Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat luni mai multe sesiuni de primire a proiectelor de investiţii pentru reducerea efectelor dezastrelor naturale şi asigurarea producţiei agricole, valoarea totală a fondurilor disponibile prin PNDR 2020 depăşind 71 de milioane de euro.

Mai exact, pentru prima dată, AFIR lansează o serie de măsuri complementare celor de investiţii, menite să reducă efectele dezastrelor naturale, ale catastrofelor climatice, fie că este vizată prevenirea situaţiilor nefavorabile, fie refacerea terenurilor agricole afectate de condiţii de mediu adverse. De asemenea, este deschisă în premieră o linie de finanţare prin care fermierii pot obţine sprijin financiar să-şi asigure atât culturile, cât şi animalele.

Astfel, în perioada 1 aprilie - 30 iunie 2019 se pot depune proiecte pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile prin subMăsura 5.1.

Alocarea financiară disponibilă pentru beneficiarii publici ai acestei submăsuri (sM) este de 7,36 milioane de euro, din care 2,5 milioane de euro pentru instalaţii de dezinfecţie, 3,86 milioane de euro pentru autoutilitare probe şi dotarea laboratoarelor şi un milion de euro pentru camere frigorifice.

Totodată, beneficiarii privaţi ai acestei subMăsuri au la dispoziţie fonduri în valoare de 7,41 milioane de euro.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, 1 aprilie - 30 iunie 2019, este deschisă sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru investiţii privind refacerea terenurilor agricole şi a potenţialului de producţie afectate de dezastre naturale, de condiţii de mediu adverse şi de evenimente catastrofale, finanţate prin subMăsura 5.2. Bugetul disponibil pentru acest tip de investiţii este de 13,677 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, începând cu 1 aprilie 2019 se lansează prima sesiune de depunere a cererilor de finanţare prin subMăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor”. Data-limită de depunere a cererilor de finanţare este 30 noiembrie 2019. Fondurile disponibile pentru fermieri sunt în valoare de 42,79 milioane de euro.

Reprezentanţii AFIR precizează că această sesiune este dedicată celor care doresc sprijin financiar pentru asigurarea culturilor de primăvară, urmând ca spre finalul anului să fie deschisă o nouă sesiune a sM 17.1 pentru asigurarea culturilor de toamnă.

„Dezastrele şi calamităţile naturale pot interveni oricând, în orice moment, iar noi trebuie să fim pregătiţi în mod eficient să facem faţă unor astfel de situaţii. Punem accent pe măsurile esenţiale de prevenire, dar şi pe cele de reducere a riscurilor de dezastru. Este important ca autorităţile publice locale să îşi dezvolte strategii de reducere a riscului reprezentat de fenomenele naturale, dar şi pentru consolidarea capacităţilor de gestionare a acestora. (...) Fondurile europene disponibile pentru toate aceste tipuri de sprijin, acordat fermierilor prin PNDR 2020, depăşesc 71 de milioane de euro”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Cererile de finanţare se depun on-line pe pagina de internet a Agenţiei, www.afir.info, până la termenul prevăzut în anunţul de lansare sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii de fonduri europene au la dispoziţie Ghidul solicitantului ce poate fi consultat gratuit pe portalul AFIR, la secţiunea Investiţii PNDR în pagina dedicată fiecărei submăsuri.

Publicat în Finantari

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA (FGCR) va reduce de la începutul anului 2019 valoarea comisionului unic de garantare de la 3,8% la 1,6%, de această măsură putând beneficia circa 10.000 de societăţi din agricultură, zootehnie şi acvacultură, a anunțat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, începând cu 1 ianuarie 2019, FGCR va practica un comision unic de garantare de 1,6%, atât la soldurile garanţiilor aflate în portofoliu, cât şi la cele ce se vor acorda începând cu această dată.

Excepţie fac beneficiarii care au garanţii în sold la data de 31 decembrie a fiecărui an sau pentru care se solicită prelungirea garanţiei, a căror capacitate de plată depinde de existenţa unor condiţii favorabile durabile sau sunt în incapacitate de plată sau în pragul incapacităţii de plată. Pentru aceştia, nivelul comisionului va fi de 6,3%, inclusiv în cazul celor pentru care s-a deschis procedura insolvenţei (în prezent există în sold doar două garanţii la care nivelul comisionului nu poate fi redus, începând cu anul 2019).

„Potrivit Programului de Guvernare una dintre priorităţi este acordarea de garanţii de stat în procent de 80% din valoarea creditului de reproducţie pentru realizarea producţiei agricole şi procesarea produselor agricole, pentru realizarea investiţiilor cu finanţare europeană, realizarea altor investiţii în ferme, precum şi pentru achiziţia de teren agricol. În vederea îndeplinirii acestor obiective, atât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cât şi Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA au depus eforturi considerabile pentru a identifica modalităţi care vizează facilitarea accesului la finanţare a producătorilor agricoli, realizând analize privind problemele din acest sector, mecanismele şi procedurile aferente garantării. Una dintre problemele identificate de către instituţiile finanţatoare şi beneficiari a fost nivelul comisioanelor practicate de fondurile de garantare”, se spune în comunicat.

Conform estimărilor efectuate de FGCR, circa 10.000 de societăţi din agricultură, zootehnie şi acvacultură ar putea beneficia de această măsură. Printre efectele aşteptate în urma acordării de garanţii cu comision redus, se regăsesc creşterea producţiei şi calităţii acesteia, sporirea volumului de marfă destinată pieţei interne şi externe, cu impact pozitiv asupra produsului intern brut, precum şi creşterea veniturilor la bugetul de stat.

Publicat în Finantari

Cele peste 65.000 de persoane așteptate să participe la ediția de anul acesta a IndAgra vor putea avea acces la tot ce este nou pe piața agricolă, la serviciile, produsele și la echipamentele expuse și ofertate, acestea putând fi achiziționate, în funcție de promoțiile comercianților, cu reduceri cuprinse între 10 și chiar 50 la sută.

În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2018, Centrul Expoziţional Romexpo găzduieşte cea mai importantă manifestare cu profil agricol, organizată anual în România, IndAgra – Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei (www.indagra.ro).

Manifestarea reunește peste 550 de companii din întreaga lume, dintre care peste 380 sunt din România.

Conform spuselor organizatorilor, gradul de internaționalizare a târgului este de 31%, în creștere față de ediția de anul trecut cu 11%.

Sunt prezente 25 de țări cu tradiție în domeniul agricol, exportul şi importul de produse şi echipamente performante, printre care se numără: Austria, Belgia, Bulgaria, China, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria, Belarus, Cehia, Finlanda, Republica Moldova, Rusia, Coreea de Sud.

IndAgra 2018 beneficiază de participarea oficială internaţională a Turciei, Finlandei, Belarusului, Greciei, Ungariei și Spaniei și de participări de grup din partea Franței și Poloniei.

Vineri, 2 noiembrie 2018, AFIR, MADR și APIA vor organiza Conferința Națională privind Dezvoltarea Rurală ca element fundamental al competitivității economice și al coeziunii la nivelul Uniunii Europene. Specialiștii interesați pot opta, de asemenea, pentru un alt eveniment intitulat Centenarul Produselor Românești, care va avea loc în Sala Titulescu (Pavilion B3), miercuri, 31 octombrie, cu începere la ora 11.30.

Un alt eveniment anunțat este și cel organizat de Iridex Group Plastic, denumit sugestiv „Procedee simple de transformare a gunoiului de grajd in fertilizator organic” – workshop gratuit organizat în cadrul târgului IndAgra 2018. Seminarul va avea loc vineri, 2 noiembrie, între orele 13:00 și 15:00, sala Sadoveanu, Romexpo.

Maşini, echipamente și componente auto agroindustriale

La 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare din România, în cadrul IndAgra va fi prezentat oficial primul tractor agricol românesc, un concept 100% autohton și în a cărui fabricare inginerii noștri au integrat piese românești în proporție de 80%.

Specialiștii în agricultură au posibilitatea, pe parcursul târgului, să acceseze ofertele la mașinile și utilajele care asigură o mai mare flexibilitate şi o creştere rapidă a productivităţii. De asemenea, aceste produse beneficiază de reduceri semnificative, în special la achiziţionarea de autovehicule (tractoare, combine, maşini) modele noi, de la unici distribuitori ai unor branduri cunoscute în domeniu, autorizați în România.

Îngrășăminte, material săditor, seminţe, răsaduri și sisteme moderne pentru horticultori și agricultori

De la IndAgra 2018 nu lipsesc companiile care produc, importă și distribuie seminţe şi răsaduri de flori şi legume, noi hibrizi de legume ameliorate de către companii străine, pentru producătorii de legume din România, echipamente şi tehnologii pentru legumicultori şi floricultori, varietăţi de fructe şi legume de sezon şi de extrasezon, sute de soiuri de specii pomicole și o gamă variată de arbuşti fructiferi exotici, material săditor dendrofloricol, cât și echipamente și produse pentru viticultură.

Sisteme de irigatii, sere și solarii

Potrivit organizatorilor, la IndAgra 2018 se ofertează modele noi şi performante de sisteme de irigație si de fertirigat (fertilizare concomitentă cu irigarea, soluția cea mai eficientă pentru culturile de flori, viţă-de-vie şi pomi fructiferi, culturile de legume, în solarii și în camp), sere si solarii, componente şi tehnologii pentru ele, respectiv echipamente de măsurare a calităţii apei.

Oferte pentru zootehniști

Zootehnia este reprezentată la târg de produse şi tehnologii de obţinut și folosit îngrăşăminte, produse şi echipamente zootehnice de creştere a bovinelor, ovinelor, cabalinelor și păsărilor de rasă, echipamente necesare modernizării sau înfiinţării de ferme de ovine, caprine, bovine de lapte şi carne, cabaline şi porcine, soluţii, autovehicule şi accesorii de transport de animale, garduri electrice pentru animale, precum și produse pentru igiena mulsului.

„Târgul reprezintă cel mai important eveniment românesc cu caracter agricol, numărul mare de expozanți, ofertele acestora şi activitățile conexe din cadrul lui demonstrând potenţialul și capacitatea producătorilor şi distribuitorilor din domeniu, români şi străini, de a aduce pe piaţă produse şi echipamente moderne, în scopul de a crește performanţele și profitul în cultura legumelor, fructelor şi seminţelor, creşterea animalelor, viticultură şi vinificaţie”, afirmă organizatorii.

Amenajarea spațiilor în cadrul IndAgra 2018

Anul acesta, IndAgra se va desfășura în următoarele spații Romexpo: interior - Pavilioanele: B2, C1, C4-C5, iar în exterior, în platformele: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13, C1, V5, V6.

Pavilionul B2 va găzdui salonul de echipamente și mașini agricole, silozuri, echipamente pentru viticultură, salonul de semințe, îngrășăminte, sere și solarii, echipamente pentru irigații, salonul de echipamente pentru zootehnie, participări oficiale internaţionale: Turcia, Finlanda, Belarus, Grecia, Ungaria, Spania, cât și participările de grup ale Franței și Poloniei.

Pe platformele exterioare vor fi expuse mașini, echipamente și tehnologii agricole, precum și oferta prezentată de Ungaria (participare oficială internațională).

Programul de vizitare IndAgra 2018

31 octombrie  – 3 noiembrie (miercuri - sâmbătă), între orele 9:00 şi 19:00, respectiv 4 noiembrie (duminică), între orele 9:00 şi 16:00, prețul unui bilet de intrate fiind de 30 de lei.

Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate beneficiază de intrare gratuită. Biletele pot fi achiziţionate şi online, accesând platforma de vânzare bilete, cu link-ul: http://romexpo.ro/bilete/ro/home

Accesul vizitatorilor: pietonal - poarta A (dinspre Piața Presei Libere); porțile B, C (dinspre bulevardul Expoziției) și poarta D (dinspre strada Parcului); auto: porțile B, C (dinspre bulevardul Expozitiei) și poarta D (dinspre strada Parcului); tarif acces parcare: 5 lei/oră.

Alte informații despre eveniment pot fi obținute prin intermediul: www.indagra.ro, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Evenimentul expozițional este organizat de Romexpo în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Concomitent cu IndAgra, în Centrul Expoziţional Romexpo se vor defăşura alte două evenimente cu participare internaţională, foarte cunoscute publicului larg şi celui de specialitate, și anume IndAgra Food (www.indagra-food.ro) – Târg internaţional pentru industria alimentară, respectiv Expo Drink (www.expodrink.ro) - Târg de vinuri, bere și alte băuturi alcoolice şi non-alcoolice.

Publicat în Eveniment

Plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aferentă cantităţilor utilizate în primul trimestru al anului, va fi efectuată începând de luni, 18 iunie 2018, a precizat joi, 14 iunie a.c., Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Conform sursei citate, suma totală care va fi achitată către 10.070 de fermieri se ridică la o valoare de peste 69,67 milioane de lei, sursa de finanţare fiind bugetul naţional.

„(...) începând cu data de 18.06.2018 va efectua plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură aferentă cantităţilor de motorină utilizate în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2018 (trimestrul I 2018), conform prevederilor HG nr. 1174/2014, OMADR nr. 1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare. Suma totală plătită va fi de 69.677.225 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul naţional, pentru un număr de 10.070 beneficiari şi o cantitate totală de motorină de 40.078.676,320 litri”, se menționează în comunicatul de presă remis la redacție de APIA.

Vocile autorizate ale agenției afirmă că, din totalul sumei alocate, pentru sectorul vegetal se vor plăti 57.624.423 lei (echivalentul a peste 33,14 milioane de litri de motorină), respectiv peste 12 milioane de lei pentru circa 7 milioane de litri de motorină.

Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină, pentru anul 2018, este de 1,7385 lei/ litru.

Publicat în Finantari

Ca reacție la propunerea Comisiei Europene (CE) de vineri, 1 iunie 2018, de modificare a Politicii Agricole Comune (PAC), prin reducerea plăților directe către fermieri şi majorând sprijinul pentru fermele mici şi medii, miniştrii Agriculturii din Franţa, Spania, Portugalia, Irlanda, Finlanda şi Grecia au declarat că se opun reducerilor propuse de CE - care trebuie aprobate de toate statele membre ale UE - şi au cerut menţinerea actualului nivel al cheltuielilor.

Potrivit Reuters, în bugetul UE pentru perioada 2021-2027, fermierii francezi au cel mai ridicat procent din UE alocat plăţilor directe, și anume 44 de miliarde de euro, însă în scădere faţă de cele 47,7 miliarde de euro primiţi în perioada 2014 - 2020.

Producătorii agricoli spanioli, pe locul al doilea în topul beneficiarilor de bani europeni, vor primi 29,7 miliarde de euro, faţă de 31,7 miliarde de euro încasate în perioada 2014 – 2020.

Plăţile directe către fermierii italieni vor scădea și ele până la nivelul de 22,1 miliarde de euro, de la 24 de miliarde de euro.

Comisia Europeană a propus majorarea sprijinului pentru fermele mici şi medii şi a recomandat statelor membre să rezerve cel puţin 2% din alocarea lor destinată plăţilor directe pentru a-i sprijini pe tinerii fermieri la instalare. Dar aceste măsuri ar putea încuraja divizarea fermelor mari.

„Nimeni nu-i opreşte pe fermieri să-şi divizeze fermele”, a afirmat Phil Hogan, comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, la o conferinţă de presă.

Plăţile directe către fermieri vor rămâne cea mai importantă componentă a cheltuielilor UE alocate agriculturii - o cincime din totalul cheltuielilor planificate în următorul buget pe termen lung al UE, pentru perioada 2021-2027.

Conform planurilor pentru următorul buget pe termen lung al UE, pentru perioada 2021-2027, fermierii vor primi sprijin direct în valoare de aproximativ 232 de miliarde de euro, un declin de peste 30 de miliarde de euro faţă de actualul exerciţiu financiar.

Publicat în International

Ca răspuns la condiţiile dificile de pe piaţă, traderul de produse agricole Bunge Ltd, prezent şi pe piaţa din România, a anunţat miercuri seară că îşi va reduce costurile şi că își va restructura operaţiunile globale, informează Reuters, citată de Agerpres.

Prin vocile sale autorizate, compania ar urma să reducă cheltuielile de capital pentru 2018 şi 2019 şi a avertizat că profitul său pe trimestrul al doilea va fi sub estimările analiştilor, în condițiile în care, în luna mai a.c., a respins o ofertă de preluare venită de la traderul de materii prime Glencore Plc.

Stocurile mari de cereale la nivel global şi preţurile scăzute apărute după patru ani de recolte consistente au afectat profiturile înregistrate de Bunge şi de alţi mari traderi de cereale, inclusiv rivalii Archer Daniels Midland Co, Cargill Inc şi Louis Dreyfus Co. Toate aceste companii, cunoscute popular sub acronimul ABCD-ul tranzacţiilor cu cereale, au încercat să îşi diversifice operaţiunile prin vânzarea de active şi achiziţionare de afaceri cu valoare adăugată mare, precum cele cu arome sau ingrediente naturale.

„În al doilea trimestru, condiţiile de pe piaţă au fost dificile, din cauza reticenţei fermierilor din America de Sud de a-şi vinde recoltele, ceea ce a pus presiuni asupra marjelor de-a lungul lanţului”, a mărturisit șeful Bunge, Soren Schroder.

Cel de-al doilea trimestru calendaristic corespunde în acest an cu cel de-al doilea consecutiv de rezultate slabe pentru companie, după ce în primul trimestru profitul net a scăzut cu 82 de procente. Bunge a subliniat că se aşteaptă la rezultate mai bune în a doua jumătate a acestui an.

Pe lângă condiţiile dificile de pe pieţele mondiale de cereale, companiile din grupul ABCD se confruntă şi cu o concurenţă acerbă din partea unor noi jucători, precum grupul chinez COFCO Group, care recent a preluat operaţiunile din domeniul agricol ale Noble Group, şi traderul olandez de cereale Nidera sau firma japoneză Marubeni Corp care, în 2012, a preluat traderul american Gavilon.

Conform unor voci din piață, Bunge, cel mai mic dintre cei patru mari traderi globali de cereale, ar fi deschis la o posibilă nouă ofertă de preluare venită de la Glencore. Dacă Glencore, companie a cărei capitalizare de piaţă este de cinci ori mai mare decât cea de 11 miliarde de dolari a Bunge, ar lansa o nouă ofertă de preluare care se va finaliza cu succes, aceasta ar schimba complet imaginea pe harta mondială a aprovizionării cu hrană.

Publicat în International