Afişez elemetele după tag: vinarium - REVISTA FERMIERULUI

În 18 noiembrie 2019, va avea loc a doua ediție a Concursului de Spumante Românești, în București, la GastroLab. „Anul trecut, am organizat prima ediție a Concursului de Spumante Românești. Am vrut, pe de-o parte, să văd care este nivelul de calitate al acestora și, pe de altă parte, să ajungă la consumatorul român informații pertinente despre categoriile de spumante. Pretențiile au crescut. Și din partea consumatorilor, dar și din partea mea. Acum organizez a doua ediție”, ne-a spus Tiberiu Onuțu, organizator și fondator al site-ului www.viesivin.ro.

Degustarea se va desfășura pe categorii distincte, respectiv vor fi evidențiate spumantele obținute prin metoda clasică, tradițională, separat de cele obținute prin metoda Charmat sau altele, mai rar întâlnite. „Va exista un clasament al spumantelor apreciate de consumatorul feminin și altul cu preferințele consumatorului masculin. De asemenea, e loc și pentru spumantele... mai speciale”, a explicat Tiberiu Onuțu. El a adăugat că va fi o degustare în orb pentru că, „dacă vrem să fim obiectivi, spunem ce simt papilele noastre, nu ce citim pe etichete”.

Comisia de jurizare este formată din oameni cu o competență recunoscută în domeniu, unii dintre ei făcând parte din echipa României care a participat la Campionatul Mondial de Degustare de la Chambord. Concret, sunt zece jurați: Iulia ScavoValentin Ceafalău, Horia HasnașZoltán Szabo, Cătălin PăduraruCezar IoanOlimpia Pleșa-Brandhuber, Dana Pop, Irina Mărășoiu și Ruxandra Păduraru. „Cu ajutorul lor, voi încerca să fac o jurizare cât mai obiectivă a probelor din concurs, astfel încât la consumator să ajungă o evaluare cât mai corectă”, a precizat organizatorul singurului concurs de la noi din țară destinat spumantelor.

Rezultatele vor fi făcute publice de Ziua Națională a României, la 1 Decembrie 2019. „Încep sărbătorile de iarnă, iar momentul este cât se poate de potrivit pentru consumatori”, a încheiat Tiberiu Onuțu.

Nu putem încheia însă fără a nominaliza producătorii români de spumante: Avincis, Balla Geza, Bauer, Bucium, Budureasca, Carastelec, Casa de Vinuri Cotnari, Crama Gîrboiu, Domeniile Panciu, Hermeziu, Jidvei, Liliac, Petro Vaselo, Rasova, Recaș, Riviera, Silvania, Știrbey, The Icon Estate (Halewood), Villa Vinea, Zarea.

La ediția concursului din 2018 au participat: Balla Geza, Casa de Vinuri Cotnari, Crama Gîrboiu, Domeniile Panciu, Hermeziu, Jidvei, Liliac, Petro Vaselo, Rasova, Recaș, Silvania, Villa Vinea, Zarea, iar anul acesta deja sunt înscrise în concurs nume noi care au lipsit anul trecut: Bucium, Carastelec, The Icon Estate (Halewood), SCDVV Blaj. Probele pot fi înscrise în Concursul de Spumante Românești până la data de 14 noiembrie 2019.

Despre prima ediție, din 27 noiembrie 2018, puteți citi accesând link-ul http://www.viesivin.ro/evenimente/concursuldespumanteromanestieditiai27noiembrie2018

Publicat în Eveniment

În perioada 23-26 mai 2019, se desfășoară la București a XVI-a ediție a International Wine Contest Bucharest – VINARIUM, sub patronajul OIV (Organizația Internațională a Viei și Vinului) și VINOFED (Federația Marilor Concursuri Internaționale de Vin). IWCB VINARIUM este găzduit de Muzeul Recordurilor Românești (Museum of Romanian Records), un spațiu unic din România în care se află și cea mai mare colecție de tirbușoane din lume, cu peste 30.000 de piese. Recordul mondial a fost înregistrat de Guinness Book în anul 2015, când erau „doar” 23.965 de piese.

La IWCB VINARIUM 2019 sunt înscrise aproximativ o mie de vinuri care vor fi jurizate de judecători din 15 țări.

Corpul internațional de jurați este format din specialiști cu experiență, având grade înalte de calificare – WSET, degustători autorizați ADAR, Master of Wine, doctori în enologie. Cei mai mulți jurați sunt și comunicatori puternici, ne-a precizat Daniela Păduraru, director executiv IWCB VINARIUM. „În topul primilor 20 de influenceri/comunicatori ai Lumii Vinului se află și Luiz Alberto, prezent la București în postura de evaluator IWCB VINARIUM. Fondatorul comunităţii Winelover (peste 25.000 de membri în toată lumea) se va întâlni cu membrii simpatizanți din România într-un eveniment comun #Winelover – IWCB VINARIUM, la Gastrolab-Wine & Food Experience, Piața Victoriei. Dr. Jean-Pierre Peynaud, autorul studiului, și-a manifestat dorința de a fi parte a juriului IWCB VINARIUM. Suntem onorați de prezența cercetătorului, fiul celebrului Émile Peynaud, personalitate marcantă a cercetării vitivinicole, autorul cărții”, a adăugat Daniela Păduraru.

În zilele de 25 și 26 mai, la București, are loc și un festival de vin, RO-Wine, the International Wine Festival of Romania, astfel că, sâmbătă 25 mai, juraţii IWCB VINARIUM vor vizita – in corpore – festivalul unde se vor întâlni cu producătorii și importatorii de vin. „Vizita este folositoare pentru fiecare judecător, dar și pentru expozanți, care își vor putea verifica „în direct” vinurile de top, puterea mesajelor lor”, a completat dr. Cătălin Păduraru, CEO IWCB VINARIUM.

O ediție cu noutăți

VINOFED a hotărât la Adunarea Generală de la Berlin, din februarie 2019, să ofere premii speciale la IWCB VINARIUM, concursul de la București fiind membru al Federației din 2017. „Vinurile liniștite albe, rosé și roșii care obțin punctajele cele mai mari vor primi premiile VINOFED, iar IWCB este printre primele concursuri din lume care pune în aplicare decizia Federației Marilor Concursuri Internaționale de Vin, pentru sporirea vizibilității globale, în beneficiul vinurilor premiate. Totodată, FIJEV (Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Vin) va acorda, pentru prima dată în România, un premiu pentru selecționerul de vinuri cu cele mai multe medalii obţinute în concurs”, a precizat Cătălin Păduraru.

Cercetări IWCB VINARIUM. Amprentă audio a vinului

La IWCB VINARIUM s-a etalat, pentru prima dată, necesitatea de a corecta istoria oficială a viţei-de-vie de pe teritoriul actual al României. „Direcția și fluxul limbilor proto-indo-europene, migrația preistorică, Cultura Cucuteni, proximitatea (inclusiv terestră) faţă de Georgia şi Armenia (unanim acceptate în mediul academic şi profesional ca epicentrul „vitis vinifera”), materialul paleobotanic, descoperit în Moldova şi datat cu C14 ca având 4.500 ani B.C., sunt elemente care, odată însumate, conturează concluzia că viţa-de-vie s-a plantat aici încă din primul palier istoric cunoscut pentru viticultură”, a punctat dr. Cătălin Păduraru.

Ediția a XVI-a a IWCB VINARIUM este marcată şi de comunicarea, în premieră absolută, a procedeului de obţinere a amprentei audio a vinului. „Practic, pentru prima dată în istorie, am reușit crearea unei proceduri standardizate, definitorie pentru fiecare vin, prin care această nobilă materie să poată fi „auzită”. Umanitatea câştigă, în sfârşit, posibilitatea de a putea evalua vinul cu toate cele cinci simţuri: văz, miros, gust, tactil şi auz. Odată cu implicarea sunetului/auzului, vinul poate candida la statutul de „obiect de artă”, refuzat până acum de esteţi tocmai din cauza acestui element lipsă. De asemenea, sunetul poate fi augmentat, inclus în etichetă, spre a putea fi ascultat de către consumatori”, a specificat sufletul IWCB VINARIUM, dr. Cătălin Păduraru. 

Prin cooptarea în bordul tehnic al concursului a expertului în calcul statistic – dr. Dan Gherguţ, IWCB VINARIUM prefigurează apariţia unor metode noi de evaluare, unitare şi complete, folosindu-se de diferiţi coeficienţi de corecţie statistică şi calcule matematice. Studiul se va desfăşura pe o perioadă mai lungă, iar IWCB VINARIUM va înainta rezultatele şi propunerile OIV şi VINOFED pentru eventuala adoptare a noilor metode de lucru. „Experiența și datele acumulate în nouă ediţii de către echipa IWCB VINARIUM stau la baza acestui demers științific”, a conchis directorul executiv Daniela Păduraru.

Publicat în Eveniment
Miercuri, 06 Februarie 2019 12:27

Bariera

Buuun... Să presupunem că o mână de oameni, mânați de dorința de a-și valorifica cunoștințele științifice, de a le pune în slujba societății în care trăiesc, oameni care se sperie de perspectiva depopulării țării acesteia prin plecarea tuturor tinerilor, reușesc să „producă”  – într-un număr mic de ani și printr-un număr mare de acțiuni – un brand sănătos și atractiv al României.

Să ne imaginăm că aici ar fi, la un loc, Toscana și Provence, California și Tirol, Baden-Baden și Biaritz.

Sigur, sigur... ne trebuie o imaginație bogată. Foarte bogată! Dar, insist, să încercăm! Deși realitatea ne aruncă, hăt, departe de orice asociere cu cele de mai sus, nimic nu e imposibil. Dar să nu anticipăm.

Am ajuns la concluzia că forțăm, deocamdată, imaginația.

Cum credeți că ar trăi oamenii din țara asta, având „tresele” trecute în revistă? Cum credeți că v-ați vinde dumneavoastră produsele? Cum v-ați face planurile? Cum ați recompensa oamenii?... și cum v-ar recompensa zâmbetul și satisfacția lor?

Până la urmă, mai pe românește, firma dumneavoastră ar face mai mulți bani (și mai ușor) sau nu?! Ar face.

În același exercițiu de imaginație, vă invit să vă gândiți cum v-ați raporta la oamenii care au luptat și pentru voi, dar pe care nu i-ați cunoscut și, mai trist, de care n-ați fost alături.

Să ne oprim aici. E un exercițiu neplăcut. Mai ales pentru cei care sunt sinceri cu ei înșiși. Ceilalți caută scuze, găsesc eschive: „Ce, au venit la mine și nu i-am sprijinit?”, „banii, i-am făcut singur: am muncit de dimineață până seara” și așa mai departe.

Lăsăm imaginația și ne întoarcem la realitate

În câte proiecte civice, culturale, științifice sau de comunicare vă implicați?

Faceți mecenat (n-am nicio îndoială că pentru unii cuvântul/conceptul are nevoie de traducere), livrați toate sumele permise de lege către proiecte non-profit, dar care, prin desfășurarea lor, pot aduce „profit” României?

Noi spunem cu toții, și nu greșim, că Administrația, politicul – în general – poartă vina pentru neajunsurile din societatea (și economia) noastră.

Dar câți dintre noi facem ceva pentru acțiunile civile (cel mai adesea, inițiate de ONG-uri sau de mediul academic), acțiuni care – în final – ar reuși să creeze sustenabilitate, dezvoltare, performanță, distribuire corectă (și inteligentă) a plusvalorii obținute?

Insist pe aceste aspecte deoarece, atunci când apare, gestul caritabil este făcut cumva „din milă”. Adică, da, există oameni puternici din agricultură care susțin sălașuri de cult, case de copii sau de bătrâni, instituții medicale ș.a.m.d.

Nu e un lucru rău. Problema reală și greu de rostit e alta. Acest sprijin (să ne lămurim, nu e vreun fenomen spectaculos prin dimensiune sau constanță) intră – fără să le astupe – în „găuri negre”. Un milion de euro strânși pentru construirea unei săli de sport e o reușită emoționantă, dar nu garantează buna funcționare a acesteia în anii următori, nu-i asigură fondurile pentru salariați, întreținere, consumabile ș.a.m.d. Aceiași bani, direcționați către o elită a comunității care elaborează o strategie a excelenței, ar putea genera – haideți să încercăm să acceptăm – câștiguri care să alimenteze și construirea unităților de sănătate publică și/sau cele destinate categoriilor defavorizate, și finanțarea acestora an de an. An de an. Cu salarii atractive pentru cei care-și desfășoară activitatea, cu dotări mereu aduse la zi, cu bugete normale pentru nevoile specifice funcționării.

Mai mult, într-o comunitate în care se instalează bunăstarea, dispar anumite „dependențe” sociale, ca atare, mai puțini bani necesari pentru „ajutoare”.

Cum sună? Frumos, așa cum sună la multe țări în care mediul privat s-a implicat urmând această cale.

După ce am adopta-o și noi, am putea constata, de pildă, că statul pune piedici. Bun. E momentul să-l obligăm să-și reducă pretențiile fiscale, să mărească pragul deductibilităților pentru firmele care sunt donatoare în astfel de proiecte, să susținem ușurarea (debirocratizarea) procedurilor de alocare, să ne revoltăm pe o proastă „răsplătire” a firmelor prin etalarea lor minoră în media, respectiv canalele publice de tv și radio (astăzi, CNA obstrucționează numirea explicită a firmei care face mecenat sau susține diferite cauze, numind-o „reclamă”. Da, e reclamă, și?! Totul se rezumă la faptul că nu e fiscalizată și că statul nu câștigă și din asta?! Dar problemele pe care le rezolvă în societate nu se pun?!).

Pentru a nu rămâne doar în sfera imaginarului, să coborâm cu picioarele pe pământ. Pe pământul nostru, dar uitându-ne, cu atenție, la ce se întâmplă pe pământurile altora.

Vinul, un produs agricol cu valoare adăugată mare, cu identitate

Să îmi permiteți, vă rog, să restrâng exemplificarea în perimetrul specializării mele. Adică, cum poate aduce cercetarea din domeniul vinului sprijin la bunăstarea colectivă?

(La noi, vinul este rareori privit drept combustibil pentru motorul economic și niciodată ca element ajutător al salvării sociale. Și, nu, nu este vorba despre băut).

Primul exemplu: Georgia. Este vorba de țara vecină de peste Marea Neagră. Nu foarte departe de noi, puțin mai la est. De aici, se pare, au luat și strămoșii noștri obiceiul cultivării Vitis vinifera.

Ce s-a întâmplat bine aici și ce model am putea adopta (și adapta) noi?

Toată suflarea din agricultură, dar și statul georgian (credeți că statul se mișcă undeva fără „presiune” din partea mediului privat?) au înțeles că branduirea Georgiei ca una din primele țări în care s-a făcut vinificație din struguri Vitis vinifera aduce beneficii tuturor. Vinul este un produs (și) agricol cu valoare adăugată mare, dar, foarte important, și cu identitate.

Este o resursă care trebuie să echilibreze balanța comercială. (România, ca „mare putere viticolă”, produce deficit inclusiv din vin, importurile fiind mai mari decât exporturile).

În această înțelegere au fost finanțate studii de istorie, arheologie, antropologie socială, paleobotanică și strategii naționale de comunicare.

„Georgia – 8.000 de recolte” este un slogan cunoscut în toată lumea, un element diferențiator puternic, care are la bază argumentul științific (acela pe care nu-l ia în considerare niciun guvern al României, dar, în egală măsură, cel care nu stârnește simpatie nici antreprenorilor români). Această poziționare a făcut ca Georgia, cu o suprafață viticolă mai mică decât a României, de patru ori să își crească producția în doi-trei ani, cu aproape 60%! Și exporturile, cu 54%!

Georgia este astăzi vedetă. Lucrările științifice din lume se rescriu în noua paradigmă - „Georgia, leagănul viticulturii”.

Din curiozitate, simpatie, dar și pentru specificul său, vinul georgian nu se vinde numai în țările ex-sovietice, după cum am fi tentați să credem (ba, dimpotrivă, climatul diplomatic le este defavorabil acolo), ci și în Statele Unite (creștere cu 56%) și în alte 52 de țări!

Georgia intră în „top 30 cei mai mari exportatori ai lumii”, în timp ce România (v-ați fi gândit?), NU!

La cele 77 de milioane de sticle exportate (171 de milioane USD), se preconizează, în continuare, creșteri procentuale anuale cu două cifre.

Pe lângă vin, Georgia și-a impus brandy-urile, băuturile tradiționale (cum ar fi țuica sau palinca de la noi) și, foarte probabil, vor urma alte produse alimentare finite. Drumul l-a deschis vinul. Turismul georgian se bazează pe vizitarea cramelor. Cramele se află... la țară. Acolo, oamenii încep să trăiască bine.

În acest timp, șantierele de la Cucuteni și Poduri – cele care ne atestă vechimea în viticultură de măcar 7.000 de ani (deci, pe-acolo, pe lângă fila georgiană) – stau închise.

Oenologia ca specialitate nu e definită și, drept urmare, nu avem certificări naționale în acest sens. Pluridisciplinaritate (viticultură, vinificație, arheologie, botanică, antropologie, economie, comunicare)? Un vis.

Să luăm alt exemplu. Pentru că este din „lumea bună”, comentariul va fi scurt. Bordeaux.

Orașul Bordeaux. Primăria a investit vreo opt milioane de euro – printr-o fundație – în Muzeul Vinului – Cité du Vin. Restul sunt bani privați. Vă dați seama cam ce circ ar ieși la noi și ce critici și-ar atrage un primar al Bucureștiului pe o asemenea inițiativă. „Ce treabă are Bucureștiul cu vinul?” (nu contează că e principalul motor din industria ospitalității), „De asta ne arde acum?”, „Nu vă mai săturați de băutură” ș.a.m.d.

În cifre, Cité du Vin a atras, în 2018, un milion de vizitatori.

Cred că nu e nevoie de prea multe calcule să ne dăm seama câte sute de milioane de euro s-au revărsat, pur și simplu, în comunitatea bordeleză într-un singur an.

În locul „săritului în sus” (o modă la noi, chiar dacă cel oțărât nu are tangență cu subiectul), a avut câștig de cauză pragmatismul. Și demnitatea, dacă vreți. În locul mâinii întinse, comunitatea locală își produce – prin propria-i voință – bunăstarea.

Știu că nu e plăcut subiectul. Unii se pot întreba cine e personajul care „ne tot ceartă” și pe ce se bazează spusele lui.

Răspund doar atât: există cifre. Ele trebuie corelate, bineînțeles. Cine să vi le pună la dispoziție? Există vreun institut (sau măcar o celulă de lucru) de cercetări avansate și studii aplicate pentru politici și strategii agricole? NU.

Ei, nu-i nimic. Hotărâți-vă, anunțați-vă disponibilitatea și, împreună cu oameni care au ales calea științifică, se poate pleca la drum.

Nu e un drum lung. Nu e un drum greu. Doar are această barieră care nu se ridică decât în prezența formației complete: Antreprenor, Om de Știință.

Dacă se alătură și Funcționarul, apar și scurtături.

Eu vă aștept lângă barieră. O să mă recunoașteți. Citesc o carte despre Cucuteni și degust vinuri bune.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 1-14 februarie 2019

Publicat în Paharul cu... visuri
Miercuri, 06 Februarie 2019 12:20

Mișcarea face bine

Am ales o voce puternică pentru a amplifica semnalele pe care le transmitem Puterii și, în egală măsură, una care să se facă auzită și înțeleasă de cetățeni - Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. Declinul acestei regiuni istorice trebuie oprit.

Una dintre resursele pe care, în mod normal, ar putea miza – vitivinicultura - suferă. Acest lucru este paradoxal, pentru că sectorul vitivinicol este exemplar reformat și atinge cotele cele mai înalte ale excelenței. Cu toate acestea, vinul produs în Moldova, deși depășește 50% din totalul producției naționale, nu poate aduce bunăstare prin crearea unor paliere economice noi, cum ar fi oenoturismul (turismul viticol). Lipsa infrastructurii și emigrația masivă sunt probleme vizibile, identificabile ușor, dar ele aparțin unei liste mult mai lungi de „încurcături” pe care puterea centrală nu le rezolvă.

E un motiv pentru a vă cere permisiunea să vă fac cunoscut un nou tip de mișcare care face bine, inclusiv fermierilor – Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.

„Moldova este, de mai bine de 100 de ani, un teritoriu marginalizat, mereu pus la coadă. Un teritoriu exploatat electoral, periodic, cu promisiuni niciodată îndeplinite.

Suntem opt județe - 4 milioane de oameni - care speră în zadar de la politicieni desemnați de la centru o viziune consolidată pentru acest sfert de țară.

Politicile centraliste și-au dovedit cu fiecare ciclu electoral, de 30 de ani încoace, neputința și ineficiența.

Moldova de azi este subdezvoltată economic și fără voce politică pentru că e reprezentată în Capitală de politicieni mediocri și obedienți, care nu s-au solidarizat niciodată pentru a apăra interesele celor 4 milioane de alegători.

Politicieni care votează fără greș în conformitate cu linia partidului centralist, nu cu nevoile și cu interesele alegătorilor lor.

Fiecare an înseamnă, pentru acești 4 milioane de alegători, încă un buget de stat în care Moldovei „nu i se alocă bani” pentru drumurile de care are nevoie, pentru spitale, pentru școlile în care să-și educe copiii.

Moldova are nevoie, prin urmare, de o voce clară, articulată, care să-i protejeze și să-i promoveze interesele.

Problemele Moldovei au dreptul să intre pe agenda națională

Cele opt județe ale Moldovei au probleme specifice - care țin de geografie, de infrastructură, de dinamica socială, de proiecția conștientă a unui viitor sănătos.

Asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, ce are ca membri persoane cu experiență și competență profesională în domeniile economiei, antreprenoriatului, științelor juridice, administrației, istoriei, geografiei sociale, din toată regiunea, va formula aceste probleme, le va impune pe agenda națională și va propune soluții.

Sunt probleme regionale importante, ce au fost ignorate, sistematic, de generații de politicieni - care sunt răspunzători, din toate punctele de vedere, de subdezvoltarea Moldovei:

-  Lipsa infrastructurii mari, care gâtuie de decenii economia Moldovei, are drept cauză dezinteresul și incompetența politicilor centraliste care repartizează banii și stabilesc prioritățile de investiții după o logică fără legătură cu dezvoltarea pe termen lung a unei regiuni esențiale strategic;

-  Rezultatul acestor politici se traduce prin inechități în alocările bugetare - care adâncesc, sistematic, decalajul dintre Moldova și regiunile cu creștere economică peste media țării; în 2018, de exemplu, Moldova - care înseamnă peste 20% din suprafața țării - a primit un umilitor 2,3% din bugetul național de investiții al Ministerului Transporturilor;

-  Regiunea e privită de decenii, în luări publice de poziții, prin lentila unor stereotipii care-o califică drept „primitor universal” de infuzii financiare. Datele arată însă, adesea, altceva: în perioada 2012-2015, de exemplu, Regiunea Nord-Est a livrat bugetului central cu 10 miliarde de lei (2,3 miliarde de euro) mai mult decât a primit înapoi prin realocări;

-  Fenomenul migrației forței de muncă - care trage în jos întreaga economie națională - are efecte devastatoare în Moldova: din trei emigranți români, unul este din Moldova; 25% din populația zonei - față de 10%, media națională - contribuie, prin munca lor, la PIB-ul altor țări;

-  Orașe mari - sau județe întregi, precum Galațiul sau Botoșaniul - sunt condamnate la izolare și declin accelerat pentru că nu-și pot conecta motoarele economice la cele ale regiunii; și n-o pot face pentru că nu există conexiuni de transport adecvate și politici regionale care să le valorifice inteligent resursele, creativitatea, potențialul.

Subdezvoltarea Moldovei nu este un dat istoric

În 1859, de exemplu, regiunea Moldovei avea de trei ori mai multe drumuri modernizate decât Muntenia; un venit comunal pe cap de locuitor mai mare; mai multe târguri; moșii mai performante; o administrație care, după standardele epocii, era mai modernă și mai eficientă.

Imediat după momentul 1859, Principatele Unite se mândreau cu patru mari orașe: București, Iași, Botoșani și Galați.

Azi, Botoșaniul și Galațiul și-au pierdut vigoarea economică și pozițiile în top nu doar pentru că granițele României s-au extins, incluzând orașe transilvănene mari, ci pentru că au pierdut puncte, an de an, din cauza necruțătoarelor reguli ale centralismului.

Centralismul a schimbat dramatic viitorul Moldovei.

În 1930, ziarele epocii titrau pe prima pagină: „Vrem șosele în Moldova! Singura regiune fără șosele!”.

Sună cunoscut, nu-i așa?

Modelul centralismului francez iacobin

România a adoptat acest model într-un anumit context istoric, creând - în timp - o frână pentru regiuni, ținute într-o dependență bugetară cronică de un centru tot mai lipsit de viziune, mai arogant, mai clientelar.

Până și Franța a renunțat, în anii ‘60, la acest model care devenise depășit, neoperant, contraproductiv.

Suntem în secolul al XXI-lea și pierdem, ca țară, teren - pentru că nu ne reformăm administrația, nu ne stimulăm potențialul local, nu creăm context regiunilor să performeze.

Mai rău, bugetul public e tranzacționat, mai mult ca oricând, pentru scopuri complet străine de nevoile contribuabililor.

A venit momentul să cultivăm șansele de dezvoltare ale regiunilor - și, implicit, șansele de dezvoltare ale întregii Românii. Acesta este, de fapt, interesul național: ca regiunile să-și tureze motoarele, să se dezvolte, să atragă investiții și talente.

Descentralizarea înseamnă inteligență istorică, șanse de dezvoltare, promisiuni plauzibile de prosperitate generată de jos în sus.

Înseamnă plasarea deciziei mai aproape de comunități.

Descentralizarea înseamnă administrare modernă, flexibilă, rapidă, eficace.

Nu Capitala trebuie să aibă o țară, ci țara trebuie să aibă o Capitală

Procesul de regionalizare, aflat în dezbatere publică în 2013 - care ar fi permis în acești ani accesarea dinspre regiuni a fondurilor europene pentru infrastructură mare, de care Moldova are stringentă nevoie -, a fost abandonat de administrația de la București fără vreo explicație.

Dezvoltarea României trebuie să fie rezultanta eforturilor marilor comunități regionale, care sunt direct interesate să valorifice oportunități - și deci vor fi mai rapide și mai eficiente.

Regiunile României trebuie, în plus, să se dezvolte simultan și echilibrat. Dezechilibrele nasc tragedii, reacții extreme, pericole greu de anticipat.

Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei va propune un model național de descentralizare administrativă - și de punere în acord a intereselor regionale cu obiectivele dezvoltării naționale.

Credem că este timpul ca marile regiuni ale României să capete voce politică și putere administrativă pentru a relansa dezvoltarea țării, ținută acum pe loc de un hipercentralism ineficient, paralizant și antinațional.

De acum, Moldova are o voce.

(Manifest Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei)

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-31 ianuarie 2019

Publicat în Paharul cu... visuri
Miercuri, 06 Februarie 2019 12:14

A cincea roată la căruță...

Orice s-ar spune, presa nu a reușit să rămână a patra putere în stat. „Vehiculul” România rulează pe trei roți, cele trei puteri oficiale.

... presa fiind înlocuită rapid și cu hotărâre cu o roată de titan – corupția – care, având dimensiuni exagerate, face ca „vehiculul” să meargă dezechilibrat și periculos. Presa, păstrată pe post de „roată de rezervă”, este cazată în portbagaj, fiind în realitate...„a cincea roată la căruță”.

Tot ce s-a scris în mai bine de 20 de ani n-a determinat nicio „mișcare” din partea puterii oficiale. Singurele schimbări s-au făcut prin forța inițiativei private și prin modificările de raportare ale publicului, consumatorii.

Ca atare, schimbările în bine au avut o oarecare liniaritate, dar pe o rampă cu grad redus de urcare (și acela frânt deseori de modificări legislative aberante sau crize economice, insuficient anticipate și amortizate de Stat).

Faptul ca ministrul Agriculturii e „mut” la problemele și propunerile de lucru prezentate aici în zeci de forme anual și sute de-a lungul existenței rubricii conduce la o concluzie cu trei variante, toate, rele și înfiorătoare, și... descurajante.

  1. MADR are birou de presă, dar nimeni nu citește presa de specialitate, ministrul fiind informat doar de atacurile politice. Grav.
  2. MADR nu are birou de presă. Grav. Bine, se face o economie la buget pentru că, oricum, activitatea miniștrilor nu se ghidează după agenda propusă de cei implicați în sectorul pe care îl „păstoresc”. Pe termen scurt. Pe termen lung – o altă disfuncţionalitate cu rezultate vizibile.
  3. MADR are birou, ofițerii citesc, dar: a) Nu le pasă. Nu informează ministrul. b) Nu înțeleg nimic. Foarte posibil. Foarte grav.

Ani la rândul, într-un parcurs și logic, și pătimaș, mai mult sau mai puţin, am încercat, în lungimi și intensități diferite, să parcurg, cu speranţa izbânzii, toate stilurile de abordare:

Politicos fără reverențe, informativ – fără detalii plictisitoare, argumentativ în cheie academică, retoric nesubjugat procesului în sine, polemic – în limita cordialului acceptat astăzi, epistolar – cu speranța întâlnirii prin bun simț cu obligatoriul răspuns, satiric – mizând pe obrazul care ar fi trebuit să roşească, revendicativ – pentru că e dreptul nostru să trăim bine AICI, didactic – ca o învăţare „cu binișorul” a celor ce ar fi trebuit să fie deja învăţați, dicteu liber – ca un oftat din rărunchi, subliniere grafică – cu diferite fonturi de diferite mărimi pentru a capta, fie și pentru o secundă, atenția ministeriabililor (ce coincidență sonoră cu romanul lui Hugo!), cu ORICARE dintre subiectele etalate, războinic – pentru ca nu e vreme de pace, emoțional – mizând pe faptul că și „ei” au părinți, copii, prieteni, aluziv – pentru că fiind „formatați” în perioada ceaușistă, m-am gândit că își mai aduc aminte de „șopârlele” intelectualilor, statistic-constatator – pentru a lăsa cifrele să vorbească. Mai mult, am încercat proiecția în viitor, acolo unde noi nu vom exista ca persoană, ci, unde, doar faptele noastre vor supravieţui. Nimic.

Dacă ar fi fost doar Revista Fermierului locul în care am avut toate aceste încercări, m-aș fi îndoit, poate, de forța presei de specialitate, dar, timp de două decenii, sub toate guvernările, corpul acesta de critici și propuneri (care reprezintă suma experienţelor specialiştilor) l-am expus în presa financiară, în cea a industriei ospitalității, în zeci de emisiuni TV și de radio, în discursuri publice, conferințe, simpozioane, cursuri, concursuri, adunări profesionale, în cărți și în sute de corespondențe adresate oficialităților sau, direct, secretarilor de stat, primarilor, șefilor de consilii județene, miniștrilor.

A!... și era să uit. Inclusiv Dnei Prim-Ministru – în ședință publică la Palatul Parlamentului.

Ce mai e de făcut? Când se vede cu ochiul liber că pierdem în jocul internațional fără să apucăm să punem pe masă o carte importantă – vinul, ca resursă pentru întreaga societate –, ce e de făcut? Ca urmare a faptului că nu putem juca cu „cărțile mari”, suntem tratați ca o națiune de rang doi.

Când țări mai mici decât România din punct de vedere viticol (sau chiar ca suprafață totală) produc plusvaloare din vin şi conexe, când vezi fondurile lor alocate pentru cercetare de piață, pentru strategii și pentru comunicare, când vezi succesul binemeritat primit și trăit cu satisfacție la alții, când știi potențialul țării tale și vezi că nu numai că nu ești pe drumul cel bun, ci nici sensul nu este cel potrivit, ce să faci? Înainte de resemnare, îndrăznesc să cer, cu voce tare: ajutor!

Văd că Dvs., fermierii, vă întâlniți cu miniștri, inclusiv cu cel al Agriculturii, îi întâmpinați cu pâine și sare  (sper că autohtone), că îi invitați la gale și la petreceri, că vă fotografiați cu ei la târguri și festivaluri.

Credeți că le-ați putea transmite că resursa „oeno” (aceasta înseamnă mult mai mult decât vin și vinari), bine pusă în lumină, vă poate face bine și Dvs.?

Că mii și mii de oameni ar putea trăi mai bine dacă am întări școala și cercetarea de specialitate?

Că e o listă lungă de propuneri şi rezolvări care nu ajunge la ei, care include de la redeschiderea unor șantiere arheologice (care să ne arate cu exactitate rădăcinile), compunerea unor noi curricule de învățământ superior (care să țină seama de cerințele sec. al XXI-lea), studii de piață și consum, configurarea unor direcții noi ca enoturismul și enofarmacosmeticele, până la exploatarea coerentă a oportunităților comerțului internațional? Că, în absența specialiștilor în cercetare, formare de strategii și comunicare, doar vinul, ca... vin, nu va putea ține în țară următoarele generații?

Pot accepta că vă va fi greu sa stricați momentele festive – dar poate e mai ușor decât să faci – în câțiva ani – agricultură într-o țară goală.

Şi, vă rog, puneţi dumneavoastră presa la locul ei. Este în interesul tuturor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-31 decembrie 2018

Publicat în Paharul cu... visuri
Miercuri, 06 Februarie 2019 12:04

La plăcinte, înainte!

Vorba asta, știm cu toții, e un fel de ceartă, de reproș.

Nu la luptă, la muncă, ci la „de-a gata”.

O „urecheală” veche care mai face pe mulți dintre noi să nu accepte nici invitația civilizată, și cu nimic aluzivă, în a împărți lucrurile bune din jurul nostru.

Veniți domnilor să ne bucurăm de succes!

Vă invit să vă alăturați firmelor producătoare sau distribuitoare de orice, numai de vin nu, care împart brandingul sănătos pe care a început să îl facă comunitatea de promotori ai vinului românesc.

Nu e o noutate aceasta. Chiar în paginile de Revista Fermierului am arătat că coagularea în jurul vinului a altor produse și servicii se întâmplă de mulți ani în străinătate, în piețele mature.

Am arătat mecanismele și suporturile pe care cei din afara industriei vinului se pot sprijini. Am arătat și beneficiile de firmă, dar și pe cele ale colectivității în care aceasta își desfășoară activitatea.

Riscurile jurnalismului în a emite scenarii economice sau chiar postulări sunt destul de mari întrucât, de cele mai multe ori, emitentul, jurnalistul, oricât de bine înarmat teoretic-argumentativ ar fi, rămâne – până la urmă – în zona... teoretic-argumentativă.

Este și motivul pentru care, de foarte mulți ani, nu propun asocieri pe... proiecte. Un lucru deja făcut, rulat, exersat, analizat și îmbunătățit este, indubitabil, un centru de atracție mai mare pentru cei interesați pentru a se implica sau, pur și simplu, pentru a-și intensifica comunicarea către publicul-țintă. Cum ar veni, să lucrăm pe „concret”!

În această categorie a evenimentelor, agregărilor de marketing, deja existente, intră câteva care au atins deja succesul. Unele, multe ediții la rând.

VINARIUM, VISUAL WINE SENSATIONS, WINE SPECIAL ACTOR, ca să începem cu cele mai tinere, și Congresul de gastronomie și vin sau IWCB – International Wine Contest Bucharest (by VINARIUM) –, pentru a termina cu cele mai „vârstnice” (Internaționalul are deja 15 ediții!), au reușit să atragă parteneri din afara industriei vinului.

Privind însă spre modelele de succes din lume (Toscana, Provence, Bordeaux, Nappa Valley etc.), constatăm că o accelerare a acestei agregări vin-produse/servicii conexe sau din alte industrii este neapărat necesară.

Personal, în dubla calitate de teoretician și practician, pot afirma că lângă „fenomenul vin” pot veni, fără niciun risc, marii agricultori, cultivatorii bio, procesatorii de lapte, carne și cereale, rețele de retail ș.a.m.d.

Pentru a simplifica puțin pledoaria mea, permiteți-mi să vă invit să parcurgem împreună lista Partenerilor IWCB și, ca într-un studiu de caz, să validăm beneficiile (și riscurile, dacă le depistați) asocierii cu această competiție internațională.

Primul pe listă este NISSAN. Aparent, riscul de asociere cu vinul este cel mai mare. Totuși, producătorul japonez nu este singurul care a înțeles că publicul consumator de vin bun este și publicul lui. De la Formula 1 la Wine Spectator (cea mai puternică publicație internațională a domeniului vinului), toate mărcile premium se asociază cu vinul. Mai mult, NISSAN România vizează, prin parteneriatul cu IWCB, să își câștige capital de simpatie și să își comunice valorile de la și către profesioniștii podgoriilor și ai cramelor. În absența drumurilor „ca-n Vest”, oenoturismul se poate dezvolta și cu ajutorul tout-terrains-urilor de la NISSAN. Punct câștigat.

VALDO Invest. Firmă specializată în dotarea industriei alimentare (deci și a cramelor) cu echipamente specifice. Evident, deocamdată, publicul larg nu are o percepție completă asupra a ceea ce înseamnă o astfel de firmă. Targetul VALDO este industria alimentară. Cu toate acestea, încetul cu încetul, oamenii vor aprecia calitatea unor vinuri obținute în echipamente VALDO și, de asemenea, vor aprecia implicarea VALDO în demersuri cu efecte benefice colective, cum este IWCB. Primul pas al „notorizării” este captarea atenției industriei și a dezvoltării relațiilor de afaceri, dar, în plan secundar, pot apărea satisfacții și în zona recrutării de personal, teritoriu din ce în ce mai arid astăzi. Punct câștigat.

Aqua Carpatica. Apa și cu vinul nu stau neapărat foarte bine împreună în același pahar. Aqua Carpatica își consolidează poziția de apă premium, e vizibilă pentru horeca și se insinuează și în preferințele celor care consumă șpriț. Poate fi luat în calcul și un captatio benevolentiae pentru implicarea pe care o are în multe acțiuni non-comerciale.

Creative Impact (şi Constantin Photography). Firmă de creație, accesată de companii puternice din alte domenii. Beneficiul ca Partener IWCB este dublu – arată industriei vitivinicole capacitatea de a oferi soluții de concept și grafice specifice vinului, iar prin alăturarea cu vinul bun, își crește audiența în rândul decidenților cumpărători de servicii de imagine și publicitate, oameni care sunt, în general, consumatori de vin bun.

Farmexim. Medicamente și vin? Da, Farmexim este una dintre firmele cele mai importante din Pharma, devenită recent parte a grupului Phoenix, și care are în portofoliu și produse peste medie, inclusiv cosmetice.

Disjuncția de apartenență exclusiv la piața „compensatelor” îi oferă șansa de a vinde și produse cu valoare adăugată mare. Prezența pe scena evenimentelor din Lumea Vinului poate face compania Farmexim un vânzător credibil de oenocosmetice, de pildă.

IPPU – producător de etichete – își consolidează poziția de furnizor-lider pentru industria vinului. Pe de altă parte, există șanse ca unii consumatori de vin bun să se afle într-o poziție-cheie în diferite firme care să aibă nevoie de soluțiile IPPU. Nu în ultimul rând, IWCB fiind competiție internațională, urmăritorii săi fiind și producătorii străini, IPPU are șanse să își găsească piețe noi, în afara României.

La Mama – rețea de restaurante. Managerul de aici a ales două evenimente majore pe care să le susțină: Festivalul Internațional „George Enescu” și Concursul Internațional de Vinuri București – IWCB. Se poziționează ca restaurant care își alege cu grijă vinurile, devine abordabil ca prieten de către comunitatea vinarilor, elemente care vor conduce în final la conturarea unor factori de diferențiere, convertibili în succes comercial. Succes!

Fan Courier. Curieratul pentru sticlele de vin, dezvoltat odată cu magazinele online, are nevoie de un vârf de piramidă. Fan Courier s-a decis să îl ocupe. Și în acest caz, orice manager (care, dacă consumă vin, alege unul bun) are nevoie de servicii de curierat, iar Fan îi este deja... aproape. Firma este implicată și în alte activități, de mecenat și sprijin umanitar.

Climadiff – opțiune clară pentru un furnizor de sisteme și incinte de răcire pentru vin. Câștigă încrederea producătorilor de vin, a horecarilor și a publicului larg (din ce în ce mai dispus să ofere condiții bune vinurilor achiziționate pentru acasă).

Master Graphic Media (MGM) – firma produce în mod personalizat mobilier comercial, decoruri și corpuri pentru reclame, având dotări tehnice de ultimă oră și exclusivitate pentru anumite echipamente și soluții. Urmărește, în primul rând, captarea atenției producătorilor de vin pentru reabilitarea vizuală a cramelor și a punctelor turistice. MGM lucrează pentru Lumea Vinului încă din 1999.

Gastrotech. Este reprezentantul unor mărci de pahare (Stoltze) dezirabile în restaurantele care se respectă sau în locuințele adevăraților winelovers.

Transilvania Bois – producător de baricuri, își numără printre învingătorii IWCB clienții, fiind astfel un exemplu pentru alți vinari – din România sau din străinătate – care-și doresc performanțe.

Palatul Suter (fost Carol Parc Hotel) – prin singularitatea prezenței sale în piața românească, prin gradul exclusivist de finisare a hotelului și prin oferta sa, Palatul Suter este într-un pairing perfect cu excelența, iar personalitățile care acceptă să se alăture IWCB sunt cazate aici.

Deși lista pentru studiul nostru se încheie, astăzi, aici, sperăm ca pe viitor să vă regăsim și pe dumneavoastră alături de cei care au scris deja istorie, care au fost la război, dar care n-au nicio ezitare să împartă ceea ce au obținut: poftiți la plăcinte!

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 noiembrie 2018

Publicat în Paharul cu... visuri
Miercuri, 06 Februarie 2019 11:58

VINARIUM. IWCB. VINARIUM.

O analiză de dată recentă, realizată pentru anul agricol 2017, m-a pus pe gânduri. Nu cifrele, în sine, ci faptul că una dintre cele mai prospere țări din lume se bazează, totuși, în sectorul agricol, pe aceleași lucruri pe care ne-am (mai) putea sprijini și noi.

Țara aceea prosperă este SUA.

Rezultatele publicate de „a.a.w.e.” - American Association Wine Economics, arată că „America”, așa modernă și avangardistă, puternic dezvoltată industrial, nu își neglijează agricultura și, într-un fel sau altul, își menține în echilibru balanța comercială și prin exportul de produse agricole.

Poziția Nr. 1 la export este deținută, în mod surprinzător, de soia, valoarea exporturilor de soia ajungând la 21,6 miliarde (!) de dolari americani.

Porumbul aduce în țară 9,1 miliarde, iar nucile, alunele ş.a.m.d. (!!!), 8,5 miliarde USD.

Carnea de vacă și cea de porc aduc împreună 14 miliarde de dolari. Nu riscăm nicio comparație din simplul motiv că la noi lupta împotriva crescătorilor de animale a început prin ’90 și se află, cum-necum, cam în ultimul act. Cu românii învinși, firește.

Grâul este abia pe a 7-a poziție (6,1 miliarde USD), urmat de alimente procesate, bumbac, lactate și fructe proaspete. Deși pare mult în urma celor de mai sus, exportul de vin realizează circa 1,5 miliarde de dolari, adică doar de patru ori mai puțin decât grâul, în condițiile în care americanii au o poziție dominantă pe piața mondială cu această cereală.

Poate că cifrele acestea nu atrag atenția multora dintre noi, iar oficialilor din Ministerul Agriculturii chiar cu atât mai puțin.

Privind această stare de fapt în strictă corelație cu datele demografice și nivelul de consum al SUA, putem trage câteva concluzii interesante și, dacă ar fi să se și muncească la „nivel decizional” pe ele, ar putea fi chiar folositoare.

Așadar, deși consumul în State este unul mare, rămâne loc de export.

Vinul, repus în drepturi depline abia la vreo trei-patru decenii după Prohibiție (anii ’60-’70), ajunge să facă performanță și la export.

Bine, veți spune, dar suprafața de vie în SUA este foarte mare. Da și nu. Sunt plantate 440.000 ha cu viță-de-vie. Suprafață de (doar) două ori și jumătate mai mare decât cea a României vitivinicole. OK, dar populația Statelor Unite este mai mare decât a țării noastre cam de vreo ... 16 (șaisprezece) ori. Și nu orice populație, ci aceea care formează cea mai mare piață de vin din lume: 31,8 milioane de hectolitri consum.

Ce vreau să scot în evidență? Faptul că în cinci-șase decenii, datorită unei politici coerente de valorificare a acestei resurse – vinul –, SUA au ajuns să își alimenteze cu vin autohton propria piață (imensă, repet) și să facă export la o valoare doar de patru ori mai mică față de o vedetă a comerțului internațional american, grâul. Ce succes!

Dacă e să analizăm și parametrii de valoare adăugată, ce ar mai fi de spus? Oare unde credeți că este cea mai mare plusvaloare, la un kil de grâu sau la o sticlă de vin? Un singur lucru mai spun și despre comerțul intern cu vin din SUA: Trader's Joe’, care este un lanț de magazine foarte atent la vinuri (și, ca atare, unul dintre cei mai mari vânzători de vinuri din lume), se află în top 10 după ... Amazon, Google, Apple, Netflix și Facebook (toți cei de mai sus, ocupând câte 2-3 poziții pe diferite categorii). Mai e ceva de spus?

Da! Și anume că nimic nu vine ... din senin. De la sine. Pe de-a moaca. Doar din vorbe meșteșugite. În urma furatului. Ca efect al datului din umeri. Pe lângă șpagă. Din neștiință. Din neputință. Ca premiu pentru îngâmfare, țopârlănie, „popularitate” mimată, lipsă de colaborare cu mediul privat (ca să nu spunem „obstrucționarea” acestuia).

Nu e un secret că, de ani de zile, atribui o legătură cu cele de mai sus administrației centrale. În ordine și proporții diferite, dar, inevitabil, cu același efect: rânduirea noastră în coadă, pauperizarea poporului român și dizolvarea capitalului românesc. Și, pentru a-mi vărsa întreg năduful, această dramă se produce invers proporțional cu îmbogățirea funcționarilor și a ministeriabililor de serviciu (... că nu toți apucă să ajungă miniștri, dar, deh! se descurcă).

Buuun... Dar cum se întâmplă că americanii pot excela într-un domeniu în care noi chiar nu suntem nou-veniți (ba, să tot avem niște mii de ani ... )?

Aș îndrăzni să fac inventarul politicilor de încurajare a tot ceea ce înseamnă „lumina” pusă pe vin. În SUA.

Cărți, reviste, școli, emisiuni, filme (da, da!), concursuri, festivaluri, ș.a.m.d.

Toate acestea sunt, într-un fel sau altul, sprijinite de guvernul central, de autoritatea statelor în care se produce vin (și nu e vorba numai de producție, pentru că și comerțul, HoReCa, dacă e să luăm doar două exemple, se dezvoltă și creează bunăstare). Dar, uitați aici, ajungem și la sprijinul privat, și nu ca mecenat, ci, bineînțeles, unul practicat în interes propriu.

Agricultorii din SUA sprijină în interesul lor – toate evenimentele sau acțiunile care duc la notorietatea vinului.

La noi, știm. Statul nu înțelege ce are în seif (și cum s-ar putea „vinde” bijuteriile de acolo).

IWCB-ul, Concursul Internațional de Vinuri București. Despre VINARIUM, nici nu a auzit. Dar Dvs.? Credeți că e suficient să vindeți grâul, porumbul, ceapa, cartofii, sfecla, rapița și „totul va fi bine”? Da, trimiteți fata/băiatul la școală în Anglia/Elveția/SUA, firma merge. Viitorul nu e liniar, domnilor.

În turbulențele accidentelor istorice (care schimbă inevitabil paradigma în care gândim „la prezent”), doar „semnăturile” au făcut ca toate produsele unei țări să aibă șanse de a supraviețui în piețe.

Nu vă cere nimeni nimic. Nu trebuie să vă deteriorați confortul pentru vreo acțiune patriotică.

Fiți doar mai atenți. Vinul poate face ca țara asta să aibă, pe lângă prosperitate, și identitate.

Dacă nu reușim să ne „semnăm” ca națiune, de ce s-ar mai întoarce copiii voștri aici?

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 1-14 octombrie 2018

Publicat în Paharul cu... visuri

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista