Concurența în achiziționarea de terenuri dintre fermierii români și investitorii străini rămâne neloială, pentru că aceștia din urmă dispun de un capital mult mai mare. Rezolvarea problemei capitalului va face și ca fermierii mici, cu câteva hectare, care nu sunt ușor creditabili, să poată cumpăra.

Nicolaie Apopi crede că achiziţia de teren agricol ar trebui să beneficieze de un suport financiar legiferat, deoarece pământul reprezintă un bun național. Cadrul legal ar trebui creat astfel încât agricultorii să poată obţine credite avantajoase, cu sprijin din partea statului, pentru achiziţia terenurilor agricole: „Fermierii, ca să poată să facă faţă altor categorii de persoane care au capitaluri foarte mari şi pot să investească în terenuri agricole, ar avea nevoie de un suport financiar pentru a achiziţiona aceste terenuri. Este o lege a vânzării terenurilor agricole, însă pe lângă acele priorităţi reglementate de această lege pe care le are fermierul, de achiziţie – întâietate în faţa celorlalţi, ar avea nevoie de capital. După părerea mea, ar trebui subvenţionată dobânda cu 100% şi garanţia să fie terenul pe care-l cumpără agricultorul.”

Nicolaie Apopi lucrează aproximativ 2.500 ha, în județul Timiș, la Giulvăz. Provine din familie de agricultori, atât tatăl, cât și unchiul său fiind fermieri. Imboldul de a-și deschide propria afacere agricolă a venit în ultimul an de facultate, în 1998, student fiind la Agronomie a avut șansa de a participa la un program de schimb de experiență în Germania. Șase luni a făcut practică într-o fermă de familie, practică pe care a completat-o cu informații teoretice în cadrul școlilor de formare din Germania, în sectoarele pomicol, viticol, cultură mare. S-a întors acasă, și-a dat licența și s-a apucat de lucru.

În anul 2000 a înființat societatea Agro Baden Banat SRL, având ca obiect de activitate comerțul cu utilaje agricole import Germania și multiplicarea orzului pentru bere.

În paralel cu comerțul de utilaje și inputuri pentru agricultură, Nicolaie Apopi începe să lucreze o suprafață de teren de 40 ha, extinzându-se în 2004 la 400 ha. În același an înființează societatea Popagra SRL și accesează fonduri europene. A început achiziționarea de utilaje și echipamente noi, care i-au permis să se dezvolte și mai mult. În 2010 a tehnologizat toată ferma cu echipamente noi. La acel moment, ajunsese deja la 1.200 de hectare, iar până în 2014 lucra 1.700 de hectare, din care aproximativ 400 în proprietate. Performanțele nu au întârziat să apară și astăzi în ferma lui Nicolaie Apopi se lucrează aproximativ 2.500 de hectare, cu o flotă de utilaje agricole performante, pentru un randament optim pe unitatea de suprafață.

În comuna Peciul Nou, satul Sânmartinu Sârbesc, se află partea de depozitare a societății Agro Baden Banat, aproximativ 18.000 de tone fiind capacitatea halelor de depozitare. Nu sunt silozuri verticale, ci depozitarea e pe orizontală, o metodă mult mai utilă, după cum ne-a zis Nicolaie Apopi. De gestionarea și managementul depozitării cerealelor se ocupă fratele lui, Florin Apopi.

Nicolaie Apopi este unul dintre membrii fondatori și vicepreședinte al Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Laurențiu Tîrziu, legumicultorul ajuns primar la Belinț, județul Timiș, vrea să dezvolte comuna așa cum și-a dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Animat de energia specifică vârstei, tânărul Laurențiu Tîrziu a dat afacerea cu legume a familiei pe scaunul de primar al comunei timișene Belinț, convins că va aduce o schimbare de mentalitate în administrația publică locală, dar și proiecte de care comuna are nevoie pentru o dezvoltare durabilă în viitor.

„Vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte europene.”

Reporter: O luptă grea, ca mai toate bătăliile electorale de la sat, v-a propulsat în fruntea primăriei Belinț, din județul Timiș. Ce v-a motivat să intrați în politică, în lupta pentru fotoliul de primar?

Laurențiu Tîrziu: Sunt soţ, tată şi locuiesc în Belinţ de când m-am născut, vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte pe fonduri europene şi în urmă cu patru ani am avut mai multe propuneri din partea cetăţenilor să încerc să dezvoltăm comuna exact aşa cum mi-am dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Am încercat să adopt un nou mod de a face campanie. Cetăţenii au văzut în noi acea speranță de mai bine, am fost şase candidaţi, nu a fost uşor şi sunt foarte satisfăcut şi eu, cu echipa mea, că am schimbat modul de a face campanie. Un mod plăcut de a face campanie, un mod bazat pe exemplul personal şi nu bazat pe injurii, pe lucruri urâte.

„Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici, la Belinţ.”

Reporter: Ce lipseşte comunei Belinţ în momentul de faţă şi ce vă propuneţi să faceţi?

Laurențiu Tîrziu: În primul rând, administraţiei comunei Belinţ îi lipseşte un  mod coerent în abordarea problemelor, dar şi atitudinea personalului din administraţia noastră. Am foarte mare încredere că printr-o gestionare foarte bună a colectivului vom schimba această stare de fapt și o să dăm rezultate foarte bune.

Reporter: Veneam spre dvs. și deși nu locuiți chiar la drumul principal, am venit pe o stradă asfaltată, semn că infrastructura nu stă chiar rău în comuna Belinţ. Ce-ar mai fi de făcut?

Laurențiu Tîrziu: E adevărat, infrastructura în Belinţ şi Chizătău nu stă rău, dar mai avem două sate aparținătoare comunei, Gruni şi Babşa, unde străzile sunt asfaltate doar parțial. Suntem pe o listă de sinteză la Ministerul Dezvoltării și în cei patru ani am încrederea că o să reuşim să obţinem această finanţare pentru a fi asfaltată toată comuna. Mai avem nevoie de canalizare, care este  cuprinsă în programul Aquatim-ului, dar nu ştim din ce cauză nu s-a demarat acest proiect. Aşa cum am garantat în campania electorală şi în precampanie, şi în discuţiile cu oamenii, o să mă implic în așa fel încât să realizăm împreună această mare dorinţă a cetăţenilor comunei Belinţ.

În aprozarul La belinţanu’ se comercializează legumele din propria fermă, dar și de la alți producători

Reporter: Există deja o cooperativă la Belinț, care funcţionează bine, cu rezultate. Au reuşit ceea ce puţini legumiculturi din zona de vest au reuşit în ultimii ani, să intre pe mult-râvnita piaţă a marilor lanțuri de magazine. Întrebarea este dacă această formă de asociere sau o alta e menită să-i ajute pe cei care produc şi dacă vă veţi implica în a-i sprijini pentru a se uni în astfel de forme asociative?

Laurențiu Tîrziu: Sigur că da. Îmi doresc, cum să nu. O să-i sprijinim, noi suntem deschişi, eu, ca persoană, în primul rând, sunt deschis la orice cooperare, la ajutor, pentru că nu am niciun interes. Din această cauză sunt acolo şi lumea mi-a dat această încredere, ca să ajut. Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici la Belinţ.

Reporter: Veniţi din acest mediu antreprenorial, aveţi două proiecte câştigate. Ce înseamnă businessul ăsta pentru dvs., cum l-aţi dezvoltat? Care a fost baza de plecare?

Laurențiu Tîrziu: Pot să spun că mi-a schimbat viaţa. Am terminat facultatea tot în domeniul alimentar, controlul şi expertiza produselor agroalimentare la Agronomie, după aceea am terminat masterul, iar apoi am încercat să mă angajez în domeniu. Din păcate, nu am reuşit. Între timp, a apărut șantierul pentru construcţia autostrăzii aici la Belinţ, am depus un CV şi aici, am reuşit, m-au repartizat la laborator. Am muncit cinci ani aici la autostradă. După patru ani și jumătate, s-a născut băieţelul meu. Apoi s-a terminat contractul aici și ar fi trebuit să plecăm la alt contract. Apăruseră și fondurile europene pentru tinerii fermieri şi m-am gândit în felul următor: decât să plec, mai bine încerc ceva pe cont propriu și rămân alături de familie. Tot timpul, am simţit o atracţie faţă de satul meu şi n-am vrut să plec nici atunci. Am simţit că nu mă lăsa ceva. Şi am zis: hai să merg după intuiţie. Ce să fac, ce fac eu? Aveam un salariu foarte bun la firmă. Îmi propuseseră chiar și o mărire de salariu ca să merg cu ei la Decea, la următorul contract, dar n-am acceptat. M-am decis să accesez un proiect pe fonduri europene pe „tânărul fermier”. Dacă mă ajută bunul Dumnezeu să-l prind, rămân la Belinţ şi încerc altceva – îmi spuneam. Am depus proiectul şi în toamna aceluiași an, prin noiembrie, am primit un e-mail în care eram anunțat că proiectul este eligibil. Am zis: iau totul în serios, merg la suma maximă de 50.000 de euro, patru hectare suprafaţă trebuia lucrată cu legume, plus extindere. Am semnat contractul în decembrie, după aceea în martie mi-au intrat banii şi am reuşit să îmi achiziţionez utilajele care m-au ajutat foarte mult, au simplificat munca mea şi a familiei. Am avut un mare noroc şi în familie...

Reporter: Concret, ce aţi făcut cu banii ăştia, 50.000 de euro?

Laurențiu Tîrziu: Am cumpărat în primul rând utilaje. Mi-am cumpărat un tractoraş pentru legume, de 45 CP, nu nou, second-hand, mi-am cumpărat un combinator, mi-am cumpărat o maşină de plantat ceapă, maşină de scos ceapă, maşină de plantat varză cu irigator automat, tambur cu aripă de ploaie pe o lungime de 200 de metri cu furtun j63, se rulează automat, o maşină de scos cartofi cu buncăr. Vă spun sincer că astfel mi-am uşurat munca extraordinar de mult.

Reporter: Şi aţi pornit de la patru hectare.

Laurențiu Tîrziu: Am pornit de la patru hectare de teren, dar conform obligațiilor din proiect, am mai cumpărat teren și m-am extins. Inițial, am colaborat cu cooperativa din Belinţ. Produceam, dar iarna era aşa: noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, şase luni de zile nu aveai rulaj, în schimb făceai vânzare bună în perioada de vară. Am livrat marfă şi la Profi la Timişoara la depozit, prin cooperativă, preţurile nu erau foarte mari, dar nici mici, erau undeva la nivelul de mediu. Trebuia să asiguri calitate tot timpul şi nu puteai să supravieţuieşti, părerea mea. Știţi cum e când ai o familie mare, trebuie să ai și un venit constant. Şi atunci eu m-am gândit în felul următor: să încerc să-mi deschid un punct de vânzare la Lugoj, la 15 km de Belinţ. Până să iau decizia asta, maică-mea mergea la piaţă la Reşiţa și nu era deloc confortabil pentru ea. În noiembrie am luat această decizie, am găsit un spaţiu în 14 noiembrie, am semnat contractul de închiriere şi mi-am propus până în 1 decembrie să-i dau drumul.

„Tatăl meu va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Vreau să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.”

Reporter: Şi v-aţi făcut un aprozar...

Laurențiu Tîrziu: Da, mi-am făcut un aprozar, spaţiu pe care plătesc o chirie de 600 de euro pe lună. N-am știut nimic despre ce înseamnă activitatea asta, dar am zis că îl ţin până în martie, când începem treaba în câmp. Dacă dă Dumnezeu să meargă, rămâne deschis, iar dacă nu, îl închidem.

Reporter: Şi a mers, pentru că e deschis şi în momentul de faţă.

Laurențiu Tîrziu: Exact, a mers. Practic, am mers în paralel şi cu aprozarul, şi cu agricultura. Nu a fost uşor, dar eu sunt ambiţios şi mi-a reuşit chestia asta.

Reporter: Mă gândesc că şi pentru ai casei, într-un fel, a fost mai uşor decât să meargă în piaţă la Reşiţa. Mai bine la Lugoj, la doi paşi de casă, într-un spaţiu închis, încălzit, de bine, de rău, e altceva decât în piaţă.

Laurențiu Tîrziu: Vara, spațiul este climatizat, deci am asigurat condiții mult mai bune. Am venit cu produsele noastre de bază, am mai redus puţin, n-am mai pus ardei, n-am mai pus vinete, dar am pus cartofi, varză, ceapă şi în cantităţi mari, care să ne ajungă tot anul la vânzare, culturi care se pretează mult mai bine la munca mecanizată. Pe lângă, la produsele astea am venit cu un preţ mic, aşa ne-am atras şi clienţii. Am pus un slogan, „La belinţanu’ ”, aşa ne-am făcut cunoscuţi, lumea ne apreciază, am reuşit să achiziţionăm chiar în acest an, în decembrie împlinim trei ani, după doi ani și jumătate, încă un spaţiu acolo lângă, am deschis cel de-al doilea aprozar şi treburile merg bine.

Reporter: Apropo de felul în care v-aţi dimensionat producţia ca să puteţi face faţă, vă întreb dacă vinetele, roşiile, ardeii şi ceea ce nu mai produceţi dvs. nu era mai bine să le luaţi din Belinţ, direct de la producători?

Laurențiu Tîrziu: Am cooperat cu producători, inclusiv pentru ceapă verde şi ridichii primăvara, pe o mulţime, dintre cei care mi-au cerut, eu am încercat să-i ajut, bineînţeles în limita rulajului zilnic. Aşa am procedat, întâi am luat de la producătorii locali ce au avut ei și nu am produs eu, restul, am cumpărat din piața de gros de la Mehala, din Timișoara.

Reporter: Ce a însemnat al doilea proiect şi care a fost suma de care aţi beneficiat?

Laurențiu Tîrziu: Eu și soţia ne-am chinuit să accesăm fonduri pentru un salon de coafură şi machiaj, soţia mea fiind foarte pasionată în acest domeniu. Inițial, am încercat să-l deschidem aici, în mediul rural, dar, din păcate, nu ne-a reuşit. Doi ani la rând am încercat, ea nu a mai vrut, a fost foarte dezamăgită, însă eu am insistat: haide să mai încercăm o dată şi pe mediul urban. Dumnezeu ne-a ajutat, am obţinut o finanţare de 32.000 de euro și am deschis un salon de coafură şi machiaj la Lugoj. Acum e o perioadă mai nefastă pentru acest domeniu, dar nu putem spune că ne bazăm pe acest salon, este un job al soției...

Reporter: ...care la un moment dat va funcționa, investiţia fiind făcută deja.  Oricum, lucrurile se complică pentru dvs. odată cu trecerea la Primăria Belinț, pentru că va trebui să împăcaţi cumva şi businessul privat, şi nevoile comunităţii. Cum v-aţi gândit că veţi face faţă?

Laurențiu Tîrziu: Aşa este, dar eu când fac un pas tot timpul mă gândesc de două sau de trei ori înainte. Tatăl meu, care a fost viceprimar opt ani aici la Belinţ, va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Soţia mea nu prea a fost de acord să fac pasul spre a candida, spre primărie, dar mă bucur că în final a înţeles. A fost dorinţa mea să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: arhiva personală Laurențiu Tîrziu

Au mai trecut un rând de alegeri parlamentare, am mai asistat o dată la chinurile facerii unei noi coaliții de guvernare, mai vedem o dată spectacolul răsuflat și fără conținut al audierii miniștrilor în comisiile parlamentare și tot așa se va merge inclusiv cu votul în plenul Parlamentului și depunerea jurământului la Cotroceni. Deci nimic nou!

Totuși, din acest spectacol al absurdului, alegem secvența re-numirii domnului Adrian Oros la Ministerul Agriculturii, organism care, din păcate, în percepția politicienilor dâmbovițeni, indiferent de culoarea politică, este un minister politic de mâna a doua și unde mereu s-au pus miniștri de acest gen, cu prea puține excepții. E adevărat că nu putem avea alte pretenții, în condițiile în care lipsa unei culturi politice și economice este, cu mici excepții, condiție eliminatorie pentru a deveni demnitar de rang înalt în România postdecembristă.

Primul mandat de ministru al Agriculturii (scurt, din cauza situației politice, dar și mai scurt efectiv din cauza dorinței de pelerinaj electoral a domnului Oros pe plaiurile mioritice) s-a caracterizat prin ,,valori pure” liberale, cum ar fi: dezinformarea societății civile și culpabilizarea fermierilor afectați de secetă, dezbinarea mișcării profesionale, care și așa este oricum, numai unită nu, inducerea în eroare a fermierilor afectați de secetă cu propunerea unor proiecte de acte normative fără respectarea cerințelor legale, lipsa unor măsuri pentru stimularea dezvoltării activităților economice în agricultură și multe altele.

Totuși, partidul valorilor liberale, adică PNL, pe criterii cunoscute de toată lumea (cea care contează, nu și noi, ceilalți, chiar dacă suntem mulți), l-a desemnat pentru un nou mandat de ministru al Agriculturii pe Adrian Oros, care a ,,performat” la toți indicatorii, astfel încât toate puterile agricole ale lumii urmăresc cu sufletul la gură programul de lucru ,,transparent ce-i drept” al demnitarului român.

Dar astăzi o să mă opresc la una din caracteristicile care cred că va fi foarte importantă în noua situație, adică modul cum va utiliza arta conversației noul (și vechiul) ministru al Agriculturii, domnul Oros, fără a face referire la romanul cu același nume scris de Ileana Vulpescu.

Mă gândesc ce relație strânsă și frățească va avea cu președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, domnul Adrian Chesnoiu, pe care l-a înconjurat cu o puternică ,,dragoste părintească” când a dorit să îl convingă că este cel mai bun ,,genetician român” și că este potrivit să plece în exil de la AFIR la Banca de gene de la Buzău, fiindcă și acolo era cercetătorul Costel Vânătoru, care se bucura de aceeași atenție ministerială pentru ,,lipsa unor performanțe pe linie de management”, concluzie la care au ajuns cei din conducerea ministerului, persoane cunoscute pentru ,,performanțe deosebite în gestiunea și evaluarea economică”.

Oare cum vor decurge dezbaterile diferitelor proiecte de legi, care sperăm să fie inițiate de Ministerul Agriculturii pe numeroasele teme care trebuie reglementate, dar care vor trebui să treacă de posibilele ,,obstacole birocratice” ale Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, cameră decizională în aceste cazuri? Sau ca și în primul mandat la aceste dezbateri vor fi delegați secretarii de stat, care oricum vor avea un mandat limitat de negociere și se vor prezenta mai mult pentru bifarea prezenței, decât pentru discuții de substanță?

Se va promova în continuare același sistem de comunicare prin care toate ideile care vin de la ceilalți pe linie politică nu sunt bune, iar totul se va limita la o luptă surdă din care de suferit nu vor avea decât fermierii români, așa cum s-a întâmplat și până acum? Oare cum se vor promova legile în următorii (probabili, dar fără a fi siguri) patru ani de mandat ?

Încerc să-mi imaginez ce schimbări vor avea loc în comunicarea ministrului Oros cu organizațiile profesionale, unde colaborarea a fost ,,perfectă”, pornind de la acuzațiile că liderii acestor organizații își rezolvă mai mult problemele personale prin funcțiile ocupate, dar unde aș fi dorit să văd și niște probe din partea ministrului, dar și niște reacții vehemente de negare din partea celor acuzați, apoi la promovarea dialogului între surzi și muți, așa cum a fost pe problemele legate de secetă, PNS, zootehnie etc.

Voi fi încântat să văd în continuare, la nivel imaginativ, ,,exemplul” de comunicare transparentă între minister și fermieri, cum ar fi transmiterea în direct pe internet a ședințelor unde se discută despre PNS, despre măsuri pentru combaterea secetei și a schimbărilor climatice, despre reabilitarea sectorului zootehnic, irigații și îmbunătățiri funciare și multe altele, astfel încât să vadă toată lumea ,,înaltul nivel de pregătire profesională al participanților” la aceste discuții în folosul fermierilor.

Deja văd că domnul ministru Oros în realitate, încet, dar sigur, promovează peste tot ideea că tot ce se adoptă și este legat de PNS se face doar după o ,,largă consultare” cu organizațiile profesionale ale fermierilor, iar peste un timp când se va constata că una se discută și alta va ieși, acestea din urmă nu vor putea să mai zică nimic, deoarece nimeni nu le va mai crede. Dar cine să analizeze astfel de subiecte, fiindcă este foarte posibil ca interesul de a cunoaște mai devreme decât alții unde și cum se vor duce banii europeni să frâneze orice alt tip de reacție sindicală sau profesională.

Îmi doresc să mi-l imaginez pe ministrul Oros cum îi va aduce la tăcere la reuniunile Agrifish pe ceilalți participanți, prin discursurile domniei sale pline de adevăruri și învățăminte și cum România va fi un model de urmat de țări mai slab ,,pregătite” în agricultură, cum ar fi Franța sau Germania și care vor fi de acord cu propunerea noastră de acordare de derogare la neonicotinoide și o vor acorda și ei fermierilor francezi și germani care își văd culturile de sfeclă salvate de intervențiile liderului de la București (acest lucru este chiar o poveste pe care o trăiesc anumite persoane prin agricultura românească).

De fapt, în realitate, derogarea este permisă în anumite condiții pentru anul 2021, la intervenția fermă a Franței acompaniată de Germania, țări care înțeleg ecologia, dar nu când fermierii sunt puși în situația de a pierde bani, cum este cazul cu sfecla de zahăr. Pentru cei care au uitat dintre politicieni sau cei care gravitează în jurul ciolanului politic (se știu ei, chiar și cei din rândul fermierilor), aduceți-vă aminte ce a fost mai important acum câteva luni, criza de COVID-19 sau criza sparanghelului german? 

Dacă ne vom întoarce la visul nostru, sunt aproape sigur că la intervenția fermă a ministrului român al Agriculturii se vor egaliza subvențiile între țările comunitare, se vor liberaliza culturile de soia modificată genetic și se vor flexibiliza programele de dezvoltare pe bani europeni.

Oare crede cineva dintre cei din agricultura românească că lucrurile așa se vor întâmpla și acesta va fi viitorul agriculturii românești, sau ne vom întoarce la aceleași discuții și acuzații sterile, care vor avea rolul de a adânci și mai mult diviziunea de percepție între societate și fermierii români?

Personal sunt foarte rezervat că vom avea în aceste condiții un mandat de succes la Ministerul Agriculturii și regret că nici PNL, dar nici celelalte partide nu au oprit pentru un scurt timp goana după ,,ciolan”, pentru a reflecta și la lucruri care poate chiar contează pentru  noi ceilalți.

Regret că domnul Cioloș, și spun asta fiindcă este printre puținii la care mai puteam avea așteptări să zică ceva pe linia agriculturii dintre liderii actuali, nu a făcut nimic pentru a arăta în timpul ,,ciolaniadei” că la Agricultură trebuie alt suflu, o altă viziune și sigur o altă persoană, dar asta este, una spunem înainte și alta după alegeri. Mă uit la partidele din coaliția de guvernare și toate și-au etalat aceiași specialiști ,,de top” care să ocupe ministerele disponibile, oameni care din păcate afară de activism politic nu au alte merite, iar din păcate economia și sănătatea se fac cu pricepere, nu cu lozinci politice.

Greșeala asta a făcut-o de multe ori și PSD în guvernările anterioare, când a crezut că ,,cei buni de gură” sunt și buni profesioniști, dar în majoritatea cazurilor aceștia s-au dovedit doar niște bieți ,,lăutari”, aspect care i-a dus acum în situația de a lustrui pentru o perioadă băncile opoziției și sper că poate totuși vor învăța ceva. Poate acest lucru îi va ajuta să mai mediteze și la faptul că pentru a guverna mai ai nevoie și de oameni care să se priceapă la economie, cultură, educație sau sănătate, prin lucruri demonstrate și ușor de evaluat.

Îmi aduc aminte și acum cu ,,evlavie” cum domnul Năsui de la USR arăta într-un interviu, imediat după alegeri, că întâi vor discuta programul de guvernare și abia apoi funcțiile, iar apoi cum s-au terminat voturile de numărat s-au năpustit care mai de care pe funcțiile la îndemână prin diverse ministere și comisii.

Din păcate, sunt foarte rezervat că cei aleși acum vor înțelege că trebuie să guverneze altfel, mai ales în cazul agriculturii, deoarece vin vremuri grele din punct de vedere economic, iar criza sanitară încă nu s-a terminat.

Și cred că și în continuare fiecare va prefera să se descurce pe cont propriu, deoarece românul uită repede de toate necazurile și ,,ne descurcăm”. Cum? Vom vedea!

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

La 14 decembrie 2020, s-a încheiat procesul de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol, în contextul crizei economice generate de pandemia generată de COVID-19.

Astfel, în baza de date a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate un număr de 913 cereri, cu o suprafață eligibilă la plată de 18.837,36 ha.

Bugetul alocat acestei scheme de sprijin este de 59.500 de mii de lei și se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020.

Situația detaliată pe fiecare județ 

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a finalizat evaluarea tuturor cererilor tinerilor fermieri din țară și din diaspora, pentru finanțarea exploatațiilor agricole, depuse în sesiunea derulată în perioada 15 iulie – 15 octombrie 2020. Din totalul proiectelor depuse în sesiunea din acest an, au fost selectate pentru finanțare 493 de proiecte, în valoarea totală de 20,2 milioane de euro. Selecția proiectelor a fost făcută în funcție de punctajul obținut de fiecare proiect în parte și de criteriile de departajare, în limita fondurilor disponibile.

Pe submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, AFIR a primit online 778 de solicitări de finanțare în valoare totală de 31.870.000 de euro. Dintre acestea, 10 cereri de finanțare, însumând 410.000 de euro, au fost depuse de tineri care lucrează în străinătate (componenta diaspora). 

Cele mai multe solicitări de finanțare, 200, au fost depuse de tinerii fermieri pentru investiții în horticultură, valoarea lor fiind de 8,16 milioane de euro.

De asemenea, AFIR a primit 146 de cereri de finanțare pentru culturi de câmp, cu o valoare de 5,94 milioane de euro. 

Pentru culturi mixte, 138 de tineri fermieri au depus solicitări de finanțare în valoare de 5,63 milioane de euro.

Totodată, o altă ramură agricolă care a prezentat interes este apicultura, pentru care s-au depus 97 de cereri de finanțare, în valoare de 3,88 milioane de euro. 

În ce privește investițiile mixte, atât vegetal, cât și zootehnic, AFIR a primit 81 de solicitări de finanțare, însumând 3,43 de milioane de euro.

Pentru creșterea bovinelor de lapte, 75 de tineri fermieri au depus proiecte, valoarea investițiilor solicitate fiind de 3,12 milioane de euro.

Alte 22 de cereri de finanțare s-au depus la AFIR pentru investiții în ferme mixte de animale, cu o valoare de aproximativ un milion de euro.

Pentru investiții în creșterea ovinelor, caprinelor și bovinelor de carne, 10 tineri fermieri au depus cereri de finanțare în valoare de aproximativ jumătate de milion de euro.

În perioada 2021-2025, România a prevăzut să aloce 750 de milioane de euro pentru o reţea naţională de colectare, depozitare şi distribuţie a produselor româneşti, în cadrul planului de relansare economică, a spus ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Declarația a fost făcută în cadrul întâlnirii cu omologul său francez, Julien Denormandie, din data de 26 octombrie 2020, de la Paris. De asemenea, susținerea dezvoltării structurilor de tip piață de interes național a fost confirmată de ministrul Agriculturii din Franța, care a reînnoit sprijinul pentru parteneriatul cu piața din Rungis.

Ministrul român a precizat că România va beneficia de un buget de 3,5 miliarde de euro pentru irigații prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, motiv pentru care ar dori să cunoască oferta franceză de echipamente din domeniul irigațiilor. Totodată, a avut loc un schimb de opinii cu privire la gestionarea apei, stadiul sistemului de irigații și reabilitarea infrastructurii în materie, precum și la fiscalitate și acordarea de subvenții agricultorilor în cele două țări. S-a convenit continuarea consultărilor bilaterale atât la nivel de ministru, în contextul viitoarelor consilii, cât și la nivel tehnic.

Susținerea fermelor de familie medii a fost prezentată ca o direcție comună cu menținerea unui procent legat de redistribuire. Ministrul Julien Denormandie i-a mulțumit lui Adrian Oros pentru susținerea, în Consiliul de miniștri, celor două inițiative importante pentru Franța, respectiv susținerea cuplată a proteinelor vegetale și extinderea autorizațiilor vitivinicole.

În ceea ce privește temele bilaterale, miniștrii au reamintit prioritățile în ceea ce privește învățământul agricol și, mai ales, înființarea unei platforme comune de primire a stagiarilor francezi și români în exploatațiile agricole și în întreprinderi.

În urma întâlnirii dintre cei doi miniștri ai Agriculturii s-a desprins importanța sprijinirii de către România a unor inițiative franceze precum planul proteic, inițiativa „4 pentru 1000” („4 pour 1000”), simplificarea PAC și dreptul la eroare/greșeală al agricultorului.        

Reamintim că, în perioada 26 - 27 octombrie 2020, ministrul Adrian Oros a efectuat o vizită oficială la Paris, în cadrul delegației române la nivel de prim – ministru. Vizita a avut loc ca urmare a demersurilor părții franceze, obiectivul principal fiind de a consolida relațiile bilaterale și cooperarea la nivel european dintre România și Franța.

Săptămâna trecută (19-25 octombrie 2020), Politica Agricolă Comună viitoare a fost subiect de discuții atât în Consiliul miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, cât și în Parlamentul European. Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a făcut un rezumat al discuțiilor, pe care vi-l prezentăm mai jos.

Consiliul miniștrilor agriculturii a căzut de acord asupra poziției sale de negociere cu privire la pachetul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) după perioada de tranziție. Acordul obținut sub președinția germană privind cele trei regulamente ale refomei PAC (regulamentul privind planurile strategice naționale, regulamentul de finanțare și monitorizare și regulamentul organizării comune de piață) cuprinde angajamente solide din partea statelor membre pentru o ambiție mai ridicată privind protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, cu instrumente precum eco-schemele obligatorii și condiționalități de mediu sporite.

În privința obiectivului de distribuire mai echitabilă a plăților directe, miniștrii Agriculturii au decis că se lasă la latitudinea guvernelor naționale aplicarea plafonării la 100.000 de euro (la plata de bază, cu deducerea salariilor) sau a plății redistributive. Pentru a compensa diferența față de media europeană, țărilor care aplică SAPS li s-ar permite acordarea în continuare a ANT (Ajutoare Naționale Tranzitorii) până la sfârșitul perioadei de programare, respectiv anul 2027, cu o rată de descreștere de 5% anual.

Se menține plafonul de 2.000 euro pentru aplicarea disciplinei financiare, ceea ce ușurează povara adminsitrativă în România, unde peste 95% dintre beneficiarii plăților directe primesc sub 2.000 euro/an.

Procentul din plățile directe pentru eco-scheme (pentru mediu și climă) propus este de 20%. Eco-schemele vor fi obligatorii pentru statele membre, dar voluntare pentru fermieri. În același timp, poziția convenită permite statelor membre să aibă flexibilitatea necesară în modul în care acestea ar atinge obiectivele de mediu. De exemplu, ar exista o fază pilot de doi ani pentru învațarea implementarii eco-schemelor, iar statele membre ar beneficia de flexibilitate cu privire la modul de alocare a fondurilor în cadrul diferitelor practici ecologice.

Un element nou adus în discuție, pe fondul crizei sanitare din acest an, a fost propunerea ca statul membru sa poată decide ca 1% din plățile directe să fie plătit fermierului cu condiția ca acesta să folosească această sumă drept contribuție la un instrument de gestionare a riscurilor, deoarece s-a ajuns la concluzia că este nevoie de  măsuri generale pentru reducerea riscurilor, iar alocările din Pilonul II pentru acest scop, având caracter opțional, sunt insuficiente.

Din acest moment, Consiliul are mandatul politic de a începe negocierile cu Parlamentul European, care este co-legislator, în vederea realizării unui acord general.

Poziția Parlamentului European cu privire la reforma PAC

Compromisul referitor la „arhitectura verde” din regulamentul pentru planul strategic al PAC include:

•  în ceea ce privește condiționalitatea, anumite cerințe sunt eliminate (în special în ceea ce privește identificarea și urmărirea animalelor);

• alocarea obligatorie a 30% din plățile directe pentru eco-scheme;

• 35% pentru cheltuielile de mediu și climă în cadrul Pilonului II (dezvoltare rurală), incluzând zonele cu constrângeri naturale;

• o clauză generală de revizuire pentru planurile PAC în 2025, pentru a le adapta la legislația climatică și de mediu.

Parlamentul European sprijină propunerea Comisiei Europene privind plafonarea, reducerea plăților către fermele mai mari, sprijinirea fermierilor mici și tineri. Tinerii fermieri (de până la 40 ani) care se instalează pentru prima dată în agricultură vor primi o primă de instalare de 100.000 euro și plăți directe suplimentare timp de 7 ani (în loc de 5, cum este în prezent).

În cadrul discuțiilor-maraton din Parlamentul European s-a insistat pentru introducerea de măsuri pentru a ajuta fermierii să facă față riscurilor și potențialelor crize viitoare, dar și pentru sancțiuni mai mari atunci când beneficiarul plaților încalcă în mod repetat regulile, de pildă pe cele legate de protejarea mediului sau de bunăstarea animalelor. Acest lucru ar putea să ducă la penalizări de 10% din sumele la care are dreptul fermierul (în creștere față de 5% în prezent).

Eurodeputații doresc, de asemenea, să fie instituit un mecanism ad-hoc al UE care să soluționeze reclamații înregistrate.

De multe ori, ne-am plâns de faptul că nu avem organizații, că nu avem legumicultori serioși, nu avem supermarketuri care să colaboreze cu producătorii agricoli din România, dar iată că sunt și dintre cei care contrazic această impresie. Unul dintre ei este Petre Mihai, legumicultor profesionist din comuna Topraisar (Constanța).

Ceea ce poate îi împiedică pe mulți să găsească calea de a vinde în mod eficient, prin intermediul lanțurilor de magazine, este, probabil, tentația, care vine după efortul depus în ciclul de producție, evident foarte mare, de a solicita bani mulți, dintr-odată, iar acel preț mare să fie continuu, și banii să-i primească la momentul predării mărfii. Nu trebuie însă minimalizată situația dificilă pe care o au legumicultorii de a-și valorifica marfa. Lipsa depozitelor, a fabricilor de procesare îngreunează această ultimă etapă a oricărei activități economice. Nici Petre Mihai nu spune că ar fi ușor: „Partea de vânzare este cea mai grea, într-adevăr, dar dacă ai răbdare și te orientezi și vrei totuși să lucrezi modern și mai liniștit, găsești să vinzi și marfa. Noi aici ne descurcăm totuși, să vindem marfa la Constanța, mai ușor, pentru că fiind și o piață foarte aglomerată în perioada când producția de legume este foarte mare, litoralul se aglomerează, cerința este foarte mare și reușim. Dar sunt și perioade ale anului, în prima perioadă, vorbim de începutul lunii mai, când unii producători sunt un pic mai harnici, fac căldură, se descurcă și fac produse și încep să le recolteze, ei, atunci în mai până la începutul lui 1 iunie este o problemă cu vânzarea mărfii. Cine este organizat și aleargă, eu, cel puțin, de la început, de când am început să mă dezvolt, am fost deschis către vânzarea directă la retaileri. E puțin mai complicat, trebuie să ai răbdare cu ei, pentru că fiecare multinațională, ca fiecare om, își caută interesul lui, nu?”. Probabil că și o doză de nerăbdare în a-și armoniza relațiile cu agenții economici se adaugă cauzelor pentru care mulți eșuează în a merge pe această linie de desfacere. „După ani și ani, problemele s-au reglat. Dacă la început poate... Nu putem să dăm vina numai pe ei, poate nici noi nu eram învățați să lucrăm în sistemul lor și ni se părea ceva aiurea. Dar s-au reglat treburile, chiar primim bani la timp.”

Lucrul organizat

Legumicultorul constănțean crede că vânzarea este și va rămâne probabil mulți ani de acum încolo o problemă, cât timp cei implicați nu înțeleg să lucreze organizat. Și-a făcut și un mic depozit, care până una alta se dovedește chiar mare, pentru că îi permite să achiziționeze și de la alți legumicultori. Spune că îți trebuie răbdare cu retailerii cu care ești nevoit să lucrezi pentru că aceștia cer foarte multe chestii: „Îți trebuie foarte multă marfă diversificată și cantități care să nu-i încurce, și seriozitate. Nu e că azi vorbim că mâine trebuie să livrez o tonă de roșii în magazinele lor și tu mâine îi suni și le spui: nu mai livrez că s-au scumpit roșiile! Nu merge așa. Aici ce vorbești luni este până lunea viitoare, indiferent ce se întâmplă! De obicei, nu se întâmplă să crească. La ei, când ai vorbit un preț, mergi până la capăt și s-a terminat! Nu este piață, e clar și cu asta basta! Și mie mi se pare normal...”.

Vinde în general către Metro, apoi către un lanț de supermarketuri pe care îl consideră destul de bun, Alfa-Beta. Acesta din urmă vinde cam 90% din partea de legume doar de la ei, implicând și colaboratorii. El are o capacitate de 500-700 tone producție la momentul ăsta, sperând să ajungă, de la anul, la o mie de tone. Iar împreună cu colaboratorii se duc către două-trei mii de tone.

A înființat și o cooperativă în zonă, cu care e încă la început, pentru că nu reușesc să evolueze. Nu dă vina pe oameni, mai degrabă pe sistem: „Suntem mult în urmă. Dar știți unde este problema? Nu oamenii sunt neapărat de vină, pentru că ei nu stau toată ziua să gândească, ei trebuie să muncească. Înțelegeți? «Peștele se împute de la cap», dacă cei de sus nu încearcă să miște ceva. Dacă statul român lucra cu forme organizate, ne forța pe toți, vă dați seama cât TVA și cât impozit ar fi intrat? Evaziunea în legumicultură este la un nivel foarte ridicat la momentul ăsta, știm cu toții! Bă, frate, hai să punem treaba la punct. Spuneți, ce vă trebuie? – Ne trebuie cinci depozite în toată România! Făceam conci depozite în toată România și ne apucam de treabă! Făceai bani de n-aveai nicio treabă. Dar așa...”.

Ai muncitori dacă-i respecți

Vrea să ajungă să cultive cam trei hectare de legume. Folosește solarii foarte înalte, de 5,40 m. „La 3 hectare de legume, ești superprofitabil, dacă faci așa cum trebuie”, spune cu entuziasm Petre Mihai. El folosește trei cicluri de producție pe an. „Aici a fost un ciclu de tomate, acum este un ciclu de ardei deja la partea de înflorire și legare, cred că undeva la 15 noiembrie se termină, după el venim cu un ciclu de salată pe care-l vom recolta prin ianuarie-februarie, după care venim iar... deci am două și chiar trei cicluri pe an.”

Se știe că sunt probleme în agricultura noastră cu forța de muncă. Nu și pentru Petre Mihai. „Atâta timp cât îi plătești cum trebuie și-ți asumi că și din luna noiembrie până undeva prin luna lui aprilie să-i ții la muncă, indiferent de pierderile pe care le ai, o să ai oameni la muncă. Atâta timp cât îi folosești doar ca pe niște sclavi și-i ții trei luni pe vară și după aceea îi gonești, adică pur și simplu nu mai ai nevoie și-i lași acasă – și ei au probleme, vă dați seama, iarna e cea mai grea, sunt multe cheltuieli –, n-o să ai oameni. Deci e clar, trebuie să-ți asumi, mărești suprafețele și încerci să faci... oricum noi iarna mergem pe pierdere, nu mergem pe profit. Nu ai cum să mergi. Dar ținem de vară și, cu ce produci iarna, una peste alta, e ok.”

„Nu am timp pentru fondurile europene”

L-am provocat să-și exprime opinia într-o chestiune pe care personal nu o consider de mare succes pentru condițiile actuale din România, și anume sprijinul pe mia de metri pătrați de legumicultură, nefiind prea mulți legumicultori cu suprafețe așa mari. El însă consideră că a fost un pas bun, că a fost un impuls pentru domeniu. „Eu mă ocup și de partea de inputuri, sunt un furnizor mare în piața din Dobrogea, livrez foarte multă folie, mecanisme de prindere a foliei și toate cele, a crescut foarte mult. Cel puțin 30% a crescut anul acesta, datorită programului de tomate. Și chiar dacă tomatele au costat 1,50 – 2 lei, dacă puneai subvenția lângă ele, o să vezi că e profitabilă cultura. A fost bine. E ok. Aș fi fost de acord să tăiem puțin de la roșii și să dăm și la alte culturi, și atunci egalizam toată treaba, dar s-a luat în calcul câtă cheltuială este la tomată, este foarte mult de lucru și necesită cheltuieli mari, și atunci... au știut să socotească bine. Acum să sperăm, a mai fost anul ăsta, să vedem la anul – dar nu cred că o să mai fie.”

Tot ce a realizat a realizat cu propriile resurse, a venit cu ceva bani după o perioadă petrecută prin alte țări, fără să acceseze fondurile europene. Zice că nu-i permite timpul: „Nu am făcut, n-am accesat cu niciun cent din fondurile nerambursabile europene, nici nu știu dacă o să accesez, pentru că... până la urmă, m-aș fi descurcat să și accesez, dar nu-mi permite timpul. Timpul meu e ocupat deja, dacă mai stai să faci și hârtii – și merg atât de greu lucrurile din cauza birocrației din România, de te lipsești. Și cu asta, basta! E un lucru bun, dar dacă nu încearcă să ușureze toată birocrația asta de a merge mai repede proiectele, mai ales acum, când vor veni destui bani, foarte mulți bani, și trebuie accesați, să ne lase mai liberi, nu atâtea hârtii, controale și nebunii, sumele să fie accesate cât mai ușor, sunt tineri, o grămadă de tineri care n-au posibilități și ar vrea să acceseze, trebuie găsit ceva pentru ei, soluții, nu cu bani înainte. Toată lumea vrea bani înainte – de unde să ia amărâtul ăla?, că nu are, pur și simplu! El, săracu’, vrea”.

Le recomandă tinerilor care au suprafețe mici să practice legumicultura: „Pentru legumicultură, o fermă de 3.000 m de solar este extraprofitabilă, la 3.000 de metri nu ai nevoie de niciun om, doar să lucrezi în familie, pentru doi oameni sunt o joacă 3.000 de metri la momentul ăsta. Poți trăi foarte bine și poți să pui și deoparte”.

Mai ales că loc pe piață e, în condițiile în care se va înțelege că asocierea, consecvența, seriozitatea vor deschide porțile aparent închise ale lanțurilor de magazine care, din păcate, iau locul din ce în ce mai mult piețelor tradiționale.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Fermierii dobrogeni, prin Grupul de inițiativă civică al producătorilor agricoli din Dobrogea, au trimis astăzi, 26 octombrie 2020, o scrisoare deschisă premierului țării, Ludovic Orban, în care-și strigă disperarea și solicită măsuri urgente prin care să fie sprijiniți și salvați de la faliment. Reamintim că aceiași fermieri au protestat în luna august, pe 26, ieșind cu tractoarele pe drumurile din județul Constanța. Atunci, reprezentanții Ministerului Agriculturii le-au promis că vor fi ajutați să treacă de acest an greu, dar se pare că ajutorul se lasă așteptat, iar agricultorii speră în sprijinul prim-ministrului României. Mai jos, scrisoarea deschisă în care fermierii arată problemele și propun soluții.  

Dobrogea se confruntă cu o situație excepțională cauzată de seceta pedologică care s-a instalat începând cu luna noiembrie 2019. Din datele publice transmise de Ministerul Agriculturii reiese că, din suprafața totală calamitată de 1,2 – 1,4 milioane de hectare la nivelul țării, 416.000 hectare sunt doar în județul Constanța, deci mai bine de o treime din totalul suprafețelor afectate la nivel național. Fenomenul de secetă pedologică se manifestă în continuare, fiind deja calamitate culturile de floarea-soarelui și porumb și existând în continuare probleme și cu înființarea noilor culturi (spre exemplu, cultura de rapiță 2020-2021 este deja în pericol iminent de pieire din cauza lipsei precipitațiilor).

În această situație specială starea producătorilor agricoli afectați de secetă se agravează pe zi ce trece, mare parte din aceștia confruntându-se cu o lipsă acută de lichidități din cauza nerecoltării culturilor însămânțate în toamna anului 2019. Pentru a putea depăși această criză, pentru a putea înființa noile culturi de toamnă, dar în special pentru a evita o criză alimentară la nivelul întregii țări, noi, agricultorii, avem nevoie să fim susținuți de autoritățile statului.   

Producătorii agricoli afectați de secetă trebuie să fie ajutați, pentru că altfel vor ajunge în imposibilitatea achitării furnizorilor de input-uri. Pe fondul lipsei de bani, producătorii nu mai pot onora deja contractele de arendă și nu mai pot achita ratele scadente pentru finanțarea activităților curente în agricultură, a echipamentelor și utilajelor agricole, a terenurilor agricole și a spațiilor de depozitare. Terenul agricol trebuie să rămână al României și al fermierilor!

Având în vedere cele menționate mai sus, din dorința și în scopul salvării agriculturii românești, vă solicităm adoptarea în regim de urgență a următoarelor categorii de măsuri:

I. Reglementarea posibilității suspendării temporare și de urgență a plății ratelor la contractele de credit/leasing

În acest sens, am solicitat public, trimițând chiar și o petiție către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul de Finanțe, emiterea unei OUG care să ne faciliteze obținerea suspendării temporare și de urgență a plății ratelor la credite/leasinguri, doar pentru echipamente/utilaje agricole, terenuri și investiții în active agricole (spații depozitare, silozuri etc.), pentru fermierii afectați de secetă. Evident, această măsură a suspendării plății ratelor ar urma să fie însoțită și de o prelungire automată a maturității creditelor, eliminând momentan presiunea executării/restructurării creditelor de către finanțatori. 

Având în vedere situația dezastruoasă cu care agricultura românească se confruntă la acest moment, și având în vedere criza alimentară de proporții spre care ne îndreptăm cu pași repezi, este de neînțeles pentru noi pasivitatea autorităților statului față de necesitatea adoptării unor măsuri cu caracter mai mult decât urgent. Precizăm faptul că măsuri similare au fost acordate tuturor persoanelor fizice și companiilor afectate de COVID-19, pentru o perioadă de 9 luni, până la 31.12.2020, cu posibilitatea chiar a prelungirii și în cursul anului 2021 (conform declarațiilor publice ale domnului ministru Florin Cîțu). 

Precizăm faptul că în agricultură durata unui ciclu economic (însămânțare, recoltare, depozitare, condiționare, comercializare) poate depăși un an, iar efectele secetei actuale se vor resimți pe durata a doi ani, cuprinzând atât noua perioadă de înființare a culturilor, cât și încă zece luni până când fermierii vor obține noi venituri. 

Precizăm, de asemenea, faptul că măsurile solicitate de noi privesc doar pe fermierii afectați de secetă și care dețin proces verbal de calamitate, urmând a fi aplicabile doar pentru o perioadă de maximum 18 luni (cât durează un ciclu agricol complet). 

Nu în ultimul rând, precizăm faptul că măsura propusă NU ARE IMPACT BUGETAR, DIMPOTRIVĂ! O asemenea măsură ar permite băncilor/societăților de leasing să nu mai constituie provizioane pentru finanțările acordate, diminuându-și astfel cheltuielile cu provizioanele și majorând componenta de profit impozabil.  

În plus, prin această măsură fermierii ar evita raportarea în CRC (Centrala Riscurilor de Credite), raportare care le afectează deja bonitatea financiară în fața finanțatorilor pe o perioadă lungă, urmând să întâmpine greutăți în obținerea de finanțări viitoare. 

De asemenea, prin eliminarea presiunii plății ratelor, fermierii își vor putea onora atât obligațiile către furnizorii de input-uri, cât și plata arendei, evitând astfel apariția unor probleme economice și sociale în lanț. 

II. Declararea stării de calamitate în zonele grav afectate de secetă

Dobrogea se confruntă cu o situație excepțională cauzată de seceta pedologică severă. Acest lucru este de notorietate, iar efectele dezastruoase produse asupra culturilor agricole este de necontestat. În aceste condiții excepționale, piața nu se mai poate regla prin măsuri obișnuite, fiind necesară adoptarea unor măsuri de susținere a fermierilor afectați de efectele secetei pedologice severe. 

Declararea stării de calamitate în zonele grav afectate de secetă este o măsură absolut necesară. În lipsa ei, guvernul va trebui să-și asume un faliment sistemic al întregii industrii agricole și agroalimentară.  

Reamintim faptul că pe data de 15.09.2020 a fost lansat în dezbatere publică proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind declararea stării de calamitate de către Comitetele județene pentru Situații de Urgență, pentru fenomenul de secetă pedologică. După expirarea celor 10 zile de dezbatere publică, adică cel mai târziu la începutul lunii octombrie, ar fi trebuit să existe date despre această măsură. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar fermierii nu au nicio informație legată de stadiul adoptării ordonanței de urgență la care ne-am referit mai sus. 

Cunoaștem faptul că între timp au apărut și comentarii la adresa acestei OUG. Unul dintre acestea a fost lansat de către ARCPA (Asociaţia Română a Comercianţilor de Produse Agricole), prin președintele Vasile Varvaroi, aceștia solicitând retragerea ordonanței.

Dorim să atragem atenția tuturor celor care se opun adoptării acestei ordonanțe, asupra faptului că în urma analizei Raportului întocmit de Departamentul de Situații de Urgență împreună cu Direcția Agricolă Constanța și transmis Guvernului României, reiese faptul că peste 85% din culturile înființate în anul agricol 2019-2020 în județul Constanța sunt calamitate în proporție de 80-100 %.

În aceste condiții, nu înțelegem care ar putea fi rațiunea pentru care măsura declarării stării de calamitate pentru zonele grav afectate nu a fost încă adoptată.

Înțelegem faptul că Asociația Română a Comercianților de Produse Agricole are un interes propriu în gestionarea aceste situații, și că interesul dumnealor nu este același cu interesul producătorilor agricoli. Ce nu înțelegem însă, este cum și-ar putea imagina cineva că într-o situație în care culturile agricole au fost calamitate în proporție de 80-100%, fermierii să-și poată respecta obligațiile contractuale de livrare. Ce ar putea livra acei fermieri care nu au recoltat absolut nimic și care în prezent nu au nici resursele financiare necesare pentru înființare de noi culturi. 

Dacă domniile voastre vor găsi un răspuns la această problemă imposibilă cu care se confruntă în prezent fermierii, atunci ei vor livra (dacă nu acum, măcar din culturile viitoare). Dacă autoritățile nu vor găsi însă un răspuns la această problemă, atunci, probabil că cei mai mulți dintre fermieri nu vor mai exista și nu va mai avea cine să livreze nici în anul 2021 și nici în anul 2022.   

Precizăm faptul că din cauza manierei concrete în care se manifestă seceta (în timp, iar nu într-un moment fix), fermierii nu au fost în măsură să anticipeze acest fenomen, să solicite certificate de constatare a forței majore și să-și notifice partenerii de afaceri cu privire la imposibilitatea obiectivă de executare a contractelor asumate.   

În aceste condiții, solicităm Guvernului să fixeze un moment zero, adică un moment începând cu care fermierii să poată acționa în consecință. Stabilirea unui astfel de moment zero prin OUG va înlătura multe dintre disputele care pot și vor apărea în legătura cu executarea contractelor încheiate de fermieri.  

Și pentru a ilustra buna-credință care stă în spatele demersului nostru, noi propunem ca măsurile pe care vă solicităm să le adoptați să se aplice doar acelor fermieri care vor avea procese-verbale de calamitate pentru minimum 70% din culturi. 

Solicităm adoptarea acestor măsuri exclusiv din dorința ca fermierii români să-și poată continua activitatea, să poată trece peste acest impas, să-și poată onora cinstit obligațiile asumate față de parteneri și să poată hrăni România în continuare, așa cum au făcut-o și până acum.  

III. Adoptarea unui pachet legislativ care să reglementeze asigurările agricole 

Va supunem atenției un aspect: Este corect ca asiguratorii să nu asigure decât riscuri cu incidență redusă, iar seceta care se manifestă des, într-o zonă destul de restrânsă a țării, să nu fie asigurată? Mai mult decât atât, datorită faptului că primele de asigurare sunt subvenționate de stat, prin AFIR, în cadrul măsurii 17.1., nu ar trebui impusă o regulă ca pachetul de asigurare să fie identic pe tot teritoriul țării și să conțină o serie de riscuri asigurate indiferent de frecvența cu care acestea se manifestă?

În condițiile în care se subvenționează primele de asigurare, iar riscurile asigurate au o incidență foarte redusă, ori evenimentele asigurate și produse nu se despăgubesc, atunci această subvenție destinată susținerii agriculturii se transfera și devine o subvenționare de la stat a firmelor de asigurări!

IV. IRIGAȚII

Vom depăși această situație când vom avea posibilitatea să irigăm, când apa nu va mai fi o necunoscută în conceperea și aplicarea planului de afaceri. Când vom avea apă vom putea calcula destul de precis veniturile și nu vom mai fi expuși decât riscurilor evidente, grindină, furtună etc, riscuri reglementate și instrumentate destul de bine de asiguratori.

De aceea vă rugăm să susțineți și să considerați de importanță națională, reabilitarea sistemului de irigații, făcând prioritare zonele cu grad mare de ariditate, așa cum este Dobrogea. Sperăm ca promisiunile obținute urmare a întâlnirii realizate în luna septembrie 2020 cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, referitoare la alocarea în cadrul Planului Național de Relansare și Reziliență, pentru REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE IRIGAȚII a minimum 429 de milioane de euro județului Constanța și 150 de milioane de euro județului Tulcea, să fie respectate și materializate cât mai urgent.

De asemenea, pentru a putea asigura o dezvoltare coerentă a sistemului secundar de irigații de către beneficiarii eligibili, respectiv Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, solicităm să aveți în vedere și reducerea birocrației excesive, prin modificarea în regim de urgență alin 2., lit. b din Legea Îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, care prevede obligativitatea obținerii acordului din partea tuturor proprietarilor de teren pe suprafața cărora se reabilitează sistemul de irigații, în sensul solicitării acordului arendașilor de teren sau chiar al eliminării acestei obligativități.

Prin urmare, solicitările noastre nu sunt o încercare de a ne sustrage de la îndeplinirea obligațiilor ce ne revin, ci o încercare de constatare și configurare a cadrului real în care ne aflăm, în vederea identificării de soluții viabile pentru salvgardarea agriculturii românești. 

În lumina celor de mai sus, vă solicităm respectuos să dispuneți participarea reprezentanților noștri la întâlnirile viitoare ale grupului de lucru format pe aceste subiecte, pentru a discuta de urgență toate aspectele menționate mai sus, având în vedere riscurile la care sunt deja expuși producătorii agricoli din zonele afectate de secetă.

Grupul de inițiativă civică al producătorilor agricoli din Dobrogea, prin:

Theodor Ichim

Răzvan Filipescu

Mircea Chipăilă

Cornel Zamfir

Jean Marc Lacrouts 

Mihai Ciobanu

Daniel Gheordunescu

La ora la care scriu aceste rânduri, în crame deja se face vinul anului 2020. Un an plin de provocări, nu că restul recoltelor trecute n-ar fi avut parte de secetă, grindină, probleme în valorificare și câte și mai câte pe care le semnalez personal de ani buni. Acum, producătorii se confruntă și cu pandemia de COVID-19 care va da peste cap vânzarea vinului românesc.

Haideţi să vedem cât de mult afectează seceta și grindina marile puteri viticole ale lumii. Clar, mai puţin decât pe noi.

Pentru fiecare dintre aceste probleme, țările în care viticultura este o prioritate asumată (nu ca la noi, doar una... afirmată) au luat măsuri și au implementat soluțiile cerute de situație. Irigare (acolo unde este nevoie și/sau este permis) și sisteme antigrindină (care, atenție, nu sunt doar faimoasele rachete).

Cu alte cuvinte, este bine să ne uităm și la alții în curte. În ceea ce privește aducțiunea apei, România are mari probleme. Și nu e vorba că am avea vreo rețea hidrografică săracă. Dimpotrivă. NU îmi face plăcere să vorbesc despre neştiinţă și rea-credință ca factori distinctivi în Administraţie. Sunt podgorii afectate de secetă aflate la câțiva kilometri de Dunăre, de Canal sau de alte cursuri majore de ape curgătoare sau de lacuri naturale și antropice. Birocraţia este, însă, un baraj de netrecut.

Chiar și dacă nu am fi avut suficiente locuri de alimentare, în 30 de ani am fi putut amenaja. În loc să fi distrus forța de muncă calificată din minerit, cu multele-i meserii implicate, puteam oferi acestei bresle oportunitatea de a construi lacuri de acumulare (şi tuneluri pentru autostrăzi).

În privința stațiilor antigrindină, nu am acces la un raport public care să răspundă întrebărilor: „Sunt ele suficiente?”, „Funcționează corespunzător?”.

Cât despre susținerea cercetării, inovării, găsirii unor metode revoluționare, nu cred că are rost să discutăm. Suntem la nivelul... „minus”.

Tiparul acesta modest pe care îl croiesc autoritățile (nesancționate niciodată de producători) va crea prejudicii la apariția oricărei „Lebede negre” (situaţie neprevăzută).

COVID-19 va da peste cap vânzarea vinului românesc nu doar din cauza contracției pieței autohtone, ci, mai ales, din motivul că piețele mari au suferit (Franței i-au lipsit la „inventar” 80 de milioane de turiști) și, ca urmare, operatorii de acolo vor căuta soluții.

Una dintre ele, foarte simplă: „inundarea” unor piețe permeabile, cum este cea de la noi.

Statul român trebuie să creeze de urgenţă o structură care să dezvolte o strategie de piaţă şi de comunicare sau să sprijine necondiţionat entităţi care au competenţa de a face acest lucru.

Producătorii trebuie să oblige statul să facă această mişcare. Schimbarea de mentalitate este imperioasă, distanţa păstrată faţă de curentele noi de gândire – specifice performerilor secolului al XXI-lea – nu mai poate fi acceptată. Chiar şi cei care (cred că) au succes astăzi vor simţi cât poate fi de efemer acesta în lipsa unei pieţe consolidate, educate şi ataşate de produsul românesc de calitate. Sau ce înseamnă absenţa de pe pieţele externe.

În rest, rezolvări punctuale minore (cum ar fi, de pildă, distilarea) vor fi folositoare secvenţial şi doar pentru câţiva producători.

Cum valorificăm vinul românesc? Există marketing în cramele autohtone?

Online-ul este o soluţie pentru vânzarea vinului atât timp cât îl înţelegi la întreaga-i dimensiune. Adică... un teritoriu global. Altfel, rămâne o supapă. Sigur, „debitul” poate fi crescut, dar producătorii au nevoie de o... „staţie de pompare”! Inclusiv pentru practica comerţului electronic este nevoie de o altfel de abordare. Una mult, mult, mult diferită faţă de ceea ce „rulează” astăzi la noi. 

Marketing... Cât de multă lume crede că știe ce se ascunde în spatele acestui termen... și cât de departe suntem de sensul clasic și ce hău ne desparte de sensul acceptat de avangardă...

Dată fiind situația, este obligatoriu să fie alocate sume pentru un grup de lucru care să decripteze aceste sensuri. Atunci se vor releva și „ce”-urile, și „de ce”-urile, și, într-un final, „cum”-urile.

Altfel spus, direcția și conceptele pot fi date doar de o bună cunoaștere a zonei de performanță în marketing la nivel mondial. Chiar și în această zonă, este de preferat să ne îndreptăm către „altitudinile” mai mari, acolo unde se află cei mai buni dintre cei buni. Nu sunt locuri în care ajunge toată lumea. Pe Everest nu urci fără antrenament, echipament, bani... şi multă minte.

Aducând în discuție aspectul financiar, nu-mi pot disimula uimirea (și mâhnirea) față de lejeritatea cu care sunt ignorate surse existente și lipsa de combativitate pentru alcătuirea unora noi, unele care pot ajunge să servească scopurilor vinarilor doar prin mici modificări legislative. Modificări posibile.

Ca alternativă la desuetele și perimatele metode de astăzi, readuc în atenție marketingul multisenzorial, branding colectiv (umbrelă geografică sau gruparea pe un palier calitativ, identitar ș.a.m.d.), AI, AR, VR.

Vinarii se pot întreba de ce ne batem noi capul cu aceste probleme care par să fie doar ale lor.

În primul rând, nimeni nu poate îngrădi jurnaliștii și specialiştii să analizeze un sector de activitate.

În țările care merg bine, producătorii de vin își modelează „ținuta” după reacția publicului avizat și a presei și se bazează pe concluziile specialiștilor.

Dar mai e ceva. Chiar dacă nu apare vreo sarcină statuată juridic pentru binele colectiv din arealul unde-și desfășoară activitatea, cred că producătorii pot accepta că există o responsabilitate dată de patronimul domeniului (de cele mai multe ori, nume vechi, istoric) care compune patrimoniul naţional.

În interiorul unei Denumiri de Origine sau al unei Indicații Geografice, oamenii care produc altceva decât vin sau prestează servicii sunt legați, în căutarea bunăstării, de bunul nume al locului. De renume.

Făurirea renumelui s-a făcut şi cu aportul a mii de români care au ales să fie ambasadori voluntari ai vinului românesc, aici şi peste hotare (doar ŞI dăruind o sticlă cu vin prietenului român sau străin) sau cu efortul formatorilor de opinie oneşti de a scrie mii de pagini pe această temă, într-o formulă pro bono.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html