Gelu Bogdan este inginer de profesie, iar pasiunea pentru horticultură l-a făcut să depună două proiecte cu finanțare europeană, pe Submăsura 4.1a - Investiții în exploatații pomicole, și să dezvolte o plantație de cireși în comuna Izvoarele, județul Giurgiu. Munca a fost grea, dar spune că în sfârșit se bucură că totul s-a conturat și vede pomii plantați.

Fost programator la IBM, apoi angajat tot în domeniul IT, a urmat cursurile Facultății de Inginerie în Limbi Străine, specializarea Génie Électrique et Informatique, de la Universitatea Politehnică din București, Gelu Bogdan este un tânăr în vârstă de 37 de ani care s-a îndrăgostit în ultimii ani de horticultură. De altfel, încă din copilărie „a stat pe lângă agricultură”, bunicii și părinții săi cultivând pământ. Spune despre sine că e „țăran de București”, deoarece locuiește în Capitală.

Birocrație, muncă, 7.172 de pomi, satisfacții

Aventura „cireșilor” își are începuturile în 2015, când a pornit munca legată de avize și acte, pentru un proiect făcut pe fonduri europene, Submăsura 4.1a, în valoare de 330.000 de euro. Alături i-a fost soția, care l-a susținut atât financiar, cât și moral, însă greul s-a dus cu birocrația și cu vremea. „Practic, proiectul a fost depus în mai 2016 și am reușit să fac plantarea în 10 și 11 mai anul acesta. Imediat după, au venit ploile. Inițial, ne-am bucurat foarte mult, fiindcă nu a fost nevoie să irigăm, însă cantitatea mare de ploaie care a venit ne-a cam speriat. În cazul cireșilor, dacă umezeala în sol este foarte mare, apare riscul de înecare. Solul este foarte bine lucrat, dar în condițiile în care a plouat 60-100 l/mp în două, trei ore, nu reușește să-și facă drenarea singur și a trebuit să intervenim: cu canale de drenat la marginea plantației, cu motopompe… o adevărată aventură”, ne-a povestit Gelu Bogdan.

Plantația este bio și este compusă din patru soiuri: Burlat, Merchant, Regina și Kordia, toate, pe portaltoi Gisela 5. În total, pe cele aproape cinci hectare sunt 7.172 de pomi, în cantități egale pe soi.

În prezent, livada arată foarte bine, pomii s-au prins în proporție de aproape 100%. Sunt câțiva, de ordinul zecilor, din zona în care nu a reușit să scoată apa, care vor fi înlocuiți la toamnă.

Provocări la găsirea unui teren compact bio

Ca peste tot în România, i-a fost foarte greu să găsească o suprafață compactă, conformă cu necesitățile sale. „Am reușit să obțin suprafața de cinci hectare prin alipirea a trei cadastre: de la tata, de la mama și de la bunicul meu. Mai mult, terenul este certificat bio și nu în conversie, motiv pentru care subvenția nu este de 620 de euro, ci în jur de 400 de euro. Sunt bani frumoși, dar puțini față de costurile pe care le presupune o livadă”, arată tânărul pomicultor.

Proiect complex, soiuri olandeze

Dintre stațiunile de cercetare pentru pomicultură românești, a ales să lucreze cu cea de la Băneasa, județul Giurgiu, deoarece e cea mai apropiată de el. „Acolo am făcut proiectul, iar soiurile sunt luate de la Pepiniera Fleuren din Olanda. Pomii au venit refrigerați, imediat după ce i-am luat în primire, i-am mutat în alt camion frigorific închiriat de mine – altă muncă, alte costuri, dar am făcut tot ce era necesar ca să asigur o plantare optimă. Foarte multă muncă și stres, însă acum mă bucur de ceea ce mi-am dorit să fac, abia acum, când sunt copacii plantați, am cu adevărat satisfacția înființării unei livezi”, povestește Gelu Bogdan, care, deși locuiește în București, din 11 mai a.c. a ajuns acasă doar în weekenduri.

Proiectul prin care a realizat plantația a început în 2016, implementarea s-a încheiat în iunie anul acesta și timp de cinci ani va fi monitorizat.

Proiectul, cât se poate de complex, are în componența lui susținere pentru plasă antigrindină și irigare prin picurare. „Am săpat un puț de mare adâncime pentru a asigura necesarul de apă, care alimentează o lagună. Din lagună, cu ajutorul pompei de suprafață, apa este împinsă în sistemul de irigare prin picurare. Avem utilaje specifice activităților de livadă: un tractor, o tocătoare, o freză cu palpator, un atomizor și încărcător pentru tractor, foarte util lucrului în livadă. Bineînțeles că a trebuit să asigurăm și partea de energie electrică: o centrală fotovoltaică, pentru a avea curent la plantație. Inițial, aveam trei angajați permanenți. Acum, am mai depus un proiect tot pe Submăsura 4.1a și, conform legislației care s-a modificat între timp, a trebuit să mai angajez un inginer horticol, însă fiind specialist, ne este de mare ajutor”, ne-a spus tânărul fermier.

Astfel, are acum în total patru angajați la cinci hectare și crede că îi va fi destul de greu până când livada va intra pe rod. „Anul viitor, ar trebui în mod normal să avem o producție de 2 t/ha. Dar vom vedea ce va vrea Dumnezeu, pentru că vremea ne face surprize din ce în ce mai mari”, a adăugat Gelu Bogdan.

Exportul, vizat pentru valorificare

Gelu Bogdan este foarte preocupat de tot ceea ce înseamnă informație. Astfel, este reprezentant al uneia dintre cele 40 de firme din România care beneficiază de un program european realizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în colaborare cu Ambasada Elveției. „Suntem instruiți cum să ne desfacem marfa, cum să gestionăm promovarea produselor pentru a reuși să facem export. După plantare, trebuia să plec în China prin acest program. Aveam viza și biletele luate, dar am renunțat la vizita în Shanghai deoarece am avut peripeții în livadă cauzate de ploi. Era un târg cu participare la nivel internațional, unde se întâlnea cererea cu oferta – târg de profil pentru producătorii bio”, a menționat pomicultorul de la Izvoarele, Giurgiu.

Inițial, în primii ani, nu va avea marfă pentru exporturi, însă speră că lucrurile vor evolua, treptat. „Olandezii ne-au spus că vom produce undeva la 15 t/ha, începând cu anul 5. Ar fi foarte bine, însă la anul așteptăm doar 2 t/ha. Așa că ne vom orienta spre piața internă. Și supermarketurile din România au program prin care să achiziționeze marfă bio de la producătorii locali. Totul va depinde însă de preț și de cantitățile solicitate”, ne-a spus în încheiere Gelu Bogdan.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) finanțează 322 de proiecte dedicate înființării, modernizării și extinderii diferitelor tipuri de instituții de învățământ din spațiul rural, prin submăsura 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Dintre acestea, 259 de proiecte au ca scop înființarea și modernizarea grădinițelor din mediul rural, însă doar a celor din afara incintei școlilor de la sate. Valoarea publică contractată a acestora este de 93 de milioane de euro. Au fost deja finalizate 26 de proiecte, cu o valoare publică de 7,5 milioane de euro. În zona ITI Delta Dunării sunt în curs de implementare șase proiecte, cu o valoare publică de 1,6 milioane euro.
Pentru înființarea și modernizarea creșelor, precum și a infrastructurii de tip after-school (numai a celor din afara incintei școlilor din mediul rural), AFIR a încheiat contracte de finanțare pentru 41 de proiecte, cu o valoare publică de 15,5 milioane de euro. Trei dintre acestea, contabilizând 1,3 milioane de euro, sunt deja finalizate. În zona ITI Delta Dunării sunt în curs de implementare două proiecte, pentru care beneficiarii au solicitat fonduri europene nerambursabile de 639.000 de euro.
Pentru extinderea și modernizarea instituțiilor de învățământ secundar superior (filiera tehnologică cu profil resurse naturale şi protecţia mediului şi a şcolilor profesionale în domeniul agricol), AFIR a contractat fonduri europene nerambursabile în valoare de 9,9 milioane euro pentru 22 de proiecte. Două dintre acestea, în valoare de 978.000 de euro, sunt deja finalizate. În zona ITI Delta Dunării este în curs de implementare un proiect, în valoare de 495.000 de euro. „Deși acest tip de investiții este încadrat ca infrastructură de bază la scară mică, impactul pe care îl au asupra comunității este unul semnificativ. Din punctul de vedere al rezultatului pe termen lung al finanțărilor oferite prin PNDR 2020, implementarea acestor tipuri de proiecte face parte din acțiunile de promovare a activităților socio-culturale, crescând în același timp prestigiului localităților din zonele rurale”, arată reprezentanții agenției.

Spre exemplu, comuna Pianu, județul Alba, a obținut o finanțare de 200.821 euro pentru modernizarea grădiniței. Proiectul accesat de primărie urmărește asigurarea unor spații adecvate pentru un număr de 45 de copii, cu toate fluxurile și anexele aferente, inclusiv dotarea interiorului și exteriorului clădirii care face obiectul investiției.

Un alt exemplu este Primăria comunei Bezdea, din județul Dâmbovița, în 2016, la sfârșitul lunii mai, a depus la AFIR o cerere de finanțare pentru proiectul „Modernizare grădiniță în comuna Bezdead, județul Dâmbovița”, prin PNDR 2020, în cadrul submăsurii 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, proiectul prevăzând investiții în infrastructură educațională și socială. Valoarea totală a proiectului este de 89.000,9 euro, iar valoarea totală eligibilă a proiectului, finanțată integral prin PNDR 2020, este de 75.000 euro. În aprilie 2017 s-a semnat contractul de finanțare, proiectul fiind în prezent finalizat.
Implementarea a însemnat demararea lucrărilor de reparații generale și de renovare a grădiniței din comuna Bezdead. Au fost realizate modernizări interioare și exterioare asupra imobilului cu o suprafață utilă de 197,24 mp.
La interior s-au refăcut finisajele și s-a achiziționat mobilier nou. „De la mese și scaune noi, până la achiziția de resurse educaționale (jocuri) și echipamente electronice (TV, calculatoare, imprimante) și la refacerea birourilor și a spațiilor de depozitare, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării”, transmite AFIR.
În curtea grădiniței s-a creat un spațiu de joacă pentru copii, compus din două leagăne, trei balansoare și o groapă de nisip. S-au montat, de asemenea, bănci, coșuri de gunoi și stâlpi de iluminat.

Foto: AFIR

Omul optimist privește încrezător viața și viitorul. Suntem noi, românii, optimiști? Eu cred că da. Însă acum traversăm o perioadă care, cu siguranță, va rămâne în istoria omenirii, prin prisma acestei pandemii create de noul coronavirus. Cum ne-a prins pe noi această boală? Am mai zis: cu mâinile goale, dezbrăcați în fața dușmanului invizibil. În agricultură s-a suprapus secetei și multelor probleme care atârnă de 30 de ani de gâtul agricultorilor, ca o piatră de moară.

Brambureala autorităților și situația prezentă bulversează și fac să dispară orice urmă de optimism.

De dinainte de COVID-19, fermierii strigă că-i secetă, și tot de dinainte, prin sertarele tuturor guvernelor și parlamentarilor stau hârtii pe care s-au prăfuit strategii, soluții, inițiative, memorii ale organizațiilor profesionale din agricultură. Întotdeauna, culoarea politică a învins orice inițiativă benefică agriculturii ori altui domeniu din economia țării.

E secetă. A mai fost secetă. Și atunci, ca și acum, chiar dacă culorile de la guvernare sunt diferite, soluțiile sunt aceleași. Adică, spre zero. Și unii, și alții, pe hârtie, pot iriga vreo două milioane de hectare. Pe canalele existente se bagă apă, da, care ar putea, probabil, acoperi milioanele alea de hectare, dar agricultorii nu dispun de infrastructura care să le permită să ajungă apa la culturile lor. La ora actuală, se irigă puțin peste 200.000 de hectare, pentru că fermierii n-au cu ce. N-au echipamente și nu prea dispun nici de bani, deoarece România n-a avut niciodată o strategie, o politică agricolă care să sprijine capitalizarea agriculturii. Ca orice cetățean român, agricultorul trăiește cu împrumuturi, cu credite.

Există bani europeni, însă și cu ăștia e altă poveste, tot complicată.

Apoi, în continuare se fură de pe câmpuri tot ce înseamnă fier. Azi se întind echipamentele de irigat pe câmp și a doua zi nu mai găsești bucată de fier. Prin urmare, alte cheltuieli, altă distracție, cu paza câmpului.

Toamna trecută, au fost însămânțate aproape trei milioane de hectare, iar cele afectate de secetă se pare că vor ajunge pe la 1,5-1,7 milioane de hectare. Ministrul Adrian Oros estimează o producție de grâu de maximum 5,5 milioane de tone, comparativ cu 9 milioane, cât se obținea în România într-un an bun. Nu se știe spre ce se îndreaptă și culturile de primăvară, care și ele suferă deja din lipsa apei. Și aici previziunile spun că vor fi pagube majore pe o suprafață de peste un milion de hectare.

Personal, mi se pare o brambureală pe la tot ce înseamnă „Stat”. Toți, parlamentari, europarlamentari, miniștri, directori de agenții, mici funcționari etc., se întâlnesc, socializează cu fermierii, cu reprezentanții agricultorilor, ies în presă, pare că lucrurile funcționează, că merg pe un făgaș cât de cât normal. Când privești în profunzime, vezi că de fapt e un înveliș gol pe interior. De 30 de ani se acționează pompieristic, se iau măsuri fără viitor, doar de moment. Din acest motiv, în anul 2020 încă ne plângem de tot soiul de lipsuri.

Agricultura românească are nevoie de măsuri adaptate la propria realitate. Câți dintre cei care au în mâini soarta țării cunosc realitatea, aia din teren? Sau, dacă o cunosc, o și înțeleg? Ministrul, secretarii de stat, directori din MADR merg în ferme. Și? Nimic! Fac ori ce îi duce și cât îi duce capul (se întâmplă rar asta), ori ce le dictează partidul.

Pandemia care a lovit planeta ne-a mai arătat ceva: că globalizarea nu prea merge într-o astfel de criză. Conducătorii noștri ar trebui să lase deoparte războaiele politice și să se bată pentru noi. Altfel, spre ce ne îndreptăm? După pandemie, vom mai putea continua așa, poticnit, ca până acum? Scapă cine poate...   

Tot în timpul pandemiei, fermierii le-au mai amintit guvernanților o problemă, mistreții. Ei, și? Parlamentul e ocupat cu moțiuni de cenzură, cu certuri politice, cu d-ale lor, ale parlamentarilor, aceleași de 30 de ani. Îți cam piere zâmbetul când îi vezi pe aleși că trăiesc într-o altă lume, clar mai bună decât a celor care îi votează și le asigură banii pentru traiul zilnic.

Culturile care scapă de secetă e posibil să ajungă în gurile mistreților. Nu mai vorbim de pesta porcina africană, de care nu mai scăpăm, pusă tot pe seama mistreților. Nu există niciun control asupra populațiilor de mistreți și a altor animale sălbatice care ajung pe câmp și distrug culturile. E nevoie de legislație, dar aici intervin alte asociații și alte interese și niciun Parlament, și niciun guvern nu-și asumă vreo inițiativă în ceea ce privește animalele sălbatice. În trecut, au mai numărat unii ouă prin parlament. Pe vânători, cine-i numără?  

În aceste condiții, e cam greu să fii optimist. Eu continui, totuși, să fiu optimistă. Știu că și fermierii privesc încrezători spre viitor. Da, am încredere în voi, agricultorilor, că veți continua să munciți și că nu ne veți lăsa fără bucate pe masă!

Închei cu aceleași trei cuvinte cu care îmi închei postările pe pagina mea de facebook: „Să fim bine!”. Și să ne revedem pe câmp.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: APPR

Agricultura din România se bucură și astăzi la fel cum se bucura și ieri de tinerii săi dezvoltatori. Tineri care, pe lângă puterea de muncă și spiritul întreprinzător și inovator al acestei generații, au întreprins și pasiunea de a face această industrie să fie productivă. Acesta este și cazul lui Valentin Plătică, un tânăr fermier din comuna Glodeanu Sărat, sat Pitulicea, din județul Buzău, care la vârsta de 35 de ani administrează cu succes ferma preluată de la bunicul său. Am ajuns de curând în ferma Glia Prest Simion SRL, unde am discutat cu tânărul fermier despre povestea acestei exploatații agricole de circa 700 de hectare. Absolvent al Facultății de Management în Agricultură din cadrul USAMV București, Valentin Plătică a decis să se întoarcă acasă lângă bunicul său pentru a nu lăsa ferma de familie să se stingă.

Valentin Plătică: „Astăzi e greu să te apuci de agricultură de la zero.”

Reporter: Sunteți un fermier tânăr, reprezentați noua generație de agricultori ai României. Ce vă atrage în acest domeniu?

Valentin Plătică: Pasiunea s-a născut în familie. Începuturile acestei ferme sunt legate de bunicul meu. Tataia a fost mereu un întreprinzător, chiar și înainte de Revoluție avea sere cu flori și solarii cu roșii, fiind primele astfel de sisteme din comună. După 1990 a avut curajul nebunesc să facă un împrumut la bancă pentru a înființa o moară care să producă făină și mălai. La fel ca serele din perioada comunistă, și această moară era unică în zona noastră. Totodată, a făcut o brutărie și s-a dedicat și culturii mari, făcând prestări servicii prin sat cu tractorul românesc pe care îl avea. Fiind priceput, a avut succes și a mai achiziționat două tractoare U 650 și o combină cu care a continuat să lucreze terenurile tuturor celor din zonă.

Reporter: În ce perioadă a făcut aceste achiziții?

Valentin Plătică: Aceste lucruri se întâmplau prin anii 1992-1993. În acea vreme cei mai mulți începeau, rând pe rând, să lase pământurile pârloagă. Astfel, i-au cerut bunicului meu să le preia pământul în arendă. Bunicul meu a fost sceptic la început, nedorind „să se lege la cap”. A continuat cu prestarea de servicii până în 1994, înființând o firmă de prestări servicii. A mai achiziționat câteva tractoare, ajungând la un număr de patru tractoare românești U 650, angajase și doi operatori și a continuat să lucreze pământul celor care încă mai făceau ceva. Inevitabil, a început să ia și pământ în arendă, iar prin 1997 a mai cumpărat o combină SEMA. A continuat în așa fel încât până în 2000 a ajuns să aibă zece tractoare românești U650, cu care lucra aproximativ 600 ha.

Au venit câțiva ani dificili, 2001-2002, cu secetă mare, lucru care a dăunat destul de mult fermei, pentru că am acumulat datorii mari. Apoi am tras așa cum s-a putut de această afacere până în 2005-2006. În acest timp, am început să mă implic și eu, ca tânăr student. În 2007, împreună cu bunicul, am achiziționat două tractoare și un plug în leasing și ne-am propus să mai cumpărăm utilaje cu ajutorul fondurilor europene.

Anul trecut, unul bun

Reporter: Dincolo de provocarea de a vă implica în afacerea de familie, ce anume v-a făcut să lăsați Bucureștiul, un oraș mare și foarte dinamic, mai ales că sunteți tânăr?

Valentin Plătică: Îmi doream foarte mult să pot să-l ajut pe bunicul meu, mai ales că situația ajunsese să-l depășească. Din această dorință am ales acest domeniu de studiu (n.r., studii agronomice), pe care l-am parcurs timp de șapte ani. În această perioadă, veneam și-l ajutam pe tataia la lucrările pe care le avea. Cu toate acestea, nu-mi plăcea deloc situația, tractoarele fiind vechi, activitatea deosebit de îngreunată. În 2007, după ce am terminat facultatea, am făcut un proiect european pentru câteva utilaje pe FEADR: o combină cu hedere, un disc de patru metri, o semănătoare de prășitoare și una de păioase. Din această cauză tataia a fost nevoit să treacă ferma pe numele meu și s-a lăsat destul de greu convins, pentru că eram lipsit de experiență, fiind foarte tânăr. Prima dată mi-a trecut 50%, iar după ce am fost să depun actele, mi-au spus că este nevoie să am 100%, apoi, mai mult de nevoie decât de voie, mi-a trecut ferma pe numele meu integral.

Reporter: A riscat cu această decizie?

Valentin Plătică: A riscat mult. E adevărat că eram un tânăr absolvent care prelua o întreagă activitate. La început am făcut proiectul și, spre surprinderea noastră, s-a aprobat. Am început foarte greu cu finanțarea, pentru că atunci firma era într-o situație grea, cu datorii. Băncile m-au refuzat din prima, mi-au spus să vin peste un an, în funcție de cum evoluează firma. Am fost la vreo trei bănci în acea perioadă. Am vorbit cu contabila, am văzut ce e de făcut, iar într-un final am reușit să o scoatem pe profit în anul următor. M-am întors la bancă și am obținut un împrumut în euro, dar cu dobândă mai mare, respectiv 9%. Am început să plătim utilajele luate în leasing și să dezvoltăm activitatea.

Reporter: Ce mărime avea în acel moment ferma și ce tip de cultură aveați?

Valentin Plătică: Vorbim de aproximativ 700 ha și cultivam grâu, porumb și floarea-soarelui. Cu utilajele noi achiziționate până în 2010, s-au văzut imediat rezultatele în productivitatea de lucru și mai ales la recoltă. Acela a fost momentul când am devenit din ce în ce mai determinat să dezvolt această fermă, să pun și mai mult suflet.

Reporter: Și lucrurile nu s-au oprit aici. Din contra, au avut o traiectorie ascendentă de atunci și până în prezent.

Valentin Plătică: Da, deși suprafața agricolă a rămas aceeași, am continuat să ne dezvoltăm constant pe verticală, să exploatăm la maximum toate instrumentele de lucru. Am cumpărat în continuare utilaje și am încercat să modernizez ferma cât de mult am putut. Pe atunci aveam în jur de zece angajați, iar acum am ajuns la cinci angajați care reușesc să facă totul în fermă, fără probleme. Am reușit să fidelizez angajații, am reușit să cultiv în ei această pasiune – agricultura, pregătindu-i să folosească la potențial maxim toate instrumentele de lucru din fermă.

Reporter: Care este structura culturilor în ferma dumneavoastră și cum a fost anul agricol trecut?

Valentin Plătică: Anul trecut am avut grâu pe 130 ha. Deși a fost secetă, a avut o ieșire spectaculoasă în primăvară. Am avut o producție de vreo șase tone la hectar. Am fost mulțumit, raportat la seceta din toamnă și la problemele legate de înfrățirea insuficientă. Pe de altă parte, am însămânțat cu floarea-soarelui 170 de hectare și am obținut trei tone și ceva la hectar. Am avut ploi în primăvară și frig, apoi vara a fost uscată. Am semănat porumb pe 400 de hectare și am obținut o producție de vreo opt tone. Ne-am plătit datoriile și am avut, una peste alta, un an bun.

Raportul preț/calitate, factorul determinant în alegerea mărcii Case IH

Reporter: Când a început colaborarea dumneavoastră cu Titan Machinery România? Cu ce utilaje a început acest parteneriat și câte aveți în momentul de față?

Valentin Plătică: Aveam nevoie de niște roți înguste pentru unul dintre tractoarele pe care le aveam în fermă și l-am contactat pe Vali (n.r., Valentin Albu – manager de vânzări regional), cerându-i o ofertă. Acesta a fost practic începutul colaborării noastre. Un an mai târziu, am început discuțiile pentru achiziționarea unui tractor Case IH Magnum 340, model pe care l-am luat în 2018. Tot atunci, am discutat și de o combină Case IH Axial-Flow 6140 cu un heder de opt rânduri pentru prășitoare – Olimac Drago GT și unul pentru păioase Case IH de 7,6 metri. Am mai cumpărat și un plug cu 8 trupițe lamelar Gregoire Besson, un cultivator Väderstad Top Down de trei metri și un scarificator de la Gaspardo de trei metri cu șapte ancore. În primăvara anului trecut (n.r., 2019), m-am decis să cumpăr și un tractor mai mic, de 115 CP – Case IH Farmall 115 C.

Reporter: De ce Case IH și nu alți producători?

Valentin Plătică: Am fost și m-am interesat peste tot, dar raportul calitate-preț a fost factorul determinant pentru care am ales să cumpăr Case IH. M-am gândit că, decât să plătesc câteva zeci de mii de euro în plus pentru un tractor de altă marcă, mai bine cumpăr și un agregat pe care să-l folosesc la tractorul Case IH ales. Bineînțeles, a contat și faptul că aveți un vânzător bun pe zonă, Vali, care m-a ajutat foarte mult (n.r., Valentin Albu – manager de vânzări regional).

Înainte să cumpăr combinatorul Top Down, intram de două ori cu discul și apoi semănam, acum intru o singură dată cu Top Down și-mi pregătesc terenul pentru semănat. Consumul este, de asemenea, redus. În ceea ce privește tractorul Case IH Magnum 340, timpul de lucru la semănat a devenit foarte scurt, acest tractor este suficient pentru cele două semănători de precizie pentru plante prășitoare.

Tractorul l-am luat „hight specs” (n.r., dotat cu toate opțiunile disponibile), pentru a nu întâmpina vreo nevoie apărută pe parcurs. Prin comparație cu alte tractoare de aceeași putere, am constatat un consum mai redus la Magnum. La lucrările de cultivat din primăvară, la care am folosit Väderstad Top Down, am avut un consum de 17 l/ha, iar la arat: 20-22 l/ha.

Reporter: Cum descrieți combina de recoltat pe care o aveți?

Valentin Plătică: La combină mă impresionează și azi sistemul de rotor cu flux axial, deși la început am fost reticent. Valentin Albu, managerul regional de vânzări, a avut răbdare cu mine pentru a mă convinge. Pot să spun că am riscat puțin, dar imediat cum am intrat cu ea în lucru, recolta a fost impecabilă, fără boabe sparte/fisurate, fără pierderi, totul, foarte curat. Bineînțeles că sunt importante și reglajele pe care le faci.

Reporter: Cum descrieți colaborarea cu departamentele de service și piese de schimb din cadrul Titan Machinery România?

Valentin Plătică: În principiu am o relație bună cu echipa de service de la Brăila. M-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie, iar această relație bună m-a încurajat să mai cumpăr atât piese, cât și utilaje. Iar relația cu Valentin Albu este una de prietenie, chiar dacă sunt afaceri la mijloc, s-a legat o relație destul de strânsă și ne ajutam reciproc cum putem.

Reporter: Ce planuri de viitor aveți?

Valentin Plătică: Intenționez să mai achiziționez câteva utilaje, dacă vremea va fi bună, o semănătoare de păioase și una de prășitoare de la Väderstad, care să fie echipate cu toate sistemele de ultimă generație. Este posibil să diminuez lucrările în câmp și să maximizez profitul, pentru că acum vedem că apa din sol e foarte prețioasă și cel puțin în vară nu mai vreau să intru cu plugul, iar în toamnă doar ar sau scarific. Cât pot, o să încerc să reduc lucrările de pregătire.

Reporter: Încurajați și alți tineri să îmbrățișeze această meserie?

Valentin Plătică: Agricultura este o meserie frumoasă astăzi, mai ales atunci când ai toate instrumentele necesare s-o faci productivă. Nu știu dacă pot să-i încurajez. În ziua de azi este greu să te apuci de agricultură de la zero, să devii fermier, pentru că sunt investiții mari. În schimb, îi încurajez pe toți tinerii care au oportunitatea de a prelua agricultura de la părinți sau bunici să ducă mai departe ceea ce au făcut dumnealor.

BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Seceta cu care întreaga țară se confruntă a afectat și comuna Calopăr din județul Dolj, o comunitate cu aproximativ 4.000 de locuitori și unde în anii trecuți găseam doar culturi frumoase și sănătoase. Anul acesta, lucrurile stau diferit, orzul este calamitat în proporție de 100% pe anumite parcele, iar grâul, de până la 90%. Fermierii sunt disperați și cer ajutorul autorităților.

Sorin Epure, fermier: „Grâul a răsărit frumos, în martie arăta extraordinar de bine, dar nu mai este niciun fel de frate, a murit tot! În situația asta am 500 ha. Orzul e și mai grav.”

În comuna doljeană Calopăr, terenul agricol reprezintă cam 6.000 de hectare, marile suprafețe fiind exploatate de cinci fermieri mari. Sorin Epure, inginer agronom de meserie, lucrează peste o mie de hectare. Fermierul ne-a dus într-o tarla de grâu sârbesc, soiul Renesansa, care la ora respectivă (spre jumătatea lunii mai) trebuia să aibă deja 1-1,20 m, dar ajungea doar la 30 cm. Cine e de vină? Lipsa apei, desigur. „Eu am pluviometru și măsor peste tot. Și anul trecut a fost secetă în zona asta. Nu știu ce se întâmplă, a fost cod roșu, cod portocaliu, avertizări, dar nu ploua. Iar anul ăsta, în afară de faptul că în martie a venit cât a venit o ploicică, toamna a fost secetoasă. Grâul a răsărit frumos, în martie arăta extraordinar de bine, dar, dacă observați, nu mai este niciun fel de frate, a murit tot! Și spicul e mic. Poate să vină Dunărea peste grâu și nu se mai poate întâmpla nimic... Și în situația asta am 500 de hectare de grâu. Orzul e și mai grav, pentru că are o perioadă mai scurtă de vegetație și avea și el nevoie de apă mai multă”, arată Sorin Epure, care nu a semănat deloc rapiță toamna trecută, după ce anul trecut a întors 250 de hectare. „Din cauza secetei, insectele nu au nici ele apă și atacă ce prind verde. Degeaba am intrat la stropit, chiar de două ori, spicul nu mai are aparat foliar, nu mai are nimic”, a adăugat fermierul.

Primarul comunei Calopăr ne-a confirmat că 80-90 % din suprafețele cultivate arată prost sau foarte prost, cu excepția terenurilor de la Cervina, unde a plouat. „Fermierii au făcut sesizare, noi am făcut demersurile la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și la Prefectură și așteptăm să vină comisia de constatare a calamităților”, a precizat primarul Marin Catalina. Din comisie trebuie să facă parte, cu convocarea prefectului, reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și ai Direcțiilor Agricole Județene.

Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii publicat în Monitorul Oficial la data de 16 aprilie a.c., proprietarii de terenuri agricole ale căror suprafețe cu culturi agricole vegetale au fost afectate în procent de peste 30% depun înștiințări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a căror rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice, în termen de trei zile de la momentul distrugerii.

Fermierii doresc o accelerare a procesului de constatare a calamitării din partea organelor abilitate, dar se tem că li se va reproșa că nu au aplicat corect tehnologiile și că poate acesta e motivul pentru care culturile arată astfel. „Întotdeauna, asigurătorii, împreună cu autoritățile statului, găsesc motive să nu ne despăgubească, astfel că noi, agricultorii, niciodată nu câștigăm”, e de părere Sorin Epure.

Despăgubirile trebuie să ajungă rapid la fermieri, care au în continuare cheltuieli cu întoarcerea culturilor, input-urile etc.

Pierderile sunt foarte mari, agricultorii spun că la orz sunt de 100%, la grâu cam 90% și deja nu cred că vor mai intra la recoltat, pentru că nu merită.

Floarea-soarelui e singura cultură care arată mai bine în prezent, chiar dacă a început să apară costreiul. În zona în care ne-am deplasat, mai bine arătau culturile dinspre Segarcea, acolo unde sunt perdele forestiere. „Au avut un aport de apă mai mare de anul trecut. Deci efectiv acolo plouă, mă uitam și aici nimic”, ne-a spus fermierul doljean.

Agricultorii se tem că nu vor rămâne cu nimic

Fermierilor le e teamă că nu vor rămâne cu nimic, mai ales că majoritatea a semnat contracte futures, în speranța unor prețuri mai bune. În trecut, seceta i-a mai făcut probleme fermierului Sorin Epure, care niciodată nu a primit despăgubiri pentru culturile distruse. „E o forțare aiurea cu asigurările. Se zice asigurare în caz de secetă. E fals! Că îți dă o perioadă, să zicem 15 aprilie – 31 mai, să te încadrezi în 27-30 de litri. Și unde sunt stațiile meteo? De obicei, unde plouă: pe Craiova, unde-s pietre și diferență de temperatură, de la clădiri, și nori și imediat acolo plouă, față de noi. Să-mi spună un fermier că a luat bani despăgubire de secetă sau, dacă a luat, reprezintă 1%, ca la Caritas. Practic, legea e făcută pentru asigurători și nu primești nimic. Dacă, de exemplu, dă 20 de litri, care înseamnă nimic, asigurătorii fac diferența: între 20 și 27 e 7%! După care taie ei cu franciza și practic nu mai iei nimic, și te lipsești, până la urmă”, susține Sorin Epure, care anul acesta și-a făcut asigurare pe producție. Conform măsurătorilor sale, la Calopăr au fost 13 l/m², iar la Craiova, 30 l/m².

Anul acesta e unic în peisajul ultimilor 70-80 de ani. Dacă anul trecut fermierii au crezut că nu se face niciun bob de grâu, pentru că abia spre primăvară a răsărit, anul acesta a fost invers, grâul, frumos în toamnă, a cunoscut un trend descendent din cauza lipsei zăpezii și a ploilor. „Eu pot să vă arăt pluviometre, că le am montate peste tot și fac o sumă. În toamnă am avut vreo 60 de litri de apă adunați, dar pe fondul secetei din urmă, de neimaginat, a răsărit, a înfrățit o frumusețe, așa că în iarnă am zis Doamne-ajută! Dar n-a venit cu niciun fel de precipitație. Am fost invitat la un simpozion, prin februarie, și ningea la București într-o veselie! Și sunam în zona mea: „Cât e?”. Când am revenit, am pus după ce s-a terminat cu zăpada să se topească din pluviometre: 7 litri – 9 litri, în funcție de zonă. În total până acum în luna mai, cred că am avut parte de vreo 130 l/m²”, ne-a povestit fermierul Sorin Epure.

Orzul de pe cele 200 de hectare pe care le-a însămânțat doljeanul la finalul lunii septembrie 2019 are spicul la un sfert, cu toate că a avut o pornire bună în vegetație. Ca la grâu, înființarea unui hectar de orz costă tot în jur de 3.000 de lei. Bani posibil pierduți.

Cultura de floarea-soarelui este singura care arăta mai bine, la momentul vizitei noastre, dar și ea avea nevoie de apă, deoarece pământul era crăpat. Aici, fermierul a folosit doar utilaje care să îl ajute să păstreze apa în sol. „Am băgat combinatorul, să nu scot apa. Am cultivat floarea-soarelui în perioada 1-3 aprilie 2020, am erbicidat-o și preemergent… cam degeaba, că produsul, scump, nu și-a făcut datoria, încă vezi costreiul în cultură. Am erbicidat-o a treia oară și sper să se usuce buruiana, că floarea are posibilități de regenerare mai mari”, a menționat fermierul.

O legislație care să-i protejeze, asta-și doresc fermierii

Problema mare o reprezintă ratele la bănci și fermierii vor doar să nu se trezească fără producție, dar și fără utilajele cumpărate pe credite.

Ce-și doresc fermierii? O legislație care să îi protejeze și care să le dea șansa să-și lucreze în continuare terenul, mai ales în condițiile în care au rate mari, deoarece tendința este de a achiziționa utilaje tot mai mari, pentru a compensa lipsa forței de lucru.

Din cei aproximativ 4.000 de locuitori ai comunei Calopăr, mulți sunt plecați în afară, lucrează în agricultură sau la Craiova, datorită proximității. Din cauza noului coronavirus, mulți s-au întors acasă, 160 au stat în izolare, fără cazuri confirmate de COVID-19, dar acum așteaptă să plece iar. S-a implementat și în mintea cetățeanului ideea de «tractorist». „Dar tractoristul nu mai e cu U650, să stea toată ziua murdar. Ai acolo un calculator, bagi pe GPS, aer condiționat”, crede primarul Marin Catalina. De aceeași părere este și fermierul Sorin Epure: „Din cei care au revenit din străinătate, 90% nu au de gând să rămână. Deci chiar nu au gând să stea”

Nici măsuri de sprijin pentru angajarea lor nu au fost luate de autorități și vina aceasta pentru fuga din agricultura românească pare a avea mai mulți factori.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

VASILE IOSIF, PREȘEDINTE ASOCIAȚIA INDUSTRIEI DE PROTECȚIA PLANTELOR DIN ROMÂNIA - AIPROM:

În prezent, Uniunea Europeană este cel mai mare exportator și importator de produse agricole, fiind și cel mai mare producător de hrană din lume respectând standarde de calitate ridicate în domeniul alimentar la nivel global. În acest context, Comisia Europeană a prezentat recent două strategii: Strategia „De la fermă la consumator” și „Strategia pentru Biodiversitate 2030”, pilonii centrali ai Pactului Verde European, un proiect ambițios care își propune să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în anul 2050.

Combinând respectul pentru preferințele culinare specifice ale europenilor cu o lungă tradiție de producere a hranei sănătoase, abordarea pe care Comisia Europeană o promovează constant în ultima vreme aduce în discuție impactul actualului mod de producție asupra mediului. Obiectivul global al strategiei „De la fermă la consumator” este reprezentat de regândirea întregului lanț de aprovizionare și construirea unui sistem alimentar durabil din punct de vedere ecologic, social și economic, care să acopere toate verigile acestuia transpunând în realitate dezideratele economiei circulare. Acest obiectiv reflectă un nivel ridicat de determinare pentru a reduce utilizarea și riscul asociat produselor de protecție a plantelor cu 50% până în 2030.

Comisia Europeană propune o reducere a consumului de fertilizanți cu cel puțin 20% până în anul 2030 solicitând statelor membre dezvoltarea și implementarea Planului Integrat de Management al Nutrienților. Complementar, Comisia Europeană propune o reducere cu 50% a vânzărilor de medicamente antimicrobiene până în 2030. De asemenea, un alt obiectiv extrem de ambițios al Comisiei Europene este acela de a crește suprafața ocupată de culturile organice până la cel puțin 25% din suprafața agricolă cultivată.

Comisia Europeană își propune să ajute consumatorii să își modifice preferințele culinare și să aleagă diete sănătoase și durabile, reducând risipa de alimente din gospodării. Comisia dorește să ofere consumatorilor informații mai complete, inclusiv prin mijloace digitale, cu privire la locul de unde provin alimentele, valoarea nutritivă a acestora și amprenta lor asupra mediului.

În egală măsură, Comisia Europeană consideră că așteptările cetățenilor europeni au evoluat și trebuie să conducă la schimbări majore în domeniul sectorului alimentar. Astăzi, peste 50% din populația Uniunii Europene este supraponderală și circa 20% din alimente sunt aruncate la gunoi (risipă alimentară). În jur de 43 de milioane de persoane din UE nu își pot permite în mod regulat o masă de calitate o dată la două zile.

În acest context, Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România – AIPROM și-a asumat misiunea de a promova utilizarea responsabilă a produselor de protecție a plantelor în condiții de siguranță pentru utilizatori, pentru consumatori și pentru mediul înconjurător, luând în considerare și satisfacerea cererii de produse agricole într-un mod sustenabil. Deși, în general, sunt încurajate opiniile polarizate și mai puțin cele de compromis, trebuie să amintim faptul că industria de protecție a plantelor furnizează soluții și produse pentru ambele modele de agricultură, atât pentru agricultura convențională, cât și pentru agricultura organică, oferind atât produse de sinteză chimică, cât și produse biologice.

Pentru că suntem noi înșine responsabili și conștienți de rolul pe care trebuie să îl jucăm și îl vom juca în producerea sustenabilă a hranei, apreciem că orice viziune ambițioasă de a limita sau de a restricționa anumite produse fitosanitare este corect și realist să țină cont în mod obligatoriu de următoarele considerente:

• Deciziile privind reducerea sau interzicerea utilizării soluțiilor convenționale de protecție a plantelor trebuie să fie luate ținând cont de rezultatele științifice și nu în baza presiunilor emoționale sau politice. Suntem dispuși să discutăm un obiectiv posibil de reducere a utilizării pesticidelor, cu condiția ca acesta să fie bazat pe argumente științifice și să ia în considerare toți actorii care sunt influențați de aceste schimbări majore, și anume fermierii. În mod repetat s-a susținut faptul că Noul Pact Verde European și în special „Strategia de la Fermă la Consumator” vor crea un nou mod de a produce și gestiona hrana, robust, rezistent la crize, incluzând pe toți cei din lanțul de aprovizionare, și care va pune la dispoziție hrană suficientă și accesibilă ca preț, indiferent de situație. Procentul propus de 50% de reducere a produselor de protecție a plantelor nu este unul realist și nu va avea efectul dorit de a crea un model de producție alimentară mai durabil în Europa. Acest obiectiv nu va face din Europa un standard de urmat pentru alte părți ale lumii, ci va crea sincope în procesul de producție, în aprovizionarea adecvată cu hrană a populației europene, va diminua competitivitatea agriculturii europene care va concura cu marii producători trans-oceanici care au la dispoziție o diversitate de soluții, plecând de la produsele de protecție convenționale și până la tehnicile genetice noi, precum CRISPER CAS9. Fermierul european, și în speță fermierul român, va duce o luptă cu arme inegale pe care, inevitabil, nu va putea să o câștige, pe termen scurt. Industria de protecție a plantelor dorește fixarea unor ținte realiste, care să reflecte rezultatele unei evaluări, ale unui studiu de impact.
  

• Realitățile diferite existente la nivelul fiecărei țări membre a Uniunii Europene în ceea ce privește consumul de substanță activă la hectar. În prezent, România consumă cca 700 gr/ ha de substanță activă de pesticide, Ungaria consumă 1,2 kg/s.a ha, iar media UE este de peste 2 kg/s.a ha. Industria de protecție a plantelor din România consideră că orice decizie în sensul reducerii cantității de produse de protecție a plantelor trebuie să țină cont de aceste realități, iar reducerea propusă nu trebuie să fie aplicată egal pentru țările care din varii motive au investit mult mai puțin în inputuri agricole iar din această cauză și nivelul producțiilor la hectar este actualmente mult mai mic în general, de exemplu producția medie/ha din România față de țările din Vestul Europei.

• De ani de zile de acum, și mai cu seamă începând din 2009, companiile din industria de protecție a plantelor întâmpină dificultăți masive în procesul de omologare a unui produs sintetic sau biologic. Legislația europeană adoptată în acea perioadă (Directiva 1107/1992) a creat un mediu dificil de evoluție pentru industria de protecție a plantelor. Astăzi o companie are nevoie, pentru a descoperi (inova) și a omologa un produs, de cca. 12 ani de cercetare precum și de o investiție de peste 280 milioane de dolari pentru a obține o moleculă sintetică. În prezent, procesul de omologare din Uniunea Europeană este extrem de restrictiv și consumatorii trebuie să cunoască că, după industria de medicamente, cel mai restricționat domeniu este cel al industriei de protecție a plantelor.
  

• Așa cum am menționat și noi mai sus, stabilirea unor ținte cantitative de reducere a utilizării produselor de protecție a plantelor trebuie să plece de la nevoile actuale ale fermierilor de a controla bolile și dăunătorii, fără a le crea acestora dezechilibre economice sau a duce la creșterea prețului produselor agricole și fără a afecta aprovizionarea cu alimente pentru consumatori. AIPROM își dorește ca autoritățile europene să țină cont de progresele științifice în domeniu și de ritmul în care în mod realist pot fi generate soluții alternative. Așa cum oamenii au nevoie de medicamente, și plantele au nevoie de medicamentele lor - pesticidele.
  

• Comisia Europeană nu a acordat importanța cuvenită evaluării efectelor resimțite de producătorii agricoli, odată implementate aceste măsuri. O abordare egalitaristă de reducere a consumului de pesticide în toate statele membre, indiferent de cantitatea utilizată în prezent, este profund discriminatorie pentru acele state care utilizează o cantitate de produse de protecție a plantelor situată mult sub media europeană, așa cum este cazul României, care folosește o cantitate de cca 700 gr de substanță activă de produs fitosanitar pe hectar, în timp ce media europeană depășește 2 kg/s.a ha. AIPROM derulează de mai mulți ani un program de monitorizare a consumului de substanțe active și de produse pe culturi, segmente de cultură, categorii de produse etc. Rezultatele sunt obținute prin raportările furnizate de membrii AIPROM într-un exercițiu de tip „black box” și sunt reprezentative pentru aprox. 90% din industrie. Rezultatele astfel obținute au validat informațiile din diverse analize si rapoarte realizate de firmele de profil europene care indică faptul că în România cantitatea de substanță activă utilizată a scăzut în ultimii ani. De exemplu, la rapiță cantitatea de substanță activă a scăzut în medie cu 24% între 2018 și 2019, iar la tratament sămânță scăderea înregistrată pentru aceeași perioadă a fost de 55,6%.

• În colaborare cu specialiștii din domeniu, cu fermierii și cu distribuitorii de input-uri, AIPROM a gândit un nou proiect care va analiza situația soluțiilor (produselor) de protecție pentru cele mai importante culturi, pentru boli și dăunători specifici, evidențiind golurile de protecție și încercând să estimeze pierderile de producție înregistrate în absența acestor soluții. Rezultatele acestui demers analitic vor fi puse la dispoziția factorilor politici, a reprezentanților MADR, ANF și asociațiilor profesionale ale fermierilor, pentru a fi utilizate în dezbaterile care vor avea loc în perioada următoare în Comisia Europeană și în Parlamentul European. Măsurile pe care trebuie să le luăm pentru ca în limita restricțiilor impuse de legislație să putem oferi totuși sectorului agricol un nivel decent de protecție nu se reduc la acțiuni de convingere a factorului politic european, ci și la o mai bună gestionare internă a autorizării produselor de protecție a plantelor. De asemenea, România este printre puținele țări care nu au implementat încă un cadru de reglementare pentru autorizarea provizorie a produselor de protecție destinate culturilor minore, această posibilitate de reglementare fiind prevăzută în Directiva 1107/2009.
  

• Reprezentanții politici și experții participanți în cadrul grupurilor de lucru ale organismelor europene trebuie să folosească argumente solide cu care să ducă o luptă susținută pentru a apăra statutul special al României, cu organisme de dăunare specifice și foarte agresive și care nu sunt prezente în alte state membre. Un exemplu în acest sens este Tanymecus Dilaticollis (rațișoara porumbului). Acest dăunător polifag nu este răspândit în partea de Vest a Europei. Dacă nu vom avea derogare pentru tratamentul la sămânță cu insecticide neonicotinoide și în anul 2021, România nu va avea niciun produs eficient omologat pentru combaterea acestui dăunător. În această situație, fermierii români pot pierde ușor până la un milion de hectare de porumb și floarea-soarelui, numai din cauza acestui dăunător. Se pune întrebarea cine va plăti această pagubă, pentru că pierderea nu va putea fi suportată de către fermierul român. La nivelul AIPROM, specialiștii noștri au început deja să lucreze, împreună cu fermierii și distribuitorii, la un document care să scoată în evidență vulnerabilitățile fermierilor români în a controla eficient unele organisme de dăunare. În prezent, România cultivă peste 130.000 de hectare de soia, dar nu avem omologat niciun fungicid pentru combaterea bolilor, nu avem produse sistemice omologate pentru combaterea afidelor la lucernă și lista poate continua.

• Creșterea suprafețelor ocupate de culturi organice înseamnă producții mai mici. Acest lucru presupune că vom fi nevoiți să cultivăm mai mult pământ pentru a asigura aceeași cantitate de produse agricole. Trebuie să înțelegem că produsele biologice, produse care sunt dezvoltate și obținute tot de industria de protecție a plantelor, pot fi utilizate numai împreună cu produsele sintetice și nu le pot înlocui pe acestea din urmă.
  

• AIPROM consideră cu tărie ca inovația este o parte importantă a soluției pentru o agricultură durabilă și produse sănătoase într-o societate care respectă mediul și gestionează cu inteligență resursele. Companiile noastre vor continua să investească în moduri inovatoare de a proteja culturile, cu investiții mari în obținerea de pesticide care au un profil mai prietenos cu mediul, în biopesticide și tehnologii de precizie pentru o agricultură durabilă, astfel încât să le permită fermierilor să aplice substanțe doar atunci când este nevoie și unde este nevoie utilizând tehnologiile digitale care au început deja să facă parte din viața fermierului.

• AIPROM crede că acum este unul dintre acele momente-cheie în care toți factorii interesați trebuie să coopereze pentru a pune la dispoziția autorităților și politicienilor români din Parlamentul European argumente consistente care să servească intereselor agriculturii românești.

Ioan Jula este un inginer horticol pasionat de munca sa, pasiune care s-a transmis mai departe fiului său, Ionuț. Împreună, cei doi dețin 37 de hectare de livadă în Cisnădie, județul Sibiu, și se confruntă cu toate problemele pe care o livadă îmbătrânită le creează. Au depus însă un proiect cu finanțare UE, de aproape 600.000 de euro, prin care speră că vor reuși să meargă mai departe.

Livada aparține de societatea proprie – Prodfruct – și este urmașa livezii IAS-ului din Sibiu. De altfel, capul familiei Jula lucrează în ea de când se știe. „În 1985 am gătat Facultatea de Horticultură, am venit la Cisnădie cu repartiție, cum era pe vremea aia, cu nevastă și doi copii, și, atât de statornic sunt, că tot la ferma aia lucrez. Bine, între timp am mai fost inginer-șef la IAS Sibiu. Dar această livadă, a IAS-ului Sibiu, a fost cumpărată inițial de altcineva, că eu nu am putut, iar de la el am cumpărat eu, în anul 2000. El a dat un leu și eu am dat cinci lei”, ne spune zâmbind Ioan Jula.

Alături, îi stă fiul Ionuț, cu care face mai toate lucrările, cu sezonieri lucrând doar la cules și tăiat.

Fondurile europene, ultima speranță

Aproximativ 2,5 ha au nu mai puțin de 38 de ani, vreo 3 ha de măr 12 ani, peste 2 hectare de prun 9-10 ani, 1 ha de măr are 7 ani și 0,7 ha de măr se află deja în anul 3. Îmbătrânită în mare parte, neprofitabilă, livada avea nevoie de ajutor. Așa că tatăl și fiul au decis să acceseze fonduri europene printr-un proiect pe Submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole, pentru 12 hectare. „Am peste 37 ha, din care lucrăm 8 ha de plantație. Restul este livadă casată, vreo 15 ha e teren în pregătire – defrișată, pe care facem culturi anuale. Și vom planta 12 ha, în total: anul acesta, 1 ha de coacăz, 1 ha de păr și 6 de măr, iar anul viitor, 4 ha de măr”, a explicat Ioan Jula.

Proiectul are o valoare de 580.000 de euro, cu finanțare 90%. Horticultorii au lucrat cu două firme de consultanță, una care le-a realizat proiectul tehnic, cealaltă ocupându-se de studiul de fezabilitate.

Investiția presupune un tractor de 94 CP, o pompă de stropit, o bară de erbicidat, o freză cu palpator pe rând, plug reversibil cu 2 trupițe, un cultivator cu lățime reglabilă până la 210 cm cu subsoiler, o mașină de îngrășăminte – cam tot necesarul unei plantații performante. „Vrem să vedem dacă funcționează tehnologia nouă. Dacă nu merge, închidem și facem ce face toată Cisnădia: vindem terenul pentru construit case”, ne-a zis Ionuț Jula.

Astfel, viitorul depinde de cum vor decurge lucrurile după implementare. „Eu vreau să îl ajut până împlinesc 80 de ani. Dar aici nimeni nu mai produce nimic, nici culturi de câmp, nimic. În Cisnădie au fost o mie și ceva de hectare de livadă și acum mai există doar ale noastre. În rest, e teren ocupat cu case, cu pomi bătrâni și cu pădure. Da` ăia sunt deștepți, noi suntem proști că ne ducem mai departe. Culmea e că ne place”, a adăugat Ioan Jula, pentru care provocările țin ba de preț, ba de producție.

Anul trecut a fost extraordinar de bun și de prost în același timp, a afirmat pomicultorul. Producția a fost cât în trei ani, de calitate foarte bună, dar nu au putut să o vândă pe toată și aproape jumătate au aruncat.

Importurile îngroapă fructele românești?

S-au gândit și la procesare, dar nici așa lucrurile nu au mers mai bine. „Avem o miniinstalație, am făcut 20 de tone de suc. Dar, dacă anul ăsta am făcut 20 de tone și nu știu dacă îl vindem până în toamnă, acum zece ani făceam 60 de tone și nu ne ajungea până în toamnă. Foarte multă lume și-a făcut instalații și de aia nu am făcut mai mult. Plus că am lăsat neculese minimum 50 de tone de mere”, a precizat Ioan Jula.

Desfacerea o face către comercianții locali și la un supermarket din Sibiu cu care colaborează. „Când aveam 80 ha de livadă, lucram și în București, și Craiova, Târgu Jiu. Dar nu mai vine nimeni acum, că vin ungurii și polonezii cu prețuri mai mici, chit că produsele lor sunt «nebune». Noi nu avem livezi superintensive, ci doar intensive, producția e mai mică decât la alea, așa că prețul de cost pe unitatea de producție e mai mare la noi. Automat, trebuie să vinzi produsul cu un anumit preț ca să te poți duce mai departe”, a completat horticultorul sibian.

Mai mult, anul acesta a început prost pentru că prunul va fi doar pentru compot și gem, iar mărul a legat „între puțin și suficient”. Singura speranță rămâne modul în care se vor desfășura lucrurile cu derularea proiectului european. Doar apoi cei doi pomicultori, tată și fiu, vor lua în calcul și reconversia altor hectare. „Soția s-a săturat de agricultură și ne ține doar contabilitatea primară. Ea zice că s-o săturat să lucrezi și să nu câștigi. Și îi dau dreptate”, ne-a zis Ioan Jula în încheiere.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Mai toți crescătorii de ovine care sunt în COP (Controlul Oficial al Performanțelor) doresc să vândă, mai departe, berbecuți pentru prăsilă, motiv pentru care e musai să se cunoască părinții. Doar astfel se poate ști exact valoarea produsului obţinut, ce poate fi folosit pe viitor ca reproducător. Cum poți face asta? Monta în harem este răspunsul. „Cei care sunt în COP au pretenția să vândă și berbecuți pentru prăsilă. E nevoie deci de o dirijare a campaniei de montă ca la carte, pentru a cunoaşte părinţii, cât şi valoarea produsului obţinut, care va fi folosit în continuare ca reproducător – mă refer la masculi”, arată Ioan Stoicoi, crescător și vicepreședintele Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” - Hunedoara.

Calitatea crește an de an

La Asociația „Dacia”, monta la rasa Țurcană se face folosind un mior la 25 de oi şi un berbec adult la 35 de oi. Foarte important e ca valoarea animalelor să fie la același nivel. Inițial se aleg cele mai bune animale, vârfurile din fermă, şi se introduc cu cel mai bun berbec – maximum 35 de femele la un mascul – toți înregistrați și testați. Pe urmă, ierarhia scade, dar valoarea femelelor trebuie să corespundă valorii berbecului.

Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia” se îngrijește, prin controalele pe care le face, ca, începând campania de montă, berbecii să fie de calitate, să aibă autorizaţie de montă, să se înregistreze monta. „Controlez registrul de montă să fie adus la zi, particip la bonitări, la verificarea bonitărilor şi, numai după 2-3 controale pe care le fac, va primi un berbec certificatul de origine pentru a fi valorificat”, a explicat Ioan Stoicoi, care toamna trecută a verificat atent, în special la fermele din COP, campania de montă, deoarece e extrem de importantă calitatea berbecilor folosiţi la montă.

Rezultatele se îmbunătățesc de la an la an, calitatea fiind de altfel scopul tuturor crescătorilor. „Vă dau un exemplu: în primăvara lui 2019, în martie, am văzut în judeţele Timiş şi Arad 120 de ferme care au produs 4602 berbecuți pe care i-am cântărit prin sondaj. Şi rezultatele sunt de la an la an mai bune”, a mai spus Ioan Stoicoi, care de prin anul 1961 stă pe lângă oi. „Eu așa m-am pomenit. După ce am gătat 7 clase, în 1961, părinţii au vrut să mă oprească la oi. Și copil tânăr am pătimit o vară la oi, așa că am fugit la şcoală. Am făcut Şcoala Tehnică Veterinară, pe urmă am făcut Facultatea de Zootehnie la Cluj, am lucrat în cadrul Direcţiei Agricole 43 de ani. Sunt pensionar din 2015, dar oile le-am ţinut tot timpul.”

Ioan Stoicoi se ocupă în satul său (Boșorod, Hunedoara) de controlul oficial de prin anii ’70, sub directivele ORSA. Metodele erau altele însă. „În 1984, când funcţiona staţiunea de cercetări de la Cristian, am făcut însămânţări artificiale, la mine acasă, cu sperma congelată de acolo. Ştiu şi rezultate, toate sunt înscrise aici și se văd în registrele mele de când se urmăreşte. Am folosit doi berbeci, dar procentul de fecunditate e mai scăzut la însămânţarea artificială. Atunci am însămânţat 137 de oi, din care au fătat 67. Am metisat, am băgat friză, că numai două doze am avut, 12 doze cu friză, şi din 12 au fătat 4. Ăsta a fost procentul obținut”, povestește specialistul. 

Fermele de elită, următorul pas. Statul ar putea ajuta prin subvenții

Scopul, indiferent de metodele folosite, este de ameliorarea rezultatelor și de a obține produși cât mai performanți. În acest sens se urmărește chiar realizarea unor ferme de elită. „Vrem să se înfiinţeze odată aceste ferme de elită. În Timiș, Arad vreo 20 am găsit, la noi în judeţul Hunedoara vreo 12 şi, pe aceste efective, dorim să facem tehnică fix ca la carte”, a explicat optimist Ioan Stoicoi.

De ce optimist? Pentru că, spune el, din 2005, de când împreună cu președintele Asociației „Dacia”, Dumitru Andreșoi, a pus bazele asociației, în doi ani s-au strâns 750 de membri și lucrurile au evoluat. „Oamenii au aderat la această asociaţie. Am preluat și Controlul Oficial al Performanțelor pe urmă, acum ne ocupăm și de Registrul genealogic şi facem tot ce trebuie, tehnic, pentru oaie”, a specificat crescătorul hunedorean.

Pentru a avea ferme de elită, ar fi nevoie de subvenționare de la stat, pentru că ele presupun niște cheltuieli destul de mari. Dar atunci va fi nevoie și de mână de lucru calificată, de ciobani pregătiți care știu să depisteze oile în călduri, să le repartizeze berbecilor, să poată urmări profesionist întregul proces.

Apoi, e nevoie de pășuni de calitate, pentru ca oile să se poată sătura. „Că, dacă ai o păşune slabă, oameni slabi, numai te încurci, chinui oile şi nu faci nimic. Trebuie bani pentru a avea putere să le furajezi şi atunci poţi să obţii. Rasa asta, Țurcana, are viitor, dar n-o să mai fie cu ciopoare aşa, pe vârf de munte, cu ciobani. Nu mai găsești omul în transhumanța aia frumoasă, cu fluierul, cu oile pe munte... n-o să mai fie așa”, a conchis oftând specialistul hunedorean, care a muncit în copilărie la o stână de acest fel.

În prezent, 120 de comisii de constatare a pagubelor sunt în teren, acestea lucrând continuu, inclusiv sâmbăta și duminica, a declarat, într-o intervenție la televiziunea Digi24 (astăzi, 22 mai 2020), ministrul Agriculturii, Adrian Oros, precizând că dimensiunea pagubelor o vom ști la finalul lunii mai, atunci când se vor putea face calcule pentru a stabili cuantumul despăgubirilor.

Potrivit datelor centralizate de MADR, la ora actuală, suprafața calamitată a ajuns la 1,3 milioane de hectare. S-au încheiat procese-verbale pentru 850.000 de hectare.

„Toamna trecută, au fost însămânțate 2,9 milioane de hectare cu grâu, orz, rapiță, secară, din care mai mult de o treime sunt afectate de secetă, până la ora asta. Estimările arată că producția de grâu a României, anul acesta, va fi mai mică, așteptându-ne la un maximum de 5 – 5,5 milioane de tone, comparativ cu 9 milioane cât se obține într-un an bun”, a menționat Adrian Oros.

Ministrul a enumerat județele cu cele mai mari suprafețe calamitate: Constanța – 416.000 ha, Tulcea – 212.000 ha, Ialomița – 123.000 ha, Brăila – 97.000 ha, Buzău – 75.000 ha, Galați – 61.000 ha.

Suprafața irigată la nivelul țării este de 222.000 de hectare.

Fermierul brăilean Ștefan Gheorghiță, cel care vorbește de mai bine de trei luni despre seceta pedologică extremă cu care se confruntă agricultorii și care, inclusiv prin Asociația Producătorilor Agricoli Brăila al cărei membru este, a semnalat problema tuturor autorităților, susține că în curând vom vorbi și despre calamități la culturile de primăvară, vreo două milioane de hectare, din care circa 70% vor fi afectate de secetă în proporție de peste 70%.

„Eu rămân pe previziunea mea, adică vom avea 1,5-1,7 milioane de hectare calamitate la culturile de toamnă, din care  circa 80% cu calamitate peste 70%. Vestul țării acum începe în mod serios să anunțe calamitățile și încep și anumite zone din Oltenia să sufere”, spune Ștefan Gheorghiță.

Pentru Submăsura 8.1 – Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite și pentru Submăsura 15.1 – Plăți pentru angajamente de silvomediu, cererile de sprijin/plată pot fi depuse cu întârziere sau modificate, în condițiile de mai jos.

Cererile de sprijin/plată pot fi depuse și după data de 15 iunie, până la data de 10 iulie 2020 (inclusiv), cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul pentru anul de angajament aferent anului 2020 dacă cererea de sprijin/plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie 2020.

Modificările cererilor de sprijin/plată, fără aplicarea de penalități, pot fi depuse până la data de 30 iunie 2020 (inclusiv).
Modificările cererilor de sprijin/plată pot fi depuse și după data de 30 iunie 2020, dar nu mai târziu de 10 iulie 2020, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul pentru utilizarea efectivă a unităților amenajistice în cauză în anul de angajament aferent anului 2020.

Reamintim că ambele submăsuri sunt implementate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).