Lui Panait Trantu, mai toată lumea îi zice Iota Trantu. E un fel de brand, asociat cu regiunea viticolă Murfatlar. E un specialist apreciat și respectat, dovadă că este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”. Am stat de vorbă despre o grămadă de lucruri foarte interesante, despre irigații, despre conversie, despre eforturile pe care cineva trebuie să le facă dacă merge pe acest drum, despre banii care nu prea sunt, sau sunt, dar nu unde ar trebui, despre lipsa forței de muncă, despre poziția vinului românesc pe piața internațională și câte și mai câte. 

Iota Trantu este din zonă, dobrogean, din comuna Stejaru, județul Tulcea. Când era copil, nu voia să facă agricultură, a urmat un liceu teoretic cu profil real și apoi s-a pregătit în domeniul industriei alimentare, fiind absolvent de chimie alimentară, la Galați. Doar că, pe vremea aceea, nu prea alegeai ce vrei tu, ți se dădea o repartiție unde aveau ei nevoie. Iar posturile pe care le primeau cei care absolveau domeniul amintit erau în locurile unde se valorificau produsele de origine animală sau vegetală. Așa a ajuns într-o unitate în care se producea vin, care avea în spate și o însemnată suprafață de vie, vreo 2.300 de hectare. Acolo a făcut ceea ce era pregătit să facă, același lucru pe care îl face și acum. Și nu doar că face același lucru, dar și în același loc, la Cernavodă. O dovadă de consecvență, statornicie și optimism. Ultima calitate răzbate din tot ce face și zice. Nu cred că riscăm prea mult să spunem că această regiune vitivinicolă îi datorează parcursul bun de care se bucură în ultima perioadă, pentru că a crezut în potențialul zonei și i-a încurajat și pe alții să treacă peste problemele care apar mereu.

Deschizător de drumuri

Crama sa, care-i și poartă numele, se află pe locul fostei crame a IAS-ului Cernavodă, al cărei director a și fost, o perioadă. Pentru că IAS-ul rămăsese fără nicio suprafață de vie, toate fuseseră retrocedate foștilor proprietari, în 1999 a hotărât să se privatizeze, înființând compania Vinex Murfatlar. A luat în arendă 300 de hectare de vie, devenind unul dintre primii producători privați de vinuri din țară.

Recunoaște că nu și-a dat seama cât urma să fie de greu, dar a mers înainte. „Cea mai grea perioadă a fost prin anii '98-'99, când la toate unitățile mari au dispărut suprafețele, societatea a intrat în lichidare, dar am avut noroc că îi cunoșteam pe foștii și noii proprietari, care au fost de acord să le iau eu să le lucrez. Am fost nevoit, ca urmare a situației create, nu era nimeni care să dorească să facă lucrul ăsta. Eu eram încrezător, dar a fost partea cea mai grea, nu aveam bani. Nu am avut bani să plătesc prima lună de salarii. Noroc că erau niște firme de inputuri, care îmi ofereau și motorina, îmi dădeau și avansuri, cei la care vindeam vinul, aveam și o relație pe export, și cu ajutorul lor am  reușit să depășesc problemele, ba chiar am putut să cumpăr la un moment dat o parte din suprafețele de vie, clădirile...” Acum lucrează doar 200 de hectare de vie, toate, în proprietatea sa, pe care le-a replantat, între 2005 și 2012, prin programele de reconversie, pe care le consideră foarte reușite. „Programul de reconversie a fost un mare ajutor, în sensul că a venit când trebuia. Suprafețele vechi aveau cel puțin 20-30 de ani, iar un ciclu la vie este de 30-35 de ani, maximum 40 de ani, dacă îl exploatezi foarte bine. Cred că s-au replantat undeva la 34.000-35.000 de hectare, asta începând din 2007 până în prezent.”

În ultima vreme nu se prea mai accesează banii ăștia, din cei 48 de milioane de euro pe an, de vreo 5-6 ani nu se mai accesează decât vreo 15-18 milioane pe an, deși loc pentru replantare mai este destul, dar s-au cam epuizat cei care doresc să își înființeze o suprafață de vie. „Noi în România avem comunicate la Comisia europeană 185.000 de hectare de vie. Până acum. Aceste suprafețe care au fost cu vie, ele există în continuare – ce vedeți dumneavoastră pe terase, acolo unde nu se poate cultiva altceva, cereale –, au rămas. Acum sunt împădurite, neîngrijite. Vă spun că aici, în zona Constanței, avem undeva la 6.000 de hectare care nu sunt plantate. Este teren disponibil, numai că trebuie făcute investiții acolo și trebuie dat ceva, stimulați beneficiarii care accesează aceste programe: ajutor și de la primărie, e vorba de drum de acces, de faptul că te-ncurci de niște proprietari care nu se găsesc, și ca să-ți faci o exploatație viticolă trebuie să ai cel puțin 20-25 de hectare parcele de titluri, nu poți să mergi sacadat cu aceste fâșii, trebuie să lucrezi în sistem intensiv. Și găsești proprietari care nu sunt depistați, terenuri care nu sunt atribuite, iar cei câțiva care vor să planteze se încurcă de anumite suprafețe, de intabulări, de cadastre, de tot ce înseamnă...”

Tehnica lucrărilor din vie este învechită

Din păcate, banii ăștia se pierd, iar viticultorii au nevoie de bani pentru tehnologizarea procesului de producție din vie. Ei, organizațiile de producători, chiar au cerut trecerea acestor bani la investițiile din vie. „Nu știu de ce, ni se tot spune că nu prevăd regulamentele, dar nu prea am găsit în regulamente unde să ne interzică să folosim. Noi, până acum, puteam accesa pentru fermele viticole doar pe AFIR, dar acum, după cum bine știți, nu aveam punctaj, deci în ultimii 7-8 ani, cei cu exploatații viticole n-au putut să-și facă investiții în zona fermelor, începând de la tractoare, combine de recoltat și utilaje de lucrare a solului, nu au avut acces. Pur și simplu. Nu știu cum vor fi, acum, noile Ghiduri ale solicitantului pe AFIR pe măsura 4.1 – 4.2, cum vor arăta și ce punctaj va fi acordat, că, vă dați seama, noi am modernizat unitățile de vinificație, dar avem un handicap la plantațiile de vie, pentru că nu avem automatizare, care ne-ar reduce foarte mult forța manuală de lucru, începând de la mașini de tăiat și mașini de recoltat și de stropit. Toți cei care au accesat și-au cumpărat la nivelul anilor 2000 majoritatea utilajelor, sunt deja 10-11 ani, uzate moral, iar atunci mai exista forță de muncă în România, acum suferim la acest capitol.”

Capitolul forță de muncă este unul destul de grav în toate domeniile de activitate. Nu avea cum să fie altfel în agricultură, iar în horticultură, în mod special, unde rolul acesteia este foarte mare. „Nu prea găsim oameni să vină la recoltat, forța de muncă pe care o folosim este formată din femei între 60 și 65 de ani, doar ele au mai rămas aici, care mai lucrează în câmp, care sunt și foarte ordonate. În rest, nu mai găsim tineret, pentru că pleacă afară, iar cei care rămân nu vor să vină la muncă. Iar ca să lucrezi cum trebuie, îți trebuie cam o persoană pe hectar, începând cu tot fluxul, de la vița-de-vie până la vin, cam acolo ajungem.”

Producem mai scump, vindem mai ieftin

Lipsa forței de muncă, lipsa utilajelor care să suplinească oamenii duc prețul de producție a vinului în sus. Iar acest aspect se pare ca este unul foarte important în decalajul pe care viticultura noastră îl are față de puterile mari din domeniu. Pentru că degeaba ai o calitate competitivă, dacă cheltuiești mai mult ca să o obții. „S-a început această afacere cu vinuri, în zona privată, cam după anul 2000, și pentru că suntem într-o piață concurențială, față de țările cu tradiții noi am fost dezavantajați, pentru că nu am avut terenuri, nu am avut tehnologie, nu am avut bani. Noi suntem, în acești 20 de ani, la scara investițiilor în viticultură, într-o perioadă de început. Cramele din România sunt foarte bine dotate, noi producem vinuri de calitate, dar față de concurență nu avem piață. Piața din România nu este la un nivel la care să poată să absoarbă ce producem noi și atunci e nevoie să ne adresăm și către piețele de afară, iar  pe acestea noi nu avem un nume. Pe piața europeană și americană România nu a fost cunoscută, poate doar cu vinuri foarte ieftine. Or, un produs ca să fie și foarte bun, și ieftin nu prea se poate. Noi avem costurile de producție mai mari decât ei, pentru că ei s-au tehnologizat mult mai rapid decât noi, au acces la fonduri, la împrumuturi cu dobânzi foarte mici.”

Nu se pune doar problema că nu avem acces pe piețele europene, așa-zise consacrate, nouă ne e greu să pătrundem pe orice fel de piață. „Peste tot există o piață, ea trebuie exploatată. Ca să ajungi pe această piață, trebuie să ai turnee de promovare. Noi nu suntem în stare să facem asta, nu avem bugete, nici nu suntem ajutați de instituțiile din țară. Ca să penetrezi într-o țară, nu te duci o singură dată, cu un stand, și gata. Trebuie să lucrezi 3-4 ani, să fie ceva consistent. Trebuie să investești cam 50000 de euro într-o țară pe an. Iar dacă țara respectivă nu mai este atractivă după ce ai investit? Sau te răzgândești între timp. Iar banii europeni pe care i-am putea accesa pentru asta se obțin foarte greu. Am colegi care au încercat și au renunțat. Se derulează foarte greu. Este foarte multă birocrație.”

Pe lângă aceste probleme pe care le ridică potențialul redus de care dispun viticultorii noștri pentru a pătrunde pe alte piețe, se adaugă o discrepanță între proporția cererii de vinuri albe comparativ cu cele roșii. În România piața solicită 70% vinuri albe, în timp ce în vest proporția este inversată. Cum să îți coordonezi producția? Dacă produci pentru piața locală, insiști pe producerea vinurilor albe, dar aceasta nefiind capabilă să absoarbă cantitatea produsă, reorientarea către export se lovește de lipsa cererii de vinuri albe în acea zonă. Cum o dai tot nu e bine. Tradiția consumului este, în opinia lui Iota Trantu, legată de nivelul de trai, de unele cutume. „Nu am avut un cult al vinurilor roșii. Asta este de înțeles, românul încă nu consumă vinuri la restaurant, pentru un vin roșu trebuie să ai un așezământ, trebuie să consumi carne roșie, să stai undeva să fie pregătită, carne condimentată, la noi cel mai mare consum se face la evenimente, sâmbăta, duminica, la o nuntă, la un botez, plus că e obișnuința asta a șprițului, mai ușor de băut.”

Soiurile românești, cele mai cerute

Consideră că este foarte bine pentru România că s-au plantat foarte multe soiuri românești. „La un moment dat se cam pierduseră, acum vreo 20 de ani. Feteasca neagră, la noi a fost pus în plantație prin anii ’85-’86, până atunci erau suprafețe mici, dar după acești ani s-au plantat suprafețe întinse în podgoria Murfatlar. Acum sunt foarte multe suprafețe cu Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasă românească, Fetească neagră, Băbească neagră. Soiuri de care chiar și noi am fost surprinși de ce calitate au. Bineînțeles că au apărut și metode noi de vinificație, utilaje, și le-am scos în valoare, nu că n-ar fi fost ele bune.”

Știm cu toții că sunt regiuni viticole în care predomină ori soiurile albe, ori cele roșii. Iota Trantu ne-a explicat că asta nu vine ca urmare a impunerii din partea vreunei autorități. „Sunt stabilite niște soiuri care sunt potrivite cu zona, foarte multe variante, din care fiecare, după istoricul zonei, cu experiența sa, în baza cunoștințelor pe care le are, își plantează ce soi dorește, în proporția, de alb, de roșu, pe care o consideră potrivită.”

L-am rugat să comenteze acest trend, care se manifestă de vreo 10-15 ani pe piața mondială, de a consuma vinuri tinere, în special albe și roze. A zis că pe de o parte sunt puse în valoare prospețimea, cu aromele de flori proaspete de câmp, dar că ar putea să fie și raționamentul producătorului, care zice „de ce să mai ținem la învechit, atâția ani, și vinul alb, și să nu-l vindem mai repede?”. Despre vinurile roșii zice că se pretează la învechire, „ele trebuie să mai stea, cel puțin un an, prin butoi, apoi să mai stea și prin vinotecă și la sticlă, putând fi consumate mai târziu, peste  doi, trei, cinci ani. Dar asta înseamnă o blocare a unor valori în sticlă și trebuie să și suporți. De aceea e binevenit acest mix prin care consumăm vinurile albe și roze proaspete, ușoare, savuroase, pe care să le bei de plăcere, și vinurile albe care trebuie «împrietenite», să rămână la învechit”. 

Viticultura, cea mai afectată de pandemie

Evident că și pandemia și-a pus amprenta. Mai mult decât asupra altor agricultori. Și nu în zona de producție, ci în cea a vânzărilor, care au fost undeva la 20-30%, față de anul trecut, cel puțin așa susține gazda noastră, care vede și un aspect pozitiv, creșterea vânzărilor pe online, dar asta în condițiile în care acestea erau aproape inexistente. „În România, 90% din consumatori consuma doar la evenimente. A crescut pe piața de online, dar până acum doi ani noi nu prea vindeam mai nimic pe online. E un lucru bun acesta că a crescut, dar nu se acoperă pierderile, pentru că românul nu consumă vin acasă, foarte mult, era obișnuit la petreceri, la evenimente, nu s-a mai ieșit la restaurant, de exemplu, anul trecut, vă spun sincer, pentru cei care lucrează pentru HoReCa, pe produsele premium, vânzările au fost la 50-60% față de 2019. Se vorbește despre un ajutor de 500 de euro pe hectar, o sumă care, zicem noi, nu este suficientă, având în vedere că lucrările pe hectar ajung undeva la 3000-3500 de euro pe fiecare an, 500 de euro însemnând undeva la 15%, foarte puțin.”

O soluție ar fi distilarea vinului care, nefiind vândut, se deteriorează. Dar nu prea sunt distilerii în România. „Producătorii nu vor să se autorizeze pentru distilerie pentru că e birocrația foarte mare. În România nu sunt decât doi-trei producători de țuică autorizați. Restul sunt producători de produse tradiționale și sunt mici care nu apar pe piață, nu se văd sau sunt pe piața nefiscalizată. În celelalte țări, Spania, Italia, Franța, chiar și vecinii noștri bulgari, cam toți producătorii de vin au și distilerie pentru vinars.”

Irigațiile, eterna poveste

O temă extrem de importantă, care și-a pus, și asupra viticultorilor, amprenta foarte puternic, a fost seceta, chiar extremă în Dobrogea. Cultura viței-de-vie, în ciuda prejudecății că seceta ar favoriza o calitate înaltă a vinului obținut, nu este posibilă fără apă. Relația dintre calitate și precipitații este legată de cantitatea acestora, care nu este de dorit a fi prea mare. „Trebuie apă la vie, altfel mor plantele, ca să o înlocuiești îți mai trebuie trei, patru ani, dacă la cultura mare pierzi producția pe anul respectiv, aici pierzi o perioadă de patru, cinci ani, cu cheltuieli foarte mari.”

Iar dacă vorbim despre secetă, vorbim despre irigații. Care nu prea sunt. Iota Trantu s-a îngrijit și de asta, chiar dacă a fost nevoit să plătească mai mult decât face. „Eu sunt primul care a făcut irigații prin picurare în 2008, în vie, în România. Și nu am luat apă nici din canal, nici din Dunăre, am luat apă de la uzina de apă a orașului, la un preț mai mare, dar aveam nevoie. Deși aveam la îndemână aceste surse, nu am putut la vremea respectivă să iau de acolo. Plătesc cu un leu metrul cub, pentru vie nu e chiar scump pentru că nu e nevoie de foarte multă apă, fiind și sistemul de picurare... am nevoie undeva la 70-80 de litri pe metrul pătrat pe an, împărțite pe trei, patru luni, totuși e scumpă apa, în condițiile în care stăm între Dunăre și Canal la câteva sute de metri.”

Alături de el sunt toți cei din zonă. „Noi suntem un caz fericit la Cernavodă, această organizație de udători irigăm toată suprafața de vie pe teritoriul administrativ al localității Cernavodă și sunt undeva la vreo 700 de hectare. Noi irigăm aici cam de 12 ani, față de ceilalți colegi ai noștri din Dobrogea care, cu toate că sunt riverani Dunării sau Canalului, nu au reușit.”

Nu au reușit pentru că nici nu este foarte ușor, chiar dacă sunt fonduri ce pot fi accesate. Fonduri sunt, dar sunt și piedici, uneori de netrecut. Cea mai complicată situație provine din situația de fapt din România, unde pământul este foarte fărâmițat, sunt foarte mulți proprietari, pe mulți nu-i mai știe nimeni, sunt succesiuni nefăcute, iar unii dintre proprietari sunt și de rea-credință. „În lege scrie că trebuie să ai acordul proprietarului, acord notarial, or, unii proprietari nici nu sunt cunoscuți, pe alții nu-i găsești, nu au terenurile intabulate, chiar dacă-l găsești pe proprietar, trebuie să fie terenul intabulat, or, noi știm că în România nici jumătate din terenuri nu sunt intabulate, și te lovești de un proprietar care are o fâșie de 50 m și nu poți să treci conducta. Atunci te lovești pe o organizație mare, cu 5000-6000 de hectare, de un singur proprietar unde nu poți să traversezi și nu se asigură aceste irigații.”

Iota Trantu zice că ar fi și soluții care ar putea fi luate în considerare: „Irigațiile se fac primăvara-vara, nu se fac iarna, și s-ar putea folosi conducte care se pot pune suprateran, deci să nu intri pe proprietatea aceluia sau, chiar dacă ai intra, cu acordul primăriei poți să treci aerian o fâșie de pământ, după aceea s-o muți de acolo, să fie flexibilă”.

O altă problemă de care s-au lovit cei din zona lor este faptul că ANIF-ul nu pompează apă la stațiile de bază. Trebuie să ai o sursă de apă independentă, adică o sursă de apă curgătoare, un lac sau foraje independente. „Cred că ar trebui să regândească guvernanții noștri modul de atribuire a acestor proiecte, și acolo unde nu se poate face prin ANIF, ar trebui să lase producătorii sau cumva să gândească împreună cu autoritățile locale, cu primăriile, pentru că toate localitățile care sunt riverane Dunării și Canalului, până la distanțe de 5-6-7 km, se pot alimenta direct de acolo, ba se poate lua apă și din niște lacuri, Tașaul, Razelm. Acum sunt tehnologii, sunt stații de pompare plutitoare, care nu afectează integritatea malului sau a digului din zona respectivă, și se pot amenaja într-un timp foarte scurt, fără a fi nevoie să refaci această structură mare a ANIF-ului, care durează foarte mult. De 30 de ani, n-au reușit mai nimic și tot ce era s-a distrus. Cred că ar trebui să lase puțin mână liberă sau să acceseze împreună, într-o asociere cu autoritățile locale, cu primăriile, aceste fonduri.”

Consideră că dacă n-ar fi foarte multă birocrație cu mulțimea de aprobări și autorizații, programele de finanțare ar fi foarte bune. „Pentru vie sunt alocați 4000 de euro pe hectar, asta însemnând 75% din investiția necesară în realizarea unui hectar de vie. Nu știu anul ăsta, că am înțeles că s-au scumpit foarte mult toate pompele și conductele pe bază de plastic și inox, este o situație pe plan mondial, s-au dublat prețurile, aud că se și triplează.”

El a implementat recent un program de irigare prin picurare, de altfel foarte dificil și costisitor. „Ca să faci un sistem de irigații prin picurare sunt necesari cam 6000 de euro pe hectar, din care 4000 de euro îi poți lua prin programul de reconversie. Eu aici, pentru 35 de hectare, am îngropat 7 km de conductă principală și vreo 150 km de tub de picurare. Numai să-l întinzi, vă dați seama ce înseamnă.”

Spune că programele pentru susținerea irigațiilor prin picurare, prin APIA, sunt greoaie. „Sunt bani, dar foarte mulți renunță din cauza birocrației, accesează, dar renunță pe parcurs. Ar trebui avute discuții la nivel de minister, să se facă mai accesibil. Această măsură e de vreo doi ani, s-a amânat vreun an și jumătate pentru cei care voiau să pună conducta îngropată, s-a stat pentru ca să schimbe ordinul. Acum sunt mai mulți solicitanți, în cadrul asociației noastre, Colinele Dobrogei, sunt șase care au depus dosare.”

Nici mare, nici mic

Din păcate unitățile mai mici, de câteva hectare, nu sunt prea eficiente economic. Pe de o parte, nu au posibilitatea să construiască o cramă, numai autorizațiile și i-ar copleși, pe de altă parte, dacă reușesc să obțină vinul, vinificat într-o cramă din apropiere, cantitatea obținută nu e nici mică, să o consume singur, dar nici mare să o poată vinde eficient. Marketingul presupune cheltuieli care sunt la fel de mari ca și în cazul în care ai vinde mai mult. Doar un preț foarte mare obținut ar face eficientă o astfel de plantație. Dar cine poate vinde la prețuri foarte mari în România? Gazda noastră a observat că există în asociația pe care o conduce o dilemă printre cei aflați într-o astfel de situație. „Pentru a face un business din treaba asta trebuie să îți mărești suprafața, să treci de 15-20 de hectare, sau lucrezi doar ca hobby, sub un hectar, pentru consumul propriu, iar cei cu patru, cinci, șase hectare, sunt într-o dilemă în momentul acesta dacă să își mărească suprafața sau să o micșoreze.” 

De altfel, în sectorul vitivinicol nu este sprijinită producția în vreun fel, „la noi subvenția este foarte mică, raportată la costurile de producție, adică undeva la 3-5% din costuri pe un an, e doar subvenția pe suprafață, 140 sau 150 de euro pe hectar, în condițiile în care costurile la vie sunt undeva la 2500, 3000 de euro pe hectar, într-un an”.

Specialistul face diferența

Cheltuielile pe care le faci pentru a produce un vin de calitate nu sunt doar în direcția unei tehnologii înalte, ci și în specialiști. „Toți cei care au investit în tehnologie a trebuit să își ia și un specialist care să se priceapă, pentru că vinurile nu se fac singure. Noi am avut o școală bună de oenologi, venită din producție, de la marile unități care s-au desființat între timp, sau școliți afară, iar pe lângă aceștia sunt oenologi veniți de afară, de la care am învățat să fim în trendul actual. Sunt și niște oenologi, Flying Winemakers se numesc, care vinifică în primăvară în emisfera sudică și vin în toamnă în emisfera nordică, care au acumulat experiență și se pricep foarte bine la treaba asta. A trebuit să facem și noi aceste angajări de personal, pentru că e bine să vezi ce este nou, fiecare vine dintr-o altă parte, aduce ceva nou, un lucru pe care nu l-ai știut. Apar de la an la an noi metode de vinificație de fermentare, de păstrare de arome, o altă calitate și trebuie să fii în același trend cu lumea nouă din industria vinului. Vinificatorii de la noi s-au specializat și ei și trebuie să caute cea mai potrivită metodă pentru materialul din zona lor. O metodă de vinificație poate fi bună într-un loc, iar în altă zonă, cu un strugure cu alte caracteristici, nu este potrivită.”

Arta culinară, o atracție turistică

Fire optimistă, vede o posibilă creștere a turismului oenologic, „mai ales după această perioadă de pandemie, când lumea a văzut ce înseamnă să stai închis în casă, să vedem în asta o parte bună a acestei pandemii”.

Crede în potențialul turistic al zonei dobrogene, mai ales din perspectiva unor atracții culinare. „Dobrogea este o zonă bogată în ceea ce privește arta culinară, avem o diversitate mare de etnii și toți au un aport la această bogăție, sunt aici 18 etnii, rar poți găsi undeva acest amalgam. Sunt în lucru foarte multe crame, câteva finalizate, pe partea de turism, și în zona aceasta a Dobrogei peste doi, trei ani vor fi probabil 15 unități de vinificație care pot primi turiști și să le prezinte și partea culinară, asortată cu vinurile pe care le producem.” Există și un of: „Problema este partea de infrastructură, șoselele. Autostrada trece pe aici, dar dacă cobori din ea, s-a terminat.”

Iota Trantu este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”, în care sunt înscriși 68 de cultivatori de viță-de-vie, mici și mari – cel mai mare are 700 de hectare, cei mai mici au câte 3-4 hectare –, acoperind împreună o suprafață de 3.800 de hectare. 90% din suprafață este ocupată cu vii tinere, de maximum 12 ani. Toți cei care activează în asociație produc și vinuri, chiar dacă nu au toți capacități de vinificație, doar vreo 20 au așa ceva, dar acelea sunt noi și dotate, fapt care îi face să aibă o calitate constant bună. „Vinurile din Dobrogea au fost un reviriment pe piața din România. Peste tot în țară, pe unde mergem, toți sunt interesați de vinurile dobrogene. Mergem cu conceptul de «vinuri dobrogene» oriunde, pe la toate degustările, pe la toate festivalurile de vin. Suntem asociați, mergem împreună și e mai bine, că suntem mai mulți, pentru că lumea vede. Noi nu ne considerăm concurenți unul cu celălalt, pentru că suntem din aceeași zonă și trebuie ca toți să avem vinuri de calitate și toți să mergem cu aceeași politică. Am observat că de vreo doi, trei ani și consumatorul a început să perceapă această calitate a vinurilor dobrogene, mai ales că aici avem litoralul și Delta Dunării și vin turiști din toată țara, și când ajung aici sunt interesați să consume vinuri dobrogene.”

Așa cum vă spuneam în deschiderea articolului de față, Iota Trantu este un lider de opinie, credem că nu doar pentru cei din regiune sau din asociația pe care o conduce, ci și pentru oricine îl cunoaște. Conștient de greutăți sau nu, are puterea de a se lupta cu ele și de a le învinge. Sperăm ca și pentru cititorii noștri să fie un model de urmat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Crama Trantu

Pe 10 august 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I, Ordinul nr. 178/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de distilare a vinului în situații de criză, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019-2023. Măsura de acordare a sprijinului financiar va fi aplicată la nivel național de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Până la data de 1 septembrie 2021, solicitanții trebuie să depună cererile de solicitare a sprijinului financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză, la sediul APIA – Aparat Central. Cererea însoțită de documentele prevăzute în OMADR 178/2021 poate fi transmisă și prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat. Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate „conform cu originalul” de către solicitant.

Valoarea sprijinului este stabilită la 4,52 lei/litrul de vin cu DOC, IG și 2,66 lei/litrul de vin varietal care va fi distilat. Costurile eligibile pentru sprijin cuprind costul vinului, costul transportului vinului către distilerie și costul distilării vinului în cauză. Din valoarea sprijinului menționat, distilatorul plătește producătorului care a furnizat vinul către distilerie 3,88 lei/litrul de vin cu DOC, IG și 2,02 lei/litrul de vin varietal.

În situația în care sumele aferente cererilor de plată selectate depășesc resursele financiare alocate măsurii de distilare a vinului în situații de criză, valoarea sprijinului se reduce proporțional conform prevederilor OMADR 178/2021.

Volumul minim de vin ce poate face obiectul cererii de plată este de 10 hl.

Sprijinul financiar pentru măsura de distilare a vinului în situații de criză se acordă:

• în avans (valoarea avansului este de maximum 100% din valoarea corespunzătoare volumului estimat conform art. 5 alin. (2) lit. d), în condițiile constituirii unei garanții bancare de 110% din valoarea avansului solicitat);

sau

• după finalizarea operațiunilor de distilare și denaturare.

Produsul rezultat în urma distilării vinului pentru care se acordă sprijinul financiar va fi supus procedurii de denaturare pentru a se asigura utilizarea acestuia exclusiv în scopuri industriale, inclusiv în scopuri de dezinfectare sau farmaceutice, sau în scopuri energetice, astfel încât să se evite denaturarea concurenței, precizează APIA.

Plata sprijinului se face până la data de 15 octombrie 2021, integral din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Condiții de eligibilitate pentru aprobarea sprijinului financiar

• Distileria să fie localizată pe teritoriul României;

• Să dețină autorizație valabilă la data începerii procesului de distilare a vinului și să obțină în urma acestuia un produs cu o concentrație alcoolică de minimum 92% din volum;

• Cantitatea de vin pentru care se solicită ajutor pentru distilare în situații de criză să fie certificată de către Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV) cu privire la dreptul de comercializare a vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC), vinurilor cu indicație geografică (IG) și vinurilor varietale.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Asociația Profesională Vitivinicolă Dealu Mare organizează a doua ediție a evenimentului „Evadare în Dealu Mare”, în zilele de 26 și 27 iunie 2021. Prima ediție, organizată în august 2020, a fost un succes, deși a avut loc în condiții de pandemie, toți participanții simțindu-se în siguranță în timp ce s-au bucurat de o experiență unică.

La doar o oră de București, Asociația Profesională Vitivinicolă Dealu Mare își dezvăluie comorile - din pivnițe și vii, din sufletele oamenilor locului, oferindu-le vizitatorilor două zile în natură, aer liber și vinuri bune. 12 crame își vor deschide porțile pentru iubitorii de vin, fiind împărțite în patru trasee a câte trei crame, în fiecare din cele două zile ale evenimentului „Evadare în Dealu Mare 2021” (26 – 27 iunie). Fiecare turist își poate alege câte un singur traseu în fiecare dintre cele două zile în care cramele sunt deschise, contra unui bilet disponibil exclusiv pe IaBilet.ro, care costă 260 lei cu transport inclus sau 200 lei cu transport propriu.

Pasionații de natură și vin vor degusta, vor vizita locuri frumoase, vor învăța vinul de la profesioniștii care-l produc. În fiecare dintre cele două zile ale evenimentului poate fi ales câte unul dintre cele patru trasee a câte trei crame, unde îi veți cunoaște pe oamenii din spatele vinurilor, veți trăi plăceri oenogastronomice și vă veți bucura de socializare și de o memorabilă ieșire în natură.

Cramele și traseele de la Evadarea în Dealu Mare

Traseu 1: Gramofon Wine, Dagon Clan, Domeniul Aristiței (New entry)

Traseu 2: SERVE, Viile Metamorfosis, DAVINO (Classic)

Traseu 3: Budureasca, APOGEUM, Licorna Winehouse (Classic with a modern twist)

Traseu 4: The Iconic Estate, Aurelia Vișinescu Wines, Lacerta Winery (Treasures of the East)

Turiștii vor primi hărți (una tipărită și alta electronică) care îi vor ajuta să înțeleagă mai bine regiunea și le vor oferi informații despre cramele din zona Dealu Mare. Harta tipărită va fi dăruită ca suvenir tuturor participanților, având și o componentă interactivă: cei care obțin pe ea semnăturile tuturor oenologilor de la crame vor primi, în cadrul unui eveniment organizat în ajunul Zilei Naționale a Gastronomiei și Vinurilor din România (care anul acesta este pe 3 octombrie), titlul de ambasador onorific al regiunii viticole Dealu Mare.

De ce să vizitezi Dealu Mare

Proximitate – la doar o oră de Capitală și de principalul aeroport al României, în mijlocul uneia dintre cele mai mari concentrări urbane din țară, „constelația” cramelor din Dealu Mare este accesibilă pentru incursiuni de o zi sau de mai lungă durată și oferă ocazia descoperirii unei zone cu bogate tradiții istorice, arhitecturale și gastronomice.

Diversitate – nicăieri mai bine decât în Dealu Mare nu se regăsește o varietate atât de mare de crame – mici, mjilocii și mari. Împreună, dar și fiecare – cu filosofia și caracterul propriu – oferă iubitorilor de vin produse pentru orice gust și buzunar, disponibile în retail, dar și în restaurantele cele mai pretențioase.

Calitate – recunoașterea acesteia este autoasumată de Asociația cramelor din zonă prin Caietul de Sarcini al Denumirii de Origine Controlată și este confirmată recurent. La concursurile naționale și internaționale de profil, deși Dealu Mare nu este cea mai mare regiune viticolă din țară, vinurile de aici obțin mai mult de o treime din totalul medaliilor românești. Și asta, de mulți ani.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Crama transilvăneană Villa Vinèa anunță lansarea Argilla, primul vin superpremium din portofoliul său, un asamblaj din trei soiuri de struguri, dintre care două românești - Fetească Regală și Fetească Albă - și unul internațional - Sauvignon Blanc. Argilla 2016 este realizat în ediție limitată, de 284 sticle magnum.

Numele vinului vine de la solul argilos, specific Văii Târnavei Mici, o zonă al cărei terroir este cel mai bine cotat din România, conform regulamentelor europene, susțin reprezentanții cramei din județul Mureș.

Argilla 2016 este maturat 18 luni în butoaie de stejar, ușor arse pe interior, de unde își extrage taninii fini și aromele specifice învechirii și fermentației malolactice. Ulterior, vinul este lăsat să se dezvolte încă 24 de luni în sticle magnum, ceea ce contribuie la finisarea aromelor și îi asigură un grad ridicat de complexitate și un nivel de calitate spectaculos.

„Pentru noi, Argilla este adevărata expresie a terroirului transilvănean, un vin superpremium, care a pornit de la cel mai premiat vin al nostru. Practic, cupajul de Fetească Regală și Fetească Albă ce stă la baza Diamant Selection a fost sprijinit, adăugându-i-se Sauvignon Blanc, un soi caracterizat prin aciditate discretă, prospețime, rotunjime și corpolență. Pentru mine, acest vin demonstrează că, atunci când sunt îngrijite cu atenție și puse în evidență, soiurile locale pot atinge performanțe deosebite”, arată vinificatorul cramei Villa Vinèa - Misi Dénes. El a adăugat că, Argilla 2016 este un vin gastronomic, cu un nas de fructe galbene, coapte - caise, mere golden, flori de struguri, flori de câmp, vanilie etc -, un gust elegant, complex, echilibrat, caracterizat de prospețimea discretă și un postgust lung, catifelat. Poate fi asociat foarte bine cu preparate pe bază de pui, cum sunt pulpele de pui cu sos de smântână, pește sau paste cu ciuperci, trufe și parmezan.

Singura etichetă de vin românesc sablată, creată în parteneriat cu Manufactura de Brânză

Fiecare sticlă dintre cele 284 de Argilla 2016 este o mostră a artizanatului transilvănean, întrucât a fost realizată manual, alături de producătorii locali de la Manufactura de Brânză, care au sablat etichetele și au vopsit logoul manual. În plus, capișonul de ceară a fost și el realizat de către echipa Villa Vinèa, în satul Mica, din județul Mureș.

„Există o colaborare frumoasă, de peste doi ani, între crama noastră și prietenii de la Manufactura de Brânză, alături de care obișnuim să organizăm constant degustări de vinuri. Fiindcă afacerile noastre sunt situate aproape, la doar 20 de kilometri una de cealaltă, am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine și să descoperim pasiunea domnului Istvan Varga, proprietarul Manufacturii de Brânză, pentru sablatul artistic. Când i-am povestit despre vin și l-am degustat împreună a fost atât de impresionat de calitatea și aromele sale, încât și-a dorit să fie parte din acest proiect și, astfel, am reușit să creăm împreună singura etichetă de vin românesc sablată, accentuând, astfel, nota de unicitate și caracterul artistic, al Argillei”, povestește Mircea Matei, director general Villa Vinèa.

Argilla 2016 poate fi achiziționat de la cramă, la prețul de 250 lei (TVA inclus). Totodată, noul vin va fi inclus în portofoliul unui număr limitat de vinoteci și localuri premium din țară.

Crama Villa Vinèa a fost fondată în 2004, în Valea Târnavelor, de către Heiner Oberrauch, proprietarul Salewa Group, care include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country etc.

Cu o suprafață de 70 de hectare de viță-de-vie, pe care sunt cultivate soiuri autohtone de struguri - Fetească Regală, Fetească Albă, Fetească Neagră - și internaționale - Sauvignon Blanc, Riesling, Gewürztraminer, Pinot Noir, Merlot și Kerner -, compania produce în prezent 20 de vinuri, grupate în trei game: Premium, Selection și Classic.

Producția anuală Villa Vinèa este de aproximativ 250.000 de litri. Din acest volum, 60% sunt vinuri albe, liniștite, 3%, dar cu o puternică tendință ascendentă sunt cele spumante, rozeurile ajung până la 7% din producția totală, iar restul, de aproximativ 30%, sunt vinuri roșii.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 3 decembrie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I, Ordonanța de Urgență nr. 205/20220 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19. Schema de sprijin va fi aplicată la nivel național de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Ajutorul de stat destinat producătorilor din sectorul vitivinicol este de 500 euro/ha.

Solicitanții trebuie să depună o singură cerere de solicitare a ajutorului de stat în perioada 4 -14 decembrie 2020 inclusiv, la Centrul Județean APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza căruia își au domiciliul, respectiv sediul social.

Bugetul alocat acestei scheme este de 59.500 mii lei și se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2020 Ministerului Agriculturii. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020.

Cuantumul ajutorului de stat acordat beneficiarilor eligibili este egal cu echivalentul în lei a 500 euro/ha. Valoarea totală ce poate fi acordată unui beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro.

Ajutorul de stat pentru susținerea producătorilor din sectorul vitivinicol poate fi cumulat cu alte forme de sprijin acordate în conformitate cu Comunicarea Comisiei Europene - Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), fără a depăși echivalentul în lei a 100.000 euro pentru același beneficiar.

Cursul de schimb pentru calcularea ajutorului solicitat este de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de BNR în conformitate cu art. 9 alin (3) din OUG nr. 205/2020 la data de 4 decembrie 2020.

Beneficiarii sunt producătorii vitivinicoli care desfășoară activități pentru producerea strugurilor pentru vin, respectiv persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, constituite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, și persoanele juridice, denumiți în continuare beneficiari.

Criterii de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească: să fie înregistrați în evidențele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată; să exploateze plantații viticole înscrise în Registrul plantațiilor viticole și să aibă pentru acestea depuse și înregistrate declarații de recoltă aferente campaniei de recoltare a strugurilor pentru anul 2019, potrivit prevederilor legale în vigoare; să nu depășească valoarea totală de 100.000 euro/beneficiar; să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, faliment sau lichidare în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31 decembrie 2019 sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat trebuie să fie însoțită de următoarele documente: copie de pe BI/CI al/a beneficiarului sau certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerţului al beneficiarului, împuternicire şi o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal, după caz; coordonate bancare/trezorerie.

Cererea însoțită de documentele justificative se poate transmite și prin fax, poștă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția semnării de către reprezentantul legal al beneficiarului a fiecărei pagini a documentului transmis. APIA va notifica beneficiarii cu privire la situația cererilor depuse și la deciziile de plată utilizând instrumente electronice (adresa de e-mail înscrisă în cererea de sprijin și numărul de telefon).

În cazul în care, în urma verificărilor administrative, APIA constată că sunt necesare precizări suplimentare, va notifica beneficiarul cu privire la documentele ce trebuie să fie depuse la dosar. Termenul maxim de răspuns este de trei zile lucrătoare de la data notificării dar nu poate depăși termenul maxim de depunere a cererilor. După finalizarea verificărilor realizate se stabilesc suprafețele eligibile și se aprobă sumele pe fiecare beneficiar, în limita suprafeței maxime de 200 ha. În situația în care sumele stabilite depășesc prevederile bugetare aprobate cu această destinație, valoarea ajutorului de stat se reduce proporțional pentru toți beneficiarii.

Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat poate fi descărcat de pe site-ul APIA.

La ora la care scriu aceste rânduri, în crame deja se face vinul anului 2020. Un an plin de provocări, nu că restul recoltelor trecute n-ar fi avut parte de secetă, grindină, probleme în valorificare și câte și mai câte pe care le semnalez personal de ani buni. Acum, producătorii se confruntă și cu pandemia de COVID-19 care va da peste cap vânzarea vinului românesc.

Haideţi să vedem cât de mult afectează seceta și grindina marile puteri viticole ale lumii. Clar, mai puţin decât pe noi.

Pentru fiecare dintre aceste probleme, țările în care viticultura este o prioritate asumată (nu ca la noi, doar una... afirmată) au luat măsuri și au implementat soluțiile cerute de situație. Irigare (acolo unde este nevoie și/sau este permis) și sisteme antigrindină (care, atenție, nu sunt doar faimoasele rachete).

Cu alte cuvinte, este bine să ne uităm și la alții în curte. În ceea ce privește aducțiunea apei, România are mari probleme. Și nu e vorba că am avea vreo rețea hidrografică săracă. Dimpotrivă. NU îmi face plăcere să vorbesc despre neştiinţă și rea-credință ca factori distinctivi în Administraţie. Sunt podgorii afectate de secetă aflate la câțiva kilometri de Dunăre, de Canal sau de alte cursuri majore de ape curgătoare sau de lacuri naturale și antropice. Birocraţia este, însă, un baraj de netrecut.

Chiar și dacă nu am fi avut suficiente locuri de alimentare, în 30 de ani am fi putut amenaja. În loc să fi distrus forța de muncă calificată din minerit, cu multele-i meserii implicate, puteam oferi acestei bresle oportunitatea de a construi lacuri de acumulare (şi tuneluri pentru autostrăzi).

În privința stațiilor antigrindină, nu am acces la un raport public care să răspundă întrebărilor: „Sunt ele suficiente?”, „Funcționează corespunzător?”.

Cât despre susținerea cercetării, inovării, găsirii unor metode revoluționare, nu cred că are rost să discutăm. Suntem la nivelul... „minus”.

Tiparul acesta modest pe care îl croiesc autoritățile (nesancționate niciodată de producători) va crea prejudicii la apariția oricărei „Lebede negre” (situaţie neprevăzută).

COVID-19 va da peste cap vânzarea vinului românesc nu doar din cauza contracției pieței autohtone, ci, mai ales, din motivul că piețele mari au suferit (Franței i-au lipsit la „inventar” 80 de milioane de turiști) și, ca urmare, operatorii de acolo vor căuta soluții.

Una dintre ele, foarte simplă: „inundarea” unor piețe permeabile, cum este cea de la noi.

Statul român trebuie să creeze de urgenţă o structură care să dezvolte o strategie de piaţă şi de comunicare sau să sprijine necondiţionat entităţi care au competenţa de a face acest lucru.

Producătorii trebuie să oblige statul să facă această mişcare. Schimbarea de mentalitate este imperioasă, distanţa păstrată faţă de curentele noi de gândire – specifice performerilor secolului al XXI-lea – nu mai poate fi acceptată. Chiar şi cei care (cred că) au succes astăzi vor simţi cât poate fi de efemer acesta în lipsa unei pieţe consolidate, educate şi ataşate de produsul românesc de calitate. Sau ce înseamnă absenţa de pe pieţele externe.

În rest, rezolvări punctuale minore (cum ar fi, de pildă, distilarea) vor fi folositoare secvenţial şi doar pentru câţiva producători.

Cum valorificăm vinul românesc? Există marketing în cramele autohtone?

Online-ul este o soluţie pentru vânzarea vinului atât timp cât îl înţelegi la întreaga-i dimensiune. Adică... un teritoriu global. Altfel, rămâne o supapă. Sigur, „debitul” poate fi crescut, dar producătorii au nevoie de o... „staţie de pompare”! Inclusiv pentru practica comerţului electronic este nevoie de o altfel de abordare. Una mult, mult, mult diferită faţă de ceea ce „rulează” astăzi la noi. 

Marketing... Cât de multă lume crede că știe ce se ascunde în spatele acestui termen... și cât de departe suntem de sensul clasic și ce hău ne desparte de sensul acceptat de avangardă...

Dată fiind situația, este obligatoriu să fie alocate sume pentru un grup de lucru care să decripteze aceste sensuri. Atunci se vor releva și „ce”-urile, și „de ce”-urile, și, într-un final, „cum”-urile.

Altfel spus, direcția și conceptele pot fi date doar de o bună cunoaștere a zonei de performanță în marketing la nivel mondial. Chiar și în această zonă, este de preferat să ne îndreptăm către „altitudinile” mai mari, acolo unde se află cei mai buni dintre cei buni. Nu sunt locuri în care ajunge toată lumea. Pe Everest nu urci fără antrenament, echipament, bani... şi multă minte.

Aducând în discuție aspectul financiar, nu-mi pot disimula uimirea (și mâhnirea) față de lejeritatea cu care sunt ignorate surse existente și lipsa de combativitate pentru alcătuirea unora noi, unele care pot ajunge să servească scopurilor vinarilor doar prin mici modificări legislative. Modificări posibile.

Ca alternativă la desuetele și perimatele metode de astăzi, readuc în atenție marketingul multisenzorial, branding colectiv (umbrelă geografică sau gruparea pe un palier calitativ, identitar ș.a.m.d.), AI, AR, VR.

Vinarii se pot întreba de ce ne batem noi capul cu aceste probleme care par să fie doar ale lor.

În primul rând, nimeni nu poate îngrădi jurnaliștii și specialiştii să analizeze un sector de activitate.

În țările care merg bine, producătorii de vin își modelează „ținuta” după reacția publicului avizat și a presei și se bazează pe concluziile specialiștilor.

Dar mai e ceva. Chiar dacă nu apare vreo sarcină statuată juridic pentru binele colectiv din arealul unde-și desfășoară activitatea, cred că producătorii pot accepta că există o responsabilitate dată de patronimul domeniului (de cele mai multe ori, nume vechi, istoric) care compune patrimoniul naţional.

În interiorul unei Denumiri de Origine sau al unei Indicații Geografice, oamenii care produc altceva decât vin sau prestează servicii sunt legați, în căutarea bunăstării, de bunul nume al locului. De renume.

Făurirea renumelui s-a făcut şi cu aportul a mii de români care au ales să fie ambasadori voluntari ai vinului românesc, aici şi peste hotare (doar ŞI dăruind o sticlă cu vin prietenului român sau străin) sau cu efortul formatorilor de opinie oneşti de a scrie mii de pagini pe această temă, într-o formulă pro bono.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ceea ce părea imposibil acum un an – să organizezi un weekend al „porţilor deschise” la cramele din Dealu Mare (în luna august) – s-a întâmplat şi a devenit un fapt care nu numai că s-a bucurat de succes, ci a devenit „marker” pentru noile tipare comportamentale, dramatic schimbate de epoca Covid.

Rezistenţa la schimbare nu este exclusiv o caracteristică a aparatului administrativ, aşa cum am fi tentaţi să spunem. Instituţiile statului, toate câte or fi ele (prea multe, evident) sunt formate din oameni. Oameni ca noi (bine, cu diferenţa notabilă că ei se cred „miezul” şi consideră munca lor nu ca pe o îndatorire, ci, cel mai adesea, ca pe un favor pe care ni-l fac nouă, muritorilor de rând).

Or, revenind la baricadarea mentală în faţa noului (şi, prin aceasta, la blocarea „acţiunii”), dacă acceptăm un simplu (dar dureros) proces de autospovedanie, vom constata că, din nu știu ce motive, românii, într-o proporție covârșitoare, sunt reticenți și chiar ostili în fața noului.

„Asta nu se face” sau, dimpotrivă, apăsatul „așa se face de când lumea”. Nu lipsesc zeflemeaua și ocara din arsenalul defensiv (și, în fapt, ofensiv) angrenat să ne apere de valul schimbării.

„Asta-i teorie/poezie” (eventual, cu completarea „practica ne omoară”). „Dacă era ceva bun, se făcea până acum”, „nu le trebuie românilor așa ceva”, „e prea devreme” ș.a.m.d.

Necesitatea de a ne apropia de produsul românesc este pe larg dezbătută de ani buni.

Tot de ani buni se discută (în van) despre produsul agricol cu identitate. Vinul, de pildă.

Toate „inițiativele” de sprijin sau, pur și simplu, dedicate vinului s-au susținut pe un mod de gândire „clasic” (în cel mai fericit caz) și anacronic (cel mai des).

Propuneri ca digitalizarea, trecerea parțială în realitate virtuală sau augmentată n-au fost luate în seamă pentru că, nu-i așa, „nici la americani nu se face asta” (fals: se face!).

A evada din spațiul târgurilor și expozițiilor (pentru a căror știință de organizare/valorificare nu am adunat suficiente competențe, fiind undeva la limita examenului de capacitate) și a muta „mesajul” mai aproape de consumator, în circuite de restaurante wine-friendly sau în programe sincronizate la crame, părea un demers sortit eșecului. Pentru că, de fapt, era mai simplu să nu încerci. Până mai ieri. Iaca, a venit pandemia și „locurilor comune” de contact cu iubitorii vinului li s-a pus gard.

Târgurile, expozițiile, festivalurile, dar și acțiunile de sampling la raft, s-au cam dus...

O dovadă că românul nu suferă de lipsă de memorie, ci doar de conservatorism este că imediat s-au reactivat „fișiere” cunoscute, dar neaccesate: degustări online, vânzări online, tururi virtuale (aici mai e de lucrat mult) și „expoziții” în restaurante (terase, deh!) și la crame.

În ceea ce privește turismul la crame, atunci când el este formatat în anumiți parametri (operațiune care face posibilă atragerea unui număr foarte mare de turiști) și se face apel la o comunicare coerentă și conjugată, se vede cu ochiul liber că drumul către reușită e bun. Mă rog, ar mai fi de vorbit și despre… drumuri.

Dar chiar și aceste neajunsuri cauzate de infrastructură sau de puținătatea mediilor de comunicare dispuse să preia pro bono informația dau, de fapt, țintele acțiunilor de mâine.

Este nevoie de o integrare a vinului în activitatea curentă a mai multor ministere, nu doar în cea a Ministerului Agriculturii (și, că veni vorba, care este activitatea din acest minister dedicată produsului finit – vin?). Mecanismul de promovare are nevoie de „rotițele” Culturii, Economiei, Turismului etc.

Să spunem că exemplul acțiunii din Dealu Mare (porți deschise 22-23 august 2020) trebuie să fie preluat, mai întâi, de toate zonele viticole, pentru a se considera că „privatul” a făcut ceea ce era de făcut și, abia după aceea, statul să „răspundă pozitiv”, sprijinind și el acest tip de acțiuni. Acțiuni care ar trebui să devină proces continuu.

Dar, vin(!) cu o întrebare: chiar dacă nu s-a mai pomenit, chiar dacă nu toți producătorii sunt prinși în „mișcare”, chiar dacă nu au trecut anii pentru validarea proiectului, nu s-ar putea ca Statul să se implice de la început, astfel încât să scurtăm timpii de „coacere”, să ne apropiem mai repede de împlinire?

…cu toţii?! 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a achiziționat plantația de viță-de-vie de la Apoldu de Sus, din județul Sibiu, domeniul viticol fiind redenumit Apoldia Maior.

Plantația se întinde pe 65 de hectare, producând din anul 2010 și din butașii de viță-de-vie aduși din Italia, de la Cooperativa Agricolă Vitis Rauscedo.

Domeniul viticol se află la 28 de kilometri de Sibiu, în drumul spre Sebeș, în comuna Apoldu de Sus, și produce anual aproximativ 250.000 de litri de vin. Strugurii sunt vinificați la Domeniul Ciumbrud din județul Alba, cramă cu care universitatea are contract. Terenul pe care este cultivată vița-de-vie se află la o altitudine de 446-485 de metri față de nivelul mării, cu orientare sudică și sol roșcat de pădure.

La Stațiunea Viticolă Apoldia Maior sunt cultivate următoarele soiuri de struguri pentru vin: Sauvignon Blanc, Traminer Aromatico, Riesling Italian, Pinot Grigio, Muscat Ottonel. De asemenea, pe o suprafață de trei hectare se întinde viță-de-vie veche cu soiurile Iordana și Chasselas.

„Ferma vitivinicolă situată în sudul Transilvaniei este o bună oportunitate pentru cercetare științifică și practică a studenților, iar pe de altă parte va asigura producția de struguri și de vin pentru comercializare sub marca proprie a USAMV Cluj-Napoca, fiind obținut astfel un pilon de finanțare a activității științifice și didactice din universitate”, precizează un comunicat al universității.

Pe 3 octombrie 2020, la Plantația Viticolă Apoldia Maior va avea loc „Ziua Recoltei”, eveniment care va include și culesul viei. Și-a anunțat prezența ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Foto: Plantația Viticolă Apoldia Maior

Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un ordin pentru modificarea și completarea unor acte normative în sectorul vitivinicol, având în vedere că sectorul a fost afectat în acest an și de pandemia de COVID-19.

Toți cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de zece zile de la data publicării (n.r., 22 septembrie 2020), pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Acte normative care se modifică și completează

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.508/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1079 și 1079 bis din 20 decembrie 2018.

Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.531/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de investiții, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31, din 11 ianuarie 2019.

Anexele nr. 1 şi nr. 2 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.529/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de promovare a vinurilor, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, și pentru aprobarea modelului de contract privind punerea în aplicare a programelor de promovare a vinurilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 şi 36 bis din 14 ianuarie 2019.

Anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 240/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de distilare a vinului în situații de criză, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 28 august 2020.

Ordinul care modifică și completează unele acte normative în sectorul vitivinicol poate fi consultat aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/4320_597180ab5b475cc02205d1cb39365d7a.html

Pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii s-a publicat proiectul de Ordin pentru aprobarea Listei soiurilor de struguri de vin care pot fi plantate, replantate, altoite pe teritoriul României în scopul producerii vinului. Toți cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de zece zile de la data publicării (18 septembrie 2020) pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice trebuie să specifice articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Lista soiurilor de struguri de vin care pot fi plantate, replantate, altoite pe teritoriul României în scopul producerii vinului cuprinde 162 de soiuri, respectiv soiurile nobile de struguri de vin care aparţin speciei Vitis vinifera sativa, precum şi soiurile care provin din încrucişarea speciei Vitis vinifera sativa cu alte specii ale genului Vitis. (aici, lista soiurilor de struguri pentru vin: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/4316_ce03b624e56210ae37eda0b4cb688284.html)

Lista soiurilor şi clonelor de struguri de vin şi a sinonimiilor acestora care sunt permise pe teritoriul național pentru a fi plantate, replantate, altoite în scopul producerii vinului se notifică Comisiei Europene în cadrul comunicărilor oficiale, prin sistemele de comunicare existente la nivelul Uniunii stabilite prin legislația europeană și anume prin sistemul electronic de comunicare denumit ISAMM corespunzător domeniului de comunicări referitoare la standardele de comercializare și condițiile de producție pentru vinuri.

Lista soiurilor de struguri de vin se actualizează ori de câte ori este necesar și se comunică prin intermediul ISAMM.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului Agriculturii nr. 61/2006 pentru aprobarea Registrului soiurilor de struguri de vin existente în România.