O afacere agricolă nu e ușor de gestionat nicăieri în lume. În Europa „înverzită” parcă e și mai dificil, iar creșterea animalelor este dintotdeauna văzută drept cea mai grea și mai „murdară” activitate. Însă, produsele provenite de la animale sunt și gustoase, și sănătoase. Despre creșterea vacii pentru lapte, situația actuală și multe alte subiecte de interes pentru crescători, am vorbit cu directorul executiv al Asociației HolsteinRo, medicul veterinar Ionuț Lupu, cel care de puțină vreme este și fermier.

Reporter: Ce înseamnă Asociația Crescătorilor de Vaci „HolsteinRo” astăzi, în 2024?

Ionuț Lupu: În prezent, înseamnă un număr de 67 de fermieri cu o medie de 475 de vaci la muls. Dacă facem o comparaţie cu ceea ce avem la nivel naţional, este enorm. Îi considerăm cei mai progresivi fermieri care sunt în momentul de faţă pe zona producţiei de lapte. Din fericire pentru noi, avem alături un grup mare de fermieri din Germania şi din Olanda, practic vorbim de DN Agrar care mulge în momentul de faţă peste 6.500 de capete, vorbim, de asemenea, de Coremans, cu investitori olandezi, fermă în care se mulg undeva la 2.000 de capete. Vorbim, totodată, de investitori mari din România, de fermieri mari, cum este domnul Afiliu de la Buzău, Șerban Nicuşor de la Agroserv Măriuţa, domnul Gavrilă Tuchiluș de la Agrimat Matca, domnul Liviu Bălănici de la Panifcom Iaşi…

„Am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA.”

Reporter: Toţi, cu ferme de peste o mie de capete.

Ionuț Lupu: Peste o mie de capete. Suntem foarte mândri de faptul că în câteva dintre ferme am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA. S-au făcut investiţii, avem fermieri progresivi, avem medici veterinari şi nutriţionişti, şefi tehnologi şi şefi de fermă care sunt foarte bine pregătiţi şi, în momentul de faţă, putem spune că vaca de lapte poate avea viitor, dacă vorbim de acest segment al fermelor mari şi foarte mari.

Trebuie să vedem însă ce se întâmplă cu viitorul laptelui sau al producţiei de lapte în România. În momentul de faţă, fermele din HolsteinRo şi ale partenerilor noștri, când spun parteneri spun ferme medii şi mari care nu au animale din rasa Holstein şi nu sunt membri, dar care au îmbrăţişat punctele noastre de vedere, produc undeva în jur de 55-57% din laptele pe care procesatorii îl colectează din România. Dar mult lapte vine din zona fermelor mici şi foarte mici, iar acolo trebuie să se facă nişte ajustări în perioada imediat următoare. Am discutat cu domnul Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului Laptelui (APRIL), legat de situația actuală, de importuri. Noi am făcut un calcul foarte simplu, am încercat să luăm toate informaţiile de la raft, cantităţile de lapte şi produse lactate comercializate, ce se consumă, să vedem exact care este necesarul, am convertit produsele lactate în lapte materie primă şi vedem că, grosso modo, producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.

„Producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.”

Reporter: Vorbim de 35% doar din ce pune la dispoziţie HolsteinRo sau tot ce se produce la nivel naţional?

Ionuț Lupu: La nivel naţional. Producţia totală estimată de INS este de aproximativ 1,2 – 1,3 milioane de tone, iar necesarul este de peste trei milioane de tone. Prin urmare, plecând de la aceste informări, socotelile sunt foarte clare. Avem nevoie de ferme care să producă lapte pentru piaţă, piaţa este foarte dinamică, piaţa este din ce în ce mai exigentă, vedem că procesatorii încep din ce în ce mai mult să-şi unească forţele şi vedem deja grupuri mari care au făcut investiţii şi au achiziţionat mai multe fabrici, deci piaţa este într-o dinamică permanentă, iar fără ca fermierii să aibă soliditate şi să poată să-şi facă planuri pe termen mediu şi pe termen lung, viitorul vacii de lapte poate fi pus sub semnul întrebării. Însă, având în vedere modul în care s-au dezvoltat fermele noastre, în urmă cu mai bine de zece ani, când am preluat funcţia de director executiv al organizaţiei, vorbeam de o medie de 230-240 de capete, iar acum vorbim pe un număr relativ similar de fermieri, în medie, de 470-475 de capete. E mult, dar cred că acesta este viitorul. Ne uităm, în primul rând, la Ungaria, care este principalul nostru competitor, ne uităm la Polonia, la modul inteligent în care autorităţile din Polonia reuşesc să se poziţioneze şi faţă de Bruxelles, dar şi faţă de situaţia regională, şi investiţiile care se fac în bazinele de producere a laptelui, pentru că observăm faptul că în Polonia lucrurile s-au aşezat mult mai sănătos, vedem omologii consiliilor judeţene de la noi care vin şi fac investiţii, astfel încât să poată sprijini fermierii dintr-un anumit areal pentru a-şi centraliza producţia, pentru a observa la nivel regional unde este lipsa de lapte materie primă, reuşesc prin ataşaţii lor pe probleme economice să facă presiuni şi să accelereze acolo unde consideră că pot fi debuşee în anumite pieţe. Deci e un tot. Dacă până acum strigam: fermierii sunt miezul şi toţi ceilalţi trebuie să se pună la dispoziţia noastră, în momentul de faţă am început să schimbăm puţin optica, pentru că suntem sută la sută conştienţi de faptul că fermierii trebuie să lucreze într-un ecosistem alături de autorităţi, alături de forţa fantastică pe care o au Guvernul României şi oamenii pregătiţi pe care-i are, astfel încât să putem identifica pieţe importante pentru noi. De lapte nu putem vorbi, dar putem vorbi de juninci gestante, de material seminal pe care organizaţia noastră a început să-l producă, deci putem aduce plusvaloare atât în România, cât şi în fermele noastre.

„Subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia.”

 

Performanța, o problemă pentru crescătorii autohtoni

 

Reporter: Există o discrepanţă între producţia de lapte pe care o realizăm şi producţia de lapte necesară consumului populaţiei din țara noastră. Şi, totuşi, avem o problemă: preţurile. Sunt probleme legate de contracte. Societăţile, fermele mari, n-au această problemă sau o au, dar vorbind de ceilalţi, de micii fermieri şi care, să spunem, nu fac neapărat parte din HolsteinRo, dar sunt în alte asociaţii, acolo există o problemă foarte mare.

Ionuț Lupu: Vorbeam în urmă cu mai bine de un an de diferenţa mare de subvenţionare între România şi Ungaria. S-au făcut eforturi şi, chiar dacă au fost anumite emoţii personale, nu putem să nu vorbim apreciativ atunci când vine vorba fie de administraţia când la Ministerul Agriculturii era domnul Daea, fie când, acum, este domnul Florin Barbu, s-au făcut eforturi astfel încât fermierii care exploatează vaca de lapte să poată accesa măsuri precum bunăstare, porumb siloz, deci sunt realităţi în momentul de faţă pe care în urmă cu câţiva ani le strigam ca mari probleme şi iată că acum s-au făcut paşi. Multe dintre aceste lucruri pot fi ajustate şi îmbunătăţite, însă diferenţa aceasta mare de subvenţionare este în momentul de faţă în curs de rezolvare, pentru că fermele progresive, fermele medii şi mari pot să primească un supliment care să-i poată pune pe o poziţie de egalitate cu alţi producători europeni. Există o discrepanţă destul de mare între fermierul mic şi mare în România, noi am mai discutat-o, cu acel plafon la 250 de capete pentru sprijinul cuplat în zootehnie, însă este un subiect deja pe care n-am vrea să-l mai deschidem, pentru că ne-am dat seama că am afecta mult prea mult pe o zonă emoţională anumiţi lideri de organizaţii, motiv pentru care am spus că e mai bine şi mai sănătos pentru noi să ne focusăm pe lucruri care pot fi realizate mult mai facil. Iar porumbul siloz poate fi o astfel de măsură de sprijin. Poate fi, de asemenea, bunăstarea, pentru că e al doilea an în care fermierii au posibilitatea şi au depus deja cererile de plată în număr mai mare decât anul trecut, suntem aşadar cu o problemă oarecum rezolvată, acesta a diferenţei, sau cum spuneam, în curs de rezolvare.

Principala problemă este reprezentată de faptul că activăm pe o piaţă extrem de dinamică. Dacă privim la nivel macro, Fonterra, acel mare grup din zona Oceaniei, Noua Zeelandă, Australia, este foarte activ în Europa, este pe pieţele de capital, tranzacţionează cantităţi importante de lapte praf. Vorbim, de asemenea, de numeroase politici şi mesaje pe care le-am primit din Olanda, vedem că şi acolo se concentrează fermele, vorbim de zona Scandinaviei, care-şi asigură în momentul de faţă laptele în proporţie de 135-140%, tragem cât se poate de multe informaţii de la două organizaţii, una din Italia şi un institut de cercetare german, şi observăm că, din păcate, la nivelul regiunii Europa de Est, care este din Polonia până în Grecia, se asigură autoconsumul în proporţie de 113-114%. În acest context, când toate ţările din arealul nostru reuşesc să-şi asigure autoconsumul, ba mai mult, vin cu o producţie suplimentară pe care o pot arunca efectiv la un preţ mult mai jos decât al nostru, de aici apare această presiune nesănătoasă pe fermierii noştri.

Există o diferenţă de performanţă între producătorii noștri și cei din afară. Pentru că, dacă ne uităm la toate raportările, întrebăm colegii de la ANZ şi vedem că, la nivel naţional, animalele care sunt în registrele genealogice produc plus/minus undeva în jur de 3.700-4.000 de litri. Nu mai facem împărţirea aceea simplă între producţia raportată de INS şi numărul de animale, ar fi un adevărat dezastru. Deci, producem foarte puţin lapte pentru câte animale avem, subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia, cum reuşim să trecem de la 3.000 la 4.000, de la 4.000 la 7.000, de la 7.000 la 10.000. Fermierii HolsteinRo îşi fac destul de bine treaba, pentru că vorbim de medii de lactaţii de 11.000-12.000 litri/an, media este de peste 9.300 în momentul de faţă. Din păcate, la nivel naţional avem această mare problemă de performanţă, motiv pentru care noi am militat în permanenţă pentru creşterea efectivelor în fermele medii şi mari care au deja infrastructura, au logistica, au oamenii pregătiţi, ştiu să facă o furajare de calitate, au nişte medici veterinari foarte bine pregătiţi şi care lucrează după o abordare vest-europeană sau chiar abordare din SUA, deci viitorul va fi, din punctul meu de vedere – şi pot fi oricând contrazis – atunci când vorbim de laptele industrial, care merge spre industrializare, vorbim despre ferme medii şi mari. Pentru produse tradiţionale, acolo unde se pot implica consiliile locale, consiliile judeţene, pentru a dezvolta un brand regional sau judeţean e clar, fermierii mici şi foarte mici pot fi adunaţi în cooperative şi acolo se pot dezvolta proiecte extrem de interesante. Însă atunci când vine vorba de asigurarea autoconsumului, de securitatea naţională reprezentată de producţia de lapte, ar trebui să vorbim de aceste ferme medii şi mari care reuşesc să facă producţii. E greu în momentul de faţă, când vorbim de costuri care se apropie în multe cazuri de 1,8-1,9 lei pe litrul de lapte, să fii în permanenţă cu ghilotina deasupra capului şi să vorbeşti de 2 lei, de 1,7 pentru că ştii că în perioada anterioară ai avut 2,5. Fermierii sunt într-un stres permanent, îşi caută viitorul, îşi caută povestea pentru următorii ani şi e destul de complicat, ne dăm seama că acolo este limita de asigurare a profitabilităţii, iar la pragul acela nenorocit care, de multe ori, în cazul fermelor de lapte se duce spre minus, fermierii încep să aibă emoţii.

Folosim des cuvântul ecosistem, da, sunt fermieri, sunt procesatori, sunt supermarketuri şi, la final, este consumatorul care decide. Suntem o verigă în tot acest lanţ, înţelegem problemele procesatorilor, înţelegem faptul că atât timp cât au o ofertă importantă de lapte din Ungaria, care poate veni la un preţ mai jos decât al nostru, ar fi anormal să nu-l achiziţioneze pe acesta, când există o industrializare şi observăm produse precum lapte degresat, lapte condensat, adică există o ofertă foarte mare făcută de către cooperative sau de fabrici ale cooperativelor, care pot în momentul de faţă să asigure procesatorilor din România materii prime în volume constante şi importante. Este motivul pentru care provocarea pentru fermierii noştri este extrem de mare. Vedem că mulţi dintre fermierii HolsteinRo au făcut pasul către procesare, se zbat în relaţia cu supermarketul, acolo la raft este practic lupta pe care noi, cu toţii, ar trebui s-o ducem, fie că suntem cumpărători, fie că suntem fermieri, pentru că, din păcate, deşi sunt fonduri disponibile, noi, deocamdată, nu am făcut campanii de promovare pentru consumul de lapte românesc. Avem nevoie de o campanie naţională, avem nevoie de a transmite mesajul către consumator, că una este să aloci din puţinul venit pe care-l are fiecare consumator, şi modul în care-şi chiverniseşte fiecare consumator în momentul de faţă fiecare bănuţ, deci să-l aloce unui fermier român, garantând în felul acesta o întoarcere a banilor în economie, decât să mergem să subvenţionăm fermierii din alte ţări.

„Traderii sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia, către țările arabe din zona mediteraneeană, care sunt interesate de juninci gestante.”

Reporter: Dar au fost şi sunt în continuare fonduri pentru promovarea alimentului românesc.

Ionuț Lupu: Aşa este. Aceasta este propunerea pe care noi o avem şi în momentul de faţă în interiorul organizaţiei, acesta este unul dintre elementele pe care vrem să pedalăm foarte mult, pe de o parte avem nevoie de o promovare a produselor româneşti, a laptelui românesc, iar pe de altă parte trebuie să vedem cum reuşim să ne poziţionăm faţă de problemele de mediu. Acum sunt schimbările politice şi la nivel naţional, şi european, însă noua componenţă a Parlamentului European, presiunile care vor fi făcute de către verzii europeni pe tot ce înseamnă acest concept de vacuum industrial sunt lucruri despre care putem spune că se află într-o adormire şi putem să stăm oarecum liniştiţi. Dar nu e chiar aşa, pentru că tăvălugul va veni. Dacă ne uităm doar la producţia de biogaz, în multe dintre ţări, cum este Italia sau Germania, vorbim de 4.000-5.000 de digestoare active, de ferme sau cooperative care au făcut astfel de investiţii, care au reuşit să treacă la un pas următor, au reuşit să condenseze acest biogaz, reuşesc să injecteze în reţelele lor, legislaţia este mult mai permisivă. La celălalt pol se află românii, unde avem două ferme care au făcut astfel de investiţii, cu probleme foarte mari în asigurarea mentenanţei şi în a reuşi să facă digestorul, pentru că putem face o paralelă foarte clară între rumenul unei vaci şi un digestor, procesele sunt oarecum asemănătoare, iar modul în care un nutriţionist vine şi face o astfel de reţetă pentru digestor va duce practic la falimentul sau succesul acelui proiect. Din păcate, suntem în perioada de pionierat în biogaz. Zilele trecute, am avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Mediului, de la care am observat o totală deschidere, astfel încât ghidurile pentru apelul 12D, care face referire tocmai la biogaz şi la compost, să sufere o serie de ajustări, astfel încât reglementările, pentru că erau nişte lucruri care blocau fermierul în a-şi compensa măcar costurile pe care le avea cu consumurile de energie în alte puncte. Vă dau un exemplu, mulţi dintre ei au început să-şi facă, pentru staţiile de pompare: mergeau pe generatoare, au reuşit să-şi facă branşamente, au nevoie să producă biogaz, iar ulterior, injectând în reţea, să poată să-şi compenseze costurile cu energia în alte puncte de consum. Sunt lucruri de ajustare, discuţiile se vor purta la Consiliul Concurenţei şi la ANRE, astfel încât în perioada imediat următoare fermierii să aibă acces la aceste fonduri şi să ştie că atunci când fac o investiţie de peste trei milioane de euro, aşa cum este cazul biogazului – bineînţeles au nevoie şi de o cofinanţare şi să se îndatoreze –, lucrul acesta le va aduce un avantaj clar, nu va fi doar o rezolvare a problemei de mediu, aşa cum poate părea în momentul de faţă, ba, mai mult, ducându-se într-o zonă de pierderi.

Reporter: Pentru un fermier, investiţia este foarte mare, peste trei milioane de euro, mulți bani. Ca să faci o investiţie de genul acesta, trebuie să ai şi o finanţare bună, din afară, dar şi pentru partea de contribuţie să fie o dobândă OK, adică să poată fi suportată. Cum ajungem aici? Pentru că trebuie să existe nişte programe clare, concrete, care să-l stimuleze pe fermier să facă lucrul acesta.

Ionuț Lupu: Ele sunt în momentul de faţă în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Mediului, însă trebuie să avem o serie de ajustări, de reglaje, astfel încât fermierul să poată produce off-grid, on-grid, în funcţie de posibilităţi, să poată injecta surplusul în reţea. Sunt lucruri care trebuie ajustate din acest punct de vedere, şi asta am spus mai devreme, faptul că există deschidere din partea Ministerului Mediului şi a nevoii de a discuta cu celelalte agenţii şi ministere implicate, astfel încât acest lucru să poată fi posibil.

În Italia, în ultimii doi ani, există un concept 2.0 în tot ce înseamnă agricultura italiană, practic există o finanţare făcută, dar indirectă, prin intermediul băncilor. Se subvenţionează practic doar acele proiecte care sunt bancabile. Realizarea unui studiu de fezabilitate este extrem de importantă, este piatra de temelie. Însă în momentul în care orice proiect ajunge în faţa specialistului din bancă, încep să apară cele mai multe probleme. Toţi cei care lucrează cu AFIR sau alte instituţii de finanţare ştiu că acolo este cea mai mare problemă: modul în care reuşeşti să convingi bancherul de faptul că proiectul tău este eligibil, că poate să genereze profit în perioada pe care ţi-ai asumat-o, iar în România, în momentul de faţă, sunt foarte multe necunoscute legate de acest biogaz. Pe de o parte, sunt problemele tehnice, de mentenanţă şi de asigurare a unei eficienţe cât mai mari în producere, pentru că, având aceeaşi materie primă, în condiţiile în care ai materie primă de bună calitate, nu reuşeşti pe baza microorganismelor pe care le foloseşti, a modalităţii de încălzire a digestorului, să ai aceeaşi eficienţă ca unul care are aceste informaţii şi care ştie cum să lucreze cu toate aceste elemente. Deci sunt lucruri de bază pe care în momentul acesta nu le controlăm. În condiţiile în care am avea o minimă eficienţă, am putea să injectăm şi să producem energie şi apă caldă, trebuie să vedem ce se întâmplă cu această apă caldă, pentru că în toate ţările scandinave apa caldă înseamnă aur pentru tot ce înseamnă încălzire în zona publică – grădiniţe, primării, dispensare, spitale, alte instituţii conexe care vin şi utilizează apa caldă din aceste digestoare. Este foarte facil. Vorbim de programul Tomata, cu toţii-l apreciem, însă e aberant, în condiţiile în care putem face digestoare putem obţine aproape gratis apă caldă şi să avem legate de aceste digestoare solarii sau sere încălzite cu apa respectivă. Deci totul este un ecosistem, lucrurile se leagă foarte sănătos, logic, însă trebuie doar noi să reuşim să le aşezăm în ordinea sănătoasă, firească.

 

Cerere în creștere de juninci gestante

 

Reporter: Unde ar trebui să fie nivelul de subvenţionare pentru ca fermierul român, crescător de vaci pentru lapte, să fie la concurenţă normală cu fermierul european?

„În 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000.”

Ionuț Lupu: Am spus clar. E dificil pentru noi să mergem spre Cehia sau Polonia, ne raportăm la fermierii maghiari. În condiţiile în care vorbim de o subvenţie de 750-800 de euro pentru fermele din Ungaria, considerăm că acolo este o zonă normală de finanţare. Faptul că noi ne apropiem de această valoare este un lucru extrem de important. Însă mult mai important este mediul în care fermierul îşi desfăşoară activitatea. Plecând de la finanţare, de la relaţia cu băncile, până când consiliile judeţene care se pot implica în aceste activităţi. Revin la Polonia: atât timp cât consiliile judeţene vin şi fac investiţii într-un centru logistic în care există capacităţi de stocare a laptelui, a legumelor şi fructelor, a cărnii, există logistică, vorbim de camioane care pot fi ale consiliilor judeţene şi puse la dispoziţia grupurilor de producători, există motorină subvenţionată, astfel încât produsele să ajungă mult mai ieftin pe pieţele domestice, dar chiar şi din Ungaria spre România, există o subvenţionare pentru crearea unor fluxuri de marfă către alte state, aici este lucrul cel mai sănătos pentru noi. Dacă până acum nu vorbeam niciodată – şi trec din zona producţiei de lapte în zona junincilor – despre faptul că până acum câţiva ani exista un flux destul de important de animale vii din Olanda, Germania, Ungaria către România, vedem că în momentul de faţă traderii de animale din toate aceste state sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia. Țările arabe din zona mediteraneeană sunt interesate de juninci gestante. Vorbim de Iordania, de Cipru. Ne îngrijorează faptul că în 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000. Deci vedem o deschidere totală. Vedem Polonia care exportă spre est – e bine sau nu, nu ştim, dar vedem pe raportările pe care le primim că efective importante, peste 17.000 de capete, au plecat spre Rusia.

Reporter: Câte capete sunt în Ungaria, spre deosebire de ce avem noi?

Ionuț Lupu: În Ungaria sunt 170.000 de capete înscrise în registrul genealogic al Holstein Ungaria. În România, depăşim 600.000. Din păcate, performanţa face diferenţa şi în acest domeniu. Şi dacă ne uităm la ce se întâmplă în Ungaria, cu 35.000 de capete exportate, în Polonia 20.000 de capete, Cehia, tot aceeaşi zonă, 25.000-30.000 de capete exportate preponderent spre Turcia, şi vedem interesul traderilor, iar noi rămânem într-o stare latentă aşteptând sau criticând în permanenţă administraţia de la Ministerul Agriculturii sau pe alţii că sunt mult mai rapizi, mai aprigi decât noi, eu cred că e în primul rând problema noastră. Avem nevoie de o subvenţionare nouă pentru a compensa costurile cu achiziţia materialului seminal sexat, pentru că doar aceasta este modalitatea, nu programele de minimis. Este inutil ca într-o fermă mică sau medie, care nu are infrastructură, nu are oameni pregătiţi, nu are furajare bună, să aduci animale cu o performanţă de 10.000, 12.000, 14.000 de litri de lapte pe an. Prima noastră întrebare este cât de aproape este abatorul, pentru că e clar că exploatarea unor astfel de animale nu poate fi făcută în ferme care nu au această infrastructură în spate. E clar. Sunt şi fermieri mici care au valori, care ştiu exact ce au de făcut, care îşi cunosc animalele nu după crotalie, după nişte numere, aşa cum le cunoaştem noi, ci cu numele pe care l-au dat încă de când erau viţele, e o cu totul altă abordare. Da, dar accesul la piaţă îi va fi din ce în ce mai dificil şi fermele mari şi medii care livrează constant cantităţi importante de lapte vor fi cele care vor avea întâietate.

 

De la medic veterinar și jurnalist, la propria fermă de taurine

 

Reporter: Aveți propria fermă de vaci cu lapte. De ce v-ați implicat în acest sector într-o perioadă dificilă, adică v-ați cam aruncat cu capul înainte...

Ionuț Lupu: N-am rezistat tentaţiei! Sunt alături de fermierii HolsteinRo de aproape 12 ani. Sunt implicat în activitate zi de zi şi am văzut şi bunele, şi relele, şi greşelile, şi punctele forte, m-am crezut foarte isteţ şi am zis: acesta este drumul pe care îmi doresc să merg. Este un drum extrem de dificil, pentru că am accesat o măsură în urmă cu câţiva ani şi plecând de la partea de finanţare, de la modul în care reuşeşti să faci licitaţiile şi să găseşti un antreprenor general care să facă în bune condiţii lucrările, modul în care reuşeşti să formezi echipa, astfel încât să nu ai probleme în fermă, accesul: una este să preiei o fermă veche şi alta e să faci în mijlocul unui câmp o fermă fără acces, fără infrastructură. Sunt zbateri pe care mi le-am asumat şi pe care până acum câţiva ani nu le aveam, dar acum le am. Şi înţeleg mult mai bine.

Probabil că mulţi dintre cititori ştiu că am avut o experienţă scurtă la APIA, a fost una extrem de importantă pentru mine, pentru că am înţeles modul în care gândeşte un funcţionar public, modul în care se raportează un funcţionar public la fermier, modul în care un fermier trebuie să se poziţioneze în relaţia cu APIA, pentru că e clar, un funcţionar public este un om de birou, dedicat, pasionat, însă este un om de birou. De multe ori se scapă foarte multe elemente din emoţia pe care o avem noi zi de zi în fermă, din munca pe care o avem noi zi de zi în fermă, iar lucrurile nu pot fi tot timpul aşa cum şi-ar dori cineva din faţa unui calculator. E o altă perspectivă şi, ca fermier în relaţia cu APIA, simt altfel lucrurile, şi ca fost director general APIA în relaţia fermierilor cu instituţiile. Una peste alta, cred că HolsteinRo, ca toate organizaţiile de fermieri din ţară, are nevoie de oameni foarte pregătiţi, trebuie să apeleze la avocaţi, la specialişti în economie. În momentul de faţă, comunicările pe care le facem cu Ministerul Agriculturii sunt, din păcate, foarte emoţionale şi mai puţin argumentate economic. Pot băga mâna în foc că în condiţiile în care vii mult mai argumentat, vii cu un proiect de act normativ deja redactat, iar asta nu o poate face un fermier, nici măcar un director sau un reprezentant al fermierilor, ai nevoie de oameni care să facă lucrul ăsta. Iar fermierii HolsteinRo au înţeles că, deşi este o perioadă grea, alocarea unui buget pentru a găsi oameni care să-ţi facă anumite lucruri, care să poată pune în pagină într-un mod cât se poate de adaptat nevoilor relaţiei cu Ministerul Agriculturii este cel mai important lucru.

Reporter: Revenind la ferma dumneavoastră, unde se află? Când ați pornit afacerea aceasta cu taurine?

Ionuț Lupu: Ferma mea este undeva lângă Târgu-Neamț, în comuna Bălţăteşti. Proiectul a început în urmă cu doi ani, fiind aprobat în urmă cu trei ani. Am început achiziţii în urmă cu doi ani, am început construcţia efectivă anul trecut, sperăm să reuşim finalizarea până în septembrie, dar sunt un efort şi o uzură extrem de importante. Vom vorbi de aproximativ 200 de vaci la muls, de trei roboţi – în momentul de faţă, sunt doar doi roboţi funcţionali, pentru că efectivul nu a ajuns la nivelul final, de un robot de furajare, de multă automatizare pentru o fermă medie, aşa cum ne-am propus în faza aceasta, vorbim de aproximativ 350 de hectare pe care le lucrăm şi acolo avem, de asemenea, nevoie de noi investiţii. E o muncă grea. Mă uit la fermierii medii şi mari din HolsteinRo care lucrează cu atât de multă uşurinţă după 20, 30, 40 de ani şi cât de greu îmi este să-mi formez echipa astfel încât să putem avea nişte obiective foarte clare, astfel că nu pot să am decât toată aprecierea pentru fermierii mei şi pentru toţi fermierii din ţară.

Reporter: Acum, parcă vedeți altfel lucrurile.

Ionuț Lupu: Categoric, da! Suntem medici veterinari amândoi, ştim ce înseamnă celule somatice, NTG, germeni, o involuţie uterină care nu este făcută aşa cum trebuie, o fătare cu probleme. Toate lucrurile astea în care vezi că, zi de zi, mici scăpări conduc la costuri şi mai mari, la reducerea producţiei, pleci cu un plan şi cu un suflet atât de mare şi în momentul când vezi că-ţi scapă atât de multe elemente, ştii că trebuie să ajustezi destul de mult în atitudinea ta ca fermier. Era acea vorbă: fermierul crescător de vaci trebuie să fie şi contabil, şi tractorist… dar ceea ce contează, fermierul trebuie să fie psiholog, în primul rând, astfel încât să-şi poată gestiona echipa. În cazul nostru, cu roboţi de muls, deşi poate părea puţin mai uşor, este destul de dificil pentru că este nevoie de un om pregătit şi dispus să înţeleagă – sălile de muls necesită un efort fizic fantastic. Avem fermieri care mulg de trei ori pe zi, avem fermele mari care mulg peste 20 de ore pe zi, e un efort extrem de important şi trebuie să ai oameni care să-ţi poată oferi acest efort. Şi cu cât avem mai multă tehnologizare, roboţi, cu cât avem tehnica aceasta prezentă mai mult în fermă, avem nevoie de oameni mai pregătiţi, care să poată lucra cu astfel de roboţi.

Reporter: Ați atins altă problemă, forţa de muncă specializată sau măcar forţă de muncă pe care să o poţi specializa...

Ionuț Lupu: Pe care trebuie să o motivezi financiar, în acelaşi timp trebuie să-i ofer şi confortul, pentru că e din ce în ce mai dificil să-ţi iei de dimineaţă până târziu în noapte colegii alături de tine, să-i ţii în weekenduri, de sărbători… tot ce înseamnă ferma văzută din exterior este plăcută: nişte cizme… în momentul în care începi să-ţi simţi picioarele după o zi de stat în cizme, să-ţi dai seama cum e starea ta de spirit, e dificil şi… tot respectul pentru toţi fermierii din ţara asta.

Reporter: Pe final, câteva întrebări mai personale, cum se împacă familia cu du-te-vino Neamţ-Bucureşti?

Ionuț Lupu: În momentul de faţă, copiii sunt mici, încep însă să pună din ce în ce mai multe întrebări. Şi asta este deranjant, pentru că dacă până acum mergeam la nani şi tati pleca la drum, acum avem deja „când vii?”, din două în două ore pusă această întrebare. Iar lucrul ăsta va trebui probabil în perioada următoare să-şi găsească o rezolvare, probabil ori vom merge spre Neamţ, dar va trebui să vedem exact, pentru că munca mea este de peste zece ani aici, la HolsteinRo în Bucureşti, iar după respectul pe care mi l-au arătat fermierii nu pot decât să mă implic, indiferent unde aş fi, să fiu alături de ei şi să fiu activ în activitatea organizaţiei. E adevărat, se simte uzura acestor drumuri, însă îmi place ce fac, sunt bucuros când ajung şi văd că lucrurile sunt măcar la nivelul la care le-am lăsat când am plecat de acolo.

Reporter: Aveți vreun regret?

Ionuț Lupu: Probabil că ar fi trebuit să încep activitatea fermei cu mult mai mult timp în urmă.

Reporter: O vreme, ați fost jurnalist...

Ionuț Lupu: Aşa este. Probabil că trebuia să-mi fac ferma mai demult, probabil că în HolsteinRo trebuia să fiu mai activ, în sensul că să comunicăm mai agresiv, dar o agresivitate inteligentă, nu una barbară, să comunicăm mult mai inteligent cu autorităţile, să ne impunem mult mai clar punctele de vedere, să conving fermierii de faptul că avem nevoie de oameni pregătiţi, cu mult mai mult timp în urmă. Toţi avem nevoie de backup şi orice organizaţie trebuie să funcţioneze şi să ofere performanţă, indiferent dacă cel care este numit ca director la un anumit moment mai este sau nu activ. Da, probabil că ar fi trebuit să mă fi implicat mult mai activ în această componentă de a-mi forma o echipă care să mă poată la orice oră înlocui în relaţia de comunicare cu Ministerul Agriculturii.

Reporter: Acum, că am aflat regretele, care vă sunt bucuriile, satisfacțiile? 

Ionuț Lupu: Mă bucur pentru ultimele măsuri de sprijin. Asta discutam cu mulţi dintre fermieri. Faptul că ajutorul naţional tranzitoriu, care este dat pe data de referinţă 2013, mai nou 2018.

Reporter: Şi totuşi, sunt şase ani! Ar fi trebuit să fie actualizat în fiecare an.

Ionuț Lupu: Din păcate, acolo avem o problemă în negocierile cu Comisia Europeană, însă modul în care s-a reuşit actualizarea prin realocarea de bani, temporar Ucraina, nu poate decât să ne bucure şi sunt extrem de bucuros, pentru că atât ministrul Oros, un ministru liberal, cât şi ministrul Barbu, ministru social-democrat, amândoi au mers pe aceleaşi variabile şi practic au dovedit că nu mai există nicio diferenţă de viziune politică, raportându-ne la acest subiect, poate fi pentru mine o mare bucurie. O actualizare aşa cum este în modul de faţă, cu dată de referinţă pentru ANT, e un lucru extrem de important. Doi: subvenţie pentru porumbul siloz este un lucru extrem de important, este oarecum implicarea organizaţiei noastre, cu eforturile ministrului Barbu. Bunăstarea la vaca de lapte este implicarea organizaţiei noastre şi cu umărul pus de ministrul Daea. Sunt, aşadar, lucruri bune care s-au întâmplat în ultimii doi-trei ani, însă puteam să începem lucrul ăsta cu 5-6 ani în urmă şi atunci probabil cu toţii eram mult mai câştigaţi.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024

Abonamente, AICI!

 

Foto: din arhiva lui Ionuț Lupu

Creșterea vacilor de lapte se dovedește a fi o afacere tot mai greu de susținut, mai ales pentru fermele mici. Inginerul Coraș Ardelean de la Mașloc din județul Timiș a înțeles repede acest lucru și a rostogolit  ghemul afacerii până l-a crescut. Altfel spus, Ardelean Coraș crește vaci cu lapte de aproape 18 ani, timp în care a reușit mărirea efectivului. A încercat și cu o crescătorie de porci la îngrășat, dar până la urmă vaca de lapte a avut câștig de cauză.

În anul 2000, Ardelean Coraș a împrumutat 2000 de mărci cu care a cumpărat trei vaci, pentru a le crește împreună cu familia. În scurt timp, micul crescător și-a mărit efectivul, a cumpărat vaci din rasa Bălțată Românească, a păstrat în fermă tot ce a fost femelă după fătări și așa a reușit să crească efectivul fără a cumpăra alte animale, ajungând azi la circa 200 de capete de bovine. În ferma de la Mașloc – Timiș, lucrează medici veterinari, ceea ce a permis ca în ultimii ani să se facă selecție. „Folosim material seminal din Franţa, de la o rasă de tauri Montbeliarde. Vacile din această rasă au structuri, nu sunt masive, dar se pretează foarte bine la mulsul mecanic”, spune inginerul Ardelean Coraș. Mărind efectivul, fermierul și-a făcut sală de muls și cu ajutorul unui credit bancar de vreo 40.000 de dolari și-a construit o mică fabrică de lapte. În anul 2006, pentru eficiență, a schimbat întreaga tehnologie de producție a laptelui, a cumpărat o linie nouă foarte performantă de prelucrare a laptelui cu ambalare automată şi pasteurizare. În tot acest timp, și-a dezvoltat și baza furajeră, cumpărând și arendând pământ. Pe cele aproximativ 200 de hectare cultivă porumb siloz, orz, ovăz, borceag, triticale şi lucernă. „Totul a început așa, ca un fel de afacere de familie. Ulterior s-a dezvoltat frumos. Am în jur de 20 de angajați. E un cerc aproape închis. Sunt aproximativ 200 de capete de bovine, teren suficient pe care producem singuri baza furajeră, dar și o mică unitate de procesare în care producem smântână, brânzeturi și ambalăm laptele în pungi de un litru”, punctează Ardelean Coraș.

Propria unitate de procesare, mai greu dar mai bine

Procesarea l-a ajutat pe fermierul din Timiș să aducă plus-valoare fiecărui litru de lapte pe care-l produce în fermă. Astfel a rămas pe piața laptelui și a traversat  perioada de criză. „Fac cinci produse mari și late de mai bine de 17 ani. Am mizat pe calitate și am satisfacția faptului că sunt apreciate și căutate. Procesez cam o tonă și jumătate de lapte pe zi. Fac spre exemplu un caș adevărat, fără aport chimic. De altfel, în mica mea unitate de procesare nu folosesc decât lapte, cheag și sare”, menționează Ardelean Coraș.

Eliminarea cotelor de lapte în anul 2014, dar și politicile agricole defectuoase  perpetuate de-a lungul timpului au scos rând pe rând competitorii autohtoni de pe piața laptelui. În urmă cu aproape 18 ani, când a pornit la drum fermierul din Mașloc, în județul Timiș erau peste 20 de mici procesatori de lapte, iar acum a rămas singur. „În județul Timiș doar eu mai procesez lapte, dacă nu punem la socoteală brandul național Simultan, cu care nu mă pot compara. În cazul în care aș fi luat ca exemplu și de alți crescători, le-aș spune deschis că dacă își fac propria unitate de procesare, o să le fie mult mai greu, dar și mult mai bine.”

Marile lanțuri de magazine reprezintă o piață interzisă pentru Ardelean Coraș, deși și-ar dori să-și vândă produsele acolo. A sperat că aplicarea legii care obligă retailerii să vândă 51% din produsele alimentare de pe raft din producția internă va relansa industria alimentară autohtonă. Speranțe deșarte. „Ar fi fost singura șansă pentru procesatorii români din industria alimentară să fie căutați de către supermarketuri și nu invers, să stea producătorul român în genunchi în fața magazinului și să nu fie primit decât în condiții de suprataxare ca să-și vândă un produs de calitate, în care a înglobat multa muncă și multă sudoare.”

Calitatea și prețul produselor lactate din magazine reprezintă o altă problemă care-l nemulțumește pe inginerul Ardelean Coraș. În ecuația mic producător, magazine, cumpărător -  pierde de regulă cumpărătorul, care cumpără scump și de proastă calitate, dar și micul producător autohton care deși produce mai ieftin și la o calitate mai bună nu are loc pe raftul plin cu produse de import. „Ceea ce produc eu este nesemnificativ ca segment de piață. Eu îmi vând marfa în Timiș și foarte puțin în Arad. Asemenea mie mai sunt alți câțiva în țară, și ei foarte puțini. Din păcate, piața unor astfel de produse este tot mai strangulată, nu avem acces la cumpărător decât prin magazinele de cartier și ele tot mai puține, în comparație cu supermarketurile care se înmulțesc ca ciupercile după ploaie. Să nu uităm ca la ora aceasta cel mai mare angajator din România este un lanț de supermarketuri. În condițiile acestea, din comoditate, omul cumpără unde găsește toata marfa la un loc, ori noi tocmai la aceste rafturi nu avem acces”, conchide Ardelean Coraș.

Dacă luăm ca reper prețul pe litrul de lapte, vom constata discrepanțe uriașe între prețul plătit de procesator la poarta fermei, care oscilează în jurul valorii de un leu, în funcție de parametrii de calitate, și cel de pe raft, care pleacă de la trei lei și poate ajunge chiar la șapte lei pe litru. Fermierul bănățean spune cu tristețe că „în România se consumă mai mult alcool decât lapte” și consideră că fără unitate și o doză de patriotism, piața românească a produselor alimentare va fi complet acaparată de producătorii străini.

Unele voci din sectorul zootehnic românesc ar fi interpretat greșit „normalitatea” auditului unității specializate de control a DG AGRI din cadrul Comisiei Europene (CE) în ceea ce privește acordarea sprijinului cuplat în România și s-ar fi grăbit cu afirmațiile că ni s-ar putea „tăia banii”, a declarat secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Alexandru Potor, în primul său interviu oficial acordat Revistei Fermierului chiar în biroul său.

„(...) Aici este o chestie pe care oamenii au interpretat-o: au interpretat normaliatea unui audit și a unor întrebări. Așa a fost întrebată toată lumea! Oamenii au plecat însă de la ideea că avem o problemă, că ne iau banii ș.a.m.d.”, a precizat Potor ca răspuns la unele acuze din mediul online, conform cărora Uniunea Europeană (UE) nu ar agrea subvenția plătită fermierilor români și ar cere explicații clare despre prag/plafon (thresholds/ceilings), în corelare cu dificultățile sectorului.

El a explicat în detaliu motivația din spatele setului de întrebări transmis de DG AGRI pe zona de sprijin cuplat în zootehnie (vacă de lapte și oaie), respectiv pe sectorul vegetal și a precizat că la întâlnirea din 23 ianuarie 2017, de la Bruxelles, nu a „negociat” nimic în sensul ca România să piardă bani, totul urmând să fie jucat la următoarea întâlnire tehnică din 8 februarie 2017.

Miza întâlnirii din februarie, de la Bruxelles, spune el, este reprezentată de clarificarea situației HG pentru acordarea sprijinului pe 2016!

Planul de bătaie al MADR, a mai adăugat Potor, este să continue discuțiile cu fermierii români, mult mai în detaliu, și să le comunice întrebările celor de la DG AGRI, dar și felul în care MADR intenționează să răspundă preliminar, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat între timp de la data interviului (30 ianuarie 2017).

De altfel, există și un calendar!

„Îmi doresc ca alături de organizațiile profesionale să avem o discuție în care să se dezbată felul în care acestea acestea văd cum anume ar trebui să se răspundă întrebărilor respective”, a afirmat oficialul MADR.

În exclusivitate despre faptul că, la o eventuală recomandare a UE în urma discuțiilor din 8 februarie 2017, putem modifica inclusiv notificările din 2014 și din 2016 cu privire la sprijinul cuplat, dar și despre prioritățile Ministerului Agriculturii în ceea ce privește fondurile FEADR și altele, în cele ce urmează.

Incitant!

Revista Fermierului: În urma întâlnirii pe care ați avut-o în ianuarie la Bruxelles, voci din sectorul zootehnic au acuzat delegația României că nu a fost bine pregătită, că fermierii riscă să piardă sprijinul cuplat și că acest aspect ar fi fost special negociat acolo. Să clarificăm puțin situația...

Alexandru Potor: La întâlnirea de la Bruxelles am avut un mandat legat de Consiliul de Miniștri, în care s-au discutat chestiuni de agendă, printre care, poate cel mai important - pachetul lapte (dacă el trebuie să continue și după anul 2020). Ulterior a fost abordată și această problemă legată de sprijinul cuplat pentru sectorul vegetal și zootehnie.

Oamenii s-au inflamat degeaba, prezumând că pe 23 ianuarie 2017 s-a negociat chestia aceasta cu sprijinul cuplat, ceea ce nu este real. Da, sunt întrebări; Comisia Europeană (CE) auditează permanent măsurile. A venit și rândul sprijinului cuplat, implementat de România, pe anul 2015. Cei de la DG AGRI ne-au adresat anumite întrebări, iar acestea urmează să fie discutate într-o reuniune ulterioară cu ei (n.r. - 8 februarie 2017).

Acum, având în vedere că noi trebuie să emitem Hotărârea de Guvern pentru sprijinul aferent anului de cerere 2016, am zis că dacă specialiștii CE au niște întrebări pe care vor să le lămurească, noi să le răspundem corespunzător.

R.F.: Vorbiți de anul de cerere 2016, dar nu spuneți nimic de 2015.

A.P.: Problema este că eu nu voi putea ataca problema anului 2015 în faza actuală, deoarece mi se va răspunde: „Mai târziu!”. Cei de la DG AGRI au o procedură proprie destul de lungă.

Pe mine mă interesează foarte clar să clarific ce HG dau pe 2016. În același timp mă ajută și să le răspund lor în viitor, pentru auditul care se finalizează pe parcurs, privitor la 2015. Eu am nevoie de o întâlnire cu DG AGRI să discut sprijinul cuplat – și agricol, și zootehnic – plecând de la principii actuale. Voi avea în vedere ce obiecții au avut ei, de fapt clarificări pentru anul de cerere 2015.

R.F.: Ce obiecții au avut cei de la DG AGRI față de măsurile notificate de România în ceea ce privește sprijinul cuplat în agricultură și zootehnie?

A.P.: Ca obiecții, în mare, vorbim de felul în care România poate justifica acordarea sprijinului cuplat pe fiecare categorie notificată, în sensul că vor să vadă dacă aceasta este în declin, dacă nu ș.a.m.d.

În acest sens, noi voi pregăti un document. Ne dorim o discuție serioasă cu reprezentanții sectorului vizat, ocazie cu care să le spunem: „Fraților, acestea sunt întrebările din partea CE! Iată, la vaca de lapte am fost întrebați cum justificăm că este în declin sectorul?”. Este o chestie evidentă că este în declin, pentru că noi am pornit de la anul de referință 2009, în care aveam 1,4 milioane vaci.

Permanent, noi am avut scăderi ale numărului de animale. Fluctuațiile au gravitat în jurul a 1,1 milioane de capete. Potrivit cifrelor raportate în INSAMM (notificate la Bruxelles), avem țintele setate pe ani, până în 2020. Avem o țintă de distribuție pentru a atinge 1,4 milioane de capete, pentru că noi variem tot timpul - 300.000 de animale.

Banii pe care noi îi aveam pentru 300.000 de capete – circa 86,1 milioane euro – împărțiți la numărul de animale, ar trebui să ne dea 287 de euro pe vaca de lapte (sumă valabilă pentru anul 2017). Tot în jur de 300 de euro erau previzionați și pentru anii 2015 și 2016. Problema este că din 300.000 de capete, de fapt, am dat, pentru că nu s-au îndeplinit condițiile de eligibilitate, bani doar pentru aproximativ 87.000 de capete de vaci cu lapte circa o mie și ceva de euro. Asta a ridicat semnul de întrebare – ”De ce atât de mulți bani? De ce ați selectat intervalul 10-250 de capete?”, era întrebarea prezentă constant pe buzele celor de la CE.

R.F.: Care este planul de bătaie al Ministerului Agriculturii?

A.P.: Eu aș vrea să discut mult mai în detaliu cu reprezentanții sectorului sprijiit și să le comunic întrebările celor de la DG AGRI, dar și felul în care MADR intenționează să răspundă preliminar. Mai exact, îmi doresc ca alături de organizațiile profesionale să avem o discuție în care să se dezbată felul în care acestea acestea văd cum anume ar trebui să se răspundă întrebărilor respective.

Justificarea pe care o pregătește serviciul de politici publice este următoarea: tot ce este de la unu la nouă capete de vaci cu lapte reprezintă fermele de subzistență, iar produsul lor nu merge către piață. Eu nu pot - așa cum arată măsura care sprijină un sector sensibil - să aloc bani acestei zone pentru că voi fi acuzat că fac protecție socială și ni se iau banii în mod sigur. De aceea, în ceea ce privește limita rezonabilă, sunt realizate în prezent calcule despre viabiliatea economică a exploatațiilor, mai exact care sunt fermele care trimit lapte către piață, pentru procesare.

R.F.: Măsura notificată are o limită. Ne-au tras europenii de urechi că vrem să continuăm acordarea sprijinului?

A.P.: „De ce așa?”, au întrebat auditorii CE, în condițiile în care România s-ar cam fi dus spre maximum (spun asta după ce am discutat cu cei de la politici publice). „Zona aceasta, de peste 250 de capete, nu este în pericol! Le acordați în continuare bani?”, au mai afirmat în discuțiile din ianuarie, cu noi, angajații DG AGRI. Ei cred că acestea sunt exploatații foarte mari, viabile, și că sunt sprijinite în continuare, mascat. De fapt, acesta este și scopul măsurii, și anume de a preveni declinul. CE spune însă că fermele situate în acest palier sunt OK, funcționează, s-au dotat.

R.F.: Nu înțeleg motivul întrebărilor, în condițiile în care măsura era DEJA notificată la Bruxelles. Cum vă explicați?

A.P.: Corect. Sprijinul cuplat pentru 2015 și 2016, practic tot ceea ce înseamnă asta, a fost setat în anul 2014; a fost stabilit cum ne notificăm măsura. Pentru anii 2017, 2018, 2019 și 2020, măsura a fost notificată în 2016, în august. Ambele chestiuni au fost deja notificate la CE.

R.F.: La momentul notificării, specialiștii DG AGRI au avut ceva de obiectat?

A.P.: Nu au avut obiecții atunci. Asta este chestia foarte interesantă. CE a fost notificată de măsura noastră. Din câte știu eu, lucrurile au fost setate sau, cel puțin, nu au fost păreri contra față de subiectul acesta.

R.F.: Există vreun act normativ european care să împiedice majorarea sprijinului cuplat pe cap de animal eligibil, dacă numărul total de animale nu atinge pragul prevăzut?

A.P.: În mod sigur că nu există nicio interdicție la nivel de regulament. Nu este trecută nicio specificație vizavi de chestiunea aceasta.

R.F.: Există un set de întrebări ale DG AGRI pe zootehnie (vaca de lapte și oaie), respectiv pe zona de vegetal. Ce feedback vă așteptați din partea fermierilor, în condițiile în care organizațiile profesionale le-au primit deja de la dumneavoastră, inclusiv cu drafturile de răspuns? Știm că documentul a fost „sifonat” către presă chiar de către un executiv dintr-o astfel de asociație cu mult înainte să plecați la Bruxelles... Care este strategia?

A.P.: Setul de întrebări a fost deja transmis către asociații. Urmează apoi o etapă de discuții cu liderii acestora pentru ca, ulterior, să se realizeze consolidarea textului într-un document de poziție a României. În continuare, se are în vedere finalizarea echipei de negociere, adică experți de la Politici Publice, de la APIA și de la Relații Europene. Punctul cinci – deplasarea la Bruxelles la data de 8 februarie 2017. Ulterior, ne întoarcem cu concluziile și pe urmă gândim HG pentru 2016. În fine, orientări răspuns audit pentru 2015. Acesta este calendarul pe care eu îl supraveghez. Rezultatul acestui demers va sprijini HG în ceea ce privește sprijinul cuplat.

R.F.: Puteți modifica notificarea măsurii? Vă așteptați la probleme?

A.P.: Aici este problema. Nu este cazul unei modificări. Dacă s-a notificat într-o formă, teoretic, dacă spui că vrei să modifici sprijinul cuplat, s-ar putea să ai o problemă. De fapt, noi mergem să explicăm, astfel încât ei să înțeleagă foarte clar de la noi de ce am optat pentru chestiunile acestea.

Pe de altă parte, nu poți modifica o notificare, dar poți ține cont de recomandările CE, dacă reprezentații Comisiei aleg să facă aceste recomandări.

R.F.: Practic, vă doriți o revizuire în urma recomandărilor DG AGRI, tocmai bună de implementat.

A.P.: În interiorul meu, îmi doresc să existe o asemenea chestiune. Dacă ei au niște lucruri care li se par în neregulă... Adică obiectivul meu este să le demonstrez complet despre ce este vorba cu subiectul acesta. Dacă au niște obiecții, să le pună sub forma unei recomandări pe noi s-o putem s-o implementăm, să nu existe un conflict.

R.F.: Un fost lider PNL afirmă pe contul său de social media că sprijinul cuplat pentru zootehnie este în pericol. Ce mesaj îi transmiteți?

A.P.: Obiectivul nostru este să plătim cât mai rapid fermierilor toate formele de sprijin disponibile pentru România, inclusiv ANT. Pe partea de sprijin cuplat, că e vorba de zootehnie, că e vorba de vegetal, ne preocupă foarte mult să răspundem complet solicitărilor Comisiei Europene și asta facem. Asta este motivația pentru care am pregătit și întâlnirea de pe 8 februarie 2017.

R.F.: Există vreun pericol în momentul de față de a pierde bani după discuțiile din 8 februarie 2017?

A.P.: Nu, nu, nu! Din punctul meu de vedere, nu plecăm cu premisa de a nu avea sprijin cuplat sau de a ni se tăia banii. Noi plecăm acolo cu obiectivul de a explica în mod clar și complet celor de la ce CE întrebărilor puse pe un audit care este normal. Și aici este o chestie pe care oamenii au interpretat-o: au interpretat normaliatea unui audit și a unor întrebări. Așa a fost întrebată toată lumea! Oamenii au plecat de la ideea că avem o problemă, că ne iau banii ș.a.m.d.

„Încercăm extinderea suprafeței potențial eligibile în cadrul Măsurii 4.3”

Revista Fermierului: În ceea ce privește fondurile FEADR, sunt zvonuri potrivit cărora există încă discuții între echipa dumneavoastră și cea AFIR în ceea ce privește prioritățile privind finanțarea anumitor măsuri. Care este situația actuală a fondurilor europene pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală destinate României? Prioritatea fermierilor pare să fie Măsura 4.3...

Alexandru Potor: Se lucrează în interiorul MADR pentru a pregăti lansările anului 2017, pentru măsurile care privesc atât beneficiarii publici, cât și pe cei privați. Intră și Măsura 4.3 aici, în ceea ce privește

De asemenea, se lucrează la elaborarea calendarelor de lansare a viitoarelor sesiuni. Imediat ce vor fi stabilite sume, calendare ș.a.m.d., acestea vor fi date în consultare publică, iar după aceea se va trece la o implementare foarte rapidă a sumelor pe care le avem în PNDR până la faza actuală. Nu pot vehicula deocamdată cifre exacte, pentru că ele fac obiectul discuției. Chiar acum, asta discutăm, și anume care este disponibilul de bani și ce se va face cu ei.

R.F.: Pe Măsura 4.3 ați avut discuții extinse cu fermierii. Care sunt prioritățile MADR în acest caz?

A.P.: Pe Măsura 4.3 există discuții foarte importante în ceea ce privește modificarea ariei care va fi afectată pe partea de irigații. Punctul nostru de vedere este de a încerca extinderea suprafeței potențial eligibile în cadrul Măsurii 4.3. Există întrebări din partea CE pentru a clarifica și acest aspect și pregătim materiale tehnice pentru că și ei lucrează după anumite etape.

R.F.: FOSTUL comisar pentru agricultură și dezvoltare rurală al CE și FOSTUL premier tehnocrat, Dacian Julien Cioloș, insista foarte mult ca România să acceseze bani FEADR prin Programul LEADER, dar nu neapărat pentru zona agricolă: „Vă invit să ieșiți din șablonul agricultură” era îndemnul premierului Dacian Cioloș către liderii GAL-urilor adunați la București în urmă cu un an. Ce va fi pe zona LEADER domnule Potor?

A.P.: În momentul de față s-a postat în consultare publică Ghidul Măsurii 19.2, cel care privește proiectele care vor fi selectate în cadrul strategiilor GAL. La începutul lunii februarie a.c., această etapă va fi finalizată și, odată ce va fi definitivat acest aspect, inclusiv măsura în discuție va fi în calendarul de lansări.

Aici avem un obiectiv important, și anume ca inclusiv pe LEADER să înceapă în forță GAL-urile.

R.F.: Aveți vreun plafon bugetat pe Măsura 4 până acum? S-a discutat de vreo sumă?

A.P.: Nu s-a discutat de nicio sumă, dar vom încerca să mergem către a avea maximum posibil.

R.F.: Ați prioritizat ceva pe Măsura 4? Anumite investiții?

A.P.: Nu, nu s-a putut. Prioritizările vor fi în funcție de ceea ce va rezulta și după analiza cu autoritatea de management (AM) și cu APIA.

R.F.: În ce stadiu se află modificarea PNDR 2014-2020?

A.P.: Au fost primite întrebări din partea CE. Se cer explicații pe ceea ce am propus noi la modificare în cadrul Comitetului de Monitorizare anterior.

R.F.: Ați propus ceva concret ca răspuns?

A.P.: Acțiunea este în lucru chiar acum.