Robo-Fermier este un concept sută la sută românesc – idee și dezvoltare – care aduce tehnologia de ultimă oră în sectorul pomicol, marcând, totodată, un prim pas în direcția dezvoltării de soluții robotizate pentru monitorizarea și îngrijirea culturilor și a pomilor.
Tehnologia robotică vine în sprijinul fermierilor prin acoperirea deficitului de forță de muncă din agricultură. Proiectul pilot dovedește că platforma robotizată Robo-Fermier este o soluție pentru problemele reale și practice identificate în fermele pomicole, iar rezultatul proiectului are șanse mari de a fi asimilat în economia reală.
Astfel, inițiativa și mai ales realizarea echipei de proiect este cu atât mai lăudabilă cu cât principalul motiv al demersului nu a fost obținerea unui profit, ci aducerea la viață a unei idei, trecând peste multe greutăți logistice, dificultăți și momente în care tot proiectul părea că se prăbușește.
Acest proiect inovativ este realizat de Grupul Operațional „ROBO-FERMIER”, format din trei membri: liderul de proiect – SC Pereco SRL alături de expertul în robotică Călin Dragoș, precum și cei doi parteneri ai liderului de proiect: Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa și societatea Integro Management Consult SRL.
Investiția în valoare de 359.829 de euro, finanțată de AFIR și realizată în localitatea Bătești din județul Prahova, constă în realizarea platformei modulare robotice autonome ROBO-FERMIER cu scopul de a dezvolta și realiza în comun cu partenerii o soluție inovatoare de gestiune și de management a exploatațiilor pomicole ecologice care se confruntă atât cu probleme privind nivelul înalt de resursă umană necesar în administrarea unei plantații pomicole, cât și cu oferta scăzută de personal calificat din acest domeniu.
În cadrul proiectului sunt implicați un producător și un procesator agricol, un expert în robotică, un consultant în dezvoltarea agriculturii ecologice și un institut de cercetare în scopul obținerii unei soluții utile fermierilor. Proiectul pilot a realizat și a testat aplicabilitatea comercială în contextul pomiculturii ecologice și agriculturii de precizie, a unei soluții robotice autonome modulare destinate executării lucrărilor din plantațiile pomicole – întreținerea plantației, monitorizarea și aplicarea de tratamente.
Proiectul propune integrarea de soluții hardware și software pentru realizarea unui concept unitar în vederea funcționării autonome a platformei. Astfel, „fermierul robot” apelează la soluții inovative din domeniile: poziționare globală (GPS), utilizarea senzorilor (accelerometru, giroscop, compass), a sateliților și a imaginilor luate la nivelul plantației, precum și dezvoltarea și folosirea unor instrumente de management al informației, de interpretare a variațiilor și de reducere a emisiilor de carbon și a energiei electrice.
Monitorizarea permanentă a plantațiilor pomicole, precum și soluția de utilizare eficientă a produselor de control prin aplicarea lor locală au efecte pozitive socio-economice și de mediu: reducerea consumului de combustibil, îmbunătățirea condițiilor de lucru ale fermierilor, conservarea solului și îmbunătățirea caracteristicilor sale și scădere a riscului de eroziune, creșterea producției, o eficiență ridicată și implicit o reducere a costurilor de întreținere a plantațiilor.
Rezultate concrete obținute cu Robo-Fermier:
Un studiu privind principalele caracteristici ale plantațiilor pomicole înființate pe sisteme moderne de cultură, utilizat ca sursă de informație științifică, pe baza căreia a fost testat robotul și au fost realizate programe de operare, ținând cont de specie, densitate, profil plantație etc;
O platformă robotică, autonomă și modulară, destinată întreținerii plantațiilor pomicole ecologice (prin lucrări de tăiere a ierbii și săpat printre pomi pe rând, recoltarea mecanizată si monitorizarea stării fitosanitare a plantațiilor) care să permită inclusiv înlocuirea tractoarelor, cu combustie de energie fosilă, reducându-se astfel nivelul de poluare din agricultură;
O bază de date cu informații și fotografii cu principalele boli și dăunători din plantațiile pomicole ecologice, necesară softului bazat pe IA (Inteligență Artificială), pentru recunoașterea bolilor și dăunătorilor prezenți în plantație și utilizată de platforma robotică. Cu ajutorul acestei baze de date, robotul va învăța în permanență putând să recunoască existența în diferite stadii de dezvoltare a factorilor patogeni;
O aplicație mobilă de monitorizare și control a platformei robotice. Această aplicație poate fi instalată sau utilizată din Cloud, pe terminale telefonice, tablete sau PC și permite accesarea prin internet a platformei;
Un studiu de impact al utilizării sistemelor electronice, respectiv a platformei ROBO - FERMIER, în eficiența economică a fermelor pomicole ecologice și în cadrul cheltuielilor de producție;
Pagină web de prezentare a proiectului: www.robofermier.ro;
Instruirea de bază pentru membrii proiectului și accesul la utilizarea metodelor inovative de gestiune a proiectului, astfel încât să poate gestiona în mod eficient activitatea.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO) pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse, practici, procese și tehnologii în sectoarele agricol, pomicol, alimentar și forestier în cadrul submăsurilor 16.1 și 16.1a. Alocarea financiară totală pentru acest tip de investiții a fost de peste 9,4 milioane de euro, fonduri pe care AFIR le-a utilizat prin cele 26 de proiecte contractate. Valoarea plăților efectuate către beneficiari este de 7,7 milioane de euro, până la acest moment.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești - Mărăcineni, prin rețeaua de stațiuni formată din SCDP Băneasa, SCDP Constanța, SCDP Iași - Fălticeni și SCDP Voinești, a analizat efectul temperaturilor scăzute – înghețuri târzii, din zilele de 16-17 martie 2020, și a ajuns la concluzia că acestea au avut efecte asupra unor specii pomicole aflate în faza de început și de înflorire deplină, efecte semnificativ nefavorabile, care vor influența negativ producția de fructe la speciile afectate de îngheț.
Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS) informează că, în urma analizei efectuate de specialiștii ICDP Pitești - Mărăcineni și ai stațiunilor pomicole Băneasa, Constanța, Fălticeni, Iași și Voinești, s-au semnalat pagube însemnate în livezile pe rod, mai ales la cais și piersic, din cauza primului val de înghețuri târzii din această primăvară. Toate aceste pagube au fost accentuate de avansul fenologic (10 – 14 zile) al majorității speciilor pomicole, provocat de temperaturile foarte ridicate înregistrate la nivelul întregii țări în lunile ianuarie (2-3ºC peste normală), februarie (3-4ºC mai cald decât media multianuală) și în prima jumătatea a lunii martie.
În zona de sud și de est a României, în zilele de 16 și 17 martie (mai ales în localitățile Vaslui - minus10ºC, Negrești – minus 9,1ºC, Băneasa-București -minus 8,4ºC, Grivița – minus 8,2ºC, Ploiești și Brăila – minus 7,9ºC, Târgoviște – minus 7,5ºC, Ianca – minus 7,4ºC, Oltenița – minus 7,3ºC și Mărăcineni-Argeș – minus 7,1ºC), s-au înregistrat înghețuri târzii cu temperaturi sub pragurile minime critice (10% dăunări) ale fenofazelor curente, la aproape toate speciile pomicole.
„Pagubele provocate au fost cu atât mai însemnate, cu cât specia pomicolă s-a aflat într-un stadiu fenologic mai avansat, iar temperaturile aerului au fost mai coborâte. De asemenea, la nivelul fiecărei specii mai afectate au fost soiurile cu cel mai mare avans fenologic (cu pornire mai timpurie în vegetație), iar la nivelul fiecărui pom au fost mai afectate organele generative (muguri, flori) cele mai evoluate din punct de vedere stadial”, se arată într-un raport ASAS, dat publicității azi, 20 martie 2020.
Caisul, aflat la fenofaza de început de înflorire sau chiar înflorire deplină, a fost total afectat la SCDP Constanța (minus 5ºC, minus 6,5ºC), ca de altfel în toată Dobrogea și în procent de 95% la SCDP Băneasa (minus 8,4ºC) și Voinești (minus 7,4ºC) la soiurile aflate la înflorirea deplină și de 75% la cele aflate la începutul înfloririi. Pagube mari de 91-95% s-au semnalat și la Iași (minus 5,9ºC) la soiurile aflate la înflorirea deplină și de 19-37% la cele aflate în fenofaza de buton alb.
Piersicul din sudul României, de la SCDP Constanța și Băneasa, aflat în fenofaza de început de înflorire la soiurile timpurii și buton roz la cele tardive, a fost afectat în procent de 75-80%. Pagube mai reduse s-au semnalat la SCDP Iași (8-40%), Voinești (25%) și ICDP Pitești (2-3%), zone în care pomii s-au aflat în fenofaza de buton roz.
Cireșul, mai puțin avansat fenologic, aflat la dezmugurire numai la ICDP Pitești-Mărăcineni, în restul țării mugurii fiind doar umflați, a fost relativ puțin afectat, în procent de 27-67% la Mărăcineni, de 18-57% la SCDP Iași și de 10-20% la SCDP Fălticeni și Voinești.
Mărul, specie aflată în majoritatea zonelor țării la umflarea mugurilor a fost puțin afectat, 10% la SCDP Fălticeni. Doar la ICDP Pitești-Mărăcineni avansul fenologic al soiului Idared aflat la dezmugurire a determinat înregistrarea unor pagube mai mari, de 67%.
Părul, aflat în fenofaza de început de dezmugurire, a înregistrat pagube reduse, de doar 31% la soiul Santa Maria de la ICDP Pitești.
La vișin s-au semnalat pagube mai reduse decât la cireș, de doar 20-35% la SCDP Iași (umflare muguri), și de 13-16% la ICDP Pitești (dezmugurire).
Prunul, aflat în fenofaza de umflare a mugurilor sau de dezmugurire în sud, nu a fost afectat.
Nucul, la care mugurii erau doar umflați, a fost puțin afectat (10-20% la Iași și Fălticeni și 40% la Mărăcineni-Argeș).
Afinul, din cauza avansului fenologic considerabil (10 zile) semnalat la ICDP Pitești-Mărăcineni la majoritatea soiurilor, un procent mare de muguri, cuprins între 50 și 89%, au avut între 2 și 4 butoni florali (cei mai evoluați din inflorescență), fiind afectați de înghețurile târzii din zilele de 16 și 17 martie (minus 7,1ºC).
„Ca o regulă generală, în literatura de specialitate s-a stabilit că cireșul și vișinul au nevoie de cel puțin 50% din mugurii de rod produși în anul anterior pentru a rodi normal, pe când la celelalte specii pomicole cu fructe mai mari (mărul, părul, caisul, piersicul, nectarinul și prunul) sunt necesari doar 10% muguri viabili. Este, de asemenea, importantă și distribuția uniformă a mugurilor de rod viabili în coroană, pentru a realiza întregul potențial de producție”, precizează documentul ASAS.