat la rece reduce riscul bolilor vasculare, al aterosclerozei, al bolilor circulatorii sau chiar al artritei. Acizii grași nesaturați conținuți de uleiul din sâmburi de struguri ajută la împiedicarea proceselor degenerative ale vaselor de sânge și menținerea elasticității vasculare.

• Protejează inima. Specialiştii recomandă ca acest ulei să fie consumat zilnic, pentru a preveni apariţia tulburărilor circulatorii, cum ar fi hipertensiunea arterială şi tensiunea arterială oscilantă.

• Reduce durerile articulare. Cercetările au scos în evidenţă efectul uleiului din sâmburi de strugure şi în cazul afecţiunilor reumatice. Bolnavii de artrită, care au introdus în dietă acest ulei, au constatat o reducere a durerilor datorate inflamaţiilor.

• Stimulent imunitar. Semințele de struguri conțin substanțe cum ar fi zincul, cuprul, seleniul, vitamina E și procianidinele, care sunt cei mai puternici inamici ai radicalilor liberi, contribuind astfel la creșterea imunității organismului.

• Are proprietăți anti-îmbătrânire. Datorită antioxidanților pe care îi conține, uleiul de sâmburi de struguri luptă eficient împotriva radicalilor liberi, prevenind astfel degradarea celulară şi apariţia semnelor de îmbătrânire, printre care ridurile premature. Bogat în vitamina E, este un elixir pentru menținerea tinereții pielii, dar și pentru prevenirea unor afecțiuni dermatologice (cheratoze, psoriazis, depigmentari etc.).

Efecte benefice pentru ten și piele:

• Are proprietăți antiîmbătrânire. Datorită antioxidanților pe care îi conține, uleiul din semințe de struguri luptă eficient împotriva radicalilor liberi, ajută la prevenirea ridurilor, mai ales ale celor din jurul ochilor.

• Menține elasticitatea pielii, deoarece conține un complex de flavonoizi care joacă un rol important în stabilizarea nivelului de colagen și de elastină din piele.

• Are proprietăți astringente. Datorită conținutului de Acid Linoleic și Vitamina E (alfa-tocoferol), uleiul de sâmburi de struguri are efect regenerant și restructurant, grăbește vindecarea leziunilor provocate de acnee și îmbunătățește calitatea celulelor pielii.

• Poate fi folosit și în tratamente pentru păr. Uleiul din semințe de struguri ajută la normalizarea scalpului și la hidratarea firului de păr, fiind ideal pentru părul despicat, uscat, fără strălucire.

• Este un hidratant excelent pentru piele. Datorită conținutului ridicat de acid linoleic, uleiul de sâmburi de struguri pătrunde repede în piele, reduce pierderea de apă din epidermă și hidratează.”

Am dedicat spațiu în extenso pentru acest subiect întrucât el a fost deseori evocat aici în planul dezirabilității. De multe ori am „încărcat” statul, administrația, cu responsabilitatea creării unui cadru propice apariției unor astfel de inițiative de business.

Iată că mediul privat n-a avut răbdare (din fericire) și a acționat.

În diferite zone din țară, încă o dată o spun, cred că modelul poate fi replicat. Sau se poate ca diferiți antreprenori să se agațe ca o „za” în amonte sau în aval pe lanțul concept – producție – furnizor – procesator – distribuitor – comunicator.

Pura Agro produce și uleiuri de cătină, de nucă sau de cânepă. Gama actuală de produse este completată de făina de sâmburi de struguri, făină de cătină, făină de nucă.

Este evident că diversitatea vegetală din România este un factor favorizant pentru desfacerea evantaiului de produse în întreaga țară.

Știți care ar fi ținta?

Un schimb decent între mărfurile de import și cele produse aici. Cum îmi place să cred – pentru binele românilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agricultura și fermierii din România au mare nevoie de asociere, dar nu doar pe hârtie, ci în cooperative agricole care să își îndeplinească menirea, aceea de a genera valoare adăugată din punct de vedere economic pentru membrii lor și care, în plus, să aibă o activitate economică relevantă, să reziste pe piață și să se dezvolte.

„România are nevoie de cooperative agricole autentice de succes!”, susțin reprezentanții Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), organizație care numără 25 de cooperative agricole active în sectorul vegetal, structuri care au în componență, în total, 436 de agricultori (între 5 – 45 membri în cooperative).

Din totalul cifrei de afaceri a cooperativelor de cultură mare din țara noastră, membrii UNCSV dețin 80%. Fermierii vând între 50-100% din producție prin intermediul cooperativei.

Agricultorii afiliați în cooperativele membre UNCSV exploatează suprafețe de la două hectare la 1960 de hectare. 6 cooperative au între 600 – 1000 ha; 13 cooperative între 1000 – 10.000 ha și 6 cooperative au în exploatare suprafețe mai mari de 10.000 ha.

Ieri, 14 ianuarie 2021, o delegație din partea Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal s-a întâlnit la sediul Ministerului Agriculturii cu ministrul Adrian Oros și cu echipa tehnică din MADR care are responsabilități pe sectorul cooperativelor. „Am prezentat rezultatele obținute și prioritățile UNCSV. Am arătat modele de cooperative funcționale, cu bune rezultate, cooperative care au adus plusvaloare și stabilitate fermierilor membri cooperatori, care au reușit să depășească, împreună, asociați, dificultățile generate de anul agricol 2020, fiind grav afectați de seceta pedologică severă. S-a demonstrat încă o dată că asocierea în cooperative agricole este singura soluție pentru toți fermierii (mici, medii și mari), pentru capitalizarea acestora pe termen lung, adaptarea la cerințele pieței și asigurarea unei stabilități economico-sociale spațiului rural. Aceste realizări și realități mai pot fi continuate doar dacă, prin politicile agricole promovate în continuare, va fi facilitat accesul la investiții al cooperativelor agricole funcționale, ținând cont de experiență și corelarea cu capacitatea de implementare a acestora. S-a pus accent și pe necesitatea digitalizării, debirocratizării și simplificării procedurilor de accesare și implementare a investițiilor. UNCSV își manifestă în continuare disponibilitatea de a veni cu propuneri constructive și soluții, menținându-și rolul de partener de dialog interinstituțional corect, pentru consolidarea cooperativelor agricole din România, întărirea sectorului agroalimentar autohton și echilibrarea balanței comerciale agroalimentare a țării noastre”, ne-a povestit directorul executiv al UNCSV, Florentin Bercu. El a punctat că, în 2 ani și 10 luni de activitate, Uniunea Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal a transmis către autoritățile statului peste 540 de adrese oficiale, reprezentând amendamente, solicitări și inițiative legislative.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html