Finantari

Finantari

Joi, 2 iunie 2016, Executivul a aprobat acordarea unui ajutor financiar în limita sumei de 309.500 de euro pentru depozitarea privată a cărnii de porc, conform unui comunicat al Guvernului remis la redacție. Ajutorul se acordă ca sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA şi se prefinanţează din sumele alocate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016 din venituri din privatizare, potrivit documentului de presă. De sprijinul financiar urmează să beneficieze persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale şi/sau persoanele juridice, plătitoare de TVA, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia europeană în domeniu, precizează Executivul. În comunicat…
După ce eurodeputatul Daniel Buda a acuzat Guvernul tehnocrat condus de Dacian Julien Cioloș că nu a reușit absorbția „fără proceduri complicate și fără prea mari bătăi de cap pentru membrii Executivului” a celor 11,14 milioane de euro alocate României sub formă de ajutoare excepţionale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creşterii animalelor, Ministerul Agriculturii vine cu un răspuns care va genera cu siguranță rumoare printre fermieri: „au depus cereri de plată (n.r. - doar) 16.837 de producători de lapte din cei aproximativ 21.000 înregistrați, cu o valoare de 7.057.952 euro”, termenul fiind extins până pe 6 iunie. Încă o…
Pentru mai bine de 691.000 de fermieri au fost emise ordinele de plată în vederea plății a circa 425 milioane euro, bani destinați achitării schemei practici agricole benefice pentru climă și mediu (înverzire), respectiv submăsurilor compensatorii din PNDR, aferente Măsurii 13, se precizează într-un comunicat APIA primit la redacție. Foto credit: Bogdan Iliescu, BRM Suma este compusă din bani FEGA (aproximativ 295 milioane euro) și din sume provenite de la bugetul național (mai bine de 119 milioane euro). De asemenea, în perioada 8 aprilie a.c. și până în prezent, pentru Campania 2015 au fost autorizate la plată 3,62 miliarde euro.…
InvestRomania a lansat astăzi website-ul www.investromania.gov.ro dedicat investitorilor străini, în scopul de a oferi informații despre ecosistemul economiei românești și despre oportunitățile de investiții în România, potrivit unei note de informare prezentată miercuri, 18 mai 2016, în ședința de Guvern, de Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, se arată într-un comunicat de presă trimis la redacție. Una dintre componentele prioritare ale platformei are în vedere prezentarea sectoarelor prioritare de anul acesta, astfel încât investitorii să aibă acces la informații ce vizează dimensiunea pieței, cei mai importanți jucători, forța de muncă disponibilă, capacitatea de export, potențialii furnizori și parteneri. Cele…
Printr-o Hotărâre de Guvern aprobată în ședința Executivului tehnocrat condus de Dacian Julien Cioloș au fost aprobate unele măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate în cadrul schemelor de plăți directe pentru agricultură, a ajutoarelor excepționale cu caracter temporar, a măsurilor de piață și intervenție în agricultură, a celor de informare și promovare pentru produsele agricole pe piața internă și în țările terțe, a măsurii de promovare a vinurilor. Concret, până la sfârșitul anului se se va aloca temporar Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) suma de 1,786 milioane lei, din veniturile din privatizare. Această sumă…
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că începând cu data de 12 mai 2016 a demarat autorizarea la plată a schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire), precum și pentru submăsurile compensatorii din PNDR aferente Măsurii 13. „Numărul total de fermieri pentru care au fost emise deja ordinele de plată este de 532.362 fermieri. Suma totală autorizată după data de 12 mai 2016 este de 944.2 milioane lei (212,89 milioane euro) și este compusă din: 685,25 milioane lei (155,17 milioane euro) din bugetul U.E. - FEGA (Fondul European de Garantare pentru Agricultură), 13,33…
Executivul tehnocrat condus de premierul Dacian Cioloș a luat unele măsuri pentru facilitarea accesului fermierilor la plățile directe și ajutoarele naționale tranzitorii și pentru extinderea categoriei de beneficiari la această formă de sprijin financiar, printr-o Ordonanță de urgență adoptată astăzi, una dintre cele mai importante decizii fiind și prelungirea termenul limită de depunere a cererilor de plată în limita termenului de 15 iunie 2016. Și asta din cauză că au depus cererea unică de plată doar aproximativ 598.000 de fermieri din cei circa 1.000.000 de fermieri potențiali beneficiari ai plăților. „Facem precizarea că în cadrul reuniunii Comitetului de Plăți Directe…
Guvernul a stabilit cadrul general de implementare a operaţiunilor finanţate prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 (POPAM 2014-2020), prin care își propune asigurarea unui sistem eficient de implementare, pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene alocate României în acest sector, potrivit unui comunicat de presă remis la redacție. Și asta chiar în ziua în care vicepreședintele ALDE, Daniel Constantin, prezenta la sediul partidului moțiunea simplă pentru demiterea ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, una dintre motivări fiind chiar POPAM 2014-2020. Conform spuselor inițiatorilor, un blocaj nejustificat al accesării fondurilor europene poate fi întâlnit și la Programul Operațional pentru…
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunță că a dat startul pentru primirea începând de astăzi, 28 aprilie 2016, a cererilor pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul primei sesiuni de depunere a acestora prin intermediul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pentru anul 2016, suma totală disponibilă fiind de 541 milioane de euro, anunță agenția prin intermediul unui comunicat de presă. În data de 26 aprilie a.c., secretarul de stat Simona Allice Man anunța în premieră deschiderea acestei sesiuni, o adevărată victorie a ministrului tehnocrat, Achim Irimescu, fiind însăși simplificarea procedurilor pentru accesarea fonduri FEADR,…
START. Cele mai importante două tranșe din procesul de plată demarat de APIA pe 8 aprilie 2016, achitate până în acest moment Băncii Transilvania via Trezorerie (pe lângă celelalte efectuate pe parcursul perioadei 8-15 aprilie a.c.), au fost realizate ieri și azi (14 și 15 aprilie 2016), în condițiile în care pe 11 aprilie a.c. Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură autoriza la plată 613.692 cereri unice și plătite 13 milioane de euro, conform afirmațiilor ministrului de resort. Din acest motiv, cei peste 100.000 de beneficiari ai schemelor din sectorul vegetal care își primesc banii în conturi BT, ar…