Un act normativ îndelung așteptat a fost aprobat miercuri, 4 ianuarie 2023. Este vorba de o hotărâre a guvernului care simplifică modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele produse culturilor agricole și silvice, animalelor domestice şi autovehiculelor de speciile cinegetice.

Inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, dialogul civil pe marginea acestui act normativ a început în anul 2020, când fermierii au solicitat o procedură mai operativă de constatare, precum si o modalitate justă de stabilire a cuantumului despăgubirilor, bazată pe valoarea de piață a culturilor agricole, respectiv, valoarea de înlocuire a animalelor domestice distruse. Totodată, organizațiile producătorilor agricoli au cerut o modalitate mai riguroasă de stabilire a răspunderii civile.

Conform hotărârii de guvern aprobată la începutul acestui an, fermierii vor fi despăgubiți direct de către gestionarii faunei cinegetice, atunci când aceştia nu-şi îndeplinesc obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, şi de către stat – prin structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare şi cele ale autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Reglementarea vine într-un moment când subiectul riscurilor pe care îl reprezintă atacurile marilor carnivore asupra comunităților rurale este un subiect politic pe agenda instituțiilor europene: Comisie, Consiliu, Parlamentul European, arată Forumul APPR (Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România).

„Finalizarea acestui act normativ a fost o adevărată epopee, dar înțelegem că este un subiect sensibil și chiar intens politizat la nivel european”, a precizat Dan Tiberiu Stan, membru al consiliului director al Forumului APPR, fermier din Iași, unul dintre cei mai activi interlocutori ai autorităților pe această temă. „Este nevoie ca cetățenii să înțeleagă și să ceară reprezentanților lor să se angajeze într-o dezbatere profund argumentă a temei daunelor devastatoare aduse bunăstării oamenilor și a animalelor domestice de către carnivorele mari, a amenințării pe care acestea o reprezintă pentru populația rurală. Speciile de carnivore mari se confruntă cu o creștere necontrolată și nelimitată în Europa. APPR va continua, în numele comunității agricole pe care o reprezintă, să fie prezentă în dialogul civil intern și extern, pentru găsirea unor soluții corecte în acest domeniu”, a conchis Dan Tiberiu Stan.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Anul agricol 2022–2023 abia a început, însă calendaristic se încheie un an. Cum a fost el? Probabil că toți ne uităm în urmă și facem bilanțul. Privesc și eu la 2022, din perspectiva agriculturii, și tot ce-mi vine în minte e acest banc: „Ce este haosul?” întreabă un ascultător la Radio Erevan. „Nu dăm răspunsuri la întrebări din agricultură”. Și, curând, România împlinește 33 de ani de democrație. Peste trei decenii de haos... O situație care, în opinia mea, e întreținută de clasa politică, care clasă este oglinda societăţii româneşti. Ce vedem în oglindă suntem chiar noi, cetățenii României, prezenta clasă politică românească fiind imaginea exactă a națiunii. Nu ne place ce vedem în oglindă, nu? Ne înfurie.

Cel mai adesea, furia este vizibilă pe internet, pe toate rețelele sociale existente, toți apasă cu furie tastele gadgeturilor din dotare, aruncând în eter vorbe grele, sperând că undeva este un superman care va vedea și va îndrepta lucrurile. Concret, nimic. Discuțiile în contradictoriu prin intermediul internetului nu sunt nicidecum constructive, acolo toată lumea jignește, nimeni nu ascultă, mulți nu înțeleg ce citesc, nu ne respectăm opiniile, social media ajungând azi o imensă găleată cu gunoi. Lăturile de acolo nici măcar porcii nu le-ar înghiți. O tânără crescătoare de vaci mi-a zis recent că internetul n-ar trebui lăsat pe mâinile oricui, prea mulți au acces la o lume virtuală în care au impresia că pot face orice și oricum.

Ne-am înfuriat? Păi, haideți să schimbăm și să ne schimbăm! Supermanii din online nu există în viața reală.

Pentru agricultură, și 2022 a fost un an dificil. Nici următorii nu se arată mai buni. Ce facem, renunțăm? Să fim serioși, după ani de muncă, nu-ți vine să renunți. Te descurci, te adaptezi, cauți soluții, te informezi, discuți cu semenii tăi, nu le pui piedici. Rezolvarea stă în noi, doar trebuie să găsim calea. Iar calea dialogului este una dintre soluții.

„Dialog” în agricultură: „De ce organizația X primește bani de la stat ca să reprezinte fermierii români la Copa-Cogeca?”. Poate pentru că altfel nu am avea reprezentare în cadrul celei mai mari organizații profesionale la nivel de Uniune Europeană? Fermierul european este înscris de obicei în mai multe asociații și la fiecare plătește o cotizație anuală. Copa-Cogeca trăiește din cotizațiile fermierilor membri. În România câte asociații își permit să trăiască din cotizații? Vă zic eu că-mi ajung degetele de la o mână, pentru răspuns. Hai, înfuriați-vă, tastați-vă neputința și aruncați-vă focul în eterul internetului! Însă, dacă vreți să faceți ceva cu adevărat, să vă schimbați soarta, așa încât să fie bine, faceți un pas către viața reală, îndreptați-vă către o asociație care credeți că v-ar putea reprezenta domeniul, plătiți cotizație, implicați-vă în organizare, angajați, pe banii din cotizații și sponsorizări, specialiști în drept, în comerț, în tot ce aveți nevoie, pe care apoi să-i trageți la răspundere. Așa cum e acum, o mie și mai bine de forme de asociere, fiecare cu propriul interes, fiecare purtând discuții cu autoritățile când vrea, cum vrea și dacă vrea, vedeți ce iese. Avem acte normative fără legătură cu realitatea din teren, orice adaptare duce inevitabil la o altă neadaptare. Undeva e un scurtcircuit, pentru rezolvarea căruia nu s-a găsit niciun „electrician”, de peste trei decenii.

Încă un „dialog” din agricultură: „Cum a scos Y 20 de tone la hectarul de porumb? E un mincinos, se dă mare, e plătiti de compania Z”. Poate că Y e un manager în adevăratul sens al cuvântului, pentru că până la urmă o afacere sustenabilă e condusă de un om sau de o echipă care știe ce și cum să facă astfel încât să nu depindă în cea mai mare măsură nici de Dumnezeu, nici de clasa politică și nici de orice alți factori externi.

Întotdeauna de vină sunt alții pentru neputințele noastre. În schimb, noi ce facem, în afară de a ne vărsa furia pe internet? Să-și răspundă fiecare.

În ultima lună, am participat la câteva evenimente ale unei organizații profesionale din agricultura autohtonă. Am întâlnit tineri fermieri din toate colțurile țării. Agricultura e grea, a naibii de grea, se lucrează afară, iarnă–vară sub cerul liber, nu-i ușor nici pe câmp, nici în zootehnie, legumicultură, pomicultură sau viticultură. Însă munca poate fi ușoară și-ți poate aduce beneficii dacă ea îți place, dacă orice activitate ai face o faci cu pasiune. Tinerii ăștia pe care i-am întâlnit au preluat sau vor prelua afacerile agricole ale familiei. Sunt pasionați, caută să se instruiască, găsesc soluții să aducă plusuri în ferme, sunt încântați să se vadă, să schimbe opinii, participă la tot soiul de evenimente pentru a lua contact cu alții ca ei, pentru a cunoaște ceva noutăți, pentru a socializa în beneficiul propriilor afaceri. Vă spun cu mâna pe inimă, lumea reală e diferită de tot irealul de pe așa-numitele rețele sociale. Mie, lumea asta reală, tinerii aceștia care se ocupă de diverse afaceri din agricultură, care-și doresc să facă bani în agricultura românească, care vor să schimbe mentalități, care nu doar privesc, ci chiar aduc Occidentul în fermele de la noi, deci mie, oamenii ăștia îmi dau încredere în viitor. Mă uit la ei, zâmbesc și parcă văd cum haosul rămâne-n urmă și cum România devine țara din care oamenii nu mai vor să plece.

Pentru noul an ce vine, ce-mi doresc mie vă doresc și vouă: sănătate și binecuvântare. Să stăm mai mult în afara lumii virtuale, să punem mai des mâna și ochiul pe cărți, reviste, să ne relaxăm la un spectacol de teatru, la un film, să ascultăm la radio o muzică bună sau o emisiune care să ne aducă plusvaloare în viață, să ne uităm la televizor pentru a ne bucura, pentru a afla, a învăța, să ne întâlnim mai mult cu oameni ca noi, să ne trăim viețile.

Să fim bine!

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit online 65 de solicitări de finanțare în valoare de circa 47,6 milioane de euro (47.616.514 euro) pentru înființarea, extinderea sau modernizarea plantației pomicole, finanțare acordată prin componenta 1 a submăsurii 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. Alocarea financiară stabilită pentru această formă de sprijin a fost de 30,5 milioane de euro. Prin urmare, fondurile europene disponibile pentru anul 2022 pentru această componentă au fost epuizate.

„Ne bucură interesul major al fermierilor pentru accesarea fondurilor destinate înființării și dezvoltării plantațiilor pomicole. Reamintim tuturor fermierilor interesați că pot depune în continuare cereri de finanțare pentru înființarea sau modernizarea pepinierelor pomicole și pentru achiziția de utilaje de recoltat pentru fermele pomicole. Pentru aceste investiții finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) mai sunt disponibile fonduri în valoare de peste 18 milioane de euro, până la data limită de primire a proiectelor, 12 decembrie 2022 sau până la epuizarea fondurilor alocate”, a declarat George Chiriță, director general AFIR.

Precizăm că, din finanțarea disponibilă în continuare prin submăsura 4.1a, pot fi accesate până la 300.000 de euro/proiect pentru mașini de recoltat (achiziții simple), în limita a 11,5 milioane de euro fonduri totale disponibile, iar pentru înființarea, extinderea sau modernizarea pepinierelor pot fi accesate până la 1.500.000 de euro/proiect (proiecte complexe), în limita a 6,9 milioane de euro fonduri totale disponibile. Data limită de depunere a proiectelor este 12 decembrie 2022.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De aproape jumătate de secol, Gheorghe Lămureanu face agricultură în același loc, la Agigea, în județul Constanța. De ceva ani, copiii muncesc alături de el în ferma de peste o mie de hectare. După cum știm, Dobrogea e lovită de secetă frecvent, cam la doi-trei ani agricultorii din această zonă a țării suferă din cauza lipsei de apă. Nu la fel de mult este, însă, afectat interlocutorul nostru, care reușește să irige circa 500 de hectare. Inginerul Gheorghe Lămureanu este unul dintre pionierii continuării irigaţiilor în România, nu numai al sistemului vechi, dar şi al sistemelor moderne de irigare. De-a lungul timpului s-a chinuit mult cu autoritățile, reușind totuși să aducă apa în fermele din Constanța și nu numai. De aceea, mare parte din interviul de față se referă la irigații. Vă invităm să-l citiți.

Reporter: Începem dialogul nostru într-o cultură de sămânţă de porumb, un lot de hibridare modern.

Gheorghe Lămureanu: Da, un lot de hibridare de porumb al unei firme specializate în producerea seminţei de porumb, cu care lucrăm foarte bine și cu plăcere. Fiind o fermă în care irigăm culturile de câmp, avem posibilitatea să facem şi acest lucru şi-mi pare rău că alţii nu pot s-o facă. Dacă am fi fost mai mulţi, probabil că lucrurile ar fi fost şi mai bune, şi mai bănoase pentru toată lumea, şi pentru furnizor, şi pentru cumpărător.

„Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. Nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat.”

Reporter: În ultimii ani, am văzut cât de important este să poți iriga, având în vedere frecvența secetei...

Gheorghe Lămureanu: Regimul pluviometric şi clima s-au schimbat. Și zicătoarea agricultorilor dobrogeni s-a schimbat. Adică, noi aveam un an prost cam o dată la zece ani. Acum avem cam o dată la trei ani. Un an prost însemnând sărăcie de precipitaţii. În trecut, întreaga suprafaţă agricolă a Dobrogei era amenajată la irigat, acum avem jumătate amenajată la irigat şi, culmea, sunt unii, destui, care se împotrivesc irigatului, deşi această lucrare face parte clară din tehnologia de realizare a unei bune producţii de porumb, de exemplu, şi nu numai porumb, că nici soia nu poate fi cultivată fără apă. Bineînţeles că mai sunt şi alte culturi, legumele, care nu se pot realiza, fructele, horticultura în întregime. Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. De aceea a dispărut şi vaca, că nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat. Un mare învăţat spunea că apa este esenţa vieţii şi fără hrană trăim vreo 20 de zile, fără apă mai mult de trei zile nu putem. Eu am înţeles asta mai demult, din fericire sunt o parte care-mi aprobă atitudinea, sunt o parte care nu sunt de acord cu irigatul, chiar acuzându-ne că primim nişte subvenţii pentru irigat pe care nu le merităm. Să ştiţi că nu e aşa de uşor la această oră să irigi, chiar dacă utilajele pe zi ce trece se modernizează şi se automatizează din ce în ce mai mult, însă la noi e o problemă şi cu asigurarea securităţii, şi cu montajul lor, şi cu forţa de muncă, tragi cu puşca să găseşti un om care să te ajute să încarci doi saci de grâu. Credeţi-mă că e una dintre marile probleme, iar la irigat este o meserie frumoasă, dar murdară şi grea.

Reporter: Cu greu găseşti oameni care să-ţi muncească, chiar pe bani mulţi pe zi?

Gheorghe Lămureanu: Foarte greu. Nu o spun ca să mă plâng, ci o spun ca să aduc mulţumiri celor care m-au ajutat să realizez această cultură, cred că pot continua şi anul următor să fac alt lot de hibridare şi să-l fac cu succes, sper să nu ne pară rău că am investit o groază de bani. Această cultură a primit patru ape din partea noastră şi una din partea Celui de Sus.

„Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare.”

Reporter: Cred că în Dobrogea, județele Constanţa şi Tulcea, sunt aproape un milion de hectare pe care se face agricultură. Constanţa avea vreo 450.000 de hectare amenajate până în ’89 la irigat.

Gheorghe Lămureanu: 473.000 de hectare amenajate la irigat din 500.000. Restul erau păşuni…

Reporter: Am fost pe aproape. Sunteţi şi vicepreşedinte al Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, sunteţi un reprezentant şi o voce a celor care au păstrat după ’90 sistemul de irigaţii cu mare greutate.

Gheorghe Lămureanu: Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare. Primăvara irigi culturile de toamnă, după primăvară, în vară irigi culturile pe care le-ai semănat primăvara. Şi mereu trebuie să ai o echipă specializată în a iriga. Din păcate, irigăm destul de empiric, deşi nu sută la sută, avem scule destul de bune pentru irigat, acei tamburi de irigat, avem 10 tamburi şi 3 aripi mai moderne de ploaie, însă dacă nu faci acest lucru profesionist rişti, mai ales pentru un lot de hibridare, la care trebuie să revii măcar o dată la 10-12 zile cu apă de minimum 20-25 litri pe metru pătrat, deci rişti să compromiţi cultura. Noi am făcut tot efortul, vreau să vă spun că aceia care au lucrat la irigat cu mine anul acesta pot să spună că au fost ca şi condamnaţi la locul de muncă, timp de două luni, cât am irigat această cultură de porumb.

Reporter: Sunt doar două luni din douăsprezece, până la urmă, în care trebuie să munceşti activ. Pentru că avem acele perioade de iarnă în care angajaţii îi ţineţi în continuare angajaţi, pentru că alţii nu mai găsiţi. Forţa de muncă pe care o specializezi în ani de zile este greu să o pregătești din nou, să-l pregăteşti pe om şi apoi s-o iei de la capăt.

Gheorghe Lămureanu: Păcat că nu foarte multă lume este interesată de agricultură, nu cred că este cazul să subliniez cât de importantă este hrana pentru viaţa omului, cât de importantă este agricultura, şi o agricultură făcută din ce în ce cu mai puţine cheltuieli, pentru că, iată, grâul s-a dublat ca preţ, însă preţul îngrăşămintelor a crescut de 4-5 ori, la fel preţul fungicidelor. Sunt de acord şi nu sunt de acord cu diminuarea substanţelor fito şi a îngrăşămintelor chimice în agricultură, pentru că, aşa spunea un profesor de-al meu, nu poţi face economie la sărăcie cu o altă sărăcie.

„Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi.”

Reporter: Să rămânem la irigaţii. Sunt în acest moment o serie de fermieri, din Dobrogea, dar și din ţară, care au proiecte câştigate pe infrastructura secundară de irigaţii, pe Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, care au această infrastructură preluată şi trebuie musai să investească cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziţie de UE sau de Guvernul României. Preţurile au luat-o razna, mai ales în ultima jumătate de an, vorbim şi de energie, şi de combustibil, vorbim de tot ce înseamnă partea de echipamente, utilaje, ştiţi foarte bine cât costă, cât au crescut preţurile. Un proiect de un milion de euro nu mai face un milion de euro…

Gheorghe Lămureanu: Aşa este. Sunt unul dintre cei pe care i-aţi enumerat, adică sunt beneficiarul unui proiect cu fonduri europene pentru extinderea a încă 1.200 de hectare pe care să le punem la irigat, banii sunt veniţi, proiectul este gata, am făcut o parte din licitaţii, ne-am oprit, în condiţiile în care s-a mai cerut o evaluare să vedem dacă putem realiza ce ne-am propus cu banii. Aşteptăm răspunsul de la AFIR, să vedem cu cât ne-au suplimentat fondurile, dacă au suplimentat, ca să ducem la bun sfârşit acest proiect.

Reporter: Să vorbim concret, există o ordonanță de urgenţă, care vine şi spune că se suplimentează cu 30-33% această contribuţie din partea guvernului şi mai vine cu încă una pentru 2023, care vă ducea undeva la 40-50%. Ideea este că preţurile la unele au crescut de peste 50%, altele 60% şi aşa mai departe. Şi toată această investiţie nu duce decât la o creştere în medie clar undeva la 40% minimum a valorii întregului proiect, dacă e să-l implementezi la preţurile actuale. Ce-i de făcut?

Gheorghe Lămureanu: Probabil că se va ajunge la cei 40%, conform Ordonanţei, însă sunt specialişti la AFIR care studiază fiecare dosar în parte şi vor da atâţia bani cât să fie necesar pentru ducerea la îndeplinire a proiectului şi am încredere în ce vor hotărî ei, deşi unii ne spun că undeva pe la 20% ni se va aproba tuturor, caz în care nu vom ajunge să realizăm tot ce ne-am propus. Pericolul este să nu vină Curtea de control europeană, şi la mine au venit de două ori în control, şi să te pună să plăteşti din urmă totul, pentru că n-ai realizat. Cred că sunt la Ministerul Agriculturii oameni care pot să-şi dea seama de acest lucru, pentru că aproape toate produsele, inclusiv conducta de irigat, inclusiv conducta de plastic, toate s-au dublat, şi să-ţi dea voie să realizezi tot atât câţi bani ai. Nu ştiu cum ar trebui să fie mai bine, văd că sunt eforturi mari din partea ministerului, din partea primului-ministru şi din partea politicienilor chiar, deşi sunt unii cu mintea întunecată care sunt împotriva acestor irigaţii. Sunt destul de multe ferme în ţară, şi la noi în Dobrogea, care au început să irige pentru că au văzut că sunt rezultate mult mai bune şi mai sigure, te asiguri de rezultate mai bune şi să nu te duci la fund atunci când dă o nenorocire. Şi de ce să investim în plata daunelor şi a unei calamităţi totale, cum a fost acum doi ani, şi să nu investim în irigaţii? ANIF și MADR sunt obligate acolo unde s-a realizat un proiect de infrastructură secundară, bineînţeles să nu fie exagerat, să aducă apa fiecărei staţii, pentru că acest proiect a fost aprobat şi de ANIF, şi de minister, şi de toţi cei care erau factori de decizie.

„Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului.”

Reporter: Să se ocupe, până la urmă, de infrastructura principală, este partea statului.

Gheorghe Lămureanu: Sigur, este miliardul acela şi jumătate de euro alocat acum 5-6 ani care poate aduce apă fiecăruia care realizează o staţie de infrastructură secundară.

Reporter: Pentru cei care nu au posibilitatea să investească în fosta infrastructură de irigații, acum se discută despre măsuri prin care să se aloce nişte bănuţi pentru sisteme de irigat locale, adică fiecare fermier să-şi facă un sistem de irigat local, cu lacuri, aşa cum se întâmplă prin Portugalia, Israel, Franţa, Italia sau puţurile forate. Deşi mulţi au fugit de ele, iată că ele ar putea fi o soluţie.

Gheorghe Lămureanu: Am vizitat nişte OUAI-uri în Franţa şi ei au sistemul de irigat total diferit faţă de al nostru. Ei iau apă de sus şi nu de jos. Au realizat atât de multe lacuri de acumulare pe munţi şi pe dealurile mai înalte, acumulând absolut toată apa din topirea zăpezii şi din ploile care vin în extrasezon. Acolo, într-un singur an, de la Napoleon încoace, n-a ajuns apa din lacurile de acumulare şi a trebuit ca fermierii să mai facă nişte puţuri. Doar un singur an. Şi poate şi noi ar trebui să învăţăm, pentru că avem munţi, avem părţi ale ţării ploioase şi poate n-ar strica să gândim astfel de sisteme.

„Să facem nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.”

Reporter: Ba ne putem lăuda cu cel mai mare bazin hidrografic din Europa!

Gheorghe Lămureanu: Da, dar lăsăm întâi apa să se ducă în Dunăre şi după aia o luăm din Dunăre şi o dăm mai concentrată către canalele de irigaţii. Poate ar trebui să depozităm şi noi, şi avem bazinul hidrografic destul de bogat, în felul acesta doi iepuri am împuşca: am evita complet partea de inundaţii, o parte din inundaţii care se produc la ploile torenţiale repezi, şi pe de altă parte am avea apă în vară. Pentru că, e adevărat, noi suntem în cursul inferior al Dunării, dar dacă ceilalţi au secetă şi ei ca şi noi, iau şi ei apă din Dunăre, şi la noi vine mai puţină. Avem oameni deştepţi în ţara asta şi avem proiectanţi, cunosc câţiva proiectanţi care au lucrat pe la ANIF, nişte minţi luminate de te tai în mintea lor când vorbeşti cu ei. Deci nu există cred în Dobrogea loc să nu poată fi amenajat la irigat din vechiul sistem de irigaţii, pentru că nu mai avem conductele acelea de 6 metri metalice care se mutau. Acum instalaţiile au şi 1.000 de metri, deci din canalele principale şi pe canalele secundare se pot crea irigaţii la fel ca în Franţa şi în Italia. Sunt instalaţii-pivot de 1.000 de metri lungime care pot iriga direct din canal, cu pompe direct, prin cădere, cu pompe speciale care să creeze presiune, fără eforturi prea mari. Deci dacă s-ar crea şi s-ar realiza cât de cât infrastructura principală, oamenii ar fi gata să asculte sfatului celui mai bătrân agricultor şi celui mai cunoscut din România, să ude cu găleata şi cu cana. Ar fi în stare oamenii să care cu găleata şi cu cana, dar din canalele secundare se poate iriga şi se poate amenaja cel puţin 50% din suprafaţa Dobrogei. Eu îi cred şi pe ceilalţi care suferă de secetă, însă noi, Constanţa şi Tulcea, suntem polul secetei. Dacă ei au mereu 400-450 ml de apă media anuală, noi nu sărim niciodată de 220-230 şi suntem bucuroşi atunci când avem aceste cantităţi, deşi şi acestea le avem câteodată pe toate odată. Toate pe capul nostru deodată. Însă nu zicem „nu” nici la asta, să mai vină şi din astea. Eu zic că implicând şi partea de proiectare irigaţii a acestor oameni pe care nu ştim să-i folosim, am putea Dobrogea s-o facem în următorii cinci ani, cel puţin jumătate, adică 300.000 de hectare să fie la irigat.

„Anul acesta, se decapitalizează fermierul, deoarece preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari.”

Reporter: Domnule ing. Gheorghe Lămureanu, întotdeauna cu dvs. e o plăcere să vorbim, să discutăm despre ce a fost în agricultura României, ce este şi ce ar trebui să fie, nu sunteţi un tinerel în ale agriculturii...

Gheorghe Lămureanu: Sunt 49 de ani de când sunt aici, de când lucrez aici, de 49 de ani sunt în același loc. Dacă vreți să vorbesc de tineri, vorbesc şi de tineri. Cred că sunt ferma cu angajaţii cei mai tineri de pe teritoriu, mi-am implicat familia, amândouă fetele, am şi doi gineri care lucrează alături de mine şi vă spun, cât am terminat recoltatul, am terminat și aratul. După patru ani în care am întors an de an 350-400 de hectare de rapiţă şi am dat o pierdere de cel puţin 3-4 miliarde lei vechi, încerc să semăn atunci când am condiţii. Eu am dat anul trecut şi acum doi ani apă la rapiţă, 200 de hectare de rapiţă. Dar a meritat. Şi acum doi ani, şi anul acesta. Când faci 4.500-4.600 kg la hectarul de rapiţă, când bieţii oameni în alte părţi, tot din cauza secetei, n-au realizat două tone de grâu, e ceva. Îţi dă un impuls.

Încerc să-mi cointeresez copiii, să lucreze toţi în domeniul acesta, fie că lucrează din birou, fie că lucrează pe câmp, şi să ştiţi că au înţeles copiii şi văd că mulţi fermieri şi-au implicat copiii în procesul ăsta de dare-primire a unei ferme agricole, fie că e de 200, fie că e de 500, fie că e de o mie de hectare.

Reporter: Ce ar trebui să spună un părinte copiilor, pentru a rămâne în agricultură?

Gheorghe Lămureanu: Ei văd că sunt câte o săptămână când nu mă întâlnesc cu ei, plec la 4 dimineața, vin la 10 seara, când plec îi las dormind, când vin îi găsesc dormind, dar îmbucurător este faptul că nu ce le spun eu sau ce fac eu este important. Ei văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii mei acum, vă spun că i-ar fi bine. Copiii mei sunt atât de implicaţi, că văd doi norişori pe cer și mă sună: „Tata, la tine a plouat? Aici burează...”. Deci au început să sufere şi ei, să se bucure și ei de tot ce înseamnă agricultura. Dacă am pierdut toată industria asta, de ce să nu dezvoltăm agricultura? Putem trăi bine de pe urma agriculturii.

Reporter: Din păcate, am pierdut industria, şi cea care era constructoare de maşini agricole.

Gheorghe Lămureanu: Devenim, noi, fermierii, foarte buni clienţi ai fabricilor din străinătate.Vestul a adus şi bune, şi mai puţin bune, nu zic rele, din respect pentru ei. Fără ei, n-am fi ajuns să facem producţii de 7, 8, 10 tone de grâu la hectar, eu în viaţa mea n-am visat să fac vreodată, când la noi cu 7 tone s-a luat titlul de „Erou al noii revoluţii agrare” înainte de ’89. Şi numai noi ştim cum s-a luat şi ăla... 7 tone erau teoretic. Nu se putea face mai mult de 5-6 tone şi aveam toată suprafaţa irigată. Deci am primit genetică, am primit scule...

Reporter: Ai genetică, poţi veni cu toate celelalte verigi şi atunci sigur că obţii producţie.

Gheorghe Lămureanu: Sigur. Producţie de 20 de tone făceam şi noi la porumb în ştiulete, dar acum la 20 de tone de porumb boabe – dacă îi dai două-trei ape şi tot ce-i trebuie, şi densitatea care trebuie. Nu sper niciodată să fac o producţie medie pe fermă, însă excelăm şi noi la anumite culturi, suntem specializaţi şi în producţia de seminţe, de la muştar până la coriandru, de la grâu, orz, mazăre, năut şi porumb, şi floarea-soarelui, loturi de hibridare şi la porumb, şi la floarea-soarelui, însă tot ştiinţa ne poate ajuta şi educaţia în special. Dacă ar fi şcolile profesionale care să facă mecanizatori, şi vă spun, e o plăcere să lucrezi pe un tractor de 300-400 CP, care are aceleaşi condiţii ca un autoturism care merge pe şosea, care are precizie şi uşurinţă în a lucra şi în a te orienta, şi poţi să lucrezi zece ore mult mai uşor decât lucram odată zece ore cu U650. Nu că U650 n-ar fi fost încă bune, dacă le-am fi avut. Pentru că avem lucrări pe care le mai facem cu U650, neputându-le face cu aceste tractoare mari. Însă, pe lângă irigaţii, ştiinţa şi educaţia ne‑ar ajuta extraordinar de mult în a depăşi momentele acestea pe care le avem anul acesta. Sunt oameni foarte trişti în ţară. Am colegi în toată ţara, sunt câţiva chiar veniţi la mare aici, vin ca să uite de necaz şi de problemele pe care le au, pentru că efectiv ar trebui să înnebunească atunci când se gândesc că au investit 50-60 de miliarde de lei în toamnă şi nu scot decât 25-30 de miliarde acum. Deci asta înseamnă faliment, ruină, case pierdute, executări şi toate celelalte necazuri care urmează de aici. La asta ar trebui să se gândească guvernanții. Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi. Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului în general.

Anul trecut, când am avut producţii frumoase, efectiv am fost jefuiţi prin acordarea de preţuri extraordinar de mici. Anul acesta, avem norocul că am realizat o producţie mai valoroasă, dar cu cheltuielile de toamnă mai puţine, de anul trecut. Însă cele de primăvară şi cele pe care le vom face în toamna aceasta să ştiţi că o să fie foarte greu la primăvară să mai asigurăm minimul necesar, dar poate că chiar asta se şi vrea, să nu mai avem bani să mai investim, să diminuăm aportul acela de îngrăşăminte şi de produse chimice pământului, Vă spun că noi, din sărăcia pe care o dăm acum la câmp, nu mai putem face altă economie. Anul acesta, n-am dat nici măcar 50% din ce am dat anul trecut şi, ca atare, nici producţiile nu s-au ridicat chiar la înălţimea aşteptărilor. Însă vă spun, anul trecut, am fost jefuiţi, anul acesta, încă o dată zic că se decapitalizează fermierul, pentru că preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari. Nu mai vorbesc de forţa de muncă, care s-a scumpit extraordinar de mult. Eu am înfiinţat patru OUAI-uri şi am 16 oameni angajaţi acolo cărora le plătesc salariile și taxele către stat, chiar dacă ei lucrează 2-3 luni pe vară. Contribui la bugetul statului prin aceste plăţi, însă mi-ar fi mai uşor şi aş investi şi eu mai mult, mi-ar rămâne mai mulţi bani să investesc dacă n-aş mai plăti atâtea angarale, dacă statul mi-ar da niște facilități. Lumea trebuie să înțeleagă că toată Europa nu se va mai putea uda decât prin intermediul organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

„Copiii văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii acum, vă spun că i-ar fi bine.”

Reporter: Şi dacă eşti pe o zonă unde nu a existat sistem de irigaţii, şi tu vrei să-ţi faci sistem de irigaţii propriu? Ce facem? Facem o organizaţie cu cine? Că până la urmă investiţia trebuie să fie pe fermă, adică sprijin pentru fermierul care vrea să-şi facă un sistem propriu.

Gheorghe Lămureanu: Nu vreau să dau sfaturi celor din afara judeţului nostru, însă pentru Constanţa, vă spun, pe mai mult de jumătate se poate realiza în cel mult patru-cinci ani. Să se simplifice modul de constituire a unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă. Să facem, cum am zis, nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Pe 16 octombrie 2022, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2022.

Cuantumurile pentru anul de cerere 2022 au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 1209/2022 privind stabilirea pentru anul 2022 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și prin Hotărârea de Guvern nr. 1155/2022 privind aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat ı̂n sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2022 și se regăsec în Anexa de mai jos.

Campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2022, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură urmând să finanţeze fermierii cu o sumă de peste un miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din FEGA, cât şi pentru măsurile finanţate din FEADR.

În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2022/1352 din 3 august 2022 de derogare, pentru anul 2022, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăților directe enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, prevăzut la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Plăţile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) și FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În județul Mehedinți, la Gârla Mare, Cornel Stroescu, împreună cu fiul său, Cristian, și cu fratele, Nicolae, administrează o afacere agricolă vegetală de circa 2.000 ha (cultură mare și legumicultură) și una zootehnică, de 16.000 găini ouătoare. Astfel, familia Stroescu e capabilă să schițeze un tablou care oglindește cu adevărat realitatea industriei agroalimentare din prezent, făcând parte dintre cei aflați în „prima linie” a frontului agriculturii: fermierii.

Despre familia Stroescu putem spune că face parte dintre fermierii mai mari și că știe cam toate greutățile cu care dau piept cei din sectorul agricol, inclusiv micii agricultori, Cornel Stroescu făcând parte de ani buni din diverse organizații profesionale, conducând unele structuri și reprezentând fermierii în dialogul cu autoritățile. Prin urmare, cei din familia Stroescu cunosc atât aspectele financiare ale unei afaceri agricole, mai mici sau mai mari, împrumuturile, ratele, creditele, cât și pe cele tehnice, dar și opreliștile politice pe care guvernanții le impun de mai bine de 20 de ani.

Nicolae Stroescu este inginer agronom și este familiarizat cu tehnica și tehnologiile. Cristian Stroescu, pe de altă parte, a studiat administrarea afacerilor și are în plan preluarea afacerii pe care a construit-o tatăl său, Cornel Stroescu. Crescând în fermă, Cristian Stroescu a dezvoltat o pasiune pentru munca în natură: „Îmi place să stau în aer liber, să muncesc pentru mine”.

Cristian Stroescu

Pierderi generate de calitatea recoltelor și lipsa depozitării

Din cauza secetei pedologice și a arșiței atmosferice instalate încă de la începutul anului, fermierii s-au confruntat cu schimbări în ceea ce privește calitatea recoltei și procesele cu care erau obișnuiți în anii trecuți. De obicei, recoltarea grâului are loc după data de 1 iulie. Anul acesta, Cornel Stroescu a început recoltarea în data de 17 iunie. Umiditatea era undeva la 10%, consecințele condițiilor climatice fiind clar vizibile. Nici pentru culturile de porumb sau floarea-soarelui nu estimează succese însemnate. Nu a mai plouat serios de la finalul lunii mai, iar plantele deja au intrat în stres. În lipsa apei culturile de porumb și floarea-soarelui au și ele de suferit. „Grâul nostru se află în zona parametrilor de 72% - 76%, greutate hectolitrică care este cerută de majoritatea cumpărătorilor din piață. Atunci când bobul a acumulat substanţe nutritive şi proteice nu a fost apă, şi atunci parametrii scad”, spune Cornel Stroescu.

Cornel Stroescu

Un alt aspect care contribuie la pierderile fermierilor, alături de condițiile meteo care afectează parametrii recoltei, este lipsa spațiilor de depozitare pentru cereale. „Asta e o problemă de infrastructură a statului român. Lipsa silozurilor este un impediment în special pentru fermierii aflați la început de drum. Neavând spații pentru a păstra ceea ce produc în condiții optime, prețurile la cumpărare scad. Cu toate că au fost făcute promisiuni din partea guvernanților, cu ani în urmă, despre construirea de depozite, într-un anumit număr per județ, nu s-a construit nimic, iar fermierii au fost nevoiți în continuare să se descurce așa cum le-au permis propriile resurse financiare”, ne-a zis Nicolae Stroescu. Construcția unui depozit, spune Cornel Stroescu, este o investiție costisitoare pe care majoritatea nu o poate susține. „Încă nu ne putem permite să stocăm producția agricolă, pentru că în general foarte mulţi fermieri care au făcut investiţii încă nu s-au capitalizat, pentru că investiţiile în agricultură costă şi, bineînţeles, creditarea e aşa cum este din partea băncilor, de multe ori nu este, şi atunci când este, este cu dobânzi foarte mari, ratele foarte mari, perioade scurte. E foarte greu de construit spații de depozitare.”

Statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor

În opinia lui Nicolae Stroescu, România stă foarte bine la partea de tehnică agricolă, având utilaje de ultimă generaţie, de la tractor, pluguri, până la semănători și combine. În ceea ce privește sămânța, Nicolae Stroescu zice: „Testăm cu firmele producătoare de sămânţă sau multiplicatoare de sămânţă ce seminţe merg aici, ţinând cont de specificul locului, de ariditate, de lipsa de apă şi aşa mai departe. Am ajuns în anii cu precipitaţii cât de cât normale la producţii bune. Anul trecut, am avut medii mari şi la grâu, şi la rapiţă, tocmai datorită respectului pentru tehnologie. În agricultură sunt cinci factori limitativi de producţie, ei sunt strâns legaţi între ei: aerul, temperatura, lumina, solul şi omul. Nu se pot ajuta decât într-un fel de osmoză unul cu altul. Mai glumesc și spun că există și un al şaselea factor limitativ pe care nu-l putem de mult ameliora, factorul politic. Nu avem nici pesticide pentru el, nu avem nici alte soluţii pentru el”.

Nicolae Stroescu

Dar la finalul zilei, cea mai mare problemă a fermierilor rămâne în continuare apa, mai bine zis lipsa ei. Irigarea este un subiect intens dezbătut. Familia Stroescu vorbește despre canale de irigații care au fost astupate cu vegetație, odată funcționale și care deserveau culturi agricole de pe terenurilor lor, la doar 2 km de Dunăre. Statul a dat vina pe fermieri pentru stadiul deplorabil în care au ajuns instalațiile. În anul 2018 au fost reabilitate, în teorie, pompele de apă. În fapt, a fost dată o mână de vopsea pe exteriorul lor și puse în funcțiune doar pentru două ore, fără a se curăța măcar canalele magistrale de vegetație: „Două ore au funcţionat acele pompe, au fost vopsite frumos – deja sunt şi vândute la fier vechi o parte din ele”.

Ca răspuns, în lupta pentru a obține sisteme de irigații au fost formate asociații sau societăți ale producătorilor agricoli. Cornel Stroescu, alături de fratele lui și de vecini, este unul dintre fermierii care a încercat să înființeze o OUAI (Organizație a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații). Dar și aici statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor. „Pentru a înființa o OUAI, fermierii trebuiau să îi găsească pe vechii administratori, mulţi dintre ei sau majoritatea au pământul în arendă, au murit şi n-am mai găsit documente. Ceea ce, printr-un artificiu legislativ, trebuia desfiinţat, reziliat, radiat, că nu poţi să te duci să scoţi un mort din groapă şi să-l învii. Deci asta mi se pare ciudat şi rea-voinţă politică. O altă variantă este găsirea a 15 membri dispuși să dea declarații la notar legate de terenurile pe care le dețin pentru înființarea unei organizații”, arată Cornel Stroescu.

În ciuda capacității de producție a țării, chiar și în condițiile climatice actuale, România se afla într-un cerc vicios, devenind, așa cum zice Cornel Stroescu, din exportator de grâu, importator de pâine congelată, din exportator de carne în importator de mezeluri. Astfel, pe rafturile magazinelor din țara noastră ajungeau, de pildă, ouă poloneze, la momentul respectiv fiind cele mai scumpe din piață, în condițiile în care România exportă 50% din producția de ouă, chiar la cel mai mic preț. „Ouăle poloneze erau cele mai scumpe pe rafturile magazinelor, dar de fapt ne punem întrebarea: cine aduce în ţară aceste ouă din Polonia? Cine? Că am avut o declaraţie a unui ministru, care spunea că o să controleze toate fermele de găini ouătoare din România ca să vadă de ce au crescut prețurile. Răspunsul acestor întrebări este dat de lipsa de implicare a guvernului și de legile scrise parcă împotriva fermierilor, oameni care susțin o bună parte din economia țării. Totodată, remarcăm dezinteresul celor care se ocupă de finanțarea proiectelor care ar trebui să susțină producția agricolă, anume: sisteme de depozitare, irigații sau recoltare”, concluzionează Cornel Stroescu. 

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

În data de 11 august 2022 a avut loc o reuniune organizată de MADR fără participarea ministrului Daea, care probabil a considerat că nu este foarte important ce-o să fie după ce domnia sa nu va mai fi ministru.

Secretarii de stat au boicotat în grup participarea, cu o mică excepție dată de participarea meteorică și fără substanță a domnului Sorin Moise. La reuniunea sus amintită s-au prezentat ultimele modificări ale PNS, multe dintre ele ca răspuns la observațiile formulate de Comisia Europeană.

Reuniunea a avut loc într-o atmosferă tensionată, în special datorită poziției MADR care a mers pe formula de informare, dar fără dezbatere și consultare, adică s-a prezentat direct ce s-a stabilit să fie transmis ca răspuns la Bruxelles, fără a se mai aștepta eventualele opinii ale mediului asociativ, dar asta este situația, nu este nici prima și nici ultima oară când se întâmplă așa.

Dar mă întorc la acest material, unde am dorit să selectez principalele obligații pe care le vor avea fermierii din cultura vegetală începând cu anul 2023, așa cum sunt stabilite ele până la acest moment și sub rezerva că nu putem anticipa ce observații mai pot veni de la Comisie până ne vor da binecuvântarea finală. Astfel vom parcurge principalele prevederi care se aplică fermierilor din cultura vegetală și acolo unde este cazul voi ridica și observații asupra lacunelor de definire sau de formulare, care poate vor fi auzite de cei în drept și, cine știe, vor aduce și corecturile sau lămuririle de rigoare.

I. GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile

Prima oprire o vom face la GAEC 6, unde, așa cum se poate citi mai jos formularea oficială de la acest moment, terenul agricol trebuie să fie acoperit în perioada 15 iunie – 30 august, ori prin cultură principală și care se va recolta după 30 august, ceea ce este de înțeles, ori prin lăsarea miriștii nelucrate în urma recoltării culturii principale, ceea ce este la fel posibil, sau prin cultivarea de culturi secundare timp de 30 de zile după recoltarea culturii principale.

Legat de ultima prevedere privind cultivarea culturilor secundare, se impun câteva clarificări, în sensul că putem avea culturi pe care le recoltăm în jurul datei de 15 iunie și imediat se seamănă culturile secundare (cele pentru covoare vegetale) și unde avem obligația de a le lăsa 30 de zile, dar în acest caz nu vom îndeplini cerința de a le avea pe teren la 30 august. În acest sens, recomand fermierilor să îndeplinească ambele cerințe, adică cultura secundară să fie ținută 30 de zile, dar fără a fi desființată înainte de 30 august.

„GAEC 6 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

-  Pentru protejarea solurilor în perioada cea mai sensibilă din cursul anului (15 iunie – 31 august), terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 de zile după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 80% din suprafața arabilă a exploatației.

-  Pentru terenul lăsat pârloagă, acoperirea adecvată a solului înseamnă: terenul arabil necultivat pe durata unui an agricol, întreținut în bune condiții agricole și de mediu, pe care se efectuează activitatea minimă de întreținere. Perioada în care terenul este lăsat pârloagă este de minim 6 luni într-un an agricol și acoperă lunile martie-august.

-  Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puțin 20% din suprafața arabilă a exploatației agricole.”

O altă observație se ridică în cazul practicii fermierilor (care nu sunt puțini) care imediat după recoltarea orzului sau a grâului pregătesc și seamănă rapiță mai mult de 20% din suprafață, înainte de 30 august, situație în care rapița este considerată cultură principală și nu se mai încadrează la culturi secundare, deci nu respectă cerințele GAEC 6. Cum vor trebui să procedeze fermierii?

Privitor la definirea conceptului de teren pârloagă, se referă la terenul necultivat între martie –august și care va avea parte doar de lucrări minime de întreținere definite conform OUG 5/2015, adică ori o cosire, ori un discuit, ori o erbicidare. Sincer să fiu, nu am priceput de ce nu se permite în acest caz cultivarea unor amestecuri pentru covoare vegetale încorporabile începând cu 1 septembrie și care ar permite o creștere a materiei organice în sol, dar poate la MADR printre funcționarii foarte bine pregătiți (dar nu la astfel de lucruri) nu a fost nimeni care să poată argumenta un astfel de demers.

Ultima cerință de care fermierii trebuie să țină cont este gradul de acoperire a solului în timpul iernii, care nu trebuie să scadă sub 20%, ori culturi înființate, ori teren nelucrat și lăsat sub formă de miriște după recoltarea culturii principale.

II. GAEC 7 – Rotația culturilor pe terenurile arabile, cu excepția culturilor care cresc sub apă

Trecând la GAEC 7 trebuie reținut faptul că nu se permite monocultura în cazul culturilor care sunt cele mai cultivate în fermele vegetale, gen porumb, floarea soarelui, grâu, rapiță, soia, mazăre sau orz, acest lucru fiind permis doar în cazul ierburilor sau al culturilor erbacee.

Teoretic este permisă o excepție, în sensul că nu se mai consideră monocultura dacă între cele două culturi principale de același fel se cultivă o cultură secundară. Astfel pentru a fi clar, în cazul în care dorim cultivarea de grâu după grâu, trebuie ca în perioada liberă între cele două culturi, să zicem între 15 iulie și 15 septembrie, să cultivăm altceva. Nu putem spune că în acest caz nu este posibil să se facă așa, cu toate că efectul de obținere de materie organică este destul de puțin realizat, dar se ridică o primă observație, în sensul dacă există o durată minimă pentru menținerea culturii secundare?

Clarificarea acestei durate va duce și la evaluarea situației dacă este posibil acest scenariu atât la grâu, cât și în cazul monoculturii de porumb, mai ales în cazul terenurilor irigate unde se cultivă hibrizi tardivi.

„GAEC 7 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

- Regula generală: se aplică o rotație a culturilor pe terenul arabil, cu excepția culturilor care cresc sub apă. Rotația constă în alternarea culturilor cel puțin o dată pe an (an agricol) la nivel de parcelă agricolă, inclusiv a culturilor secundare gestionate în mod corespunzător, cu excepția culturilor multianuale, a ierburilor și a altor plante furajere erbacee, a terenurilor lăsate pârloagă și a culturilor din spații protejate.

- Prin excepție de la regula generală, una și aceeași specie de plante (cultura de bază sau principală) poate fi cultivată pe aceeași suprafață de teren arabil o perioadă de cel mult 3 ani consecutiv, cu obligația ca, anual, între două culturi principale să înființeze o cultură secundară, diferită ca specie față de cultura principală.”

Și ca o ultimă observație, eu personal nu aș fi permis excepția de la interzicerea monoculturii în cazul culturilor de floarea-soarelui, rapiță sau soia, chiar și în cazul cultivării de culturi secundare și aș fi mers mai departe în sensul că nu aș fi acceptat nici rotații formate consecutiv din culturile enumerate mai înainte, dar este doar opinia mea și este bazată pe amărâtele alea de cărți de fitotehnie după care unii dintre noi am mai citit, dar este clar că nu toți.

III. GAEC 8 – Procentajul minim din suprafața agricolă dedicat zonelor sau elementelor neproductive

Astfel am ajuns la GAEC 8 și unde ne vom opri asupra obligației de a lăsa 4% din terenul cultivat al fermei drept teren necultivat sau pârloagă. Există și o derivată a acestei interdicții, în sensul că se poate lăsa doar 3% teren necultivat, dar la asta se adaugă obligația de a cultiva 4% din terenul fermei cu culturi fixatoare de azot (leguminoase), însă fără aplicarea tratamentelor fitosanitare.

„GAEC 8 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

Se asigură ponderea minimă de cel puțin 4% din terenul arabil la nivel de exploatație alocat zonelor sau elementelor neproductive, inclusiv terenuri lăsate pârloagă. Opțional, fermierul poate asigura o pondere minimă de cel puțin 7% din terenul arabil la nivel de exploatație, dacă acesta include culturi fixatoare de azot, cultivate fără utilizarea de produse de protecție a plantelor, din care 3% reprezintă terenuri lăsate pârloagă sau elemente neproductive.”

Că este bine sau nu, fiecare dintre cei care vor citi va aprecia, dar cred că aici autoritățile vor răspunde sub forma „atât s-a putut” și nici nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim la cei care au reprezentat România la aceste negocieri.

Și aici, ca și la GAEC 7, se poate repeta întrebarea de ce la terenurile necultivate nu s-a permis semănatul de covoare vegetale care sunt oricum mai bune decât lăsarea buruienilor să crească nestingherite, dar toate răspunsurile sunt date de nivelul de cunoaștere al celor care cer și care aplică astfel de principii, nivel care trebuie să acceptăm cu mândrie că este slab și la ei (adică la Bruxelles), ca și la noi.

IV. ECOSCHEMA 1 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil

Ușor, ușor, am ajuns la ultimul punct pe ,,ordinea de zi” și care este reprezentat de ecoschema care va trebui aplicată de fermele peste 20 ha și care doresc să obțină și subvenția aferentă acesteia. Ecoschema are trei principii standard obligatorii, adică 5% teren necultivat, 5% teren cultivat cu leguminoase și în perioada 15 iunie – 30 august 80% din terenul fermei să fie protejat prin cultură principală, miriște sau culturi secundare (aici a se ține cont de observațiile deja prezentate mai sus), iar apoi se adaugă alegerea unuia dintre cele 3 principii variabile, adică diversificarea culturilor prin existența a minimum 3 sau cultivarea prin minim/no/strip tillage a cel puțin 50% din suprafață sau plantarea a 2 arbori/ha anual din speciile agreate.

O primă observație este că aplicarea acestei ecoscheme se bate cap în cap (în sensul că este neclar) cu GAEC 9, astfel încât dacă conform GAEC procentul de teren necultivat trebuia să fie de minimum 4% din terenul fermei, aplicarea ecoschemei ridică acest procent la 5%, dar în condițiile în care nu scrie nicăieri dacă acest procent de la GAEC poate fi folosit și la îndeplinirea obiectivului de la ecoschemă. Adică, mai simplu spus, ca să se respecte și GAEC 8, și ecoschema, trebuie să lăsăm necultivat doar 5%, sau 4% de la GAEC, plus 5% de la ecoschemă, adică în total 9%?

Sunt ferm convins că primul răspuns al celor de la MADR va fi ,,stați liniștiți” este prima formulă, dar, atenție, nu scrie nicăieri asta, iar Comisia atunci interpretează cum dorește, adică poate să o facă în spiritul obiectivului care îl are de a se ajunge la 10% necultivat și să vedem cu toții atunci dezastru.

A doua observație este legată de cultivarea leguminoaselor, în sensul că la GAEC se poate practica formula 3% teren necultivat și 4% cultivat cu leguminoase, dar fără aplicarea de tratamente fitosanitare. La ecoschemă se spune că a doua cerință este cultivarea a 5% din suprafață cu culturi leguminoase, dar fără a se interzice tratamentele fitosanitare. Ceea ce nu se menționează explicit în documente, dacă cele 4% suprafață culturi leguminoase de la GAEC pot fi acceptate și în respectarea cerinței de la ecoschemă sau va trebui să avem formula 4% pentru GAEC și 5% pentru ecoschemă, adică 9% teren cultivat cu leguminoase? Poate de această dată funcționarii MADR vor înțelege mai clar care sunt nedumeririle mediului asociativ la ceea ce ei au prezentat și, mai știi, poate vor face ceva în sensul clarificării acestor aspecte.

„ECOSCHEMĂ - Cerințe de bază (modificări)

1. Fermierii trebuie să aloce peste 5% din terenul arabil pentru elementele neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă).

1. 1. În cazul fermelor cu peste 75% din terenul arabil utilizat pentru producția de iarbă sau de alte plante furajere erbacee, culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de cultură, sau care face obiectul unei combinații, ponderea elementelor neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă) trebuie să depășească 3%.

2. Să cultive pe minimum 5% din totalul terenului arabil declarat, culturi leguminoase, bogate în proteină vegetală, fixatoare de azot, care se pot recolta, precum: soia, mazăre de consum/furajeră, măzăriche, sparcetă, trifoi, facelia, fasole, fasoliță, ghizdei, năut, lupin, linte, bob, lucernă, arahide, amestecuri de leguminoase și graminee perene.

3. În perioada sensibilă pentru sol cuprinsă între 15 iunie și 31 august, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 zile, în intervalul stabilit, după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 90% din suprafața arabilă a exploatației. Această practică are ca scop principal protejarea solurilor în perioadele cele mai sensibile din parcursul anului agricol, în contextul schimbărilor climatice actuale.

Cerințe specifice

La condițiile de bază de mai sus, fermierul trebuie să aleagă una din următoarele condiții specifice:

A - să practice diversificarea culturilor pe terenul arabil, în funcție de suprafață, după cum urmează:

•       în cazul suprafețelor cuprinse între 10.01 ha și 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin două culturi diferite, iar cultura principală să acopere maximum 75% din terenul arabil;

•       în cazul suprafețelor de peste 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin trei culturi diferite. Cultura preponderentă trebuie să acopere maximum 70% din terenul arabil, respectiv două culturi preponderente să acopere împreună maximum 85% din terenul arabil, cu respectarea procentului de 5% din teren pentru elementele neproductive;

•       în cazul în care suprafața de teren arabil este cultivată în proporție de peste 80% cu iarbă / plante erbacee / leguminoase sau acoperită cu culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție, indiferent de mărimea exploatației pentru care solicită sprijinul prin această ecoschemă, se consideră ca fiind practică de diversificare dacă respectă un procent de minimum 3% teren neproductiv.

B - să practice o tehnologie de agricultură de tip conservativ pentru sol (no /minimum /strip-tillage) pe minimum 50% din suprafața cultivată a exploatației.

Gestionarea lucrărilor solului de tip conservativ contribuie înmod direct la protejarea solurilor în perioadele și în zonele cele mai sensibile, cât și la reducerea riscului de degradare a solului și eroziune.

Prin promovarea acestei practici conservative se dorește evitarea la maximum a compactării solului prin reducerea trecerilor repetate cu utilaje, creșterea capacității de reținere a apei în sol, creșterea capacității solului de sechestrare a carbonului, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, reducerea amprentei de carbon prin reducerea consumului de combustibil pe hectar, creșterea biodiversității la nivelul solului, concomitent cu asigurarea unui habitat prielnic pentru dezvoltarea faunei. Totodată, urmare arăturii conservative se va obține și o îmbunătățire a texturii și structurii și a biotei solului, creșterea materiei organice din sol (+ de humus).

Nu în ultimul rând, prin promovarea aplicării agriculturiiconservative de tipul no till/minimum till/ strip till se va reduce amprenta de carbon din partea fermelor ce vor apela la această practică, consumul de motorină la hectar fiind redus în medie cu 35%.

C - Fermierii trebuie să planteze anual cel puțin 2 arbori pe hectar, la nivel de exploatație, precum: populații locale de pomi fructiferi și arbori (măr, piersic, prun, corcoduș, zarzăr, cais, cireș, vișin, gutui), nuc, stejar, ulm, tei, alun, salcâm, glădiţă, paltin, arţar, jugastru, pin, sălcioară, castan, precum și alte specii.

Această practică contribuie la stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor, poate constitui un refugiu pentru păsări și  animale. De asemenea pe termen mediu poate constitui un sprijin pentru reducerea eroziunii solului, reducerea temperaturii solului în zonele de proximitate a plantației, cât și o influență ușoară asupra capacității de menținerea apei în sol și sechestrare de carbon în locul plantației și limitrof acesteia.”

V. CONCLUZII

În final, fermierii, cel puțin la acest moment, trebuie să aibă în vedere pentru anul agricol 2022-2023 măcar următoarele aspecte:

• Iarna, cel puțin 20% din terenul fermei trebuie acoperit de culturi principale sau secundare ori să fie lăsat sub formă de miriște;

• Între 15 iunie și 30 august, 80% din suprafața terenului fermei trebuie să fie acoperit de culturi principale, secundare sau miriște, iar culturile secundare să aibă o vechime de cel puțin 30 de zile pentru a se evita orice problemă de înțelegere în raport cu prevederile GAEC 6;

• Se interzic monoculturile cu excepția cazului în care se folosesc culturi secundare. Dar pentru motivele expuse în material este de evitat dacă nu se vine de la MADR cu lămuriri suplimentare.

• Prin GAEC 8 se impune lăsarea a 4% din teren necultivat sau 3% necultivat și 4% cultivat cu plante leguminoase.

• Implementarea ecoschemei duce la lăsarea a 5% din teren necultivat plus 5% din teren cultivat cu plante leguminoase, dar fără să se cunoască la acest moment dacă se pot contopi cu cele de la GAEC8, fiind necesare lămuriri suplimentare de la MADR. În plus trebuie să se aleagă între diversificarea culturilor, adică existența a minimum 3 culturi principale sau aplicarea pe 50% din suprafața fermei a tehnologiilor minim/no/strip tillage sau plantarea a doi arbori pe hectar anual.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Aproape la limita dintre județele Brașov și Covasna, în localitatea Hărman din județul Brașov, există o fermă vegetală cu o tradiție îndelungată, afacere-model, dezvoltată cu minuțiozitate și cerebralitate. Ioan Benea, un personaj pitoresc, ajuns la venerabila vârstă de 76 de ani, conduce cu aceeași precizie pe care o avea în tinerețe întreaga activitate din această fermă.

Reporter: Pare că acest întreg ținut a fost însuflețit de dumneavoastră.

Ioan Benea: M-am născut aici, în Hărman, într-o familie de țărani așa cum suntem majoritatea, cărora nu le-a fost rușine să muncească. Am muncit în mod deosebit pământul și am crescut cu acest spirit cu mult timp înainte de 1989, trecând mai apoi la capitalism și ajungând astăzi la peste 30 de ani de activitate în această economie de piață cu această societate pe acțiuni, SC Hibridul.

Înainte de ’89 am avut un traseu mai sinuos, am făcut și școala profesională la Steagul Roșu, la camioane, după care am făcut liceul la seral și școala tehnică sanitară la zi, timp de 2 ani. În 1969 m-am îndreptat către Zootehnie, pentru că în acele vremuri Ceaușescu voia să facă un singur specialist pentru agricultură: zootehnistul.

Dar am făcut această facultate cu foarte multă dragoste pentru că mi-a plăcut. Astfel, în 1974 am terminat Facultatea de Zootehnie de la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” din București. După aceea am fost repartizat la CAP Purcăreni, unde am avut trei ferme de animale, 1.200 de vaci, 4.000 de oi și 1.500 de hectare bază furajeră. Le-am îngrijit pe toate, iar după o lună de stagiatură m-au promovat în funcția de șef de fermă.

„730 de hectare pe care le am acum sunt suficiente și sunt foarte bine exploatate.”

Reporter: Cum a luat ființă ferma pe care o conduceți astăzi?

Ioan Benea: A venit perioada de capitalism și a dispărut obiectul muncii. S-au desființat aceste complexuri, s-au desființat CAP-urile. Am înființat această firmă în 1992 cu mai mulți acționari. A evoluat fantastic firma, am ajuns de la 150 de hectare la 1.600 de hectare pe care le exploatăm (sfeclă, cartof, grâu, orzoaică). Până în anul 2000, această firmă a crescut mult din punct de vedere financiar, am avut o rată a profitabilității de 48-50%, iar acționarii au dorit la adunarea generală dividende. Eram mulți acționari, iar eu aveam 12% din acțiunile acestei firme, dar am condus-o de la început ca președinte și director general.

„Prefer să investesc, în loc să scot dividende și să mă distrez.”

Reporter: Cum ați rămas astăzi principalul acționar al companiei?

Ioan Benea: În anul 2000, când ne aflam la apogeul profitabilității, natura ne-a dat o lovitură puternică, printr-o secetă deosebit de severă, și ne-am prăbușit. Era gata să dăm faliment. În acea perioadă, spre deosebire de cei de la stat, noi nu am fost scutiți de plata datoriilor și am fost nevoit în aceste condiții să fac un credit ca sa plătesc datoriile la stat. L-am făcut și în timp l-am achitat, dar în situația asta nu mai puteam oferi dividende, pentru că aveam datorii. Acest lucru a schimbat soarta societății, pentru că majoritatea acționarilor și-au vândut acțiunile. Iar atunci am făcut eforturi și am cumpărat pe rând acțiunile și am rămas doar trei acționari: eu, soția și un partener fidel de la început. Și atunci a început modernizarea fermei. Din cauza schimbărilor climatice și a deficitului tot mai mare de apă, a trebuit să renunț la sfeclă, apoi am renunțat și la cartof, pe care totodată l-am și păstorit timp de 12 ani ca președinte al Federației Cultivatorilor de Cartofi.

Reporter: Și ați trecut și la cultură mare, grâu, porumb, rapiță?

Ioan Benea: Am schimbat structura culturilor cam după anul 2000 și am introdus rapiță în zonă, am introdus porumbul în zonă, iar acum am făcut și 6 tone de rapiță la hectar. Am avut ani buni, am avut 10 tone de porumb la hectar, ceea ce pentru această zonă din Țara Bârsei este foarte bine.

„Din cauza schimbărilor climatice și a deficitului tot mai mare de apă, a trebuit să renunț la sfeclă, apoi am renunțat și la cartof.”

Calitatea recoltei este dată de performanța combinelor

Reporter: Ce suprafață exploatați în prezent și cum este împărțită aceasta?

Ioan Benea: La ora actuală cultiv trei culturi mari și late: 250 de hectare de porumb, 260 de grâu și 220 de hectare de rapiță, în total, 730 de hectare. Ceea ce am acum este comasat, am parcele mari, tractoare cu utilaje tractate mari, rentabilitate maximă. Deși am avut un tractor românesc, U650, care încă funcționează, pot să spun că am avut tractoare Case IH de la început. Am luat primele două tractoare Case IH de 125 CP încă din 2006, după care am mărit flota. Astăzi exploatăm terenul cu patru tractoare Case IH: MXM 155 Maxxum, Farmall 95 C, Puma 165, Puma 230 CVX și două combine Case IH Axial-Flow: 5088 și 7240.

Reporter: Care au fost motivele care v-au determinat să alegeți utilaje Case IH?

Ioan Benea: M-am îndrăgostit de Case IH pentru că am avut cele mai puține probleme cu aceste tractoare. Când m-am hotărât să-mi iau tractor nou, am testat personal, pentru că îmi place, mai multe tractoare moderne și le-am studiat pe toate. Dar, în final, m-am convins că acest brand bate tot. De exemplu, tractorul Case IH MXM155 Maxxum de 125 CP din 2006 are peste 19.000 de ore de funcționare, celălalt l-am dat buy-back, când am cumpărat următorul tractor.

Un factor deosebit în realizarea și extinderea colaborării cu Titan Machinery l-a avut și relația mea cu domnul Stanson (n.r. George Stanson - Business Manager at CNH Industrial), pe care îl cunosc de foarte mult timp, iar colaborarea mea cu dumnealui înainte de revoluție s-a concretizat după aceea, eu devenind client Titan Machinery. El a fost unul dintre cei care m-au apropiat de Titan Machinery și de Case IH. M-a convins că sunt într-adevăr utilaje foarte bune și doresc să-i mulțumesc foarte mult pentru colaborare și pentru sprijinul pe care mi l-a acordat.

Reporter: Câți angajați aveți și cum sunt organizați aceștia în activitatea fermei?

Ioan Benea: Avem doi oameni foarte buni, doi mecanizatori, dar nu poți să-i mai numești mecanizatori. Sunt deja specialiști în folosirea și exploatarea acestor utilaje, pentru că nu mai poți face agricultură la ora actuală cu „tractoriști”. Trebuie să ai oameni calificați, iar eu spun că am cei mai buni oameni din România la ora actuală, în aceste condiții în care deservesc acești oameni atâtea utilaje.

Pentru că eu am urmat principiul conform căruia fiecare tractor are operatorul lui și exploatează utilajul și lucrarea particulară lui, de la arat, pregătit teren, semănat, tratamente, recoltat, toate aceste lucruri le fac acești doi oameni cu aceste echipamente de calitate din fermă.

„Ceea ce am acum este comasat, am parcele mari, tractoare cu utilaje tractate mari, rentabilitate maximă.”

Reporter: Am văzut în curte tamburi. Aveți și teren la irigat?

Ioan Benea: Din păcate astăzi nu mai irigăm, pentru că nu avem sursă de apă. Avem câțiva tamburi pe care i-am folosit mai demult, când am fost nevoit, pentru producția de sămânță de cartof. Din cauza costului mare al semințelor de cartof, am fost nevoit să irig cu apă potabilă la prețul de atunci, doar pentru a salva sămânța, nu pentru producție. Cu toate că astăzi putem face un sistem modern de irigare. Am plătit un studiu de fezabilitate de 80 de milioane (n.r., lei vechi), dar dosarul a murit prin sertarele Ministerului Agriculturii. Noi am avea mare nevoie de irigare, pentru că acest platou al Țării Bârsei în care exploatez eu are nevoie la ora actuală neapărat de irigații.

„Avem un secret în zonă. Chiar și acum, când sunt 30 de grade ziua, noaptea avem 3-10 grade și cade roua. Iar această rouă este o ploaie mai mică, este foarte bună.”

Reporter: S-a schimbat clima în această zonă agricolă?

Ioan Benea: S-a schimbat foarte mult. Noi aveam în jur de 550 de litri pe sezon apă, suficient pentru sfeclă, pentru cartofi, deoarece cartoful e mare consumator de apă. Iar precipitațiile erau repartizate destul de uniform în timpul perioadei de vegetație. Astăzi, poate să vină 100 de litri, mult, izolat, apoi niciun strop o perioadă lungă.

Degeaba torni 200 de litri odată, care poate distruge cultura și după aceea, trei luni, nu vezi o picătură de apă. De la 550 de litri cât aveam anual în perioada de vegetație, am ajuns la maximum 250 de litri. Și anul acesta avem un deficit în mod deosebit la grâu, deocamdată la porumb nu avem, dar să vedem ce va fi în continuare. Cum spuneam, porumbul nu a suferit foarte mult, pentru că nu a avut mare nevoie de apă până acum, dar urmează să aibă nevoie și e o plantă care absoarbe toată apa. Și mai avem un secret, în zonă avem rouă. Chiar și acum, când sunt 30 de grade ziua, noaptea avem 3-10 grade și cade roua. Iar această rouă este o ploaie mai mică, dar pentru porumb este foarte bună.

Reporter: Cum apreciați acest an agricol în contextul geopolitic care a generat creșterea prețurilor?

Ioan Benea: Anul acesta poate să fie un an profitabil, pentru că am făcut achiziții potrivite, cu costuri mai mici până acum, însă la prețul la care a ajuns motorina, mă îngrozesc ce va fi la recoltare, la transport și până unde vor ajunge costurile. Prețul la rapiță se preconizează foarte bun, sper să se mențină. Deocamdată nu am făcut contracte futures (n.r. angajamente la prețuri pentru mărfuri ce vor fi vândute în viitor) nici la rapiță, nici la grâu. Eu nu vând grâul la recoltare, îl depozitez pentru că am spații de depozitare, pentru a nu sta după camioane. După aceea este timp de vânzare, în funcție de cum îmi convine prețul. Iar porumbul deocamdată este iarbă, până nu-l vedem în hambar, nu ne putem pronunța. Suntem și asigurați, pentru că așa se întâmplă, când nu ești asigurat te lovește și Dumnezeu, dacă ești asigurat mai recuperezi ceva, în caz că te lovește.

Reporter: Cu ce tip de semințe lucrați?

Ioan Benea: În fiecare an fac un lot demonstrativ în care testez soiurile noi, iar hibrizii sau soiurile pe care le semăn sunt cele care confirmă. Pentru că țin evidența pe tarlale și știu cât am dat și cât îmi oferă. Combina înregistrează și-mi oferă toate datele de care am nevoie. Cei mai buni hibrizi sau cele mai bune soiuri le cultiv din nou.

Reporter: Cum e calitatea recoltelor în urma combinelor?

Ioan Benea: Nu vreau să exagerez și am fost întotdeauna sincer. Eu am afirmat că brandul Case IH este numărul 1. La combine aprecierea o face specialistul care vede greșelile pe care le-a făcut personal la tratament, atunci când trece prin lan, brazdă cu brazdă. Totul se vede, în combină. Apoi văd furnizorii de semințe calitatea și rezultatele produselor lor. Calitatea recoltei mai rezultă poate și datorită eficienței erbicidelor pe care le folosesc. Dar calitatea recoltei rezultă în primul rând datorită performanței combinelor, pentru ca nu am corpuri străine, n-am spărtură, la porumb este zero barat. Mulți concurează să încarce de la mine pentru că am tot timpul sub 1% corpuri străine în materia recoltată. Iar acest lucru se datorează combinei și specialistului. Combina cea mare - Case IH Axial-Flow 7240 este excepțională, avem sub 1% corpuri străine la rapiță și nu mai discutăm despre pierderi, care sunt minime.

„Nu vând grâul la recoltare, îl depozitez, pentru a nu sta după camioane. După aceea este timp de vânzare, în funcție de cum îmi convine prețul.”

Maximum de randament în perioade minime 

Reporter: Am observat că utilajele dumneavoastră sunt foarte curate. Mentenanța acestora se efectuează la timp?

Ioan Benea: Nu depășim niciodată orele de funcționare dintre revizii. Totul este disciplinat, notat de fiecare specialist, eu am toate datele înregistrate în calculator. Toate reviziile se fac la reprezentanță, numai cu piese de origine. Eu sunt o persoană pretențioasă și i-am învățat și pe băieții mei să fie așa. Pentru că știu că de la disciplină pornește totul în obținerea unor rezultate. Dacă îi vezi că se descalță de ghete și intră în șosete în cabină te minunezi, dar nu i-am obligat eu.

Am văzut primăvara, la unii dintre colegii mei, tractor cu noroi pe el rămas din toamnă, de la recoltare. L-a adus din câmp și l-a lăsat așa până primăvara, au zis că îngheață noroiul și cade de pe el. La mine nu se întâmplă așa ceva, la sfârșit de săptămână se curăță toate utilajele. Și acestea arată așa cum arată și sunt angrenate în toate activitățile, orele de funcționare sunt întinse la maximum.

Reporter: Cum apreciați consumul de combustibil la tractoarele și combinele Case IH?

Ioan Benea: Consumul mă surprinde. Mă costă hectarul de tratat 0,7 litri de motorină la hectar. Eu primesc aceste date la fiecare sfârșit de săptămână de la toate lucrările efectuate și specificațiile fiecăreia în parte. Evidența de alimentare este strictă și înregistrează câtă cantitate de motorină a costat hectarul de tratat, de recoltat ș.a.m.d.

Nu pot să spun cum este consumul mașinilor Case IH în comparație cu alte utilaje pe care le folosesc colegii mei, dar știu că aceștia îmi solicită să le efectuez lucrări. Eu totuși încerc să fac lucrările pe care le am eu de făcut cât mai bine, nu mă lăcomesc.

Reporter: Cum apreciați colaborarea cu reprezentanții Titan Machinery și cât de mult vă ajută faptul că Titan Machinery a deschis reprezentanța de la Brașov?

Ioan Benea: Colaborarea la ora actuală este de la foarte bine în sus. Au fost prompți, au fost pe fază, au în mine un client care știe să prezinte aceste utilaje și știe să le exploateze ca să arate bine. Reprezentanța de la Brașov este mult mai aproape, colaborăm foarte bine cu cei de acolo, inclusiv cu Ionuț Oltean (n.r. manager de zonă Titan Machinery România), pe care aș dori să-l onorez cu o vânzare mai substanțială în perioada următoare. Încercăm să ne echipăm pentru că dacă te echipezi și o poți face astăzi este esențial.

Timpul de execuție a unor lucrări este foarte comprimat, pentru că sunt atâtea schimbări climatice foarte rapide, ba este soare, ba este prăpăd, iar în aceste condiții trebuie să faci anumite lucrări într-un timp extraordinar de scurt. Oameni nu sunt prea mulți, ca atare trebuie să faci maximum de randament în perioade minime, mai ales când folosești și utilaje de ultimă generație. Eu prefer să investesc, în loc să scot dividende și să mă distrez.

Reporter: Ce planuri mai aveți?

Ioan Benea: Nu vreau să mă dezvolt mai mult decât până acum, nu am interes să mă dezvolt și vreau să le ofer oamenilor mei timp să trăiască, pentru că la ora actuală ei muncesc foarte mult. Dacă vrei să ai utilaje în orice moment apte, curate, funcționale 100%, și ei trebuie să fie 100% apți, pentru că sunt oameni. 730 de hectare pe care le am acum sunt suficiente și sunt foarte bine exploatate.

Utilajele au și 20.000 de ore de funcționare

Echipa de comunicare a Titan Machinery a avut prilejul de a discuta și cu unul dintre cei doi frați Chiriac, care se ocupă practic de tot ceea ce se întâmplă în această fermă.

Reporter: Viața dumneavoastră se confundă cu această fermă. Iubiți aceste utilaje...

Dorin Chiriac: Tatăl meu a fost primul mecanizator, primul tractorist din această fermă, iar eu și cu fratele meu am crescut de mici copii în această fermă. Tractoarele Case IH sunt ca tancurile, par că nu au moarte. Numai cu acest Case IH MXM 125 am făcut aproape 20.000 de ore. Am schimbat la el doar piulițele de la grupuri, semering, compresorul de aer, pompa de injecție și injectoarele la 8.800 de ore.

Combinele, la fel, sunt extraordinare, nu avem spargeri, pleavă, pierderile sunt minime. Din aceste motive am ales atunci combinele Case, mai ales că atunci făceam și prestări de servicii. Mitul că sunt combine foarte bune numai pentru porumb este greșit. Sunt la fel de bune și la semințe mici, și la semințe mari. La porumb combina se reglează aproape singură și îți scoate recolta curată fără să-i faci aproape nimic. Ți se oferă câteva repere în manualul de operare, de la care trebuie să pleci, iar dacă ții cont de acestea, ai rezultate.

La rapiță și la grâu, într-adevăr trebuie să faci reglaje, trebuie să vezi și cum arată cultura în fața combinei, să anticipezi despre ce este vorba. Una e vântul la o boabă de rapiță care are 9% umiditate și alta e când intri într-o zonă care are 3-5% umiditate. Este mult mai ușoară și o poate sufla în afară. Și tu tot timpul trebuie sa corectezi.

La noua generație de combine Case IH Axial – Flow seria 250 totul se reglează automat, dar tot în funcție de acești parametri, dar chiar și așa operatorii trebuie să monitorizeze constant ceea ce se întâmplă, să reducă viteza, când este cazul. Este exact ca la o sită, dacă bagi cantitate mare, aceasta nu poate să fie cernută rapid. 

Interviu realizat de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România

Se vorbește foarte mult despre conservarea apei în sol, dar cum o putem face? Mai întâi, trebuie să facem totul pentru a spori acumularea apei în sol, atâta câtă este, și apoi să o conservăm cât mai bine pentru a fi utilizată de plante la nevoie.

Trebuie spartă crusta care se formează la adâncimea arăturii (hardpanul), ca să permită circulația apei din adâncime spre suprafața solului, prin capilare. Apoi, trebuie afânat stratul de sol de la suprafață ca să întrerupă legătura capilarelor cu atmosfera și, astfel, să se reducă evaporarea apei. Se poate folosi un scarificator cu tăvălug sau un combinator greu. Chiar dacă scarificatorul poate lucra la adâncimi de 60-70 cm, nu este necesar să se afâneze mult mai jos decât hardpanul. În general, scarificarea la 40-50 cm este suficientă.

Acolo unde controlul buruienilor s-a făcut eficient ani la rând și rezerva de semințe de buruieni este redusă, se pot aplica tehnologiile cu număr redus de lucrări sau chiar fără lucrări (minimum sau no tillage), care s-a demonstrat că pot aduce recolte comparabile cu tehnologiile convenționale, cu consum de combustibil și de muncă mai reduse, cu creșterea stabilității și fertilității solului. Numai că, în condițiile impunerii de noi restricții privind folosirea pesticidelor și îngrășămintelor și creșterii prețurilor acestora, aceste tehnologii devin din ce în ce mai greu de aplicat. Totuși, din ce în ce mai mulți fermieri au început să aplice aceste tehnologii, iar rezultatele sunt foarte bune.

Pentru conservarea apei în sol, trebuie evitate trecerile necontrolate pe sol mai ales când solul este umed. Ghidarea prin GPS este un sprijin important pentru controlul trecerilor și evitarea suprapunerilor.

Apoi, trebuie făcută nivelarea și tasarea solului la lucrările de pregătire a terenului, să evităm răscolirea solului dacă nu este necesară. Dacă avem ogor de toamnă, acesta trebuie nivelat obligatoriu pentru a reduce evaporarea. Există studii care arată că pierderile de apă prin evaporare la un sol arat și nivelat față de arătura nenivelată sunt substanțial mai mici. La fel, buruienile, care sunt mari consumatoare de apă, de cele mai multe ori consumând de câteva ori mai multă apă decât cultura de bază, trebuie distruse în fazele incipiente de vegetație.

În primăvară trebuie făcută pregătirea patului germinativ la adâncimea de semănare cu combinatorul. În niciun caz primăvara nu se va folosi grapa cu discuri, care răscolește solul și scoate bolovani, favorizând evaporarea apei.

De fapt, grapa cu discuri trebuie folosită toamna, acolo unde se va semăna după o cultură premergătoare care lasă solul relativ afânat și curat, pentru pregătirea de bază a terenului, dar nu pentru pregătirea patului germinativ, care se face cu combinatorul, la o adâncime cat mai apropiată de cea de semănare, distruge buruienile precoce și eventual încorporează îngrășămintele sau erbicidele volatile. La limită, grapa cu discuri se poate folosi și la dezmiriștit, lucrând la o adâncime redusă, însă pierderea apei este mai mare decât în cazul combinatorului. Evident, grapa cu discuri este utilajul care trebuie folosit pentru spargerea bolovanilor și nivelarea solului după arat.

Pregătirea patului germinativ trebuie să se facă cu puțin timp înaintea semănării, pentru ca apa să rămână în sol ca să ajute la germinarea semințelor. Este adevărat că din punct de vedere logistic este mai greu să faci pregătirea terenului chiar înainte de semănare, dar, cu o bună organizare, se poate, păstrând astfel cât mai multă apă în sol.

O altă lucrare care reduce evaporarea este tăvălugirea pentru „așezarea solului”, nivelare și tasare după semănare. La culturile de toamnă se poate face și pentru spargerea crustei care poate apărea după o ploaie căzută în cantități mici după semănare sau pentru a ajuta culturile „descălțate” să crească și să-și înfigă rădăcinile în sol primăvara devreme.

La recoltare trebuie pe cât posibil evitată utilizarea pe câmp a remorcilor clasice (cu roți relativ înguste) pentru a prelua cerealele de la combină și orice trecere cu utilaje grele. Se pot folosi cu succes remorci de transfer, cu capacitate mare și roți late, care să transporte cerealele de la combină la capătul tarlalei și să facă rapid transferul în camion.

La combine trebuie folosite roți cât mai late sau șenile. La fel, la tractoarele care execută lucrări grele.

Este esențial ca imediat după trecerea combinei, chiar în spatele acesteia dacă este posibil, să se facă o lucrare de dezmiriștire, care efectuează tăierea rădăcinilor buruienilor, afânarea solului la suprafață pentru reducerea evaporării apei, stimulează germinarea samulastrei și a semințelor de buruieni. Eventual, se poate face în aceeași trecere și însămânțarea cu culturi verzi. Amânarea chiar cu o zi a efectuării operației de dezmiriștire poate duce la pierderi imense de apă, la uscarea exagerată a solului, care poate crea greutăți la efectuarea lucrărilor de pregătire și consumuri mari de carburant.

Se poate folosi un combinator mai agresiv, cum ar fi Terria de la Poettinger, care trebuie să prelucreze solul la suprafață, la o adâncime de 5-8 cm, având un număr suficient de organe de lucru tip daltă cu aripioare, care prelucrează solul pe toată lățimea de lucru.

Trebuie evitată răvășirea exagerată a solului și chiar arătura, pentru că din cauza temperaturilor mari din vară solul se usucă pe o adâncime mare și pierde o cantitate mare de apă. Este benefic pentru sol (îmbogățirea cu substanțe organice), dar și pentru reducerea evaporării, păstrarea în stratul superficial al solului a unei cantități cât mai mari de resturi vegetale care să creeze un strat protector de mulci. Pentru păioase se pot folosi mașini combinate pentru semănat direct în mulci sau în teren semipregătit.

Sunt în general lucruri cunoscute, dar le-am prezentat pentru a reaminti câteva principii de bază legate de acumularea și conservarea apei în sol.

Articol scris de: DR. ING. FLORIN NEACȘU

Orice lucru bine făcut trebuie să țină cont de mai multe aspecte care să se potrivească între ele. Așa se face că pentru o cultură bună, în cazul nostru vorbim despre grâu, trebuie să potrivim foarte bine genetica, tehnologia de cultură și condițiile pedo-climatice, pentru a avea atât calitate, cât și cantitate. Vă propunem să cunoașteți în articolul de față două soiuri de grâu potrivite condițiilor din sud-estul țării noastre, acolo unde au fost testate. Cel care s-a preocupat îndeaproape a fost chiar gazda noastră, Constantin Mihalache, administratorul societății Agromec Vlad Ţepeş, din județul Călărași. 

RGT Borsalino, un soi care promite mult

Primul soi de grâu despre care vom vorbi este cultivat în exclusivitate în cadrul fermei de la Vlad Țepeș, pentru producerea de sămânță, fiind testat și omologat abia anul trecut. Este vorba despre RGT Borsalino, produs de RAGT în Franța, fiind omologat acolo în cursul anului 2019, deci este un soi relativ tânăr. Fermierul care ne-a prezentat soiul de grâu, Constantin Mihalache, spune că în condițiile destul de grele de anul acesta,  se comportă bine, spre foarte bine. „Date fiind condiţiile greu de îndeplinit pentru o cultură de grâu de anul acesta, având, practic, din decembrie până la sfârşit de mai 190 de litri de apă pe metru pătrat şi, după cum vedeţi, starea lui fitosanitară este bună, dar stindardul ne arată că a suferit enorm tocmai atunci când avea nevoie mai mult de un regim hidric bun.”

Caracteristicile lui ne-au fost prezentate tot de domnul Constantin Mihalache: „Este un soi de grâu extratimpuriu, de talie medie, ceea ce-i conferă o rezistenţă foarte bună la cădere şi frângere, rezistent la ruginit, atât brună-galbenă, cât şi la fuzarium, cu o foarte mare putere de înfrăţire, aici am semănat în jur de 320-340 de boabe germinabile pe metru pătrat, a înfrăţit foarte bine, şi cu calităţi foarte bune atât de producţie, cât şi de panificație. În condiții normale pedoclimatice, producătorul ne spune că acest soi de grâu poate produce o cantitate extrem de bună, undeva la 11-12 tone, şi calităţi foarte bune de panificație. Categoria biologică a fost bază și va fi spre vânzare ca şi categorie biologică C1. După condiționare și însăcuit, va fi pus la dispoziţia fermierilor începând, probabil, cel mai devreme, cu 10 septembrie. Cu specificaţia că, dacă există un pat germinativ foarte bine pregătit şi avem o bonitate a solului bună spre foarte bună, densitatea să nu fie mai mare de 340 de boabe la momentul optim, ceea ce ar însemna probabil maximum 170 kg de sămânţă la hectar. Asta înseamnă economie atât pe logistică, cât şi la preţul pe hectar la înfiinţat. Sperăm să aducă rezultate bune spre foarte bune fermierilor din România, exemplificând de altfel că acest soi este aflat în exclusivitate la SC Agromec Vlad Ţepeş, pentru primul an de producere de sămânţă în România”.

În ceea ce privește condițiile de cultivare, gazda noastră ne explică: „Anul trecut, cultura premergătoare a fost cultura de rapiţă, unde am obţinut producţii foarte bune, în jur de 4.200 kg la hectar în această tarla. Sistemul de pregătire este minim-till, am făcut o singură trecere pentru o dezmiriştire uşoară, după care, la 30 de zile, am făcut o trecere cu un subsolier, în aşa fel încât să încorporez şi samursala de rapiţă care mi-a adus un plus de materie organică în sol. S-a fertilizat cu 200 kg de 18-46 şi, conform tehnologiei de administrat îngrăşăminte prescrise, aici fiind un sol acid, s-a mers pe nitrocalcar, s-a administrat mai mult nitrocalcar, în trei faze, ajungându-se până la cantitatea comercială de aproximativ 350 kg. S-au folosit trei aplicări de fungicid, erbicidat din toamnă, n-a mai fost nevoie de erbicidat de corecţie în primăvară, pentru că n-am avut infestări cu buruieni termofile gen volbură sau polygonum, şi atunci erbicidarea din toamnă a fost suficientă, deci aplicarea de trei fungicide. Insecticid la spic, pentru că am avut un atac din cauza secetei foarte pronunţate atât de afide, cât şi de tripşi, şi sperăm la o producţie foarte bună. Anticipăm o producţie de 6,5-7 tone la hectar, în condiţii extreme din cauza schimbărilor climatice la care suntem martori şi, din păcate, suntem obligaţi să le înfruntăm”.

„Principala calitate la Borsalina: este un grâu extratimpuriu, iar asta îl face ca momentul apariţiei spicului şi a înfloritului să fie foarte devreme şi să treacă peste arşiţa din mai, şi atunci producţia este cât de cât asigurată, numai anul acesta a fost, din păcate, caniculă şi secetă în săptămâna a doua din luna mai şi a treia, ceea ce l-a afectat foarte mult, dar, după cum se vede, a trecut cu bine peste această problemă, talia mică spre medie, ceea ce-l face foarte rezistent la cădere, şi nu avem probleme cu dozele suficient de bune pentru azot, şi atunci n-o să fie cădere, şi greutatea hectolitrică o să fie cea care trebuie; rezistenţa la rugini, atât galbenă, cât şi brună, şi la fuzarium. Ceea ce-l face un grâu – şi sperăm să fie – de o calitate, atât a producţiei, cât şi a panificaţiei, deosebită.”

Am reținut și un sfat din partea lui Constantin Mihalache, administratorul societății Agromec Vlad Ţepeş: „Vreau să remarc şi să sfătuiesc sau să dau sugestia fermierilor ca aplicarea îngrăşămintelor să se facă în perioada în care există posibilitatea căderii de precipitaţii, în aşa fel încât cultura să folosească într-un procent cât mai mare aceste îngrăşăminte chimice. La fel, pe fenofaze de dezvoltare aplicarea de fungicide să se facă pe tipurile de boli care apar în anumite fenofaze ale dezvoltării grâului. Şi avem în primă fază dezvoltare pe oidium sau pe făinare şi pseudocercosporella, pătarea în ochi, după care ne confruntăm cu rugini şi septorioze şi bineînţeles tratament la spic pentru fuzarium, care, aşa cum ne sfătuiesc specialiştii, trebuie aplicat în maximum 24 de ore de la apariţia spicului din burduf”.

RGT Accroc, în revenire spectaculoasă 

Un alt soi pe care cei de la Agromec Vlad Țepeș îl au în producție pentru sămânță este RGT Accroc, un soi deja cunoscut în România, „este soiul care practic a revoluţionat cultura de grâu din zona Tulcea-Constanţa, un soi de grâu care s-a adaptat foarte bine în România, în cea mai secetoasă zonă, Constanța-Tulcea. Fermierii de acolo îl cunosc foarte bine. De altfel, în urma publicităţii făcute de firma mea pe Facebook, foarte mulţi fermieri din zona Constanţa-Tulcea m-au contactat pentru a contracta această sămânţă de grâu, Accroc, grâu care a făcut în anii 2005-2006-2007, până prin 2015, recorduri în Constanţa, dar, din păcate, firma care l-a adus nu l-a mai promovat şi s-a cam pierdut sămânţa de la acest soi”.

„Accroc este un grâu timpuriu care s-a adaptat extraordinar de bine la condiţiile de secetă şi arşiţă din România, la fel apariţia spicului şi înfloritului se face timpuriu, ceea ce-l face să treacă foarte bine peste condiţiile severe din luna mai, cu arşiţă şi lipsă de precipitaţii, producţiile sunt foarte bune, am înţeles că în anumite zone din zona Constanţa a depăşit 10-11 tone la hectar. Deci e un grâu foarte dorit şi cultivat în zona Constanţa-Tulcea, pe locuri nisipoase, aride, secetoase.”

Aşa cum am procedat și cu celălalt soi, vom da cuvântul fermierului Constantin Mihalache, pentru a ne prezenta, pe scurt, caracteristicile soiului. „E un soi de grâu de talie medie, cu o calitate nu atât de bună de înfrăţire, dar spectaculos, foarte tolerant la secetă, la cădere. La fel, un grâu aristat, cu pruină – acolo n-am avut deloc probleme, cu soiul respectiv, pentru afide şi tripşi, foarte economicos la pesticide, deci ne încadrăm practic în cerinţele Comisiei Europene de reducere a pesticidelor, şi, la fel, aşteptăm rezultate spectaculoase şi acolo, tot undeva la 7 tone la hectar, în condiţii extreme pedoclimatice.”

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU