Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin este foarte aproape de a dobândi statutul de Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole. Există un proiect de lege care a primit aviz favorabil în Senatul României, dar care acum bate pasul pe loc în Camera Deputaților, forul decizional.

Demersul ca Stațiunea din județul Timiș, de la Lovrin, să-și schimbe actualul statut este sprijinit atât de politicieni din vestul țării, cât și de fermierii din această parte a României, conștienți de importanța unui astfel de institut. De altfel, proiectul de lege a fost elaborat de deputatul de Timiș Gheorghe Nacov, iar Senatul și-a dat acordul încă de anul trecut. Conducerea SCDA Lovrin spera ca legea să fie promulgată încă de la începutul primăverii. „Lucrurile nu mai depind de noi, de SCDA Lovrin și de Academia de Științe Agricole și Silvice din România. Totul depinde acum doar de decidenții noștri politici. Dacă doresc să avem un Institut de Cercetări Agricole în vestul României, vom avea, dacă nu, nu! Până la urmă, noi ne-am făcut datoria. Din punct de vedere tehnic, din punct de vedere științific, cred că putem fi considerați un institut, pentru că avem suficientă informație, suficientă experiență și rezultate cât să putem să ducem mai departe steagul acestei instituții ca institut și nu ca stațiune”, precizează conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

În ciuda tergiversărilor, prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără, președintele ASAS, este optimist că demersul va avea finalul dorit. „Proiectul de lege este la Comisia de Învățământ, unde am avut primele întâlniri și unde mai avem de clarificat unele aspecte. Sunt și interese de a nu-i da drumul, chiar și din zona Timișului. La încurcat se pricep  mulți… Când trebuie să construiești ceva, este mai greu, dar, indiferent de cine intervine, eu sunt convins că vom ajunge la o finalitate, pentru că institutul este o necessitate și pentru zona de vest, și pentru România, dar și pentru ce înseamnă relațiile în regiunea noastră europeană.”

În acest moment, în zona de vest a țării nu există niciun institut destinat cercetărilor agricole, așa cum există în Serbia la Novi Sad sau în Ungaria la Szeged, două institute puternice care au creat și impus pe piață soiuri performante, bine aclimatizate pentru această parte a Europei și apreciate chiar de fermierii din România. „Un institut are întâi de toate acces la alte resurse financiare și chiar la dotări tehnice, fără de care nu poți ajunge la performanță. Pe de altă parte, ca stațiune, Lovrinul se poate înscrie pe proiecte europene, împreună cu celelalte două institute din zonă, cel de la Novi Sad și cel de la Szeged. Statutul de stațiune pe care-l are Lovrinul nu permite intrarea pe aceleași programe. Ăsta este unul dintre țelurile pe care le urmărește un viitor institut. Eu îndrăznesc să spun că, în viitor, activitatea tuturor stațiunilor din vestul țării ar trebui să fie coordonată de acest institut, începând de la Caransebeș – ovine, Arad – bovine,  Minișul pe viticultură și, de ce nu, până la Livada, în nord-vestul țării”, punctează Valeriu Tabără. 

Directorul SCDA Lovrin vorbește la rândul său despre impactul negativ pe care îl are această întârziere în tot ce înseamnă accesarea de fonduri și programe de cercetare. „Una este să alergi într-o cursă cu o mașină de 1.300 cm³ și alta cu o mașină de 2.000 cm³. Atunci când ești institut, stai la masă cu institutele.  Când ești stațiune, stai la masă cu stațiunile. Pierdem nu doar timp, pierdem oportunități de finanțare și pierdem vizibilitate, până la urmă, pentru știința românească. Trebuie să ne dorim să fim acolo, în prim-plan. Dacă nu se dorește acest lucru, trebuie să știm foarte clar asta”, explică conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga.

O problemă importantă cu care se confruntă cercetarea românească este dată de resursa umană. E greu să aduci în cercetare oameni valoroși pe bani puțini. Profesorul Valeriu Tabără spune că salarizarea este o problemă pentru întreaga economie românească, nu doar pentru cercetare. „Modul în care este construit sistemul de salarizare este o problemă în sine. Sistemul nu este unul stimulativ și nici unul care să-ți dea predictibilitate, să-ți poți planifica viața pe termen lung. Un tânăr care se află la început de carieră trebuie să aibă garanția pe cel puțin zece ani că se poate dezvolta și-și poate întreține familia. Din păcate, în România, salariul este calculat și plătește timpul cât stai la lucru, nu ce realizezi în acest timp. Asta este o mare problemă. Salarizarea trebuie să aibă și o componentă stimulativă, în așa fel încât în timpul petrecut la lucru să produci ceva, să produci plusvaloare. Cercetarea ar trebui să beneficieze de același sistem de salarizare cu învățământul. În același timp însă, separat, trebuie construită o pagină de buget care să recompenseze activitatea academică și rezultatele concrete. Sperăm ca în felul acesta să putem aduce spre cercetare toate vârfurile din învățământul superior. Am creat în societate zeci de programe pentru anumite categorii de tineri, dar niciodată nu ne-am gândit la tinerii de elită. Avem nevoie ca această elită să producă aici, în România. Dacă prin ei producem plusvaloare pentru alții, pe care apoi să o importăm, vom fi pedepsiți prin subdezvoltare”, arată președintele ASAS.

Rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni

În anii `80, la SCDA Lovrin au fost create două soiuri de grâu care s-au bucurat de multă apreciere în piață: Alex și Ciprian, iar mai nou, cercetătorii de aici au lansat  cu  succes alte două soiuri de grâu care confirmă: Dacic și, mai ales, Biharia.

Tot la Stațiunea de la Lovrin au fost create patru soiuri valoroase de cânepă cu aplicații în industria farmaceutică, alimentară, dar importante și pentru producția de fibre.

Toate acestea sunt rezultate care confirmă și susțin năzuințele cercetătorilor bănățeni de a avea propriul institut.

Viitorul Institut de Cercetare în Biotehnologii Agricole de la Lovrin urmează să înglobeze și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Oradea, dar și Stațiunea de Pajiști de la Timișoara, care acum nu mai are personal, dar are patrimoniu. Rămâne să aflăm dacă, într-un an cu mare încărcătură electorală, politicienii vor găsi timp să dea undă verde pentru înființarea primului institut din vestul României, în câmpia Banatului, la Lovrin.

Cercetarea agricolă bănățeană este pe cale să câștige un nou pariu în domeniul ameliorării grâului. Lovrin 9Z este noul cod al performanței la Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă din pusta județului Timiș.

Lovrin 9Z este, de fapt, numele provizoriu pentru un nou soi de grâu cu parametri de campion. Echipa de cercetători de la Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, condusă de dr. ing. Gheorghe Bunta, își propune ca noul soi să aibă o toleranță mare la secetă și să depășească la parametri de calitate și de cantitate tot ceea ce s-a creat până acum la stațiunea timișeană. „Acest viitor nou soi de grâu caută să se plieze mai bine pe ceea ce a fost o excepție până în urmă cu câțiva ani, dar care astăzi vedem că a devenit realitate: ierni foarte blânde, toamnă prelungită până pe final de lună decembrie, desprimăvărare timpurie, în februarie încep deja lucrările de primăvară etc.”, precizează dr. ing. Gheorghe Bunta.

Noul soi de grâu al SCDA Lovrin își propune să valorifice aprovizionarea cu apă din sol ce se adună totuși în perioada de toamnă-iarnă, destul de precară, și să evite perioadele târzii de secetă din luna mai. „Anul acesta, am avut deja secetă încă din luna aprilie. Dacă ne uităm la cât de puțină apă s-a acumulat până acum, nu ne vine să credem, în condițiile în care, de regulă, în Banat și Crișana aveam suficientă apă pentru cultura grâului. În principiu, va fi un soi cu o talie mai înaltă, ceea ce presupune că în anumite condiții ar trebui să se aplice stabilizatori de creștere. Este recomandat în special atunci când se aplică o fertilizare abundentă, mai ales pe bază de azot. Contează foarte mult aparatul foliar, fotosinteza, bucătăria plantei. Noi zicem că și dacă nu se aplică regulatori de creștere, dacă nu survin furtuni mai ales după perioada de umplere a bobului, va rezista foarte bine la cădere”, explică dr. ing. Gheorghe Bunta.

Calitate, cantitate, stabilitate

Cercetătorii de la SCDA Lovrin se așteaptă ca noul soi de grâu, botezat provizoriu Lovrin 9Z, să aibă producții atât calitative, cât și cantitative, dar și stabile. „Progresul în domeniul calității grâului se obține mai greu, dar rămâne la același nivel, adică grâu panificabil. Cumularea de proteină variază foarte mult, de la 12% la 16%, în funcție de condițiile climatice, de fertilizare, de controlul bolilor și, bineînțeles, de factorul genetic. Are potențialul de a realiza producții mari și stabile, dar și de calitate corespunzătoare. Sper să depășim șase tone la hectar la nivel de întreaga Românie, dacă vorbim despre o medie de producție, obținută în condiții foarte variate de sol, de climă, de aprovizionare cu apă și elemente nutritive, ceea ce este foarte bine. Noul soi va depăși tot ce am obținut până acum în domeniul ameliorării grâului”, arată Gheorghe Bunta.

În 2024, noul soi de grâu este testat în peste 20 de stațiuni de cercetare din întreaga țară, urmând ca din toamnă să fie lansat în rețeaua Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS). „Anul acesta, obținem rezultate din rețeaua de stațiuni la nivel de țară și mizăm că vom obține producții foarte bune. Este o selecție, o preselecție înainte de a fi lansat în rețeaua de testare a ISTIS. Mai mult ca sigur că din toamnă îi dăm drumul la testare în această rețea, unde obligatoriu trebuie să fie testat în condiții diferite, timp de trei ani. În momentul în care lansăm un soi în producție, trebuie să oferim și o tehnologie specifică a acelui soi, ceea ce se referă la epoca de semănat, la densități, la fertilizare, la anumite tratamente sau sensibilități. De exemplu, virusul piticirii grâului este o problemă în ultimii ani. Acesta este vehiculat de cicade și de afide, care zboară atât toamna, cât și primăvara devreme, și atunci sigur că este important să avem un soi care să tolereze atacul acestor cicade, care să evite răspândirea masivă a virusului. Este un aspect pe care-l avem în vedere, în contextul schimbărilor climatice”, subliniază Gheorghe Bunta.

Așteptările de la noul soi sunt mari și la nivelul conducerii SCDA Lovrin. Conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga ne-a spus că pe linii de grâu va fi continuitate în următorii ani. „Va veni un nou soi cu calități mult mai bune decât ce avem în momentul de față. Urmează alte două linii, la care mai avem de lucru doi-trei ani, până când le vom lansa în rețeaua națională de testare. De altfel, misiunea noastră este să creăm soiuri și hibrizi noi, perfect aclimatizați la condițiile pedoclimatice din zona noastră, care să vină atât cu cantitate, cât și cu calitate, și, până la urmă, cu profit pentru fermieri, iar soiul Biharia este deja o certitudine în multe ferme din țară”, a punctat directorul SCDA Lovrin, Marinel Horablaga.

Biharia bate Glosa

În numai doi ani, cel mai recent soi de grâu creat la SCDA Lovrin, Biharia, a confirmat în piață, având vârfuri de producție de peste 9.000 kg/ha atinse la Combinatul Agroindustrial de la Curtici, județul Arad. „Am luat în cultură soiul Biharia și cu satisfacție spun, pentru că sunt din vestul țării, că soiul Biharia a bătut Glosa, soiul creat la Institutul de la Fundulea, care la un moment dat ajunsese la 65% din suprafața de grâu a României. Există potențial. De la soiul Biharia, eu am obținut 9.020 kg/ha cu indici de calitate foarte buni, am avut 16% proteină. L-am păstrat în cultură și anul acesta. Am avut discuții cu cei de la Fundulea, dar astea sunt rezultatele. Le-am avut puse brazdă-n brazdă și am aplicat aceeași tehnologie. Astea-s rezultatele, Biharia bate Glosa”, concluzionează fermierul Dimitrie Muscă, director general CAI Curtici.

Pentru a obține rezultatele dorite, în cercetare nu este suficientă priceperea. Răbdarea se dovedește a fi determinantă. Munca la crearea acestui nou soi de grâu a început încă din anul 2010 și, dacă în cei trei ani de testare în rețeaua ISTIS, Lovrin 9Z va da rezultatele scontate, urmează ca el să fie botezat, omologat și lansat în piață în 2028.

Pe Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, l-am mai avut invitat în paginile revistei noastre, de mai multe ori, dar personalitatea, experiența și erudiția bine-cunoscute ne determină să ne dorim să îi aflăm opinia în cât mai multe chestiuni pe care le întâlnim azi în agricultură, de aceea ne bucurăm ori de câte ori va fi de acord să stea de vorbă cu noi. 

Reporter: Ce reprezintă astăzi cercetarea agricolă? Sunt 63 de institute și stațiuni de cercetare, care au mai rămas, urmează reorganizare?

Valeriu Tabără: Nu. Deocamdată, rămân așa. Sperăm să le putem păstra, pentru că numărul pe care-l avem, și, mai ales, locația lor sunt absolut necesare pentru a răspunde problemelor specifice pentru fiecare zonă, aș spune chiar microzonă, în parte. Sistemul de cercetare în agricultură a fost construit cu acest scop acum aproape o sută de ani, de-a lungul cărora s-a făcut simțit în evoluția agriculturii și a spațiului rural românesc, dar și în evoluția României în general, ca țară cu o economie în care agricultura joacă un rol determinant. Pe cele nouă secții pe care le avem noi, care sunt, de fapt, domenii de activitate ale agriculturii și cercetării științifice, avem institute și stațiuni și sunt formate colective de cercetare, cu preluarea unor problematici din generație în generație.

Așa se face că România dispune la această dată, cred că printre puținele din Europa, de experiențe de lungă durată, în special cele care privesc fertilizarea și evoluția însușirilor solului, dar și a unor însușiri de producție ale solului și nu numai, de peste 70 de ani. Doar Marea Britanie și Germania mai au ceva asemănător, dar nu la aceeași extindere. Nu mai vorbesc de restul băncii de date experimentale, adunate de-a lungul anilor, care sunt un adevărat patrimoniu pentru România, greu de găsit în alte părți.

„Dacă vrei să te dezvolți, nu o poți face cu import de cercetare. Sigur, în fazele inițiale sau în anumite momente de criză, poți să te bazezi pe import de materiale de cercetare sau pe rezultate de cercetare de afară, dar nu poți trăi prin ele ca să poți face performanță.”

Reporter: Ați vorbit de bănci de date și mi-a fugit gândul la băncile de gene. Avem la Suceava, parcă ceva, și mult-trâmbițata, discutata, de la Buzău.

Valeriu Tabără: Este o bancă de gene în toată regula la Suceava, sigur, nu la mărimea la care există în alte zone ale globului, dar este o bancă de gene care, prin efortul unei echipe excepționale și prin extrem de multe greutăți, începând cu activitatea dr. Mihai Cristea, pentru că el i-a pus bazele, și continuând cu actuala conducere, se încadrează în rețeaua internațională, este recunoscută de FAO și participă la absolut toate activitățile legate de ceea ce înseamnă specificul băncilor de gene la nivel mondial. Ceea ce este la Buzău este mai mult un depozit de semințe, pentru că o bancă de gene implică multe alte lucruri, o activitate specifică. Mai ales că nici n-am putea să ținem două bănci de gene cam pe același domeniu, pentru că și colecțiile de tomate și de legume, și de fasole, plante medicinale, plante furajere, nu mai vorbesc de cereale, se găsesc în Banca de gene de la Suceava. Sunt vreo 24.000 de astfel de forme și mai sunt în locație până la 50.000. Dacă se va pune problema, ne vom concentra atenția și susținerea astfel încât banca de gene de la Suceava să poată să continue cu succes procesul de colectare și de gestionare a genelor care se găsesc în România.

Sigur că avem probleme importante în alte două domenii, și anume în viticultură și pomicultură, unde, din păcate, n-am reușit să facem prea multe, deși avem colecțiile constituite, însă până la gestiunea corectă și conform regulilor unor bănci de gene mai este puțin timp. Facem demersuri, se pare că există receptivitate și la nivelul de conducere: a Guvernului, a Ministerului Agriculturii, la Parlament, în așa fel încât în perioada următoare să putem constitui și organiza banca de gene și în aceste două domenii, mai ales că a fost antamată o colaborare și cu colegii din Republica Moldova, să facem această bancă de gene pentru întregul spațiu românesc. Însă problema este că nu trebuie să întârziem prea mult. Dar una dintre problemele cele mai mari este Banca de gene din zootehnie. Și aici există anumite preocupări, se pare că foarte mulți n-au înțeles ce înseamnă o astfel de bancă de gene și faptul că în aceste schimbări climatice și în ce se întâmplă la această dată la nivel, și regional, dar și mondial, partea cea mai în pericol este zootehnia și, practic, animalele. Ele sunt cele care pot dispărea la un moment dat și să nu le mai poți reface.

Ucraina a avut un model de bancă de gene pe zootehnie. Din păcate, se pare că atunci, în prima perioadă a atacului rusesc, printre instituțiile distruse a fost și banca de gene de zootehnie de la Harkov. Noi am intrat imediat în contact cu ei, pentru că în cadrul Asociației Academiilor Europene suntem într-o relație bună cu ei, dar, din păcate, nu s a mai putut transporta nimic pentru a putea să aducem și să gestionăm la Suceava parte din ce aveau ei. Ceea ce este important acum este că Banca de gene de la Suceava este solicitată în câteva țări din fostul spațiu sovietic de a participa la organizarea unor bănci de gene – cazul Georgiei, de pildă.

„Seceta din România nu este egală cu cea din Spania. Seceta din Bărăgan sau din Dobrogea are anumite particularități, este foarte mult legată și de seceta atmosferică, de o anumită perioadă când apare, de tipul de secetă care apare și așa mai departe. Pentru aceasta trebuie să ai culturi noi. Evident, trebuie să ai și tehnologii, dar nu sunt suficiente, trebuie să ai și plante noi.”

Reporter: Să discutăm în continuare despre provocările cercetării agricole românești, având în vedere ultimele evoluții în ceea ce privește cercetarea, realizarea de soiuri și hibrizi pe plan european și mondial, biotehnologii, tehnici genomice.

Valeriu Tabără: În primul rând, vreau să spun ce am mai spus și altă dată: în orice economie, dacă vrei să te dezvolți, nu o poți face cu import de cercetare. Sigur, în fazele inițiale sau în anumite momente de criză, poți să te bazezi pe import de materiale de cercetare sau pe rezultate de cercetare de afară, dar nu poți trăi prin ele ca să poți face performanță. De ce? Pentru că rezultatele de cercetare, din orice domeniu, încep să fie din ce în ce mai scumpe. Urmărind multe dintre discuțiile internaționale, și nu de acum, sunt de foarte mult timp în ele, pot spune că cercetarea agricolă va fi fundamentul pentru ceea ce înseamnă viața pe pământ. Nu cred că e o problemă că populația crește, ci cum produci hrană pentru acești noi locuitori ai Terrei.

Părerea mea este că prin cercetarea care este la această dată, prin potențialul exploatat la nivel mondial, lumea are extrem de multe rezerve. Am pe masă, în lucru, activitatea lui Norman Borlaug, el fiind primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace pentru realizări extraordinare în agricultură. A fost pentru prima dată în istoria lumii când un om, prin perseverență și aplicând rezultate de cercetare, a reușit să blocheze extinderea foametei în lume. Și nu numai atât, a făcut din țări, care erau de obicei abonate la foamete – India, Mexicul, țările din sudul Asiei, parte din țările latino-americane, țările africane –, chiar exportatoare de cereale – cazul Indiei, care este exportatoare de grâu și de orez azi; Mexicul este exportator de grâu. Ce s-a întâmplat atunci, în anii ’60-’70? Descoperirile din genetica moleculară, începute încă din prima parte a secolului 20, care au culminat cu descoperirea ADN-ului, au dus la două domenii de revoluție în lumea științei: în medicină și în agricultură. Realizarea unor soiuri de grâu mai pitice, cu capacitatea de a valorifica îngrășămintele, reducerea taliei la orez și creșterea cantităților de îngrășăminte, îmbunătățirea tehnologiilor, introducerea irigațiilor, a sistemelor de protecție, toate sunt elemente ale revoluției verzi.

Dar la această dată, problema numărul unu a țărilor care au potențial agricol este nu să se bazeze pe import de cercetare, ci să-și poată produce singure cercetarea. Și, mai ales, să producă cercetare care să aibă rezultate care să răspundă condițiilor climatice particulare fiecărei țări, dar și fiecărei microzone. Că aici este marea problemă a României, care nu este o țară oarecare la nivel european. Seceta din România nu este egală cu cea din Spania. Seceta din Bărăgan sau din Dobrogea are anumite particularități, este foarte mult legată și de seceta atmosferică, de o anumită perioadă când apare, de tipul de secetă care apare și așa mai departe. Pentru aceasta trebuie să ai culturi noi. Evident, trebuie să ai și tehnologii, dar nu sunt suficiente, trebuie să ai și plante noi. De exemplu, la porumb noi avem de obicei în fiecare an, cu tot Green Dealul european, la 1 iulie începe uscarea porumbului și a florii-soarelui în Bărăgan. Prin 15 august, de multe ori începem să recoltăm floarea-soarelui. La porumb aproape nu mai avem ce recolta. Problema nu este seceta pedologică, ci arșița atmosferică, indicele de ariditate — acel raport dintre temperatura aerului și umiditatea relativă a aerului, când umiditatea relativă a aerului se apropie de 30% planta de porumb nu mai are cum să reziste — și temperaturi foarte înalte — dacă patru zile stomatele la porumb nu se deschid, rămân închise, și așa rămân dacă temperatura se menține în aceste patru zile la valori peste 20°C, cum sunt în iulie-august, practic planta nu-și mai revine niciodată. Și asta e marea provocare, de a crea plante care să tolereze astfel de șocuri termice și de umiditate. De pildă porumbul, eu l-am asemănat întotdeauna cu sorgul, la care închiderea stomatelor începe la 38-40°, în timp ce la porumb începe la 28-30°. Această diferență de 10°C s-ar putea foarte ușor transfera printr-un schimb de gene sau anumite fracțiuni de genom, care să scoată porumbul de sub raza aceasta a secetei atmosferice. E un exemplu, sunt și altele, pentru că din păcate zona noastră, Bărăgan, Dobrogea, supusă deșertificării, nu este legată numai de porumb. Afectează pășunile. Ne punem problema: ce fel de zootehnie vom face în viitor?

„În lume, în timp ce au crescut performanța și gradul de adaptabilitate, s-au redus cheltuielile, pe când în Uniunea Europeană au crescut costurile, și producția nu e chiar la nivelurile cele mai înalte, ba de multe ori sunt și șocuri de greșeli tehnice sau chiar riscuri cu anumite produse agroalimentare cărora le dă drumul pe piața UE.”

Reporter: Deci ar trebui să vorbim despre biotehnologii, de noile tehnici genomice.

Valeriu Tabără: Noi nu prea vorbim în România, pentru că și aici intrăm cu zonele acestea de politică, de politizare, de decizii administrative, uneori e de neînțeles cum putem accepta așa ceva. Dar la nivel mondial, la această dată, sunt două tipuri de agricultură. Noi vorbim de agricultura Uniunii Europene, e adevărat, o agricultură care a fost și este în continuare o agricultură performantă, dar să nu uităm că în lume, în timp ce au crescut performanța și gradul de adaptabilitate, s-au redus cheltuielile, pe când în Uniunea Europeană au crescut costurile, și producția nu e chiar la nivelurile cele mai înalte, ba de multe ori sunt și șocuri de greșeli tehnice sau chiar riscuri cu anumite produse agroalimentare la care se dă drumul pe piața UE.

Reporter: Vă referiți la legislația care constrânge fermierul să utilizeze anumite tehnologii.

Valeriu Tabără: Din păcate, această legislație se duce prea mult pe constrângerea elementului de bază, care este producătorul și care este direct legat de natură. În restul lumii este o agricultură care se face pe mai mult de 300 de milioane de hectare. Și nu vreau să încep cu SUA ca performanță, sau cu Canada. Dar uitați-vă ce s-a întâmplat în Brazilia și Argentina, Brazilia devenind în ultimii 20 de ani cea mai mare producătoare de proteine din lume, și proteină vegetală, și proteină animală, și performanță în agricultură – carne. Argentina, la fel. Nu mai vorbesc de Australia, Africa de Sud, încep țările asiatice unele dintre ele, inclusiv Bangladesh, despre care nu prea a vorbit nimeni. Nu se spune că acolo există niște institute de biotehnologie excepționale, prezente la toate manifestările de anvergură mondială. În timp ce în Europa se pune un fel de restricție artificială, poate o cenzură mai dură decât cea care a fost în timpul Inchiziției, față de ceea ce înseamnă dezvoltarea – nu e vorba de a crea forme sau organisme noi care să fie împotriva naturii sau împotriva a ceea ce înseamnă preceptele de alimentație și așa mai departe, sau să fie în contradicție cu mediul. Pentru că venim cu două exemple. Soia zisă „modificată genetic”, obținută prin biotehnologii. În primul rând, soia nu are corespondent în natură, în zonele noastre, iar în al doilea rând, ea se polenizează cu floarea închisă, este o plantă cleistogamă, ca și alunele de pământ. Avem cartoful – cartoful modificat genetic. N-are corespondent în natură, n-are cu cine se încrucișa, deci se înmulțește vegetativ. Cum să-i impurifici?

Problema aceasta cu biotehnologia a început în 1996. Practic, atunci a fost generalizată în lume și a început extinderea culturilor de OMG-uri, în primul rând cu soia, porumbul, a urmat sfecla de zahăr, este o modificare excepțională la bumbac împotriva atacului de Helicoverpa armigera, de omida capsulelor; apoi este acea realizare senzațională pentru populația asiatică, orezul galben. 

O altă problemă: noi discutăm despre mediu, eliminarea pesticidelor. Păi nu le poți face în condițiile în care ai schimbări climatice, în care numărul și agresivitatea agenților patogeni și a dăunătorilor crește și tu să nu ai rezistență naturală. Nu mai poți apăra producția decât intervenind cu substanțe de combatere. Or, prin astfel de biotehnologii poți crea forme cu toleranță și cu rezistență artificială. Și am dat un exemplu existent în România: de pildă, Portulaca oleracea, iarba aceea grasă, este o buruiană căreia nu-i dai prea mare importanță. În Dobrogea, de pildă, o întâlnești exact în perioadele de secetă, pe terenuri foarte bătătorite, pe cărări chiar. Se face de un diametru până la un metru. Dacă o iei și o strângi, culegi un pahar de apă din ea, care este apă de băut. Cum Dumnezeu face această plantă să acumuleze, pe seceta aceea cumplită, unde la nivelul solului se ajunge până aproape de 60°C, ea acumulează apă și rămâne verde? Gena aceea, pe mine, ca ameliorator, cercetător, mă interesează s-o iau și s-o transfer, de pildă, la sfecla de zahăr sau la oricare altă plantă. Nu este nicio problemă, nu-mi aduce un lucru rău, ci unul bun. 

Și mai dau un exemplu, pentru că și noi, fitotehnicienii și botaniștii, spunem că sistemul radicular la cânepă e dezvoltat și dă rezistență la secetă. Nu e așa! Și frunza contribuie fundamental în reglajele acestea la metabolismul apei. Și vă dau cazul cânepei sălbatice, pe care o întâlnim în Dobrogea, în Bărăgan, în toate zonele unde este tăpșanul foarte călduros, pe marginea drumului. Rădăcina la cânepă este 8-12% din întreaga plantă – de ce rezistă la secetă? Pentru că frunza are mecanismele fiziologice diferite în a valorifica și a echilibra metabolismul apei și al celorlalte substanțe care intră în ea. Or, acest mecanism mă interesează. 

Uniunea Europeană prea se joacă și se joacă de mult. Ne-ați auzit aici, că ați fost mereu alături de noi. Prima dată în ultimii patru ani, când a apărut programul dnei Ursula von der Leyen cu Green Deal, aici stând și analizându-l cu creionul în mână, am spus că el nu va reuși. 

„Începând cu 1996, când în Uniunea Europeană s-a introdus principiul precauției, ca să nu se permită biotehnologiile, nu s-a întâmplat absolut nimic, nici măcar un mic accident, o tuse sau ceva, din cauza creațiilor de biotehnologii. Nu mai vorbesc de medicină, care trăiește la această dată din marile realizări în domeniul biotehnologiilor.”

Reporter: El a apărut fără să aibă în spate vreo analiză asupra impactului.

Valeriu Tabără: N-a avut suportul științific. Inclusiv chestiunea aceasta cu dioxidul de carbon este o chestiune discutabilă. Nu așa trebuie pusă problema. Pentru că de-a lungul secolelor, dacă ne uităm la proporția de dioxid de carbon din atmosferă, nu s-a modificat. Apoi, dioxidul de carbon este component de viață. El este primul care intră în crearea substanțelor organice. S-ar putea crea viață fără dioxid de carbon? Cum să se creeze? În procesul de fotosinteză, dioxidul de carbon este la fel de important ca oxigenul. Și aici sunt chestiuni de discutat, și ar trebui mult mai multă atenție dată științei – sigur, științei care nu intră în sistemul speculativ, pentru că și știința speculează. Dar eu vă dau un exemplu ca argument: începând cu 1996, când în Uniunea Europeană s-a introdus principiul precauției, ca să nu se permită biotehnologiile, nu s-a întâmplat absolut nimic, nici măcar un mic accident, o tuse sau ceva, din cauza creațiilor de biotehnologii. Nu mai vorbesc de medicină, care trăiește la această dată din marile realizări în domeniul biotehnologiilor. Schimbarea moleculelor sintetice din medicamente cu formule naturale. Vrem-nu vrem, ne va duce spre ceea ce înseamnă biotehnologie ca să pot să cresc substanța activă acolo. Dar de ce n-aș crește, de pildă, calitatea în grăsimile produse de soia? Aminoacizii. Sau structura uleiurilor din plantele vegetale. De ce nu am merge mai departe, pentru că biotehnologiile se pot aplica foarte bine și la animale. Noi vorbim prea puțin de problema aceasta a animalelor. A apărut doar „oaia Dolly”, dar am văzut astfel de realizări în China, de pildă. Pentru că acolo cercetarea nu stă pe loc. Sunt extensii, sunt dotări tehnice acum noi, sunt formări în universități pe specializări aproape de domeniul visului sau SF-ului. 

Mi-a mai scăpat o chestiune: fiziologie, genetică, ameliorare, dar nu facem microbiologie, într-o lume în care problema aceasta a microvieții este una de o importanță colosală. Inclusiv pentru sol, pentru plante.

Iată numai în domeniul brânzeturilor sau în domeniul vinurilor câte tipuri de fermenți și de microorganisme trebuie să ai ca să poți să dai calitate.

Reporter: Ce are cercetarea agricolă românească acum de valoare, astfel încât să ne batem de la egal la egal? Spre exemplu, soiurile de cereale românești au fost cele care au rămas la sufletul producătorului nostru și au avut procent bun de vânzare, peste 50%-70%, până în ultimii ani. 

Valeriu Tabără: Cel mai bun lucru pe care-l are România este că are un sistem organizat de cercetare în agricultură. Mai bine spus, în biologie aplicată. Care nu-i trebuie foarte mult ca să poată să se ducă spre zona de performanță. Apoi, încă are oameni formați din generațiile anterioare și care mai au capacitatea de a forma noi oameni, fără costuri foarte mari. Are, de asemenea, o oarecare dotare tehnică, o organizare a cercetării pe care nu foarte multă lume o are, pe sistemele moderne și pe cele care dau certitudine că se pot obține rezultate.

Ce nu are cercetarea? În primul rând, nu are prioritate în decizia politică și administrativă. Cercetarea, din păcate, în România, nu e vorba doar de cea agricolă, este pe ultimul loc în continuare, ca finanțare, ca atenție; uitați-vă și acum la sistemul de salarizare, este sub orice critică, când acest sistem de cercetare ar putea să fie nu colectorul, ci beneficiarul, odată cu întreaga economie, al vârfurilor produse de învățământul românesc, în principal. Șefii de promoție – unde s-au angajat în ultimii ani șefii de promoție? A interesat pe cineva? S-au dus afară. Unii nici măcar nu lucrează pe domeniile lor. Un realizator, un șef de promoție care-mi produce soiuri, care-mi produce tehnologii noi, care-mi produce un element nou este la fel de important, dacă nu mai important decât un sportiv care câștigă două-trei medalii de aur la olimpiadă. Pentru că acest om produce o viață întreagă într-un sistem. Noi am îndepărtat acești oameni. Asta nu are acum sistemul românesc: nu are oameni, resursa umană la nivelul la care ar putea să aibă. Dar revin: România are structura, are organizarea, are băncile de date, nu începe de la zero, are o bază materială care, chiar dacă nu este performantă, ea poate fi… și, sigur, lipsește o dotare tehnică la vârf și resursa umană care să fie stimulată să vină să fie formată pentru așa ceva. România nu ar trebui să fie importatoare de materiale de cercetare, ea trebuie să fie exportatoare.

Reporter: Care sunt posibilitățile de finanțare astăzi, pe care le are cercetarea, pentru a se dota și a reuși să atingă nivelul de performanță de care ați amintit?

Valeriu Tabără: Vă spun ca să știe multă lume, dar după 1990 finanțarea cercetării agricole a reînceput prin 2016. De prin 1990 până în 2016, practic cercetarea agricolă n-a fost finanțată. A fost lăsată la voia întâmplării, dar nu numai atât, i s-au luat și bazele care produceau surse financiare ca să poată să-și ducă cercetarea. 

„Apar forme noi de agricultură. Agricultură urbană: noi nici nu discutăm despre ea. Agricultură pe verticală – noi nu vorbim despre ea. Agricultură aerobică… sunt niște lucruri colosale!”

Reporter: Vreau să discutăm și despre faptul că veniți din agricultură, dintr-o familie de agricultori, dintr-o zonă extraordinară a României, din Apuseni, de la Sălciua.

Valeriu Tabără: Da, din zonă de munte care n-a fost cooperativizată niciodată. Eu mi-am tăiat vârfurile de la opinci, pentru că eu am purtat opinci până în clasa a VIII-a, până am mers la liceu. Cu opincile mergeam la coasă, nu cu bocancii. Și atunci dimineața pe rouă te mai duceai un pic cu opinca, numai că era groasă, și îi tăiai vârful cu coasa… să cosești la o pantă de 45°, 50°, 60° nu e chiar simplu. Sau să încarci carul cu fân și să nu se răstoarne, de pe la 800 m altitudine, și să-l cobori.

Reporter: Singur la părinți?

Valeriu Tabără: Nu, trei frați. Dintr-o familie de țărani. Tatăl meu a fost și el muncitor necalificat, a lucrat la Baia de Arieș, în sistemul de acolo în care țăranul cu muncitorul era cam același lucru, adică noaptea se duceau la schimbul de noapte, iar dimineața, după o foarte mică pauză, punea mâna pe coasă, pe sapă, pe tot ce era gospodărește ca să-și ducă și munca de țăran.

Reporter: Deci v-ați născut într-o familie în care n-ați fost deloc menajat, ați fost introdus direct la treabă împreună cu frații.

Valeriu Tabără: Da, de la 5-6 ani ne trimitea cu vaca la pășune, cred că mai mult avea grijă vaca de noi decât noi de vacă, dar de pe la 7-8 ani am avut uneltele făcute special pentru noi, pentru copii, inclusiv coasă mai mică, o aveam în mână. Nu ne cerea nimeni să facem minuni, dar să dai cu ea să te înveți aia o făceai de mic, și nu o făceam numai noi. Aproape toți copiii de gospodari, indiferent unde lucrau părinții. Eu nu știu să fi fost cineva să fi rămas acasă. Toată lumea eram cu o anumită treabă de făcut. Practic, noi i-am învățat pe Eminescu și pe Coșbuc stând la vaci sau în pauzele de întors otava, fânul, de făcut clăile și așa mai departe.

Reporter: Și asta ați făcut-o tot timpul cât ați fost…

Valeriu Tabără: Da, până eram student, toate vacanțele, cu foarte mici excepții când eram student, le-am făcut acasă, la coasă, la fân. Și când m-au luat prima dată, de am ajuns ministru la Agricultură, m-au luat din brazdă, de la coasă.

Reporter: Credeți că perioada asta, comparând-o cu aceea, în care părinții își oblojesc copiii, nu-i mai duc la muncă, îi cocoloșesc, face bine?

Valeriu Tabără: Nu știu dacă-i cocoloșesc. Cred că le îngreunează viața. Pentru moment, pare că este o favorizare pentru copii, dar, pentru ceea ce înseamnă viitorul, nu cred. Pentru că eu cred sincer că un copil – și eu am doi copii, au crescut tot acolo la munte, la părinții mei și alături de părinți la fân, la tot felul de lucrări. Ei se obișnuiesc prima dată și vin în contact cu ceea ce înseamnă rosturile vieții. Toate elementele vieții, de la tinerețe și până la bătrânețe. Cred că un copil trebuie să știe toate lucrurile acestea, să nu-i fie ascunse. Cred că acolo când îi cocoloșesc sau când pe un copil nu-l lasă să iasă, sau pe tânărul de lângă tine, la contactul direct cu problemele vieții, nu fac decât să-i îngreuneze viața. Și eu cred că partea aceasta, și nu întâmplător, cred că au fost perioade când zonele rurale au dat oameni de foarte mare valoare tocmai datorită acestor contacte legate de viața reală de acolo. Mie-mi pare rău că școala la această dată și educația în mediul rural practic elimină din potențialul științific și nu numai, potențialul unei comunități întregi, partea aceasta de rural. 

De la Școala generală din Sălciua, în 1963, noi am intrat 14 numai în liceul din Baia de Arieș, 14 din aceeași clasă. Când am terminat liceul din Baia de Arieș, care se bătea cu liceele de la Cluj, Turda, din 32 de elevi, 28 am terminat studii superioare. Cu olimpiade, cu absolut toate concursurile posibile. Astăzi nu mai auzi de ele.

Reporter: Să mai facem un pas, apropo de pasiunea pe care ați avut-o întreaga viață și o aveți în continuare pentru agricultură. De la liceul din Baia de Arieș ați ajuns la agronomie. Cum? De ce a fost așa?

Valeriu Tabără: Eu n-aș spune că a fost o pasiune, pentru că vreau să vă spun un lucru pe care probabil copiii de la țară nu-l spun sau nu l-au spus. Noi abia așteptam să vină școala, să se termine vacanța. Atât era de greu în perioada de vacanță, pentru că lucrai de dimineața, de la patru, până seara la zece, erai în câmp cu tot ce trebuia. Adică, duceai gospodăria cu părinții alături sau uneori chiar îi înlocuiai. Eu nu spun că mi-a venit pasiunea de agricultură, că asta a fost. Eu am vrut să fac istoria. La Baia de Arieș însă m-am întâlnit cu un profesor, mie mi-a fost și drag, am și făcut cu el prima dată Capitolul 5 din biologie, care era genetica moleculară; până în 1965-1966 nu se predase, nu aveai voie să predai genetică moleculară. Era Miciurin & Lysenko, știința sovietică. Am făcut atunci, eram destul de bun la biologie și profesorul meu, care făcea parte din echipa de concurs sau făcea uneori parte la Facultatea de Agronomie de la Cluj, mi-a spus odată „tu dai importanță foarte mare istoriei, dar să știi că tu ai fi excelent pentru agronomie”. I-am spus: știți, eu mă pregătesc pentru istorie. Și am și dat admitere la Istorie universală, voiam să fac arheologia, istorie-filozofie cu cele două secții. Au fost 20 pe un loc la Cluj, la Babeș-Bolyai, la Facultatea de Istorie-filozofie, secția Istorie universală. Și am picat în primul an, nu la mare diferență, dar am picat. Ce înseamnă un destin… M-am dus și am făcut un an de tehnică financiară la Timișoara, care mi-a prins în viață senzațional. Aveam rude acolo, se înființase Facultatea de Științe Economice atunci, în 1967. N-avusesem timp să mă pregătesc. Când am ajuns acolo am văzut, era și concurență foarte mare, și am zis: mă duc și fac armata – pentru că noi, băieții, eram atunci imediat chemați – și mergând pe stradă m-am întâlnit cu o verișoară care-mi zice: de ce să te duci? Uite, se dă admitere la tehnică financiară postliceală, îți trebuie matematică și încă ceva, dar la nivel de uman, nu de real. N-aveam nicio problemă. M-am dus și am intrat al doilea sau al treilea. Și m-am înscris, am urmat un an, dar după un an, concomitent cu anul respectiv m-am pregătit și am dat admiterea la Agronomie la Timișoara. Mi-am revizuit partea de istorie, n-am mai revenit asupra ei, a rămas o pasiune, și acum fac istorie și am o bibliotecă extraordinară. Și m-am apucat de agronomie.

Am terminat Facultatea de Agronomie la Timișoara, am devenit unul dintre cei mai serioși. Pregătire bună la aproape toate activitățile studențești. Am fost împreună cu colegul Daea, că noi am fost colegi de an, și ne țineam de treabă. Și am hotărât în anul cinci că mă voi duce să lucrez în viticultură. Ăsta a fost țelul meu: fac agronomie, dar mă voi duce la viticultură. În anul doi eu m-am dus și m-am înscris la Cercul științific de vinificație-viticultură, în care se intra foarte greu, doar dacă aveai de la 8,50 în sus. Nu puteai intra altfel, nu te primea profesorul. Și de acolo am participat la tot ce însemnau lucrări în toate podgoriile Banatului – de atunci ne știam. Mi-am făcut lucrarea de diplomă, am făcut practica la Șagu Arad, în podgoria de la Șagu, am pregătit atunci struguri, c-am și lucrat. Și când a fost repartiția, eu mă pregăteam, pentru că aveam fermă unde să merg, era fermă la Jidvei, fără să fie aranjat. Dar au apărut două-trei ferme viticole în țară și dusesem tratative, că se făceau atunci un fel de avantaje: ca să mergi să lucrezi în Insula Mare a Brăilei, îți dădea locuință la Brăila sau în București și erai fermier acolo. Și mi-a stat în gând, pentru că eu nu provin dintr-o familie bogată, să merg. Dar în momentul în care m-am apropiat de final, apăruse un loc la Lovrin, pe repartiția guvernamentală, și toți profesorii mei spuneau: „Nu, în cercetare Valeriu, la Lovrin!”. Și s-a întrunit Consiliul științific al facultății, mi-au dat recomandare – pentru că nu puteai rămâne în învățământ sau în cercetare fără recomandarea Consiliului științific – și am plecat cu repartiție guvernamentală la Lovrin. Aia a fost o a doua etapă a vieții mele, într-un colectiv senzațional, în care n-aveai scuze: ori te autoeliminai, ori trebuia să ajungi la nivelul lor, să te pregătești și să devii ca ei. Și am ales a doua variantă, aceea de a fi ca ei, să învăț de la ei – că erau oameni grei de tot, oameni cu realizări fantastice în cercetare.

Reporter: Deci primul loc de muncă, Stațiunea de la Lovrin, în 1973. Tânăr cercetător. Deci ați bătut la porțile cercetării…

Valeriu Tabără: N-am bătut eu, cât mi-au deschis alții porțile și m-au împins pe ușă înainte. Eu zic că m-au împins, efectiv. Mă și căsătorisem, soția îmi promisese că vine cu mine, plecăm din Timișoara, ei, nu s-a întâmplat chiar așa…

Reporter: Soția bănățeancă sau tot din zonă? 

Valeriu Tabără: Soția mea a crescut la Timișoara, ea a rămas orfană de mică și tatăl ei a făcut parte din primul echipaj al Bricului Mircea. În 1939, când a fost adus de la Hamburg, a scris și un jurnal – marinar simplu – dar este în Muzeul Marinei la Constanța cu acel jurnal, o chestie extraordinară făcută de tatăl ei. Am cunoscut-o la Timișoara, ne-am căsătorit… adică nu ne căsătorisem încă, dar eram…

Reporter: Era studentă tot la agronomie?

Valeriu Tabără: Nu, era funcționară. Am plecat la Lovrin, la Lovrin în prima lună m-am întâlnit cu unul dintre marii directori ai agriculturii României, Emil Vlaicu. Făcea parte din cei șase selecționați de Regina Maria pentru domeniul de la Banloc, din Timiș. Ani de zile a fost directorul unui IAS în apropiere de Lovrin, cu rezultate senzaționale. Unul dintre marii agronomi, bun prieten cu Nicolae Josan, cu Mureșan, cu care cred că a fost și coleg la Cluj. Și când m-am dus prima dată acolo, era în primul rând bucuros că mergea acolo prima dată un ardelean. El era de la Dej, extrem de încântat de faptul că vine un ardelean după câțiva ani buni. Și era să devin protecționist. Eram la el în birou când vine un telefon de la București de la un om pe care nu-l văzusem niciodată, dar de care știam și care se numea academician Nichifor Ceapoiu, era șeful programului cânepă pe țară. Crease și soiul 153, primul soi, cu Carmaniola prin 1958-1960, și a scris una dintre cele mai bune monografii legate de cânepă, cred că la nivel mondial. Și sună telefonul de la București: „Ceapoiu la telefon. Domnule director, vedeți că trebuie să vă vină un tânăr absolvent de la Timișoara. Nu cumva să-l dați lui Șandru! E la mine la cânepă, la mine vine, la ameliorare la cânepă!”. Eu eram în fața biroului în picioare. Zice: „Ascultă, domnule, nu te pot da la Șandru – dar noi aveam oroare de Șandru, că știam că toți absolvenții din Timișoara nu se împăcaseră cu Șandru. Adică, mergeau și plecau…”. Și la cânepă am rămas. Am stat doi ani și jumătate, dar m-am pus la punct cu absolut toate problemele. Acolo m-am cunoscut cu domnul Iliescu. El vedea des la stațiunea Lovrin, când a fost mazilit în Banat, și eu înlocuiam pe cineva de la UTC care era în armată, și atunci participam la reuniuni. Dar nu eram comod, totdeauna aveam de spus câte ceva legat de situație. Și apoi s-a ivit o ocazie, la Universitate a crescut numărul de studenți și au avut nevoie de un asistent la fitotehnie. Și profesorul Fazekaș, care-mi fusese profesor la fitotehnie, i-a picat cu tronc să merg eu să dau concurs pentru postul de asistent. Și atunci, în 1976, în 19 decembrie – ziua când s-a născut fiu-meu – am dat concursul pentru postul de asistent. L-am luat. Dar nu te puteai duce când vrei, eu încă nu-mi terminasem stagiatura, eram inginer stagiar anul II, dar mi-a dat stafful științific, colectivul tot, mi-a dat recomandările și m-am dus la concurs. L-am luat, dar după aceea profesorul Josan, care era președintele Academiei, n-a mai fost de acord să plec de acolo, nu m-a mai lăsat să plec la Universitate. Avea nevoie de oameni, îl înțeleg. Niciunul după mine n-a mai plecat. Am făcut cu trei-patru colegi atunci și o grevă împotriva profesorului Josan și până la urmă am plecat de la Lovrin cu demisie. Dar am păstrat o relație extraordinară cu Lovrinul. Și nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte, atunci, în 1973, în septembrie, când se duceau tratative cu mine să mă duc la Lovrin – că am fost aproape forțat, că „acolo te duci, nu în altă parte”, rectorul, decanul, toți după mine – că eu voi ajunge vreodată să mă lupt să salvez Lovrinul, care era o stațiune puternică de tot. Nu putea să-mi treacă prin cap că eu aș putea ajunge vreodată acolo. Că eu o să conduc cercetarea, ca eu să fac legea după care se va conduce cercetarea românească și să devin atât de atașat. Pentru că eu am renunțat la extrem de alte multe lucruri și avantaje, și ca politician. La un moment dat un ministru, când s-a făcut Legea 45, făcuse o lege care era extrem de vulnerabilă. Cercetarea era vulnerabilă. Dar nu îndrăznea să vină cu ea la Parlament, pentru că n-avea cum să treacă. Eu nu puteam trece o lege în care, cu știința mea, să vulnerabilizez sistemul de cercetare românesc. Dacă o lăsam așa, astăzi nu mai exista deloc. Și atunci am impus regula Legii 110/1997. Astfel încât nu s-a mai putut lua, nu s-a mai putut desface, foarte greu iei de la cercetare acum teren sau patrimoniu și numai prin niște legi speciale. Dar se putea face. Între timp am ajuns, stăteam și mă gândeam, că am coordonat o carte scrisă pentru Nicolae Josan…

Reporter: Cu care, povesteați mai devreme, ați avut conflict.

Valeriu Tabără: În 4 martie 1977 — eram în plină criză, dădusem concursul și nu mă lăsau să plec, și trebuia să vin în audiență aici — m-am întâlnit cu decanul Facultății de Agronomie, Gheorghe Catrina — făceam naveta la Lovrin, iar el mergea la stațiune – și s-a oprit la mine și-mi spune „ce facem?, că e nevoie…” – o jumătate de an nu avea cine ține cursul, orele de lucrări practice. I-am zis: „Domnule profesor, mâine aș vrea să merg la București, într-o audiență la dl prof. Josan, să văd dacă nu obțin...”. De obicei obțineam cam tot ce-mi propuneam, dar atunci așa era, era puternic domnul președinte. La care decanul spune: „Nu te duce tu, că mă duc eu în audiență la el” – se cunoștea cu Josan. Și a venit, și a murit la cutremur în blocul Dunărea. Pe atunci era rector Ștefan Romoșan, lucrase în Ministerul Agriculturii și pe la Partid când era regiunea Banat, tipul destul de puternic pe picioare, dar Josan nu mai voia nici să răspundă la adresele rectorului: „Aprobați transferul!” și așa mai departe, pentru că eram încă în stagiaturi. Îmi zice: „Tu vii prin demisie”, zic: „Vin, dar mă puteți angaja? Sau mă trimite la dracu’ în praznic, rămân la dispoziția ministerului și mă dau unde vor ei”. „Vino, că te angajez! Numai tu să vrei.” Pentru mine nu era nicio problemă, cât pierdeam? Doi ani și ceva? Până la urmă, nu s-au pierdut nici ăia. Mi-am dat demisia la 1 mai 1977 și în 15 mai am fost la primele ore de practică cu studenții. M-am mai întâlnit cu Josan, de mai multe ori, iar acum eu am coordonat o carte scrisă la adresa lui, am decis să facem o distincție „Nicolae Josan, Meritul științific al Academiei” și am toate argumentele de ce trebuie făcută, și mă gândeam: „Ce-ar fi zis profesorul să vadă cine-i face chestii din astea după atâția ani? Unul care s-a tamponat cu el” – și ne-am cam tamponat… Cred că m-ați auzit că-i pomenesc de foarte multe ori numele, în momente delicate, în care unii puteau să comenteze că, vezi, Doamne, a fost... – că el a murit atunci, imediat după ce l-au arestat în decembrie 1989, de inimă rea a murit Josan. Dar la 24 de ani Josan a avut curajul să scrie conducerii partidului de atunci – apropo de ce discutam la început – că România în cercetarea agricolă nu trebuie să urmeze cercetarea sovietică sau doctrinele sovietice, pentru că nu ăla e viitorul. Și venise proaspăt absolvent de doctorat de la Moscova. Când a ajuns materialul în mâna lui Moghioroș și l-a citit, să-i cadă din mână! L-a apucat tremurul, că așa ceva nu se putea scrie și putea să ajungă în fața zidului de execuție, în sensul că în 1953-1954 nu discutau cu tine… și ăla a luat materialul și s-a dus cu el la Dej: „Uite, tovarășe, ce scrie tânărul ăsta aici!”. Și Dej a luat materialul. Și: „Ia cheamă-l încoace!”. Toți au rămas surprinși: cum să scrii atunci că să nu urmezi doctrina sovietică, a lui Miciurin? Era în plin avânt știința zisă sovietică. Și s-a dus Josan și le-a spus: „Nu ăsta e drumul. Uitați-vă în Marea Britanie, în Anglia, în Statele Unite cum se lucrează acum și s-au făcut mari descoperiri în genetica moleculară, care vor revoluționa lumea. În primul rând agricultura, și poate să scoată de sub spectrul foametei omenirea prin această chestiune – era genetician, în genetică-și făcuse doctoratul – plus în medicină vor fi realizări extraordinare datorită acestor cercetări. Și numai ei le fac. Nu e așa cum zic sovieticii…”. La care Dej zice: „Ce-ar fi dacă te-ai duce tu în Statele Unite?”. Și i-a dat o bursă de un an și s-a dus la firma Pioneer, și s-a întâlnit cu Garst. Roswell Garst a fost unul dintre marii susținători, în anii ’50, inclusiv pentru Institutul de la Fundulea. Și la firma Pioneer Josan a învățat genetică moleculară, modul cum să producă sămânță, hibrizi, și s-a împrietenit cu Henry A. Wallace, care a fost genetician și unul dintre cei care au făcut echipă cu marii descoperitori din genetica moleculară, vicepreședinte al SUA. Și a venit de acolo și a înființat Institutul Fundulea. Și i-au dat americanii 200 de linii consangvinizate. Plus, se pare, semănătoarea SPC6. Semănătoarea SPC6 a fost adusă din SUA aici, a ajuns la Fundulea, apoi a fost multiplicată, la Piatra-Neamț, și așa a luat naștere semănătoarea românească SPC6, 9 sau 12.

Reporter: Din 1968 până în 1975 sau mai încoace, foarte mulți conducători de IAS-uri, ingineri agronomi au mers la studii în America, în fiecare an.

Valeriu Tabără: Păi când, în primul mandat de ministru, am luat niște decizii legate cu carnea de pui suspendată, lăsa impresia că eu am o atitudine antiamericană. Dar în discuția pe care am avut-o cu ambasadorul american, eu am descris atunci ce trebuie să facem ca să reluăm relații durabile, nu speculative de piață, cum era cu carnea aia de pasăre. 

Reporter: „Pulpele americane”.

Valeriu Tabără: Pulpele americane. În primul rând, i-am spus că vreau să reluăm pregătirile de specializare de prin anii ’70-’80, pentru că atunci inclusiv Angelo Niculescu a fost acolo. Toți marii agronomi pe care-i avem noi azi, Lucian Buzdugan, Dumitru Manole, Nițu și alții, au fost formați în SUA, au mers la niște lucruri extraordinare. Și asta aș vrea să refacem. Plus în învățământul superior: pe mine asta m-a atras. Cercetare – învățământ superior. Și acum mi-a rămas ideea. Acolo am o scrisoare către președintele nostru, să bage în Parteneriatul strategic și partea de agricultură, deci specializare învățământ superior, dar nu oricând: postdoctorat. Și cercetare științifică. Adică, să mă pot duce în SUA la institute și să fac șase luni de specializare, ca tânăr. Pentru că vă spun că învățământ superior de mare forță, cercetare științifică de mare forță în SUA se face, nu în Europa Occidentală. În Europa, exceptând Marea Britanie, nu se face ce trebuie. Se mai face acum în China. Pentru că în China, cei care formează acum, toți, au fost formați în SUA. Majoritatea sunt absolvenți de învățământ superior american sau britanic. Nu sunt din Germania sau Franța. Și sistemul de învățământ chinezesc, cu o disciplină mai de fier, este cu totul construit pe sistemul american.

Acum în lume nu se mai discută despre agricultură ecologică. Se discută despre sisteme echilibrate. Sistemul verde. Se vorbește la cele mai înalte congrese și forumuri științifice mondiale. Forumuri științifice mondiale în care intră numai academiile. Acolo nu se discută despre partea asta că nu dau aia și nu dau aia. Nu, trebuie să dau ca să fiu în echilibru, mai ales că apar forme noi de agricultură. Agricultură urbană: noi nici nu discutăm despre ea. Agricultură pe verticală – noi nu vorbim despre ea. Agricultură aerobică… sunt niște lucruri colosale! Noi discutăm: „Fără azot!” – cum să fie fără azot, când eu am nucleotidele care sunt pe bază de azot? Viața este pe bază de azot; „Fără dioxid de carbon!” – ca să măresc producția în seră și solarii, eu trebuie să măresc concentrația de dioxid de carbon! Asta nu înseamnă că oamenii nu produc și dezechilibre, dar dezechilibrele nu sunt produse așa... cum se spune de către unii... în mod speculativ sau politic.

Reporter: Domnule profesor, noi vă mulțumim, avem încă multe de discutat, mai ales despre perioada de după ’90, când vom vorbi despre Valeriu Tabără și ca om politic, și ca om care a condus Ministerul Agriculturii, și apoi acum este la al doilea mandat de președinte al ASAS. Vă mulțumim încă o dată foarte mult că am reușit să stăm de vorbă…

Valeriu Tabără: Am zis că am și eu trei greșeli mari în viață, trei. Una, când am acceptat o dată să fiu președinte de partid, mi-am luat din libertate – că mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu liber; a doua, când nu am acceptat să fiu directorul executiv al Comitetului executiv al FAO, și am avut oferta pe masă, și nu o dată; și a treia greșeală făcută este că am acceptat al doilea mandat de președinte al Academiei.

Articol de: ȘTEFAN RANCU

La Stațiunea de Cerectare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin este al patrulea an de monitorizare continuă a doi dăunători periculoși ai porumbului (Helicoverpa armigera și Ostrinia nubilalis) alături de compania FMC Agro Operational România, în cadrul programului ARC Farm Intelligence.

Primele citiri și primele capturi de Helicoverpa armigera (omida fructificațiilor) la capcanele Csalomon, Delta și la cele automate le-am făcut pe 19 mai 2023, la câteva zile de la montarea capcanelor. Fluturii sunt atrași de feromonii sexuali, cât și de momelile alimentare. La Ostrinia nubilalis n-am făcut nici o captură deocamdată.

Helicoverpa armigera, 19 mai 2023

Pe lângă fluturii de Helicoverpa armigera, la capcane au fost capturați și un număr mare de fluturi de Autographa gamma (sunt atrași de momelile alimentare). Toate datele sunt introduse în aplicația AEC Farm intelligence, la care fermierii au acces gratuit.

Autographa gamma

Recomand agricultorilor să stea aproape de SCDA Lovrin și FMC Agro România pentru a fi la curent cu evoluția zborului și pentru a afla când este momentul optim de combatere al primei generații de Helicoverpa armigera. Ținerea sub control a primei generații va avea ca și consecință populații mai reduse numeric la celelalte generații, cunoscut fiind că a doua și a treia generație produc pagube importante în producția de porumb.

Din cauza implicării dăunătorului în epidemiologia fungilor micotoxigeni (Aspergillus flavus și Fusarium verticillioides), nu este afectată doar producția, ci și calitatea acesteia. Ne aducem aminte de anul 2022, când infecția produsă de Aspergillus flavus a fost deosebit de severă, iar producția de porumb a fost contaminată cu aflatoxine peste limitele permise de legislația în vigoare. Pe lângă aflatoxine (B1, B2, G1, G2) în recolta de porumb de anul trecut s-au regăsit și micotoxine produse de Fusarium verticillioides (fumonisine), cât și de Fusarium graminearum (DON).

Monitorizarea zborului este necesară pentru stabilirea cât mai precisă a perioadei optime de aplicare a tratamentelor chimice și biologice în culturile de porumb unde cei doi dăunători sunt prezenți în densități mari.

Helicoverpa armigera. Fluturi capturați la capcana automată CropVue

Miercuri, 17 mai 2023, împreună cu FMC România au fost montate la SCDA Lovrin capcane automate (SMAPPLAB Ungaria, Grecia - tip pâlnie, Canada - tip Delta), capcane cu feromoni (Csalomon, tip pâlnie) și capcane Delta cu feromoni și momeli alimentare (fabricate la Institutul Raluca Rîpan din Cluj) pentru monitorizarea zborului dăunătorilor amintiți mai sus. Pe lângă capcanele de la Lovrin, ca specialist, am sarcina în cadrul acestui program, de a valida aproximativ 200 de capcane amplasate în mai multe zone climatice din România, respectiv Banat, Crișana, Oltenia etc.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Stațiunea de Cerectare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin este al patrulea an de monitorizare continuă a doi dăunători periculoși ai porumbului (Helicoverpa armigera și Ostrinia nubilalis) alături de compania FMC Agro Operational România, în cadrul programului ARC Farm Intelligence.

Alături de partenerii noștri, după patru ani, putem spune că, programul ARC Farm Intelligence este un succes. De la an la an, sistemul de monitorizare a fost perfectat în așa fel încât rezultatele obținute să se coreleze cu cele din teren. Au fost testate de-a lungul timpului mai multe tipuri de capcane. La unele modele s-a renunțat deoarece rezultatele nu au fost cele scontate. Anul acesta avem modele noi pe care le vom testa alături de partenerii noștri. Rezultatele le vom aduce în atenția fermierilor.

De ce monitorizăm acești dăunători ai porumbului?

Monitorizarea zborului este necesară pentru stabilirea cât mai precisă a perioadei optime de aplicare a tratamentelor chimice și biologice în culturile de porumb unde cei doi dăunători sunt prezenți în densități mari. Menționez că, ambii dăunători sunt extrem de greu de combătut datorită biologiei lor, mobilității, apariției eșalonate, dar mai ales datorită modului de hrănire ascuns.

Capcanele cu feromoni se citesc din trei în trei zile, iar numărul de fluturi capturați este introdus în aplicația ARC Farm Intelligence. Capcanele automate numără capturile și le înregistrează direct în aplicație, nefiind necesară prezența unui operator. La fiecare trei zile ele trebuie totuși curățate pentru ca datele să nu fie eronate de la o citire la alta.

Când se înregistrează maximul curbei de zbor este semn pentru noi că adulții celor doi dăunători se află la maxim de împerechere, depunere ouă și apariția primelor larve. La câteva zile de la maximul curbei de zbor va fi emisă alerta sau alertele către fermierii interesați. De altfel, după cum bine știți deja, fermierii au acces gratuit la ARC Farm Intelligence (FMC România).

Stați aproape de SCDA Lovrin și FMC România pentru a fi la curent cu evoluția celor doi dăunători în acest sezon de monitorizare.

Miercuri, 17 mai 2023, împreună cu FMC România au fost montate la SCDA Lovrin capcane automate (SMAPPLAB Ungaria, Grecia - tip pâlnie, Canada - tip Delta), capcane cu feromoni (Csalomon, tip pâlnie) și capcane Delta cu feromoni și momeli alimentare (fabricate la Institutul Raluca Rîpan din Cluj) pentru monitorizarea zborului dăunătorilor amintiți mai sus. Pe lângă capcanele de la Lovrin, ca specialist, am sarcina în cadrul acestui program, de a valida aproximativ 200 de capcane amplasate în mai multe zone climatice din România, respectiv Banat, Crișana, Oltenia etc.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dacă în luna martie, având în vedere condițiile climatice, previzionam instalarea ruginii galbene în culturile de cereale (și nu am greșit), acum atrag atenția asupra riscului de Fusarium la spic. Spun asta deoarece condițiile meteorologice din această perioadă sunt extrem de favorabile realizării infecțiilor cu Fusarium graminearum la spic, cât și la baza tulpinii.

Marea majoritate a soiurilor de grâu se află acum în fenofaza de burduf, iar unele chiar au început să înspice. Parametrii climatici cu mare importanță în favorizarea fuzariozei la grâu sunt: temperatura, cantitatea de precipitații și umiditatea relativă a aerului (Cook, 1981; Magan și Lacey, 1984; Popescu, 2005).

Fusarium graminearum. Foto din 2019

Schimbările climatice din ultimii ani au influențat puternic dezvoltarea ciupercilor din genul Fusarium favorizând apariția epidemiilor în culturile de grâu. Ne aducem aminte că, cea mai recentă epidemie de Fusarium graminearum la cerealele din Câmpia Banatului a fost în anul 2019, când calitatea boabelor de grâu a fost foarte scăzută, în principal din cauza prezenţei micotoxinelor în rate care au depășit concentrațiile maxime admise, conform standardelor UE (Cotuna et al., 2019). Să sperăm că primăvara 2023 nu va fi la fel.

Multe studii arată că umiditatea continuă determinată de precipitațiile puternice din luna mai și temperaturile înregistrate înainte de etapa de înflorire, după înflorire și în timpul dezvoltării boabelor favorizează epidemiile de FHB la grâu (Nopsa et al., 2012; Wegulo, 2012). Pe măsură ce expunerea la umiditate este mai lungă, intensitatea atacului crește. De Wolf et al. (2003)] au arătat că infecțiile sunt favorizate în special de durata în ore a precipitațiilor cu șapte zile înainte de înflorire și temperaturile aerului cuprinse între 15 și 30⁰C. Chandelier et al. (2011), în cercetările desfășurate pe parcursul a șapte ani, au constatat o corelație puternică între umiditatea relativă medie a aerului mai mare de 80% și cantitatea de DON acumulată în boabe (precipitațiile înregistrate în timpul cercetării determinând condițiile de umiditate ridicată). Astfel, este bine cunoscut faptul că, în condiții de vreme cu temperaturi cuprinse între 15 și 30⁰C și umiditate continuă, simptomele de Fusarium la spic pot apărea în 2 – 4 zile de la inițierea infecției (Wegulo, 2012).

Având în vedere condițiile climatice actuale, cât și cele previzionate, trebuie acordată atenție maximă efectuării tratamentelor fitosanitare. Când spun asta mă refer la alegerea fungicidelor și la momentul aplicării.

În altă ordine de idei, la această dată, rugina galbenă urcă încet și sigur în etajele superioare de frunze, mai ales la soiurile sensibile. În urma observațiilor efectuate am constatat că, la soiurile sensibile, Puccinia striiformis a ajuns la frunza de sub steag. Pe lângă rugină, Septoria tritici își continuă evoluția, la fel și Blumeria graminis.

Mulți fermieri sunt supărați deoarece nu pot ține rugina galbenă sub control chiar dacă au făcut tratamente. De ce se întâmplă asta? Motivele pot fi multe: aplicarea incorectă a tratamentelor fitosanitare, rezistența fungului la fungicide, sensibilitatea soiurilor etc. Dintre patogenii specifici, rugina galbenă necesită o atenție deosebită, fiind extrem de periculoasă și cu o capacitate mare de răspândire a sporilor la distanță. De aceea, în anii favorabili pot fi necesare chiar două tratamente pentru stoparea infecțiilor (deși este greu deoarece ciuperca este destul de rezistentă la fungicide) - Brown și Hovmøller, 2002.

Septoria tritici pe frunzele din etajul superior, la data de 6 mai 2023

Puccinia striiformis, la data de 6 mai 2023

Momentele optime pentru combaterea fuzariozei

Studiile arată că, cea mai ridicată eficiență s-a înregistrat atunci când tratamentul a fost efectuat la BBCH 59 - când grâul nu este înflorit. Dacă ratați tratamentul de la BBCH 59, puteți aplica fungicidul la BBCH 63 - 65 - început înflorit, moment optim pentru bolile spicului.

În situațiile grave, când există risc de infecții secundare, se poate face un tratament la BBCH 69 - sfârșit înflorit (de obicei nu se recomandă deoarece este prea târziu pentru tratament, infecțiile fiind deja realizate).

Din păcate, atunci când clima este foarte favorabilă infecțiilor, patogenul cu greu poate fi ținut sub control. În anul epidemic 2019, fungicidele aplicate nu au stăvilit infecțiile.

Făinare pe teaca și pe frunze, la data 6 mai 2023

Ce fungicide putem aplica?

Dintre fungicidele omologate amintesc: tebuconazol, protioconazol + tebuconazol (eficiență bună), bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin, fluxapiroxad + piraclostrobin, mefentrifluconazol+piraclostrobin, mefentrifluconazol, fluxapiroxad+ mefentrifluconazol, protioconazol (eficiență bună), fenpropidin, azoxystrobin, metconazol (eficiență bună), piraclostrobin, bixafen + tebuconazol (după Aplicația Pesticide 2.23.3.1., 2023). Aceste substanțe controlează și patogenii Puccinia striiformis, Blumeria graminis, Septoria tritici.

Spice albite din cauza fusariozei (foto din 2019)

Bibliografie

Puteți accesa acest articol și pe www.scdalovrin.com la secțiunea „Articole de informare”. Pentru detalii cu privire la patogenul Fusarium graminearum puteți accesa articolul scris de mine anul trecut la aceeași secțiune.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dacă anul trecut emiteam alerta pentru rugina galbenă în data de 21 mai, iată că, primăvara 2023 vine cu surprize, Puccinia striiformis făcându-și simțită prezența la grâu în ultima decadă a lunii aprilie.

Avertizam cu ceva vreme înainte că este posibil ca acest agent patogen iubitor de răcoare să infecteze cerealele în acest an. Dacă acum vedem primele pustule de rugină galbenă, înseamnă că patogenul a realizat primele infecții cu cel puțin zece zile în urmă.

Dacă vremea umedă și răcoroasă va continua (și se pare că da, cel puțin începutul lunii mai), Puccinia striiformis ar putea produce pagube serioase (de peste 50%), știut fiind că este un patogen deosebit de periculos. Recomand verificarea culturilor de grâu, orz, triticale pentru depistarea timpurie a focarelor și aplicarea la momentul optim a tratamentelor.

Pustule galbene de Puccinia striiformis pe frunze de grâu la data de 27 aprilie 2022. Foto: CS Ing. Klaudia Kincel

Factorii de risc

Dintre factorii de risc amintesc: climatul răcoros, precipitațile abundente din perioada de vegetație, soiurile sensibile, samulastra, iernile ușoare, microclimatul umed, vânturile care bat din nord - vest și sud - vest (pot aduce uredospori de la distanță mai mare) - Martinez - Espinoza, 2008; Popescu, 2005. Aceste condiții sunt întrunite la această dată, iar patogenul este prezent în culturile de cereale.

Combaterea patogenului

Substanțele utilizate pentru combaterea altor patogeni controlează și rugina galbenă. Totuși, în anii favorabili, culturile de cereale trebuie verificate periodic încă de la începutul perioadei de vegetație. La atingerea PED-ului (prag economic de dăunare), care este de 25% intensitate de atac, ar trebui aplicate tratamente chimice sau biologice. Ponderea tratamentelor chimice este mare în prezent, iar cele biologice aproape că lipsesc.

Pustule de rugină galbenă pe teaca frunzei. Patogenul poata ataca toate organele plantei (frunze, tulpini, teci, glume, spice). Foto: CS. Ing. Klaudia Kincel, aprilie 2022

Dintre fungicidele recomandate și omologate în România amintesc: fluxapyroxad, azoxystrobin, benzovindiflupir, difenoconazol, metconazol, piraclostrobin, protioconazol, tebuconazol și combinații de bixafen cu spiroxamină și trifloxystrobin, protioconazol cu trifloxystrobin, benzonvindiflupir cu protioconazol, proquinazid cu protioconazol, protioconazol cu spiroxamină și trifloxystrobin, fluxapiroxad cu mefentrifluconazol, mefentrifluconazol cu piraclostrobin, fluxapiroxad cu piraclostrobin etc (după aplicația Pesticide 2.23.3.1. 2023).

Foto: CS. Ing. Klaudia Kincel, aprilie 2022

Puteți accesa această alertă și pe www.scdalovrin.com la secțiunea „Articole de informare”. Pentru detalii cu privire la patogenul Puccinia striiformis puteți accesa articolul scris de mine anul trecut la aceeași secțiune.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Primăvara 2023, umedă și răcoroasă, este deosebit de favorabilă dezvoltării unor patogeni în culturile de cereale păioase.

La orz, Pyrenophora teres este prezentă cu cele trei tipuri de simptome (pete reticulate, adică în formă de rețea, pete brune produse de forma maculicola a patogenului și pete sub formă de dungi sau striuri).

Pe lângă Pyrenophora teres, în unele culturi de orz din Timiș este prezent mucegaiul de zăpadă care a făcut ravagii, fiind necesară întoarcerea culturilor. Mai multe sole cultivate cu orz din județul Timiș pe care le-am verificat sunt compromise în acest moment din cauza acestei boli. Patogenii implicați în mucegaiul de zăpadă din aceste culturi sunt Typhula sp. (încă nu am identificat specia) care produce mucegaiul pestriț de zăpadă sau mucegaiul gri și Microdochium nivale care produce mucegaiul roz de zăpadă. Ambii fungi sunt prezenți în solele investigate. În unele predomină Microdochium nivale, iar în altele Typhula sp. Plantele din vetre sunt uscate în întregime. Deși cei doi fungi sunt condiționați de prezența zăpezii (mai mult Typhula decât Microdochium) ei pot infecta și în primăverile reci și ploioase.

Orz cu vetre de mucegai de zăpadă produs de fungii Microdochium nivale și Typhula sp. Se observă că atacul este generalizat. Foto: CS Ing. Klaudia Kincel

Microdochium nivale și Microdochium majus sunt doi fungi care sunt frecvent raportați alături de Fusarium graminearum ca patogeni ai cerealelor care infectează plantele de cereale în diferite faze de vegetație. Cele mai grave forme de atac sunt cele de la răsărire, sfârșitul înfrățitului, la desprimăvărare și la înspicare în timpul înfloritului. Fermierii care au sole infectate cu Microdochium nivale trebuie să știe că acest fung supraviețuiește saprofit pe resturile culturii infectate.

Plantele din vatră sunt moarte. Din cauza mucegaiului, frunzele s-au lipit una de cealaltă. Plantele din jurul vetrei mai vegetează

Ce e de făcut pentru a reduce sursa de inocul din sol? Ei bine, arătura ajută în astfel de situații. Aplicarea azotului în cantități excesive (se practică) nu face decât să crească riscul de îmbolnăvire al cerealelor. În consecință, se recomandă aplicarea echilibrată a azotului. Rotația este foarte importantă. Nu mai reveniți pe sola infectată tot cu o cereală. Ar fi bine să cultivați o leguminoasă pentru a reduce sursa de inocul. La semănat folosiți sămânță sănătoasă, deoarece Fusarium nivale supraviețuiește și în sămânță nu doar în sol și pe resturile vegetale infectate. La solele de orz bolnave suspectez că sămânța a fost infectată (fermierul a produs sămânța). Toate solele unde a fost semănat soiul respectiv sunt infectate, iar vetrele cu plante moarte au cuprins întreaga suprafață. Recomand prudență atunci când achiziționați sămânța. Sămânța trebuie să provină din loturi certificate.

Pe frunzele uscate se observă scleroții fungului Typhula sp. Vor rămâne la sol ca sursă de inocul viitoare

Din păcate, odată instalată, boala nu mai poate fi combătută cu tratamente chimice. Foarte important este tratamentul seminței care poate asigura o bună protecție.

La grâu, Septoria tritici urcă în etajele superioare de frunze. Dacă vremea umedă se menține, cu siguranță septorioza frunzelor va crea probleme, mai ales la soiurile sensibile. Septoria tritici este un patogen condiționat de prezența apei. Cu privire la temperatură, fungul se poate dezvolta într-un interval larg, de la 5 la 35⁰C.

Alături de Septoria tritici, fungul Blumeria graminis a infectat cerealele și urcă și el către frunzele din etajele superioare ale plantelor. În Banat, de obicei, făinarea nu pune probleme, deoarece atunci când temperaturile cresc fungul se oprește din evoluție. Probleme deosebite poate pune făinarea în primăverile umede și răcoroase. Cel mai grav ar fi ca infecția să ajungă la spic, atunci putem vorbi și despre pagube. Să sperăm că nu va fi așa. Făinarea este prezentă la acest moment în toate culturile de cereale păioase (grâu, orz, ovăz, triticale).

Grâu cu infecție virala (BYDV). Se observă vârful frunzelor îngălbenit, înroșit, simptome tipice de piticire

Pe lângă patogenii amintiți, în unele culturi de grâu și de orz sunt vetre cu plante stagnate în creștere. Frunzele acestor plante prezintă simptome de îngălbenire, dar și de înroșire. Uneori vârful frunzelor poate avea culoare violacee. Aceste decolorări pornesc de la vârful frunzelor și înaintează către baza lor. Suspectez prezența virusului îngălbenirii și piticirii grâului și orzului (BYDV - Barley yellow dwarf virus). Din păcate nu am un kit pentru identificarea virusurilor, așa că nu pot fi sigură că este vorba de acest virus sau de altul, deoarece cerealele pot fi infectate și de alte virusuri, iar simptomele de multe ori sunt similare. Sola de grâu verificată de mine a fost semănată în luna septembrie. Lângă ea, o altă solă a fost semănată mai târziu (sfârșitul lui octombrie) și nu prezintă simptome de viroză. Sola semănată mai devreme a fost predispusă la atacul afidelor, care sunt vectori pentru virusuri, în special afidele Rhopalosiphum padii.

Pyrenophora teres, pată în formă de rețea

Rhopalosiphum padii este prezent în multe culturi de cereale alături de alte specii de afide. Dintre speciile de afide, R. padii este considerat cel mai periculos vector pentru virusuri. Culturile semănate mai devreme sunt predispuse la infecții virale mai ales în toamnele blânde când afidele pot fi prezente din abundență. Culturile semănate mai târziu scapă de infecții deoarece afidele nu mai sunt prezente.

Rhopalosiphum padi, femelă plină de afide

La ce patogeni ne putem aștepta în următoarea perioadă în culturile de cereale

Dacă vremea umedă și răcoroasă continuă, ne putem aștepta la infecții produse de următorii patogeni: Fusarium sp. care poate infecta baza tulpinii și coroana radiculară ducând în final la putrezirea țesuturilor, Gaumannomyces graminis (îngenuncherea cerealelor păioase), Rhizoctonia cerealis (rizoctonioză), Pseudocercosporella herpotrichoides (pătarea în ochi a bazei tulpinii), Puccinia striiformis (rugina galbenă), Rhynchosporium secalis (rincosporioza orzului). Patogenii enumerați sunt favorizați de condițiile climatice actuale. Recomand verificarea culturilor pentru depistarea la timp a acestor patogeni și intervenția imediată cu tratamente pentru stoparea infecțiilor.

Pătarea reticulată a frunzelor, forma maculicola

Există risc de fuzarioză la spice în această primăvară?

Mi-e teamă că da. În zonele unde vremea umedă va persista este posibil ca Fusarium graminearum să infecteze spicele în perioada de înflorit. De aceea, pentru tratamentul de dinainte de înflorit alegeți cu atenție fungicidele. Este bine să vă orientați către acele fungicide care asigură un bun control al acestui patogen (pentru detalii consultați articolul despre Fusarium graminearum de pe site-ul www.scdalovrin.com, la secțiunea „Articole de informare”). La momentul potrivit, la apariția spicelor, voi reveni cu recomandări de combatere.

Făinare. Se obsercă că se formează periteciile, semn că un ciclu al bolii s-a finalizat

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Parcurgem o perioadă dificilă, în care temperaturile au scăzut destul de mult, iar plantele cultivate au de suferit. Rapița se află în stadiul de muguri florali - începutul înfloritului și este mai expusă la daune în acest moment.

În Banat, temperatura din noaptea de 4 spre 5 aprilie 2023 a fost de 0⁰C și se anunță temperaturi mai scăzute în noaptea ce va urma (5 - 6 aprilie 2023). Să sperăm că nu vor scădea sub minus 2⁰C. Nu ar fi bine pentru rapiță și nici pentru cereale. După ce trece acest val de frig voi face verificări în culturile de rapiță și voi reveni cu fotografii din teren. Evaluarea unor eventuale daune trebuie făcută la câteva zile după ce temperaturile cresc.

Fisuri produse de frig. Fotografie din 2021

Cum se comportă rapița la frig și îngheț?

Despre rapița de toamnă, cercetările arată că poate tolera temperaturi scăzute în timpul perioadei de vegetație. Cu toate acestea, temperaturile scăzute pot afecta negativ creșterea plantelor (Liu et al., 2018). Ce înțelegem prin temperaturi scăzute? Temperaturile cuprinse între 0 și 15⁰C pot determina la plantele de rapiță rigidizarea membranei, destabilizarea compușilor proteici, deteriorarea fotosintezei (Guy C., 1999; Ding et al., 2019). Temperaturile sub 0⁰C duc la formarea cristalelor de gheață intracelulare și extracelulare. Din această cauză pot apărea leziuni mecanice și uneori chiar moartea plantelor (Sanghera et al., 2011; Shi et al., 2018).

Studiile efectuate arată că, la temperaturi sub 10⁰C numărul florilor a fost mai redus, la 5⁰C înflorirea se poate opri, iar la temperaturi sub 3⁰C creșterea are de suferit (Lardon et Triboi - Blondel, 1995). Aceiași autori susțin că florile deschise de pe tulpina principală sunt mai sensibile la frig comparativ cu mugurii florali și silicvele.

Experimentele efectuate în medii controlate arată că, temperatura aerului de minus 4⁰C în timpul antezei reduce numărul de silicve/plantă și semințe/silicvă (Lardon, 1994; Dalmago et al., 2010). Temperaturile de minus 6⁰C în această perioadă pot fi extrem de periculoase pentru rapiță. În general, temperaturile de sub minus 3⁰C care persistă o perioadă mai lungă de timp pot produce daune severe la rapița aflată în faza de reproducere (Lardon et Triboi - Blondel, 1995).

Frunze albite și uscate. Fotografie din iarna 2023

Intervalul minus 3 până la minus 6⁰C este considerat deosebit de periculos pentru rapița aflată în perioada de reproducere sau la începutul ei. După Ouellet et Charron (2013), hibrizii de rapiță se comportă diferit la frigul extrem (- 6⁰C). Dalmago et al. (2010) au observat că această temperatură nu a produs moartea plantelor la unii hibrizi, pe când la alții da. Se pare că genele responsabile pentru creșterea rezistenței la frig răspund la stresul hidric, acidul abscizic și salinitatea solului. Nu se cunoaște cum acești stimuli acționează pentru a induce expresia acestor gene (Ouellet et Charron, 2013; Kovaleski et al., 2020).

Daune care pot apărea din cauza frigului

Daunele produse de frig depind foarte mult de stadiul în care se află plantele.

Specialiștii în rapiță susțin că înghețul din perioada de înflorit cu siguranță va întârzia maturitatea plantelor. Totuși, producția va suferi daune minore de cele mai multe ori. Foarte periculos este însă înghețul de după înflorit care poate duce la pagube serioase în producție.

Ce se poate întâmpla atunci când frigul intervine în timpul înfloritului? De obicei are loc avortarea florilor deschise. Cercetătorii au observat că cele nedeschise nu sunt afectate. Bobocii florali se pot învineți din cauza frigului. Rapița neînflorită rămâne în acest stadiu până când temperaturile vor crește. La un frig sever însă mugurii în dezvoltare vor muri.

Dacă intervin temperaturi de minus 3⁰C în timpul formării semințelor s-a observat că sunt afectate cele care au umiditate mai ridicată (între 50 - 60%). Cele cu umiditate mai scăzută (35%) de obicei nu sunt afectate. Silicvele se pot învineți și ele la fel ca mugurii florali. Pe suprafața silicvelor vor apărea niște vezicule. Semințele din interior se vor brunifica și se vor transforma într-o masă mucilaginoasă. Cel mai grav este înghețul din timpul umplerii semințelor. Semințele afectate vor fi zbârcite, MMB-ul scăzut, iar calitatea uleiului va fi și ea afectată. Frigul din această etapă poate produce daune serioase în producție.

Frunze învinețite din cauza variațiilor de temperatură. La creșterea temperaturilor își revin la culoarea inițială

Frunzele afectate de îngheț se albesc fie total, fie parțial. Aceste frunze se vor usca. În unele situații, variațiile de temperatură duc la migrarea antocianilor în frunze, iar acestea se vor învineți (a nu se confunda cu carența de fosfor). Când temperaturile cresc frunzele își revin la culoarea normală.

Uneori punctul principal de creștere moare, iar planta va forma tulpini multiple. La tulpinile atinse de frig pot apărea mai multe tipuri de simptome: îndoirea sau curbarea în unghi de 90 de grade, deformarea, învinețirea, crăparea sau fisurarea. Imediat ce temperaturile cresc plantele se vor redresa dar se vor observa zonele curbate, cât și crăpăturile. Plantele cu tulpini fisurate sau despicate sunt predispuse la atacul patogenilor în special. În cazurile grave tulpina crapă pe toată lungimea, despicându-se (Moran, 2020).

Trebuie să ne îngrijorăm?

Funcție de prognoza vremii ne putem îngrijora sau nu. Deocamdată eu cred că rapița nu suferă, cel puțin în județul Timiș.

Stresul cauzat de frig și îngheț la începutul înfloritului are ca și consecință creșterea ramificării și prelungirea perioadei de înflorit. Este posibil în astfel de situații să se formeze mai multe silicve, dar mai slab umplute. Totuși producția nu va suferi și este posibil să fie chiar mulțumitoare, deoarece se vor forma silicve pe racemele laterale inferioare (Lardon et Triboi - Blondel, 1995).

Așadar, cei care cunosc rapița și comportarea ei la frig știu că, temperaturile de minus 2 sau minus 3⁰C (noaptea) din perioada de înflorit nu trebuie să producă îngrijorare. De ce? Pentru că plantele își revin când temperaturile cresc și înfloresc în continuare și produc chiar mai multe flori, iar pagubele în producție vor fi minime. Dacă temperaturile scad sub minus 2⁰C noaptea (la 1,2 m deasupra solului), atunci pot apărea probleme serioase. Temperaturile de minus 6,5⁰C sunt periculoase și pot omorî plantele, totuși s-a observat că unii hibrizi rezistă chiar și la aceste temperaturi.

Cele mai grave și păgubitoare sunt frigurile din perioada formării silicvelor și a semințelor, când înfloritul s-a terminat. Frigurile severe din această perioadă pot ucide semințele, iar planta nu va mai produce altele. Să sperăm că nu vom avea episoade de frig extrem la sfârșitul înfloritului.

Tulpină crăpată si deformată. Aceleași simptome pot apărea și de la atacul de Ceutorhynchus napi (foto din 2021)

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Este momentul ca fermierii să verifice culturile de grâu. Septoria tritici este un patogen periculos care poate produce pagube importante în producție.

Toamna blândă și ferestrele cu temperaturi mai ridicate din timpul iernii au susținut dezvoltarea patogenului. Pe lânga asta, primăvara 2023 a debutat cu multă umiditate în Banat, iar temperaturile sunt în creștere. La Lovrin au căzut în prima decadă a lunii martie 21,4 mm precipitații (media multianuală a lunii este de 32,3 mm în zona Lovrin). Factorii de risc în cazul septoriozei frunzelor sunt: soiurile sensibile, iernile blânde și umede, primăvara cu vânt și umiditate, vremea umedă întreținută de ploi continue, semănatul timpuriu. Iată că, suntem în această perioadă pe un fond climatic umed, propice dezvoltării fungului Septoria tritici, care este capabil să realizeze infecții într-un interval larg de temperatură, cuprins între 5 - 35⁰C. Picnosporii din picnidii pot germina chiar și la pragul minim de 2 - 3 grade Celsius (așa se explică infecțiile din timpul iernii).

Stabilirea frecvenței plantelor atacate cu ajutorul ramei metrice de 0,5/0,5

În Banat, patogenul este prezent în toate culturile de grâu, cu frecvențe și intensități diferite de atac, funcție de rezistența soiului și tehnologia aplicată. La unele soiuri, frecvența plantelor cu simptome este de chiar 30%. Intensitatea de atac nu a trecut de 20% (deocamdată). În general, cele mai afectate de patogen la această dată sunt frunzele bazale ale plantelor.

Picnidii negre de Septoria tritici pe frunză de grâu

Când trebuie efectuate tratamentele?

Combaterea patogenului se realizează în perioada de vegetație, atunci când PED (pragul economic de dăunare) este atins și depășit, adică >10% intensitate de atac.

Primul tratamentul (T1) pentru controlul septoriei ar trebui aplicat la stadiul de creștere GS 32 (apariția frunzei 3), acest tratament asigurând control maxim pentru frunza 3 și bun pentru frunza 2.

Frunze bazale colapsate din cauza atacului produs de Septoria tritici. Se observă că la suprafața petelor s-au format picnidiile

Al doilea tratament (T2) pentru controlul septoriei ar trebui aplicat la stadiul de creștere GS 39, fiind foarte important și asigurând control maxim pentru frunza steag și oprind infecțiile care eventual s-au instalat pe frunza 2.

În general, primul tratament pentru combaterea septoriozei ar trebui efectuat în intervalul „începerea alungirii paiului - apariția frunzei stindard”, adică BBCH 30 - 39.

Momentul optim îl pot alege fermierii în cadrul acestui interval, funcție de starea de sănătate a culturilor. Decizia le aparține producătorilor agricoli.

Cu ce putem combate patogenul?

Atunci când patogenul s-a instalat este bine să alegeți cu atenție fungicidul. O combinație de mai multe substanțe active vă poate proteja o perioadă mai lungă de timp (de contact și sistemice).

Marea majoritate a fungicidelor omologate pentru combaterea patogenilor din culturile de cereale au spectru larg de acțiune, controlând mai mulți patogeni. La cereale, după cum știți, discutăm de un complex de boli foliare, boli ale bazei tulpinii și boli ale spicului.

Simptom produs de fungul Septoria tritici. La suprafața petei necrozate se observă fructificațiile fungului dispuse în șiruri paralele

Fungicidele recomandate, omologate în România pentru combaterea septoriozei la grâu, dar și pentru alți patogeni ai cerealelor sunt: azoxistrobin, difenoconazol, piraclostrobin, fluxapyroxad, fluxapiroxad + piraclostrobin, fluxapyroxad + metconazol, fluxapyroxad + mefentrifluconazol, mefentrifluconazol + piraclostrobin, mefentrifluconazol, metconazol, protioconazol, protioconazol + spiroxamină, protioconazol + trifloxistrobin, tebuconazol, bixafen + protioconazol, bixafen +spiroxamină + trifloxistrobin, boscalid + kresoxim metil, difenoconazol + tebuconazol, difenoconazol + fluxapiroxad, tebuconazol + protioconazol, bixafen + tebuconazol, bromuconazol + tebuconazol, Proquinazid + protioconazol, folpet [după aplicația PESTICIDE 2.23.1.2., 2023].

Respectați dozele recomandate de producători, alternați substanțele active pentru a evita apariția fenomenului de rezistență, efectuați tratamentele fitosanitare în zile fără vânt și cu temperaturi mai mari de 5⁰C, utilizați echipamente de protecție etc.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html