Finantari - REVISTA FERMIERULUI
Finantari

Finantari

Până marți, 13 martie 2018, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată un număr de 847.088 de fermieri unici care au depus Ccerere de plată în cadrul Campaniei 2017, suma totală fiind de aproape 2,44 miliarde de euro. Începând cu data de 16 octombrie 2017,…
De la demararea PNDR 2014-2020 și până în prezent, AFIR a încheiat peste 2.100 de contracte de finanțare care au ca obiect investiții apicole, cu o valoare totală a contractelor de finanțare de 47,86 milioane de euro, se precizează într-un comunicat de presă al agenției. Până în prezent, AFIR a…
Fiecare exploatație agricolă din Uniunea Europeană (UE) ar putea primi (justificat) ajutoare de stat în valoare maximă de 25.000 de euro, în loc de 15.000 de euro, fără o notificare prealabilă, pe o perioadă de trei ani, potrivit propunerii Comisiei Europene (CE) de vineri, 2 martie 2018, exprimată printr-un comunicat…
În condițiile în care cererile unice de plată (CUP) aferente anului 2018 se depun la centrele judeţene şi locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în perioada 1 martie - 15 mai, ultima zi a acestui interval ar urma să fie și data-limită de reintroducere a Măsurii…
În conformitate cu prevederile legislației în vigoare, Cererile Unice de Plată (CUP) se depun la Centrele judeţene/locale APIA şi la Centrul Municipiului Bucureşti, în perioada 1 martie - 15 mai 2018, anunță Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) printr-un comunicat de presă transmis în contextul Campaniei de informare…
Potrivit vocilor autorizate ale FNGCIMM, noul produs - Garantarea Economiei Rurale (GER) – reprezintă o soluție completă de finanțare pentru proiectele de dezvoltare propuse de beneficiarii publici locali și armonizează două facilități de sprijin destinate celor care propun proiecte la nivelul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL): garanția FNGCIMM pentru plata…
Până joi, 1 februarie 2018, un număr de 700.111 fermieri au primit suma de 1,767 de miliarde de euro, ca urmare a cererilor de plată depuse în cadrul Campaniei 2017, potrivit unui comunicat de presă transmis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Mai exact, începând cu data…
Doar până la data de 30 aprilie 2018, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) mai poate primi solicitări pentru finanțarea proiectelor de înființare și funcționare a grupurilor operaționale care dezvoltă proiecte-pilot și noi produse în sectorul agricol și în cel pomicol prin subMăsurile 16.1 (agricol) și 16.1a (pomicol) din cadrul…
În vederea elaborării corecte a bugetelor locale aferente anului 2018, excedentul acestora, înregistrat la data de 31 decembrie 2017, trebuie diminuat cu sumele destinate implementării proiectelor de investiţii care beneficiază de finanţare din fonduri externe nerambursabile prin PNDR 2020, precizează reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). „AFIR recomandă Unităţilor…
Una dintre modificările aduse Regulamentului nr. 1307/2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) de Regulamentul (UE) 2017/2393 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2017 este și cea a conceptului de fermier activ prin…

newsletter rf

Revista