Anul acesta, dificil pentru agricultură, tânărul fermier Ciprian Olteanu s-a hotărât să intre în politică și să se arunce în lupta pentru Primăria comunei Unirea din județul Călărași, o comună formată din satele Oltina și Unirea, așezată în estul județului, pe malul stâng al Dunării și pe malurile brațului Borcea, cu o populație de peste 2.600 de locuitori. În urma alegerilor din 27 septembrie 2020, Ciprian Olteanu, candidat din partea Partidului Național Liberal, este primarul comunei călărășene Unirea.
Fermierul și-a bazat campania pe idei și proiecte, nicidecum pe aruncatul cu noroi. Și a câștigat. „Este victoria întregii echipe și a celor care au decis să ne sprijine la aceste alegeri locale, iar în scurt timp și cei ce au sprijinit echipa adversă or să realizeze că și ei au câștigat. Cum spuneam la începutul campaniei mele, din această luptă câștigă doar cetățenii comunei Unirea, iar noi acum trebuie să demonstrăm asta. Le mulțumesc tuturor! A fost o luptă în adevăratul sens al cuvântului, un carusel emoțional din care această echipă tânără și cu prea puțină experiență a ieșit câștigătoare”, a declarat Ciprian Olteanu, care, însă, comparativ cu politica, are o experiență de peste zece ani în administrarea afacerii de familie, în care s-a implicat încă de mic copil.
Tânărul de 29 de ani s-a prezentat în fața locuitorilor comunei cu o listă de zece proiecte: accesarea fondurilor europene, care vor reprezenta principala sursă de finanțare pentru toate proiectele comunei; sprijinirea antreprenorilor locali, cu condiția angajării forței de muncă locale; asfaltarea în totalitate a străzilor din Unirea și Oltina; racordarea la sistemul național de gaze naturale atât pentru utilizatorii casnici, cât și pentruu cei industriali; extinderea sistemului de canalizare; mărirea capacității de pompare a apei, pentru asigurarea presiunii tot timpul anului și îmbunătățirea calității apei; cadastrarea comunei Unirea intravilan și extravilan, toți proprietarii de teren și toate gospodăriile primind gratuit cărți funciare; refacerea bazei sportive și construirea unei săli de sport multifuncțională; crearea de condiții optime în școli (căldură, toalete interioare), dotarea acestora cu echipamente didactice de ultimă generație și deschidere de After School; organizarea crescătorilor de animale într-o asociație care va crea noi oportunități pentru aceștia.
Să-l cunoaștem pe Ciprian Olteanu
E născut pe 2 decembrie 1990, este căsătorit, are doi copii mici (fată și băiat), iar soția, Marilena, îi este alături și în afacerea agricolă.
Tânărul primar are un master în contabilitate la Academia de Studii Economice din București, unde în 2012 a absolvit Facultatea de Administrare a Afacerilor (engleză). De asemenea, a urmat cursurile Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. În prezent, urmează cursurile din programul de pregătire „Tineri Lideri pentru Agricultură”, lansat de Clubul Fermierilor Români.
Ferma familiei Olteanu are în exploatare 2.900 de hectare. Principala responsabilitate a tânărului fermier este maximizarea productivității terenurilor, asigurându-se că activitățile de zi cu zi sunt bine planificate și că totul este pregătit în avans pentru diferite activități agricole. „Coordonez activitățile de implementare a noilor tehnologii, precum rata de însămânțare variabilă, utilajele ghidate GPS, software-ul de gestionare a agriculturii pentru o mai bună planificare și o mai bună urmărire a consumului de intrare. Coordonez echipa din fermă, dezvolt relațiile dintre clienți și furnizori, negociez contractele și supraveghez livrările. Din 2016 sunt președintele Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) Unirea Călărași și prin această organizație am accesat două proiecte europene, în valoare totală de două milioane de euro, 100% nerambursabile. Am dezvoltat un sistem de irigare pentru 750 de hectare și am implementat noi tehnologii, cum ar fi: sistem GPS, monitorizare prin satelit, monitorizare automată a consumului de combustibil, software și monitorizare input-uri aplicate, stație meteo cu senzori subterani care monitorizează umiditatea solului”, ne-a spus fermierul Ciprian Olteanu.
Experiența propriei afaceri, cu siguranță, îl va ajuta pe tânărul primar Ciprian Olteanu să facă față cu succes viitoarelor responsabilități.
Foto: Ciprian Olteanu, arhiva personală