SysWin Solutions este un IMM românesc, lider de piață în sectoarele IoT și M2M și este sponsor în cadrul celui mai mare târg de agricultură virtuală - Agribusiness 4.0, desfășurat în zilele de 20 și 21 mai 2021. Focusul companiei este pe cercetare-dezvoltare aplicată pe agricultura inteligentă și orașe smart.
Pentru domeniul agriculturii, compania a conceput și dezvoltat SysAgria, un sistem ce oferă informații vitale pentru dezvoltarea corespunzătoare a culturilor, predicția cheltuielilor, creșterea producției agricole și reducerea costurilor. Datele colectate prin senzori din microclimatele agricole cu ajutorul soluției SysAgria pot constitui suport decizional pentru fermierii români conducând la beneficii importante pe termen scurt, mediu și lung.
Depunerea excesivă de azot amenință calitatea solului, a apei și a aerului. Totodată aplicarea unei cantități necontrolate poate diminua interacțiunea dintre plante și polenizatori. Eficientizarea utilizării azotului sprijină obiectivele europene și poate genera economii semnificative la nivelul fiecărei ferme, în condițiile în care, momentan, 80% din cantitatea aplicată se risipește. În vederea obținerii unei eficiențe crescute, SysWin Solutions vă propune modulul SysCrop NPK.
Cu ajutorul sondelor NPK măsurăm continuu, pe toată suprafața fermei, nivelul macroelementelor Azot, Fosfor și Potasiu, la o adancime de 30 de cm. Astfel, putem preconiza evoluția lor în timp, în funcție de precipitațiile înregistrate de pluviometru, de fenofaza în care se află planta și de capacitatea sa de absorbție.
Rezerva de apa acumulată în sol, precum și pierderea acesteia prin evaporare și prin transpirația plantei, reprezintă factori determinanți ai recoltei. SysCrop ajustează nivelul producției prognozate și a necesarului de macronutrienți pe etape de creștere, cu scopul utilizării cât mai eficiente a acestora.
Un scenariu de optimizare a utilizării fertilizanților cu ajutorul SysCrop NPK poate arăta după cum urmează:
Fermierul planifică o producție de porumb de 5,5 tone la hectar. Pentru a o obține știe că are nevoie de 174 kg de azot, compus din rezerve de sol relevate de cartarea chimică și din aport de îngrașământ și de o apă disponibilă de 550 litri/m2. Suprafața cultivată nu este irigată, iar apa disponibilă este estimată pe baza istoricului precipitațiilor ultimilor 5 ani.
Pe trei parcele experimentale se utilizează valori de fertilizare diferite:
Într-un scenariu pesimist în care regimul de precipitații în sezonul vegetiativ atinge doar 450 l/m2 până în momentul recoltării, cele 174 kg de azot nu vor putea fi absorbite de plante. Astfel, excesul se pierde, iar recolta obținută va fi de numai 4,5 tone/ha. Ajustarea cantității de azot la 143kg/ha ar fi generat o economie de 31 kg/ha.
Într-un scenariu optimist în care regimul de precipitații în sezonul vegetativ atinge 650 l/m2 până la data recoltării, surplusul de apă trebuie exploatat. Lipsa corelării permanante pe parcursul sezonului vegetativ a precipitațiilor acumulate cu necesarul de azot conduce la imposibilitatea maximizării recoltei până la 6,5 tone/ha.
În cel de-al treilea scenariu se utilizează fertilizarea recomandată de sistemul SysCrop Alert, ce presupune corelarea apei disponibile în sol cu capacitatea plantei de absorbție a azotului pe parcursul etapelor de creștere. Astfel se ajustează dozajul în scopul creșterii recoltei sau reducerii pierderilor. Dacă apa disponibilă este de 650 litri/m2, fermierul poate obține o tonă de porumb suplimentară pe fiecare hectar. Daca apă disponibilă este de 450 litri/m2, fermierul economisește 31 kg de azot la hectar.
În primele două scenarii în care SysCrop Alert nu este utilizat, pierderile potențiale sunt semnificative, indiferent de suprafața cultivată.
SysWin Solutions propune fermierilor utilizarea SysCrop NPK ca suport decizional pus la dispoziția inginerilor agronomi. Scopul este estimarea necesarului de macronutrienți și a necesarului de irigare, atât din punctul de vedere al cantității de apă, cât și a momentului optim de suplimenatare a acesteia.
În completarea SysCrop NPK vine un alt instrument util – VPD – un instrument care masoară deficitul de saturație.
Deficitul de saturație influențează absorbția apei și a mineralelor din sol ca urmare a fenomenului de transpirație foliară. Cu cât crește deficitul presiunii vaporilor de apă, cu atât se amplifică absorbția apei din sol de către plantă împreună cu nutrienții dizolvați. Sub 0,4 kPa atmosfera este încărcată cu vapori de apă și blochează absorbția apei de către plantă. În afara intervalului optim, la valori de peste 1,6 kPa este încetinită fotosinteza, rezultând stagnarea creșterii sau ofilirea plantei.
Acest tip de instrument și multe altele oferite de platforma SysAgria pot susține, cu ajutorul datelor colectate din interiorul culturii, procesul agronomic. Consultanții SysWin sunt alături de fiecare fermier român pentru a adapta inteligența oferită de tehnologia IoT nevoilor lor concrete.
Sursa: Rezoluția Parlamentului European referitoare la protecția solului (2021/2548(RSP)).
Corteva Agriscience vine cu noutăți în portofoliul de hibrizi de rapiță la cel mai mare târg de agricultură virtuală - Agribusiness 4.0, ediția a II-a, desfășurat în zilele de 20 și 21 mai 2021. Astfel, Corteva oferă acces fermierilor la o genetică avansată care impactează îmbunătățirea calității recoltelor, maximizand în acest fel potențialul productiv al fermelor agricole.
După mai bine de 10 ani de cercetare în sere și laboratoare, realizând mai mult de 100 de testări în întreaga Europă, cercetătorii de la Corteva aduc în câmp o combinație de hibrizi cu cel mai bun randament de productivitate și, în plus, toleranță împotriva Sclerotininei, în același produs, în același sac de semințe.
Această nouă genetică este adaptată pe scară largă și furnizează rezultate excelente în diferite regiuni și areale, de-a lungul anilor. Programul este axat pe îmbunătățirea potențialului genetic de productivitate, prin livrarea de gene defensive puternice și îmbunătățirea calității recoltei.
„Beneficiul imediat și vizibil pentru fermierii care cultivă hibrizi de rapiță Sclerotinia Protector este scăderea gravității bolii pe câmp și, totodată, impactul asupra producției este vizibil în momentul în care comparăm hibridul Sclerotinia Protector (SP) cu un hibrid sensibil, în aceeași situație”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România & Moldova.
Corteva lansează, în sezonul de semănat 2021, hibridul PT303 - Sclerotinia Protector (SP), care reprezintă o trăsătură unică a culturii de rapiță de toamnă. Această caracteristică a fost obținută ca urmare a multor ani de ameliorare specifică și testări în Europa. „Am vrut astfel să ne asigurăm că vom oferi fermierilor noștri o protecție consistentă și stabilă, folosind germoplasma noastră de elită pentru performanțe de producție mai ridicate și mai sigure”, a precizat Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager Culturi Oleaginoase Corteva Agriscience România & Moldova.
La cea de-a doua ediție a târgului virtual Agribusiness 4.0, specialiștii Corteva pot fi urmăriți în intervalul orar 10-12, iar trei saci a câte 25 de kilograme fiecare pot fi câștigați de către participanții la tombola organizată în cadrul evenimentului.
Angajamentul Corteva reprezintă cel mai important aspect de a răspunde solicitărilor consumatorilor de produse și practici ecologice și de a răspunde cerințelor fermierilor de produse noi care să le asigure venituri stabile. Acesta este obiectivul în ceea ce privește ameliorarea, iar Sclerotinia Protector este parte a angajamentului Corteva pentru o inovație continuă și o agricultură mai sustenabilă.
Despre Pioneer
De 95 de ani, Pioneer mișcă industria agricolă înainte. Ceea ce a început cu ideea de hibrid de porumb în 1926, a înflorit într-un brand recunoscut la nivel mondial, deținut de Corteva Agriscience, o companie globală dedicată integral agriculturii, recunoscută pentru faptul că furnizează fermierilor inovații de neegalat.
Înscrierile la eveniment pot fi făcute pe site-ul: https://virtualagro.ro
Pe platforma digitală VirtualAgro, în zilele de 20 și 21 mai 2021, se reunesc pentru dezbateri, workshop-uri și mese rotunde, specialiști din domeniul agricol, oficiali responsabili de politicile agricole și fermieri performanți din România. Accesul vizitatorilor este gratuit.
În cadrul celei de-a doua ediții a târgului virtual de agricultură Agribusiness 4.0 vor fi abordate atât aspecte practice, cât și de strategie politică, astfel încât, vizitatorii fermieri să beneficieze de schimburi de experiență, de sfaturi, dar să aibă și acces la informații direct de la sursă în ceea ce privește viitorul agriculturii în Europa și România.
„Am pregătit două zile maraton. Suntem bucuroși să anunțăm că în cadrul târgului Virtual Agro se vor lansa produse noi dedicate fermierilor români, se vor face demonstrații în premieră de tehnologii aplicate în cele mai performante ferme din țară și, nu în ultimul rând, se vor reuni în cadrul meselor rotunde liderii fermierilor alături de oficiali din COPA-COGECA și DG AGRI”, a precizat Mirela Scarlat, Head of Agri Division Godmother, agenție care organizează Agribusiness 4.0.
Pe tot parcursul celor două zile, din oră în oră, sunt organizate tombole la care participanții au șansa de a câștiga premii surpriză puse la dispoziție de sponsori și organizatori.
Demonstrații în câmp și dezbateri privind viitorul agriculturii
Prima zi a evenimentului este concentrată pe demonstrații în câmp ale fermelor Agricost Aldahra, Frizon Agra și Șerban Grup.
Totodată, pot fi urmărite mese rotunde la care se vor întâlni liderii fermierilor din România PRO AGRO, LAPAR, UNCSV cu COPA-COGECA, sesiuni care propun măsuri de sprijin pentru fermele românești, dar și un workshop dedicat pregătirii viitoarei generații de agricultori.
Companiile și fermele au standuri virtuale la care vor face lansări de produse, vor propune campanii de discount și vor intra în contact direct prin chat și webcam cu reprezentanții firmelor interesate.
Utilizatorii beneficiază în timp real de interacțiuni live, funcționalități și activități organizate în cadrul unui eveniment agricol.
În cea de-a doua zi de târg, pe 21 mai, Margaret Bateson – Missen, Head of Unit DG AGRI Comisia Europeană alături de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, secretarul de stat din MADR, Marius Micu și secretarul general al COPA-COGECA, Pekka Pesonen, vor dezbate viitorul agriculturii românești.
Partenerii târgului virtual de agricultură Agribusiness 4.0 sunt: Corteva Agriscience, EIT Food, Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii, Goodwill Consulting, FMC Operational Romania, Limagrain, Michelin, Mastercard România, Rompetrol, Syswin Solutions, 42years.ro.
Pentru înscrieri și pentru a accesa agenda evenimentului, consultați site-ul: https://virtualagro.ro
Timp de două zile, 20 și 21 mai 2021, în cadrul celei de-a doua ediții a târgului virtual de agricultură Agribusiness 4.0, organizat de agenția Godmother, vor avea loc dezbateri susținute de experți în domeniul tehnologiilor pentru agricultură și oficiali români cu responsabilități în dezvoltarea politicilor și strategiilor în domeniu.
„Ediția-maraton este dedicată soluțiilor digitale și de precizie pentru piața de agribusiness din România și, în același timp, ajută la dezvoltarea de parteneriate cu toți marii jucători implicați în domeniul agricol: sectorul de afaceri, instituții publice etc”, precizează Valentin Văcăruș, director general Godmother, adăugând că sesiunile care acoperă subiecte de actualitate din industria agricolă au incluse demonstrații succesive ale celor mai performanți fermieri, dar și testări de produse, sisteme de irigații, softuri pentru managementul de fermă, senzori și sisteme de colectare de date, precum și utilaje și echipamente dedicate.
Fermele Grup Șerban, Frizon Grup și Agricost Adahra sunt prezente cu filmări din teren realizate la culturile de primăvară 2021.
Cum funcționează zona de Expo Hall și ce beneficii aduce Agribusiness 4.0
Târgul este organizat pe platforma digitală VirtualAgro, dezvoltată de agenția Godmother, și permite fermelor și companiilor să aibă standuri virtuale în care să își prezinte portofoliul de produse, să propună campanii de discount și să intre în contact direct prin chat și webcam cu reprezentanții firmelor interesate.
Interacțiunile live pun în timp real la dispoziția utilizatorilor funcționalități și activități organizate în cadrul unui eveniment agricol.
Pentru vizitatori, înscrierea este gratuită și asigură participarea automată la cele două tombole cu premii susținute de organizator, iar pentru expozanți costul este mic în comparație cu varianta clasică a unui târg de agricultură.
Companiile care s-au alăturat târgului virtual Agribusiness 4.0 sunt: Corteva Agriscience, EIT Food, FMC Operational Romania, Limagrain, Michelin, Syswin Solutions, iar partenerii instituționali ai târgului sunt: APIA, AFIR, USAMV București, USAMV Timișoara, INCD - IBA și INMA.
Cu toții așteptăm cu nerăbdare să putem merge din nou la târguri și evenimente agricole de mari dimensiuni. Până atunci, agricultura merge înainte, iar informația esențială pentru orice producător dornic de performanță este transmisă prin intermediul spațiului virtual și al mass-mediei (presa agricolă scrisă, radio, tv).
De vineri 9 aprilie 2021, timp de zece zile, New Holland este gazda primul târg virtual al mărcii și ne invită să explorăm, din confortul computerelor, o lume inedită. Evenimentul este organizat pe o platformă multimedia accesibilă gratuit tuturor celor ce au un dispozitiv electronic și o conexiune internet. Înregistrările se fac la adresa: https://youniverse.cnhindustrial.com/new-holland-agriculture/auth/signup
Târgul nu este doar un site de prezentare, ci și o experiență virtuală inedită cu acces la simulări 3D, la discuții cu specialiștii de produs și descrieri amănunțite ale noilor utilaje și tehnologii New Holland.
Platforma include și un canal TV, cu un conținut generos, segmentat în Tendințe, Tehnologie și Discuții.
Pe durata celor 10 zile de târg virtual, 20 de utilaje sunt prezentate în ferme digitale, într-un mediu familiar pasionaților de jocuri pe calculator de exemplu, spun reprezentanții companiei AgroConcept, importator și distribuitor exclusiv al mărcii New Holland în România.
Printre cele 20 de utilaje se numără: noul Big Baler 1290 (model Packer), combina New Holland CH7.70 Crossover Harvesting, tractorul T6.160 Dynamic Command, dar și tractorul pe metan T6.180, T7.315 Heavy-Duty și deținătoarea Recordului Mondial de recoltare, combina CR10.90 Revelation.
Luni, 12 aprilie, Carlo Lambro, președintele mărcii New Holland, susține un eveniment live alături de prezentatoarea britanică Nicki Shields.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html