Joi, 07 Februarie 2019 14:20

De ce cresc prețurile alimentelor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Revirimentul prețurilor lactatelor, respectiv cele ale uleiurilor vegetale și zahărului au susținut majorarea indicelui costurilor cu produsele alimentare în prima perioadă a acestui an, conform informării transmise joi, 7 februarie 2018, de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Mai exact, analiștii instituției citate susțin că preţul lactatelor s-a majorat cu 7,2 la sută în luna ianuarie a.c., în comparație cu luna decembrie 2018, luând astfel sfârșit o perioadă de şapte luni consecutive de scădere. Conform FAO, nivelul limitat al comerțului peste graniță originat din Europa, ca urmare a cererii interne puternice, a fost principalul factor care a stat la baza acestei creşteri. Totodată, preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 4,3% în luna ianuarie, comparativ cu luna decembrie, în timp ce preţul zahărului a crescut cu 1,3%. În schimb, preţul la carne a rămas neschimbat.

Tot joi, FAO şi-a îmbunătăţit previziunile cu privire la producţia mondială de cereale în 2018 până la 2,611 miliarde de tone, ca urmare a revizuirii în creștere a estimărilor privind producţiile de porumb, grâu şi orez.

„O mare parte din creşterea preconizată este asociată cu creşterile aşteptate în Europa, unde vremea favorabilă a fost benefică pentru randamente, iar însămânţările sunt prognozate să se extindă, graţie preţurilor atractive”, afirmă specialiștii FAO.

În pofida îmbunătăţirii estimărilor, producţia mondială de cereale rămâne cu 1,8% (47,4 milioane de tone) sub valoarea-record înregistrată în 2017.

În mod regulat, FAO publică lunar propriul său Food Price Index, etalon care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În luna ianuarie 2019, acest indice a avut o valoare de 164,8 puncte, comparativ cu un nivel de 161,8 puncte în luna decembrie 2018. Chiar dacă în prima lună a acestui an s-au înregistrat creșteri, indicele rămâne cu 2,2% sub nivelul înregistrat în luna ianuarie 2018.

Citit 203 ori