Reprezentanții producătorului german Fendt au luat legătura cu clienți de pe patru continente și i-au rugat să-și spună povestea personală pe care o au utilizând combina Fendt Ideal. Răspunsurile primite au vorbit de la sine, Fendt Ideal - cea mai mare combină din lume, depășind orice așteptări, fermierii de pretutindeni confirmând performanțele sale remarcabile. În campaniile de recoltat din acest an, cei de la Fendt i-au și vizitat pe câțiva dintre fermieri și au realizat mai multe filmulețe „IDEAL Story”, postate pe YouTube, în care sunt reunite declarații ale unor fermieri din mai multe țări.
„Despre Fendt Ideal, numai de bine!” Este afirmația lui Alin Lazăr, reprezentant al Merpano, companie care a luat naștere în anul 2002, în vestul țării, în județul Timiș, unde exploatează în jur de 4.000 de ha. A început cu trei angajați, iar acum are peste 75. Structura culturilor este împărțită între grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui.
„De câțiva ani am luat decizia de a produce semințe pentru clienții noștri, în special semințe de grâu. Întotdeauna am pus preț pe calitate. Oferim semințe de calitate și dorim să vedem clienții fericiți. Pentru a obține o sămânță de calitate este foarte important să respecți anumite verigi tehnologice: pregătirea patului germinativ să fie făcută la timp și bine, semănatul să fie în condiții optime și tratamentele să fie făcute la timp. Desigur, dacă bifezi toate aceste etape, următorul pas foarte important este recoltatul. Pentru a evita spargerile și pierderile și pentru a avea un material recoltat curat, ai nevoie de o combină performantă. Noi avem norocul să utilizăm în prezent Fendt Ideal 8, de care suntem foarte mulțumiți”, spune Alin Lazăr, reprezentantul companiei Merpano.
Alin Lazăr, Merpano - Timiș
Povestea Merpano și Fendt a început în urmă cu zece ani, când ferma din vestul țării a testat utilajele producătorului german. „Am fost îndrumați de Mewi să încercăm tractoarele și combinele, iar încă de la primul sezon am fost impresionați de performanțele lor”, își amintește reprezentantul Merpano, companie care este astăzi unul dintre clienții tradiționali de Fendt din partea de vest a țării.
În anul 2022, Merpano a cumpărat o combină Fendt Ideal 8. După prima campanie de recoltat, în care combina germană i-a mulțumit deplin, cei de la Merpano au adus în fermă o a doua combină, tot un Ideal 8. „Consumul excepțional, de doar 10 l/ha, cu o productivitate de 7 tone/ha, la grâu, este cea mai bună recomandare pentru Fendt Ideal 8. Însă, motivul principal pentru care am decis să cumpărăm combina Fendt Ideal 8 a fost calitatea superioară a produsului recoltat. Aveam mare nevoie de o combină performantă, astfel că am luat decizia să achiziționăm Fendt Ideal 8. Prin urmare, avem o calitate deosebită a boabelor și, totodată, un consum redus de combustibil, ceea ce înseamnă mai mulți bani în buzunarul nostru. Apoi, combina Ideal are o capacitate mare de depozitare în buncărul de semințe și o viteză ridicată de descărcare, ceea ce ne permite să câștigăm timp, iar timpul este cel mai important aliat în campania de recoltat”, a punctat Alin Lazăr.
Leontin Coca, director de vânzări al Mewi, companie care reprezintă marca Fendt în țara noastră, a completat: „Fendt este, în general, promotorul tehnologiei de ultimă oră, al tehnologiei de vârf și noi credem că, și cu această combină, este cu un pas în fața concurenței”.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: Ce spun fermierii despre cea mai mare combină din lume
Constanță în crearea de noi și noi tehnologii
Noul tractor Valtra S și-a arătat superioritatea la demonstrațiile practice din ferme
Un nou proiect de modernizare a infrastructurii de irigații este în desfășurare în județul Dolj, anunță Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).
Pentru ca fermierii să aibă acces la apă, ANIF reabilitează Amenajarea de Irigații Sadova-Corabia, din județul Dolj. Practic, reabilitarea înseamnă modernizarea stațiilor de pompare și repompare pentru a îmbunătăți eficiența sistemului de irigații, precum și impermeabilizarea a 165 km de canale de irigații, inclusiv canale de aducțiune și de distribuție. Durata de execuție este de 32 luni. Însă, „echipa care implementează acest proiect și-a propus și va reuși să finalizeze acest obiectiv mai devreme cu 12 luni față de termenul inițial”, după cum a afirmat Cornel Popa, directorul general ANIF, care a verificat calitatea și stadiul lucrărilor de reabilitare a Amenajării de Irigații Sadova-Corabia, zilele trecute.
În urma reabilitării, suprafața pusă la dispoziția fermierilor pentru a fi irigată este de 32.624 de hectare.
CITEȘTE ȘI: Lupta cu solurile nisipoase
Multe ecuații și mulți algoritmi, în agricultura de azi
Gheorghe Lămureanu: „Să dăm pământului ce-i luăm!”
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Fusion – The Signs of Budureasca, evenimentul organizat recent în București de crama din Dealu Mare, a marcat o nouă etapă în promovarea vinurilor autohtone, arătând că tradiția poate coexista cu modernitatea, iar calitatea se poate îmbina cu inovația într-un mod care inspiră și atrage.
La The Villa, Budureasca a fost gazda unui eveniment de excepție care a reunit peste 200 de iubitori de vin, parteneri, prieteni, pasionați și cunoscători într-o atmosferă plină de rafinament, în care s-au degustat noile vinuri ale cramei din Dealu Mare. „Ne-am dorit și am reușit să creăm o atmosferă electrizantă, o seară în care să celebrăm eleganța și creativitatea românească. Fusion – The Signs of Budureasca a fost mai mult decât o simplă degustare; a fost o celebrare a artei vinului, în care tradiția s-a îmbinat cu inovația. Participanții au devenit parte dintr-o poveste ce îmbină trecutul, prezentul și viitorul vinului românesc”, a punctat Olga Miloiu, director general al cramei Budureasca.
Sub tema centrală a fuziunii dintre tradiție și inovație, Budureasca a creat o experiență multisenzorială care a pus în lumină rafinamentul și complexitatea noilor sale game de vinuri.
Fiecare cameră din The Villa a devenit un univers aparte, reflectând povestea și personalitatea vinurilor prezentate. „Decorurile au fost inspirate de natură, terroir și elementele de tradiție și modernitate care definesc crama Budureasca. Luminile ambientale și muzica live au transformat fiecare cameră într-un spectacol aparte, participanții fiind ghidați prin poveștile terroir-ului Budureasca, savurând fiecare detaliu al serii, de la aromele vinurilor până la elementele vizuale și auditive care au completat experiența Fusion – The Signs of Budureasca”, a adăugat Olga Miloiu.
În cadrul evenimentului s-a lansat oficial The Sign, o gamă de semnătură atât pentru vinificator, cât și pentru crama Budureasca, reunind vinuri unice în peisajul autohton. Colecția cuprinde: Tămâioasă Românească, Sauvignon & Sauvignon, Pincomet, Shiraz și Wild Fetească Neagră. „Vinurile din gamă sunt destinate cunoscătorilor, celor care apreciază profunzimea și complexitatea unui vin născut din terroir-ul Budureasca. Fiecare vin din gama The Sign reprezintă un puternic diferențiator, atât între vinurile cramei, cât și în industria vinurilor românești. În colecția The Sign sunt vinuri ce reflectă un angajament de calitate, tradiție și inovație, reprezentând o adevărată declarație de stil”, a arătat Stephen Donnelly, vinificatorul cramei.
Pentru gama The Sign au fost dedicate două camere tematice cu totul spectaculoase: Wild pentru Fetească Neagră, un vin obținut exclusiv cu drojdii native sălbatice din viile Budureasca, prezente în mod natural pe struguri. În această cameră elementele de natură sălbatică chiar tropicale, alături de sunetele naturii și proiecția cerului liniștit au creat povestea unui vin din soiul Fetească Neagră, neîmblânzit, dar în deplină concordanță cu natura.
Camera Pincomet a pus în scenă jocuri de lumini, lasere, cer înstelat pentru toți căutătorii de comete viticole rosé.
Sabrize, cealaltă gamă Budureasca lansată anul acesta, a impresionat prin culoare și diversitate vinurilor ce o compun. Camera Sabrize a scos în evidență spiritul petrecăreț și vibrant, atât cromatic, cât și artistic al consumatorului.
La evenimentul Budureasca am făcut cunoștință cu Daphix, un avatar revoluționar creat cu ajutorul inteligenței artificiale, care vine să aducă un strop de tehnologie în lumea tradițională a vinurilor. Daphix este expertul virtual al cramei, pregătit să vorbească despre orice subiecte legate de vie și vin.
În cadrul evenimentului Fusion – The Signs of Budureasca s-a prezentat și cea de-a doua ediție a Advent Calendarului – Glam Edition, o incursiune interactivă prin selecția de vinuri, fiecare „fereastră” dezvăluind câte o surpriză oenologică. Wine Advent Calendar Glam Edition cuprinde 24 de miniaturi din cele mai apreciate game de vinuri Budureasca: Clasic, Premium, Bristena, Noble, The Sign, Sabrize, Shine și multe altele. Noutatea acestei ediții Glam o reprezintă spumantele. Un astfel de advent calendar poate fi cadoul perfect pentru sărbătorile de iarnă și nu numai.
Un strop de poveste
Budureasca se află în comuna Gura Vadului - județul Prahova, unde sunt și cele 275 de hectare cu viță-de-vie ale cramei din Dealu Mare. A fost înființată în 2006, iar în 2013 a fost inaugurată crama modernă cu o investiție totală (cramă și plantație) de 12 milioane de euro.
În 2024, Budureasca a realizat câteva investiții majore doar din fonduri proprii, în plantație și în echipamente. Astfel, 130.000 de euro au fost direcționați în activități de întreținere a plantațiilor tinere de Viognier, Negru de Drăgășani, Cabernet Franc și Mourvedre, aflate în cel de-al doilea an de vegetație.
Peste 390.000 de euro s-au investit în echipamente de ultimă generație pentru utilizarea în cramă și în plantație, precum:
Filtru tangenţial: echipament pentru filtrarea vinurilor albe și rose care permite stabbilzarea și sterilizarea vinului într-un timp foarte scurt. Filtrarea tangențială păstrează intacte toate aromele vinului, nu schimbă gustul vinului și nu are efecte negative;
Oxi-Out: echipament care ajută la limitarea utilizării de sulf pentru stabilizarea vinurilor şi permite intensificarea şi elevarea aromelor vinului acolo unde se consideră necesar prin impregnarea cu CO2.
Tehnologia eco-inovativă de macerare cu sunete Ultrawine Perseo – un sistem inovator, eficient energetic, conceput pentru a extrage potenţialul maxim din struguri prin emiterea unor ultrasunete de mare putere şi joasă frecvenţă. Utilizarea acestei tehnologii inovatoare permite extragerea cu până la 40% a mai multor arome din struguri şi limitarea taninurilor. Totodată, duce la înjumătăţirea timpului macerării şi înscrierea în fereastra de timp optimă pentru recoltare.
Până să ajungem la vinuri, trebuie să punctăm că Dealu Mare este una dintre cele mai ofertante zone vitivinicole ale României, favorabilă în special pentru soiurile de struguri negri, care dau vinuri roșii remarcabile, dar aici se valorifică și soiuri de struguri albi din care se obțin vinuri de calitate.
Vița-de-vie a cramei Budureasca se află la o altitudine cuprinsă între 170 și 400 de metri, iar solul este cernoziom în partea de sud a plantației, în partea de nord solurile sunt argiloase, nisipoase și calcare sarmatice. Clima este temperat-continentală, cu veri călduroase, toamne lungi și ierni scurte și reci.
În regiunea Dealu Mare, variațiile de temperatură între zi și noapte sunt relativ mari, ceea ce favorizează o coacere mai uniformă a strugurilor, precum și asimilarea unor arome mai bogate și mai intense. În timpul zilei, strugurii acumulează zaharuri datorită căldurii, iar noaptea, curenții de aer din zonele terasate ale viilor Budureasca îi ajută să se răcorească și să-și păstreze aciditatea. Astfel, se atinge un echilibru esenţial între nivelurile de zahăr şi aciditatea din fruct, permiţând obţinerea unor vinuri echilibrate şi complexe.
În 2009, Budureasca lansează primele vinuri îmbuteliate: Clasic, Premium și vinurile din colecția exclusivistă Origini. În 2011 produce cupajul Noble Five, devenit un reper al cramei. În 2015 obține certificarea ecologică din partea Austria Bio Garanție și lansează vinurile bio Budureasca Organic. În 2016 câștigă prima medalie de aur pentru România la Decanter Wine Awards cu Budureasca Premium Fume 2015. În 2018 își schimbă look-ul și adoptă actuala identitate vizuală.
Alte noutăți ale cramei în anul 2024, abordarea unei noi strategii de comunicare și un nou sediu pentru birourile din București, în clădirea Equilibrum 2 din Nordul Capitalei.
Producătorul de vinuri, în acest an, a organizat ecologizarea Văii Budureasca, o inițiativă de responsabilizare socială pentru curățarea acestui loc cu valoare istorică și culturală.
În prezent, vinurile Budureasca se găsesc pe harta lumii, crama exportând în 24 de țări.
2024, un an neprietenos pentru vița-de-vie, cu mai puțin vin
Anul acesta a fost unul deosebit de dificil pentru plantațiile viticole. La Budureasca, precipitațiile înregistrate pe durata anului agricol (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) abia au ajuns la 390 litri/mp. În perioada iunie – septembrie a existat un mare deficit de apă în sol, precipitațiile fiind de doar 136 litri/mp. Seceta și grindina fiind marile probleme din vie. Pe circa 95 de hectare a bătut grindina, cu pierderi cuprinse între 3% și 70%.
Temperaturile au fost ridicate cam tot anul, înregistrându-se des temperaturi maxime de peste 300C (85 de zile), iar temperaturile minime au depășit 200C de-a lungul verii. Lipsa precipitațiilor din iunie – august, care s-a suprapus cu perioada de creștere a boabelor și ciorchinilor, a condus la formarea unor struguri mici ca greutate și cu un conținut redus de suc. Din cauza arșiței și secetei pedologice, creșterea lăstarilor a fost considerabil diminuată.
Prin urmare, la Budureasca, în 2024 producția de struguri a fost cu 40% mai redusă decât media ultimilor ani. Variaţiile de producție au fost foarte mari, cu un minim de 1.500 kg/ha şi un maxim de 9.500 kg/ha, în funcţie de soi şi parcelă. Dată fiind producţia scăzută, tăierile şi procedeele specifice pentru normare s-au făcut în mai mică măsură.
Acumulările de zahăr din struguri au fost mari, comparabile cu cele din 2023 şi asemănătoare celor înregistrate în intervalul 2001-2008.
La Budureasca a început culesul cu strugurii folosiți pentru obținerea vinurilor spumante, în jurul datei de 14 august 2024, cu vreo trei săptămâni mai devreme decât intervalul tipic de începere a campaniei de cules în regiunea Dealu Mare. De asemenea, recoltarea s-a încheiat foarte devreme, în jurul datei de 25 septembrie. Strugurii s-au cules și ziua și noaptea. Pe timpul zilei, culesul s-a făcut doar manual, la fel și sortarea strugurilor, iar noaptea s-a recoltat mecanizat, cu combina.
Strugurii destinați vinurilor premium au fost culeși în zori, la orele 4 - 5 dimineața, când temperatura ambientală era una destul de scăzută, pentru a se evita fermentația și oxidarea timpurie. Mustuiala a fost trecută printr-un dispozitiv cu pereți dubli și cămașă de răcire „tube-in-tube”, reducând temperatura înainte de fermentare, tehnică ce ajută foarte mult la o retenţie superioară a aromelor şi a culorii.
Sabrize şi The Sign, colecții cu vinuri medaliate
Cum am menționat la începutul articolului, anul acesta, crama Budureasca a lansat gamele Sabrize – vinuri proaspete și aromate, inspirate de istoria Văii Budureasca şi The Sign – vinuri unice, emblematice, obținute prin tehnici inovative de vinificare, o gamă ce are deja ecouri excelente. În plus, rose-ul Pincomet din Merlot şi Pinot Noir este un vin conceptual înfrățit cu cele din colecția The Sign.
În 2024, Budureasca a participat la 16 concursuri și a câștigat 24 de distincții, dintre care 11 medalii de aur.
Vinul anului a fost The Sign Shiraz cu două medalii de aur la Berliner Wine Trophy și Asia Wine Trophy.
Sabrize Fume, de asemenea, a obținut 90 de puncte Jame Suckling, aur la Berliner Wine Trophy și Premiile Vinul.Ro – 95 puncte.
The Sign Tămâioasă Românească a fost distins cu aur la Berliner Wine Trophy și la Selections Mondiales des Vins Canada și cu argint la VINARIUM.
Fetească Neagră Wild, tot din gama The Sign, a obţinut două medalii de argint la Concours Mondial de Bruxelles şi Mundus Vini.
Foto: Budureasca
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ADRIANA POPESCU
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Prezentat de Caffini la Agritechnica 2023, noul utilaj autopropulsat Striker ST este un mare succes în întreaga Comunitate Europeană. Inovatorul pulverizator autopropulsat Caffini, destinat suprafețelor mari, este echipat cu rezervoare de 3000, 4000 și 5000 de litri. Distribuția excelentă a greutății între cele două axe, elemente de tracțiune puternice de la Bosch Rexroth, o cabină confortabilă și bare de încredere fac din Striker un pulverizator manevrabil, practic, pentru a asigura o productivitate mare în munca de zi cu zi.
Noua transmisie Bosch Rexroth cu motoare cu roți dințate permite o tracțiune excelentă atât pe pante, cât și pe teren foarte umed.
Viteza de lucru a fost mărită la 28 km/h, iar viteza de transfer la 50 km/h, cu omologarea germană Dekra.
Transmisia Vario oferă un confort ridicat la condus.
Transmisia Bosch revizuită include, de asemenea:
Cruise Control, pentru menținerea unei viteze constante;
Eco Mode, odată ce viteza dorită este atinsă, turația motorului este redusă, economisind 30% combustibil;
ABS;
ASC, controlul tracțiunii;
Pedala de frânare, frână de urgență, și multe alte soluții inovatoare.
Striker ST, caracteristici de top
- Pilot automat „Topcon” de ultimă generație;
- Computer cu ecran de 12'';
- Închidere duză cu duză;
- Cabină modernizată și scaun reglabil electric.
Producătorul italian Caffini S.P.A. activează în industria mașinilor agricole din 1924. Din 1980, compania produce exclusiv mașini de erbicidat și pulverizat pentru protecția culturilor. Filozofia Caffini a fost întotdeauna concentrată pe mașini de înaltă calitate și inovatoare, cu servicii excelente post-vânzare. În prezent, Caffini S.P.A. exportă mai bine de 60% din produsele sale în peste 30 de țări.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În 2024, producătorul german de mașini agricole Horsch împlinește 40 de ani. Motiv pentru care partenerii de vânzări și clienți din întreaga lume au ajuns în Germania, la Sitzenhof, pentru a discuta deopotrivă despre trecut, prezent, dar mai ales despre viitor. Din aprilie până în iulie, acasă la Horsch au avut loc, ca parte a sărbătorilor aniversare, întâlniri cu grupuri de fermieri de pe tot mapamondul.
Horsch Maschinen GmbH a luat ființă în 1984. De atunci, compania a crescut și s-a extins în întreaga lume, în principal datorită dezvoltării constante și găsirii de noi și noi tehnologii pentru agricultură. Deși 1984 este oficial anul înființării companiei, la Sitzenhof s-a lucrat și s-au construit utilaje chiar cu câțiva ani înainte.
Încă de la început, la baza succesului s-a aflat relația creată între companie, parteneri și rețeaua de clienți formată. Punctul forte al acestui triunghi îl reprezintă comunicarea constantă și directă. Astfel, la evenimentele care au avut loc la Sitzenhof ca parte a celebrării companiei, partenerii de vânzări și clienții nu doar au învățat câte ceva despre istoria companiei, dar au aflat și planurile de dezvoltare.
Cuvântul de ordine, cooperare
Sub mottoul „40 de ani – am putut ajunge atât de departe doar împreună”, partenerii de vânzări au venit la Sitzenhof, locul unde a fost fondată compania. „Este o onoare și este o plăcere pentru noi să împărtășim acest moment cu voi. Împreună am sărbătorit multe povești de succes și am privit mereu cu optimism spre viitor”, a spus Cornelia Horsch în discursul său de bun-venit.
Accentul nu a fost pus pe ultimii 40 de ani, ci pe oportunitățile viitoare deschise de companie. Mai ales în ultimii ani, a devenit clar că sectorul comercial trebuie să se specializeze din ce în ce mai mult. Gama de produse a devenit tot mai mare, iar produsele individuale, din ce în ce mai complexe. În acest sens, Horsch dorește să-și sprijine partenerii de vânzări oferindu-le pregătire profesională atât în sectorul vânzărilor, cât și în cel tehnic. „Tot ce apare nou apare şi ca necesitate sau ca o dorinţă a clienţilor noştri. Ascultăm ceea ce ni se transmite şi încercăm ca împreună să găsim soluţii din ce în ce mai bune pentru a ajuta fermierul să producă hrană, să fie performant, în fapt, să rămână fermier”, a punctat Michael Horsch.
Pe lângă faptul că participanții au putut să-și facă o idee despre tot ce înseamnă compania, evenimentul s-a concentrat și pe definirea factorilor comuni de succes și pe dezvoltarea lor viitoare. Totodată, au fost prezentate proiecte curente din sectorul digitalizării, confirmând astfel că Horsch este bine pregătită pentru subiectele viitorului. Cerințele mai multor generații diferite au fost, de asemenea, discutate în detaliu, pentru a le aborda în mod specific și, mai ales, pentru a ajunge în consecință la viitorii clienți.
Demonstrații practice acasă la Horsch
Ca parte a sărbătorilor aniversare, la Sitzenhof, din aprilie până în iulie au avut loc o mulțime de întâlniri cu grupuri de clienți, fermieri, din întreaga lume. Participanților nu numai că li s-a oferit o perspectivă asupra companiei și producției, dar au putut, de asemenea, să vadă și să discute despre testele efectuate în câmpul demonstrativ.
Tehnologia deja bine cunoscută și produsele noi, inovatoare, au fost prezentate la lucru în timpul demonstrațiilor practice. În plus, în discursuri au fost prezentate evoluțiile actuale și avantajele specifice ale soluțiilor digitale Horsch.
Grupul din România, alcătuit din fermieri și membri ai echipei Mewi, în total 35 de participanți, a fost parte a evenimentelor aniversare, la sfârșitul lunii mai. „De fiecare dată când am participat la evenimentele Horsch alături de fermieri-clienți sau la târgul de la Hanovra, sau doar la simple școlarizări, am fost impresionat de câte inovații a adus Horsch ingineriei agricole. Istoria de 40 de ani a companiei este plină de pietre de hotar”, spune Florin Vălușescu, manager regional Mewi, companie care distribuie exclusiv marca Horsch în țara noastră.
Obiectivul stabilit pentru viitor este cât se poate de clar. „Horsch își dorește să fie și mai aproape de clienții săi, să-i înțeleagă (și) mai bine și să dezvolte astfel noi soluții pentru agricultură”, conchide Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: Premieră în România: Zilele Câmpului Horsch
Avatar SD, utilajul Horsch conceput special pentru semănatul direct
Integrarea producției continuă să fie un subiect important, procesarea aducând plusvaloare producătorilor agricoli și contribuind la creșterea nivelului de trai. Am vizitat ferma de animale a familiei Bârsan, din localitatea Câlnic a județului Alba, oameni harnici care au făcut deja pași în direcția menționată. În ferma familială din Alba se lucrează terenul agricol, se cresc oi, vaci, mulsul este făcut automat, se pasteurizează, se depozitează, se ambalează şi se comercializează produse româneşti, fiind astfel o fermă ce poate deveni un model la nivel de țară.
De mai bine de 32 de ani, viața familiei Bârsan este strâns legată de ferma de care se îngrijesc toți membrii familiei. Primele animale din fermă au fost vaci de lapte, iar intenția soților Bârsan, Dana și Traian, a fost chiar de la început să își mărească efectivul, dar și să realizeze integrarea producției. Pentru a-și dezvolta afacerea, în 2007 au derulat un proiect prin SAPARD. „Am accesat după aia fonduri pentru utilaje, ca să producem hrană la animale şi, ulterior, ne-am gândit să mai facem pentru copii încă o fermă, de oi de lapte. Gândul nostru a fost de la început să facem procesare, ca să avem un circuit închis: să producem marfa, să creştem animale, să mulgem şi să prelucrăm laptele, şi, mai departe, să-l putem vinde. Noi ştim să producem, e şi un câştig mai bunişor dacă şi prelucrăm. Laptele materie primă e slab plătit, pentru că aşa e preţul pieţei. Dar cu procesare să ştiţi că e mai bine. Noi facem nişte produse naturale 100%, deja am intrat pe pieţele din Bucureşti, Cluj, lumea deja cunoaște ferma Bârsan”, ne-a zis Dana Bârsan.
