Legea 150/2016 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare) ar fi creat mai multe probleme industriei laptelui, în viziunea președintelui APRIL, Dorin Cojocaru, motiv pentru care acesta se gândește să se adreseze Parlamentului și să ceară ca sectorul pe care îl reprezintă să iasă de sub incidența Art. 103. (1) din Legea 150/2016 care reglementează prezența la raft a „51%” volum de marfă provenită din lanțul alimentar scurt (produse autohtone, mai nou).

În detaliu, articolul de lege despre care Dorin Cojocaru a vorbit într-un interviu LIVE transmis pe pagina de Facebook a Revistei Fermierului și care ar fi cauzat atât de multe probleme sectorului românesc al laptelui sună așa: „Comerciantul persoană juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare are obligația ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere, produsele lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanțul alimentar scurt, așa cum este definit în conformitate cu legislația în vigoare”, modificat anul acesta prin amendamentele propuse de legislativul român.

El a afirmat în mod clar că nu-și dorește ca industria laptelui din România să devină „o victimă colaterală” a reglementărilor aduse de Legea 150/2016 și spune că nu se poate legifera o relație comercială care în ultimii 10 ani s-a dezvoltat unilateral, adică mai mult în favoarea retailerilor.

Cojocaru devine inclusiv ironic la un moment dat, atunci când vorbește de această proporție de 51 la sută marfă românească (autohtonă) la raft. În acest context, el spune că procentajul în cauză a devenit un laitmotiv la români, drept pentru care aceștia ar putea ajunge să-l poarte chiar și pe tricouri sub formă de sloganuri „51%, un nou brand!” sau „Produs autohton!”

De asemenea, al acordă cartonașul roșu și Legii 88/2016 (privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum și a produselor lactate) și spune în mod clar că aceasta este inutilă, în condițiile în care etichetarea este reglementată prin Regulamentul european 1169.

„Etichetarea este, în fapt, reglementată de Regulamentul European 1169. De ce a trebuit să apară și Legea 88? De ce nu se dă publicității răspunsul Comisiei Europene (CE) din data de 10 martie 2017? Acolo se menționează negru pe alb că peste 90% din Legea 88 este cuprinsă în Regulamentul 1169. Am bulversat piața! Hipermarketurile nu mai știau ce să ceară furnizorilor, iar ANPC dădea amenzi pe o lege care nu era în vigoare! Eu m-am cam săturat de aceste populisme ieftine care nu vin decât să crească costurile pe produsul românesc și care îl fac necompetitiv”, afirmă Cojocaru în interviu.

Subiectele abordate cu incisivul șef APRIL nu sunt însă doar acestea. Vă lăsăm să savurați un interviu care a avut unele dintre cele mai mari vizualizări pe pagina de socializare a publicației amintite mai sus.

Revista Fermierului: Domnule Dorin Cojocaru, în calitate de reprezentant al sectorului procesării laptelui din România, credeți că modificările aduse Legii 321 (prin Legea 150) vor avea vreodată un efect benefic asupra sectorului agroalimentar românesc? Se tot discută de acest act normativ în ultimii ani, dar fără vreun efect pozitiv, vizibil în piață.

Dorin Cojocaru: A trecut un an și jumătate de când tot vorbim de acest act normativ. (...) Legea 150 a creat mai multe probleme industriei laptelui și cred că întregii industrii alimentare. (...) În prezent, dezbaterile se țin pe tema celor 51 de procente. Observ că a devenit un laitmotiv acest 51 la sută. Vom ajunge să-l purtăm chiar și pe tricouri: „51%, un nou brand!” sau „Produs autohton” etc.

Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte încâlcite, neînțelese și chiar îmi doresc să pot scoate industria laptelui de sub incidența acestui „51 la sută”. Atunci când nu înțelegem ce (...) se vrea prin redefinirea lanțului scurt, 51 la sută produse românești, a produsului autohton,a  parteneriatelor directe, ne învârtim în jurul cozii. Pur și simplu, nu vreau ca industria laptelui din România să devină o victimă colaterală. Nu poți legifera o relație comercială care în ultimii 10 ani s-a dezvoltat unilateral, adică mai mult spre hipermarketuri.

Cei care ne citesc poate nu înțeleg în totalitate partea legislativă sau relațiile contractuale dintre un furnizor și un hipermarket și, citind toate acestea, vor spune că probabil am înnebunit. Credeți că retailerii vor sta cu mâinile-n sân, „să se joace în curtea școlii” cu câțiva parlamentari și reprezentanți ai fermierilor, ca să facă ei o lege unilaterală... să ce?

Retailerul reprezintă cumpărătorul, iar procesatorul sau fermierul sunt vânzători. Dacă cumpărătorul nu dorește, nu poți să-l obligi să-ți ia marfa, pentru că nu trăim nici în comunism, nici în kibutz, adică în sistemul „cât se produce, atâta se vinde”.

De aceea, eu spun să fie lăsată liberă piața. (...) Că este parteneriat direct, că este indirect, că este produs autohton, cel care dorește să intre pe o astfel de relație să o facă în cunoștință de cauză și să decidă el pentru afacerea lui. Mai exact, dacă eu vreau să fiu într-un parteneriat direct cu un retailer, îmi asum acțiunea ca business, semnez un contract, un parteneriat și intru pe acel interval de „51 la sută”. Același lucru l-am spus și când s-a bifat în textul de lege „produs românesc”, cu toate că nu-s de acord cu această definiție de produs românesc, acordată doar celui care îl obține cu materie-primă din România.

R.F.: Acum vorbim de produs autohton...

D.C.: Produsul autohton poate fi și produsul european, și planetar! Să nu ne mai ascundem după cuvinte. O lege proastă, se chinuie acum un parlament întreg s-o dreagă. Frate, „radeți” Legea 150 și luați-o de la zero! Transmiteți la Bruxelles: „Am înțeles! Am greșit!” De ce nu recunosc toți cei implicați în construcția acestui act normativ că au greșit? Din orgolii politice? De imagine? Cred că mai mult ar fi apreciați de cetățeni dacă ar recunoaște că au greșit. Multe legi au fost făcute greșit din orgolii politice și populiste.

Legea în cauză menționa „produs românesc”. După mine, în calitate de cetățean și de român și cu pretenții de patriot, tot ceea ce se produce pe teritoriul României este produs românesc. Și asta, pentru că vorbim de o acțiune directă asupra oamenilor prin locuri de muncă și asupra economiei de stat, asupra bugetului de stat, prin taxe, impozite, dezvoltarea de servicii conexe ș.a.m.d.

R.F.: Să înțelegem că politicienii au greșit cu modificarea Legii 321?

D.C.: Nu fac politică, dar eu am crezut că, atunci când intrăm în comunitatea europeană și la 27 de ani de la Revoluție, avem fiecare dreptul de a ne alege drumul pe     care să mergem; bun, rău, ni-l asumăm. Pe lângă mine, și ceilalți (fermieri, politicieni, oameni de afaceri etc.) să înțelegă a-și asuma ceva.

Cine a cerut ca produsele lactate să intre sub incidența lui 51%, când noi, în 2016, în toamnă, am avut deficit de lapte materie-primă? De ce mă obligi să pun pe raft ceva ce nu există ca materie-primă? De ce nu se ține cont de părerea oamenilor avizați din industrie și vine nea Gheorghe, care țina vaca pe islaz, să vorbească de relația cu hipermarketul? Eu nu m-am dus să vorbesc despre cum anume se mulge vaca, cu toate că știu mai bine cum se face asta, că la 18 ani eram șef la fermă de vaci. Încerc să nu mă bag în lucruri unde nu am experiența necesară.

Vechiul act normativ preciza că retailerul are voie să delisteze un furnizor cu preaviz de 45 de zile și cu motivare scrisă, pe când acum, se blochează comanda. Avem produse proaspete, perisabile. Vaca se mulge de două ori, minimum, în fiecare zi. Eu n-am timp să fac stoc și să-mi caut alte piețe și debușee. În momentul în care hipermarketurile, cash&carry etc. au acaparat piața și au peste 60 la sută, eu nu mai am ce negocia. Fie îi dau lui marfa, fie închid fabrica. De aceea, întreb: toată această luptă care s-a dat împotriva procesatorilor de lapte, în ultimii 10 ani, cu huiduieli și înjurături, cu acuzații fără acoperire, unde a dus?

R.F.: Este vreun lucru pozitiv în această Lege 150?

D.C.: După părerea mea, am pierdut timp, bani publici și personali cu această lege. (...) O relație comercială presupune libertatea consimțământului dintre parteneri; n-o poți legifera. Eu trebuia să caut soluția de promovare a produsului românesc și a economiei românești în altă parte.

A fost vorba, la un moment dat, de crearea unui brand de țară; s-a ales praful.

R.F.: S-a încercat într-o anumită formulă, totuși.

D.C.: Pentru mine, brand de țară înseamnă un coș în care eu pun toate mărcile românești și cu ele mă mândresc, cu calitatea lor, cu vizibilitatea lor, cu tot ceea ce este bun în brandurile românești în ultimii 27 de ani; s-a uitat.

R.F.: Putem vorbi de calitate, când vorbim de mărcile românești?

D.C.: Nu veți găsi calitate la grămadă. Un brand puternic însă nu-și permite o calitate inferioară. Și mai este un aspect: ce înseamnă calitate? Să ni se dea definiția calității! Și, prin asta, ajung la calitatea duală. Ce înseamnă calitatea? Gustul? Gustul nu se discută! Ceea ce mie îmi place poate nu place altora.

Nimeni nu vorbește însă de igienă, de normele de siguranță alimentară. Pentru mine, asta înseamnă calitate. Respectul față de consumator, în primul rând, trebuie să fie reprezentat prin respectarea normelor de igienă, de siguranță alimentară, astfel încât să nu creez prejudicii familiei consumatorului, copilului care mănâncă produsul meu. De aceea, personal, sunt foarte exigent cu respectarea normelor de igienă.

R.F.: Cum anume puteam susține și mai mult calitatea?

D.C.: Prin susținerea competitivității. Subvenția pentru sectorul laptelui trebuia acordată pe baza producției și nu pe cap de vacă. Cunosc cazuri de fermieri care se dau șmecheri pe la televizor, au doi litri de lapte pe mulsoare și țin vacile pe post de muzeu. Dacă vrem să devenim totuși competitivi din 2020, că e rost de lapte materie-primă, că sunt produse lactate, trebuie să învățăm să producem fără subvenție, iar aceasta dacă vine, să fie bașca.

Spre exemplu, noi, procesatorii, în ultimii 27 de ani, nu-mi aduc aminte să fi beneficiat de vreo subvenție, de vreun sprijin financiar.

mainDe ce a trebuit să apară și Legea 88?

Revista Fermierului: Ce rol are legea etichetării în toată această poveste a scăderii numărului de procesatori?

Dorin Cojocaru: Etichetarea este, în fapt, reglementată de Regulamentul European 1169. De ce a trebuit să apară și Legea 88? De ce nu se dă publicității răspunsul Comisiei Europene (CE) din data de 10 martie 2017? Acolo se menționează negru pe alb că peste 90% din Legea 88 este cuprinsă în Regulamentul 1169. Am bulversat piața! Hipermarketurile nu mai știau ce să ceară furnizorilor, iar ANPC dădea amenzi pe o lege care nu era în vigoare! Eu m-am cam săturat de aceste populisme ieftine care nu vin decât să crească costurile pe produsul românesc și care îl fac necompetitiv.

Acum se discută de parteneriatul direct! Ce înseamnă parteneriatul direct? Mă apuc eu acum să intru în cooperativă cu hipermarketurile? Să intru în grup de producători cu retailul? Dacă eu am 1.500 de clienți, mici buticuri, mă apuc să intru în cooperativă cu ele? Care va fi statutul meu în acea formă de asociere? Retailerul îmi va spune că a făcut o cooperativă și va cere marcă proprie, marfă în proporție de 51%. Ce înseamnă brandul de țară? Înseamnă mărci românești! Retailerul va apela la brandul propriu, va lua și 51 la sută din producție, iar mărcile românești se vor bate pe 49%. De aceea, voi face adresă către Parlament prin care să cer ca industria laptelui să iasă de sub incidența acestui parteneriat direct, a celor 51%, pentru că îmi creează mai mult probleme. În plus, în direcția în care merg lucrurile este posibil ca în doi-trei ani să ne distrugem toate brandurile românești.

R.F.: Avem în țară procesatori de lapte care chiar dacă au firmă înregistrată la Registrul Comețului și, probabil, au și acționari români, nu produc în România. Cum se face?

D.C.: Regulamentele Europene de Autorizare Sanitară-Veterinară 852 și 853/2004 prevăd că ultimul care ambalează pune și ștampila pe produsul finit. Ca paranteză, consumatorul trebuie să știe că, pe etichetă, există o ștampilă de autorizare sanitară-veterinară, ovală, pe care scrie România, un L și un număr. Poate exista însă și un dreptunghi. Cu alte cuvinte, consumatorul trebuie să găsească pe etichetă ori o ștampilă ovală, ori un dreptunghi. Pe dreptunghi trebuie să scrie – centrul de colectare și prelucrare a laptelui –, adică procesare a laptelui reglementată prin Ordinul 111. Mai exact, cumpărătorul trebuie să știe că produsul a fost pus pe piață de o societate înregistrată la ANSVSA, însă nu și autorizată sanitar-veterinar. Asta ar înseamna funcționarea în baza altor regulamente, altor proceduri. Firmele care au ștampilă ovală funcționează pe comerț intracomunitar, au medic veterinar permanent, HACCP implementat, ISO 22000 etc. Strictețea pe siguranță alimentară este mult mai mare la ștampila ovală decât la dreptunghi.

În acest context, cu ceva timp în urmă, se spunea că n-au voie în hipermarket decât produsele lactate cu ștampilă ovală, nu și cele cu dreptunghi. De ce? Pentru că impactul asupra consumatorului ar fi mult mai mare dacă mie îmi apare o neconformitate. Practic, exigențele sunt mult mai mari pentru autorizare în cazul ștampilei ovale, decât pentru dreptunghi.

Acum, am depistat că sunt mulți care au ștampilă ovală (și de asta am și făcut paranteza). În fapt, ei nu cumpără lapte materie-primă pentru procesare, ci caș bașchiu sau calupuri, feliază și pun ștampila. Am văzut și pe marcă proprie această practică, dar și pe brand. Când am propus ANSVSA-ului să se facă separarea celor amintiți mai sus de cei care cumpără lapte și-l procesează aici, mi s-a răspuns că nu se poate modifica pentru că asta trebuie făcută la nivel de regulament european. Punct.

În altă ordine de idei, pentru mine, inclusiv Ordinul 111 ar trebui abrogat, pentru că produsul, din punctul de vedere al siguranței alimentare, ar trebui să fie unul singur; aceleași reguli. Hai să-i aducem pe toți la același nivel concurențial, pentru că ștampila ovală, din punct de vedere al food-safety, au totuși autocontrol, control încrucișat, auditări, analize de laborator care, toate, costă foarte mulți bani. O analiză pe metale grele, pe oxizi de plumb, este undeva la 1.400 lei. O dioxină ajunge între 300 și 500 de euro și nici măcar nu este făcută în România, ci în Germania sau Ungaria.

R.F.: Că tot veni vorba, câte făbricuțe activează în baza acestei ștampile-dreptunghi?

D.C.: Pe Ordinul 111 sunt vreo 946 de făbricuțe înregistrate, pentru că, până în 2015, când noi aveam cotele de lapte, erau două milioane de tone pe an care se procesau în baza acestui act normativ. Pe atunci se vorbea de vânzări directe. Noi aveam cam două milioane de tone pentru procesare, din care erau prelucrate cam 1-1,2 milioane tone. România asigura lapte materie-primă pentru marea procesare doar undeva la 880.000-1.000.000 de tone pe an.

În 2013, din total lapte – 1,2 milioane de tone pe an, circa 35% provenea din centrele de colectare. În prezent, conform aceluiași studiu realizat de APRIL, nu cred că mai totalizează șase la sută. Vorbesc aici de materia primă necesară celor 130 de societăți care funcționează cu ștampilă ovală.

Când văd eu că mai apare câte un reprezentant al fermierilor, cu una, două vaci, și se plânge că primește 0,4-0,6 lei pe litrul de lapte, iar MADR trimite prețurile medii pe România și văd că acestea gravitează în jurul sumei de 1,2 lei, asta se numește manipulare sau minciună?

R.F.: De ce nu avem o piață a laptelui SPOT în România? Nu s-ar reglementa mai bine lucrurile?

D.C.: În momentul în care noi vom avea o piață SPOT a laptelui, atunci am putea asigura 100% materie-primă din România, pe un anumit produs. Eu nu pot însă să-mi asum și să spun că voi face un anumit produs din lapte 100% românesc pentru că e posibil ca, peste o săptămână, peste o lună, unul dintre micii fermieri care furnizează lapte prin centrele de colectare sau chiar un producător mare să bage antibiotic în materia-primă; a tratat vaca cu streptomicină, spre exemplu. Vă spun – un litru de lapte provenit de la o vacă tratată cu streptomicină poate strica 100 de tone de lapte. Procesatorul oricum realizează testul de antibiotice, de reziduuri, la intrarea materiei-prime în fabrică.

Să luăm cazul unei cisterne cu 25.000 de litri de lapte garate la poarta fabricii. Din cantitatea transportată se prelevează analize și rezultă că laptele are antibiotic. Cine îi completează procesatorului planul de producție? El are un angajament cu retailul, către care trebuie să livreze marfa. Primesc eu de la domnii X și Y care urlau de multe ori în Parlament, diferența de lapte? Vaca dă același lapte în fiecare zi. Dacă ai muls-o în seara asta, abia mâine dimineață mai iei laptele de la ea. Și mâine-dimineață nu dă dublu pentru a completa planul de producție. În atare condiții, procesatorul trebuie să achiziționeze 25.000 de litri de lapte. De unde? Toți fermierii din România au contracte cu alți procesatori, conform legii. Altfel, nu încasează subvenție. Sunt puși atunci procesatorii în fața necesității achiziției de lapte de la traderi? Da. Că noi, în România, nu avem lapte SPOT sau apelează la o altă fabrică cu surplus, lapte degresat de la unul, smântână de la altul, fac o normalizare și apoi produsul. Din aceste motive am solicitat în Parlament coborârea ștachetei la 90% obligativitate materie-primă autohtonă, astfel încât produsul finit să aibă posibilitatea să fie catalogat drept românesc.

R.F.: Cât la sută din ceea ce există la raft (procesate din lapte), în momentul de față, provine din lapte românesc, chiar dacă vaca are genetică străină, nutriție de import, rețete de peste hotare și soft în sala de muls adus tot de străini?

D.C.: Piața laptelui este una volatilă și dinamică, dar sunt retaileri și retaileri. Acolo unde îmi fac eu cumpărăturile în fiecare weekend (că și hipermarketurile urma să fie închise la sfârșit de săptămână), mai fac controale. De obicei, miercurea e zi de controale prin marile magazine. În acest context, vă pot spune că discounterii au pe marcă proprie majoritatea marfă din Polonia și Ungaria. Pe lapte-consum, la Carrefour, proveniența e 100% din România și pe marcă proprie, la SL. La UHT, cel care nu e în vitrina frigorifică, e în proporție de 80 la sută de la noi din țară.

Pe iaurturi, retailerii cred că au în proporție de 75% marfă din România. Sunt maximum două branduri fabricate în Germania.

La brânzeturi (inclusiv cașcavalul), cam 52 la sută sunt fabricate în afară, sub anumite branduri consacrate la noi în țară. Mai exact, un brand, exact cum este marca proprie, numai că aparține distribuitorului, nu hipermarketului. Dacă ne uităm pe ștampilă, spre exemplu, țara de proveniență e Germania. Și pentru că anticipez următoarea întrebare, am înțeles că există un distribuitor român care și-a luat și o fabrică în Polonia, pentru că acolo statul polonez sprijină procesarea, datorită faptului că vine cu plusvaloare la materia-primă, ceea ce, la noi, politicienii nu au înțeles.

R.F.: Bun, chiar și așa, e normal ca un așa-zis procesator român să se implice... politic să-i spunem? Știm că există cel puțin unul care și-a asumat fățiș blocarea accesului unei televiziuni la banii săi de publicitate.

D.C.: E problema lor. Nu-mi place să mă bag în bucătăria nimănui. Eu reprezint o industrie și mi-am luat angajamentul, de anul trecut, să reprezint numai APRIL. M-am săturat de cei care merg cu valul. Nu ne sprijină, dar merg alături de noi pentru că suntem bătăioși.

R.F.: Mai e puțin până la Paște. Care sunt datele privind cererea de lapte și de produse procesate?

D.C.: Se caută smântâna mai mult, untul... Lapte degresat avem la vânzare cu cisterna. Problema este că piața a luat-o razna. Dacă în urmă cu 5-6 ani puteam face o previziune clară, acum fluctuațiile sunt foarte mari; noi cam dansăm pe sârmă.

Acum este postul Paștelui. Peste o săptămână va fi cerere de lapte, atât, pentru că rafturile trebuie să fie umplute, cu toate că românii nu prea mai țin post. De obicei, în perioada postului Paștelui, prețurile scad cu 15-20 la sută maximum.

Problema este că, global, la nivel macro, a cam scăzut consumul. Oamenii nu înțeleg asta. Impactul politic pe fiscalitate și toate situațiile acestea vor duce la creșterea inflației.

R.F.: Care sunt previziunile pentru anul acesta, în ceea ce privește piața laptelui și a lactatelor?

D.C.: Anul 2017 este un an dificil, imprevizibil. Recomand stabilitatea în business, consolidarea, patronii să nu-și asume riscuri gratuit. Acum doi ani, spuneam că era momentul pentru investiții, de schimbat ceva, de rupt ritmul pe marketing; în special trebuia venit cu ceva nou. Ideea este valabilă și acum. Trebuie să luptăm mai mult pe partea aceasta de consumator, pe partea de materii-prime, servicii, cheltuieli, fiecare în bucătăria lui, cum își gândește, cum își are cash-flow-ul, iar politicul să nu se mai implice atât de mult în partea de business, pentru că ne face rău. Oamenii care nu au lucrat în business deloc sunt de-o viață în Parlament și vin să facă măsuri pentru zona de afaceri. Dacă eu n-am jucat rugby, mă duc să fac legislație pe acest domeniu? Revin și spun: este momentul să recunoaștem că am greșit și să radem Legea 150. În ceea ce privește Legea 88, aceasta oricum va fi rasă de Bruxelles.

Publicat în Interviu

Un număr de 1801 Societăți pe Acțiuni (SA), Societăți cu Răspundere Limitată (SRL), Cooperative Agricole, Societăți Cooperative, Societăți în Comandită Simplă (SCS), Societăți în Nume Colectiv (SNC), Întreprinderi Familiale (IF), Întreprinderi Individuale (II) și Persoane Fizice Autorizate (PFA) au intrat în faliment în perioada 2012-2017, se arată într-un document transmis în exclusivitate publicației noastre de către Registrul Comerțului.

Din acest total înregistrat în ultimii cinci ani, 512 firme care au deschis procedura de faliment erau specializate pe cultivarea cerealelor (cod CAEN 512),  232 de exploatații specializate pe creșterea bovinelor de lapte (cod CAEN 232) și 125 de ferme cu cod CAEN 150 – Activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor).

Același raport sintetizat pentru publicația noastră relevă că, în 2012, ca an de deschidere a procedurii de faliment, 422 de societăți au demarat această acțiune. Un an mai târziu, demersurile de deschidere a falimentului atingeau apogeul, astfel că nu mai puțin de 459 de companii se aflau în această situație pentru ca, în 2014, acestea să fie în număr de 344. Numărul de falimente a mai scăzut în 2015, astfel că doar 256 de societăți se aflau în această situație. Numărul falimentelor a crescut însă în anul următor (2016), astfel că acestea s-au cifrat la 283. Nici în 2017 nu am scăpat de falimente. Până la data de 7 martie 2017, data interogării bazei de date, numărul de societăți falimentare atingea deja 37.

Surprinzător, nu mai puțin de 54 de Agromec-uri din țară au intrat în faliment în perioada interogată în baza de date a statului, însă explicația este simplă: activele societăților de acest tip au fost „împărțite” către alte societăți, finalul fiind invariabil același.

Sunt și nume sonore prezente pe lista falimentarilor. Amintim aici Agroli Group SRL (și societățile conexe), Avicola Codlea și partenerii, Avicola Iași, Avicola Mihăilești, Agrana Cereal Holding SRL, Zorile SA, Agroindustriala Nufărul SA, Holdagromex, Pajiști SA, Semina SA, Vilsem SA ș.a. Bineînțeles, sunt și firme mai mici, însă asociate unor grupuri mai mari de interese, subiect asupra căruia vom reveni într-o investigație de mai mare amploare.

Detaliind însă, pe lângă cele 512 firme falimentare înregistrate în bazele ONRC și care au avut codul CAEN 512 cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, alte 45 ferme de producție a orezului (cod CAEN 112) au avut parte de același final neplăcut, 144 de exploatații dedicate cultivării legumelor și a pepenilor , a rădăcinoaselor și tuberculilor (cod CAEN 113), nouă ferme de cultivare a tutunului (cod CAEN 115), șase exploatații dedicate cultivării plantelor pentru fibre textile (cod CAEN 116), respectiv 18 societăți producătoare de plante din culturi nepermanente (cod CAEN 119).

Totodată, s-au înregistrat 67 de falimente în sectorul viticol (cod CAEN 121), 13 în sectorul cultivării fructelor tropicale și subtropicale (cod CAEN 122), 21 de exploatații cu codul CAEN „Cultivarea fructelor citrice” (123), respectiv 32 de societăți cu codul CAEN „Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase” (124).

În plus, 48 de firme cu codul CAEN 125 „Cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferilor și a altor pomi fructiferi” au cerut deschiderea procedurilor de faliment, iar 63 de ferme dedicate cultivării plantelor pentru înmulțire (cod CAEN 130) au înaintat cereri în acest sens.

Falimentul, drum către a deveni „o țară cu adevărat piață”

Nici zona de creștere animală nu a scăpat. Chiar dacă este un vestit crescător de ovine, ing. Ionică Nechifor, secretar general al Romovis, vorbea în 2016 de problemele generale din agricultura românească și preciza că, prin demararea procedurilor de faliment, se poate vorbi de atingerea siguranței cetățeanului agricultor și, în mod colateral, a consumatorului.

„Prin astfel de metode devenim o țară cu adevărat piață pentru statele europene eficiente și dezvoltate”, afirma el.

Și lucrul acesta este vizibil. Poate și din cauza celor 232 de exploatații specializate pe creșterea bovinelor de lapte care au solicitat intrarea în faliment, respectiv 76 cereri de insolvență înregistrate în perioada 2012-2017 (cod CAEN 141), importurile de lapte au crescut.

Concret, zilele trecute, în comparaţie cu aceeaşi lună a anului anterior, în ianuarie 2017, unităţile procesatoare au majorat importurile de lapte de vacă cu 2.321 tone peste cantitatea de referință (18,9 procente în plus), în condițiile în care colectarea din producția internă nu s-a majorat decât cu 1,3 la sută, până la un total de 72.819 de tone, conform datelor agregate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și date publicității joi, 9 martie 2017.

Potrivit ONRC, din totalul firmelor intrate în faliment (232 la număr), una era cooperativă (faliment în 2013), două întreprinderi familiale (2013 și 2015), opt întreprinderi individuale (2012, 2013, 2014 și 2016), șase PFA-uri, cât și 203 SRL-uri și 11 societăți pe acțiuni, în alți ani. Cele mai noi cereri de faliment ale societăților pe acțiuni au fost înregistrate în 2017 (patru la număr).

„Într-adevăr, piața cărnii de porc și cea a laptelui au fost printre cele mai afectate de evoluțiile la nivelul UE”, Sorin Ignat, BT

Într-un interviu acordat publicației noastre în 2016, Sorin Ignat, director agribusiness BT, preciza că piața cărnii de porc și cea a laptelui au fost printre cele mai afectate de evoluțiile la nivelul UE, în ultimii ani.

Finanțistul a avut o imagine pozitivistă asupra agriculturii românești și a menționat că, deși cu probleme în sector, în condițiile unei bune gestionări a resurselor, problemele pot fi rezolvate, astfel încât să nu se ajungă la falimente.

„Într-adevăr, piața cărnii de porc și cea a laptelui au fost printre cele mai afectate de evoluțiile la nivelul UE, creșterea producțiilor și eliminarea cotelor, dar și din cauza contextului mondial, scăderea cererii mai ales în urma embargoului impus Rusiei. În ultima vreme se observă însă o așezare a pieței, chiar o ușoară revenire, susținută și de politicile UE de sprijin a acestor sectoare, cum ar fi ultimul comunicat privind acordarea de compensații pentru reducerea cantității de lapte livrat. Observăm în acest domeniu o mai bună colaborare între jucătorii din piață, dar și o dezvoltare a gradului de integrare, fie prin creșterea capacității de producție proprie de furaje, pentru reducerea costurilor, fie prin găsirea de soluții de prelucrare a producției, inclusiv în forme asociative, cooperative. Deși cu probleme în sector, în condițiile unei bune gestionări a resurselor, problemele pot fi rezolvate, astfel încât să nu se ajungă la falimente. Fermierii mici au cel mai mult de suferit din cauza accesului mai greu la piața de desfacere. Pe lângă măsurile legislative, cum e Legea 321, trebuie până la urmă ca fiecare dintre noi să contribuie la dezvoltarea agriculturii românești, consumând cu prioritate produsele provenite din fermele noastre”, afirma Ignat în 2016.

Că realitatea este puțin alta o arată cifrele. Concret, fermele specializate pe creșterea porcinelor (Cod CAEN 146) care au solicitat intrarea în faliment au fost 98 la număr în perioada mai sus amintită. Din acest total, trei SRL-uri au solicitat deja falimentul în 2017.

Pe de altă parte, exploatațiile din România al căror cod CAEN 150 – Activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor) – au solicitat intrarea în faliment în perioada 2012-2017 sunt 125 la număr. Cele mai noi cereri vin din Arad (două la număr), au fost înregistrate în 2017 și provin de la Agri Dallas SRL, respectiv Agriberom Agricola SRL.

În ceea ce privește exploatațiile cu cod CAEN 147 – creșterea păsărilor – acestea totalizează 100 ca număr. Cea mai răsunătoare cerere de faliment a fost cea din 2016 a celor de la Avicola Crevedia SA. În 2017, sunt deja două SRL-uri care au solicitat falimentul.

Pe de altă parte, numărul cooperativelor care au deschis procedura de faliment în perioada 2012-2017 a fost de opt. Două dintre ele au demarat procedurile în 2012, patru în 2013, una în 2014 și una în 2016. IF-urile au avut parte de trei falimente în 2012, patru în 2013, cinci în 2014, două în 2015 și șase în 2016. Intreprinderile Individuale (II) pe de altă parte au avut parte de două falimente în 2012, șase în 2013, 10 în 2014, 11 în 2015, 27 în 2016 și unul în 2017. Nici la PFA-uri nu stăm prea bine. În 2012 s-au înregistrat două falimente, unul în 2013, 11 în 2014, 15 în 2015, opt în 2016 și două în 2017.

Societățile cooperative nu au fost decât două care și-au deschis procedura de faliment, una în 2012 și alta anul acesta.

Societățile cu Răspundere Limitată (SRL-uri) au avut cele mai mari probleme (1.556 de SRL-uri falimentare). Practic, în 2012, acestea înregistrau 382 de falimente, 403 de falimente în 2013, 297 de falimente în 2014, 216 falimente în 2015, 225 de falimente în 2016, respectiv 33 de falimente în 2017.

Societățile în comandită simplă nu prea au avut probleme cu falimentele, de vreme ce doar una singură a deschis această procedură în 2013.

Societățile în nume colectiv intrate în faliment în perioada 2012-2017 au fost opt la număr. Din acest total, două au intrat în faliment în 2012, patru în 2013, una în 2014 și una în 2016.

Ultimele din listă – societățile pe acțiuni – au înregistrat în aceeași perioadă nu mai puțin de 110 falimente. În 2012, 28 de SA-uri intrau în faliment, respectiv 36 de falimente în 2013. În 2014, numărul SA-urilor care au deschis procedura de faliment a fost de 19, în 2015, 12, iar anul următor, 15.

„Sunt multe falimente”

Într-o intervenție telefonică pe acest subiect, Emil Dumitru, șeful Pro Agro, a afirmat: „Sunt multe falimente și insolvențe (n.r. - referindu-se la cele peste 1.800 de companii românești falimentare din 2012 încoace). (...) O mare parte din ele sunt cele impactate de birocrația de pe fondurile europene. Practic, trebuie să vedem care este cauza. Efectul este intrarea în insolvență sau în faliment. Practic, marea problemă este că avem în momentul de față proceduri birocratice foarte mari. Și de aici vin problemele companiilor. Desigur, avem drept cauze și volatilitatea prețurilor, lipsa forței de negociere, politici fiscale incoerente”.

În plus, după părerea sa, nu eludarea legii de către administratorii și/sau acționarii firmelor falimentare a reprezintat cauza majoră a insolvențelor și falimentelor, ci mai degrabă sarcina birocratică prea mare aruncată asupra companiilor, care n-au reușit să își atingă niște parametri.

„Dacă AFIR cere, spre exemplu, banii înapoi, o companie care a făcut investiții timp de doi ani într-o fermă de creștere a vacilor se prăbușește efectiv”, a adăugat el.

Emil Dumitru a mai adăugat că imaginea este corectă, la fel și numărul falimentelor.

„Statul trebuie să înțeleagă că de la cei care au intrat în faliment, din păcate, în loc să strângă taxe și impozite și să aibă locuri de muncă, pierde; e un net perdant. Foarte multe dintre deciziile de imputație pe fonduri europene direcționează banii înapoi către Comisia Europeană, în loc să se dezvolte sectorul agroalimentar românesc”, a conchis el.

Conform acelorași date ONRC, tot pe codul CAEN 141, de data aceasta însă dintre cei care au cerut insolvența în calitate de societăți pe acțiuni, trei SA-uri au solicitat acest lucru în 2012. La celălalt capăt, în 2017, trei întreprinderi individuale au cerut intrarea în insolvență în acest an.

De asemenea, în aceeași perioadă, numărul firmelor care au solicitat intrarea în insolvență este de 962. Numai în 2017, 27 de societăți solicitau intrarea în insolvență, majoritatea, întreprinderi individuale și familiale. Dintre ele trei sunt cooperative.

Decizia falimentului este a judecătorului sindic

Demararea procedurilor de intrare în faliment intră în atribuţiile judecătorului sindic. Acesta este în măsură să decidă acest lucru prin sentinţă sau prin încheiere, în condiţiile Legii nr. 85/2014. Sentinţa sau încheierea judecătorului sindic poate avea ca premise mai multe situaţii practice.

Într-o primă astfel de situaţie, debitorul fie şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată, fie nu şi-a declarat intenţia de reorganizare, niciunul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat.

Totodată, este posibil ca debitorul să îşi fi declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat.

Într-o altă situaţie posibilă, obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale.

Legiuitorul a reglementat şi situaţia în care a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment. Aceasta presupune procedura prin care administratorul judiciar întocmeşte şi supune judecătorului sindic, în termenul stabilit de acesta, care nu va putea depăşi 20 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală. În cazul aprobării raportului, judecătorul sindic decide, prin aceeaşi sentinţă, intrarea în faliment a debitorului.

În cazul în care raportul administratorului judiciar face propunerea de intrare în faliment, acesta va publica un anunţ referitor la raport în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea datei primei adunări a creditorilor, sau va convoca adunarea creditorilor, dacă raportul va fi depus după data primei adunări. La această adunare va supune votului adunării creditorilor propunerea de intrare în faliment.

În funcţie de situaţia debitelor reale, titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar sau de către judecătorul sindic şi al cărei cuantum depăşeşte valoarea-prag poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observaţie deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă aceste creanţe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii de către administratorul judiciar sau a hotărârii instanţei de judecată. Să reamintim că valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Valoarea-prag este de 40.000 de lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitor, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de șase salarii medii brute pe economie/salariat.

În sfârşit, poate apărea situaţia în care, în cadrul procedurii de reorganizare, titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment.

Cu toate acestea, trebuie reținut faptul că cererea titularului creanţei va fi respinsă de către judecătorul sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor.

În comparaţie cu aceeaşi lună a anului anterior, în ianuarie 2017, unităţile procesatoare au majorat importurile de lapte de vacă cu 2.321 tone peste cantitatea de referință (18,9 procente în plus), în condițiile în care colectarea din producția internă nu s-a majorat decât cu 1,3 la sută, până la un total de 72.819 de tone, conform datelor agregate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și date publicității joi, 9 martie 2017.

În plus, statistica relevă că, în decursul lui ianuarie 2017, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, s-au consemnat creşteri ale producţiei în cazul laptelui de consum cu 3.344 tone (+14,5%), și laptelui acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 578 tone (+3,4%).

Potrivit INS, în luna ianuarie 2017, faţă de luna precedentă (decembrie 2016), unităţile procesatoare au colectat mai mult cu trei procente lapte de vacă (plus 2.136 tone) lapte de vacă, iar creşteri ale producţiei s-au înregistrat și în cazul laptelui de consum cu 814 tone (+3,2%).

Cantitatea de lapte brut importat a crescut, în luna ianuarie 2017 faţă de luna decembrie 2016, cu 639 tone (+4,6%).

Publicat în Zootehnie

În ciuda faptului că raportul Retailer Scorecard, ce analizează performanța de mediu a principalilor 11 mari rețele comerciale din România, demonstrează că trendul spre sustenabilitate continuă cu pași fermi, în momentul efectuării studiului, unele dintre cel mai căutate legume - roșiile - se găseau la raft doar în proporție de 38% de proveniență românească, majoritatea supermarketurilor oferind produse de import, se arată în cel mai nou comunicat de presă al WWF.

Mai exact, în marile magazine se comercializau fructe românești în proporție de 42%, iar legume românești în proporție de 65%, la nivelul pieței observându-se totuși o tendință de creștere de la an la an.

„Față de anul 2014 când procentul de legume și fructe românești disponibile era de 55%, în 2016 a crescut la 61% din oferta magazinelor. În momentul efectuării studiului, pe rafturi se găseau fructe românești în proporție de 42%, iar legume românești în proporție de 65%. Dintre acestea, unele dintre cel mai căutate, roșiile, sunt doar în proporție de 38% românești, majoritatea retailerilor oferind produse de import. Dintre fructele de sezon, doar 16% din strugurii disponibili pe rafturile retailerilor sunt de proveniență locală”, se precizează în documentul de presă.

Totodată, se mai precizează în cea de-a cincea ediție a raportului Retailer Scorecard, s-a majorat numărul retailerilor ce oferă legume și fructe românești cu certificare ecologică, ajungând de la 0 în 2014, la 3 în 2015 și la 5 în studiul din 2016.

„Agricultura românească poate fi promovată însă mai mult în piaţa de retail, acest demers fiind susținut și de legislația în vigoare. Începând cu martie 2016, se prevede ca pentru anumite produse alimentare – cum ar fi carne, legume, fructe, miere, ouă, lactate și produse de panificație, retailerii să comercializeze produse provenite din lanțul scurt în proporție de 51% conform legii 150/2016 a comerțului alimentar. În plus, recomandările primite de la Comisia Europeana privind această legislație îndeamnă către o mai mare transparență. «Conform punctelor de vedere centralizate de comisie, legea ar trebui modificată cu precizări mai clare privind materia primă care stă la baza produselor, cu prevederi privind trasbilitatea produselor și etichetarea acestora sau cu reglementări privind inspecția agro-alimentară a produselor din import»”, spun cei de la WWF.

Stăm binișor la capitolul lapte și ouă

Procentul de lapte românesc a crescut semnifcativ în comparație cu anii precedenți aflându-se la 86%, raportat la 50%, cifra de anul trecut, mai spun cei de la WWF.

Mai mult, din cei 86%, doar 6,3% reprezintă lapte dulce românesc cu certifcare ecologică.

„Găsim cel puțin un brand de lapte ecologic în magazinele fecărui retailer, excepție făcând Lidl, Penny Market și Profi”, se precizează în raport.

Având avantajul de a fi un produs ușor perisabil, ouăle reprezintă categoria cel mai bine reprezentată, astfel încât peste 99% dintre produse provin din România, spun specialiștii WWF.

În schimb, mai adaugă aceștia, raportul de ouă certifcate ecologic nu a crescut foarte mult, aflându-se la 7,10% din totalul produselor disponibile la raft.

3.000 de euro pentru producătorii de tomate în sere și solarii

Producătorii agricoli din România sunt susținuți, printr-un program guvernamental, să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.

Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752.000 lei, contravaloarea în lei a 40.000.000 euro și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Cererile și documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București. Prin acordarea ajutorului de minimis se urmărește obținerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, precum și o eficiență economică în realizarea și valorificarea acestora. De asemenea, ajutorul va contribui la creșterea și stabilizarea cantitativă și calitativă a producțiilor de materii prime, la echilibrarea balanței veniturilor și cheltuielilor producătorilor agricoli, ajutându-i să se reașeze într-o poziție mai stabilă și mai echilibrată în raport cu partenerii de afaceri.

Pentru implementarea programului de susținere a producției de tomate în spații protejate a fost emis un ordin de ministru privind stabilirea responsabilităților la nivelul MADR si al Direcțiitor județene pentru Agricultură.

Suntem ilegali!

Pe motiv că normele naționale privind comercializarea cu amănuntul a produselor agricole și alimentare ale României contravin legislației Uniunii Europene (UE), Comisia Europeană (CE) a decis miercuri, 15 februarie 2017, să trimită o scrisoare de punere în întârziere țării noastre.

Mai exact, potrivit comunicatului de presă al CE, marilor comercianți cu amănuntul li se solicită să achiziționeze cel puțin 51 la sută din produsele alimentare și agricole de la producătorii locali.
„Acest fapt pune probleme legate de libera circulație a mărfurilor”, se afirmă în documentul de presă.

Același act normativ (Legea nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare), mai spun oficialii CE, prevede obligația comercianților cu amănuntul de a promova produsele de origine română, limitându-le astfel decizia de natură comercială privind alegerea produselor pe care le oferă, ceea ce contravine libertății de stabilire (articolul 49 din TFUE).

„În conformitate cu dreptul UE, restricționarea acestor libertăți este permisă numai în cazul în care există o nevoie justificată pentru a proteja un interes public major, precum sănătatea publică, iar măsurile adoptate nu trebuie să fie mai puțin restrictive”, spun cei de la Comisie.

Potrivit spuselor acestora, țara noastră nu a furnizat dovada faptului că măsurile naționale sunt justificate și proporționale. Autoritățile române au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie.

Alături de alte trei state membre, România nu a comunicat deocamdată Comisiei transpunerea deplină a normelor în legislația lor națională.

„Ele au acum la dispoziție două luni pentru a notifica transpunerea completă. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a UE”, au conchis oficialii CE.

Trendul spre sustenabilitate continuă

Cea mai recentă ediție Retailer Scorecard a analizat cât de multe produse locale sunt pe rafturile magazinelor cu doar câteva luni înainte de noua lege a supermarketurilor și cum stăm la capitolul produse sustenabile în retailul alimentar.

A cincea ediție a raportului Retailer Scorecard, ce analizează performanța de mediu a principalilor 11 retaileri alimentari din România, demonstrează că trendul spre sustenabilitate continuă cu pași fermi. Astfel, în 2016, cinci retaileri au obținut scoruri de peste 50% (Auchan, Mega Image, Lidl, Kaufland și Selgros), spre deosebire de doar un retailer în ediția anterioară (Kaufland)1. Este rândul consumatorilor să ceară și să aleagă produse sustenabile, fie că e vorba despre pește, produse din hârtie, detergenți, produse lactate, ouă sau legume și fructe.

Retailer Scorecard urmărește performanța de mediu a retailerilor prin politicile de sustenabilitate implementate și produsele certificate disponibile la raft. Sectoarele-cheie analizate sunt: politici de mediu, pește și fructe de mare, produse din hârtie, detergenți, produse lactate, ouă, legume și fructe. Evaluarea este realizată pe baza unui chestionar completat de reprezentanții fiecărei companii și a unei fișe de observație, completată în teren de reprezentanții WWF. Eșantionarea a fost realizată pe baza unui top al companiilor de pe piața de retail FMCG și au fost selectați primii 11 retaileri: Auchan, Billa, Carrefour, Cora, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro, Penny Market, Profi și Selgros.

Publicat în D`ale gurii

Potrivit ultimului raport public al Curții de Conturi pe anul 2015, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) s-au efectuat plăți nejustificate, în valoare totală de 604.000 lei, din fondurile alocate de la bugetul de stat pentru plata primei de stat, acordate producătorilor agricoli în cadrul ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine.

Același document relevă că prin nesesizarea și necorectarea unor erori de înregistrare, în cererile unice de plată, „au fost declarate cantități de lapte mai mari decât cele reale, care au generat plata, de la bugetul de stat, a unor sume mai mari decât cele real datorate”.

Raportul relevă totodată că au fost acordate salarii, în mod „nelegal”, în sumă de 874.000 lei, la care s-au adăugat foloase nerealizate.

Numărul posturilor din APIA a reprezentat și el o problemă în viziunea Curții de Conturi, acesta fiind supradimensionat prin ordin de ministru.

„În privința cheltuielilor de personal s-au constatat următoarele: salarii acordate nelegal, în sumă de 874 mii lei, pentru care au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 32 mii lei. Au fost majorate nelegal cheltuielile de personal prin ocuparea unor posturi peste numărul de posturi aprobat prin OMADR și plata nelegală a cheltuielilor de personal aferente; acordarea unor sporuri: spor de conducere; tichete de masă; spor pentru condiții vătămătoare (10%) și de consemn la domiciliu (15%); menținerea în plată a două indemnizații de conducere, pentru doi angajați, deși posturile de conducere au fost desființate în luna februarie a anului 2014; stabilirea drepturilor salariale peste clasele de salarizare prevăzute în lege; plata unor indemnizații aferente concediului de odihnă, peste cuantumul legal”, se mai precizează în document.

Nu în ultimul rând, La APIA, atât la nivelul aparatului central, cât și la nivelul centrelor județene din subordine, Curtea de Conturi a constatat efectuarea unor achiziții publice de tehnică de calcul (calculatoare și laptopuri) în regim fracționat.

Nu s-a dorit recuperarea a 211.000 lei, sume de natură salarială

O altă constatare semnalată de angajații Curții de Conturi a fost aceea „nu s-au întreprins acțiuni legitime necesare recuperării unor sume de natură salarială, ca urmare a unor fapte de natură a atrage răspunderea civilă a funcționarilor publici, estimate la suma de 211.000 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități.

Practic, spun specialiștii Curții, nu au fost executate, „cu celeritate”, acte administrative nesuspendate și/sau neanulate de instanțele de judecată competente, acțiunile formulate de Agenție fiind declarate de instanțele de judecată competente ca inadmisibile, anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Și la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) au fost descoperite nereguli. La AFIR București au fost constatate plăți nelegale în cuantum de nu mai puțin de 106.000 lei.

„Referitor la cheltuielile cu bunuri și servicii, s-au constatat plăți nelegale în sumă de 106 mii lei, după cum urmează: cheltuieli nejustificate, reprezentând consumul de carburant al mijloacelor de transport din parcul auto, utilizate pentru realizarea de deplasări care nu justifică necesitatea și scopul deplasării (AFIR București)”.

Ca recomandări, în urma finalizării controlului, cei de la Curtea de Conturi au ajuns la concluzia că șefia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) trebuie „să stabilească, să calculeze, să dispună măsuri de recuperare și să monitorizeze virarea sumelor la bugetul de stat, inclusiv a accesoriilor aferente (dobânzi și penalități de întârziere), pentru drepturile salariale plătite necuvenit, astfel: stabilirea întinderii prejudiciului la personalul din cadrul structurilor care gestionează fonduri comunitare și care a beneficiat de drepturile salariale calculate și plătite nelegal, la nivelul funcțiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, începând cu data de 1.01.2015”.

În ceea ce privește activitatea de follow-up, verificările specifice privind modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi au evidențiat faptul că, la nivelul conducerii ministerului, „nu a existat o preocupare permanentă de eliminare/diminuare a efectului abaterilor constatate de Curtea de Conturi, gradul de implementare a măsurilor dispuse fiind foarte mic, iar prejudiciile fiind recuperate în proporții nesemnificative (sub 2%).

Mai mult, au adugat experții Curții, „au existat situații în care reprezentanții ministerului, în mod nejustificat, nu au dispus efectuarea unor acțiuni legitime necesare îndeplinirii obligației de a realiza o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienţei în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public”.

Practic, au conchis specialiștii Curții de Conturi în raport, au fost identificate situații în care conducerea MADR „nu și-a executat obligația «de a acționa corectiv, prompt și responsabil ori de câte ori se constată încălcări ale legalității și regularității în efectuarea unor operațiuni sau în realizarea unor activități în mod neeconomic, ineficace sau ineficient», contrar prevederilor alin. 5 al art. 4 alin. (2) din OG nr. 119/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Raportul public pe anul 2015 a fost analizat și aprobat de Plenul Curții de Conturi și a fost definitivat și publicat în luna decembrie 2016.

Publicat în Știri interne

Printr-o simplă decizie care a stat în pixul autorităților locale ale comunei Tulgheș, județul Harghita, ca urmare a modificărilor „aberante” ale actelor normative în vigoare, Asociația Crescătorilor de Animale (ACA) din aceeași localitate a pierdut într-un an până la 1,5 milioane lei din subvenții, a mărturisit într-un interviu șeful organizației, Costel Bondrea.

Pe liderul Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș (ACA) l-am cunoscut la un eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, finanțat de către guvernul Elveției prin Programul de cooperare Elvețiano-Român.

Cu ocazia unui interviu amplu realizat cu domnia sa, am putut afla „la firul ierbii” care sunt problemele cu care se confruntă oierii din Harghita, județ aflat pe lista celor mai sărace din România.

Problemele nu diferă foarte mult de cele cu care un crescător de animale de nivel mic se confruntă în mod obișnuit.

El acuză zona Executivului, dar și pe cea a Legislativului că se joacă cu actele normative în defavoarea agricultorului, acțiuni care au dus, în cazul fermierilor din Tulgheș, la pierderea unor sume importante încasate pe pășuni.

Mai mult, el nu înțelege ping-pong-ul dintre instituții atunci când vine vorba de reglementarea numărului de câini pe care oierii îi pot deține la stână, dar și volatilitatea prețurilor din România care generează nesiguranță pe piața laptelui și pe cea a cărnii de ovine.

De asemenea, Bondrea nu are încă o idee clară de ce piața lânii este realmente prăbușită și mărturisește că tunsul oilor reprezintă anual o problemă majoră la capitolul cheltuieli, poate într-un mod similar cu cea reprezentată de întârzierea plății subvențiilor pe cap de animal.

Ar mai fi și forța de muncă...

Revista Fermierului: Cu ce ocazie pe la evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România” domnule Bondrea?

Costel Bondrea: Astăzi (n.r. - 15 noiembrie 2016) este un pas important pentru existența agricultorilor din zona montană, datorită faptului că este conferința finală a unui proiect româno-elvețian din care facem și noi parte și în urma căruia am construit o stână modernă, un saivan pentru adăpost oi și o platformă de muls ovine.

R.F.: Știm că sunteți președintele Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș, unul dintre beneficiarii acestui proiect. Ne puteți da mai multe detalii despre această formă organizatorică?

C.B.: Da, sunt președintele asociației din 2008 și, la ora actuală, avem un număr de 232 de persoane, membri ai ACA Tulgheș. Asta înseamnă undeva 80 la sută din crescătorii de animale din localitate.

R.F.: Care este numărul de capete deținut de asociație și care sunt speciile?

C.B.: Fiind o comună mai mică din zona montană, deținem aproximativ 1.300 de ovine și tot în cadrul asociației avem 900-1.000 de bovine aparținând membrilor înscriși în asociație (peste 90 la sută Bălțată Românească tip Simmental).

Personal, am mai renunțat la parte din oi pentru că îmi schimb o generație (n.r. - reformă). Dețin în prezent 100 de oi Țurcană și 23 de bovine.

Am optat pentru Țurcană pentru că este mai adaptabilă la mediu. Sunt însă crescători de ovine care ar vrea să implementeze încrucișările de rase de carne și cu Țurcană, ceea ce până la urmă n-ar fi un lucru rău. Și la bovine situația este similară. Sunt voci care spun că ar fi bine să trecem pe carne. Asta este un lucru bun pentru că dacă este să creștem mai multe categorii, probabil că șansa de vânzare a produselor este mai diversificată.

R.F.: Și ACA Tulgheș comercializează produsele sub marca „De la munte”?

C.B.: Da. O parte importantă din produsele de la o stâna unde s-a implementat acest proiect se vând sub acest brand. Trebuie să recunoaștem că acest proiect a fost un succes și prin faptul că s-a menținut numărul de oi la nivel de comună, bineînțeles și datorită altor proiecte cu alte finanțări din partea Federației Agricultorilor de Munte care au implementat unele proiecte la nivel de oaie la Tulgheș, beneficiind cel puțin vreo 60 de familii în „pasarea darului” (a existat un alt proiect cu câte 10 oi și un berbec la câte o familie).

(...) Am avut o creștere foarte bună până acum doi ani; la oaie, cel puțin. A fost susținută și a fost o perioadă favorabilă nouă. A mai decăzut însă din cauza pieței și a birocrației existentă în România. Și subvenția a fost o problemă. Activând în zonă montană, nu putem depăși 150 de oi. Sunt mulți ciobani cu efective care variază între 50 și 100 de oi cărora le este greu să le mențină într-o zonă montană cu 5-6 luni de iarnă. A căzut a doua subvenție, beneficiem doar de una; iată un alt motiv. Bineînțeles, produsul s-a vândut foarte prost. Chiar și mielul a avut probleme. Cel puțin în anul acesta, în 2016, pe miel au fost probleme mari. Cu excepția Paștelui în care a fost oarecare vânzare, după care s-a vândut undeva la 5 lei kilogramul de berbecuț în viu, ceea ce nu este un preț.

R.F.: De Paști, cu cât a fost comercialiat kilogramul de berbecuț?

C.B.: De Paști kilogramul a fost 20-22 lei. A fost o scădere abruptă. Vă spun sincer că au renunțat mulți din cele două motive: piața de desfacere și prețul foarte mic.

R.F.: Chiar așa, care vă este piața de desfacere?

C.B.: Nouă, ca și producători, ne este foarte greu. Acum ne gândim la o strategie de a ne organiza într-o formă cooperatistă sau ceva similar federației, prin Federația Oierilor de Munte (FOM) sau prin Federația Agricultorilor de Munte (FAM). Vrem să găsim o formă asociativă care să fie legătura dintre producător și piață. Noi, producătorii, nu putem fi și în munte, și în sala de procesare, și pe piața de desfacere. Resursa umană e la mare căutare, ceea ce ne pune în situația să nu putem face față acestui val în care se învârte România la ora actuală.

Este o mare concurență pe piață. Trebuie să pătrundem și este binevenit acest brand, „De la munte”, cu care trebuie să lucrăm. Noi îl considerăm un succes și un început, o bunăstare și a ciobanilor, și a animalelor, din punct de vedere al igienei produsului finit.

R.F.: Aveți o stână nouă la Tulgheș. Cât s-a investit în ea?

C.B.: Sincer nu știu, nu vă pot spune cifre, deoarece noi, ca asociație, am suportat manopera și o parte din materiale. Partea noastră a fost undeva la 60.000 – 70.000 de lei, bineînțeles și munca voluntară a crescătorilor de animale care este destul de importantă. Munca nu s-a contabilizat.

R.F.: Ce cantitate de lapte procesați zilnic?

C.B.: Personal vorbind, dacă luăm în calcul perioada bună, zilnic procesăm undeva la 400-500 de litri de lapte. La nivel de asociație, avem pe toată raza comunei șapte stâni cu un număr de animale care variază între 250 și 450 de oi. În total, putem vorbi de 3.000 de litri de lapte zilnic.

R.F.: Problema pășunilor. Cum v-ați înțeles dumneavoastră cu autoritățile de stat?

C.B.: Înainte de a fi președintele asociației, am făcut doi ani de voluntariat la nivel de comună. Nu eram încă în funcție, dar eram considerat ca atare. Nu am avut salariu, nu am avut nimic, nu mi-a decontat nimeni nici măcar un drum la județ.

Dacă vorbim de pășunile concesionate de asociații de la Primăria comunei Tulgheș, vă pot spune că anul trecut, din cauza modificărilor aberante ale ordonanțelor, noi am pierdut contractul de concesiune, cu redevență în avans plătită, (...) în luna aprilie. După formarea bugetului pe 2015 ni s-a anulat contractul perfect valabil, prin HCL. A trebuit să ne judecăm și să-l recâștigăm în instanță. Am revenit asupra contractului, dar am pierdut un an de zile. La 830 ha eligibile s-au pierdut o grămadă de bani, în condițiile în care eram sub angajamente.

Din 2013 intrasem pe un nou ciclu de angajament pe cinci ani. Aveam și pachetele incluse. Știind faptul că în zona noastră, la Tulgheș, nu mai existau pachetele 1 și 2, ci 3 – Crex Crex, ne era foarte greu să-l accesăm pentru că APIA solicita o încărcătură de 0,7 UVM-uri, în condițiile în care nu putem îndeplini această condiție. Noi ne duceam până la 1 UVM pe hectar și riscam să pierdem subvențiile. Fiind această împrejurare a rezilierii, comunitatea noastră a pierdut aproximativ 1,2-1,5 milioane lei. A pierdut și comuna la capitolul redevență – 85 euro pe hectar. În condițiile unei suprafețe totale de 970 - 980 de hectare, plăteam și diferența de 140-150 ha neeligibile, dar noi tot la 85 de euro ne raportam, pentru că aveam un contract de concesiune pe toată suprafața de pășune a comunei Tulgheș.

R.F.: Cine se ocupă acum de aceste pășuni?

C.B.: Asociația, reprezentată de președintele său, adică de mine.

R.F.: Nu s-a băgat și primarul în combinație?

C.B.: Nu. Din fericire pentru localitatea Tulgheș, nu acceptăm șmecheri, asta dacă ar fi vreun vreun primar șmecher. În mandatele din 2008 – 2012 am avut un primar care a ținut la agricultură. Și cel care a venit din 2012 cunoaște agricultură, dar mai puțin, însă s-a lăsat consiliat de cei care cunosc fenomenul (eu și cei care suntem în asociație). Cu toate acestea, Legea din 2015, ordonanțele alea cu care s-au tot jucat parlamentarii cu ele, ne-au dăunat. Au avut un moment de presiune la care au apelat prin Consiliul Local, s-a reziliat contractul și s-au pierdut banii.

Ce pot să vă spun din anii anteriori este că atunci când am preluat pășunile, acestea erau într-o stare dezastruoasă. Pe locație exista brad, răchită, mesteacăn. În primii doi-trei ani a fost o luptă cu defrișarea de pe sprafețele de pe care s-a mai putut face asta. Dacă vorbim de ani mai mulți în urmă, Tulgheșul avea 2.400 ha de pășune, iar acum ne luptăm să ajungem măcar la 900-1.000 ha și să le menținem. Restul au intrat în fond forestier, deci nu se mai poate. Considerăm însă că cele 1.000 ha, dacă le putem menține, e OK pentru localitatea noastră.

R.F.: Să revenim la ACA Tulgheș. Aveți și investiții proprii în localitate?

C.B.: Pe lângă curățit pășunile, noi am construit și stâni de sezon. Nu la dimensiunile și condițiile din proiectul „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, dar nu mai sunt șoproanele acelea vechi și urâte, ci unele cu dormitor separat și aducțiuni de apă realizate prin investiții proprii. Avem, de asemenea, două centre de colectare a laptelui pentru bovine la nivel de comună, dispunem de o cisternă, avem și tancuri de răcire. Două dintre tancuri sunt ale asociației, cu banii proprii cumpărate, iar două sunt ale procesatorului cu care colaborăm – SC Prod ABC Star Company SRL.

De la Munte„Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. N-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi”

Revista Fermierului: Ce vă nemulțumește în prezent domnule Bondrea? Ce vă împiedică să performați în business?

Costel Bondrea: Anul 2016 este poate cel mai greu prin care trece comuna noastră, Tulgheș, și nu numai, toate zonele noastre de pe nordul județului Harghita. Suntem departe de procesatori, aceștia ne impun condiții greu de îndeplinit, iar prețul este de 0,70 lei litrul de lapte de vacă. Acum, pe perioada de iarnă, prețul a urcat la un leu, cu condiția ca materia-primă să aibă 3,7% grăsime; nu ne putem lăuda deloc. Este o bătaie de joc. Chiar dacă avem contracte încheiate, ar trebui să ajungem în instanțe cu acești procesatori, acțiunile durează ani de zile, procesul de justiție trenează, au juriști și avocați foarte buni, de aceea cred că este foarte bine să ajungem la o colaborare, la o înțelegere prietenească. Aceasta este mai bună pentru noi decât judecata.

