Integrarea producției continuă să fie un subiect important, procesarea aducând plusvaloare producătorilor agricoli și contribuind la creșterea nivelului de trai. Am vizitat ferma de animale a familiei Bârsan, din localitatea Câlnic a județului Alba, oameni harnici care au făcut deja pași în direcția menționată. În ferma familială din Alba se lucrează terenul agricol, se cresc oi, vaci, mulsul este făcut automat, se pasteurizează, se depozitează, se ambalează şi se comercializează produse româneşti, fiind astfel o fermă ce poate deveni un model la nivel de țară.
De mai bine de 32 de ani, viața familiei Bârsan este strâns legată de ferma de care se îngrijesc toți membrii familiei. Primele animale din fermă au fost vaci de lapte, iar intenția soților Bârsan, Dana și Traian, a fost chiar de la început să își mărească efectivul, dar și să realizeze integrarea producției. Pentru a-și dezvolta afacerea, în 2007 au derulat un proiect prin SAPARD. „Am accesat după aia fonduri pentru utilaje, ca să producem hrană la animale şi, ulterior, ne-am gândit să mai facem pentru copii încă o fermă, de oi de lapte. Gândul nostru a fost de la început să facem procesare, ca să avem un circuit închis: să producem marfa, să creştem animale, să mulgem şi să prelucrăm laptele, şi, mai departe, să-l putem vinde. Noi ştim să producem, e şi un câştig mai bunişor dacă şi prelucrăm. Laptele materie primă e slab plătit, pentru că aşa e preţul pieţei. Dar cu procesare să ştiţi că e mai bine. Noi facem nişte produse naturale 100%, deja am intrat pe pieţele din Bucureşti, Cluj, lumea deja cunoaște ferma Bârsan”, ne-a zis Dana Bârsan.
Familia Bârsan a lucrat pentru ca ferma lor să fie profitabilă, iar atunci când cunoștințele lor nu au mai fost de ajuns, Dana și Traian s-au îndreptat către specialiști ai Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca, așa cum sunt Bogdan Liviu Marian, titularul disciplinei Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară şi titularul disciplinei Clinică rumegătoare, și Daniel Berean, şef lucrări la disciplina Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară.
Lapte tot anul, de la oi
Unii fermieri cred că este mai bine să te ocupi doar de creșterea animalelor, alții că e indicat să faci și procesare şi să nu stai pentru a-ți primi banii la mâna procesatorului sau a multinaţionalelor unde se livrează laptele.
În ferma familiei Bârsan, integrarea este „bine integrată”, primul pas făcut fiind alegerea unei rase de oi de lapte ce se pretează la montă mai tot anul, ceea ce a dus la realizarea unei procesări constante. Pe de o parte, clientul este fidelizat, pe de altă parte, se asigură o sursă de venit constantă şi afacerea poate fi dusă mai departe. Dar dincolo de afacere, creșterea animalelor este o pasiune. „Dacă n-avem dragoste de animale, nu facem nimic. Dar, atenţie: este muncă zi de zi, 30 din 30, 365 din 365. Mi-aduc aminte că un fermier în Ungaria avea tot aşa, o rasă de lapte, şi spunea că, în 15 ani, nici la nuntă la fiica lui n-a putut să stea de dimineaţa până seara târziu, că a trebuit să meargă la muls seara. Deci nu e totuna să ai producţie jumătate de an sau să îndeplineşti condiţia pieţei, să ai un an întreg”, a punctat Nicolae Cioranu, preşedintele Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS şi preşedinte al Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad, care ne-a însoțit în vizita noastră din ferma familiei Bârsan.
Să ai producție tot anul rămâne însă un proces dificil. „Ne aflăm într-un punct pe la jumătate unde vrem să ajungem. E foarte greu şi am apelat la ajutoare, la colaborări cu USAMV Cluj-Napoca, deoarece e greu să faci reproducţie, să ai permanent fătări, ca să ai lapte constant să procesezi, ca să te adresezi clientului pe tot timpul anului, nu sezonier”, arată Traian Bârsan.
Atragerea și fidelizarea clienților prin gust și calitate
Creșterea oilor de lapte s-a datorat faptului că și-au dorit să ofere o paletă mai largă de produse proaspete, dar și pentru că în extrasezon sunt mai greu de găsit cele din lapte de oaie.
Necesitatea i-a determinat să deruleze un proiect cu finanţare din fonduri europene. „Pentru utilaje. Am fost nevoiţi pentru a crea la produs o valabilitate mai mare, adică a trece spre pasteurizare, spre o garanţie mai lungă, și e nevoie de utilaje. Nu poţi fără pasteurizare sau utilaje, pentru a realiza produsul nostru cel mai de preţ, iaurtul de oaie, care are nevoie de un anumit tratament, iar în producţie să fie respectaţi toţi parametrii”, a explicat fermierul, care și-a implicat și familia în afacere. Soția se ocupă de partea de procesare, iar copiii și familiile lor, de cea de creștere a animalelor, de hrănire și reproducție.
Astfel, nu doar tradiția este continuată, ci și se asigură urmașilor un trai decent în propria țară. „Sectorul ovin cred că este pe primul loc şi în România, ca animale şi producţie, şi ca schimb de generaţii, din punctul de vedere al numărului tinerilor care continuă să se ocupe de această meserie. De asta tot insistăm pe politicile din oierit, la Ministerul Agriculturii, pentru că avem urmaşi şi nu ne este totuna ce le lăsăm în spate, ca să le fie mai uşor. Copiii mei n-au fost cu băţul după oi niciodată, când au fost mici. Dar au trăit acolo, au văzut cum stau lucrurile, se mulţumesc poate cu mai puţin, dar să ştie că-i lucrul lor. Și mi-aduc aminte când le spunea bunicul lor, exact cum mi-a spus mie: măi copii, decât să fiți nişte slugi mari, mai bine să fiţi nişte stăpâni mici. Şi copiii spun asta şi acum. Nu ştiu câtă lume înţelege vorba asta”, a adăugat Nicolae Cioranu.
„Noi vrem să continue copiii, că altfel ce se alege? Noi ne-am zbătut, ne-am consumat timp pe care nu-l mai recuperezi, câteodată nervi, sănătate, şi să vezi apoi că se alege praful. Noi de aia ne zbatem şi acest concept nou, cum vrem noi să realizăm, nu e înțeles de toată lumea. Vrem noi să obţinem permanent, aceeaşi cantitate de lapte ca să te poţi angaja, deoarece mai nou se practică livrarea tot anul și, dacă e posibil, la aceeași calitate”, a completat Traian Bârsan, care își dorește atragerea și fidelizarea clienților prin gust și calitate.
Marile magazine sunt pentru marii producători
Deocamdată, scopul nu este reprezentat de magazinele mari, mai ales că de multe ori politicile implementate nu avantajează producătorul. „S-a făcut în așa fel încât să ne ia pe noi, micii producători, în anumite magazine. Şi să vedeţi ce politică şmecheră au! La o anumită distanţă de casa noastră, de firma noastră, mi se cer 4 kg de brânză. Mergem cu brânza acolo, că ginerele se ocupă de distribuţie, și nici n-ajunge pe raft, o iau angajatele. Și când întreabă de ce nu comandaţi mai mult, că noi vă aducem, ele zic: „Ăsta e ordinul”. Deci ne cer o cantitate mai mică să nu renteze: omul, consumul maşinii, acum se cere tichet de temperatură. Noi ne încadrăm, dar cantitatea comandată e atât de mică de renunţ singur”, explică Traian Bârsan.
Specialiștii USAMV Cluj-Napoca au venit în ajutorul fermei Bârsan
În ferma familiei Bârsan, cea mai grea parte este reprezentată de reproducție, motiv pentru care au pus bazele unei colaborări în acest sens cu Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca. „Pentru noi, familia Bârsan a fost un început. În urmă cu un an și jumătate, am fost într-o primă vizită în ferma de la Câlnic, unde am rămas surprins plăcut de ce am găsit. Cert este că fermierul îşi dorea foarte multe, iar eu, la vârsta pe care o am, am acumulări şi vreau să le las lumii să beneficieze. Și atunci am zis să ne apucăm de treabă. Astăzi suntem într-un stadiu avansat față de cel de acum un an și jumătate. Dar, pentru a ajunge la un target de performanţă, ne trebuie tehnologie, care nu înseamnă doar adăpost, ci și furajare, lotizare, sală de muls, oameni implicaţi, adică oameni specializaţi. Eu, ca medic veterinar, am venit şi am spus: noi facem însămânţări, dar mieii ăştia au o problemă, trebuie trataţi. Oile alea au altă problemă. Deci am încercat să-mi expun viziunea şi experienţa, astfel încât să reparăm toate aceste defecte. Pe urmă au zis: nu pot să-mi vând produsele. Păi hai să vedem, să mergem, să discutăm. Adică, pentru mine e foarte uşor să promovez producătorul şi nu comerciantul. Astăzi în România sunt vânzători de brânză de oaie care n-au o oaie acasă”, povestește Bogdan Liviu Marian, titularul disciplinei Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară şi titularul disciplinei Clinică rumegătoare.
Principala provocare în Ferma Bârsan de la Câlnic a reprezentat-o producţia de lapte în mod constant. „Sigur că nu este o provocare uşoară, datorită caracteristicilor reproductive pe care le au rumegătoarele mici, şi anume ele se montează în mod natural doar într-o anumită perioadă a anului. Motiv pentru care noi venim aici şi facem o sumedenie de sincronizări şi inducere a căldurilor, astfel încât dezideratul principal să fie o producţie uniformă de lapte”, a detaliat Daniel Berean, şef lucrări la disciplina Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară a USAMV Cluj-Napoca.
Pentru intensificarea producţiei, scopul era realizarea a trei fătări în doi ani şi, implicit, o producţie de lapte corespunzătoare sau mult mai ridicată. Controlul ciclului la oile de lapte a făcut, după un an și jumătate, ca 75% dintre fătări să fie gemelare. „Un procent de 10-15% sunt trigemelare şi restul cu un singur produs. Vreau să vă spun că-mi amintesc de anii când am fost student, la disciplina de reproducţie am simţit că domeniul ăsta e un pic nepregătit. Şi, în 2004, un coleg de-al nostru absolvent de Cluj, din Grecia, din zona Nafplio, sudul Greciei, avea o concurenţă pe sincronizare şi însămânţare. Nu ştia să facă și a apelat la disciplina de reproducţie şi am ajuns cumva acolo, şi atunci am simţit că de fapt nu suntem pregătiţi. Din 2004, lucrurile în disciplină s-au stabilit, colegul Daniel Berean şi-a făcut studiile doctorale pe această temă, România-Grecia. Astăzi, în România, noi lucrăm undeva, sezon-extrasezon, la peste 80% gestaţii din sincronizări şi însămânţare artificială”, a precizat Bogdan Liviu Marian.
Progres genetic
Pentru a-și atinge obiectivul, se lucrează pe loturi de aproximativ 100 de animale, prin însămânţare artificială, cu material seminal proaspăt recoltat. „În ziua în care toate animalele din lotul respectiv sunt în călduri, venim în fermă, recoltăm unul sau doi berbeci, în funcţie de numărul de femele pe care le avem de însămânţat, diluăm materialul seminal şi facem însămânţarea artificială propriu-zisă pentru femele. Sigur, ca rată, de la un berbec, facem undeva la 40 de oi, motiv pentru care asigurăm familiei Bârsan şi un progres genetic destul de semnificativ, el având posibilitatea să-şi aleagă masculul care-i place cel mai mult, cu conformaţie, cu caracteristicile cele mai plăcute”, a explicat Daniel Berean.
Datorită acestei colaborări, a crescut numărul de oi mulse zilnic, ceea ce a adus un progres în ferma familiei Bârsan, care avea în urmă cu un an și jumătate un număr mic de oi la mulgere. „La noi, problema mare a fost că n-au fătat oile. Că cineva m-a sfătuit să mergem normal, cum merg oile tradiţionale ale noastre. Şi am făcut aşa şi nu mi-au fătat oile. Şi aici a fost problema. Noi am vrut cu domnul profesor să facem să fete cât mai multe, şi pe urmă, după ce ajungem cu toate oile, să ne apucăm de selecţie”, a specificat Traian Bârsan. Spre 500 de oi se mulg în fiecare zi. „Lucrurile sunt confirmate, se vede clar că s-a lucrat. A lucrat şi familia, am lucrat şi noi, doar ca să ne facem datoria. Noi vrem să ştie lumea ca, atunci când există probleme, să ne caute”, spune Bogdan Liviu Marian.
Iaurtul din lapte de oaie, apreciat de tot mai mulți
În ferma familială din județul Alba, procesarea este segmentul de care are grijă Dana Bârsan, conform zicalei „brânza bună se face de băciţă”. Dar integrarea producției nu poate fi realizată doar cu lapte și muncă, astfel că băcița a avut grijă să acceseze fondurile necesare cumpărării utilajelor. „Am accesat nişte fonduri nerambursabile prin AFIR pentru utilaje de prelucrare a laptelui, ca să facem telemea tip Feta. Noi nu mai lucrăm manual, lucrăm în forme laptele. Acolo e un pasteurizator, de acolo se pleacă în vanele de închegare, după care se extrage zerul şi se toarnă în forme brânza. Având o cantitate mai mare de lapte, e imposibil să mai lucrăm manual”, a arătat Dana Bârsan.
Într-o zi se procesează laptele de vacă, iar în cealaltă, cel de oaie, din care se fac telemea de oaie, caş de oaie şi iaurt. „Facem un iaurt de oaie cu utilaje semiautomate, achiziţionate tot cu bani europeni. Pasteurizăm laptele, avem îmbutelierea semiautomată, după care le băgăm în nişte dulapuri de maturare, la borcan de diferite mărimi, cum se cere pe piaţă. Intenţionăm şi vrem să ieşim cât mai mult pe piaţă cu iaurtul – 100% natural, din lapte pasteurizat şi culturi –, într-un lanţ de magazine, că până acum am vândut la pieţe, târguri organizate de Ministerul Agriculturii, pieţe volante, iar oamenii toţi întreabă unde pot găsi iaurtul acesta, că-i foarte bun, fiind şi natural. E căutat în special pentru copii şi pentru bătrâni”, a adăugat Dana Bârsan.
Şi pentru ca oamenii să fie și mai siguri de produs, se urmărește și realizarea documentației pentru ca iaurtul de Câlnic să fie înregistrat la nivel european Indicaţie Geografică Protejată. „Avem certificat de reţetă consacrată pentru telemea de oaie şi telemea de oaie maturată, pe care am reuşit s-o facem mergând la târguri, cunoscând oameni, ajutându-ne și dându-ne informaţii şi tot ce avem nevoie”, ne-a spus Andreea, fiica fermierilor Dana și Traian Bârsan.
Accent pe viitor în ferma de familie
Activitatea în fermă a fost împărțită între toți membrii, fiecare fiind acum specializat cumva într-un domeniu. Investiţiile în ferma Bârsan nu au fost făcute fără perspectivă, ele fiind astfel continuate și nu doar pentru că aduc un venit, ci și pentru că există pasiune și implicare din partea urmașilor. „Pe părinţi îi cunosc de când lucram într-o companie multinaţională şi aş vrea să fac un paralelism între ce înseamnă multinaţională cu capacităţi de procesare de sute de mii de tone şi o unitate mică, cu produse extrem de bune şi naturale, înconjuraţi de o echipă care, toată, face parte din familia Bârsan, oameni foarte dedicaţi. Fiecare, cu rubrica lui: unii pe agricultură, unii pe creşterea oilor, unii pe creşterea vacilor şi, bineînţeles, doamna şi domnişoara sunt în procesare, marketing, vânzare, încasare. Este un exemplu pozitiv, ceea ce înseamnă că şi în România se poate”, ne-a spus și medicul veterinar Ioan Dîrzu, unul dintre cei care au contribuit la înființarea și dezvoltarea acestei ferme. Astfel de proiecte, crede dumnealui, pot aduce plusvaloare, pot stimula creşterea animalelor, procesarea laptelui şi vânzarea unui produs natural pentru un consumator mai larg. „Exemplul ăsta ar trebui să fie urmat în toate judeţele ţării, măcar câte zece în fiecare judeţ. Şi atunci putem spune că menirea noastră, a specialiştilor, și menirea lor, a fermierilor, a întreprinzătorilor, va fi încununată de succes. Nu în ultimul rând, consumatorii se pot bucura de un produs bun, natural şi sănătos, deoarece mai este un fenomen care se întâmplă destul de des, și anume că nu seamănă produsul de săptămâna aceasta cu produsul de săptămâna trecută sau viitoare. Pe când aici, prin tehnologia pe care dânşii o aplică, va rezulta un produs perfect salubru, de o calitate foarte bună şi constant. Cheia succesului are două obiective, până la urmă. Unu: familia dedicată, prin reprezentanţii ei, dar şi tehnologia aplicată”, a conchis Ioan Dîrzu.
Și pentru că dezvoltarea pare a fi cuvântul-cheie în această fermă de familie, pasul următor îl reprezintă procesarea integrală a laptelui de vacă și de oaie. „Am dori, dacă se poate, să deschidem şi magazinele proprii, nu doar să ducem la băcănii şi în pieţe. Dacă Dumnezeu îl ţine sănătos pe tatăl meu să dezvoltăm afacerea şi să facem fabrică, s-o facem şi mai mare, să putem procesa mai mult. Obiectivul nostru este să menţinem calitatea. Nu schimbăm reţeta, nu umblăm la lapte în sensul să tragem smântâna din lapte sau grăsimea, facem produse bune, naturale sută la sută”, ne-a zis în încheiere Andreea Bârsan, subliniind că au nevoie de promovare ca să poată vinde produsele și să crească efectivul de animale.
Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: Fermă de familie, centrată pe zootehnie
Administrarea vitaminei C la animale
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar de finanțare, a lansat pe 1 noiembrie 2024 proiectul PEO 2021-2027 „Stagii de practică – succes în cariera profesională” – cod MySMIS 314902. În valoare de 4.056.148,42 lei (din care 3.447.726,16 lei valoarea cofinanțării Uniunii Europene), proiectul se va derula pe parcursul a 24 de luni, în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2026.
Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea calității și relevanței pe piața muncii a ofertei educaționale a USAMV Cluj-Napoca, prin cultivarea competențelor antreprenoriale în contextul tranziției verzi și prin implementarea de programe de practică congruente cu cererea actuală de forță de muncă.
Obiectivele specifice vizate sunt:
Îmbunătățirea nivelului de competențe antreprenoriale, competențe verzi și competențe socio-emoționale ale unui număr de 280 studenți;
Optimizarea ofertei educaționale a USAMVCN prin minimum 36 parteneriate public-private, în vederea derulării a 280 de stagii de practică de specialitate corelate cu cerințele pieței muncii;
Susținerea angajabilității viitorilor absolvenți ai USAMVCN prin conturarea profilului personal și profesional al angajatului cerut pe piața muncii.
Prin cooperarea interinstituțională pe baza acordurilor de colaborare cu parteneri socio-economici/angajatori se va asigura studenților pregătirea profesională și asistență în vederea creșterii calității lor profesionale și de specialitate, în scopul integrării mai facile pe piața muncii.
Grupul țintă al proiectului este format din 280 studenți, nivel licență și masterat, din regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Vest, Centru și Nord-Est, pentru a stimula participarea pe piața muncii a tinerilor din regiunile cu o rată a ocupării sub media națională.
În acest scop, USAMV Cluj- Napoca va valorifica formarea competențelor transversale și va spori gradul de aplicabilitate a ofertei educaționale, prin următoarele activități ale proiectului:
Organizarea și implementarea a două programe de formare/educaționale legate de dezvoltarea competențelor antreprenoriale ecoresponsabile și de dobândirea competențelor verzi cerute de tranziția climatică;
Derularea unui workshop de formare de competențe socio-emoționale ale studenților în vederea integrării pe piața muncii;
Dezvoltarea și sprijinirea de parteneriate sustenabile cu potențiali angajatori;
Derularea a 280 de stagii de practică de specialitate.
Proiectul „Stagii de practică – succes în cariera profesională” – cod MySMIS 314902 este cofinanțat din Fondul Social European (FSE+), prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritatea de Investiții P07 – Creșterea calității ofertei de educație și formare profesională pentru asigurarea echității sistemului și o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic.
CITEȘTE ȘI: Floarea-soarelui cu rădăcini mai dezvoltate și mai tolerante la secetă
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
O echipă formată din cercetători și studenți de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în colaborare cu specialiști din Belgia, Germania și Polonia, a încheiat cu succes un proiect prin care au fost obținute la floarea-soarelui rădăcini mai dezvoltate și mai tolerante la secetă.
Odată cu schimbările climatice, activitatea fermierilor a devenit una cu un foarte mare grad de risc. Cultura de floarea-soarelui din România a fost calamitatǎ pe suprafețe foarte mari în ultimii trei ani, iar despăgubirile nu suplinesc veniturile aduse de o culturǎ prosperǎ, ci doar acoperă din pierderi. Irigarea sistematicǎ pe perioadele de secetǎ ar putea fi o soluție viabilǎ, însǎ aceasta este costisitoare și greu de implementat. Accesul la hibrizi de floarea-soarelui cu toleranțǎ la secetǎ ar putea, de asemenea, sǎ reducǎ pierderile din culturǎ, dar obținerea acestora nu este facilǎ, fondul genetic al florii-soarelui fiind destul de redus. De aceea, este nevoie de o sursǎ de variabilitate geneticǎ care sǎ creeze șansa obținerii unor caracteristici noi ale plantelor și sǎ le creascǎ șansele de adaptare la condițiile climatice actuale, tot mai nefavorabile în prezent.
Inițiatorii și coordonatorii proiectului „Dezvoltarea unei noi tehnologii de ameliorare pentru îmbunătățirea sistemului radicular, a toleranței la secetă și a producței sustenabile a plantelor” au fost cercetătorii din Belgia, iar din echipa USAMV Cluj-Napoca au făcut parte și studenți de la Biotehnologii Agricole (Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii), care au învǎțat despre etapele tehnologiei folosite, iar doi dintre ei au optat pentru aprofundarea studiilor și realizarea tezelor de licențǎ pe aceastǎ temǎ.
„Floarea-soarelui este o specie la care acest gen de experimente este greu de aplicat, pentru cǎ la nivel de laborator cultura de floarea-soarelui este foarte dificilǎ. Cu toate acestea, plecând de la o metodǎ existentǎ, stabilitǎ în SUA de cǎtre Parks și Yordanov, în 2020, am optimizat și am dus la un nivel foarte bun acest sistem de inducere a rǎdǎcinilor modificate cu ajutorul rizobiei. Rǎdǎcinile au avut o capacitate de creștere foarte bunǎ, astfel cǎ s-au dezvoltat de două-trei ori mai bine decât rǎdǎcinile normale. În plus, aceste rǎdǎcini sunt perfect funcționale, plantele crescând și fructificând foarte bine. Rezultatele sunt foarte încurajatoare pentru aprofundarea acestor studii. Biotehnologia vegetalǎ ar putea avea o contribuție la ameliorarea florii-soarelui pentru toleranța la secetǎ. Prin rezultatele proiectului de fațǎ se întrevede o modalitate de a îmbunǎtǎți fondul genetic al florii-soarelui în acest sens”, a explicat CS dr. Adriana Aurori, coordonator al proiectului din partea USAMV Cluj-Napoca.
Studiul s-a realizat pentru prima datǎ la floarea-soarelui în România, iar cercetătorii participanți în proiect se arată optimiști în privința aplicabilității rezultatelor la aceste culturi. „Este nevoie de mult mai multă muncă pentru a aplica metoda noastrǎ în agriculturǎ. Este nevoie și de timp pentru includerea într-un program de ameliorare, pentru că este necesarǎ obținerea unor plante care sǎ aibǎ integratǎ aceastǎ informație geneticǎ nouǎ la nivel de sǎmânțǎ, nu numai la nivel de rǎdǎcinǎ. Noi suntem însǎ optimiști și considerǎm cǎ suntem pe drumul potrivit pentru a ajunge sǎ exploatǎm practic, într-un viitor apropiat, rezultatele cercetǎrilor noastre de acum”, a declarat Adriana Aurori.
Proiectul international ERA-NET SusCrop „Dezvoltarea unei noi tehnologii de ameliorare pentru îmbunătățirea sistemului radicular, a toleranței la secetă și a producței sustenabile a plantelor” a avut drept scop abordarea diferită a ameliorării plantelor pentru a obține o producție agricolă mai durabilă, prin utilizarea tehnologiei Ri, ce are la bazǎ o metodǎ non-OMG de transformare a plantelor cu ajutorul bacteriei Rhizobium rhizogenes. „Aceste bacterii trăiesc în pǎmânt și, în mod natural, își transferǎ o parte din materialul genetic în celula vegetalǎ. Celulele beneficiazǎ astfel de informație geneticǎ nouǎ ce funcționeazǎ ca un semnal pentru producerea de noi rǎdǎcini. Cultivând în laborator aceste rǎdǎcini speciale, prin metode care sunt destul de complexe, putem obține plante întregi care, pe baza acestei noi informații genetice integrate, vor avea la rândul lor rǎdǎcini mai dezvoltate, o trǎsǎturǎ foarte avantajoasǎ pentru floarea-soarelui”, a mai spus cercetătoarea de la USAMV Cluj-Napoca.
Proiectul ERA-NET, derulat în intervalul 2021-2024, a beneficiat de o finanțare națională în valoare de 200.000 euro, acordată de Unitatea Executivǎ pentru Finanțarea Învǎțǎmântului Superior, a Cercetǎrii, Dezvoltǎrii și Inovǎrii (UEFISCDI). Rezultatele acestui proiect au fost prezentate în cadrul unui workshop găzduit de Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei, din cadrul USAMV Cluj-Napoca, iar membrii echipelor de cercetare își doresc ca toate informațiile să ajungă în principal la fermierii din România.
Echipa USAMV Cluj-Napoca din acest proiect a fost formată din: conf. dr. ing. Rodica Pop, conf. dr. ing. Cristian Radu Sisea, CS dr. Adriana Carolina Aurori; drd. Mihaiela Cornea-Cipcigan; precum și studenții voluntari Raluca-Dumitrița Lazǎr și Mihai Ilieș.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
USAMV Cluj-Napoca organizează a treia ediție a evenimentului Vinea Apoldia Maior Fest, în propria plantație viticolă de la Apoldu de Sus, județul Sibiu. Oaspeții sunt așteptați cu vinuri, bucate tradiționale și muzică.
Pe 28 septembrie 2024, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează în viile de la Apoldu de Sus (jud. Sibiu) Vinea Apoldia Maior Fest, un eveniment prin care se sărbătorește recolta de struguri a acestei toamne. Programul include spectacole, DJ Set, un recital al Ansamblului „Tradiții” Someșul Napoca al universității, meniuri tradiționale și vinuri servite la pahar, zonă de mici producători și meșteșugari, precum și plimbări și fotografii în podgorie.
Festivalul își va deschide porțile la ora 12.00, iar biletele vor putea fi achiziționate direct la locație, în ziua evenimentului, la prețul de 150 de lei. De asemenea, vor fi disponibile și pachete de bilete cu reducere pentru cupluri (250 lei) și grupuri de 4 persoane (500 lei), iar copiii sub 12 ani vor avea acces gratuit, în timp ce pentru cei cu vârste între 12-18 ani prețul biletelor va fi de 50 lei.
Participanții vor avea garantate în aceste prețuri accesul la eveniment și la spectacolele din program, precum și degustările de produse și consumația meniurilor tradiționale, alături de vinul la pahar. Pe durata festivalului vor fi disponibile spre vânzare și vinuri îmbuteliate de la stațiune, la prețuri speciale.
USAMV Cluj-Napoca produce vinuri din anul 2020, strugurii provenind din propria plantație aflată la circa doi km de Apoldu de Sus.
Vinea Apoldia Maior are în portofoliu 14 etichete, unele fiind deja premiate la nivel national și internațional: Sauvignon Blanc, Traminer Roz, Pinot Gris alb/rose (sec/demidulce), Riesling Italian, Muscat Ottonel, Eruditus, Docentus, Secas, Semper, Amlas, Laureatus, Madrigal și Orange Optimus. „Aceste vinuri sunt apreciate datorită prospețimii, fructuozității, fineții și a bogăției de arome, potențate de o aciditate mai ridicată”, spun reprezentanții USAMV Cluj-Napoca.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 7-8 septembrie 2024, prin Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Conferința internațională anuală a International Assocation of Human-Animal Interaction Organizations (IAHAIO) – „The power of human-animal interactions in times of crisis”.
Evenimentul de anvergură globală, „Puterea interacțiunilor om-animal în vremuri de criză”, este organizat în premieră în România și în regiunea Europei Centrale și de Est, iar universitatea clujeană îl găzduiește în parteneriat cu IAHAIO. Reuniunea se va bucura de prezența specialiștilor în domeniul intervențiilor asistate de animale (educație, cercetare și practică), iar alături de membrii Comitetului Directorial IAHAIO se va afla și prof. dr. Dennis Turner (fost președinte al forului și expert internațional în studiul interacțiunilor om-animal), distins în 2023 cu titlul de Doctor Honoris Causa al USAMV Cluj-Napoca.
Tematica evenimentului este axată pe explorarea modurilor în care animalele pot juca un rol crucial în îmbunătățirea sănătății psiho-sociale și fiziologice umane, ținându-se cont de principiile etice și standardele recomandate de IAHAIO, privind sănătatea și starea lor de bine.
„În cadrul conferinței se vor prezenta cercetări, programe de formare academică și de intervenții asistate de animale care se desfășoară în Europa și diferite zone ale lumii, precum și în România, inclusiv programele de studii derulate în țara noastră doar la USAMV Cluj-Napoca – Ethology & Human-Animal Interaction – nivel master, respectiv Animal Behaviour and Welfare – nivel licență. Evenimentul se va bucura de participarea unor specialiști din 20 de țări de pe trei continente, pe care îi așteptăm alături cu mare bucurie”, a precizat prof. dr. Alina Rusu, coordonator din partea USAMV Cluj-Napoca.
Alături de studenții voluntari din cadrul programelor în limba engleză „Ethology & Human-Animal Interaction” și echipa de organizare din cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii vor fi prezenți în spații destinate și parteneri ai USAMV Cluj-Napoca din cadrul asociațiilor și organizațiilor non-profit din domeniul protecției animalelor și al interacțiunilor responsabile om-animal.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță lansarea unui concurs inedit destinat fermierilor din România care integrează pășunatul în creșterea animalelor (vaci, oi, capre, cai etc). Concursul, cu premii consistente, are loc în cadrul Proiectului Grazing4Agroecology (G4AE), în care USAMV Cluj-Napoca reprezintă țara noastră, și în parteneriat cu UBM Feed România, fabrică de furaje din comuna Sânpaul, județul Mureș.
Competiția lansată de USAMV Cluj-Napoca la nivel național vizează realizări ale fermierilor care cresc animale prin pășunat în câteva direcții importante: îmbunătățirea sănătății animalelor prin practicarea pășunatului; reducerea inputurilor necesare furajării animalelor pe baza pășunatului; reducerea poluării; creșterea diversității în cadrul fermelor sau conservarea biodiversităţii prin utilizarea pășunatului.
Concursul se adresează fermierilor care utilizează în proporție cât mai ridicată în furajarea animalelor iarba prin pășunat, iar înscrierea se va face printr-un formular: https://forms.gle/FuffazxnTDgb58ZZ6. În intervalul februarie – septembrie 2024, participanții trebuie să trimită fotografii sau un clip video de maximum cinci minute, din care să reiasă principalele avantaje dobândite în urma folosirii pășunatului (reducerea costurilor; reducerea poluării; îmbunătățirea bunăstării animalelor etc). În octombrie 2024 vor fi anunțați câștigătorii.
Pot participa toți crescătorii de animale din România, iar premiile oferite sunt: o excursie în Irlanda (transport și cazare incluse), la reuniunea G4AE din martie 2025, plus vizite la ferme și pe teren – premiul I; furaje UBM Feed, în valoare de 3.000 lei, respectiv 1.000 lei – premiile II și III. Premianții vor primi și un certificat Teagasc – cel mai important furnizor de consultanță din Irlanda, precum și posibilitatea de promovare a fermei în rețeaua G4AE.
Tinerii fermieri, cu vârste sub 40 de ani, vor avea parte și ei de o secțiune cu premii. La această secțiune, înscrierile vor avea loc în intervalul februarie – aprilie 2024, iar în luna mai vor fi anunțați cei trei câștigători, care vor avea parte de o excursie în Olanda (transport și cazare asigurate), la întâlnirea tinerilor fermieri G4AE din Olanda (vara 2024).
„Prin acest concurs, dezvoltat cu parteneri din mediul economic, dorim să ajungem la fermierii care practică pe scară largă pășunatul pentru a le face cunoscută povestea, pentru a-i promova în cadrul unei rețele europene de prestigiu și, bineînțeles, pentru a-i premia. Echipa USAMV Cluj-Napoca a creat o rețea de ferme partenere care folosesc iarba și pășunatul într-un mod inovativ și sustenabil. Mă refer la utilizarea sistemelor de monitorizare GPS a animalelor sau cele în care fermierii din zona masivului montan Țibleș colectează și comercializează la comun laptele, respectiv am identificat fermieri care transformă și vând direct produsele fie la poarta fermei, fie prin magazine proprii, contribuind în acest sens la creșterea valorii adăugate a produselor”, precizează prof. dr. Mugurel Jitea, decan al Facultății de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală.
USAMV Cluj-Napoca reprezintă România, în calitate de partener, în cadrul Proiectului Grazing4AgroEcology, care este finanțat de către Uniunea Europeană cu aproximativ trei milioane de euro. Proiectul susține fermierii prin promovarea unor soluții inovative, prin care sistemele agricole bazate pe pășunat să devină viabile din punct de vedere economic, iar obiectivul principal este acela de a produce alimente mai sănătoase și cu un impact mai scăzut asupra mediului.
Coordonat de Grünlandzentrum (Germania), G4AE se derulează pe o perioadă de trei ani și jumătate (septembrie 2022 – februarie 2026). Consorțiul cuprinde 18 parteneri din opt state membre ale UE, reprezentative pentru diferite practici de pășunat - Franța, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, România și Suedia.
Toate detaliile despre concurs, pe paginile USAMV Cluj-Napoca/G4AE: http://tinyurl.com/3uuuezm9 și https://grazing4agroecology.eu/.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, pe 28 noiembrie 2023, un eveniment dedicat Proiectului „Studentul de azi, antreprenorul de mâine!”, în cadrul căruia 21 de studenți antreprenori au câștigat granturi în valoare totală de 1,3 milioane de euro. Studenții câștigători își vor prezenta poveștile de succes în cadrul reuniunii programate în Aula Magna „Mihai Șerban”, de la ora 10.00, la care vor participa prof. dr. Cornel Cătoi, rectorul USAMV Cluj-Napoca, echipa de implementare a proiectului și partenerii acestuia.
În cadrul proiectului, 342 de studenți care au constituit grupul țintă au fost pregătiți pentru a deveni antreprenori, urmând cursuri certificate de către Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC). În urma concursului planurilor de afaceri, 21 de studenți au fost declarați câștigători ai schemelor de minimis, care s-au acordat după cum urmează: 5 granturi x 100.000 euro, 6 granturi x 60.000 euro, 4 granturi x 50.000 euro și 6 granturi x 40.000 euro.
„Studenții câștigători își vor prezenta afacerile care le-au transformat viața și ne vor împărtăși provocările cu care s-au confruntat, începând din 29 iunie 2022, data semnării contractelor de subvenție. Pentru a ne asigura că vor avea afaceri de succes i-am susținut prin activităţi de tipul întreprinderilor simulate, prin efectuarea de stagii de practică și prin oferirea unui pachet integrat de servicii personalizate constând în consiliere, consultanţă și mentorat pentru asigurarea înfiinţării şi derulării afacerilor. Împreună cu conducerea universității și cu partenerii noștri ne bucurăm că am avut oportunitatea implementării acestui proiect de succes și am contribuit astfel la transformarea viselor în realitate pentru studenții beneficiari”, a declarat managerul de proiect, prof. dr. Ioana Pop, prorector didactic în cadrul USAMV Cluj-Napoca.
USAMV Cluj-Napoca a fost lider de proiect, iar parteneri au fost SADC Expert Consulting, ADR Nord-Vest și Clubul Francofon de Afaceri din Cluj-Napoca. Implementarea Proiectului „Studentul de azi, antreprenorul de mâine!” a început la 1 ianuarie 2022 (Cod MySmis 140502; Contract de finanțare Nr. OIPOSDRU NV 19730/23.12.2021), iar bugetul total eligibil a fost de 9.680.874,47 lei, din care buget UE - 8.189.003,85 lei, buget de stat - 1.416.964,19 lei și contribuția USAMV Cluj-Napoca - 74.906,43 lei.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Disciplina de Apicultură și Sericicultură, face parte din consorțiul european al Proiectului Better-B, care are drept obiectiv principal restaurările, armonizările și echilibrările fiziologice ale coloniilor de albine. Consorțiul este format din 18 parteneri din 14 țări, iar coordonator este prof. dr. Dirk de Graaf, de la Universitatea Gent (Belgia), care a fost distins în 2021 cu titlul Doctor Honoris Causa al USAMV Cluj-Napoca.
Proiectul Better-B este finanțat cu 6,3 milioane euro din partea Uniunii Europene, a Regatului Unit și a Elveției, iar cercetările sunt dedicate îmbunătățirii tehnologiei apicole, rezistenței la stresul abiotic, la schimbările climatice, pierderea habitatului și la acțiunea substanțelor chimice periculoase.
Tema principală se referă la coloniile de albine, care sunt adesea slab adaptate pentru a face față stresului extern, cum ar fi schimbările climatice, pesticidele, provocarea și atacul paraziților, exacerbate de practicile apicole moderne. Specialiștii din cadrul proiectului subliniază faptul că reziliența apiculturii este susținută în primul rând de valorificarea puterii naturii, de restabilirea armoniei și echilibrului, atât la nivelul albinei ca individ, cât și la nivel de colonie sau între colonie și mediul ei.
„Consorțiul Better-B consideră calea către armonie și echilibru ca fiind reprezentată de coloniile darwiniene: colonii abandonate sau sălbatice, care au supraviețuit în mediul sălbatic sau au fost selectate pe criterii bazate pe potrivirea caracterelor de rezistență. Cu toate acestea, astfel de colonii lipsesc de obicei din efectivele de multiplicare și alte multe caracteristici favorabile, importante pentru apicultura modernă. Soluția noastră este să înțelegem procesele și mecanismele care sunt selectate în natură, pentru a putea adapta practicile moderne de apicultură tehnologiilor apicole avansate. Acesta este proiectul Better-B”, a explicat prof. dr. Daniel S. Dezmirean, decan al Facultății de Zootehnie și Biotehnologii și responsabil cu implementarea Proiectului Better-B din partea USAMV Cluj-Napoca.
Implementarea acestei noi abordări a managementului apicol va fi întreprinsă în strânsă colaborare cu apicultorii români, ca părți interesate. Specialiștii din cadrul proiectului consideră că armonia și echilibrul trebuie să aibă loc pe trei niveluri - mediul înconjurător, albinele melifere și practicile apicole, toate urmând a fi abordate în cadrul Proiectului Better-B, care va avea o durată de patru ani.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 6 - 8 octombrie 2023, două evenimente anuale, cu impact major în domeniul agroalimentar, respectiv al interacțiunii cu animalele: Transilvania Food Summit și Ziua Interacțiunii Om-Animal (ZIOA).
Ca și la precedentele două ediții, Transilvania Food Summit va reuni sute de specialiști în domeniul agroalimentar. Importanța summitului găzduit de USAMV Cluj-Napoca este reliefată și de latura academică a dezbaterilor, susținute de profesori și cercetători în domeniu agroalimentar din universități și institute de cercetare din Europa, alături de membri ai Academiei Române și ai Academiei de Știinte Agricole și Silvice.
Lista participanților la eveniment mai include fermieri și grupuri/asociații de producători agricoli, GAL-uri, producători și retaileri de utilaje pentru agricultură și industrie alimentară, procesatori și asociații din industria alimentară, reprezentanți ai companiilor de retail alimentar, reprezentanți ai asociațiilor din domeniul HoReCa, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, naționale și internaționale, executivi din domeniile financiar-bancar, IT, juridic.
La summit vor participa și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. De asemenea, se vor alătura delegați ai Comisiei Europene (DG Agri și DG Regio), ai Parlamentului European, dar și ai COPA-COGECA, structura care reprezintă interesele fermierilor și ale cooperativelor la nivel european.
Lucrările se vor desfășura în Aula Magna „Mihai Șerban”, iar pe platoul din fața acesteia va avea loc, în aceste trei zile, un târg de produse tradiționale locale și ale meșterilor populari locali. Și USAMV Cluj-Napoca va avea standuri cu produse din fermele și stațiunile proprii, între care vinurile de la Stațiunea Vinea Apoldia Maior, legume și fructe de sezon, alături de plante ornamentale și trandafiri din colecția Stațiunii de Cercetare Horticolă. Ansambluri și artiști care promovează tradițiile culturale transilvane vor întregi atmosfera evenimentului, iar detalii despre program și lista speakerilor sunt disponibile pe site-ul oficial: http://transilvaniafood.ro/#top.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 6 octombrie 2023, de la ora 10.00, cu participarea rectorului USAMV Cluj-Napoca, prof. dr. Cornel Cătoi.
Al doilea eveniment găzduit de universitatea clujeană este Ziua Interacțiunii Om-Animal (ZIOA), care a ajuns la ediția a 23-a și se va desfășura sâmbătă, 7 octombrie 2023, între orele 10.00 – 15.00, în zona clădirii Rectoratului.
Dedicată Zilei mondiale a animalelor, sărbătorită anual în data de 4 octombrie, ZIOA va cuprinde numeroase activități educative: grupuri de discuții despre bunăstarea animalelor și programele de studii în domeniu, standuri educaționale, prezentare oportunități de voluntariat și foster, interacțiuni cu echipe de oameni și câini de terapie, târguri tematice artizanale, activități de observație și cunoaștere a animalelor, promovarea adopției și deținerii responsabile a animalelor, cunoașterea păsărilor din campusul USAMV Cluj-Napoca, consiliere despre dresaj pozitiv și îmbogățire comportamentală etc.
Va putea fi vizitat și Complexul Acvaristic al USAMV Cluj-Napoca, care va găzdui și Atelierul de cunoaștere a insectelor (Muzeul Zoologic al UBB) și Colțul de cunoaștere a reptilelor (Vivariul UBB).
ZIOA 2023 va reuni cadre didactice, cercetători și studenți-voluntari din USAMV Cluj-Napoca (Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii; Facultatea de Medicină Veterinară), din cadrul UBB Cluj-Napoca (Vivariul UBB, Muzeul Zoologic UBB, Organizația Studenților pentru Natură), precum și instituții și ONG-uri din domeniul interacțiunilor pozitive om-animal, în mod particular cele deschise spre oferire de voluntariat, oportunități de practică și angajare a viitorilor absolvenți. Programul detaliat îl găsiți pe pagina evenimentului: https://fb.me/e/6Xjyijo1K.
Animalele de companie sunt binevenite la evenimentul ZIOA 2023, dar se solicită deținătorilor să garanteze pentru câini/pisici vaccinările la zi și că nu manifestă comportamente agresive față de oameni și alte animale. Deținătorii animalelor sunt rugați să aibă asupra lor lesă, apă, hrană și elemente de igienizare necesare asigurării confortului animalelor.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, prin cercetătorii de la disciplina Parazitologie și boli parazitare a Facultății de Medicină Veterinară, anunță descoperirea unei noi specii de insectă pe teritoriul României, în județul Constanța. Noua specie a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, care este născută în orașul de la malul Mării Negre Constanța.
Descoperirea a avut loc în timpul unui studiu pentru monitorizarea populației de vectori din România, finanțat de ECDC (Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) și desfășurat în zona Canaraua Fetii din județul Constanța.
Rezultatele studiului au fost publicate în luna august 2021 în prestigioasa revistă Parasites & Vectors.
„Descrierea unei noi specii este un proces complex, de durată și, totodată, un act de responsabilitate. Ideea denumirii speciei în onoarea Simonei Halep ne-a venit în timpul unei conferințe chiar despre flebotomi, conferință care s-a desfășurat în Galapagos. Discutam cu Cristina Pop, autoarea studiului, și i-am sugerat această denumire, mai ales că localitatea-tip unde s-a derulat studiul se află foarte aproape de locul de naștere al jucătoarei noastre de tenis. Cristina a fost imediat de acord și ne-am bucurat mult ulterior să primim și acordul Simonei Halep, prin managerul ei pe probleme juridice, care ne-a comunicat că este onorată de inițiativa noastră. Dedicăm această descoperire științifică Simonei Halep, în semn de onoare și de apreciere pentru performanțele sale și pentru cum duce numele României în lume, așa cum ne străduim și noi în domeniul cercetării”, precizează coordonatorul studiului, prof. dr. Andrei Mihalca, de la disciplina Parazitologie și boli parazitare.
La rândul său, cercetătorul științific Cristina Pop povestește despre descoperirea noii specii de insectă: „Printre câteva sute de flebotomi colectați în zona Canaraua Fetii din județul Constanța, în cadrul studiului din 2018, am observat unul singur, total diferit. Mi-am dat seama atunci că este un exemplar aparte, dintr-un subgen care nu mai fusese semnalat la noi în țară. Au urmat apoi câteva investigații mai detaliate, iar în urma analizelor morfologice și genetice ne-am dat seama, împreună cu colaboratorii din Ankara, că avem de-a face cu o specie complet nouă pentru știință. Având la dispoziție un singur specimen, am decis la acea vreme să nu publicăm încă datele și să încercăm să mai colectăm câteva exemplare. Am continuat astfel colectările în aceeași zonă timp de încă două sezoane, în 2019 și în 2020. Fără rezultat, din păcate. Totuși, specimenul colectat de noi este fără dubiu un exemplar dintr-o specie necunoscută până la ora actuală și am decis într-un final să îl descriem ca un taxon nou”.
Flebotomii sunt insecte hematofage, cu răspândire pe toate continentele, dar mai abundente și mai diverse în zonele cu climat cald. Anumite specii sunt responsabile de transmiterea unor boli grave la om și animale, cum ar fi leishmanioza sau flebovirozele. În România, între anii 1910 și 1970, au fost semnalate opt specii de flebotomi.
Cercetările derulate în ultimii ani de specialiștii de la USAMV Cluj-Napoca au confirmat prezența a șase specii, plus această nouă specie pentru știință, care a fost denumită în onoarea Simonei Halep. Astfel, numărul total de specii noi pentru știință descrise de cercetătorii de la colectivul disciplinei Parazitologie și boli parazitare al USAMV Cluj-Napoca în ultimii ani a ajuns la 12.
Articolul publicat în Revista Parasites & Vectors poate fi accesat la adresa: https://parasitesandvectors.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13071-021-04929-6
Explicație foto: Canaraua Fetii, Regiunea Dobrogea, România. a intrare în peșteră. b , c , d Formații de calcar. e Situl specific de colectare pentru studiul actual. f Vedere generală a rezervației naturale