În ultimii ani, în contextul schimbărilor climatice și a limitării accesului la tehnologii ca urmare a înăspririi cadrului legislativ european, gestionarea provocărilor de mediu și climă, cât și eficientizarea utilizării inputurilor agricole devine un deziderat tot mai important pentru fermieri și cheie pentru obținerea unei producții sporite.

Pentru creșterea rentabilității exploatațiilor agricole, fermierii trebuie să aplice corect produsele pentru protecția plantelor, dar în același timp, să caute soluții noi pentru a utiliza eficient elementele din sol și atmosferă, soluții ce pot fi integrate cu tehnologii digitale și de precizie.

Mai mult, la nivelul Uniunii Europene, se va acorda, în continuare, o atenție deosebită protejării mediului înconjurător, a sănătății solului, iar scăderea cantității de azot care se acumulează în pânza freatică va rămâne un obiectiv strategic la nivel european.

În acest sens, Syngenta dezvoltă produse biologice care se vor integra în schema de tratamente fitosanitare convențională pentru a controla mai bine factorii de stres abiotici, în combaterea bolilor și dăunătorilor cu noi produse, cu moduri de acțiune diferite, dar și care să permită și utilizarea mai eficientă a resurselor din natură.

VIXERAN^®, un nou biostimulant de la Syngenta, cu trei moduri de acțiune

În cadrul evenimentului Ziua Grâului Bărăgan 2024, Syngenta a prezentat, în premieră, un nou produs - VIXERAN^®, un biostimulant de înaltă clasă ce conține o tulpină atent selecționată (CECT 9690) de Azotobacter salinestris.

În condiții de umiditate, bacteriile de Azotobacter salinestris se dezvoltă extrem de rapid (în 24-48 ore),  iar acestea asigură, prin trei moduri diferite de acțiune, absorbția azotului atmosferic:

• foliar: bacteria colonizează țesuturile plantei după penetrarea prin stomate;

• rădăcină: se stabilește o simbioză cu rădăcinile;

• rizosferă: planta furnizează zaharuri bacteriilor, în schimbul azotului disponibil.

Tulpina CECT 9690 a bacteriei Azotobacter salinestris a fost identificată într-un mediu salin, așa cum reiese și din denumire, și este rezistentă în condiții dure de pH, apă și mediu de cultură.

VIXERAN^® determină sinteza azotazei, o enzimă care transformă azotul din aer în ioni de amoniu, iar asimilarea foliară a acestora și transformarea lor în aminoacizi se face prin sinteza glutaminei. În sol, aminoacizii sunt preluați prin procesul de nitrificare, proces realizat de microorganismele prezente în sol.

Dacă condițiile pentru dezvoltarea bacteriei sunt nefavorabile, aceasta are capacitatea de a se transforma într-o formă de rezistență, un chist, cu un înveliș gros, rezistent, care permite bacteriilor să aștepte condiții mai prielnice pentru a se dezvolta și pentru a rezista mai bine stresului cauzat de factori externi, cum ar fi perioadele reci de temperatură. De îndată ce condițiile devin favorabile (>5 grade Celsius, umiditate, prezența dextrozei), bacteriile se reactivează și își reiau procesul de dezvoltare și multiplicare.

VIXERAN^® este omologat la un număr foarte mare de culturi de câmp: cereale păioase, porumb, rapiță, floarea-soarelui, cartofi și sfeclă de zahăr, cu o doză unică de 50 grame/hectar. Condițiile optime de aplicare sunt: umiditate > 60%, aplicare dimineața devreme (de preferință), pH-ul solului: 5,5 -9 și volumul de apă 200 - 400 l/ha.

VIXERAN^® este un produs de excepție, care se aplică la culturi de câmp, precum și la culturi speciale.

Momentul recomandat de aplicare, în funcție de cultură:

• Cereale păioase, de la a 4-a frunză desfășurată și/sau de la începutul înfrățirii până la formarea primului internod;

• Porumb, de la a 2-a până la a 6-a frunză desfășurată;

• Rapiță, de la prima până la a 4-a frunză;

• Cartof, de la a 2-a frunză până la începutul formării tuberculilor;

• Sfeclă de zahăr, de la a 2-a până la a 6-a frunză;

• Floarea-soarelui, de la a 4-a până la a 8-a frunză.

Cu o singură aplicare a produsului VIXERAN^®, culturile beneficiază de mai multe avantaje:

• Susținerea creșterii plantelor (Plant Growth Promoter);

• Fixarea biologică a azotului la nivelul aparatului foliar și a rădăcinii;

• Mobilizarea potasiului în plantă;

• Producerea acidului indolacetic (IAA), a giberelinelor (GA3) și a ACC-deaminazei;

• Reducerea pierderilor de azot prin îmbunătățirea capacității de retenție a nivelul solului.

VIXERAN^® produce exopolizaharide (EPS) și lipopolizaharide (LPS), care îmbunătățesc capacitatea de retenție la nivelul solului: cele două zaharide eliberate de tulpina de Azotobacter salinestris CECT 9690 interacționează cu particulele de sol și constituenții organici ai solului. Cele două zaharide acționează ca un „lipici” natural, favorizând agregarea particulelor solului. Îmbunătățirea agregării solului cu ajutorul tulpinii de Azotobacter salinestris CECT 9690 se realizează prin creșterea porozității și reducerea densității, îmbunătățindu-se astfel capacitatea de retenție și schimbul de nutrienți și apă.

În platforma de la Ziua Grâului Bărăgan 2024, produsul VIXERAN^® a fost aplicat unui soi de grâu de la Syngenta, iar rezultatele au demonstrat un spor semnificativ de producție față de martor. Astfel, față de martor, a existat un spor de producție de 308 kg/ha, beneficiu ce se poate traduce printr-un plus de aproximativ 60 euro/ha. Mai mult, din rezultatele prezentate, se poate observa o îmbunătățire a procentului de proteină și amidon.

Rezultatele aplicării Biostimulantului VIXERAN^® în cadrul platformei Ziua Grâului Bărăgan 2024

Articol de: ADRIAN GEANĂ, director marketing protecția plantelor porumb și oleaginoase, în colaborare cu SILVIU CAIMAC, director marketing cereale păioase și tratament semințe la Syngenta România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Europa clocotește deja de săptămâni bune. Fermierii din mai multe țări ale Uniunii Europene își strigă durerile în stradă. În Franța și Belgia protestele fermierilor sunt destul de violente. Agricultorii chiar au lăsat rafturile marilor lanțuri de magazine goale, furia fermierilor crescând cu fiecare zi de protest.

Ce a dus la actuala stare a agriculturii europene, totuși? Cel mai probabil, reformele impuse de la Bruxelles, gândite din căldura fotoliilor, fără a se cunoaște realitatea din teren. Green Deal, Farm to Fork, Biodiversitate sunt strategii nesustenabile, cel puțin la ora actuală, când se-ntâmplă atâtea pe planetă, pandemii, conflicte, războaie. Ca să nu mai pomenesc veșnica problemă, reglementările UE nu țin cont, așa cum ar fi normal, de specificul fiecărei țări.

Cu viteza luminii se elimină substanțe active de protecție a plantelor fără a exista înlocuitori. Suprafețe considerabile de teren agricol devin pârloagă, că așa vrea UE, dar fără a gândi un sistem de compensare pentru agricultori. UE nu vrea cultivarea plantelor modificate genetic, însă importă masiv produse finite care provin de la astfel de plante interzise în spațiul european. De pildă, soia.

Comisia Europeană vrea ca în UE cetățenii să trăiască sănătos, să consume bio și zice că i-a întrebat dacă vor alimente „mai curate”, „mai sănătoase”, iar oamenii au răspuns că da. Dar Comisia nu l-a întrebat pe cetățeanul european și dacă e dispus să plătească mai mult cu 40%-50% ori chiar 80% pentru hrană. Și câte și mai câte lucruri nerealiste sunt dictate și reglementate de Bruxelles, prin intermediul unor politicieni care nu au habar cu ce se mănâncă agricultura și nu numai.  

Cum era de așteptat, agricultorii din țara noastră au prins curaj și au ieșit pe străzi, la protest. La fel, cum era de așteptat, având în vedere firava asociere a sectorului, protestele fermierilor noștri sunt dezorganizate, iar lipsa unui conducător își spune cuvântul. Nu despre asta vreau, însă, să vorbesc. Ci doresc să accentuez dezbinarea românului.

Protestul fermierilor nu este doar despre ei, ci despre noi toți, cetățenii României. Poate fi un semnal de alarmă pentru guvernanții de toate culorile politice, că a venit vremea să înceapă să lucreze și pentru populație, nu doar pentru ei și prietenii lor.

Observ că sunt unii care tot au treabă cu subvențiile fermierilor. Păi, sunt un drept al lor, iar subvențiile se întorc în economia țării. Seringa aia care ajunge în spitale la preț de tractor nu deranjează pe nimeni? Sau învățământul gratis care ne costă mai mult decât ăla privat nu supără deloc?

Sunt unii, nu puțini, deranjați de protestele fermierilor și de faptul că aceștia își cer drepturile. În schimb, nu ne oripilează că infrastructura rutieră e la pământ pentru că guvernanții de toate culorile politice nu au reușit în peste 30 de ani să facă ceva din cauza prețurilor mari generate de… prea multe buzunare.

Agricultorii nu au ieșit la parada utilajelor, stau în frig pe drumurile patriei pentru că le-a ajuns cuțitul la os. Da, sunt tractoare, mașini de zeci, sute de mii de euro. Ce-ați fi vrut, ca în anul 2023 să se facă agricultură cu plugul tras de boi? Pentru sculele astea, scumpe, de altfel, fermierii muncesc de dimineață până noaptea și în cele mai multe cazuri nici măcar nu sunt ale lor, fiind cumpărate cu ajutorul creditelor bancare, leasingurilor. Și-au gajat casa, masa, nevasta/bărbatul, copiii, pământul ca să producă hrană.

Nu toți putem fi antreprenori și nici nu trebuie. Haideți să nu-i mai apostrofăm, să nu mai jignim fermierii! Așa cum noi ne dorim să avem în țara asta predictibilitate, stabilitate financiară, așa vor și agricultorii pentru afacerile lor.

Ar trebui să le fie rușine tuturor celor care sunt deranjați de protestele acestor oameni simpli, harnici, care-și produc banii, care mai dau de mâncare și altora (au angajați), care contribuie la bugetul țării și cărora acum le e greu și din cauza guvernanților din România, nu doar a celor de la Bruxelles.

Tuturor ne e greu din cauza clasei politice care e preocupată de propriile jocuri/interese.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Un subiect foarte des discutat și vehiculat în sfera agricolă este sensibilitatea porumbului la condițiile de climă și mediu, în special seceta și arșița, de departe cele mai agresive din punct de vedere productiv. Variațiile anuale legate de aceste fenomene sunt din ce în ce mai vizibile, cu o amprentă puternică asupra producțiilor obținute în ultimii cinci ani. Iar lucrurile se complică și se diversifică pe măsură ce anii trec.

Dacă până acum 20 ani se discuta doar despre secetă, mai recent despre arșiță, acum apar noi provocări, precum creșterea temperaturilor nocturne, deoarece în 2023 s-a înregistrat un număr record de nopți cu temperaturi peste 20°C, lucru ce impactează clar producția. Cu siguranță putem adăuga și alte probleme, precum deșertificarea, creșterea temperaturilor medii anuale etc.

Toate acestea se adaugă și altor provocări cărora fermierii trebuie să le facă față, precum prețurile fluctuante, modificările legislative și politicile agricole din ce în ce mai complicate. În acest context, deciziile fermierilor sunt din ce în ce mai complicate, dar cu un important impact pentru viitor.

Ce putem face? Cum putem alege produse pretabile?

Un studiu recent și foarte complex din SUA a demonstrat clar cât de importantă este alegerea hibridului/geneticii de porumb, acest aspect ocupând locul 3, după vreme și fertilizare.

Alegerea hibridului potrivit este responsabilă pentru minimum 20% din producție. Deci, contează mai mult decât se așteaptă majoritatea fermierilor.

De aproximativ zece ani fermierii din România au un partener de nădejde la cultura de porumb – Optimum^® AQUAmax^®, cu siguranță cel mai cunoscut brand pentru porumb boabe, nu doar în Europa, ci pe orice piață de porumb boabe din lume, fiind de departe brandul preferat al fermierilor.

Ce anume a determinat popularitatea și încrederea acordată?

Foarte simplu: Stabilitatea și Adaptabilitatea, două caracteristici extrem de importante în contextul actual, obligatoriu de avut în vedere când selectăm produsele pentru înființarea noilor culturi.

În cadrul testărilor RITAC, testări independente, în condiții și locații variate din toată țara, au fost demostrate cele două caracteristici ale hibrizilor de porumb Pioneer. Mai exact, anul acesta grupa cea mai importantă de maturitate, 300 – 400 FAO, ce ocupă peste 65% din suprafața cultivată, a fost testată în opt locații, cu cei mai performanți 58 de hibrizi, în condiții de neirigat, pe suprafața întregii țări, de la Caracal la Bârlad, de la Constanța la Arad. Producțiile medii obținute în aceste locații au variat de la 3,5 t/ha pănă la 10 t/ha.

Corteva Agriscience a participat la aceste testări cu cinci hibrizi din acest segment de maturitate, iar hibrizii Pioneer au dominat pe toate segmentele:

• Cel mai stabil portofoliu: toți cei 5 hibrizi sunt în TOP 10

• Podium complet: Locul 1 – hibridul P9889, Locul 2 - hibridul P8834, Locul 3 - hibridul P9975

• Cea mai bună medie: 8,3 t/ha

• Cea mai mică diferență între „cel mai bine poziționat hibrid” și „cel mai slab poziționat hibrid” - 413 kg/ha

• Cel mai stabil și productiv hibrid, 3 ani consecutiv - P9889

• Cel mai productiv hibrid timpuriu – P8834

Tabelul cu media pe opt locații a primilor zece hibrizi demonstrează afirmațiile de mai sus.

Este evident faptul că nu putem alege la întamplare viitorii hibrizi ce vor fi semănați. Între cel mai bun hibrid, P9889 – 8517 kg/ha și ultimul clasat, este o diferență de peste 2.500 kg/ha, ultimul hibrid ca medie din testări a înregistrat o producție de 5.990 kg/ha. Practic, alegerea corectă a hibridului în cazul de față înseamnă un spor cantitativ de 2,5 t/ha.

Chiar și în cazul în care nu compărăm extremele, ci hibridul de pe Locul 1 - P9889 cu o producție de 8.517 kg/ha, cu media testărilor – 7.456 kg/ha, în cazul hibridului Pioneer avem un avantaj de 1.061 kg/ha, suficient cât să acopere prețul total al hibridului.

Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova

P9889 - Hibrid de porumb Pioneer Optimum AQUAmax, FAO 350

P8834 - Hibrid de porumb Pioneer Optimum AQUAmax, FAO 310

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Neonicotinoidele sunt pe buzele tuturor de vreo lună, de când Ministerul Agriculturii a dat derogare pentru utilizarea lor, în acest an, la tratarea semințelor de floarea-soarelui, porumb și sfeclă. Prin urmare, s-au activat toate vocile, pro și contra, pricepuți și nepricepuți își dau cu părerea. Marea problemă pe care o văd eu e că adevărații specialiști nu ies în spațiul public cu explicații, iar cei care o fac totuși folosesc cunoscutul limbaj de lemn neînțeles nici de Măria Sa consumatorul și nici de fermier, indiferent de sectorul în care acesta din urmă activează.

La ora actuală, cele mai disputate teme din agricultura europeană sunt neonicotinoidele, organismele modificate genetic, glifosatul, reducerea folosirii produselor de protecția plantelor. Referitor la pesticide, trebuie accentuat că România folosește 700-800 grame de substanță activă la hectar, în timp ce Germania ori Franța folosește spre 3 kg/ha. V-ați întrebat vreodată de ce pe drumurile din Germania, de pildă, parbrizul mașinii rămâne curat și nu ca la noi, plin de insecte moarte? România e aproape bio, părerea mea.

Dacă oamenii de știință le-ar fi zis „biotehnologii” organismelor modificate genetic, ar mai fi existat atâtea discuții și reținere în utilizarea lor? Nu cred, pentru că în fața unui public neinformat, urechist, cuvântul bio dă bine. Oare știm cu adevărat ce înseamnă bio, cum arată bio? În opinia mea, doar sună bine și se profită mult de „bio”, la fel de „eco”.

Revenind la derogarea dată la neonicotinoide, a fost solicitarea fermierilor, iar ministrul Adrian Chesnoiu nu a luat decizia după ureche și doar pentru că i-au cerut agricultorii. Nu, șeful MADR s-a informat, a aplecat urechea la știință, și nu de acum, ci de ani buni. „Comisia Europeană a decis interzicerea utilizării uzuale a neonicotinoidelor, dar permite folosirea controlată a acestora, prin decizia statelor membre, în caz de atac al dăunătorilor. România este binecuvântată cu un sol fertil, dar, în același timp, bogat în dăunători. Doi fac ravagii în culturile de porumb și floarea-soarelui, Tanymecus dilaticollis (Rățișoara porumbului) și Agriotes spp. (Viermele sârmă). Sunt dăunători pentru a căror combatere eficientă nu există altă substanță decât insecticidul din grupa neonicotinoidelor, care se folosește pentru tratarea semințelor, tocmai pentru o limitare cât mai bună a efectelor acestor pesticide pentru mediu. Celelalte state din UE care nu folosesc neonicotinoide nu o fac pentru că e interzisă folosirea uzuală, ci pentru că nu mai au urgența cerută de Regulament, nu se mai confruntă cu acești dăunători, care pot compromite până la 30% din producție. Statele respective au eliminat acești dăunători prin instituirea în trecut a obligației de însămânțare doar cu semințe tratate cu neonicotinoide. După ce au îndepărtat această problemă, au susținut interzicerea folosirii acestui tip de pesticid. La EFSA nu există niciun studiu științific care să facă legătura directă dintre neonicotinoide și moartea albinelor. A fost prezentată o cercetare care menționează expunerea la neonicotinoide drept un posibil factor pentru decesul albinelor. Există însă două cercetări științifice aprofundate realizate de Academia de Științe Agricole și Silvice care au demonstrat că dacă tratamentul cu neonicotinoide se face sub strictă supraveghere și în dozele recomandate, nu există remanențe ale substanțelor în plantă, de natură să pună în pericol viața albinelor”, a explicat Adrian Chesnoiu.

În cazul în care nu se acorda această derogare, confruntat cu o pierdere mare de producție, fermierul ar fi fost tentat să aplice foarte multe tratamente în vegetație, ceea ce însemna un risc mult mai mare atât pentru mediu, cât și pentru albine.

Albinele au nevoie de floarea-soarelui, cum și floarea-soarelui are nevoie de albine. Apicultorii profesioniști spun că mierea de floarea-soarelui reprezintă până la 70% din producția de miere dintr-un an și fără floarea-soarelui cantitatea de miere, în cel mai fericit caz, se înjumătățește.

De ce mor albinele? Mai ales că anul trecut, spre exemplu, la floarea-soarelui nu s-au folosit neonicotinoide, pentru că nu s-a dat derogare. Am vorbit și cu apicultori, dintre cei pentru care creșterea albinelor este o afacere. Aceștia nu pe neonicotinoide aruncă vina, având în vedere că în toate rapoartele EFSA se arată că în cazul experiențelor de câmp rezultatele nu confirmă riscul asupra albinelor în urma tratamentelor semințelor. Și la albine e ca la pomi, legume sau animale, vin cu boli, nu se aclimatizează ori nu sunt îngrijite corespunzător, li se dau tot felul de produse, medicamente, fără control și fără a respecta prospectul. Așa mor albinele, de cele mai multe ori.

Țările care folosesc neonicotinoide la acest moment sunt în jur de o sută. Și nu au probleme cu reducerea numărului de albine.

Neonicotinoidele sunt medicamente pentru plante cum sunt antibioticele pentru om. Ca atare, trebuie utilizate conform prospectelor și nu de oricine. Dacă regulile se respectă, n-ar trebui să fie probleme. Nu o zic eu, ci specialiștii, pe care ar trebui să-i ascultăm până scăpăm de dăunători și până avem ce să punem în loc, ca să nu murim de foame.

Să interzicem, dar s-o facem cu cap și, atunci când avem cu ce, să înlocuim ceea ce nu dă bine în gura unui consumator urechist.

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) este îngrijorată cu privire la soarta sectorului agricol din țara noastră în următoarea perioadă, în care subfinanțarea și restricțiile la care este supus pot duce la o recesiune puternică și pot afecta grav șansele fermierilor români de a continua să producă hrană.

„Deși Guvernul României a anunțat victorios semnarea documentelor Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), protestăm împotriva neincluderii irigațiilor în acest proiect de țară care ar fi dat o șansă tocmai creșterii autonomiei producătorilor agricoli într-un moment în care schimbările climatice, producția de hrană, sănătatea și energia se află în fața unor imense provocări. Protestăm energic și ne manifestăm public dezaprobarea față de modul defectuos în care a circulat dosarul irigațiilor între cabinetele MADR, MIPE și Cancelaria Primului Ministru, fiecare instituție nefăcând altceva decât să înregistreze la registratură scrisorile repetate si proiectele depuse de Alianța fermierilor din România și, într-un dispreț total, să se derobeze de orice responsabilitate, indicând solicitanților, pe parcursul a câtorva luni, să se adreseze altor instanțe”, transmite APPR.

Marți, 19 octombrie 2021, Parlamentul European a votat în sesiune plenară la Strasbourg propriul raport menit să mărească nivelul de ambiție în implementarea strategiei „De la fermă la consumator”. APPR trage un semnal de alarmă asupra rezultatelor studiilor de impact și asupra măsurilor care să ducă la atingerea țintelor prevăzute în această strategie, studii publicate în decursul ultimelor luni. Concluziile la care au ajuns mai multe universități europene prestigioase, asociații de industrie, precum și Centrul Comun de Cercetare (Joint Research Center, JRC) al Comisiei Europene prefigurează un scenariu sumbru pentru producția de hrană și energie a UE, atât pentru cei care produc, cât și pentru cei care consumă. „Cele două strategii, ale căror ținte cantitative sunt reflectate deja în recomandările Comisiei către statele membre cu privire la construirea viitoarelor Planuri Naționale Strategice (PNS), au un mare potențial de a afecta mediul agricol și producția”, susține APPR. Analiza include utilizarea pesticidelor, o reducere a excedentului de nutrienți, o creștere a suprafeței în agricultura ecologică și o creștere a suprafeței dedicate elementelor de peisaj pentru creșterea biodiversității. Indiferent de scenariile luate în considerare, efectul acestor strategii va fi o reducere fără precedent a capacității de producție a UE (cel puțin între 5 și 15%, în funcție de sector) și a veniturilor fermierilor, din cauza unei creșteri nete a costurilor de producție cu 10%. De asemenea, se estimează măriri importante ale prețurilor la consumator, fără a mai vorbi de faptul că aceste strategii ar putea duce la o reducere de 28% a emisiilor de GES din sectorul agricol până în 2030, dar mai mult de jumătate din acesta va duce la scurgeri de durabilitate echivalente către țări terțe, din cauza pierderii producției în UE.

Sute de milioane de euro pot fi pierdute anual de România

Sectorul cerealelor va fi cel mai afectat, spun specialiștii. Producătorii agricoli din Uniunea Europeană nu vor putea continua să producă hrană în Europa, iar UE va deveni importator net de produse agricole si alimentare.

„Consumatorii din întregul bloc UE ar trebui informați clar că, dincolo de vocabularul de plastic care umple spațiul public, din care nu lipsesc termeni precum sustenabilitate, reziliență, arhitectură de înverzire…, de fapt li se cere să-și modifice drastic dieta și să plătească prețuri mai mari pentru ceea ce consumă. În mod special ar trebui avertizați consumatorii din statele membre cu un PIB/capital scăzut, precum România, în care cheltuielile totale ale gospodăriei pentru produse alimentare ajunge, conform Eurostat, la 27%, adică dublu față de majoritatea vechilor state membre. Nu în ultimul rând, ne manifestăm profunda îngrijorare cu privire la modul în care obligațiile legate de alocări pentru mediu și climă vor fi transpuse în măsuri legislative. Rămânem foarte vigilenți în ceea ce privește condiționalitatea, astfel încât să nu se excludă zonele productive de la producția agricolă, ci să se dezvolte infrastructuri agroecologice la un nivel adecvat, pentru a încuraja desfășurarea acestora”, arată Asociația Producătorilor de Porumb.

În ceea ce privește ecoschemele, care vor avea o alocare obligatorie de 25% din totalul fondurilor din Pilonul I (Plăți directe), acestea reprezintă un punct critic în noua PAC, deoarece, dacă nu sunt concepute adecvat și adaptat pentru realitatea pedoclimatică, socială și economică din România, pot duce la neutilizarea a peste 400 milioane euro anual. Mai mult, deși statele membre trebuie să finalizeze propunerile pentru Planurile Naționale Strategice până la sfârșitul anului, în România, dialogul civil asupra ecoschemelor încă nu a început, iar experiența arată că procesul de consultare a părților este complex și cere timp. Piederea acestei finanțări, parte integrantă din plățile directe, poate avea efecte devastatoare asupra fiecărei exploatații agricole, în condițiile în care plata de bază pentru susținerea veniturilor continuă să se situeze sub media UE până la sfârșitul întregii perioade de programare.

„Subliniem că APPR  nu vrea să renunțe la obiectivele stabilite clar în serviciul unei agriculturi durabile, capabile să facă față provocărilor climatice, ci dorește ca instituțiile UE să aibă o abordare echilibrată, pragmatică, care să protejeze agricultura europeană și să înceteze să penalizeze proprii producătorii prin distorsionarea concurenței. Tragem, așadar, un puternic semnal de alarmă și reiterăm faptul că refuzăm să ne sacrificăm capacitatea de a furniza hrană Europei asistând pasivi la scoaterea noastră de pe piață! Dați agriculturii europene șansa de a-și exploata potențialul! Astăzi, mai mult ca niciodată, și consumatorii trebuie să se exprime și să înțeleagă că doar împreună putem găsi soluții pentru a garanta securitatea și siguranța alimentară.”

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Peste 500 de fermieri au participat la „Sfatul Grânarilor – Sărbătoarea Florii Însorite”, prima ediție a celui mai mare eveniment agricol din zona Moldovei, care a avut loc pe 14 septembrie 2021, în județul Iași, la Podu Iloaiei, pe o platformă agricolă pusă la dispoziție de Grupul de firme Panifcom. Evenimentul, o adevărată expoziție în aer liber dedicată florii-soarelui, a fost organizat de Agrisol România în parteneriat cu Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași.

În această zi frumoasă de toamnă, agricultorii care au ajuns la „Sărbătoarea Florii Însorite” s-au bucurat de revederea în câmp. Dornici de discuții, de schimb de experiență, cum se spune, fermierii au avut posibilitatea să se informeze, să afle noutăți, să interacționeze cu furnizorii de input-uri prezenți cu standuri. Totodată, un plus al evenimentului l-au constituit demonstrațiile practice cu utilaje agricole. La final a avut loc o dezbatere în cadrul căreia s-au abordat teme actuale, de interes, cum ar fi Green Deal și Farm to Fork.

Toți fermierii care au stat până la finalul evenimentului au primit cadou din partea Agrisol un bidon de 5 litri de Inspire – un concentrat de nutrienți care se aplică pe semințe de orice cultură (rapiță, grâu, orz, orzoaică, floarea-soarelui, porumb, soia, în legumicultură etc.) înainte de a fi semănate.

De asemenea, fermierii au fost informați despre lansarea Programului „Bunăstarea”, ce permite acestora, într-un an cu rezultate bune, să dea la schimb pe îngrășăminte un pic din producția lor la un preț mult mai mare decât cel ce se oferă în bani.

Agrisol este brandul de îngrășăminte al Romchim Protect Bacău, companie românească 100%. Divizia Agrisol, susțin reprezentanții Romchim Protect, s-a dezvoltat în ultimii doi ani prin crearea de produse adaptate nevoilor și posibilităților financiare ale fermierilor.

„Agrisol România a recomandat la înființarea platformei de floarea-soarelui de la Podu Iloaiei aplicarea a două produse, respectiv Cereal Max și Azosulf, rezultatele pe care le-au obținut companiile producătoare de sămânță atestând faptul că ceea ce recomandăm noi este ceea ce trebuie. Fermierul care are acest teren în exploatare l-a preluat acum un an, cu un agrofond redus. Din păcate, tehnica nu a permis ca semănatul să se facă în perioada tocmai optimă, ci ceva mai tărziu. Când s-a făcut recoltarea, pe 11 septembrie a.c., anticipam un rezultat câștigător de 2,7 – 2,8 tone/ha. Aici avem o tehnologie cu 150 kg de Cereal Max la hectar și 100 de kg de Azosulf plus două tratamente foliare, astfel încât cultura să ajungă la o producție peste așteptări”, a spus consultantul de business Agrisol România, Marius Gîrbea. El a punctat că Agrisol înseamnă curaj, asumare, un pic de nebunie, materie primă de foarte bună calitate și oameni smart. „Agrisol mai înseamnă aproape 50 de oameni care lucrează în fabrică, în două schimburi, înseamnă foarte multă pasiune și o promisiune pe care o facem fermierilor, aceea că de la noi vor avea întotdeauna doar calitate”, a precizat Marius Gîrbea.

Partener platformă agricolă: Grupul de firme Panifcom

Producători semințe: Ciproma SEM, Corteva Agriscience, Syngenta România, Donau Saat România, Expert Agribusiness - Semințe și pesticide - Fundulea, INCDA Fundulea, KWS România, Lidea România, Maisadour Semences România, Nuseed România

Expozanți: Agritehnica, Agro-Est Muntenia, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, Cronos, Campion Broker Galați-Cristina Bogoiu, Dicor Land - Utilaje Agricole, Green Expert, IPSO Agricultură, Prutul SA

Foto: Mihai Cracană (Botoșani) și Revista Fermierului

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români lansează programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”, care are ca obiectiv sprijinirea fermierilor interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor, în contextul marilor schimbări generate de reforma Politicii Agricole Comune, aplicarea Pactului Ecologic European și riscurile pentru agricultură asociate schimbărilor de mediu și climă.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” oferă cursanților studii de caz aplicate, evidențiind instrumente de management validate pentru gestiunea schimbărilor și a riscurilor, alese în raport cu tendințele actuale în agricultură. Acest aspect vizează includerea digitalizării și a reglementărilor de mediu precum Pactul Ecologic European, Strategia Biodiversitate și Farm to Fork la nivelul fermelor europene competitive. În același timp, o altă direcție strategică a programului este crearea unui plan de dezvoltare sustenabil a propriei afaceri agricole, în contextul noii Politici Agricole Comune, care să le permită fermierilor români păstrarea unui echilibru financiar în perioada 2021-2027.

„Agricultura românească beneficiază de un potențial extraordinar de creștere, dacă sunt lansate acțiuni care să transforme unele dezavantaje structurale și sistemice în oportunități de dezvoltare. Creșterea anuală de peste 10% înregistrată de România la nivelul producției agricole și randamentului în ultimii zece ani, ritmul rapid în care s-au implementat cele mai noi tehnologii agricole, trecerea către activități legate de agricultură cu valoare adăugată ridicată solicită un nivel ridicat al competențelor antreprenoriale ale fermierilor care conduc afacerile agricole în România. În cadrul acestui program, fiecare participant va construi un plan de dezvoltare a propriei afaceri sub îndrumarea celor mai buni traineri și specialiști cu care colaborăm”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” începe pe 3 noiembrie 2021

Programul este recomandat fermierilor activi, cu minimum cinci ani de experiență managerială, interesați să-și dezvolte competențele în administrarea afacerii și să dobândească un set de instrumente de management și de analiză a propriei afaceri, sub coordonarea specialiștilor programului, cu impact imediat în creșterea performanței afacerii agricole.

Fermierii interesați pot completa formularul de înscriere pe site-ul Clubului: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0/, în perioada 26 august – 19 septembrie 2021. Anunțarea candidaților selectați se va face pe 27 septembrie 2021. Între 27 – 30 septembrie 2021 se completează fișa de profil pentru fermierii participanți, iar cursurile încep pe 3 noiembrie 2021.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” este dezvoltat cu companii de training cunoscute din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Programul se desfășoară pe o perioadă de cinci săptămâni, în intervalul 3 noiembrie 2021 – 5 februarie 2022. Cursurile vor avea loc la sală, la București și pe online.

Curricula Program

Programul cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: Agricultura digitală; Simulări de business; Managementul strategic al fermei; Relația cu furnizorii și lanțul de aprovizionare - distribuție (Supply chain); Managementul vânzărilor și negocierea contractelor; Fizionomie și comportamente - putere de negociere în funcție de interlocutor; Accesare fonduri europene; Managementul riscului și asigurările agricole; Direcțiile europene privind noua Politică Agricolă Comună; Modele sustenabile de afaceri agricole, din perspectiva noii Politici Agricole Comune; Antreprenoriat în mediul V.U.C.A. (Volatilitate, Incertitudine, Complexitate, Ambiguitate); Simulare strategii de business; Comerț cu cereale; Marketing în agribusiness; Afacerea agricolă de familie; Fiscalitate și contabilitate fermă; Legislativ.

Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz dezvoltate pe baza situațiilor concrete cu care se confruntă fermierii în activitatea curentă. Transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin raportare permanentă la propria afacere.

În funcție de nevoile de instruire și de specificul fermei, participanții au posibilitatea să opteze pentru o sesiune personalizată de cursuri, prin aprofundarea subiectelor de interes în cadrul cursurilor opționale.

Taxa de participare include strict valoarea cursurilor susținute de partenerii educaționali și costurile administrative (închiriere sală, prânz, două coffee break-uri/zi).

Mai multe detalii despre programul „Antreprenor în Agricultura 4.0”, puteți afla accesând link-ul: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0/, pe e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 0749.999.921.

Odată cu comunicarea oficială a Comisiei Europene către Parlamentul European din data de 20 mai 2020, prin care se făcea publică strategia dorită a se implementa și cunoscută sub numele de ,,Farm to Fork”, s-au lansat și câteva obiective ambițioase privind modularea tehnologiilor agricole, iar unul dintre acestea este reducerea consumului de pesticide cu 50% până în anul 2030.

În altă ordine de idei, a apărut și opinia, din ce în ce mai puternic și mai larg manifestată în rândul fermierilor și organizațiilor profesionale ale acestora, că această dorință (cel puțin în prezent) va afecta în mod fundamental competitivitatea și durabilitatea fermelor europene în raport cu cele din alte țări, mai ales cele din America.

Toată această formulare se regăsește, mai exact, într-o mică alocare de spațiu din cadrul comunicării, unde se arată: ,,Comisia va lua măsuri suplimentare pentru a reduce cu 50 % nivelul general de utilizare și de risc al pesticidelor chimice, precum și pentru a reduce cu 50 % utilizarea de pesticide mai periculoase, până în 2030. Pentru a deschide calea către alternative și pentru a menține veniturile fermierilor, Comisia va lua o serie de măsuri.” (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European din 20.05.2020).

Dar, din păcate, așa cum este obiceiul birocratic al funcționarilor europeni, atunci când nu este foarte clar cum se dorește a se face un lucru sau nu se cunoaște exact tipul de răspuns, sau intensitatea acestuia din partea celor care vor trebui să implementeze măsura, se merge pe un sistem de a ,,se arunca năvodul” pentru a se vedea ce se întâmplă ulterior, modalitate aplicată și în acest caz. Spun acest lucru deoarece în mod oficial nu există încă nicio comunicare publică cum se va implementa măsura și care vor fi procedurile, dar voi reveni mai jos la aceste aspecte.

Am arătat, cu altă ocazie, că la fel cred că se întâmplă și în cazul dorinței Comisiei de a se ajunge ca 25% din suprafața agricolă europeană să fie cultivată ecologic sau nivelul de folosire a îngrășămintelor chimice să scadă cu 40%, obiective de apreciat și de dorit a fi implementate în condițiile schimbărilor climatice globale, dar care cred că vor fi fără finalitate, dacă nu se vor implementa la nivel global, nu doar european, aspect care nu este chiar simplu de realizat.

Dar astăzi mi-am propus să discutăm niște cifre simple, referitoare la consumul de pesticide raportate la terenul agricol (include teren arabil, teren cultivat cu vii, legume, livezi, etc. și pășunile, și fânețele), cifre care sunt prelucrate după informațiile oficiale din FAOSTAT și au în vedere perioada 1990-2018, deci aproape 30 de ani.

Pentru a putea face niște comparații cât mai sugestive, am făcut 4 grupe de țări, una a celor cu tehnologii ,,libere”, adică unde se folosesc pe scară largă inclusiv tehnologiile OMG (modificate genetic), și am în vedere Argentina, Brazilia și SUA.

A doua grupă este reprezentată de forțele agricole din vestul Europei și mă refer la Franța, Germania și Belgia, apoi, a treia grupă, un număr de țări din centrul și estul Europei comunitare, și am avut în vedere Austria, Ungaria, Bulgaria și România, și ultimul grup este cel al țărilor care sunt deja forțe agricole din punctul de vedere al producțiilor totale de produse agricole, nu și al tehnologiilor (încă), sau mai exact al randamentelor la hectar, și aici am avut în vedere Rusia și Ucraina.

Cifrele prezentate se referă la kilograme de substanță activă, așa cum este clasificarea FAO, fără a se preciza alte date sau forme de comparație, deci pot apărea aici anumite nuanțe, cum ar fi folosirea pesticidelor sulfonilureice, caracterizate prin aplicarea de doze foarte mici, de până în 100 gr de produs comercial/ha, ceea ce în mod normal influențează consumul raportat la hectar, dar acestea sunt datele.

Analizând datele din tabelul nr. 1, vom observa în cazul Argentinei și al Braziliei o creștere a consumului de pesticide între anii 1990-2010, cu peste 750%, adică asta arată că aceste țări au parcurs o fază de dezvoltare puternică a agriculturii și având un vârf al consumului în anul 2010, după care a urmat o relativă plafonare a consumului de pesticide.

Această creștere a consumului s-a înregistrat inclusiv între anii 2000 și 2005, perioadă de introducere și dezvoltare a culturilor modificate genetic, în special la soia și porumb, care, contrar multor opinii, nu au adus o reducere a consumului de pesticide, în condițiile în care de exemplu cultura de soia modificată genetic a ajuns să reprezinte peste 20% din suprafețele totale de cultură din Argentina sau Brazilia.

În comparație, se poate vedea maturitatea agriculturii americane, care între 1990 și 2018 are variații extrem de mici ale consumului total de pesticide, chiar și în perioada ulterioară dezvoltării culturilor modificate genetic, aspect care pentru mulți poate constitui o surpriză, în sensul că o agricultură destul de ,,hulită” din punctul de vedere al protecției mediului are alte realități în raport cu percepțiile noastre.

Dacă trecem Atlanticul, vom constata în vestul Europei că în cazul țărilor precum Franța, Germania și Belgia, realitățile se schimbă, iar consumul de pesticide apare mult mai ridicat, cu vârful de consum în cazul Belgiei, unde consumul este în jurul a 5 kg substanță activă/ha teren agricol.

În plus, în ultimii ani tendințele în cazul acestor țări (Franța, Germania și Belgia) nu sunt clar manifestate și nu se poate afirma că are loc cu adevărat o reducere a acestui consum în vreuna din cele 3 țări menționate, cu toate presiunile de mediu existente în societate.

Dacă comparăm țările din vestul Europei cu cele din America, am considera la prima vedere cum consumul de pesticide este clar mai mare în cazul țărilor europene, dar vom vedea mai jos că realitatea trebuie analizată luând în calcul și un alt factor extrem de important, respectiv ponderea suprafeței arabile din total suprafață agricolă.

Analizând țările din centrul și estul Europei, vom constata în cazul Austriei că în ultimii doi-trei ani a înregistrat o creștere accelerată a consumului de pesticide, cu peste 35%, fapt dat de suprafețele însemnate de rapiță, unde consumul de pesticide este ridicat, iar interzicerea neonicotinoidelor pare a influența în mod semnificativ creșterea consumului de insecticide (vom reveni cu un articol pe această temă).

Nu trebuie să uităm că asistăm la această creștere în condițiile în care Austria este și campioana europeană a suprafețelor lucrate ecologic și care reprezintă 25% din suprafața agricolă, dar impactul este neglijabil asupra consumului de pesticide, fiindcă suprafețele ecologice sunt reprezentate de pășuni alpine care oricum aveau un consum mic de pesticide și în agricultura convențională.

Apoi, dacă mergem mai departe, vom constata în cazul Ungariei că a existat o tranziție  de la agricultura de stat a anilor `90 la noua agricultură privată pe baze capitaliste, care s-a manifestat ca principiu în cazul tuturor țărilor foste comuniste și, normal, a influențat și consumul de pesticide în agricultură.

Diferența este dată de faptul că în cazul Ungariei s-a atins cel mai scăzut consum de pesticide în jurul anului 2000, după care a avut loc o creștere accelerată a acestuia, urmată de o stabilizare relativă în cazul ultimilor 20 de ani, ceea ce se coroborează cu nivelul atins de agricultura ungară, unde tehnologia se aplică mult mai uniform între exploatațiile mici și mari.

Surprinzător, Bulgaria se aseamănă din acest punct de vedere destul de mult cu Ungaria, cu mențiunea că acum consumul de pesticide este mult mai mare decât cel moștenit din perioada comunistă, iar vecinii de la sud de Dunăre au turat motoarele de dezvoltare a sectorului agricol cu mult mai mult decât în cazul României.

Amintind de România, este de menționat că nu am reușit la acest moment, la 30 de ani de la Revoluție, să atingem măcar 40% din consumul de pesticide de atunci și asta nu datorită aplicării unor tehnologii de top, ci doar datorită incompetenței politice de a gestiona acest sector și unde tot felul de neaveniți au ocupat scaunele de demnitari, nereușind să pună bazele agriculturii pe fundații serioase, astfel încât pe mai mult de jumătate din suprafața agricolă a țării tehnologiile aplicate sunt de-a dreptul rudimentare.

Totuși, putem fi ,,mândri” că nu suntem singura țară incapabilă de evoluție în domeniul agricol și o situație asemănătoare este și în Ucraina, unde, la fel ca și la noi, abia au atins 50% din consumul de pesticide din anii ‘90. La acest tandem de țări se adaugă Rusia, care prost a lucrat și lucrează în continuare terenul agricol, dar, timid, se manifestă o tendință de creștere a acestui consum de pesticide. În cazul Rusiei și în cel al Ucrainei, doar volumul producțiilor este impresionant, nicidecum gradul de intensivizare a producției, situație cu care ne mândrim și noi că suntem mari și tari, dar doar ca volum al producțiilor de porumb, grâu sau floarea-soarelui, nu și ca randamente la hectar, adică, cum era o vorbă, mușchi are, cap ce-i mai trebuie.

Un alt aspect de care s-a ținut seama în analiză (așa cum am menționat și mai sus) este ponderea terenului arabil din total teren agricol, indicator care va permite o analiză mai obiectivă a comparațiilor între consumurile țărilor din America cu cele din Europa, de exemplu.

Importanța acestui indicator apare din faptul că în cazul țărilor din America, ponderea terenului arabil din total teren agricol  este mică, cum ar fi în Argentina, de circa 23%, în Brazilia, de 26%, iar în cazul SUA ponderea este medie, adică de circa 44%. Adică, mai simplu spus, acest indicator arată că în principal restul terenului agricol este folosit pentru creșterea animalelor prin pășunat, unde consumul de pesticide este foarte redus și apoi mai poate fi folosit într-o mai mică măsură pentru alt fel de culturi, cum sunt livezile, viile sau terenurile pentru legumicultură.

O altă observație contrară miturilor frecvente este reprezentată de faptul că suprafața agricolă totală în Argentina și Brazilia a crescut în ultimii 30 de ani cu cifre între 3 și 6%, adică foarte mici la orizontul de timp, cu toate că defrișările din Amazonia sunt puse în cârca agriculturii (repet, cifrele sunt de la FAOSTAT), dar nu cred că pe drept, după aceste date.

Dacă ne întoarcem în Europa, prin comparație, ponderea terenului arabil din total teren agricol în cazul unor țări cum sunt Franța, Germania sau Belgia oscilează între 62 și 70%, la care se adaugă suprafețe intensiv lucrate, cum sunt plantațiile de pomi, vii, sau legume și unde consumul de pesticide este accentuat datorită numărului mare de tratamente și care influențează semnificativ consumul total de pesticide.

În cazul în care consumurile de pesticide le-am raporta doar la terenurile arabile (cum se vede în tabelul nr. 2), constatăm că diferențele între consumurile totale de pesticide la țările din America de Sud și Nord comparativ cu Europa de Vest se schimbă, în sensul că în Argentina și Brazilia consumul de pesticide pe hectarul de teren arabil este mai mare decât în Franța sau Germania, cu toate că în cazul primelor țări culturile modificate genetic ocupă ponderi foarte importante.

Campionii consumului de pesticide în situația noastră rămân fermierii belgieni, în timp ce chiar și cu acest indicator luat în calcul,  consumul agriculturii americane este la nivelul agriculturii din Ungaria sau Austria, asta pentru că intensivizarea culturilor de cereale păioase (de exemplu) nu este stimulată, iar producțiile sunt la nivelul a 3.500 kg/ha, comparativ cu medii de peste 7.000 kg/ha în țări ca Franța, Germania sau Belgia, aspect care se întâlnește și la alte culturi.

Fără a avea pretenția adevărului absolut, cred că aceste prime cifre merită atenție măcar prin faptul că ridică niște semne de întrebare în raport cu eficiența culturilor modificate genetic asupra reducerii consumului de pesticide, fără a se discuta de sistemele tehnologice globale. Nu vorbim aici de eficiența economică și nici de ușurința aplicării acestor tehnologii, unde realitatea poate și este alta, dar din punctul de vedere al dorinței de mediu a Comisiei europene lucrurile sunt discutabile și cred că trebuie făcută o analiză mai profundă a implicațiilor.

Un alt aspect este că la acest moment agricultura americană pare a fi cea mai echilibrată  din punctul de vedere al acestui consum și cred că au găsit un echilibru între tehnologiile convenționale, sistemele de cultură a plantelor OMG și au început și dezvoltarea suprafețelor ecologice. Statul a înțeles că anumite culturi mai bine le subvenționează decât să le dezvolte productivitatea în dauna unor costuri de mediu și am arătat mai devreme situația culturii de grâu.

Fără a continua dezvoltarea subiectului în acest material care este limitat ca spațiu, îmi pun totuși întrebarea cum se va reduce consumul de pesticide în Europa comunitară? Doar prin simpla reducere cu 50% atât la cei care aplică peste 8 kg substanță activă la hectar, cât și la cei care abia aplică un kg la hectar, cum este cazul României? Care vor fi criteriile de raportare și comparație între agriculturile mature din vestul Europei cu cele în curs de formare din est? Sau cum vom rezista în fața competiției unor țări ca Brazilia și Argentina, care au și consumuri ridicate de pesticide, dar utilizează și culturi modificate genetic? Își va permite Europa să reducă productivitatea la culturi de genul cerealelor păioase, al rapiței sau al sfeclei de zahăr, care au un consum foarte ridicat de pesticide, doar pentru a-și îndeplini ambițiile de mediu, care nu sunt foarte clar și hotărât asumate de alte țări mari producătoare în agricultură?

România ca să își atingă potențialul agricol se estimează că ar trebui să aibă un nivel de consum ca Franța sau Germania, ceea ce ar însemna să înregistrăm o creștere de peste patru ori față de consumul actual, dar oare când ar fi posibil acest lucru, în condițiile în care mai adunăm lucerna cu furca sau săpăm manual porumbul?

Deocamdată, noi, cei mulți care activăm în domeniul agriculturii, nu știm nici ce se dorește și nici cum se dorește, dar, din păcate, nici nu are cine să întrebe aceste lucruri. Poate se va înțelege odată că nu fermierul mic sau mare este problema, ci cine îi ajută și pe unii, și pe alții. În cazul nostru, toți se ajută singuri, cum pot, fiindcă nu are cine altcineva.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Problemele europene încep să dea în clocot în ultima perioadă, iar în cazul nostru cele mai stringente sunt cele având ca subiect negocierile privind viitoarea politică europeană (PAC) și asociate cu politicile de reformă climatică reunite sub numele de Green Deal. Ambele mergând din ,,gard în gard” ca parcurs instituțional, deoarece Comisia Europeană nu reușește încă să își impună punctul de vedere în fața țărilor rebele, multe din estul Europei, privitor la vastul program de „reforme și binefaceri”, atât de dorit de marii contribuitori gen Germania, Franța sau Olanda.

Doar că sub poleiala deja tradițională a „binefacerilor” care se vor abate asupra agriculturii europene și care în mod constant sunt scoase în față de Comisia Europeană, precum zestrea unei fete de măritat, stau aceleași interese pe la colțuri șoptite și care nu întotdeauna au la bază fundamente tehnice, științifice sau economice, ci doar simple interese politice de a justifica direcționarea unor sume importante de bani spre domenii care nu se mai bucură neapărat de acceptabilitatea contribuabilului european, iar în cazul nostru vorbim de agricultură. Dar vom reveni mai jos asupra acestui aspect.

Din ce în ce mai multe voci, atât politice cât și ale asociațiilor profesionale ale fermierilor europeni (gen COPA –COGECA) sau a celor din industria alimentară, arată că aplicarea în agricultură a măsurilor din programul de reforme cunoscut sub numele de Green Deal, nu va avea efectele scontate, iar aplicarea acestuia este foarte posibil să ducă la scăderea competitivității în fața concurenței din alte țări, situație deja din ce în ce mai des întâlnită. Deja fermele europene „gâfâie” pe multe piețe în fața competiției globale, mai ales în raport cu SUA și America de Sud (Brazilia și Argentina în special) unde plantele modificate genetic (OMG) sunt la liber și ajută la reducerea costurilor, dar și cu Rusia și Ucraina unde costurile de producție sunt mult mai mici datorită resurselor ieftine (motorină și îngrășăminte).

Semnalele din ce în ce mai dese apărute în spațiul public arată că într-adevăr sunt necesare măsuri de limitare a poluării, inclusiv pentru cea provenită din agricultură, dar la modul cum este pusă acum problema se va face doar în dauna agricultorilor europeni și în condițiile în care aplicarea acestor măsuri nu vor fi obligatoriu preluate și de ceilalți mari producători agricoli din lume, ceea ce va duce la dezechilibre economice și sociale majore, concretizate în creșterea numărului de falimente a fermelor europene, proces care și așa este la cote înalte în foarte multe din țările comunitare (Franța, Germania, Belgia etc).

În plus, cu toate că nu se recunoaște, tot acest program de reforme pentru reducerea impactului climatic, dorit a se implementa de către Europa comunitară, nu înseamnă că va duce la condiții de trai mai bune din punct de vedere al poluării pentru europeanul de rând, fiindcă există un adevăr simplu care ține de meteorologie și care spune că aerul încă mai circulă sub formă de curenți, iar aerul de noi împrospătat va pleca poate în Asia și de acolo va veni altul mult mai „înmiresmat” de rezultatul creșterii economice pline de avânt al tigrilor asiatici conduși de leul chinezesc.

 „Să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”

Una din principalele dorințe ale Comisiei Europene legate de aplicarea Green Deal în agricultură are ca obiectiv creșterea suprafeței alocate agriculturii ecologice la un procent mediu de 25% din suprafața agricolă comunitară până în anul 2030 în condițiile în care la acest moment media europeană este undeva în jurul a 8,5% (după datele Comisiei Europene 2020).

Dacă analizăm un pic ultimii zece ani și lăsăm la o parte prezentările bombastice ale propagandei (care așa cum stă bine oricui, este prezentă și la Bruxelles) vom constata că această suprafață a agriculturii ecologice la nivel comunitar a crescut în această perioadă cu 66%, ceea ce la prima vedere poate însemna ceva impresionant, dar în realitate reprezintă o creștere a suprafeței de la circa 5% acum zece ani la cei 8,5% în prezent și astfel deja lucrurile se schimbă radical, iar creșterea nu mai are același impact de percepție. Așa constatăm că matematica chiar dacă este exactă, modul de prezentare poate fi flexibil, iar percepția influențată după caz dar în funcție de anumite interese.

Adică, așa cum făceau și vechii activiști de partid din vremurile nu prea demult apuse, acum ne propunem la nivel de politică agricolă principiul ,,să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”, adică ce nu am reușit să facem în ultimii 20 de ani să zicem, vom face acum în 9 ani, până la deja fatidicul an 2030.

Dar ce înseamnă acum agricultura ecologică în Europa comunitară?

Avem acum pentru agricultura ecologică un procentaj de 8,5%, care reprezintă circa 15,3 milioane ha și care, după estimările interne ale CE, vor ajunge în anul 2030 la circa 15-18%, ceea ce ar însemna circa 30-33 milioane ha, așa cum este prezentat într-un material din Actu Environnement (26.03.2021), deci departe de ținta propusă de 25%, care ar fi reprezentat undeva la 45-48 milioane ha.

Dacă facem o analiză pe țări vom constata că printre campionii ,,probei” de agricultură ecologică la acest moment sunt ,,mari forțe agricole” gen Austria (25% din SA – suprafața agricolă), Lituania (14,5% din SA), Estonia (20,6% din SA), Suedia (20,3% din SA), Finlanda (13,5% din SA), iar ,,începătorii în ale agriculturii” gen Germania sau Franța au în jurul a doar 7% din SA, iar țări gen Polonia, Olanda, Ungaria sau România au între 2 și 3% din SA (date EUROSTAT 2020).

Acum, dacă mergem mai departe vom constata că pentru Austria (lucru valabil și pentru alte țări) creșterea suprafeței ecologice a fost mai simplă, fiindcă transformarea pajiștilor alpine (iarna acestea fiind multe dintre ele pârtii de schi) în suprafețe ecologice nu este la fel de dificil de realizat ca transformarea suprafețelor de cultură vegetală sau cele pomicole de exemplu.

În acest caz ce ar fi de făcut? Chiar Comisia Europeană a stabilit un plan de 23 de măsuri aferent implementării a trei axe, respectiv stimularea consumului de produse ecologice deoarece sunt necesare venituri ale populației mai ridicate fiindcă costurile de producție sunt mult mai mari, apoi creșterea producției care nu se poate realiza la fel de rapid ca în agricultura convențională și nu în ultimul rând durabilitatea activității, deoarece vulnerabilitatea fermelor ecologice este mult mai mare într-o piață concurențială (Le Figaro, martie 2021). Cum vom reuși realizarea obiectivelor celor trei axe, încă este un mister la acest moment, dar în mod sigur se vor aloca bani frumoși din bugetul comunitar.

Pornind de la aceste trei axe, vom constata că principalele piețe europene pentru produsele ecologice la acest moment sunt Germania cu circa 12,5 miliarde euro, urmată de Franța cu circa 11,5 miliarde, Italia și Danemarca cu 4,5 și respectiv 2 miliarde euro, deci în toate cazurile vorbim de țări cu nivel de venit ridicat al populației (Euroactiv 2020).

În altă ordine de idei și în același timp ca un paradox, creșterea rapidă a producției ecologice cred că va fi posibilă doar cu ajutorul biotehnologiilor, deoarece actualele variante de tehnologii ecologice pentru producția vegetală pe scară largă sunt destul de limitate. La ora actuală discutăm de posibilități reale de producție ecologică în ceea ce privește carnea de vită, de pui, ouă, lactate și într-o oarecare măsură legumele, mai ales în spații protejate, dar în toate cazurile la prețuri care nu sunt accesibile pe scară largă în țările din est și nu numai. Chiar credem că românii, ungurii, polonezii, bulgarii sau categoriile de populație europeană cu venituri mai modeste se vor înghesui în a achiziționa ,,miraculoasă hrană ecologică” astfel încât să susțină o astfel de creștere?

De ce se insistă pe acest domeniu, cu toate problemele enumerate?

Așa cum se arată în din ce în ce mai numeroase luări de poziție la nivel politic sau agricol, este vorba de a căpăta legitimitate în fața contribuabilului european privitor la modul de cheltuire a banilor destinați agriculturii. Este foarte dificil să vii acum să spui acestora că trebuie mai mulți bani pentru finanțarea fermelor europene care se caracterizează prin suprafețe medii mici și vorbim în cazul țărilor mai așezate de circa 23 ha în cazul Spaniei, apoi circa 60 ha media pe fermă în cazul Franței și al Germaniei și ajungând la circa 140 ha în cazul Cehiei. Pentru comparație suprafața medie a fermei în România, Ungaria, Polonia, Grecia este de 3-8 ha.

Atunci, pentru justificarea bugetelor în creștere pentru subvenții trebuie ,,vândută” o poveste, iar în cazul nostru este cea a protecției climatice, a unei mâncări mai sănătoase, probleme care sunt reale, dar nu vor fi posibile măsuri eficiente fără un acord la nivel mondial, iar orice măsuri unilaterale nu vor rezolva problema, ci vor permite altora să polueze mai mult.

Marii contribuitori din vest au probleme numeroase cu stabilitatea și supraviețuirea fermelor datorită suprafețelor mici ale acestora și în comparație cu țările din est, nu au un segment dezvoltat al fermelor mari (în Bulgaria, Ungaria, Polonia și România fermele mari lucrează între 35-60% din suprafețele agricole ale țărilor respective), care să fie competitive pe piețele internaționale în raport cu Rusia și Ucraina sau America de sud, iar atunci mirajul trecerii la agricultura ecologică care va fi subvenționată cu sume foarte mari, poate fi pentru o perioadă un refugiu pentru mulți fermieri mici amenințați de spectrul dispariției.

Astăzi este greu să spui europeanului de rând că dorești să crești subvențiile europene pentru fermieri, adică impozitele mai direct spus, în condițiile în care tensiunile sociale între fermieri și restul categoriilor sociale sunt în creștere, deci trebuie să spunem altceva care este la modă, respectiv hrană sănătoasă, tinerețe fără bătrânețe, frumusețea lui Cleopatra care va fi veșnică și multe altele asemenea.

Eu nu spun că nu sunt poate și că nu sunt reale aceste aspecte, dar deocamdată speranța de viață în Europa în ultimii 80 de ani a crescut prin produse agricole obținute prin aplicarea de îngrășăminte și pesticide, deoarece prima problemă este să ai ce mânca și apoi treci la faza de filozofie a mâncării.

Va fi mult mai simplu ca o fermă de 20-40 ha să treacă la agricultura ecologică și să poată rămâne în viață prin alocarea unor subvenții mult mai mari, dar care vor fi acceptate de contribuabilul european în numele unor obiective mai mult decât onorabile și necesare. În plus piața mondială a produselor ecologice este departe încă de a reprezenta cifre importante, deci nu vorbim încă de problema concurențială. Problema care se va pune și o recunoaște și Comisia, se va reuși oare creșterea cererii pentru aceste produse, iar când piața va deveni concurențială ce se va întâmpla? Dar mai este până acolo și alții își vor face acele griji.

O dorință ipocrită poate duce la cel mai greu lucru de controlat, foamea

Însă, va fi și un revers al medaliei pe care nu știm încă dacă suntem pregătiți să îl acceptăm, deoarece creșterea suprafețelor de agricultură ecologică va duce la scăderea producției în mod semnificativ, iar unele estimări arată că o creștere la 25% a suprafeței ecologice va duce la o scădere de peste 50 milioane de tone cereale a producției globale comunitare (25 milioane ha dorite a fi ecologice în plus față de prezent cu o scădere de minim 2 to/ha), care va avea impact extrem de puternic, deoarece vor crește importurile din țări care nu sunt foarte preocupate de problemele climatice și pe care nici nu putem să le sancționăm dacă se vor semna acordurile comerciale (vezi Mercosur, SUA, etc), azi în negociere. Mai mult, să observăm că în acest an agricol un dezechilibru de doar 10 milioane de tone pe piața mondială a dus în unele cazuri la dublarea prețurilor (vezi rapița și pe aproape floarea soarelui), dar și la celelalte produse creșterile au fost importante și care deja au început să se transmită în produsele finale, astfel începând o perioadă inflaționistă cu un final încă necunoscut.

Semnalele sunt din ce în ce mai numeroase că această politică, care include și partea de agricultură ecologică este doar o poveste de marketing, iar în țintele stabilite nu cred nici funcționarii ,,bruxellezi” care au promovat ideea de pornire, deoarece toate elementele o indică ca nefiind fezabilă, mai ales în cazul țărilor mari producătoare agricole gen Franța sau Germania, dar acest lucru nu va împiedica cheltuirea bugetelor și apoi vom vedea ce vom mai face și cum vom justifica nerealizările, asta dacă va întreba cineva. Cred că esența poveștii este mult mai simplă, avem nevoie de subvenții în creștere pentru a susține fermele mici în raport cu concurența globală, dar doar așa putem obține banii de la contribuabili fără scandal – dar dacă totuși va fi scandal, cum se va rezolva situația?

În final, întrebarea care acum se pune din ce în ce mai pregnant, oare știm ce vrem cu aceste politici agricole, deoarece majoritatea celor implicați în agricultură caută să vadă care sunt studiile care argumentează această politică, care de altfel a fost piatra unghiulară a actualei președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o doamnă mai mult decât onorabilă, dar departe de a deține o specializare în acest domeniu.

Îmi doresc foarte mult ca prin această dorință politică care nu are toate aspectele la vedere și în multe privințe este ipocrită, să nu dorim să ajutăm un domeniu și să nu distrugem o societate, fiindcă foamea este cel mai greu lucru de controlat.

Cred că o discuție mult mai aplicată și bazată pe studii serioase și cu aplicabilitate directă în aceste domenii ar fi fost mult mai benefică. Noi în schimb întâi decidem și apoi facem studiile care să justifice decizia adoptată, iar exemplele sunt mai numeroase și în alte materiale o să revenim asupra lor.

Nu rămâne decât să sperăm că freamătul lumii agricole să poată să mai salveze câte ceva din această foarte posibilă aventură a politicienilor ,,bruxellezi”, care nu sunt nici la prima abatere, dar ce este mai rău nici la ultima, iar toate reunite în ,,poveștile bruxelleze”. Vom reveni și cu altele.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Societatea Agricolă Agrozootehnica, din comuna Independența, este cea mai veche exploatație agricolă din județul Călărași. Are fermă vegetală – circa 2.000 ha, dar și fermă zootehnică care îi asigură supraviețuirea în ani dificili, precum cel pe care îl traversăm acum. Despre ce pot face guvernul, banca sau chiar fermierii ca să nu îngropăm agricultura ne-a vorbit Constantin Anghel, cel care a înființat și conduce afacerea agricolă de pe meleagurile călărășene, unde am ajuns și noi recent.

„De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007 a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007 am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume. Cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor.”

De mai bine de 30 de ani, Constantin Anghel are în grijă, pe lângă ferma vegetală, și ferma de vaci cu lapte pe care a ținut-o deoarece a vizat integrarea producției vegetale cu zootehnia. De ce? Simplu: vaca de lapte era cea mai rentabilă din sector, la acea vreme. Mai mult, avantajul lui era că „moștenea” de la fosta CAP niște grajduri pe care le putea moderniza.

Nu s-a gândit la o fermă de porci sau de păsări pentru că ar fi trebuit să ia totul de la zero. „De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007, a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007, am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume – acum mai cultiv zece hectare, dar atunci aveam în jur de 80 ha cu ceapă, arpagic, roșii, vinete, ardei, în suprafețe mult mai mari comparativ cu ce mai cultiv acum. Și atunci am zis: cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor. Nu mai pun că aproape 15-16 oameni sunt salariați la această fermă, ceea ce înseamnă foarte mult pentru o localitate cum este Independența: mecanizatorii, cu cei de la zootehnie și cu TESA înseamnă 44 de salariați”, ne-a spus Constantin Anghel, care crede că dacă această schemă s-ar replica la toate localitățile, nu ne-am mai plânge că numărul pensionarilor este egal cu cel al salariaților.

Foarte important i s-a părut și să producă lapte de bună calitate, pe care să îl dea spre consum. La automatul din sat vinde în prezent 300 de litri pe zi, o cantitate destul de mare, având în vedere populația din Independența și împrejurimi.

Numărul de vaci a scăzut în toate localitățile județului Călărași, nu doar în aceasta, și din cauza normelor impuse de UE ce trebuie respectate de fiecare gospodar care crește o vacă. „Noi, la societate, ne permitem să avem ferma împrejmuită, filtru sanitar-veterinar, teren pe care putem face furaje. Altfel, dacă vei cumpăra și furajele, nu cred că poți să ieși pe profit. Prețul laptelui a crescut, a scăzut, însă noi ne-am menținut”, spune fermierul călărășean.

„Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franciza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic!”

Crescătorii se așteaptă la susținere din partea autorităților

Au fost și ani în care au dus-o bine, dar anul acesta crescătorii de animale se așteptau ca, din cauza pandemiei, Guvernul României să le ofere un ajutor, măcar 30 de bani pe litru, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. „A scăzut prețul la lapte, nu se mai desface atât de mult pentru că programul «Cornul și laptele» a înghețat, școlile n-au mai funcționat. Nici HoReCa nu mai funcționează, deci se consumă mai puțin și atunci și vânzarea laptelui și a produselor din lapte este mult mai greoaie”, afirmă fermierul, căruia, de multe ori anul ăsta, i-a trecut prin cap să vândă animalele, mai ales și cu seceta extremă manifestată acum, în 2020.

Dar, se întreabă unde ar putea vinde în altă parte decât la abator? Iar urmarea? Peste 2-3 ani să cumpere alte animale. În plus, a investit foarte mult în reproducție, în genetică, de aproape 15 ani face însămânțări artificiale numai cu material seminal de la tauri de top. A făcut și transfer de embrioni, pentru că vorbim de vaci Holstein Friză, rasă cunoscută ca o adevărată fabrică de lapte.

Seceta a scăzut producția, dar nu și prețurile input-urilor

Provocarea este că dincolo de secetă, prețurile la input-uri au crescut, forța de muncă necesită susținere, ca să nu mai vorbim de mentenanța instalațiilor de muls, de eliminare a dejecțiilor, care sunt automatizate. „Suntem puțini cei care ne chinuim să ținem vacile, chiar dacă poate nu este recunoscută valoarea muncii de aici. Totdeauna când s-au dat subvenții au zis: hai să dăm la toți și acum 10-15 ani se dădeau și la cei cu o vacă. A fost o mare greșeală pe care nu puteai să o spui, că toată lumea-ți sărea în cap. Ideal era să pompezi în ferme și să ai ferme de elită, să poți să-ți asiguri toată cantitatea de lapte de care ai nevoie în țară fără să imporți măcar un litru de lapte”, crede Constantin Anghel.

Forma de organizare, de societate agricolă, nu îi permite să vândă când vrea. Mai întâi trebuie să ridice problema aceasta într-o adunare generală. Mai mult, își pune întrebarea de unde vor cumpăra laptele clienții săi fidelizați.

E nevoie de soluții pentru ca subvenția să fie mai mare pentru cei care fac producții de lapte crescute.

Despăgubiri prea mici?

2020 comparativ cu 2007 e mult mai dificil pentru fermierul din Călărași. În urmă cu 13 ani, intraserăm în UE și nu avea atât de multe proiecte sau leasinguri. Având în vedere că societatea agricolă Agrozootehnica Independența are două proiecte cu fonduri europene, nu mai întrunea punctajul necesar pentru a accesa și alte fonduri. Dar din 2007 până în 2020 sunt 13 ani și nu poți să folosești aceleași utilaje, așa că au fost schimbate din fonduri proprii sau leasinguri.

Aceste rate pot fi o problemă mai ales că societatea a investit în pământ pentru a securiza afacerea: degeaba ai animale, dacă nu ai cu ce le hrăni. „Nu mai spunem că una era valoarea input-urilor în 2007 și tehnologia în 2007 și alta e în 2020. Deci, cheltuielile, de la 13-14 milioane (lei vechi, n.r.) cât erau pe hectarul de grâu s-au dus la 30. La fel și la orz, la fel și la floarea-soarelui, la fel și la porumb. Curios că, în momentul în care s-au încheiat procesele-verbale de calamitate la orz-grâu, s-au luat de referință costurile de la Institutul de Economie Agrară. Spre nedumerirea mea, erau aproape egale cu cele din 2007. Interesant este că în momentul în care s-au făcut procesele-verbale de calamitate pentru floarea-soarelui și porumb, ele sunt mult mai mari. Un fapt curios, la floarea-soarelui avem costul de producție mai mare decât la porumb, dar sunt niște costuri, într-adevăr, reale? Cele de la grâu, orz, rapiță n-au fost reale, au fost foarte mici”, a mai spus agricultorul.

Constantin Anghel ne-a zis că anul acesta producția la grâu s-a situat în jurul a 1.000 kg/ha, chiar dacă tehnologiile aplicate solului și culturii au fost de top.

„Nu mai aplicăm produse de protecția plantelor, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția!”

Investiții în energie verde și sisteme de irigații

Constantin Anghel a încheiat un contract pentru panouri fotovoltaice pe care le-a pus pe grajd pentru a fi independenți energetic. A mai cumpărat o remorcă tehnologică nouă, pentru că, în luna aprilie, grâul și orzul arătau extraordinar. „Dacă de vreo 7-8 ani totul era bine, se derula frumos, nu era nicio problemă, ne achitam toate leasingurile, toate ratele, am crezut că așa va fi și în 2020. La un moment dat, am zis: hai, că poate-i numai la grâu, la orz și rapiță, dar nu credeam că ne lovește și la porumb, și la floarea-soarelui”, precizează fermierul. În plus, seceta l-a determinat să nu semene rapița, mai ales că în sud nu a căzut apă mai deloc.

Mai mult, în zonă, canalele de irigații deschise au fost distruse, mai ales că de la un moment dat nu s-a mai subvenționat energia electrică. Acum se investește în sistemele de irigații, dar insuficient. Și nici apă nu se mai găsește. „Irig o mică suprafață, am făcut un puț forat, anul acesta – iată încă o investiție mare, m-a costat un miliard și ceva – și ud la grâu unde am 100 de hectare, unde pot să trag apă din lac fără niciun fel de probleme. Dar este foarte puțin”, ne-a mai povestit agricultorul.

Până anul acesta nu a investit în irigații, deoarece nu era proprietarul pământului și teama era să nu piardă investiția.

Constantin Anghel face parte din mai multe asociații de udători: datorită modului în care sunt amplasate terenul și canalele, terenurile sale se află între asociații, așa că a depus proiecte pe două asociații. Canalele sunt preluate pe organizații, mai există doar o singură stație și planul e să facă încă o stație, mai ales că discuțiile se poartă în jurul dării către o societate, chiar dacă nu va intra în proprietatea ei. „Și mi se pare normal să nu fie, dar trebuie văzut ce fac cu canalele din interiorul solelor, care sunt de două feluri. Canalele secundare C1 nu sunt ale noastre. Nu e ca la fostul IAS, unde la cei care au luat teren lucrurile sunt clare, sigure și precise. Aici s-au dat terenurile și, fiind pe Legea 18, s-a uitat să se dea sau să rămână la societatea-mamă... Sunt rămase în aer, nici la ANIF, nici la noi”, a explicat fermierul.

Proiectul se face doar pentru stație, fără canal, eventual prin conducte. E cea mai ieftină soluție și scopul e de a iriga în orice formă. Legat de proprietarii care se împotrivesc ca o conductă să le traverseze solele, trebuie găsite soluții.

Asigurarea la secetă, prea scumpă și prea impredictibilă

Seceta a dus la suprafețe calamitate în multe județe, mai ales în sud-estul țării, Tulcea sau Constanța fiind, de exemplu, printre cele mai afectate.

Susținerea guvernului a venit greu și le-a creat nemulțumiri fermierilor, care și-ar fi dorit sume mai consistente la hectar, mai ales că asigurarea pentru secetă e scumpă și mulți nu și-o permit. „Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franșiza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic! Apoi, mă asiguram, dădeam banii ăștia, dar dacă asigurătorul nu-mi mai dădea nimic, încotro o luam? Asta era asigurare la producție”, ne-a explicat Constantin Anghel, subliniind că dacă o cultură nu e răsărită, nu ți-o asigură nimeni. „Dacă nu-i răsărită, se anulează asigurarea, subliniez, franșiza 30% și m-a dat peste cap... venea la 500 de hectare cam 60 de milioane pe hectar – niște sume colosale! Vreo 3 miliarde pe care trebuia să le dai atunci ca să poți să beneficiezi de banii europeni din Submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, n.r.)”, a mai spus acesta, subliniind că e un risc prea mare.

Mai mult, fermierii care vor să se asigure cu ajutorul banilor europeni derulați prin AFIR pot avea ghinionul ca până depun dosarul să se epuizeze suma, deoarece există o anumită sumă și se asigură primii veniți până la acoperirea plafonului.

Green Deal... dar cum?

Strategia Comisiei Europene, Green Deal, aduce niște restricții, în contextul folosirii excesive la nivel european a produselor de protecție a plantelor (PPP). Deocamdată, nu se știe cum se va implementa, e doar un bumerang pentru a testa reacția fermierilor. Unii s-au declarat entuziasmați chiar și în România care, din motive economice, are un nivel mult mai mic de PPP.

Până în 2030, se urmărește realizarea a ceea ce nu s-a făcut în 30-40 de ani, la nivel de UE.

Dar provocarea e cu atât mai mare cu cât anul acesta, din cauza secetei, au apărut noi dăunători. „Și nu ici-colo, ci roiuri, de te și speriai. Alea decimează totul. Deci trebuie văzut că avem condiții diferite de la o zonă la alta, de la o țară la alta și nu putem dintr-odată să zicem: noi putem să reducem. Va trebui să facem, probabil, treptat-treptat. Să vedem care este și efectul administrării acestora. Dacă ar apărea aceste substanțe care ajută agricultura biologică, am face, dar va fi greu pentru noi”, a explicat fermierul.

În România, se știe statistic că nu avem atât de multe pesticide aplicate, iar mai mult de cinci sau șase tratamente la grâu nu se fac. Cei din sud dacă fac două, mai multe realizându-se în Banat, de exemplu, unde sunt mai multe ploi și e necesar să previi bolile. „Noi suntem în beznă. Ce se vrea, cum facem? Nimeni nu spune nimic și te trezești că «De mâine faceți așa!» sau «Nu mai aplicați voi din astea!». Bun, nu mai aplicăm, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția! Nimeni n-o să facă asta...”, crede Constantin Anghel, adăugând dezamăgit că totul va cădea tot pe umerii fermierilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html