Finantari

Finantari

Dacă dr. Cecilia Alexandri de la Institutul de Economie Agrară (IEA) este de părere că subvențiile sunt distribuite inegal între agricultura de subzistență și semisubzistență din România, pe de-o parte, și fermele mari, pe de altă parte (97 de procente din totalul gospodăriilor și exploatațiilor mici primesc doar 40% din plățile pe suprafață, iar restul de trei la sută din ferme încasează restul de 60%), secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Dănuț Alexandru Potor, consideră că nu ar trebui să creăm o „ură” între fermele industriale, puternice, și agricultura de semisubzistență de la noi din…
În modelul de implementare pe care îl va presupune viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), Uniunea Europeană (UE) ar trebui să stabilească parametrii de bază în termeni de politici (obiectivele PAC, tipuri generale de intervenție, cerințe de bază), în timp ce statele membre ar trebui să dețină o responsabilitate mai mare și să fie mai răspunzătoare de modul în care îndeplinesc obiectivele și ating țintele convenite, se precizează în Comunicarea Comisiei Europene dată publicității în 29 noiembrie 2017 și intitulată sugestiv „Viitorul alimentației și agriculturii”. Tradusă și în limba română, Comunicarea prevede că obiectivele PAC ar îndeplini obligațiile înscrise în Tratatul…
Cu nu mai puțin de 116,968 milioane de lei a fost majorat ajutorul de stat de care beneficiază agricultorii în 2017 pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, potrivit unei hotărâri adoptate de Executivul de la București în şedinţa de miercuri. Mai exact, a fost modificată suma alocată în acest an pentru plata ajutorului de stat în vederea reducerii accizei la motorina utilizată în agricultură, de la 436,925 milioane de lei la 553,893 milioane de lei, în vederea asigurării resurselor financiare necesare plății ajutorului de stat. Sprijinul constă în aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la…
Potrivit APIA, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2018 se pot depune până la data de 15 decembrie, inclusiv. Documentele se depun la Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului. Totodată, solicitările trebuie avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) și vor fi însoțite de o serie de documente, printre care dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislației în vigoare, acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calității genetice a raselor de…
Guvernul a aprobat în ședința sa săptămânală plafoanele alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2017, în total ajutoare în agricultură în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro (peste 455 de milioane de lei). Concret, au fost aprobate plăţi în sumă de 1,47 milioane de euro (6,7 milioane de lei) pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte; 11,55 milioane de euro (53,1 milioane de lei) pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora; 85,99 de milioane de euro (395,5 milioane de lei) pentru specia…
Cu acordul Uniunii Europene, până la 30 de procente din suma de 1.000.000 de euro/proiect (pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune), respectiv de 1.500.000 euro/proiect (pentru amenajarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare), sprijin public pentru investițiile finanțate cu ajutorul PNDR 2020, pot fi direcționate de OUAI-uri către achiziția de aripi de ploaie și alte astfel de echipamente pentru irigat, a anunțat miercuri, 15 noiembrie 2017, Petre Daea, ministrul Agriculturii. „Astăzi sunt în situația de a da o veste bună, pentru că tot timpul la Ministerul Agriculturii căutăm să armonizăm interesul țării pe…
În raportul său special nr. 16/2017, intitulat „Programarea pentru dezvoltarea rurală: este necesar să se reducă complexitatea și să se pună un accent mai mare pe rezultate”, Curtea Europeană de Conturi (CCE) trage un semnal de alarmă cu privire la programele de dezvoltare rurală aprobate pentru exercițiul 2014-2020 și spune că acestea sunt documente lungi și complexe, ce prezintă deficiențe de natură să împiedice punerea unui accent mai mare pe performanță și pe rezultate. În plus, într-o sinteză a documentului citat, dată publicității recent, CCE precizează că, în ciuda eforturilor depuse de Comisia Europeană (CE), implementarea programelor nu a început…
În doar 16 zile calendaristice, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a reușit să autorizeze plăţi în avans în cuantum de 875,25 milioane de euro pentru un număr de 727.214 de fermieri care au depus cereri unice de plată, în timp ce în perioada 16 octombrie 2016 - 6 noiembrie 2017, agenția a autorizat la plată suma de 2,765 miliarde de euro. Potrivit unui comunicat de presă al APIA, pentru avansul din subvenție aferent anului de Cerere 2017, nu mai puțin de 604,73 milioane de euro au fost plătite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferenţa…
În sesiunea care urmează să se încheie în 17 noiembrie a.c., patru producători agricoli din judeţul Olt urmează să acceseze schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, anunță oficiali ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Olt, în condițiile în care în prima sesiune au fost depuse doar două proiecte. În cea de-a doua sesiune de depunere a cererilor pentru accesarea schemei de ajutor destinat creării de suprafeţe împădurite, au realizat proiecte tehnice de împădurire patru fermieri din judeţ, mai exact trei din localităţi din zona de nord a judeţului (Scorniceşti,…
Sesiunea de primire a proiectelor de investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR 2014-2020), se prelungeşte până la 30 noiembrie 2017, ora 16:00, anunță Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Alocarea financiară, disponibilă în sesiunea din acest an pentru schema GBER aferentă sM 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole”, este de 70 de milioane de euro. Până în prezent, AFIR a primit online 28 de cereri de finanţare în valoare totală nerambursabilă de peste 26 de milioane de euro. „Dintre investiţiile eligibile prin schema GBER,…