campania 2019 - REVISTA FERMIERULUI

Campania de plăţi în avans pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în 2019 s-a finalizat vineri, 29 noiembrie 2019, suma totală autorizată la plată fiind de 1,335 de miliarde de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Din totalul autorizat la plată, în perioada 16 octombrie - 29 noiembrie 2019, suma de 1,319 miliarde de euro au reprezentat plăţi efectuate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), respectiv din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), plus cofinanţare de la Bugetul Naţional, pentru un număr de 732.905 fermieri, ceea ce reprezintă 92,63% din numărul fermierilor eligibili la plata avansului.

Totodată, 16,55 milioane de euro au însemnat măsuri de piaţă, comerţ exterior, promovarea produselor agricole şi ajutoare de stat.

„Prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale aferent Campaniei 2019, respectiv de până la 70%, în cazul plăţilor directe ,şi de până la 85%, în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală (...). Menţionăm că suma de 1,319 miliarde de euro, reprezentând plăţi în avans acordate fermierilor în Campania 2019, este cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată, pentru prima dată, plata în avans”, precizează APIA.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plăţile directe acordate fermierilor în Campania 2019 este de 1,943 de miliarde de euro.

Publicat în Finantari

De luni, 25 iunie 2019, fermierii pot solicita de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) adeverinţe prin care se confirmă că aceştia au depus cererea unică de plată pentru anul 2019 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă sau plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi/sau pentru măsurile de mediu şi climă.

Conform APIA, adeverinţele sunt eliberate şi pentru cei care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare şi non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA.

„Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2019 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi/sau pentru măsurile de mediu şi climă - M10, M11, M13. De asemenea, prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenţiei, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenţiei şi că beneficiarul, la data emiterii adeverinţei, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, conform sursei citate.

Valoarea creditului acordat fermierilor va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate, conform adeverinţei eliberate de APIA.

În acest sens, Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

„Reamintim fermierilor că, potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 703/2013 pentru aprobarea condiţiilor în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiar-bancare şi nebancare şi APIA, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de instituţia noastră în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 2%. În ceea ce priveşte comisioanele practicate de instituţiile finanţatoare, APIA atrage atenţia fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanţarea capitalului de lucru în vederea desfăşurării activităţilor curente, să analizeze cu atenţie sporită soluţiile de finanţare propuse de instituţiile financiar-bancare şi nebancare în ceea ce priveşte costul acestora, astfel încât să aleagă modalităţile de finanţare care răspund cel mai bine necesităţilor proprii”, mai precizează vocile autorizate ale instituţiei.

APIA precizează că toate convenţiile încheiate între Agenţie, instituţiile bancare şi nebancare şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR)/Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vor fi postate pe propria pagină de Internet, în secţiunea Convenţii, Acorduri, Protocoale.

Publicat în Finantari

Miercuri, 15 mai 2019, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2019, în cadrul căreia au fost înregistrate un număr de de 846.619 cereri, pentru o suprafață declarată la plată de 9.711.211,43 hectare.

În comparație cu anul 2018, numărul cererilor a scăzut ușor, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 194.695,83 ha, fapt care confirmă tendința de comasare a terenurilor.

În cazul județelor care au realizat un procent sub 100%, diferența se justifică prin depunerea cererilor în alte județe limitrofe.

UAT-urile cu cele mai multe cereri înregistrate sunt Suceava (46.475 cereri), Dolj (36.029 cereri), Bihor (35.446 cereri), Maramureș (33.822 cereri) și Botoșani (32.778 cereri).

În contrapartidă, județele cu cele mai mari suprafeţe solicitate la plată sunt Timiș (531.311,55 ha), Constanța (495.402,46 ha), Teleorman (426.105,87 ha), Dolj (423.721,1 ha) și Călărași (376.343,05 ha).

În perioada 16 - 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor județene/locale APIA, fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată depuse în cadrul Campaniei 2019, fără penalităţi.

Reamintim că, în conformitate cu art. 1 din Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 69/2019, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca, începând cu luna iunie 2019, să respecte întocmai următoarele etape, prezentate la lit. b), c), d) și e), astfel: în intervalul 1 iunie – 1 iulie 2019, se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor; între 2 iulie – 1 octombrie 2019, se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice, în iarna sau în primăvara anului următor; plata avansului pentru anul de cerere 2019 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, conform Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare; plata finală, ca diferență între cuantumul acordat în avans și cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018, se va efectua între 2 decembrie 2019 - 31 martie 2020.”

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Publicat în Finantari

Stadiul depunerii Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019 relevă că în perioada 1 martie – 22 aprilie 2019 au fost depuse un număr de 586.801 cereri, pentru o suprafaţă de 3.575.320 hectare, transmite Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019 se va încheia la data de 15 mai 2019, în conformitate cu prevederile OMADR 69/2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA.

„Fermierii sunt așteptați să se prezinte la Centrele județene/locale APIA la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite pentru a se putea utiliza eficient timpul rezervat pentru primirea Cererilor”, se menționează într-un comunicat de presă.
Materialele de informare referitoare la Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2019 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro, la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare/materiale-de-informare-anul-2019

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Publicat în Finantari

Nu mai puțin de 55.515 cereri unice de plată, aferente unei suprafeţe de 153.668 de hectare, au fost depuse până la această oră în cadrul Campaniei pentru anul 2019, conform datelor publicate, vineri, 8 martie 2019, de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Dcumentele se depun la centrele judeţene APIA, în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol, şi la centrele locale, în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren agricol.

APIA precizează că depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2019 se va încheia la data de 15 mai 2019, în conformitate cu prevederile legale, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat.

În acest sens, fermierilor li se recomandă să se prezinte la data şi la ora la care sunt programaţi, conform invitaţiei primite, pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea solicitărilor în campania din acest an.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Publicat în Finantari

În prima zi de depunere a „Cererilor Unice de Plată” în cadrul Campaniei 2019, la Centrele judeţene/locale APIA şi la Centrul Municipiului Bucureşti s-au prezentat doar 58,08% dintre fermierii programaţi, respectiv 3.246 de fermieri dintr-un total de 5.588 programaţi, este anunțul făcut de instituție sâmbătă, 2 februarie 2019.

„Atragem atenţia fermierilor că este necesar să se prezinte la data şi la ora la care sunt programaţi conform invitaţiei primite, pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2019”, precizează vocile autorizate ale instituției.

Completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Acelaşi principiu se aplică şi pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa cererea unică de plată - declaraţie sector zootehnic, împreună cu funcţionarul APIA, în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic.

Cererile se depun la Centrele judeţene APIA, în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare teren agricol, şi la centrele locale, în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare teren agricol.

Depunerea cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2019 se va încheia la 15 mai 2019, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 69/2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA, se mai precizează în comunicat.

Publicat în Finantari

newsletter rf

Revista