Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar de finanțare, a lansat pe 1 noiembrie 2024 proiectul PEO 2021-2027 „Stagii de practică – succes în cariera profesională” – cod MySMIS 314902. În valoare de 4.056.148,42 lei (din care 3.447.726,16 lei valoarea cofinanțării Uniunii Europene), proiectul se va derula pe parcursul a 24 de luni, în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2026.
Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea calității și relevanței pe piața muncii a ofertei educaționale a USAMV Cluj-Napoca, prin cultivarea competențelor antreprenoriale în contextul tranziției verzi și prin implementarea de programe de practică congruente cu cererea actuală de forță de muncă.
Obiectivele specifice vizate sunt:
Îmbunătățirea nivelului de competențe antreprenoriale, competențe verzi și competențe socio-emoționale ale unui număr de 280 studenți;
Optimizarea ofertei educaționale a USAMVCN prin minimum 36 parteneriate public-private, în vederea derulării a 280 de stagii de practică de specialitate corelate cu cerințele pieței muncii;
Susținerea angajabilității viitorilor absolvenți ai USAMVCN prin conturarea profilului personal și profesional al angajatului cerut pe piața muncii.
Prin cooperarea interinstituțională pe baza acordurilor de colaborare cu parteneri socio-economici/angajatori se va asigura studenților pregătirea profesională și asistență în vederea creșterii calității lor profesionale și de specialitate, în scopul integrării mai facile pe piața muncii.
Grupul țintă al proiectului este format din 280 studenți, nivel licență și masterat, din regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Vest, Centru și Nord-Est, pentru a stimula participarea pe piața muncii a tinerilor din regiunile cu o rată a ocupării sub media națională.
În acest scop, USAMV Cluj- Napoca va valorifica formarea competențelor transversale și va spori gradul de aplicabilitate a ofertei educaționale, prin următoarele activități ale proiectului:
Organizarea și implementarea a două programe de formare/educaționale legate de dezvoltarea competențelor antreprenoriale ecoresponsabile și de dobândirea competențelor verzi cerute de tranziția climatică;
Derularea unui workshop de formare de competențe socio-emoționale ale studenților în vederea integrării pe piața muncii;
Dezvoltarea și sprijinirea de parteneriate sustenabile cu potențiali angajatori;
Derularea a 280 de stagii de practică de specialitate.
Proiectul „Stagii de practică – succes în cariera profesională” – cod MySMIS 314902 este cofinanțat din Fondul Social European (FSE+), prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritatea de Investiții P07 – Creșterea calității ofertei de educație și formare profesională pentru asigurarea echității sistemului și o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic.
CITEȘTE ȘI: Floarea-soarelui cu rădăcini mai dezvoltate și mai tolerante la secetă
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
La București, în zilele de 9 și 10 mai 2024, se desfășoară seminarul „Noi măsuri de combatere a rezistenței la antimicrobiene”, eveniment de formare practică organizat în cadrul proiectului european AMR F&V. Sunt prezenți aproximativ 80 de fermieri și medici veterinari din țara noastră. Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR) și Colegiul Medicilor Veterinari din România sunt parteneri de diseminare. Sesiuni de formare practică sunt planificate în fiecare stat membru al Uniunii Europene în perioada 2024-2026.
Instruirea ar trebui să aibă ca rezultat o mai bună conștientizare a fermierilor și a medicilor veterinari care lucrează cu animalele producătoare de alimente cu privire la cel mai recent cadru legal și obligațiile acestora în ceea ce privește prescrierea și utilizarea antimicrobienelor.
La evenimentul de la București, instruirea include sesiuni plenare cu prezentări privind actualizările legislative și sesiuni dinamice ale grupurilor de lucru axate pe specii specifice, împărtășind perspectivele, problemele și soluțiile fermierilor și medicilor veterinari, cu sesiuni de informare plenară și studii de caz identificate ale poveștilor de succes.
Obiectivul sesiunii de instruire
Informarea fermierilor și a medicilor veterinari cu privire la implicațiile Regulamentului (UE) 2019/4 privind furajele medicamentate și ale Regulamentului 2019/6 privind produsele medicinale veterinare în practica lor zilnică la fermă;
Facilitarea tranziției către o utilizare redusă a antimicrobienelor prin informarea fermierilor și a medicilor veterinari cu privire la măsurile care ar putea preveni apariția infecțiilor;
Încurajarea schimbului de bune practici care informează fermierii și medicii veterinari cu privire la posibilele abordări pentru reducerea utilizării antimicrobienelor în practica de zi cu zi.
„Câte lucruri avem zilnic de învățat, trebuie doar să fim receptivi. Ca părinte, niciodată nu mi-am pus problema de unde provine rezistența la un antibiotic, în cazul unei infecții bacteriene, știind că nu facem automedicație. Se vede treaba că nu este de ajuns ca noi să fim prudenți, ci și cei care ne asigură hrana. În cazul bacteriilor, dacă am înțelege cât de repede se adaptează aceste microorganisme comparativ cu organismul uman, poate am fi mai prudenți atunci când am decide utilizarea antiobiticelor nu doar pentru consum uman, ci și veterinar. Participarea la acest seminar mi-a demonstrat încă o dată că, în România, avem fermieri responsabili, care cunosc prevederile sanitar-veterinare, le aplică în fermele lor și sunt interesați să afle noutățile din domeniu”, ne-a declarat Liliana Piron, director executiv LAPAR.
În perioada februarie 2024 - august 2026, în cadrul proiectului european „Noi măsuri de combatere a rezistenței la antimicrobiene”, se organizează 30 de ateliere de formare practică, pentru a contribui la tranziția către o utilizare redusă a antimicrobienelor și, în special, la obiectivul „De la fermă la consumator” (F2F) de a reduce vânzările globale ale UE de antimicrobiene pentru animalele de fermă și acvacultură cu 50% până în 2030.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
La marginea Aradului, funcționează cea mai mare exploatație cu căpșuni din vestul țării. O afacere cu un „gust delicat”, întinsă pe aproape un hectar, cotată la un milion de euro ca investiție și pusă pe picioare grație unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă, în cuantum de 90%. Serele de căpșuni de la Arad sunt prevăzute cu dotări de ultimă generație, tehnologie ultramodernă pentru irigat, o linie de ambalare, mașină de deshidratat și un mic spațiu de depozitare.
„În teorie, partea noastră de finanțare la proiect a fost de 10%, în practică însă a fost mai mare. Proiectul a fost aprobat la o cotație euro de 4,53 lei, iar noi am plătit aproape totul la 4,7 lei. Plus alte costuri neeligibile pe care ni le-am asumat.”
Măcar teoretic, finanțarea proiectului societății Iama Agri & Co SRL este de 90% nerambursabilă, pentru că realitatea a distribuit procentele altfel, după cum ne-a arătat Iasmina Stoici, administratorul serelor. „În teorie, partea noastră de finanțare la proiect a fost de 10%, în practică însă a fost mai mare, pentru că, din start, am avut o pierdere la schimbul valutar. Proiectul a fost aprobat la o cotație euro de 4,53 lei, iar noi am plătit aproape totul la 4,7 lei. Plus alte costuri neeligibile pe care ni le-am asumat. Cred că diin 90% valoare nerambursabilă a proiectului, în realitate nu depășește 70%”.
Reprezentanții societății Iama Agri & Co, beneficiarul proiectului cu finanțare europeană, au optat pentru un model olandez de seră și cultivă căpșunele în substrat de nucă de cocos, tehnologie adoptată în premieră în România la serele de la Biled, din județul Timiș. De altfel, și afacerea cu căpșuni de la Arad își are rădăcinile tot în județul Timiș, la Peciu Nou, acolo unde Iasmina Stoici a cultivat pentru prima oară căpșuni în spațiu protejat… și a mers. Amplasarea la Arad a serei a fost decisă de vecinătatea cu autostrada, ceea ce face mult mai facilă distribuția în țară. Experiența acumulată i-a permis ulterior să meargă pe un soi de căpșuni considerat „sigur”, soiul Albion. „Este un soi remontant, destul de răspândit în România. L-am ales pentru că este foarte rezistent pe timp de vară. Rezistă foarte bine la căldură, deși, în toamnă târziu, are ceva probleme cu făinarea. Mai are avantajul că este productiv și gustos. Chiar m-a întrebat cineva dacă poate să facă dulceață. Se poate. A făcut și a ieșit foarte bună. Ca în fiecare an, am încercat și un alt soi, am pus Irma, a fost ok, dar nu ne-a satisfăcut. La anul, vom încerca Harmony. Vom testa în fiecare an, până când vom găsi un soi mai nou și mai bun decât Albion”, a precizat Iasmina Stoici.
La Arad, Iama Agri & Co produce căpșune pe parcursul întregului an, începând din primăvară și terminând în luna decembrie.
„Avem o piață bună. Căpșunele românești au căutare atât în cofetării, cât și în supermarketuri.”
Bani investiți „cu cap”
Gustul este o variabilă greu de determinat și, pentru a nu risca nimic, Iasmina Stoici reduce tratamentele la minimum.
Tehnologia de cultivare a căpșunilor este mult mai complicată decât s-ar crede. Fiind pe substrat de cocos, rețeta de irigare trebuie să fie foarte clară. „Și plantele, ca și oamenii, au nevoie de calciu, de magneziu. Rețetele de irigare le primim de la un consultant din Olanda, pe baza unor analize riguroase. Cât privește tratamentele, ca „insecticid” am folosit prădători. Niște insecte foarte eficiente. Oriusul mănâncă foarte bine tripsul, marea problemă a spațiilor protejate. Totuși, pe finalul de an, am avut ceva probleme cu ploșnițele, iar insecte mai mari care să mănânce ploșnițele nu sunt. În orice caz, încercăm să folosim cât mai puține substanțe chimice pentru tratarea căpșunelor, pentru că ținem la gustul lor și dorim să avem o afacere pe termen lung”.
Despre calitate vorbește Iasmina Stoici, pentru că știe foarte bine că aceasta te impune pe piață și te face rentabil, iar semnele sunt încurajatoare. Intrate în producție abia din august 2018, căpșunele de la Arad se pare că au pășit cu dreptul în piață. „Am văzut că avem o piață bună. Căpșunele românești au căutare atât în cofetării, cât și în supermarketuri. Spre exemplu, în Timișoara căpșunele noastre sunt foarte apreciate de cofetării, fiind ceva mai ferme ca textură, merg foarte bine pe torturi și prăjituri pentru că nu se înmoaie și nu se strică. Nu suntem pe câștig din primul an, pentru că avem de amortizat investiția, dar este ok. Serele ar trebui să producă aproximativ 2 kg de căpșuni pe an pe fiecare stolon. Acum, noi am intrat pe producție mai târziu anul trecut și am prins prețuri bune, de extrasezon. Am avut un preț mediu de aproximativ 15 lei/kg, din care jumătate au fost cheltuieli curente. Estimăm că anul acesta prețul mediu va fi ceva mai mic, deși ne străduim să dirijăm ciclul de producție în așa fel încât să nu prindem sezonul când se produc căpșune și în câmp”.
Serele de la Arad sunt prevăzute cu dotări de ultimă generație, tehnologie ultramodernă pentru irigat, o linie de ambalare, mașină de deshidratat și un mic spațiu de depozitare, altfel spus, un milion de euro investit „cu cap”. Se pare că nu va fi singurul milion, pentru că deja este pregătit un nou proiect pentru extensie, care ar putea intra la finanțare anul acesta. Și dacă va fi să fie, tot căpșuni se vor cultiva, pentru că Iasmina Stoici la asta se pricepe… chiar foarte bine.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2019
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html