Agricultura și industria procesării alimentelor, principalele surse locale de biomasă - raport - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 20 Martie 2018 19:31

Agricultura și industria procesării alimentelor, principalele surse locale de biomasă - raport

Scris de

Agricultura și silvicultura, alături de alte industrii, printre care și cea de procesare a alimentelor, pot produce cantități mari de deșeuri și de alte materiale neutilizate sau puțin utilizate, fiind disponibile ca materie primă pentru industrii de procesare a biomasei, potrivit unui raport al Bio-Based Industries Consortium (BIC), aceste sectoare putând juca un rol important în crearea unei noi industrii bazate pe utilizarea de biomasă ca materie primă și transformarea ei în produse cu valoare adăugată.

Raportul BIC a identificat și utilizatorii actuali și potențiali de biomasă din România: industria alimentară (produse din carne, produse lactate, produse din pește și de acvacultură, sectorul de fructe și legume, alimente pe bază de cereale, produse de panificație), industria lemnului, industria celulozei și hârtiei, industria chimică și cea petrochimică.

„Datorită tuturor acestor avantaje, România poate profita de sectorul chimic și agroalimentar puternic pentru a pune bazele unei noi industrii naționale bazate pe conceptul bio, prin creșterea treptată a utilizării surselor de biomasă”, se mai menționează în document.

BIC reprezintă sectorul privat în parteneriatul public-privat cu Comisia Europeană (CE) pentru dezvoltarea industriilor ce utilizează biomasa ca materie primă – Bio-based Industries Joint Undertaking (BBI JU).

Eforturile actuale de stabilire a unei strategii naționale pentru bioeconomie ar trebui să ofere premisele pentru înființarea unor lanțuri de procesare bazate pe biomasă în toată țara. Propunându-și în egală măsură interconectarea sectoarelor industriale separate în prezent, strategia națională ar putea amplifica pe termen mediu activitățile de procesare a biomasei în România, se arată în raportul BIC.

Reprezentanții BIC vor ajunge în România în luna septembrie a acestui an, cu scopul de a contribui la creșterea gradului de conștientizare a uriașului potențial al țării și la stabilirea de conexiuni între actorii locali și inițiativele și rețelele privind industriile ce utilizează biomasa la nivel european.

Bio-Based Industries Consortium (BIC) este o organizație non-profit cu sediul la Bruxelles. Acesta reprezintă sectorul privat printr-un parteneriat public-privat (PPP) cu UE, Bio-based Industries Joint Undertaking (BBI JU). În valoare de 3,7 miliarde de euro, parteneriatul permite mobilizarea investițiilor în facilități și procese inovatoare, care produc produse din resurse de biomasă de înaltă calitate, precum și în proiecte de cercetare în rafinare bio și în proiecte demonstrative.

BIC include multiple sectoare, inclusiv agricultură, sectorul agro-alimentar, silvicultură, celuloză și hârtie, produse chimice, energie și alte sectoare de producție.

Cu peste 200 de membri, inclusiv companii mari, IMM-uri, clustere pentru IMM-uri, companii de cercetare și tehnologie, universități, platforme tehnologice și asociații din întreaga Europă, BIC reunește un grup cu autoritate profesională recunoscută și expertiză intersectorială și multidisciplinară în industriile bazate pe biomasă.

Citit 882 ori

newsletter rf

Revista