Începând cu data de 25 iunie și până pe 24 septembrie 2024, inclusiv, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește solicitările de finanțare pentru achiziții simple de utilaje agricole, prin submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Sesiunea care va fi lansată de AFIR pe 25 iunie 2024 are o alocare financiară de 310.515.188 euro, împărțită pe trei componente. Astfel:

• 198.000.000 euro pentru toate culturile, dar cu excepția culturii de sfeclă de zahăr și investițiile realizate de formele asociative;

• 61.000.000 euro pentru sfecla de zahăr;

• 51.515.188 milioane de euro pentru formele asociative, altele decât cele din sectorul sfeclă de zahăr.

În cadrul acestui apel de cereri de proiecte se pot depune prin pachetul 4.1.1 proiecte de achiziții simple de utilaje agricole în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturile furajere destinate pentru hrana animalelor și plantele tehnice, precum și culturile horticole, inclusiv cele în spații protejate.

„Intensitatea sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect. Valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 350.000 de euro și poate crește, în funcție de dimensiunea economică a exploatației și de tipul de beneficiar, până la 1.500.000 de euro (pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători)”, a precizat George Chiriță, directorul general AFIR.

Pragul de calitate lunar pentru prima etapă de depunere a sesiunii (25 iunie – 24 iulie 2024) este de 90 de puncte pentru toate culturile, de 75 de puncte pentru sfeclă de zahăr și de 88 de puncte pentru forme asociative, ulterior acesta scade treptat, până la pragul minim de 56 de puncte/32 de puncte/44 de puncte pe fiecare componentă, în ultima etapă lunară a sesiunii (25 august – 24 septembrie 2024).

Solicitanții trebuie să aibă în vedere dimensionarea corectă a parcului de utilaje, în conformitate cu anexa la Ghidul solicitantului privind corelarea puterii maşinii cu suprafaţa fermelor pentru achiziționarea de mașini agricole.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În vederea lansării sesiunii de depunere a cererilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, componenta 4.1.1. prin care se finanțează achiziții simple de utilaje agricole. În cadrul sesiunii din anul 2024, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr, iar fondurile alocate vor fi precizate în anunțul de lansare a apelului.

Beneficiind de o alocare de peste 200 de milioane euro, sesiunea din acest an va fi dedicată solicitărilor de finanțare depuse de fermieri și formele asociative ale acestora, pentru sectorul vegetal. Prin accesarea pachetului 4.1.1 se pot depune proiecte de achiziții simple de utilaje agricole, în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturi furajere destinate hranei animalelor și plante tehnice, precum și culturi horticole, inclusiv cele pomicole și cele în spații protejate.

În cadrul sesiunii din 2024, vor avea alocări distincte proiectele care prevăd achiziții de utilaje agricole specifice culturii sfeclei de zahăr și cele depuse de formele asociative.

Intensitatea sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.

Valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 350.000 de euro și 1.500.000 de euro (pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători), în funcție de dimensiunea economică a exploatației și de tipul de beneficiar.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Nu putem vorbi de agricultură în lipsa pasiunii, mai ales dacă avem în vedere greutățile prin care trec fermierii în ultima vreme. Tot mai mulți renunță, un exemplu relevant fiind domeniul horticol, însă cu aceeași situație se confruntă și ceilalți fermieri. O mare parte a celor care făceau legumicultură a renunțat și au rămas cei care lucrează în acest domeniu de o viață.

Despre viitorul legumiculturii am discutat cu președintele Organizației Interprofesionale „Prodcom Legume – Fructe”, Gheorghe Vlad, și cu Valentin Moise, acasă la acesta din urmă, în localitatea Vidra, județul Ilfov. O vizită în care am aflat că Valentin Moise cultivă în solarul de 2.000 mp tomate, în două cicluri, pe care le alternează în funcție de cerere și cu alte culturi, alături de salata de pe timpul iernii. Cererea dictează structura culturilor, vizat fiind profitul. Dar la acesta se ajunge foarte greu. „De valorificat e cam greu... Vedem prețul care este pe la depozite, în general același de acum 20 de ani și foarte mic. Mai nou, încercăm la piața de angro, pentru că nu avem timp pentru valorificare. Nu mai are cine să rămână acasă să continue munca. Părinții au îmbătrânit, nu prea mai pot”, ne-a zis Valentin Moise, care lucrează alături de soția sa.

Valentin Moise

„România astăzi se cifrează pe trei cicluri de producție: culturile de salată, de ridiche, de ceapă verde. Când m-am apucat de legumicultură prin anii 2000, vindeam cu soția împreună salata cu 80 de bani, 1 leu, chiar și 1,20 lei. Astăzi este același preț”, a completat  Gheorghe Vlad.

Vremea și presiunea băncilor îngreunează activitatea

Cum este acest an pentru producătorii agricoli? Greu, chiar de impas, ne-au spus interlocutorii noștri. „Dacă se implica mai mult statul în ajutoare pentru fermieri, ar fi fost mult mai bine. E foarte greu în agricultură să răzbești. E gen loterie, e ca la „Loz în plic”, din o mie de culturi să nimerești una profitabilă. Muncim ca să avem ce pune pe masă cât de cât”, spune președintele Prodcom Legume – Fructe. Gheorghe Vlad crede că tinerii nu vor mai fi atrași spre acest sector din două motive, „nu-i mai interesează agricultura pentru că a ajuns cam nonprofit și, cel mai important aspect, fermierii nu sunt stimulați deloc”.

Printre motivele pentru care acest an este unul problematic se află seceta prelungită, de câțiva ani, care i-a făcut pe agricultori să coboare puțurile până la 45 de metri, ceea ce a dus la dublarea cheltuielilor de extragere, irigat și pompat apa. O altă problemă este faptul că vara cresc temperaturile și până la 50°C, iar noaptea coboară foarte mult, extreme care afectează atât plantele, cât și oamenii, creând dezechilibre. „Contăm pe o producție, dar, de fapt, la recoltare tragem linie și vedem că suntem la jumătate. Și un al treilea și cel mai grav aspect îl reprezintă băncile, care ne hăituiesc, practic, suntem vânați”, afirmă Gheorghe Vlad.

Tot mai puține suprafețe cultivate

În opinia interlocutorilor noștri, legumicultura este în scădere și din punctul de vedere al suprafețelor. Spre exemplu, în Vidra, din 800 de hectare intravilan cu construcții metalice de solarii, astăzi sunt cu aproximație 300 ha acoperite, și din acestea, 150 ha cultivate cu producție. „Eu m-am născut cu solariile în curte, ne împiedicam de roșii, iar când era de pus și de plantat roșiile, primăvara, ne cam învoiam de la școală. Astăzi n-am mai făcut trimitere către copii, dar ne punem întrebarea: de ce nu vom mai găsi marfă românească pe piață?”, întreabă Gheorghe Vlad.

Lipsa motivației financiare și volumul crescut de muncă nu îi mai atrag pe tineri spre acest domeniu. Dincolo de activitatea în solarii, este și aceea legată de desfacere, iar în acest context micul producător are de-a face cu monopolul marilor lanțuri de magazine, văzut ca distrugător al micului producător. „Politica supermarketului a fost ca să ne extragă tot ce înseamnă cash-ul din buzunar. Marele impediment al României este faptul că noi astăzi suferim consecințele Comunității Europene, pentru că Ministerul Agriculturii n-a știut să facă o armonizare a legislației europene la condițiile reale ale României. Vor să ne transforme într-un ritm foarte rapid privind digitalizarea și tehnologia modernă, dar nu se pune punctul pe „i”. La 14 milioane de hectare de teren fertil cât are România, 9,4 milioane sunt numai arabil. Imaginați-vă că legumicultura are astăzi 40.000 de hectare cu solarii cu tot. Dacă legumicultura ar avea patru milioane de hectare de legume, jumătate din Europa ar fi aprovizionată din România”, susține Gheorghe Vlad.

Necesarul de consum nu se asigură nici pentru 60 de zile

România este o țară cu un potenţial ridicat pentru producţia de legume în câmp, fapt datorat în principal fertilităţii naturale ridicate a solurilor şi diversităţii climei. Suprafaţa cultivată cu legume a scăzut continuu, de la 289,6 mii ha în 1989 la 151,9 mii ha la sfârşitul anului 2005, din informaţiile INS (Institutul Naţional de Statistică). „Astăzi avem 40.000 cu tot cu spații protejate. Ce să însemne? Grosso modo, în medie, este infim. România nu poate să-și asigure necesarul de consum nici pentru 60 de zile. Și-mi asum ceea ce spun. Fabricile de conserve sunt 13 construite, vreo 4-5 care funcționează la 30% din capacitate. Capacitatea lor de prelucrare este undeva la două milioane de tone pe toate fabricile de producție, de procesare. Am ajuns să luăm pastă din China și să vindem către consumatorul nostru un bulion pe care scrie: din concentrat de pastă. Iar o altă anomalie, fabricile de mezeluri nu folosesc usturoiul pe care-l avem în programul generat de Guvernul României, ci folosesc praful de usturoi, care tot din China vine”, afirmă Gheorghe Vlad.

Mari probleme cu dăunătorii și bolile

Fermierul român nu face diferențe între culturile dedicate comerțului și cele pentru consum propriu, deoarece corectitudinea îi rămâne o caracteristică, iar sănătatea este importantă pentru toți. „Avem mari probleme cu dăunătorii și bolile. În ianuarie avem capcane care sunt pline de insecte, pentru că sunt motivante și temperatura, și spațiul acoperit, dar am fost invadați de 15-20 de ani de anumite insecte care în România n-au existat. Sunt din astea alogene, invazive, care nu aparțin spațiului românesc. Dar nu avem posibilitatea de a le eradica, pentru că nici produsele, pesticidele, în general, nu fac față. Și nu numai la noi, în legumicultură, ci nici în cultura mare”, precizează Gheorghe Vlad, referindu-se la schimburile comerciale intracomunitare, care nu au adus doar legume și fructe, ci și tuta absoluta, de pildă.

Însă problema nu se limitează la tuta absoluta, ci și la restul dăunătorilor, cu atât mai mult cu cât există solarii, chiar și terenuri necultivate, pline de buruieni și dăunători. Una dintre soluții a reprezentat-o amplasarea unei plase pe lângă solarii. Dar asta a adus costuri suplimentare. „Ne-am reorientat cu multe: capcane cu feromoni, capcane lipicioase, capcane cu ultraviolete, cu neoane. Toate achizițiile la început de an, mă refer la sămânță, la îngrășăminte au început să crească chiar cu 15-20% la magazine de specialitate. Dar la noi, la producători, rămân aceleași prețuri”, a menționat Valentin Moise.

Intervenția statului ar fi benefică prin asigurarea de consultanță. „Am avut o agenție națională de consultanță și sunt țări în care aceasta face totul pentru fermieri, cu eficiență. El (fermierul român, n.r.) face astăzi și managementul, și contabilitatea, și planificarea, și munca fizică, practic este un generalist al tuturor lucrărilor dintr-o gospodărie. Funcționează ca un mecanism și, dacă s-a întrerupt ceva, pentru el este un cost în plus. La 2.000 de metri pătrați, faci cel puțin o intervenție a tratamentului săptămânal și nu cred că-l costă mai puțin de 500-600 de lei. Dozele sunt microambalate și mai intervine și faptul că nici concentrația nu e pe măsură”, explică Gheorghe Vlad.

Soluții inedite la provocări

O altă provocare o reprezintă ambalajele. Unii legumicultori au găsit soluții inedite și folosesc baxurile de banane. „Ele sunt ambalajele noastre cele mai de preț pentru comercializarea legumelor. Astăzi, când vorbim, a ajuns undeva la 4-5 lei un bax de banane gol”, ne-a zis Valentin Moise. „Imaginați-vă că legătura de verdeață e 60 de bani. Să pui 60 de bani în 5 lei și să pui 10 legături. Care e mai scump, ambalajul sau leguma? Sunt ani în care legumele ajung de așa manieră încât preferi să le arunci, ca să nu pierzi ambalajul”, a adăugat Gheorghe Vlad.

Însă o soluție pentru a plăti un preț decent pentru cutiile de carton specifice rămâne asocierea mai multor legumicultori pentru o comandă consistentă către o fabrică producătoare din România, care ar scădea considerabil prețul de achiziție.

Provocările cu ambalaje se extind și la borcanele pentru conserve, mare parte fiind cumpărate din Turcia, Siria sau Ucraina. „Am cerut prin INVESTALIM (Schema de ajutor de stat - Program național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM 2023-2026, n.r.), în discuțiile cu MADR, să ne dea voie pe extindere de procesare să ne facem fabrici de ambalaje, în primul rând fabrică de borcane. Astăzi ne vinde Bulgaria, pentru că le «europenizează» Turcia în Bulgaria și noi le luăm la 1,30 lei, 1,37, 1,40, un borcan de 700 ml. Imaginați-vă că și ambalajele astea ar fi o gură de oxigen. Există o interpretare eronată când se zice că micul producător e marele evazionist. Nu, el nu poate să-și asigure nici traiul. Dar România trebuie să se reorienteze la condițiile reale ale ei, în Vidra să se facă legume, nu să găsim pomi, smochini și altele, așa cum programul „Tomata” a fost generat și la pensiunile de munte”, spune cu năduf Gheorghe Vlad.

Gheorghe Vlad

Prețurile mari de la raft nu sunt din cauza producătorilor

La ora actuală, producătorii nu se află pe linia directă cu consumatorul, între ei fiind intermediarul, comerciantul. Iar acest fapt aduce cu sine o neînțelegere din partea cumpărătorului. „Suntem criticați, pe nedrept, că cer țăranii prețuri exorbitante. Nu, nu țăranul cere, ci cel care valorifică ultimul. Al doilea aspect, prețurile sunt în ascendență permanentă. Iar, astăzi, România se îndreaptă către prețuri mai crescute din cauza suprafețelor în scădere permanentă, din cauza neintervenției statului concret la condițiile reale în legumicultură, în pomicultură, a îmbătrânirii generațiilor”, susține Gheorghe Vlad.

O soluție pentru clarificare o reprezintă formarea prețului la raft care să specifice prețul producătorului și pe cel al distribuitorului, dar și implicarea statului pentru plafonarea adaosului comercial. „Intervenția statului poate să fie clară: n-aveți voie decât 20% adaos”, a exemplificat președintele OIPA Prodcom.

Legea nr. 170/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe şi cartofi este în vigoare de la data de 18 iunie 2023 și instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport pentru producătorii de legume, fructe şi cartofi. Ajutorul de stat prin această schemă se acordă pe o perioadă de trei ani, pentru producţia autohtonă. Dar „Legea 170 nu are norme de aplicare. Deci, nu se poate aplica”, punctează Gheorghe Vlad.

Horticultura, Cenușăreasa agriculturii?

O doleanță a legumicultorilor este înființarea unei direcții de horticultură în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „Micul producător a fost ca un fel de Cenușăreasă, nu s-a ocupat nimeni de segmentul horticultură. Livezile – nu vă mai spun! Avem accesate fonduri europene pe peste 4.000 de hectare, dar în vegetație și pe fructificare nu cred că avem astăzi 2.000 ha. Mulți le-au abandonat”, afirmă președintele OIPA Prodcom Legume – Fructe.

Gheorghe Vlad crede că fondurile ar trebui acordate cu precădere către profesioniștii din domeniul agricol. „Avem investiții de milioane de euro către bijutieri, către electroniști, către polițiști, către oameni care au lucrat în domenii care n-au legătură cu agricultura și sunt abandonate. Suntem criticați pe bună dreptate de către Comunitatea Europeană că banii n-au ajuns în agricultură. S-a dezvoltat cel care a fost aproape de intervenție, s-au accesat proiecte europene de valori incomensurabile, și România astăzi se regăsește într-un faliment al agriculturii.”

Programul „Tomata” și-ar fi atins scopul mult mai eficient dacă existau cerințe mai clare prin care agricultorul ar fi fost motivat să își mărească suprafața, iar în loc de bani, să se fi asigurat decontarea cheltuielilor. „De ce? Pentru că banii cash în programul «Tomata» au ajuns în faianță și în distracții. Iar dacă banii erau cu obligativitate ca anul următor să-ți extinzi suprafața cu 200 mp, cu 300 mp, astăzi România avea o extindere a suprafeței și o productivitate mai mare. Suntem însă invers, e o scădere a suprafeței și productivitatea este la jumătate. Avem import din luna ianuarie până în luna iunie de vreo sută de milioane de euro numai tomate din Turcia”, a explicat Gheorghe Vlad.

