În județul Vâlcea, acolo unde se fac produse din carne după tradiții oltenești, în comuna Mihăești, am aflat rețete și povești de altădată. Interlocutorul nostru este Petre Simion, managerul fabricii „Ca Altădată”.

Reporter: Când a început povestea „Ca altădată”?

Petre Simion: Povestea „Ca altădată” începe în copilăria noastră, noi suntem născuţi la sat, în județul Vâlcea, şi din copilărie am crescut cu produsele „Ca altădată”. Sunt reţete pe care le făceau bunicii, străbunicii, părinţii noştri în gospodăria lor, la noi la ţară. Astăzi, e o poveste frumoasă, zic eu, venită dintr-o necesitate, gospodăria ţărănească trebuia să se autoîntreţină. Suntem din comuna Roşiile, acum ne-am tras un pic mai la oraş unde e amplasată fabrica, în comuna Mihăeşti, suntem lângă Ocnele Mari, părinţii noştri veneau din comuna Roşiile la Ocnele Mari şi cumpărau sarea pe care o foloseau în gospodărie, sarea fiind un element foarte important şi definitoriu în produsele noastre. Folosim sarea de la Ocnele Mari, aşa cum şi părinţii noştri o foloseau. Pe locul Ocnelor Mari înainte era cetatea dacică Buridava, care de atunci exporta sare sau, după ce ne-au cucerit romanii, era trimisă pe Olt şi pe Dunăre şi apoi probabil cu carele spre Roma. Acum în zonă avem mai multe cetăţi dacice, în ultimul timp se fac noi descoperiri, avem una la Grădiştea, chiar în comuna vecină a Roşiilor, la Tetoiu, suntem o zonă încărcată de istorie. Ne place istoria, ne place tradiţia, dacă avem cu ce să ne lăudăm vrem s-o facem, că e un lucru firesc, o mândrie a vâlcenilor, a oamenilor din comunele noastre. Practic promovăm ceea ce suntem noi. Trăim într-o lume modernă şi trebuie să avem şi noi produse de schimb, că altfel satele noastre ce fac? Nu mai au ce să producă. Şi căutăm să ne ridicăm, să venim cu ceva în sensul ăsta, să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.

„Căutăm să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.”

Reporter: Ne spuneți, vă rugăm, câteva cuvinte despre istoria fabricii și primele produse „Ca Altădată”?

Petre Simion: Firma este înfiinţată în 1992, iar din 1993 funcţionează aici, la Mihăeşti. S-au cumpărat terenul şi clădirile care erau, am mai construit. Iniţial era şi abatorizare, şi fabrică de produse din carne, apoi în decursul timpului au venit normele europene de înregistrare şi s-a renunţat la abatorizare şi s-a rămas doar pe procesare. În timp ne-am gândit că avem reţete, e o nişă pe care putem să ieşim şi am trecut la producerea produselor tradiţionale din reţetele bunicilor noştri. Au fost două faze de atestare. Noi am fost mereu cu aceleaşi produse, şi în prima, şi în a doua fază. „Cârnaţii din topor”, cu care am crescut din copilărie, jumările, carnea la garniţă, toba, caltaboşul, muşchiul perpelit, ceafa perpelită, pulpa perpelită le-am autorizat în primă fază, s-au autorizat foarte multe. Au venit apoi alte norme, mai stricte, şi am reluat şi a doua oară autorizarea. În momentul acesta avem 13 produse atestate tradiţional.

Cârnații din topor și carnea la garniță, produse etalon

Reporter: Care sunt produsele etalon?

Petre Simion: Cârnaţii din topor şi Carnea la garniţă putem spune că sunt cele mai reprezentative şi încercăm acum să le atestăm şi european, şi pe lângă ele sunt şi Jumările, şi Cârnaţii cu miroase, de usturoi, şi Muşchiul perpelit. Avem produsele tradiţionale de sărbători: Toba, Caltaboşul, Lebărul – în perioada Crăciunului, a sărbătorilor de iarnă, şi Drobul – în perioada sărbătorilor de Paşti.

Reporter: Care este istoria Cârnaţilor din topor din Vâlcea?

Petre Simion: Eu vă povestesc din copilăria mea, cum am luat eu contact cu Cârnaţii din topor. Se tăia porcul, iarna la noi în curte, se afuma cu paie, veneau rudele, veneau vecinii, era ca o sărbătoare, un eveniment. Bărbaţii terminau treaba lor şi venea treaba femeilor, cu spălat de maţe, cu tocat de carne, cu pregătire, taică-meu avea sarcina să săreze carnea, s-o pună în molde (n.r., albie, covată), să o pregătească, după aceea pe plită se făcea pomana porcului, se scotea un vin de la beci, o varză murată şi oamenii stăteau pe lângă masă şi începeau tot felul de poveşti. Eu eram copil şi eram cu ochii căscaţi, să ascult, să nu-mi scape nimic. După ce se termina toată treaba asta, a doua zi aveam de umplut la cârnat. Şi atunci am luat contactul cu Cârnaţii din topor. Atunci procesul de umplere era mult mai greu, pe timpul ăla nu exista nici maşina de tocat şi ei se umpleau cu o nuia de salcie: rupeai nuiaua, îi făceai un fel de nod ca să lărgeşti un pic maţul, ca să poţi să bagi. Şi era destul de anevoios. Eu poate voiam să plec şi eu la zăpadă cu copiii, dar trebuia să stau la umplut de cârnaţ. Dar făcând, prinzi drag. Atunci, copil, poate nu-ţi dai seama, dar timpul trece şi îţi rămân în memorie lucrurile astea. Îi făceai, îi puneai lângă sobă la scurs, după aceea îi urcai în podul casei la afumat, noi aveam şi un cuptor jos, mare, în care se făcea pâinea, şi în cuptorul larg atârnam cârnaţii şi ei erau lăsaţi, mai dădeam foc, mai nu, şi îi simţeam. Şi acum îmi vine în minte foşnetul acela de cârnaţ din topor.

Reporter: Ce conțin Cârnații din topor, ce piese din porc intră în compoziția lor?

Petre Simion: Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie. Foarte multe procese se fac manual. E foarte importantă alegerea cărnii. În general, se pune carne de pe spate, de deasupra pulpelor, de pe şa, e o carne mai tare, şi slănina la fel, se evită slănina moale sau osânza. E foarte important procesul de alegere a cărnii, ăsta este chiar unul dintre secrete, dintre factorii care-l diferenţiază ca produs. Apoi vine procesul de tocare a cărnii, care se făcea cu toporul şi cu barda. Practic uneltele ce le aveai în gospodărie. Şi tocarea cărnii cu toporul e iar o particularitate foarte importantă. Şi în momentul ăsta, dacă toci carnea în alt fel sau cu altceva, gustul nu mai este acelaşi. Adică un pic dacă intervii în tot procesul acesta, gustul se schimbă. După ce se toacă, carnea şi slănina se pun la macerat cu sare de la Ocnele Mari, se lasă câteva zile, în fiecare zi se dă prin ea, se intervine, s-o amesteci, sarea să se topească bine şi să se pătrundă, şi apoi, când s-a terminat maturarea, se amestecă cu condimentele care clar sunt condimente naturale. Avem cimbru, piper, usturoi. Reţeta este destul de simplă, dar şi gustul, şi savoarea, şi textura practic redau simplitatea ei şi condimentele naturale, fără adaosuri, fără alţi conservanţi.

„Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie.”

Reporter: Practic ei se conservă doar cu sare.

Petre Simion: Exact. E un lucru natural, firesc şi de ce să nu-l facem? Practic în conservare intervine după aceea afumarea, care iar se face la lemn de fag şi pe celulă de lemne, cu foc.

Reporter: Care este termenul de garanţie pe care-l au produsele tradiţionale?

Petre Simion: Cârnaţilor noi le dăm un termen de 30 de zile. La ţară, noi îi puneam în pod şi acolo erau buni câteva luni, dar e clar că omul care-l cumpără din magazin nu mai are podul acela în care să-i ţină atârnaţi, şi atunci am venit cu termenul acesta de 30 de zile. Am fost la târg la Hanovra, în Germania, şi acolo am atârnat cârnaţii şi nu au avut absolut nimic, ba chiar sunt mult mai buni după ce stau la aer şi se mai usucă puţin. Părinţii, bunicii plecau la muncă. De exemplu, în vremurile alea taică-meu cu încă vreo doi-trei băieţi din comună plecau în nordul judeţului la munte, la tăiat de lemne cu joagărul. Şi ce să facă? Urcau în pod, îşi lua câţiva cârnaţi, îşi lua o carne la garniţă, nişte ceapă, nişte brânză, o ţuică şi pleca la muncă. Era o muncă fizică destul de grea, nu existau utilajele astea moderne, şi trebuia să fii sănătos şi în forţă.

Reporter: Să vorbim şi despre Carnea la garniţă.

Petre Simion: Practic, trebuia să valorifici toate părţile din porc, care se creştea destul de greu, oamenii trăiau în condiţiile alea şi trebuiau cumva să-şi asigure pe o perioadă mai lungă mâncarea. Şi atunci se folosea afumarea, prăjirea, şi aşa s-a ajuns la garniţă, garniţa fiind un vas. Exista termenul de „carne la garniţă” şi „carne la oală”, fiecare ce avea în gospodărie.

Reporter: De obicei în Vâlcea se folosea oala de lut, nu?

Petre Simion: Da. Acum noi chiar ne-am făcut atelier de olărit propriu, în care am făcut oală de lut în care să putem să venim cu carnea la garniţă în oală. Aveam nevoie de atelier ca să controlăm procesul, să nu fie materiale chimice în oală, să folosim totul ecologic, să nu aducem atingere produsului tradiţional. Carnea la garniţă se face din spată, pulpă, cotlet, ceafă, se lasă la sare câteva zile, după aia se scurge şi are loc afumarea. După afumare se taie în bucăţi mai mici şi se prăjeşte. În compoziţia Cărnii la garniţă vin şi Cârnaţii din topor sau Cârnaţii cu miroase, care se taie în bucăţi mai mici şi se puneau în garniţă. După ce puneai carnea şi cârnaţii, se acopereau cu untura în care au fost prăjiţi şi puteai să o ţii câteva luni bune. De pildă, eu, personal, vara mă duceam la coasă şi luam carne la garniţă în pachet şi mâncam la coasă, când nu aveam timp să vin acasă…

Reporter: Acolo nu numai carnea, ci şi untura era valorificată, ca şi acum, de altfel.

Petre Simion: Da, nu se pierdea absolut nimic. Practic am stat şi eu de poveşti cu bunicii mei şi am înţeles că au fost vremuri grele, fiecare gospodărie trebuia să muncească. Nu munceai – nu aveai. Se făceau schimburi, de exemplu, dacă aveai ceva în gospodărie de prisos plecai în jos să vinzi din ele. Poveștile cu oltenii care pleacă cu căruţa şi căţelul sunt adevărate. Sau cum v-am povestit cu taică-meu, el pleca la munte să taie la lemne. Acolo aveai nevoie şi de un ban în gospodărie, şi în felul ăsta se făcea. Familiile erau numeroase, maică-mea a avut 9 fraţi, taică-meu 4…

Reporter: Gospodăria trebuia să supravieţuiască, trebuia să fie fiecare membru hrănit, dar schimburile comerciale de care aminteam – şi lemnul era mijloc de schimb, adică pentru obţinerea de venituri, dar şi sarea, se mergea în sud şi de acolo se venea cu grâne.

Petre Simion: Da, corect. Se pleca la Ocnele Mari cu căruţele, vorbeau mai mulţi în sat, se făcea un convoi de vreo 15 căruţe, erau vremurile în care ţi-era un pic frică să mergi singur. Mai înainte erau poveşti cu haiduci şi cu tot felul de pericole, mai era pericolul cu animalele sălbatice, în zonă fiind haite de lupi, şi atunci oamenii se strângeau în grup, plecau 15-20 de căruţe, astfel aveau probabil şi curaj – te duci la Ocne şi nu ştii ce găseşti acolo, e sare sau nu, aştepţi, se ajutau unii pe alţii. Chiar îmi povestea maică-mea că se întorcea cu bunica ei, erau cu carul cu boi, şi erau ultimii în convoi şi bunica a rugat-o pe maică-mea să stea un pic, că aţipeşte şi ea. Şi maică-mea a aţipit şi ea, şi când s-au trezit plecase convoiul. Speriate… au strigat, le-au aşteptat… De fiecare dată când o aduceam pe maică-mea la Vâlcea treceam prin pădurea Cotoşmanului şi-mi povestea că aici a rămas ea cu căruţa…

Materie primă, doar din România

Reporter: Ce trebuie făcut pentru a respecta calitatea produsului, să nu te abaţi deloc?

Petre Simion: În procesul de atestare regulile sunt destul de clare. Acum nu e vorba doar de regulile pentru produsele atestate, ci şi de regulile generale pentru a funcţiona o fabrică de produse din carne. Vă daţi seama că trebuie să existe un proces de trasabilitate, noi avem inginer care se ocupă cu aşa ceva. În momentul acesta putem să spunem orice bucată de carne de unde provine, ce proces suportă, unde pleacă, în ce condiţii pleacă.

Reporter: De unde provine carnea pe care o folosiți în produsele „Ca Altădată”?

Petre Simion: Carnea provine de la unităţi autorizate din România. Este o carne de porc românească, porc crescut în România. Ar fi bine la un moment dat să fie crescut în gospodării, dar este un proces care probabil va mai dura, însă e o chestie benefică, la un moment dat se va întâmpla să fie abatoare în mai multe comune, ca să poţi să iei carne direct de la gospodăria ţărănească. Revenind la condiţii, produsele noastre sunt în toată ţara, dar şi în străinătate. Câteodată nu ştim nici noi toate magazinele unde se află. Produsele pot fi şi sunt luate de OPC sau de o altă autoritate de control şi duse la analize. Vă daţi seama că ce e pe etichetă trebuie să corespundă, şi a corespuns de fiecare dată, n-am avut niciodată probleme. Ce se întâmplă? Ai risca să pierzi atestatul, dar pierzi credibilitatea, în primul rând, care este cea mai importantă. Pierzi ce vrei tu să transmiţi clientului. Omul trebuie să vadă eticheta, de asta încurajez toţi clienţii să citească foarte bine eticheta. Am văzut că au apărut programe, aplicaţii şi online, se duc oamenii, scanează şi se arată acolo exact ce este. Nu cred că mai există în România cineva care să-şi permită să pună altceva pe etichetă. Dar în mare parte toată lumea trece exact ce este acolo, iar clientul este bine să fie informat, pentru că e vorba de sănătatea lui, de ce mănâncă, mai bine să dea banii pe o mâncare sănătoasă decât să-i dea pe medicamente.

Reporter: Apropo de „produse tradiţionale”. La ce trebuie să ne uităm în momentul în care mergem într-un magazin sau mergem chiar la o tarabă într-o piaţă şi acolo se spune „uite, eu am produse tradiţionale”, sau este un magazin doar cu produse tradiţionale?

Petre Simion: În primul rând, eticheta de produs are aplicată pe ea o siglă cu „produs tradiţional”. În acelaşi timp, legea prevede ca fiecare comerciant să aibă afişat atestatul de produs tradiţional. Citiţi eticheta, vedeţi atestatul. Este foarte important.

Reporter: Există deschidere din partea supermarketurilor, a magazinelor mari, către produsele tradiţionale româneşti?

Petre Simion: Este o reglementare care prevede că poţi să faci 400 kg de produse tradiţionale într-o zi, nu dintr-un produs, ci din toate. Deci, nu poți livra cantități mari. În ultimii cinci ani, lucrurile s-au schimbat în bine, şi s-au schimbat în bine în primul rând datorită clienţilor. Oamenii au devenit mai interesaţi de ce consumă, au început să citească etichetele, au început să se uite la calitate, la gust şi aşa mai departe, şi atunci cumva clientul a forţat şi magazinul, prin cerere, ca să fie aduse produsele tradiţionale. Există într-adevăr o deschidere cumva la unison, din partea supermarketurilor şi a băcăniilor, şi a tot felul de alte magazine.

Reporter: În ceea ce priveşte produsul tradiţional autentificat românesc, este nevoie de investiţii mari ca să poţi să ajungi să faci calitate continuu?

Petre Simion: Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă; sau dacă nu ai produsele cum trebuie. Sunt mulţi factori. Contează materia primă, contează producţia, contează ambalarea, contează transportul, contează marketingul, contează managementul şi aşa mai departe. Trebuie să te faci cunoscut, automat îţi trebuie chestii moderne ca să vii să te faci cunoscut.

„Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă.”

Reporter: Şi cea mai importantă investiţie, cred că sunteţi de acord cu mine, este în oameni.

Petre Simion: Absolut. Asta este cea mai importantă. Produsul tradiţional are foarte multă manoperă, e un produs care trebuie bibilit, trebuie să fii tot timpul atent, nu este o alarmă să sune şi să anunţe… trebuie să-l simţi. Avem oameni care lucrează de 16 ani la noi în firmă.

Reporter: La final, ce ne-aţi recomanda nouă, consumatorilor?

Petre Simion: Eu recomand produsele „Ca altădată” din toată inima. Spun  consumatorului să citească foarte bine eticheta, să fie informat. Că ia produsele noastre, că ia produsele altui producător – este loc pe piaţă pentru toată lumea –, dar să fie conştient, să ştie pe ce dă banul, să fie atent. Asta vreau. Este o chestiune valabilă pentru toţi consumatorii, pentru toţi românii. Plecăm cu produsele „Ca altădată” şi în străinătate. Ele se duc tot spre românii noştri din Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Germania. Am reuşit cumva să ne ducem peste tot. Atestând european, sperăm ca acest proces să crească. Până la urmă, sunt produse româneşti de export. Până la urmă, că tot avem balanţa deficitară mereu, haideţi să vindem şi noi la străini produse românești.

Articol de: ȘTEFAN RANCU

În gospodăriile țărănești de la noi se cresc din ce în ce mai puțini porci. Pare-se că noua lege a porcului vine să complice și mai tare ițele pentru micul crescător, care acum trebuie să-și avizeze gospodăria din punct de vedere sanitar-veterinar, să încheie contracte cu o firmă de ecarisare, cu un medic veterinar, pentru a putea vinde la final porcii pe care-i crește în sistem tradițional.

Situația este confirmată de dr. Narcis Bobic, medic veterinar concesionar în circumscripția Moșnița Nouă din județul Timiș: „Creșterea porcului se află într-un impas foarte mare din cauza legislației. Acea lege celebră a porcului ne-a ajuns practic din urmă. Anul trecut, în luna noiembrie, au fost publicate normele metodologice, care după părerea mea, sunt destul de greu de aplicat în gospodăriile țărănești. Cei care doresc să crească scroafe de la care să obțină purcei, pe care mai apoi să-i vândă pentru a obține un venit în gospodărie, trebuie să se autorizeze sanitar-veterinar. Ei, pentru a se autoriza sunt necesare câteva drumuri la Timișoara, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), la Primăria de care aparțin, la cabinetul medicului veterinar, la o societate de ecarisaj etc. Consider că sunt cîteva lucruri care constituie o piedică pentru oameni, mulți dintre ei ajunși la o anumită vârstă, dar și pentru capacitatea lor de a înțelege aceste cerințe”.

DSVSA, incompetență sau nepăsare?

Pornind de la realitățile noii legi, am ajuns în satul Icloda din comuna Sacoșu Turcesc (Timiș), în gospodăria doamnei Zorița Savu, care, deși nu are o vârstă înaintată, ba a mai lucrat zece ani și în Germania, deci înțelege exact care sunt cerințele legii porcului, se străduie încă din luna noiembrie din 2023 să-și autorizeze ferma de suine. Deși a îndeplinit o serie de condiții, încă este departe de izbăvitoarea autorizație de funcționare. „Anul trecut, în noiembrie, am depus niște acte în vederea autorizării, însă am primit un telefon prin care am fost informată că nu sunt actele în regulă. A trebuit să fac prin notariat o împuternicire, ca soțul să-mi poată transfera codul de exploatație, dar nu înțeleg de ce a fost necesar, că doar nu suntem divorțați, nu a murit, locuim în aceeași casă... Pentru ce mai trebuie transferat codul de exploatație, chiar nu înțeleg?!?”, ne-a povestit Zorița Savu.

Ultimul obstacol este impus chiar de medicul veterinar, care nu dorește să încheie un contract de prestări servicii, în conformitate cu noua lege. „Mi-am făcut toate actele și acum medicul veterinar nu mai vrea să facă un contract cu mine. Între timp scroafele fată și eu umblu cu actele în geantă din stânga-n dreapta. Nu știu dacă are dreptul să refuze încheierea unui contract, pur și simplu m-a informat că are probleme destule și să-mi caut alt medic veterinar, deși evidența animalelor este pe gospodăria de la Icloda.  Ca să-mi găsesc un alt medic veterinar ce să fac, să-mi iau casă în altă parte? Să mut animalele în altă parte, unde medicul veterinar este mai de treabă? Până la urmă nici nu am beneficiat de cine știe ce servicii, în afară de crotaliere și de tratamente pe care le făceam tot eu. De multe ori, medicii erau foarte ocupați și nu mai ajungeau atunci când îi solicitam, sau veneau când nu mai aveam nevoie, pentru că porcul nu așteaptă până își face timp medicul”, adaugă Zorița Savu.

Ceața care a însoțit Legea porcului cu privire la numărul de porci din gospodărie, a făcut ca mulți crescători să-și reducă benevol numărul de porci, pentru a nu intra în conflict cu legea. În această situație s-a aflat și doamna Zorița Savu: „Am sacrificat din cauza faptului că toate zvonurile erau că vine Legea porcului și nu te mai lasă să crești mai mult de cinci porci, așa că am rămas cu cinci scroafe, deși aveam cam zece scroafe gestante, 86 – 90 de purcei am avut anul trecut și i-am dat, ca să scap de ei, că nu știam ce lege vine. Eu aș fi vrut să am toate actele în regulă așa cum cere legea asta, să dorm liniștită noaptea, că pot vinde un purcel și să nu mă trezesc cu poliția la poartă. Am condiții să cresc chiar mai mult de o sută de porci pe an. Avem terenul nostru, 19 hectare, pe care acum le-am dat în arendă, pentru că soțul s-a îmbolnăvit și nu mai poate să-l lucreze, dar cerealele ni le producem singuri, nu ținem porcii prin gunoaie, le oferim o hrană sănătoasă. Când ne-am apucat să creștem porci, am zis că facem ceva benefic pentru familie și pentru cei care vor să mănânce ceva sănătos, nu de la supermarket. Acum, am zis să nu mai ținem porci pentru sacrificat. Am hotărât să creștem scroafe pentru reproducție, pentru că cei care doresc să crească un purcel sau doi pentru consum propriu nu mai au de unde să-i cumpere”.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, instituția statului care ar trebui să explice legislația pe înțelesul tuturor și chiar să netezească drumul crescătorilor pe circuitul hârtiilor, pare că mai degrabă încurcă decât ajută, fie din incompetență, fie din nepăsare. „Am avut o discuție la DSVSA, prin octombrie 2023. De acolo mi-au spus cu nu o să pot să-mi vând purceii și să fac ce fac cu ei. Eu am vrut să fac lucrurile legal. Soțul meu a fost foarte bolnav. M-a costat 1.000 de lei o singură fiolă de albumină. I-am spus doamnei de la DSVSA că dacă nu o să am posibilitatea să plătesc medicamentele soțului, o să tai crotaliile porcilor, o să-i vând fără, o să fac pușcărie, iar pe soț îl aduc la DSVSA împreună cu porcii pe care n-am reușit să-i vând, să se spele cu ei pe cap. Chiar am remarcat la Direcția Sanitară Veterinară că sunt foarte multe persoane care dau explicații și habar n-au ce se întâmplă. Mi-a spus, de exemplu, o doamnă de acolo, că dacă nu pot să fac hârtia de mișcare cu medicul veterinar atunci când vând purceii, să o fac cu două trei zile înainte. Păi ce fac dacă actele sunt întocmiote pe purcei pe care clientul nu-i dorește. Vrea alții, nu-i plac porcii pe care i-am ales eu. Ce fac cu hârtiile pe care mi le-a făcut medicul veterinar cu două zile mai repede?, se întreabă, pe bună dreptate, Zorița Savu. Mi-aș dori să mă susțină și pe mine cineva, să mă îndrume, să mă poată ajuta, nu să-mi spună, mai aveți nevoie de hârtia aia, sau aveți hârtia aia dar, totuși nu e bună. Asta te face să renunți. Dar, sunt o fire foarte ambițioasă și nu renunț, chiar dacă ar fi să țin porcii la negru.”

Până la urmă, toate peripețiile prin care a trecut, n-au făcut altceva decât să o ambiționeze să meargă mai departe pe doamna Zorița Savu. Dar, oare câți crescători au determinarea și ambiția ei?

Porcul din gospodăriile țărănești, pe cale de dispariție

Medicul veterinar Narcis Bobic, are îndoieli serioase cu privire la viitorul porcului din micile gospodării țărănești: „Din punctul meu de vedere, având în spate 22 de ani de practică la țară, între crescătorii de animale, chiar nu cred că cineva va mai salva porcul românesc. Una este discursul public al ministrului Agriculturii Florin Barbu, care ne spune că provine dintr-o familie de țărani care a crescut porc în gospodărie și că această activitate nu este în pericol, și alta este realitatea din teren. Începând cu anul 2020, în baza Ordonanței 117 am făcut lunar informări pentru crescătorii de porci, prin care le-am adus la cunoștință care este legislația națională și europeană în această privință. Oamenii au înțeles situația și au început să coopereze foarte bine. Au început să-și anunțe fătările, să putem veni și să identificăm purceii, să-i crotaliem, au început să anunțe vânzările, sau cei care au cumpărat m-au anuțat să vin să-i iau în evidență. Acum, merg în aceeași gospodărie și îi spun omului că-i identific purceii, conform obligațiilor legale, doar că el nu-i mai poate vinde, deoarece nu e autorizat sanitar- veterinar. De aici începe blocajul, pentru că un gospodar care are o scroafă care-i fată 10 - 12 produși pe an, sacrifică pentru consumul familiei doi, trei sau, hai, patru porci, restul îi vinde, să-și asigure niște bănuți din care să trăiască. Or, dacă nu mai poate face acest lucru, mesajul este: domnu` doctor, în situația asta, cred ca pun haina în cui și mă las de această activitate și mă duc și eu la supermarket să cumpăr de acolo.”

În felul acesta, încet-încet, creșterea porcului ca activitate tradițională dispare, astfel că porcul crescut în bătătura țăranului, cu o hrană naturală, într-un an de zile este înlocuit de cel crescut în sistem intensiv, bun de sacrificat în numai patru luni și care, de cele mai multe ori, ajunge pe rafturile supermarketurilor din import.

Cei care se mai încumetă să crească porcul acasă, preferă să o facă la negru, departe de ochii autorităților și, astfel, o activitate economică ce ar putea alimenta cinstit bugetul secătuit al țării, este îngropată cinic și posibil pentru totdeauna de autoritățile statului. Cifrele confirmă. Ele spun că numai în 2023, efectivele de porci din România au scăzut cu aproximativ 500.000 de capete, ajungând la un total de 2,8 milioane, din care ceva mai mult de un milion de porci sunt crescuți în gospodăriile țărănești.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Românii cumpără fructe și legume de două-trei ori pe săptămână, majoritatea de la piață, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Malagrow România. Jumătate din consumatori preferă produsele românești, iar două treimi dintre respondenți sunt chiar dispuși să plătească mai mult pentru acestea, sprijinind astfel fermierii locali. Aproape jumătate dintre respondenți sunt dispuși să parcurgă distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume românești.

Produsele autohtone sunt foarte populare în România. Aproape una din cinci persoane cumpără fructe și legume de la micii producători locali, potrivit unui sondaj online realizat de Malagrow România între 16 iunie și 6 iulie 2022, la care au participat 2.580 de persoane. 42,7% dintre respondenți consideră că produsele românești sunt importante, dar au tendința de a adăuga în coșurile lor și produse importate atunci când fac cumpărături în mod regulat. Doar 5,9% dintre respondenți nu se preocupă deloc de proveniența unui produs.

Majoritatea românilor cumpără fructe și legume de două sau trei ori pe săptămână. Aproape o treime dintre respondenți cumpără zilnic fructe, în timp ce un un pic mai puțini, 24,4%, cumpără legume în fiecare zi. Mai mult de 10% din consumatorii români cumpără fructe și legume o dată pe săptămână. Proporția celor care cumpără fructe și legume doar de câteva ori pe lună este neglijabilă, de doar 2%. 5,4% dintre respondenți cumpără rareori legume, pentru că le cultivă ei înșiși. În ceea ce privește fructele, 3,8% din cei care au răspuns sondajului consumă fructe din producția proprie.

Mersul la piață nu s-a demodat

Deși obiceiurile de consum și mediul economic sunt în continuă schimbare, mersul la piață este încă înfloritor în România, arată sondajul realizat de Malagrow. Aproape 40% dintre respondenți merg la piață pentru fructe și legume, o treime cumpără de la supermarketuri, 16,6% apelează la micii producători locali, iar aproape 10% cumpără produsele necesare de la magazinele alimentare mai mici. Marea majoritate a cumpărătorilor (93,6%) cumpără personal, iar puțin peste 6% aleg uneori să comande online.

Popularitatea fructelor și legumelor românești este demonstrată și de faptul că două treimi dintre respondenți sunt dispuși să plătească mai mult pentru produsele autohtone, mai ales pentru că știu că astfel îi sprijină pe fermierii români. Cu toate acestea, în cazul în care diferența de preț este mare, aproape 30% dintre respondenți ar alege să cumpere produse de alte origini, în timp ce 5,9% nu ar plăti mai mult, deoarece pentru ei prețul este factorul decisiv.

Când vine vorba de produse românești, distanța nu este o problemă

De asemenea, românii nu au nicio problemă în a parcurge distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume produse în România, deoarece jumătate dintre respondenți au indicat că nu le-ar fi greu să meargă în altă localitate pentru a cumpăra aceste produse. Aproape o treime dintre respondenți sunt dispuși să călătorească mai mult, dar numai foarte rar, în timp ce una din cinci persoane a declarat că nu vrea să piardă timp în acest scop, făcând cumpărăturile în cel mai apropiat loc.

Producătorii locali, esențiali pentru economia românească

Malagrow România este un susținător dedicat al consumului de fructe și legume autohtone. Prin campania sa națională din luna mai „Consumă legume şi fructe româneşti! – Made in Romania” a încurajat oamenii să recunoască munca fermierilor români, atrăgând în același timp atenția asupra importanței produselor autohtone.

„Considerăm că producătorii locali sunt esențiali pentru economia românească. La Malagrow România, suntem mândri de fermierii noștri și de produsele pe care le oferim pentru a-i ajuta pe producătorii români să livreze pe piață fructe și legume de înaltă calitate. De mai bine de două decenii, compania noastră este dedicată să ofere fermierilor locali produse de calitate și consiliere expertă și personalizată”, a subliniat Csaba Éber, director general Malagrow România.

Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică, în 2021, consumul mediu lunar de legume și fructe în România a fost de 8 kilograme de legume de persoană, respectiv 4 kilograme de fructe și 3 kilograme de cartofi pe cap de locuitor adult.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De multe ori, ne-am plâns de faptul că nu avem organizații, că nu avem legumicultori serioși, nu avem supermarketuri care să colaboreze cu producătorii agricoli din România, dar iată că sunt și dintre cei care contrazic această impresie. Unul dintre ei este Petre Mihai, legumicultor profesionist din comuna Topraisar (Constanța).

Ceea ce poate îi împiedică pe mulți să găsească calea de a vinde în mod eficient, prin intermediul lanțurilor de magazine, este, probabil, tentația, care vine după efortul depus în ciclul de producție, evident foarte mare, de a solicita bani mulți, dintr-odată, iar acel preț mare să fie continuu, și banii să-i primească la momentul predării mărfii. Nu trebuie însă minimalizată situația dificilă pe care o au legumicultorii de a-și valorifica marfa. Lipsa depozitelor, a fabricilor de procesare îngreunează această ultimă etapă a oricărei activități economice. Nici Petre Mihai nu spune că ar fi ușor: „Partea de vânzare este cea mai grea, într-adevăr, dar dacă ai răbdare și te orientezi și vrei totuși să lucrezi modern și mai liniștit, găsești să vinzi și marfa. Noi aici ne descurcăm totuși, să vindem marfa la Constanța, mai ușor, pentru că fiind și o piață foarte aglomerată în perioada când producția de legume este foarte mare, litoralul se aglomerează, cerința este foarte mare și reușim. Dar sunt și perioade ale anului, în prima perioadă, vorbim de începutul lunii mai, când unii producători sunt un pic mai harnici, fac căldură, se descurcă și fac produse și încep să le recolteze, ei, atunci în mai până la începutul lui 1 iunie este o problemă cu vânzarea mărfii. Cine este organizat și aleargă, eu, cel puțin, de la început, de când am început să mă dezvolt, am fost deschis către vânzarea directă la retaileri. E puțin mai complicat, trebuie să ai răbdare cu ei, pentru că fiecare multinațională, ca fiecare om, își caută interesul lui, nu?”. Probabil că și o doză de nerăbdare în a-și armoniza relațiile cu agenții economici se adaugă cauzelor pentru care mulți eșuează în a merge pe această linie de desfacere. „După ani și ani, problemele s-au reglat. Dacă la început poate... Nu putem să dăm vina numai pe ei, poate nici noi nu eram învățați să lucrăm în sistemul lor și ni se părea ceva aiurea. Dar s-au reglat treburile, chiar primim bani la timp.”

Lucrul organizat

Legumicultorul constănțean crede că vânzarea este și va rămâne probabil mulți ani de acum încolo o problemă, cât timp cei implicați nu înțeleg să lucreze organizat. Și-a făcut și un mic depozit, care până una alta se dovedește chiar mare, pentru că îi permite să achiziționeze și de la alți legumicultori. Spune că îți trebuie răbdare cu retailerii cu care ești nevoit să lucrezi pentru că aceștia cer foarte multe chestii: „Îți trebuie foarte multă marfă diversificată și cantități care să nu-i încurce, și seriozitate. Nu e că azi vorbim că mâine trebuie să livrez o tonă de roșii în magazinele lor și tu mâine îi suni și le spui: nu mai livrez că s-au scumpit roșiile! Nu merge așa. Aici ce vorbești luni este până lunea viitoare, indiferent ce se întâmplă! De obicei, nu se întâmplă să crească. La ei, când ai vorbit un preț, mergi până la capăt și s-a terminat! Nu este piață, e clar și cu asta basta! Și mie mi se pare normal...”.

Vinde în general către Metro, apoi către un lanț de supermarketuri pe care îl consideră destul de bun, Alfa-Beta. Acesta din urmă vinde cam 90% din partea de legume doar de la ei, implicând și colaboratorii. El are o capacitate de 500-700 tone producție la momentul ăsta, sperând să ajungă, de la anul, la o mie de tone. Iar împreună cu colaboratorii se duc către două-trei mii de tone.

A înființat și o cooperativă în zonă, cu care e încă la început, pentru că nu reușesc să evolueze. Nu dă vina pe oameni, mai degrabă pe sistem: „Suntem mult în urmă. Dar știți unde este problema? Nu oamenii sunt neapărat de vină, pentru că ei nu stau toată ziua să gândească, ei trebuie să muncească. Înțelegeți? «Peștele se împute de la cap», dacă cei de sus nu încearcă să miște ceva. Dacă statul român lucra cu forme organizate, ne forța pe toți, vă dați seama cât TVA și cât impozit ar fi intrat? Evaziunea în legumicultură este la un nivel foarte ridicat la momentul ăsta, știm cu toții! Bă, frate, hai să punem treaba la punct. Spuneți, ce vă trebuie? – Ne trebuie cinci depozite în toată România! Făceam conci depozite în toată România și ne apucam de treabă! Făceai bani de n-aveai nicio treabă. Dar așa...”.

Ai muncitori dacă-i respecți

Vrea să ajungă să cultive cam trei hectare de legume. Folosește solarii foarte înalte, de 5,40 m. „La 3 hectare de legume, ești superprofitabil, dacă faci așa cum trebuie”, spune cu entuziasm Petre Mihai. El folosește trei cicluri de producție pe an. „Aici a fost un ciclu de tomate, acum este un ciclu de ardei deja la partea de înflorire și legare, cred că undeva la 15 noiembrie se termină, după el venim cu un ciclu de salată pe care-l vom recolta prin ianuarie-februarie, după care venim iar... deci am două și chiar trei cicluri pe an.”

Se știe că sunt probleme în agricultura noastră cu forța de muncă. Nu și pentru Petre Mihai. „Atâta timp cât îi plătești cum trebuie și-ți asumi că și din luna noiembrie până undeva prin luna lui aprilie să-i ții la muncă, indiferent de pierderile pe care le ai, o să ai oameni la muncă. Atâta timp cât îi folosești doar ca pe niște sclavi și-i ții trei luni pe vară și după aceea îi gonești, adică pur și simplu nu mai ai nevoie și-i lași acasă – și ei au probleme, vă dați seama, iarna e cea mai grea, sunt multe cheltuieli –, n-o să ai oameni. Deci e clar, trebuie să-ți asumi, mărești suprafețele și încerci să faci... oricum noi iarna mergem pe pierdere, nu mergem pe profit. Nu ai cum să mergi. Dar ținem de vară și, cu ce produci iarna, una peste alta, e ok.”

„Nu am timp pentru fondurile europene”

L-am provocat să-și exprime opinia într-o chestiune pe care personal nu o consider de mare succes pentru condițiile actuale din România, și anume sprijinul pe mia de metri pătrați de legumicultură, nefiind prea mulți legumicultori cu suprafețe așa mari. El însă consideră că a fost un pas bun, că a fost un impuls pentru domeniu. „Eu mă ocup și de partea de inputuri, sunt un furnizor mare în piața din Dobrogea, livrez foarte multă folie, mecanisme de prindere a foliei și toate cele, a crescut foarte mult. Cel puțin 30% a crescut anul acesta, datorită programului de tomate. Și chiar dacă tomatele au costat 1,50 – 2 lei, dacă puneai subvenția lângă ele, o să vezi că e profitabilă cultura. A fost bine. E ok. Aș fi fost de acord să tăiem puțin de la roșii și să dăm și la alte culturi, și atunci egalizam toată treaba, dar s-a luat în calcul câtă cheltuială este la tomată, este foarte mult de lucru și necesită cheltuieli mari, și atunci... au știut să socotească bine. Acum să sperăm, a mai fost anul ăsta, să vedem la anul – dar nu cred că o să mai fie.”

Tot ce a realizat a realizat cu propriile resurse, a venit cu ceva bani după o perioadă petrecută prin alte țări, fără să acceseze fondurile europene. Zice că nu-i permite timpul: „Nu am făcut, n-am accesat cu niciun cent din fondurile nerambursabile europene, nici nu știu dacă o să accesez, pentru că... până la urmă, m-aș fi descurcat să și accesez, dar nu-mi permite timpul. Timpul meu e ocupat deja, dacă mai stai să faci și hârtii – și merg atât de greu lucrurile din cauza birocrației din România, de te lipsești. Și cu asta, basta! E un lucru bun, dar dacă nu încearcă să ușureze toată birocrația asta de a merge mai repede proiectele, mai ales acum, când vor veni destui bani, foarte mulți bani, și trebuie accesați, să ne lase mai liberi, nu atâtea hârtii, controale și nebunii, sumele să fie accesate cât mai ușor, sunt tineri, o grămadă de tineri care n-au posibilități și ar vrea să acceseze, trebuie găsit ceva pentru ei, soluții, nu cu bani înainte. Toată lumea vrea bani înainte – de unde să ia amărâtul ăla?, că nu are, pur și simplu! El, săracu’, vrea”.

Le recomandă tinerilor care au suprafețe mici să practice legumicultura: „Pentru legumicultură, o fermă de 3.000 m de solar este extraprofitabilă, la 3.000 de metri nu ai nevoie de niciun om, doar să lucrezi în familie, pentru doi oameni sunt o joacă 3.000 de metri la momentul ăsta. Poți trăi foarte bine și poți să pui și deoparte”.

Mai ales că loc pe piață e, în condițiile în care se va înțelege că asocierea, consecvența, seriozitatea vor deschide porțile aparent închise ale lanțurilor de magazine care, din păcate, iau locul din ce în ce mai mult piețelor tradiționale.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Inginerul agronom, cu o vechime de 37 de ani în muncă, Vasile Lungu, de la Domeniile Lungu din județul Iași, se poate lăuda cu o fermă de elită, la Bivolari-Trifești. Fermierul pe care l-am vizitat recent este liderul unui business de succes, care înseamnă horticultură, agricultură, zootehnie și turism. Domeniile Lungu înseamnă 2.000 ha cu porumb, floarea-soarelui, grâu, cartofi, viță-de-vie, pomi fructiferi și legume, precum și zootehnie cu capre de lapte Saanen, oi din rasă de carne, 40 struți, porci vietnamezi, porci Mangalița, taurine din rasa Aberdeen Angus, bivolițe, ponei, cai lipițani, păsări, cai. Mai mult, la ferma din Trifești, într-un cadru deosebit, se află hotelul La Domenii. Revista Fermierului a publicat de-a lungul timpului reportaje de la Domeniile Lungu. În această ediție, povestea se referă doar la partea de horticultură.

În plantația de viță-de-vie de la Domeniile Lungu sunt soiuri de struguri pentru vin și struguri de masă, iar pe 30 de hectare se întinde livada cu aproape toate soiurile de pomi fructiferi: caiși, cireși, vișini, pruni, meri, peri, gutui. „Plantaţia pentru struguri de masă este ceva mai veche, 2006-2007, iar din 2012 am început plantatul la vița-de-vie cu struguri pentru vin. În acest moment suntem la 150 de hectare, din care 147 pe rod. Avem doar trei hectare plantaţie tânără care va rodi abia peste doi ani, pentru că plantarea am făcut-o în toamna lui 2019”, ne-a spus Vasile Lungu, care a continuat să ne povestească despre vița-de-vie: „În general, sistemul nostru de conducere este cordon speronat unilateral, la majoritatea soiurilor facem tăiere la cep cu 1-2 ochi, excepţie făcând soiul Fetească neagră unde se merge pe cordiţă de 4-6 ochi, şi încercăm, atât cât ne permite vremea, să facem absolut toată treaba pe care o putem face în sezonul de iarnă”.

Seceta pedologică simțită în toată țara a fost și mai grea pentru plantele horticole care au nevoie de multă apă – un necesar de cel puțin 200 l/mp pentru a reconstitui rezerva de apă pentru ele, mai ales că irigațiile nu acoperă vița-de-vie. „Dacă la celelalte culturi avem sistem de irigat funcţional şi putem să venim în completare cu apă de irigat, la via pentru vin este exclus să putem să venim cu irigaţii pentru că nu avem amenajat şi nici n-am dorit aşa ceva. Noi dorim o producţie medie, undeva până în 10-11 tone de struguri la hectar, care să dea un vin de foarte bună calitate, cu DOC (Denumire de Origine Controlată) și cu o valoare economică foarte bună”, a explicat specialistul.

Hermeziu, un nume cu rezonanță

Fondurile europene au venit în sprijinul replantării unor suprafețe considerabile cu viță-de-vie în România, precum și pentru modernizarea plantațiilor, a cramelor, pentru achiziția utilajelor, cum este combina de recoltat struguri, în condiţiile în care forţa de muncă este extrem de rară în perioadele de campanie.

Și Domeniile Lungu au beneficiat de programul de reconversie al viței-de-vie pe aproximativ o sută de hectare. „Restul suprafeţei am plantat-o şi din resurse proprii. Au apărut, şi dvs. ştiţi foarte bine, foarte multe crame cu suprafeţe de 100-250 de hectare, au apărut branduri noi în piaţă şi vinuri de foarte bună calitate și mi-ar face plăcere să cred că şi Crama Hermeziu de la Domeniile Lungu se încadrează în acel grup al noilor crame care au apărut în piaţă şi care îşi promovează vinurile de foarte bună calitate”, a afirmat investitorul ieșean.

Crama Hermeziu a fost construită din fonduri proprii şi, dincolo de terenuri, plantație și clădiri, s-a încercat crearea unei povești, a unui brand. Sunt șase ani de când au ieşit cu vin îmbuteliat în piaţă, au o cotă mică, dar o creştere constantă şi atenție crescută pentru calitatea vinului, mai ales că odată cu trecerea anilor o plantație de viță-de-vie poate să ofere o calitate crescută vinului.

Hermeziu este un nume cu rezonanță în zonă. Mama lui Costache Negruzzi făcea parte din familia mare de boieri Hermeziu și această moşie a fost administrată de descendenţii lui Costache Negruzzi până în ’45-’49 când a fost confiscată de sistemul politic al acelei vremi. „După anul 2000 s-a reconstituit dreptul de proprietate. Am avut în arendă întâi terenul, după aceea l-am cumpărat, şi pe acele terenuri am plantat numai culturi horticole, vie și livadă”, a specificat Vasile Lungu.

Vinurile scoase pe piață sub brandul Crama Hermeziu au fost medaliate la concursurile la care au participat, în anul 2014 aveau deja trei medalii pentru Chardonnay și Sauvignon Blanc. „La început am fost surprinşi să obţinem medalii la majoritatea concursurilor întâi naţionale, cum sunt Bachus (Vrancea), sau concursul de la Chișinău, la concursul de la București IWCB-VINARIUM, la VinVest Timișoara. Surprinderea a fost și mai mare când cu Busuioaca de Bohotin vinificată în roze și sec, Feteasca neagră roze, Feteasca albă am luat medalii la concursurile internaționale de la Berlin, Bruxelles, Londra, Franța. Sunt peste 200 de diplome şi medalii de aur și argint obținute până în prezent, atât la nivel intern, cât şi la nivel internațional. Am participat în Georgia, la Batumi, de unde ne-am întors cu medalii de aur şi de argint la vinurile noastre”, a detaliat inginerul Vasile Lungu.

Se adeverește că, podgoreanul are grijă mai mare atunci când podgoria e mai mică, atunci când nu trebuie să te îngrijești de sute sau mii de hectare cu viță-de-vie. Dar ca să ai rezultate bune, mai spune podgoreanul ieșean, ai nevoie și de specialişti cu pregătire profesională, care să-şi iubească meseria, dar şi să fie harnici pentru a putea aplica ceea ce au învăţat.

Depozitul frigorific crește veniturile

În primii ani, veniturile sunt mici în raport cu cheltuielile de înființare a plantațiilor horticole. Abia după anul 5-6 încep să se vadă roadele. Plantația pomicolă de la Domeniile Lungu este deja în anul 10, și la măr se obţine o producţie de 40-50 tone la hectar. „Dacă punem doar un leu sau 1,50 lei, un preţ mediu de valorificare, putem vedea că într-adevăr sunt culturi foarte, foarte valoroase, care înseamnă o cheltuială de 10.000 de lei pe hectar, dar la măr poți obține și 30.000-40.000 lei venit. De asemenea, dacă ai şi depozit frigorific şi poţi să vinzi producţia extrasezon în reţelele market-supermarket, atunci veniturile sunt şi mai mari. Acelaşi lucru se întâmplă şi la strugurii de masă”, a explicat inginerul agronom.

Legumele și fructele se păstrează la Domeniile Lungu într-un depozit frigorific cu o capacitate de 600 tone. Ținând cont că pe cele aproape 30 de hectare de livadă au nectarin, cais, piersic, prun, cireş, vişin, măr şi ceva păr, pot asigura 10-11 luni aprovizionarea supermarketurilor. Strugurii au însă o perioadă mult mai scurtă. Spre exemplu, anul acesta au valorificat strugurii până la final de ianuarie, dar merele din depozit vor ajunge până se vor coace primele soiuri, în iulie 2020. Produsele lor se găsesc în toată reţeaua Carrefour din judeţul Iaşi, unde aprovizionează din două în două zile cu fructe proaspete: mere în perioada rece, iar în sezonul de vară absolut tot ce înseamnă fruct proaspăt.

Importurile de fructe pot fi stopate prin reînființarea plantațiilor pomicole

Prin PNDR 2020 trebuiau înființate vreo 35.000 de hectare cu pomi fructiferi, având în vedere că potenţialul României legat de culturile horticole este extraordinar de bun. De asemenea, există posibilitatea construirii de depozite frigorifice cu bani europeni, individual ori prin asociații, cooperative agricole sau grupuri de producători. „Doar în felul ăsta putem stopa importurile din ţările vecine şi din Comunitatea Europeană, ştiind că terenul la noi este un teren fertil, un teren care poate da fructe cu aromă, cu savoare de cea mai bună calitate. Lucru dovedit de noi, deoarece fructele noastre sunt căutate pentru mirosul pe care-l au în lădiţa în care sunt ambalate. Aş solicita Guvernului, Parlamentului și tuturor celor care diriguiesc economia țării să aprobe un program pentru reînfiinţarea de plantaţii pomicole. Avem foarte mulţi versanţi, foarte multe dealuri cu foste livezi care se degradează în loc să fie cultivate cu specii pomicole pentru a fi valorificate în România. Va fi un câştig pentru toată lumea: şi pentru producător, şi pentru consumator, şi mai ales pentru bugetul României, unde toată lumea contribuie”, a precizat inginerul Vasile Lungu. O producție mare înseamnă și o contribuție substanțială la buget.

Soiurile de struguri pentru vin cultivate la Domeniile Lungu:

•       Traminer roz
•       Sauvignon Blanc
•       Chardonnay
•       Fetească neagră
•       Busuioacă de Bohotin
•       Riesling de Rhin
•       Fetească albă
•       Fetească regală
•       Cabernet Sauvignon

Soiurile de struguri de masă cultivate la Domeniile Lungu:

•       Muscat Hamburg
•       Muscat Adda
•       Victoria
•       Muscat timpuriu de București
•       Cardinal
•       Gellum
•       Regina viilor
•       Michel Palieri
  

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii anunță că, de astăzi, 30 martie 2020, pune la dispoziția micilor producători de legume un portal pentru a completa cantitățile de legume disponibile în vederea facilitării unui dialog cu marile lanțuri de retail. „Măsura are scopul de a identifica cele mai bune modalități de preluare a mărfii direct de la producători. Astfel, pentru că este crucial ca în această perioadă fermierii să își desfășoare în continuare activitatea pentru a asigura securitatea alimentară a României, recomandăm micilor producători să încarce în platforma www.rndr.ro/legume cantitățile de legume de care dispun”, precizează un comunicat de presă al MADR.

Pentru a putea completa informațiile în portal, producătorii agricoli trebuie să se autentifice, prin crearea unui cont de utilizator. După completarea datelor, va fi transmis un e-mail de confirmare la adresa electronică indicată de producător. După crearea contului de utilizator, se poate trece la completarea anunțului.

„Este foarte important să se înțeleagă că această platformă se dorește să vină în sprijinul producătorilor agricoli din sectorul vegetal care, în această perioadă, trebuie să își continue munca în ferme, în solarii sau în câmp. De aceea a fost creată, pentru ca noi, Ministerul Agriculturii, să îi sprijinim în dialogul cu marile lanțuri de retail, pentru a găsi soluții ca aceste produse să ajungă pe masa consumatorilor”, arată ministrul Adrian Oros.

Clubul Fermierilor Români solicită ca toate lanțurile de retail să ia măsuri similare cu supermarketul Kaufland, transformând riscurile economice actuale în oportunități de dezvoltare a unui parteneriat solid și durabil cu furnizorii lor de produse agroalimentare, în beneficiul cetățenilor.

„Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă salută și își exprimă aprecierea pentru inițiativa Kaufland de modificare unilaterală a termenelor de plată contractuale pentru furnizorii săi de produse proaspete de la 7 zile la 3 zile și pentru alte produse de la 30 de zile la 7 zile. Acțiunea vine în sprijinul direct al fermierilor producători și al procesatorilor de produse agroalimentare, ajutând la menținerea unui cash-flow stabil al firmelor furnizor în această perioadă complexă din punctul de vedere al resurselor materiale și financiare, facilitând totodată asigurarea stocurilor de marfă și accesul populației la produse alimentare”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Măsura Kaufland este în vigoare până la sfârșitul lunii aprilie 2020, fiind aplicabilă inclusiv pentru facturile înregistrate deja la supermarket și care vor beneficia de aceeași reducere de termen de plată.

Clubul Fermierilor Români este o asociație non-profit și neguvernamentală, care promovează interesele fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu. Obiectivul principal al Clubului este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.

Legumicultorii din Belinț au fost printre primii din județul Timiș care au înțeles că numai împreună se pot impune pe piață. Încă de acum patru ani, a luat ființă Cooperativa Agricolă Legume Belinț, sub umbrela căreia produc și vând nouă legumicultori. Doar produc, subliniază Angelica Buză - președintele cooperativei, pentru că grija desfacerii a dispărut.

„Cooperativa Agricolă Legume Belinț s-a născut din dorința de a vinde, dar nu doar în piață, pentru că a vinde în piață înseamnă mult prea puțin. A vinde în piață înseamnă să-ți duci traiul de zi cu zi, iar noi ne-am dorit mai mult. Am dorit să facem ce ne place și să fim profitabili, așa că ne-am îndreptat către supermarketuri, dar n-am fi ajuns în marile lanțuri de magazine dacă nu ne asociam. Suntem nouă fermieri tineri și am înțeles asta”, a arătat Angelica Buză, adăugând că, odată înființată cooperativa, interesul supermarketurilor a apărut aproape firesc.

Președintele cooperativei agricole din județul Timiș spune că nu a fost ușor ca legumicultorii să înțeleagă că trebuie să producă și mult, și de calitate. „La ora actuală, vindem cartofi, varză, salată, ridichi, sfeclă roșie, ardei, vinete, dovlecel zucchini, iar de anul acesta vom continua să diversificăm producția, deoarece avem oameni care, după ce au văzut că treaba merge bine prin cooperativă, vor să ni se alăture”, a precizat Angelica Buză.

2019 este considerat un an mulțumitor de legumicultorii din cooperativă, prin prisma faptului că și-au onorat contractele, iar cifra de afaceri a crescut. De altfel, acest indicator arată cel mai bine faptul că înființarea cooperativei a fost decizia corectă, luată la momentul potrivit, cifra de afaceri crescând în cei patru ani de funcționare de patru ori, de la 30.000 de lei în primul an, la 120.000 de lei, anul trecut.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Un parteneriat menit să faciliteze accesul pe piața marilor lanțuri de magazine a organizațiilor semnificative din sectorul de ovine a fost parafat între reprezentanții acestora și cei ai cooperativei „Țara mea” vineri, 30 martie 2018, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în cadrul unei ședințe la care au participat ministrul Agriculturii, Petre DAEA, împreună cu secretarul de stat Daniel Botănoiu și cu directorul general al Agenției Naționale de Zootehnie, Iacob Lelior.

Ministerul de resort anunță că, prin intermediul aceastei asocieri, crescătorii de ovine vor avea mai multe avantaje, printre care accesul la piața de desfacere, consiliere în dezvoltarea capacității de producție, un preț corect pornind de la raft etc.

„La întâlnire, reprezentanții cooperativei „Țara mea” au expus caserole cu carne de oaie - pulpă de miel cu os, cotlet de miel, coaste de miel, mușchiuleț de miel, contrafile de miel - ce se vor regăsi în cel mai scurt timp la raft”, anunță biroul de presă al ministerului citat.

Prin această asociere, MADR dorește crearea unui model de colaborare națională, prin care consumatorul român să poată beneficia de produse de cea mai bună calitate, disponibile pe rafturile marilor lanțuri de magazine, se mai precizează în document.

Milioane de miei

Potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea, în prezent sunt îndeajuns de mulți miei de proveniență autohtonă pe piață, câteva milioane, conform spuselor guvernantului, astfel încât să acopere cerințele consumatorilor români.

„Pentru toți consumatorii din România sunt miei românești. (...) Sunt și mici, și mari, și tăiem în funcție de cerințe și, evident, de posibilitățile care sunt la fiecare fermă. (...) La această dată, sunt câteva milioane de miei care sunt pregătiți pentru piață. V-aș ruga să vă duceți în sectorul 4, să vedeți că, deja, a început acest eveniment pe care îl așteptați și cu care vă întâlniți în fiecare zi prin punerea de întrebări”, a răspuns oficialul guvernamental ploii de întrebări pe acest subiect. „Se fac și acum târguri, peste tot. Sunt târguri în țară, sunt târguri autorizate, acolo se prezintă producătorii cu mieii respectivi și, evident, o să vedeți și v-aș ruga să vă duceți să vedeți, și în lanțurile de magazine, carne de miel, pregătită, frumos, cum sunt pregătite și celelalte care vin din import, dar nu sunt atât de valoroase ca ale noastre, nu sunt atât de gustoase. Merită să vă duceți să vedeți și să cumpărați. Avem de toate pentru aceste sărbători pe care le așteaptă românul”.

Conform unui studiu dat recent publicității și care cuprinde, printre altele, și opiniile specialiștilor cooperativei „Țara Mea” și ai Asociației „Miorița”, carnea de miel va fi mai scumpă în perioada următoare, „dar nejustificat”.

În ceea ce privește subiectul scumpirii cărnii prin faptul că anul acesta Paștele pică mult mai devreme, iar mieii nu vor apuca să crească suficient, motiv pentru care unii crescători de ovine ar justifica eventuala majorare a prețurilor, în replică, Asociația „Miorița” afirmă prin vocile autorizate că prețurile ei la produsul în cauză vor rămâne constante și anul acesta, chiar dacă Paștele este la începutul lunii aprilie.

„În viu, prețul este ca anul trecut, 10-11 lei kilogramul. Carnea carcasă ar putea ajunge la 23-25 de lei, adică tot ca anul trecut. Cine vrea să vândă de Paște întotdeauna pune montele mai devreme și se pregătește. Se știe tot anul când pică Paștele”, conform spuselor lui Ion Branga, președintele Asociației crescătorilor de ovine și caprine „Miorița”.

O explicație a majorării prețurilor la carnea de miel ar fi și cea potrivit căreia anumiți crescători de oi păstrează mieii pentru export, astfel că totalul cantității livrate pe piață ar urma să fie mai mic, în comparație cu cererea din perioada sărbătorilor.

Un total de aproape 200 de milioane de ouă sunt produse în prezent în fermele românești, ca urmare a majorării consistente a efectivului de găini (7,5-8 milioane de capete), a anunțat președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, în debutul unei conferințe privind viitorul agriculturii europene, care a avut loc joi, 7 decembrie 2017, la București.

Oficialul UCPR a precizat totodată că în urma unei analize întreprinse laolaltă cu medicii veterinari din ferme s-a constatat o evoluție a producției în primele 11 luni ale acestui an cu 7-8%. Inițial, majorarea era de 4-5 la sută, însă, mărturisește Van, producția a crescut cu 7-8% față de anul trecut, în aceeași perioadă, producție internă.

„Luna aceasta (n.r. - decembrie 2017) producem 180-200 de milioane de ouă (...) în ferme. Cred că este cea mai mare producție de ouă care s-a realizat în exploatații în ultimii patru-cinci ani. În ferme, avem 7,5-8 milioane de găini cu o producție medie de 80 și ceva la sută procent de ouat, ceea ce înseamnă 6 milioane și ceva de ouă”, a afirmat liderul organizației care cuprinde sub umbrela sa un număr de 250 de ferme. „Avem un număr mare de găini. Fermierii și-au programat efectivele fără să știe că va fi această criză a ouălor. Ei își programează fluxurile în așa fel încât găinile tinere să intre în ouat în perioada rece. Anul acesta, și-a programat un număr mai mare de găini, decât de obicei”.

El a adăugat însă că această cantitate de 180-200 de milioane de ouă nu asigură consumul intern, motiv pentru care importurile persistă, cu posibilitatea de a fi păstrată tendința din 2016.

În ceea ce privește prețul de la raft, acesta este generat de politica comercială a retailerilor, nu și de voința producătorilor.

„Anul trecut, în noiembrie și decembrie, s-au importat 40 și ceva de milioane de ouă pe lună. Acum, noi nu știm câte se pot importa în perioada aceasta; depinde de preț. Oferta țărănească nu mai există. Deja, se fac importuri și în momentul de față, din Polonia, din țări membre ale Uniunii Europene (UE). Eu n-am informație cifrică sau statistică în momentul acesta, dar se fac importuri. Cu toții, le vedem în piață. Nu știu cât de mari sunt din punct de vedere cantitativ”, a punctat Ilie Van. „Fermierul produce oul, îl marchează, îl sortează, îl ambalează, îl duce la magazin și ăla mai pune dublu. (...) În momentul în care vorbim acum, prețul ouălor este stabilizat, în sensul că la poarta fermei acesta este undeva între 0,54-0,56 lei pe bucată. Acesta este prețul pe care îl știm noi, după ce ne vin situațiile de la Comisia Europeană (CE). Noi nu putem ști prețurile de astăzi pentru că nu le urmărim. Urmărim doar ce vine de la CE, în comparație cu toate celelalte state. Ultimele prețuri au 0,54-0,56 lei pe ou, la poarta fermei. De aici, în continuare se formează prețul de piață. Noi nu putem să spunem că fermierii pot influența prețul de la galantar. Este pur și simplu problema comerciantului ce adaos comercial își pune. Din informațiile pe care le avem și noi, ca orice cumpărător din piață, am observat că prețurile s-au dus sub un leu, am văzut ouă și cu 0,70 lei, am văzut ouă și cu 0,65 lei. Dacă se mențin așa, eu zic că ar fi o treabă extraordinară”.

Nu în ultimul rând, Van a afirmat că ritmul de creștere a prețurilor ouălor în toată Europa s-a mai temperat. Oficialul UCPR a menționat că au existat creșteri de 20 la sută de la o săptămână la alta în primele săptămâni din luna octombrie, apoi s-au stabilizat la patru la sută pentru ca, acum, să se observe o calmare a prețurilor în toată Europa.

„Ar trebui să fie același lucru și în România”, a conchis el.

„S-a potolit acest preț. Era cât pe aici să rupă și tavanul pe la unele magazine”

Cu ocazia inaugurării primului program național pentru carne de porc 100 la sută românească de către Kaufland, Petre Daea, ministrul Agriculturii, i-a tras de perciuni pe comercianți, dar și pe membrii cooperativei „Țara Mea”, entitate cu filiații politice, și s-a întrebat retoric de ce crește prețul de 0,52 lei la un leu de la producător la comerciant.

Nici de această dată, Daea nu s-a dezis și, pe lângă cursa nebună pe la rafturile retailerului (video disponibil pe pagina de Facebook @fermierului), debitul verbal al său s-a soldat cu o altă perlă legată de prețul ouălor.

„Sunt prețuri diferite; nu prea mult. Mă așteptam ca, astăzi, «Țara mea» să aibă un preț diferit la ouă față de alte ouă... pentru țara mea. (...) În momentul în care pleacă oul și pleacă ambalat, sigilat, pornește la drum cu transportul fermierului, furnizorului și îl aduce în magazin undeva la 52 de bani. De aici și până la un leu, am căutat explicații. Unele le-am găsit, altele nu. Negăsind aceste explicații, am solicitat, în scris, sprijinul Consiliului Concurenței să vedem dacă din analizele domniilor lor reies și alte cauze pe care noi, ministerul, nu ni le putem explica. Așteptăm acum să vedem ce analiză au făcut dânșii, dar am observat un lucru extrem de interesant – s-a potolit acest preț. Era cât pe aici să rupă și tavanul pe la unele magazine. Nu putem sta indiferenți, stană de piatră, în fața unei asemenea situații”, a menționat oficialul guvernamental.

La nici 24 de ore de la săpuneala administrată retailerilor de liderul de la Palatul din strada Carol I,
Kaufland România și Cooperativa Agricolă „Țara Mea” anunțau că înțeleg nevoia consumatorilor de a beneficia de cele mai bune prețuri și că vin în sprijinul acestora modificând, începând data de 23 noiembrie 2017, prețul unui cofraj de 30 de ouă de la Cooperativa Agricolă „Țara Mea” de la 23,49 lei la 19,99 lei în toate magazinele Kaufland din România.

„Prețul pe ou ajunge astfel la aproximativ 0,66 lei”, precizau oficialii comerciantului.

Joi, 23 noiembrie 2017, Ionuț Diaconeasa, consilierul lui Daea, lăuda măsura adoptată și comenta pe pagina sa de Facebook: „După ce Carrefour Sibiu a dat ieri tonul cu 0,56 lei/bucată ou, azi și Kaufland România, prin întreaga rețea națională, anunță un preț de 0,66 lei/buc.