tractaore - REVISTA FERMIERULUI

La aniversarea celor 25 de ani de la înființare, IPSO Agricultură continuă extinderea rețelei sale de puncte de lucru deschizând sediul cu numărul 20, la Tecuci, în județul Galați.

Localizat între sediile IPSO Brăila și IPSO Roman, poziționarea acestui sediu a fost aleasă strategic pentru a deservi fermierii din zonă, care nu aveau până acum un punct apropiat din care să-și poată procura piesele de schimb atât de necesare pentru funcționarea eficientă și în parametri a utilajelor agricole. Necesitate cu atât mai importantă în perioada campaniilor agricole, când timpul pentru remedierea eventualelor probleme ce pot apărea trebuie să fie unul foarte scurt.

Cu ocazia deschiderii acestui nou punct de lucru, IPSO Agricultură a organizat, pe 25 martie 2021, o întâlnire în aer liber cu 40 de fermieri din zonă, luând toate măsurile necesare impuse de pandemie pentru siguranța tuturor celor prezenți.

Specialiștii companiei le-au prezentat fermierilor noutățile despre produsele și serviciile comercializate de IPSO Agricultură. Pentru această întâlnire au fost aduse în curtea noului sediu o combină John Deere T660i cu heder 625R, un tractor John Deere 6175M, o semănătoare KUHN Maxima 3M 6R GT950 și un utilaj de erbicidat John Deere M724.

Participanții s-au putut bucura și de un element inedit reprezentat de o filmare VR 360° a tractorului John Deere 8R, modelul nou, cu elemente interactive, filmare pe care au putut-o urmări cu ajutorul unor ochelari special concepuți pentru astfel de experiențe. 

Deși în condițiile actuale organizarea de evenimente – întâlniri ori inaugurări – este o adevărată provocare pe care nu mulți dintre jucătorii din piață se încumetă să o accepte, IPSO Agricultură face eforturi, alocând resursele necesare și luând toate măsurile de precauție, pentru ca specialiștii companiei să se întâlnească în siguranță cu fermierii, pentru a continua să fie aproape de aceștia și de nevoile lor.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Sistemul de servicii digitale de la Deutz-Fahr, Connected Farming Systems, include funcțiile SDF Guidance, SDF Fleet Management, SDF Data Management și alte servicii care funcționează în sinergie cu monitorul iMonitor și exploatează conexiunile Isobus și TIM, pentru a optimiza performanța echipamentelor tractorului. Deutz-Fahr a confirmat aderarea sa la platforma deschisă Agrirouter, informează specialiștii de la NHR Agropartners, companie care reprezintă marca Deutz-Fahr în România.

Cu noul sistem de servicii digitale Connected Farming Systems, Deutz-Fahr facilitează conceptul de Agriculture 4.0 pentru fermieri, oferind o gamă largă de servicii și componente digitale interconectate și permițând clienților să aibă control deplin asupra datelor lor. Oferta cuprinde trei secțiuni: exploatarea tractorului sau combinei, comunicarea de la și la echipament, precum și colectarea, gestionarea și evaluarea datelor care pot fi gestionate direct de la utilaje, prin intermediul software-ului dedicat pentru PC sau a aplicației MyDeutz-Fahr. Fermierii pot decide cu privire la gradul de digitalizare a funcționării lor utilizând diferite module. „Exploatarea tractoarelor și a combinelor devine mai simplă, iar munca devine mai ușoară, mai rapidă și mai eficientă pentru fermieri”, precizează Florin Neacșu, director general adjunct NHR Agropartners.

SDF Fleet Management, pentru controlul flotei de utilaje

Conducerea unei afaceri necesită adesea acțiuni complexe. Prin urmare, Deutz-Fahr dorește să ajute fermierii să își optimizeze operațiunile și să sporească eficiența. Soluțiile de conectivitate de la Deutz-Fahr îi mențin pe fermieri informați și întotdeauna în centrul acțiunii. „Conexiunea digitală între diferite terminale permite creșteri semnificative ale productivității. Conectarea utilajelor și a oricăror alte surse externe la o platformă digitală simplifică procesele de lucru, permițând gestionarea convenabilă a datelor relevante. SDF Connected Farming Systems oferă două module pentru aceasta, care pot fi instalate pentru a se potrivi cerințelor fermierului: Modulul Telematic de Bază (BTM), care permite conexiunea  Bluetooth la smartphone-ul fermierului și Modulul Telematic de Comunicare (CTM), cu o cartelă e-SIM integrată pentru a avea conexiune instantanee și continuă la internet”, explică Florin Neacșu.

Conectivitatea permite monitorizarea datelor de telemetrie și transferul altor informații importante, de exemplu, date privind activitatea de la iMonitorul utilajului pe telefonul și PC-ul fermierilor.

Pentru a satisface diferite nevoi ale clientilor, Deutz-Fahr propune două tipuri de servicii:

  • SDF Fleet Management Lite - prima soluție mobilă: SDF Fleet Management Lite oferă un nivel de accesare pentru transmiterea datelor utilajului către un dispozitiv mobil în cel mai simplu mod posibil. BTM (Modulul Telematic de Bază) transmite datele de telemetrie către un anume smartphone prin Bluetooth. Informațiile precum consumul de combustibil, utilizarea și productivitatea pot fi vizualizate comod printr-o aplicație instalată pe telefonul mobil.

  • SDF Fleet Management - monitorizare avansată a flotei online: SDF Fleet Management oferă toate datele importante ale utilajului dumneavoastră în orice moment. Vizualizarea hărții arată poziția și starea fiecărui utilaj sau a unei flote întregi în timp real. Istoricul locaţiei oferă informaţii utile. Fermierii pot, de asemenea, să vizualizeze toate datele privind performanța utilajelor lor, inclusiv consumul de combustibil, orele de funcționare, utilizarea motorului sau mesajele de avertizare. Acest lucru permite utilizarea maximă și economisirea optimă a combustibilului, ducând la reducerea costurilor de întreținere pentru fermieri. La cerere, așa-numitele garduri virtuale pot fi configurate astfel încât dacă un utilaj părăsește zona definită utilizatorul să primească un mesaj de avertizare. Aceasta se bazează pe localizarea prin GPS a utilajului.

SDF Data Management, o gestionare mai ușoară a datelor și cu o singură soluție

SDF Connected Farming Systems oferă soluții personalizate de gestionare a datelor pentru fermieri. „Lucrul cu formatele standard de fișiere este important. Un mare avantaj pentru fermieri îl reprezintă schimbul de date de la utilaj pe smartphone sau PC. Spre exemplu, se pot transfera date de referință, sarcini de lucru, hărți cu aplicații, linii de urmărire și limitele câmpurilor. Această operațiune se face semnificativ mai ușor și cu o singură soluție. SDF Connected Farming Systems funcționează cu formate de fișiere deschise și standardizate, ISO-XML, compatibilitate cu alți producători de utilaje agricole. Acest lucru asigură transferuri între diferite surse de date (utilaj, echipamente, stație meteorologică, senzor de câmp) și aplicații de birou. SDF Data Management este proiectat și certificat de Agrirouter”, arată specialistul NHR Agropartners.

Agrirouter, o platformă comună a mai multor producători de tractoare și echipamente agricole, este o platformă universală de schimb de date care permite fermierilor să facă schimb de date între utilaje și aplicații software agricole de la un număr mare de producători.

Agrirouter transferă date, dar nu le stochează niciodată. Aceasta simplifică schimbul de date și, prin urmare, procesele de lucru, reduce munca de birou și îmbunătățește eficiența economică. „În ultimă instanță, platforma de schimb de date rezolvă o problemă esențială a digitalizării în agricultură: le permite fermierilor să facă schimb de date între aplicațiile utilajelor și aplicațiile software agricole de la diferiți producători. Fiecare utilizator își poate crea propriul cont gratuit pe platforma Agrirouter și îl poate configura separat. Modul în care sunt transportate datele sunt definite numai de către utilizator în modulul de setări ale platformei. Cu contul Agrirouter, toate utilajele Deutz Fahr pot fi conectate la toate aplicațiile și utilajele de la partenerii Agrirouter”, punctează Florin Neacșu.

SDF Guidance, lucru precis, la centimetru

Sistemele de autoghidare devin din ce în ce mai consacrate ca standard pe tractoarele și combinele din multe ferme. Avantajele sunt evidente: economisirea resurselor, creșterea confortului și a productivității, precum și precizia fiabilă și repetabilă. Fermierul se poate baza pe o precizie ridicată chiar și în condiții dificile de lucru, cum ar fi ceața sau pe timp de noapte.

„Multe aplicații agricole de precizie se bazează pe navigația prin satelit. Receptoarele SDF utilizează semnale gratuite, disponibile pe plan internațional, care oferă niveluri diferite de precizie, în funcție de serviciul de corecție și de modelul de receptor. Cu trei tipuri diferite de receptor, fiecare fermier poate decide care sistem îndeplinește cel mai bine cerințele sale. Receptoarele GNSS inovatoare de la SDF sunt adaptate periodic la situații noi cu actualizări firmware”, a specificat reprezentantul NHR Agropartners.

AUTO-TURN simplifică întoarcerea

Această funcție permite tractoarelor sau combinelor să efectueze întoarceri automate pe terenul nelucrat. Șoferul decide pe care drum să întoarcă. În plus, sunt disponibile diferite modele, atât pentru a omite drumuri, cât și pentru însămânțarea parcelelor. „În afară de confortul suplimentar, acest proces este, de asemenea, delicat cu ogorul nelucrat și simplifică monitorizarea parcursurilor economisind și timp. Datorită întoarcerilor mai rapide, fermierii își pot crește cu ușurință productivitatea”, spune Florin Neacșu.

iMonitor3, controlul complet al tractorului și activității acestuia

IMonitor3 este elementul central de comandă pentru toate aplicațiile importante ale tractoarelor și combinelor. Acesta include setările tractorului, sistemele automate de autoghidare, controlul terminalului ISOBUS și gestionarea datelor.

Toate setările și funcțiile sunt afișate clar pe o interfață ușor de citit de utilizator. Funcționarea ecranului tactil de ultimă generație, opțional cu comandă MMI externă, integrată convenabil în cotieră, fac din iMonitor3 o interfață extrem de practică între tractor, echipament, șofer și fermier. Funcțiile integrate, cum ar fi ghidurile rapide și explicațiile simbolurilor, precum și o structură clară a meniului asigură o operare foarte simplă. Dacă mai există întrebări privind funcționarea, șoferul poate obține, de asemenea, suport prin intermediul unui serviciu la distanță.

În funcție de tipul tractorului și de nivelul opțiunilor, sunt disponibile două dimensiuni ale monitorului: cel mai mare terminal pentru tractoare de pe piață cu diagonală de 12” și o versiune puțin mai mică, de 8”.

XTend extinde afișajul la dispozitivele mobile

Deși toate funcțiile sunt deja afișate clar pe iMonitor, unele activități, cum ar fi operarea cu diferite funcții ale unui terminal ISOBUS, impun ca terminalul să fie monitorizat simultan. Ca alternativă la un al doilea monitor, funcția XTend poate fi utilizată pentru a conecta cu ușurință dispozitive externe, cum ar fi tablete la iMonitor cu o conexiune WLAN. Aplicația XTend poate fi utilizată fie pentru afișarea aplicației de orientare, fie pentru controlul complet al tuturor funcțiilor terminalului ISOBUS-UT. Un alt avantaj, conexiunea WLAN permite ca tableta să fie scoasă în afara cabinei, de exemplu atunci când se efectuează o încercare de calibrare la o semănătoare, arată specialistul NHR Agropartners.

Asistență la distanță

Dacă fermierul are nevoie de asistență rapid, de exemplu pentru setările funcțiilor direct pe utilajul său, dealerul poate utiliza pur și simplu serviciul de „Asistență la distanță” pentru a se conecta la iMonitor cu permisiunea șoferului și pentru a oferi asistență pentru optimizarea setărilor. Acest lucru permite minimizarea timpilor de nefuncționare, având asistență rapidă pentru a seta funcționalitățile și pentru a verifica funcționarea corectă a tractorului.

ISOBUS, productivitate mărită, consum de combustibil redus

Utilizarea dispozitivelor electronice face ca lucrările agricole și utilajele să fie mai sigure, mai puternice, mai precise și mai eficiente. „ISOBUS simplifică comunicarea între tractor și echipament ca soluție plug-and-play: un singur terminal pentru o mare varietate de funcții pentru echipamente, indiferent de producător. Acest lucru asigură un confort maxim de lucru şi îmbunătăţeşte vederea panoramică, deoarece în cabină nu sunt necesare monitoare suplimentare”, precizează Florin Neacșu.

Ca membru fondator al AEF, toate componentele și interfețele SDF sunt certificate de AEF. Acestea oferă premisele pentru funcțiile integrate suplimentare, asigurând compatibilitate maximă pentru fermieri. Specialistul ne dă un exemplu concret: controlul automat al secţiunii cu până la 200 de secţiuni sau controlul variabil al cantităţii care trebuie aplicate asigură distribuirea cu precizie a îngrăşămintelor şi a nutrienţilor în locul potrivit, la momentul potrivit şi în cantitatea corectă.

Noul standard AEF TIM permite automatizarea între tractor și echipamente. Rezultatul este mai mult confort și mai puțină oboseală pentru șofer.

Odată cu automatizarea proceselor de lucru, productivitatea poate fi mărită considerabil, în timp ce consumul de combustibil este redus. După certificarea TIM, utilajele Deutz-Fahr sunt compatibile cu diverse echipamente de la diferiți producători. Pot fi automatizate următoarele funcții: GPS, viteză, lanț cinematic, PTO, supape distribuitor.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Anul 2021 aduce cu sine o serie de inovații în portofoliile marilor producători de utilaje agricole. Gata să răspundă în cel mai scurt timp nevoilor fermierilor și să găsească cele mai complete soluții pentru problemele cu care aceștia se confruntă, companii precum Fendt, Horsch sau Valtra, investesc permanent în cercetare, testare și inovare. Astfel, produsele dezvoltate sunt, de la an la an, mai fiabile și mai eficiente, cu un grad ridicat de adaptabilitate.

Despre ultimele inovații, pregătite să ajungă în acest an în curțile fermierilor români, aflăm de la specialiști care cunosc în cel mai mic detaliu produsele producătorilor pe care îi reprezintă la noi în țară compania Mewi.

Fendt: gestionare mai facilă a lucrărilor

Fendt și-a îndreptat atenția pe dezvoltarea unor sisteme performante pentru gestionarea cât mai facilă a lucrărilor. Radu Tălpan, brand manager Fendt la Mewi, punctează principalele noutăți ale renumitului producător german.

Seria de tractoare Fendt 200 Vario pentru 2021 se aliniază în rând cu frații mai mari, în ideea în care vor fi disponibile toate cele trei game de echipare disponibile – Power, Profi, Profi+. „În plus față de cele trei variante de echipare, va fi disponibilă pe tractoare tehnologia FendtOne. Astfel, împreună cu noul terminal de 12”, clienții vor putea beneficia de o comunicare mult mai ușoară de tip ”off-board-on board” pentru managementul lucrărilor”, precizează reprezentantul Mewi.

Fendt Seria 300 Vario pentru 2021 aduce pe lângă tehnologia FendtOne, un nou model în gamă, Fendt 314 Vario GEN4, care beneficiază de modul de împărțire a puterii motorului DynamicPower. Cu acest model, seria 300 acoperă o plajă mai mare de putere, de la 113 CP (Fendt 311 Vario) până la 152 CP (Fendt 314 Vario cu DynamicPower). În plus, cu nivelul de echipare Profi+, clienții vor putea beneficia de sistemul de telemetrie FendConnect.

Seria 700 Vario GEN6 aduce pe piață aceeași tehnologie FendOne. În varianta Profi+ tractorul poate fi echipat cu joystick-ul 3L, care poate prelua până la 27 de funcții din managementul tractorului, funcții ISOBUS sau utilizarea încărcătorului frontal.

Pentru 2021 modificările aduse seriei Fendt 1100 Vario MT pot fi observate deja din denumirea tractorului – seria va fi echipată cu mult apreciata cutie Vario. Prin cele patru modele disponibile, gama Fendt 1100 Vario MT se adresează acelorași clienți care se orientează spre lățimi mari de lucru. „Principalul său plus, pe lângă transmiterea puterii la sol, prin șenile, este acum transmisia Vario, care își va face simțită prezența prin corelarea puterii motorului MAN 16,2 l-673 CP (modelul Fendt 1167 Vario MT) cu forța de tracțiune la sol”, arată Radu Tălpan.

Accent pe agricultura viitorului - Horsch

Înainte ca legea să devină mai restrictivă cu tipurile și cantitățile de substanțe chimice folosite în agricultură, cu gândul la protejarea solurilor și a sănătății consumatorului final, producătorul german Horsch aduce pe piață o linie de utilaje cu prelucrare mecanică, echipată cu tehnologie de ultimă generație. Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România, ne-a spus mai multe despre viziunea și proiectele companiei.

Ca noutate, în portofoliul Horsch regăsim produsele din clasa ProfiBio, de tip hibrid. „Termenul de agricultură hibrid, folosit prima dată de Michael Horsch, reprezintă practic agricultura viitorului, care trebuie neapărat să țină cont de factorul climatic. Scopul este folosirea cât mai eficientă a resurselor, în favoarea noastră, regenerarea și reducerea impactului asupra mediului. Agricultura hibrid nu înseamnă să mergem în extreme, ci se vrea o agricultură în care resursele sau factorii de producție să fie folosiți cu responsabilitate. Un exemplu extrem de simplu: o cultură de soia, care necesită foarte multe tratamente, poate avea o evoluție foarte bună prin aplicarea unei lucrări mecanice într-unul din stadiile de dezvoltare. Această lucrare nu se face neapărat în ideea de a economisi din costul substanțelor chimice, ci mai degrabă pentru a face ceva bun pentru plante. Pentru că orice aplicare de erbicide are efecte negative în dezvoltarea ulterioară a plantelor. Ne-am gândit care ar fi neajunsurile în domeniul bio în momentul de față – lățimea mică de lucru și viteza de prelucrare. Practic Horsch a creat niște prășitori clasice, pe care le-a adus în secolul XXI, le-a echipat cu tehnologie de ultimă generație, cu camere de luat vederi, cu sisteme active de păstrare a urmei și de încadrare între rânduri. Astfel, fermierii pot realiza o parte din lucrările de întreținere ale culturilor în acest sistem”, explică reprezentantul Horsch.

Cel mai important utilaj este prășitoarea Horsch Transformer, cu lățimi de lucru de 6, 9 și 12 metri, urmând ca producătorul german să dezvolte și alte lățimi de lucru. „Avem și câteva teste efectuate în România, iar rezultatele sunt îmbucurătoare pentru noi”, punctează Constantin Curcă.

Grebla Horsch Cura este disponibilă în lățimi de lucru de 12 sau 15 m, iar în 2021 urmează să se realizeze câteva prototipuri la 24 m. Utilajul are 6 sau 9 rânduri de organe de lucru, foarte apropiate între ele, care au rolul de a elimina din culturile de bază buruienile în stadii incipiente de dezvoltare. Grație lățimilor mari de lucru, rezultatele sunt vizibile imediat: este eliminată crusta, îngrășămintele de la suprafață vor fi încorporate, rădăcinile sunt acoperite cu puțin pământ.

Horsch Finer este un combinator de primăvară, dar nu numai. „Utilajul, cu care se va putea interveni pentru nivelarea unei arături, este în plin proces de dezvoltare. Are inclusiv funcția de scalpat, necesară în cazul unei culturi nereușite. Unghiul de atac al cuțitelor poate fi reglat pentru a fi mai mult sau mai puțin agresiv. Rădăcinile vor fi retezate, iar restul plantei va rămâne la suprafață pentru a se usca și a permite înființarea unei noi culturi. Produsele din gama ProfiBio pot fi deja comandate în diferite configurații”, precizează Constantin Curcă.

O noutate absolută, cu care Horsch va intra pe piață începând din acest an, sunt mașinile de erbicidat cu o gardă la sol mai mare. „Autopropulsatele Horsch Leeb, variantele VN (Variable Narrow) și VL (Variable Large), se adresează fermierilor mari și foarte mari din România. Vor avea o gardă la sol între 1,60 și 2 metri și o capacitate a bazinului între 5.000  și 8.000 de litri. Desigur, mașinile de erbicidat vor fi echipate cu sistemul de control al rampei, Boom Control, care deja a ajuns la cea de-a treia generație, fiind mai stabil, mai eficient și mai ușor de întreținut”, a specificat reprezentantul Horsch în țara noastră.

De la Valtra, o serie de tractoare complet nouă

Valtra a lansat de curând o serie complet nouă de tractoare, Seria G, prima din generația a 5-a. George Tănase, brand manager Valtra la Mewi, subliniază avantajele sale. „Cu puteri între 100 CP și 145 CP, dezvoltate de motoarele în patru cilindri AGCO Power 4,4 litri, Valtra G se situează între seriile A și N. Tractoarele sunt puternice, dar compacte, ceea ce înseamnă că sunt potrivite pentru efectuarea tuturor lucrărilor dintr-o fermă, fie că este vorba de lucrări de erbicidat, pentru producerea hranei sau cultivarea legumelor”.

Transmisia 24+24 R, cu patru domenii și șase trepte Powershift (comutările din domeniul B în C și din C în D sunt automate) înlesnește exploatarea tractorului. Sunt dotate cu sisteme puternice de prindere frontală și hidraulic, oferă o vizibilitate crescută și un confort sporit la interior, fiind simplu de utilizat. Este un tractor ideal pentru lucrările cu încărcătorul frontal, acesta fiind integrat șasiului. Are, de asemenea, o distribuție bună a greutății. „La fel ca toate tractoarele Valtra, este potrivit și pentru lucrări forestiere. Iar funcțiile și sistemele inteligente cu care este echipat, precum cotiera SmartTouch sau sistemul de telemetrie Valtra Connect, transformă munca într-o plăcere”, conchide George Tănase

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Greu ne mai imaginăm agricultura prezentului fără un anumit nivel de digitalizare. Avem aplicații pentru prognoza meteo, facem cunoscute locuri de muncă vacante prin WhatsApp și verificăm online prețul grâului. Deși aplicațiile fac posibil ca munca în câmp, întocmirea de rapoarte și lucrările de service să fie mult mai ușoare, nu toate tractoarele, mașinile agricole ori alte echipamente sunt complet digitalizate. Totodată, încă mulți fermieri consideră sistemele existente mult prea complicate pentru a le utiliza.

La una dintre întâlnirile producătorului Fendt cu dealeri de prin toate colțurile lumii, aceștia au fost chestionați cu privire la digitalizare, iar 71% dintre ei (149 de subiecți) au afirmat că clienții lor sunt sceptici în legătură cu aceasta, 56% considerând că sistemele sunt prea complicate în utilizare.

Astfel, având în minte utilizatorul final, specialiștii de la Fendt au creat un produs digital nou, o soluție simplă și practică pentru fermieri: FendtONE. „Un lucru de care am ținut cont este simplitatea în utilizare a lui FendtONE. Acesta are aceeași grafică atât pe dispozitivele digitale din tractor, cât și pe cele din birourile fermei. Orice sarcină de efectuat se reduce la câteva clicuri, la fel ca pe un telefon sau o tabletă”, arată Florian Langenbuch, specialist Fendt Digital Products.

Ce este FendtONE?

FendtONE este sistemul care unește universul din interiorul cabinei cu lumea exterioară. Pentru prima dată, mediul onboard (digital) este conectat cu cel offboard (non-digital).

Interfața cu utilizatorul este simplu de înțeles și are aceeași grafică atât pe dispozitivele digitale din tractor, cât și pe cele din birourile fermei. În plus, navigarea este deosebit de facilă. Prin transferul de date wireless și sincronizare, datele incomplete sau duplicate vor fi de acum de domeniul trecutului.

Orice client Fendt poate utiliza interfața FendtONE, iar noilor clienți le este foarte ușor să facă alegerea. Cu doar câteva clicuri, se pot programa lucrările de efectuat și se pot aduce la zi datele de referință, având toate funcțiile foarte clar definite. Se pot gestiona traseele sau se pot crea noi comenzi, indiferent de locul în care vă aflați.

Toate acestea fac din FendtONE soluția cea mai simplă de pe piață, chiar și pentru începători, pentru că FendtONE poate lucra, de asemenea, și pe tractoare mai vechi.

Cu FendtONE, utilizatorii își pot planifica comenzile și datele din câmp pe un computer sau pe orice dispozitiv smart (telefon, tabletă), iar apoi le pot transfera tractorului prin rețeaua de telefonie mobilă. 

Se pot utiliza aplicații specifice agriculturii inteligente, precum Fendt Guide Sync (sincronizarea automată a datelor câmpului) și Fendt Task Manager pentru managementul eficient al sarcinilor. Pe platforma FendtONE, fiecare client își poate găsi aplicațiile specifice și apoi gradual să-i lărgească funcționalitățile. Aceasta face posibilă optimizarea proceselor de lucru, obținerea celor mai bune randamente ale echipamentelor agricole și, totodată, respectarea legislației privind regimul documentelor. Adică este complet pregătit pentru viitor.

Lucrări profesioniste cu interfețe deschise

FendtONE cuprinde platforma de schimb de date Agrirouter™. Prin intermediul acesteia, utilizatorii pot alege sistemul de operare și echipamentul agricol, cu interfețe deschise pe care are loc schimb de date între sisteme diferite. Fermierii pot trimite datele despre parcelă proprietarilor, de la orice tractor. Agrirouter™ nu stochează date, fermierii fiind cei care decid ce date vor partaja cu alte sisteme, însemnând că fermele dețin întregul control asupra propriilor date. Întregul proces respectă reglementările stricte ale UE privind protecția datelor (GDPR).

Avantajele practice ale FendtONE, pe scurt:

  • Operare intuitivă și uniformă (aceleași butoane în același loc, cu aceleași pictograme);
  • Păstrare centralizată a datelor de referință (date despre parcele, echipamente agricole etc.);
  • Transmitere simplă a datelor la terminalul tractorului și viceversa – oriunde, oricând;
  • Sistem deschis și independent de producător, cu opțiunea de gestionare a flotelor mixte;
  • Clienții au dreptul de proprietate asupra datelor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html 

Publicat în Tehnica agricola

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista