reconversie viticultura - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 17 Martie 2020 13:20

Măsuri APIA pentru prevenirea COVID-19

În contextul prevenirii riscului de răspândire la nivel național a infecţiei cu virusul COVID-19 și având în vedere declanșarea stării de urgență, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a restricționat accesul vizitatorilor de orice fel la toate sediile aparatului central, ale Centrelor județene APIA/Centrelor locale APIA și al Centrului Municipiului București. Activitatea de relații cu publicul se desfășoară online prin intermediul adreselor de e-mail, telefonic sau prin servicii de poștă/curierat, iar datele de contact se regăsesc pe site-ul www.apia.org.ro.

Activități suspendate

- Vizarea carnetelor de rentier agricol s-a suspendat în perioada 12 martie – 4 mai 2020;

- Depunerea cererilor unice de plată pentru perioada 16 martie – 6 aprilie 2020;

- Controalele la faţa locului sunt suspendate până la data de 31 martie 2020, pentru măsurile: acordarea ajutorului financiar FEGA în cadrul Programului pentru şcoli al României, acordarea ajutorului financiar pentru programele de reconversie/restructurare a plantaţiilor viticole, asigurarea recoltei plantaţiilor viticole cu soiuri de struguri de vin, acordarea sprijinului financiar pentru Măsura de investiţii în sectorul vinicol;

- S-a prelungit perioada de depunere a cererilor de sprijin în cadrul sesiunii nr. 4 aferentă submăsurii 8.1 „Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite” și sesiunii nr. 3 aferentă submăsurii 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu”, similar cu prelungirea perioadei de depunere a cererii unice de plată pentru anul 2020;

- S-a prelungit perioada de depunere a cererilor de plată pentru submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, sesiunile 1, 2 și 3 și submăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu” , sesiunile 1 și 2, similar cu prelungirea perioadei de depunere a cererii unice de plată pentru anul 2020;

- S-a prelungit perioada de depunere a deconturilor justificative aferente trimestrului I pentru beneficiarii Măsurii 14 „Bunăstarea animalelor” cu o lună, respectiv până la data de 31 mai 2020, urmând a fi propuse măsuri suplimentare în funcție de evoluția restricțiilor impuse pe fondul epidemiei;

- S-a suspendat efectuarea controalelor pe teren pentru anexa 17 B sau alte tipuri de controale, ca urmare a unor sesizări, reclamații, controale specifice măsurilor de agromediu, acolo unde se impune prezența fermierului;

- S-a suspendat deplasarea în teren a consilierilor Direcției Antifraudă Control Intern și a auditorilor APIA (în baza delegațiilor, ordinelor de control/serviciu).

Activități care continuă

- Documentele privind schemele de sprijin cuplat în sector vegetal 2019 se vor depune la sediul APIA (Centre județene și Centre locale), la intrarea în instituție și vor fi ridicate de către funcționarii implicați;

- Eliberarea adeverinţelor privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii Măsurii 14 – Bunăstarea animalelor pachet a) și pachet b) anul de angajament 2020 se va realiza în condițiile date, conform solicitărilor, funcționarii implicați vor prelua solicitările și vor preda adeverințele la intrarea în instituție.

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

biofest grafica

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista