reglementari europene de mediu si protectia culturilor agricole - REVISTA FERMIERULUI

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) a transmis un comunicat de presă în care își spune punctul de vedere referitor la adoptarea de către Parlamentul European a poziției sale referitoare la cadrul de politici de mediu pentru următorii cinci ani propus de către Comisia Europeană (Green Deal). „Membrii noștri înțeleg pe deplin responsabilitățile ce le revin în calitate de reprezentanți ai industriei. Industria de protecția plantelor va continua cercetările în domeniu pentru a se asigura că fermierii vor produce suficientă hrană, de calitate și sustenabilă”, se precizează în comunicatul AIPROM.

Industria de protecția plantelor a susținut întotdeauna o agricultură durabilă, dar productivă. „Suntem receptivi la apelurile pentru reducerea pesticidelor și suntem pregătiți pentru o dezbatere deschisă și constructivă asupra a ceea ce înseamnă aceasta cu adevărat. Realitatea este că fermierii au nevoie de soluții pentru a-și proteja culturile și pentru a hrăni o populație în creștere. Trebuie să ne amintim că 26%-40% din randamentul culturilor la nivel global anual se pierde din cauza bolilor și a dăunătorilor. Industria de protecția plantelor din România va continua să promoveze bune practici agricole, asigurându-se că pesticidele de origine chimică sau naturală sunt utilizate de fermieri într-un mod sigur și responsabil, în conformitate cu Directiva de Utilizare Durabilă.

De asemenea, vom continua să organizăm instruiri pentru fermieri la nivel național prin care îi încurajăm să poarte echipamente individuale de protecție adecvate, utilizarea celui mai recent standard de duze cu derivă scăzută și colectarea ambalajelor goale de pesticide pentru a spori și mai mult nivelul de protecție pentru sănătatea oamenilor și a mediului”, se arată în documentul transmis presei de AIPROM.

În colaborare cu parteneri locali, Asociația Industriei de Protecția Plantelor promovează și diseminează cele mai bune practici de gestionare pentru a reduce la minimum pierderile de pesticide în sursele de apă și pentru a reduce impactul asupra biodiversității. Totodată, membrii AIPROM continuă să investească în cele mai recente soluții de protecția culturilor, cum ar fi alternativele non-chimice de origine naturală, ajutând fermierii mici și mari să rămână competitivi, producând în același timp alimente într-un mod ecologic. „În parteneriat cu autoritățile competente, prin intermediul Planului Național de Acțiune, ne concentrăm toate eforturile pe reducerea riscurilor referitoare la utilizarea pesticidelor pentru sănătatea umană și a mediului, prin stabilirea unor indicatori de risc complementari la nivel național armonizați la indicatorii de risc din Uniunea Europeană”, susține AIPROM.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista