Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricucltură (APIA) anunță că a autorizat la plată suma de 83.111.259,58 lei pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Ajutorul de stat se acordă după cum urmează:

• Sesiunea II pentru un număr de 3.867 beneficiari și valoarea de 20.738.747,76 lei (cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă);

• Tranșă suplimentară sesiunea I + II pentru un număr de 16.246 beneficiari și valoarea de 62.372.511,82 lei (cuantum suplimentar de 37 euro/cap vacă adultă).

Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 3/2023.

Sumele primite prin alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat pe Secțiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 56, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene, se deduc din pragul maxim de 250.000 euro/beneficiar.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 27 aprilie 2023, Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS) organizează la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor (SCDCB) Dancu – Iași dezbaterea cu tema „Vaca de lapte – o prioritate pentru zootehnie”.

Agenda cuprinde subiecte actuale și de interes pentru crescătorii de animale, precum și noutăți în domeniul tehnologiei de creștere, ameliorare și reproducție la taurine.

„Se va organiza în tabara de vară o expoziție cu 150 de animale. SCDCB Dancu deține un material genetic valoros, în mod deosebit vițele, juninci și vaci primipare. Este o stațiune zootehnică bine organizată din punct de vedere al cercetării și producției, cu rezultate foarte bune. Dispune și de cercetători tineri foarte valoroși, harnici și foarte preocupați de activitatea pe care o desfășoară”, a precizat dr. ing. Gheorghe Vaida, inspector de specialitate și consilier al președintelui ASAS.

Agenda evenimentului

Foto: Gheorghe Vaida

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

MSPD 2,5 este rezultatul cercetării agricole românești. Mașina de însămânţare pajişti degradate a fost concepută, realizată şi testată pe sute de hectare în cadrul Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Pajişti (ICDP) Braşov. În spatele prototipului prezentat de ICDP Brașov există un brevet de invenţie, precum şi proiectele de execuţie pentru utilaj și pentru toate componentele maşinii. Invenția cercetătorilor români are nevoie de un constructor care să producă în serie mașina pentru supraînsămânţarea pajiştilor.

MSPD 2,5 este destinată îmbogăţirii covorului vegetal pentru pajiştile degradate, pentru supraînsămânţarea pajiştilor, aceasta fiind o lucrare de îmbunătăţire a pajiştilor prin lucrări de suprafaţă, lucrări minime. Având în vedere că o mare parte din suprafaţa pajiştilor din România se află într-o stare de degradare avansată, mașina de însămânţare pajişti degradate este o necesitate.

„Supraînsămânțarea este o lucrare necesară, care trebuie să fie făcută şi să respecte tehnologia de supraînsămânţare, adică să respecte verigile componente ale acestei tehnologii. Mașina de însămânţare pajişti degradate este realizată de noi, de Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pajişti. Suntem un colectiv mic, dar cu inimă mare, care vrem să realizăm lucruri mari chiar dacă noi suntem o echipă mai mică. Avem în dotare un atelier mecanic şi am încercat să facem aceste maşini care să răspundă cerinţelor agrotehnice impuse de lucrarea de supraînsămânţare, astfel încât rezultatul lucrării să fie unul pozitiv pentru pajiști. Nu avem capacitatea să producem utilajul la institut. Este un prototip aprobat şi, în același timp, cu brevet de invenţie pentru lucrarea aceasta. Vreau să accentuez că această maşină a fost concepută, realizată şi testată pe sute de hectare în cadrul institutului. Ar trebui ca întreprinderile constructoare de maşini agricole din țara noastră, câte mai sunt, să fie totuşi stimulate, astfel încât să preia ideile şi rezultatele cercetării româneşti şi să producă utilaje de înaltă performanţă. O mică întreprindere ar putea să producă aceste utilaje, după desenele noastre şi după proiectele de execuţie pe care le deținem. Fiindcă noi, în spatele brevetului de invenţie, avem şi proiectele de execuţie ale acestor maşini, ale tuturor componentelor utilajului”, a precizat cercetătorul și directorul științific al ICDP Brașov, Vasile Mocanu.

Pajiştea trebuie privită ca orice cultură din agricultură. „Are nevoie de utilaje specifice, atât pentru tehnologia de îmbunătăţire a pajiştilor prin lucrări radicale, adică prin distrugerea vechiului covor şi reluarea prin însămânţare, sau prin lucrări de suprafaţă, exact cum am accentuat, lucrarea aceasta de suprafaţă, una dintre lucrările de îmbunătăţire fiind prin supraînsămânţare. Deci este nevoie ca în domeniul pajiştilor să se folosească utilaje specifice, care răspund cerinţelor agrotehnice impuse lucrării respective pe pajişti”, a punctat Vasile Mocanu.

Cercetătorul a ținut să amintească importanța pajiștilor, care, peste tot în lume, reprezintă fondul de aur al zootehniei. Taurinele și ovinele sunt speciile care folosesc cel mai mult pajiștile, în procent de 60% - 80%. „Furajele de pe pajişte reprezintă un procent important în hrana acestor specii de animale.”

Cu toate greutățile sectorului, cercetarea continuă la ICDP Brașov, fiind în curs de omologare două soiuri de graminee perene de pajişti.

Totodată, cercetătorii de la institutul pentru pajiști își îndreaptă atenția către fermierii mici, pentru ca și aceștia să aibă posibilitatea să-și lucreze mecanizat suprafețele.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Bas de Groot, primul somelier de lapte din lume, a realizat o degustare în orb a cinci probe de lapte din exploatații autohtone, provenite de la rase diferite de bovine, cu niveluri de proteină şi grăsime diferite, din două ferme din partea de nord şi trei din partea de sud a ţării, în cadrul unui eveniment organizat vineri, 2 noiembrie 2018, la Târgul Comercial IndAgra 2018.

Somelierul le-a prezentat crescătorilor de la noi din țară cum poate fi promovat laptele pe piaţă, în contextul susținerii majorării consumului.

„Dacă în România sunt 1,6 milioane de vaci, putem spune că sunt 1,6 milioane de tipuri de lapte, iar cantitatea aceasta se dublează, pentru că laptele dat de văcuţe dimineaţa diferă de cel dat seara. Este un lucru fascinant, dar în acelaşi timp trebuie să menţionăm provocarea cu care fermierii se confruntă atunci când vor să îşi exploateze produsul”, a precizat Bas de Groot.

Cu toate că aroma laptelui este una importantă în alegerea produsului, specialistul afirmă că nu este elementul principal de vânzare a produsului.

„În Olanda există în cel mai mare lanţ de supermarketuri lapte de la o anumită fermă şi de la o anumită văcuţă. Astfel se creează un produs care se diferenţiază pe baza unei poveşti, laptele provenit de la văcuţa Joiana din ferma X. Creează cumva o legătură specială. (...). În Noua Zeelandă este un trend, dar şi o popularitate tot mai mare a unui lapte cu un conţinut redus de proteină, tolerat mult mai bine de sistemul digestiv. Aici este vorba de un produs care se diferenţiează ţinând cont de sănătatea oamenilor”, a explicat olandezul.

Bas de Groot a declarat că un alt tip de diferenţiere a laptelui, care nu se regăseşte în Olanda, dar există în alte ţări, vizează laptele de dimineaţa şi laptele de seara, acesta din urmă fiind poziţionat ca un produs cu capacitate de relaxare, care induce un somn mai odihnitor.

Diferenţierea la nivel de rase este un alt produs care există în Olanda. Somelierul a explicat cum a creat pentru un client un lapte special pentru cafea, folosind lapte de la vaci din rasa Jersey. Această rasă oferă un lapte cu un conţinut mai ridicat în proteină şi în grăsimi şi astfel s-a găsit un echilibru între aceşti indicatori fără să omogenizeze laptele.

„Aceasta este o poveste de diferenţiere bazată atât pe calitate, cât şi pe destinaţia laptelui”, a spus de Groot.

Un alt segment de diferenţiere poate fi cel legat de bunăstarea animalului, în condiţiile în care sunt producători ce lucrează pe lapte provenit de la văcuţe care stau în hambar sau care lasă viţelul cu vaca, însă se pot face combinaţii între toate aceste elemente. În acest context, cel mai bun lapte provine de la o vacă Holstein, secretul fiind acela al furajării în afara grajdului.

„Este vorba despre laptele provenit de la o văcuţă Holstein, la care i se poate stimula lactaţia, pentru a oferi un gust mai dulce, echilibrăm laptele în conţinutul de proteină şi grăsime, lăsăm văcuţele afară pe pajiste în aer liber să pască, lăsăm viţelul alături de mama lui... şi aşa rezultă o poveste minunată unde se combină calitate, bunăstare şi partea de sănătate, dar şi un produs extrem de vandabil cu o poveste frumoasă în spate”, spune Bas de Groot, primul somelier de lapte din lume.

Cu toate că olandezul de Groot este de profesie legumicultor, acesta activează de cinci ani ca somelier de lapte, degustând acest produs pe tot Globul. El consumă aproape patru litri de lapte pe zi.

Casa Olandeză a Laptelui (Holland Dairy House) este un proiect susţinut de Ambasada Olandei, un parteneriat public-privat cu 16 companii olandeze din domeniul producţiei şi procesării laptelui. Proiectul şi-a dorit să dezvolte sectorul de lapte românesc cu ajutorul tehnologiei olandeze.

Fermele implicate în proiect au fost: Agroindustriala Pantelimon (Pantelimon, Ilfov - 600 capete, conținut proteină: 3,6% – 4,2% conținut grăsime: 3,3% - 3,4%), Moldovan – Agro Cocm Fan (Mociu, Cluj-Napoca - 150 capete, conținut proteină: 3,5% – 3,6%, conținut grăsime: 3,9%), Ada Prod Com (Viișoara, Cluj-Napoca - 280 capete, conținut proteină: 3,69%, conținut grăsime: 3,8% - 3,9%), Ovidiu Lungu Cristian (Dascălu, Ilfov - 48 capete, conținut proteină: 3,76%, conținut grăsime: 4,3%), respectiv Coferm – Cris-Tim (Boldești-Scăieni, Prahova - 618 capete, conținut proteină: 3,6%, conținut grăsime: 4%).

Prețurile foarte mici pe care intermediarii le oferă pentru materia primă, lipsa forței de muncă necesară pentru activitățile zilnice și nivelul scăzut al subvențiilor reprezintă principalele probleme care îi determină pe micii fermieri din Bistrița-Năsăud să nu producă mai mult, se menționează într-o comunicare a unei companii de consultanță care implementează în România un proiect SALSA finanțat prin Programul de cercetare Orizont 2020.

Mai exact, chiar dacă subvențiile sunt bine-venite, spun cei din Măgura Ilvei, acestea asigură doar limita supraviețuirii micilor fermieri. În ciuda acestei realități, mulți dintre producătorii intervievați au precizat că fără subvenții nu ar mai fi capabili să crească nici măcar o vacă. În plus, producția de lapte în unele zone se limitează la consumul individual și mulți au renunțat să mai iasă pe piață.

O soluție la o parte din aceste probleme se poate găsi prin asociere, așa cum vor să demonstreze cei peste 200 de membri ai Cooperativei Agricole Țibleș-Someș-Meleș, recent înființată.

„Ne-am asociat pentru că așa sperăm să obținem prețuri mai bune pentru munca noastră și chiar să ajungem să colectăm și să procesăm noi produse din lapte și carne în viitorul apropiat”, a spus Florin Bruzo, președintele Cooperativei din Târlișua.

Date din teren

Potrivit responsabilului pentru România, Raluca Barbu, proiectul SALSA (Fermele mici, afacerile mici din domeniul hranei și securitate sustenabilă a hranei), implementat de Highclere Consulting SRL, este finanțat de Comisia Europeană (CE) prin Programul de cercetare Orizont 2020 și are o misiune foarte complexă, și anume aceea de a afla „cine ne hrănește”.

Aceste date, în forma lor corectă, realistă, vin de la cei ce sunt parte a întregului proces, de la plantarea seminței sau creșterea animalului, până la raftul magazinului, fermieri sau comercianți, și toți sunt considerați parteneri strategici ai acestui demers, se mai precizează în comunicarea primită din partea firmei de consultanță.

„Vrem să aflăm cine sunt acești oameni, ce fel de viață duc, ce produc și cum își organizează munca, cum și unde își vând produsele, ce probleme și nevoi au și, mai ales, ce așteaptă de la Comisia Europeană și de la statul român. Toate aceste informații vor face parte din recomandările pentru viitoarele legi și finanțări, care ne dorim să susțină agricultura mai integrat și mai aproape de producător”, a adăugat Barbu.

Concluziile prezentate au fost culese direct din teren, cu ocazia celei de-a două întâlniri organizate în Târlișua și Măgura Ilvei, la finele săptămânii 18-24 iunie 2018, la care au participat peste 40 de mici fermieri ce produc hrană în zonă, în special pe partea de legumicultură și produse din carne și lapte.

Evenimentul organizat în cadrul unui proiect european de cercetare finanțat prin Orizont 2020 - SALSA a avut drept scop aflarea mai multor informații despre situația actuală a producției de hrană din România, dar și despre cum anume românii pot fi siguri că vor avea și în viitor în farfurie produse sănătoase, care în același timp mențin și un mod specific de viață, vital pentru comunitățile rurale și pentru biodiversitate.

În primăvara acestui an, întâlniri similare au fost organizate în sudul țării, în județul Gurgiu și în București, și s-au concentrat pe producția de legume, producția de cereale și consumatori/autorități. Au participat, în total, aproximativ 100 de persoane, amintind aici mici fermieri și alți producători agricoli din Giurgiu, comercianți, distribuitori, reprezentanți ai hipermarketurilor, reprezentanți ai autorităților regionale și centrale și ai asociațiilor de consumatori.

Următoarea întâlnire de acest fel se va organiza la Cluj-Napoca, în iulie.

Printr-o simplă decizie care a stat în pixul autorităților locale ale comunei Tulgheș, județul Harghita, ca urmare a modificărilor „aberante” ale actelor normative în vigoare, Asociația Crescătorilor de Animale (ACA) din aceeași localitate a pierdut într-un an până la 1,5 milioane lei din subvenții, a mărturisit într-un interviu șeful organizației, Costel Bondrea.

Pe liderul Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș (ACA) l-am cunoscut la un eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, finanțat de către guvernul Elveției prin Programul de cooperare Elvețiano-Român.

Cu ocazia unui interviu amplu realizat cu domnia sa, am putut afla „la firul ierbii” care sunt problemele cu care se confruntă oierii din Harghita, județ aflat pe lista celor mai sărace din România.

Problemele nu diferă foarte mult de cele cu care un crescător de animale de nivel mic se confruntă în mod obișnuit.

El acuză zona Executivului, dar și pe cea a Legislativului că se joacă cu actele normative în defavoarea agricultorului, acțiuni care au dus, în cazul fermierilor din Tulgheș, la pierderea unor sume importante încasate pe pășuni.

Mai mult, el nu înțelege ping-pong-ul dintre instituții atunci când vine vorba de reglementarea numărului de câini pe care oierii îi pot deține la stână, dar și volatilitatea prețurilor din România care generează nesiguranță pe piața laptelui și pe cea a cărnii de ovine.

De asemenea, Bondrea nu are încă o idee clară de ce piața lânii este realmente prăbușită și mărturisește că tunsul oilor reprezintă anual o problemă majoră la capitolul cheltuieli, poate într-un mod similar cu cea reprezentată de întârzierea plății subvențiilor pe cap de animal.

Ar mai fi și forța de muncă...

Revista Fermierului: Cu ce ocazie pe la evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România” domnule Bondrea?

Costel Bondrea: Astăzi (n.r. - 15 noiembrie 2016) este un pas important pentru existența agricultorilor din zona montană, datorită faptului că este conferința finală a unui proiect româno-elvețian din care facem și noi parte și în urma căruia am construit o stână modernă, un saivan pentru adăpost oi și o platformă de muls ovine.

R.F.: Știm că sunteți președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș, unul dintre beneficiarii acestui proiect. Ne puteți da mai multe detalii despre această formă organizatorică?

C.B.: Da, sunt președintele asociației din 2008 și, la ora actuală, avem un număr de 232 de persoane, membri ai ACA Tulgheș. Asta înseamnă undeva 80 la sută din crescătorii de animale din localitate.

R.F.: Care este numărul de capete deținut de asociație și care sunt speciile?

C.B.: Fiind o comună mai mică din zona montană, deținem aproximativ 1.300 de ovine și tot în cadrul asociației avem 900-1.000 de bovine aparținând membrilor înscriși în asociație (peste 90 la sută Bălțată Românească tip Simmental).

Personal, am mai renunțat la parte din oi pentru că îmi schimb o generație (n.r. - reformă). Dețin în prezent 100 de oi Țurcană și 23 de bovine.

Am optat pentru Țurcană pentru că este mai adaptabilă la mediu. Sunt însă crescători de ovine care ar vrea să implementeze încrucișările de rase de carne și cu Țurcană, ceea ce până la urmă n-ar fi un lucru rău. Și la bovine situația este similară. Sunt voci care spun că ar fi bine să trecem pe carne. Asta este un lucru bun pentru că dacă este să creștem mai multe categorii, probabil că șansa de vânzare a produselor este mai diversificată.

R.F.: Și ACA Tulgheș comercializează produsele sub marca „De la munte”?

C.B.: Da. O parte importantă din produsele de la o stâna unde s-a implementat acest proiect se vând sub acest brand. Trebuie să recunoaștem că acest proiect a fost un succes și prin faptul că s-a menținut numărul de oi la nivel de comună, bineînțeles și datorită altor proiecte cu alte finanțări din partea Federației Agricultorilor de Munte care au implementat unele proiecte la nivel de oaie la Tulgheș, beneficiind cel puțin vreo 60 de familii în „pasarea darului” (a existat un alt proiect cu câte 10 oi și un berbec la câte o familie).

(...) Am avut o creștere foarte bună până acum doi ani; la oaie, cel puțin. A fost susținută și a fost o perioadă favorabilă nouă. A mai decăzut însă din cauza pieței și a birocrației existentă în România. Și subvenția a fost o problemă. Activând în zonă montană, nu putem depăși 150 de oi. Sunt mulți ciobani cu efective care variază între 50 și 100 de oi cărora le este greu să le mențină într-o zonă montană cu 5-6 luni de iarnă. A căzut a doua subvenție, beneficiem doar de una; iată un alt motiv. Bineînțeles, produsul s-a vândut foarte prost. Chiar și mielul a avut probleme. Cel puțin în anul acesta, în 2016, pe miel au fost probleme mari. Cu excepția Paștelui în care a fost oarecare vânzare, după care s-a vândut undeva la 5 lei kilogramul de berbecuț în viu, ceea ce nu este un preț.

R.F.: De Paști, cu cât a fost comercialiat kilogramul de berbecuț?

C.B.: De Paști kilogramul a fost 20-22 lei. A fost o scădere abruptă. Vă spun sincer că au renunțat mulți din cele două motive: piața de desfacere și prețul foarte mic.

R.F.: Chiar așa, care vă este piața de desfacere?

C.B.: Nouă, ca și producători, ne este foarte greu. Acum ne gândim la o strategie de a ne organiza într-o formă cooperatistă sau ceva similar federației, prin Federația Oierilor de Munte (FOM) sau prin Federația Agricultorilor de Munte (FAM). Vrem să găsim o formă asociativă care să fie legătura dintre producător și piață. Noi, producătorii, nu putem fi și în munte, și în sala de procesare, și pe piața de desfacere. Resursa umană e la mare căutare, ceea ce ne pune în situația să nu putem face față acestui val în care se învârte România la ora actuală.

Este o mare concurență pe piață. Trebuie să pătrundem și este binevenit acest brand, „De la munte”, cu care trebuie să lucrăm. Noi îl considerăm un succes și un început, o bunăstare și a ciobanilor, și a animalelor, din punct de vedere al igienei produsului finit.

R.F.: Aveți o stână nouă la Tulgheș. Cât s-a investit în ea?

C.B.: Sincer nu știu, nu vă pot spune cifre, deoarece noi, ca asociație, am suportat manopera și o parte din materiale. Partea noastră a fost undeva la 60.000 – 70.000 de lei, bineînțeles și munca voluntară a crescătorilor de animale care este destul de importantă. Munca nu s-a contabilizat.

R.F.: Ce cantitate de lapte procesați zilnic?

C.B.: Personal vorbind, dacă luăm în calcul perioada bună, zilnic procesăm undeva la 400-500 de litri de lapte. La nivel de asociație, avem pe toată raza comunei șapte stâni cu un număr de animale care variază între 250 și 450 de oi. În total, putem vorbi de 3.000 de litri de lapte zilnic.

R.F.: Problema pășunilor. Cum v-ați înțeles dumneavoastră cu autoritățile de stat?

C.B.: Înainte de a fi președintele asociației, am făcut doi ani de voluntariat la nivel de comună. Nu eram încă în funcție, dar eram considerat ca atare. Nu am avut salariu, nu am avut nimic, nu mi-a decontat nimeni nici măcar un drum la județ.

Dacă vorbim de pășunile concesionate de asociații de la Primăria comunei Tulgheș, vă pot spune că anul trecut, din cauza modificărilor aberante ale ordonanțelor, noi am pierdut contractul de concesiune, cu redevență în avans plătită, (...) în luna aprilie. După formarea bugetului pe 2015 ni s-a anulat contractul perfect valabil, prin HCL. A trebuit să ne judecăm și să-l recâștigăm în instanță. Am revenit asupra contractului, dar am pierdut un an de zile. La 830 ha eligibile s-au pierdut o grămadă de bani, în condițiile în care eram sub angajamente.

Din 2013 intrasem pe un nou ciclu de angajament pe cinci ani. Aveam și pachetele incluse. Știind faptul că în zona noastră, la Tulgheș, nu mai existau pachetele 1 și 2, ci 3 – Crex Crex, ne era foarte greu să-l accesăm pentru că APIA solicita o încărcătură de 0,7 UVM-uri, în condițiile în care nu putem îndeplini această condiție. Noi ne duceam până la 1 UVM pe hectar și riscam să pierdem subvențiile. Fiind această împrejurare a rezilierii, comunitatea noastră a pierdut aproximativ 1,2-1,5 milioane lei. A pierdut și comuna la capitolul redevență – 85 euro pe hectar. În condițiile unei suprafețe totale de 970 - 980 de hectare, plăteam și diferența de 140-150 ha neeligibile, dar noi tot la 85 de euro ne raportam, pentru că aveam un contract de concesiune pe toată suprafața de pășune a comunei Tulgheș.

R.F.: Cine se ocupă acum de aceste pășuni?

C.B.: Asociația, reprezentată de președintele său, adică de mine.

R.F.: Nu s-a băgat și primarul în combinație?

C.B.: Nu. Din fericire pentru localitatea Tulgheș, nu acceptăm șmecheri, asta dacă ar fi vreun vreun primar șmecher. În mandatele din 2008 – 2012 am avut un primar care a ținut la agricultură. Și cel care a venit din 2012 cunoaște agricultură, dar mai puțin, însă s-a lăsat consiliat de cei care cunosc fenomenul (eu și cei care suntem în asociație). Cu toate acestea, Legea din 2015, ordonanțele alea cu care s-au tot jucat parlamentarii cu ele, ne-au dăunat. Au avut un moment de presiune la care au apelat prin Consiliul Local, s-a reziliat contractul și s-au pierdut banii.

Ce pot să vă spun din anii anteriori este că atunci când am preluat pășunile, acestea erau într-o stare dezastruoasă. Pe locație exista brad, răchită, mesteacăn. În primii doi-trei ani a fost o luptă cu defrișarea de pe sprafețele de pe care s-a mai putut face asta. Dacă vorbim de ani mai mulți în urmă, Tulgheșul avea 2.400 ha de pășune, iar acum ne luptăm să ajungem măcar la 900-1.000 ha și să le menținem. Restul au intrat în fond forestier, deci nu se mai poate. Considerăm însă că cele 1.000 ha, dacă le putem menține, e OK pentru localitatea noastră.

R.F.: Să revenim la ACA Tulgheș. Aveți și investiții proprii în localitate?

C.B.: Pe lângă curățit pășunile, noi am construit și stâni de sezon. Nu la dimensiunile și condițiile din proiectul „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, dar nu mai sunt șoproanele acelea vechi și urâte, ci unele cu dormitor separat și aducțiuni de apă realizate prin investiții proprii. Avem, de asemenea, două centre de colectare a laptelui pentru bovine la nivel de comună, dispunem de o cisternă, avem și tancuri de răcire. Două dintre tancuri sunt ale asociației, cu banii proprii cumpărate, iar două sunt ale procesatorului cu care colaborăm – SC Prod ABC Star Company SRL.

„Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. N-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi”

Revista Fermierului: Ce vă nemulțumește în prezent domnule Bondrea? Ce vă împiedică să performați în business?

Costel Bondrea: Anul 2016 este poate cel mai greu prin care trece comuna noastră, Tulgheș, și nu numai, toate zonele noastre de pe nordul județului Harghita. Suntem departe de procesatori, aceștia ne impun condiții greu de îndeplinit, iar prețul este de 0,70 lei litrul de lapte de vacă. Acum, pe perioada de iarnă, prețul a urcat la un leu, cu condiția ca materia-primă să aibă 3,7% grăsime; nu ne putem lăuda deloc. Este o bătaie de joc. Chiar dacă avem contracte încheiate, ar trebui să ajungem în instanțe cu acești procesatori, acțiunile durează ani de zile, procesul de justiție trenează, au juriști și avocați foarte buni, de aceea cred că este foarte bine să ajungem la o colaborare, la o înțelegere prietenească. Aceasta este mai bună pentru noi decât judecata.

R.F.: Ați vorbit de laptele de vacă. Ce faceți cu laptele de oaie?

C.B.: Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. Noi nu avem procesatori pe zonă, cel puțin nu știu eu, nici măcar la 200 km de Tulgheș.

R.F.: Ce faceți cu lâna?

C.B.: Momentan, lâna o stocăm prin diferite șopruri. În ceea ce mă privește, n-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi. O am stocată, nespălată, în condițiile în care va veni cineva să dea măcar doi lei pe kilogram. S-a oferit un leu, însă nici cu doi lei noi nu ne scoatem tunsul. Eu aș da lâna cuiva, primăvara, de pe toate oile, dacă mi le-ar tunde în contrapartidă.  Nu mi-ar trebui niciun leu. Doar să-mi tundă oile pentru lâna gratis. Eu știu cât mă costă un tuns de oi. Noi plătim 50-60 de lei unui om pe zi. În cazul meu, tușinez cele 200 de oi, le tundem pe gât, pe sub burtă, pe la pulpe și coada. Pe fondul condițiilor meteo de la munte le lăsăm lâna pe spate până în iunie. În iunie mai vine încă o treabă de genul acesta, tunsul final.

R.F.: Cum stați cu forța de muncă? Mulți producători agricoli se plâng de asta...

C.B.: Personal, m-am confruntat cu experiența neplăcută prin care mi-au plecat oameni, în condițiile în care câștigau undeva la 60-70 de lei pe zi plus mâncare. S-au dus prin Austria la o spălătorie, altul în Belgia și unul în Germania, la o fermă de vaci. Ne confruntăm cu o criză acută de oameni la creșterea animalelor la stâni. Suntem dependenți de altcineva pentru a ne și putea vinde produsele. Ar trebui doar să producem brânză și/sau carne. Însă, noi trebuie să obținem și fân, lemne de foc, vânzarea produselor, tunsul și absolut toate lucrările. Eu vara trebuie să produc brânză sau să fac fân?

R.F.: Cum ați stat cu subvenția în anul de campanie care s-a încheiat la mijlocul acestui an, față de anul agricol anterior?

C.B.: Sincer să vă spun... PROST! Termene depășite! Eu, personal, am luat banii în septembrie 2016 pe anul trecut; 2016 pe 2015! Cuantumul a fost de 24 de lei pe cap de oaie, iar la vacă undeva la 100 de euro pe cap. Și aici nu vorbim de cei care s-au înregistrat în Controlul Oficial al Performanțelor de Producție (COP). Aceia au încasat, dar sunt doar cinci la nivel de comună.

Noi am vrea să primim banii în toamna aceluiași an, pentru că animalele intră pe consum. Ar trebui să avem un impuls financiar pentru a traversa iarna destul de lungă de la noi, de cinci-șase luni. La nivelul mijlocului lunii noiembrie 2016 noi deja dădeam furaje la oi, fân și le mai cumpărăm boabe.

„Iubitorii ăștia de urși să-și ia acasă câte unul!”

Revista Fermierului: Ce ați vrea să le transmiteți decidenților politici?

Costel Bondrea: Cei care n-au cunoștință de agricultură să dispară din instituțiile specializate, iar ceilalți care au, să facă legi clare și simple pentru crescătorii de animale din zona montană.

R.F.: Una, spre exemplu, care să reglementeze în mod clar numărul de câini la stână...

C.B.: Am fost la București, ne-au bătut ploile și ne-au și gazat organele de ordine pe la Parlament. Pentru ce ne gazează domne? Le dăm mâncare, iar ei ne gazează? De ce? Am o situație – ursul mi-a omorât o vacă acum doi ani (în august s-au împlinit) și n-am primit nici acum banii pe ea. Eu sunt de acord să se facă rezervații pentru urși, nu mă duc în habitatul lor, dar ce caută ursul la mine în ocolul vacilor și oilor? Eu trebuie să am câini! Am colegi care, în 2015, șapte câini au pierdut din cauza lupilor. Mie îmi ceri trei câini să am? Eu am cinci-șase câini, 10, cât pot să țin, poate doar patru corespund profilului de respingere a atacului de lup, iar ceilalți la urs. Umblă ursul, lupul și mistrețul pe la noi de parcă ar fi acasă. Mistreții distrug proprietățile, le fac praf, ogoare nu altceva. Sunt grădini în proprietate unde au intervenit agricultorii cu gunoi de grajd împrăștiat și s-a format o calitate a solului. Tocmai acolo se duce și mistrețul, unde e gras terenul și unde își găsește rădăcina aia. Sunt grădini care în proporție de 90 la sută sunt distruse.

R.F.: Care este relația oierilor de munte cu vânătorii?

C.B.: Cu vânătorii, n-am nimic. Să meargă să vâneze, dar să mă lase și pe mine în cealaltă parte cu oile, pentru că eu nu le fac nimic. Probabil că îi deranjăm în condițiile în care vor să facă și alte lucruri neortodoxe; treaba lor nu a noastră. Eu, cel puțin, dacă mi-ar împusca câinele, vă spun sincer și eu mi-aș lua o armă și l-aș împușca și eu pe făptaș. De ce omori tu un animal care mi le păzește pe ale mele de sălbăticiuni?

Eu le-am mai transmis și pe alte căi: iubitorii ăștia de urși să și-i ia acasă câte unul sau să-și ia bâta cu ei și să se ducă cu urșii așa cum mă duc eu cu vacile și cu oile. Ăștia au interes – își iau niște bani.

Eu am avut multe întâlniri cu ursul și am trecut prin multe situații destul de grave. Nu am fost încă omorât, dar am trecut prin diferite pericole cu ursul în munte, lângă casă aproape. Nu se poate așa.

Bunicul meu a fost vânătul. El știa unde doarme scroafa cu purcei, unde-i vierul. Despre ce vorbim Despre pădurarii noștri din ziua de astăzi? Or fi pe undeva...