În anii trecuți au fost proteste ale fermierilor în Franța, Spania, Polonia, Bulgaria și România, care, la unison, au fost tratate de politicieni, de mare parte a presei generaliste și de partea fundamentalistă a populației drept mofturi, privilegii și excese.

Dar, iată că în prezent ne uităm cu uimire și ne facem că nu pricepem de unde valul acesta de duritate al „revoltelor” fermierilor în Germania, Franța, Polonia, România, Italia și acum Belgia.

Îmi permit să mă hazardez să spun că este doar începutul, iar în scurt timp și în România, dar și în alte țări, protestele se vor relua pe scară largă, dacă și numai dacă oficialitățile „bruxelleze” nu se vor mișca rapid, fiindcă majoritatea revendicărilor au legătură cu legislația europeană, adoptată cu complicitatea nemernică a guvernelor naționale și cu îngăduința suspectă de multe ori a marilor organizații europene ale fermierilor.

Simplu, așa s-a ajuns în situația în care fermierilor le-a ajuns cuțitul la os, fiind foarte posibil ca mulți să gândească că între dosar penal pentru ultraj și a-i muri familia de foame, chiar nu mai contează.

Cei care nu știu sau nu au făcut socotelile, pentru foarte mulți fermieri mici și mijlocii, urmează foarte probabil încă un an pe pierdere care se va adăuga deja la starea de insolvabilitate pe care o au, dacă prețurile la produsele agricole nu se modifică, iar această pierdere pentru mulți se va traduce prin pierderea a tot ceea ce au agonisit de-a lungul unei vieți de muncă. Și vorbim de cei care nu au falimentat deja.

Văd și numeroși neisprăviți care vorbesc despre „asumarea ca antreprenor” a riscurilor, dar nu înțeleg despre importanța sectorului, care este la fel ca sănătatea, nu poți permite falimentul acestui sector, fiindcă nu avem destule cimitire, la fel cum toți cei care au devenit filozofi pe facebook, își permit acest lux de a gândi (primitiv cei drept) fiindcă sunt sătui și ghiftuiți la burdihan, deoarece nu le lipsește nimic pe masă, dar fără să priceapă de ce și datorită cui. Mai sunt unii și mai deștepți care spun că oricum pot aduce alimente din import, dar au uitat când în pandemie ar fi vândut și familia pentru o mască și un medicament care să îl ferească de moarte!

Sunt curios cum ar reacționa mulți dintre toți „vorbitorii” ăștia atotcunoscători după o săptămână de foame? Și-ar mânca și câinele din coteț, după ce ar fi terminat laptele praf al bebelușilor și sandviciul pentru școală al copiilor, arătând astfel adevărata față a sufletului meschin și parșiv de care dau dovadă.

Dacă ne gândim la politicieni, atitudinea este cea clasică prin care orice mișcare de protest este tratată prin amânări, negocieri, promisiuni, totul până când prin metode specifice, cauzele sunt demonetizate, compromise și virusate. Concret ce vreau să spun?

Păi, să luăm ca exemplu protestele spontane din ultima perioada de la noi, când profitând de faptul că au fost organizate fără a avea în spate structurile alea câte sunt ale organizațiilor profesionale, fără să aibă comunicatori care să poată prezenta și argumenta problemele, mai mult decât unele atitudini exotice ale unor lideri din stradă care nu durează, s-a ajuns la situația în care ușor, ușor au fost acreditate o serie de mesaje care să ostilizeze populația, cum ar fi:

- Vor benzină gratis ca în Venezuela. Asta în condițiile în care și camioanele și tractoarele merg cu motorină. Plus că nimeni nu a zis ceva de gratis.

- Fermierii nu vor sa plătească acciza la motorină. Este o situație generală în UE în care pentru motorina folosită în agricultură se rambursează parte din acciză. Inițial, acciza a fost introdusă ca taxă pentru produsele de lux și apoi pentru produsele care necesitau impozitare suplimentară pentru a fi descurajate, vorbim de alcool, țigări. Au venit unii mai „deștepți” pe funcții de conducere politică și au extins ideea că și combustibilii sunt o problemă, deoarece sunt multe familii care au mai multe mașini și deci este un lux. Între timp nu mai este un lux, este o necesitate, dar acciza a rămas, introducându-se argumentul că sunt necesari banii pentru infrastructură. Doar că în agricultură acciza se rambursează numai pentru ce se consumă la culturi, adică pe câmp când tractorul nu folosește infrastructura rutieră existentă.

- Au mașini scumpe și vile și nu vor să plătească impozite. Aici sunt câteva aspecte, anume: fermieri mari care să dețină astfel de proprietăți sunt vreo 5.000 - 7.000 din cei 800.000 de beneficiari de subvenții. Restul de circa 790.000 de fermieri sunt cei mici și mijlocii, care ei lucrează împreună cu familiile și sunt și angajați și patroni. Că vorbim de cei care fac legumicultură, că au o mică livadă, sunt apicultori, sau cresc câteva animale, de acolo vin cei mulți care sunt angajați în agricultură. Adică, exact cum am compara proprietarii unor mari companii de taximetrie cu cei care și ei sunt patroni dar au doar taxiul pe care lucrează și sunt propriii angajați. Sau ca și cum am vorbi de cei care au un mic magazin unde se vând câteva produse și îi comparăm cu patronii marilor lanțuri de magazine.

- Nu vor sa plătească salarii. Așa cum am arătat mai sus, majoritatea sunt și patroni și angajați și astea sunt veniturile pe care le au. Eventual au și soția angajată, care să nu zică cineva că nu ar fi fost bine plătită daca își permiteau. Oare, cei care vorbesc și fac acuzațiile au mers și ei prin satele din România, să vadă că fermele mari sunt 3-6 pe o comună, dar apoi sunt mulți care au și ei mici afaceri pentru care muncesc de îi ia dracul să le dezvolte? Nu ați văzut așa ceva sau nu ați vrut să vedeți, deoarece ăsta era interesul.

Dacă ați fi fost în zonele legumicole cum sunt la Matca, Băleni sau Izbiceni (și multe altele), ați fi văzut că fiecare curte are un solar, iar fiecare proprietar este și propriul angajat și exploatează acele solarii, muncind ca un câine pentru ceea ce cultivă, stând cu frică să nu vie zăpadă să îi rupă folia, să nu îi înghețe răsadurile, și se scoală noapte de noapte să facă focul, să nu fie vijelie. La fel cei care au animale și se duc mereu să vadă fătările, să alăpteze mieii, să ajute la fătare și multe altele. La fel și viticultorii sau pomicultorii, care au și ei temerile lor, la fel ca cei care se ocupă de cultura mare.

Așadar, în toate cazurile este o ticăloșie a celor care prezintă astfel problema, că sunt din presa scrisă sau audio-vizual, mulți dintre ei răspunzând la comenzi politice care sunt legate de marile bugete de publicitate electorală, suportate din subvențiile de la stat și care sunt greu de înțeles de cei care le plătesc prin taxe și impozite.

Partidele politice mari primesc între 7-12 milioane de euro/an subvenții, fiindcă vezi Doamne să fie totul la vedere și să nu existe tentații. Zău? Dar nu ar putea fi totul la vedere pe banii lor din cotizații?

Un alt mesaj fals, fermierii primesc subvenții și nu se mai satură. Primim subvenții, ca toți fermierii din UE (noi, în Est, primim subvenții mai mici), dar asta pentru ca populația să fie protejată de propria necunoaștere și de abuzurile celor cărora nu le pasă. Despre ce vorbim?

Să o luăm pe cifre. Iarna laptele la poarta fermei este 1,3-1,8 lei/litru, în funcție de cantitate și calitate. Același lapte, cei care se duc la supermarket îl cumpăra cu 10-11 lei/l. Cât de prost să fii tu, cumpărător, să nu te întrebi dacă ceva este în neregulă și oare ce?

Grâul, care durează un an de la semănat până la recoltat, acum costa 0,8 lei/kg la fermier, iar din acest kilogram se macină și se obține făină și tărâțe. Făina costă 2,7 - 3 lei/kg, iar tărâța, care teoretic este un deșeu, este mai scumpă decât grâul, costă circa 0,85 - 0,9 lei/kg. Ca să avem imaginea completă, un kilogram de pâine tip franzelă costă 6 lei/kg.

La ulei avem prețuri între 6 și 8 lei/litru în funcție de brand, nu de conținut, iar semințele de floarea-soarelui costă acum 1,6 lei/kg. Din semințe se obțin prin presare uleiul și șrotul, acesta din urmă fiind aproape la prețul semințelor.

Cât de neted să fii pe creier ca să nu poți realiza jaful la care ești supus ca și cumpărător, și din cauza cui? Nu poți tu, lanț de magazine, să ai marja de peste 40 - 50%, în condițiile în care toată filiera până la tine nu are atât, adică și producător, și transportator și procesator. Dar este economie de piață.

Politicianul european și național, ambele grupe într-o imbecilitate greu de egalat, nu au înțeles nimic în ultimii zece ani, când au venit cu fel de fel de măsuri care au dus la constrângerea fermierilor, în mod unilateral doar în Europa, prin introducerea unor reglementări de reducere a productivității care au dus la creșterea costurilor și reducerea veniturilor și a marjelor, ceea ce, logic, a afectat profitabilitatea, și vorbim de cei mulți, nu de câțiva fermieri mari cum se tot dorește a se acredita.

Ceea ce trebuie înțeles, fermierii nu doresc peticirea cu niște sume, ci se dorește eliminarea unor reglementări cretine prin care se îngrădesc producțiile, apoi se doresc noi lanțuri de aprovizionare, predictibilitate legislativă. Văd mulți „specialiști” care discută de puterea de negociere, dar habar nu au cum stă situația. Ce putere de negociere să ai tu cu produse care trebuie vândute în 3-5 zile, că dacă nu le vinzi le arunci la gunoi? Mai mult, dacă nu le vinzi îți bat și banca, și furnizorii la poarta. Însă, așa se întâmplă când fel de fel de frustrați care nu au făcut în viața lor nimic decât să atârne pe ici pe colo, sunt „influenceri”.

Chiar credeți că pentru un magazin este o problemă că în loc de zece tipuri de salată sau roșii, are doar două pentru o săptămână? Câtă naivitate să existe? Crede cineva că o cooperativă cu o sută de producători care produce, să zicem, 500 tone de roșii în solarii poate să vândă marfa asta la tarabe în piață, ca să stea toate gospodinele să învârtă roșia pe toate părțile? Dacă nu, unde să le vinzi, dacă au fost falimentate toate magazinele de proximitate și am lăsat supermarketurile peste tot? Tot fermierii sunt de vină?

Văd fel de fel de pricepuți care susțin ca fermierii ă fă și procesare. Se confundă mica procesare de fermă, că face cineva un produs artizanal, de parcă toată lumea mănâncă gorgonzola și gruyer. Dar ce ar trebui să mai facem noi, fermierii?

Această situație este generată si de faptul că în multe țări, inclusiv la Bruxelles, în funcțiile de conducere din asociațiile profesionale ale agricultorilor, de multe ori, sunt cocoțate persoane care nu au au lucrat măcar în vreo fermă, ca să nu mai zic să dețină una, iar apoi sunt mulți care consideră că dacă au ajuns în acele funcții, știu și ce este de făcut, dar fără să îi recomande nimic în acest sens și fără să mai ia pulsul celor care cu adevărat trăiesc și suferă în această lume.

Cred că este anacronic, că multe funcții de conducere a acestor organizații, mă refer la cele de reprezentare, în loc de fermieri care să dea direcția de urmat, sunt ocupate de birocrați, care ar fi trebuit doar să implementeze cele dorite și necesare, iar implementarea să fie făcută fără compromisuri care de multe ori schimbă total chiar și direcția care s-a dorit inițial.

Este drept ca în aceste organizații sunt și oameni (care nu sunt fermieri) de bună credință, care muncesc din greu și doresc să realizeze multe lucruri bune, dar rezultatele nu apar și nu se văd, tocmai din cauza primei grupe de care am vorbit mai sus. Consider că nu este drept. La fel ca la politicieni, și aici mereu se vorbește de răspunderea celor care au ocupat funcția mai înainte, de parcă noi ar trebui să fim condamnați să acceptam să fim sacrificați pe viață de dragul încercării de niște nepricepuți, care nici măcar nu trăiesc aceleași griji ca și tine.

Asta ca să nu mai vorbim de „fumata” expresie „veniți și vă implicați”, dar asta în condițiile în care acești birocrați să rămână pironiți în continuare pe funcții, iar cei care se implicăa doar săa fie morfoliți și compromiși, tocmai pentru a li se închide gura.

Mi-ar fi plăcut ca în aceste momente când eșecul politicilor agricole europene este evident, inclusiv din cauza corupției bruxelleze, să-i vedem pe cei responsabili, oficiali europeni și naționali, reprezentanți ai fermierilor europeni și naționali, ieșind un pic smerit public și să recunoască că au făcut-o lată și poate cei care au vechime pe funcții, mai mare de vreo patru ani, să mai plece și acasă, fără să ducă grija cui ne vor lăsa, că ne vom descurca și fără dragostea lor părintească, din cauza căreia ne ustură curul de zici că suferim de hemoroizi.

Personal, nu pot accepta ca tot mereu eu, ca fermier, sunt de vină fiindcă plătesc cotizația și nu doar ca cineva să mă reprezinte, iar când iese prost să fiu acuzat tot eu că nu m-am implicat, iar restul nu are nici o vină.

Știu că mulți din cei care urmăresc protestele agricultorilor poate încă nu pricep riscurile revoltei unei bresle care este disperată, dar valul care se va ridica poate fi un mare tsunami care va șterge multe pe unde va trece, iar asta deoarece unii și-au bătut prea mult timp joc de o breaslă care le dă dreptul de a gândi, ei fiind cu stomacul plin.

În final, pentru a nu fi nici o interpretare greșită, consider cu tărie că fermierii au nevoie de mediul asociativ, dar, ca într-o relație, când lucrurile nu mai merg apare necesară schimbarea. Cred că mulți din cei care au ocupat fotoliile și au dovedit cu vârf și îndesat că au fost depășiți de momente, să mai iasă și la pensie. Mai mult, aceștia trebuie să înțeleagă că nu ei sunt mediul asociativ, ci au fost mandatați de acesta vremelnic să facă ceva. Cum au reușit, simțim.

În rest numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Clubul Fermierilor Români s-a întrunit pe 20 noiembrie 2023 și a constituit Consiliul Național de Coordonare, format din membrii Consiliului Director al Clubului și fermieri performanți din toate regiunile țării. Noua structură are ca scop sprijinirea conducerii operaționale a Clubului în activitățile sale la nivel regional, precum și stabilirea priorităților și a direcțiilor strategice la nivel naţional. În cadrul întâlnirii au participat 33 de fermieri care și-au asumat deja roluri în comunitățile lor.

Demersul de a înființa Consiliul Național de Coordonare al Clubului Fermierilor Români vine în urma unei ample analize desfășurate în rândul fermierilor cu privire la problemele specifice cu care se confruntă diferitele regiuni ale țării noastre. Nevoile agriculturii nu pot fi satisfăcute doar prin politici agricole generale, rezultate exclusiv prin aplicarea politicilor europene în domeniul agriculturii și mediului. Este necesară punerea în valoare a elementelor specifice agriculturii românești, în contextul finanțărilor europene și din bugetul național, prin preluarea expertizei locale și regionale în dezvoltarea de politici și proiecte specifice unor domenii de specialitate, respectiv a unor zone și sectoare agricole din România. Noul organism este chemat să contribuie la identificarea unor astfel de abordări specifice, rezultate din expertiza acumulată la nivel regional, dar și pentru susținerea unor abordări integratoare economice – sociale – mediu pentru programele de dezvoltare ale agriculturii.

Deși Clubul este deja reprezentat prin peste 1.200 de ferme din toate județele țării, multiplicarea acțiunilor sale în teritoriu a făcut necesară stabilirea unei forme suplimentare de cooperare între fermierii membri ai Clubului, Unitatea Executivă, Consiliul Director, pe de o parte, și structurile de lucru la nivel regional și local, pe de altă parte.

Pe baza evaluării nevoilor reale ale fermierilor și a confirmării acestora de către Consiliul Național de Coordonare, Clubul Fermierilor Români oferă soluții concrete, care să contribuie la creșterea eficienței și randamentului activității în fermele din România și să promoveze modele de afaceri românești, în conformitate cu politicile Uniunii Europene.

„Găsesc această inițiativă foarte utilă, mai ales în contextul actual în care trebuie să colaborăm mai mult ca niciodată și îmi asum, ca membru fondator al acestei organizații, să mă implic direct, alături de ceilalți fermieri prezenți la această întâlnire, în reprezentarea sectorului agricol prin identificarea temelor prioritare și stabilirea unor acțiuni concrete atât la nivel național, cât și la nivel regional în zona mea, Moldova Sud”, a specificat Pavel Vlad, președintele Clubului Fermierilor Români.

Membrii noului Consiliu Național de Coordonare au analizat situația agriculturii românești din perspectivă economică, a dinamicii cadrului politic de reglementare pentru agricultură și mediu la nivel european, precum și din perspectiva impactului schimbărilor climatice asupra agriculturii. Au fost dezbătute și agreate propuneri concrete privind prioritățile de acțiune ale Clubului Fermierilor în 2024, pentru a răspunde provocărilor sistemice și la nivel de fermă, fiind agreate acțiuni care să susțină adoptarea unui cadru predictibil de dezvoltare al agriculturii românești, transpartinic și pe termen lung, precum și poziționarea agriculturii ca sector strategic în dezvoltarea României.

„Atât problemele agriculturii românești, cât și modernizarea sa, nu pot fi rezolvate doar printr-un model unic, ci prin stimularea și planificarea unor abordări regionale, zonale și chiar locale. Pentru rezultate cuantificabile este nevoie de o viziune integrată care să asigure coerența și eficiența pe termen mediu și lung. Din acest motiv, s-a născut inițiativa de a extinde structura de coordonare a Clubului, prin proiecte și resurse generate la nivel teritorial, în echilibru cu legislația și măsurile adoptate la nivel național. Ne dorim să identificăm teme specifice din diferite regiuni ale României și, alături de fermierii din acea zonă, să putem crește puterea de reprezentare și să găsim soluții pentru aceste provocări în vederea creșterii competitivității membrilor noștri”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Printre principalele responsabilități ale Consiliului Național de Coordonare se numără:

• Contribuirea la diversificarea și întărirea dialogului și a capacității de negociere cu autoritățile decidente din România și de la Bruxelles;

• Asigurarea, prin capacitatea și implicarea personală a membrilor, funcției de reprezentare la nivel național și regional a intereselor prioritare ale fermierilor;

• Participarea la punerea în practică a programelor și proiectelor Clubului la nivel național și regional, prin asumarea voluntară de către membri a unor responsabilități de coordonare în programe specifice;

• Contribuirea la coordonarea tuturor activităților Clubului în vederea asigurării coerenței în raport cu legislația românească și directivele europene;

• Identificarea noilor teme de interes pentru viitorul agriculturii la nivelul regiunilor;

• Participarea la elaborarea luărilor de poziție ale Clubului în raporturile cu autoritățile române și europene.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Începutul anului 2023. Agricultura din România a avut problemele ei de acum obișnuite, cum ar fi influența cerealelor ucrainene, costul îngrășămintelor chimice și al inputurilor în general, lipsa politicilor agricole, aplicarea PNS-ului cu lacunele și erorile lui, dar și seceta mai mereu prezentă pe zona de est și sud a țării.

Dar vine și un an 2024, care va aduce patru rânduri de alegeri, cu promisiuni care mai de care mai frumoase, îndrăznețe și mai nevăzute, care să convingă încă o dată electoratul pentru a introduce în urnă biletul norocos al unei funcții de demnitate publică, pentru cei care sunt mai carismatici și lipsiți de inhibiții în a păcăli opinia publică, după 34 de ani de experiențe negative.

Mereu în agricultură am dus lipsa unor subiecte (câte au fost, au fost prea puține) care să creeze cu adevărat baza unei strategii naționale pentru agricultură, care să fie asumată la modul general de clasa politică și care să rezulte din analiza argumentată a nevoilor agriculturii în raport cu modul de economie pe care dorim să o dezvoltăm, pentru a putea reprezenta și deveni un sector profitabil al economiei românești.

În acest sens, fără a avea pretenția unor adevăruri absolute, voi încerca în următoarea serie de articole ale rubricii ,,Gânduri de fermier”, să lansez sau să relansez câteva teme pe care le consider de mare importanță pentru agricultura românească, dar nu numai, cumva ca o provocare și pentru alți colegi din agricultură, dar și pentru specialiști din institute de cercetare, mediul asociativ, presa agricolă și mulții alții care se doresc implicați, de a participa cu argumente la astfel de discuții, dar și de a continua astfel de dezbateri și în alte direcții unde eu personal nu mă pricep.

Poate mulți crescători de animale, legumicultori, apicultori sau viticultori care vor citi vor fi nemulțumiți de alegerile mele, dar eu nu sunt specialist în zootehnie, vie sau pomi, legumicultură sau apicultură, însă îi invit pe cei care activează în aceste sectoare să aleagă teme, să sintetizeze o serie de argumente și, dacă se consideră că este nevoie, mă pot contacta pentru a le găsi o formă de a le face publice în paginile revistei.

Seceta la alții

Legat de subiectele articolelor următoare pe care o să le propun cititorilor, am încercat să aleg o serie de teme care să implice și să aibă relevanță pentru mai multe sectoare și pentru mai mulți fermieri din agricultură, dar în același timp să reprezinte o minimă platformă de discuții în perioada următoare de campanie electorală, inclusiv pentru cei care visează să conducă destinele agriculturii românești.

Revenind la subiectul propus pentru acest articol, ne reîntoarcem în timp în primăvara acestui an, când au apărut o serie de informații pe fluxurile de știri, legate de seceta gravă care se abătuse asupra agriculturii spaniole.

Trebuie menționat că Spania are în mod obișnuit probleme cu seceta, dar la începutul anului 2023 se confrunta cu o secetă cum nu mai existase în agricultura spaniolă în ultimii circa 80-100 de ani, mai ales că aceasta era o continuare a anului 2022, la fel foarte secetos, deci efectele amplificându-se la un nivel extrem de mare și grav.

În aceste condiții, specialistul în agro-climatologie Serge Zaka a descris într-o intervenție pentru presa spaniolă (preluată de EURONEWS) că ,,Spania este într-o situație de megasecetă, suferind cea mai mare parte a efectelor secetei din vara anului 2022 și apoi a iernii uscate care a urmat. Starea [actuală] a solului și a rezervelor de apă corespunde în general cu ceea ce vedem de obicei în august. Acest lucru este total fără precedent”.

Într-o altă intervenție pentru televiziunea spaniolă, expertul Jorge Olcina, șeful laboratorului de climatologie de la Universitatea din Alicante, arăta că „situația este deosebit de alarmantă în regiunile Catalonia și Andaluzia, unde rezervoarele de apă sunt la mai puțin de 25% din capacitatea lor”.

Din această cauză, guvernele regionale ale ambelor regiuni au impus restricții de apă la sfârșitul lunii februarie, ceea ce înseamnă că locuitorii nu au mai avut voie să-și ude grădinile sau să-și umple piscinele. Fermierii au fost rugați, de asemenea, să reducă irigarea.

În continuarea intervenției sale, dl Olcina arăta că ,,nici restul Spaniei nu este în afara pericolului. Starea rezervelor este din ce în ce mai îngrijorătoare în regiunile Valencia, Murcia, Castilia-La Mancha și Extremadura. Stocul de apă disponibil a scăzut sub 40% din capacitatea totală”.

Astfel, se contura la acel moment situația critică a rezervelor de apă ale Spaniei, și aici trebuie să înțelegem că vorbim de rezervele de apă pentru populație, economie, agricultură și orice alt sector care vă mai vine în minte.

Ca o curiozitate, este de menționat că și în Spania mai există obiceiul de a invoca prezența și intervenția divină, dar fără a fi motiv de derâdere și batjocură în societate, și asta deoarece înainte de a emite o concluzie, lumea de acolo (societatea, în general) se apleacă mai serios asupra lucrurilor și dacă constată că oamenii aceia (fermierii, în cazul nostru) nu mai pot face nimic altceva, toate soluțiile fiind deja epuizate, pot înțelege acest gest de natură religioasă și o văd ca ultimă soluție în fața incapacității autorităților de a-i ajuta.

Astfel, presa spaniolă a relatat despre mai multe astfel de procesiuni religioase, precum cele din satul andaluz Jaen, unde pe 1 mai 2023 s-a organizat o astfel de acțiune, denumită ,,El Abuelo”, unde locuitorii s-au rugat pentru ploaie, scoțând statuia lui Hristos pentru a le întări rugăciunile, fapt care se mai întâmplase doar în anul 1949.

Poate este important de știut că în Spania, începând cu anii ‘50, s-au instalat sute de baraje și sisteme de deviere a cursurilor de apă, pentru a răspunde lipsei recurente a acesteia. În total, țara are acum aproximativ 1.200 de baraje și rezervoare artificiale, mai multe decât oricare altă țară din Europa, dar nu numai. Majoritatea acestor baraje se găsesc în jumătatea de sud a Spaniei, furnizând apă în principal zonelor intensiv agricole, dar și fermelor mai mici sau activităților turistice și nevoilor populației.

Întorcându-ne la subiectul nostru, guvernul spaniol, evaluând situația ca fiind extrem de gravă atât pe termen scurt, dar și în perspectivă, a decis în urma unei reuniuni de urgență a cabinetului o primă serie de măsuri, prin alocarea unei sume de circa 2,19 miliarde de euro pentru două componente, prima în valoare de vreo 749 de milioane de euro, ca sume de completare la despăgubirile acordate fermierilor spanioli, și a doua componentă de circa 1,4 miliarde de euro, pentru construirea de noi baraje de colectare a apei.

Nu trebuie uitat că la acest moment sistemul spaniol de asigurări pentru agricultură care funcționează sub forma societății ,,AGROSEGURO” este cel mai performant din Europa, dar în astfel de situații chiar și acesta își atinge limitele, iar statul a fost nevoit să intervină sub diferite forme pentru a salva fermierii de la dispariție, inclusiv prin acordare de despăgubiri financiare, dar și prin exceptarea de la anumite taxe și impozite.

Cu toată reacția rapidă a guvernului spaniol, dată poate și de apropierea la acel moment a alegerilor locale și municipale, specialiștii au tras și alte semnale de alarmă, în sensul că această soluție privind ,,construirea mai multor rezervoare de apă nu mai are sens: nu mai avem apă de pus în rezerve”, a spus Olcina de la Universitatea din Alicante. „În schimb, trebuie să dezvoltăm noi moduri de a folosi apa, cum ar fi reutilizarea apei. Dar, mai presus de toate, trebuie să folosim mai conștient apa”, a adăugat acesta, astfel putând să ne ducem cu gândul că acest program s-ar putea să reprezinte doar bani risipiți în condițiile în care se consideră că în Spania climatul se schimbă, inclusiv în zona montană, ariditatea crește și astfel sursele de apă care să umple rezervoarele și barajele scad, deci programul ar fi inutil.

România și necesitatea de apă

Plecăm cu gândul la acest moment al povestirii din Spania pentru a veni înapoi pe plaiurile mioritice și să vedem în același context cum stăm cu rezervele și consumul de apă.

La acest moment, Hidroelectrica are o capacitate de stocare, în cele circa 40 de lacuri de acumulare, de vreo patru miliarde de metri cubi, apă care este folosită aproape exclusiv pentru producția de energie electrică, regularizarea unor cursuri de apă împotriva inundațiilor și viiturilor, dar și pentru consumul populației și al industriei, într-o foarte mică măsură.

Consumul de apă al României a cunoscut în ultimii 35-40 de ani o variație extrem de importantă, în sensul că acesta, înainte de Revoluție și în primii ani după aceasta, se ridica la circa 20 de miliarde de metri cubi anuali, cam cât este consumul actual al Germaniei.

Acum, trebuie să înțelegem că acest consum era atât de ridicat și din cauza consumurilor exagerate din industrie, din cauza unor tehnologii energofage sau a risipei, dar și din cauza consumului pentru agricultură, care se ridica la aproape 5,5-6 miliarde de metri cubi pe an, adică cu peste 50% mai mult decât sunt rezervele Hidroelectrica azi.

Datele ultimilor ani arată, conform Apelor Române, că în 2018 cererea era de 6,86 miliarde de metri cubi, iar acum s-a ajuns la 8,6 miliarde, iar cea mai mare creștere s-a înregistrat la cererea de apă în agricultură, de la 1,62 miliarde la 2,8 miliarde în doar cinci ani, asta datorită creșterii suprafeței irigate.

Tot conform acelorași date, consumul casnic a crescut cu doar vreo 0,2 miliarde de metri cubi, de la 1,16 miliarde de metri cubi de apă la 1,35 miliarde. Potrivit datelor INS, apa potabilă distribuită pentru uz casnic a ajuns în 2022 la 597 milioane de metri cubi, o scădere ușoară față de 2021.

În această trecere în revistă a rezervelor de apă trebuie avută în vedere că de principiu distribuirea cursurilor de apă (nu a volumelor de apă) pe teritoriul țării este relativ uniformă, doar că cele mai mari captări sunt pe Dunăre cu cele două baraje de la Porțile de Fier 1 și 2, iar apoi mai sunt câteva baraje mari pe râuri interioare (Bicaz, Vidraru, Vidra, Izvorul Muntelui, Oașa și altele).

O primă observație ar fi că în România mai există posibilități imense de construcție de noi baraje de acumulare, atât de natură tehnică, în sensul în care să găsim locații care să prezinte conformație naturală, dar și versanți de natură geologică potrivită pentru a se construi barajul, dar mai există și surse de apă care pot fi captate pentru astfel de întrebuințări.

După opinia profesorului Dorel Pavel și studiile realizate de ISPH, potențialul hidroenergetic neexploatat este estimat la circa 8000 Mwh, adică echivalentul a circa 11-12 reactoare nucleare precum cele de la Cernavodă (unul are o putere instalată de circa 700 Mwh), iar acumulările de apă se pot ridica la cca 6-7 miliarde metri cubi apă. În această estimare s-au inventariat doar situațiile foarte favorabile economic și tehnic, potențialul fiind mult mai mare dacă se vor lua în calcul și variantele bune economic sau cele medii.

Acest potențial a fost blocat în mare măsură de politica dusă prin Ministerul Mediului, care oficial a invocat eventualele probleme de mediu care pot apărea, dar care nu au fost demonstrate nicăieri în lume în cazul unor construcții și exploatări durabile, urmărite permanent, și unde se aplică legea în mod precis atât în timpul construcției, dar și ulterior pe durata exploatării, ci, din contră, se consideră că avantajele și beneficiile pot fi extrem de importante pentru natură și om.

Sunt numeroase exemple în acest sens, iar mulți dintre cei care mai fac turism în România se duc și admiră lacul de la Oașa sau lacurile Scropoasa sau Bolboci din Masivul Bucegi, care pot fi luate drept model de bună practică.

Având în vedere experiențele de la noi cu modul de manifestare al clasei politice, de multe ori și sub umbrela unor propuneri fără logică și temei științific ale Comisiei Europene, ne putem pune întrebarea dacă Ministerul Mediului nu a fost folosit ca organ de limitare a dezvoltării locale prin exploatarea resurselor hidroenergetice și, pe de altă parte, de stimulare a unor alte activități de producere a energiei, pe bază de panouri fotovoltaice sau eoliene (toate venite din import), care au impact chiar mai mare asupra naturii, dar acesta este un subiect separat.

Cert este că România, dacă dorește astăzi, să zicem, să își amenajeze circa patru milioane de hectare de teren agricol irigat (asta însemnând repararea celor trei milioane de hectare de pe timpul lui Ceaușescu și încă un milion de hectare care ar fi de dorit drept amenajări noi) și să poată asigura măcar 150 mm/ha/an (adică 1500 mc/h sau echivalentul a 3 udări), are nevoie de surse de apă de 6 - 6,5 miliarde de metri cubi, adică de 1,5 ori cât poate înmagazina astăzi Hidroelectrica, presupunând că ar și folosi această apă pentru irigații, ceea ce nu se întâmplă.

La fel este de reținut că într-un an secetos cum a fost și acesta, o cultură de porumb are nevoie de 4-5 udări, iar o cultură de soia, de 5-6 udări, ceea ce ar duce consumul de apă necesar irigațiilor pentru suprafața avansată de 4 milioane ha la un volum de 8-9 miliarde de metri cubi de apă.

Trebuie menționat că astăzi noi, ca țară, nu avem stocuri de apă pentru irigații, adică ne asigurăm apa de irigații doar din ce curge pe Dunăre sau anumite râuri interioare (un procent foarte mic), fără să putem folosi acumulările din barajele de la Porțile de Fier 1 și 2 care sunt exclusiv pentru producerea de energie electrică, iar pe râurile interioare nu avem amenajări de captare a apei de irigații pentru folosință în timpul verii (nu avem captări de apă nici pentru industrie sau turism), ele fiind tot pentru energie electrică și într-o foarte mică măsură pentru nevoile populației sau industriei, asta cu toate că ne uităm la apă cum curge liber pe râurile interioare și Dunăre, și, neîngrădit, către mare.

Este obligatoriu să înțelegem cu toții că în România dezvoltarea economică viitoare (industrie, agricultură, turism, populație) se bazează aproape în totalitate pe apa care curge prin intermediul cursurilor de apă, deoarece noi nu avem baraje de captare. Dacă cursurile scad sau seacă, în acele zone autoritățile nu au soluții de suplinire a lipsei de apă (în afară de cisternele pompierilor), cum ar fi putut fi existența în amonte a unui baraj, căruia să i se dea drumul în mod controlat pentru a susține nevoile economice și sociale.

Pentru cei care nu știu sau au uitat foarte repede, anul trecut în România, în jurul datei de 1 august, s-a oprit apa de irigații în sudul țării, din cauza nivelului scăzut al Dunării care făcea imposibilă aducțiunea de apă, iar situația nu a putut fi atenuată cu barajele de pe Dunăre, deoarece acea apă, așa cum am arătat mai sus, avea o altă destinație. Dar odată cu scăderea cursurilor râurilor au fost puse la grea încercare și alimentarea cu apă pentru populație, industrie, răcirea reactoarelor de la Cernavodă, circulația fluvială și multe altele.

Dacă ne referim la agricultură, este sugestiv exemplul din acest an, când la neirigat în zona mea (Brăila), dar și în alte județe limitrofe producția de porumb a fost de 250-400 kg/ha, iar la irigat producția este de 10-12 to/ha. Dacă o raportăm la 2 milioane ha irigate (jumătate din cât am propus pentru amenajat), vorbim de o producție de 20 de milioane de tone/an, cu o valoare de piață astăzi de circa 3,6 miliarde euro/an, totul fiind posibil în acest scenariu.

Ecologiștii trebuie și ei să înțeleagă că și fauna sau plantele mor fără apă, deci o regularizare a acestor cursuri de apă ar ajuta și aceste aspecte, iar beneficiile ar fi incomparabile în raport cu problemele care ar putea apărea.

Avem interesul unor astfel de investiții în viitorul apropiat în România?

Personal, fără presiunea societății cu toate elementele care o constituie, nu cred că avem o clasă politică să poată prevedea o astfel de ,,APOCALIPSĂ”, iar asta va fi una dintre greșelile fundamentale ale noastre ca țară și nație, cu mult mai mare decât greșeala care se dovedește acum a lipsei unui buget de înarmare la un nivel rezonabil de-a lungul ultimilor 30 de ani, fapt care ne-a dus într-o situație de vulnerabilitate pe care încercăm să o recuperăm, dar nu va fi ușor.

Nu trebuie să neglijăm scenariul foarte probabil ca ariditatea multor regiuni din sudul, estul și vestul tării să crească și noi să nu avem instrumente de intervenție pentru a salva producția de hrană a țării, iar decât să ajungem să dăm anual câteva sute de milioane de euro pentru despăgubiri fără finalitate, nu ar fi mai bine să gândim un program de captare a resurselor de apă care azi se pierde?

Cred că realizarea unor investiții în astfel de baraje ar putea fi un pilon de bază al strategiei de asigurare a securității alimentare a țării, dar și garanția unei dezvoltări economice, care nu va fi posibilă fără apă.

Legat de problema resurselor de apă ale unei țări sau alteia, mi s-au părut interesante afirmațiile ministrului moldovean al Agriculturii, domnul Bolea, care afirma că în raioanele din sudul țării (Republica Moldova) nu ar trebui să se mai cultive porumb, în condițiile în care precipitațiile însumează cca 200-300 mm/am, iar consumul porumbului este de 500-600 mm/an pentru o producție decentă.

Afirmația mai includea o parte referitoare la nevoia unor reglementări legale privind cultivarea acestei plante, dar care până la urmă a fost dezmințită de demnitarul moldovean.

Totuși, această afirmație îmi aduce aminte de o situație din Franța, unde în departamentele din centrul și nordul Franței nu găsești fermieri care să cultive porumb boabe decât în mod excepțional, deoarece condițiile climatice nu sunt cele mai bune, rezumându-se la porumbul de siloz pentru zootehnie sau la cultivarea cerealelor, sfeclei de zahăr sau a rapiței, iar asta deoarece acești fermieri ascultă de sfaturile cercetătorilor din diferite institute de cercetare sau camere agricole.

Ca să spui acest lucru în România, în sensul că poate trebuie începută o discuție despre recomandările de amplasare a culturilor sau activităților agricole în anumite zone cu probleme climatice, nu ar face decât în cele mai multe situații ca aceia care ar avea ceva de spus să rămână rezervați, în schimb fel de fel de neaveniți își vor da cu părerea în funcție de cum ar bate vântul, iar astfel, din păcate, mulți fermieri dintre cei care ar trebui să fie protejați de astfel de recomandări vor sfârși prin falimentul fermei, fenomen existent, dar nerecunoscut azi.

Care ne sunt urgențele

În concluzie, cred că avem nevoie urgentă de:

I. Realizarea unei strategii de captare a resurselor de apă în vederea creării unor rezerve strategice pentru susținerea agriculturii și a industriei în condiții de calamitate naturală gravă.

• Această strategie ar trebui să aibă în vedere și reducerea/eliminarea importurilor de pește, care se cifrează la cca 110.000 de tone pe an, reprezentând între 85-90% din consumul intern.

• Poate fi baza unor dezvoltări locale de natură turistică, așa cum a început lacul Oașa, sau de prea mult timp așteaptă o inițiativă în acest sens alte lacuri de acumulare ca Bolboci sau Scropoasa.

• Asigurarea stocurilor de apă pentru consumul populației sau al obiectivelor industriale, în special al celor strategice, dar nu numai.

Acest program ar trebui să cuprindă captările care ar putea fi realizate în zonele montane pe cursurile existente, care apoi ar putea fi folosite și drept canale pentru conectarea la noi amenajări de irigații sau pentru aprovizionarea Dunării pentru a avea nivel care să facă posibilă irigarea culturilor din sud-estul țării.

Ar trebui să ne gândim să ducem apa Dunării pe albia unor cursuri care se varsă în fluviu pe teritoriul românesc, ca să nu fim nevoiți apoi să împărțim cu ,,frații bulgari”, iar astfel de cursuri sunt Ialomița/Prahova sau Buzău, care vin din zonele montane și care pot prelua pe parcurs și alte surse de apă.

O astfel de gândire poate fi implementată și în sudul țării, folosindu-se culoarul râurilor Argeș/Dâmbovița, dar la fel, și cu riscurile asociate, bazinele Oltului și Jiului. În plus, nu ar trebui uitată finalizarea proiectului amenajării Siret-Bărăgan.

II. Realizarea unei strategii de obținere a resurselor de apă pentru ,,înverzirea Dobrogei” prin desalinizarea apei de mare, astfel încât să fie asigurată apa pentru irigații și industrie.

• Costul energiei pentru uzinele de desalinizare ar putea fi redus și ,,verde”, având în vedere că zona este propice atât pentru energie fotovoltaică, dar și eoliană (pe lângă cea nucleară de la Cernavodă), care ar asigura costuri reduse de obținere a apei.

• Sursele de apă astfel obținute ar putea permite și o reindustrializare a zonei, care ar permite fructificarea existenței portului Constanța, dar lipsa apei este un impediment pentru multe sectoare economice.

Această regiune, Tulcea și Constanța, ar însemna circa 450.000 ha potențial irigabile, zonă care ar putea cunoaște o dezvoltare fantastică prin culturi de origine subtropicală, atât culturi vegetale, dar și culturi pomicole sau viticole și cu desfacere la export (caise, piersici, struguri de masă, smochin, migdale, legume).

Dar pentru a dimensiona și realiza o estimare corectă și fiabilă a modului de gestionare a resurselor de apă, am avea nevoie și de alte analize, dar și de alte măsuri. Aici ar trebui să ne gândim la stimularea fermelor cu sere hidroponice care permit recircularea apei și consumurile cele mai eficiente dintre toate sistemele de cultură ale legumelor.

Trebuie avute în vedere și recuperarea, și reutilizarea apei, noi fiind acum în situația în care avem stații de epurare care curăță apa și îi dau drumul în diferite cursuri de apă, în loc să o reutilizeze în procesul de producție sau în alte scopuri, aspecte care se întâmplă și la stațiile de epurare a apelor din unele localități sau complexe zootehnice.

Autoritățile trebuie să se trezească din visele frumoase cu râuri repezi și ape cristaline care nu se mai opresc și să încerce să vizualizeze terenuri aride, lipsa vegetației și a animalelor, imagini ale „APOCALIPSEI” resurselor de apă care se apropie cu pași repezi, iar la rândul lor ecologiștii de cafenea trebuie să înțeleagă că plantarea unui pom sau interzicerea agriculturii intensive va aduce doar niște mici modificări la imaginile apocaliptice anterioare, adică pe lângă peisajele aride vor mai fi și oameni subnutriți, muribunzi și care nu vor mai avea puterea să se gândească la nimic.

Dar despre asta și multe alte aspecte, într-un număr viitor. În rest, numai de bine.

*****

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-37 „Transfer de cunoștințe” din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027) a fost publicat pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Fondurile alocate prin intervenția DR-37 sunt sub forma unor costuri unitare standard acordate pentru rambursarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor realizate de către furnizorii de formare profesională, beneficiarii direcți ai acestei finanțări. Furnizorii de formare profesională, care pot fi entități sau consorții publice sau private care activează în domeniul formării profesionale și care îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate, trebuie să se înscrie online în Registrul furnizorilor eligibili de servicii de formare profesională (registrul va fi disponibil pe www.afir.ro printr-o aplicație distinctă).

În cadrul intervenției DR-37 sunt eligibile trei variante de Cost Unitar Standard (CUS), respectiv pentru întâlniri față în față cu cazare (CUS – A), cu o valoare de 94 euro/persoană/zi; pentru întâlniri față în față fără cazare (CUS – B), cu o valoare de 67 euro/persoană/zi; pentru întâlniri online (CUS – C), cu o valoare de 21 euro/persoană/zi. Aceste costuri includ, după caz, costul unitar standard pentru experții formatori, echipa de implementare, transport, cazare, masă, sală de conferințe, consumabile și materiale suport, cheltuieli indirecte.

Pentru primul apel de selecție lansat în cadrul acestei intervenții, cu o alocare financiară de 1,8 milioane euro, au fost propuse două domenii de formare profesională, respectiv domeniul „Eco-Scheme” – obligatoriu, în care vor fi instruiți fermierii, în special beneficiarii schemelor finanțate prin Pilonul I al PAC pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor, precum și domeniul „Cunoștințe în materie de mediu, climă și eficiența utilizării resurselor în cadrul exploatațiilor agricole” – se adresează în special beneficiarilor finanțărilor de agro-mediu și climă și agricultură ecologică care trebuie să-și însușească informații detaliate privind metodele și practicile agricole compatibile cu protecția mediului, întreținerea și ameliorarea peisajelor tradiționale, reducerea poluării generate de activitățile agricole (reducerea poluării apei și solului, reducerea emisiilor de GES, protecția antierozională a solului, conservarea biodiversității și adaptarea la efectele schimbărilor climatice).

Aceste cursuri de formare profesională nu se supun prevederilor art. 21 din Ordonanța nr. 129/2000 privind autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulților și vor avea o durată de 3 zile (24 ore) pentru domeniul „Eco-Scheme” și de 5 zile (40 ore) pentru ambele domenii de formare.

Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererilor de finanțare, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, disponibile pe pagina oficială de internet a AFIR, la secțiunea Finanțare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță lansarea, în următoarea perioadă, a trei intervenții din Planul Strategic PAC 2023-2027.

Intervențiile pentru care pot fi depuse proiecte începând cu data de 2 noiembrie 2023 și alocarea financiară pentru fiecare intervenție sunt prezentate în rândurile de mai jos.

Intervenția DR-27 „Crearea/Modernizarea infrastructurii de acces agricolă”. Această intervenție contribuie la asigurarea infrastructurii de acces agricol și are o alocare financiară în valoare totală de 100.000.000 euro. Sesiunea de depunere a proiectelor se desfășoară în intervalul: 2 noiembrie 2023, ora 9.00 – 29 februarie 2024, ora 16.00.

Intervenția DR-28 „Crearea/Modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural” contribuie la asigurarea infrastructurii rutiere de bază, ceea ce va duce la îmbunătățirea calității vieții în mediul rural. Proiectele se pot depune în intervalul 2 noiembrie 2023, ora 9.00 – 29 februarie 2024, ora 16.00. Intervenția beneficiază de o alocare financiară în valoare de 200.988.235 euro.

Fondurile acordate pentru construcția, extinderea, modernizarea drumurilor agricole către ferme prin intervenția DR-27, cât și pentru construcția, extinderea, modernizarea rețelelor de drumuri de interes local prin intervenția DR-28 sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maximă acordată pentru un proiect poate ajunge la 1.000.000 euro. Beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanțare sunt Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) pentru DR-27, iar pentru DR-28 beneficiarii sunt Comunele.

Intervenția DR-30 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, care contribuie la susținerea tinerilor fermieri în mediul rural, dar și la întinerirea generațiilor care lucrează în sectorul agricol, dispune de o alocare financiară totală de 250.691.764 euro (componenta națională: 175.484.235 euro; componenta zona montană: 75.207.529 euro). Intervalul de depunere a proiectelor este cuprins între 2 noiembrie 2023, ora 9.00 și 31 ianuarie 2024, ora 16.00.

Pentru tinerii fermieri, prin intervenția DR-30 se acordă, de asemenea, finanțare 100% nerambursabilă acelor fermieri care acționează în nume propriu și sunt organizați ca microîntreprindere sau ca întreprindere mică (exemplu: PFA, II, IF). Pot accesa această intervenție și persoanele juridice unde un tânăr fermier se instalează și exercită un control efectiv în ceea ce privește luarea deciziilor referitoare la gestionarea exploatației agricole. Finanțarea maximă pe care o poate obține un tânăr fermier este de 70.000 euro.

Proiectele de investiții propuse prin cererile de finanțare depuse la AFIR trebuie să se încadreze într-un prag de calitate minim de 90 de puncte pentru proiectele de utilitate publică (DR-27 și DR-28) și de 85 de puncte pentru proiectele tinerilor fermieri (DR-30). În fiecare perioadă lunară din cadrul sesiunii pragurile de calitate vor scădea până la un minim de 30 de puncte pentru DR-28 și DR-30, respectiv 40 de puncte pentru DR-27.

Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererilor de finanțare, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, disponibile pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, la secțiunea Finanțare.

AFIR a publicat, miercuri 18 octombrie 2023, versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru intervențiile mai sus menționate.

Anunțurile privind lansările acestor sesiuni de depunere a cererilor de finanțare vor fi publicate de către MADR și AFIR pe paginile proprii de internet și vor cuprinde informații referitoare la:

• Denumirea planului;

• Autoritățile de gestionare a planului;

• Denumirea și codul intervenției;

• Informații cu privire la alocarea financiară aferentă sesiunii de depunere;

• Intervalul de depunere a proiectelor, precum și termenul limită de depunere al acestora (ziua și ora), precum și mențiunea privind - „Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii se oprește înainte de termenul limită, conform prevederilor OMADR nr. 407/2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare și soluționare a contestațiilor pentru proiectele aferente intervențiilor de dezvoltare rurală din Planul Strategic PAC 2023-2027 (PS 2023-2027)”;

• Detalii cu privire la depunerea proiectelor;

• Condiții de participare generală;

• Pragul de calitate prestabilit;

• Pragurile de calitate lunare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Luni, 9 octombrie 2023, Comitetul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală al Parlamentului European (COM AGRI) a votat, cu o majoritate puternică (26 pentru, 9 împotrivă, 3 abțineri), extinderea perioadei de punere în aplicare a măsurilor cu privire la utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor (SUR) până în 2035. Acum, Copa - Cogeca îndeamnă Comitetul pentru Mediu, care este responsabil pentru acest dosar, să țină seama de opinia votată în COM AGRI.

„Salutăm prelungirea perioadei de punere în aplicare a SUR până în 2035. De asemenea, apreciem eliminarea metodelor de calcul naționale și existența unei clauze de revizuire pentru ajustarea obiectivelor în funcție de disponibilitatea produselor de protecție a plantelor (PPP) pentru fermieri. Este bine că se merge pe abordarea progresivă de restricționare a utilizării PPP-urilor în zonele sensibile, în loc de interdicția totală, considerată impracticabilă și nerealistă”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare, organizație care face parte din Copa – Cogeca.

Referitor la zonele sensibile, definirea acestora va fi realizată în planurile naționale de acțiune ale statelor membre, însă Comisia Europeană va evalua aceste definiții înainte de a le aproba.

De menționat că, în opinia europarlamentarilor, fondurile din Politica Agricolă Comună (PAC) nu ar trebui să fie utilizate pentru susținerea măsurilor suplimentare în cadrul propunerii SUR. Se atrage atenția asupra lipsei de evaluare corectă a costurilor și a faptului că nu s-a stabilit clar cine ar trebui să suporte costurile tranziției în această inițiativă referitoare la produsele de protecția plantelor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Timp de două zile, 5 și 6 octombrie 2023, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a participat la întâlnirile Prezidiilor COGECA și COPA, desfășurate la Bruxelles. În intervențiile lor, reprezentanții AAC au insistat pe SUR-NGT și impactul cauzat de importurile masive de cereale și plante oleaginoase din Ucraina asupra agriculturii românești.

În cadrul reuniunii COGECA Praesidium, COPA Praesidium, a ședinței comune a COPA și COGECA și ședința grupului de la Visegrad extins, delegația română a dezbătut și intervenit pe cele mai recente poziții ale COPA-COGECA privitoare la impactul și efectele importului și tranzitului produselor agricole din Ucraina, elemente cheie de integrat într-o strategie europeană a proteinelor, necesitatea acordării derogărilor pentru 2024 pentru GAEC 7 (rotația culturilor) și GAEC 8 (teren lăsat pârloagă) și stadiul discuțiilor privind propunerea Regulamentului de utilizare sustenabilă a pesticidelor (SUR) și prelungirea autorizării pentru Glifosat. Alianța pentru Agricultură și Cooperare a fost reprezentată de Florentin Bercu – UNCSV, Alina Stancu – UNCSV, Marius Micu - PRO AGRO și Vlad Macovei - AFF.

Intervențiile delegației române

Florentin Bercu, director executiv UNCSV: „Fac un apel la toate organizațiile naționale din cele 27 de state să susținem prin intermediul poziției COPA - COGECA întărirea mecanismelor existente pentru a repartiza cantități maxime care să fie exportate și tranzitate pentru toate statele membre. Astfel, nu vom mai pune un efort prea mare doar pe umerii a două sau cinci state, ci pe toate cele 27 sau cât mai multe pentru a atenua impactul într-un mod mai echitabil. Nu am avut un partener corect în Ucraina. Am făcut concesii semnificative și am făcut multe compromisuri, dar Ucraina pare să continue să ridice provocări și să acționeze într-un mod agresiv, abuziv și lipsit de respect. Chiar plângerea depusă la Organizația Mondială a Comerțului pare a fi mai degrabă o tactică de intimidare, decât o soluție adecvată. Trebuie să subliniem că doar 10-15% din suprafața agricolă din Ucraina este afectată sau se află în zona afectată de conflicte, restul suprafețelor fiind în condiții de siguranță. Marfa poate fi depozitată în aceste zone în siguranță, fără a fi necesară o evacuare urgentă, care ar putea supraîncărca piața europeană. Vă rog să fim solidari și să ne susținem pentru a depăși această situație dificilă. Nu dorim să împiedicăm ajutorul către Ucraina, dar trebuie să ne asigurăm că fermierii noștri pot să-și continue activitatea fără să întâmpine dificultăți majore sau să intre în faliment. În privința fondurilor sau compensațiilor, există mai multe aspecte de luat în considerare. În primul rând, sumele alocate sunt de circa 2% din impactul provocat, fiind insuficiente pentru a acoperi daunele cauzate și se acordă cu o întârziere foarte mare. În al doilea rând, efectele se răsfrâng la o scară largă, inclusiv asupra infrastructurii rutiere, feroviare, portuare și a altor aspecte conexe. Aș dori să subliniez încă o dată necesitatea de a mobiliza resursele și a construi o infrastructură de capacitate mult mai mare pentru viitor.

Acordăm o atenție deosebită solicitării de derogări privind GAEC 7 și GAEC 8. România dorește să exprime recunoștința sa pentru eforturile depuse de Secretariatul COPA-COGEGA și pentru documentele transmise în acest sens. Cu toate acestea, vă rugăm să insistăm în continuare în vederea obținerii acestor derogări pentru anul 2024 cât mai prompt posibil. Această urgență se datorează faptului că fermierii au deja demarat procesul de însămânțare a culturilor de toamnă. În absența acestor derogări, există riscul ca aceștia să renunțe la terenurile mai sărace, care sunt în mod obișnuit destinate culturilor de cereale de toamnă și să nu le mai cultive în sezonul următor. Situația se complică și mai mult în primăvară, când există un risc crescut de secetă. Prin urmare, vă rugăm să susținem în unanimitate, atât la nivelul COPA-COGEGA, cât și în cadrul organizațiilor membre în relația cu autoritățile naționale, reprezentanțele permanente, acordarea derogărilor pentru GAEC 7 și GAEC 8 pentru anul 2024, așa cum s-a întâmplat și în anul 2023. Avem încredere că, prin eforturile noastre comune, vom depăși aceste crize și această perioadă dificilă”.

Marius Micu, vicepreședinte PRO AGRO și vicepreședinte COPA: „Este foarte important să existe o distribuție echitabilă în toate cele 27 de state membre a cantității de cereale și semințe oleaginoase care urmează să fie importate, respectiv tranzitate. De asemenea, este necesar să se creeze mai multe rute de tranzit și să se stabilească un prag maxim de cantitate pentru fiecare produs agricol pe fiecare rută de tranzit. Astfel de dispoziții ar diminua povara asupra producătorilor de UE din țările vecine și ar asigura că produsele de bază ajung în țările mai puțin dezvoltate din țări terțe.

Doresc să subliniez că România a avut o poziție clară și constantă în ceea ce privește regulamentul SUR și utilizarea pesticidelor. Suntem conștienți de necesitatea reducerii utilizării pesticidelor, precum și de situația specifică a fiecărei țări. Comisia Europeană ar trebui să prezinte un pachet legislativ la nivel european care să asigure utilizarea cât mai rapid cu putință a noilor tehnici de ameliorare genomică și abia după ce acestea se pot folosi la scară largă de statele membre care vor dori, să discutăm de regulamentul SUR. În procedura legislativă, ar trebui să evităm să înaintăm sau să oprim discuțiile privind regulamentul SUR până când nu vom avea discuțiile consolidate referitoare la acest pachet legislativ privind tehnicile de ameliorare genomică. Este important să fim sinceri în această privință și să recunoaștem că fermierii nu vor putea beneficia de aceste noi soiuri mai tolerante la secetă și dăunători mai devreme de opt ani, moment în care se vor aplica prevederile din regulamentul SUR”.

Vlad Macovei, președinte AFF: „Este nevoie să accentuăm presiunea asupra Comisiei Europene în a lua decizii pentru fermierii statelor-membre din Europa Centrală și de Est. Este datoria Comisiei Europene de a veni cu compensații financiare substanțiale pentru țările din vecinătatea Ucrainei, ale căror piețe agricole sunt puternic afectate din cauza războiului. Repet, este obligația Comisiei de a găsi soluții pentru a-i salva pe agricultori, într-o conjunctură în care aceștia nu au nicio vină, iar organizațiile de fermieri din aceste state ar trebui să ceară acest lucru într-un mod mult mai persuasiv decât s-a făcut până acum. Trebuie să luptăm pentru a învinge nivelul de ipocrizie care există în acest moment la Bruxelles. La ultimele dezbateri din Parlamentul European, majoritatea europarlamentarilor care au luat cuvântul, fiind din țările care nu suferă de distorsiuni ale pieței pe urma mărfurilor agricole din Ucraina, le cereau și fermierilor din România să nu blocheze circulația cerealelor ucrainene către țările sărace din Africa. Tocmai, tranzitul mărfurilor agricole din Ucraina a fost permis, în permanență, în România, în discuție fiind exclusiv importurile. Mi-e greu să cred că la acest nivel se pot face asemenea erori grosolane, și repetate, din neștiință”.

Ca urmare a insistențelor reprezentanților AAC, organizațiile profesionale ale fermierilor și cooperativelor din grupul extins al țărilor de la Visegrad vor transmite un punct de vedere comun către COPA - COGECA și autoritățile europene, mesaj care va fi preluat și susținut oficial și de COPA – COGECA, prin care se va sublinia necesitatea creșterii numărului rutelor de tranzit, cel puțin cele din Grecia și Italia, și împărți cantitățile de produse agricole cu proveniență Ucraina pe fiecare punct/rută de import și tranzit.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Câmpuri pârjolite de secetă și agricultori disperați. Așa arată o parte însemnată din țară. Drama cea mai mare se petrece în sud și sud-est, unde câmpurile n-au mai văzut apa de mult prea multă vreme, ploaia în ultimii patru-cinci ani fiind un fenomen extrem de rar mai ales în Moldova și Dobrogea.

Dacă ar fi doar seceta stavilă în calea fermierilor... Mai sunt multe alte probleme care, cumulate, pun sub semnul întrebării afacerile agricole în acest an. Prețurile la tot ce înseamnă input pentru agricultură sunt în continuă creștere, în timp ce materiile prime agricole se vând din ce în ce mai ieftin.

În anul agricol 2022 – 2023, cheltuielile pe hectar pentru o tehnologie medie la principalele culturi (grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță) sunt cuprinse între 5.000 și 7.000 de lei, iar veniturile sunt undeva la 2.500 - 4.500 lei/ha, în funcție de cultură. Sunt cifre vehiculate de fermieri. Producțiile, acolo unde a fost ceva de recoltat ori unde va fi, în cazul culturilor de primăvară, sunt mici din cauza secetei. De pildă, la grâu, în Constanța, producția a fost de trei-patru tone la hectar, iar investiția, acolo unde s-au aplicat tehnologii intensive, a atins 7.000 de lei. La prețurile actuale ale grâului de toamnă, pierderea ajunge pe la 3.000 – 4.000 lei/ha. Exemplificarea îi aparține cunoscutului fermier Dumitru Manole, de la Amzacea, în ferma căruia am fost recent. Ce-am găsit acolo? Exact ce-am spus la început, culturi pârjolite și disperare.

Nu există îndoială, anul 2023 este deosebit de dificil pentru agricultura românească, care se confruntă cu o lipsă acută de capital în fermele românești, în timp ce, cum am menționat mai sus, toate costurile sunt constant în creștere.

Realitatea e că, pe fondul războiului din Ucraina și al politicilor adoptate la nivelul Uniunii Europene, prețurile materiilor prime agricole s-au prăbușit. Cât să mai vândă agricultorul sub costuri? Are nevoie de capital pentru a porni următorul an agricol.

Bruxelles-ul zice că ajută fermierii europeni în această criză generată de războiul din Ucraina. Efectele ajutorului nu se văd. Cel puțin în cazul țării noastre, sprijinul UE nu este simțit.

Agricultorii din România și țările vecine Ucrainei se confruntă în prezent cu o scădere rapidă a prețurilor și cu o lipsă de cerere de cereale și semințe oleaginoase, din cauza unui exces de ofertă față de cerere. Stocurile sunt la un nivel neobișnuit pentru această perioadă a anului. Coridoarele de solidaritate pentru mărfurile ucrainene nu funcționează, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare într-o adresă trimisă la Ministerul Agriculturii și la premier. „Situația este cauzată, în principal, de importul fără taxe vamale și tranzitul de produse agricole ucrainene în Uniunea Europeană, unde au fost importate grâul, porumbul și soia. Destinate inițial țărilor terțe sau cumpărătorilor tradiționali de produse ucrainene, acestea au ajuns în țările care asigură coridoarele de solidaritate, nu doar au tranzitat teritoriile, producând perturbare în economiile naționale, cu impact direct, semnificativ asupra afacerilor fermierilor. Chiar în această perioadă, în care există interdicție la import, putem pune la dispoziția autorităților dovezi clare că marfa din Ucraina intră nestingherită în România, în baza contractelor „existente”, aflate în derulare, care au fost încheiate la momentul introducerii interdicției. Totodată, semnalăm noua metodă adoptată pentru comercializarea produselor din Ucraina: marfa din Ucraina este transportată în Republica Moldova, de acolo pleacă spre Port Constanța ca marfă de proveniență Moldova doar în documente”, precizează Alianța în adresa transmisă autorităților.

Ministrul Florin Barbu le-a răspuns fermierilor. Cu promisiuni, pentru că măsurile de susținere propuse de oficialii români au nevoie de aprobarea Bruxelles-ului. Și să ne amintim că, de cele mai multe ori, Comisia Europeană n-are nici ochi, nici urechi pentru România. Nu știu dacă nu cumva e și vina noastră, a țării, care trimite la discuții și negocieri oameni nepregătiți, cu materiale nedocumentate suficient. Ce vină are Uniunea Europeană că noi nu avem studii științifice, statistici corelate cu realitatea din teren, că România nu are strategii ori specialiști care să știe despre ce să vorbească și cum să pună problema în fața mai-marilor UE?

În condițiile date, ce pot face fermierii din țara noastră? Pot face producții mari. Dacă n-ar fi secetă. Și dacă ar exista strategii în concordanță cu schimbările climatice. Soluția numită irigații n-are rost să o abordez, știm toți că, după trei decenii de democrație, irigațiile sunt pe apa sâmbetei.

Cum să obții producții mari cu politica „verde” a UE? Nici în acest caz Bruxelles-ul nu vede că România e țara cel mai puțin chimizată din comunitatea europeană. Cine-i de vină, ei sau noi?

Fermierul, fără politician, fără autoritatea propriului stat, nu poate avea un cuvânt de spus la UE.

Fermierii au nevoie de sprijinul autorităților naționale în identificarea de soluții, în adoptarea celor mai potrivite politici agricole, iar în acest moment chiar au nevoie de sprijin pentru a supraviețui.

Politicianul român ar trebui să fie conștient că falimentul afacerilor agricole se va răsfrânge asupra întregii economii. Clasa noastră politică realizează, oare, dimensiunea crizei în care ne aruncă pe toți? Cetățenii români, de peste trei decenii, trăiesc cu senzația că sunt pe cont propriu într-o țară al cărei buzunar îl finanțează pentru a primi la schimb nepăsare.    

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită ministrului Agriculturii o întâlnire în vederea consultării prevederilor care vor fi cuprinse în proiectul de Ordonanță de urgență privind finanțarea fermierilor și cooperativelor. Proiectul de OUG vizează măsuri de sprijin pentru fermieri, pentru finanțarea activităților agricole, iar Alianța vrea să-și prezinte propunerile și argumentele înainte de publicarea actului normativ în dezbatere publică de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit AAC, sectorul vegetal se află într-o situație foarte gravă, o criză generată de o lipsă cronică de capital în fermele din țara noastră: costuri în creștere la inputuri, prăbușirea prețurilor la cereale/oleaginoase, măsuri restrictive la nivel european, venituri în scădere, producții diminuate din cauza lipsei sistemului de irigații. „Toate aceste cauze pun în pericol securitatea alimentară a României, viitorul satului românesc şi afacerile agricole a zeci de mii de antreprenori din mediul rural”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

AAC consideră că este nevoie să fie continuate programele de garantare și creditare IMM INVEST și RURAL INVEST. „Astfel, avem în vedere să abordăm în cadrul întâlnirii cu conducerea MADR atât programele de finanțare, cât și cele de refinanțare adresate fermierilor. Constatăm necesitatea accesării unor credite (altele decât 3*APIA, altele decât 5*APIA)/linii de credit atât pentru capitalul de lucru și investiții, cât și pentru refinanțarea cheltuielilor sau investițiile efectuate și gajate/ipotecate în favoarea altor creditori, pentru a putea traversa anul financiar 2023 și pentru a putea înființa culturi pentru anul agricol 2023-2024. În acest context complicat din punct de vedere bugetar și fiscal, reiterăm necesitatea și oportunitatea de a acorda aceste forme de sprijin către fermieri și cooperative pentru a le permite să-și continue activitățile de producție și de integrare comercială, motivat de faptul că bilanțurile contabile aferente anului 2023 vor arăta o scădere drastică a veniturilor și profitabilității agenților economici din agricultură”, se precizează în adresa trimisă Ministerului Agriculturii de către Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de Management pentru Planul Strategic 2023-2027, a postat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru câteva intervenții finanțate prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027. Perioada de consultare publică este de 15 zile calendaristice de la data postării pe site, respectiv 1 august 2023.

Astfel, Ghidurile solicitantului supuse dezbaterii publice sunt pentru următoarele intervenții:

• DR 20 – Investiții în sectorul zootehnic

• DR 25 – Modernizarea infrastructurii de irigații;

• DR 26 – Înființarea sistemelor de irigații;

• DR 28 – Crearea/modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural;

• DR 30 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri;

• DR 37 – Transfer de cunoștințe.

Ghidurile pot fi consultate atât pe pagina oficială de internet a MADR, www.madr.ro, la secțiunea Dezvoltare Rurală - Planul Strategic PAC post 2020 - Implementare PS PAC 2023-2027, subsecțiunea Documente consultare PS PAC 2023-2027, cât și pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.info.

Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații privind documentele supuse dezbaterii pe adresele de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!