Joi, 31 Mai 2018 16:03

Strategie de comunicare AFIR: întâlniri de lucru cu potenţialii beneficiari ai subMăsurilor 6.1 şi 6.3 la nivel regional și județean

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Centrele Regionale şi Oficiile Judeţene ale Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) vor organiza în perioada imediat următoare întâlniri de lucru cu potențialii beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Aceste acțiuni se vor derula pentru a asigura îndrumarea necesară depunerii cererilor de finanţare pentru noile sesiuni care urmează a fi lansate pentru submăsurile 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

„Este o nouă inițiativă care va avea loc la nivelul tuturor structurilor noastre teritoriale și care face parte din strategia de comunicare cu potenţialii beneficiari pe care am stabilit-o la nivelul Agenției. La întâlnirile de lucru pot participa cei interesați să obțină finanțare nerambursabilă, inclusiv solicitanții care şi-au depus proiecte în sesiunile anterioare și au fost declaraţi eligibili fără finanţare. Este o oportunitate de a răspunde concret la eventualele întrebări ale celor care se pregătesc să depună cererile de finanțare și, astfel, să evităm erorile pe care le observăm în momentul verificării proiectelor.” a menționat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Informații despre programarea acestor acțiuni sunt disponibile la nivelul Centrelor Regionale pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și al Oficiilor Județene pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Citit 73 ori