cereri unice - REVISTA FERMIERULUI

Campania de plăţi în avans pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în 2019 s-a finalizat vineri, 29 noiembrie 2019, suma totală autorizată la plată fiind de 1,335 de miliarde de euro, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Din totalul autorizat la plată, în perioada 16 octombrie - 29 noiembrie 2019, suma de 1,319 miliarde de euro au reprezentat plăţi efectuate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), respectiv din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), plus cofinanţare de la Bugetul Naţional, pentru un număr de 732.905 fermieri, ceea ce reprezintă 92,63% din numărul fermierilor eligibili la plata avansului.

Totodată, 16,55 milioane de euro au însemnat măsuri de piaţă, comerţ exterior, promovarea produselor agricole şi ajutoare de stat.

„Prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale aferent Campaniei 2019, respectiv de până la 70%, în cazul plăţilor directe ,şi de până la 85%, în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală (...). Menţionăm că suma de 1,319 miliarde de euro, reprezentând plăţi în avans acordate fermierilor în Campania 2019, este cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată, pentru prima dată, plata în avans”, precizează APIA.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plăţile directe acordate fermierilor în Campania 2019 este de 1,943 de miliarde de euro.

Publicat în Finantari

Cererile de plată pentru ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aferente perioadei 1 ianuarie - 31 martie 2016, pot fi depuse până la data de 3 mai, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), iar cererile unice de plată au ca ultimă zi de depunere fără penalizări data de 16 mai 2016.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată legii, este de 1,7975 lei/litru.

Beneficiarii ajutorului de stat achiziţionează cantităţile necesare de motorină şi solicită documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele acestora, în vederea efectuării lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare.

Indiferent de sectorul pentru care se solicită ajutor solicitanţii depun şi declaraţia pe propria răspundere cu privire la încadrarea în categoria „firme în dificultate” dacă au survenit modificări faţă de cea iniţială.

Cererile de plată pot fi depuse de administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Au fost depuse peste 490.000 de cereri unice de plată

În ce priveşte Campania de primire a cererilor unice de plată 2016, APIA precizează că au fost depuse un număr de 498.070 cereri, pentru o suprafaţă de 2.300.571 hectare. Perioada de depunere fără penalizări a cererilor de plată va continua până la data de 16 mai.

La centrele judeţene sunt programaţi fermierii care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare teren agricol, iar la centrele locale fermierii care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare teren agricol.

Cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 16 mai 2016, în termen de 25 de zile calendaristice, dar cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare. Solicitările depuse după data de 10 iunie 2016 nu mai sunt admise la calcul, iar fermierului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin.

Publicat în Știri interne

newsletter rf

Revista