Luni, 17 Decembrie 2018 15:48

Start la finanțarea nerambursabilă a investițiilor în producția de bere artizanală

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Începând cu ziua de vineri, 21 decembrie 2018, procesatorii pot depune cereri de finanţare a proiectelor pentru investiţii în procesarea produselor agricole pentru obţinerea de produse neagricole, cum sunt pâinea, produsele zaharoase, prăjiturile sau berea artizanală, cu ajutorul unei scheme cu buget de peste 35 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), transmis luni presei.

„Începând din 21 decembrie, procesatorii pot depune online la AFIR solicitări de finanţare a proiectelor pentru investiţii în procesarea produselor agricole pentru obţinerea de produse neagricole, precum pâine, produse zaharoase, prăjituri, bere artizanală şi multe altele. Finanţarea disponibilă prin schema GBER a subMăsurii 4.2 contribuie semnificativ la creşterea calităţii produselor obţinute, a siguranţei alimentare şi la obţinerea de noi produse competitive, cu impact economic asupra procesării ulterioare în întreprinderi, cu asigurarea standardelor de calitate”, a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Șeful AFIR a mai precizat că valoarea sprijinului financiar poate ajunge până la 2,5 milioane de euro pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat. Pragul de calitate lunar pentru depunerea unui proiect este de 65 de puncte (în 21 decembrie 2018 - 31 ianuarie 2019) şi scade treptat până la pragul minim de depunere de 15 puncte (1 - 30 iunie 2019).

Sesiunea de primire a proiectelor de investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole va fi deschisă prin intermediul schemei GBER aferente subMăsurii 4.2 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020, în perioada 21 decembrie 2018, ora 9:00 - 30 iunie 2019, ora 16:00.

Potrivit AFIR, fondurile totale disponibile pentru această sesiune sunt de 35.348.504 euro, împărţite astfel: 21.209.103 de euro pentru dezvoltarea şi modernizarea unor capacităţi de procesare şi de comercializarea a produselor agricole şi de 14.139.401 euro pentru crearea de noi unităţi de procesare a produselor agricole.

Depunerea documentației se realizează online pe site-ul AFIR.

Pe lista investiţiilor eligibile prin această linie de finanţare se află: fabricarea pâinii, a prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie, fabricarea îngheţatei şi a sorbetului, fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase, fabricarea alimentelor pentru utilizări nutriţionale speciale (de exemplu: lapte praf, alimente fără gluten), dar şi fabricarea unor băuturi, cum ar fi berea artizanală.

Toţi cei interesaţi să pregătească documentaţia în vederea depunerii proiectelor pot consulta Ghidul solicitantului şi anexele pentru schema GBER aferentă subMăsurii 4.2, documente publicate pe pagina de internet, www.afir.info, la secţiunea Investiţii PNDR.

Citit 204 ori