Miercuri, 13 Februarie 2019 18:10

AFIR: Pragul minim de selecție al proiectelor, 10 puncte. Aproape 66 de milioane de euro disponibile

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Alocarea financiară pentru sesiunea continuă anuală de depunere proiecte este de 65.413.105 de euro, din care 3,5 milioane de euro pentru obţinerea de material de înmulţire şi plantare fructifer, pragul minim de selecţie a proiectelor aferente subMăsurii 4.1a fiind de 10 puncte, este anunțul făcut miercuri, 13 februarie 2019, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Aceeași sursă transmite că noua sesiune de depunere a cererilor de finanţare în cadrul subMăsurii 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole”, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), va demara pe data de 15 februarie 2019, ora 9:00 și va lua sfârșit în 15 august 2019, ora 16:00.

Potrivit vocilor autorizate ale instituției, scopul investiţiilor sprijinite în cadrul acestei subMăsuri este creşterea competitivităţii exploataţiilor pomicole prin dotarea cu utilaje şi echipamente, înfiinţarea, modernizarea şi/sau extinderea unităţilor de procesare, înfiinţarea de plantaţii pomicole, reconversia plantaţiilor existente şi creşterea suprafeţelor ocupate cu pepiniere pomicole.

Conform comunicatului de presă al AFIR, depunerea cererilor se va face online pe https://online.afir.info/, după cum se precizează în Ghidul Solicitantului.

Citit 308 ori