subventii - REVISTA FERMIERULUI

Ameliorările făcute la soiurile de cânepă  de către cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin au atras atenția marilor producători la nivel mondial. De altfel, cel mai important laborator de cercetare în domeniul cânepii, la nivel național, este cel din județul Timiș, de la Lovrin, acolo unde se află și cea mai importantă rezervă genetică din țară.

„Pentru americani este rentabil să ia doar produsul finit de la noi. Sunt dispuși să constituie împreună cu fermierii români o asociație a cultivatorilor de cânepă, care urmează să producă plantele și mai apoi să găsească o locație în care să facă și o mică unitate de procesare.”

Universitatea statului american Oregon este interesată de o colaborare cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă din județul Timiș pentru dezvoltarea și ameliorarea de soiuri de cânepă cu un conținut ridicat de CBD, utilizat în scopuri medicinale. „Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții statului Oregon, am înțeles că cifra de afaceri pe cânepă medicinală este de zece miliarde de dolari pe an, doar în statul Oregon, ceea ce este o sumă importantă, cred eu, care garantează, dacă vreți, seriozitatea americanilor în colaborarea cu noi. Cererea și suprafața cultivată cu cânepă medicinală este într-o continuă creștere în statul Oregon. Ei s-au îndreptat către noi deoarece zona noastră e una foarte bună pentru a cultiva cânepa. Americanii sunt interesați și de material genetic, dar și de produsul finit. Pentru ei nu este rentabil să producă la noi cânepa și să o transporte pentru procesare în altă parte, așa că își doresc să ia doar produsul finit. În acest sens, sunt dispuși să constituie împreună cu fermierii români o asociație a cultivatorilor de cânepă, care urmează să producă plantele și mai apoi să găsească o locație în care să facă și o mică unitate de procesare, în care să extragă conținutul de CBD și să-l trimită în zona de farmacie”, precizează conf. univ. dr. ing. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

CBD este abrevierea folosită în lumea medicală pentru canabidiol. Acesta are multiple aplicații curative pentru diverse afecțiuni și este considerat de mulți cercetători ca fiind canabidiolul cel mai important descoperit vreodată.

„Chinezii sunt interesați ca, în final, fermierii români să producă cânepă, iar ei să o prelucreze.”

Cerere în continuă creștere

La fel de interesante sunt și soiurile pentru fibră omologate la Lovrin, pe care le caută investitori din China. „Am omologat un nou soi de cânepă, «Teodora», care are o calitate a fibrei mai bună decât ceea ce a existat până acum. Este un soi pe care sperăm să-l dezvoltăm în continuare. Deja suntem în discuții cu potențiali investitori-cumpărători de sămânță din China care sunt interesați de soiurile noastre de cânepă. Chinezii sunt interesați ca, în final, fermierii români să producă cânepă, iar ei să o prelucreze, ceea ce pentru noi, ca stațiune de cercetare, înseamnă că avem unde să vindem sămânță”, a arătat Marinel Horablaga.

În ultimii ani, cererea pentru sămânța de cânepă a fost în continuă creștere, chiar peste posibilitățile SCDA Lovrin, asta din cauza faptului că mai ales cânepa pentru fibră are o talie foarte mare, între 4 metri și 6 metri înălțime, ceea ce este însă o problemă: nu există un utilaj adecvat pentru recoltat. Problema s-ar putea rezolva anul acesta, prin adaptarea unei combine de recoltat astfel încât să se poată produce sămânță în cantități îndestulătoare.

În momentul de față, piața românească a cânepii, deși încă firavă, cere mai multă sămânță de cânepă decât fibră. Trei sunt direcțiile de cercetare în domeniul cânepii pe care cercetătorii de la Lovrin doresc să le dezvolte: creșterea conținutului de fibră și calitatea acesteia, scăderea taliei și creșterea productivității de sămânță și creșterea conținutului de CBD.

Investiția în aparatură de ultimă generație destinată cercetării agricole la Lovrin s-a ridicat numai în ultimul an la peste 1.100.000 de euro. Obiectivul conducerii SCDA Lovrin este ca în acest an să se finalizeze modernizarea tuturor laboratoarelor și să se acrediteze, astfel încât, în cel mai scurt timp să se treacă de la statutul de stațiune la cel de institut.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Sondajele ultimilor ani arată că piața echipamentelor agricole second hand din România își păstrează tendința ascendentă. Este, fără îndoială, o piață în continuă dezvoltare, care are din ce în ce mai mult de oferit, dorința de „înnoire” a parcului de tractoare, combine și alte mașini agricole fiind tot mai vizibilă în rândul tuturor fermierilor.

Jucătorii de pe piața echipamentelor agricole second hand au înregistrat un număr mai mare de cereri, însoțite însă de așteptări mai mari în ceea ce privește performanța produselor și serviciile post-vânzare. „Dacă facem o comparație brută, statistică, pe utilaje la mâna a doua am înregistrat creștere în ultimii ani, în fiecare an cu aproximativ 10-15%. Există tendința ca orice vânzare să vină la pachet cu o cumpărare. De exemplu, în grupul Schröder, firma-mamă din Germania, sunt foarte puține afaceri doar cu vânzare. Majoritatea sunt însoțite de cumpărarea unui produs second hand. Acesta e trendul viitorului – buy-back-ul să fie prezent la toate tranzacțiile și atunci, automat, parcul și numărul de utilaje va crește”, arată Adrian Tănasie, manager utilaje second hand în cadrul companiei Mewi.

Scopul serviciului buy-back la Mewi este de a impulsiona piața și de a veni în sprijinul fermierilor. „Nu ne dorim să ținem prea mult pe stoc produsele achiziționate prin buy-back, iar principalul obiectiv e să nu pierdem bani. Prin urmare, nu vrem să câștigăm foarte mult, ci să nu pierdem”, a adăugat Adrian Tănasie.

Marca și prețul, criterii importante

În ceea ce privește cumpărătorii de echipamente agricole second hand, reprezentantul Mewi spune că nu există neapărat un profil clar definit. Fermierii optează pentru achiziționarea utilajelor de ocazie atunci când nu dispun de o sumă foarte mare de bani și au încredere în compania de la care cumpără. În principal, este vorba de fermierii mai mici.

Atunci când vorbim de preferințe, criteriile de alegere sunt subiective. Fermierii români sunt, în general, atașați de o anumită marcă. „Dacă unui client îi place o marcă, vine pentru a cumpăra exact acel produs. Deși încercăm să îi facem și alte propuneri, de multe ori nu reușim să îi schimbăm optica. Nu este interesat de alte produse, nu te ascultă, nu acceptă”, ne-a spus Adrian Tănasie. Apoi intervin alte câteva aspecte, dintre care probabil cel mai important este prețul. Cumpărătorii români caută prețul cel mai mic, fără a omite însă alte aspecte importante cum ar fi anul de fabricație și orele de funcționare. Se caută echipamente cât mai noi și cu ore de funcționare cât mai puține.

Cerințele nu sunt deloc puține, iar companiile fac uneori eforturi pentru a-și păstra poziția în piață și pentru a-și mulțumi pe deplin clienții. „Percepția clienților din România e diferită de, să spunem, cea a clienților din Germania. Fermierii germani sunt obișnuiți să meargă, să vadă utilajul și starea în care este acesta. Negociază niște reparații, după care își asumă cumpărarea. La noi, clienții au altă abordare. Ei cred că, dacă îl cumpără de la o reprezentanță, utilajul e perfect. Și atunci, foarte mulți au diverse cerințe după vânzare. Un client avizat, de oriunde din Europa, nu pune așa problema. Odată ce a ieșit cu produsul din curte, de unde l-a cumpărat, nu mai vine cu solicitări ulterioare. La noi încă există „lupta” asta și multe discuții după vânzare. Sigur, mai lăsăm și noi de la noi, dar nu chiar tot, pentru că atunci pierdem bani. Aceasta este poate cea mai dificilă etapă”, precizează reprezentantul Mewi.

Cele mai multe cereri înregistrate sunt pentru tractoare de putere medie, între 150 CP și 200 CP, combine și apoi alte utilaje agricole.

Avantaje pentru fermieri, ratele și garanția

Achiziția oricărui produs trebuie să aducă, în primul rând, avantaje clientului. Un beneficiu oferit de Mewi este vânzarea în rate. „Unul dintre avantajele clienților care vor să cumpere utilaje de ocazie este acela că vindem și în rate. Desigur, există câteva condiții care trebuie îndeplinite. De asemenea, nu vindem ca o societate de leasing, ci e mai degrabă un fel de ajutor, pe o perioadă de un an, un an și jumătate. De pildă, dacă un fermier ne spune că vrea să cumpere un anumit tractor, dar nu dispune momentan de suma necesară, îi putem propune să ne dea un avans, o rată anul acesta și două anul viitor”, punctează Adrian Tănasie.

Totodată, există loc de negociere, astfel încât clientul să fie mulțumit. Astfel, unul dintre principalele puncte forte ale Mewi este încrederea pe care clienții au dobândit-o în companie de-a lungul timpului. „Oamenii care știu sau au auzit despre noi ne caută. Vor să cumpere de la noi pentru că au încredere. Există un istoric pozitiv, pentru că niciodată nu întoarcem spatele fermierilor și le ascultăm dorințele și cerințele chiar și după livrare. Facem de multe ori compromisuri, în funcție de situație și de cum este pusă problema. Mai ales dacă vorbim de clienți fideli, cu care colaborăm de multă vreme. Chiar dacă pe moment, din punct de vedere financiar, pierzi, câștigi la următoarea vânzare. Încercăm să nu fim rigizi, ci cât mai maleabili”, afirmă managerul utilaje rulate - Mewi, care a arătat un alt detaliu deloc de neglijat, garanția produselor. „Toate utilajele la mâna a doua care pleacă de la noi sunt însoțite de garanție”, a punctat Adrian Tănasie.

Prognoze și strategii pentru 2020

Adrian Tănasie, manager utilaje second hand în cadrul Mewi: „Trendul va fi în continuare ascendent, trebuie doar să ținem pasul, să păstrăm echilibrul între achizițiile făcute și vânzările realizate”. Astfel, Mewi își propune să dezvolte și mai mult departamentul dedicat, cu reprezentanți în fiecare dintre filialele din țară.

Din strategia de promovare a produselor nu poate lipsi mediul online, în care compania este prezentă pe mai multe platforme și plănuiește să-și extindă și mai mult prezența, aceasta oferind o mai mare vizibilitate internațională, lucru confirmat de tranzacțiile încheiate în Europa și în afara granițelor UE, în țări precum Irak, Moldova sau pe piața din Asia.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) poartă, în prezent, discuții cu două bănci din România pentru crearea unui produs de creditare specific cooperativelor agricole. Este posibil ca, în viitorul nu prea îndepărtat, să se realizeze împreună cu băncile tot soiul de instrumente de creditare, garantare și pachete real avantajoase pentru cooperative și, implicit, pentru membrii unei astfel de structuri.

„Există o similitudine între cooperative și SRL-uri referitor la contabilitate, dar există și anumite diferențe, cum ar fi numărul minim de membri, care este cinci, faptul că niciunul dintre membri nu poate să aibă mai mult de 20%, rolul social al cooperativei agricole. Prin urmare, aceste chestiuni specifice trebuie tratate special de bănci. Cooperativele nu trebuie băgate în același bol cu toate celelalte entități agricole, cu SRL-urile de pildă. De aceea, sunt anumite chestiuni, chiar și pe partea de garantare, de scrisori de fidejusiune (garanție bancară), care trebuie tratate într‑un mod specific, corect pentru toată lumea, mai ales că ne dorim ca aceste cooperative de la noi din țară să se dezvolte durabil, pe termen lung, să ajungem și peste 20-50 de ani să le vedem aici cu o activitate mult mai intensă și înfloritoare, așa cum e și în afară. Țelul nostru este să schimbăm total paradigma și să ne axăm pe ceea ce fac și pe acele obiective pe care le au și cooperativele din Occident, să ne propunem și noi să ajungem acolo și poate mai repede decât au ajuns ele la nivelul actual. E clar că există o diferență de mentalitate, de viziune, dar suntem în etapa în care au început să se înființeze din ce în ce mai multe cooperative. Punem accent pe scurtarea lanțului, pe implicarea fermierului printr-o formă de asociere „de la sămânță la furculiță”. Considerăm că e mult mai facil și benefic atât pentru fermieri, cât și pentru autorități și pentru proiectele finanțate cu fonduri europene să se realizeze investiții prin cooperative, care să fie rentabile pentru o serie de fermieri, decât să facă fiecare fermier în parte proiectul lui, pentru că este clar că nu va avea aceeași rentabilitate și nu va fi competitiv individual, comparativ cu fermierul care face parte dintr-o structură cooperatistă”, a explicat directorul UNCSV – Florentin Bercu.

Un parteneriat cu banca, de data asta avantajos și pentru fermier, cu pachete de creditare, condiții de colaborare care să se muleze pe specificul agriculturii, coroborat cu facilitățile fiscale prevăzute de legislație, va putea pune bazele consolidării cooperativelor agricole din România, adăugând astfel valoare producției primare. „Este clar că n-o să putem să procesăm toate cerealele pe care le producem în România, pentru că nicio țară nu poate să facă treaba asta. Însă putem să creștem procentul și implicarea fermierilor prin intermediul cooperativelor în a ajunge pe piață cu produse procesate primar, produse cât mai aproape de finit, dacă se poate”, a arătat Florentin Bercu.

În prezent, în UNCSV sunt 23 de cooperative agricole membre, cu activități în sectorul vegetal.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri interne
Miercuri, 26 Februarie 2020 20:56

Cultivatorii și cultura cartofului, în derivă

Cartoful românesc e pe cale de dispariție, este semnalul de alarmă tras de Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful din România (FNCR). Producția de cartofi la nivel național se află sub 40% din nevoia reală. „La nivel de federaţie, încercăm să atragem atenţia în permanenţă Ministerului Agriculturii asupra problemelor din sector, pentru că noi, fermierii, ne aflăm în derivă, cultura cartofului se află în derivă, și ar trebui să se treacă urgent de la vorbe la fapte. Avem nevoie de politici agricole viabile, care să folosească date reale, pentru ca industria cartofului să fie cu adevărat performantă”, a arătat Romulus Oprea.

Totodată, Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe, spune că, încă din decembrie 2019, au fost prezentate Ministerului Agriculturii problemele cu care se confruntă producătorii și nici până acum nu s-a primit vreun răspuns de la MADR. „Am cerut desemnarea unei persoane care să se ocupe de solicitările noastre specifice și sperăm ca acest lucru să devină realitate. Fără un sprijin corect pentru cartoful materie primă și cartoful de sămânță, o să avem mari probleme pe termen mediu și lung. Am cerut stoparea concurenței neloiale și a importurilor, cultura cartofului fiind una pretențioasă, cu așteptare lungă și valorificare nesigură. Am rugat, în regim de urgență, medierea de către MADR a unei întâlniri de lucru cu marile lanțuri de magazine, tocmai pentru a nu dispărea de pe piață”, a afirmat Aurel Tănase.

Sorin Chiru, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) din Brașov, reafirmă nevoia de finanțare în domeniul cercetării pentru a putea genera soiuri noi de cartof, mult mai competitive. Totodată, directorul INCDCSZ a propus o monitorizare mai atentă și corectă a suprafețelor cultivate cu cartof, pentru a se putea structura un plan realist de dezvoltare pentru viitorul Plan Național Strategic 2021 - 2027.

Potrivit datelor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în România, în ultimii șase ani, suprafața cultivată cu cartof s-a înjumătățit, de la 54.000 de hectare, în 2013, la 27.000 de hectare, în 2019. „Din păcate, aceasta este imaginea reală a culturii cartofului în România. Suprafeţele cultivate cu cartof de consum şi de sămânţă sunt în continuă scădere, generând importuri semnificative. Cartoful de import nu este testat corespunzător la intrarea în țară și creează probleme de biosecuritate la nivel național (diverse boli ale cartofului). Se adaugă lipsa depozitelor adecvate, care nu pot fi construite dacă, din cinci ani agricoli, producătorii de cartof au profit doar într-unul sau doi ani, în restul timpului fiind pe pierdere”, a punctat Ioan Moroianu, director executiv FNCR.

Ieri, 25 februarie 2020, a avut loc, la Poiana Brașov, cea de-a VI-a ediție a Conferinței Naționale a Cartofului, în cadrul căreia s-a făcut o analiză obiectivă a celor mai noi tendințe din piața cartofului la nivel național și european, a tehnologiilor inovatoare, cât și a celor mai recente cercetări științifice.

Organizat de Centrul pentru Management Agricol, Federația Națională Cartoful din România (FNCR) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr din Brașov (INCDCSZ), evenimentul a reunit peste 300 dintre cei mai performanți cultivatori de cartof din țara noastră, alături de reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, experți și specialiști din domeniul culturilor de cartof.

De asemenea, cele mai importante companii de tehnologii din agribusiness – Bayer, Corteva Agriscience, Intermag și Agricover le-au prezentat cultivatorilor soluțiile eficiente de scădere a costurilor de producție la hectar, precum și cele mai moderne și performante tratamente pentru culturile de cartof.

Pe larg, în Revista Fermierului, ediția print.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri interne
Vineri, 21 Februarie 2020 13:48

Cooperarea, viitorul agriculturii românești

Cooperativele agricole și grupurile de producători sunt singurele forme asociative de cooperare în agricultură prin care fermierii pot face față concurenței de pe piața produselor agricole. Aceasta este concluzia desprinsă la conferința internațională „Vision Coop 2020 – Viitorul agriculturii românești este cooperarea!”

Conferința a fost organizată la USAMV București, în 13 februarie, de către Egis România, companie care implementează la nivel național un proiect unic și important pentru sectorul agricol de la noi – „Servicii de consiliere acordate producătorilor agricoli în vederea înființării și dezvoltării formelor asociative în sectorul agricol – AGRICOOP”, proiect cofinanţat din FEADR prin PNDR 2014-2020.

Obiectivul principal al proiectului este înființarea a 350 de cooperative agricole și minimum opt grupuri de producători în toate regiunile de dezvoltare ale României până în 2021.

Conferința Vision Coop 2020 a avut ca scop conectarea fermierilor români la realitățile agriculturii europene și crearea unei legături cu piețele Uniunii Europene, fiind un eveniment internațional născut din necesitățile fermierilor consiliați în cadrul proiectului denumit pe scurt AGRICOOP de a înțelege mai bine care sunt beneficiile asocierii într-o cooperativă agricolă și principiile după care funcționează aceasta.

Un fapt dovedit la nivel european, prin istoria și tradiția pe care o au în domeniul cooperării agricole țări precum Franța, Olanda, Danemarca, Grecia, Spania etc, este că formele asociative precum cooperativele agricole și grupurile de producători sunt singurele forme de lucru în agricultură prin care fermierii pot face față concurenței de pe piața produselor agricole.

Ca formă juridică, cooperativele agricole funcționează cu succes de zeci de ani în țările Uniunii Europene, dezvoltarea cooperativelor din statele vestice ale UE ajungând la un nivel superior și preluând inclusiv funcția de procesator de produse agricole, cercetare agricolă și marketing. „Vizitele de studiu pe care le-am derulat până în acest moment în cadrul proiectului la cooperative importante din Franța, Spania, Italia, Ungaria și Grecia ne-au arătat că formele de asociere în agricultură, și în special cooperativele agricole, nu fac doar vânzare, ci acoperă o plajă mult mai largă de activități prin care fermierii au succes pe piață și ne-au făcut să înțelegem că este obligatoriu ca fermierii români să se încadreze pe același drum, altfel, nu vor putea face față concurenței. Având în vedere importurile masive de produse agricole pe piața din România, ce au depășit producția internă, este un semn că fermierii români deja nu fac față concurenței și am decis să le facem cunoscut faptul că doar prin cooperare se pot dezvolta, aducându-le mai aproape modele de succes europene prin conferința pe care am organizat-o la București. România are câteva zeci de exemple pozitive de cooperative, însă numărul acestor exemple pozitive trebuie extins”, a precizat Dragoș Alexandru, manager proiect AGRICOOP.

AGRICOOP, consiliere pentru asociere

Suprafața agricolă din România este mare în raport cu media europeană. Cu toate acestea terenurile nu sunt exploatate la toată capacitatea, iar un motiv este și faptul că fermierii români lucrează izolat, evitând lucrul în cooperare. Conectarea la realitățile agriculturii europene și crearea unei legături cu piețele Uniunii Europene devin mijloacele prin care fermierii români pot înțelege adevărata importanță și beneficiile lucrului împreună, în cooperative și grupuri de producători.

Printre beneficiile majore ale cooperativelor agricole se numără reducerea costurilor de achiziție al input-urilor și creșterea forței de negociere pe piața de desfacere.

Proiectul, denumit pe scurt AGRICOOP, este finanțat prin Măsura 2 a PNDR și constă în promovarea serviciilor de consiliere în rândul producătorilor agricoli cu scopul de a facilita asocierea acestora în cooperative agricole sau grupuri de producători conform legislaţiei naţionale în vigoare.

Prin proiect, producătorii agricoli din România beneficiază de sprijin pentru înființarea de cooperative agricole și grupuri de producători, precum și de consiliere tehnologică, fiscală și juridică, de sprijin în elaborarea planului de afaceri și monitorizarea acestuia timp de 12 luni în vederea evaluării stadiului privind funcționarea și realizarea ajustărilor necesare pentru o cât mai bună organizare a cooperativei și pentru creșterea vânzărilor prin crearea unui lanț scurt de producție-distribuție-vânzare, precum și de sprijin în redactarea și întocmirea documentației pentru accesarea de fonduri publice și europene.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a afirmat că țara noastră susține plafonarea voluntară şi plata redistributivă, astfel încât să poată fi sprijinite mai mult fermele de familie, acesta fiind un obiectiv prioritar al conducerii MADR, ca și dezvoltarea procesării produselor agricole.

Afirmația a fost făcută miercuri, 19 februarie 2020, în cadrul întâlnirii de la sediul Ministerului Agriculturii, cu E.S. Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei la București, acesta fiind însoțit de atașatul pentru agricultură și mediu - Tibor László Sándor. Alături de ministrul Oros s-au aflat secretarul de stat Aurel Simion, precum și directorul general al Direcției Generale Afaceri Europene și Relații Internaționale – Roxana Zarma.

Întâlnirea a vizat consolidarea cooperării bilaterale între cele două state și în cadrul Uniunii Europene, discuția fiind premergătoare întâlnirii care va avea loc între ministrul Adrian Oros și omologul său ungar, István Nagy, în 29 februarie 2020, la Cluj, unde ministrul român va fi însoțit de Robert Chioveanu, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Cu această ocazie, vor fi abordate subiecte de interes comun pentru ambele țări, precum: evoluția Pestei Porcine Africane și a gripei aviare pe teritoriul României și al Ungariei și identificarea de soluții pentru a ține în frâu aceste boli; modul de funcționare a Camerelor Agricole în Ungaria și posibilitatea implementării unui sistem similar în țara noastră; noua Politică Agricolă Comună cu accent pe Pactul Verde European „Green Deal”, precum și menținerea Sprijinului Cuplat și a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii; problema plafonării voluntare.

Publicat în Știri interne
Sâmbătă, 15 Februarie 2020 00:11

Reabilitarea sistemelor de desecare

Câmpia de vest a României s-a născut din mlaștini, acum aproape 300 de ani, grație lucrărilor de regularizare a cursurilor de apă începute de Florimund Mercy, guvernatorul militar al Banatului de la acea vreme, cunoscut în mentalul colectiv sub numele de „Contele Mercy”. „Epoca de aur”  a însemnat perioada de glorie pentru activitatea de ameliorare hidrotehnică în județul Timiș. S-a ajuns, în anii ‘80, la 480.000 de hectare pe care au fost efectuate lucrări hidroameliorative și peste 11.000 de kilometri de canale de desecare-irigare. Din păcate, toată această zestre a rămas în paragină de aproape 30 de ani. Acum, fermierii, împreună cu mediul academic, încearcă reabilitarea sistemelor de desecare din sud-vestul României.

Anii tot mai capricioși, cu precipitații distribuite neuniform, alternând perioadele cu ploi abundente și perioade lungi de secetă, peste așa-zisele „terenuri grele” de pe care apa se drenează cu dificultate, seceta accentuată, toate și-au pus serios amprenta asupra producțiilor agricole. Terenurile cu un conținut mare luto-argilos ocupă o suprafață importantă în județul Timiș. Zona Peciu – Giulvăz este un exemplu elocvent în acest sens. Datele obținute de la stația meteo de la Banloc de inginerul Alexander Degianski relevă că anul 2019 a fost cel mai secetos, cu doar 430 l/mp, față de o medie multianuală de 620 l/mp, a fost cel mai călduros din ultimii 25 de ani, cu o temperatură medie de 12,7 grade Celsius, ceea ce înseamnă cu două grade mai mult față de anul 2005 și cu un record de precipitații înregistrat în luna mai de 220 l/mp, adică mai bine de jumătate din cantitatea totală de precipitații căzută în 2019. Traduse în „pierderi”, aceste condiții meteo au însemnat aproximativ 1.200.000 de euro pagube produse de secetă, la care se adaugă 700.000 de euro cu minus din cauza excesului de apă din luna mai, anul trecut, numai în ferma coordonată de tânărul inginer Alexander Degianski.

46.000 de euro, studiul finanțat de fermieri

12 mari fermieri din județul Timiș, împreună cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” și Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, au hotărât realizarea unui studiu pe baza căruia să întocmească un amplu proiect de reabilitare a sistemelor de desecare din sud-vestul României. „Am dat drumul la un studiu care să  argumenteze temeinic necesitatea sistemelor de desecare din sud-vestul României, arată Alexander Degianski. Este un studiu finanțat exclusiv de fermieri, iar suma totală ajunge la aproape 46.000 de euro, pe care noi, cei 12 fermieri, am pus-o mână de la mână. Întregul plan național de irigații a fost finanțat din bani guvernamentali sau europeni, pe refacerea vechilor amplasamente, nu pe construirea unui sistem nou. La fel am gândit și noi pentru a rezolva problema desecărilor, să reabilităm rețeaua de canale existentă, pe care să o dotăm cu pompe noi și eficiente, atât ca debit de absorbție, cât și ca eficiență a consumului de energie și, evident, a costurilor de exploatare.”

La nivelul Uniunii Europene există un precedent important în ceea ce privește finanțarea sistemelor de irigații. Portugalia este primul stat european care a reușit să atragă fonduri europene pentru construirea unui sistem de irigații eficient. Pornind de la acest exemplu, Alexander Degianski este convins că și România poate beneficia de sume importante nerambursabile, cu condiția să știe să-și argumenteze cererea de finanțare. „Acest studiu, care nu este deloc ieftin, are girul ANIF-ului, AFIR-ului și al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Odată finalizat, acest studiu va fi prezentat și susținut la Bruxelles pentru ca proiectul să se bucure de finanțare europeană. Uniunea Europeană îți dă bani, dar trebuie să știi ce să-i ceri, și să ceri fundamentat. Nimeni nu o să vină de la Comisia Europeană să ne pună în poală 400 de milioane de euro ca să refacem canalele de desecare din Banat. O să spună mai degrabă că dacă nu le-am făcut până acum înseamnă că n-avem nevoie de ele. Consecințele nematerializării acestui proiect vor fi o povară pentru toți”, conchide Alexander Degianski. 

Județul Timiș are o suprafață agricolă de 693.034 de hectare, din care peste 530.000 de hectare de teren arabil, fiind considerat, din acest punct de vedere, cel mai important județ ca potențial agricol din țară.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

 

Publicat în România Agricolă

La Congresul Asociației Producătorilor de Porumb (APPR), din 6 februarie 2020, una dintre distincțiile acordate a ajuns la Agricost SA – Insula Mare a Brăilei, pentru „Cea mai mare producție de porumb obținută în România, în 2019”. Agricost a obținut premiul de la APPR cu hibridul Pioneer P1535, cu o producție de 22 de tone pe hectar. Premiul a fost ridicat de către directorul tehnic adjunct al Agricost, Ionuţ Mortu: „Ne onorează acest premiu, este rodul muncii unei echipe mari, condusă până la sfârșitul anului 2019 de domnul Lucian Buzdugan. La Agricost, în Insula Mare a Brăilei, lucrurile frumoase continuă, astfel că vom continua tradiția. În prezent, societatea Agricost este condusă de un mare agronom, domnul Mihai Solomei, noul director general”.

Punctăm faptul că Agricost este cel mai mare producător de porumb de la noi din țară. „Felicitări, Agricost, pentru că, dincolo de ceea ce înseamnă un model de exploatație agricolă, sunteți și un sistem economic”, a spus Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), când i-a înmânat premiul specialistului Ionuț Mortu, de la Agricost - IMB.

La neirigat, 17.460 kg/ha, cu hibridul Pioneer P0937

Tot la Congresul APPR „De la fermieri pentru fermieri” a mai fost validat un rezultat excepțional oferit de hibrizii Pioneer, fermierul Biță Răcman, din județul Giurgiu, câștigând trofeul „Porumbul de Aur”, cu producția de 17.460 kg/ha, la secțiunea neirigat. „Porumbul este singura cultură de care am prins drag. Semăn de mai mulți ani hibrizi Pioneer, iar 2019 a fost anul în care m-am înscris în competiția „Porumbul de Aur” cu hibridul P0937. Am obținut producția de 17.460 kg/ha, în neirigat. Terenul se află în luncă, a fost arat la peste 35 cm imediat după ce am recoltat rapița, după care, în toamnă, l-am pregătit cu discul. În primăvară am încorporat fosforul cu combinatorul. Am semănat hibridul P0937 – 80.000 plante/ha și am aplicat în jur de 200 kg/ha de azotat de amoniu. Semăn cât pot de repede, pentru a avea umiditate în sol și astfel să nu fie nici foarte cald în perioada de înflorit. În acest caz am semănat în data de 20 martie 2019. De obicei semăn la adâncimea de peste 7 cm, pentru că atunci când vine căldura se observă faptul că cel însămânțat la suprafață se luptă cu seceta, iar frunzele sunt răsucite. Am erbicidat după semănat și o dată în vegetație. Am mai fertilizat de două cu uree NG în vegetație. În momentul în care a început să apară Tanymecus am aplicat un insecticid și nu am avut pierderi de densitate. În zona noastră dacă plouă în luna mai, porumbul se face frumos. Anul trecut am avut 137 l/mp și în iunie 200 l/mp. A fost o producție bună”,  a precizat Biță Răcman.

Hibrizii Pioneer oferă producții stabile și de calitate, mai ales atunci când fermierii aplică tehnologia corespunzătoare. „Suntem bucuroși pentru domnul Răcman, pentru că este un fermier de top, care are încredere în genetica Pioneer, iar rezultatele pe care le obține confirmă ceea ce noi știm deja, producțiile obținute cu hibrizii Pioneer sunt stabile și de calitate. Îl felicităm pe fermierul Biță Răcman și vrem să îl asigurăm, ca pe toți fermierii din România, de altfel, că vom pune pe piață produse care să le confirme așteptările și să le ofere producții mai mult decât mulțumitoare”, a spus Maria Cîrjă, director de marketing al companiei Corteva Agriscience pentru România și Republica Moldova.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare
Luni, 10 Februarie 2020 16:07

Porumbul românesc în 2020

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) organizează o serie de trei conferințe tehnice cu tema „Porumbul Românesc în 2020 - Expertiză Tehnică și Provocări Economice”.

Evenimentele APPR încep la ora 10 și au loc astfel: 13 februarie 2020 – Slobozia, Hotel Select (acesta fiind organizat împreună cu Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița); 27 februarie 2020 – Constanța, Hotel Iaki, și 6 martie 2020 – Iași, Hotel Capitol.

Cele trei conferințe tehnice vor aduce față în față fermieri, distribuitori, comercianți, consultanți și autorități locale care doresc să împărtășească experiențele și cunoștințele lor. „În cadrul evenimentelor, se vor face prezentări tehnice cu privire la combaterea dăunătorilor în cultura porumbului, cu accent pe Ostrinia nubilalis, precum și prezentări legate de experiența fermierilor și comerțul cu cereale. Specialiștii prezenți vor interacționa direct cu invitații în cadrul dezbaterilor și al sesiunii informale ulterioare prezentărilor”, a precizat Alina Crețu, director executiv APPR.

Publicat în Eveniment

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) a transmis un comunicat de presă în care își spune punctul de vedere referitor la adoptarea de către Parlamentul European a poziției sale referitoare la cadrul de politici de mediu pentru următorii cinci ani propus de către Comisia Europeană (Green Deal). „Membrii noștri înțeleg pe deplin responsabilitățile ce le revin în calitate de reprezentanți ai industriei. Industria de protecția plantelor va continua cercetările în domeniu pentru a se asigura că fermierii vor produce suficientă hrană, de calitate și sustenabilă”, se precizează în comunicatul AIPROM.

Industria de protecția plantelor a susținut întotdeauna o agricultură durabilă, dar productivă. „Suntem receptivi la apelurile pentru reducerea pesticidelor și suntem pregătiți pentru o dezbatere deschisă și constructivă asupra a ceea ce înseamnă aceasta cu adevărat. Realitatea este că fermierii au nevoie de soluții pentru a-și proteja culturile și pentru a hrăni o populație în creștere. Trebuie să ne amintim că 26%-40% din randamentul culturilor la nivel global anual se pierde din cauza bolilor și a dăunătorilor. Industria de protecția plantelor din România va continua să promoveze bune practici agricole, asigurându-se că pesticidele de origine chimică sau naturală sunt utilizate de fermieri într-un mod sigur și responsabil, în conformitate cu Directiva de Utilizare Durabilă.

De asemenea, vom continua să organizăm instruiri pentru fermieri la nivel național prin care îi încurajăm să poarte echipamente individuale de protecție adecvate, utilizarea celui mai recent standard de duze cu derivă scăzută și colectarea ambalajelor goale de pesticide pentru a spori și mai mult nivelul de protecție pentru sănătatea oamenilor și a mediului”, se arată în documentul transmis presei de AIPROM.

În colaborare cu parteneri locali, Asociația Industriei de Protecția Plantelor promovează și diseminează cele mai bune practici de gestionare pentru a reduce la minimum pierderile de pesticide în sursele de apă și pentru a reduce impactul asupra biodiversității. Totodată, membrii AIPROM continuă să investească în cele mai recente soluții de protecția culturilor, cum ar fi alternativele non-chimice de origine naturală, ajutând fermierii mici și mari să rămână competitivi, producând în același timp alimente într-un mod ecologic. „În parteneriat cu autoritățile competente, prin intermediul Planului Național de Acțiune, ne concentrăm toate eforturile pe reducerea riscurilor referitoare la utilizarea pesticidelor pentru sănătatea umană și a mediului, prin stabilirea unor indicatori de risc complementari la nivel național armonizați la indicatorii de risc din Uniunea Europeană”, susține AIPROM.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate
Pagina 1 din 15

newsletter rf

Revista