sate romanesti - REVISTA FERMIERULUI
Sâmbătă, 11 Iulie 2020 14:43

Dreptate și bunăvoință

Sunt anumite chestiuni pe care poți foarte greu să le abordezi, pentru că nu știi de partea cui să te situezi. Dreptatea este în firea noastră, în natura fizică a lucrurilor, este independentă de deciziile noastre, se împlinește și ne surprinde, lăsându-ne de multe ori o stare de nemulțumire profundă. În acele clipe ne simțim nedreptățiți, deși la o analiză atentă și sinceră am putea observa că totul s-a petrecut firesc, un efect cu valoare de dreptate al unei oarecare acțiuni, la rândul ei, poate, un corect efect al unei alte cauze, și așa mai departe, într-o înlănțuire aleatorie, cu un început posibil neagresiv. 

Îmi cer scuze celor care nu agreează astfel de speculații filozofice, dar pentru mine este o mărturisire de credință și un mod de a privi evenimentele din jurul nostru. Cred că este potrivit să nu ne grăbim să împărțim vina unor întâmplări care nu sunt produse neapărat cu rea-credință de către cineva anume. Sunt lucruri cu care ne trezim că apar doar pentru că ne-am schimbat modul de trai, pentru că avem alt model cultural, care produce schimbări la nivelul percepției și al comportamentului, care nu se mai potrivesc cu cele din alt timp pe care ni-l amintim și, nostalgici, îl regretăm. 

Motivul pentru  care am scris aceste rânduri de până acum provine din polemica iscată recent asupra „legii mirosului”. Primul gând care mi-a venit în minte în clipa în care am luat contact cu problema a fost legat de modul relativ în care un om este capabil să perceapă mediul. Prin simțuri percepem mai degrabă schimbarea realității din jurul nostru, decât realitatea însăși. Dacă vom zăbovi vreme îndelungată într-un spațiu cu un anumit miros, de exemplu – căci despre el e vorba, nu? –, frumos sau urât, vom sfârși prin a ne obișnui cu el. Evident, dacă acesta nu este provocat de un gaz nociv, care ne-ar putea afecta sănătatea. De aceea am fost surprins de faptul că s-a pus problema că mirosul ar putea fi dăunător, din moment ce nu el ne afectează, ci posibila nocivitate a ceea ce-l provoacă. Mirosul îl percepem pentru a ne semnala prezența posibilă a unor astfel de substanțe. De exemplu, gazele naturale sunt amprentate cu acel miros urât pentru a ne feri la timp de intoxicația letală sau de declanșarea vreunei explozii. E adevărat că sunt persoane cu o labilitate psihică la diverse mirosuri, dar, ca orice astfel de problemă medicală, se tratează punctual, nu faci o lege cu efect asupra mai multor oameni. 

Spuneam că acesta a fost primul gând. Dar am stat puțin și am socotit, și mi-am dat seama că aceia care au generat o astfel de lege au fost determinați de presiunea celor care și-au sensibilizat simțurile prin creșterea nivelului de trai. Nu ne mai suportăm azi nici măcar propria transpirație, darămite mirosul provocat de excrementele unui animal. Asta, în condițiile în care din ce în ce mai mulți sunt cei care văd un animal doar la televizor. Și nici măcar mediul rural nu face excepție. Nu spun aceste lucruri cu pretenția că ceea ce se întâmplă ar fi un lucru rău, cum nu pretind nici că ar fi bun. Pur și simplu, așa evoluează lucrurile. Crescătorii profesioniști de animale pretind, cu argumente de dreptate, ca populația care obișnuia să crească animale în curte să își restrângă această obișnuință. Drept urmare, va crește numărul celor care nu vor suporta alt miros decât cel din propria bucătărie. 

Până una, alta, părerile sunt echilibrate. Cei afectați, producători de miros deranjant pentru alții, nu înțeleg cum poate fi cuantificată „nocivitatea” acestuia, atâta timp cât gusturile asupra mirosurilor sunt foarte variate. De exemplu, mie, născut fiind în Ploiești, de câte ori trec prin orașul natal și simt mirosul de păcură, mi se umple sufletul de bucurie. Chiar și parfumul preferat are note olfactive asemănătoare cu al păcurii. Iar când povestesc prietenilor despre aceste senzații, sunt întâmpinat cu un „bleah”. Pot să mă supăr pe ei? Ca să nu mai spun că mi se face rău când simt mirosul anumitor detergenți degajat din hainele unor concetățeni. Să îi dau în judecată? De cealaltă parte, îi înțeleg și pe cei care sunt afectați de mirosul provenit de la vreun combinat zootehnic, care vine în valuri, după cum adie vântul, și cu care nici măcar nu te poți obișnui.  

Criza probabil că este mai degrabă de bunăvoință, și din partea unora, și din partea celorlalți. Disponibilitatea de a accepta neputințele și limitările celuilalt ar atenua conflictele. Sunt convins că atâta timp cât există mijloace tehnice prin care se atenuează emisiile de gaze nocive, se vor găsi și unele care să reducă mirosurile. Poate nu ar fi fost bine să punem căruța înaintea boilor, amenințând cu închiderea surselor de miros, mai degrabă trebuia solicitat celor care produc mirosuri în procesul de producție să caute soluții de atenuare a lor, eventual să li se ofere și aceste soluții, în măsura în care există. 

Și pentru că am amintit de profesioniștii din zootehnie, care au un „război” cu gospodăriile populației, nu vreau să trec cu vederea această chestiune. Situația este justificată din punctul lor de vedere. Creșterea animalelor în gospodării se face fără prea multă grijă pentru igienă, nu știe nimeni câte animale sunt într-o curte, ce se întâmplă cu ele, unde și în ce condiții sunt sacrificate, toate acestea contribuie la răspândirea bolilor, iar pesta porcină africană, odată identificată într-o zonă, îi afectează și pe cei care cresc animale într-un mod organizat. Și totuși, situația asta nu este una nouă. Așa se cresc animale în gospodăriile țărănești de când e lumea. Ce s-a schimbat? Cred că același lucru ca și în situația comentată mai sus, creșterea nivelului de confort duce la un nivel superior pretențiile consumatorilor, mai ales în context concurențial. Asta, într-o oarecare măsură. Pe urmă, standardele impuse de comunitatea europeană, care sunt concepute în condiții specifice, diferite de cele de la noi, determină un efort de adaptare social greu de făcut și de către cetățeni, și de către politicieni. Liderii asociației crescătorilor de porci spuneau că au solicitat în nenumărate rânduri impunerea unor reglementări pentru creșterea animalelor în gospodăriile populației, iar politicienii au răspuns că este an electoral. De ce le este frică? De nemulțumirea celor foarte mulți care ar fi afectați. De ce ar fi afectați? Sunt reglementări corecte, cu scopul de a diminua un vector de transmitere a pestei porcine africane. Cine nu și-ar dori asta? Asta este, însă, doar teoretic, așa. Cine este dispus să își schimbe niște obiceiuri statornicite de generații? Orice reglementare ar fi de fapt o formă de interzicere a creșterii animalelor, ca urmare a nerespectării condițiilor cerute, asta în cazul în care ar exista un corp de control atât de amplu, încât să verifice aplicarea lor. S-ar reacționa doar la reclamații. Or, în astfel de condiții, efectul de combatere a vectorului de răspândire a pestei ar fi compromis. Schimbarea de comportament cred că ar trebui mai degrabă stimulată prin avantaje oferite gospodarilor. Drumul către ceea ce își doresc cu toții ar fi mai scurt, oricum nici acesta de azi pe mâine. 

Evident că nu putem exclude educația, fie locală prin afișe, discuții cu oamenii, fie pe calea mijloacelor media, precum cea prin care suntem determinați să purtăm mască. Convingerea este mai eficientă în procesul de schimbare a obiceiurilor decât constrângerea. 

Închei prin a repeta un lucru în care cred: criza de bunăvoință, de bunătate este cea care determină cele mai multe probleme în societate. Restul crizelor sunt consecințe.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Editorial

Publicitate

revista fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista