Odată cu comunicarea oficială a Comisiei Europene către Parlamentul European din data de 20 mai 2020, prin care se făcea publică strategia dorită a se implementa și cunoscută sub numele de ,,Farm to Fork”, s-au lansat și câteva obiective ambițioase privind modularea tehnologiilor agricole, iar unul dintre acestea este reducerea consumului de pesticide cu 50% până în anul 2030.

În altă ordine de idei, a apărut și opinia, din ce în ce mai puternic și mai larg manifestată în rândul fermierilor și organizațiilor profesionale ale acestora, că această dorință (cel puțin în prezent) va afecta în mod fundamental competitivitatea și durabilitatea fermelor europene în raport cu cele din alte țări, mai ales cele din America.

Toată această formulare se regăsește, mai exact, într-o mică alocare de spațiu din cadrul comunicării, unde se arată: ,,Comisia va lua măsuri suplimentare pentru a reduce cu 50 % nivelul general de utilizare și de risc al pesticidelor chimice, precum și pentru a reduce cu 50 % utilizarea de pesticide mai periculoase, până în 2030. Pentru a deschide calea către alternative și pentru a menține veniturile fermierilor, Comisia va lua o serie de măsuri.” (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European din 20.05.2020).

Dar, din păcate, așa cum este obiceiul birocratic al funcționarilor europeni, atunci când nu este foarte clar cum se dorește a se face un lucru sau nu se cunoaște exact tipul de răspuns, sau intensitatea acestuia din partea celor care vor trebui să implementeze măsura, se merge pe un sistem de a ,,se arunca năvodul” pentru a se vedea ce se întâmplă ulterior, modalitate aplicată și în acest caz. Spun acest lucru deoarece în mod oficial nu există încă nicio comunicare publică cum se va implementa măsura și care vor fi procedurile, dar voi reveni mai jos la aceste aspecte.

Am arătat, cu altă ocazie, că la fel cred că se întâmplă și în cazul dorinței Comisiei de a se ajunge ca 25% din suprafața agricolă europeană să fie cultivată ecologic sau nivelul de folosire a îngrășămintelor chimice să scadă cu 40%, obiective de apreciat și de dorit a fi implementate în condițiile schimbărilor climatice globale, dar care cred că vor fi fără finalitate, dacă nu se vor implementa la nivel global, nu doar european, aspect care nu este chiar simplu de realizat.

Dar astăzi mi-am propus să discutăm niște cifre simple, referitoare la consumul de pesticide raportate la terenul agricol (include teren arabil, teren cultivat cu vii, legume, livezi, etc. și pășunile, și fânețele), cifre care sunt prelucrate după informațiile oficiale din FAOSTAT și au în vedere perioada 1990-2018, deci aproape 30 de ani.

Pentru a putea face niște comparații cât mai sugestive, am făcut 4 grupe de țări, una a celor cu tehnologii ,,libere”, adică unde se folosesc pe scară largă inclusiv tehnologiile OMG (modificate genetic), și am în vedere Argentina, Brazilia și SUA.

A doua grupă este reprezentată de forțele agricole din vestul Europei și mă refer la Franța, Germania și Belgia, apoi, a treia grupă, un număr de țări din centrul și estul Europei comunitare, și am avut în vedere Austria, Ungaria, Bulgaria și România, și ultimul grup este cel al țărilor care sunt deja forțe agricole din punctul de vedere al producțiilor totale de produse agricole, nu și al tehnologiilor (încă), sau mai exact al randamentelor la hectar, și aici am avut în vedere Rusia și Ucraina.

Cifrele prezentate se referă la kilograme de substanță activă, așa cum este clasificarea FAO, fără a se preciza alte date sau forme de comparație, deci pot apărea aici anumite nuanțe, cum ar fi folosirea pesticidelor sulfonilureice, caracterizate prin aplicarea de doze foarte mici, de până în 100 gr de produs comercial/ha, ceea ce în mod normal influențează consumul raportat la hectar, dar acestea sunt datele.

Analizând datele din tabelul nr. 1, vom observa în cazul Argentinei și al Braziliei o creștere a consumului de pesticide între anii 1990-2010, cu peste 750%, adică asta arată că aceste țări au parcurs o fază de dezvoltare puternică a agriculturii și având un vârf al consumului în anul 2010, după care a urmat o relativă plafonare a consumului de pesticide.

Această creștere a consumului s-a înregistrat inclusiv între anii 2000 și 2005, perioadă de introducere și dezvoltare a culturilor modificate genetic, în special la soia și porumb, care, contrar multor opinii, nu au adus o reducere a consumului de pesticide, în condițiile în care de exemplu cultura de soia modificată genetic a ajuns să reprezinte peste 20% din suprafețele totale de cultură din Argentina sau Brazilia.

În comparație, se poate vedea maturitatea agriculturii americane, care între 1990 și 2018 are variații extrem de mici ale consumului total de pesticide, chiar și în perioada ulterioară dezvoltării culturilor modificate genetic, aspect care pentru mulți poate constitui o surpriză, în sensul că o agricultură destul de ,,hulită” din punctul de vedere al protecției mediului are alte realități în raport cu percepțiile noastre.

Dacă trecem Atlanticul, vom constata în vestul Europei că în cazul țărilor precum Franța, Germania și Belgia, realitățile se schimbă, iar consumul de pesticide apare mult mai ridicat, cu vârful de consum în cazul Belgiei, unde consumul este în jurul a 5 kg substanță activă/ha teren agricol.

În plus, în ultimii ani tendințele în cazul acestor țări (Franța, Germania și Belgia) nu sunt clar manifestate și nu se poate afirma că are loc cu adevărat o reducere a acestui consum în vreuna din cele 3 țări menționate, cu toate presiunile de mediu existente în societate.

Dacă comparăm țările din vestul Europei cu cele din America, am considera la prima vedere cum consumul de pesticide este clar mai mare în cazul țărilor europene, dar vom vedea mai jos că realitatea trebuie analizată luând în calcul și un alt factor extrem de important, respectiv ponderea suprafeței arabile din total suprafață agricolă.

Analizând țările din centrul și estul Europei, vom constata în cazul Austriei că în ultimii doi-trei ani a înregistrat o creștere accelerată a consumului de pesticide, cu peste 35%, fapt dat de suprafețele însemnate de rapiță, unde consumul de pesticide este ridicat, iar interzicerea neonicotinoidelor pare a influența în mod semnificativ creșterea consumului de insecticide (vom reveni cu un articol pe această temă).

Nu trebuie să uităm că asistăm la această creștere în condițiile în care Austria este și campioana europeană a suprafețelor lucrate ecologic și care reprezintă 25% din suprafața agricolă, dar impactul este neglijabil asupra consumului de pesticide, fiindcă suprafețele ecologice sunt reprezentate de pășuni alpine care oricum aveau un consum mic de pesticide și în agricultura convențională.

Apoi, dacă mergem mai departe, vom constata în cazul Ungariei că a existat o tranziție  de la agricultura de stat a anilor `90 la noua agricultură privată pe baze capitaliste, care s-a manifestat ca principiu în cazul tuturor țărilor foste comuniste și, normal, a influențat și consumul de pesticide în agricultură.

Diferența este dată de faptul că în cazul Ungariei s-a atins cel mai scăzut consum de pesticide în jurul anului 2000, după care a avut loc o creștere accelerată a acestuia, urmată de o stabilizare relativă în cazul ultimilor 20 de ani, ceea ce se coroborează cu nivelul atins de agricultura ungară, unde tehnologia se aplică mult mai uniform între exploatațiile mici și mari.

Surprinzător, Bulgaria se aseamănă din acest punct de vedere destul de mult cu Ungaria, cu mențiunea că acum consumul de pesticide este mult mai mare decât cel moștenit din perioada comunistă, iar vecinii de la sud de Dunăre au turat motoarele de dezvoltare a sectorului agricol cu mult mai mult decât în cazul României.

Amintind de România, este de menționat că nu am reușit la acest moment, la 30 de ani de la Revoluție, să atingem măcar 40% din consumul de pesticide de atunci și asta nu datorită aplicării unor tehnologii de top, ci doar datorită incompetenței politice de a gestiona acest sector și unde tot felul de neaveniți au ocupat scaunele de demnitari, nereușind să pună bazele agriculturii pe fundații serioase, astfel încât pe mai mult de jumătate din suprafața agricolă a țării tehnologiile aplicate sunt de-a dreptul rudimentare.

Totuși, putem fi ,,mândri” că nu suntem singura țară incapabilă de evoluție în domeniul agricol și o situație asemănătoare este și în Ucraina, unde, la fel ca și la noi, abia au atins 50% din consumul de pesticide din anii ‘90. La acest tandem de țări se adaugă Rusia, care prost a lucrat și lucrează în continuare terenul agricol, dar, timid, se manifestă o tendință de creștere a acestui consum de pesticide. În cazul Rusiei și în cel al Ucrainei, doar volumul producțiilor este impresionant, nicidecum gradul de intensivizare a producției, situație cu care ne mândrim și noi că suntem mari și tari, dar doar ca volum al producțiilor de porumb, grâu sau floarea-soarelui, nu și ca randamente la hectar, adică, cum era o vorbă, mușchi are, cap ce-i mai trebuie.

Un alt aspect de care s-a ținut seama în analiză (așa cum am menționat și mai sus) este ponderea terenului arabil din total teren agricol, indicator care va permite o analiză mai obiectivă a comparațiilor între consumurile țărilor din America cu cele din Europa, de exemplu.

Importanța acestui indicator apare din faptul că în cazul țărilor din America, ponderea terenului arabil din total teren agricol  este mică, cum ar fi în Argentina, de circa 23%, în Brazilia, de 26%, iar în cazul SUA ponderea este medie, adică de circa 44%. Adică, mai simplu spus, acest indicator arată că în principal restul terenului agricol este folosit pentru creșterea animalelor prin pășunat, unde consumul de pesticide este foarte redus și apoi mai poate fi folosit într-o mai mică măsură pentru alt fel de culturi, cum sunt livezile, viile sau terenurile pentru legumicultură.

O altă observație contrară miturilor frecvente este reprezentată de faptul că suprafața agricolă totală în Argentina și Brazilia a crescut în ultimii 30 de ani cu cifre între 3 și 6%, adică foarte mici la orizontul de timp, cu toate că defrișările din Amazonia sunt puse în cârca agriculturii (repet, cifrele sunt de la FAOSTAT), dar nu cred că pe drept, după aceste date.

Dacă ne întoarcem în Europa, prin comparație, ponderea terenului arabil din total teren agricol în cazul unor țări cum sunt Franța, Germania sau Belgia oscilează între 62 și 70%, la care se adaugă suprafețe intensiv lucrate, cum sunt plantațiile de pomi, vii, sau legume și unde consumul de pesticide este accentuat datorită numărului mare de tratamente și care influențează semnificativ consumul total de pesticide.

În cazul în care consumurile de pesticide le-am raporta doar la terenurile arabile (cum se vede în tabelul nr. 2), constatăm că diferențele între consumurile totale de pesticide la țările din America de Sud și Nord comparativ cu Europa de Vest se schimbă, în sensul că în Argentina și Brazilia consumul de pesticide pe hectarul de teren arabil este mai mare decât în Franța sau Germania, cu toate că în cazul primelor țări culturile modificate genetic ocupă ponderi foarte importante.

Campionii consumului de pesticide în situația noastră rămân fermierii belgieni, în timp ce chiar și cu acest indicator luat în calcul,  consumul agriculturii americane este la nivelul agriculturii din Ungaria sau Austria, asta pentru că intensivizarea culturilor de cereale păioase (de exemplu) nu este stimulată, iar producțiile sunt la nivelul a 3.500 kg/ha, comparativ cu medii de peste 7.000 kg/ha în țări ca Franța, Germania sau Belgia, aspect care se întâlnește și la alte culturi.

Fără a avea pretenția adevărului absolut, cred că aceste prime cifre merită atenție măcar prin faptul că ridică niște semne de întrebare în raport cu eficiența culturilor modificate genetic asupra reducerii consumului de pesticide, fără a se discuta de sistemele tehnologice globale. Nu vorbim aici de eficiența economică și nici de ușurința aplicării acestor tehnologii, unde realitatea poate și este alta, dar din punctul de vedere al dorinței de mediu a Comisiei europene lucrurile sunt discutabile și cred că trebuie făcută o analiză mai profundă a implicațiilor.

Un alt aspect este că la acest moment agricultura americană pare a fi cea mai echilibrată  din punctul de vedere al acestui consum și cred că au găsit un echilibru între tehnologiile convenționale, sistemele de cultură a plantelor OMG și au început și dezvoltarea suprafețelor ecologice. Statul a înțeles că anumite culturi mai bine le subvenționează decât să le dezvolte productivitatea în dauna unor costuri de mediu și am arătat mai devreme situația culturii de grâu.

Fără a continua dezvoltarea subiectului în acest material care este limitat ca spațiu, îmi pun totuși întrebarea cum se va reduce consumul de pesticide în Europa comunitară? Doar prin simpla reducere cu 50% atât la cei care aplică peste 8 kg substanță activă la hectar, cât și la cei care abia aplică un kg la hectar, cum este cazul României? Care vor fi criteriile de raportare și comparație între agriculturile mature din vestul Europei cu cele în curs de formare din est? Sau cum vom rezista în fața competiției unor țări ca Brazilia și Argentina, care au și consumuri ridicate de pesticide, dar utilizează și culturi modificate genetic? Își va permite Europa să reducă productivitatea la culturi de genul cerealelor păioase, al rapiței sau al sfeclei de zahăr, care au un consum foarte ridicat de pesticide, doar pentru a-și îndeplini ambițiile de mediu, care nu sunt foarte clar și hotărât asumate de alte țări mari producătoare în agricultură?

România ca să își atingă potențialul agricol se estimează că ar trebui să aibă un nivel de consum ca Franța sau Germania, ceea ce ar însemna să înregistrăm o creștere de peste patru ori față de consumul actual, dar oare când ar fi posibil acest lucru, în condițiile în care mai adunăm lucerna cu furca sau săpăm manual porumbul?

Deocamdată, noi, cei mulți care activăm în domeniul agriculturii, nu știm nici ce se dorește și nici cum se dorește, dar, din păcate, nici nu are cine să întrebe aceste lucruri. Poate se va înțelege odată că nu fermierul mic sau mare este problema, ci cine îi ajută și pe unii, și pe alții. În cazul nostru, toți se ajută singuri, cum pot, fiindcă nu are cine altcineva.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 20 iulie 2021 s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate. Potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), au fost depuse 14.239 de cereri pentru o suprafață solicitată de 1.532,28 hectare.

Cele mai multe cereri pentru ajutorul de minimis destinat legumelor în spații protejate au fost depuse de legumicultorii din județul Olt, respectiv 4.500 cereri pentru 465,96 de hectare. Urmează județele Galați (3.153 cereri pentru 342,93 ha), Dolj (1.485 cereri pentru 149,38 ha), Giurgiu (1.012 cereri pentru 111,34 hectare), Prahova (663 cereri pentru 67,07 ha) și Buzău (660 cereri pentru 87,11 ha). Județele cu cele mai puține cereri sunt: municipiul București, în care s-a înregistrat o cerere pentru 0,98 ha; Sibiu cu 2 cereri pentru 0,2 ha și Brașov cu 3 cereri pentru 0,51 ha.

După etapa de primire a cererilor, APIA realizează controale administrative pentru toate cererile depuse.

Conform HG nr.651/2021, pentru verificarea schemei de ajutor de minimis, după depunerea notificării cu 10 zile calendaristice înainte de începerea valorificării producției, APIA face verificări pe teren privind existența suprafețelor și a culturilor declarate, iar reprezentanții Direcțiilor Agricole Județene realizează evaluarea producției de legume înainte de recoltare.

Valorificarea producției se realizează în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie 2021, iar documentele care atestă valorificarea producției și registrul de evidență a tratamentelor vizat de către autoritatea fitosanitară vor fi depuse până la data de 3 decembrie 2021, inclusiv.

În urma controalelor pe teren realizate, datele se introduc în sistemul informatic al APIA și în funcție de datele operate și verificate în aplicația informatică, sistemul calculează automat pentru fiecare beneficiar:

• suma la care are dreptul solicitantul având în vedere ajutoarele de minimis încasate;

• suma cuvenită, cu respectarea principalelor condiții prevăzute de legislația în vigoare privind acordarea ajutoarelor de minimis.

Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/beneficiar este de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020.

Pentru că răspunsul e mai simplu, încep cu ce nu lipsește. Agricultura și satul românesc au, în mare parte, oameni harnici, care muncesc și-și investesc banii  pentru a dezvolta afacerile agricole și spațiul rural. Implicit, acești oameni contribuie la bunul mers al economiei naționale. Totuși, agricultura și satul românesc sunt invizibile pentru conducătorii țării, de mai bine de 30 de ani!

Și... ajung la lipsuri. Atât pentru agricultură, cât și pentru satul românesc, n-a existat și nu există o strategie. Nici pe termen scurt și nici pe termen mediu ori pe termen lung. Însă ca să faci strategii trebuie să-ți propui niște obiective. Tot caut în memorie și-mi amintesc doar obiectivele pe care și le propun politicienii în fiecare campanie electorală. Trec alegerile, obiectivele sunt uitate, la fel agricultura, la fel satul, nu mai există nici fermierul, nici țăranul, după ce ei, politicienii, se văd cu frâiele țării în mâini.

Haos. Ăsta nu lipsește. Circulă de mult timp acest banc: „- Ce este haosul?, întreabă un ascultător la Radio Erevan. – Nu dăm răspunsuri la întrebări din agricultură.”

Întregul sector agroalimentar românesc este caracterizat de haos. De ce? Pentru că îi lipsește legislația adecvată, pentru că legile sunt făcute pe genunchi, ceea ce duce la schimbarea lor de la o lună la alta. Or, se fac legi pentru care nu se mai dau norme de aplicare în veci, se fac așa, pentru a închide „gurile rele”. În aceeași situație este și spațiul rural, care, să nu uităm, înseamnă vreo 70% din teritoriul României. Și-mi vin acum în cap legile care vizează terenurile agricole, produsele românești în supermarketuri, camerele agricole, fondul mutual.

Oare, clasa politică are o imagine reală a agriculturii și a satului românesc? Nu, că dacă avea ochi pentru aceste bogății ale țării altfel ar fi arătat ele în 2021.

Finanțarea lipsește cu desăvârșire. Unii poate veți râde și-mi veți zice că agricultura și satul primesc bani. Așa e, de la statul român primesc, firimituri, nu bani. Că banii adevărați vin de la Bruxelles, iar la ăștia nu ajunge chiar toată lumea și nu sunt pentru toate nevoile. De unele necesități statul nostru ar trebui să aibă grijă, nu Europa, cea care se ocupă și de obiectivele noastre, că noi n-avem la conducerea țării oameni cu viziune, ci doar cu interese proprii.

Revin la strategie. Dacă o ai, atunci ajungi și la finanțare. Ar trebui să fie simplu, dar la noi e complicat pentru că există, din păcate asta nu lipsește, nepăsare. În „România lucrului bine făcut” e foarte multă nepăsare, „merge și așa”, „lasă-mă să te las”.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, o formă fără fond. Iar pe actualul șef al acestui minister nici nu știu cum să-l caracterizez. O fac zilnic agricultorii. Și nu-i face cinste, din păcate...

Adrian Oros s-a lăudat anul trecut, 2020 – un an de care nimeni nu vrea să-și mai amintească, cum ziceam, s-a lăudat cu miliardele de euro pe care le va da agricultorilor, satului, prin PNRR, planul acela național de redresare și reziliență făcut și el pe genunchi, că dacă era gândit nu ne-ar fi fost refuzat de mai-marii Comunității Europene. Atunci, ministrul era în campanie electorală. A trecut, au câștigat ai lui, s-au dus și banii.

Șeful Agriculturii și Dezvoltării Rurale ar trebui să se bată pentru fiecare bănuț pe care să-l aducă în domeniul de care răspunde în guvern, pentru fiecare act normativ de care sectorul pe care-l dirijează are nevoie, pentru tot ce ține de agricultură și dezvoltarea rurală. Ar trebui, așa arată normalitatea. Adrian Oros, în schimb, are grijă de partid și de propria imagine. Se îmbracă-n ie și se plimbă prin ferme. Lasă impresia, inclusiv la întâlnirile cu organizațiile profesionale, că a înțeles problemele, care continuă să rămână probleme. Între timp mai apar altele. Despăgubirile, irigațiile și multe altele au rămas la stadiul de promisiuni. Ca exemplu, nu a fost în stare să-și convingă colegii de guvern să aprobe în timp util ajutorul de minimis pentru legume în spații protejate, astfel încât să intre la subvenție mai multe legume. Asemenea exemple pot continua. Părerea mea e că îi place fotoliul de ministru și atât. Și nu e singurul căruia-i place un fotoliu de demnitar.

Am rămas fără banii din PNRR, ce se întâmplă cu Planul Național Strategic? Și pe la Bruxelles se plimbă Oros. Ați văzut creionat de dumnealui ceva privind noua Politică Agricolă Comună?

Planul Național Strategic pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027 este prioritatea numărul unu pentru sectorul agroalimentar din România. Ministrul Adrian Oros trebuie să se așeze cu adevărat la masa discuțiilor cu organizațiile profesionale, să asculte, să învețe, să-și pună oamenii la treabă și țină seama de propunerile, nevoile, de tot ce au de zis cei care vin din teren, de la firul ierbii și coada vacii, că și datorită lor este unde este.

Dacă nu se poate concentra pe Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, atunci poate ar trebui să lase locul altcuiva. Ceea ce le recomand tuturor politicienilor care nu pricep că este în joc securitatea alimentară a românilor și lumea satului românesc.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Vineri, 9 iulie 2021, inspectorii Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) și cei ai instituțiilor de specialitate delegate demarează controlul la fața locului pentru cererile extrase în eșantionul de control aferent Campaniei 2021.

Eșantionul de control extras din baza de date APIA, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală, schemelor de ajutor din sectorul zootehnic și ecocondiționalitate din cererea unică de plată, conține un număr total de 55.844 de fermieri, pentru care se vor verifica respectarea normelor de ecocondiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de plată în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic.

La controlul pe teren prin metoda clasică intră 13.035 fermieri, alți 39.016 de fermieri vor fi controlați pe teren prin metoda teledetecţie și la controlul schemelor de ajutor din sectorul zootehnic intră 3.793 fermieri.

Suprafaţa totală controlată este de 1.319.383,3 ha, respectiv: pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 748.797,54 ha și pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 570.585,76 ha.

APIA precizează că eșantionul de control aferent Campaniei 2021 este mai mic cu un număr de 649 de fermieri față de Campania 2020.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca până la data de 15 octombrie 2021 să efectueze controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Joi, 8 iulie 2021, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanți ai crescătorilor de bovine și ministrul Adrian Oros, alături de care a fost secretarul de stat Antal Szabolcs Barabasi.

Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili condițiile în vederea acordării Sprijinului Cuplat pentru Zootehnie în anul 2022, însă au fost discutate și alte probleme ale sectorului. „Întâlnirea de astăzi a fost necesară întrucât termenul limită pentru notificarea la Comisia Europeană a modalității de acordare a Sprijinului Cuplat Zootehnic (SCZ) specia bovine pentru anul de tranziție 2022 este 1 august 2021. Pentru anul 2022 condițiile de acordare a SCZ rămân neschimbate față de anul 2021, iar pentru alte probleme ale sectorului se vor mai transmite propuneri scrise”, a precizat Adrian Oros.

Ministrul a reamintit că plata Ajutoarelor Nnaționale Tranzitorii (ANT) va continua în următorii doi ani de cerere conform regulilor pe care fermierii le cunosc, explicându-le acestora că noua dată de referință, respectiv 2018, se va aplica începând cu 2023.

O altă temă abordată de șeful MADR a vizat măsurile de sprijin pentru investiții din fonduri europene care urmează să fie lansate pentru perioada de tranziție 2021-2022, în valoare de 3,2 miliarde euro.

Crescătorii de bovine au evidențiat necesitatea de a beneficia de sprijin în vederea susținerii producției de lapte pentru toate fermele, indiferent de mărime. „Suntem deschiși pentru dialog transparent și menținerea unui echilibru între fermele mari și mici, precum și pentru o colaborare permanentă cu asociațiile, pentru reușita demersurilor comune”, a spus ministrul Agriculturii.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Banii, europeni sau românești, încă au căutare în satele noastre. Pentru a se dezvolta spațiul rural are nevoie de finanțare. Însă are nevoie și de o legislație care să-i permită finanțarea și evoluția. Despre satul românesc, investiții, agricultură, zootehnie, vorbim în interviul de față cu un tânăr deputat care, înainte de a intra în politică, a pus umărul la dezvoltarea spațiului rural din poziția de vicepreședinte al Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală, precum și din cea de conducător a două mari GAL-uri din județul Ialomița, acolo unde a și candidat pentru un loc în Parlamentul României. Raluca Dumitrescu, pe care mulți o știți din teren, este astăzi membru în Comisia de Agricultură din Camera Deputaților.

„Tinerii fermieri trebuie sprijiniți mai mult.”

Reporter: Aşadar, aţi trecut de cealaltă parte a baricadei, în politică, să faceți legi pentru agricultură și mediul rural. De ce acest pas?

Raluca Dumitrescu: De-a lungul timpului am avut şansa şi oportunitatea susţinută de colegii mei din Ialomiţa de a conduce două dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală, Asociația GAL Danubius, care a avut în acest exerciţiu financiar una dintre cele mai mari abordări LEADER, respectiv 6,2 milioane euro, și Grupul de Acțiune Locală Naparis. Cele două GAL-uri reprezintă la nivelul judeţului Ialomiţa 48 din cele 66 de localităţi.

Reporter: Practic, peste 75%.

Raluca Dumitrescu: Da, peste 75%, atât în mediul rural, cât şi mic urban, oraşele Ţăndărei şi Fierbinţi. De-a lungul timpului am activat şi pe zona de Călăraşi şi Ilfov, având localităţi în cadrul GAL Călăraşi Vest în cealaltă programare, dar şi pe Brăila avem nouă localităţi care sunt astăzi membre ale Grupului de Acțiune Locală Danubius Ialomița-Brăila. Cu toţii avem nevoie de o mai bună reprezentare şi avem nevoie ca vocea celor de jos să se audă sus. Pentru că de fapt Programul LEADER reprezintă o abordare de jos în sus, nu înseamnă numai proiecte mici, înseamnă foarte multe proiecte care răspund specificului local.

Reporter: Sunt lucruri care se fac la nivel micro, dar care au impact la nivel macro, şi aici vorbim sigur nu numai de proiectele de infrastructură, ci și de cele care au ținut de mici afaceri în mediul rural sau de mici fermieri. În acelaşi timp, suntem într-o perioadă de tranziție, 2021-2024. Ce înseamnă aceasta pentru implementarea proiectelor până intră noua Politică Agricolă Comună pe de-a întregul în vigoare?

Raluca Dumitrescu: Avem un regulament de tranziţie care vine să completeze această perioadă de doi ani, reguli noi pentru alocări vechi, deşi Ministerul Agriculturii nu ţine foarte mult cont de acest lucru. Şi mă refer în mod special la tinerii fermieri pe care am vrea să-i vedem mai mult sprijiniţi, deşi există un act normativ care la nivel de Ialomiţa şi Călăraşi, judeţe care au foarte mult teren agricol, ajută tinerii să ia teren de la ADS, chiar în acest moment este deschisă o astfel de sesiune, dar aceşti tineri nu pot să vină mai departe să aplice pe măsura tânărului fermier, pentru că ea este dedicată în mod special tinerilor fermieri din diasporă. Deşi au fost câteva apeluri, deşi cererile de finanțare sunt puține, totuşi MADR rămâne la aceeași decizie. Nu am primit banii de calamităţi, dar nici nu vedem politica de susţinere a Ministerului Agriculturii pentru OUAI-uri. Avem foarte multe proiecte depuse de Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații care sunt gata evaluate de către AFIR, ar putea primi ajutor şi totuşi asta nu se întâmplă.

Da, sunt nişte bani care vor veni şi pentru Grupurile de acţiune locală, vor veni şi pe măsura 4.1, vor veni şi pe 6.2, și pe 6.4, dar totuşi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se încăpăţânează să nu meargă la firul ierbii. Pe ministrul Oros îl vedem povestind despre întâlnirile sale cu mediul asociativ, cu mediul interprofesional din cadrul tuturor ramurilor agriculturii, dar se pare că sunt doar întâlniri de complezenţă sau nu li se pare că cei cu care se întâlneşte au suficientă informaţie şi bune intenţii cât să ţină cont de solicitările organizațiilor profesionale în politica agricolă pe care o promovează.

La Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor avem colegi cu experienţă în ceea ce înseamnă implementarea proiectelor şi mă refer la Daniel Constantin, la Emil Dumitru, la Adrian Chesnoiu, la colegul meu Adrian Aldea şi totuşi domnul ministru al Agriculturii nu ascultă niciuna din aceste voci, nu ne-a fost niciodată permis să mergem la Comitetul de monitorizare şi să vedem cum sunt alcătuite fişele măsurilor. Pentru că într-adevăr, viitorul agriculturii şi viitorul României stă şi în aceste forme de sprijin venite de la Bruxelles.

Să ştiţi că noi, la Ialomița, am reuşit performanţa să facem un depozit de legume şi fructe. Am reuşit să implementăm prin Grupurile de Acţiune Locală, sunt trei la nivelul judeţului Ialomiţa, aproximativ 44 de tineri fermieri. La una dintre sesiunile deschise am avut bani pentru zece proiecte şi s-au prezentat 34 de tineri fermieri. Toţi aceştia au reuşit să facă trei cooperative, pe care Grupurile de Acţiune Locală le-au finanţat, dar la nivelul judeţului Ialomiţa sunt şi alte cooperative făcute prin măsura de sprijin a Ministerului Agriculturii. Aceste cooperative nu se pot prezenta să primească pasul doi de finanţare pentru că MADR cere ca ele să aibă bonitate bancară şi un pic de experienţă. Când? Pentru că totuşi aceste măsuri ar trebui să se întrepătrundă şi să ajute beneficiarul final.

„Programul LEADER reprezintă o abordare de jos în sus, nu înseamnă numai proiecte mici, înseamnă foarte multe proiecte care răspund specificului local.”

Reporter: Ce se întâmplă cu Grupurile de Acțiune Locală în această perioadă de tranziție?

Raluca Dumitrescu: Ministerul Agriculturii a anunţat o bonusare a Grupurilor de Acţiune Locală. Așteptăm ca această bonusare să se facă şi, bineînţeles, GAL-urile primesc pe tranziţie o alocare financiară de 120 milioane de euro. Nu se ştie însă cum va arăta fişa măsurii şi cum se va face această alocare, dacă ea va urma celebra formulă a teritoriului şi populaţiei sau va fi o altfel de alocare. Într-adevăr, în fişa măsurii din PNDR, aşa cum el a fost modificat şi aprobat de Comisia Europeană, se spune că Autoritatea de management are dreptul să facă evaluarea GAL-urilor din timp în timp. Fără a da detalii, cred că pentru o bună funcţionare şi a Grupurilor de Acţiune Locală, dar şi a evaluării, ar trebui ca aceste momente să fie stabilite printr-un calendar comun, şi colegii de la Grupurile de Acţiune Locală, dar şi colegii din CRFIR (Centre Regionale pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, n.r.) să ştie când trebuie făcute aceste lucruri. De ce vă spun? Pentru că sunt foarte multe centre regionale în care proiecte declarate eligibile depăşesc cele şase luni în care trebuie contractate.

Reporter: Mă gândesc că suntem deja în luna mai şi nu s-a întâmplat nimic. Va fi pierdut și anul acesta?

Raluca Dumitrescu: Eu am încredere că nu se va întâmpla acest lucru. Conducerea Autorității de Management pentru PNDR din MADR a fost la Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, iar eu cred în profesionalismul celor din AM-PNDR şi sunt convinsă că vor face tot efortul ca undeva în iulie-august România să poată da drumul la următoarele linii de finanţare.

„Fondul mutual ne va ajuta ca pe viitor să nu mai stăm la mâna unui guvern sau a altuia.”

Fondul mutual, salvarea agricultorilor

Reporter: Să discutăm și despre despăgubirile pentru secetă care n-au mai ajuns la fermieri. Ce se întâmplă cu agricultorii, mai ales cei mici și mijlocii, pentru că, în mare parte, datoriile lor sunt către furnizorii de inputuri pe de o parte, pe de altă parte au nevoie de bani, ei nefiind bancabili în acest moment? Chiar şi susţinerea aceasta, despăgubirile oricât ar fi fost ele, mici sau mari, ar fi fost o gură de oxigen, ar fi revenit foarte repede în economie, având în vedere că agricultorii şi-ar fi plătit datoriile şi dările către stat. Ce e de făcut mai departe? Proiectul de lege privind despăgubirile pentru culturile de primăvară 2020 nu a fost aprobat în parlament şi nici în bugetarea Ministerului Agriculturii nu s-a regăsit acel miliard de lei necesar.

Raluca Dumitrescu: Deşi toată lumea este conştientă că aceste despăgubiri trebuiau să vină, de necesitatea şi rolul lor economic, se pare că ne putem lua adio. Cred că trebuie să fim conştiincioşi şi să creăm acel Fond mutual care ne va ajuta ca pe viitor să nu mai stăm la mâna unui guvern sau altul, asta pe o parte. Pe de altă parte, există Agro IMM Invest care, din păcate, din ceea ce-mi spuneau colegii mei fermieri, deşi s-au publicat normele legislative, nu le sunt sub nicio formă de folos.

Reporter: Agro IMM Invest este o soluţie, dar doar pentru cei care sunt bancabili, adică pentru fermierii mari, dar nici aceia toţi nu ajung ușor la acest program.

Raluca Dumitrescu: Din păcate, cred că fermierii au dat o lecţie extraordinară şi nouă, celor care suntem în parlament, dar şi guvernului. Ei sunt foarte demni. Şi-au spus punctul de vedere şi cred că vor găsi resursele necesare să treacă şi peste acest lucru. Ne revine datoria să facem funcţional fondul mutual şi niciodată, absolut niciodată să nu mai luăm bani din Pilonul II şi să-l lăsăm neacoperit.

Reporter: Cum aţi vedea funcţional un fond mutual?

Raluca Dumitrescu: Prin consens între Legislativ, cei care au instrumente guvernamentale, în mod special fondurile de garantare care trebuie să vină să susţină acest lucru, și în mod special şi agricultorii. Cred că fiecare federaţie în sine, cei care îi cuprind pe cei mai mari pot da astfel de modele. Cred că modelul francez ar fi cel mai bun.

„Abatoarele de mică capacitate sunt necesare. Avem foarte multe exploataţii cu 20-30 de capete de animale în mediul rural. Apoi, cred că ar da foarte multă siguranţă sanitar-veterinară pentru toată lumea un astfel de abator.”

Micile abatoare, din bani românești

Reporter: Micile abatoare, un subiect extrem de discutat. Dacă-mi amintesc bine, în 2019, vreo 60 de proiecte fuseseră aprobate pe o măsură specială, s-a venit în 2020 cu o măsură destinată abatoarelor de capacitate mică, dar numai pentru zona montană, într-o primă sesiune a fost aprobat un singur proiect, s-a mai deschis încă o dată o sesiune, au mai fost încă 2-3 depuneri de proiecte, dar se pare că nu funcţionează această măsură, că nu sunt cereri pentru construirea de abatoare de mică capacitate în zona montană. Însă ar fi mulți doritori să construiască mici abatoare în alte zone. Care este opinia dvs.?

Raluca Dumitrescu: N-au fost cereri în zona montană. În schimb, în Ialomiţa pot să vă spun că există o astfel de nevoie. Abatoarele de mică capacitate sunt necesare. De ce? Pentru că avem foarte multe exploataţii cu 20-30 de capete de animale în mediul rural, în zona de est a judeţului Ialomița sunt foarte multe astfel de exploataţii. Apoi, cred că ar da foarte multă siguranţă sanitar-veterinară pentru toată lumea un astfel de abator.

Reporter: Având în vedere că în zona montană nu există cerere, pot fi redirecționați banii spre celelalte zone?

Raluca Dumitrescu: Banii europeni care vin pentru zona montană sunt doar pentru această zonă, care are probleme specifice, deci nu pot fi luaţi de acolo. Prin urmare, cred că tot din rezerva naţională trebuie găsită o soluţie pentru construirea micilor abatoare în alte zone decât cea montană.

Reporter: Numai din bani româneşti?

Raluca Dumitrescu: Consider că ar fi o soluţie foarte bună, pentru că ne-ar ajuta foarte mult mai ales în bătălia pe care o ducem cu pesta porcină africană, şi mai ales în condiţiile în care avem celebrul Ordin 24/2021 şi ce o mai urma după el.

Reporter: Da, celebrul Ordin 24 în care se continuă creşterea suinelor în gospodăriile populaţiei, dar cu foarte multe măsuri restrictive.

