Oros, cu tunurile pe AFIR - REVISTA FERMIERULUI
Joi, 21 Noiembrie 2019 15:40

Oros, cu tunurile pe AFIR

Scris de

Până la finele anului în curs, nivelul de absorbţie a fondurilor europene pe care îl poate înregistra Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) nu poate fi mai mare de 57,78%, a afirmat, joi, 21 noiembrie 2019, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Aflat la Botoșani, într-o conferință de presă, oficialul guvernului Orban l-a contrazis pe predecesorul său, Petre Daea, care a susţinut că AFIR va atinge un grad de absorbţie de 80%.

„Dacă la APIA lucrurile merg foarte bine, la AFIR suntem în evaluare. Comisia Europeană evaluează în fiecare an evoluţia pilonului II, a AFIR. Care sunt concluziile? Nu atingem niciun indicator de etapă în domeniul de intervenţie şi, dacă luăm în calcul şi sumele, dacă Comisia acceptă sumele spre plată trimise în trimestrul III şi trimestrul IV, vom ajunge la un nivel de absorbţie de 57,78%, şi nu 80%, cum spunea colegul meu care a ocupat această poziţie până în 4 noiembrie”, susține ministrul de resort.

În plus, Oros afirmă că AFIR a finanţat proiecte de peste 100 de milioane de euro care au întârzieri majore la implementare.

„Mai mult, sunt proiecte în tranziţie, din 2007-2014, care nici acum nu au ajuns să fie finalizate, de peste 100 de milioane de euro. Opinia noastră şi a Comisiei era că acestea erau primele care trebuiau prioritizate şi apoi începute alte proiecte. Sigur, acolo s-a dorit altceva”, a conchis Adrian Oros.

2018: PNDR și-a atins toate obiectivele de etapă

La data de 23 august 2019, MADR anunță că, în urma transmiterii de către Autoritatea de Management a Programului Național de Dezvoltare Rurală a Raportului Anual de Implementare pentru anul 2018, Comisia Europeană a certificat faptul că, în implementarea PNDR 2014-2020, au fost îndepliniți cu succes toți indicatorii, în acest sens fiind emisă Decizia C (2019) 5766.

Potrivit Regulamentelor europene, toate statele membre sunt evaluate la jumătatea implementării programelor cu privire la performanțele atinse în implementare, conform indicatorilor stabiliți.

Reamintim faptul că bugetul total al PNDR 2014-2020 este de 9 441 583 798 euro. Sunt active 44 de (sub)măsuri/componente/scheme, din care 37 sunt implementate de AFIR/AM PNDR, 6 măsuri de către APIA și o măsură de întărire a capacității administrative la nivelul autorităților responsabile de implementarea PNDR, respectiv Asistența tehnică, gradul de absorbție FEADR fiind de 53,27%.

Citit 289 ori

newsletter rf

Revista