Luni, 17 Septembrie 2018 20:38

AFIR a aflat de frauda din Lugoj din presă și de la beneficiari, apoi s-a autosesizat. Antecedente oarecum similare existau și în Vaslui. Vorbim oare de un fenomen generalizat?

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Potrivit unor informații obținute de Revista Fermierului de la un angajat al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) din teritoriu, de situația apărută în Lugoj (subiectul comunicatului agenției din data de 14 septembrie 2018), conform căreia anumite persoane s-au prezentat în fața unor solicitanți de fonduri FEADR ca fiind personal AFIR și, contra unor sume de bani, le-au oferit acestora posibilitatea de a semna contractul de finanțare, s-a aflat din presa locală.

Deocamdată, inclusiv specialiștii antifraudă ai agenției așteaptă răspunsuri din partea Poliției cu privire la cum anume s-a ajuns la acești potențiali beneficiari, dacă situația este singulară la nivel de județ sau nu etc.

Pe de altă parte, că situații oarecum similare au mai avut loc, o confirmă același angajat AFIR. Cu ceva timp în urmă, în Vaslui, în baza unei notificări false, un solicitant de fonduri FEADR (neeligibil) a plătit comisioanele aferente unei companii de consultanță care a și dispărut după încasarea sumelor necuvenite.

„A apărut în Lugoj o situație semnalată de către cetățeni și raportată Poliției, prin care anumite persoane s-au dat drept personal AFIR și, contra unor sume de bani, le-au oferit solicitanților de fonduri FEADR posibilitatea să semneze «contractul» de finanțare. Aceștia din urmă au raportat ulterior situația Poliției. Din câte știu de la colegii mei, oficialii agenției au solicitat organelor de Poliție mai multe detalii, în vederea documentării și mai exacte a situației. (...) Acesta nu este însă un caz singular. Mai este unul la Vaslui. Un caz soluționat de această dată de către Parchet. Concret, colegii din AFIR au sesizat situația Poliției după ce un solicitant ne-a sunat să ne întrebe când vine să semneze contractul, iar aceștia i-au transmis să rămână acasă că nu este nimic de semnat pentru că nu era eligibil. Ce se întâmplase - o firmă de consultanță cu care lucra păgubitul (potențial beneficiar beneficiar de fonduri FEADR) i-a transmis acestuia din urmă că acel contract de finanțare a fost selectat de către AFIR și va fi semnat în curând și că, pentru asta, beneficiarul ar trebui să-i deconteze rapid cheltuielile de consultanță. I-a prezentat solicitantului, în fals, inclusiv o «notificare» de la AFIR. Potențialul beneficiar i-a dat banii, iar firma de consultanță a dispărut. (...) Vă dați seama ce tevatură a fost după”, a mărturisit pentru Revista Fermierului, sub puterea anonimatului, angajatul AFIR din teritoriu.

Am reușit să discutăm și cu un fost consultant din piața de profil. Acesta ne-a confirmat spusele angajatului agenției și a descris și el o situație similară: „În ziua de astăzi, cu toate furăciunile din jur, nu mă miră. (n.r. - situația de la Lugoj) (...) Un consultant a prezentat, la un moment dat, un fel de document prin care susținea că AFIR ar fi semnat contractul de finanțare, astfel încât potențialul beneficiar să-i plătească lui consultanța. I-a spus că are contractul semnat și i-a prezentat un contract făcut de el. În fapt, solicitantul de fonduri FEADR nici nu avusese contractul depus”, ne-a spus mărturisit fostul consultant, și el sub acoperirea anonimatului.

Zilele trecute, șefia AFIR transmitea un comunicat de presă prin intermediul căruia anunța că parafarea contractelor de finanţare a proiectelor aferente PNDR 2014 - 2020 se efectuează numai la sediul centrelor regionale sau oficiilor judeţene ale instituției citate. Și asta, în contextul în care
unii potențiali beneficiari de fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltare rurală au intrat pe mâinile unor escroci. Cei de la AFIR, deocamdată, nu au precizat de unde știau escrocii în cauză de situația de deponenți de proiecte pentru accesarea fondurilor FEADR a celor păgubiți.

„În ultima vreme, am întâlnit câteva situaţii grave în care oameni de bună credinţă au fost înşelaţi şi păgubiţi de diferite persoane al căror scop nu este altul decât acela de a induce în eroare şi de a-şi însuşi sume de bani prin fraudă. Sunt preocupat de această situaţie şi atrag atenţia ca, la orice nelămurire sau suspiciune, cei care doresc să acceseze sau au accesat PNDR să ia legătura cu colegii mei din structurile teritoriale. Mai mult, accentuez faptul că toate contractele de finanţare se semnează la sediile centrelor regionale sau oficiilor judeţene ale AFIR şi nu în altă parte”, afirma directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu, în comunicatul de presă.

Vocile autorizate ale AFIR au adăugat că, din punct de vedere legal, relaţia contractuală este directă şi are loc numai între Agenţie, prin structurile sale teritoriale regionale sau judeţene, şi solicitantul/beneficiarul finanţării nerambursabile.

„AFIR nu va solicita niciodată sume de bani pentru depunerea unor proiecte şi, cu atât mai mult, nu va realiza vreun demers care să pericliteze egalitatea de şanse a solicitanţilor. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale atrage atenţia solicitanţilor şi beneficiarilor de fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 să fie vigilenţi şi să nu permită apariţia unor situaţii infracţionale cu impact financiar produse de persoane care nu au nicio legătură cu AFIR. AFIR face acest demers de informare în urma semnalelor venite din partea unor beneficiari şi din mass-media, ultimul caz fiind consemnat zilele acestea în localitatea Lugoj, judeţul Timiş”, se precizează în același comunicat de presă al AFIR.

Lupta antifraudă nu este de ieri, de azi, pe la AFIR

În ceea ce privește capacitatea AFIR de a gestiona situații precum cea din Lugoj, din Vaslui sau cine mai știe de pe unde, cu siguranță că angajații specializați sunt foarte bine pregătiți în a o gestiona. Din păcate, spețele nu sunt date publicității, astfel încât modus operandi sunt în continuare o necunoscută pentru cei care sunt interesați să acceseze bani FEADR.

Și spunem că angajații departamentului antifraudă ai AFIR sunt bine pregătiți pentru că participă intens la cursuri de pregătire și nu numai.

În acest context, Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF organiza, în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii, în perioada 3 - 4 octombrie 2016 și, respectiv, 14 - 15 noiembrie 2016, două seminarii intitulate „Frauda cu fonduri europene - schimb de bune practici în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România” și „Limita dintre neregulă şi fraudă - schimb de bune practici în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România”.

Evenimentele au reprezentat la acea vreme un exerciţiu de cooperare în domeniul luptei împotriva fraudei şi neregulilor care afectează interesele financiare ale UE în România, având drept scop principal schimbul de informaţii referitor la rolul şi importanţa activităţii fiecărui participant în domeniul protecției intereselor financiare ale UE, precum şi la greutăţile întâmpinate în practică. În plan secundar, discuţiile au urmărit şi identificarea măsurilor legislative care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor legale pentru o luptă antifraudă naţională şi europeană mai eficientă.

În cele două zile alocate fiecărui seminar, precizau organizatorii la acea vreme, au fost prezentate participanţilor aspecte teoretice şi studii de caz pe probleme specifice domeniului şi a fost alocat timp pentru dezbateri. Prezentările au fost susţinute de reprezentanți ai Agentului Guvernului României pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Ministerul Afacerilor Externe), Curții Constituţionale a României, de formatori din cadrul INM, de judecători din cadrul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, Agenţiei Naţionale de Integritate, Curții Constituţionale a României, Autorității de Audit, Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Corpului de Control, Anticorupție și Integritate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, precum și Direcției Control și Antifraudă din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Pentru că specialiștii agenției sunt bine pregătiți în combaterea situațiilor de fraudă externă, așteptăm informații oficiale cu privire la cum anume detalii aflate sub protecția legii pot ajunge pe mâinile unor escroci.

La fel, o mai bună comunicare cu presa, prin care sunt descrise situațiile dificile, astfel încât acestea să nu mai fie o necunoscută pentru publicul larg, ar fi binevenită.

Citit 201 ori