Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a postat pe pagina sa de internet în consultare publică Ghidul solicitantului pentru achiziții simple de echipamente pentru irigații, finanțate prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, pachetul 4.1.1 – irigații, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Prin pachetul 4.1.1 al submăsurii 4.1, se acordă fonduri nerambursabile în proporţie de până la 50% din totalul cheltuielilor eligibile, indiferent de dimensiunea fermei și de tipul beneficiarului și nu va depăși 200.000 euro/beneficiar, pentru achiziția de echipamente pentru irigații. Intensitatea se va putea majora cu câte 20% suplimentar, însă rata sprijinului combinat nu poate depăși 90%.
Dintre cheltuielilie eligibile pentru care se poate obține finanțare se numără înființarea şi/sau modernizarea instalațiilor pentru irigații în cadrul fermei, precum: echipamente pentru irigații ce nu necesită lucrări de construcții montaj respectiv, echipamente de udare de tip instalații cu tambur și furtun destinate udării suprafețelor mici, medii sau mari (IATF), instalații de irigat tip pivot, aspersoare, instalații de irigații prin picurare, rampe autodeplasabile, motopompe, rezervoare pentru acumularea/stocarea apei pentru irigații, echipamente pentru determinarea umidității solului etc.
Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv până la data de 25 noiembrie 2024, când toți cei interesați pot transmite pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice.
CITEȘTE ȘI: Moment zero pentru agricultură
Multe ecuații și mulți algoritmi, în agricultura de azi
Gestionarea apei în agricultură
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție intermediar aferent submăsurii 4.1, pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje la nivelul fermei – sector vegetal, componenta toate culturile exceptând sfecla de zahăr și formele asociative, pentru proiectele depuse în prima etapă lunară (25 iunie – 24 iulie 2024) a sesiunii din acest an.
În urma procesului de evaluare și de analiză a cererilor de finanțare depuse online au fost declarate eligibile în vederea finanțării 511 proiecte prin care fermierii au solicitat finanțare nerambursabilă pentru achiziția de utilaje. Valoarea proiectelor selectate este de 147,4 milioane de euro.
Totodată, prin acest Raport intermediar, 10 proiecte sunt eligibile rămase în așteptare cu o valoare de 2,6 milioane de euro. Alte 22 de cereri de finanțare sunt neconforme, în valoare de 4,5 milioane de euro, iar 8 proiecte însumând 2,4 milioane de euro sunt declarate neeligibile în urma evaluării.
Pentru Raportul de selecție intermediar pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje la nivelul fermei accesați link-ul: Selectie - Portalul AFIR - informații PS 2027 și depunere proiecte Online.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță epuizarea fondurilor disponibile pentru investiții în dotarea cu utilaje și echipamente pentru toate tipurile de culturi, exceptând sfecla de zahăr și formele asociative, finanțate prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole, componenta 4.1.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
De la deschiderea sesiunii pe 25 iunie 2024 și până la acest moment când s-au epuizat fondurile alocate, fermierii au depus prin sM 4.1.1, componenta toate culturile, un total de 1.130 de cereri de finanțare, însumând 312,9 milioane de euro, față de o alocare disponibilă de 198 milioane de euro. Reamintim că, termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare era stabilit pentru 24 septembrie 2024.
Rămân deschise celelalte două componente ale submăsurii 4.1.1, destinate investițiilor realizate de formele asociative (altele decât cele din sectorul sfeclei de zahăr) și pentru cultura de sfeclă de zahăr. Astfel, pentru aceste tipuri de investiții cererile de finanțare pot fi depuse în continuare până la data închiderii sesiunii, 24 septembrie 2024, sau până la epuizarea fondurilor.
Pentru investițiile în utilaje destinate culturii sfeclei de zahăr, până în prezent, au fost depuse trei proiecte în valoare de două milioane de euro, iar pentru formele asociative din celelalte sectoare au fost depuse 16 proiecte cu o valoare totală de peste 21 milioane de euro.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În vederea lansării sesiunii de depunere a cererilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, componenta 4.1.1. prin care se finanțează achiziții simple de utilaje agricole. În cadrul sesiunii din anul 2024, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr, iar fondurile alocate vor fi precizate în anunțul de lansare a apelului.
Beneficiind de o alocare de peste 200 de milioane euro, sesiunea din acest an va fi dedicată solicitărilor de finanțare depuse de fermieri și formele asociative ale acestora, pentru sectorul vegetal. Prin accesarea pachetului 4.1.1 se pot depune proiecte de achiziții simple de utilaje agricole, în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturi furajere destinate hranei animalelor și plante tehnice, precum și culturi horticole, inclusiv cele pomicole și cele în spații protejate.
În cadrul sesiunii din 2024, vor avea alocări distincte proiectele care prevăd achiziții de utilaje agricole specifice culturii sfeclei de zahăr și cele depuse de formele asociative.
Intensitatea sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.
Valoarea finanțării nerambursabile este cuprinsă între 350.000 de euro și 1.500.000 de euro (pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători), în funcție de dimensiunea economică a exploatației și de tipul de beneficiar.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de Management pentru PNDR, a publicat în consultare publică, pentru o perioadă de zece zile calendaristice, Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, componenta 4.1.1, din cadrul PNDR 2020.
Sesiunea, care urmează a fi lansată în perioada următoare, este dedicată Cererilor de finanțare depuse de fermieri și formele asociative ale acestora pentru sectorul vegetal.
MADR precizează că, în cadrul acestei sesiuni, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr.
Ghidul poate fi consultat atât pe pagina oficială de internet a MADR, www.madr.ro, cât și pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.ro. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații privind documentele supuse dezbaterii pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!