Agricultura are nevoie, dincolo de suportul structurilor statului, și de atenția consumatorilor, „să nu evite producătorul român, pentru că niciodată n-o să-l păcălească”.

În strategiile la nivel național trebuie avut în vedere încă un fapt, dacă avem ca prioritare continuitatea și dezvoltarea, mulți români care lucrează pământul nu sunt angajați cu carte de muncă și nu au plătite contribuțiile aferente. „Sunt undeva la 4,2 milioane de gospodării cu minimum doi cetățeni care se ocupă de gospodărie. Cu aceștia va fi o mare problemă, pentru că nu vor primi pensii. Când vor ajunge la vârsta de pensionare, vor fi asistații cui? Ai copiilor, neavând carte de muncă sau contribuțiile plătite. România va avea o mare problemă în contextul ăsta, pentru că e definită prin 87% rural”, a concluzionat Gheorghe Vlad realitatea din teren.

Între cele 13 produse tradiționale românești cu indicație geografică protejată la nivelul Uniunii Europene, se numără, de anul trecut, și Pita de Pecica. Este o listă selectă de pe care nu lipsesc Plăcinta Dobrogeană, Telemeaua de Sibiu, Cârnații de Pleșcoi sau Magiunul de Topoloveni.

Indicațiile geografice protejate fac parte din sistemul de calitate european și protejează dreptul de proprietate intelectuală pentru anumite produse, ale căror calități sunt legate de arealul de producție. Așa se face că „Pita de Pecica”, vestit produs din județul Arad, nu este o simplă rețetă bazată pe apă, sare, drojdie și făină, ci este o poveste pe care brutarii pecicani au trecut-o prin vreme, datorită calității ei deosebite.

Acum, odată cu statutul de produs tradițional, pita a reușit să capete și o binemeritată notorietate, ne-a zis Marinela Petran, directorul executiv al Grupului de Acțiune Locală (GAL) Lunca Mureșului de Jos, totodată omul care a făcut demersurile pentru atestarea produsului. „Am găsit brutari înregistrați într-un anuar din 1921. Deci, dacă brutarii sunt prezenți în documente de acum mai bine de o sută de ani, oare Pita de Pecica ce vechime are? Ea s-a certificat mai ales pe notorietate și nu vorbim despre notorietatea cu care suntem noi românii obișnuiți, bazată pe vechime, contează și asta, pentru că noi am adus înscrisurile, dar, cel mai important lucru, a contat cât este de cunoscută acum. Am dorit să autorizăm Pita de Pecica și mai ales să certificăm acest produs tradițional ca schemă de calitate de către Comisia Europeană, deoarece ea este cea care poartă grija acestui produs la ora actuală. În felul acesta, Pita de Pecica este legată foarte clar de locul ei de origine. La nivelul Regulamentului, cele mai importante certificări sunt Denumire de Origine Protejată, Indicație Geografică Protejată și mai există Specialitate Tradițională Garantată, care te obligă să dovedești că rețeta este mai veche de 25 de ani. Noi am optat pentru a doua variantă, IGP, pentru că grâul folosit poate să vină și din altă parte, nu doar din Pecica, pe când certificarea DOP impune ca întregul flux tehnologic să se petreacă în același areal. Brandul Pită de Pecica poate fi folosit de toți producătorii de pâine de la Pecica. Este obligatorie însă respectarea rețetei”, a explicat Marinela Petran.

Împreună și asociați, producătorii pot face performanță

Produsul a fost certificat prin intermediul Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale Arădeanca – județul Arad, pentru a respecta Regulamentul (UE) 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole şi alimentare. „Sunt cuprinse cele trei brutării care au autorizație sanitar-veterinară. Frumusețea constă în faptul că, deși una este mai mare, stil fabrică, alta este cea care păstrează încă cuptorul vechi și are o anumită tradiție, iar cea de-a treia are ustensilele folosite pentru pita care a mers pe masa familiei Ceaușescu, dar absolut toate se raportează la aceeași rețetă de producție. Am făcut chiar și analizele la pita pe care o produc cele trei brutării, din care a reieșit că ea este identică, are același gust, cu foarte mici particularități în conținut de sare. Vedeți cum istoria, rețeta și tradiția se leagă în felul acesta foarte bine. Este o poveste pe care o poate spune fiecare pecican care-și poartă pita în brațe și o duce dincolo de granițele orașului Pecica. Pita asta reprezintă o părticică din sufletul nostru de pecican, este moștenirea noastră de la bunici pe care ne dorim să o împărtășim și cu ceilalți”, arată Marinela Petran.

Dacă ai un produs apreciat și căutat pe piața internă, parcă-ți vine să te întrebi la ce-ți  trebuie atâta bătaie de cap și să cheltui bani pentru a-ți certifica produsul la nivel european, mai cu seamă că indicația geografică protejată nu-ți garantează și un preț mai bun. Există însă beneficii importante, în special atunci când produsul tău vizează piață externă. „În primul rând, în felul acesta este atestată calitatea produsului. Cu siguranță el are o altă deschidere. Noi avem deja și produsul precongelat, deci se pot face exporturi, se poate lărgi aria de distribuție, însă cel mai important lucru este faptul că producătorii pot să acceseze fonduri pentru a se dezvolta, direct de la Uniunea Europeană”, menționează Marinela Petran.

Până la urmă, nu birocrația este principala problemă, cât mai degrabă sincronizarea intereselor din zonă, de multe ori mai preocupați de „capra vecinului” decât de succesul colectiv. „Nu este foarte complicat atunci când ai omul care te sfătuiește corect. La început, nici noi n-am înțeles exact cum se face, până am mers în Elveția, într-un schimb de experiență, și am văzut cum își certifică ei produsele. Acolo am întâlnit un elvețian care avea cinci ari cu peri și era foarte mândru de faptul că avea acel certificat, nu de indicație geografică protejată, ci de denumire de origine protejată. Asta ne-a pus pe gânduri și am început să studiem, să aflăm ce pași trebuie să facem. Am primit și sprijin de la Ministerul Agriculturii, ne-am întâlnit și cu experți ai Comisiei Europene și până la urmă am reușit. Poate aplica pentru această certificare orice formă de asociere de producători sau procesatori. Nu trebuie să fie neapărat o cooperativă sau o societate, poate să fie și un ONG, așa cum suntem noi constituiți. Important este ca acest parteneriat să fie respectat de toți producătorii, care vor să certifice produsul lor și, evident, să respecte rețeta. Cel mai greu este să pui la aceeași masă producătorii și să-i faci să înțeleagă că fiecare poate să producă liniștit, că nu intervine nimeni pe circuitul lui de producție, că nu este unul mai bun decât celălalt, pentru că fiecare își păstrează particularitățile de producție și piața, dar împreună și asociați pot să realizeze enorm”, conchide Marinela Petran.

În județul Arad, lista cu produse care s-ar putea bucura de protecția sistemului de calitate european, indicație geografică protejată, ar putea fi mult mai lungă. Salamul de Nădlac sau Plăcinta Întinsă de Turnu sunt doar două exemple în acest sens. Și pentru că laurii sunt întotdeauna ai celor mai buni, Pită de Pecica s-a aflat în topul produselor românești cu care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a participat la Berlin, la cea de a 88-a ediție a expoziției Săptămâna Verde 2024, dorind să promoveze astfel produsele tradiționale românești înregistrate pe scheme de calitate europene.

**********

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că prelungește până la 31 mai 2024, inclusv, sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru DR-15 Investiții în exploatații pomicole, intervenție finanțată cu fonduri din Planul Strategic 2023 – 2027.

Pentru sesiunea în curs, alocarea financiară este de 151.383.527 euro, iar depunerile se realizează în limita plafonului de 150% din alocare. De la momentul lansării sesiunii (8 ianuarie 2024) și până în prezent s-au depus online 232 de solicitări de finanțare în valoare totală de 149.652.438 euro.

Valoarea maximă a finanțării pentru investițiile în sectorul pomicol este de 1.500.000 euro/proiect pentru investiții sau de până la 300.000 euro în cazul proiectelor care propun doar achiziția de utilaje și de echipamente agricole. Sprijinului nerambursabil poate ajunge la maximum 65% din totalul costurilor eligibile.

AFIR menționează că pragul de calitate lunar pentru etapa de depunere 1 – 31 mai 2024, aferentă DR-15, este de 20 de puncte.

Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererii de finanțare, toți cei interesați au la dispoziție pe pagina www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, Ghidul solicitantului și anexele aferente intervenției DR-15 – Pomicultură - NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Am pus mai multe întrebări AI-ului în legătură cu ce ar trebui făcut ca vinul, via și turismul viticol să contribuie la binele general. Urmăriți aceste răspunsuri. Majoritatea sunt LMC.

... și atunci, dacă avem răspunsuri la îndemână, de ce nu avem și „mișcarea” adecvată din partea politicienilor, a oamenilor din administrație?

Eu: Ai auzit de Oracolul din Delphi? 

AI: Da, Oracolul din Delphi era un important centru de profeție din Grecia Antică, situat în sanctuarul dedicat zeiței Apollo la Delphi. Oamenii veneau acolo să primească sfaturi și predicții despre viitor de la preoții care serveau drept intermediari între oameni și zei. Este cunoscut pentru influența sa puternică în lumea antică greacă.

Eu: Dar știi că răspunsurile erau cam ambigue, un fel de politically correct de astăzi?

AI: Da, există multe relatări care sugerează că răspunsurile date de Oracolul din Delphi erau adesea vagi sau ambigue, permițând interpretări multiple. Acest lucru putea fi folosit pentru a satisface diferitele dorințe sau interpretări ale celor care căutau sfatul oracolului. Astfel, putea fi comparat într-un fel cu "politically correct"-ul din ziua de azi, în sensul că răspunsurile erau formulate într-un mod care să nu supere pe nimeni și să rămână deschise la interpretare.

Eu: Totuși, dacă trebuie să vorbim de alb sau negru nu ne putem opri la gri - ca fiind opțiunea care nu supără pe nimeni.

AI: Este adevărat că uneori este necesar să se aleagă una dintre două poziții opuse și să nu ne oprim la o soluție de compromis care să fie considerată neutră sau nedureroasă. În multe situații, este important să se facă alegeri clare și să se susțină principii și valori, chiar dacă acest lucru poate genera tensiuni sau dezacorduri. Este esențial să căutăm adevărul și justiția, chiar și atunci când acestea implică alegeri dificile sau conflicte.

Eu: Suntem în perfect acord. Spune-mi atunci, crezi că o agricultură din ce în ce mai performantă, care, prin folosirea tehnologiei de ultimă oră, are nevoie de oameni într-un număr din ce în ce mai mic, este în folosul satelor, populației de acolo (aproape deloc implicată în fenomen nici ca forță de muncă, nici antreprenorial) și, prin extensie logică - sporului demografic al României (astăzi, negativ)?

AI: Este o întrebare complexă și există multiple aspecte de luat în considerare. Pe de o parte, tehnologia și automatizarea pot îmbunătăți eficiența și productivitatea în agricultură, permițând o mai bună utilizare a resurselor și reducând dependența de forța de muncă umană. Totuși, acest lucru poate duce la o scădere a necesarului de muncă în sectorul agricol, ceea ce poate afecta comunitățile rurale care depind în mare măsură de agricultură pentru traiul lor.

Pentru a contracara acest efect negativ, este important să se investească în programe de reconversie profesională și educație pentru a ajuta populația rurală să-și găsească noi oportunități de angajare în alte sectoare sau să devină antreprenori în domenii non-agricole sau agricole de nișă. De asemenea, este crucial să se dezvolte infrastructura și să se ofere sprijin pentru stimularea antreprenoriatului rural și diversificarea economiei locale.

În ceea ce privește sporul demografic al României, acesta poate fi influențat de multipli factori, inclusiv de migrație și de schimbările economice și sociale din țară. Dezvoltarea durabilă a comunităților rurale poate contribui la menținerea și creșterea populației prin crearea de noi oportunități și condiții de viață mai bune pentru locuitorii acestora și, posibil, la declanșarea fenomenului de migrație inversă.

Desigur, am și două seturi de argumente, unul pentru a convinge autoritățile și altul pentru a prezenta oportunitatea enoturismului cetățenilor, țăranilor:

Argumente pentru autorități:

Economic: Enoturismul poate stimula dezvoltarea economică a zonelor rurale prin crearea de noi locuri de muncă în domenii precum turismul, ospitalitatea, gastronomia, lărgirea ariei de servicii și dezvoltarea comerțului cu produse locale.

Promovarea patrimoniului cultural: Podgoriile și vinăriile sunt adesea însoțite de istorie și tradiție bogată, iar enoturismul poate contribui la promovarea și conservarea acestui patrimoniu cultural prin vizitarea și învățarea despre istoria și procesul de producție a vinului, cu resurse atrase de la public.

Infrastructură și servicii publice: Dezvoltarea enoturismului poate stimula investițiile în infrastructură și servicii publice în zonele rurale, cum ar fi drumurile, rețelele de apă și canalizare, facilități de agrement și siguranță.

Promovarea sustenabilității: Enoturismul poate promova practici agricole și de producție durabile, precum agricultura ecologică și gestionarea responsabilă a resurselor naturale, contribuind astfel la protejarea mediului înconjurător. Produse derivate sau chiar deșeurile pot fi valorificate ca îngrășăminte sau materie pentru producerea energiei.

Argumente pentru cetățeni, țărani:

Oportunitate de afaceri: Enoturismul oferă oportunități pentru tinerii antreprenori și fermieri să-și dezvolte propriile afaceri în domenii precum turismul rural, cazarea și restaurantele tradiționale.

Suplimentarea veniturilor: Participarea la enoturism poate aduce venituri suplimentare familiilor rurale prin vânzarea de produse locale, servicii de ghidaj turistic sau cazare și masă pentru turiști.

Promovarea culturii și tradițiilor locale: Enoturismul oferă oportunități pentru comunitățile rurale să își promoveze cultura, tradițiile și produsele locale, ceea ce poate duce la o mai mare apreciere și recunoaștere a valorilor lor în rândul turiștilor.

Creșterea comunității: Participarea la activități de enoturism poate consolida legăturile sociale în comunitățile rurale, creând oportunități pentru interacțiune și schimb de experiențe între locuitori și vizitatori.

Prin comunicarea și promovarea acestor argumente, atât autoritățile, cât și oamenii simpli ar putea fi convinși de beneficiile enoturismului și ar putea fi încurajați să sprijine și să participe la dezvoltarea acestui sector în zonele rurale, totul, în numele bunăstării generale crescute. Un element esențial este chiar fixarea persoanelor tinere în zonele rurale, zone supuse depopulării.

Eu: În cazul României, concret, vinul este privit doar ca produs agricol și de aceea „este legat” de Ministerul Agriculturii (MADR). Din păcate, Ministerul Agriculturii nu poate ține pasul cu schimbările de comportament economic, social, cultural. Nu se poate implica într-o strategie în care vinul poate deveni element principal al brandului de țară ca produs cultural, identitar, catalizator al unei noi vieți și al dezvoltării în mediul rural. Te rog, furnizează-mi separat, pentru fiecare minister, argumentele pentru care s-ar implica în promovarea vinului și a enoturismului (turismului vitivinicol), presupunând că ar exista legile care să le permită acest lucru. Personal, am în vedere Ministerele Culturii, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Cercetării (Învățământ), Ministerul Turismului.

AI: Înțeleg. Iată argumente pentru implicarea fiecărui minister în promovarea vinului și a enoturismului:

Ministerul Culturii:

1. Promovarea patrimoniului cultural: Vinul are o importanță semnificativă în cultura și tradițiile românești, iar promovarea acestuia poate contribui la conservarea și promovarea patrimoniului cultural al țării. Acest model există în Franța, de exemplu.

2. Evenimente culturale și festivaluri: Ministerul Culturii ar putea sprijini organizarea de evenimente culturale, festivaluri și expoziții legate de vin și tradițiile vitivinicole românești pentru a încuraja participarea și interesul publicului, dar și pentru a crește vitalitatea unor localități.

3. Sprijin pentru artă și creație: Enoturismul poate stimula interesul pentru arta și creația locale, cum ar fi arhitectura tradițională, arta culinară și artele decorative, pe care Ministerul Culturii ar putea să le sprijine și să le promoveze. Arta universală poate deveni parte integrantă.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale:

1. Crearea de locuri de muncă: Dezvoltarea enoturismului poate contribui la crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale, în special în domenii precum turismul, ospitalitatea, meșteșugurile și gastronomia, ceea ce ar putea reduce șomajul și ar putea îmbunătăți nivelul de trai al comunităților locale.

2. Sprijin pentru antreprenoriat și formare profesională: Ministerul Muncii ar putea să ofere sprijin financiar și consultanță pentru antreprenorii locali din sectorul enoturistic și să dezvolte programe de formare profesională pentru a pregăti forța de muncă locală pentru noile oportunități de angajare.

Ministerul Afacerilor Externe:

1. Promovarea brandului de țară: Vinul românesc poate fi un ambasador puternic al brandului de țară în străinătate, iar Ministerul Afacerilor Externe ar putea să sprijine promovarea și exportul vinului românesc prin intermediul rețelelor diplomatice și al campaniilor de marketing internațional.

2. Diplomație culturală: Enoturismul poate fi un instrument eficient în diplomația culturală, facilitând schimburile culturale și promovând imaginea României în lumea întreagă. Ministerul Afacerilor Externe ar putea să sprijine inițiativele de promovare culturală care includ și elemente enoturistice. Diaspora poate reprezenta un avanpost valoros.

Ministerul Cercetării și Învățământului:

1. Cercetare și inovare: Ministerul Cercetării ar putea să sprijine cercetarea și inovarea în domeniul vitivinicol pentru a îmbunătăți calitatea vinurilor românești, pentru a promova practici sustenabile în agricultură, pentru a crea noi produse cu valoare adăugată mare.

2. Educație și formare: Ministerul Învățământului ar putea să integreze în programele școlare educație despre viticultură, enologie și enoturism pentru a pregăti viitoarea generație de profesioniști din industria vitivinicolă.

Ministerul Turismului:

1. Promovarea turismului rural: Enoturismul poate fi un element important în promovarea turismului rural în România, iar Ministerul Turismului ar putea să dezvolte strategii și programe specifice pentru a atrage turiști către zonele vitivinicole din țară.

2. Infrastructură și facilități turistice: Ministerul Turismului ar putea să sprijine investițiile în dezvoltarea infrastructurii și a facilităților turistice în zonele vitivinicole, inclusiv prin identificarea unor trasee cu potențial în vederea construirii și modernizării de drumuri, restaurante, pensiuni și alte facilități de cazare și agrement.

Alte organizații și instituții:

- Asociații și organizații viticole: Aceste organizații ar putea juca un rol important în promovarea vinului și a enoturismului la nivel local și național și ar putea colabora cu autoritățile pentru dezvoltarea sectorului.

- Asociații de dezvoltare locală: Aceste asociații pot fi partenere-cheie în implementarea proiectelor și inițiativelor de dezvoltare a enoturismului la nivel comunitar și regional.

- Organizații non-guvernamentale: ONG-urile pot sprijini dezvoltarea enoturismului prin proiecte de dezvoltare rurală, educație și formare profesională, conservare a mediului și promovare culturală.

Prin implicarea și colaborarea acestor ministere, organizații și instituții, se poate crea un cadru favorabil pentru promovarea vinului și a enoturismului în România și pentru valorificarea potențialului acestora în beneficiul dezvoltării durabile a mediului rural și a întregii economii naționale.

Notă lămuritoare:
LMC = La Mintea Cocoșului.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Au trecut de ceva timp sărbătorile de iarnă și nu mai este chiar foarte mult până la cele pascale, iar de fiecare dată în astfel de momente românul, care prin ADN-ul său este gurmand și degustător din fire, va intra în febra cumpărăturilor, iar la loc de cinste se vor dori ca de fiecare dată produsele tradiționale.

Ce sunt produsele tradiționale la noi, oare cum sunt pe la alții (iar ca exemplificare rămân la dragostea mea, agricultura franceză) și poate ce ar mai trebui să facem și noi la nivel instituțional ca să putem dezvolta acest sector. Este subiectul acestui articol.

Ideea acestui material mi-a venit după o muncă de documentare pe care o făceam pentru un alt subiect și unde am urmărit un mic video despre un producător francez de sămânță de fasole uscată, care cultiva o varietate  numită ,,Lingot du Nord”. 

Dar această experiență, coroborată cu alte experiențe vizuale, mi-a adus în fața ochilor un tablou arhicunoscut pe la noi, în care toți miniștrii sau politicienii care au sau doresc o legătură cu agricultura sau mediul rural, mai mult pentru ei decât pentru fermieri, vin și se pozează în diferitele târguri de produse agricole tradiționale, în timp ce înfulecă un cârnat sau o pastramă și perorează despre importanța tradițiilor și a produselor tradiționale, dar totul fiind doar un spectacol ieftin în esență și rezultate. De ce spun asta?

Păi să revenim la povestea începută și unde, pe scurt, este vorba despre această varietate de fasole uscată numită ,,Lingot du Nord”, care tradițional se cultivă de prin 1850 în zona de nord a Franței, pe raza a circa 35-40 de comune, iar tehnologia de cultură se face după reguli stricte și clare, cuprinse într-un caiet de sarcini detaliat despre ce ai și nu ai voie să faci, înregistrat, aprobat și controlat de către ministerul agriculturii francez și autorităților subordonate.

Bine, bine, astfel de produse au mai apărut și la noi, dar înainte să le comparăm, să continuăm un pic derularea acestei povești cu micul nostru fermier francez care cultivă câteva hectare din această varietate de fasole, tehnologia fiind cuprinsă în caietul de sarcini al culturii care, printre altele, are și rolul să mențină cât mai multe din particularitățile și tradițiile zonei. 

De exemplu, la recoltat plantele sunt tăiate în brazdă, iar după aceea acestea sunt strânse și puse pe mai multe stative de lemn amplasate în câmp, fiind foarte asemănătoare cu căpițele de fân din zona montană la noi. În aceste condiții, vrejurile de fasole se usucă lent pe baza curenților de aer, iar apariția ploilor nu duce la deprecierea producției deoarece, în această formă de depozitare, apa se scurge foarte rapid. 

După ajungerea la umiditatea de păstrare, vrejurile de fasole se batozează la staționar, iar apoi boabele sunt selectate grosier  printr-un tarar, iar la final pentru spărtură, dar și corpuri străine de dimensiunea boabelor sunt selectate la masă, manual de către fermier și familia acestuia în timpul iernii. 

Sigur, cooperativa  unde este membru și acest fermier este dotată cu un color sorter care poate face rapid și eficient această lucrare de sortare, dar înseamnă costuri pentru fermier, care preferă în aceste condiții în perioada de iarnă, când nu mai sunt lucrări la câmp, să ia câte un sac de fasole și să îl selecteze manual la masă, în condițiile în care produce maximum câteva tone din acest produs, așa cum se făcea și la noi în timpul CAP-ului, când familiile membrilor cooperatori primeau normă acasă un număr de saci de fasole pentru selectat.

Această alegere manuală a fasolei la masă este și un prilej de socializare pentru membrii familiei, care din păcate în epoca această modernă își pierde din importanță în favoarea ,,discuțiilor academice” pe internet cu inteligența artificială și cu rețelele de socializare, dar este și o sursă importantă de bani, deoarece în cazul acestor ferme mici, orice ban câștigat în plus sau economisit este foarte important pentru fermierul respectiv.

Producția finală a micului nostru fermier (care lucrează în total cca 30 ha), în cazul nostru fasolea boabe obținută pe 2-5 ha, este predată la cooperativă sau asociație, unde este ambalată final în pungulițe de 500 gr și se aplică eticheta de produs cu indicație geografică protejată (IGP), dar și eticheta roșie și pleacă spre supermarketuri și magazine la vânzare.

Turiștii care vizitează zona iau contact cu anumite lucrări tradiționale pe care au ocazia să le mai vadă și pe viu, cum ar fi greblatul și așezatul manual al vrejurilor în căpițe, apoi toate aceste activități sunt preluate și promovate de către asociații, cooperative, autorități locale sau naționale, ca parte din strategia de dezvoltare a turismului, a gastronomiei, dar și de ,,îndoctrinare pozitivă” a populației cu rolul nu important, ci extrem de important al fermierilor și al sectoarelor agroalimentare în care activează.

Or, în acest caz al varietății de fasole ,,Lingot du Nord”, câteva zeci de comune, cu câteva sute de ferme și cu câteva mii de oameni (fermierii și familiile lor) depind aproape în exclusivitate de această poveste care trebuie să continue, dacă se dorește a continua și existența lor ca breaslă și comunitate locală.

Dar ce fac autoritățile în astfel de cazuri? În primul rând, am amintit mai sus de existența unei etichete roșii, care a fost introdusă de autorități în Franța și reprezintă garanția respectării de către producători a unor cerințe de calitate peste cele standard și legate și de condițiile de sol, dar aspecte care sunt și controlate, nu doar declarate, în baza unui caiet de sarcini depus la Institutul național de origine si calitate (INAO).

La rândul lor, autoritățile naționale și locale promovează această etichetă roșie care astfel a devenit extrem de importantă în percepția beneficiarilor finali care vor să cumpere produsul cu caracteristicile și tehnicile de producție promise.

Astfel, cine merge și vizitează Franța va vedea că dacă i se spune că anumite produse de carne sunt afumate în turnuri cu cetină de brad, așa este și în realitate, dacă i se spune că brânza este produsă cu lapte produs în aceea regiune, așa se întâmplă, fiindcă orice scandal datorat abaterii de la aceste reguli de fier vor duce la distrugerea credibilității din partea consumatorului, ceea ce pentru ei ar însemna sfârșitul dur și dureros al afacerii.

Un alt exemplu de dezvoltare a produselor tradiționale franceze este în regiunea orașului Toulouse, unde din fasole se prepară celebrul ,,cassoulet”, o mâncare de fasole scăzută cu diferite tipuri de carne, ceva asemănător cu iahnia noastră de fasole.

Acest fel de mâncare este peste tot, în borcane, în cutii metalice, la magazine, la tarabe pe stradă sau în restaurantele cele mai luxoase, deoarece este o tradiție promovată peste tot și la cel mai înalt nivel. 

În acea regiune, dacă spui că ești președintele confreriei specialiștilor în cassoulet, este cu mult mai important decât dacă spui că ești ministru în guvernul francez, deoarece importanța socială și economică a tradițiilor este mult mai importantă pentru comunitățile locale și regionale. 

Un turist vine în acea zonă pentru a vizita obiectivele turistice, dar și pentru a cunoaște gastronomia și vinotecile locale.

Astfel, în Franța, dar și în Germania, Spania, Italia sau Belgia, au înțeles că sectoarele agroalimentar și cel turistic funcționează împreună și este singurul drum al unei dezvoltări sustenabile, iar de aceea lucrurile se întrepătrund în baza unor strategii stabilite de toți actorii filierei, unde cuvântul are sens, unde toți își respectă obligațiile asumate și nu fac rabat de la ele, dar totul bazat pe o legislație clară pentru toată lumea.

În acest sens, și populația are un mare rol, iar educația este primul lucru avut în vedere și de producători și comercianți, dar și de autorități sau asociații, și aici putem să ne gândim la un lucru banal la prima vedere, respectiv un francez foarte rar va comanda roșii sau salată iarna, fiindcă știe că nu sunt produse în Franța, deci va cere salată verde sau amestecuri ,,verzi”, gen salată, rucola, spanac etc.

Cum este cetățeanul român care face revelionul la Poiana Brașov și care este în stare să alerge prin zăpadă ospătarul dacă nu îi aduce o salată de roșii și castraveți la ceafa lui de porc cu cartofi prăjiți? Are el, consumatorul, vreo problemă în legătură cu gândul la fermierul pe care ar vrea să îl sprijine cumpărându-i marfa? Sau în câte restaurante românești găsiți salată de sfeclă roșie, de ridiche neagră, de rădăcinoase sau de ceapă roșie, asta în timpul iernii, când producția de legume proaspete în România nu este posibilă în mare măsură?

Or, în România, în puține zone chiar poți cunoaște cu adevărat gastronomia regiunii, și aici nu vorbesc de un târg și un restaurant, ci discut de o normalitate și o cultură a produselor respective care să fie întâlnită la tot pasul. 

Mă bufnește râsul când văd câte un influencer mai flămânduț și mai sărac cu duhul, care pentru un pachet de crenvurști și un baton de salam spune și ce crede și mai ales ce nu crede, dar care promovează, vezi Doamne, produse tradiționale de la făbricuțe de mezeluri care ar produce așa ceva. Nu zău, asta înseamnă tradițional?

Astfel vezi etichetă pentru cârnați făcuți la bardă și se vând cu sutele de kilograme la magazine sau târguri, dar în realitate sunt făcuți la mașini de tocat cu cuțite și site speciale, dar nicidecum de un măcelar cu bardă, aspect care înseamnă și ar trebui să însemne tradiție.

Asta nu înțelegem noi, că de exemplu acești cârnați ar trebui să fie specifici unei regiuni și unei tehnici de producție, unde la poarta unor gospodării să fie ori un mic magazin să vândă pentru acasă, ori un mic local care să încingă grătarul și să frigă pentru oaspeți acele preparate, în timp ce poate pe un geamlâc să se vadă cum cineva taie la bardă carnea de cârnați.

În alte situații, vezi fel de fel de cârnați, tobă, caltaboși, toate în mațe de plastic, iar dacă faci o observație ești apostrofat că ești dobitoc, în condițiile în care ți-ai permis să arăți că tradițional înseamnă mațe de animal, altfel produsul este exact ca acela de la magazin.

Nu mai vorbesc de produsele afumate, dar unde în mare măsură procesul nu este cel tradițional, ci se cumpără afumători industriale și efectul este cel cunoscut, dar aici de multe ori vina este și a autorităților, fiindcă nu se adaptează legile de PSI și sănătate publică la astfel de situații, astfel încât să existe o flexibilitate privitor la condițiile impuse. Nu se poate dacă afumarea se făcea cu lemn de fag, acum să spui că din motive de PSI îi trebuie afumătoare sigură la incendiu, adică metalică și cu afișaj numeric. Păi unde mai este talentul de afumător al omului, care ar trebui să facă diferența? De aceea între produsele afumate de multe ori  nu mai există diferențe de gust și calitate, fiindcă toate afumătorile au același program instalat și fac exact același lucru, în aceleași condiții.

Mă uit prin aceste târguri zise tradiționale cum peste tot vezi același cașcaval care se găsește și prin supermarketuri sau același cotlet, sau ce mai vă trece prin cap, și te întrebi dacă asta nu arată că ori cei care produc nu au înțeles existența revoluției industriale, ori nu au cunoștință despre semnificația cuvântului tradițional, ceea ce la cum mai merge școala azi nu este greu de înțeles ori sunt niște impostori care vând doar iluzii. 

În lumina celor vândute la târguri, chiar crezi că orice fabrică de mezeluri produce doar produse tradiționale, dar tradițional pot fi rețeta, tehnica de producere a produsului, tehnica de producere a materiei prime, sau amestecuri între acestea, doar că trebuie precizat foarte clar ce este și dacă este tradițional, dar de multe ori tradițională este doar eticheta.

Turistul din vestul Europei sau din orice altă regiune a lumii vine pentru această percepție și crede în ceea ce vede, iar tu pentru ce îi ceri în plus trebuie să îi îndeplinești visul și povestea, iar autoritatea ar trebui să aibă grijă ca povestea să fie mereu adevărată, în timp ce la noi avem parte de un ,,bullying” între cel care vrea normalitatea de afară și cel care îi oferă ,,realitatea de la noi”.

Ce turism rural să dezvolți în aceste condiții și cum să îi protejezi pe cei cu adevărat serioși de toți impostorii, care în afară de câștig și de dorința de a compromite tradiționalul nu vor altceva, lucru permis cu binecuvântarea și sprijinul autorităților, prin lipsa atât a unei legislații simple de aplicat, cât și a autorităților decise să implementeze.

Pentru a se face ordine și în acest domeniu, ca în multe altele, ar trebui să avem specialiști în cadrul ministerelor de resort care să înțeleagă fenomenul, dar din păcate lipsesc cu desăvârșire și mă uit deja cu compasiune la cei care chiar cred în prostia lor că se pricep la ceva, doar prin faptul că au fost numiți pe funcții și iau salariul aferent, dar nu sunt în stare să facă nimic din ce ar trebui, iar aici nu sunt de vină doar miniștrii, ci mai ales căpușele de lângă ei, sub care nici iarba nu crește.

O strategie serioasă, pusă în aplicare fără a se ceda la birocrația sistemului, ar fi o șansă pentru salvarea multor zone și gospodării rurale, doar că după atâția zeci de ani de capitalism pot spune fără teama de a greși că nimeni nu își dorește acest lucru. Și uite așa degeaba avem regiuni frumoase, tradiții minunate, gastronomie spectaculoasă, dacă totul este pe mâna unor autorități publice analfabete funcțional și a unor antreprenori care nu au legătură cu tradiția, ci doar o compromit prin lăcomie și ipocrizie, iar în aceste condiții cei care chiar ar trebui să trăiască din aceste activități se uită cum le dispare șansa la un viitor acolo unde ar fi vrut să trăiască.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

În gospodăriile țărănești de la noi se cresc din ce în ce mai puțini porci. Pare-se că noua lege a porcului vine să complice și mai tare ițele pentru micul crescător, care acum trebuie să-și avizeze gospodăria din punct de vedere sanitar-veterinar, să încheie contracte cu o firmă de ecarisare, cu un medic veterinar, pentru a putea vinde la final porcii pe care-i crește în sistem tradițional.

Situația este confirmată de dr. Narcis Bobic, medic veterinar concesionar în circumscripția Moșnița Nouă din județul Timiș: „Creșterea porcului se află într-un impas foarte mare din cauza legislației. Acea lege celebră a porcului ne-a ajuns practic din urmă. Anul trecut, în luna noiembrie, au fost publicate normele metodologice, care după părerea mea, sunt destul de greu de aplicat în gospodăriile țărănești. Cei care doresc să crească scroafe de la care să obțină purcei, pe care mai apoi să-i vândă pentru a obține un venit în gospodărie, trebuie să se autorizeze sanitar-veterinar. Ei, pentru a se autoriza sunt necesare câteva drumuri la Timișoara, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), la Primăria de care aparțin, la cabinetul medicului veterinar, la o societate de ecarisaj etc. Consider că sunt cîteva lucruri care constituie o piedică pentru oameni, mulți dintre ei ajunși la o anumită vârstă, dar și pentru capacitatea lor de a înțelege aceste cerințe”.

DSVSA, incompetență sau nepăsare?

Pornind de la realitățile noii legi, am ajuns în satul Icloda din comuna Sacoșu Turcesc (Timiș), în gospodăria doamnei Zorița Savu, care, deși nu are o vârstă înaintată, ba a mai lucrat zece ani și în Germania, deci înțelege exact care sunt cerințele legii porcului, se străduie încă din luna noiembrie din 2023 să-și autorizeze ferma de suine. Deși a îndeplinit o serie de condiții, încă este departe de izbăvitoarea autorizație de funcționare. „Anul trecut, în noiembrie, am depus niște acte în vederea autorizării, însă am primit un telefon prin care am fost informată că nu sunt actele în regulă. A trebuit să fac prin notariat o împuternicire, ca soțul să-mi poată transfera codul de exploatație, dar nu înțeleg de ce a fost necesar, că doar nu suntem divorțați, nu a murit, locuim în aceeași casă... Pentru ce mai trebuie transferat codul de exploatație, chiar nu înțeleg?!?”, ne-a povestit Zorița Savu.

Ultimul obstacol este impus chiar de medicul veterinar, care nu dorește să încheie un contract de prestări servicii, în conformitate cu noua lege. „Mi-am făcut toate actele și acum medicul veterinar nu mai vrea să facă un contract cu mine. Între timp scroafele fată și eu umblu cu actele în geantă din stânga-n dreapta. Nu știu dacă are dreptul să refuze încheierea unui contract, pur și simplu m-a informat că are probleme destule și să-mi caut alt medic veterinar, deși evidența animalelor este pe gospodăria de la Icloda.  Ca să-mi găsesc un alt medic veterinar ce să fac, să-mi iau casă în altă parte? Să mut animalele în altă parte, unde medicul veterinar este mai de treabă? Până la urmă nici nu am beneficiat de cine știe ce servicii, în afară de crotaliere și de tratamente pe care le făceam tot eu. De multe ori, medicii erau foarte ocupați și nu mai ajungeau atunci când îi solicitam, sau veneau când nu mai aveam nevoie, pentru că porcul nu așteaptă până își face timp medicul”, adaugă Zorița Savu.

Ceața care a însoțit Legea porcului cu privire la numărul de porci din gospodărie, a făcut ca mulți crescători să-și reducă benevol numărul de porci, pentru a nu intra în conflict cu legea. În această situație s-a aflat și doamna Zorița Savu: „Am sacrificat din cauza faptului că toate zvonurile erau că vine Legea porcului și nu te mai lasă să crești mai mult de cinci porci, așa că am rămas cu cinci scroafe, deși aveam cam zece scroafe gestante, 86 – 90 de purcei am avut anul trecut și i-am dat, ca să scap de ei, că nu știam ce lege vine. Eu aș fi vrut să am toate actele în regulă așa cum cere legea asta, să dorm liniștită noaptea, că pot vinde un purcel și să nu mă trezesc cu poliția la poartă. Am condiții să cresc chiar mai mult de o sută de porci pe an. Avem terenul nostru, 19 hectare, pe care acum le-am dat în arendă, pentru că soțul s-a îmbolnăvit și nu mai poate să-l lucreze, dar cerealele ni le producem singuri, nu ținem porcii prin gunoaie, le oferim o hrană sănătoasă. Când ne-am apucat să creștem porci, am zis că facem ceva benefic pentru familie și pentru cei care vor să mănânce ceva sănătos, nu de la supermarket. Acum, am zis să nu mai ținem porci pentru sacrificat. Am hotărât să creștem scroafe pentru reproducție, pentru că cei care doresc să crească un purcel sau doi pentru consum propriu nu mai au de unde să-i cumpere”.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, instituția statului care ar trebui să explice legislația pe înțelesul tuturor și chiar să netezească drumul crescătorilor pe circuitul hârtiilor, pare că mai degrabă încurcă decât ajută, fie din incompetență, fie din nepăsare. „Am avut o discuție la DSVSA, prin octombrie 2023. De acolo mi-au spus cu nu o să pot să-mi vând purceii și să fac ce fac cu ei. Eu am vrut să fac lucrurile legal. Soțul meu a fost foarte bolnav. M-a costat 1.000 de lei o singură fiolă de albumină. I-am spus doamnei de la DSVSA că dacă nu o să am posibilitatea să plătesc medicamentele soțului, o să tai crotaliile porcilor, o să-i vând fără, o să fac pușcărie, iar pe soț îl aduc la DSVSA împreună cu porcii pe care n-am reușit să-i vând, să se spele cu ei pe cap. Chiar am remarcat la Direcția Sanitară Veterinară că sunt foarte multe persoane care dau explicații și habar n-au ce se întâmplă. Mi-a spus, de exemplu, o doamnă de acolo, că dacă nu pot să fac hârtia de mișcare cu medicul veterinar atunci când vând purceii, să o fac cu două trei zile înainte. Păi ce fac dacă actele sunt întocmiote pe purcei pe care clientul nu-i dorește. Vrea alții, nu-i plac porcii pe care i-am ales eu. Ce fac cu hârtiile pe care mi le-a făcut medicul veterinar cu două zile mai repede?, se întreabă, pe bună dreptate, Zorița Savu. Mi-aș dori să mă susțină și pe mine cineva, să mă îndrume, să mă poată ajuta, nu să-mi spună, mai aveți nevoie de hârtia aia, sau aveți hârtia aia dar, totuși nu e bună. Asta te face să renunți. Dar, sunt o fire foarte ambițioasă și nu renunț, chiar dacă ar fi să țin porcii la negru.”

Până la urmă, toate peripețiile prin care a trecut, n-au făcut altceva decât să o ambiționeze să meargă mai departe pe doamna Zorița Savu. Dar, oare câți crescători au determinarea și ambiția ei?

Porcul din gospodăriile țărănești, pe cale de dispariție

Medicul veterinar Narcis Bobic, are îndoieli serioase cu privire la viitorul porcului din micile gospodării țărănești: „Din punctul meu de vedere, având în spate 22 de ani de practică la țară, între crescătorii de animale, chiar nu cred că cineva va mai salva porcul românesc. Una este discursul public al ministrului Agriculturii Florin Barbu, care ne spune că provine dintr-o familie de țărani care a crescut porc în gospodărie și că această activitate nu este în pericol, și alta este realitatea din teren. Începând cu anul 2020, în baza Ordonanței 117 am făcut lunar informări pentru crescătorii de porci, prin care le-am adus la cunoștință care este legislația națională și europeană în această privință. Oamenii au înțeles situația și au început să coopereze foarte bine. Au început să-și anunțe fătările, să putem veni și să identificăm purceii, să-i crotaliem, au început să anunțe vânzările, sau cei care au cumpărat m-au anuțat să vin să-i iau în evidență. Acum, merg în aceeași gospodărie și îi spun omului că-i identific purceii, conform obligațiilor legale, doar că el nu-i mai poate vinde, deoarece nu e autorizat sanitar- veterinar. De aici începe blocajul, pentru că un gospodar care are o scroafă care-i fată 10 - 12 produși pe an, sacrifică pentru consumul familiei doi, trei sau, hai, patru porci, restul îi vinde, să-și asigure niște bănuți din care să trăiască. Or, dacă nu mai poate face acest lucru, mesajul este: domnu` doctor, în situația asta, cred ca pun haina în cui și mă las de această activitate și mă duc și eu la supermarket să cumpăr de acolo.”

În felul acesta, încet-încet, creșterea porcului ca activitate tradițională dispare, astfel că porcul crescut în bătătura țăranului, cu o hrană naturală, într-un an de zile este înlocuit de cel crescut în sistem intensiv, bun de sacrificat în numai patru luni și care, de cele mai multe ori, ajunge pe rafturile supermarketurilor din import.

Cei care se mai încumetă să crească porcul acasă, preferă să o facă la negru, departe de ochii autorităților și, astfel, o activitate economică ce ar putea alimenta cinstit bugetul secătuit al țării, este îngropată cinic și posibil pentru totdeauna de autoritățile statului. Cifrele confirmă. Ele spun că numai în 2023, efectivele de porci din România au scăzut cu aproximativ 500.000 de capete, ajungând la un total de 2,8 milioane, din care ceva mai mult de un milion de porci sunt crescuți în gospodăriile țărănești.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 14 martie 2024, la București, a avut loc festivitatea de absolvire a seriei cu numărul cinci a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizat de Clubul Fermierilor Români. O sută de tineri fermieri, dintre care cinci din Republica Moldova, au fost înscriși și au absolvit cursurile. Obiectivul comun al tinerilor este acela de a-și dezvolta afacerea agricolă și de a se implica în reprezentarea fermierilor pe plan național și european.

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” și-a câștigat recunoașterea în rândul fermierilor, fiind primul program major care vine cu o abordare integrată privind „Succesiunea – Competitivitatea – Leadership-ul” tinerilor în comunitatea rurală. Acesta pregătește generațiile viitoare de tineri fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles. 

„Suntem mândri de tinerii care au absolvit astăzi programul Tineri Lideri pentru Agricultură, fiind mai aproape de obiectivul propus – o mie de tineri până în 2027. Îi felicit pentru prezentările proiectelor de afaceri care au fost senzaționale, o surpriză frumoasă. Cred că astăzi a înțeles toată lumea prezentă că acest efort reprezintă un episod dintr-un proces de transformare, un proces care a început prin recrutarea tinerilor absolvenți, a continuat prin cursurile de formare, timp de șase luni, cu prezență fizică la București, iar festivitatea de astăzi reprezintă o etapă importantă din acest proces, tinerii fiind parte acum din comunitatea tinerilor absolvenți”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

„Azi, acești tineri devin lideri în agricultură și marchează începutul unei noi ere pentru agricultura noastră, una caracteizată de inovație, sustenabilitate și prosperitate. Acest program este foarte important pentru tineri deoarece îi învață noțiuni avansate de business, le oferă încredere și bucuria împărtășirii experiențelor din propriile ferme. Fiecare tânăr absolvent al programului organizat de Clubul Fermierilor Români devine parte dintr-o comunitate de antreprenori dornici să sprijine progresul. Tinerii lideri pentru agricultură pot schimba lumea în care trăim”, a arătat Maniu Vonica, președintele Clubului Fermierilor Români.

Următorul nivel în agricultură este reprezentat de digitalizare, iar agricultura practicată astăzi nu atinge momentan acest nivel. „Prin modele de succes, acești tineri pot începe procesul de digitalizare în ferme și investiții inteligente în tehnologizare. Scopul Clubului Fermierilor Români, prin programul Tineri Lideri pentru Agricultură, este de a-i pregăti pe acești tineri la cele mai înalte standarde pentru responsabilitatea de a prelua integral afacerea familiei, de a deveni lideri în comunitățile lor și de a avea o gândire antreprenorială pentru a rezolva problemele întâmpinate printr-un management profestionist”, a adăugat Florian Ciolacu.

Programul a fost inițiat cu scopul de a accelera formarea noii generații de lideri, a abilităților necesare pentru ca sectorul agricol să fie unul competitiv. „Fermierul care va pune mâncarea pe mesele românilor mâine este la curent și aplică cele mai noi tehnologii și practici sustenabile, folosește resursele în mod echilibrat, are un plan care îi permite dezvoltarea și utilizează soluțiile agriculturii de precizie pentru a asigura progresul. Sunt foarte mândru de toți cei 315 absolvenți ai programului de până acum, care și-au asumat misiunea de a fi agenți ai schimbării într-un domeniu critic, în care transferul între generații este vital având în vedere că vârsta medie a fermierilor depășește 58 de ani. Succesul fermierilor tineri este garanția că vom avea și mâine produse agricole de calitate și accesibile”, a punctat Jabbar Kanani, membru în Consiliul Director  al Clubului Femrierilor Români, inițiatorul și fondatorul programului Tineri Lideri pentru Agricultură.

Grupul Agricover este susținătorul principal al programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizat de Clubul Fermierilor Români. „Pentru a face față schimbărilor rapide și de profunzime ale agriculturii, este nevoie de competențe sporite, adaptate transformărilor actuale. Grupul Agricover, cu o structură care acoperă 360 de grade necesitățile din ferme, distribuția de inputuri, tehnologiile pentru agricultura de precizie și finanțarea planurilor curente și de dezvoltare, este conștient că adaptarea agriculturii la noile tehnologii și modele de business înseamnă sustenabilitatea acestui sector. Susținem programul Tineri Lideri pentru Agricultură de la debutul său convinși fiind că în acest mod putem oferi din experiența noastră și ne asigurăm că are loc transferul de cunoștințe și informații care să permită fermierilor să se dezvolte și în viitor”, a specificat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.

Despre program

„Tineri Lideri pentru Agricultură” este un program dezvoltat de Clubul Fermierilor Români împreună cu Fundația Leaders, integrator al programului, și are ca parteneri educaționali companii de training renumite și apreciate în România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Programul pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.

Programul se adresează tinerilor cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri, dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate. În program se pot înscrie tineri indiferent de facultatea absolvită, mărimea fermei sau tipul de afacere agricolă. Este necesar ca exploatația agricolă să fie înscrisă la APIA.

Accesând link-ul: cfro.ro/tineri-lideri/, aflați mai multe informații despre programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Asociația Grupul de Acțiune Locală „Crivățul de Sud-Est” anunță că a semnat, la finalul lunii ianuarie, o convenție de colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea subvențiilor asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică implicate în înființarea și administrarea unităților de asistență socială.

Potrivit convenției, GAL „Crivățul de Sud-Est” acordă asistență socială pentru un număr mediu lunar de 45 persoane. Mai exact, bugetul obținut este pentru acordarea de îngrijire a persoanelor vârstinice la domiciliu. De menționat că, Asociația activează deja de trei ani în domeniul asistenței sociale.

„Această colaborare reprezintă un pas semnificativ în sprijinirea comunității noastre și a celor mai vulnerabile categorii sociale. Prin această inițiativă ne angajăm să contribuim la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru cei care au nevoie de sprijinul nostru. Mulțumim Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Buzău, pentru încrederea acordată și suntem convinși că, prin eforturile noastre comune, vom face o diferență pozitivă în viețile celor aflați în dificultate”, a declarat Ionuț Lucian Cercel, președinte Asociația Grupul de Acțiune Locală „Crivățul de Sud-Est”.

Teritoriul pe care îl reprezintă GAL „Crivățul de Sud-Est”, asociație care funcționează de aproximaitv zece ani, se întinde de la partea de nord-vest a județului Brăila, respectiv comuna Racovița, până în partea de est a județului Buzău - respectiv limita de vest a teritoriului GAL - comuna Ziduri.

Teritoriul are o suprafață totală de 632,17 km², o populație de 30.593 locuitori și cuprinde nouă comune din județul Buzău (Balta Albă, Boldu, Ghergheasa, Bălăceanu, Ziduri, Râmnicelu, Puiești, Vâlcelele și Valea Râmnicului) și o comună din județul Brăila (Racovița).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!