Situația economică este, după cum se știe, într-un proces de degradare. Primii afectați sunt agenții economici mici și mijlocii, iar cei din domeniul alimentar pot altera, prin dispariția lor, siguranța alimentară și implicit pe cea națională. Am poposit la unul dintre ei, un mai vechi prieten al publicației noastre, pentru a cere câteva păreri. Este vorba despre Călin Muscă, manager al PorkProd din Iratoșu, județul Arad.

Cauzele crizei economice, chiar dacă sunt complexe, nu sunt și complicat de descifrat, crizele provocate de covid și de războiul ruso-ucrainean s-au cumulat, accentuând presiunea pe agenții economici. Cei mai afectați sunt, ca de obicei, cei mici și mijlocii. În astfel de cazuri, logic ar fi ca administrația statelor să caute să îi protejeze pe aceștia, pentru că fără ei nu mai ai ce administra. Se pare însă că nu e chiar așa, cel puțin așa mărturisesc cei afectați. „Dacă anul trecut discutam, cam pe finalul anului, despre 180 de lei pierdere pe fiecare porc scos din fermă, acum situația este un pic mai bine, în sensul că am ajuns să pierdem doar câte 100 de lei pe porcul scos din fermă, dar, chiar dacă a scăzut pierderea, problema este că e mult mai dificil de dus, din cauza perioadei foarte lungi de anul trecut în care am pierdut bani pe fermă. Din această cauză, de exemplu, în Germania s-a încercat acum o lună, dacă nu mă înșel, o variantă de protejare a fermierilor, în sensul că s-a stabilit un preț, adică s-a majorat prețul carcasei și implicit prețul animalului în viu, în așa fel încât fermierii să nu mai piardă bani. Nu câștigau spectaculos, dar rămâneau cu un mic plus de unde să poată să închidă din facturile mai vechi. Dar s-a revenit, nu pot să-mi dau seama dacă lanțurile sau consumatorul final nu a acceptat această mărire de preț, cert este că s-a revenit și a scăzut valoarea carcasei cu încă 15 cenți după această majorare, fapt care duce de fapt din nou la pierderi ale fermierilor, ale crescătorilor de porc.”

Din păcate, situația la noi nu a fost nici înainte de aceste crize mai bună. Aproape că nu s-a schimbat nimic, s-ar zice că suntem deja obișnuiți. Dar să fii obișnuit să pierzi nu poate dura prea mult. Doar speranța că la un moment dat vei veni la linia de plutire te poate ține în activitate, dar această linie, acum, pare că se îndepărtează. Deși interlocutorul nostru administrează acel gen de complex integrat, care pornește de la vegetal până la producție și vânzare-procesare carne, și s-ar putea spune că îi este mai ușor în condițiile de azi, el ține să ne contrazică: „În cel mai fericit caz, suntem în aceeași situație în care am fost și anul trecut, în sensul că și atunci partea de zootehnie și în special fermele de porci au pierdut bani, și acum se întâmplă exact același lucru. Avem practic o creștere de prețuri pe toate verigile, plecând din vegetal până la raft la produsul finit, dar, ce se întâmplă în momentul acesta, prețul din raft nu acoperă costul de producție al porcului în fermă. Pentru că s-a aruncat practic pe crescătorul de porc toată diferența dintre creșterea pe toate prețurile și prețul final, care încă nu este profitabil”. Cu alte cuvinte, zicem noi, în acest moment crescătorii de porci din România sunt prinși la mijloc, să spunem, între vegetal și abatorizare – procesare – desfacere. Pe lângă asta, adăugăm frustrarea pe care o au fermierii pentru că se văd nevoiți să vândă la un preț mai mic decât cel la care aceiași procesatori către care vând cumpără din import. „Dacă ne raportăm la prețurile de bursă din acest moment sau la valoarea cu care se face import de carcasă în acest moment, vedem o discrepanță între prețul carcasei din vestul Europei și prețul carcasei autohtone, adică avem deja o diferență pe care procesatorii din România o speculează și în acest moment pot să spun că stăm undeva la un 50 de bani mai puțini noi, carcasă românească, decât carcasa adusă de afară.” Faptul e mai mult decât bizar, pentru că producătorii români de porc abia dacă acoperă 20% din necesarul de consum al populației. Paradoxul se justifică prin lipsa de alternative la vânzare a producătorilor autohtoni. „Procesatorii aleg să lovească fermierii, plătindu-le mai puțin decât ar trebui să plătească pe carcasa de afară, ca să‑i forțeze. Pentru că, la porc, cea mai mare problemă a fermei de porc este că în momentul în care nu scoate la timp animalul, deja pierde bani. Orice săptămână în care-l ții în plus, că nu-ți convine prețul, induce costuri suplimentare. Pe partea cealaltă, dacă ai o fermă completă, integrată, în sensul că ai și partea de reproducție, și partea de îngrășătorie, cum suntem noi, cu toate cele trei ferme, aici e o problemă de disponibilitate a spațiilor de cazare. Ele așa au fost gândite, să scoți porcul la 110 kg, poți să stai maximum două săptămâni dacă te umpli complet, deși îți perturbi tot ciclul. Și indiferent de prețul de piață, trebuie să scoți animalele.”

Ajutoarele nu se cumulează

Situația nu pare a avea ieșire. Doar ajutorul venit din partea statului, zice Călin Muscă, ar mai da o șansă de supraviețuire fermierilor de la noi. Dar și acesta ar trebui făcut cu grijă, pentru a fi eficient. Pe interlocutorul nostru nu pare să îl prea ajute. „Dintre rezolvările pe care le văd eu sunt aceste ajutoare pe care guvernul a început să le dea fermierilor sau urmează să le dea, de fapt acum se depun cererile, dar și aici este cumva o situație incorectă, aș spune eu, pentru marii procesatori. Dacă se dă un sprijin, o valoare X pe fiecare animal produs, de ce limitezi valoarea maximă a sprijinului pe beneficiar la un anumit număr de animale sau o anumită sumă, în condițiile în care eu și produc mai multe animale? Se ajută fermele mai mici și fermele mai mari pierd și mai mulți bani cu această limitare, și de fapt sunt în aceeași categorie.”

Aparent sunt două ajutoare, unul pentru covid și unul „de minimis”, dar în realitate nu se cumulează. „Vorbim de fapt de același ajutor pe două direcții diferite, dar fără a depăși un anumit prag pe beneficiar. Practic, eu, de exemplu, nu mă mai încadrez la ajutorul de covid pentru că am luat pe partea de producție, adică am o limită de unde nu trec ca valoare a ajutoarelor. Vă mai dau un exemplu, acum urmează să iasă niște granturi pe capital de lucru. Nici la alea noi nu ne încadrăm, pentru că intră sub aceeași incidență de ajutor de minimis și nu poți să te folosești de ele pentru că ai luat pe partea de ajutor de covid. Deși toate stipulează, tot ce s-a derulat prin APIA era de fapt un sprijin pentru fiecare unitate produsă. Când spun unitate, aici eu mă refer la fiecare animal în parte, ai un cuantum, X lei pe cap de porc livrat, de exemplu, dar cu o limită de atâtea capete.”

E de menționat că, pe lângă porci, fermierul Călin Muscă se ocupă și cu creșterea vitelor de carne. Din păcate pentru el, situația este asemănătoare: „Aici eu, unul, personal, stau la fel de prost, pentru că se îmbină ajutoarele pe beneficiar. Și atunci, dacă iau pe porc, nu mai sunt eligibil pentru vită. Dacă lucram pe societăți diferite, da, eram eligibil și pe vită, și pe porc, dar alegând să lucrăm ca societăți mult mai mari, întâmpinăm aceste limitări”.

Așadar se pare că nu e bine sa te dezvolți prea mult. Oare de ce nu încurajează statul nostru dezvoltarea? Noroc că nu depășește pragul de 250 de angajați, că apăreau și aici alte limitări. Nici angajarea, se pare că nu o încurajează statul. Călin Muscă e de părere că se promovează în continuare doar o politică socială, de protejare a celor mulți, care va avea, din păcate, efecte nedorite chiar asupra celor care sunt protejați prin astfel de politici.

E necesară educația consumatorului

De altfel, nici nu crede că statul este în stare de ceva pentru a rezolva problemele. Mai degrabă, zice el, consumatorul român ar putea fi cheia problemei, dar nu de azi pe mâine și nu fără intervenția statului – iată că nu se poate fără el –, care este chemat să reglementeze mai bine și mai drastic etichetarea produselor. „Și aici suferim foarte mult, pentru că, din păcate, în România, la nivel declarativ, toată lumea este interesată de etichetă, de ce conține produsul pe care-l achiziționează, dar faptic, de cele mai multe ori, se alege strict pe criteriul preț. Și aici statul ar putea să intervină prin instituțiile abilitate în controlul conformității produsului. Adică, nu este normal să ai produs declarat cu doi aditivi, de exemplu, și înăuntru să ai cinci. Sau nu este normal să ai un produs gen – dau un exemplu – Salam Victoria, care este reglementat printr-un ordin ca rețetă de producție, și să nu fie respectată. Pentru că, discutăm strict de Salamul Victoria, este un salam afumat. În momentul de față, 90% din acest produs, din salamul Victoria găsit în rafturi, este în etichetă de polietilenă, adică în plastic. Spuneți-mi vă rog frumos și mie: care este rolul afumării, în momentul în care membrana este plastic și nu permite ca fumul să intre prin ea? Într-adevăr, sunt și membrane de polietilenă care permit afumarea produsului, după care se închid, dar diferența de preț dintre polietilena clasică și aceasta este atât de mare, încât nimeni nu o folosește. Și atunci, strict declarativ, merge să zicem că am un produs afumat, dar el este în plastic – adică aici ar putea și statul să intervină și să lucreze un pic, vizavi de control și conformitatea produsului pe care producătorii de cele mai multe ori sunt «forțați» de cursa pentru un preț de producție cât mai mic să nu o respecte. Sunt tot felul de artificii, unde producătorul este pus în situația «dacă nu o fac eu, o face altcineva, dar trebuie s-o scot cumva pentru că mi se impune un preț foarte jos». Nu poți să ai produs ieftin și de calitate, este o utopie. În momentul în care carnea costă în acest moment, dacă vorbim de carnea-lucru, care este ingredientul de bază, îți iese dintr-o carcasă de zece lei, îți rezultă un cost de producție a CPL-ului undeva la 11,5 lei/kg, preț de producție vorbim. De aici nu poți să faci un parizer sau un crenvurști corect și să te coste șapte sau zece lei kilogramul. Nu ai cum, pentru că ai costuri suplimentare. Dar în același timp lumea compară parizer cu parizer, după preț.” Evident că ai cum, îl contrazicem noi, dar înlocuind carnea cu altceva. Iar dacă am citi atent eticheta, chiar am vedea că scrie că este adăugat X procente de griș, făină sau te miri ce alte ingrediente de umplutură. Într-un fel, în atare situație, consumatorul pare un pic culpabil, fără a fi în realitate, fapt pe care îl confirmă și interlocutorul nostru: „Consumatorul nu se uită, și și dacă se uită nu neapărat sancționează producătorul. Aici trebuie să încercăm să înțelegem și consumatorul. E nevoie de… nu aș putea spune studii, dar e nevoie un pic de aplecare vizavi de lectura etichetei și pentru a putea înțelege ce scrie pe etichetă, că nu este suficient să citesc o listă de ingrediente dacă nu știu ce înseamnă acele ingrediente, pe de o parte, și pe partea cealaltă trebuie să vedem și realitatea dură care nu ne place, disponibilul de cash al consumatorului a scăzut drastic, din cauza majorărilor care s-au întâmplat la nivel de utilități, practic costul vieții de zi cu zi a crescut foarte mult, și atunci banii rămași pentru partea de mâncare au scăzut. Și atunci, în varianta acestei puteri scăzute de cumpărare, este normal să se orienteze și către produse mai ieftine. Dar produse mai ieftine trebuie să înțelegem că se pot face în limita în care avem totuși și un pic de decență.”

Teoretic, cel puțin, această „decență” ar trebui să nu fie necesară, dacă s-ar respecta standardul produsului. Gazda noastră spune răspicat că nici nu se pune problema de așa ceva. „Aici avem două probleme. Sunt doar câteva produse reglementate de ordinul 566 al ANSVSA, dar sunt câteva, și în rest în România se permite standardul de producător. Standardul de producător presupune că fiecare dintre noi poate să producă salam cu denumirea, să zicem, «salamul vesel» și să pună o etichetă de Salam Vesel, eu pot să fac un produs complet diferit de produsul tău și pe amândouă să le cheme la fel. Pentru că aici este standardul meu de producător și standardul tău de producător sau, unde fiecare își face rețeta pe produsele care nu sunt reglementate de ordinul 566, fiecare își face rețeta cum vrea. La fel micii, de exemplu. Sunt mici în momentul acesta, în comerț, care sunt oaie-vacă, sunt mici porc-vacă sau sunt mici doar de porc. Toți se numesc mici. În momentul în care carnea de vită costă mai mult, este clar că dacă eu vin să fac o rețetă de porc cu vită, micii mei vor fi mai scumpi decât micii produși de tine, care pui doar porc înăuntru. Că este și diferență de gust – acolo este și condimentul, este și calitatea cărnii în sine, dar este o diferență și de cost. În varianta în care se face o comparație: micii tăi sunt mai ieftini decât micii mei, nimeni nu mai urmărește de ce.”

Pe lângă aspectul calității, el observă că și în ceea ce privește efectul asupra sănătății ar trebui să ne îngrijoreze. Pentru că, din păcate, frauda în această zonă economică face victime. „Ceea ce se întâmplă în momentul acesta în industria alimentară este că se fură, se fură într-un mod care nu se vede, și există victime, dar nu sunt multe deodată și din această variantă este un fenomen neinteresant pentru societate. Da, mor. Mor oameni de diabet, de tot felul de tulburări și situații de acest tip și nimeni nu vine să atragă atenția asupra riscurilor pe care le aduc anumite ingrediente folosite în industria alimentară. Au dispărut acele «E-uri», dar care este diferența că vezi isoscrobat sau E51 (dau un exemplu acum, pentru consumator)? Ori unul, ori celălalt e o chestie pe care nu o înțelege, nu știe ce face, nu știe ce se întâmplă în corpul lui în momentul în care-l consumă.” Chiar dacă pentru unii ar părea că tema aceasta a mâncării sănătoase face parte din portofoliul așa-zișilor conspiraționiști, nu poate fi acuzat interlocutorul nostru de așa ceva, pentru că nu este adeptul eliminării tuturor substanțelor sau a tehnologiilor de producere moderne, ci doar a celor dăunătoare. Este convins că publicul ar trebui informat despre utilitatea și valoarea acelor metode de producție și de conservare a produselor alimentare. „E o chestie și de modul în care reușești să ajungi la publicul-țintă. Pentru că dacă eu vin și pun carnea într-o caserolă cu atmosferă modificată, prima tendință a celui care aude „produs ambalat într-o atmosferă modificată” – ceva nu e în regulă… Foarte mulți producători, de exemplu, folosesc formula «produs ambalat în atmosferă protejată». De ce? Pentru că «atmosferă modificată», de fapt, este, pur și simplu, o vacuumare a caserolei, se injectează, în cazul produsului din carne proaspătă, un amestec de azot care există oricum, un 70%, ceea ce avem și în aer, și un exces de oxigen, care în proporție de 30% inhibă activitatea microbiană, are un efect bactericid. Dar este o atmosferă modificată în interiorul caserolei. Și atunci mergem pe atmosferă protectoare, pentru că este mai ușor acceptat de publicul-țintă. De ce? Pentru că nimeni nu stă să facă un pic de educație vizavi de consumator și de termenii folosiți în această parte a industriei. Au fost toate acele campanii de conștientizare vizavi de Covid 19 – «poartă mască…», toate cele – de ce nu vine statul să-și asume, în aceleași variante: hai să explicăm consumatorului niște noțiuni de bază, de citire a etichetei? Atmosferă modificată, cum vă dădeam exemplu, înseamnă asta: este nevoie de nitrit în cantități reduse ca să obții asta; se folosește acid lactic, care este un produs corect, pentru a limita dezvoltarea de germeni sau bacterii în produsele tratate termic; fumul are rol de conservare – că există variantă de fum lichid sau fum obținut din rumeguș de fag este a doua discuție, dar sunt foarte multe noțiuni care în momentul în care reușești să le explici, să le faci cunoscute consumatorilor, poți să faci un pic de educație în acest sens consumatorului, în așa fel încât să aleagă un pic mai conștient decât o face în momentul de față.”

Pârghii economice irosite

Acum trei ani discutam cu același fermier, cu care am stat de vorbă și acum, despre ce utile vor fi acele „scheme de calitate” pe baza cărora fiecare producător ar putea să încaseze o sumă de bani, dacă o respectă. Evident că trebuia implementate pentru a se ajunge la o susținere măcar pentru etichetarea produsului, măcar pentru partea care ține de la poarta fermei până la comercializare, până la raft, care să fie suportată din aceste scheme de calitate. Din păcate, ne aflăm în același punct, fără nicio evoluție, pentru că, de, a fost pandemie.... Lăsând gluma la o parte, să consemnăm părerea domnului Muscă, care crede că „problema cea mai mare a României este faptul că nimeni nu-și asumă..., în sensul că la orice radiografie a sectorului se vede cum e situația și sunt cifre economice, adică nu sunt păreri că «ar fi așa sau invers», în orice moment, orice producător poate să demonstreze costul de producție și să arate prin facturile pe care le emite că nu reușește să vândă animalul la costul de producție măcar, ci-l vinde în pierdere. Prin aceste scheme de calitate, de exemplu, România ar putea să vină să forțeze procesatorii să folosească carne produsă în România, și în varianta aceasta ar putea să dea o gură de aer fermierilor, forțând sau împingând un pic abatoarele și implicit procesatorii să folosească materie primă produsă în România. În această variantă, practic ai reuși să ridici un pic prețul în așa fel încât să miști un pic din banii pe care poți să-i dai de la bugetul de stat către sectorul de creștere a animalelor”.

Brandurile naționale, încă la stadiul de vis

Ne aducem aminte de încă un lucru despre care s-a tot vorbit și vorbă a rămas. S-a discutat foarte mult pe tema realizării unor branduri naționale, a acelor produse în care, de la vegetal până la raft, s-a folosit numai materie primă românească, cu origine din România, fiind realizate în România. În continuare suntem tot la stadiul de dorință. I-am ridicat această problemă interlocutorului nostru, încercând să aflăm ce ne lipsește pentru ca să se întâmple concret asta. Zice că în primul rând voința politică și asumarea, urmată de o mai mare disponibilitate a consumatorilor. „Dacă vrei să faci un produs românesc, în momentul în care ai nevoie de marfă din România ar trebui să iei în calcul măcar să plătești pentru acea marfă prețul de producție. Măcar. Asta în momentul de față ar presupune să obții un produs ceva mai scump decât îți vine de afară. Fiind ceva mai scump, ai două variante: fie statul vine să susțină produsul românesc și să dea producătorului o parte din diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare, fie stimulează consumatorii, sub diverse forme – și se pot găsi aceste forme – în așa fel încât consumatorul să fie educat să consume porc românesc.”

Trebuie să precizăm că este o diferență între „sută la sută românesc” și „produs în România”. Pentru că „produs în România” nu înseamnă că ai neapărat și materia primă de origine din România, poți să ai fabrica în România și să aduci materie primă din afară, cum este, credem, marea majoritate a fabricilor de procesare de lapte și, posibil, marea majoritate a marilor procesatori de carne din România. Călin Muscă e de părere că întreaga industrie din România este construită astfel. „În mare măsură, tot ce înseamnă industrie în România este un sistem lohn, de fapt. Producem aici, dar folosim materie primă de afară, iar aici rămâne doar sarcina de a plăti mâna de lucru. Din păcate, asta este situația economiei românești în acest moment. Și asta se întâmplă inclusiv în industria alimentară. Dacă vrei într-adevăr să dezvolți producție, începând cu nivelul primar..., la vegetal stăm mult mai bine în sensul că pe partea de vegetal cumva prețurile au fost acceptate mult mai ușor sau nu au fost acceptate, au fost impuse și s-a ajuns la un preț la care orice fermier de vegetal vinde marfa cel puțin la preț de producție, dar în general este cu profit; pe partea de zootehnie, din cauza constrângerilor care sunt, aşa cum vă spuneam, sunt forțat să scot marfa, îmi convine, nu-mi convine prețul. Și în momentul acela, deja acolo este ruperea de profitabilitate. Din acel moment, practic tu nu mai ai materie primă pentru industria de procesare de alimente din România și cumva ești expus la fluctuațiile de afară. Ceea ce se și vede în realitatea pe care o trăim, până la urmă. Dacă în momentul acesta țările din vestul Europei decid: nu mai iese nimic – carne, produse lactate, noi facem stocuri pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul, în România nu o să mai găsești carne de porc sau o vei găsi în cantități infime.” Trist este că, deși nu putem spune despre gazda noastră că este un pesimist, dovadă stau investițiile mari la care s-a angajat, modul cum vede viitorul ne poate îngrijora, tocmai pentru că vine pe fondul unui trend de creștere foarte mare a prețurilor la inputuri. „Este extrem de greu de anticipat unde vor ajunge prețurile. Ce pot să vă spun vizavi de această situație sau această proiecție de fapt – că vorbim de o potențială situație – este că vom trăi niște vremuri extrem de tulburi, în ritmul în care s-a mers cred că industria alimentară din România va cădea încet-încet și cumva noi poate vom fi printre ultimii care vor stinge becul și vom avea satisfacția orgoliului, doar că «v-am spus, am avut dreptate», cred că la asta se va ajunge. Dar, din păcate, vom trăi o criză alimentară pe care nimeni nu vrea să vadă că vine. Deja ne bate la ușă, iar în acest ritm clar se va amplifica. Și nu războiul e de vină, pentru că tot ce s-a întâmplat de fapt au fost niște jocuri dinainte de război. Adică anul trecut cerealele au crescut fără nicio explicație a războiului, doar prin prisma costurilor de energie. Dependența de materia primă din China, vizavi de partea de vitamine, premixuri, aminoacizi care se folosesc în toată Europa în momentul acesta, dependența de cele două Americi vizavi de șrotul de soia sau de soia consumată în ferme, toată această situație a dus la o creștere a prețului fără niciun război, care nu a fost acceptată de piață, dar noi, ca producători, am resimțit-o. În toamnă, de exemplu, tot ce a însemnat aditivi furajeri deja a venit cu prețuri triplate. Și asta s-a întâmplat în toamnă, fără nicio explicație, fără niciun război, doar pe ideea de costuri suplimentare cu energia, care nici alea, la modul real, nu aveau de ce să crească, decât dacă stăm să ne uităm că din orice leu plătit pentru orice formă de energie, undeva la 60-70% merge către stat sub formă de accize și diverse taxe. Și atunci, până la urmă, vedem că este un ciclu care se închide tot în buzunarul statului.”

Produsele ecologice, o iluzie

Nici cu agricultura ecologică nu se prea împacă, mai ales că aceasta este îmbrățișată de oficialii Uniunii Europene, care au trecut-o drept politică de viitor a agriculturii europene, impunând norme și termene încă de pe acum. El crede că nu este o politică sustenabilă. „Pentru că nu reușim decât să ne mințim singuri. Toată această migrațiune din agricultura convențională în agricultura ecologică, care de cele mai multe ori și în cele mai multe situații este doar o idee de marketing, un mod de promovare a unui produs relativ diferit, dar nu foarte diferit și despre care nu se poate spune într-adevăr ceea ce ar însemna prin definiție «ecologic». Este un produs cumva semi-ecologic, se renunță la o parte din..., dar nu la tot.”

Am adăuga noi că dacă s-ar renunța în totalitate la substanțele de protecție a plantelor, ai avea un produs bolnav, de slabă calitate, dar nu ne-a dat dreptate și prietenul nostru Călin Muscă: „Nu neapărat ai un produs bolnav și de slabă calitate, ci ai o productivitate redusă pentru a putea să ai un produs sănătos în continuare. Trebuie să mergi la niște densități atât de mici, încât producția pe hectar, de exemplu, ți se reduce – dacă vorbim de ecologicul real – către jumătate. În momentul în care noi, ca rasă, nu ne înjumătățim, ca număr de consumatori. Spuneți-mi, vă rog, și mie, unde se va ajunge dacă peste trei sau cinci ani noi vom avea 75% din alimentele care se produc acum, dar noi creștem ca populație? Cam care este ideea?”.

Dacă putem trage o concluzie la discuția pe care am purtat-o cu tânărul fermier din vestul țării Călin Muscă ar fi că se impune, ca măsură de securitate națională, o protejare a crescătorilor de animale; o implicare mai intensă a autorităților în ceea ce privește respectarea rețetelor și a normelor de tot felul, de la cele sanitare, la cele de tehnologie, din industria alimentară; utilizarea tuturor pârghiilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin care s-ar putea obține bani. Iar ca idee indusă de dialogul ce a stat la baza acestui articol ar fi că trebuie să înțelegem că tot efortul pe care vrem să îl facem pentru o viață mai bună, cu o hrană de calitate și sănătoasă, cu o atmosferă bună, într-o economie sustenabilă, ar trebui să se concentreze în termenul „cumpătare”, acea măsură în toate, de care omenirea nu a mai dat dovadă de multă vreme. A acționa necumpătat pentru a repara ce s-a stricat prin necumpătare nu poate avea efectul dorit, dimpotrivă.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

În ședința guvernului din 31 august 2022 a fost aprobată o hotărâre ce modifică HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, în sensul completării sumelor pentru asigurarea resurselor financiare necesare plății ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, pentru perioada aprilie 2022 - septembrie 2022.

Modificările aduse prin prezentul act normativ vizează suplimentarea sumelor existente alocate prin bugetul MADR pe anul 2022 cu suma de 480.000.000 lei, valoarea totală a schemei în anul 2022 devenind 817.000.000 lei.

„Luăm toate măsurile ca să ne asigurăm de continuarea aplicării schemei de ajutor de stat în anul 2022, fapt ce contribuie la diminuarea efectivă a costurilor de producție prin rambursarea sumelor reprezentând diferențele de accize și stimularea continuității activităților din agricultură. Venim în sprijinul fermierilor, astfel încât să le oferim o gură de oxigen, atât de necesară în gestionarea cheltuielilor realizate”, a declarat ministrul Petre Daea.

Reamintim că, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale derulează schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură începând cu anul 2014.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Fermierii din sectoarele suin și avicol vor primi ajutoare excepționale, conform unei hotărâri adoptate de guvern pe 24 august 2022. Beneficiarii din sectorul zootehnic pot fi crescători de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale și/sau persoane juridice, care dețin exploatații comerciale autorizate sanitar-veterinar. Plata ajutoarelor excepționale trebuie să se efectueze până la data de 30 septembrie 2022.

Ajutoarele excepționale dedicate sectoarelor creșterii porcilor și păsărilor au rolul de a stimula producția românească, potrivit ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Resursele financiare totale necesare implementării schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic au o valoare de 129.166.292 lei, echivalentul sumei de 26.100.000 euro, care se asigură astfel: 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro, finanțare externă nerambursabilă; 66.090.956 lei, echivalentul sumei de 13.354.676 euro, de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 pentru MADR cu această destinaţie.

Valoarea totală a schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic este repartizată astfel: 71.759.050 lei, echivalentul sumei de 14.500.000 euro, pentru sectorul suine; 57.407.240 lei, echivalentul sumei de 11.600.000 euro, pentru sectorul avicol.  

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul suin pe capacitatea de producție deținută este de:
          a) 200 euro/UVM pentru capacitatea de producție animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate), unde 1 UVM reprezintă 2 capete;
          b) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat, unde 1 UVM reprezintă 3,33 capete.

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul avicol pe capacitatea de producție deținută este de:
          a) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire, unde 1 UVM reprezintă 71,42 capete;
          b) 20 euro/UVM pentru capacitatea de producție pui de carne, pui de curcă, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați pe serie, unde 1 UVM pentru categoria pui de carne, pui de găină eclozionați reprezintă 142,85 capete, iar 1 UVM pentru categoria pui de curcă, pui de curcă eclozionați reprezintă 33,33 capete.

Valoarea totală care poate fi acordată per beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 150.000 euro în sectorul suine, respectiv 100.000 euro în sectorul avicol.

Condiții de eligibilitate

Ajutorul excepțional vizează circa 250 potențiali beneficiari în sectorul suin cu aproximativ 553.988 UVM capacitate de producție și circa 310 beneficiari în sectorul avicol cu aproximativ 2.243.643 UVM capacitate de producție. 

Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

        a) să fie înregistraţi în registrul unic de identificare şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
        b) să dețină exploatație comercială autorizată sanitar – verterinar;
        c) să desfășoare activitate de creștere și/sau îngrășare și/sau reproducție a suinelor, ori activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor, în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022, cu condiția menținerii activității până la data de 31 decembrie 2022;
        d) ajutoarele de adaptare excepționale se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine sau păsări.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță noi măsuri de sprijinire a crescătorilor de animale. Ministrul Petre Daea s-a întâlnit cu reprezentanții fondurilor de garantare și ai CEC Bank pentru a conveni modalitățile prin care să fie ajutați fermierii din sectorul zootehnic care s-au confruntat cu efectele nefavorabile ale pandemiei de COVID, ale evoluției pestei porcine africane, precum și cu efectele creșterii prețurilor la utilități (energie, gaze naturale).

Astfel, beneficiarii Ajutorului Național Tranzitoriu și/sau sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pot apela la credite bancare pe baza Adeverinței emise acestora de către APIA, iar valoarea creditului va fi cea rezultată din Adeverința APIA. Opțional, valoarea creditului poate fi acoperită în proporție de 80% cu garanția fondurilor de garantare. Totodată, dobânda finală aplicată beneficiarilor nu va depăși nivelul ROBOR 6 luni + 2%.

Fermierii din sectorul zootehnic mai pot accesa credite pentru constituirea stocurilor de materii prime furajere necesare pentru asigurarea continuității activității până la noua recoltă. Creditele vor fi acordate în următoarele condiții:

• Dobânda maximă va fi la nivelul ROBOR la 6 luni + o marjă de 2 puncte procentuale;

• Valoarea creditelor acordate beneficiarilor va fi de maximum 3 milioane euro;

• Garanția fondurilor de garantare este una expresă, necondiționată și irevocabilă, aceasta reprezentând 80% din valoarea creditului, dar fără a depăși 2,5 milioane de euro, fiind acordată fără a implica elemente de ajutor de stat.

Fondurile de garantare au confirmat că au capacitatea necesară pentru a acorda garanții și altor bănci, care vor finanța în aceleași condiții fermierii din sectorul zootehnic.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Asociația Grânarii Iași, într-o scrisoare deschisă trimisă autorităților române, trage un semnal de alarmă și solicită adoptarea urgentă a unor măsuri compensatorii pentru fermierii afectați de seceta severă. De asemenea, punctează nevoia reabilitării sistemului național de irigații prin lucrări ample care să fie cuprinse într-un proiect de țară pentru agricultură.

„În cursul acestei săptămâni, asociația noastră a efectuat vizite tematice la fermierii ale căror culturi au fost compromise de seceta pedologică, un fenomen resimțit în principal în regiunea Moldovei, conform celor mai recente analize și declarații ale directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), doamna Elena Mateescu. Constatările din teren și situația centralizată de către reprezentanții noștri indică un grad de afectare semnificativ care ar impune fără întârziere declararea stării de calamitate cauzată de seceta pedologică severă şi arşiţa atmosferică în zonele respective. Cerem imperios această măsură, având în vedere că dintr-o suprafață analizată de aproximativ 13.000 de hectare, 76% este compromisă total. Cifrele raportate de peste 25% din fermierii pe care îi reprezentăm arată situația dramatică prin care aceștia trec, având în vedere procentele culturilor afectate. Astfel, la porumb, procentajul este de 94%, la grâu – 63%, la floarea-soarelui – 75%, la rapiță – 61%, la soia – 79%, la orz – 62%, la sfeclă de zahăr – 60%, la mazăre furajeră – 70%, iar la lucernă – 53%.  Toate aceste culturi nu beneficiază de irigații!”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociației Grânarii Iași.

Situația din 2022 este efectul unei tendințe care se manifestă de zeci de ani în regiunea Moldovei, aspect pentru care asociația a solicitat în mod repetat ca zone semnificative din regiune să fie cuprinse în Planul Național Strategic la capitolul dedicat zonelor cu constrângeri naturale, pentru a evita adâncirea unor disparități evidente față de alte regiuni care sunt ocolite de fenomentul secetei pedologice severe sau care beneficiază deja de irigații care limitează efectele nocive. 

„Reiterăm nevoia unor decizii concrete și urgente care să includă despăgubiri pentru fermierii afectați de acest fenomen, utilizând fonduri de la bugetul de stat care pot fi completate/decontate prin mecanismele europene de solidaritate și de sprijin în situații de calamitate. Vă rugăm să identificați resursele financiare necesare până la rectificarea bugetară! În egală măsură, considerăm că instrumentele pentru reabilitarea sistemelor de irigații din țară nu trebuie să se rezume doar la măsuri de modernizare a instalațiilor vechi, ci ar trebui să fie cuprinse într-o foaie de parcurs a unui proiect de țară, cu intervenții planificate și coordonate cu celeritate, delimitate în urma unui demers de cadastrare a apelor și terenurilor, pentru a depăși situații care trenează de mai bine de 30 de ani. Dată fiind situația geopolitică actuală și pericolele stringente la adresa securității alimentare, portofoliul Agriculturii trebuie să fie ridicat la un nivel strategic care să permită intervenții inclusiv prin prezența ministrului de resort în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.  Este binecunoscută starea sectorului agricol românesc care traversează o perioadă extrem de dificilă, iar situația din regiunea noastră este accentuată de creșterile accelerate ale prețurilor la inputuri și energie electrică, de soluțiile limitate de depozitare și de transport, precum și de problemele specifice proximității față de războiul din Ucraina. În urma vizitei efectuate în România și a discuțiilor purtate cu reprezentanții asociației noastre, toate aceste aspecte l-au determinat pe președintele Comisiei de Agricultură a Parlamentului European, domnul Norbert Lins, să afirme că supraviețuirea fermierilor noștri este pusă sub semnul întrebării. Ne arătăm disponibilitatea și vă rugăm să acceptați ca reprezentanții asociației noastre să participe la ședințele comitetului interministerial care se ocupă de gestionarea problemelor specifice secetei pedologice”, mai precizează scrisoarea grânarilor Moldovei.

În opinia președintelui asociației, Emil Bălteanu, în absența unei abordări constructive și obiective din partea autorităților române, efectele pot fi dramatice, mergând până la falimentul fermierilor din regiunea Moldovei.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Comerțul cu cereale în România este deținut de marii traderi cunoscuți în toată lumea. Cine face prețul cerealelor la Marea Neagră, ce anume face ca prețul să crească sau să scadă? Întrebări firești pe care ni le punem de fiecare dată când apar turbulențe pe piața cerealelor. O piață foarte volatilă și sensibilă la orice ingerință, fie ea politică sau militară. Așa se face că, vrem nu vrem, musai trebuie să sărim în ajutorul celor aflați la restriște.

Vremurile nu sunt deloc binevoitoare cu fermierii români, în condițiile în care prețurile la inputuri au luat-o efectiv razna. Bine, puteți spune că a crescut și prețul produselor agricole. Corect! Dar în niciun caz de trei-patru ori ca la inputuri. În tot acest timp, aglomerația din portul Constanța a dus, inevitabil, la scăderea prețului produselor care se recoltează chiar acum, rapița și grâul, chiar și cu 50 de bani/kg.

Și mai punem faptul că prețurile la energie și combustibili NU vor da înapoi. În țara noastră, regula e doar să crească?! În tot acest timp, vecinii noștri din Uniunea Europeană NU numai că au scăzut prețul, dar l-au și înghețat la nivelul anului trecut (vezi Ungaria și Bulgaria).

La cereale, însă, acestea repede se duc în jos, ba că portul este ocupat cu exportul altor cereale, ba că infrastructura existentă de depozitare sau transport este insuficientă... și mai scade prețul puțin. Și uite așa orice calcul și-ar fi făcut fermierul român, există toate „șansele” ca nici măcar cheltuielile să nu poată fi acoperite în ritmul acesta. Al cui este interesul pentru ca fermierul român să nu-și poată acoperi cheltuielile? Al cui este interesul ca prin portul Constanța cerealele românești să nu mai poată fi comercializate?

Știe cineva câte zile face un tren de marfă de la Timișoara la Constanța? Dar de la Craiova sau Oradea? Niciun ministru trecut pe la Transporturi, după ‘89, nu a fost interesat ca infrastructura feroviară să fie modernizată (la cea rutieră au fost investiții ineficiente și insuficiente), să crească viteza de deplasare a trenurilor pentru persoane sau de marfă, nu să scadă în așa hal încât să ajungem de rușinea Europei.

Și ca să exemplificăm, un tren cu marfă, pe căile noastre ferate, aproximativ 1.000 km, să zicem de la Caransebeș în portul Constanța, descărcat cereale și retur, face 20 de zile, în timp ce, la vecinii bulgari, pentru distanța Vidin – Burgas (600 km) și retur, adică 1.200 km, plus timp de descărcare în portul Burgas, este nevoie de 48 de ore. De zece ori mai puțin! Nu vi se pare că este prea mare diferența?

La bătaia asta de joc, se adaugă prețurile de transport mult mai mari, cu toată infrastructura proastă și timpul mult prea mare de transport pentru ca să nu-l considerăm imposibil, dar adevărat pentru Românica, în același timp fiind prea greu de explicat. Indiferența pentru investiții la standarde europene a celor care au trecut pe la cârma Transporturilor ne-a adus în situația de față.

A! Era să uit de cel mai ieftin mijloc de transport, cel pe Dunăre, cu barjele. Vremuri frumoase, apuse astăzi, tragi cu pușca și nu găsești nimic pe tot tronsonul românesc. Toate sunt la Galați ocupate cu marfa din Ucraina, cu preț de 10 ori mai mare/tona de marfă față de cel de anul trecut.

Ce facem în aceste condiții cu cerealele românești? Cum vor supraviețui producătorii români de cereale, în condițiile în care seceta și-a spus deja cuvântul, producțiile fiind mult mai mici față de previziunile din primăvară cu minimum 20 de procente, până la zone cu cel mult o tonă de grâu/ha?

Cui folosesc toate acestea? În niciun caz producătorilor români! 

Editorial scris de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune un pachet de soluții la criza cerealelor din porturile românești, după dialogul purtat cu delegația europarlamentarilor din COMAGRI, în cadrul vizitei din porturile Constanța, Agigea și Galați. Membrii Alianței apreciază intervențiile ulterioare de la Bruxelles ale eurodeputaților. Aceștia au punctat aspecte de îngrijorare comună atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru structurile asociative românești, îndeosebi în ceea ce privește logistica cerealelor, transportul și trasabilitatea acestora, capacitatea fermierilor de a produce și de a depozita, seceta severă în principalele regiuni producătoare de cereale din țară, dar și creșterile semnificative ale costurilor de producție, de distribuție și ale celor de tranzacționare în general.

Efectele negative se resimt mai ales în rândul întreprinderilor locale de pe piața de producție și comercializare a cerealelor, semințelor și oleaginoaselor. Acest segment de piață, cu afaceri cumulate de 6,5 miliarde de euro în 2021, este cel mai important și acoperă aproximativ 25% din sectorul agricol al țării.

Cantitățile suplimentare de cereale provenite din Ucraina, pentru tranzit sau export final, au pus presiune pe întreaga rețea logistică și de depozitare din România, mai ales în perioadele de vârf de sezon, atunci când intensitatea comerțului în acest sector se află la cei mai înalți parametri.

Într-o scrisoare transmisă joi -14 iulie 2022 - către cei patru europarlamentari din Comisia de Agricultură care au efectuat vizita de lucru în România - Norbert Lins (președinte), Daniel Buda (vicepreședinte), Herbert Dorfmann și Martin Hlaváček (membri), Alianța pentru Agricultură și Cooperare a indicat o serie de soluții care s-ar preta managementului cerealelor autohtone și ucrainene din porturile românești.

Printre acestea se numără formule de subvenții pentru depozitare în regim privat de către fermieri, în silozuri autorizate și pe bază de chitanțe de depozit, dar și subvenții pentru compensarea costurilor ridicate de transport, pe baza unei distanțe de referință de la regiunile producătoare până la portul Constanța. În egală măsură, Alianța pledează pentru îmbunătățirea managementului în porturi prin coordonare interinstituțională, resurse suplimentare la punctele de frontieră terestră, o inventariere a facilităților aflate pe teritoriul României, incluzând aici capacitățile de operare, de tranzit și de depozitare disponibile, precum și un proces constant de verificare și de monitorizare a fluxurilor de mărfuri și a disponibilităților de transport. Această măsură este necesară pentru o împărțire a fluxurilor de mărfuri în funcție de origine (Ucraina și România), în vederea stabilirii unui calendar de accesare a logisticii de export din Constanța și pentru eliberarea unei părți din presiunea asupra terminalelor portuare. La fel de importantă este și trasabilitatea, pe care Alianța o vede absolut necesară pentru eliminarea riscurilor pentru piața internă a României, în eventualitatea în care cereale din Ucraina ar fi deturnate către piața românească.

În același document, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a subliniat importanța deosebită a alocării de fonduri europene corespunzătoare programelor destinate reabilitării infrastructurii mari (rutiere-feroviare- maritime), a construcției de autostrăzi și a investițiilor de dragare a Dunării și căilor navigabile din România. De asemenea, este primordial să se finanțeze crearea unei infrastructuri cu o rețea de spații de depozitare regionale în zonele cu acces la navigare.

Portul Constanța are nevoie de investiții majore de logistică portuară pentru a nu înregistra blocaje semnificative ale lanțului de aprovizionare. De asemenea, Alianța îi invită pe europarlamentari să analizeze oportunitatea înființării unui fond de investiții cu o masă critică, bazat pe principii economice (similar Fondului de investiții al Inițiativei celor Trei Mări) care să fie finanțat de UE, de Guvernul român și/sau de alți actori interesați. Soluția propusă de reprezentanții fermierilor români are în vedere un management privat, selectat de acționari, iar scopul final va fi acela de a dezvolta proiecte legate de facilități logistice și de procesare a produselor agricole de bază românești și ucrainene.

Nu în ultimul rând, în scrisoarea transmisă europarlamentarilor din COMAGRI, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a reiterat ideea lansată săptămâna trecută privind relocarea a 13 miliarde de euro din Fondul de Coeziune, sumă rămasă neutilizată în exercițiul financiar actual, ca o posibilă resursă pentru ameliorarea situației de criză din agricultura țării.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) reamintește producătorilor de vin că 24 iunie 2022 este termenul limită de depunere a propunerilor de programe de promovare a vinurilor, în cadrul Programului Național de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019−2023.

Programele se întocmesc cu respectarea cerințelor și formatului din „Ghidul solicitantului – Măsura de promovare a vinurilor”, precizează MADR.

Finanțarea programelor de informare și promovare a vinurilor puse în aplicare în cadrul PNS 2019-2023 se realizează din fonduri de la Uniunea Europeană (UE) în proporție de până la 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, restul fiind în sarcina beneficiarilor, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 150/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în sectorul vitivinicol.

Mai multe informații, aici: https://www.madr.ro/horticultura/viticultura-vinificatie/promovarea-vinurilor-pe-pietele-tarilor-terte.html

Roxana Roșculeț, inginer horticol la bază, ca orice femeie, a visat la o afacere cu flori. Însă chiar interlocutoarea noastră zice că Dumnezeu i-a dat două flori, fetele ei, în rest alegându-se cu roșiile. Legumele în spații protejate reprezintă afacerea familiei din județul Ialomița, de la Jilavele.

„Nu suntem milogi la poarta statului. Vrem doar să fim protejaţi.”

Reporter: Comuna Jilavele se află în partea nord-vestică a județului Ialomița, la limita cu județele Prahova și Buzău, un bazin legumicol puternic odinioară...

Roxana Roșculeț: Dar uitați, în Jilavele sunt singura azi care cultivă legume în spații protejate, pe o suprafață însemnată, peste 5.000 de metri pătrați. Mai sunt câțiva legumicultori, însă au poate 400-500 metri maximum cu legume. Mi-aş dori să fie şi alţii, pentru că împreună poate că am putea să facem altfel lucrurile şi ar fi mai bine şi pentru mine, şi pentru ei. Acum, Jilavele este o comună îmbătrânită, şi-mi pare rău că spun asta. Au îmbătrânit satele astea, odată cu noi… Piaţa de la Jilavele era o piaţă recunoscută, toată lumea când trecea la mare oprea acolo, la capul satului, să se aprovizioneze. Inclusiv eu opream acolo când veneam de la munte către mare. Jilavele, Movilița, Coșereni sunt zone legumicole. Din păcate, la Coşereni nu mai putem să vorbim de legumicultură, a mai rămas bazinul de la Moviliţa destul de mare, Gridul, Fierbinţi, dar Coşereniul, vestitele dealuri de la Coşereni care aveau solul acela argilos, şi erau nişte vinete rare, de o frumuseţe exemplară, din păcate acum e doar cultură mare cât vezi cu ochii.

„5.400 de metri pătrați de spaţii protejate. Economic vorbind, cred că este suprafaţa minimă de la care poţi să porneşti o afacere în legumicultură.”

Reporter: Să revenim la afacerea dvs. Ați spus că aveți peste 5.000 de metri pătrați cu legume în spații protejate. Cât, mai exact?

Roxana Roșculeț: 5.400 de metri pătrați de spaţii protejate. Nu este nici mult, dar nu este nici puţin. Economic vorbind, cred că este suprafaţa minimă de la care poţi să porneşti o afacere în legumicultură. Aşa mi-au arătat mie calculele, nu ştiu dacă am greşit sau n-am greşit, dar mie aşa-mi spun calculele.

Reporter: Şi calculele care au fost la început? În ce an?

Roxana Roșculeț: Calculele de la începutul anului 2006.

„Nu putem avea o previziune pentru anul următor, că nu ştim pe ce să ne bazăm.”

Reporter: Şi iată-ne în 2022, după 16 ani.

Roxana Roșculeț: Da, încă stau în dubiu dacă să-mi măresc suprafaţa sau nu, dacă mai fac un proiect cu finanţare europeană. Trebuie să analizez foarte bine situaţia economică şi să iau în considerare lucrul cel mai important: fluctuaţia pieţei. Pentru că din păcate astăzi noi nu ne putem face – ştiu că este o economie de piaţă, e firesc să fie o economie de piaţă şi să nu poţi să-ţi faci calculele sută la sută, dar noi nu putem să le facem nici la 50%, să avem o previziune pentru anul următor, că nu ştim pe ce să ne bazăm. Am stat şi m-am gândit ce aş putea să fac pentru ca afacerea mea să fie eficientă sau să fie mai bine decât este acum? Să măresc producţia. Vedeţi că serele noastre nu sunt nici la un nivel de jos, dar nici la nivelul maxim la care ar putea să fie. Mai mult de atât nu am cum să produc în spaţiul acesta protejat. Pe metrul pătrat n-am cum să fac mai mult decât facem acum, pentru că ar trebui o seră mai înaltă, ca să-mi asigure altfel de ventilaţie; încălzirea – o scot din calcul momentan, pentru că preţurile sunt foarte, foarte mari. Trebuie să mă gândesc la diversificarea producţiei, să vin pe piaţă cu un produs nou, să-mi găsesc o nişă şi să-mi fie mai bine. Dar şi aici sunt probleme, pentru că din afară se aduce orice, la preţuri sub preţul nostru de cost, că şi forţa de muncă este destul de consistentă ca valoare în afacerea asta şi… nu ştiu ce să zic. M-am blocat.

În piața noastră vin legume din toată lumea, la prețuri foarte mici. Ca producător, mă simt, aşa, al nimănui, în condiţiile în care statul ar fi trebuit să susţină producţia internă şi să o protejeze, dar nu prin preţuri, nu prin subvenţii, că nu aşteptăm subvenţiile sau, cum spun unii că suntem milogi la poarta statului, nu, nu suntem. Vrem să fim protejaţi. Economia asta de piaţă să permită pieţei să fie într-un cadru legal, în care să putem şi noi să ne găsim locul.

Reporter: Adică, să aveți o desfacere asigurată, să aveți un loc unde să depozitați marfa şi să o sortați, practic lucruri care n-au rămas decât pe hârtie, la nivel de intenţie din partea autorităţilor noastre, şi ca atare sunteţi lăsaţi în voia sorţii. Cine rezistă rezistă, cine nu, nu.

Roxana Roșculeț: Exact. Lupta pentru supravieţuire.

Reporter: Din păcate, în fiecare an mulți legumicultori renunță...

Roxana Roșculeț: Au renunţat şi or să mai renunţe mulţi. De pildă, în primăvara trecută preţul la varză a fost 80 de bani, când noi ne făcusem fiecare calculele să fie undeva la minimum 2 – 2,50 lei; preţul roşiilor a fost de asemenea scăzut, comparativ cu cheltuielile noastre, ale legumicultorilor. Foarte multă investiţie şi muncă, şi preţul nostru este unul corect. Vorbesc de perioada în care este o supraproducţie pe plan naţional şi piaţa nu mai poate să înghită cantitatea aia, practic de 3-4 luni, şi, culmea, când fiecare dintre noi are producţia maximă. E logic să se întâmple asta. Şi atunci ar trebui să avem o variantă, ca roşia din spaţiul protejat să fie dusă la procesare este exclus, că preţul este foarte mic la roşia asta şi n-avem cum să facem; să găsim alternativă. Eu, una, am spus şi susţin, ar trebui să ne organizăm şi în perioada aia să facem export, pentru că este o lună moartă în afară. Spania îşi înfiinţează ciclul doi de roşii, Italia, la fel, deci am putea să jonglăm cu o lună, de la 15 iulie până la 15 august, în care să facem export. Dar pentru asta trebuie să fim organizaţi şi, din păcate, nu avem capacitatea asta. Noi, ca producători, recunosc, nu o avem.

Reporter: 5.000 de metri pătraţi de spaţiu protejat pentru legumicultură nu se fac uşor...

Roxana Roșculeț: Nu-i deloc ușor. Aici în fermă am nouă module, șase sunt de 550 de metri pătrați și trei module sunt de 700 de metri pătrați. Le-am ridicat cu ajutorul unui proiect cu finanțare europeană, în 2006, pe SAPARD.

Reporter: Ați fost deschizătoare de drumuri?

Roxana Roșculeț: Da, am fost deschizătoare de drumuri. Pentru câţiva dintre cei care mi-au urmat drumul a fost greu şi au renunţat. Poate că şi eu, dacă n-aş fi fost aşa de curajoasă, aș fi renunțat. Mai e ceva la mine, dragostea pentru pământ şi pentru loc. Nu ştiu cum se face, dar când mă leg de ceva eu nu mai renunţ, asta sunt!

Reporter: A fost greu, a fost uşor la momentul acela?

Roxana Roșculeț: Și uşor, și greu. A fost greu pentru că atunci era cu 50% contribuţie şi a trebuit banii ăia să-i iau cu o dobândă destul de măricică de la bancă.

Reporter: Care a fost valoarea proiectului?

Roxana Roșculeț: Vreo 150.000 de euro. Valoare nerambursabilă, cu totul. De fapt, a fost mai mare valoarea, că a fost şi TVA-ul. Dar am mers doi ani bine, îmi amintesc că veneau de la Constanţa, le făceam programările să vină să ia marfa de la mine şi după aceea s-au deschis graniţele şi m-am trezit din 2008 din omul care tot timpul vorbea la telefon şi clienții aşteptau să fie pe agenda mea să vină să ia marfa, m-am trezit că nu mă mai suna nimeni. Şi au fost nişte ani grei, de care nici nu mai vreau să-mi amintesc, ani în care nu aveam unde să vindem sau preţurile erau aşa de mici, încât nu mai culegeam roşiile, deci a fost crunt. Am avut, deci, și perioade foarte dificile, peste care am trecut cu greu. Apoi am găsit un supermarket, un retailer destul de cunoscut pe piaţă, care a venit cu un parteneriat şi ne-am mulat foarte bine pe acest parteneriat, atât noi, cât şi ei, sunt foarte deschişi, şi pot să spun că sunt liniştită. De opt ani chiar sunt liniştită şi-mi văd de roşiile astea ale mele şi de ce mai pun eu. Absolut tot ce produc merge la supermarket. Facem contract ferm, cu preţuri ferme, cu cantităţi, cu tehnologie de cultură, nu folosim orice pentru tratament. Se fac analize şi de sol, şi de apă, avem într-unul din module instalată o cameră sau o staţie care monitorizează toţi parametrii necesari şi zic eu că am fost norocoşi, am tras lozul norocos de data asta.

Reporter: Consumatorul zilelor noastre încearcă să găsească gustul roşiei de altădată, adică acela al copilăriei, să fie roşia zemoasă, să fie cu coaja mai subţire...

Roxana Roșculeț: D-aia v-am zis că m-am mulat foarte bine pe programul lanțului de magazine căruia îi vând roșiile, pentru că şi retailerul respectiv merge pe gustul de altădată. În primul rând, solul sau hibridul îţi dă gustul, că nu poţi să fii „şi cal, şi măgar” sau „şi frumoasă, şi devreme acasă”. Prin urmare, au ales un hibrid care are un gust extraordinar şi consistenţa destul de bună, un picuţ mai tare decât roşiile alea pe care le mâncam noi când eram copii, dar din punctul meu de vedere – şi nu numai al meu – cred că la momentul actual este hibridul cu gustul cel mai bun de pe piaţă. Apoi, gustul mai vine şi de la sol, mai vine şi de la îngrăşămintele pe care le administrezi şi, nu în ultimul rând, de la apă. Știți bine, când plouă n-avem strugurii dulci, că nu acumulează zaharuri. Aşa este şi la roşie. Îmi place să spun că roşia mea mai împrumută şi din gustul meu…

Reporter: Corect. Dacă le spui în fiecare zi că le iubeşti, cu siguranţă…

Roxana Roșculeț: Să ştiți că da. Am făcut o glumă. Gustul este gust, dar dacă ţii la tehnologie şi ai şi un hibrid care te ajută, într-adevăr obţii ceea ce ţi-ai propus. Hibrizii, majoritatea, merg pe cantitate: să pun hibridul acesta că iau 10 kg pe fir. Da, e ok, iei 10 kg pe fir şi consumatorul dictează piaţa acum. Dacă te duci şi cumperi roşia şi o vezi mare şi frumoasă, şi o iei, şi când ajungi acasă zici „a, ce mănânc, cauciuc?”, asta este, a doua oară nu mai cumperi. Poate că mulţi iau, că nu se uită sau nu se gândesc, sau au uitat ce au mâncat odată.

Producătorul nu poate fi și vânzător

Reporter: Ați menționat mai devreme că producătorul român nu are capacitatea de organizare. La un moment dat, ați strâns lângă dvs. câţiva producători şi aţi făcut o cooperativă. Ce s-a întâmplat?

Roxana Roșculeț: Am făcut o cooperativă, am depus un proiect pentru un depozit şi o fabrică de procesare ca să eliminăm exact ceea ce vă spuneam, proiectul a fost eligibil, dar nu am prins finanţare. Se întâmpla în 2019. Din păcate, a fost al şaselea sub linie. Dacă am fi obţinut acel proiect, sunt convinsă că lucrurile ar fi stat altfel şi că am fi adunat alţi producători în jurul nostru şi ar fi fost o gură de oxigen pentru noi să ne şi dezvoltăm şi să putem să şi diversificăm producţia. Dar lucrurile n-au fost să fie aşa. Unul dintre parteneri şi-a şi închis firma, pentru că afacerea nu a fost viabilă.

Reporter: Așadar, ce n-a mers cu cooperativa agricolă?

Roxana Roșculeț: Am fi putut să strângem mai mulţi producători, şi au fost interesaţi producătorii să intre în cooperativa asta, dar neavând acel depozit despre care povesteam, nu poţi să iei marfa. Unde să o sortezi, unde să o etichetezi? Pentru că noi am avut contracte cu anumite supermarketuri şi calitatea primează. O vreme am mers în paralel, fiecare își sorta marfa şi o ducea, costurile sunt mai mari individual şi aşteptam acest proiect ca o salvare la problema noastră. Luasem o maşină mare de frig pentru toţi, aşa era ok, fiecare să-și ducă marfa la depozit, să o sorteze, ce rămânea de la sortat prelucrat şi apoi din depozit să plece unde aveam comenzile respective. Ne era foarte greu individual să lucrăm, pentru că dacă nu poţi să respecţi o comandă, nu mai prezinţi încredere. Trebuie să ai stocul acesta şi să ai totdeauna o rezervă, să fii sigur pe comenzile pe care le ai. Punctajul pentru proiect l-am avut, numai că am întârziat. Puteam să depunem chiar în prima lună de când s-a deschis sesiunea, numai că am întârziat foarte mult cu avizele care ne-au fost necesare pentru acest proiect, în special cu avizele de la Apele Române, unde durează. Şi atunci n-am putut să depunem în prima lună şi am depus în ultima lună şi… asta a fost.

„Ar trebui să ne îndreptăm în primul rând către educaţie. Să ne învăţăm copiii să preţuiască cultura legumelor pe sol, să prețuiască pământul.”

Reporter: Ghinion, să spunem, pentru ceilalţi legumicultori, pentru că voi acum reuşiţi să supravieţuiţi, evident, muncind şi având seriozitate în continuare cu lanţul sau lanţurile de magazine cu care lucraţi.

Roxana Roșculeț: Da, noi, da. Dar şi pentru noi ar fi fost mai uşor dacă funcționa această asociere. Scăpam de grija sortării, de grija transportului, care înseamnă timp. Şi pentru noi timpul este extrem de valoros. Întotdeauna am spus că un producător nu poate să fie şi vânzător. Niciodată. Eu nu cred că producătorul care are un hectar, fie şi în câmp, poate să stea, să piardă vremea ca să-şi vândă marfa. Este exclus.

Reporter: De voie, de nevoie, o faceţi şi pe asta.

Roxana Roșculeț: O faci, dar pierzi undeva. Undeva trebuie să pierzi. În loc să stai şi să-ţi vezi de cultura ta, că fără cel implicat direct nicio afacere nu este viabilă. Acum asta este… tu trebuie să te duci să stai pe piaţă şi să aştepţi să vinzi la kilogram. Este foarte greu!

Fără să pui suflet, nu poți face legumicultură

Reporter: Pentru că ne dorim să cunoaștem și omul din spatele afacerii, cum ați ajuns la Jilavele? De loc, de unde sunteți?

Roxana Roșculeț: Din Vălenii de Munte, deci sunt o munteancă. Mi-am cunoscut soţul în timpul facultăţii, coleg fiind cu sora şi cu cumnatul meu, şi am ajuns amândoi aici, el fiind din zonă, a ajuns medic veterinar în satul Jilavele. La București am absolvit Horticultura. După ce s-a desfiinţat IAS-ul, am lucrat la IAS Urziceni, m-am văzut nevoită să încep ceva şi pentru mine. Deşi îl ajut cu tot ce înseamnă hârţogăraie şi calculator la evidenţele lui veterinare, simţeam că lipseşte ceva. Mie mi-au plăcut întotdeauna florile şi am înclinaţia asta şi acum pentru flori. Şi mi-am propus să-mi fac o afacere cu flori, dar mi-am schimbat orientarea înainte să mă apuc de flori. Legumele au venit ca o necesitate, pentru că partea mai pragmatică a familiei, soțul meu, a spus: „Cine cumpără flori? Dar de mâncat, mănâncă toată lumea!”, aşa că am decis să ne axăm pe legume.

Reporter: Sunteți inginer horticol, la liceu ce-ați studiat?

Roxana Roșculeț: Liceul l-am făcut la Mizil, am liceul de asistent veterinar, bunica mea iubea pământul şi de la ea am moştenit dragostea asta, maia îi spuneam toţi din familie... Sunt tehnician veterinar. Însă nu mi-a plăcut niciodată medicina veterinară. Am fost întotdeauna atrasă de plante şi de pământ, de mică. La liceu m-am dus pentru că părinţii mei au zis „vă duceţi şi faceţi meseria asta”, că veterinarii pe vremea aia erau văzuţi bine.

Reporter: Şi dvs, şi sora ați urmat cursurile pentru tehnician veterinar, la liceu...

Roxana Roșculeț: Şi eu, şi soră-mea. Şi în familie acum sunt patru veterinari şi noi am echilibrat balanţa, că în familia noastră acum a mai venit soţul fiicei noastre, care este şi el inginer horticol. Aşa că suntem doi ingineri horticoli.

Reporter: Şi fetele voastre?

Roxana Roșculeț: A terminat dreptul fata cea mare, iar cea mică este clasa a XI-a. Ea îmi promite că o să se ocupe de seră, dar n-o cred, că se pregăteşte pentru medicină. Acum, fiecare are locul lui, oricât am vrea noi să credem că-l influenţăm, ne amăgim. Aşa că tot eu o să mă ocup de sere şi soţul meu, până când o să avem 110 ani, aşa cum spune el, sper să reziste construcţia până atunci.

Reporter: A rezistat până acum, trebuie să recunoaştem, sunt 16 ani de la construirea afacerii. Chiar v-am întrebat dacă ați schimbat folia. Mi-ați zis că nu, că este de acum 15 ani.

Roxana Roșculeț: Exact. Este o folie de acum 15 ani…Folia e neschimbată din 2007, că a trebuit să renunţăm la ferestrele de pe acoperiş. Şi este un dezavantaj, dar…

Reporter: Şi aerisirea o faceţi pe lateral.

Roxana Roșculeț: Da. Aşa ne-a permis terenul pe care-l deţinem să amplasăm serele, n-am putut să le punem perpendicular pe direcţia crivăţului, le-am pus paralel.

Reporter: Dialogul nostru a ajuns la final. Spre ce credeți că ne îndreptăm cu toate schimbările care vor veni, odată cu noile strategii europene?

Roxana Roșculeț: Eu cred că ar trebui să ne îndreptăm în primul rând către educaţie. Să ne învăţăm copiii să preţuiască cultura legumelor pe sol. Pământul acesta a fost făcut să rodească şi vreau să-i păstrez calitatea asta de roditor şi de vietate. Eu consider că pământul este viu. Nu este o substanţă inertă, e un organism viu. Să învăţăm copiii să iubească pământul, să învăţăm copiii să iubească plantele şi să fie atraşi să le şi cultive.

Reporter: Agricultura bio e pe buzele tuturor...

Roxana Roșculeț: Problema este că preţurile şi la cultura bio pe piaţa noastră sunt la fel sau diferă foarte puţin față de cultura tradiţională, iar randamentul nu este acelaşi.

Optimistă fiind, îmi place să cred că o să fie bine şi aş vrea să cred că o să fie bine. Acum, din nefericire, nu este bine pentru că în urma noastră nu are cine să mai vină. Mie de asta îmi este frică. Forţă de muncă nu mai găsim... Sper să treacă perioada asta, exodul forţei de muncă în afară, şi să rămână şi aici oameni dedicaţi. Eu, când mai am nevoie de ajutor, şi am, apelez la două fete, eu le spun „fetele mele”, a doua pereche de fete pe care o am, şi au 65 şi 68 de ani. Tineret, mai greu găsim, pentru că dacă nu eşti deprins cu munca, nu poţi să faci faţă. E o meserie pe care trebuie să o faci din suflet. Nu este o muncă grea, dar dacă nu ai atracţie pentru ea, nu poţi s-o faci.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

În perioada 27-29 aprilie 2022, cele patru organizații (APPR, LAPAR, PRO AGRO și UNCSV) reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare, au făcut o vizită de lucru la sediul Copa-Cogeca din Bruxelles. Deplasarea a fost prilejuită de reuniunea Copa Praesidium și a ședinței comune Copa - Cogeca.

Am participat și eu, pentru prima dată, în primul rând în calitatea mea de fermier, întrucât organizația LAPAR era deja reprezentată prin președintele Nicu Vasile. N-am mers să ma fudulesc, cum ar spune unii, pe banii membrilor sau ai contribuabililor, ci am mers pe banii mei pentru a vedea care-i atmosfera de lucru, cum sunt oamenii, cum se abordează lucrurile în cadrul celei mai mari organizații de fermieri la nivel european.

Vreau, în rândurile de față, să las câteva impresii personale, și doar pe scurt punctez subiectele abordate: s-a vorbit despre Politica Agricolă Comună 2023-2027; s-a cerut revizuirea actuală a Directivei pentru utilizarea durabilă a pesticidelor și propunerea pentru un regulament privind utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor; s-a discutat despre impactul pe care îl va avea asupra fermierilor români decizia Comisiei Europene de a elimina taxa pe import pentru produsele agricole primare și procesate din Ucraina, AAC având un schimb de opinii cu Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru Agricultură; reprezentanții Alianței au participat la Copa Praesidium, unde s-a dezbătut conflictul din Ucraina și modul în care afectează securitatea alimentară a lumii.

Revenind la impresiile mele, România a pierdut mult prin faptul că nu a avut continuitate ca prezență în cadrul acestei organizații profesionale, Copa-Cogeca. Nu te poți duce acolo și să speri că te vei impune ca țară, fără să ai legături solide de comunicare cu restul țărilor. Aceste legături nu le stabilești văzându-te o dată la câțiva ani, atunci când ai bani să-ți plătești cotizația. Am citit pe fețele multor participanți din alte țări durata legăturilor de colaborare/amiciție/prietenie și de aici ne putem imagina și care este susținerea între ei, ca oameni, și țările lor.

Am văzut o deschidere foarte mare din partea celor cu care am intrat în dialog. Chiar s-au bucurat că România a avut o prezență semnificativă de data aceasta și implicit și-a expus punctul de vedere prin luările de poziție ale colegilor din delegație. Am fost mândră de președintele meu, Nicu Vasile, când a explicat foarte clar că România nu poate accepta nici măcar 10% din reducerea cantității de îngrășăminte întrucât suntem cu mult în urma mediei europene. Asta, în contextul în care în discuții s-a menționat, doar ca idee, că dacă 20% reducere din cantitatea de îngrășăminte este mult, poate să încercăm să acceptăm 10%.

Am descoperit că în echipa Copa-Cogeca, din aproximativ 50 de angajați, 8 sunt români, ceea ce înseamnă o șansă extraordinară pentru noi ca țară.

Mi-a părut nespus de rău că au trecut atâția ani în care n-am știut/n-am vrut sau nu ne-a păsat, ca țară, să valorificăm aceasta șansă! Da, am spus-o conștient, ca țară, nu ca fermieri! Agricultura este ramura economică a statului, nu a fermierilor! Fermierii sunt doar rotițele acestui mecanism care compun ramura economică numită agricultură. Asta, pentru cei care se vor grăbi să spună că prezența României la Copa-Cogeca este o chestiune care privește doar fermierii, nu și statul român. Orice om care gândește și înțelege ce înseamnă UE și globalizarea nu poate spune că fermierii singuri, fără sinergiile create în relația cu statul, prin europarlamentari, miniștri, Ministerul Agriculturii și reprezentanța de la Bruxelles, pot schimba mare lucru. Doar cei care trăiesc ca o broască în fântână, fără să știe că există și ocean, pot gândi așa.

Agriculturii noastre nu-i vrea nimeni răul la nivel european, ci noi, ca stat, nu știm să ne apărăm drepturile. OK, poate nu sunt încântați de potențialul pe care-l avem sau de puterea noastră, dacă am avea o agricultură dezvoltată la potențialul ei, asta poate fi adevărat, dar nimeni nu ne poate lua niciun drept dacă ni-l apărăm.

Cel mai mare dușman al fermierului român este tot fermierul român! Atâta timp cât faci parte, ca fermier, dintr-o organizație de fermieri care luptă ca statul să nu mai plătească cotizația la Copa-Cogeca, în condițiile în care știm cu toții că astăzi nu-i o breaslă a fermierilor care să înțeleagă importanța noastră acolo, la Copa-Cogeca, și să-și plătească singuri cotizația, înseamnă că te sabotezi singur. Mai mult, sunt mulți fermieri care fac parte din toate organizațiile. Aici vorbesc de fermierii mari. Recunosc că nu-i prea înțeleg cum pot fi și pentru, și contra prezenței noastre la Copa-Cogeca.

Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici, cu speranța că domnul ministru Chesnoiu, un om care înțelege importanța prezenței fermierilor români la Copa-Cogeca, va da curs cât mai repede întâlnirii solicitate de către Alianța pentru Agricultură și Cooperare pentru a modifica legislația și a face funcționale grupurile de dialog civil, la nivel național, unde organizațiile care vor să se implice în munca aceasta titanică, pentru apărarea intereselor agriculturii românești la nivel european, să-și desemneze membrii care să lucreze efectiv la documente de poziție și să participe activ în ședințele de lucru. Alianța a făcut invitații și altor organizații să-și desemneze membrii, dar acestea au refuzat. În schimb, unele și-au păstrat poziția de a împroșca cu noroi în cei care muncesc, atât cât pot și cât le permite priceperea lor, pentru apărarea drepturilor fermierilor români la nivel european.

Editorial scris de: DR. ING. NINA GHEORGHIȚĂ, vicepreședinte LAPAR