Raluca Dumitrescu: Dar micile abatoare ne-ar ajuta foarte mult şi poate chiar am putea corecta acest Ordin, dând dreptul gospodăriilor mici să aibă mai multe animale, în condiţiile în care am face o certificare a analizelor animalelor înainte de tăiere.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Se tot vorbește despre rase de animale, despre calitățile acestora, despre cât de potrivite sunt acestea spre a fie crescute într-un anumit areal, despre tot felul de calități și caracteristici ale acestora. Dar pentru a putea să ajungi la respectivele performanțe, rasele trebuie să fie bine definite și stabile în ceea ce privește continuitatea generațiilor. Nu îți folosește să ai azi un exemplar foarte bun, iar urmașii lui să nu ajungă măcar la jumătatea performanțelor sale. Iată motivul pentru care animalele trebuie trecute în registre, elaborate pentru fiecare rasă, și controlate de specialiști, pentru ca acele caracteristici specifice rasei să fie îndeplinite pe mai multe generații. 

Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, am apelat la un specialist. Este vorba despre Ioan Dorin Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană, responsabil cu organizarea și planificarea activității de control al producțiilor la această rasă, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia - Hunedoara, asociație care s-a afiliat la Registrul Genealogic din 2015, când a înființat Registrul Genealogic al rasei Țurcană, alături de Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad. 

Este important ca acele caracteristici specifice raselor să fie supuse unui control făcut de specialiști. El se face în baza unor valori de referință. Prin procesul de ameliorare se urmărește creșterea acelor valori care sunt de interes economic, cum ar fi cele legate creșterea în greutate. „În cazul producției de carne, performanța de referință e sporul mediu zilnic. Sporul mediu zilnic se realizează la masculi și femele până la vârsta de 5 luni, fii și fiice ale berbecilor de rasă pură, deci înscriși în secțiunea principală a Registrului genealogic, fie cu femele acceptate în planul de selecție, fie cu oi la fel, de rasă pură din secțiunea principală a registrului”, explică domnul Vulc și adaugă, legat de evoluția așteptată a acestor performanțe: „Dacă standardul de rasă presupune 30 kg, noi avem la 60 kg femela la bonitare, deci au potențial. Astă vară arătam mioare de 80-90 kg, miori peste 100 kg, în fermă la dl Dumitru Andreșoi, la Călan, deci potențial productiv este, numai trebuie să fie îngrijit și furajat corespunzător. Acum eu v-am spus vârfurile, dar nu toată lumea realizează. Și aici e problema, cerințele Registrului sunt ceva mai mari decât standardul de rasă.”

COP implică costuri suplimentare

Trebuie spus că afilierea la Controlul Oficial al Producției implică niște costuri pe care în mod logic nu ți le-ai dori. Trebuie să ai și un motiv stimulator: „Multă lume a intrat în Controlul oficial pentru subvenții; cei care realizează importanța controlului nu-și pun în primul rând problema de maniera asta. Faptul că se monitorizează performanțele animalului, se înregistrează și se eliberează un certificat, la comercializare; dacă ai efectivul cuprins în registru, poți să faci ferme de elită, ferme de multiplicare, ai alte posibilități de valorificare a animalelor. Animalul, dacă e și frumos, e însoțit și de documente, de certificat zootehnic, sigur că e mult mai valoros”.

Așa cum spuneam, este nevoie de un efort financiar suplimentar din partea celor care se ocupă de ameliorare. Un efort pe care și l-ar dori compensat oarecum. „Ameliorarea se face pe populații de animale. În cadrul acestora, conform piramidei ameliorării, trebuie să funcționeze exploatații sau ferme de elită, de multiplicare și comerciale, fiecare având obiective foarte bine stabilite. Nu este reglementată încă problema fermelor de elită sau de multiplicare. Noi am făcut propuneri și la ANZ, și la Ministerul Agriculturii, așteptăm să se materializeze acest lucru, întrucât sunt cheltuieli suplimentare. Într-o fermă de elită trebuie să se facă toate lucrările de selecție cu rigoare și cu precizie cât mai mare, într-un termen cât mai scurt, ca intervalul dintre generații să fie cât mai mic. Și atunci, aceste ferme trebuie sprijinite material, fiindcă pentru a face montă naturală – că la ăștia se face paternitate – trebuie să faci montă naturală autorizată în harem, iar asta presupune să izolezi efectivul de animale cu reproducătorul respectiv, lucru care costă, în primul rând furaje –, în loc să le ducă pe câmp trebuie să le furajeze la grajd ca să poată să rezolve problema –, apoi volumul de muncă – acolo va trebui să existe un om care să le adape, să le hrănească, să le plimbe.”

Profesionalizarea controlorilor este prioritară

Procesul de control are nevoie și de oameni specializați care să poată urmări fiecare element. Nu este o activitate complicată, dar este specializată și asta necesită cunoștințe bine definite. Majoritatea controlorilor este tânără, dar provine din medii de pregătire diversă de la studii superioare, la medii, având, sau nu, cunoștințe din domeniul zootehnic, de aceea fiecare controlor va absolvi, ulterior, un curs de perfecționare, în urma căruia va primi un atestat de controlor, iar anual, cu asociațiile afiliate, se realizează alte cursuri. Cursul principal este, atât teoretic, cât și practic. „Practica se realizează în fermă, pe ateliere. De exemplu, noi am avut atelierul la tuns. Acolo ai cântarul de lână, ai rigla cu care măsuri lungimea șuviței. Pe urmă faci bonitarea, aveam buletinele de control, buletinul 11 pentru control adulte, buletinul 19 pentru bonitare; de acolo am trecut la atelier la lapte. Acolo am avut cântarul pentru lapte, am avut cupele pentru măsurat, buletinul 17 de control; pe urmă la carne sigur că e cântărirea. Partea teoretică se referă la în jur de 35 de întrebări, pentru fiecare se punctează cu mai multe răspunsuri. De exemplu: care sunt atribuțiunile controlorului? Sau ale crescătorului? Controlorul trebuie să știe și atribuțiile, sarcinile crescătorului, dar și drepturile acestuia, să poată să le respecte. Și erau întrebări cu mai multe răspunsuri.” Ne-a precizat că nu este un curs pentru angajare, dar toți cei angajați trebuie ulterior să îl urmeze. „Nu toți sunt de specialitate. Le recomandăm noi, aveți normele de apreciere la ovine, găsiți pe site-ul Asociației sau al ANZ-ului sau... așa mai departe, dar nu toți înțeleg termenii.”

Etapele controlului

Activitatea pe care o are un controlor este în funcție de sezon, ne explică domnul Vulc, „de exemplu, în campania de montă, prin deplasările pe care le face la crescătorii pentru care e arondat, urmărește ca berbecul și oile care fac obiectul reproducției montei să fie corect individualizate. Mai urmărește ca Registrul de montă și fătări, care e în sarcina crescătorului, să fie deschis pentru anul de control. Noi am pretins să se înceapă cu mioarele. Urmărim mioarele să vedem dacă fată, să vedem dacă au lapte să-și întrețină mielul, dacă duce lactația până la capăt, ca să putem face selecția. Evident că se pleacă de la premisa că fiecare crescător cunoaște istoricul oilor sale. Mai urmărește ca animalul să se regăsească și în evidențe. Deci el face o verificare administrativă, urmărește să vadă: berbecul ăsta care execută monta e autorizat de autoritatea competentă în zootehnie pentru montă sau nu. Colectează datele – deci vine în 20 sau 25 septembrie la mine în fermă și eu am început monta la 1 septembrie – și le predă asociației, notifică asociația. Totodată, introduce datele în aplicația Registrului, unde e și Registrul de montă”. În principiu, și crescătorul ar putea să introducă datele în aplicație, dar nu sunt mulți care să se priceapă, de aceea se ocupă controlorul și de acest lucru, mai ales că, ne-a asigurat specialistul, urmează verificări, aprobări, supracontrol, abia după aceea se aprobă, în aplicație, montele.

Următorul sezon este cel al fătărilor. „Acum trebuie să urmărească dacă mieii fătați sunt corect individualizați, dacă părinții sunt corect nominalizați, controlorul stabilește, pe baza Registrului de montă și fătări, originea. Aceasta se stabilește după numărul matricol al părinților. Identificarea se face prin crotaliere, după sex, data nașterii – despre rasă nu mai discutăm, că e Țurcana. În programul de ameliorare avem prevăzut 20-25% rată de înlocuire la femelele matcă dintr-o exploatație, ocazie cu care se face și controlul producției de carne și vă spuneam că are referință sporul mediu zilnic, pentru fiice și fii ale berbecilor de rasă pură, care pot fi împerecheați cu femele din planul de selecție sau cu femele tot de rasă pură, înscrise în secțiunea principală.” 

După fătări și cântăririle respective, controlul producției de carne, vine controlul producției de lână. „Controlul producției de lână are în vedere, la Țurcană, greutatea cojocului imediat după tuns, fără codină și fără pământ, și lungimea șuviței. Cu ocazia tunsului se face și bonitarea, care constă în examinarea extinderii lânii, a conformației și a constituției, și, totodată, dizolvarea corporală. Deci, după ce e tuns animalul, se cântărește și se vede dezvoltarea corporală. Imediat după tuns, se face și constituția, conformația corporală, atunci vedem animalul, cum e constituit corpul, cum e conformația – robustă, fină, pentru lapte, pentru carne și așa mai departe – ca să putem să-l apreciem.” După cum ne-a explicat domnia sa, bonitarea se face o singură dată în viața animalului, la primul tuns. Am continuat cu următoarea etapă, care uneori se întrepătrunde cu cea dinainte, este vorba despre lapte. „Controlul producției de lapte începe la sfârșitul lui aprilie – începutul lui mai. Pe urmă avem o perioadă în care se finalizează controlul producției, se finalizează prin 15 august, ca să dăm posibilitatea oilor și berbecilor să fie pregătiți pentru montă, care începe la 1 septembrie. Deci vedeți ciclul, apoi iar o luăm așa ciclic cu campania de montă, campania de fătări și așa mai departe. Alături de control începe la 1 septembrie declanșarea campaniei de montă și se termină la 15 august – 1 septembrie.”

Este nemulțumit de faptul că legislația nu este bine pusă la punct „Legea zootehniei, apărută din 2019, nici acum nu are norme de aplicare. Se spune că statul sprijină fermele de elită, păi, cum le sprijină? Noi am făcut propuneri. Chiar acum am avut întâlniri cu președinții de asociații, cu responsabilii de COP și am făcut propunerile respective. Numai că trebuie să le ia și cineva în considerare. De exemplu, la ajutorul de stat: se dă ajutor de stat conform hotărârii 1179, dar e diferența foarte mare între carne și lapte. Dacă vii și dai 5 lei pe cap și pe an, la lapte dai 15 lei! Și nu mi se pare... rasa Țurcană e o rasă mixtă. Noi, în programul de ameliorare am pus în criteriile de evaluare a animalului 40% pentru lapte, 40% pentru carne și 20% doar pentru lână grosieră, pentru care nu se dă niciun ajutor. Deci ăsta trebuie reglementat. Noi nu putem să nu facem control la lână, fiindcă lâna e un caracter de selecție. Dacă ea nu-i îmbrăcată, n-are o extindere ca lumea, n-o să poată să trăiască în condițiile în care trăiește Țurcana; e o rasă și rustică, merge pe munte și așa mai departe. Deci noi trebuie să ținem cont și de lână. Dacă ne referim la carne, cum vă spunea dl președinte, deci veniturile crescătorilor sunt cam 60% din carne.”

Activitatea de control la AJCO Dacia

Și pentru că e potrivit să încheiem cu o privire spre viitor, iată ce ne-a spus Vulc despre activitatea care urmează: „Acum suntem în faza în care organizăm și planificăm activitatea. Deci până în 15 martie toți controlorii, toate asociațiile arondate vor întocmi graficul, deci vor discuta cu fiecare crescător în parte: când facem tunsul, când începem controlul producției de lapte. Controlul producției de lapte are performanțe de referință doar laptele muls, nu laptele supt, și atunci stăm de vorbă cu oamenii și stabilim data. La carne, în funcție de fătări trebuie să stabilim loturile; dacă fătările sunt lăbărțate, cum se spune, nu respectă cele 60 de zile, practic două cicluri ar fi trebuit, nu 60 de zile, dar, mă rog, extremele n-or să fie prinse fiindcă depășesc cinci luni. Așa se întâmplă și cu Controlul producției de lapte. Aici trebuie făcute turme: la un crescător poți să faci o turmă sau mai multe turme, în funcție de efectivul pe care-l are; dar în cadrul turmei trebuie să ai animale, să ai ovinele care să nu depășească diferența dintre data alăptării, perioada de alăptare, plus 52 de zile. Ce sunt cele 52 de zile? În primul rând, sunt 35 de zile în care ai separat complet oaia de mielul sau mieii pe care-i are, plus o toleranță de 17 zile. E foarte clar, dar asta trebuie făcut cu creionul pe hârtie, că pe urmă te trezești că „nu ia programul!”.... Nu programul e de vină, sunt normele ICAR și normele care reglementează activitatea de control a producției de lapte. Ca obiectiv ăsta e, ameliorarea populației. Ne luptăm cu crescătorii, cu autoritățile să ducem la îndeplinire programul de ameliorare.”

Nu pot să nu remarc un aspect spiritual în toată această zbatere. Este un fel de continuare a creației divine, în care omul, din dorința de a-și face o viață mai bună, modelează, alături de Dumnezeu, natura. Este o capacitate pe care omul o are, ca ființă ce poartă în sine creativitatea, ca parte a Chipului lui Dumnezeu. 

Ce înseamnă Controlul oficial al producției 

Se urmărește cunoașterea potențialului productiv al animalelor, pe baza căruia se face selecția celor mai valoroase exemplare care se vor folosi pentru îmbunătățirii potențialului productiv al întregii populații de animale supuse acestui control.

Sunt extrase date despre originea, conformația și constituția, dezvoltarea corporală, tipul productiv pe baza cărora se realizează mai multe operațiuni de selecție: bonitarea, clasarea, testarea performanțelor proprii și a descendenței, pentru a fi înscrise în Registrul Genealogic. Tot pe baza acestor date se poate face profilul genetic al unei populații conform cu parametri genetici rezultați, se poate stabili un plan de ameliorare, precum și valoarea comercială a animalelor. 

Scopul final este creșterea profitabilității fermierilor înscriși în programul de control oficial al producției prin emiterea de documente oficiale care atestă valoarea animalelor, spre o mai bună promovare, dar și îmbunătățirea managementului fermei prin utilizarea datelor obținute în urma controlului.

Definiții 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Fondurile Uniunii Europene din domeniul agricol care au fost alocate acțiunilor climatice nu au contribuit la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de agricultură, se arată într-un raport special publicat de Curtea Europeană de Conturi (ECA).

Raportul special nr. 16/2021, intitulat „Politica agricolă comună și clima – Jumătate din cheltuielile UE consacrate acțiunilor climatice sunt legate de agricultură, dar emisiile generate de acest sector nu sunt în scădere”, arată că deși mai mult de un sfert din totalul cheltuielilor agricole ale UE din perioada 2014‑2020 – peste 100 de miliarde de euro – au fost alocate pentru schimbările climatice, emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură nu au mai scăzut din 2010. Această situație se explică prin faptul că majoritatea măsurilor sprijinite de Politica Agricolă Comună au un potențial scăzut de atenuare a schimbărilor climatice, iar PAC nu stimulează utilizarea unor practici eficiente benefice pentru climă.

„UE joacă un rol esențial în atenuarea schimbărilor climatice în sectorul agriculturii, întrucât stabilește standarde de mediu și cofinanțează majoritatea cheltuielilor legate de agricultură ale statelor membre. Constatările noastre se vor dovedi utile în contextul obiectivului UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Noua Politică Agricolă Comună ar trebui să pună un accent mai puternic pe reducerea emisiilor generate de agricultură și să fie mai responsabilizată și mai transparentă în ceea ce privește contribuția sa la atenuarea schimbărilor climatice”, a precizat Viorel Ștefan, membru al Curții de Conturi Europene, responsabil de acest raport.

Emisiile generate de creșterea animalelor nu au mai scăzut din 2010

Auditorii au examinat dacă PAC din perioada 2014‑2020 a sprijinit acele practici de atenuare a schimbărilor climatice care aveau potențialul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră generate de trei surse principale: creșterea animalelor, îngrășămintele chimice și gunoiul de grajd, precum și exploatarea terenurilor (terenuri cultivate și pajiști). Ei au analizat, de asemenea, dacă în perioada 2014‑2020 PAC a stimulat într-o mai mare măsură decât în perioada 2007‑2013 adoptarea unor practici eficace de atenuare.

Emisiile generate de creșterea animalelor reprezintă aproximativ jumătate din emisiile provenite din agricultură și nu au mai scăzut din 2010. Aceste emisii sunt corelate în mod direct cu mărimea efectivului de animale și sunt cauzate în proporție de două treimi de bovine. Proporția emisiilor care pot fi imputate creșterii animalelor este și mai mare dacă se iau în considerare și emisiile provenite din producția furajelor (inclusiv importurile). PAC nu încearcă însă să limiteze efectivele de animale și nici nu oferă stimulente pentru reducerea acestora. Măsurile de piață din cadrul PAC includ promovarea produselor de origine animală, al căror consum nu a mai înregistrat nicio scădere din 2014, acest lucru favorizând mai degrabă menținerea emisiilor de gaze cu efect de seră decât reducerea lor.

Emisiile generate de îngrășămintele chimice și de gunoiul de grajd, care reprezintă aproape o treime din emisiile provenite din agricultură, au înregistrat o creștere între 2010 și 2018. PAC a oferit sprijin pentru practici care pot reduce utilizarea îngrășămintelor, cum ar fi agricultura ecologică și cultivarea de leguminoase pentru boabe. Impactul acestor practici asupra emisiilor de gaze cu efect de seră este însă neclar, în opinia auditorilor. În schimb, alte practici care sunt în mod evident mai eficace, cum ar fi agricultura de precizie care ghidează aplicarea îngrășămintelor în funcție de nevoile culturilor, au primit o finanțare limitată.

PAC sprijină unele practici care nu sunt benefice pentru climă de exemplu prin plăți către fermieri ce cultivă pe turbării drenate, care reprezintă mai puțin de 2% din suprafața agricolă a UE, dar emit 20% din gazele cu efect de seră generate de sectorul agricol din UE. Exista posibilitatea să se utilizeze fonduri din domeniul dezvoltării rurale pentru regenerarea acestor turbării, dar rareori s-a recurs la această opțiune. Sprijinul acordat prin PAC pentru măsurile care favorizează sechestrarea carbonului, cum ar fi împădurirea, agrosilvicultura și conversia terenurilor arabile în pajiști, nu a înregistrat o creștere în comparație cu perioada 2007‑2013. Legislația UE nu aplică deocamdată principiul „poluatorul plătește” în cazul emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din agricultură.

În fine, auditorii observă că normele privind ecocondiționalitatea și măsurile de dezvoltare rurală s-au schimbat foarte puțin în comparație cu perioada precedentă, în pofida nivelului sporit de ambiție al UE în materie de climă. Schema de înverzire era preconizată să îmbunătățească performanța de mediu a PAC, dar nu a oferit fermierilor stimulente pentru a adopta măsuri eficace benefice pentru climă și impactul ei asupra climei a fost unul neglijabil.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Programul de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021 a fost aprobat în ședința guvernului din 16 iunie 2021. Culturile pentru care se acordă ajutor de minimis sunt: busuioc, cimbru, coriandru, fenicul și muștar.

Actul normativ stabilește o schemă de ajutor de minimis pentru susţinerea producției de plante aromatice, pentru anul 2021, implementată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin centrele locale/județene, care vor fi sprijinite în activitatea de control și evaluare a producției de către direcțiile pentru agricultură județene.

Valoarea ajutorului de minimis/suprafață:

• Busuioc - 2.600 euro/ha, dar nu mai puțin de minimum 0,5 ha;

• Cimbru – 3.400 euro/ha, dar nu mai puțin de minimum 0,5 ha;

• Coriandru - 100 euro/ha;

• Fenicul - 200 euro/ha;

• Muștar - 150 euro/ha.

Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 30 iunie inclusiv, iar termenul de depunere a documentelor justificative este 15 octombrie 2021, inclusiv.

Valoarea maximă alocată schemei de sprijin este de 1.231.400 euro (6.000.000 lei).

Ce reglementează actul normativ

• Modalitatea de depunere a cererii la APIA;

• Culturile pentru care se acordă ajutor de minimis: busuioc, cimbru, coriandru, fenicul și muștar;

• Categoriile de beneficiari: persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, persoane juridice;

• Criteriile de eligibilitate pentru obținerea sprijinului;

• Producțiile minime pe care trebuie să le obțină producătorii agricoli, precum și documentele justificative care se prezintă pentru obținerea ajutorului de minimis;

• Efectuarea verificărilor privind existența  suprafețelor, a culturilor declarate și evaluarea producției, de către comisii mixte APIA -DAJ;

• Modalitatea de comunicare între centrele locale/centrele județene/APIA și MADR și DAJ.

Foto: Doina Ciuban/Mirodenii de Grădină Păuliș (Arad)

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a aprobat, pe 16 iunie 2021, Hotărârea pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021. Culturile pentru care se acordă ajutor de minimis sunt: ardei, castraveți, tomate și vinete.

Actul normativ stabileşte o schemă de ajutor de minimis pentru susţinerea producției de legume în spaţii protejate în 2021, implementată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin centrele locale/județene, care vor fi sprijinite în activitatea de control și evaluare a producției de către direcțiile pentru agricultură județene.

Cererile pentru ajutorul de minimis trebuie depuse până la cel târziu 20 iulie inclusiv, iar valorificarea producției se face în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie. Documentele justificative pot fi depuse la APIA până la 3 decembrie 2021, inclusiv.

Plafonul maxim alocat acestei scheme de sprijin este de 30.785.000 euro (150.000.000 lei), iar valoarea maximă a ajutorului de minimis per beneficiar este de 2.000 euro/cultură/1000 mp.

Ce reglementează actul normativ

• Modalitatea de depunere a cererii la APIA;

• Culturile pentru care se acordă ajutor de minimis, și anume ardei, castraveți, tomate, vinete;

• Categoriile de beneficiari: persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, persoane juridice;

• Criteriile de eligibilitate pentru obținerea sprijinului;

• Producțiile minime pe care trebuie să le obțină producătorii agricoli, precum și documentele justificative care se prezintă pentru obținerea ajutorului de minimis;

• Efectuarea verificărilor privind existența  suprafețelor, a culturilor declarate și evaluarea producției, de către comisii mixte APIA -DAJ;

• Controlul respectării normelor privind utilizarea durabilă a produselor de protecţie a plantelor de către inspectorii fitosanitari oficiali;

• Modalitatea de comunicare între centrele locale/centrele județene/APIA și MADR și DAJ.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html