Miercuri, 15 Mai 2019 18:21

Negocierea pachetului legislativ pentru reforma PAC, prioritate pentru PRESRO2019

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În domeniul agriculturii, prioritatea principală a președinției române a Consiliului UE va fi negocierea pachetului legislativ legat de reforma Politicii Agricole Comune (PAC) în contextul următorului Cadru Financiar Multianual (CFM), pentru perioada 2021-2027, sunt asigurările date de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan.

Discuția a avut loc în contextul unei întâlniri a celor doi, din dimineața zilei de miercuri, 15 mai 2019, ocazie cu care președintele în exercițiu al Consiliului AGRIFISH a analizat, alături de comisarul Hogan, stadiul de realizare a reformei Politicii Agricole Comune (PAC) și punerea de acord privind acțiunile următoare, în vederea atingerii obiectivelor președinției române a Consiliului UE.

Conform unui document de presă transmis de MADR la redacție, printre celelalte priorități ale președinției române se vor număra bioeconomia, inovarea și cercetarea în domeniul agriculturii, proteinele vegetale, precum și sănătatea plantelor și a animalelor. În ceea ce privește pescuitul, președinția va continua lucrările vizând planurile multianuale de gestionare și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), precum și dimensiunea externă a politicii comune în sector.

Phil Hogan a remarcat, totodată, numărul de dosare finalizate (nouă) care situează țara noastră în fruntea plutonului țărilor care au deținut președinția în ultima perioadă, se mai menționează în comunicatul ministerului de resort.

Pachetul de reformă a PAC post-2020

Cu o zi înainte, șeful MADR a condus lucrările reuniunii Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit) – AGRIFISH de la Bruxelles.

Principalele teme aflate pe agenda Consiliului au vizat, în special, Pachetul de reformă a PAC post-2020, cât și Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC - schimb de opinii cu privire la noul model de performanță.

„Noul model de performanță este elementul central al reformei PAC și cea mai inovatoare caracteristică a acesteia. Aceste schimbări de paradigmă vor permite statelor membre să aibă un cuvânt mai greu de spus în elaborarea politicilor lor naționale, dar vor avea și o responsabilitate mai mare. Avansarea discuțiilor noastre cu privire la acest aspect ne va ajuta să definim poziția Consiliului cu privire la întregul pachet de reformă”, a afirmat Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România și președinte al Consiliului AGRIFISH.

Consiliul a avut un schimb de opinii în cadrul sesiunii publice privind noul model de performanță a pachetului de reformă PAC post-2020, pe baza unui document al Președinției. Miniștrii și-au concentrat intervențiile asupra raportării reperelor și a evaluării performanței, precum și asupra posibilității stabilirii unor sume unitare pentru intervențiile altele decât pe suprafață și pe cap de animal.

O planetă curată pentru toți

„Săptămâna trecută, la Sibiu, liderii noștri au reafirmat importanța abordării unitare a schimbărilor climatice. Deși obiectivul principal al agriculturii este asigurarea securității alimentare pentru Europa, agricultura și silvicultura pot contribui la îndeplinirea obiectivelor ambițioase ale UE în ceea ce privește mediul. Astăzi, am discutat despre modul în care putem să-i încurajăm și să-i pregătim pe fermierii noștri să facă față acestei provocări”, a mai declarat oficialul guvernamental român.

Consiliul a fost informat și a avut un schimb de opinii cu privire la aspectele agricole din comunicarea Comisiei „O planetă curată pentru toți: o viziune strategică europeană pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă, competitivă și neutră din punctul de vedere al climei.”

Miniștrii s-au concentrat, în special, asupra acțiunilor prioritare care ar trebui întreprinse la nivel european și național în domeniul agriculturii și al silviculturii, pentru a contribui la realizarea obiectivelor acordului de la Paris, până în 2050.

Probleme agricole legate de comerț

În cadrul aceleiași întâlniri, Comisia Europeană (CE) a informat Consiliul privind performanța comerțului agricol din UE. Executivul de la Bruxelles a raportat, în special, ultimele progrese ale inițiativei sale diplomatice de promovare a produselor agricole europene în lume, precum și negocierile comerciale care au fost încheiate sau sunt în curs de desfășurare și care au un impact asupra agriculturii europene. Acestea includ: Mercosur, Australia și Noua Zeelandă.

Oficialii statelor europene au avut ocazia să-și expună punctul de vedere și să reflecteze asupra aspectelor sensibile, precum și asupra priorităților și avantajelor pentru agricultura UE, în contextul negocierilor comerciale libere aflate în curs de desfășurare și a celor viitoare, întreprinse de UE.

Miniștrii agriculturii prezenți la eveniment au fost, de asemenea, informați despre regulamentul privind viitorul Fond European pentru Pescuit și Afaceri Maritime, urmărirea hotărârii Curții Europene de Justiție privind organismele modificate genetic, respectiv situația din sectorul fructelor.

Citit 72 ori