În demersul nostru de a afla mai multe despre ce anume înseamnă să fii producător de usturoi, l-am contactat pe viceprimarul vestitei comune Copălău („Patria” acestei legume și condiment, deopotrivă), Constantin Bălineanu, și am aflat de la el că se poate obține marfă „curată” pentru piață chiar și de pe un hectar, în ciuda faptului că pentru acest sector nu există, deocamdată, un program de sprijin, cum este în cazul tomatelor, al cărnii de porc, al lânii etc., iar forța de muncă lipsește aproape cu desăvârșire.

Recunoaștem că interviul survine la doar două zile de la întâlnirea de lucru de la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la care au participat principalii producători de usturoi din zonele consacrate, printre care și Copălău (Botoșani), Teleorman, Dolj, Mehedinți, Iași și Timiș, precum și reprezentanți ai ministerului de resort, ai marilor importatori din România, interesați de contractarea unor cantități mari și constante de marfă produsă autohton, respectiv reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR și ai Direcției Măsuri de Piață și Comerț Exterior din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Am vrut să trecem dincolo de un simplu comunicat care preciza sec că, la noi în țară, suprafața cultivată cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.936 de hectare, cele mai multe suprafețe fiind mici și foarte mici, exploatate de ferme de familie și de mici fermieri.

Voiam să aflăm mai multe decât generalitățile din comunicat referitoare la dificultățile întâmpinate de cultivatorii de usturoi (costuri mari de producție, deficitul de sămânță din soiuri autohtone, gama de mașini și utilaje necesare eficientizării acestei culturi, slaba asociere a micilor producători, valorificarea producției către piață, depozitarea, păstrarea și ambalarea corespunzătoare, astfel încât să fie satisfăcute nevoile pieței).

De asemenea, nu eram pe deplin lămuriți de fraza din documentul de presă potrivit căreia „interesul comercianților de a încheia contracte ferme cu producătorii, în contextul în care preferințele consumatorilor români sunt tot mai mult orientate spre produsele autohtone de o calitate ridicată”, în condițiile în care ne-am săturat de usturoi adus din Asia și aproape doar acest tip de marfă găsim în retailul românesc.

Eram curioși de ce MADR a recunoscut atât de târziu că „este pentru prima dată când instituția a așezat la aceeași masă producătorii de usturoi, importatorii și autoritățile pentru a sprijini eficientizarea culturii usturoiului, care a pierdut tot mai mult teren în România din cauza importului masiv din țări terțe”. Povestea usturoiului străin nu este de ieri, de azi.

Discuția cu viceprimarul fermier Bălineanu a fost lungă, dar vă asigurăm că interesantă (am redus la maximum din informațiile obținute). Pentru a vă provoca la lectură, vă spunem doar că singura reprezentantă a importatorilor la ședința de la MADR este de baștină dintr-o comună vecină cu Copălăul, dar a prezentat invitaților pretențiile atât de mari ale celor pe care i-a reprezentat, încât producătorii au plecat dezamăgiți de acolo, dar și că tinerii refuză salarii de 2.000 de lei, preferând să fie „sclavi” printre străini.

Atât, deocamdată. Despre prețuri, suprafețe, desfacere, nevoi, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Domnule viceprimar Constantin Bălineanu, ați fost prezent marți, 10 aprilie 2018, la sediul MADR, la întâlnirea de lucru pe filiera usturoiului românesc. Cu ce impresie ați plecat de la această primă reuniune?

Constantin Bălineanu: Am purtat o primă discuție pe subiect. Pentru a vă răspunde la întrebare, de la întâlnirea aceea am plecat cu un oarecare optimism. Rămâne să vedem ce și cum se vor concretiza cele discutate acolo, așteptăm rezultatele. (...) La prima impresie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ne dă speranțe. Mie, cel puțin, din ce discuții am avut cu domnia sa până acum, mi-a dat speranțe că începem s-o luăm pe drumul cel bun.

R.F.: Care vă sunt debușeele de desfacere a usturoiului obținut pe terenurile dumneavoastră din Copălău?

C.B.: Personal, în prezent am parafat un contract destul de bun cu un retailer care a intrat însă destul de greu în piață, abia anul trecut (...), în condițiile în care cu Agrocoop Copălău eu am pornit de vreo cinci ani și mai bine. N-am găsit însă înțelegere la lume de la bun început. Îi adunam la masă, discutam, totul era OK, iar când ieșeau de acolo, lucrurile se schimbau.

R.F.: Poate privesc în urmă la cooperativizarea forțată. N-ar fi o noutate pentru România.

C.B.: Pot vorbi doar despre mine - personal, am luat-o pe cont propriu. Azi am mai avut o discuție cu celălalt asociat și i-am spus că avem nevoie de încă doi parteneri pentru a porni la drum cu Agrocoop Copălău. (...) Singuri, ne este greu. Nu mai avem forță de muncă, nu mai avem cu cine lucra, am devenit cerșetori pe la poarta muncitorilor, astfel încât să îi aduci la muncă. Deja este foarte greu.

R.F.: Revenind la ședința din 10 aprilie 2018, cu această ocazie, oficialitățile au vehiculat o cifră de 9.936 ha însămânțate cu usturoi, anul trecut. La o medie de cinci tone de usturoi la hectar, unde sunt cele 50.000 de tone de marfă? În supermarket, găsim usturoi chinezesc...

C.B.: La noi, în Copălău, în prezent sunt însămânțate 90 de hectare cu usturoi. (...) Așa cum ați menționat și dumneavoastră, să mergi la minimum, la cinci tone la hectar, facem un calcul și vedem unde suntem. Este o aberație cifra! Nu cred. Copălăul, cât este el, și tot s-a ajuns ca suprafața cu usturoi să fie diminuată până la o treime din tot ceea ce era înainte.

La adunarea care s-a făcut la MADR, când am auzit că sunt unii care au și 500 ha însămânțate cu usturoi... m-am mirat. Unde se vinde toată marfa asta? Care sunt piețele de desfacere? Noi când mergem prin piețe, ne mai cunoaștem unul cu celălalt, producătorii între noi. Dar din Banat? Am rămas surprins. Cineva de la masă a vehiculat cifra aceasta și aproape că m-a bufnit râsul.

R.F.: Noi știm însă că, în cazul dumneavoastră, situația este tocmai inversă. Ați sărit de la 40 de ari însămânțați cu usturoi, în 2016, la peste un hectar, în toamna lui 2017.

C.B.: Da, sezonul acesta a lăsat de dorit. Cu toate acestea, eu am semănat un hectar cu usturoi și am făcut niște calcule. Până anul trecut, însămânțam 30-40 de ari (3.000 – 4.000 de metri pătrați). Anul acesta, am pus un hectar, să vedem ce se întâmplă, care sunt cheltuielile exacte și cât vom pierde.

În ceea ce privește însămânțările pe cooperativă, anul viitor, ne-am propus să semănăm 20 ha.

R.F.: Și? Ați reușit să gestionați costurile în mod eficient? Sau ați fi avut nevoie de sprijin de la stat?

C.B.: Măcar dacă statul ne-ar da și nouă cum dă prin programul guvernamental „Tomate în spații protejate”, să ne susțină măcar trei-patru ani, cât să ne punem pe picioare, și tot am putea să le demonstrăm și celorlalți producători că se poate. Până nu văd ceea ce trebuie să vadă, și anume realitatea din teren, deocamdată fiecare produce usturoi cât știe că poate comercializa.

R.F.: Am avea o șansă să-i oprim pe tinerii din Copălău să emigreze și să-i susținem să producă usturoi în România?

C.B.: Asta cu plecatul în străinătate nu se va rezolva. Dacă ar fi să ni se dea un ajutor, cum a fost în cazul tomatelor, tind să cred că 20 la sută dintre ei ar rămâne totuși în România. Pentru unii, este mai ușoară sclavia; s-a învățat. Credeți-mă, știu. Am fost fost și eu sclav opt ani, cât am fost în Grecia.

Apropo de forța de muncă, eu mai lucrez cu cineva și sunt nevoit să-i dau 15 la sută din încasări! Pe el nu-l interesează că eu am investit 35.000 de euro în tractor, în sculele necesare, când se strică, n-are treabă. El vine și spune că vrea 15 la sută. Am încercat să le ofer emigranților un salariu de 2.000 de lei pe lună și n-a mers. Preferă să tragă la bălegar pe 500 de euro în alte țări.

R.F.: Chiar și cu sprijin guvernamental, tot n-am văzut prea multe tomate românești în toate supermarketurile, chiar și în vârf de sezon. În cazul dumneavoastră, unde vă putem găsi, ținând cont de faptul că, deocamdată, statul nu vă sprijină? Ajungeți cu usturoiul de Copălău și în piețele bucureștene?

C.B.: Noi prin piețele bucureștene nu ajungem. Nici nu avem loc în ele. Dacă mă duc într-o piață, eu merg acolo unde se vinde marfa. Pe piața bucureșteanului este greu de intrat. Sunt și la noi samsari, dar au decență în ei. La București este „pe rupere”.

R.F.: La ședința de la minister au fost prezenți retaileri sau doar importatori?

C.B.: Din câte îmi aduc aminte, la întâlnire a fost prezentă o reprezentantă a importatorilor, o doamnă blondă, de baștină chiar de pe lângă Copălău, din Sulița. Am rămas însă dezamăgit de cerințele celor pe care îi reprezenta. Aceștia vor marfa aproape pusă la raft. (...) Eu, cu cine am încheiat contract, nu mi-a cerut altceva decât 200 de tone de usturoi, iar eu am semnat documentul și le-am și livrat 40 de tone de produs. În plus, nu mă pot apuca să produc cantități mari până nu am contracte ferme, o hală de stocare, forță de muncă, utilajele necesare. Apropo, pe noi ne omoară lipsa utilajelor. În comuna Copălău, dacă am avea un set de utilaje, cel puțin o semănătoare care să-mi pună usturoiul calibrat, altfel ar sta treaba.

R.F.: Vi-o permiteți de unul singur sau este nevoie de o finanțare?

C.B.: Ne-o putem permite doar printr-un program de finanțare. Asta este și discuția. De asta am ajuns și la Ministerul Agriculturii. Chiar asta i-am spus și ministrului, să ne ofere o direcție din două: - fie ne îngropăm de tot, ne luăm gențile și plecăm, fie primim un ajutor. Pachetul acela de utilaje nu l-aș folosi numai pentru Agrocoop Copălău. Numai așa poți să-i dezvolți și pe ceilalți.

R.F.: Cât ar costa acest pachet de utilaje?

C.B.: Cred că undeva la 100.000 de euro. Vorbim de o semănătoare, o prășitoare și o mașină de recoltat. Apoi, ne-ar trebui o hală pentru depozitarea producției.

R.F.: Care este media productivității la usturoi în exploatația familiei dumneavoastră?

C.B.: Am avut ani și cu trei tone producție, cu două tone etc. În toamna lui 2016, am lăsat-o mai moale cu însămânțările, drept pentru care am obținut în iunie-iulie 2017 doar vreo 200 de kilograme, pe care le-am dat sub formă de obligații și diverse. Anul trecut însă, în toamnă, am semănat un hectar întreg. În plus, am vreo două loturi experimentale de un ar, două.

R.F.: Pentru a exemplifica, vă rugăm să ne spuneți care este media cheltuielilor cu înființarea, întreținerea și recoltarea unui hectar cu usturoi?

C.B.: O tehnologie completă de cultură, inclusiv cheltuielile cu recoltatul, poate atinge un total de 24.000 – 25.000 de lei. Asta înseamnă să-i dai usturoiului tot ce are nevoie și să obții șapte-opt tone la hectar. Este posibil ca randamentul să fie și mai mare dacă nu avem atac de boli.

În ceea ce privește cazul meu, până la ora actuală nu am cheltuit bani cu bulbii și nici cu mecanizarea, ci doar cu manopera, cu motorina și cu restul de bulbi. Toate acestea m-au costat cam 8.000 de lei pe tot hectarul (fără recoltat).

Revista Fermierului: Ne-ați mai împărtășit un „secret”, și anume acela că în anul 2018 veți recolta un usturoi mai curat. Vă așteptați la diminuări de randament?

Constantin Bălineanu: În acest sezon – toamnă 2017 - vară 2018 – nu i-am aplicat culturii mele nicio formă de tratament, ci doar un complex în toamna anului trecut și un azotat în primăvara această, fără fungicide. Și da, când produci usturoi curat, cum îi spuneți dumneavoastră, unul fără tratamente, ai diminuări de producție. Dacă recoltez în această vară patru tone de usturoi de pe acest hectar însămânțat în toamnă, consider că sunt „tare”. Mizez pe precipitații, care să-l facă mai mare.

R.F.: În calitate de viceprimar, ne puteți spune câți producători de usturoi sunt în Copălău, cu aproximație?

C.B.: Mulți, asta vă pot spune. Pentru a detalia puțin, din 4.050 de locuitori ai comunei, jumătate sunt plecați. La 1.000 de familii, cam pe fiecare curte tot găsim 10-20 de ari însămânțați cu usturoi. Alții pot avea un hectar, o jumătate de hectar, cinci ari, trei ari... Să ținem totuși cont că lumea rămasă este îmbătrânită. N-am însămânțat cu usturoi niciun ar în plus peste 90 ha.

R.F.: Cam care ar fi producția medie la hectar în Copălău?

C.B.: Aproximativ cinci tone de usturoi la hectar.

R.F.: Și cu cât se vinde usturoiul la recoltă?

C.B.: La noi, kilogramul de usturoi se vinde la un preț de 11-12 lei vrac, cu coadă cu tot. Frăncuit însă, cumpărătorul câștigă 100%. Într-adevăr, este de muncă la el. Trebuie căutat, împletit, transportat, vândut la piață.

R.F.: La un calcul simplu, asta ar însemna că, în vara aceasta, fermierii din Copălău ar urma să obțină aproximativ 450 de tone de usturoi.

C.B.: Dacă vorbim de marfa pentru piață, totalul ar fi de cam 400 de tone (50 de tone se mai strică), iar 100 de tone rămân pentru sămânță. Astfel, 300 de tone tot pleacă pe piețele din Bacău, Iași, Suceava, fiecare pe unde își are locul de valorificare.

Personal, vă pot spune că am vândut mult usturoi și prin curierat.

R.F.: Prin comenzi online?

C.B.: Am păstrat un anunț postat cu ani în urmă și oamenii continuă să mă sune. Așa cum văd lucrurile, pentru micii producători asta este soluția – livrarea pe comandă. Din ce ne dăm noi seama, cam acesta este viitorul.

R.F.: Dacă ați putea, ați vrea să vă extindeți suprafețele cultivate?

C.B.: Noi avem un italian aici, în zonă, iar din 2.000 ha suprafață agricolă a comunei, 700 sunt vândute lui. Dacă aș vrea să cumpăr un hectar de teren și să mă extind și mai mult, în prezent, nu mai am de unde. (...) Ar trebui să umblu după acte și proprietari, pentru suprafețe foarte mici.

R.F.: Să înțelegem că aveți și suprafețe de cultură mare?

C.B.: Dețin aproximativ 12 ha pe care le cultiv cu floarea-soarelui, cu grâu... fac rotație. (...) Majoritatea materiei prime produse pe zona de cultură mare este dusă în piață. (...) Am avut unde vinde, am dus și în Comcereal (...), însă tot din usturoi trăim. Aceasta este sursa de venit a comunității, în afară de cei care au plecat să muncească în străinătate.

După o carieră îndelungată şi de succes pentru VAIT AG şi NHR Agropartners, Monika Puiu a luat decizia să se bucure de perioada de post-activitate începând cu finele anului 2018, anunță compania prin intermediul unui comunicat de presă.

În acest context, împreună cu acţionaratul NHR Agropartners, în ultimul trimestru al anului 2017 a fost demarat un proces de selecţie a unei persoanei care să îi succeadă doamnei Puiu în calitatea de director general. Domnia sa va preda gradual responsabilităţile sale către Anamaria Damian în decursul anului 2018, continuând să fie o prezenţă activă pe întreaga perioadă. NHR va continua să se concentreze pe creşterea reţelei de distribuţie şi oferirea de servicii la un nivel cât mai înalt în domeniul agricol din România.

NHR Agropartners a încheiat cel de-al doilea an ca importator oficial SAME DEUTZ FAHR în România, stabilind un record istoric pentru vânzarea combinelor DEUTZ FAHR în 2017, cu mai mult de 80 de unităţi vândute în 12 luni. NHR Agropartners consideră că există încă potenţial de creştere şi având în vedere actuala structură a companiei, există motive serioase pentru a fi optimişti că potenţialul se va transforma în volum concret de vânzări în anii ce urmează.

NHR a inaugurat două noi puncte de vânzare şi service în Botoşani şi Bacău, urmărind în continuare filozofia de a se afla cât mai aproape de clienţi pentru a-i putea servi cu rapiditate. Un nou sediu se va inaugura în Giurgiu în primul trimestru al anului 2018, o construcţie nouă, ridicată în 2017, cu scopul de a îmbunătăţi serviciile oferite fermierilor din zona Giurgiu.

Viziunea companiei este construită pe creştere continuă atât în ceea ce priveşte volumul de utilaje, cât şi calitatea livrată către industria agricolă. Unul dintre promotorii principali ai viziunii de a oferi către fermieri disponibilitate şi calitate ridicată, în momentul în care aceştia se îndreaptă către NHR, este, de mai mult de 16 ani, Monika Puiu, director general NHR Agropartners. Când priveşte înapoi în cariera sa, doamna Puiu vede mai mult de 30 de ani petrecuţi în România pentru VA Intertrading, acţionarul NHR şi companie austriacă de renume.

În 1998, a făcut primul pas în domeniul agricol, pentru VAIT în activitatea de comerţ cu cereale, fiind apoi unul dintre susţinătorii principali ai ideii de a achiziţiona şi prelua New Holland România în 2001, care era la vremea aceea importatorul oficial de echipamente agricole New Holland. Astfel s-a născut NHR ca parte a grupului VAIT AG, având șapte angajaţi și un sediu principal, fără să existe o reţea de distribuţie la nivel național.

De-a lungul anilor, activitatea NHR a fost structurată sub conducerea Monikăi Puiu, atingând performanţa de a plasa marca New Holland printre liderii de piață în România pentru mulţi ani la rând. În acest moment, ţinta NHR este să realizeze vânzări-record pentru SAME DEUTZ FAHR în România. În prezent, NHR deţine o reţea de 13 filiale, peste 220 de angajaţi şi un portofoliu de mărci de top distribuite exclusiv, cum ar fi SAME DEUTZ-FAHR, JCB AGRI, Poettinger, Hardi, Bogballe, Einboeck, Gregoire, pentru a numi doar câteva dintre acestea.

În activitatea noastră, pilonii de bază îi reprezintă stabilitatea şi sustenabilitatea, încrederea în relaţiile construite, seriozitatea şi, cu certitudine, perspectiva într-un viitor bun.

„Sunt mândră să anunţ industria agricolă şi pe toţi partenerii noştri că voi preda responsabilităţile mele ca Director General NHR Agropartners, pe parcursul anului 2018, către doamna Anamaria Damian, partenera noastră de foarte mult timp. O cunosc încă din anul 2005, când a început colaborarea noastră şi mă bucur că procesul de selecţie a persoanei succesoare a condus la decizia acţionariatului NHR de a o nominaliza pe doamna Damian pentru multe motive, dar cele mai importante sunt: - Mă aflu în poziţia privilegiată de a preda o companie care este într-un proces de creştere organică, sănătoasă care oferă perspective angajaţiilor săi; - Sunt fericită pentru partenerii noştri, producători de echipamente, pentru că vor avea la conducerea NHR un partener profesionist, capabil să dezvolte relaţiile la un nivel cât mai înalt, - Sunt fericită pentru fermierii noştri, fiind sigură că abordarea NHR va continua să se caracterizeze prin flexibilitate şi găsire de soluţii practice şi viabile”, a precizat Monika Puiu.

Autoritățile brăilene subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au anunțat recent că 1.203 hectare de teren agricol au rămas neutilizate în anul agricol 2016-2017 în judeţ (doar 0,31 la sută).

Asta, în condițiile în care, oficial, la nivelul judeţului Brăila au fost înregistrate 389.907 de hectare teren agricol, din care 387.210 de hectare în sectorul privat şi 2.697 de hectare în cel de stat.

Din totalul terenului agricol existent în judeţul Brăila, 350.533 de hectare (90,53 la sută) reprezintă teren arabil, 33.151 hectare - păşuni naturale în folosinţă (8,56%), 4.287 hectare - patrimoniu viticol (1,11 procente), 687 hectare - patrimoniu pomicol (0,18 la sută), 11 hectare - arbuşti fructiferi şi 44 de hectare - alte plantaţii de pomi.

Datele statistice disponibile în prezent relevă că la nivel de județ, pentru executarea lucrărilor agricole, producătorii agricoli brăileni dispun de 2.916 tractoare pentru cultura mare şi horticultură, 2.557 de pluguri, 1.723 de grape cu discuri, 435 de combinatoare, 864 de cultivatoare; 745 de semănători păioase, 890 de semănători prăşitoare, 185 de maşini pentru împrăştiat îngrăşăminte chimice, 417 maşini erbicidat, 1.456 de remorci tractor, 617 combine, 2.638 de instalaţii de irigat.

Mai mult de 530 de companii vor fi prezente în acest an la IndAgra, eveniment care se va bucura de o participare mult mai mare decât cea de anul trecut, una pe plus cu patru procente, iar numărul de vizitatori așteptați este de peste 66.000 de vizitatori.

Totodată, noutățile prezentate în cadrul evenimentului beneficiază de o serie de discounturi cuprinse între 10% şi 50%, la serviciile, produsele și echipamentele expuse.

Târgul reprezintă cel mai important eveniment românesc cu caracter agricol, numărul mare de expozanți, ofertele acestora şi activitățile conexe din cadrul lui demonstrând potenţialul și capacitatea producătorilor şi distribuitorilor din domeniu, români şi străini, de a aduce pe piaţă produse şi echipamente moderne, în scopul de a crește performanţele și profitul în: cultura legumelor, fructelor şi seminţelor, creşterea animalelor, viticultură şi vinificaţie.

IndAgra 2017 are loc între 25 și 29 octombrie şi readuce în centrul atenţiei noutăţile privind produsele, serviciile, tehnica şi tehnologia celui mai activ domeniu al economiei româneşti, cel agricol.

Evenimentul este conceput și organizat de eveniment organizat de Romexpo împreuna cu Camerele de Comert si Industrie din România (CCIR) și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

La IndAgra 2017 vor expune peste 530 de companii din 24 de ţări, evenimentul înregistrând astfel o creştere cu peste 4% a numărului de firme înscrise, faţă de 2016. Ţările care şi-au anunţat prezenţa la cel mai mare târg agricol din ţară sunt cele recunoscute pentru puterea deţinută pe pieţele agrare mondiale: Austria, Belgia, Bulgaria, China, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria.

Se remarcă participările oficiale și de grup din: Franţa, Turcia, Grecia, Olanda, state cu notorietate crescută în ceea ce priveşte produsele şi tehnologiile din domeniul agrar.

Domeniul agrar cel mai bine reprezentat şi în acest an este cel al maşinilor şi echipamentelor agricole, cele mai mari suprafeţe fiind închiriate de către firme producătoare şi importatoare de asemenea produse, printre care: AGRI ALIANTA, GENERAL LEASING, FARM TECH, IRUM, MASCHIO-GASPARDO ROMANIA, TEHNOFAVORIT, AGRO-VARRO, TITAN MACHINERY, MADARA AGRO, BELARUS TRACTOR, WYLZE LOGISTIK, INTEGRA AGRO.

Sectorul de îngrăşăminte, material săditor şi seminţe va fi reprezentat la IndAgra 2017 de firme renumite, cum ar fi: AMIA INTERNATIONAL, ECOPLANT, GHESAF TRADE, HOLLAND FARMING AGRO, KLASTORF IMPEX, MARCOSER, MORAMI, SYNGENTA AGRO, UNIVERSAL IMPEXSEM COMPANY, ROMCHIM PROTECT.

De la IndAgra 2017 nu vor lipsi nici cele mai noi şi performante sisteme de irigaţie şi de fertirigat. Dintre firmele înscrise până în prezent, pe acest segment, fac parte: AGRO KIT SOLARII, GREEN GARDEN, IRIDEX GROUP PLASTIC, MANTZARIS INTERNATIONAL, NETAFIM ROMANIA, NAANDANJAIN IRRIGATION PROJECTS, VALROM INDUSTRIE, AGROCONCEPT, SERE TRANSILVANIA.

Echipamentele pentru viticultură ocupă un loc important şi la ediţia din acest an a târgului, astfel că nu vor lipsi companii precum: EXPERTAGRO TRADING, MOLLIFICIO BORTOLUSSI,
DA BACCO, MORISSON-COUDERC SARL PEPINIERES VITICOLES, VIVAI COOPERATIVI RAUSCEDO.

Zootehnia va fi şi în 2017 unul dintre punctele de interes ridicat la IndAgra. Astfel la Salonul de Zootehnie şi-au anunţat deja prezenţa companii de renume din ţară şi internaţionale, precum: BIG DUTCHMAN INTERNATIONAL GMBH, CARGIL NUTRITIE ANIMALA, HOG SLAT, JAVIER CAMARA EST EUROPE, POULTEC N.V., RIVA, ROTA GUIDO, AGROLAND BUSINESS SYSTEM, HOLLAND DAIRY HOUSE.

Programul de vizitare – IndAgra 2017: 25-28 octombrie (miercuri - sâmbătă), între orele 10.00 şi 18.00 și 29 octombrie (duminică), între orele 10.00 şi 16.00.

Intrarea la IndAgra se va face pe baza biletelor în valoare de 20 de lei. Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate beneficiază de intrare gratuită. Biletele pot fi achiziţionate şi online, accesând platforma de vânzare bilete, cu link-ul: http://romexpo.ro/bilete/ro/home

Accesul vizitatorilor se va face atât pietonal, prin porțile A, B, C și D, cu intrare dinspre Piața Presei Libere, Bulevardul Expoziției și Strada Parcului, cât și auto, prin porțile B, C și D, cu intrare dinspre Bulevardul Expoziției și Strada Parcului. Tarif acces parcare 3 lei/oră.

Alte informatii despre eveniment pot fi obtinute prin intermediul site-ului: www.indagra.ro și la e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Concomitent cu IndAgra, în Centrul Expoziţional Romexpo se vor defăşura alte două evenimente cu participare internaţională, foarte cunoscute publicul larg şi celui de specialitate:
INDAGRA FOOD & CARNEXPO (www.indagra-food.ro) – Târg internaţional pentru industria alimentară și EXPO DRINK & WINE (www.targdevinuri.ro) - Târgul de vinuri, băuturi alcoolice şi non-alcoolice.

În cadrul evenimentului Agronomic Design care a avut loc în câmp, într-o fermă din localitatea Ulmeni, George Stanson, business manager Case IH&Steyr pentru România, Bulgaria, Serbia și Croaţia, a povestit  cum un fermier român a considerat un dar dumnezeiesc posibilitatea de a recolta floarea-soarelui rămasă peste an într-o tarla plină cu bălți.

Chiar și la o viteză de 4 km/h, producătorul agricol a recunoscut că niciun alt utilaj n-ar fi făcut față condițiilor date și... și-a făcut chiar și cruce, spunând că asta înseamnă un „dar dumnezeiesc”.

Într-un interviu acordat Revistei Fermierului, Stanson a mai spus că piața utilajelor își revine după o perioadă dificilă, inclusiv în Franța și în Germania.

Că lucrurile merg bine reiese inclusiv din declarațiile oficialului Case IH&Steyr, potrivit căruia fabricile din Vest au ajuns să angajeze încă un schimb pentru montaje.

Revista Fermierului: Domnule George Stanson, cum se vede piața utilajelor din România de la nivelul de top management al companiei pe care o reprezentați?

George Stanson: 2017 este cel mai bun an de când pot cuantifica eu piața – de 10 ani. (...) Tendința de creștere este de 20-25 de procente.

R.F.: Care a fost cel mai căutat produs comercializat de Titan Machinery?

G.S.: În momentul în care am preluat zona, producătorul agricol român făcea trecerea de la tractorul Universal 650 la alte produse cu vreo 30 de cai-putere mai mult – 85-105 CP. Ulterior, după vreo cinci ani, fermierul autohton (n.r. - și/sau prestator de servicii) a început să se gândească la utilaje de 150 CP și să schimbe și tehnologia din spate pentru ca, în prezent, probabil, achizițiile lor să se încadreze în intervalul 160 CP - 200 CP. Sunt foarte multe tractoare în această plajă de 160-200 CP pentru că au început să facă calcule, să conștientizeze că (...) un metru în plus în spate, la implemente, cere mai mulți cai-putere.

R.F.: Se observă ușor că fermierii români se gândesc inclusiv la tractoare șenilate, de mare putere.

G.S.: Acest segment de piață se dezvoltă mult. Noi ne-am gândit la utilaje șenilate încă de acum 30 de ani. Am tot investit și, în momentul de față, cred că de la o pondere de 20 la sută în piață (sau 15%, cât era acum patru-cinci ani), ne ducem, în Balcani în special, către 30 de procente. Vorbim de tractoare de peste 350-400 CP. Foarte mulți fac trecerea de la roți la șenile la peste 400 CP, din motive complet obiective.

Noi am recoltat la Râmnicu Sărat în ferma unui producător căruia îi rămăsese peste iarnă pe tarla cultură de floarea-soarelui, chiar în orezărie. Era baltă, însă utilajul șenilat avea capacitatea să recolteze cu 4 km/h. Producătorul agricol și-a făcut cruce și ne-a spus că pentru el 4 km/h înseamnă dar dumnezeiesc, pentru că altfel nu ar fi putut recolta cu nimic altceva.

R.F.: Știm că înainte de evenimentul care a avut loc la Ulmeni, în 22 iunie 2017, în Bulgaria a avut loc un altul, tot pentru prezentarea utilajelor din portofoliu. S-a reușit recoltarea la orz și acolo?

G.S.: Ulmeni a reprezentat o a doua locație de prezentare. Am început la Burgas, în Bulgaria, în săptămâna 12-18 iunie a.c., dar n-am putut recolta din cauză că orzul era încă verde; bulgarii erau cu trei săptămâni întărziați la acea vreme. Au preconizat ei cumva data de 15 iunie, dar până la 1 iulie-7 iulie nu se putea face nimic; umiditatea este ridicată acolo. A plouat în perioada premergătoare evenimentului, chiar și 40-50 de litri pe metrul pătrat, în aproximativ o săptămână, și cultura n-a apucat încă să se dezvolte. Era o cultură de orz puțin mai frumoasă decât cea de la Ulmeni – puțin peste opt tone la hectar estimări – care pentru orz este ceva fantastic, dar bobul era șiștav; în stadiu lapte-ceară. După toate calculele, între 14 și 20 de zile, cam atunci se va intra la recoltat.

R.F.: La Burgas au venit fermieri și din România?

G.S.: Nu. Am gândit conceptul în felul următor: ca să nu plimbăm toată caravana la sârbi, la bulgari, la cehi și la unguri, am adus cehii, slovacii și ungurii în Bulgaria și pe sârbi și croați i-am adus la Timișoara, în zilele de 6-7 iulie. Am avut evenimente la Corabia 2-3 iulie, iar pe 6-7 iulie am avut la Timișoara.

R.F.: Când spuneți că îi merge bine companiei la care lucrați, asta înseamnă că businessul se dezvoltă inclusiv la nivel global?

G.S.: Liniile de producție sunt sufocate, trebuie să mai angajăm câte un schimb. (...) În Austria ne este ușor, pentru că suntem într-o zonă foarte bine orientată din punctul de vedere al oamenilor cu spirit de asamblare. BMW produce la noi, la Steyr; au linie de producție. Cei de la SKF, cu rulmenții, iarăși sunt oameni cu istoric. Asta, în timp ce în Italia sau în Belgia este foarte greu să găsești forță de muncă. În Austria, marea majoritate a băieților care lucrează pe linie, foarte tineri, sunt fermieri de weekend. Nu voi spune că sunt mai de calitate tractoarele pe care le facem în SUA sau în altă parte, însă acei oameni, când își produc un tractor, pun foarte mult suflet, pentru că se gândesc că-l cumpără chiar ei sau membri ai familiilor lor.

R.F.: Asta înseamnă creșteri ale vânzărilor. Inclusiv în țări cu probleme de producție la cereale, cum este și cazul Franței?

G.S.: Da. Și Europa de Vest și-a revenit. Comparativ cu dezastrul de anul trecut, Franța și Germania sunt pe creștere. Franța, spre exemplu, ajungea la un nivel de 40 la sută creștere negativă în 2016, comparativ cu 2015 (...), ca număr de unități. Creșterea de anul acesta poate fi pusă și pe seama schimbării politice – se pare că Emmanuel Macron este foarte apropiat de agricultură. (...) Atât Franța, cât și Germania – piețe majore, piețe de 18.000 de bucăți pe an, respectiv 22.000-24.000 de bucăți pe an – își revin în 2017. Nu vor reveni la nivelul anului 2015, dar nivelul este în creștere.

R.F.: Se știe că nu vânzarea este totul, ci și asigurarea unui service eficient pot-vânzare. Cum stați cu stocurile de piese?

G.S.: Ultimii cinci ani au fost o perioadă dureroasă cu stocul specific de piese. Este foarte greu în momentul în care ai doar 200 de combine pe piață să-ți dai seama de un necesar exact, însă când ajungi la 500-800 de combine într-o piață nu te mai poți juca. În timp, am evaluat însă nevoia minimiă de piese. Și pentru a susține cele spune, pot afirma că am făcut o cascadorie fantastică pentru un client imens de lângă granița cu Moldova, la Huși – 5.000 – 6.000 ha. I-am livrat combina și (...), ca o paranteză, în doi ani, din 200 de combine, a fost prima problemă de motor, în prima sută de ore de funcționare; pur și simplu, s-a întâmplat. Fermierul abia ce intrase cu ea în grâu. Ne-a sunat la ora 11, într-o zi de vineri, am dat jos un motor nou de pe o combină situată la Ruse, l-am trimis pe fast courier și la ora 11, a doua zi, i-am montat motorul nou; ne-am luat înapoi motorul stricat, a fost problema noastră. Fermierul n-a așteptat mai mult de 24 de ore pentru a intra din nou în lan; a zis că așa ceva nu i s-a întâmplat niciodată.

Administratorul fermei băcăuane I.I. Iosif Bejan din Parincea, Bacău, ajuns agricultor datorită sutelor de mii de euro câștigate prin muncă asiduă în sectorul de construcții din străinătate, este de părere că asocierea din agricultura românească va ajunge la nivelul mult-așteptat doar după întoarcerea celor circa patru milioane de emigranți, oameni care vin cu un alt tip de mentalitate de peste hotare.

„Eu zic că lucrurile se vor schimba mult atunci când se vor întoarce cele aproximativ patru milioane de emigranți români. Dintre ei sunt mulți cei care ar putea face ceva. Vin cu o altă mentalitate, cu o altă gândire”, a afirmat producătorul agricol.

El recunoaște că a ajuns în sectorul agribusiness românesc pentru simplul fapt că a crescut la țară, dar în special datorită banilor încasați în cei 13 ani petrecuți pe șantiere din țară și din străinătate. De asemenea, Bejan confirmă faptul că munca de agricultor i-a fost facilitată și de cunoștințele dobândite în liceul agricol și se plânge, printre altele, de lipsa angajaților bine pregătiți, de lipsa de loialitate a acestora, dar și de lipsa predictibilității legislativ-economice.

„Cam 300.000 de euro (...) am cheltuit la întoarcerea în țară. (...) Inițial, am avut 350 ha de teren în lucru, după care am renunțat la 100 de hectare pentru că nu erau productive. Nu-mi mai ajungeau nici utilajele: trebuia să achiziționez altele, alți bani adică. Oricum, și la 250 ha, investiția în utilaje a fost de aproximativ 500.000 de euro. Nici eu n-am fost agricultor. Am lucrat pe șantier de la 17 ani până la 30 de ani. Am crescut însă la țară. Am făcut liceul agricol înainte. N-am lucrat în agricultură pentru că a venit Revoluția, s-a terminat tot, fiecare a plecat unde a putut, iar sectorul a ajuns la pământ. Când am luat 200 ha prima dată era tot pârloagă, nu era lucrat”, a afirmat Iosif Bejan.

Într-un interviu acordat Revistei Fermierului, Iosif Bejan a mărturisit că se așteaptă de la guvernanții români să-și respecte promisiunile, astfel încât proiecțiile de business să nu fie date peste cap de la an la an.

„Guvernanții ar trebui să dea ceea ce promit, nu în plus. Spre exemplu, vreau să investesc într-un tractor. Îmi fac un plan că iau banii de pe sfeclă și de pe soia. Când colo, mă trezesc că la soia încasez mai puțin cu 100 de euro, iar la sfeclă, cu 200 de euro. Ei, eu am avut 36 de hectare, înmulțut cu 200 euro pierdere, asta înseamnă 7.200 de euro; o rată la un utilaj. Nu este puțin”, se plânge Bejan de lipsa de predictibilitate și de promisiunile nerespectate.

Revista Fermierului: Domnule Bejan, în prezent, care este structura de cultură a fermei pe care o conduceți?

Iosif Bejan: 250 ha cultivate cu cereale și plante tehnice, din care doar două hectare în proprietate. În toamnă am însămânțat în mare parte grâu și rapiță, însă rapița am întors-o toată. Și asta din cauză că, în toamnă, nu a fost ploaie suficientă și nu a răsărit. De asemenea, nu am avut un utilaj bun cu care să însămânțez, motiv pentru care plantele nu au răsărit. Am semănat și porumb, floarea-soarelui, soia, mazăre.

R.F.: Ați cultivat soia pentru plata cuplată pe produs, dar și pentru restul subvențiilor, corect?

I.B.: Am însămânțat soia pentru a beneficia atât de banii de pe plata cuplată, cât și pentru sumele destinate ZIE. Din punct de vedere al cuantumului, anul trecut s-au plătit la soia 210 euro, în condițiile unei producții minime de 1.400 de kilograme boabe la hectar. Obligativitatea constă în livrarea mărfii cu contract de vânzare-cumpărare către un procesator. Aici am întâmpinat însă probleme.

R.F.: Ce fel de probleme, mai exact? Mai sunt procesatori de soia pe piață, în adevăratul sens al cuvântului?

I.B.: Nu prea mai sunt. Cei care achiziționează soia boabe de la fermieri, traderii, fac tot felul de învârteli. Se bazează doar niște documente care atestă că sunt și procesatori, însă doar atât, astfel încât fermierii să poată beneficia de plata cuplată. Fără plată cuplată, soia nu este rentabilă, mai ales la noi în zona Bacăului, unde nu avem irigații; dacă faci producție de două tone la hectar ești campion! Cu două tone producție, nu se recuperează nici măcar investiția la hectar. Venind plata cuplată – circa 200 de euro – plus SAPS și toate celelalte se compensează și există chiar și un profit. În plus, soia fixează în mod natural azotul în sol, mai exact în jur de 80 kg la hectar.

R.F.: Pe ce soi ați mizat la soia? Dar la porumb? În cazul grâului, ați achiziționat genetică românească sau străină?

I.B.: În cazul soiei am însămânțat Pioneer M10. Porumb am avut de la Syngenta. Grâul nu a fost românesc. Am semănat două soiuri comercializate de Brise, și anume Arezzo și Accroc. Ei au venit cu semințele, cu tot ceea ce înseamnă pesticide, îngrășăminte, pachete tehnologice pentru grâu, iar plata a fost în cereale, la recoltat. Am mers pe acest sistem cu plata în cereale pentru că ni s-a oferit un preț bun la grâu – 700 lei pe tonă, ridicat din câmp. Am semnat așa în condițiile în care, în prezent, materia-primă de acest tip se vinde la un preț de 54 de bani kilogramul. Și am înțeles că speranțe de creștere nu mai sunt. Dimpotrivă.

R.F.: Cu toate acestea, temerile privind posibila scădere a recoltei de grâu din Franța ridică prețurile futures pe bursa Euronext. Revista Fermierului chiar a scris recent despre acest aspect.

I.B.: A crescut prețul grâului, dar puțin. Era la un moment dat 54 de bani kilogramul, iar acum este la un nivel de 60 de bani/kg. Cel puțin la noi în zonă, grâul nu este o cultură profitabilă. Punem mai mult floarea-soarelui și rapiță, culturi care aduc bani. Pe lângă soia, de anul acesta am însămânțat și mazăre, cultură care și ea adaugă azot în sol și se încadrează în culturile aprobate pentru ZIE. Mazărea furajeră are un potențial de producție bun în zona noastră, mai exact de 3-5 tone la hectar. Dacă respecți tehnologia, iar prețul este bun, ajungi să încasezi undeva aproape de 90 de bani pe kilogram. Totul în condițiile în care investiția se situează undeva la 1.600-1.800 lei la hectar, pe an agricol. Producția de mazăre furajeră, în zona în care lucrez eu terenul, este de 4.000 de kilograme în medie, nivel profitabil pentru noi.

R.F.: Pe ce utilaje ați mizat până în prezent? Sunt oferte peste oferte și o multitudine de comercianți la noi în țară. Vi le puteți permite?

I.B.: Problema este toate utilajele sunt scumpe pentru noi, mai ales pentru cei cu suprafețe mici. Dacă nu prestezi servicii și pentru alții, nu se prea mai justifică investiția. Însă, nici de prestat nu prea mai ai pe unde. Toată lumea și-a cam luat câte ceva. Finanțările se dau, dar pe perioade prea scurte. În cinci-șase ani să returnezi 200.000 de euro înapoi este cam greu. Mi s-a spus nu o dată: „De ce îți iei tu utilaj de 200.000 de euro?”. Simplu – pentru că mai ieftin nu găsim. Mai ieftine sunt hârburile cu care, la o suprafață de 200 ha, când mergi la recoltat nu te poți încumeta. Nu poți merge la recoltat cu o combină de 1000 CP; nu face față.

R.F.: Cum ați făcut rost de bani pentru investiția în exploatația pe care o dețineți?

I.B.: Am fost în străinătate și am muncit pe brânci. În afară nu se făceau bani din agricultură, ci din construcții, în cazul imigranților. Am avut un serviciu bun. Apoi, am reușit să-mi fac documentele și să-mi fac o mică firmă. Am activat în regim propriu. Am câștigat bani cu care am venit și, într-un an, doi, pe toți i-am „băgat” în pământ.

R.F.: Cu ce sumă v-ați întors mai exact?

I.B.: Cam 300.000 de euro pe care i-am cheltuit la întoarcerea în țară. În plus, ulterior, alte leasinguri. Am avut 350 ha de teren în lucru, după care am renunțat la 100 de hectare pentru că nu erau productive. Nu-mi mai ajungeau nici utilajele: trebuia să achiziționez altele, alți bani etc. Și la 250 ha lucrate, investiția în utilaje este de aproximativ 500.000 de euro.

Să știți, eu nici n-am fost agricultor! Am lucrat pe șantier de la 17 ani până la 30 de ani. Am crescut însă la țară. Am făcut liceul agricol înainte. N-am lucrat în agricultură pentru că a venit Revoluția, s-a terminat tot, fiecare a plecat unde a putut, iar sectorul a ajuns la pământ. Când am luat 200 ha prima dată era tot pârloagă, nu era lucrat.

R.F.: Cele 250 ha pe care le lucrați în prezent sunt suprafețe comasate?

I.B.: Toată suprafața de care vorbiți este împărțită în 30 de parcele! Asta înseamnă contracte de arendă cu aproximativ 200 de persoane. Acum, APIA nu mai cere contracte de arendă, ci doar adeverința de la Primărie, cu lista proprietarilor. La Primărie ducem contractele de arendă, ele sunt centralizate și înregistrate. La APIA mergem doar cu centralizatorul și adeverința de la rolul agricol. În anii trecuți însă, înșiram la APIA toate actele; de pomană.

De ce au tăiat din subvenție?

Revista Fermierului: Apropo de APIA, s-a văzut o ușoară îmbunătățire în lucrul cu fermierii. Cel puțin în ultimul an așa se observă. S-au dat și banii mai devreme...

Iosif Bejan: Cu siguranță, totul a fost o chestie de imagine. S-au dat banii mai devreme. Pentru noi a fost OK că s-au dat aceste sume la timp. Însă, nu se știe cum se vor mai da următorii bani. (...) Au acordat la timp subvenția, dar de ce au tăiat din ea? Am avut sfeclă de zahăr anul trecut și promisiunea a fost de circa 800 de euro la hectar subvenție; am primit doar 610 euro plată cuplată.

R.F.: Care a fost explicația? Au fost prea mulți producători de sfeclă?

I.B.: Da. Însă, la calculul inițial, suprafața se încadra la nivel de țară la 800 și ceva de euro. Ni s-au dat doar 610 euro. Restul? Sunt bani mulți pentru noi...

R.F.: Asta în condițiile unor costuri de cât anume la hectar în cazul sfeclei?

I.B.: Costurile la hectar cu sfecla de zahăr sunt de 7.000 de lei; de la 6.000 de lei investiție la hectar poți spune că produci sfeclă. Fără irigații, fără nimic, pe câmpurile de la mine din zonă, am reușit să obțin totuși 48 de tone de sfeclă de zahăr pe hectarla plată, livrabile la fabrica de zahăr Agrana Roman. Chiar dacă prodcătorul de zahăr ridică marfa din câmp, totul este conta cost pentru fermier. Procesatorul trimite o mașină de recoltat direct din pământ, forță de muncă și utilaj pentru încărcat și, astfel, se ajunge la 10 bani kilogramul de sfeclă, la 48 de tone media la hectar, adică la 4.800 de lei în cazul meu. Ce facem cu restul, până la 7.000 de lei? Toată subvenția mea s-a dus către această cultură... Eu speram să-mi rămână ceva din subsidia pe suprafețele cu sfeclă. Din 800 de euro la hectar, pus SAPS, plus, plus... M-am gândit că la aproape 1.000 de euro subvenție la hectar cheltui 500-600 cu terenurile și cultura... Nu mi-a mai rămas nimic.

R.F.: Din ce vă rămâne cel mai mult ca profit? De asemenea, care este „cultura-regină” în exploatația dumneavoastră și de unde ați achiziționat genetica pentru ea?

I.B.: Sunt două culturi importante în cazul meu: floarea-soarelui și rapița. Semăn trei—patru hibrizi de la trei-patru firme diferite. Nu e vorba de risc, însă mă cunosc cu toți distribuitorii și promotorii și iau de pe la fiecare. În prezent, cea mai mare pondere din suprafața pe care o dețin este reprezentată de cultura florii-soarelui; vorbim de circa 100 ha. Rapiță am avut însămânțate 90 ha, însă, așa cum am menționat anterior, am fost nevoit s-o întorc pe toată. Am mărit astfel suprafața cultivată cu floarea-soarelui, ca urmare a faptului că am întors toată rapița. Dacă era rapiță, floarea-soarelui aș fi avut doar 20-30 ha în acest an; pentru rotație nu mai aveam unde să însămânțez.

R.F.: La dumneavoastră în zonă se mai vinde teren arabil?

I.B.: Nu se mai vinde teren. În prezent, am semnate aproape 200 de contracte de arendă pentru 250 ha. Proprietarii din zona mea au teren puțin. În zona în care muncesc eu sunt proprietari care au și câte 10 ari într-o tarla. Astfel de proprietari se gândesc că iau puțin pe suprafețe așa mici și se spun că este mai bine să vină an de an și să ridice arenda (vreo doi saci de grâu) decât să vândă terenul. La noi nu sunt proprietari cu suprafețe de 5-10 hectare.

R.F.: Cam cu cât merge la vânzare hectarul de teren pe la dumneavoastră prin zonă? Asta în cazul în care proprietarii se decid să vândă...

I.B.: Vorbim de o sumă de până la 2.000 de euro, 10.000 de lei să spunem. Și nici nu merită mai mult. Acele 10.000 de lei nu le scot nici în 15 ani de lucrat acel pământ, ca și profit.

R.F.: Ați încercat să depuneți proiecte pe fonduri ENPARD sau FEADR?

I.B.: Am întocmit un proiect în 2008, când au demarat plățile pe fonduri FEADR. Am avut noroc că a fost prima sesiune. Am luat atunci 90.000 de euro pentru utilaje (tractor John Deere, iar plugul și utilaje de pregătit solul de la Kuhn). Ulterior, nu am mai reușit. Nici n-am mai încercat, văzând că am un vecin și coleg de breaslă care se chinuie de vreo doi-trei ani și nu prinde nimic. Asta în condițiile în care omul este proprietar pe 150 ha!

R.F.: Știm că ați mai interacționat cu presa de specialitate și v-ați plâns că mesajul a fost trunchiat. Ce mesaj și cui vreți să transmiteți? Noi vă stăm la dispoziție...

I.B.: Cui vrem noi să transmitem mesaje nu ne aud. Am fost și la mitinguri la București de atâtea ori... (...) Guvernanții ar trebui să dea ceea ce promit! Spre exemplu, vreau să investesc într-un tractor. Îmi fac un plan că iau banii de pe urma comercializării sfeclei și soiei. Când colo, mă trezesc că la soia încasez mai puțin cu 100 de euro, iar la sfeclă cu 200 de euro. Ei, eu am avut 36 de hectare, înmulțut cu 200 euro pierdere, asta înseamnă 7.200 de euro; o rată la un utilaj. Nu este puțin.

Apoi, banii pe motorină vin târziu. Anul trecut, ne-au dat un leu șaizeci și ceva de bani, în timp ce anul acesta puțin peste 1,40 lei. De ce e mai mică subsidia? Se taie mereu. Nu cerșim, nu cerem în plus. Să ni se dea ceea ce s-a promis și să se încerce să se ajungă la nivelul subvențiilor din afară. Cum poți fi competitiv pe piața comună? Prețul grâului se face la Bursa din Paris sau Londra. Fermierul de acolo are 1.000 de euro subvenție la hectar, în timp ce noi avem 150 de euro și vindem grâul la fel, cu același preț.

Personal, mă întreb încontinuu de ce nu se implementează și la noi programele bune din străinătate? În săptămâna 12-18 iunie 2017 am vizitat Polonia; e ceva de vis, e schimbată total. Ei au accesat aproape toți banii pe dezvoltare rurală, iar la noi se pun doar piedici, noi nouă, ca să nu luăm banii. Eu zic că cineva are interes în acest sens.

Mesajul mai este că nu suntem lăsați să facem treabă. Nu vrem mereu controale, piedici. Pe lângă APIA, avem controale de la Finanțe, Garda de Mediu, Arme și Muniții (erbicide, azotoase etc.). Toți vin, te caută și automat îți găsesc ceva. Până la urmă, cele 250 ha sunt lucrate doar de mine. Am doar un angajat care face pază și manipulare. Nu-mi convine și n-ai om pregătit să-i dai utilajul de 100.000 – 150.000 de euro pe mână.

R.F.: Totuși, marii producători de utilaje școlesc operatorii...

I.B.: Îi școlesc și apoi îți pleacă din fermă. Găsesc pe moment oferte mai bune. Poate de la mine primesc 2.000 de lei, însă vecinul le poate propune un salariu de 2.500 de lei, numai ca să plece de la tine. (...) Ne „ardem” unul pe celălalt. Mâncătoria aceasta este peste tot la noi în țară. Asta este mentalitatea noastră și nu ne vom schimba. Nu suntem educați să colaborăm unul cu celălalt.

R.F.: Ați încercat vreo formă de asociere în zona dumneavoastră?

I.B.: Nu. Pe vremea când se discuta mult de grupurile de producători, când se dădeau bani pentru depozitare, cu finanțare 75-90 la sută, am încercat împreună cu un vecin să-i convingem și pe alții. Mulți dintre aceștia sunt însă în vârstă, rămași cu ideea CAP-ului în cap și n-a mers. (...) Eu zic că lucrurile se vor schimba mult atunci când se vor întoarce cele aproximativ patru milioane de imigranți români. Dintre ei sunt mulți cei care ar putea face ceva. Vin cu o altă mentalitate, cu o altă gândire. Aceștia știu ce înseamnă progam, corectitudine. Acolo, dacă n-ai de muncă, ești dat afară din casă. Aici se profită. Angajații nu stau la tine, pleacă la celălalt, dacă nu-i lași să bea, spre exemplu. Asta-i marea problemă la noi, la țară.

În condițiile în care, an de an, vizitatorii Agromalim se așteaptă la noutăți din partea expozanților, lucruri „mai bune și mai frumoase”, și în 2016, NHR Agropartners a venit cu un element de noutate, și anume promovarea utilajelor daneze DALBO, a spus Monika Puiu, managing director, NHR Agropartners.

Pe lângă asta, cei care au călcat pragul târgului, au putut vedea gama nouă a Deutz Fahr, utilaje care vor fi comercializate și în 2017, a adăugat ea. În plus, șefa NHR Agropartners recomandă achiziția de utilaje noi în detrimentul celor la mâna a II-a, provenite din Occident și de care fermierii de acolo nu mai au nevoie.

„Noi am venit la Agromalim 2016 cu gama nouă Deutz Fahr ce va fi și anul viitor, ce avem deja pe stoc. Mai avem nou un utilaj din Danemarca pe care îl promovăm în România din anul acesta: DALBO. Fiecare furnizor încearcă în fiecare an să facă ceva mai bun, mai frumos, mai nou; așa încercăm și noi”, a spus Puiu în deschiderea târgului arădean. „Eu zic că nu mai merită să fie achiziționat un utilaj de mâna a II-a dacă dezvoltarea fermei necesită un utilaj nou, cu finanțare pe mai mulți ani (maximum șapte) și al cărui avans este mic; dobânzi avantajoase. Vorbim de o investiție în utilaje noi, mai performante, cu garanție. Eu sper că nu se termină, dar se reduce achiziția de utilaje la mâna a II-a din Occident de care fermierii de acolo nu mai au nevoie. Ideea conform căreia vor face treabă bună și aici, eu nu cred în ea. Ce nu mai este bun pentru ei, nici pentru noi nu mai este bun”.

Monika Puiu a mai afirmat că, în vestul țării, cantitatea de apă în sol a fost mai mare, drept pentru care fermierii de acolo au avut un apetit mai mare pentru investiții. Chiar și așa, campania de extindere a NHR Agropartners este atât către vestul României, dar și către sud și est.

„Ce observ aici – a plouat destul de bine, fermierii stau mult mai bine decât în sud sau în est, pofta de investiții este mai mare, iar noi ne extindem în ambele direcții. În ceea ce privește fermierii mari mereu am fost orientați, dar în zonă sunt și fermieri mai mici pentru care avem oferte bune și de finanțare și care au început să investească în utilaje noi”, a punctat oficialul NHR. „I-am căutat activ pe foștii clienți Deutz Fahr, care n-au prioritizat înainte sistemul de post-vânzare. Noi vrem să avem grijă de ei. Avem piese pe stoc, avem oameni în service. I-am vizitat nu demult pe fermierii cu care am lucrat înainte și nu doar personal. Pentru fermieri contează service-ul. În ultima vreme am vizitat producători agricoli și de nivel mic, și de nivel mare, care au cumpărat Deutz Fahr înainte, să văd cum s-au descurcat, ce probleme eu și dacă sunt mulțumiți”.

Nicolae Cioranu, Romovis: „Spațiu de expunere dublu față de cel de anul trecut”

Prezent și el la eveniment, președintele Romovis, Nicolae Cioranu, a spus despre organizatorii Agromalim că au fost mult mai generoși cu spațiile alocate crescătorilor de animale. El a precizat că acesta s-a dublat față de ediția din 2015 a târgului.

„Anul acesta am avut un spațiu de expunere aproape dublu față de cel de anul trecut. Chiar dacă situația din teritoriu este cu semn de întrebare, iar aici mă refer la prețurile din piață și la fenomenele de secetă de care se lovesc fermierii în țara noastră, pe noi, aici, în zonă, ne-a ferit Dumnezeu anul acesta. Mai bine de așa nu se putea. Camera de Comerț din Arad are o slăbiciune aparte pentru agricultori și face eforturi din an ce trec tot mai mari.

În marea loc majoritate, animalele care au fost expuse aparțin crescătorilor din județ care fac Controlul Oficial al Producțiilor (COP). L-am avut invitat și pe Pau Ioan din Caraș Severin, cu rasa Țurcană din varietatea Rațcă și, bineînțeles, am avut și rase din import, cum sunt cele de lapte – Lacaune, de carne – Cap Negru German și Țurcana de care greu ne despărțim, cu toate că situația ne forțează aproape”, a conchis crescătorul de ovine.

Noutate Romvac 2016 – Prodigest – biostimulator pentru iepuri, porumbei și păsări de curte

Pe lângă șamponul pentru cabaline, Romvac a venit anul acesta la Agromalim cu o altă noutate, și anume biostimulatorul Prodigest.

„Anul acesta avem gama noastră pentru animalele de fermă pentru păsări, pentru cabaline. Avem ca și noutate produsul Prodigest care este un biostimulator pentru iepuri, pentru porumbei, pentru păsările de curte și avem și șamponul pentru cabaline, o nouate anul acesta, atât pentru pelaj închis, cât și pentru pelaj deschis”, a precizat dr. Gabriela Băncilă, reprezentant Romvac. „În plus, suntem prezenți aici cu vaccinurile noastre – Pestiholvac Forte, dar și cu Avipestisota care se folosește la pui micuți, în special în perioada de primăvară. Acum, recomandăm Pestiholvac Forte la păsări și Agalaxin Forte pentru ovine-caprine”.

Agromalim 2016: „O expoziție de animale mai bogată față de edițiile precendente atât ca și număr de animale expuse, cât și ca și specii și rase”

Directorul de program Agromalim - Expo Arad Internaţional, Cimi Enache, a declarat pentru Revista Fermierului că ediția din 2016 a Agromalim s-a bucurat de o multitudine de noutăți atât din punct de vedere organizațional și ca spații de expunere, dar și în ceea ce privește noutățile prezentate de participanți.

În ceea ce privește sectorul zoootehnic, Agromalim 2016 s-a bucurat, ca de obicei, de sprijinul ANZ și OJZ Arad. Cele două entități, alături de organizațiile de crescători, au realizat o expoziție cu un număr mult mai mare de animale față de anii anteriori, dar și din punct de vedere al speciilor și raselor.

Mai mult, suprafața expozițională a crescut. În 2016, Agromalim a beneficiat de 30.000 de metri pătrați pe care au fost expuse mașini și utilaje agricole, iar suprafața destinată expunerii animalelor s-a dublat.

„I-am avut și în acest an alături de noi pe cei de la ANZ și OJZ Arad care, împreună cu asociațiile de crescători, au fost cei care ne-au sprijinit să organizăm o expoziție de animale mai bogată față de edițiile precendente atât ca și număr de animale expuse, cât și ca și specii și rase pe care le-au prezentat crescătorii”, a afirmat Cimi Enache. „Anul acesta, suprafața expozițională a crescut, mai ales pe partea de spații exterioare, zona în care au fost expuse tractoare, mașini și utilaje agricole; o creștere importantă. Încă de anul trecut a fost deschisă o nouă zonă de expunere, dar în 2016 aceasta a crescut. Am avut circa 30.000 mp pe care au fost expuse mașini și utilaje agricole, în zona complexului expozițional. De asemenea, au mai fost disponibile cele două pavilioane pentru expunerea în interior. Expoziția de animale a crescut și ea. Am avut o suprafață dublă față de ediția precedentă. Am reușit să batem recordul de anul trecut și să avem un târg mai mare și mai interesant”.

În plus, a mai adăugat Enache, Agromalim 2016 a avut pregătite câteva standuri în care au fost expuși roboți care pot lucra în agricultură, cât și partea de GPS și de agricultură de precizie pentru partea de prelucrare a solului și recoltare. Nu a lipsit de la Agromalim nici zona de drone. Acestea au început deja să fie căutate și de către fermieri, fiindcă pot să-și aducă aportul la o mai bună supraveghere a culturilor și activității pe care o desfășoară.

Chiar dacă 2015 a fost un an dificil pentru agricultura românească, pe fondul stabilității pieței de profil, IPSO Agricultură a reușit să-și mențină poziția de lider cu mai bine de 500 de tractoare comercializate, cât și cu peste 1.200 de echipamente vândute clienților săi, a precizat Gabriel Petrișor, directorul comercial pentru România al IPSO Agricultură cu ocazia deschiderii oficiale a noului sediu al companiei din Roman.

Mai mult, reprezentantul IPSO Agricultură prevede totodată și o creștere ușoară a pieței utilajelor agricole în acest an, pe fondul nevoii de retehnologizare (reînnoire a parcului de tractoare) și al apetitului fermierilor, generat și de un început relativ bun al anului agricol și de lucrările agrotehnice care vin la pachet cu schimbările climatice.

În ceea ce privește necesitatea reînnoirii parcului de mașini și utilaje agricole, cifra vehiculată de voci din piață (4.000 de noi tractoare vândute anual în România pe parcursul a mai mulți ani) nu este nerealistă în viziunea lui Petrișor. În prezent, doar 1.800 de unități sunt vândute anual.

„Anul trecut a fost un an dificil, în general, însă pe fondul unei piețe care a fost stabilă, nici în creștere, nici în scădere, am reușit să ne consolidăm poziția, cu peste 500 de tractoare livrate și, în total, peste 1.200 de echipamente vândute. Anul acesta începem un pic mai încrezători. Prevedem o ușoară creștere a pieței și, bineînțeles, obiectivul nostru este să ne consolidăm în continuare poziția de lider pe piața utilajelor agricole din România, datorită cotelor de piață ridicate, a afirmat Gabriel Petrișor. „Reînnoirea parcului de tractoare și mașini agricole este imperios necesară în România. Vorbim de un parc învechit, cu utilaje care se folosesc intens și se exploatează cel puțin 9-10 ani de zile. Cifra vehiculată în piață de achiziție de tractoare noi, câte 4.000 de bucăți importate și vândute anual în România în următorii 4-5 ani, nu este deloc nerealistă”.

Fără utilaje performante, să faci agricultură în condițiile actuale de climă nu se poate – Vasile Balcan

Consilierul județean Neamț, cât și acționar al Marsat SA Roman și al Agromec Roman SA, Vasile Balcan, a precizat în cadrul aceleiași deschideri oficiale a sediului IPSO din Roman că este reticent la a mai investi în acest an în utilaje noi, însă fără ele, a face agricultură în condițiile actuale de climă „nu se poate”.

„Cu privire la noile noastre investiții în utilaje anul acesta... este greu de spus. Atât valorificarea produselor, cât și în special lipsa măsurilor privind accesarea fondurilor europene și-au pus amprenta pe apetitul nostru de achiziție. Sunt doi ani de zile în care n-am putut accesa niciun program și, atunci, clar că toate acestea, cumulate, ne țin pe loc”, a mărturisit Balcan. „Pe de altă parte însă, fără utilaje performante să faci agricultură în condițiile actuale de climă nu se poate, iar perioadele de executare a lucrărilor s-au redus foarte mult. Dacă am avut secetă până acum, urmează perioada de ploi; trebuie să ne strecurăm printre ele. Or, fără utilaje performante, lucrul acesta nu se poate; performante și de productivitate mărită. (...) Utilajele de mare productivitate sunt de un real folos, în fermele mari în special, unde clar că acum nu poți face lucrări cu tractoare de 65 sau 100 CP, în condițiile în care ai de exploatat (cum avem noi) 3.000 ha și trebuie să faci lucrări contra timp”.

Ferma condusă de consilierul județean exploatează 3.000 ha de teren agricol și deține toată gama de culturi însămânțate în acest an agricol, începând cu sfecla de zahăr (540 ha), floarea-soarelui (500 ha), porumb (800 ha), grâu (500 ha), orz (120 ha) și rapiță (100 ha).

Cele mai mari investiții efectuate de Vasile Balcan în ultima perioadă a fost în silozuri și în depozitarea cerealelor, în condițiile în care firma pe care o conduce are deja o bază de depozitare și condiționare de circa 100.000 de tone pe zona Roman.

În prezent, anual, în România se comercializează circa 1.800 de tractoare, potrivit datelor statistice deținute de companie.

Peste 100 de milioane euro minimum ar putea pierde România pentru cele aproape patru luni de întârziere inexplicabilă a lansării sesiunilor de depuneri de proiecte aferente anului 2016 pentru cele 12 subMăsuri gestionate de AFIR, în condițiile în care doar depunerea SDL-urilor aferente subMăsurii 19.2 LEADER a primit undă verde de la Ministerul Agriculturii.

În ciuda faptului că nu mai puțin de 12 subMăsuri PNDR 2014-2020 ar fi trebuit să aibă relansate sesiunile de depuneri de proiecte (4.1, 4.2, 4.3, 4.1a, 4.2a, 6.1, 6.2, 6.3, 6.4, 7.2, 7.6 și 19.1), alte două să aibă lansările în premieră în 2016 - subMăsura 8.1, respectiv Măsura 9, doar sesiunea de depunere a Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) aferente Măsurii 19 - Dezvoltarea locală LEADER avea să fie anunțată de Ministerul Agriculturii pentru perioada 10 martie – 8 aprilie 2016.

Două milioane de euro, „investiție, nu chirie”

Noul sediu de la Săbăoani al celor de la IPSO a costat două milioane de euro, „investiție, nu chirie”, așa cum a ținut să menționeze în deschiderea evenimentului de lansare chiar Arnaud Van Strien, fermier și director general al companiei.

IPSO Agricultură, parte a grupului francez Monnoyeur, unul dintre cei mai mari distribuitori de utilaje agricole la nivel internaţional, cu o reţea de birouri extinsă în nouă ţări, cele mai multe din Europa este lider pe piaţa de utilaje agricole din România. Compania oferă soluţii integrate producătorilor agricoli din România, piese de schimb, service în câmp şi pregătirea operatorilor.

IPSO Agricultură este importator unic autorizat al maşinilor şi utilajelor John Deere, cel mai mare producător de utilaje agricole la nivel mondial, iar paleta de furnizori include şi alte mărci de renume pe piaţa utilajelor agricole, precum Manitou, Kuhn, Bednar FMT, Fliegl, Pichon, Perard, Kemper, Zurn, Geringhoff, Grasdorf, Laforge etc.