George Scarlat, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, anunță că în ședința de joi seară – 27 august 2020, guvernul a aprobat următoarele acte normative:

• OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sectorul bovin, cu un buget de 35.700 de mii de lei;

• OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sectorul suin, cu un buget de 119.560 de mii de lei;

• OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sectorul avicol, cu un buget de 109.800 de mii de lei;

• HG privind aprobarea schemei de minimis pentru sectorul apicol, cu un buget de 49.948 de mii de lei.

„În completarea acestor scheme de ajutor, sectorul bovin mai beneficiază de fonduri europene, pe Măsura 21, fermierii care dețin bovine femele adulte cu vârsta minimă 24 luni, între 5 și 90 de capete, vor primi minimum 100 euro/UVM, bugetul fiind de aproximativ 65 de milioane de euro. De asemenea, sectorul ovin/caprin beneficiază de fonduri europene, în cadrul Măsurii 21, cu un buget de aproximativ 43 de milioane de euro. Crescătorii de ovine și caprine vor primi sprijin în funcție de dimensiunea exploatației”, a declarat secretarul de stat George Scarlat.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a pus în dezbatere publică Ghidul solicitantului pentru submăsura 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Ghidul poate fi consultat pe pagina de internet AFIR (www.afir.info), la secțiunea Ghiduri aflate în consultare publică, iar cei interesați pot trimite propuneri sau observații la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 2 septembrie 2020.

AFIR punctează câteva avantaje ale submăsurii 3.1:

• Beneficiarii eligibili pentru sprijinul public acordat prin submăsura 3.1 sunt fermierii (cu excepția persoanelor fizice neautorizate) şi grupurile de fermieri legal constituite, care îşi desfășoară activitatea agricolă pe teritoriul României şi participă pentru prima dată la o schemă eligibilă de calitate a UE sau națională.

• Exemple de scheme eligibile: Denumire de Origine Protejată (DOP), Indicaţie Geografică Protejată (IGP), schema pentru Produse ecologice și multe altele.

• Stimulent anual, pe o perioadă de maximum cinci ani consecutivi de la aderarea la o schemă de calitate certificată eligibilă.

Ministerul Agriculturii informează beneficiarii Programului „Tomata” că încep plățile. Ministerul Finanțelor Publice a aprobat deschiderea creditelor bugetare, urmând ca astăzi, 25 august 2020, Ministerul Agriculturii să alimenteze conturile tuturor Direcțiilor pentru Agricultură Județene.

Bugetul ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate a fost repartizat către 17.386 de beneficiari eligibili, rezultând un cuantum per beneficiar de 2.270,62 euro, ceea ce reprezintă 10.784,54 lei.

Comparativ cu 2019, în acest an numărul beneficiarilor din ciclul I de producție a crescut cu circa 21%, respectiv de la 14.405 la 17.386.

Potrivit MADR, în cursul anului 2020, Ministerul Agriculturii a alocat Programului „Tomata” suma de 39.477 de mii de euro, cea mai mare sumă din ultimii patru ani aferentă ciclului I de producție al Programului.

Totodată, la solicitarea fermierilor, MADR a extins perioada de valorificare a tomatelor de la 15 iunie inclusiv, la 1 iulie inclusiv, fapt ce a contribuit la creșterea numărului de beneficiari eligibili, în anul 2020 înregistrându-se cel mai mare număr al acestora de la începutul implementării programului, respectiv anul 2017.

Pe lângă secetă, schimbări climatice, COVID-19, fermierii trebuie să facă față și noilor decizii de a reduce la hectar cantitatea de produse pentru protecția plantelor, dar și a concurenței pe o piață cu fermieri din țări unde subvențiile pe suprafață sunt mai mari decât cele primite de agricultorii autohtoni. Întrebarea aflată pe buzele tuturor e dacă fermierii vor mai face agricultură în viitor.

Legat de cultivarea organismelor modificate genetic sau de utilizarea biotehnologiilor în agricultură, interzise în Uniunea Europeană, dar care vin sub formă de materie primă din alte ţări, fermierii se întreabă care este logica. „De ce să nu folosim muta-geneza şi să ne îndreptăm spre biotehnologii? Suntem ridicoli, dintr-un punct de vedere. De ce? Pentru că Europa importă soia din Argentina, Brazilia, Statele Unite, modificată genetic şi... în loc să abordăm biotehnologia facem blabla şi nu mergem înainte cu progresul tehnic”, susține Dumitru Manole, fermier din județul Constanța, de la Amzacea.

Toate aceste decizii îi afectează pe fermieri. Întrebarea lor este dacă mai merită să facă agricultură în noile condiții. „Nu ştiu dacă aş mai face agricultură, nu ştiu dacă pot să ies cu costurile, în condiţiile acestei zone în care şi aşa suferim de secetă şi nici nu putem să aducem un plus de îngrăşăminte şi nişte tratamente care să ne asigure nişte sporuri, dacă vom realiza ceva aici în zona României în special, că nu e vorba numai de zona noastră”, spune un tânăr fermier, tot constănțean, care lucrează terenuri agricole în zona Costinești - Valentin Petre, care este completat de Dumitru Manole: „La floarea-soarelui, plecând de la tratamentul seminţelor, dacă în zona asta aveţi adulţi de Tanymecus – specie peste 12 faţă de 3-4, aşa cum spunea profesorul Paulian –, floarea-soarelui va avea 7 boli care decimează cultura. În condiţiile în care nu am făcut tratament la sămânţă înainte de semănat, în care n-am aplicat tratamentele cu fungicide pentru protecţia culturii pentru cele 7 boli, plus erbicidele, atunci producţia nu va fi – am martori în loturile de culturi comparate – mai mare de 600-800 kg la hectar! Şi atunci mă întreb: cum să mai facem agricultură?”.

În opinia lui Dumitru Manole, suprafețele cultivate cu floarea-soarelui vor scădea din ce în ce mai mult, din cauza interzicerii neonicotinoidelor. „Din cauză că s-a interzis tratamentul seminţei înainte de semănat pentru acest dăunător agresiv, Tanymecus, o mare parte din producători au renunţat a mai semăna floarea-soarelui. Chiar şi la noi în exploataţie, trebuia să semăn 250 de hectare şi n-am realizat decât 170 de hectare, din cauza interzicerii tratamentului cu neonicotinoide”, afirmă Dumitru Manole, care în calitate de preşedinte al Asociaţiei pentru Cultura Florii-Soarelui din România este direct interesat de evoluția la nivelul întregii țări.

În vestul Europei, numai la îngrăşăminte, în unele țări precum Germania s-au folosit până la 464 kg substanţă activă NPK la hectar, Olanda 864 kg la hectar, în timp ce România, prin 2010, folosea 160 kg pe hectar. Iar la protecția plantelor, media în România era undeva la 700 mg/hectar, pe când în alte țări media depășește 2 kg de substanță activă la hectar.

Un nou „trend” este rotația culturilor. Doar că agricultorii români fac asta de dinainte de 1989 și nu există tradiție în monocultură ca în țări ca Franța sau în Germania. „Există o stațiune în Anglia, Rothamsted, unde porumbul după porumb s-a cultivat zece ani pentru a se vedea efectul monoculturii. Adică negativ”, a exemplificat Dumitru Manole.

Fermele românești, deja instabile, au nevoie de ajutor

Un alt subiect fierbinte este cel legat de plafonarea subvenţiilor, a plăţilor pe suprafaţă, cu care reprezentanţii Ministerului Agriculturii par a fi pentru. Acest fapt însă este în contradicție cu ce își doresc cei doi fermieri constănțeni și mulți alții de la noi. „După mine, ar trebui menţinută această plată pe suprafața cultivată. Altfel, nu ar face decât să decapitalizeze fermele mari şi mijlocii, că, ţinând cont de condiţiile anului acesta, toate fermele au de suferit, indiferent că-i mare, că-i mică, că este mijlocie. Culturile, și de toamnă și de primăvară, sunt compromise. Poate anul ăsta rezistăm. Dar dacă mai avem un an ca acesta şi în lipsa precipitaţiilor, nu ştiu dacă mai putem rezista”, susține Valentin Petre.

Dumitru Manole crede că, în acest moment, exploatațiile agricole din România nu sunt stabile economic. „România și mi se pare că mai sunt vreo două țări au cele mai mici sume considerate ca plată unică pe suprafaţă. Sunt ţări care au 380 de euro, 360 euro pe hectar! Noi am fost discriminaţi şi suntem şi acum! Şi anul acesta primim tot acea plată, comparativ cu alte ţări cu istorie mai veche, suntem discriminaţi şi atunci ne întâlnim la piaţă. Aici e o contradicție: vin de afară unele produse şi la raft sunt mai ieftine... şi atunci cum pot eu, producător agricol din România, să fac faţă concurenţei? Care, de data asta, e neloială. Pentru că plata unică pe suprafaţă este mai mare decât în România în alte ţări din vestul Europei, precizează Dumitru Manole. Noi trebuie să mergem către procesare. Să nu mai luăm produse de la hipermarket şi să le aducem în sate. Să creăm în sate puncte de procesare, iar pentru asta ne trebuie capital”.

Reamintim că fermierii noștri primesc o subvenție pe suprafață de 102,6082 euro.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Cam toţi miniştrii agriculturii au spus acelaşi lucru: „Via și vinul românesc sunt o prioritate”. Au făcut afirmaţia în vizite de lucru şi pe la diferite evenimente muzical-agricole. În spaţiul public, niciodată. În programele de guvernare, cu atât mai puţin. Rezultatele?! În lumea puterilor vitivinicole, România e un „ministru fără portofoliu”. Pentru că de pe Pământ lucrurile par roz, am lansat tema de discuţie „mai sus”, acolo de unde situaţia se vede cam... albastră.

E.T. - Detectoarele noastre înregistrează o activitate febrilă în jurul podgoriilor voastre, exact ca în Franţa, Italia, Spania, Portugalia, SUA, Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia. Curios, nu înregistrăm în România tot atâtea lumini seara, nu detectăm râsete, nu vedem drumuri... de ce?!

Român – Pentru că nu sunt.

E.T. – Sunteţi voi mai trişti?

R. – În acest moment, da.

E.T. – Era să te întreb dacă glumeşti. Dar văd că eşti serios... Ce vă lipseşte?

R. – Românilor le place să stea acasă, să muncească acasă, să petreacă acasă. Acum, o cincime din populaţie (popor îi mai spunem cu greu) se află acolo unde vezi tu luminiţe. Via i-ar putea aduce acasă, dar avem o perioadă neagră. Cel puţin la sate. În oraşe mai avem lumini. De Valentine’s Day. De Halloween.

E.T. – Te întreb din nou: ce vă lipseşte? Nu aveţi legi? Conducătorii voştri sunt răi?

R. – Nu ne lipseşte nimic. Adică, ba da, ne lipsesc legile bune şi conducători deştepţi.

E.T. – Bine, dar voi, voi ce faceţi? Cei care au podgorii, crame?

R. – Nimic. Mai umplem câte-un portbagaj, mai flecărim la câte un simpozion, ne arătăm „ştiinţa” gândirii într-o paradigmă a secolului trecut (calea sigură spre colapsul total), ne mai „înfoiem” între noi, ne gândim la ce maşină de import să ne mai luăm.

E.T. – Eşti scurt în vorbă şi, de ce să nu o spun, sarcastic.

R. – Păi, de vorbit, am tot vorbit. Se pare că nu foloseşte. Încercăm un desen?!

E.T. - Buuun, înţeleg că e nevoie de oameni noi...

R. – Nu. E nevoie de un nou mod de gândire. Rezultatele acestei gândiri pot aprinde multe luminițe acolo unde voi nu vedeţi acum nimic. O astfel de gândire poate aduce mulţi români acasă. Chiar şi fără multe lumini, aţi putea auzi cântece, aţi putea auzi mai multe glasuri de copii şi, seara, rugăciuni de mulţumire rostite de bătrâni.

E.T. – OK. Încep să înţeleg. Şi asta, pentru că începi să vorbeşti. Cum să vă ajut? Să vorbesc cu şefii mei, să încerce să dea nişte... „semnale”?

R. – Nu cred că ar folosi. Chiar dacă ar veni pe pământ Cel care a Dat ultimele „semnale”, acum 2000 de ani, nu cred că s-ar întâmpla mare lucru. Oamenii au ajuns să nu mai ştie ce-şi doresc. Care le e rostul. Cei aflaţi la putere înţeleg asta şi se comportă ca atare. Dacă vine cineva cu un gând bun, cu o soluţie, riscă să fie bătut cu pietre.

E.T. – Îmi spui, de fapt, că nu mai vezi nicio ieşire? Că sunteţi pe un drum închis?

R. – Îţi spun că ne-am pierdut memoria. Că, fatalmente, trebuie să suferim pentru a înţelege că fericirea am avut-o lângă noi, chiar dacă şefii noştri au ţinut-o după cot, aşa cum fac copiii egoişti când nu vor să vadă colegii ce mănâncă ei din pacheţelul adus de acasă. Numai că „şefii” noştri nu vin cu mâncarea de la mama, ei mănâncă, dosiți, din resursele şi fericirea noastră.

E.T. – Să-i pedepsim. Cine-i primul vinovat?

R. – Noi. Nu ei. Ne-am îndepărtat de şcoli, de minţile luminate, hulim performanţa intelectuală şi coalizăm cu hoţii şi incompetenţii ajunşi – vremelnic – în posturi de conducere, credem în „capul plecat sabia nu-l taie”, nu ne unim avuţiile adevărate în speranţa desfătării în acumulări... volatile. Viaţa cetăţii are două porţi. Pe una, cea dinspre pământurile stăpânite, pot aduce bogăţii tinerii, la cealaltă, cea către Lume, trebuie să stea de pază (cea bună, trece primejdia rea) bătrânii.

Apa, pădurea, via, ni le-a dat cineva... de pe la voi. Noi le părăsim pentru nişte creaţii mici, pe măsura noastră – mașini, ceasuri, bani, intrate pe poarta astăzi nepăzită. Noi nu putem crea, însă, ceva care să-i bucure pe toţi şi, de aceea, ne luptăm să avem mai mult din puţinul creat de mintea noastră. Suntem mereu cu respiraţia întretăiată de „nu ajunge la toată lumea”. De aceea şi cauţionăm neisprava.

Dacă ne-am reîntoarce la „bogăţia” mare, toţi românii am putea fi fericiţi. N-o facem.

E.T. – M-ai întristat. Voi pleca acum. Mă voi întoarce când voi vedea mai multe „luminițe”. Va fi bine atunci. Sper.

R. – Drum bun! Totuşi, dacă peste un secol vei vedea multe luminiţe, asigură-te că ne vei fi găsit aici... tot pe noi, românii.

P.S.: Text fără valoare artistică sau jurnalistică, menit să atragă atenţia coordonatorilor sectorului în al doisprezecelea ceas. Scris scurt, rarefiat, pentru a nu pierde atenţia acestor şefi. În aşteptarea „scrisului” 3D, care ar putea sări – la propriu – în ochi.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români atrage atenția cu privire la impactul economic al crizei COVID-19 asupra agriculturii și industriei agroalimentare din țara noastră, cumulat cu efectele secetei pedologice din anul agricol 2019 – 2020, care pun o presiune enormă asupra capacității fermelor și a procesatorilor de a rezista modificărilor nefavorabile ale unor factori de piață, blocajelor economice, scăderii consumului și întârzierii relansării economice.

„Am transmis propuneri către Ministerul Agriculturii și Guvernul României pentru acordarea unui ajutor de stat sub forma despăgubirilor culturilor calamitate de secetă, care reprezintă o măsură esențială în asigurarea stabilității financiare a fermelor. În consecință, este necesar ca aceste despăgubiri să se acorde în integralitate, iar sumele necesare să fie cuprinse în bugetul MADR la rectificarea bugetară. Adițional, fermierii în cauză vor avea nevoie pe lângă despăgubirile pentru suprafețele calamitate de secetă și de resurse financiare suplimentare pentru a acoperi pierderile financiare din acest an agricol, în principal pentru relansarea ciclului de producție și inițierea noilor culturi pentru anul 2021”, precizează Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.

În acest sens, asociația a pus la dispozitia Ministerului Agriculturii și Guvernului elemente de analiză preliminară, realizată de experții Clubului Fermierilor Români, din care rezultă impactul financiar negativ al secetei extreme din acest an agricol. „Considerăm că susținerea capacității de producție a hranei în România este indispensabilă asigurării siguranței alimentare a cetățenilor români, iar costurile falimentării sectorului în lipsa unei intervenții urgente și hotărâte ar fi enorme. Din această perspectivă, este evident că trecem dintr-o abordare economică într-una de securitate națională. Apreciem că ajutorul de stat, în contextul bugetului disponibil limitat, trebuie să se îndrepte către fermele și firmele care pun produse pe piață, asigură securitatea alimentară a României și pot să își consolideze contribuția la echilibrarea balanței comerciale negative a țării noastre în sectorul alimentar”, adaugă Florian Ciolacu.

Clubul Fermierilor Români subliniază necesitatea aprobării de urgență a actelor normative necesare pentru a acorda un ajutor de stat, din bugetul național, care să-i vizeze pe cei mai afectați producători agro-alimentari, în limitele stabilite de Comisia Europeană: 100.000 euro/fermă și 800.000 euro/procesator.

Ajutorul de stat menționat să fie direcționat cu prioritate către fermierii din zonele calamitate, în scopul sprijinirii lansării ciclului de producție pentru anul agricol 2020/2021 pentru asigurarea unei producții performante, care să permită acoperirea pierderilor din 2020 și revenirea la stabilitatea economică a fermelor (inclusiv în relația cu creditorii și furnizorii acestora).

Măsuri necesare pentru sprijinirea agriculturii

Efectele secetei extreme din anul agricol 2019/2020 se vor resimți și în 2021. Măsurile necesare a fi adoptate urgent de Guvernul României pentru sprijinirea fermierilor trebuie să țină seama de următoarele aspecte de risc:

• Fermierii cu culturi calamitate în anul agricol 2019/2020 suportă un risc amplificat care se va materializa într-o balanță negativă în anul agricol 2020/2021;

• Pierderile anului agricol 2019/2020 determină la mulți fermieri reținere în inițierea pe o bază tehnologică performantă a culturilor anului viitor agricol (investiții reduse în inițierea culturii), ceea ce se va reflecta puternic în structura culturilor și randamentul producției estimate pentru anul agricol 2020/2021;

• Intrarea în instabilitate financiară critică și falimentul unui număr important de ferme agricole, din cauza pierderilor anului agricol 2019/2020, deteriorării relației cu creditorii, înăsprirea condițiilor de accesare a creditării pentru noul ciclu de producție.

Măsuri imediate:

• Măsuri financiare de ajutor pentru susținerea fermelor (hectarelor) calamitate;

• Încadrarea fermelor afectate de secetă într-un program de redresare (cu obiective de redresare pe 3-6-9-12 luni), etapizat și monitorizat de către Guvern în coordonare cu asociații care reprezintă interesele fermierilor;

• Stimularea creditorilor în sensul de „capitalizare a încrederii financiare“ în ceea ce privește garantarea creditelor vechi și viitoare prin sisteme de control care urmăresc eficient recuperarea creditelor. Se va avea în vedere, în afara de garanții guvernamentale, inițierea unor fluxuri comerciale de control, pentru a avea certitudinea rambursării datoriilor;

• Subvenționarea dobânzilor (a costurilor financiare) împrumuturilor contractate de fermierii calamitați de la instituții creditoare, cum ar fi cele financiare și cele de distribuție a produselor pentru înființarea culturilor, monitorizate efectiv;

• Program de informare guvernamental, dezvoltat în parteneriat cu organismele de reprezentare a intereselor fermierilor, în ceea ce privește estimarea recoltelor viitoare, proceduri standardizate mai sigure pentru valorificarea recoltelor, în sensul eliminării riscurilor pe care le întâmpină fermierii români în aceste operațiuni.

Bugetul MADR, suplimentat

După ședința de guvern de ieri, 14 august 2020, ministrul Adrian Oros a anunțat că bugetul Ministerului Agriculturii a fost suplimentat cu 3,445 miliarde de lei, ceea ce permite acordarea despăgubirilor pentru secetă. „Suplimentarea de buget ne permite să facem plăţile în avans pentru subvenţiile din campania 2020. Precizez că am făcut demersurile la Comisie ca anul acesta subvenţiile să fie acordate mai repede cu o lună. Aşteptăm aprobarea Comisiei. De asemenea, ne permitem să compensăm cât mai echitabil şi obiectiv toate pierderile înregistrate şi de cei din sectorul zootehnic, crescătorii de bovine, ovine, caprine, porcine, de păsări şi de cei din apicultură, pierderi suferite din cauza evoluţiei pandemiei de Covid-19. Sperăm că la rectificarea din octombrie, aşa cum a promis ministrul Cîţu (n.r. Florin Câțu – ministrul Finanțelor Publice), să acoperim şi celelalte nevoi pe care agricultura românească le are”, a declarat ministrul Agriculturii. 

Cele două rase de porci autohtone, Mangalița și Bazna, primesc susținere financiară din partea Guvernului României, prin Ministerul Agriculturii: 1.200 de lei pe scroafă, înscrisă în Registrul Genealogic, montată cu vier înscris în același registru. Astfel de ajutoare pot duce la creșterea numărului de producători, mai ales că aceste rase au o creștere mult mai lentă.

Ajutorul statului vine după o serie de întâlniri între crescători și conducerea MADR, în condițiile în care în ultima vreme s-a încercat și reușit păstrarea și conservarea raselor Mangalița și Bazna, cu accent pe valorificarea lor.

Suma acordată nu este poate la nivelul european, dar înseamnă un prim pas important în domeniu. „Noi am fost la Ministerul Agriculturii în nenumărate rânduri şi am cerut un ajutor – nu neapărat comparativ cu cel din Ungaria, care e 572 de euro, cumulat, pe cap de scroafă – să ne dea mai mult decât nimic. Ni s-au dat 1.200 de lei pe scroafă, înscrisă în Registrul Genealogic, montată cu vier înscris în Registrul Genealogic, în anumite condiţii, bineînţeles”, ne-a declarat medicul veterinar Ioan Cleja, crescător din județul Alba, de altfel unul din cei mai mari crescători ai acestor rase și președinte al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna.

200.000 de euro pot duce spre mai mult export

Pentru a intra în posesia banilor de la stat, deținătorul exploatației trebuie să vândă minimum patru purcei pe an cu acte doveditoare, la o greutate de minimum 8 kg/cap. Însă ajutorul, care nu este foarte mare, este motorul care va mișca segmentul acesta, consideră Ioan Cleja. „Le-am explicat și celor de la Ministerul Agriculturii că așa cum alte țări s-au promovat de 25 de ani prin subvenții și au ajuns să facă export – Ungaria face export în Japonia, în Spania, în America de Nord şi Brazilia –, aşa şi noi am reuşit acum să avem tot mai mulţi procesatori, în jur la vreo 15-20 în ţară, și ne îndreptăm spre 20 într-un an-doi, depinde cum îşi termină fiecare abatoarele, carmangeriile etc. Sunt convins că, în următorii ani, procesatorii de aici vor ajunge să exporte, pentru că este mult mai rentabil. Ajutorul pe care ni l-au dat nouă nu este un ajutor extraordinar, 200.000 de euro e un minim, dar e un început bun”, ne-a spus crescătorul, dându-ne exemplul unui procesator din Dăbuleni care exportă deja în Austria. Acum  însă, din cauza pestei, nu se poate exporta, dar trendul este să ajungem pe cât mai multe piețe.

Putem deveni competitivi pe piața vestică

Crescătorii din rasele Mangalița și Bazna, rase în pericol de abandon, vor să atragă atenția că deși numărul lor a fost minim, se încearcă aducerea lor „într-o zonă de confort” ca număr de exemplare. Inițial, materialul genetic era adus și din Ungaria, care a devenit unul dintre cei mai mari furnizori pentru aceste două rase.

În ultimii 25-30 de ani, s-a pus accent pe promovarea porcului de carne. „Este un curent la nivel european şi probabil mondial prin care se vrea să se promoveze rasele autohtone, rasele nemodificate genetic, cu accent pe gust, pe alte calităţi care au fost ocolite în detrimentul creşterii producţiei. Şi aici noi avem o mică problemă cu marii procesatori din România, care lucrează la nivel industrial şi care tot timpul, am văzut şi prin emisiuni televizate, pun beţe în roate. Dar eu spun în felul următor: pot să stea liniştiţi, afacerile noastre sunt afaceri de nişă, care poate nu reprezintă nici 1% din câtă carne de porc se consumă în România. Noi, în momentul de față, avem 0,01%!”, afirmă Ioan Cleja.

În prezent se importă 70% din necesarul de consum la această oră. „Noi ne bucurăm să se dea subvenţii şi celor care fac porc industrial, care fac reproducţie industrială, să ne ajute să fim competitivi cu cei din Vest. Eu cred că, până la urmă, ăsta e scopul”, a mai spus acesta, subliniind că potenţialul nostru de carne şi mai ales pe nișa Mangalița-Bazna este foarte mare.

Nu trebuie abandonate rasele cu calități specifice

Astfel de ajutoare pot duce și la creșterea numărului de crescători. În România, în ultimii ani, producţiile au crescut, iar unele cereale sunt comparabile cu ţările din vestul Europei. Problema este numărul prea mic de crescători și producători, mai ales că aceste rase au o creștere mult mai lentă. „Cred că scopul subvențiilor e să crească numărul de fermieri, de ferme, de exploataţii şi aşa mai departe. Pentru că nu ştiu câţi investesc, să aştepte nu ştiu cât până să scoată doi lei. Rasele acestea de porci au un ritm de creştere mult mai încet; indicatorii de producţie, reproducţie, fertilitate şi tot ce înseamnă aceşti indicatori sunt mult mai mici. Adică, comparativ cu porcul industrial, fată mai puțini purcei, nu cresc atât de repede, au un spor mediu zilnic mai mic, consumul specific e mult mai mare ca la rasele de carne”, a detaliat Ioan Cleja.

În plus, cele două rase au și randament la sacrificare mult mai mic, dar vin cu alte avantaje ce țin de calitatea produsului și gustul deosebit. „Din punctul meu de vedere, de aceea şi trebuie ajutaţi. Avem un fond genetic pe care unii nu-l au. Sunt ţări care şi-au pierdut rasele autohtone: englezii au adus Wessex din Australia şi acum îl înmulţesc şi-l multiplică. Noi am pierdut Negru de Strei, poate mai sunt câteva exemplare rătăcite, Ruşeţu, Banat, am pierdut Roşu de Salonta, Băltăreţu. Bine, unele poate nu au fost competitive, dar aceste două rase au nişte calităţi gustative deosebite. Mangaliţa e recunoscută în toată lumea, iar Bazna la noi în ţară, pentru că în lume n-a fost promovată”, a punctat crescătorul.

Mangalița a beneficiat de promovarea făcută de Ungaria şi acum a devenit un brand. Bazna însă e la început de drum, dar câştigă tot mai mulţi susţinători şi consumatori.

E nevoie de programe pentru sprijinire, promovare și conștientizare

Important este, crede Ioan Cleja, ca acești crescători să fie susținuți și prin promovare. Mulți au deja o anumită stabilitate, un anumit număr de animale, iar următorul pas este trecerea la ameliorări.

Spre exemplu, Ungaria în urmă cu 20 de ani a analizat calitățile gustative, beneficiile de sănătate legate de colesterolul scăzut și a declarat rasa Mangaliţa „comoară naţională”. „A fost un program de promovare pentru a conştientiza populaţia ţării să consume aşa ceva. Noi suntem acum în faza de pionierat, în care începem să facem programe. Am scos o lege a produsului 100% românesc, a produsului autohton, rase rustice în pericol de abandon, am făcut Legea porcului Mangaliţa şi Bazna şi, pe baza acestor legi şi a altora, vom îmbunătăţi marketingul, conştientizarea populaţiei şi probabil că vom ajunge să facem nişte programe de educare”, speră Ioan Cleja.

În această perioadă sunt interzise expozițiile și simpozioanele, iar singura modalitate de promovare rămâne presa, din partea căreia, spune Ioan Cleja, crescătorii au primit susținere până acum. „Am primit un ajutor extraordinar în promovare şi cred că, până la urmă, chiar dacă nu mănânci decât o dată la o lună, cel puţin să mănânci un produs bun, cu gust, să vezi care e diferenţa faţă de un produs normal de pe piaţă. Pentru că, până la urmă, ăsta fiind un produs de nişă, nu-l mănânci toată ziua”, a specificat fermierul din județul Alba.

Cumpărătorii trebuie să știe că Mangalița și Bazna au o carne mai grasă, care o fac să aibă aspect marmorat și să fie mai fragedă și mai aromată, cu o savoare deosebită.

Schema de ajutor de minimis se aplică crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv producătorilor agricoli PFA, II și IF, precum și producătorilor agricoli persoane juridice. Conform datelor Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), sunt înscrise în Registrul Genealogic 1.030 de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, dintre care 316 capete scroafe sunt deținute de persoane juridice, II, IF, PFA, iar 714 capete scroafe sunt deținute de persoane fizice care își pot schimba forma de organizare și pot deveni eligibile.

Valoarea totală a ajutorului de la bugetul statului pentru anul 2020 este de 1.000.000 de lei.

Asociaţia Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna este o asociaţie tânără, cu aproximativ 150 de membri activi, cu un efectiv de aproximativ 1.800 de capete de Mangalița și 200 de Bazna.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Anul agricol 2019-2020 a început bine pentru foarte mulți fermieri, pentru că au văzut verzi culturile înființate în toamnă, adică răsărite, și promiteau, la vremea respectivă. Însă n-a fost să fie așa, pentru că a trecut o iarnă dificilă din punct de vedere hidrologic, seceta continuând și în perioada de pandemie, mai prin tot sud-estul României, estul și sudul Moldovei, acolo unde sunt 1,3 milioane – conform statisticii MADR – de hectare calamitate de cereale, cele înființate în toamnă. Însă vin din urmă culturile înființate în această primăvară, evident, de fermierii care au avut curaj. Stăm de vorbă cu un prieten al revistei noastre, pentru că mai ales în ultima vreme am avut multe de discutat pe tema calamităților, a secetei și a faptului că în România se mișcă lucrurile nu greu, ci foarte greu sau, cum spune moldoveanul, „noi avem trei viteze: încet, încetișor și tăt pi loc”. Cred că suntem pe loc și înapoi față de ceea ce ar trebui să se întâmple. 

Reporter: Domnule Ștefan Gheorghiță, în sfârșit ne-au dat și nouă voie să mergem pe teren și să vedem ceea ce vorbeam și nu se vedea, nenorocirea care s-a abătut asupra agriculturii românești, inclusiv într-un județ care se spune că este cel mai irigat din România. 

Ștefan Gheorghiță: Este un an pe care eu personal îmi doresc să-l văd cât mai repede trecut și de care aș dori să nu-mi mai amintesc, este un an în care avem niște culturi execrabile, nici măcar nu pot să le spun proaste, execrabile, în fiecare zi când mă trezesc îmi vine să bag discul în ele, efectiv să le întorc, fiindcă nu merg de nicio culoare. După cum vedeți, suntem într-o solă de grâu unde am reînsămânțat porumb, cred că a fost o decizie proastă, ca să nu zic foarte proastă a mea, este un porumb care săracu’ a răsărit, i-am dat deja o apă fiindcă am făcut eforturi să reabilităm această tarla pentru irigat, destul de greu, cu multe probleme, avem probleme în continuare cu aceste reamenajări, reparații, readaptări, re... fel de fel de re, și situația se prezintă extrem de prost. Acesta este un porumb supraînsămânțat după o fostă cultură de grâu calamitată, care, după cum vedeți, doar la faza de iarbă a rămas, am avut și un grâu ceva mai mărișor, vorbim de câțiva centimetri în plus, adică să nu-și imagineze lumea că avea... ăsta la 10 cm, altele s-au dus la 15 cm, maxim. 20. Spic n-am văzut anul ăsta, din păcate nici noi, nici vecinii noștri, nici colegii din zonă, mulți nu vor vedea. E un an foarte greu. Vizavi avem cultură de mazăre care, la fel, a rămas la 15 cm și parcă e dată cu glifosat, avem culturi de porumb semănate mai târziu, este adevărat că noi am încercat să mergem pe o idee de a semăna mai târziu, în speranța că poate vor veni niște ploi și n-au venit, și totuși am mers mai departe și am zis: hai totuși să însămânțăm, că așa e fermierul, zice: să însămânțăm, să însămânțăm că poate, poate va veni, poate ne va da Dumnezeu, și nu ne-a mai dat. Asta-i viața și n-am făcut decât să ne adâncim pierderile. Pierderile care se cumulează, se adună, și problema este nu numai cu pierderile, vii într-un an din acesta în care te gândești la soluții și la moduri de a rezolva pentru viitor problema și nu este ușor. Și nu este ușor nu numai din punct de vedere investițional, fiindcă și asta este o problemă, dar nu este ușor când nici măcar legea nu te ajută. Și sunt multe de spus, noi am discutat foarte multe și cred că o să mai discutăm. 

Reporter: Ce suprafață calamitată a constatat în acest moment comisia? 

Ștefan Gheorghiță: La mine sunt 203 hectare de grâu, fiindcă doar grâu am avut cultură de toamnă, calamitat 90%. 

Reporter: Să înțeleg că mazărea n-a intrat. 

Ștefan Gheorghiță: Pentru mazăre am făcut deja înștiințări, așteptăm deplasarea comisiei, dar e sută la sută fiindcă nu vom aduna niciun bob, pentru că nu a făcut niciun bob. 

Reporter: La nivel de județ...?  

Ștefan Gheorghiță: La nivel de județ, din informațiile mele, avem circa 110.000 de hectare, în condițiile în care, așa cum spuneați mai devreme, vorbim de cel mai irigat județ din România. Adică situația este dramatică. Tot ce a fost la neirigat s-a cam dus. E adevărat, sunt alte județe mult mai afectate, din Dobrogea mai ales, Constanța, Tulcea; la vecinii din Ialomița, Galați, Buzău, sunt zone care suferă foarte mult și s-ar putea să mai sufere, fiindcă schimbarea climatică e din ce în ce mai prezentă, se manifestă din ce în ce mai puternic și lucrurile nu se rezolvă. 

Reporter: Și de ieri vremea stă tot așa, chipurile, cod galben că plouă, și uite că... 

Ștefan Gheorghiță: Da, e al cincilea cod galben pe care l-am avut în ultima lună jumătate. Aici este din păcate o altă problemă și e o problemă de modalitate de prezentare. Eu am încercat s-o sesizez mereu. Când se dă starea vremii, se anunță cod galben cum avem și acum, pe toată țara, dar fără să se precizeze că vara ploile nu sunt precum cele de toamnă sau primăvară devreme, pe zone largi, pe fronturi largi care acoperă o jumătate de țară. Nu, sunt ploi punctiforme. Că arealul în care se pot manifesta e în toată țara, asta e altceva. Dar ploile în general sunt punctiforme. Vă dau un exemplu pe care îl discutam și mai devreme: la mine în fermă, care se află la 1500-2000 de metri de aici, a plouat 44 de litri. Aici unde ne aflăm și unde am terenurile, a plouat cumulat în ultimele 3 luni aproape 14 litri. Aproape. Cu indulgență. 

Reporter: Și când stai și discuți de o ploaie care să aibă într-adevăr un beneficiu pentru o cultură, trebuie minim... 

Ștefan Gheorghiță: minim. 10 litri, eu așa am învățat. 10 litri odată. 

Reporter: Adică, nu adunat. 

Ștefan Gheorghiță: Da, și eu am avut adunat cam în trei ploi și un pic. 

Reporter: Din păcate, lucrurile nu stau deloc bine, pentru că odată ce s-a făcut constatarea în urmă cu vreo două luni, și cunoaștem lucrul acesta pentru că am ținut legătura destul de des, nu aveți nici acum procesul-verbal. Pe lângă asta, de atâta vreme, abia săptămâna trecută, în urmă cu câteva zile, avem și statistica la nivel de țară. Ca atare, nu avem nici măcar acel ordin prin care să se despăgubească fermierii, însă avem o lege care așteaptă să fie semnată de președinte. 

Ștefan Gheorghiță: Dacă nu va fi contestată. 

Reporter: Iată că parlamentul s-a mișcat mai repede, a făcut mai repede o lege, față de un ordin de ministru, să spunem, sau o ordonanță de urgență care se putea face de azi pe mâine. 

Ștefan Gheorghiță: Așa este. Din păcate, la noi gândirea este: ce este de interes pentru această activitate. Vorbim în primul rând de calamități. S-au mobilizat comisiile destul de bine – aici, din punctul meu de vedere, e meritul prefectului, care a fost foarte receptiv la problemele pe care noi le-am întâlnit, dl Boboc – și pe 30 martie noi am avut ordinul de prefect pentru pornirea activității de constatare a calamității în condițiile în care Ordinul 97, care aproba regulamentul, nu era încă adoptat. A fost, într-un final, adoptat. Am reușit, ușor-ușor, pe lângă adoptare, să se facă și niște modificări din mers, nu este forma cea mai reușită, dar este un mare pas înainte. Au venit comisiile, au constatat, au trecut aproape 2 luni, nu zic peste, nici acum nu avem procesele-verbale de calamitate. De ce spun treaba asta? S-au scris prima dată de mână, n-au fost bune de mână, acum le batem la mașină – sau la calculator, mai nou – și așteptăm să se mai adune, iar toată lumea să le semneze și așa mai departe. Mâine-poimâine, s-ar putea să vină ANAF-ul în control. Ce prezentăm? Mâine-poimâine, avem discuții cu firmele furnizoare de inputuri. Spui că ai o situație – trebuie să i-o demonstrezi cu documente. Cu ce documente? Cu vorbe e cam greu. 

Legat de lege, aici este o situație puțin mai nuanțată. Eu personal mi-am dorit foarte mult această lege, a ieșit, am participat și la dezbateri în Comisia de agricultură din partea LAPAR-ului, unde sunt membru, și suntem bucuroși că amendamentul LAPAR-ului a fost inclus în lege, respectiv la modul de despăgubire. Chiar dacă acum foarte multă lume o critică, că nu ar fi bună, cred că trebuie să privim, nu de unde vine, de la parlament, de la un partid, de la o persoană, ci dacă este aplicabilă sau nu. Această lege în esență privește două lucruri: unu, se despăgubește pe bază de cheltuieli, adică pe bază de facturi, de documente, nu de vorbe, și asta înseamnă că despăgubiți sunt cei care demonstrează că au avut niște cheltuieli și au problemă, și doi: despăgubește 70% din totalul cheltuielilor. Și încă una, trei, adică, ceea ce iarăși e foarte important, nu este o lege doar pentru anul 2020, că lumea nu prea subliniază treaba asta. Este o lege-cadru care se va aplica în fiecare an în care avem această problemă. Am fost acuzați că n-a fost notificată înainte la Comisia Europeană, că nu a fost anunțată suma, că n-a fost calculată – nu. Suma se calculează pe baza unor documente contabile. Legat de notificare – asta este o omisiune, ca să nu zic o minciună grosolană. De ce? Fiindcă prevederile regulamentului și orientările Comisiei Europene prevăd notificare înainte de aplicare, nu înainte de adoptare, pentru că n-ai ce să notifici înainte de adoptare, fiindcă nu există. 

Reporter: Nu spui că „vreau să fac!”. 

Ștefan Gheorghiță: Exact. Notifici după ce ai făcut-o și înainte să aplici. Lucrul ăsta putea fi verificat de cei care vorbesc acum, indiferent ce poziție ocupă, în Ordonanța de guvern 45 din 2015, când s-au dat despăgubiri și, la fel, s-a aprobat ordonanța și a intrat în vigoare după sosirea deciziei Comisiei Europene, lucru care se întâmplă și acum. La vremea aia, pe ordonanță era dl Achim Irimescu, care acum este la Bruxelles. Dacă nici dânsul nu știe birocrația de la Bruxelles, noi degeaba mai vorbim.  

Dar să ne întoarcem la oile noastre. Avem o lege. Acum nu este bună legea fiindcă a venit de la „ăia!”. Vrem să dăm altceva. Oameni buni, fermierii au nevoie de bani, au nevoie de soluții, nu au nevoie de dispute politice, că vine alegerea lu’ ăla, lu’ ăla. Nu discutăm de alegeri și de populism. Nu. Nouă ne trebuie soluții. Eu mi-aș fi dorit să-i văd pe toți la masă împreună, câți ar fi fost, că-i guvern, că-i parlament, că-s partide, să găsească soluții. E ușor acum să spui că aia nu-i bună și vrem asta și asta. Noi ce să facem mai departe? 

Acum, legat de suma forfetară, eu sunt perfect de acord. Indiferent că-i sumă forfetară, că e procent, că e cum doresc unii și alții, sunt de acord cu toate formulele. Problema este să fie formule reale, care să treacă de analiza comisiei. Eu vin și-mi pun următoarea întrebare: pentru un fermier care n-are niciun document, cum justificăm la comisie că-i dăm ajutor? Fiindcă cine poate să cuantifice cât este pierderea? Întreb. Poate s-o putea, nu știu. Doi: dacă vrem să mergem pe sumă forfetară, de ce nu venim altfel?, zic eu mai logic: vrem să despăgubim suma X pe hectar, în funcție de cultură – A, B, C, D, E. Asta e suma, așteptăm să se cuantifice suprafața și ne dă bugetul. La noi se facem altfel, din ce se discută „pe surse”, avem un buget de circa 250 milioane de euro, se vorbește, și acum așteptăm să vedem care e suprafața, ca să știm la cât să împărțim. Pe de o parte a venit prima oară dl. Scarlat, acum vreo lună, și a aruncat cifra de 175 de euro, a crescut suprafața – că atunci erau vreo 800.000. Eu mi-aduc aminte de vreo lună jumătate că noi discutam și spuneam că va fi vorba de un milion jumătate. Și-mi mențin previziunea, și se va îndeplini. Între timp a mai crescut suprafața. A venit dl Stângă, președintele Comisiei de agricultură de la Senat, acum a diminuat-o la 150 euro minimum. Așteptăm peste două săptămâni – nu știm unde vom ajunge: 130, 100 de euro, habar n-am. Dar nu este în regulă, nu așa trebuie făcut, fiindcă oamenii nu mai știu ce să înțeleagă. Va fi 175?, va fi 150?, va fi 130? Trebuie spusă odată suma care va fi în realitate. 

Reporter: Așa cum am mai spus, ne aflăm în cel mai irigat județ, dar nici aici lucrurile nu merg cum ar trebui. Din punct de vedere legislativ lucrurile trebuie clarificate, pentru că nu poți să faci proiecte, chiar dacă au fost bani, pentru a reabilita sistemele de irigații. Degeaba se dau acei bani dacă nu ai semnătura proprietarilor, pentru că iarăși este o chichiță legislativă lăsată și, așa cum dumneavoastră aici aveți 600 de hectare, sunt mii de hectare în jur care pot fi irigate, dar nu se irigă decât foarte puțin. Să dezvoltăm puțin subiectul ăsta, pentru că până la urmă ăsta este cel mai important: să se dea posibilitatea fermierului ca el să poată să-și dezvolte un sistem de irigații propriu, dacă cel vechi nu se poate reabilita, tocmai din cauza legislației proaste. 

Ștefan Gheorghiță: Da. Eu, din punctul ăsta de vedere, chiar dacă mi-am atras, îmi atrag și-mi voi atrage critici, nu sunt adeptul ajutoarelor pentru fermieri, ca principiu. Sunt de acord acest an și voi mai fi de acord în continuare ca persoană, ca reprezentant al fermierilor, din alt motiv: fiindcă nu avem o legislație care să permită fermierului să se protejeze. Dacă această legislație ar exista, atunci fermierul trebuie să se protejeze prin propriile măsură. Una dintre măsuri este cum spuneți dumneavoastră: un sistem de irigații. Nu trebuie să privim doar sistemul care există acum cu alimentare din Dunăre, trebuie să gândim mai larg. Ce putem să facem la nivel de România afară de acest sistem? Poate putem să dăm o legislație cadru pentru foraje, astfel încât fermieri și din zone neirigate să-și poată amenaja sisteme de irigații locale mai mici, mai mari, fiecare cum poate, dar are o șansă, are o legislație, știe că poate gândi un program de investiții pentru acest lucru. Sunt cursuri de apă secundare prin țară, mai mici, mai mari, care pot fi incluse într-un sistem de amenajări și de folosință locală, comunitară, astfel încât să avem alte suprafețe irigate. Chiar și pe sistem. Noi de exemplu suntem la treapta a 5-a. Eu am și prezentat un material acum ceva timp și am spus: costurile sunt foarte mari. Hai să ne gândim să îmbunătățim. Să nu înțeleagă cineva că eu sunt contra irigațiilor și trebuie să oprim irigațiile. Din contră: trebuie să le dezvoltăm, dar trebuie să le dezvoltăm strategic, cu o gândire și economică. Dacă pot să aduc apă din Dunăre, dar pot – de exemplu – să fac și foraje locale, care-s mai ieftină, și apa din Dunăre să o folosesc doar din completare, de ce să n-o fac? Dar eu nu pot să sap pe malul canalului, fiindcă nu-i terenul meu, e al ANIF-ului, trebuie o legislație, trebuie o gândire cum să facem ca acest lucru să fie posibil. Dar poate sunt și alte idei... 

Reporter: Mulți s-ar întreba și se întreabă acum: de ce să săpați lângă canal, pe malul canalului? Vă întreb și eu: de ce? 

Ștefan Gheorghiță: Fiindcă nu avem toate terenurile în proprietatea noastră și pentru că sistemul subteran începe de acolo, că am fost acolo și am discutat la fața locului. Nu pot să sap aici la 1000 de metri de canal și să gândesc un sistem să duc apa până la canal ca să o aduc înapoi. Iar începem cum am făcut cu Dunărea? Vine apa de la munte și o cărăm înapoi la deal. Nu se poate! Adică trebuie făcută o gândire. Eu sunt ferm convins că sunt oameni, specialiști care se pricep la treaba asta. Noi emitem niște idei, alții pot să facă gândirile și planurile necesare, dar trebuie început acest proces: cum să facem noi? Noi suntem, de exemplu, într-o zonă în care, cum vă spuneam, anul ăsta ne-am chinuit să o reabilităm. Cu foarte mari dificultăți: terenul nu este al nostru. Orice proprietar poate să vină mâine, i se termină contractul de arendă și zice: eu vreau terenul pe amplasament. Avem situație care s-a întâmplat în comuna noastră. A luat și a obturat antena de irigat. Ce faci? Te uiți la apă, până te judeci? Mă judec – durează 4 ani până termin toate procesele în instanță, până la o decizie finală și irevocabilă, și care nu se știe dacă e și favorabilă. Ce fac 4 ani? Mă duc în fiecare zi sau în fiecare an la Ministerul Agriculturii cu mâna întinsă să cer o pomană. Eu nu vreau să cer o pomană, eu vreau o legislație care să-mi permită să mă pun la punct, să pot să repar. Nu distrug terenul, eu vreau să repar un sistem de irigații. Dar vreau să‑l repar legal, nu pe niște înțelegeri la „capul podului”, cum se fac la noi. 

Reporter: Și acum vine următoarea întrebare legată de posibilitatea de a face investiții mari, astfel încât ele să se amortizeze pe o perioadă lungă: care este perioada maximă a contractului de arendă? 

Ștefan Gheorghiță: La noi, maxim nu există. Dacă te înțelegi. Dar minimă e 6 luni. Numai în România poți să faci un contract pe 6 luni! Dacă ne uităm în Codul civil... 

Reporter: Cum 6 luni? 

Ștefan Gheorghiță: Foarte simplu: se prevede că poți să închei un contract de arendă pentru o cultură până la obținerea recoltei. Dacă eu vin în luna martie și închei cu dumneavoastră un contract de arendă și dumneavoastră semănați mei, are o durată de vegetație 90 de zile, după ce ați recoltat eu vin... 

Reporter: Eu vin și vă spun: dacă dumneavoastră faceți investiții în irigații, înseamnă că sunteți nebun! 

Ștefan Gheorghiță: Exact! Corect. Asta spun și eu, asta țip și eu! Și toată lumea zice: ai tu ceva... n-am nimic cu nimeni, dar vreau să fie un cadru corect! Nu pot să investesc 250-300.000 de euro să amenajez – să nu mă înțeleagă cineva că amenajez sistemul, nu, cumpăr doar utilajele pentru a deservi 200-300 de hectare, și după un an să mă trezesc că nu le mai pot folosi! 

Reporter: De ce nu accesați fonduri europene pe organizație? 

Ștefan Gheorghiță: Foarte simplu. Noi aici aveam o organizație – și nu e singura, din păcate, fiindcă oamenii care citesc trebuie să înțeleagă un lucru: în toată țara au fost două tipuri de organizare, IAS-urile și CAP-urile. IAS-urile în general, în momentul când s-au privatizat, s-au privatizat cam în grup, cu fel de fel de metode mai bune sau mai proaste, dar în general terenurile au rămas comasate. Au fost exploatate comasat, s-au împărțit oarecum comasat, s-au retrocedat comasat și sunt lucrate comasat. Lucrurile au fost ținute mai în frâu. Aici unde au fost cooperative – din păcate nu se mai vorbește acum – oamenii au împărțit și cărămizile din grajduri! 10 unu, 10 altul, 10 altul și tot așa, și le-au dus acasă. Au furat toate țevile, au furat toate motoarele, totul este distrus. Am fost mai devreme și ați văzut cum arată un canal de irigații, așa-zis canal de irigații. Se pierde apă prin toate găurile, prin toate crăpăturile. Noi vrem să le reabilităm. Am un OUAI care are datorii foarte mari. Așa a fost moștenit, din perioada când se plătea apa, fiindcă nu putea să reziste la treapta a cincea, că era un preț prohibitiv. A acumulat, a acumulat, acum avem acele datorii, el nu funcționează de peste 10 ani. Noi am vrea să luăm, el deservește 6000 de hectare, eu nu am decât 600 de hectare – ce să fac cu restul? Mie îmi trebuie doar o stație din cele cinci. 

Reporter: Spuneați că sunt fermieri care nu vor să irige, nu-i interesează. 

Ștefan Gheorghiță: Da! 

Reporter: Chiar dacă, iată, anul acesta le-a demonstrat că este mare nevoie. 

Ștefan Gheorghiță: Știți de ce? Ori se gândesc la alte sisteme, și eu să știți că până la un punct îi înțeleg: foarte mulți gândesc sisteme mai simple. Cu motopompe, cu tamburi. Fiindcă toată lumea zice „hai să facem”. Este o problemă: se fură tot în țara asta. Noi nu punem pe tapet și nici nu vrem să discutăm cu cărțile pe masă. Ne plângem că zootehnia nu merge – haideți să discutăm o frază doar de zootehnie. Iei 100 de oi, trebuie să ai doi paznici. Doi paznici înseamnă un miliard – păi ăla e câștigul tău! Dar poți tu să lași oile în România cu gard electric pe câmp, nesupravegheate? Nu găsești nici iarba de sub ele, d-apăi iarba și gardul! Deci despre ce vorbim? Eu am vrut să-mi cumpăr liniară. Știu, tehnic este mai bună pentru irigat. Conform legii, trebuie să am trei paznici, fiindcă e 5 zile pe săptămână plus weekendul, și zi și noapte asta este. Trei paznici. Trei paznici înseamnă un miliard jumătate. Dar nu am cu cine să mă asociez și nici n-am cum să duc până la fermă, că până la fermă sunt 2 km și trebuie să trec pe șosea prin sat. Nu se poate, că nu se deplasează atât. Și așa mai departe. Am colegi aici care au lipsit două ore de lângă stația de punere sub presiune și le-au dispărut motoarele cu totul! Au venit controale, poliție, bineînțeles, nu s-a găsit nimic. Cred că avem cel puțin 6-7 acțiuni în ultimii trei ani – bineînțeles, niciun vinovat. Nu mai vorbesc de faptul când vii și faci reclamație, jandarmeria spune că n-are jurisdicție, poliția e doar pe localitate, nu are și canalul de irigații, ANIF-ul spune să apelăm la poliție și tot așa, suntem plimbați de la Ana la Caiafa. Și atunci ce să facem? Acum trei zile, am un vecin aici, i-au furat aspersoarele de la antena de irigat. A venit dimineață și n-a mai găsit aspersoarele! 

Reporter: Și antena mergea! 

Ștefan Gheorghiță: Și antena mergea, bineînțeles. Fiindcă a avut altul nevoie de aspersoare! 

Reporter: Corect, și-a făcut completare cum era în armată. 

Ștefan Gheorghiță: Asta este. Și atunci noi despre ce vorbim?  

Reporter: La începutul anului speram că va fi mai multă înțelegere între organizații, iată că nu se întâmplă, și nu există o voce unitară care să pună pe tapet fiecare dintre probleme, pentru că ele trebuie spuse și rezolvate unitar, dar nu pentru azi, ci pentru 10-20 de ani de aici înainte, pentru ca să ai o viziune. Să îți faci un proiect pe termen mai lung. În acest moment eu nu știu ce se va întâmpla în agricultura României, nu știu, dacă dumneavoastră vedeți, ca fermier, eu, ca om de presă, nu‑mi dau seama ce se va întâmpla în viitor. 

Ștefan Gheorghiță: Ce fermier spune că ele vede ce se va întâmpla, nu, el bănuiește sau poate ridică o ipoteză, un vis, o viziune. Fiindcă niciun fermier nu poate controla procesul legislativ, iar fără un proces legislativ clar, predictibil, nu ai ce să previzionezi. Eu vă spun situația cum este la ora actuală: vrei să amenajezi, nu ai un contract de arendă pe termen lung, nu poți să faci o investiție; vrei să investești în anumite lucruri – nu le poți păzi. 

Reporter: S-a discutat – acum s-a făcut la 7 ani la pășune contractul de concesiune, însă era discuție de acum vreo 15 ani de minim 10 ani ca să poți să faci investiții chiar și pe pășuni, sau să le reabilitezi. Așa și în cazul acesta: un fermier nu poate să facă investiții, că dacă face un credit trebuie să-l faci pe minim. 5-7 ani ca să poți să faci... 

Ștefan Gheorghiță: Culmea știți care e? Inclusiv Ministerul nu-și respectă propriile standarde, indiferent cine e la butoanele ministerului. Eu nu vorbesc  de o culoare. De ce spun asta? Fondurile europene, suntem la sfârșit de ciclu, impuneau să ai contract minim pe 5 ani. Dacă cineva este curios, poate să studieze raportul privitor la modul de implementare făcut de specialiștii AFIR și ai Guvernului, și care spun că una dintre principalele cauze este proasta gestionare a reglementărilor contractului de arendă. N-o spunem noi, o spun ei! Și spun, din cauza asta au fost foarte mulți fermieri care n-au putut accesa!  

Reporter: Sunt curios ce se va întâmpla, fiindcă sunt 43 de milioane de euro acum, deci vreo 43 de proiecte care se vor depune pe măsura asta, am văzut că a apărut deja punctajul, ce vor face, cum vor lua ei semnătură de la fiecare proprietar pe terenul căruia trece coloana care va fi reabilitată. 

Ștefan Gheorghiță: Da, este o problemă cu semnăturile, este o problemă cu arenda, este o problemă cu investițiile în irigații, vorbesc de tot ce se poate gândi pe irigații, este o problemă cu un fond de asigurări pentru despăgubiri, fiindcă în fiecare an noi vorbim să ne asigurăm, să ne asigurăm. Cum am mai discutat: avem o singură firmă care a asigurat anul ăsta pentru secetă 200-250.000 de hectare, din ce se vehiculează, și restul...? Și noi avem 3 milioane de hectare numai floare și porumb! Nu mai vorbim de faptul că alte culturi: ovăz, mazăre, soia, nu sunt asigurate, nici n-au intrat! Deci floare și porumb. Bun, ce să facă fermierul, la cine să se ducă să se asigure? Fiindcă e ușor să apărem la televizor, la radio sau în presă: fermierii să se asigure, că noi subvenționăm, noi facem. Unde? De ce nu spunem adevărul? Fiindcă este ușor să inducem... este un război mediatic. Din păcate fermierii n-au timp să se organizeze, de multe ori nici nu știu cum s-o facă, să se organizeze, să facă o politică de marketing, de comunicare. Ei se pricep la altceva, să lucreze pământul. Și atunci se profită de lucrul ăsta. Uitați-vă de când a apărut anul ăsta problema: ministerul întotdeauna a indus, subliminal, faptul că nu se irigă și faptul că nu se asigură... 

Reporter: Nu vor fermierii să irige! 

Ștefan Gheorghiță: Nu vor fermierii. Domnule, dar irigațiile oricum nu asigură toată suprafața pe care noi o avem afectată! Le-au trebuit două luni să ajungă la o concluzie pe care noi o discutam de acum două luni! Noi le spunem de acum că vor avea încă 2 milioane de hectare – zic eu și mă hazardez să spun – culturi de primăvară afectate. Nu cred încă – e treaba dânșilor. Dar ce vor face? 

Reporter: Am văzut în Dobrogea cultura de floarea-soarelui deja terminată, așa că urmează porumbul dacă nu plouă. 

Ștefan Gheorghiță: Da, și deja apar primele înștiințări. Ce facem, încotro ne ducem? Cine va subvenționa în fiecare an? Fiindcă ceea ce trebuie să înțeleagă ministerul, banii pe care-i dau pentru despăgubiri nu sunt banii dânșilor, sunt bani din taxe și impozite și noi trebuie să explicăm oamenilor: de ce dăm în fiecare an despăgubiri sau vom da în fiecare an? Fiindcă nu suntem capabili să facem o strategie, să facem o gândire astfel încât acești fermieri să poată să-și rezolve treburile și să nu mai vină la noi! De fapt asta vrem noi, sau eu cel puțin: vreau o strategie să nu mai fiu obligat să merg și să stau cu mâna întinsă! Să-mi iau măsurile: îmi plătesc asigurare – primesc despăgubiri. Nu-mi plătesc – îmi asum riscul, inclusiv falimentul. Asta e viața! Vreau să investesc în irigații – să pot s-o fac. Nu investesc – la fel, îmi asum riscul. Vreau să fac nu știu ce amenajări sau investiții – foarte bine. Nu? Piața te va scoate la pensie. 

Reporter: Avem în sfârșit și legea vânzării terenurilor scoasă, dar sunt discuții, că așa e la noi, când ceva se face, trebuie să apară cineva și să spună că nu e bine făcut, că avea el o altă soluție, niște articole mai bune pe care să le fi băgat în lege. Ideea este că, bună-rea, așa cum e, s-a modificat. Unii spun că e dezastru. De ce? 

Ștefan Gheorghiță: Fiindcă nu-i a dânșilor. Așa se interpretează la noi. Dar eu vreau să rememorez un pic faptele, prima modificare privitor la introducerea dreptului de preemțiune după modificarea Codului civil a fost Legea 17/2014, semnată de prim ministru Victor Ponta și de Daniel Constantin, ministru al agriculturii. Ca o paranteză, cred că domnul Daniel Constantin parcă este la PNL, așa, ca o înțelegere. Este important contextul. Deci nu a fost o gândire de stânga, a fost o gândire de dreapta care a inițiat. În acea lege a fost o clauză extrem de interesantă și lumea a uitat rapid: se prevedea înființarea unei autorități de reglementare și supraveghere a tranzacțiilor cu terenuri, prevedere care a fost respinsă de președintele de la acea dată, domnul Băsescu, și a fost retrimisă la reexaminare și s-a renunțat, a fost scoasă. De menționat că această lege a fost adoptată într-o perioadă când la putere era USL-ul, adică PSD+PNL. Deci erau împreună. Au gândit-o, au făcut-o. Foarte bine. După aceea a venit domnul Dacian Cioloș și care a ridicat pentru prima oară problema, urmat de domnul Achim Irimescu, și au zis: trebuie să mai umblăm și să mai strângem șurubul cu vânzările terenurilor, fiindcă avem probleme și să copiem alte state. Și eu prima oară l-am văzut pe dl. Cioloș că a cerut termen cât mai mare pentru revânzarea terenurilor, dacă se vinde mai devreme să se pună impozit. Comunitățile să fie favorizate. Păi eu vin și întreb acum un lucru: dacă noi prevedem la persoană fizică, că pe lângă cei care erau preîntorși înainte, coproprietari, vecinii, arendașii și așa mai departe, vorbim de oameni care au domiciliul în localitate. Păi nu înseamnă că este vorba de oameni din comunitatea locală? Nu-i același lucru cu ceea ce zicea domnul Cioloș prin stimularea comunităților locale să cumpere? Dacă vorbim de o firmă care să aibă activități în România și minim 75% activități din agricultură, care este problema? Dar de ce nu spunem noi acum, și cei care sunt francofoni, în Franța nu poți să cumperi un teren dacă nu ai autorizație de exploatare prealabilă. Iar această autorizație nu poți s-o obții dacă nu ești în capacitate profesională, adică nu ai documente că ești agricultor, ori tu faci dovada că angajezi agricultor de meserie, adică cu studii. Și la noi de ce nu se poate? Dacă vrei să fii notar, noi doi putem să fim notari? Nu, fiindcă nu avem pregătire. Putem noi doi să fim doctori?  Nu. Putem noi doi să fim farmaciști? Nu. Dar de ce putem noi doi să fim agricultori dacă nu ne pricepem? Fiindcă noi ne mirăm că avem pesticide în produse, că nu controlăm lanțul alimentar – oameni buni!, agricultura produce mâncare! Și noi lăsăm pe toată lumea care nu se pricepe să se ocupe de așa ceva? Toată lumea să se joace cu otrăvurile? Și pe urmă ne mirăm de ce se întâmplă! Ne mirăm de reziduuri, ne mirăm de concentrații, de nitriți, de pesticide și așa mai departe! 

Reporter: Recent Comisia Europeană, și ați rămas și dumneavoastră probabil siderat, ca și mine de altfel, că am apărut cu strategia asta „de la fermă la consumator”, era cea veche „de la furcă la furculiță”, în care se asigura trasabilitatea produsului agroalimentar până la mine în farfurie de la fermă, așa și asta acum, de la fermă la consumator – ce să spun, mare chestie! – dar se impune reducerea folosirii pesticidelor cu 50%, 20% a îngrășămintelor, creșterea cu 25% a suprafeței agricole și așa mai departe. Green-Deal-ul ăsta nu știu dacă e o soluție care să-l pună din nou pe același palier pe fermierul european cu fermierul din alte state terțe, deci din afara Comunității. 

Ștefan Gheorghiță: Vedeți dumneavoastră, acum este o problemă foarte importantă. De multe ori, diferența dintre agricultura din toate statele comunitare și birocrația de la Bruxelles este foarte mare. De multe ori acolo se fac anumite trocuri politice care nouă nu ni se prezintă. Noi trebuie să înțelegem un lucru: am pierdut tratamentul la sămânță pe bază de neonicotinoide din cauza unor deal-uri politice. Germania a trebuit să-și facă un guvern împreună cu ecologiștii – au acceptat acest deal, fiindcă pe ei nu-i afectează foarte mult. 

Reporter: Păi la ei, la cât folosesc, dacă luăm media europeană a produselor cu siguranță dacă au avut vreodată tanymecus a dispărut. 

Ștefan Gheorghiță: Exact. Oricum n-au avut și nu au. 

Reporter: Oricum, au dispărut multe plante în Germania, Franța și așa mai departe. 

Ștefan Gheorghiță: Și nu mai vorbim de faptul că dacă la ei apare un mistreț în Pirinei sau un lup, deja oierii ies în stradă și spun că ei nu se mai duc la muncă, la noi se distrug mii de hectare și nu e nicio problemă. Ei nu mai au niciun mistreț, dar ne spun nouă... 

Reporter: Se răspândește o boală infecto-contagioasă extrem de gravă – iarăși nu-i nicio problemă. 

Ștefan Gheorghiță: Ei n-au mistreți, n-au lupi, și ne spun nouă să-i protejăm. Dar întreb și eu un lucru: dacă sunteți atât de preocupați, vă dăm vouă vreo mie de bucăți! Două! Gratis. Luați-i și puneți-i la voi și conservați-i cum doriți. Că așa, la alții, e simplu. Nu vreau să se înțeleagă că eu nu sunt proeuropean. Sunt proeuropean, dar nu înțeleg o birocrație, nu înțeleg niște lucruri care să se întâmple la ei și nu la noi! Și acum revenim. Vin și spun: dacă ei susțin că pot să facă aceste reduceri, cum? E adevărat că în Franța dacă un an nu lucrezi un teren, cresc 5-6 buruieni pe hectar. La noi, dacă l-ai lăsat o lună e deja cum se vede mazărea, care nu e tratată fiindcă asta îmi cere la înverzire, că n-am voie să tratez. Și atunci e numai buruiană, și uite, nici nu mai știi ce e, mazăre sau buruiană! Deci sunt multe lucruri care le facem așa. Am scos tratamentul la sămânță – este un subiect pe care văd că multă lume nu-l abordează la noi. Noi avem o industrie producătoare de sămânță importantă, vorbesc ca unul care am lucrat în sistem mulți ani și cred că măcar la atâta lucru mă pricep. Vom pierde această producere de sămânță care se va disloca către Ucraina, fiindcă Ucraina, subit, a fost repusă pe tapet pentru a fi recunoscută certificarea semințelor produse în Ucraina, care vor putea să intre în comunitate. Noi nu mai putem să susținem această industrie, neavând tratament la sămânță. Și ce facem cu rățișoara? Bun. Cu ce ne-a ajutat lobby-ul pe care l-am făcut? Cu nimic. Noi trebuie să înțelegem un lucru: trebuie să ne căutăm aliați politici și trebuie să înțelegem ce se dorește. Dacă noi credem că ne vom duce la Bruxelles și vom bate cu pumnul în masă și banii germanilor și olandezilor îi vom folosi noi cum credem, ne înșelăm. Asta e părerea mea. Nu s-a întâmplat... și să-mi arate mie cineva, în afară de declarații sforăitoare, că așa s-a întâmplat. Nu, se întâmplă ceea ce vor ei, că e pe banii lor! Noi trebuie să înțelegem și să ne adaptăm. Chestiunea este la ce ne adaptăm și cât putem să acceptăm. Putem să facem alte alianțe? Noi n-avem alianță cu nimeni. Uitați-vă, de exemplu, la problema secetei, și o abordăm din contextul ăsta. În toate regulamentele europene se prevede ca riscuri climatice care nu trebuie notificate pentru ajutor, cum ar fi: tornadă, uragane – ați văzut dumneavoastră uragane în Europa și n-am văzut eu? – alunecări de teren, avalanșe – ce treabă are avalanșa cu agricultura? Avalanșă e în timpul verii și-mi strică porumbul? – dar astea sunt trecute. Seceta nu e trecută. De ce? Fiindcă noi n-am fost capabili ca țară să ne aliem cu Italia, cu Spania, cu Portugalia, țări care au aceeași problemă ca noi, și să impunem și seceta. Și atunci noi seceta trebuie s-o notificăm, și ei ne răspund când cred de cuviință, când au timp și când consideră că merită să ne dea ceva. Asta e situația, așa se întâmplă și acum! Reducem – bun, reducem, ce facem? Suntem pregătiți pentru treaba asta? Eu sunt foarte curios... 

Reporter: Păi nu, dar luând media la nivel național care se autorizează și este statistica IPROM-ului, și asta este clar că acolo și programele astea cu finanțare europeană unde se adună toate bidoanele utilizate de fermieri, știți foarte bine că trebuie să le păstrați, să le dați înapoi și așa mai departe, deci practic se cunoaște exact cât s-a utilizat într-un an ca produs și media la nivel de România este de 700 mg pe hectar, față de media europeană de peste 2 kg la hectar – cred că 2,5 kg dacă nu mă înșel – unde stăm? Unde suntem? Atunci cine să reducă? Și de ce? 

Ștefan Gheorghiță: Exact! De ce? ca să fim un piculeț mai controlabili. Noi trebuie să înțelegem că aceste lozinci că suntem toți egali, sunt doar așa, pentru cine chiar nu vrea să citească o carte. Niciodată nimeni nu e egal cu altcineva sută la sută, sunt diferențe. Asta este structura... 

Reporter: Am înțeles. Ferma animalelor.... 

Ștefan Gheorghiță: Dacă noi am fi o societate egalitaristă n-ar fi unul mai bogat, unul mai sărac, unul mai la stânga, unul mai la dreapta. Nu, am fi toți de un fel – dar nu suntem! Nu mâncăm toți la fel, nu ne plimbăm toți cu aceeași mașină, nu plecăm în aceleași vacanțe, și atunci de ce credem că politic ar fi altfel? Chiar nu vrem să pricepem că nu suntem în aceeași ligă cu cei mari? Nu, noi suntem mai la anticameră și așteptăm din când în când să fim invitați. Din păcate ne-o facem de multe ori cu mâna noastră. 

Reporter: Lucrurile totuși ar trebui să se schimbe, pentru că nu poți să stai tot timpul, așa cum aminteați și dumneavoastră, cu mâna întinsă, poate ne pică și nouă ceva.  

Ștefan Gheorghiță: Și aici este o problemă, nu este o problemă care să-mi placă dar este un subiect care este real. Noi ca organizații ne batem să fim la Bruxelles, fiindcă e plăcut. Ne urcăm în avion, ne ducem, bem o cafea, ne întoarcem și vedem cum e lumea acolo. Dar noi nu suntem în stare să convingem Ministerul nostru să voteze cum vrem noi! Atunci pentru ce mă duc să fac lobby acolo? Fiindcă nu noi fermierii votăm, votează guvernul. 

Reporter: Da, din păcate sunt iar două lucruri care sunt, aș spune, de „noaptea minții”, că până acum nu s-a discutat niciodată în România. Da, vehement, că suntem de acord cu plafonarea. N-a existat niciodată! N-a fost vreodată o discuție ca acum. 

Ștefan Gheorghiță: Uitați-vă că și acum e foarte multă liniște. Prea multă liniște. Afară de fermieri, mulți dintre ei neînregimentați, ca organizații, ca structuri asociative, ei sunt mai vocali și iau poziție acum. Pe când poziția unitară, o spun cu regret, sunt membru într-o asociație, s-a făcut o alianță. Afară de niște declarații de genul „vrem să contribuim la dezvoltarea agriculturii” – asta o știam, nu trebuia să o mai scriem o dată!, întrebarea mea este cum? Cu subiect și predicat. Care este programul? Setul de măsură: trei, cinci, zece, hai să le punem una sub alta și să le urmărim și să ne batem pentru ele. Facem câte o comisie. Trei inși se ocupă de arendă, trei inși se ocupă de asigurări, trei inși se ocupă de irigații, și cu astea să mergem. După ce le închidem le bifăm și trecem la următoarele, mai punem încă trei. Nu, noi vorbim doar pompieristic: „vrem să ne ocupăm de noul program pentru 2021-2027”. Bun, și? Noi îl votăm și nu știu eu? Păi dacă noi nu suntem în stare să convingem ministerul să adopte o lege ultranecesară, cum ar fi arenda, sau o lege ultranecesară, cum ar fi un Fond de despăgubiri pentru calamități, credem noi că-i lămurim și-i convingem să facă un nou program cum credem noi? Au mai încercat și alții acum 7 ani și a ieșit ce a ieșit. Și să nu ne îmbătăm cu apă rece, rezultatele nu sunt așa de bune. Am tot stimulat micii fermieri – și? Am umplut câmpul de pepeni și dovleci! Domnule, ți-e și frică toamna să mai circuli pe drumuri că dai din dovleac în dovleac, că ăia se cultivă și rămân pe câmp. Că așa i-a obligat la fonduri europene! Dar partea de valorificare, plusvaloarea unde este? Afară de faptul că a pus dovleci pe câmp... despre ce vorbim? Și am dat bani cu nemiluita, am făcut fel de fel de fermieri balconiști... 

Reporter: Păi nu, și mici fermieri instalați. Tineri fermieri instalați. 

Ștefan Gheorghiță: Exact, și avem tineri fermieri care săracii chiar se chinuiesc și nu reușesc să meargă înainte și nu-i ajută nimeni. În schimb, îi ajutăm pe cei care doar pe hârtie sunt. Și sunt multe situații, și nu se dorește să se vadă, cu toate că se știe, inclusiv în rapoartele ministerului există aceste afirmații făcute de echipele lor de specialiști, nu de mine sau de dumneata. Și atunci de ce nu vrem să înțelegem și să facem și altfel? Vorbim de fonduri europene. Afară de cei care au avut o armată de specialiști care să facă birocrația, cine a luat? De ce trebuie să am neapărat un consultant cu capul mare și care să-mi facă trei topuri de hârtii pentru a obține niște bani? De ce nu pot să fac mai simplu? Ce o fi așa de complicat să cumperi un tractor, de trebuie să faci trei lucrări de doctorat pentru asta? Înțeleg, dacă fac niște construcții, niște amenajări de îmbunătățiri funciare mai complicate, cu proiecte de arhitectură, dar să cumpăr o semănătoare trebuie să fac trei dosare? Fiindcă am depus pentru AFIR la subvenție, de cinci ori mi-au cerut aceleași documente! În condițiile în care le scanează și le bagă în sistem! Dar cei de la Brăila nu văd ce au scanat ăia de la Constanța; ăia de la Constanța nu văd Bucureștiul și așa mai departe, și tu te plimbi cu hârtiile! Mă pune să dau semnătură electronică – dau, deci pe proprie răspundere. După aia mă mai cheamă și cu documentele în original. De ce? De ce mi-am mai asumat răspunderea? Nu era mai simplu din prima să mă chemi cu documentele în original? Îmi cere confirmare de la bancă că este adevărat contul pe care eu îl dau. Păi ce, eu sunt tâmpit să dau contul dumneavoastră, să vă intre dumneavoastră banii care mi se cuvin mie? Chiar așa față de prost am încât nici să nu știu ce cont am la firmă, ca să-mi intre banii de la AFIR? Păi ce, eu îi trimit în altă parte? Nu-i normal să-i iau pentru societate? 

Deci avem fel de fel de situații de genul ăsta. Ne pun să aducem hârtii de la Registrul Agricol cu cei de la APIA. Registrul Agricol lucrează cu hărțile de la Cadastru, APIA lucrează cu hărțile satelitare. Bineînțeles că sunt diferențe – nu e vina noastră, fiindcă APIA recunoaște doar ce se lucrează, nu cât este perimetrul. Apar diferențe – nu ești eligibil. De ce? Dar întreb și eu: de ce nu se folosește aceeași hartă pentru toate? Fiindcă ambele sunt instituții de stat, nu sunt instituțiile domnului Rancu sau ale lui Gheorghiță, sunt de stat! Și noi plătim inadvertențele dintre ei! Noi suntem declarați neeligibili fiindcă aceste autorități nu-și fac treaba! Și alții, peste aceste autorități, nu sunt în stare să-i controleze și să-i pună să-și facă treaba! Și atunci noi despre ce vorbim? Eu sincer m-am săturat de toate aceste echipe. Vine o echipă și o ia de la zero și îi trebuie un an sau doi până învață despre ce e vorba. Dar cât au stat în opoziție de ce n-au pus mâna pe Monitorul Oficial să vadă: la agricultură s-a dat un ordin, s-a dat o ordonanță, s-a dat o lege – nu-mi place această lege. Scrie-o, domnule, și când ai venit în funcție, în 3 luni implementează și hai să ne apucăm de treabă! Noi stăm să bâjbâim: aia e a lui domnu’ Rancu și nu-mi place, aia e a lui Gheorghiță și e proastă, aia e a lui ăla și nu-mi convine – și înainte când mai mergem? 

Reporter: Și tot așa din „nu-mi convine” în „nu-mi convine”... 

Ștefan Gheorghiță: ...din prost în prost mergem! 

Reporter: ...nu mai ajungem nicăieri. Însă de vom întoarce, pentru că acum suntem la mijloc de iunie 2020 și vreau să reluăm aceste probleme care sper eu într-o lună-două să nu mai fie probleme, dar tare mi-e teamă că vom fi în același loc... 

Ștefan Gheorghiță: Ce pot să vă zic este că anul ăsta vă primesc cu mare drag oricând, că am o vacanță prelungită - e umor negru, dar cum zic psihologii, este o fază premergătoare nebuniei... fiindcă efectiv aici ajungem. Eu le-aș mai sesiza celor care se perindă pe la guvernare un lucru, și să se uite că în foarte multe țări comunitare a apărut un flagel: problema sinuciderilor între fermieri. Este un subiect macabru, dar din păcate nu cred că foarte mulți de la minister știu că în Franța rata sinuciderilor între fermieri este cea mai mare dintre toate meseriile franceze. În Germania, în Belgia, în Anglia, în Cipru, în Malta, fenomenul a început să crească. De ce? Fiindcă noi credem că lucrurile sunt foarte simple. Nu. Și mai ales se manifestă între micii și mijlociii fermieri. Păi nici nu mi-e greu să înțeleg. Păi dacă eu, ca o firmă bancabilă, care nu am o problemă să trec peste acest an, trec, eu ceea ce îmi doresc este o modificare legislativă, dar cei mici și mijlocii, care se chinuiesc cu 10-15-20 de hectare, ce vor face? Dacă vrem să-i ajutăm, cum îi ajutăm? Îngropându-i? Stimulând ce? Fiindcă nu avem nicio strategie, nu avem nicio gândire! Ce vrem să facem cu ei, să-i punem pe butuci? Hai să o spunem și să ne-o asumăm! Vrem să-i dezvoltăm? – la fel, s-o spunem și să ne-o asumăm. Eu nu spun ce este bine sau nu, că nu eu conduc. Eu ceea ce spun este că trebuie să ne asumăm ceea ce vrem să facem, într-un fel sau altul. Ca să ieșim odată din această bâlbâială în care ne învârtim de 30 de ani.

Reporter: E o generație! Chiar mai mult. 

Ștefan Gheorghiță: Da, din păcate. Și noi nu înțelegem un lucru: ceea ce simbolizează foarte mult agricultura românească este că percepția pe care o trimitem celor care ne urmează este, o frază pe care o știe toată lumea: „nu pui mâna pe carte? O să ajungi la vaci! O să ajungi să sapi câmp!” – ce-o fi așa de rău? Ăsta e respectul pe care-l arătăm fermierului? Ăla e amărâtul ăla care pune mâncarea pe masă, și nu vorbesc ca amărâtul în sensul că n-ar duce-o bine sau rău sau altfel, nu vorbesc de condițiile de viață. Vorbesc de munca pe care o are. 

Reporter: Dar problema e că nu mai găsim să mai vină oameni să lucreze în agricultură. 

Ștefan Gheorghiță: Aia e! Păi de ce să vină? Ce să facă? Care este respectul instituțional pe care-l primește? Vrem să plătim mai bine oamenii din agricultură? Foarte simplul. Dar ministrul cu Parlamentul și Guvernul, pe de-a întregul, ar trebui să se întrebe: au habar – întreb și eu, chiar dacă pare dur – au habar de ce înseamnă o fermă de 50-60 de hectare? Cu 100 de vaci? Le spun eu, foarte simplu: 100 de vaci ca să le duci la pășune înseamnă doi paznici, înseamnă un miliard. Ca să faci brânza îți mai trebuie un om – încă 500 de milioane – de ăia vechi vorbim. Trebuie să plătești contabilitatea, trebuie să plătești firmă de PSI și SSM, trebuie să ai sisteme de pază, trebuie să-ți plătești paznici, trebuie să nu uite domnul ministru și de la interne că noi de la fermieri, dacă ni se sparge, după ce că suntem prăduiți și ni se fură, mai suntem și amendați că n-am avut trei paznici! Domnule, unde o să vedeți dumneavoastră în Franța, în Belgia, în Polonia trei paznici la o fermă, doi paznici la animale? Sunt cinci oameni – înseamnă două miliarde jumătate! Ăia sunt banii care trebuiau să-i rămână fermierului! Una era dacă avea un singur îngrijitor, îi dădea un salariu decent, dar el trebuie să țină cinci, fiindcă așa-l sufocă legislația! Fiindcă tot tu ești de vină că ți s-au furat pesticidele, tot tu ești de vină că ți s-a furat porumbul de pe câmp, tot tu ești de vină că ți se fură motoarele de la irigații, tot tu ești de vină că se fură tot! Domnule, dar poliția chiar n-are nicio vină? Parchetul care-i prinde și le dă drumul, chiar n-are nicio vină? Că de justiție – ce să mai vorbim? Stăm până ieșim la pensie sau se prescrie faptele. Despre asta vorbim. Și atunci, care este realitatea? 

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a aprobat o hotărâre care completează HG nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019-2023. Actul normativ creează cadrul juridic de instituire a unei noi măsuri temporare cu caracter excepțional, în vederea atenuării situației de criză din sectorul vitivinicol provocată de pandemia generată de COVID-19 și anume măsura de distilare a vinului în situații de criză.

„Adoptarea acestei hotărâri permite reducerea stocurilor de vin existente în exces pe piața națională, conduce la îmbunătățirea performanțelor economice ale producătorilor vitivinicoli care se confruntă cu dificultăți financiare și cu probleme de flux de numerar”, precizează un comunicat al Ministerului Agriculturii.  

Beneficiarii direcți ai sprijinului financiar sunt distileriile autorizate pentru distilarea produselor vinicole, care obțin în urma distilării vinului un produs cu tărie alcoolică de minimum 92% din volum, ce va fi utilizat doar în scopuri industriale, inclusiv pentru uz farmaceutic, energetic sau de dezinfectare.

Valoarea sprijinului acoperă inclusiv costurile de livrare a vinului către distilerie și distilarea vinului în cauză.

Măsura de distilare a vinului în situații de criză se finanțează din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în cadrul Programului național de sprijin în sectorul vitivinicol 2019 - 2023 și se încadrează în cuantumul total alocat României de 47,7 milioane de euro anual.

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Submăsura referitoare la investițiile în abatoare de capacitate mică în zona montană (4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”) a fost lansată pe 13 iulie 2020 și are o alocare financiară de 12.930.334 de euro, bani care trebuie accesați până la 31 decembrie 2020. Până astăzi, 5 august, pe pagina de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, la Contorul PNDR, unde se poate vedea în timp real câte fonduri mai sunt disponibile, nu era depus niciun proiect.

Producătorii din zona montană care doresc să facă pasul de la producție la procesare beneficiază de fonduri europene nerambursabile, putând primi până la 300.000 euro. Toate informațiile necesare completării și depunerii Cererii de finanțare sunt disponibile în Ghidul solicitantului, publicat pe site-ul AFIR.

Un prim pas este verificarea Listei UAT (Unitate Administrativ Teritorială) din zonele montane, aflată în Anexa 3 din Ghidul solicitantului. De asemenea, pentru achiziționarea echipamentelor necesare realizării investiției cei interesați trebuie să consulte Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR) a AFIR.

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html