Familia Bârsan a lucrat pentru ca ferma lor să fie profitabilă, iar atunci când cunoștințele lor nu au mai fost de ajuns, Dana și Traian s-au îndreptat către specialiști ai Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca, așa cum sunt Bogdan Liviu Marian, titularul disciplinei Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară şi titularul disciplinei Clinică rumegătoare, și Daniel Berean, şef lucrări la disciplina Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară.
Lapte tot anul, de la oi
Unii fermieri cred că este mai bine să te ocupi doar de creșterea animalelor, alții că e indicat să faci și procesare şi să nu stai pentru a-ți primi banii la mâna procesatorului sau a multinaţionalelor unde se livrează laptele.
În ferma familiei Bârsan, integrarea este „bine integrată”, primul pas făcut fiind alegerea unei rase de oi de lapte ce se pretează la montă mai tot anul, ceea ce a dus la realizarea unei procesări constante. Pe de o parte, clientul este fidelizat, pe de altă parte, se asigură o sursă de venit constantă şi afacerea poate fi dusă mai departe. Dar dincolo de afacere, creșterea animalelor este o pasiune. „Dacă n-avem dragoste de animale, nu facem nimic. Dar, atenţie: este muncă zi de zi, 30 din 30, 365 din 365. Mi-aduc aminte că un fermier în Ungaria avea tot aşa, o rasă de lapte, şi spunea că, în 15 ani, nici la nuntă la fiica lui n-a putut să stea de dimineaţa până seara târziu, că a trebuit să meargă la muls seara. Deci nu e totuna să ai producţie jumătate de an sau să îndeplineşti condiţia pieţei, să ai un an întreg”, a punctat Nicolae Cioranu, preşedintele Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS şi preşedinte al Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad, care ne-a însoțit în vizita noastră din ferma familiei Bârsan.
Să ai producție tot anul rămâne însă un proces dificil. „Ne aflăm într-un punct pe la jumătate unde vrem să ajungem. E foarte greu şi am apelat la ajutoare, la colaborări cu USAMV Cluj-Napoca, deoarece e greu să faci reproducţie, să ai permanent fătări, ca să ai lapte constant să procesezi, ca să te adresezi clientului pe tot timpul anului, nu sezonier”, arată Traian Bârsan.
Atragerea și fidelizarea clienților prin gust și calitate
Creșterea oilor de lapte s-a datorat faptului că și-au dorit să ofere o paletă mai largă de produse proaspete, dar și pentru că în extrasezon sunt mai greu de găsit cele din lapte de oaie.
Necesitatea i-a determinat să deruleze un proiect cu finanţare din fonduri europene. „Pentru utilaje. Am fost nevoiţi pentru a crea la produs o valabilitate mai mare, adică a trece spre pasteurizare, spre o garanţie mai lungă, și e nevoie de utilaje. Nu poţi fără pasteurizare sau utilaje, pentru a realiza produsul nostru cel mai de preţ, iaurtul de oaie, care are nevoie de un anumit tratament, iar în producţie să fie respectaţi toţi parametrii”, a explicat fermierul, care și-a implicat și familia în afacere. Soția se ocupă de partea de procesare, iar copiii și familiile lor, de cea de creștere a animalelor, de hrănire și reproducție.
Astfel, nu doar tradiția este continuată, ci și se asigură urmașilor un trai decent în propria țară. „Sectorul ovin cred că este pe primul loc şi în România, ca animale şi producţie, şi ca schimb de generaţii, din punctul de vedere al numărului tinerilor care continuă să se ocupe de această meserie. De asta tot insistăm pe politicile din oierit, la Ministerul Agriculturii, pentru că avem urmaşi şi nu ne este totuna ce le lăsăm în spate, ca să le fie mai uşor. Copiii mei n-au fost cu băţul după oi niciodată, când au fost mici. Dar au trăit acolo, au văzut cum stau lucrurile, se mulţumesc poate cu mai puţin, dar să ştie că-i lucrul lor. Și mi-aduc aminte când le spunea bunicul lor, exact cum mi-a spus mie: măi copii, decât să fiți nişte slugi mari, mai bine să fiţi nişte stăpâni mici. Şi copiii spun asta şi acum. Nu ştiu câtă lume înţelege vorba asta”, a adăugat Nicolae Cioranu.
„Noi vrem să continue copiii, că altfel ce se alege? Noi ne-am zbătut, ne-am consumat timp pe care nu-l mai recuperezi, câteodată nervi, sănătate, şi să vezi apoi că se alege praful. Noi de aia ne zbatem şi acest concept nou, cum vrem noi să realizăm, nu e înțeles de toată lumea. Vrem noi să obţinem permanent, aceeaşi cantitate de lapte ca să te poţi angaja, deoarece mai nou se practică livrarea tot anul și, dacă e posibil, la aceeași calitate”, a completat Traian Bârsan, care își dorește atragerea și fidelizarea clienților prin gust și calitate.
Marile magazine sunt pentru marii producători
Deocamdată, scopul nu este reprezentat de magazinele mari, mai ales că de multe ori politicile implementate nu avantajează producătorul. „S-a făcut în așa fel încât să ne ia pe noi, micii producători, în anumite magazine. Şi să vedeţi ce politică şmecheră au! La o anumită distanţă de casa noastră, de firma noastră, mi se cer 4 kg de brânză. Mergem cu brânza acolo, că ginerele se ocupă de distribuţie, și nici n-ajunge pe raft, o iau angajatele. Și când întreabă de ce nu comandaţi mai mult, că noi vă aducem, ele zic: „Ăsta e ordinul”. Deci ne cer o cantitate mai mică să nu renteze: omul, consumul maşinii, acum se cere tichet de temperatură. Noi ne încadrăm, dar cantitatea comandată e atât de mică de renunţ singur”, explică Traian Bârsan.
Specialiștii USAMV Cluj-Napoca au venit în ajutorul fermei Bârsan
În ferma familiei Bârsan, cea mai grea parte este reprezentată de reproducție, motiv pentru care au pus bazele unei colaborări în acest sens cu Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca. „Pentru noi, familia Bârsan a fost un început. În urmă cu un an și jumătate, am fost într-o primă vizită în ferma de la Câlnic, unde am rămas surprins plăcut de ce am găsit. Cert este că fermierul îşi dorea foarte multe, iar eu, la vârsta pe care o am, am acumulări şi vreau să le las lumii să beneficieze. Și atunci am zis să ne apucăm de treabă. Astăzi suntem într-un stadiu avansat față de cel de acum un an și jumătate. Dar, pentru a ajunge la un target de performanţă, ne trebuie tehnologie, care nu înseamnă doar adăpost, ci și furajare, lotizare, sală de muls, oameni implicaţi, adică oameni specializaţi. Eu, ca medic veterinar, am venit şi am spus: noi facem însămânţări, dar mieii ăştia au o problemă, trebuie trataţi. Oile alea au altă problemă. Deci am încercat să-mi expun viziunea şi experienţa, astfel încât să reparăm toate aceste defecte. Pe urmă au zis: nu pot să-mi vând produsele. Păi hai să vedem, să mergem, să discutăm. Adică, pentru mine e foarte uşor să promovez producătorul şi nu comerciantul. Astăzi în România sunt vânzători de brânză de oaie care n-au o oaie acasă”, povestește Bogdan Liviu Marian, titularul disciplinei Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară şi titularul disciplinei Clinică rumegătoare.
Principala provocare în Ferma Bârsan de la Câlnic a reprezentat-o producţia de lapte în mod constant. „Sigur că nu este o provocare uşoară, datorită caracteristicilor reproductive pe care le au rumegătoarele mici, şi anume ele se montează în mod natural doar într-o anumită perioadă a anului. Motiv pentru care noi venim aici şi facem o sumedenie de sincronizări şi inducere a căldurilor, astfel încât dezideratul principal să fie o producţie uniformă de lapte”, a detaliat Daniel Berean, şef lucrări la disciplina Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară a USAMV Cluj-Napoca.
Pentru intensificarea producţiei, scopul era realizarea a trei fătări în doi ani şi, implicit, o producţie de lapte corespunzătoare sau mult mai ridicată. Controlul ciclului la oile de lapte a făcut, după un an și jumătate, ca 75% dintre fătări să fie gemelare. „Un procent de 10-15% sunt trigemelare şi restul cu un singur produs. Vreau să vă spun că-mi amintesc de anii când am fost student, la disciplina de reproducţie am simţit că domeniul ăsta e un pic nepregătit. Şi, în 2004, un coleg de-al nostru absolvent de Cluj, din Grecia, din zona Nafplio, sudul Greciei, avea o concurenţă pe sincronizare şi însămânţare. Nu ştia să facă și a apelat la disciplina de reproducţie şi am ajuns cumva acolo, şi atunci am simţit că de fapt nu suntem pregătiţi. Din 2004, lucrurile în disciplină s-au stabilit, colegul Daniel Berean şi-a făcut studiile doctorale pe această temă, România-Grecia. Astăzi, în România, noi lucrăm undeva, sezon-extrasezon, la peste 80% gestaţii din sincronizări şi însămânţare artificială”, a precizat Bogdan Liviu Marian.
Progres genetic
Pentru a-și atinge obiectivul, se lucrează pe loturi de aproximativ 100 de animale, prin însămânţare artificială, cu material seminal proaspăt recoltat. „În ziua în care toate animalele din lotul respectiv sunt în călduri, venim în fermă, recoltăm unul sau doi berbeci, în funcţie de numărul de femele pe care le avem de însămânţat, diluăm materialul seminal şi facem însămânţarea artificială propriu-zisă pentru femele. Sigur, ca rată, de la un berbec, facem undeva la 40 de oi, motiv pentru care asigurăm familiei Bârsan şi un progres genetic destul de semnificativ, el având posibilitatea să-şi aleagă masculul care-i place cel mai mult, cu conformaţie, cu caracteristicile cele mai plăcute”, a explicat Daniel Berean.
Datorită acestei colaborări, a crescut numărul de oi mulse zilnic, ceea ce a adus un progres în ferma familiei Bârsan, care avea în urmă cu un an și jumătate un număr mic de oi la mulgere. „La noi, problema mare a fost că n-au fătat oile. Că cineva m-a sfătuit să mergem normal, cum merg oile tradiţionale ale noastre. Şi am făcut aşa şi nu mi-au fătat oile. Şi aici a fost problema. Noi am vrut cu domnul profesor să facem să fete cât mai multe, şi pe urmă, după ce ajungem cu toate oile, să ne apucăm de selecţie”, a specificat Traian Bârsan. Spre 500 de oi se mulg în fiecare zi. „Lucrurile sunt confirmate, se vede clar că s-a lucrat. A lucrat şi familia, am lucrat şi noi, doar ca să ne facem datoria. Noi vrem să ştie lumea ca, atunci când există probleme, să ne caute”, spune Bogdan Liviu Marian.
Iaurtul din lapte de oaie, apreciat de tot mai mulți
În ferma familială din județul Alba, procesarea este segmentul de care are grijă Dana Bârsan, conform zicalei „brânza bună se face de băciţă”. Dar integrarea producției nu poate fi realizată doar cu lapte și muncă, astfel că băcița a avut grijă să acceseze fondurile necesare cumpărării utilajelor. „Am accesat nişte fonduri nerambursabile prin AFIR pentru utilaje de prelucrare a laptelui, ca să facem telemea tip Feta. Noi nu mai lucrăm manual, lucrăm în forme laptele. Acolo e un pasteurizator, de acolo se pleacă în vanele de închegare, după care se extrage zerul şi se toarnă în forme brânza. Având o cantitate mai mare de lapte, e imposibil să mai lucrăm manual”, a arătat Dana Bârsan.
Într-o zi se procesează laptele de vacă, iar în cealaltă, cel de oaie, din care se fac telemea de oaie, caş de oaie şi iaurt. „Facem un iaurt de oaie cu utilaje semiautomate, achiziţionate tot cu bani europeni. Pasteurizăm laptele, avem îmbutelierea semiautomată, după care le băgăm în nişte dulapuri de maturare, la borcan de diferite mărimi, cum se cere pe piaţă. Intenţionăm şi vrem să ieşim cât mai mult pe piaţă cu iaurtul – 100% natural, din lapte pasteurizat şi culturi –, într-un lanţ de magazine, că până acum am vândut la pieţe, târguri organizate de Ministerul Agriculturii, pieţe volante, iar oamenii toţi întreabă unde pot găsi iaurtul acesta, că-i foarte bun, fiind şi natural. E căutat în special pentru copii şi pentru bătrâni”, a adăugat Dana Bârsan.
Şi pentru ca oamenii să fie și mai siguri de produs, se urmărește și realizarea documentației pentru ca iaurtul de Câlnic să fie înregistrat la nivel european Indicaţie Geografică Protejată. „Avem certificat de reţetă consacrată pentru telemea de oaie şi telemea de oaie maturată, pe care am reuşit s-o facem mergând la târguri, cunoscând oameni, ajutându-ne și dându-ne informaţii şi tot ce avem nevoie”, ne-a spus Andreea, fiica fermierilor Dana și Traian Bârsan.
Accent pe viitor în ferma de familie
Activitatea în fermă a fost împărțită între toți membrii, fiecare fiind acum specializat cumva într-un domeniu. Investiţiile în ferma Bârsan nu au fost făcute fără perspectivă, ele fiind astfel continuate și nu doar pentru că aduc un venit, ci și pentru că există pasiune și implicare din partea urmașilor. „Pe părinţi îi cunosc de când lucram într-o companie multinaţională şi aş vrea să fac un paralelism între ce înseamnă multinaţională cu capacităţi de procesare de sute de mii de tone şi o unitate mică, cu produse extrem de bune şi naturale, înconjuraţi de o echipă care, toată, face parte din familia Bârsan, oameni foarte dedicaţi. Fiecare, cu rubrica lui: unii pe agricultură, unii pe creşterea oilor, unii pe creşterea vacilor şi, bineînţeles, doamna şi domnişoara sunt în procesare, marketing, vânzare, încasare. Este un exemplu pozitiv, ceea ce înseamnă că şi în România se poate”, ne-a spus și medicul veterinar Ioan Dîrzu, unul dintre cei care au contribuit la înființarea și dezvoltarea acestei ferme. Astfel de proiecte, crede dumnealui, pot aduce plusvaloare, pot stimula creşterea animalelor, procesarea laptelui şi vânzarea unui produs natural pentru un consumator mai larg. „Exemplul ăsta ar trebui să fie urmat în toate judeţele ţării, măcar câte zece în fiecare judeţ. Şi atunci putem spune că menirea noastră, a specialiştilor, și menirea lor, a fermierilor, a întreprinzătorilor, va fi încununată de succes. Nu în ultimul rând, consumatorii se pot bucura de un produs bun, natural şi sănătos, deoarece mai este un fenomen care se întâmplă destul de des, și anume că nu seamănă produsul de săptămâna aceasta cu produsul de săptămâna trecută sau viitoare. Pe când aici, prin tehnologia pe care dânşii o aplică, va rezulta un produs perfect salubru, de o calitate foarte bună şi constant. Cheia succesului are două obiective, până la urmă. Unu: familia dedicată, prin reprezentanţii ei, dar şi tehnologia aplicată”, a conchis Ioan Dîrzu.
Și pentru că dezvoltarea pare a fi cuvântul-cheie în această fermă de familie, pasul următor îl reprezintă procesarea integrală a laptelui de vacă și de oaie. „Am dori, dacă se poate, să deschidem şi magazinele proprii, nu doar să ducem la băcănii şi în pieţe. Dacă Dumnezeu îl ţine sănătos pe tatăl meu să dezvoltăm afacerea şi să facem fabrică, s-o facem şi mai mare, să putem procesa mai mult. Obiectivul nostru este să menţinem calitatea. Nu schimbăm reţeta, nu umblăm la lapte în sensul să tragem smântâna din lapte sau grăsimea, facem produse bune, naturale sută la sută”, ne-a zis în încheiere Andreea Bârsan, subliniind că au nevoie de promovare ca să poată vinde produsele și să crească efectivul de animale.
Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: Fermă de familie, centrată pe zootehnie
Administrarea vitaminei C la animale
În 2024, Panifcom, cel mai important producător din industria de panificație din inima Moldovei istorice, sărbătorește un moment deosebit în propriul parcurs, împlinirea a 100 de ani de tradiție. În cifre, astăzi, afacerea Panifcom înseamnă peste 4.000 de hectare lucrate, peste 2.000 de vaci din rasa Holstein, peste 100.000 de pâini produse zilnic, mai mult de 350 de angajați și o cifră de afaceri care a trecut de 30 de milioane de euro în 2023.
Centenarul a fost marcat printr-un eveniment desfășurat la jumătatea lunii iunie, sub titulatura sugestivă, „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 de ani”. Invitații companiei din județul Iași au „parcurs” ceea ce organizatorii au numit „Drumul Pâinii”, un traseu al afacerii integrate, care cuprinde patru ramuri de activitate, interconectate dar independente: cultivarea cerealelor, zootehnie, morărit și panificație.
Puțină istorie
Dacă ne gândim că, până la Revoluție, inițiativa particulară nu prea își avea locul, este foarte greu să înțelegem cum poate o companie privată să-și aniverseze centenarul. Vorbim mai degrabă despre un secol de tradiție în hărnicie și statornicie, așa cum și-au numit ei înșiși rădăcinile. Cel de la care a început totul este un fost marinar rus ajuns în România pe celebra navă de război Potemkin. Celebritatea acestui vas de război provine mai degrabă de la producția cinematografică „Crucișătorul Potemkin” în regia lui Serghei Eisenstein, produs în 1925, care a fost considerat unul dintre cele mai revoluționare filme, datorită tehnicilor inovative pe care regizorul le-a folosit. În anul 1905, atunci când s-a întâmplat revolta de pe cuirasatul Potemkin, în Rusia avuseseră loc mai bine de 3.000 de revolte, în diverse locuri. Condițiile socio-politice erau foarte tulburi în acea perioadă în Rusia țaristă, iar această revoltă nu ar fi fost remarcată dacă nu ar fi existat și un potențial conflict transfrontalier cu România, care a fost implicată fără voia ei, deoarece marinarii revoltați s-au refugiat politic în portul Constanța. Rusia era angajată militar într-un război cu Japonia, pe care îl pierdea. Militarii de pe vas se temeau că vor fi trimiși pe front, în condițiile în care alte vase asemănătoare fuseseră sacrificate fără rost. La aceasta se adăuga comportamentul abuziv al ofițerilor. De altfel, punctul culminant care a dus la revoltă a fost tocmai atunci când marinarii militari de pe vas au fost constrânși să mănânce carne cu viermi. Ei au refuzat, iar ofițerii i-au amenințat cu execuția. Comandantul a fost ucis, iar ofițerii, arestați. Revoluționarii de pe vas au încercat să se refugieze la Odessa, unde se desfășura de câteva săptămâni o revoltă. Din păcate pentru ei, aceasta a fost înăbușită în sânge de către armata țaristă, iar marinarii a trebuit să plece și, după câteva încercări de acostare prin alte porturi, au ajuns la Constanța. Autoritățile române au reușit, după lungi negocieri, să aplaneze conflictul, oferind azil politic marinarilor și returnând vasul autorităților din Rusia țaristă. Nu toți cei 750 de marinari de pe vas au consimțit la această revoltă, dar toți a trebuit să împărtășească aceeași soartă. Cei câțiva marinari care au încercat să se întoarcă în Rusia au fost executați, restul au rămas în România sau au emigrat în Argentina. Printre cei rămași în România, se afla și cel care a fost la originea poveștii de succes despre care vorbim în acest articol.
Mihail Holicov a hotărât să nu se mai întoarcă în Rusia și s-a stabilit în județul Iași, pe moșia boierului Mișu Ștefănescu, acolo unde s-a ocupat de o moară, ca mecanic și administrator. Acest lucru se întâmpla în 1905, iar peste 19 ani avea să pornească propria afacere, începând cu o moară, ajungând să dețină mai multe în județul Iași. Afacerea a fost continuată de fiul său Petru și reluată peste ani, în 1994, de nepot. Ștefan Holicov s-a asociat atunci cu Liviu Bălănici și au dezvoltat împreună grupul de firme Panifcom.
Integrarea, un proces natural
Ceea ce îi face speciali și un exemplu pentru noi toți este modul cum au reușit să integreze mai multe ramuri de activitate. Liviu Bălănici ne-a explicat că totul a venit de la sine, adică integrarea a fost o necesitate, dată de conjunctură și de dorința lor de a-și maximiza profitul: „Integrarea cred că a fost o nevoie, România a fost într-o perioadă de tranziție, noi am fost întotdeauna focusați pe calitate și nu întotdeauna am găsit calitate. Adică oferta pe calitate n-a fost atât de generoasă. Și am fost nevoiți, datorită conjuncturii, de foarte multe ori să venim cu încă ceva în lanțul nostru. Acolo unde aveam nevoie de materii prime, unde aveam nevoie să ocolim – erau perioade în care prețurile erau exagerate sau produsul nu exista, și atunci a existat o nevoie ca să creăm integrarea”.
Dacă ne-am rezuma la vorbe, lucrurile par simple: am o moară și am nevoie de grâu: nu mai cumpăr grâu și îmi fac o fermă ca să-l produc eu; făina n-o mai vând, ci îmi fac o brutărie. Astfel ajungi să controlezi întregul proces, de la producția primară până la produsul finit. De altfel, domnul Bălănici chiar așa ne-a prezentat procesul de integrare. „Prima dată a fost o moară, de acolo am pornit și de acolo au pornit toate nevoile. A fost nevoie să facem agricultură ca să putem face un grâu de calitate, după revoluție noi am început agricultura în 1999, erau bani puțini, capital foarte puțin în piață, era o perioadă chiar grea, de tranziție, produsele erau foarte ieftine, nu-și acopereau oamenii cheltuielile și făceau compromisuri: nu mai tratau culturile, era foarte mult grâu cu tăciune, cu mălură și așa mai departe și nu exista marfă de calitate. Și atunci am fost nevoiți să intrăm în zona asta, să facem un grâu de calitate. De la moară vindeam făină în piață și recuperam foarte greu banii. Am fost nevoiți să facem o brutărie și de acolo am pornit partea asta de panificație. Fiecare sector are centrul lui de cost, ulterior la agricultură aveam nevoie de zootehnie. Cultivam și alte specii, făceam porumb de sămânță, sfeclă de zahăr care ne aducea banii foarte târziu și lipseau banii în cashflow-ul nostru lunar. Și am zis atunci: hai să facem o fermă de vaci de lapte, din care să ne vină în fiecare lună banii să avem pentru salarii, pentru piese de schimb, pentru nevoile curente”, povestește Liviu Bălănici.
Nu-i așa că pare simplu? Pare, dar nu e, fiecare pas a fost făcut cu precauție, cu multă atenție și analize, așa cum ne explică Liviu Bălănici că fac acum în privința unei eventuale fabrici de lapte, pentru că l-am întrebat ce fac cu producția de lapte, care nu este chiar un produs finit. „Suntem într-o zonă destul de incertă, acolo noi, chiar dacă suntem la o cantitate foarte bună, aproape de fermele cele mai bune din America, încă nu facem niciun fel de profit. Aproape că vindem laptele la prețul de cost. Și ceva trebuie să facem. Momentan așteptăm să vedem, poate e o perioadă, și în Europa sunt ceva probleme, dar nu ca la noi, și probabil o să trebuiască să facem un pas. Documentăm momentan, nu avem nimic de spus, pentru că studiem. Nu merge că așa m-am trezit dimineața, eu, antreprenorul, am hotărât să fac o fabrică. Nu. Facem studii de piață, de fezabilitate, pentru că marjele la ora actuală sunt foarte mici, au crescut foarte tare costurile cu energia, cu forța de muncă, cu absolut tot și trebuie să facem un pas foarte bine documentat, că riscul este foarte mare. Poți să strici tot ce ai construit în foarte mulți ani.”
Accentul pe calitate
Așadar, nu e simplu, că, dacă ar fi, ar fi astfel de companii pe toate drumurile. Mai ales că lucrurile nu sunt făcute doar ca să fie, ci sunt gândite din perspectiva unor produse premium, calitate înainte de toate.
Așa cum spunea domnul Bălănici, doreau să producă o făină de calitate și pentru asta aveau nevoie de un grâu de calitate. Se înțelege, evident, producția agricolă pe cele 4.000 ha nu poate fi altfel decât una de calitate. Iată ce înțelege Liviu Bălănici că înseamnă o producție de calitate: „Înseamnă o sămânță de calitate foarte bine tratată, înseamnă o nutriție echilibrată, înseamnă niște operațiuni de tratare optime în perioadele necesare tratamentului, înseamnă un recoltat la timp și cu cât mai repede, cu atât mai bine, ca să nu-l prindă ploile, înseamnă o muncă susținută, bine planificată și o productivitate foarte mare”.
Se știe că cei mai mulți fermieri aleg soiurile productive pentru a obține cantități mari, însă la Panifcom nu producțiile mari sunt primordiale, ci producțiile de bună calitate, de aceea domnul Bălănici spune că a fost și este adeptul soiurilor românești. „Și nu neapărat pentru că sunt cele mai bune, ci pentru că ne conferă o siguranță. Înainte de toate, noi înființăm o cultură, cheltuim o sumă de bani, iar soiurile românești, chiar în cele mai dificile condiții, ne asigură o anumită cantitate. Cu cât este mai secetos anul, cu atât grâul este mai puțin, dar mai calitativ”, arată Liviu Bălănici. Evident că și-ar dori o producție mai mare, dar calitatea să rămână. „Da, e un subiect care cred că ne depășește pe noi, ca știință, aici ar trebui să lucrăm cu universitățile, cu cercetarea, să vină cu noi soiuri, dar care se pretează pentru zona noastră. Pentru că avem un anumit specific. Noi suntem într-o zonă de silvostepă, nu avem atât de multe suprafețe irigate în zonă, folosim suprafețele irigate pentru hrană la animale, că acolo nu te joci, și atunci cred că e un studiu de care chiar suntem interesați să vedem cam ce soiuri s-ar preta în zona noastră, în așa fel încât să ne dea și cantitate, și o calitate foarte bună pentru panificație. Am studiat ceva, am trimis ceva probe în Franța, în Germania, am făcut ceva teste, s-au mirat, de exemplu pentru grâiele Glosa și Miranda, astea sunt la noi preponderent în culturile noastre, s-au mirat de calitatea lor, pentru că aveau 14, proteină, pentru că aveau un gluten foarte mare. Trebuie să documentăm, trebuie să testăm soiurile în câmpurile noastre, trebuie să vedem calitatea lor, cantitatea lor și după aia putem lua o decizie”, a adăugat Liviu Bălănici. Până la urmă, e normal ca un astfel de antreprenor să fie preocupat de o continuă dezvoltare, doar că în România nu are toate condițiile, cel puțin așa susține. „Sunt și factori pe care nu-i controlăm foarte bine, nu avem laboratoare atât de performante în România, la activitatea enzimatică și multe altele ar trebui să intrăm foarte amănunțit în zona asta și ar trebui să facem o cercetare cu cineva abilitat, specialist în domeniu, pentru ca să venim cu altceva. Deci ne-am învățat să folosim soiurile noastre de grâu în condițiile în care sunt făcute, dar cred că putem mai mult de atât, dar nu putem face nedocumentat”. Cât despre calitatea făinii pe care o fac, Liviu Bălănici consideră că e loc de mai bine. „Suntem focusați în zona asta, vrem să facem făinuri super-speciale. România importă cantități enorme de făină pentru pizza, pentru alte produse speciale, care se folosesc în patiserii, la croasant etc., din Ungaria, Italia. Cred că ne trebuie un pic mai mult know-how. Deci cred că putem face aceleași făinuri pe care le importăm, dar avem nevoie să ne reorganizăm un pic, să facem anumite upgradări la morile noastre, la felul cum sortăm grâul etc.”
Făina se produce la comandă
La moara din Todireni, selecția este una destul de complexă, după cum spune Alina Luchian, managerul acestei unități de morărit din județul Botoșani – probabil, observația domnului Bălănici se referea la necesitatea unei și mai mari complexități. „Avem posibilitatea de a depozita grâul pe categorii și cantități, la recepția materiei prime din câmp noi facem analizele preliminare ale grâului, atât cele din laboratorul de recepție materie primă, cât și cele reologice. În funcție de analize, noi depozităm grâul pe categorii și pe cantități, ca ulterior să putem face o cupajare corectă. Corectă în ce sens? Nu neapărat că grâul este foarte bun. Avem diferite calități de grâu. Dacă noi știm pe ce ne axăm, atunci știm foarte bine să facem cupajarea în așa fel încât să ajungem la valorile dorite de colegi”, ne explică Alina Luchian. Și ne și argumentează de ce e nevoie de un asemenea proces. „Noi facem făina conform fișelor tehnice impuse de colegii de la fabrica de pâine. Ei, în funcție de fiecare sortiment de pâine, ne impun anumite fișe tehnice, cu anumite valori, cu anumiți parametri reologici ai făinii, care sunt extrem de importanți, și atunci noi realizăm făina întocmai conform acelor fișe. Adică nu avem voie să ne abatem sub nicio formă de la acei parametri.”
Tot de la Alina Luchian aflăm care sunt principalii parametri de care se ține cont: „În primul rând, analizăm glutenul, proteina, raportul P/L (P = presiune [fr. pression] sau rezistența, adică rezistența aluatului la întindere, iar L = lungime [fr. longueur] sau extensibilitate, adică măsura în care aluatul poate fi întins înainte de a se rupe. n. r.), gradul de elasticitate al făinii și puterea reologică (W-ul), adică capacitatea de extindere și de întindere a aluatului și rezistența la rupere. Ne mai interesează și punem foarte mult accent și pe partea hectolitrică, valoarea hectolitrică a grâului trebuie să fie bună, dar ăsta nu este un indice care neapărat ține de colegii mei, mai ține un pic și de vreme. Deci și ăsta este unul dintre parametrii pe care-i luăm în calcul, dar în principal W-ul, P/L, glutenul și proteina sunt principalii. Pentru o făină bună, glutenul trebuie să plece de la 27 în sus. În funcție de specialitățile pe care colegii mei le produc, avem nevoie de anumite valori ale glutenului. De pildă, sunt făinuri la care avem nevoie de un gluten 33+, și atunci colegii mei au în ogoarele lor grâu cu această valoare a glutenului. Ne interesează W-ul, la fel, avem sortimente de făină care se pretează cu un W de 280-330, avem care se pretează și cu 220, și cu 420, depinde de sortimentul de produs și de fișa tehnică impusă de colegi. De asemenea, cu cât P/L-ul este mai mic, cu atât gradul de extindere al aluatului este mai bun și absorbția apei este mai bună; cu cât P/L-ul este mai mare, aluatul este mai rigid, iar absorbția apei se face mai greu”. Trebuie să mai precizăm și care sunt sortimentele de făină pe care le produc cei de la moara din Todireni. „Noi producem cinci sortimente de făină, avem făina 650, făina-tip care se folosește pe liniile de panificație, avem făina 480 sau 000, avem făina 550, făina 1350, făina dietetică și tărâță, care rezultă din procesul tehnologic și care ajunge în zootehnie și la diverși fermieri clienți din zonă”, a precizat Alina Luchian.
O piață în continuă schimbare
Panifcom produce cam o sută de mii de pâini pe zi, o cantitate mare, am putea crede, dar pentru Liviu Bălănici nu pare deloc așa, el consideră că se poate și mai mult. „Dorim să creștem, am implementat sisteme de calitate foarte pretențioase, care ne permit să mergem la nivel mondial, suntem încă prea mici pentru zona asta, iar primul pas trebuie să-l facem înspre național. Deci trebuie să ajungem pe mesele românilor în toate orașele și lucrăm la capitolul ăsta.” Calea către acest deziderat este, în opinia lui Liviu Bălănici, în primul rând, diversificarea produselor. „Am scos deja anumite produse, sunt cu rețetă curată, fără niciun fel de ingredient de conservare chimic, și lucrăm acum să scoatem un produs care să fie și cu un termen de valabilitate tot la fel cu ingrediente naturale, prin fermentare, prin diferite soluții naturale să-i dăm un termen de valabilitate mai mare, ca să putem să mergem pe platforme, să mergem în celelalte orașe. Un termen de valabilitate mai lung, astea sunt cerințele la ora actuală ale tuturor marilor magazine, și chiar și ale magazinelor mici, sunt și costuri cu distribuția ulterioară, e vorba și de sustenabilitate etc. Încercăm să creștem perioada de valabilitate, dar prin niște metode naturale și, în general, printr-o fermentare dirijată să obținem acei conservanți naturali. Pâinea cu maia. N-am inventat-o noi, e un produs tradițional, e un proces de fermentare, nu este nimic altceva. Cu cât mâncăm un produs cu o fermentare mai lungă, cu atât este mai sănătos, mai gustos pentru noi.”
Așadar, cerințele pieței sunt în atenția lui Liviu Bălănici. Iată ce ne spune despre evoluția ei în acest moment: „Piața este segmentată. Bunăstarea aduce și educație. Încep să fie oameni care au o cultură alimentară datorită și posibilităților, încă sunt puțini în țara noastră, dar cu siguranță ne îndreptăm într-o zonă în care oamenii încep să prefere calitatea în detrimentul cantității. Noi am observat o tendință de consum, după pandemie a început să se folosească pâinea ambalată, pâinea feliată, pâinea branduită. În momentul în care majoritatea colegilor din sector vindeau numai pâine de 300 g nebranduită, clar că consumatorul nu știe ce să aleagă, nu știe niciodată de unde provine pâinea respectivă. Iar acum tendința este într-un produs mai calitativ, asta vedem noi și chiar acolo avem focus: să mergem într-o zonă a calității cât mai înalte”.
Acest lucru a fost observat și de Viorel Marin, președintele Asociației Naționale a Industriilor de Morărit și Panificație din România, care îl consideră pe consumator principalul vector al schimbării și al creșterii calității. „Consumatorul român nu mai este acel «disperat» de a primi totul pe gratis. Tendințele de consum în ultimii ani sunt orientate spre calitate, spre un alt gust, pe un alt nivel de bunăstare și așa mai departe, or, cred că e cazul să renunțăm la acele politici vechi, în care dădeam în cap la prețul pâinii cu orice preț, că asta-i pâinea românului și trebuie, dacă se poate, să fie vândută pe gratis, or, la ora actuală, nu mai e nevoie de așa ceva. Românul nu mai caută pâine ieftină cu care să-ți spargi capul a doua zi dimineață, românul caută specialități, mai pe gustul lui și așa mai departe, și un avantaj fantastic este că noua generație, Generația Z, excelează din punctul ăsta de vedere. Caută produse etnice, deosebite, și asta înseamnă valoare adăugată și venituri mai mari și prosperitate mai mare la morărit-panificație”, apreciază Viorel Marin, care observă și un aspect negativ care ține de politicile Uniunii Europene. El consideră că deși în Uniunea Europeană politicile promovează loialitatea, calitatea, securitatea și siguranța alimentară, toate la cel mai înalt nivel, există niște piedici care ne afectează: „Odată ce ai depășit frontierele UE, te izbești de barierele tarifare, de practici neloiale, de subvenționări masive la export, care practic, deși această țară la nivel de potențial agricol și industrial ar putea hrăni de cel puțin trei-patru ori populația României, este blocată și nu poate să facă export. Deci, această capacitate excedentară, potențialul de export, nu poate fi valorificat exact din cauza condițiilor pe terțe piețe cu care UE nu permite să concurezi la același nivel. Nu-ți dă voie să subvenționezi, n-ai voie să sprijini exportul de produse sub niciun fel”.
Și pentru că vorbim despre produse de panificație, am ridicat domnului Marin problema importului de produse congelate, despre care domnia sa nu părea îngrijorat, considerând că evoluția industriei românești de profil este pe cale să rezolve această problemă, pe care o consideră ca fiind un fenomen natural pe care n-ai cum să-l oprești. „Această nouă generație de produse – produse congelate, semicongelate, refrigerate care au un termen de valabilitate foarte mare, rezistă la distanțe foarte mari în timp, 6 luni, un an etc. – au permis ca ele să poată fi fabricate oriunde în lume, să poată fi transportate la orice distanță și utilizate la destinație, chiar dacă transportul a durat câteva luni. Deci, practic intră în zona schimburilor comerciale. România în mod normal poate a plecat mai târziu la drum cu această tehnologie și poate din această cauză marele retail care dorește produse rapide pe bandă rulantă, pe care să le poată stoca o perioadă mai lungă, a făcut apel la astfel de produse pentru retailul românesc, dar cantitatea nu este extrem de mare. În România intră cantități mari prin Constanța, de exemplu, dar nu neapărat pentru a rămâne aici, ci doar în tranzit spre alte zone. Dar și acest lucru se va atenua, pentru că la ora actuală avem în România câteva capacități extraordinar de mari, cu tehnologie de ultimă oră pe astfel de produse, deci ceea ce a fost până acum legat de acest fenomen am recuperat”, a explicat Viorel Marin.
Zootehnie de top
Dar așa cum am precizat de la început, Panifcom excelează și la capitolul zootehnie. Ferma zootehnică a societății Panifcom este localizată în comuna Iacobeni, la aproximativ 45 de kilometri de Iași, aproape de vama cu Republica Moldova. Animalele arată senzațional, iar genetica din spate este una de top.
Ionuț Lupu, directorul executiv al Asociației HolsteinRo, spune despre animalele de la ferma companiei Panifcom că se pot bate de la egal la egal cu animale din cele mai performante ferme din Europa. „Vorbim de investiții foarte mari făcute din punct de vedere sanitar-veterinar, astfel încât ferma să rămână indemnă pentru principalele boli cu impact economic, vorbim de un management al dejecțiilor și, de asemenea, despre investiții făcute în partea de sterilizare a compostului, a dejecțiilor, compostul rezultat fiind utilizat pentru așternut. Este, din punctul meu de vedere și al multor fermieri, o fermă de top, dar în acest moment, din punctul meu de vedere, Panifcom reușește să exceleze, în primul rând, prin performanțele din sala de muls. Acolo vorbim despre producții de 45-47-48 de litri/zi, sunt animale care au atins și valori fantastice, vorbim de 80-90 litri de lapte pe zi. Așadar, veți vedea, este un cumul de factori, un volum foarte mare de investiții și de oameni pregătiți care înțeleg care sunt valorile și care sunt interesele oricărui investitor care vrea să facă plusvaloare în ferma lui de vaci”, punctează Ionuț Lupu.
Ferma a fost autorizată în jurul anului 2007, cu rase mixte, cu animale cumpărate în principal de pe piața internă. S-a început cu Bălțată brună și ceva Bălțată alb cu negru, dar pentru că producțiile erau undeva la 27 - 28 l de lapte pe cap de vacă pe zi, au decis să treacă doar pe rasa Holstein și să se axeze pe producția de lapte. Acum dețin în jur de 2.100 de animale, dintre care 800 de vaci la muls cu o producție medie de 46,5 l pe zi.
Lucian Chelariu, șeful de fermă, ne spune de unde provine actuala genetică: „Genetica, la bază, este din Europa, din Germania, Olanda și Austria, dar după ce s-au finalizat aceste importuri, în jurul anilor 2009-2010, nu a mai intrat niciun animal în fermă și tot efectivul l-am dezvoltat prin însămânțări artificiale cu material sută la sută american”. Ceea ce este remarcabil, chiar mai mult decât producțiile mari de lapte, este faptul că ferma companiei Panifcom reușește să facă export de genetică, un lucru mai rar pentru România. „Sunt deja cam trei ani de când am început să dăm animale la export, anul trecut am depășit 200 de animale exportate și anul ăsta avem până la momentul ăsta 150 de animale, care deja au plecat în Republica Moldova. Este o perioadă grea, de asta încercăm să scoatem venituri din cât mai multe locuri posibile, inclusiv din vânzarea de genetică de foarte bună calitate, și aici aducem plusvaloare. Nu vindem ieftin, dar animalele sunt de cea mai bună calitate”, ne-a zis Lucian Chelariu.
Este evident că pentru companie vânzarea de genetică nu reprezintă un obiectiv în sine, pentru că balanța economică nu poate fi acoperită decât de principalul obiect de activitate al fermei, și anume producția de lapte. De aceea prețul laptelui este un parametru de care nu poți să nu ții cont. Lucian Chelariu ne explică acest lucru: „Prețul laptelui este foarte mic, suntem undeva cu prețul de cost foarte aproape de prețul de vânzare, iar în partea de juninci, de material de reproducție, este ceva profit, dar nici acolo foarte mare, pentru că pentru a produce o junincă de calitate sunt costuri foarte mari. Noi creștem tineretul după niște practici foarte bine puse la punct, creștem tineret foarte sănătos, îl pregătim pentru noi, tineretul nu primește siloz până în jurul vârstei de 7-8 luni, se crește doar cu concentrate, granule și fânuri de foarte bună calitate. Sunt costuri destul de mari, dar am început un drum, nu putem să ne oprim, ferma a ajuns la stadiul ăsta de indemn de orice boală, sunt vaccinări cu vaccinuri de foarte bună calitate care se fac anual, sunt analize care se fac anual pentru verificarea statusului de sănătate, se iau probe de sânge de la toate animalele și în fiecare an noi verificăm acest status și reușim să menținem de ani buni un status complet negativ. Avem sistem de verificare, un pedometru care transmite wireless din 15 în 15 minute la calculator date despre animal, starea fiziologică, starea de sănătate, este un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor și în felul acesta am reușit să ajungem și la producțiile acestea. Deci o stare de sănătate foarte bună și un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor”.
Panifcom investește constant în sustenabilitatea fermei sale, una dintre cele mai progresive din țară. În 2021, au achiziționat un echipament pentru sterilizarea gunoiului de grajd, care transformă gunoiul în așternut uscat și sterilizat pentru animale, precum și într-un îngrășământ eficient pentru ferma agricolă. Au investit în domeniul furajării prin implementarea sistemului nutritiv Ecofeed, pentru a compensa hrănirea intensivă, care poate duce la un dezechilibru în nutriția animalelor.
Ecofeed este un sistem de hrănire sustenabil care implică utilizarea resturilor alimentare reciclate ca hrană pentru animale. Acest sistem ajută la reducerea deșeurilor alimentare și oferă o alternativă ecologică și economică la hrana convențională pentru animale. Ecofeed este procesat prin diverse tehnologii pentru a transforma alimentele reciclate într-o hrană sigură și nutritivă, adecvată pentru diferite specii de animale. Scopul este de a promova o agricultură circulară și de a reduce impactul ecologic asociat cu producția tradițională de hrană pentru animale.
De asemenea, la Panifcom a fost implementat sistemul Flex Feed, un sistem foarte practic care permite hrănirea fără stres a animalelor. Sistemul Flex Feed este un sistem inovator de hrănire pentru bovine, conceput pentru a îmbunătăți confortul și bunăstarea animalelor. Acesta utilizează o barieră de hrănire flexibilă care se adaptează mișcărilor vacilor, permițându-le să mănânce într-o poziție naturală și confortabilă. Spre deosebire de barierele tradiționale, Flex Feed elimină nevoia de bare de restricționare a gâtului sau de blocare a capului, reducând stresul și promovând un aport crescut de hrană. Bariera Flex Feed are o flexibilitate de 30 de grade, ceea ce permite vacilor să ajungă mai departe pe masa de hrănire și să mănânce mai eficient. Această adaptabilitate contribuie la o creștere a producției de lapte, întrucât vacile petrec mai puțin timp mâncând și mai mult timp odihnindu-se și rumegând. Flex Feed reduce stresul în timpul hrănirii, îmbunătățește sănătatea animalelor și crește eficiența generală a fermei, ceea ce poate duce la o producție suplimentară de lapte de până la 2 kg per vacă pe zi. Ferma se remarcă printr-un program de testare genomică, realizat cu sprijinul unor laboratoare din Scoția și SUA, pentru a asigura o genetică superioară a vacilor.
După părerea domnului Bălănici, în ceea ce privește nivelul la care s-a ajuns, din punct de vedere genetic, este unul foarte ridicat, considerând că sunt, din anumite puncte de vedere, peste mulți dintre cei mai buni. „Am văzut într-o revistă, zilele trecute, o informație că israelienii sunt cei mai buni, nu cred că sunt cei mai buni, cred că suntem mai buni decât ei, pe domenii și punctual, cred că avem nevoie de mai multă promovare și să avem încredere în produsele românești. Noi ce arătăm nu e nimic formal, sunt lucruri adevărate, sunt lucruri documentate, sunt documente și sunt făcute în ani de zile cu foarte multă perseverență, cu colegi implicați și experimentați și nu avem de ce să spunem că alții sunt mai buni ca noi, putem spune că suntem mai buni ca alții. Am văzut acolo un animal care are 18.500 litri și e cel mai bun din lume – nu, noi avem mai multe vaci care au trecut de 21.000, la ora actuală avem o vacă care e la a patra lactație și va face 100.000 de litri. Deci în patru lactații dă 25.000 de litri pe lactație. Dar avem nevoie și acolo de investiții, din păcate e scump totul, avem nevoie de laboratoare, de specialiști, să putem face transferuri, avem nevoie de un stat care să înțeleagă că ăla e un patrimoniu național. Tendința în toată Europa e să scădem numărul de animale și să creștem cantitatea de lapte. Iar noi avem expertiză în zona asta și o putem împărtăși și cu colegii, putem da și consultanță pe zona asta, deci chiar stăpânim și putem ajuta, dar ar trebui să fie implicat și statul, și sectorul, și lumea să înțeleagă că putem. Și nu sunt singurul, cred că mai sunt mulți colegi care au animale de foarte mare valoare în fermă și ar trebui chiar să le punem în valoare la nivel național”, arată Liviu Bălănici.
Așadar, pentru Panifcom, 2024 este anul centenarului, chiar dacă cea mai importantă perioadă o reprezintă ultimii 30 de ani, de când actuala conducere a făcut posibil ca invitații la aniversare să se minuneze, precum am făcut-o noi. Asta, pentru că pe lângă toate investițiile făcute în tehnologii de tot felul, poate cea mai importantă este în oameni, după cum ne spune și doamna Alina Luchian, managerul morii de la Ibănești: „Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba, atât timp cât ți se pun la dispoziție toate resursele, începând de la resurse financiare până la resurse de personal. În spatele echipei de la moară stă o echipă a colegilor de la contabilitate care sunt tot timpul acolo, există o echipă de aprovizionare care este tot timpul la dispoziția noastră, repet, resurse financiare – nu există să nu ne pună la dispoziție. Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba. Da, avem mare susținere, din toate punctele de vedere”. Nu putem decât să le urăm la cât mai mulți ani în direcția în care au pornit.
Caracteristici ale agriculturii practicate la Panifcom
Tehnologia no till – au eliminat aratul și celelalte tehnologii agresive cu solul, pentru conservarea umidității și pentru a reduce amprenta de carbon.
Aplicarea optimizată a îngrășămintelor, doar unde este necesar, pentru un consum mai redus (folosesc îngrășăminte lichide)
Au optimizat producția prin digitalizare, pentru un control mai eficient al condițiilor meteo, al dăunătorilor sau al altor eventualele amenințări exterioare
Folosesc asolamentele pentru a menține sănătatea și fertilitatea solului
Folosesc îngrășăminte organice din propria fermă zootehnică – în 2021, au făcut o investiție în sterilizarea gunoiului de grajd
Au redus dozele de pesticide cu până la 33%.
Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024Abonamente, AICI!John Deere anunță lansarea unei noi unități de sudură complet automatizate la fabrica de cabine din Bruchsal, un proiect ambițios ce se ridică la aproximativ 28 de milioane euro. Prin această investiție, compania răspunde cerințelor variate ale clienților. Totodată, este îmbunătățită semnificativ eficiența energetică și se reduc emisiile prin tehnologia de filtrare a aerului de ultimă generație.
Noua unitate de sudură se întinde pe o suprafață de 6.000 de metri pătrați și oferă o adaptabilitate unică la diferite cerințe de producție, permițând trecerea rapidă între diferitele variante de cabine destinate tractoarelor. În funcție de cerințele clienților, o cabină de tractor John Deere din seria 6 poate necesita până la 650 de puncte de sudură. „Pentru a răspunde mai rapid și mai eficient solicitărilor clienților, am investit în tehnologie modernă de sudură și automatizare. Dispozitivul nostru de schimb rapid ne permite să trecem de la o cabină 6M la o cabină 6R în doar zece minute”, precizează Sven Künstler, directorul fabricii din Bruchsal.
Unitatea nouă de sudură a producătorului de utilaje John Deere este împărțită în patru zone principale:
Sistemul de schimb al dispozitivelor – unde sunt plasate piesele individuale ce urmează să fie sudate. Sistemul permite schimbarea rapidă a dispozitivului de aproape patru tone în doar câteva minute.
Zona de subansamblu pentru tractoarele 6R – unde se prefabrică anumite componente, inclusiv elemente laterale și tuburi transversale pentru cabinele 6R.
Zona principală pentru tractoarele 6M și 6R – dotată cu trei celule de procesare utilizate diferit, în funcție de tipul de cabină. Aici, piesele sunt poziționate automat în dispozitive de sudură, iar doi roboți de sudură realizează prinderea cadrelor.
Linia de sudură finală – unde componentele sunt sudate complet pentru a forma cadrul final al cabinei.
După finalizarea sudurii, roboții de manipulare transportă cadrele de cabină spre zona de vopsire, unde urmează să fie asamblate în produse finale. Automatizarea procesului de sudură nu doar că asigură o calitate constantă, dar contribuie și la protecția mediului și la reducerea consumului de gaze și energie electrică. Sistemul de filtrare avansat reduce emisiile și îmbunătățește siguranța în muncă, ceea ce aduce beneficii majore atât angajaților, cât și mediului înconjurător. „Împreună am reușit să realizăm acest proiect ambițios în doar 10 luni. Le mulțumim în mod special reprezentanților din politică, administrație și furnizorilor noștri care au susținut cu tărie acest proiect”, a declarat Sven Künstler.
Această investiție reprezintă un pas important pentru viitorul fabricii din Bruchsal și consolidează poziția John Deere ca lider în industrie. Totodată, noua investiție evidențiază angajamentul John Deere pentru inovație, sustenabilitate și eficiență, contribuind în același timp la dezvoltarea unei producții mai flexibile și ecologice.
IPSO Agricultură, reprezentantul John Deere în țara noastră, este de peste 27 de ani partenerul agricultorilor din România care doresc soluții eficiente și profitabile, capabile să aducă un beneficiu cât mai mare prin utilaje și sisteme moderne inteligente. Grija pentru nevoile clienților este atuul cu care IPSO Agricultură își consolidează poziția de partener strategic de încredere al tuturor agricultorilor.
CITEȘTE ȘI: Un nou sediu și showroom pentru Chrono Flex, partener IPSO Agricultură
Încă un pas către viitor prin agricultura de precizie, IPSO Precision AG Club
Tehnologia viitorului pentru culturi sănătoase și costuri reduse, See & Spray de la John Deere
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a postat pe pagina sa de internet în consultare publică Ghidul solicitantului pentru achiziții simple de echipamente pentru irigații, finanțate prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, pachetul 4.1.1 – irigații, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Prin pachetul 4.1.1 al submăsurii 4.1, se acordă fonduri nerambursabile în proporţie de până la 50% din totalul cheltuielilor eligibile, indiferent de dimensiunea fermei și de tipul beneficiarului și nu va depăși 200.000 euro/beneficiar, pentru achiziția de echipamente pentru irigații. Intensitatea se va putea majora cu câte 20% suplimentar, însă rata sprijinului combinat nu poate depăși 90%.
Dintre cheltuielilie eligibile pentru care se poate obține finanțare se numără înființarea şi/sau modernizarea instalațiilor pentru irigații în cadrul fermei, precum: echipamente pentru irigații ce nu necesită lucrări de construcții montaj respectiv, echipamente de udare de tip instalații cu tambur și furtun destinate udării suprafețelor mici, medii sau mari (IATF), instalații de irigat tip pivot, aspersoare, instalații de irigații prin picurare, rampe autodeplasabile, motopompe, rezervoare pentru acumularea/stocarea apei pentru irigații, echipamente pentru determinarea umidității solului etc.
Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv până la data de 25 noiembrie 2024, când toți cei interesați pot transmite pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice.
CITEȘTE ȘI: Moment zero pentru agricultură
Multe ecuații și mulți algoritmi, în agricultura de azi
Gestionarea apei în agricultură
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În județul Ialomița, la Bucu, se află ferma de circa 400 de hectare a președintelui Federației PRO AGRO. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când Ionel Arion face agricultură, economist fiind la bază. De patru ani, în exploatația din Bărăgan s-au stopat mare parte din investițiile în tehnică, doar irigațiile beneficiind de bani. Acolo, în câmp, spre mijloc de august, cu Ionel Arion am abordat o sumedenie de subiecte de interes pentru întreaga tagmă a agricultorilor.
Ionel Arion: Ne aflăm la o solă de porumb, cultură dublă, cultura principală a fost orz, semănată în toamna anului 2023. Am recoltat în iunie şi imediat, practic nu a ieşit combina din această solă, am început în urma ei semănatul porumbului. Irigăm, pentru că nu avem pluviometrie necesară dezvoltării culturii de la natură, şi atunci am aplicat până la această dată, ne aflăm în prima decadă a lunii august, 110 litri doar din irigaţii.
Reporter: Asta, doar pentru această cultură. Dar referindu-ne la anul agricol 2023-2024, cam care a fost regimul pluviometric?
Ionel Arion: Pentru culturile de primăvară a fost cel mai greu, pentru că începând cu luna aprilie şi până la sfârşitul lunii mai am avut doar 38 de litri pe parcursul a două luni. În lunile iunie şi iulie am avut încă 62-63 de litri, iar în luna august avem doar 12 litri de la natură.
„Lipsa precipitaţiilor pe o perioadă îndelungată şi lipsa unor politici agricole adecvate, cu siguranţă vor lăsa mult teren necultivat.”
Reporter: Să revenim la culturile duble, pentru că suntem la acest lot de porumb cultură dublă. Este eficientă cultura dublă? În afară de porumb, mai merită o altă cultură? Am văzut fermieri care au mai pus şi floarea-soarelui în cultură dublă.
Ionel Arion: Trebuie să recunosc că în ultimii patru ani am folosit doar porumb. Am studiat, am cunoscut colegi care într-adevăr au semănat floarea-soarelui. Dacă mă întrebaţi pe mine cred că cea mai eficientă ar fi soia cultură dublă, dar acea soia care nu ni se permite, modificată genetic. Am avut şansa să o cultiv înainte de a fi interzisă soia modificată genetic în România. Cred că este soluţia pentru capitalizarea fermierilor din țara noastră, noi având cel mai mare areal din toate statele Uniunii Europene care poate fi cultivat cu soia. De altfel, cred că ne-am asigura întru totul consumul intern, dacă am cultiva.
De ce am ales cultura dublă de porumb? Am avut şi fermă de animale, am avut şi în zonă clienţi care au putut să vină şi să cumpere de la noi fie cultura în picioare, pentru a o face siloz pentru propriile animale, fie au cumpărat siloz. Însă anul acesta ridicăm un pic ștacheta şi vrem ca această cultură dublă de porumb, care până acum se prezintă foarte bine, să o lăsăm să o recoltăm pentru boabe, cel mai probabil sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie sau poate în sfârşit de lună noiembrie să ajungem să aibă umiditatea necesară pentru ca porumbul să fie recoltat boabe.
Reporter: Este singura cultură care poate fi recoltată şi anul următor în iarnă.
Ionel Arion: Da, sunt areale în ţară unde într-adevăr se trece peste Anul Nou perioada de recoltat. În zona noastră eu cred că undeva în noiembrie vom recolta şi, ţinând cont şi de grupa FAO pe care am ales-o, nu am ales foarte timpuriu, în primul rând pentru că producţia scontată ar fi fost mai mică, şi pentru că am fi avut o chestiune de rezervă, spun eu, în cazul în care cultura nu era promiţătoare o treceam la furaj. Şi deocamdată decizia este luată pentru a merge pe recoltă de boabe pentru consum.
Reporter: Producţia, în condiţiile în care veţi iriga în continuare, va fi una normală? Va exista o diferenţă între cultura a doua şi cultura principală de porumb, pe care o aveţi tot la irigat?
Ionel Arion: Diferenţe vor fi, dar acum nu vă ascund că avem atât de multe ecuaţii în acest joc şi atât de mulţi algoritmi, încât de foarte multe ori tot decizia personală rămâne cea care se şi implementează. În partea cealaltă unde avem cultură principală de porumb, cultura înfiinţată la începutul lunii aprilie, este un FAO mai mare, o cultură tardivă. Dar ne-am jucat într-un fel, în sensul în care am intercalat inclusiv FAO diferit pentru a ajuta un pic, spunem noi, încă experimentăm, perioada de înflorit, de fecundare, de polenizare, pentru că temperaturile foarte mari şi ceea ce ne-a adus anul acesta vremea, şi în anii trecuţi – trebuie să recunoaştem că venim după trei ani de probleme, acesta ar fi al patrulea – ne-a făcut să învăţăm să devenim mai selectivi, mai atenţi, mai prudenţi şi cred eu că arată foarte bine cultura de porumb cultură principală. La cultură dublă nu mai este cazul, nu mergem atât de departe cu ecuaţiile. Avantajul este că am venit cu o lucrare minimă, am redus costurile, am redus inclusiv dozele de îngrăşăminte, erbicidele nu le-am mai folosit pe o gamă de vârf, s-a asigurat o fertilizare la prăşit tot cu cantităţi minime. Cred că putem să ajungem la un rezultat în jur de opt tone boabe atunci când vom recolta cu combina. Punând în balanţă cheltuielile de la cultura dublă şi veniturile pe care ni le asigură cultura dublă, eu cred că am scos absolut toată investiţia de la cultura principală şi ceva beneficii în plus. Merită. Dacă la fiecare doi ani obţinem trei culturi de pe o suprafaţă cred că este potenţialul maxim şi al solului, şi al zonei, şi al fermierului, pentru că nu putem trece mai departe de acest lucru. Şi ca o recomandare, eu spun mereu, dacă avem sursa de apă să nu mai aşteptăm statul.
Reporter: Cu alte cuvinte, apa face diferența...
Ionel Arion: În cazul culturii de porumb noi am ales să nu semănăm decât la irigat, avem şi cultură principală la irigat şi acum cultură secundară. Pentru floarea-soarelui, vorbim de culturile de primăvară, este poate cel mai neprolific an de până acum, exceptând anul 2020 unde nu a răsărit floarea-soarelui. O să mergem şi o să vedem, 600-700 kg la hectar cultura de floarea-soarelui.
Dacă vorbim de culturile de toamnă, am avut orz şi grâu. La cultura de orz, deşi la neirigat, în alţi ani am ajuns la o producţie de opt tone la hectar. Anul acesta abia am atins 7.500 kg/ha, la orzul irigat, că la neirigat am avut 3.300. Grâu am avut doar la neirigat și am obținut 4.500 - 4.700 kg/ha. Cultivăm în fiecare an soiuri atât româneşti, cât şi străine.
Optimizarea costurilor
Reporter: Să vorbim un pic despre rentabilitate, în condițiile prețurilor de azi ale cerealelor și având în vedere investițiile.
Ionel Arion: Foarte mult urmărim să optimizăm costurile. Noi mai putem încă controla costul de înfiinţare a culturii, tehnologia să nu mergem cu ea până la vârf dacă nu avem condiţiile optime de a se dezvolta acea cultură. În fiecare an am căutat un echilibru nu neapărat în a face performanţă din punctul de vedere al recoltelor, dacă nu avem şi performanţă economică. Optimul economic se opreşte undeva la un prag, zic eu, în situaţia noastră, mai ales în sudul României, undeva la tehnologie medie să ne oprim, sau cel puţin aşa gândesc eu, pentru că dacă mergem spre performanţă maximă şi urmărim doar maximul de producţie, doar maximul economic, s-ar putea ca natura să nu ne ajute, şi s-a întâmplat în ultimii trei ani. Deci, noi niciodată nu am urmărit să ajungem la producţii maxime, la grâu 9 tone – nu am avut şi nici nu vom putea face, pentru că nu ne ajută nici solul, avem nevoie de mai mulţi factori ca să facem această performanţă, avem terenuri categoria 3 şi 4 şi acolo avem nevoie de investiţii.
De asemenea, am ales să nu investim în utilaje de ultimă generaţie, am ales să stopăm aceste investiţii, am ales să nu mai facem achiziţii sau leasinguri pentru altceva decât pentru instalaţii de irigat. Acolo unde am avut sursa de apă nu am aşteptat absolut nimic, am început investiţiile pe surse proprii, pe capitaluri atrase de la bănci sau chiar credit-furnizor, firmele de instalaţii pentru irigat ne-au creat această posibilitate, având o perioadă de 3-4 ani în relaţia cu ei au căpătat încredere şi atunci ne-au finanţat de la instalare până la recoltă.
„Am stopat investițiile în utilaje de ultimă generaţie și am ales să facem achiziții sau leasinguri doar pentru instalaţii de irigat.”
Reporter: Nu sunteţi primul şi, probabil, nici ultimul dintre fermierii cu care stăm de vorbă şi care spun că n-au apelat la fondurile europene nerambursabile. De ce?
Ionel Arion: Din experienţa mea ca preşedinte de organizaţie şi văzând volumul de documente care vin de la colegii noştri din ţară pe problemele pe care le au cu AFIR, şi doar cu AFIR, pentru că fondurile europene dacă sunt dezangajate, nu sunt dezangajate din vina fermierilor, sunt strict dezangajate din cauza necooperării între fermieri şi această agenţie a statului, AFIR. Deşi am cerut simplificarea acestor documente birocratice, a acestor căi care devin din ce în ce mai birocratice, din păcate am fost înţeles greşit şi poate s-a adunat an de an încă ceva în plus pentru fermierul care încearcă să ajungă la banii europeni.
Vă dau un exemplu personal. Doar pentru submăsura 17-1, care ar trebuie să fie cea mai simplă, este vorba de rambursarea a 50% din costurile cu asigurarea. Un fermier care nu stăpâneşte tehnologia, care nu are semnătură electronică, care nu are timp să stea la birou, nu ar reuşi niciodată. Noi, avem în societate pe cineva care să se ocupe, şi tot a avut o relaţie de comunicare defectuoasă cu AFIR, în care au existat nu mai puţin de 27 de emailuri şi aproape 40 de documente de semnat electronic, doar pentru a ajunge să ni se ramburseze acea sumă.
Tot din experienţa mea de fermier, avem în zonă colegi care au apelat la investiţii pe fonduri europene atât în irigaţii, cât şi în alte măsuri şi chiar şi alte sectoare. Noi care am făcut investiţiile, pentru că nu sunt doar eu în zonă, mai sunt şi alţi colegi care au făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, noi irigăm de 3-4 ani, iar colegii noştri care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte. Neajungând să irige pe finanţarea aceea, au pornit în paralel propria finanţare pentru a putea să irige şi a rămâne în viaţă.
Reporter: Incredibil! Pare că digitalizarea nu este ceea ce ar trebui pentru instituţiile statului.
Ionel Arion: Spre deosebire de statul român, fermierii au înţeles pasul acesta şi ajung să acapareze cât mai mult digitalizarea în fermele dumnealor. Cred că avem ferme în România care sunt mai digitalizate decât multe ferme din Occident. Chiar şi noi, tot ce am făcut pentru irigaţii am făcut de ultimă generaţie, tocmai pentru a fi în pas cu digitalizarea. Şi agenţiile statului, eu dau exemplu şi de fiecare dată sunt omul care laud APIA, care a reuşit în pandemie să introducă aproape toate cererile electronic. A trecut pandemia şi am revenit la creion și hârtie. Este de neînţeles pentru noi cum pornim pe un drum, decidem că este foarte necesar, este bine c-am pornit, şi după aceea revenim...
Irigații și schimbarea planului de culturi național
Reporter: Ce facem, încotro o luăm, în condițiile acestor schimbări climatice de care tot auzim?
Ionel Arion: Suntem conştienţi cu toţii, clima s-a schimbat şi se schimbă. De dimineaţă vorbeam cu angajaţii că este atât de devreme să intrăm la recoltat la floarea-soarelui, azi am demarat recoltatul la floarea-soarelui, chiar dacă perioada optimă s-a schimbat şi am semănat şi mai devreme, tot este mult prea devreme ca să recoltăm floarea-soarelui (n.r. prima decadă a lunii august). Sunt zone unde deja se recoltează porumb, pentru că el a fost afectat. Este clar, vedem cu toţii, suntem conştienţi de schimbări, chiar şi oamenii care nu sunt în domeniul acesta de activitate tot simt schimbările climatice şi este clar că trebuie să avem o atitudine total proactivă, în sensul în care să ţinem cont şi să facem lucruri în sensul acesta. Nu tot arealul României poate fi irigat, dar nici tot arealul României nu este afectat de secetă sau de arşiţă, cum a fost anul acesta. Pentru că problema foarte mare a fost arşiţa, pentru că am avut culturi irigate sau viabile care nu au fost afectate de secetă, dar au fost afectate de arşiţă în perioadele critice.
Prin urmare, eu aş revedea totuşi şi planul de culturi la nivel naţional, nu aş mai semăna 2,3 milioane de hectare cu porumb…
Reporter: Și aproape 2 milioane de hectare cu floarea soarelui…
Ionel Arion: Da. Doar că în cazul florii-soarelui avem o toleranţă mai mare la secetă şi la arşiţă comparativ cu porumbul. Pe de altă parte, ne lovim şi de ceea ce ne cere Politica Agricolă Comună și mă refer la rotaţii, diversificare. Porumbul nu poate fi înlocuit de floarea-soarelui, pentru că avem restricţii la agrotehnică. Porumbul poate fi înlocuit numai de grâu, dar nu putem să semănăm numai grâu. Dacă există situaţii unde de patru ani porumbul nu s-a ajuns cu el la stadiul de recoltă, nu cred că mai trebuie cultivat. De altfel, noi nu cultivăm porumb în afara arealului irigat, şi nu vom cultiva, pentru că experienţa ne-a spus că nu avem cum să obţinem producţie de acolo. În ferma noastră anul acesta vom mări suprafaţa de orz, încercăm în iarnă şi în primăvara anului viitor să mai facem investiţii pe 20-30 de hectare cu irigaţii. Din păcate de acum încolo suprafeţele în care vom investi pentru irigaţii nu vor mai putea fi irigate cu instalaţii de tipul acesta automate, tip pivoţi sau liniar, va trebui să trecem la un alt sistem, fie el cu aspersie, cu tamburi, fie cu picurare acolo unde este permisă.
Cred, şi revin şi mă repet, acolo unde există sursa de apă nu trebuie să mai aşteptăm absolut nimic, pentru că din experienţa noastră, în 3-4 ani orice investiţie în irigaţii se amortizează, atâta timp cât este făcută cu instalaţii automate. Avem dreptul să semănăm trei ani consecutiv porumb, cultura de porumb sigur ajunge să genereze fermierului un venit consistent şi atunci putem amortiza şi aceste instalaţii.
„Cei care am făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, irigăm de 3-4 ani, iar colegii care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte.”
Reporter: Și pentru că vorbim de apă aș vrea să abordăm subiectul atât de controversat și discutat în ultima perioadă, cel al rachetelor antigrindină.
Ionel Arion: Cred că România are cel mai bine pus la punct sistem legislativ pe acest domeniu al intervenţiilor active în atmosferă. Atât rachetele antigrindină, cât şi mărirea precipitaţiilor acolo unde este posibil, acolo unde există aceste sisteme azi, eu cred că sunt benefice pentru fermă şi nu produc secetă, așa cum susțin unii fermieri. Chestiunea este că ştiinţa există, ne-a dovedit că poate face lucrul acesta, nu rămâne decât să ne informăm, este la îndemâna oricui, accesarea informaţiei azi este liberă, nu trebuie să plăteşti pentru ea. Să ne întoarcem înapoi la paparude şi la preoţi în câmp? Ar fi asta o soluţie? Să aleagă fiecare. Noi, Federaţia Naţională PRO AGRO, suntem obligaţi să luăm atitudine la cererea colegilor noştri, reprezentăm interesele membrilor noştri. Or, interesele legitime ale membrilor noştri azi sunt de a-şi proteja investiţiile. Nu putem face comparaţie între un hectar de floarea-soarelui şi un hectar de viţă-de-vie. Trebuie să înţelegem că viţa-de-vie înglobează nişte investiţii imense.
Pe de altă parte nu protejăm doar plantațiile viticole, avem investiţii în pomicultură, în legumicultură, dar mai avem inclusiv protejarea unităţilor administrativ teritoriale, protejarea bunurilor cetăţenilor, alţii decât sunt cei implicaţi în domeniul agricol. Nu acoperă doar cultura mare acest sistem antigrindină.
În altă ordine de idei, nu cred că cineva şi-ar fi pus libertatea la bătaie implementând într-o ţară din UE un sistem care era interzis sau, mai grav, era dăunător pentru climă, mediu, atmosferă şi aşa mai departe. Noi, agricultorii suntem beneficiarii neţi ai ştiinţei. Gândiţi-vă în domeniul nostru cu câte chestiuni girate de ştiinţă acţionăm zilnic pentru producţia de hrană, şi cred că doar aşa putem progresa. Faptul că ne întoarcem înapoi la preoţi pe câmp sau paparude e de neînţeles pentru mine.
Fără profit, reorientare
Reporter: Discuția noastră s-a mutat în câmpul cu floarea-soarelui, o cultură care se află în stadiul de recoltare. Văd şi plante care nu sunt ajunse la maturitate. Şi totuşi aţi intrat la recoltat.
Ionel Arion: Din păcate pentru noi şi pentru cultura de floarea-soarelui, aşa cum aminteam, lipsa precipitaţiilor a făcut ca aceasta să nu se dezvolte în condiţii optime. În acest lan, producția nu trece 700 kg la hectar, ceea ce înseamnă o pierdere destul de mare pentru ferma mea. Vom restrânge suprafaţa de floarea-soarelui pentru anul agricol următor, o vom înjumătăţi, o vom înlocui cel mai probabil cu orz. Cred că dacă se va continua şi vom avea din nou lipsă de precipitaţii atât în toamnă, cât şi în primăvară, chiar şi cultura de anul viitor pe care preconizăm să o semănăm ar putea fi înlocuită, dacă nu continuăm cu investiţiile în irigaţii aceste terenuri nu vor mai fi în curând cultivate. Avem exemplu chiar lângă noi un teren care este necultivat de doi ani, nu este al nostru, este abandonat de proprietar. Cred că lipsa precipitaţiilor în sudul României pe o perioadă îndelungată şi fără ca noi, atât fermierii, cât şi autorităţile, să nu mişcăm ceva în sensul în care să investim sau să creionăm politici agricole de acum încolo pentru a mai putea fi posibilă agricultura în acest areal al ţării, cu siguranţă vom vedea din ce în ce mai mult teren necultivat.
Reporter: Mai merită să se cultive floarea-soarelui, la noi, în lipsa apei?
Ionel Arion: Probabil că vor mai exista fermieri care vor continua să cultive. Aici în fermă am ales să facem un experiment, în sensul în care în perioada semănatului am ales diferite epoci. Este primul an când experimentăm lucrul acesta, într-un interval de 30 de zile avem trei etape de semănat. Aici este floarea pe care am semănat-o pe 2 aprilie, este ultima semănată, deci ultima cultură aici a fost înfiinţată, mai avem în 20 martie un lan şi altul mult mai devreme semănat, care arată mai bine, cred că acolo trecem un pic peste o tonă, dar chiar şi aşa, cu aceste etape de semănat, lipsa precipitaţiilor, lipsa apei îşi spune cuvântul. Deşi sunt aceleaşi tehnologii aplicate, deşi sunt aceiaşi hibrizi de floarea-soarelui, lipsa apei este ceea ce lipseşte din ecuaţie. Vrem nu vrem va trebui să facem o rotaţie a culturilor, vrem nu vrem va trebui să şi producem şi să şi consumăm ulei de floarea-soarelui, pentru că în România se cultivă, avem şi procesare, dar nu în orice condiţii şi nu în condiţiile în care an de an generăm pierderi pentru fermă. Înainte de a fi fermieri suntem antreprenori, vizăm profitul, dacă el nu există va trebui să ne reorientăm.
Încă în așteptare, mecanismul de gestionare a riscurilor
Reporter: În final să vorbim de acel procent de 3% pe care-l oprește APIA din subvenția fermierului. Ce se întâmplă cu aceşti bani? Asistăm la pierderi din secetă, la pierderi din diverse boli la animale, la pierderi din cauza grindinei. Banii aceştia se opresc tocmai pentru a se interveni atunci când este nevoie. Ce se întâmplă?
Ionel Arion: După anul 2020 toate organizaţiile profesionale, inclusiv PRO AGRO, am militat pentru înfiinţarea unui sistem de gestionare a riscurilor catastrofice în agricultură. Nu avem multe de făcut. Putem lua exemple destule, avem exemple şi în UE şi în afara ei, avem un fond care funcţionează foarte bine în Turcia, altul în Israel, altul în Spania, avem modele şi în SUA şi în Franţa. Nu trebuie neapărat să facem lucrurile de la zero, dar le putem gândi şi de la zero. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş fi fost pentru 10%. Dar numai să fie pornit. Putem genera orice fel de idei, cum să funcţioneze, cum să fie administrat şi aşa mai departe, numai că legislativul nu a înţeles necesitatea acestui demers al nostru şi a ales ca de fiecare dată să generăm acele, eu le spun „droguri economice”, acele compensări de pierderi la secetă, despăgubiri cum sunt numite popular. Noi avem nevoie să începem un nou an agricol. Acele sume pe care fermierii le vor primi ca despăgubiri nu sunt nici măcar a patra parte din cât ar trebui să înceapă anul agricol.
Or, un astfel de fond ar trebui să genereze pentru fermier cel puţin echivalentul costurilor de începere a producţiei următoare. Decidentul public, Parlamentul României – pentru că de acolo ar trebui să plece legislaţia – nu a adus pe masa discuţiilor nici măcar în al treilea an în care vorbim de despăgubiri această legislaţie pe masă. Demersurile noastre, atât al PRO AGRO, cât şi al colegilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, de-a lungul timpului au însemnat nenumărate documente care au fost trimise către decidentul public, studii de caz, exemple, propuneri de legislaţie ce trebuie armonizată. Din păcate, Parlamentul României nu a reuşit să ajungă la un numitor comun şi în felul acesta să pornim legislaţia.
Reporter: Bun, dar acele sume sunt oprite. Unde sunt banii fermierilor?
Ionel Arion: Sunt în bugetul statului, probabil că sunt în Trezorerie, vor putea fi oricând deblocate, dar trebuie pornită legislaţia. Este clar că pentru anul agricol 2024-2025 nu putem vorbi ca sistemul să fie funcţional, dar haideţi să luăm acest interval, să punem lucrurile la punct, ca din 2026, poate nu vom ajunge la procentul Spaniei unde mai bine de 85% din suprafaţa agricolă este asigurată în acest mod, dar poate ajungem la 60% şi în ani de zile să putem creşte acest procent. Ar fi sănătos pentru acest business, pentru această ramură a economiei, pentru agricultură, să avem un astfel de mecanism de gestionare a riscurilor.
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU
CITEȘTE ȘI: Agricultura înseamnă viață
Problemele crescătorilor de vaci cu lapte
Încotro merge agricultura europeană?
Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024Abonamente, AICI!