Finantari

Finantari

Regulamentul de selecție a proiectelor europene finanțate prin PNDR 2020 a fost schimbat, cele mai importante aspecte ale acestei modificări fiind majorarea plafonului maxim de depunere de la 120% la 200%, respectiv că în primele cinci zile calendaristice de la deschiderea sesiunii și din fiecare etapă de depunere a proiectelor acesta nu se aplică, indiferent de valoarea totală a fondurilor solicitate prin proiectele depuse. „Una dintre cele mai importante modificări pe care o aduce noul ROF (n.r. - Regulament de organizare şi funcţionare) este aceea că în primele cinci zile calendaristice de la deschiderea sesiunii și din fiecare etapă de…
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) oferă finanțare prin PNDR 2014-2020 proiectelor destinate procesării produselor agricole, mai exact investiţiilor care și-au propus ca obiectiv înființarea și/sau modernizarea unităților de procesare şi comercializare, introducerea de tehnologii recente pentru dezvoltarea de noi produse și procese, aplicarea măsurilor de protecția mediului, creșterea numărului de locuri de muncă sau promovarea investițiilor pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile, potrivit unui comunicat de presă al agenției, remis luni la redacție. Agenția de investiții în mediul rural anunță pe această cale că primește până pe 31 octombrie 2016, ora 16:00, cereri pentru finanțarea proiectelor de…
Potrivit documentului de lucru „România competitivă: un proiect pentru o dezvoltare economică sustenabilă”, transmis presei în urma celei de-a doua sesiuni de consultare cu tema agricultura, la capitolul măsuri, Guvernul României propune o campanie de informare întreprinsă de MADR, al cărui buget să fie de 10 milioane de lei, pe o perioadă de cinci ani. Concret, punctul B al documentului „Creşterea la 20% până în 2020 a ponderii fermierilor mici şi mijlocii incluşi în structuri asociative cu scop lucrativ” conține o măsură care cuprinde o campanie de informare intreprinsă de MADR în colaborare cu Camerele Agricole Judeţene şi cu TVR,…
Țara noastră beneficiază de un buget de 21,5 milioane de euro pentru Programul Naţional Apicol în perioada 2017-2019, în creştere cu 7,2% faţă de suma alocată acestui program în perioada 2014-2016, a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). „Comisia Europeană participă la finanţarea acţiunilor din program cu 50% din cheltuielile efectuate de România pentru fiecare acţiune accesată, excluzând TVA, iar sprijinul financiar alocat pentru perioada 2017 - 2019 este de 21.508.480 euro, faţă de 20.045.340 euro repartizat pentru perioada 2014 - 2016. Bugetul anual pentru Programele Apicole notificate de Statele Membre a fost majorat la 36 milioane de…
Cei interesați să acceseze fonduri europene FEADR pentru înfiinţarea grupurilor de producători, pot depune proiecte începând de marţi, 12 iulie, capitalul necesar aceastei sesiuni fiind de 7,1 milioane de euro, a anunţat, joi, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). „Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă deschiderea în data de 12 iulie 2016 a sesiunii de primire a cererilor de finanţare a proiectelor de investiţii prin intermediul submăsurilor 9.1 «Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol» şi 9.1a «Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol» din cadrul PNDR 2020. Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune este de 7,1 milioane de euro,…
Executivul a aprobat joi, 16 iunie 2016, o Hotărâre prin care a stabilit, pentru anul de plată precedent, schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal la 105,7 milioane de euro și plafonul ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal la 4,318 milioane de euro. Schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se acordă agricultorilor din sectorul vegetal pentru culturi de soia, lucernă, mazăre boabe pentru industrializare, fasole boabe pentru industrializare, cânepă pentru ulei și fibre, orez, sămânță de cartof, hamei, sfeclă de zahăr, tomate și castraveți pentru industrializare, cultivate în câmp, tomate, castraveți, ardei, varză pentru consum în stare proaspătă și…
Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR) pentru mașini, utilaje și echipamente specializate, operată de Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), are mai nou o coloană suplimentară cu prețurile promoționale ale elementelor incluse, cât și un alt element inovator - moneda de exprimare a unui echipament poate fi și dolarul american (USD) pe langă euro, în cazuri justificate, susținute de documente, se precizează într-un comunicat de presă remis la redacție. Cei de la Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) atrag însă atenția că această bază de date nu se referă la silozuri și linii industriale, hale, grajduri, sere, utilaje…
Până la data de 15 iunie 2016 inclusiv, beneficiarii Măsurii 215 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor – pachet a) porcine și pachet b) păsări, aflaţi sub angajament în derulare, pot depune, fără aplicare de penalităţi de întârziere, cererile de accesare a clauzei de revizuire pentru anul de cerere 2015, precum și cererile de plată pentru anul 2016, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) printr-un comunicat de presă. Documentele depuse trebuie să fie conforme cu prevederile Ordinului nr. 826/09.06.2016 pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum și a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a…
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va continua implementarea funcţionalităţilor pentru măsurile compensatorii pe suprafaţă, astfel încât efectuarea plăţilor să poată fi asigurată în cel mai scurt timp posibil, chiar dacă nu există obligativitatea efectuării acestora până la termenul de 30 iunie 2016 stabilit pentru plăţile directe, se precizează într-un comunicat de presă al APIA. „Precizăm că în ceea ce priveşte plăţile aferente măsurilor de dezvoltare rurală, deşi nu există obligativitatea efectuării acestora până la termenul de 30 iunie 2016, iar numărul de fermieri impactaţi de măsurile compensatorii este mult mai redus faţă de numărul total de cereri…
Plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul I 2016 va începe de astăzi, 6 iunie 2016, suma totală alocată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) fiind de peste 93,9 milioane lei pentru mai bine de 12.1 mii de beneficiari. „Începând cu data de 6 iunie 2016, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură demarează plata pentru acciza la motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul I 2016, conform Ordinului nr.819/01.06.2016. Suma alocată este de 93.913.700,242 lei, iar plata se efectuează pentru un număr de 12.185 beneficiari şi pentru o cantitate de 52.246.842,972 litri motorină”, se…