Luni, 08 Ianuarie 2018 14:20

S-a reluat plata regulară a subvențiilor aferente Campaniei 2017

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ca urmare a reluării plății regulare aferente Campaniei 2017, din data de 8 ianuarie 2018 au fost autorizaţi la plată 16.148 de fermieri, cu suma totală de 43,6 milioane de euro, anunță Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), s-au plătit 41,1 milioane de euro, iar diferenţa de 2,5 milioane de euro, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare de la bugetul naţional.

„Plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din FEADR, la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro. Reamintim că, în conformitate cu art.75, alin. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/ 2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290 /2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, plăţile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie - 30 iunie a anului calendaristic următor”, se precizează în comunicatul APIA remis AGERPRES.

Începând cu data de 16 octombrie şi până în prezent, APIA a autorizat la plată pentru Campania 2017 suma totală de 1,438 miliarde de euro, reprezentând avans şi plată regulară.

Citit 198 ori