tari terte - REVISTA FERMIERULUI

Până la 27 august 2020 ora 17:00 CET, se pot transmite electronic cereri de propuneri de granturi, pentru programe simple şi pentru programe multinaţionale, de promovare a produselor agricole, puse în aplicare pe piaţa internă şi în ţări terţe în vederea restabilirii situaţiei pieţei, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, transmite Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Anunțurile privind lansarea cererilor de propuneri şi documentaţia tehnică au fost publicate în cadrul Programului anual de lucru 2020, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 216 din data de 30 iunie 2020 și pe site-ul CHAFEA.

Bugetul disponibil este de 5.000.000 de euro pentru programele simple și de 5.000.000 de euro pentru programele multinaţionale. Durata programelor este de un an, iar contribuţia financiară a Uniunii Europene este de 85% din valoarea cheltuielilor eligibile, diferenţa fiind contribuţia proprie a beneficiarilor.

Beneficiarii sunt: organizații profesionale sau interprofesionale stabilite într-un stat membru și grupurile definite la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului; organizații de producători sau asociații de organizații de producători, recunoscute de un stat membru sau organisme din sectorul agroalimentar care au fost însărcinate de statele membre să îndeplinească misiuni de serviciu public clar definite în acest sector, înființate cu cel puțin doi ani înainte de data lansării cererii de propuneri, toate categoriile trebuie să fie reprezentative, în condiţiile menţionate în cererile de propuneri.

„Sectoarele de produse vizate sunt: fructe şi legume, excluzând fructele şi legumele procesate; vin; plante vii şi alte plante, bulbi, rădăcini şi alte asemenea, flori tăiate şi frunziş ornamental; lapte şi produse lactate; cartofi pentru procesare cu excepţia cartofilor proaspeţi, iar în relaţie cu produsele menţionate pot fi avute în vedere şi sistemele prevăzute la art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014”, precizează APIA.

Programele pot fi implementate pe piaţa internă sau în orice ţară terţă.

Mai multe informații, pe site-ul www.apia.org.ro, la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/cereri-de-propuneri-pentru-programe-simple-si-pentru-programe-multinationale-de-promovare-a-produselor-agricole-puse-in-aplicare-pe-piata-interna-si-in-tari-terte-in-vederea-restabilirii-situatiei-pietei.

Publicat în Știri

În ianuarie 2019, România a exportat animale vii în valoare de 25,1 milioane de euro, în creştere cu 14,6% faţă de perioada similară a anului trecut, 57% din aceste exporturi având ca destinaţie ţări din afara Uniunii Europene, potrivit datelor agregate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În aceeași lună, exporturile de animale vii în ţările UE au totalizat în ianuarie 10,8 milioane de lei, principalele destinaţii fiind Ungaria (4,9 milioane de euro), Croaţia (3,3 milioane de euro) şi Italia (1,2 milioane de euro).

În același interval, importurile de animale vii s-au ridicat la 15,1 milioane de euro, fiind mai mari cu 22,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2018, toate provenind din ţările UE.

Astfel, în perioada menţionată, România a înregistrat un excedent de 10 milioane euro în comerţul internaţional cu animale vii.

Publicat în Zootehnie

Anul trecut, o societate comercială de la noi din țară a reușit să exporte produse de origine animală către Republica Populară Chineză (R.P.C.) în cantitate totală de 108.480 de tone, în condițiile în care, cu doar un an în urmă, același producător român comercializa peste graniță, către aceeași destinație, doar 10.609 tone, a afirmat Robert Chioveanu, șef serviciu în cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), cu ocazia expo-conferinței „100 de ani de România | 100 de ani de tradiție | 100 de gusturi alese”, care a avut loc miercuri, 7 iunie 2018, la București.

În ceea ce privește susținerea exporturilor unor produse agroalimentare românești către state terțe, cum este și RPC, autoritățile competente de la București au solicitat în mod repetat sprijinul Ambasadei României la Beijing în vederea finalizării procedurilor de export la carnea de pasăre și ovine, produse din carne, lapte și produse lactate, respectiv produse din pescuit și miere.

Concret, în momentul de față, pe relația cu China, potrivit afirmațiilor lui Chioveanu, exportăm doar carne de porc congelată, o singură companie fiind abilitată și agreată de autoritățile statului (n.r. - AQSIQ) pentru a efectua export de astfel de produs.

Conform spuselor oficialului ANSVSA, responsabil cu siguranța alimentelor de origine animală, pe lângă majorarea semnificativă a cantității de carne de porc livrată către China, s-au constatat majorări ale cantităților la export și către alte țări terțe în ceea ce privește carnea de ovine și de caprine, dar și pe zona de carne de bovine.

„În 2017, în Bosnia-Herțegovina am exportat peste 799 de tone, comparativ cu 203 tone în anul 2016 (...). În Libia, dacă în 2016 am exportat 345 de tone de carne de bovină, în 2017 am exportat 804 tone”, a precizat Robert Chioveanu. „La carnea de porc, au crescut toate cantitățile pe toate relațiile, semnificativ. În comparație anul 2016 cu 2017 (...) mari cantități de carne de porc au fost exportate către China. Dacă în anul 2016 s-au exportat 10.609 tone, în anul 2017 s-au exportat 108.480 de tone. În Muntenegru, în 2016, s-au exportat 772 de tone, iar în 2017 o cantitate de 1.074 tone. În Moldova am comercializat 583 de tone, iar în 2017 – 808 tone. La carnea de ovine-caprine, exportul a crescut, de asemenea, semnificativ. Astfel, în Iordania s-au exportat în 2016 1.104 tone, iar în 2017 - 2.121 tone”.

El a adăugat că au apărut și alte noi țări terțe destinatare, în acest context oficialitățile din Hong-Kong solicitând omoloagelor lor de la București un chestionar bogat informativ, cu foarte multe detalii, de la condiții de sănătate animală, până la regiuni și indicații geografice. Ca urmare, a adăugat angajatul ANSVSA, s-a reușit ca, anul trecut, țara noastră să poată exporta carne de ovine în Hong-Kong în cantitate de 168 de tone.

Avem însă și reversul medaliei. Țara noastră a înregistrat și mici diminuări ale cantităților exportate pe diferite relații cu state extracomunitare. Concret, pe produse din carne, cantitatea exportată a scăzut pe relația cu Serbia, dar și cu Emiratele Arabe Unite (UAE).

„Dacă în 2016 exportam 121 de tone, în 2017 am exportat doar 61 de tone, iar pe Dubai, dacă în 2016 am exportat 529 de tone, în 2017 am exportat 0,57 tone”, a punctat reprezentantul ANSVSA.

Din punctul său de vedere, activând în cadrul direcției de siguranță a alimentelor de origine animală, Chioveanu consideră că tot ceea ce înseamnă produs din carne și carcasă reprezintă plusvaloare față de exportul de animale vii.

„De aceea, mai ales în ultimii ani, am acordat prioritate legăturilor și am făcut presiuni inclusiv pe ambasadele noastre și pe autoritățile din celelalte state pentru a agrea cât mai multe certificate pe tipuri de produse, pentru a se desfășura activitatea de export și pentru a se aduce plusvaloare în țară”, a afirmat angajatul autorității de profil.

„Niciun transport refuzat la graniță”

Același Robert Chioveanu a precizat în cadrul conferinței de joi că unul dintre rezultatele vizibile ale muncii autorităților sanitare-veterinare române este și acela că, în toți acești ani de când au fost impuse noi reguli și o nouă conduită, nu a existat niciun transport cu carne și produse din carne care să fie refuzat la graniță și să fie reîntors în România pentru că nu îndeplinea anumite condiții sau nu respecta anumiți parametri.

În acest context, el a explicat că au fost stabilite proceduri clare de export cu Republica Coreea, Japonia, Vietnam, Hong Kong și Arabia Saudită.

„Solicitând mai multe informații despre modalitatea cum operatorii din România sunt controlați (și sunt niște etape procedurale care implică efectuarea analizelor de risc și evaluarea chestionarelor privind sistemele de control oficial), autoritățile din aceste țări ne cer în mod constant o cantitate importantă de informații pe care noi trebuie să le punem la dispoziție, ca autoritate competentă, iar apoi să agreăm cu acestea un model de certificat, astfel încât producătorii și procesatorii să-l folosească și să se poată desfășura activități economice și de export”, a adăugat oficialul ANSVSA.

Pentru a comercializa produse alimentare într-o țară terță, un operator din România trebuie să fie în primul rând autorizat sanitar-veterinar de către ANSVSA. Robert Chioveanu a explicat că producătorul în cauză este în primă instanță listat și apoi postat pe site-ul autorității, iar această listă este publicată în toată Europa.

„În momentul în care el este autorizat, acesta poate efectua schimburi extracomunitare și export de produse de origine animală în toate țările terțe. Și pentru că el este supus controlului sanitar-veterinar și că își desfășoară activitatea într-o țară europeană, el poate exporta oricând și poate efectua schimburi intracomunitare”, a mărturisit reprezentantul ANSVSA.

El a vorbit și despre cei care sunt înregistrați la nivel local pentru a comercializa produse care sunt obținute cu caracteristici tradiționale din România și care și-au exprimat dorința de a le comercializa pe piețe din interiorul UE, dar și din afară.

„Pentru cei care sunt înregistrați la nivel local, cei care dețin un document de înregistrare sanitară-veterinară, știu că s-a pus de multe ori întrebarea la nivelul autorității dacă pot merge cu produsele lor în Italia, în Spania, în Anglia (...) și să comercializeze produsele care sunt obținute cu caracteristici tradiționale în România sau au un atestat tradițional – nu. Toți aceia care sunt înregistrați sanitar-veterinar (n.r. - în aceste condiții) nu pot comercializa produsele acolo, mai exact nu pot face obiectul schimburilor intracomunitare sau nu pot fi comercializate în țări terțe”, a conchis acesta.

În momentul de față, în România există 173 de abatoare autorizate sanitar-veterinar. Din toate aceste unități, unele sunt de capacitate mică, astfel încât animalele să poată fi sacrificate la nivelul fermei, iar carnea rezultată să fie pusă în consum doar local – măcelării, carmangerii, restaurante, pensiuni. În plus, în țara noastră funcționează și acele abatoare de capacitate mare care sunt undeva la 35-40 ca număr și care, în prezent, lucrează la o capacitate de 35-40 la sută.

Noi demersuri ale ANSVSA pentru facilitarea exporturilor de produse agroalimentare românești în RPC

Preşedintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), dr. Geronimo Brănescu, participă, alături de o delegație de specialiști din cadrul instituției, la cea de a treia ediție a „Conferinței pentru Controlul Calității, Inspecției și Carantinei”, care se desfășoară în Ningbo, Republica Populară Chineză, în perioada 6 – 8 iunie.

Invitația de participare a fost adresată Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) de către Administrația Generală pentru Controlul Calității, Inspecției și Carantinei din R.P. Chineză (AQSIQ), a anunțat instituția citată miercuri, 6 iunie 2018, printr-un comunicat de presă.

Organizatorii doresc prin această conferință consolidarea colaborării cu autoritățile pentru siguranța alimentelor și carantină aflate de-a lungul „Noilor Drumuri ale Mătăsii” și în particular cu țările Europei Centrale și de Est (ECE), în vederea dezvoltării relațiilor de import - export cu alimente și produse agricole dintre China și țările ECE.

La această reuniune sunt prezenți specialiști din mai multe țări, alături de România fiind reprezentate alte state, dintre care menționăm: Lituania, Croația, Polonia, Slovenia, Polonia, Ucraina, Bulgaria etc.

Participarea reprezentanților ANSVSA la această conferință este importantă, atât pentru continuarea discuțiilor tehnice bilaterale pentru accelerarea procedurilor de export aflate în derulare, cât și pentru faptul că la ediția din acest an sunt invitați și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Până în prezent, se derulează exportul din România în Republica Populară Chineză de material genetic bovin și embrioni bovini, este aprobată o unitate de abatorizare pentru a exporta carne de porc congelată, iar negocieri avansate sunt pentru exportul de miere, carne congelată de pasăre, oaie și vită, lapte și produse lactate, pește și produse din pește și produse procesate din carne.

Reamintim că, la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, președintele ANSVSA, dr. Geronimo Brănescu, a semnat, alături de Zhi Shuping, ministrul Administraţiei Generale pentru Supravegherea Calităţii, Inspecţie şi Carantină a Republicii Populare Chineze (AQSIQ), Protocolul privind condițiile sanitare veterinare şi fitosanitare pentru exportul de lucernă românească în Republica Populară Chineză.

Publicat în Zootehnie

Publicitate

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista