vaci de lapte - REVISTA FERMIERULUI

Silozul reprezintă o cheltuială importantă în cadrul unei ferme zootehnice, iar principala prioritate a fermierului este să obțină acea energie de calitate superioară din silozul de porumb. Până acum, Corteva Agriscience nu a fost un jucător important în această piață, dar opțiunea companiei de a aloca resurse (genetică, oameni, servicii, inoculanți etc.) vine într-un moment oportun, în care accentul se pune pe optimizarea ciclului economic din fermă și prin schimbarea direcției către livrarea de produse finite cu valoare adaugată.

Corteva Agriscience a lansat un nou proiect care a început deja prin implementarea în două ferme Pilot (Unic Prod Com, localitatea Oltenița, județul Călărași și Afiliu Trans, comuna Amaru, județul Buzău) a unui program de testare și monitorizare a tehnologiilor de cultură, precum și a proceselor care stau la baza realizării unui siloz de calitate.

Practic, ne dorim să optimizăm și să îmbunătățim întreg ciclul de producție de la semănat la însilozare. Astfel, am construit o echipă formată din specialiști agronomi care să acopere fiecare zonă importantă pentru producția zootehnică a țării.

Hibrizi de porumb pentru siloz Pioneer®

PR31Y43 – Regele de necontestat al silozului

Este hibridul numărul 1 în preferințele fermierilor italieni, caracterizându-se printr-o excelentă capacitate de producție, precum și un raport boabe : masă vegetală de 1:1.

Un hibrid tardiv, 590 FAO, cu 138 – 145 zile perioada de vegetație (de la răsărire la maturitatea fiziologică), de tipul dentat, cu o stabilitate bună și cu un profil agronomic superior.

PR31Y43 este hibridul ideal pentru cei care doresc producția maximă de masă verde la hectar cu cea mai înaltă calitate (raport boabe masa vegetală 1:1). Își manifestă maximum de potențial productiv în medii de cultură cu fertilitate ridicată și disponibilitate bună a apei, dar oferă rezultate excelente chiar și la niveluri de fertilitate mediu-scăzute.

P2088 – Vârful calității silozului

Este un hibrid tardiv, FAO 600, având 140 – 146 zile perioada de vegetație (de la răsărire la maturitatea fiziologică), fiind cea mai performantă „fabrică” de energie datorită perioadei lungi de vegetație. Este capabil să realizeze cantități excepționale, atât de masă verde, cât și amidon. P2088 este hibridul cu cea mai mare producție de substanță uscată pe hectar din România.

P8688 – Se pretează culturii duble

Este un hibrid extratimpuriu din grupa FAO 250 ce se pretează foarte bine culturii duble, după cereale păioase, dar și după rapiță. Face parte din gama hibrizilor M3, un nou brand al companiei Corteva, ce aduce hibrizi înalt productivi și stabili de tipul DENT la această grupă FAO foarte timpurie. Practic, prin acest lucru se urmărește ridicarea valorii energetice pe hectar prin prezența amidonului „moale” care se găsește în stuctura cariopselor de tip DENT ale porumbului, dar și a calității în ceea ce privește randamentul de absorbție și asimilare a amidonului de către animale.

P0268 – Productivitate excepțională în boabe

Un hibrid de FAO 420, fiind cel mai cultivat hibrid pentru siloz în Franța.

P0725 – Un hibrid care trece de 85 t/ha

Deja cel mai cunoscut hibrid pentru siloz din portofoliu nostru, face parte din grupa hibrizilor tardivă, FAO 520.  Rezultatele fabuloase de peste 85 t/ha obținute anul acesta vorbesc pentru acest hibrid, fiind garanția unei profitabilități ridicate.

Articol scris de: VALENTIN MIHAI – CATEGORY MARKETING MANAGER PORUMB & SOIA CORTEVA AGRISCIENCE ROMÂNIA ȘI MOLDOVA

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Luni, 22 martie 2021, la sediul MADR, asociațiile profesionale ale crescătorilor de bovine s-au întâlnit cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, după ce se mai întâlniseră în urmă cu câteva zile la Cluj (sâmbătă – 20 martie a.c., subiect despre care am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4902-bovine-aproximativ-40-euro-animal-ajutoare-de-stat.html). Tema discuțiilor a vizat modul de acordare a Ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT) la bovine, respectiv ANT 7 - schema decuplată de producţie, în sectorul lapte şi ANT 8 - schema decuplată de producţie, în sectorul carne.

La întâlnirea de la Cluj, ministrul promisese un ajutor total pentru anul 2020 de 40 euro/animal, însă până luni sprijinul statului s-a redus.

Din partea mediului asociativ au participat: Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR), Asociaţia Crescătorilor de Taurine HolsteinRo, Federaţia Naţională a Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Asociaţia Crescătorilor de Vaci „Bălţată Românească” Tip Simmental (ACVBR-SIM), Asociaţia Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR), Asociaţia Aberdeen Angus România, Asociaţia Angus Ro, Asociaţia Crescătorilor de Bivoli din Transilvania, Asociaţia Crescătorilor de Taurine „Brună-Schwyz” Maramureş, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Cooperativa Agricolă „Someş-Arieş”.

Fermierii au nevoie de cel puțin 100 euro/cap de animal

Crescătorii de bovine vor primi circa 5 lei/cap de vacă și 2 lei/tona de lapte, pentru animalele existente în exploatație la 31 ianuarie 2013, încercându-se astfel să nu mai primească subvenții cei care nu mai dețin animale ori și-au redus foarte mult efectivele.

Banii rămași, circa 45 milioane de euro vor fi împărțiți celor care dețin animale în fermă la data de 31 ianuarie 2021, minimum trei capete de 16 luni. De asemenea, eligibili sunt și vițeii care au împlinit șapte luni. Acest ajutor a fost numit de Ministerul Agriculturii „sprijin Covid”.

„Faptul că ANT-ul a fost redus cu peste 50%, atât la vegetal, cât și la zootehnie, este o decizie total greșită și lipsită de logică a guvernului. În nicio țară din Uniunea Europeană nu s-au tăiat subvenții, mai ales că fermierii trec printr-o perioadă foarte grea, atât din cauza pandemiei, cât și din cauza secetei. Banii pe care vor să ni-i dea ca „sprijin Covid”, noi nu-i considerăm așa – „sprijin Covid” pentru 2021, chiar dacă sub această formă se vor acorda. Am solicitat ministrului Agriculturii, la întâlnirea de luni – 22 martie 2021 - de la MADR, ca la rectificarea bugetară să fie prevăzuți bani pentru „sprijin Covid 2021”. Considerăm că se impune, ținând cont de greutățile cu care se confruntă crescătorii de bovine, ca pentru anul acesta să fie alocați cel puțin 100 euro/cap de animal, la bovine, bani necesari pentru supraviețuirea fermelor. Sperăm ca măcar în ceasul al 12-lea, conducerea MADR și întreg Guvernul României să înțeleagă că nu mai pot asista pasivi la chinurile prin care trece cel mai greu sector al agriculturii românești, zootehnia, în special creșterea vacilor de lapte și carne. Siguranța alimentară a poporului român nu trebuie să rămână un slogan, iar țăranul român trebuie să fie sprijinit, nu doar păcălit din patru în patru ani, la alegeri!”, a transmis Asociaţia Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR).

Reamintim că, pe 25 martie 2021, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a pus în dezbatere publică proiectul de act normativ pentru aprobarea plafoanelor ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020 (am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4910-ant-bovine-2020-sectoarele-lapte-si-carne-1-758-265-euro.html).

Plafoanele aferente plăţilor pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020, sunt în limita sumei de 1.758.265 de euro, în echivalent 8.567.147 de lei, asigurându-se de la bugetul MADR pe anul 2021.

Ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) se distribuie astfel:

  • 445.128 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte;

  • 1.313.137 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Marți, 23 martie 2021, între orele 11:00 și 17:00, are loc Expo AgroZootehnica Online, eveniment virtual dedicat fermierilor și pieței de agribusiness din România. Este prima expoziție virtuală realizată în țara noastră în domeniul zootehnic, fiind un proiect dezvoltat de Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească” Tip Simmental (ACVBR-SIM) împreună cu AAC (Austrian Agricultural Cluster).

Evenimentul Expo AgroZootehnica Online își propune să prezinte bune practici din Austria și România pentru ferme moderne și o agricultură durabilă.

Programul expoziției virtuale conține prezentări și seminarii susținute de specialiști în domeniu din Austria și România. Vor fi abordate diverse subiecte, de la tehnici și tehnologii de creștere a animalelor, practici agricole cu tehnologii de precizie, până la concepte pentru lanțul scurt de aprovizionare alimentară.

Pe durata conferinței se desfășoară târgul online, unde vizitatorii se pot conecta direct cu expozanții prin chat și webcam.

Evenimentul are loc pe o platformă digitală, ferma virtuală AAC. Platforma este interactivă și foarte ușor de utilizat, asigurând participanților un acces rapid la informații, soluții și specialiști în domeniul agrozootehnic din Austria și România.

Participarea fermierilor este gratuită, iar toți cei interesați se pot înregistra aici: https://www.ubivent.com/register/22/AAC-03-2021.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Pandemia cauzată de COVID-19 afectează și agricultura, care se confruntă deja de multă vreme cu o secetă destul de agresivă. În plus, crescătorii de animale au de rezolvat probleme cauzate de valorificare ori de pesta porcină africană. Cu toate acestea, în județul Arad, la Curtici și la Olari, dr. ing. Dimitrie Muscă continuă să facă investiții, în adăposturi noi, dar și în utilaje.

Recent, Dimitrie Muscă a semnat un contract pentru un grajd cu o capacitate de 300 de capete de bovine, la Combinatul de la Curtici. „Cu această capacitate putem crește 2.000 de capete de bovine, de lapte și de carne, aici la CAI Curtici. Am făcut aceasta pentru că este rentabil pentru unitate, dar și pentru că este o necesitate, nu ne ajunge carnea de bovină în alimentarea magazinelor noastre de zi cu zi”, a precizat directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici.

Investiția atinge 500.000 de euro și nu este singura realizată anul acesta la Curtici, unde s-au investit alți aproximativ 600.000 de euro pentru a achiziționa o combină, un tractor de 500 CP, două TIR-uri. „În total, la CAI Curtici și în fermele fiului meu Călin, avem peste 3.000 de capete bovine de lapte și carne, 1.500 de capete are Călin, 1.600 de capete avem noi la Curtici. Deci 3.100 de capete şi ne pregătim să populăm cu încă 300, adică să creştem efectivele, dar le creştem din producţie proprie, din femelele pe care le obţinem la noi. Astfel înmulţim întregul efectiv. Este rentabil, de aceea facem așa. Producem mâncare pentru că, în orice condiţii, nimeni nu trăieşte fără mâncare”, ne-a spus Dimitrie Muscă. Rasele crescute sunt Holstein, pentru lapte și Charolaise, pentru carne.

La Curtici se urmărește realizarea unei valorificări optime, transformarea plantelor de cultură în carne. Tăurașilor puși la îngrăşat le este asigurată în permanență masa de porumb umedă şi fânul de lucernă, pentru a obține până la 2 kg spor. La un calcul simplu, la un preţ de 70 de bani cât era porumbul în primăvară sau 60 de bani în toamnă, porumbul merită transformat în carne. „Transformarea cerealelor în carne este benefică: 4-5 kg de porumb pe cap de animal înseamnă 3,50 bani. Dacă produc numai un kilogram de carne și tot este foarte rentabil: 1 kg de muşchiuleţ e 100 de lei, pulpa 30 de lei şi aşa mai departe. De aceea am ales să fac aşa... Deci facem până la urmă exact ceea ce trebuie să facem: mâncare”, a punctat Dimitrie Muscă.

Valorificarea optimă se realizează însă și datorită faptului că aici există abator pentru vită şi pentru porc și prețul unui animal trecut prin abatorizare, vândut la kilogram, în magazin, este mult mai bun.

Deși munca e grea în zootehnie – nu se poate nimeni preface că nu există bălegar, mirosuri neplăcute sau chiar condiţii improprii uneori –, cineva trebuie să se ocupe și de hrănirea omenirii. Și asta se întâmplă la Curtici şi la Olari, unde sunt cele două combinate agroindustriale și unde în continuare se fac investiţii.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Publicitate

2021 GRO 300x250px

TPV RF 300x250 2

Virtual AGRO 2021 300x250px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista