Societatea umană este foarte posibil să fi fost atinsă în acest an de cea mai puternică formă de modelare a sistemului de valori existențial și comportamental, înregistrată de la marea revoluție industrială a sfârșitului de secol XVIII și primele decenii din secolul XIX. Ca și atunci, acum se întrevăd deja în societate germenii schimbărilor profunde care stau să vină, dar în același timp se imaginează și creionează de către specialiști multe alte forme de viitor ale acestor transformări comportamentale ale individului, familiei, organizațiilor și societății în ansamblul lor.

O nouă revoluție a comunicării prin toate formele actuale (telefonie, date mobile, rețele de socializare, media etc.) era în curs de manifestare înainte de criza medicală din acest an și se aștepta să se impună definitiv în manifestarea socială a indivizilor, deoarece schimbările comportamentale deja erau percepute pe scară largă și mai ales în rândul tinerilor, dar încă nu exista accepțiune de prezență universală și definitivă.

Dar această criză medicală globală determinată de pandemia de COVID-19 a adus pe tapet și un alt concept global care poate influența comportamentul indivizilor, într-un  mod imprevizibil și de necontrolat în foarte multe cazuri – securitatea, iar acesta se poate manifesta sub foarte multe forme, securitatea medicală, securitatea militară, securitatea alimentară, securitate personală etc.

Din păcate, s-a văzut în această perioadă de criză medicală, chiar dacă s-a încercat păstrarea aparențelor, că lipsa securității de orice natură duce la manifestări egoiste, protecționiste și, în anumite cazuri, chiar manifestări de instincte animalice, aspecte menționate ca fiind posibile și de așteptat în anumite condiții, de către literatura de specialitate în domeniul studiului comportamental al individului și al grupurilor de indivizi.

Noi încercăm să aducem în discuție, fără a avea pretenția abordării largi, complexe și pe toate fațetele problemei, conceptele de securitate alimentară, siguranță alimentară (sau a alimentelor) și impactul lipsei unei strategii asumate de stat asupra modului de implementare și asigurare a acestora în cadrul societății românești. 

Conceptul de securitate alimentară a căpătat conținut și definiție  pentru prima dată în cadrul dezbaterilor Organizației pentru Agricultură și Alimentație (FAO), când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest „Proclamația dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-și astâmpăra foamea”.

Acest concept este dezvoltat simplu și eficient într-un material apărut în revista INTELLIGENCE (6 martie 2013), care arată ce semnifică, dar și ce implicații sociale poate avea – „Securitate alimentară = asigurarea cantităţii de alimente necesare oamenilor = lipsa convulsiilor sociale = securitate naţională”.

De ce este important acest concept în agricultura zilelor noastre și cum ne poate influența în bine sau rău modul de implementare a acestuia?

Scriam acum puțin timp, într-un material, că securitatea alimentară trebuie să fie unul din pilonii de bază ai unei viziuni de securitate românești, alături de securitatea medicală și de cea militară și de ordine publică.

Regretabil este faptul că până la acest moment, în decurs de 30 de ani, nu s-a înțeles efectiv la nivel politic că aceste sectoare trebuie să beneficieze de o atenție sporită, iar implementarea strategiilor în aceste domenii trebuie să fie transpartinică și constantă.

În primul rând, poate este bine să lămurim o confuzie care este din ce în ce mai des întâlnită, respectiv diferența între securitate și siguranță alimentară. Este foarte adevărat că dacă ne gândim la semnificația strictă a cuvintelor conform definiției DEX, poate fi aleasă situația în care să însemne același lucru, dar în realitate lucrurile sunt un pic diferite, deoarece conceptul de securitate se referă la asigurarea cantitativă, iar siguranța se referă în acest caz la calitatea produselor.

Dacă dezvoltăm un pic și ne gândim practic, în cazul securității alimentare vorbim de nevoia totală cantitativă de produse pe categorii și atribuită în anumite cantități pe fiecare individ, adică dacă am gândi un exemplu simplu de genul un om mănâncă o pâine pe zi, adică avem nevoie de 19 milioane de pâini pe zi în cazul unei calamități de orice fel la nivel național.

Siguranța alimentară se referă la ce calitate trebuie să aibă pâinile mai sus menționate, să fie produse controlat organoleptic și să asigure anumite cerințe nutriționale în raport cu nevoile determinate ale individului. 

Trecând peste acest preambul și revenind la agricultură, poate că ar trebui să ne gândim la câteva afirmații enunțate din ce în ce mai frecvent și care ar ține de securitatea alimentară a țării, și aici le-aș avea în vedere pe cele legate de sistemul de irigații, dar fără a avea pretenția epuizării subiectului.

Poate acest an, care s-a dovedit dezastruos pe o mare parte din suprafețele agricole din Dobrogea, Bărăgan și Moldova, ar trebui să ne aducă în atenție cum putem asigura securitatea alimentară a României în caz de calamitate.

În acest moment, începem să visăm, la nivel guvernamental și nu  numai, la investiții de miliarde de euro așteptate a se realiza prin Programul de Reziliență, prin care se gândesc reabilitarea și modernizarea sistemului de irigații și desecare- drenaj.

Dar oare modernizarea sistemului de irigații contribuie la securitatea națională sau la cea comunitară? După opinia mea, după cum stau lucrurile în acest moment, și am în vedere inclusiv legislația internă și comunitară, sistemul de irigații românesc contribuie la realizarea unei securități comunitare, nu naționale.

În cazul unei crize alimentare la nivel comunitar, noi, ca stat, nu putem bloca legal exporturile de produse agricole și alimentare către celelalte țări comunitare, deoarece suntem o piață unică, deci înseamnă că statele care au bani vor mânca mai bine și la timp, iar cele fără bani vor mânca mai prost și când vor putea. Dacă ne uităm la recenta criză de aprovizionare cu materiale sanitare, exact așa s-a întâmplat, cei care au avut bani au cumpărat primii, iar restul au așteptat frumos la coadă până le-a venit rândul.

Poate la televiziuni ar trebui să ruleze pentru câteva luni, ca să priceapă tot românul, în fiecare seară înainte de știri, imaginile din SUA în care categoriile defavorizate stăteau la cozi interminabile la depozitele de alimente și care mai mereu erau aproape goale, și unde? La cel mai mare producător mondial de hrană, care sunt convins că dacă situația s-ar fi înrăutățit și-ar fi permis luxul să ia orice măsură de orice natură, inclusiv de nerespectare a unor înțelegeri contractuale. Noi, ca stat, nu cred că ne putem permite așa ceva în cazul unei crize alimentare, dacă avem de onorat contracte de produse agricole cu firme din Germania, Franța sau chiar din Italia sau Spania.

Acum câteva luni, am blocat, ca stat, exportul extracomunitar de produse agricole, iar după o săptămână s-a ridicat interdicția, fiindcă în caz contrar cred că ministrul Agriculturii ar fi fost răstignit pe troița de la Universitate la presiunea diferiților actori din piața agricolă. Nu comentez aici dacă decizia luată a fost bună sau rea, dar mă gândesc ce vom face atunci când poate o astfel de situație de blocare a exporturilor va fi necesară? 

Sistemul comunitar de protecție civilă și agențiile naționale de rezerve de stat și-au arătat limitele și, ce este mai grav, nu toată lumea înțelege pericolul care se perpetuează până la viitoarea criză de orice fel, fiindcă în mod cert aceasta nu a fost ultima.

Dacă sistemul de irigații românesc în aceste condiții nu asigură securitate alimentară națională, ce facem cu el și cum îl justificăm în fața populației, după criterii de costuri și rezultate? În acest moment încep să apară, din ce în ce mai clar, limitele acestor sisteme care nu sunt infailibile și care, în plus, generează anumite frustrări, chiar între fermierii din zonele irigate și cei din zonele neirigate.

Aici încep să se arate problemele cauzate de lipsa unei strategii unitare și articulate pentru agricultură, industrie procesatoare, securitate și siguranță alimentară, care de 30 de ani lipsește cu desăvârșire la nivel de decidenți politici și autorități de stat. În toată această perioadă, fiecare echipă ministerială a venit doar cu păreri, idei și interese de grup, cuplate cu o lipsă de organizare crasă a unei opinii colective din partea fermierilor, care să ajute la impunerea unei direcții strategice, dar și din cauza unei lipse de consistență în definirea conceptului de securitate națională la nivel de CSAT.

Lipsa strategiei se vede și în modul de manifestare a crizei din agricultura românească, care pe zi ce trece merge doar pe drumul unei „selecții naturale” a fermierilor care rămân activi și a celor care vor închide porțile, ministerul fiind incapabil de mai mult decât niște măsuri dezlânate și justificate de bugetul mult prea sărac, dar și prost gestionat.

Poate acum, la începutul unui nou ciclu, al unei noi politici agricole comune, ar fi trebuit să punem pe masa discuțiilor comunitare câteva subiecte care au nevoie să își găsească răspuns, cum ar fi :

• Modul de gestiune al unei crize alimentare la nivel comunitar și modul de distribuire a resurselor. Cum se vor manifesta solidaritatea și întrajutorarea?

• Poate că ar trebui să se gândească o agenție de gestionare a unei rezerve strategice comunitare și care să coordoneze în anumite limite rezervele de stat din fiecare țară.

• Poate că ar trebui să se gândească că orice sistem de irigații într-o țară comunitară contribuie la asigurarea securității alimentare colective și poate că de aceea ar trebui instituit un sistem de susținere colectivă a acestor sisteme la nivel comunitar.

• În altă ordine de idei, cred că și pe plan intern trebuie găsite soluții care să permită o gestiune rapidă a unor crize alimentare și pentru care cred că trebuie analizate câteva formule pregătitoare pentru a fi implementate, cum ar fi :

• O legislație de raportare a producțiilor și stocurilor strategice în timp real, dar fără a deveni o formă birocratică. Aici am în vedere un sistem de raportare în fiecare lună pentru luna anterioară a producțiilor agricole, a fabricațiilor de produse alimentare și a stocurilor pentru categoriile de produse care se regăsesc și în structura Rezervei de Stat, cum ar fi grâu, făină, mălai, conserve de diverse tipuri etc.;

• O reorganizare a Rezervei de Stat și a stocurilor deținute de aceasta, care, de exemplu la grâu, după diferite afirmații din presă ale unor oficiali actuali sau foști, sunt calculate pentru un consum de trei luni, dar poate ar trebui mărite la șase luni în primă fază și într-un orizont de timp poate chiar la o durată mai mare;

• Administrarea Rezervei de Stat din punctul de vedere al stocurilor de către Ministerul Agriculturii și doar din punct de vedere logistic și al distribuirii, de către Ministerul Afacerilor Interne;

• O reorganizare a logisticii de depozitare și transport în caz de nevoie a produselor din Rezerva de Stat la populația calamitată;

• O campanie de educație a populației de gestiune preventivă a unor astfel de situații, în sensul existenței în permanență în stocurile familiei a anumitor produse de primă necesitate, în caz de nevoie. 

Cred că este foarte important să înțelegem să gândim real problemele pe care le avem sau pe care le putem avea în diferite scenarii, iar politicile agricole să fie asumate sub forma unei strategii naționale. În plus, cred că este timpul să încercăm să ducem propriile probleme și pe agenda europeană, fiindcă mai sunt și alte state care s-ar putea să se afle în situația noastră, iar lucrurile trebuie lămurite acum, când cu toții suntem calmi.

Revenind la sistemul de irigații, trebuie să fiu clar că sunt adeptul modernizării și existenței acestuia în mod clar, dar nu pot să fiu de acord că va fi o soluție de protecție universală și fiabilă în condițiile actuale, fiindcă gândim lucrurile prost, plecând de la ipoteze greșite.

Din ce în ce mai mulți specialiști ridică anumite probleme conceptuale legate de funcționarea acestui sistem, cu toate acestea ascult și citesc în continuare că decidenții politici în afară de reamenajarea a circa 1,4-2,4 milioane de hectare cu alimentare din Dunăre altceva nu au reușit să gândească. Poate că ar fi bine să citească o strategie propusă de academicienii Hera, Otiman și colab, care în 2014 spuneau – „Pe termen mediu şi lung, satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei, industriei, agriculturii şi altor folosinţe nu este posibilă în România, în principal, din Dunăre. Fără realizarea unor lucrări hidrotehnice de anvergură, care să acumuleze şi stocheze apa căzută în perioadele abundente în precipitaţii şi care să fie redistribuită în toate anotimpurile, în timp şi spaţiu, din resursele hidrologice (baraje, lacuri de acumulare, acumulări temporare, derivaţii interbazinale de debite)...”.

Încerc să înțeleg de ce nu vrem să ne uităm, de exemplu, la Franța, care, ca și noi, a traversat în acest an o secetă groaznică și, mai mult, a fost obligată în foarte multe departamente să dispună interzicerea irigațiilor, deoarece nu era suficientă apă pentru nevoile populației. Oare poate înțelege lumea sentimentul să ai sistem de irigații și să nu îl poți folosi pentru binele colectiv, și acela relativ?

Folosirea sistemului de irigații doar ca formă de salvare universală nu va face decât rău, dacă nu va fi integrat într-o strategie globală pentru agricultură, iar la un moment dat este posibil ca noi, ca nație, să plătim prețul prostiei și al incompetenței de a mai gândi și altfel decât acum.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii anunță că, în județul Brăila, stația de pompare plutitoare SP1 Gropeni, din cadrul amenajării de irigații Terasa Brăilei, a fost modernizată, obiectivul deservind o suprafață de 36.942 ha.

În cadrul acestei amenajări de irigații sunt 20 de organizații de udători, constituite pe o suprafață de 25.510,7 ha, din care 17 OUAI -uri au accesat fonduri europene nerambursabile prin măsura 125 și submăsura 4.3.

„Staţia de pompare plutitoare SP1 Gropeni Km 196, din cadrul amenajării de irigații Terasa Brăilei, se află amplasată pe malul stâng al Dunării, respectiv braţul Calia la Km 196, alimentată cu apă din Dunare și constituită din două nave plutitoare, fiecare echipată cu șase electropompe. Nava plutitoare a fost supusă lucrărilor de reabilitare prin înlocuire a șase bucăți pompe verticale cu pompe submersibile montate în tub. La SP1 Gropeni s-a modernizat întreaga instalație electrică, precum și racordurile articulate de pe navă, racordurile de pe mal și cele șase linii de pompare până la bazinul de refulare”, precizează MADR.

Lucrările s-au realizat prin intermediul Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații (PNI).

Valoarea totală a lucrărilor este de 11.476.096,96 lei.

Foto: MADR

Lumea agricolă europeană freamătă în așteptarea unor prime previziuni și direcții privitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună, iar într-o anumită măsură și lumea agricolă românească este conectată la acest proces, care ar trebui să ne intereseze într-o mare măsură pe toți.

La Consiliul AgriFish care a avut loc între 19-20 octombrie 2020, România a fost reprezentată de ministrul Agriculturii, domnul Adrian Oros, care a plecat cu gânduri mărețe de a impune doleanțele românești în fața omologilor europeni.

Dar de la început este de menționat că noi am făcut parte din grupa Lituania, Letonia, Bulgaria, țări foarte „importante” în agricultura comunitară, iar cum știm cu toții, când este secetă în Lituania, toate bursele agricole mondiale se prăbușesc, iar președintele Chinei solicită de urgență o întrevedere cu omologul lituanian, pentru a dezbate soluțile ieșirii din criza alimentară. Stați liniștiți, este doar glumă, neagră cei drept, legată de sistemul de alianțe politice pe care am reușit (sau mai bine zis nu am reușit) să îl construim în vederea acestei perioade de negocieri.

Din păcate, nu am reușit cu noua conducere de la MADR să ne racordăm la marile grupuri europene de interese agricole, iar acestea sunt Franța, Germania, Olanda, iar în planul doi Spania și Italia. Restul țărilor gravitează în jurul celor puternici, deoarece chiar dacă declarativ toată lumea decide, în realitate unii decid mai mult decât alții, iar dacă noi credem că grupul România – Bulgaria poate schimba regulile europene, suntem cel puțin naivi.

Aceste probleme de racordare europeană le avem din trecut și la fel de vinovată este și fosta guvernare, care la fel nu a reușit nimic substanțial din acest punct de vedere, iar la noi o politică de stabilire de conexiuni pentru țară nu este posibilă și din păcate toți se gândesc la o conexiune pentru un partid sau o persoană.

Nu cred că ar fi fost o idee rea și încă este posibil de realizat, dacă Guvernul Orban lansa o invitație tuturor partidelor pentru a crea un grup de lucru asumat politic, pentru stabilirea direcțiilor de negociere în vederea noii PAC, dar din păcate lipsa de orizont strategic și egoismul politic al politicienilor noștri face ca această probabilitate să fie foarte mică.

Astăzi, în realitate vedem că reprezentarea noastră la această reuniune se pliază pe situația tragicomică din opera lui Caragiale, existentă în piesa ,,conu Leonida față cu reacțiunea”, care credea că afară a început revoluția și în realitate era doar o petrecere de Lăsata-Secului, în care „Ipingescu chiuia și trăgea la pistoale”. De ce spun asta? Păi, cum spun de obicei, să derulăm ghemul declarațiilor, adică lucrăm cu materialul clientului.

Cum știm, domnul Oros este în campanie electorală de ceva timp și plus că anul acesta a fost greu cu toate problemele cumulate legate de pandemie și secetă, iar la acestea se adaugă și lipsa de viziune a conducerii pe ansamblu a MADR, care nu a fost capabilă să realizeze o strategie de alianțe și negociere pentru viitoarea PAC, cum nu a reușit de altfel să gestioneze și restul dosarelor mari.

Totuși, și-a făcut timp, domnia sa ministrul, să participe la această reuniune și la finalul căreia ne informează, pe pagina dumnealui de facebook, următoarele: „Încă de la preluarea mandatului de ministru, mi-am asumat responsabilitatea de a reprezenta interesele fermierilor și consumatorilor români în cele mai înalte foruri europene. Asta am reușit și săptămâna aceasta în cadrul Consiliului AgriFish, când după 48 de ore de negocieri, am obținut menținerea Ajutorului Național Tranzitoriu și după anul 2022, împreună cu ministrul agriculturii din Bulgaria. Eforturile au fost dublate de europarlamentarii PNL, care au reușit în Parlamentul European și schimbarea anului de referință, noul an fiind 2018. Astfel, acest sprijin va fi acordat conform unor date mult mai actuale!”

După ce mi-a trecut emoția până la lacrimi dată de angajamentul ferm și hotărât luat de domnul ministru, observ că dânsul prezintă ca definitive două lucruri, păstrarea ANT și modificarea anului de referință pentru subvențiile la bovine, dar în ambele cazuri apare o omisiune, ca să nu spunem de fapt o prezentare deformată. Dar o să revin asupra acestui aspect un pic mai încolo.

Tot în urma acestei reuniuni a miniștrilor agriculturii care a fost în paralel și cu sesiunea Parlamentului European dedicată tot viitoarei PAC, Ministerul Agriculturii, condus tot de domnul ministru Oros, făcea următoarele afirmații în cadrul unui  comunicat oficial: „În urma negocierilor intense pe durata a 48 de ore (discuții în plen, reuniuni trilaterale la nivel de ministru și la nivel tehnic) s-a obținut acordul pentru poziția Consiliului asupra celor 3 regulamente ale reformei PAC post 2020, cu largă majoritate calificată (un vot contra – LT și 3 abțineri – BG, LV și RO). RO și BG s-au abținut deoarece au solicitat, cu justificări corespunzătoare, actualizarea anului de referință pentru plata ajutorului național de tranziție (ANT) de la ianuarie 2013 la iunie 2018, pentru a nu mai plăti de la bugetul de stat subvenții pentru multe animale care nu mai există (Președinția germană a anunțat în timpul negocierilor cu RO, CZ, SK și BG că va actualiza la anul 2018, dar promisiunea nu s-a mai materializat în compromisul final)”.

Constatăm că, afară de grupul puternicelor state agricole, Lituania, Letonia și Bulgaria plus noi, restul țărilor de fapt nu au fost de acord cu schimbarea datei de referință pentru calculul subvențiilor la bovine. Legat de ANT și aici acceptul este doar parțial, adică se păstrează existența lui, doar că se diminuează în fiecare an cu 5%.

Un aspect important de luat în calcul este și faptul că foarte multe țări mari producătoare de lapte, ca Franța, Olanda, Belgia sau Germania au interesul să își păstreze ca an de referință un an de vârf de producție și implicit de număr de animale și nicidecum anii afectați de supraproducția de lapte, care a dus la scăderea efectivelor de vaci de lapte. Deci asta este o formă mascată de a-și proteja fermierii prin subvenții mai mari decât dacă s-ar corela cu numărul efectiv de animale existent în prezent.

Un alt exemplu, este legat de plafonarea voluntară, o victorie trâmbițată de ministrul Oros, care poate va fi adoptată într-un final, dar acest lucru se va întâmpla foarte probabil deoarece Germania are această problemă în partea fostului RDG, iar Polonia și Ungaria sunt și ele interesate, dar în același timp sunt țări care știu foarte bine să își negocieze pozițiile, mai ales prin amenințările cu drept de veto în alte dosare sensibile ale Comisiei Europene.

Dar, în realitate noi am obținut sau nu am obținut aceste lucruri? Așa cum arătam mai sus, ministrul Oros a făcut o prezentare deformată, deoarece decizia adoptatată de miniștrii Agriculturii reprezintă o poziție de negociere ulterioară cu Parlamentul și Comisia Europeană, fiindcă ministrul nostru al Agriculturii ar fi trebuit să menționeze (pornind de la presupunerea că domnia sa cunoaște aceste lucruri) că deciziile privind PAC se iau în urma negocierii și acceptării de cele trei organisme (Comisie, Parlament și Consiliul European), deci mai este ceva timp până la final.

La fel este foarte important de menționat că pe lângă această negociere între cele trei organisme care este vizibilă pentru toată lumea, mai sunt negocierile de culise unde interesele celor grei, adică în special ale țărilor finanțatoare trebuiesc respectate, ceea ce duce de multe ori la condiții mai proaste pentru cei care așteaptă banii europeni, iar condițiile de cele mai multe ori sunt corelate cu interesele.

 Abia anul viitor se vor tranșa aceste lucruri și va fi foarte importantă negocierea celor trei organisme, de altfel cum arată și comunicatul MADR în final: „Reforma introduce obligații semnificative de mediu și climă pentru fermierii europeni, care ar putea conduce la riscul unei creșteri a prețului la produsele agro-alimentare. Obținerea acordului permite, odată cu votul poziției Parlamentului European din plen, în aceste zile, demararea negocierilor în trilog a reformei, ce va face posibilă adoptarea reformei PAC în semestrul I al anului 2021 și aplicarea de la 1 ianuarie 2023”.

Cred că ar fi bine să înțelegem cu toții și mai ales conducerea ministerului, că la Consiliul AgriFish nu a fost nici o ,,revoluție” care să aducă certitudini, ci doar o reuniune de precizare a pozițiilor viitoare de negociere. Deci, acum se văd tendințele, dar schimbări și unele chiar mari, mai pot avea loc, așa cum se așteaptă în special pe climă și mediu, care vor fi marile afaceri de viitor în agricultură, dar despre asta vom mai scrie.

De mentionat că, dacă un subiect este deja acceptat în mod similar de cele trei organisme, este foarte probabil să treacă la final după negocieri, dar încă sunt destul de multe subiecte în discuție.

În realitate domnul Oros a dorit să prezinte cu titlu de glorie aceste decizii de negociere ca decizii finale și ca urmare a activității domniei sale, sigur fiindcă vin alegerile, iar acum orice lucru de acest gen prinde bine pentru sine și partid, chiar dacă realitatea prezentată este departe de a fi o certitudine.

Astfel, în final putem să îl asigurăm pe domnul Oros că ,,revoluția nu a existat”, ci a fost doar un început al unui viitor încă neclar al agriculturii europene.

Întrebarea care se pune, de aici încolo avem o strategie activă să mai negociem ceva, sau ce-o da Domnul?  

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Marius Zărnescu este șeful de fermă de la Agromec Vlad Țepeș, din județul Călărași, fiind pentru câteva momente și gazda noastră. Am vizitat această fermă pentru că am aflat aici un mod de irigare modern, puțin folosit în cultura mare, mai mult în zona horticolă. Este vorba de irigarea prin picurare a unei suprafețe de aproape 150 de hectare cu porumb.

Poate că într-un an cu precipitații normale, efortul financiar pe care îl presupune o tehnologie de irigare prin picurare nu s-ar justifica, ne-o spune chiar interlocutorul nostru: „Acum doi ani, aici, la porumb, am făcut o medie de 16.000 și ceva la hectar, și lângă, în aceeași zonă, la neirigat, am făcut 15 tone. În aceeași zonă. Deci o diferență prea mică pentru o cheltuială atât de mare. Dar a plouat. Vreau să spun că atunci nici n-am irigat cum am irigat anul ăsta, făceam pauze. Anul ăsta s-a irigat continuu, s-a asigurat o medie de 6 litri pe metru pătrat zilnic. Aici cultivăm și o suprafață de zece hectare de test de la Monsanto pentru hibrizii de porumb pe care vor să-i aducă în România, sunt aproape o mie și ceva de hibrizi, și vă dați seama că nu ne-ar fi ales, dacă nu le convenea.”

Avantajul pe care îl oferă acest tip de irigare este dat și de faptul că fertilizarea se face pe aceeași cale, odată cu irigarea. „În afară de ce dăm la pregătirea patului germinativ, totul se face numai prin fertirigare, totul se face numai prin analiză pe frunză, ce are nevoie să-i dăm”, arată fermierul călărășean.

Atunci când s-au gândit să utilizeze o astfel de tehnologie, au socotit că vor putea să ajungă la producții similare cu cele din America, douăzeci și ceva de tone la hectar. „Noi nu avem clima pe care o au americanii, ziua la noi e mult mai scurtă decât la americani, fotosinteza nu se face ca în America pe o perioadă mai lungă și asta duce la diminuarea producției față de a lor”,  justifică Marius Zărnescu, într-un fel, faptul că încă nu s-a reușit o asemenea performanță.

Avantaje incontestabile, care justifică investiția

În privința costurilor, fermierul ne-a mărturisit că investiția inițială a fost de 500.000 de euro, adică puțuri, pompe, generatoare, driper (furtunul cu picurare, care este peste 190 de euro pe hectar), benzi la capete și altele, la care se adaugă cheltuielile continue, motorină, componentele care se mai deteriorează, întreținerea lor și așa mai departe.

Sistemul nu pare complicat atunci când îl zici din vorbe: „Propriu-zis, apa pleacă din fântână, este extrasă cu o pompă care împinge apa până la următoarea pompă, care o împinge spre lanul de porumb. Ea se distribuie pe o coloană principală de furtun, din care pleacă la noi, pe fiecare solă, cinci coloane secundare care irigă între 8 și 10 hectare, fiecare coloană. Se face o trecere în fiecare zi de câte 5-6 ore pe fiecare coloană, ca în 24 de ore totul să fie udat. Iar pentru a recolta, întâi se vor scoate coloanele de pe capăt, se strâng, se strâng vanele și totul, pe urmă se recoltează, apoi avem o mașină cu care scoatem driperele”.

Un alt avantaj pe care îl are ferma Agromec Vlad Țepeș este cultura a doua. „Sincer să spun, ăsta nu e un an în care să faci cultura a doua. Anul trecut, am făcut pe cealaltă solă cultura a doua, am făcut orz, am recoltat orzul, în urma orzului am semănat porumb, dar porumbul l-am recoltat undeva în februarie, pentru că aici sunt grupe de maturitate mai mici, anul trecut am semănat cu grupe de maturitate mai mare, producția a fost puțin mai mare...” Dar și faptul că rezerva de apă din sol rămâne bună. „Irigându-se aici, rezerva în sol a fost mult mai bună, de aia am făcut și puțină mazăre, de aia facem și porumb, că aici întotdeauna s-a menținut rezerva de apă în sol. Ăsta e marele avantaj”. În schimb, în zona unde nu s-a irigat, necesarul de apă din sol este foarte mare. „Vorbeam cu cineva, o doamnă inginer, care-mi spunea că la ora asta un 700 de litri la hectar ne-ar aduce și pe noi undeva la o limită superioară, dar nu la o capacitate de câmp, adică să poți să faci o producție totală. Suntem rău... acum vă spun, ieri a plouat la 5 km de aici – la noi, niciun pic.” Din păcate, asta este situația și în multe zone se întâmplă la fel. Ploile, mai ales vara, nu sunt pe arii mari, ci vin punctual pe mici suprafețe.

În rest, dezastru

Și pentru că am ajuns aici, la capitolul neirigat, trebuie să spunem că ferma despre care am vorbit nu are doar această suprafață de 148 de hectare irigate astfel, prin picurare, ci și alte suprafețe care au suferit precum în foarte multe locuri din țară. Cam zero pe toată linia. Iată cum descrie Marius Zărnescu efortul „încununat” de eșec. „Anul acesta agricol a început din toamna lui 2019. Vreau să vă spun că tot ce aveam culturi de toamnă înființate, grâu și orz, pentru că rapiță nu am avut condiții de a semăna în toamna lui 2019, arătau extraordinar de bine. Am făcut deja primul tratament de boli și dăunători la grâu și orz deja din toamnă, am făcut erbicidatul din toamnă la toată suprafața de grâu și orz pe care am avut-o, deci premisele erau foarte bune. Chiar dacă noi veneam după un an în care seceta deja își făcuse prezența, în toamnă anul agricol a început chiar foarte bine. Culturile la noi arătau extraordinar. Noi am avut și mazăre de toamnă. La ieșirea din iarnă, plantele arătau extraordinar de bine. După ce am aprovizionat plantele cu îngrășăminte chimice, am făcut fertilizare, am avut două geruri care au dus la diminuarea atât de mult a fraților, încât inclusiv plantele-mamă au dispărut. Am fost nevoiți ca toată suprafața pe care o aveam de grâu și de orz s-o întoarcem și să semănăm porumb direct în miriște – de fapt, în cultură, că propriu-zis nu era miriște. Și am semănat 1.200 de hectare de porumb în miriște. Am avut noroc că pe unele suprafețe am avut ploi, între 5 litri și 60 de litri, răsărirea a fost cât de cât uniformă peste tot. Am avut un atac atât de masiv de afide, de cicade, de a trebuit să aplicăm două tratamente cu insecticid, unul sistemic, unul de contact. Am făcut, eu zic, tot ce era omenește posibil pentru a fi bine, dar, din păcate, seceta a continuat, porumbul e calamitat, absolut nimic. Dacă porumbul pe care l-am semănat în ogor propriu... nu știu dacă vom face 100 kg la hectar.”

Toate aceste operațiuni au necesitat investiții: „Am avut cheltuială, nu mai știu exact, dar oricum la grâu și la orz am depășit 3.000 de lei pe hectar, până la data în care am întors cultura. Gândiți-vă că fiind dezvoltate plantele am făcut tratamente din toamnă, am făcut un tratament de boli și de dăunători în primăvară, pentru că erau căldurile în februarie și apăruseră iarăși toate insectele, și a trebuit să facem tratament...” Iar despăgubirea pe care o primesc acești fermieri este de circa 900 de lei pe hectar. Probabil, cei care, din principiu, nu investesc prea mult sunt, cât de cât, mulțumiți, dar nu cred că trebuie să încurajăm o astfel de abordare. Toți cei interesați trebuie să participe și să-i ajute pe fermieri să meargă mai departe. Nu doar statul, ci și băncile care le-au acordat credite, și cei care le furnizează inputuri ar trebui să îi înțeleagă pentru că sunt parte a aceleiași afaceri. „Unele dintre bănci ne-au înțeles, unii dintre furnizorii de inputuri ne-au înțeles, alții nu ne-au înțeles, dar nici noi nu-i vom mai înțelege că ne-o veni și nouă rândul, că așa se întâmplă în viață: cu ce mână-mi dai, îți dau și eu la fel. Asta e. Gândiți-vă că noi, agricultorii, în general ne achiziționăm tot ce înseamnă produse fitosanitare cam din toamnă. Și sunt produse o groază pe care nu le-am folosit, din cauză că nu am avut unde. Și toate sunt pe stoc. Și toate-s la plată acum. Unii au înțeles, unii au prelungit, am pierdut discounturi, ne-am dus pe anul viitor. Gândiți-vă că urmează încă un an în care noi va trebui să înființăm culturi, să le ținem curate, să facem producții.” Producții care să poată să acopere și paguba acestui an de care nu vrem să ne amintim.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că termenul-limită de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și/sau caprine, dar și în sectorul vegetal: legume-fructe și cartofi, este 23 octombrie 2020, inclusiv. Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 de milioane de euro.

În perioada 25 septembrie 2020 și până în prezent au fost depuse cereri de sprijin, după cum urmează: în sectorul zootehnic: bovine - 43.532 cereri pentru un număr de 578.281 capete; în sectorul zootehnic: ovine și/sau caprine – 38.597 cereri pentru un număr de 8.456.811 capete; în sectorul vegetal: legume-fructe și cartofi – 44.428 cereri pentru o suprafață de 68.674 ha.

Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobate de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, respectiv crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Fermierii activi sunt: beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente cererii unice de plată din campania 2019; beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OM nr.619/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorulului legume-fructe și cartofi, însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale APIA, respectiv al municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.

De mâine, 16 octombrie 2020, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe plata avansului de 70%, respectiv 85%, în cadrul schemelor de plăţi directe și măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, pentru anul 2020.

Este vorba de: Schema de plată unică pe suprafață (SAPS); Plata redistributivă; Plata pentru înverzire; Plata pentru tinerii fermieri, precum și Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

Reamintim că, prin HG nr. 819/2020, s-au stabilit cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal. Astfel:

• Schema de plată unică pe suprafaţă - 98,7381 euro/ha (total schemă: 974.939.000 euro);

• Plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv - 5 euro/ha și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv - 48,1053 euro/ha (total schemă: 104.163.000);

• Plata pentru înverzire - 57,8245 euro/ha (total schemă: 570.959.000 euro);

• Plata pentru tinerii fermieri - 36,6119 euro/ha (total schemă: 20.547.000 euro).

De asemenea, plafonul aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine este de 71.300.000 euro. Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 17,9 euro cap ovină/caprină.

De aceste forme de sprijin beneficiază peste 800.000 de fermieri.

Nivelul plăților în avans este de până la 70% în cazul plăților directe, iar plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020, respectiv 4,8725 lei pentru 1 euro.

În cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, nivelul avansului este de până la 85%, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 31 decembrie 2019, respectiv 4,7830 lei pentru 1 euro.

Dumitru Grigorean, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR), atrage atenția că Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) solicită fermierilor documente, evidențe și situații imposibil de realizat de către crescătorii de animale, precum și de către societățile de ameliorare.

„În această perioadă se întâmplă un lucru foarte grav pentru crescătorii de bovine și societățile de ameliorare din țara noastră. Instituția care ar fi trebuit să sprijine crescătorii continuă lupta împotriva acestora! Astfel, se refuză autorizarea taurilor pentru reproducție, impunându-se condiții imposibil de îndeplinit, chiar dacă acești tauri îndeplinesc condițiile din Programele de Ameliorare aprobate și din Regulamentele Europene. Ne este cerut testul de filiație, de către Agenția națională pentru Zootehnie, în condițiile în care în România nu se poate face așa ceva, aberații peste aberații scoase de către așa-ziși specialiști care încurcă zootehnia românească. Da, se cer teste de filiație inclusiv pentru tauri aduși din Franța sau Ungaria, în urmă cu 2-3 ani, tauri care au fost autorizați/reautorizați, au sute de produși care au primit deja Certificat Zootehnic”, arată Dumitru Grigorean.

Conform ANZ, Oficiile Județene pentru Zootehnie trebuie să dețină următoarele documente:

1. Solicitare, în funcție de caz, de la deținători/proprietari de reproducători, societăți de ameliorare recunoscute, asociații de crescători autorizate ca părți terțe, pentru autorizarea punctelor de montă și al reproducătorilor;

2. Înregistrarea sanitar-veterinară a punctelor de montă naturală;

3. Certificatele zootehnice sau, după caz, derogările reproducătorilor prezenți pentru autorizare;

4. Documentele sanitar-veterinare prevăzute de legislația în vigoare;

5. Decizia directorului general pentru persoanele care fac parte din comisia de bonitare și clasare a reproducătorilor;

6. Solicitarea pentru efectuarea evaluării capacității de fertilizare a materialului seminal;

7. Buletine de analiză a materialului seminal;

8. Documente care să dovedească descendența reproducătorilor;

9. Declarația pe propria răspundere, în cazul în care nu se solicită evaluarea capacității de fertilizare a materialului seminal;

10. Certificate de genotipare pentru scrapie;

11. Certificate de filiație;

12. Fișele de evaluare (punctare, bonitare) ale reproducătorilor.

ACBCR cere conducerii ANZ să spună când a fost achiziționat/dotat și cât a costat laboratorul de la ANZ București și de ce nu funcționează. De asemenea, Dumitru Grigorean întreabă de ce asociația pe care o conduce nu a primit nici până acum rezultatele la probele trimise anul trecut, când s-au făcut testele de pornire a laboratorului. Unde pot efectua teste crescătorii de bovine/ovine și cum se pot face testele de filiație pentru taurii aduși din străinătate sunt alte nelămuriri ale crescătorilor.

„Se pregătește pe undeva prin țară vreun laborator privat, pentru că e rost de făcut bani pe spatele văcarilor? Atât noi, asociația, cât și fermierii dorim să facem testele de filiație pentru taurii născuți în România, pentru toți taurii utilizați la montă, la laboratorul ANZ, plătit din bani publici. Unde, cum și când trimitem probele?”, întreabă președintele ACBCR, Dumitru Grigorean.

Foto: Dumitru Grigorean

Ștefan Gheorghiță, fermierul brăilean care striga din prima lună a anului că e secetă și nu l-a auzit nimeni o vreme, a primit, chiar de la președintele PRO AGRO, Ionel Arion, invitația de a colabora cu federația. S-a întâmplat în direct la postul AGRO TV, aseară – 12 octombrie 2020. Dr. ing. Ștefan Gheorghiță are rubrica „Gânduri de fermier” în Revista Fermierului – ediția print și aici, pe site-ul publicației noastre.

„Îi mulțumesc președintelui PRO AGRO pentru invitația de a colabora cu federația și de a ajuta cu experiența mea, atâta câtă este, la formularea unor poziții legate de Planul Național Strategic (PNS) și la formularea unor opinii aferente negocierilor din cadrul unora din grupurile de dialog civil. Spun unora din grupuri, fiindcă nu mă pricep la toate și nici nu aș face față la câte sunt. Această participare, așa cum a zis și domnia sa, este voluntară și neafiliată, deoarece voi rămâne membru doar al Asociației Producătorilor Agricoli (APA) Brăila atâta timp cât organizația va exista sau colegii mă vor suporta. În cazul în care colegii vor decide la un anumit moment să facă o mișcare de afiliere sau dezafiliere de la o organizație sau alta, atunci eu merg cu colegii mei, după ce vom adopta această decizie în forurile noastre de conducere. Nu voi ocupa niciun loc în niciun grup de dialog civil, nici de aici, nici de la Bruxelles, nici de la COPA-COGECA, ci voi participa doar la modul de formulare a opiniilor care vor fi susținute acolo de cei desemnați, care merg cu un mandat (sau așa se afirmă că vor merge) pe care să îl reprezinte. Mă voi ocupa doar de formularea de opinii, sugestii, păreri și materiale care să stea la baza unor dezbateri și aprobări sau nu ale celor care formează PRO AGRO și care, dacă vor considera că sunt bune acele materiale, le vor susține, dacă nu - le vor arunca la gunoi. Poate vor exista situații în care în luările mele de poziție ceea ce voi spune va fi poate și o poziție asumată și de PRO AGRO, și voi menționa întotdeauna acest lucru, dar pot fi și situații în care opiniile mele vor fi diferite de cele ale PRO AGRO și, la fel, voi menționa acest lucru. În mod cert, ca și până acum, voi spune ce gândesc, cu argumente, câte voi fi în stare să aduc și dispus oricând pentru un dialog bazat pe argumente și nu pe dorințe și impunere. Mereu am arătat deschidere și disponibilitate de a colabora cu oricine (organizații, partide, autorități) care dorește în mod onest acest lucru și pe subiecte unde pot ajuta cu ceva. Acest lucru îl spun și pe această cale, că toți cei care doresc să audă și opinia mea pot fără nicio rezervă, cu condiția să mă pricep la acel subiect. Dar, cu siguranță, mereu voi susține ce cred și nu ce vor vrea unii să audă”, a transmis Ștefan Gheorghiță, punctând că APA Brăila, asociație din care face parte, este deschisă să colaboreze cu oricine are intenții în a susține o agendă a fermierului așa cum o văd membrii asociației brăilene.

La ora actuală, APA Brăila are zece priorități, care nu sunt doar ale fermierilor din asociație, ci ale întregii agriculturi românești:

1. Legea arendei;

2. Pol de asigurări agricole după modelul AGROSEGURO Spania;

3. Reglementarea surselor de apă care pot fi folosite pentru irigații;

4. Reglementarea legislativă a modului de constatare a tuturor calamităților din agricultură și eligibilitatea cheltuielilor în contabilitate;

5. Reglementarea pentru viitor a invocării stării de forță majoră, în sensul clarificării termenului și modului de invocare.

6. Reglementarea obligativității studiilor de specialitate sau ale consultanților agricoli ai celor care exploatează ferme comerciale peste o anumită dimensiune;

7. Subvenționarea dobânzilor pentru achizițiile de terenuri agricole pe termen lung și a investițiilor de mare valoare în procesare, spații protejate, reproducție în zootehnie;

8. Programe de dezvoltare a energiei regenerabile ca surse de venit alternativ pentru fermele agricole - panouri solare, biogaz, eoliene;

9. Stimularea dezvoltării culturilor leguminoase;

10. Reglementarea stimulării forței de muncă din agricultură prin eliminarea sau reducerea taxelor și a impozitelor.

În anul agricol 2019-2020, seceta pedologică nu a afectat doar culturile agricole de toamnă, ci și pe cele de primăvară, precum și plantațiile pomicole și viticole. Dacă pentru culturile de toamnă fermierii și-au primit mare parte din despăgubirile oricum prea mici având în vedere dimensiunea pierderilor, pentru restul culturilor calamitate de seceta severă din acest an situația nu e deloc roz. În luna august, Ministerul Agriculturii a reglementat și despăgubirea culturilor agricole de primăvară, precum și pentru lucernă, trifoi, plantații pomicole, plantații viticole și hamei, afectate de seceta pedologică. (Revista Fermierului a scris aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4630-plantatiile-viticole-si-pomicole-afectate-de-seceta-cat-si-lucerna-trifoiul-si-hameiul-se-despagubesc.html). Doar că, la acest moment, nici măcar la MADR nu sunt prea clare măsurile de sprijin pentru acești din urmă producători, neștiindu-se exact nici sumele, nici când vor ajunge banii în conturile fermierilor și nici suprafețele afectate.

Potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros, aproximativ un milion de hectare cu culturi de primăvară au fost afectate de seceta pedologică, în mare parte porumb și floarea-soarelui. „Nu avem încă cifrele exacte, a spus ministrul într-o conferință de presă organizată de News.ro astăzi, 6 octombrie 2020. O să încercăm să identificăm soluții pentru a despăgubi și fermierii care au culturi de primăvară afectate de secetă”.

Secretarul de stat George Scarlat susține că până în primăvara anului 2021, fermierii ale căror culturi de primăvară au fost afectate de secetă vor primi un sprijin. „La culturile de primăvară vom creiona un act normativ, un nou proiect de Ordonanță de Urgență în care vom include acea restanță de la culturile de toamnă, aproximativ 20%, plus despăgubiri pentru culturile de primăvară. Apoi, după rectificarea bugetară, care e programată pentru această lună (octombrie), vom vedea câți bani vom putea să alocăm. Avem și alte variante, cum ar fi un sprijin sub formă de adeverință, pentru că înțelegem presiunea asupra fermierilor. Din păcate, fără o sursă de finanțare ei nu-și pot relua activitatea”, a precizat la AGRO TV, în emisiunea „Agricultura la Raport”, George Scarlat, secretar de stat în MADR.

Adrian Oros consideră că oferirea de despăgubiri celor afectați de secetă nu este o soluție viabilă pe termen lung. „Nu e productiv ca anual să dăm de la MADR despăgubiri, iar fermierii să piardă oricum. Aceste despăgubiri nu acoperă nici o tremie din pierderi. Cel mai bine ar fi să investim masiv în sisteme de irigații”, este de părere ministrul Agriculturii.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) precizează că beneficiari eligibili ai Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 sunt fermierii activi, conform definiției din art. 9 al Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, respectiv legislației naționale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscriși în evidența APIA cu cod unic de identificare, care au depus Cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Fermierii activi sunt:

• Beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente Cererii unice de plată din Campania 2019;

• Beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OMADR nr. 619/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 9 privind „Fermierul activ” din Regulamentul (UE) nr. 1307 și legislația națională menționează și impun verificări pentru respectarea condiției de fermier activ doar pentru plați directe: „Fermierul care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăți directe, calculate potrivit prevederilor art. 12 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat, denumit în continuare Regulamentul nr. 639/2014, plăți care nu ar fi depășit cuantumul de 5.000 euro, și care desfășoară cel puțin o activitate agricolă minimă în cadrul exploatației sale, definită potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. c), d) și e), este fermier activ și poate beneficia de plăți directe”.

În concluzie, un fermier doar cu ANT (Ajutor Național Tranzitoriu) nu se supune verificărilor specifice pentru „fermierul activ”, dar obligatoriu trebuie să desfășoare activitate agricolă pentru a putea beneficia de ajutoarele excepționale acordate fermierilor afectați de criza COVID-19.