Lumea s-a oprit în loc. Pentru câtă vreme, nu se știe. Și totuși, sunt sectoare ale economiei care trebuie să meargă, să producă în continuare. Agricultura ne asigură hrana, fermierii trebuie să lucreze pământul ca să avem noi, toți oamenii, ce pune pe masă. Însă și pe agricultori, de la cel mai mic la cel mai mare, i-a lovit noul tip de coronavirus, acest inamic al omenirii care „nu se vede, nu se simte și nu are miros”.
COVID-19, pentru care medicina nu are momentan soluții, nu este singura problemă a agriculturii autohtone. Seceta, gerul de pe la jumătatea lunii martie, care ba se dă plecat, ba revine, lipsa de reacție a Ministerului Agriculturii și lipsa unei strategii agricole ne arată un viitor sumbru pentru agricultură și, implicit, pentru masa noastră cea de toate zilele.
Micii producători se plâng că nu mai au unde să-și vândă legumele, produsele lactate sau din carne. Piețele agroalimentare au rămas, în mare parte, deschise, dar consumatorul nu le mai frecventează, preferă magazinul de la colțul blocului ori supermarketul. În livezi, înghețurile târzii din această primăvară afectează producția de fructe.
Mulți agricultori au luat măsuri de izolare a angajaților în ferme, au cheltuit sume importante de bani, care nu erau în planul de afaceri al acestui an, pentru a le asigura angajaților cazare și toate condițiile ca să meargă afacerea mai departe, ca să producă hrană.
De la Uniunea Europeană, vin vești că agricultura fiecărui stat membru va fi sprijinită în această perioadă dificilă. Ministerul Agriculturii din România tace...
Ce văd eu acum? Că această criză globală, comparativ cu alte țări, pe noi, românii, ne-a prins „în pielea goală”. Nu vreau să vorbesc de medicină, de alte industrii, pe toți ne-a prins dezbrăcați pandemia de COVID-19. Vreau să vorbesc de sectorul agroalimentar, care ar trebui să fie unul strategic pentru siguranța națională.
Lipsa unei strategii în domeniul agroalimentar ne va costa scump. Dependența de importuri s-ar putea să ne lase fără a avea ce pune pe masă. Când spun importuri, nu mă refer doar la produsul finit. România nu-și acoperă, de pildă, necesarul de carne de porc din producția internă. Crescătorii de porci, să nu uităm, încă se luptă cu pesta porcină africană. Nu avem suficiente ferme de reproducție, purceii pentru îngrășat vin din afara țării. Veneau, că cine știe ce și cum o mai fi. Hrana animalelor vine de peste granițe. Da, avem fabrici care ar putea produce șroturi de soia, de floare. Însă acestor fabrici le lipsește materia primă. Cu alte cuvinte, România nu prea produce soia. Se pare că, oricum, e mai convenabil să se importe șroturi decât să se producă aici. Spuneam mai sus „strategie”. M-ar putea contrazice vreun guvernant? În 30 de ani, crescătorii de porci, ăștia câțiva care mai există azi, nu au reușit din propriii bani ori cu ajutor de la bănci, ori cu bani europeni, să investească în reproducție, iar azi n-avem grăsuni. Poate, dacă ar fi existat guvernanți, politicieni care să gândească strategii, așa cum fiecare afacere are planuri, măcar pe termen scurt și mediu.
E secetă. Dacă nu plouă în viitorul foarte apropiat, mii de hectare cu grâu, rapiță, orz se vor întoarce. De irigat, se irigă o suprafață infimă. Sunt fermieri care și-au făcut puțuri, au lacuri în apropierea terenurilor agricole. Ei, bine, pentru ei apa nu e gratuită precum cea care vine din canalele de pe vremuri. Aceștia de ce n-ar beneficia de ajutoare de la stat? Strategiile lipsesc!
Lipsa de asociere a agricultorilor e posibil să-i ducă pe mulți la faliment. Dacă ar fi existat cooperative, în care fiecare membru să vândă o parte din producție prin cooperativă, prin magazinul propriu, prin intermediul marilor lanțuri de magazine și o altă parte în piața agroalimentară, la ora asta micii producători n-ar mai fi fost atât de înspăimântați că vor dispărea, că li se strică marfa în sere și solarii. În astfel de momente se vede necesitatea asocierii, de care mentalitatea îi ține departe pe români.
Sunt exemple prin țară care ne arată clar că gospodărirea organizată la scară mai mică, la nivel de comună, sate, este mai ușoară, sigură, benefică. Acum, cei care au ales să-și gospodărească micile afaceri împreună asigură hrana comunităților lor, în condiții sanitar-veterinare sigure.
Acum înțelegeți de ce e nevoie de asociere în agricultură? Pentru că, în astfel de perioade, nu prea ai vreo șansă să ieși singur pe piață, pentru că nu mai ai piață. Autoritățile realizează, în aceste momente, de ce e necesară o strategie agricolă pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung? De ce să se pompeze bani în cercetare? Simplu, pentru că astăzi te uiți la grâu și-l vezi cum moare, te uiți că se închid granițele și nu mai ai de unde aduce sămânță, pesticide, îngrășăminte, furaje. Dacă țările mari exportatoare de legume, de exemplu, vor opri exporturile, iar noi nu ne vom mai putea asigura necesarul intern deoarece virusurile și clasa politică omoară producătorul?
Știți ce mi-a zis un austriac, acum, când ne-a văzut cât ne plângem că n-avem unde vinde legumele? Fix asta: „Nu vă mai văitați, puneți mâna și vă asociați. Doar așa puteți sta la masa negocierilor cu cei din lanțurile de supermarketuri. Doar așa produsele pot ajunge în farfurii!”.
În Austria, și nu doar acolo, asociațiile/grupurile de producători/cooperativele sunt regionale, au firme de logistică (depozitare, sortare, ambalare, distribuție), au marketing, au departament de vânzare, toate fiind controlate de fermieri, de toți membrii asociați. Producătorul își vede de fermă, iar specialiștii angajați au grijă ca legumele, fructele, spre exemplu, să ajungă pe rafturile magazinelor.
Totuși, nu putem da vina doar pe producător și pe mentalitate. În opinia mea, statul e cel mai mare vinovat. Pentru că, repet, în 30 de ani niciun guvernant n-a făcut și nici măcar n-a gândit vreo strategie pentru sectorul agroalimentar. Au făcut o lege a cooperativelor care se tot modifică, care ba are, ba n-are norme de aplicare. O lege, și aia beteagă, nu se poate numi strategie.
Autoritățile o să spună că au un buget pentru 2020, că sunt aprobate programele guvernamentale care prevăd ajutoare de stat. Suntem într-o criză fără precedent, planeta întreagă se luptă cu un inamic necunoscut. Prin urmare, trebuie regândite toate ajutoarele statului. Așa cum fermierii au grijă să asigure hrana în aceste momente grele, tot astfel Ministerul Agriculturii trebuie să vină cu măsuri concrete, reale, astfel încât să avem și la anul ce să punem pe masă. Este criză, guvernanții trebuie să-și întoarcă fața către agricultură și să direcționeze banii necesari acolo unde este nevoie de ei, pentru a nu mai depinde de importuri pe viitor, pentru a nu mai sta goi în fața altei crize.
Întreaga clasă politică trebuie să se așeze la masă cu Agricultura pentru a construi strategii pentru fiecare sector în parte. Altfel, oricâte haine de firmă vom avea pe noi și după pandemie, în realitate vom continua să fim datori, săraci și cu mâinile întinse către cei bogați.
Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Odată cu apariția și evoluția pe teritoriul României a virusului PPA, sectorul suin a suferit o diminuare substanțială a efectivelor și, ca urmare, s-a generat o instabilitate în piața cărnii de porc, fapt confirmat de balanța comercială negativă a anului 2019, când s-a importat o cantitate-record de circa 328.000 de tone carne de porc. Activitatea de reproducție a fost grav perturbată, s-au ucis peste 40.000 de scroafe din focarele de PPA și multe ferme de reproducție au fost închise. Restricțiile impuse de evoluția COVID-19 vin să adâncească criza filierei porcului în România, în contextul în care importăm 60% din necesarul de carne de porc pentru consumul intern.
„Estimăm un efect negativ pe termen lung asupra economiei, cu 300.000 de companii lovite de criză și peste 100.000 de angajați care vor rămâne fără locuri de muncă, la care se va adăuga lipsa cărnii de porc pentru consum în stare proaspătă și pentru procesare. Pentru a asigura dreptul primordial al cetățeanului la hrană și prețuri accesibile, în contextul creșterii prețurilor la materiile prime, la furaje și la purceii pentru îngrășare și având în vedere că fermele de îngrășare sunt dependente de importul de purcei din țările membre UE, solicităm Guvernului și ministrului Agriculturii promovarea și aprobarea, în regim de urgență, a unor măsuri care să salveze de la faliment întreaga industrie a porcului din România. Considerăm că este absolut necesar să acordați sectorului de producție a cărnii de porc statutul de sector de importanță națională și să aprobați solicitările noastre care pot contribui la asigurarea securității alimentare naționale”, se arată într-o scrisoare deschisă semnată de patru organizații profesionale, respectiv Asociația Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin – AFISS (președinte Larisa Ene); Asociația Medicilor Veterinari pentru Suine - AMVS (președinte Adrian Balaban); Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine – ACEBOP (președinte Mary Pană) și Asociația Fermierilor din România – AFR (președinte Adrian Rădulescu).
Solicitări:
Sprijin financiar pentru reproducție și pentru porcul livrat la abator
Miron Dascălu, fermier membru AFISS, deține, în județul Buzău, un grup de firme care controlează întregul flux, „de la furcă la furculiță”, având fermă de scroafe, maternitate, porci la îngrășat, abator, procesare, fiind și producător de produse tradiționale. Lucrează aproximativ 300 de hectare de teren, investițiile în vegetal și zootehnie fiind considerabile. „Lupta cu pesta porcină africană încă nu s-a încheiat, iar apariția noului coronavirus a adâncit criza filierei porcului la noi în țară. Din acest motiv, pentru continuarea și dezvoltarea activității industriei porcine în România avem nevoie de sprijin concret și urgent din partea statului”, ne-a spus Miron Dascălu. El completează doleanțele celor patru organizații profesionale cu următoarele: ajutor de 500 de euro pentru fiecare scroafă aflată în fermă; ajutor de 500 de euro pentru fiecare scrofiță selecționată în fermele de reproducție sau achiziționată; 50 de euro pentru fiecare porc livrat la abator; să se asigure input-uri, cereale din rezervele statului pentru FNC-urile fermelor de porci; producția zootehnică românească să devină prioritate, prin achiziționarea de către procesatorii români și comercializarea pe lanț în magazinele alimentare și hipermarketuri; magazinele alimentare și hipermarketurile să cumpere cu prioritate de la producătorii români, iar diferența să fie completată din importuri; sancționarea celor care nu achiziționează toate produsele și preparatele din carne cu prioritate de la producătorii români; securizarea prin legi a produselor românești și a producătorilor români; pentru situațiile în care, din cauza identificării pozitive cu COVID-19 a unuia dintre salariați, autoritățile publice locale să asigure cu personal activitatea curentă a fermei sau a capacităților de producție industriale din rândul asistaților social; măsuri de finanțare a fermelor afectate de PPA, cu garanția statului.