R.F.: Ați vorbit de laptele de vacă. Ce faceți cu laptele de oaie?

C.B.: Laptele de oaie îl procesăm numai în stâni. Noi nu avem procesatori pe zonă, cel puțin nu știu eu, nici măcar la 200 km de Tulgheș.

R.F.: Ce faceți cu lâna?

C.B.: Momentan, lâna o stocăm prin diferite șopruri. În ceea ce mă privește, n-am mai vândut nici acum lâna de pe cele 200 de oi. O am stocată, nespălată, în condițiile în care va veni cineva să dea măcar doi lei pe kilogram. S-a oferit un leu, însă nici cu doi lei noi nu ne scoatem tunsul. Eu aș da lâna cuiva, primăvara, de pe toate oile, dacă mi le-ar tunde în contrapartidă.  Nu mi-ar trebui niciun leu. Doar să-mi tundă oile pentru lâna gratis. Eu știu cât mă costă un tuns de oi. Noi plătim 50-60 de lei unui om pe zi. În cazul meu, tușinez cele 200 de oi, le tundem pe gât, pe sub burtă, pe la pulpe și coada. Pe fondul condițiilor meteo de la munte le lăsăm lâna pe spate până în iunie. În iunie mai vine încă o treabă de genul acesta, tunsul final.

R.F.: Cum stați cu forța de muncă? Mulți producători agricoli se plâng de asta...

C.B.: Personal, m-am confruntat cu experiența neplăcută prin care mi-au plecat oameni, în condițiile în care câștigau undeva la 60-70 de lei pe zi plus mâncare. S-au dus prin Austria la o spălătorie, altul în Belgia și unul în Germania, la o fermă de vaci. Ne confruntăm cu o criză acută de oameni la creșterea animalelor la stâni. Suntem dependenți de altcineva pentru a ne și putea vinde produsele. Ar trebui doar să producem brânză și/sau carne. Însă, noi trebuie să obținem și fân, lemne de foc, vânzarea produselor, tunsul și absolut toate lucrările. Eu vara trebuie să produc brânză sau să fac fân?

R.F.: Cum ați stat cu subvenția în anul de campanie care s-a încheiat la mijlocul acestui an, față de anul agricol anterior?

C.B.: Sincer să vă spun... PROST! Termene depășite! Eu, personal, am luat banii în septembrie 2016 pe anul trecut; 2016 pe 2015! Cuantumul a fost de 24 de lei pe cap de oaie, iar la vacă undeva la 100 de euro pe cap. Și aici nu vorbim de cei care s-au înregistrat în Controlul Oficial al Performanțelor de Producție (COP). Aceia au încasat, dar sunt doar cinci la nivel de comună.

Noi am vrea să primim banii în toamna aceluiași an, pentru că animalele intră pe consum. Ar trebui să avem un impuls financiar pentru a traversa iarna destul de lungă de la noi, de cinci-șase luni. La nivelul mijlocului lunii noiembrie 2016 noi deja dădeam furaje la oi, fân și le mai cumpărăm boabe.

Bondrea 1„Iubitorii ăștia de urși să-și ia acasă câte unul!”

Revista Fermierului: Ce ați vrea să le transmiteți decidenților politici?

Costel Bondrea: Cei care n-au cunoștință de agricultură să dispară din instituțiile specializate, iar ceilalți care au, să facă legi clare și simple pentru crescătorii de animale din zona montană.

R.F.: Una, spre exemplu, care să reglementeze în mod clar numărul de câini la stână...

C.B.: Am fost la București, ne-au bătut ploile și ne-au și gazat organele de ordine pe la Parlament. Pentru ce ne gazează domne? Le dăm mâncare, iar ei ne gazează? De ce? Am o situație – ursul mi-a omorât o vacă acum doi ani (în august s-au împlinit) și n-am primit nici acum banii pe ea. Eu sunt de acord să se facă rezervații pentru urși, nu mă duc în habitatul lor, dar ce caută ursul la mine în ocolul vacilor și oilor? Eu trebuie să am câini! Am colegi care, în 2015, șapte câini au pierdut din cauza lupilor. Mie îmi ceri trei câini să am? Eu am cinci-șase câini, 10, cât pot să țin, poate doar patru corespund profilului de respingere a atacului de lup, iar ceilalți la urs. Umblă ursul, lupul și mistrețul pe la noi de parcă ar fi acasă. Mistreții distrug proprietățile, le fac praf, ogoare nu altceva. Sunt grădini în proprietate unde au intervenit agricultorii cu gunoi de grajd împrăștiat și s-a format o calitate a solului. Tocmai acolo se duce și mistrețul, unde e gras terenul și unde își găsește rădăcina aia. Sunt grădini care în proporție de 90 la sută sunt distruse.

R.F.: Care este relația oierilor de munte cu vânătorii?

C.B.: Cu vânătorii, n-am nimic. Să meargă să vâneze, dar să mă lase și pe mine în cealaltă parte cu oile, pentru că eu nu le fac nimic. Probabil că îi deranjăm în condițiile în care vor să facă și alte lucruri neortodoxe; treaba lor nu a noastră. Eu, cel puțin, dacă mi-ar împusca câinele, vă spun sincer și eu mi-aș lua o armă și l-aș împușca și eu pe făptaș. De ce omori tu un animal care mi le păzește pe ale mele de sălbăticiuni?

Eu le-am mai transmis și pe alte căi: iubitorii ăștia de urși să și-i ia acasă câte unul sau să-și ia bâta cu ei și să se ducă cu urșii așa cum mă duc eu cu vacile și cu oile. Ăștia au interes – își iau niște bani.

Eu am avut multe întâlniri cu ursul și am trecut prin multe situații destul de grave. Nu am fost încă omorât, dar am trecut prin diferite pericole cu ursul în munte, lângă casă aproape. Nu se poate așa.

Bunicul meu a fost vânătul. El știa unde doarme scroafa cu purcei, unde-i vierul. Despre ce vorbim Despre pădurarii noștri din ziua de astăzi? Or fi pe undeva...

Publicat în Interviu

Litrul de lapte ar trebui să fie plătit cu 1,7 lei (sau 40 de eurocenți), astfel încât producătorii să poată trece de nivelul de „breakeven” pe centru de cost, a afirmat Liviu Bălănici, șeful Panifcom, adăugând că nu cunoaște vreun fermier care să fie mulțumit de prețul laptelui materie-primă livrat către multinaționalele care colectează în prezent din România.

Nu mai devreme de anul 2014, Bălănici obținea 1,87 lei pe litrul de lapte, preț care îi permitea să facă investiții în ferma sa mixtă (cultură mare, creșterea porcinelor și bovinelor, respectiv panificație).

„În ceea ce privește producția de lapte, ne situăm în prezent la un nivel de 36-37 de litri pe cap de animal. Lucrăm cu LaDorna momentan, cu Lactalis și livrăm zilnic în jur de 20.000 de litri de lapte”, a declarat Liviu Bălănici, administratorul Panifcom Iași în cadrul Progressive Tour HolsteinRO - „Vezi pentru a te convinge”. „Nu cred că este mulțumit cineva de colaborarea cu multinaționalele care colectează și procesează lapte. Am avut doi ani în care prețurile au fost sub nivelul de breakeven. Chiar am pierdut bani, cu toate că am făcut producții mari și nici nu cred că vom câștiga bani în continuare. Și asta din cauză că peste 80 la sută din piață este ocupată de multinaționale și noi n-o să reușim niciodată să obținem prețuri bune. Cred că 1,7 lei litrul de lapte ar fi însă un preț corect. Acum doi ani am avut acest preț pe piață. Cu tot cu recalculat grăsimea, ajungeam până la 1,87 lei pe litrul de lapte materie-primă. Atunci era o perioadă când puteam face investiții în fermă”.

El a mărturisit însă că, în ultimul an, cu ajutorul subvențiilor europene și de la bugetul de stat a reușit să acopere o mare parte din pierderi.

„Dacă nu erau subvențiile la nivelul acesta, ușor-ușor trebuia să renunțăm la activitate. Am avut 248 de vaci eligibile la plată. Suntem cu 600 de animale la nivelul anului 2013 pentru acea subvenție națională. Cred că este incorectă data istorică și cine muncește ar trebui să primească subvențiile, nu alții care nu mai au vaci în curte”, a adăugat Bălănici.

Și pentru că tot venise vorba de costuri, el a precizat că are în continuare o mare problemă cu diferența de kilometri de la port și până în ferma sa, situată la doar nouă kilometri de frontiera cu Republica Moldova.

„Tot ce aducem din port ne costă aproape 30 de euro, iar tot ce ducem la port ne costă încă 30 de euro. În alte state, de exemplu în Germania, am văzut făcută această diferență. Toate terenurile bonitate primeau subvenții în funcție de calitatea terenului și distanța față de livrare. Acesta este un cost pentru noi, în Moldova”, a precizat șeful Panifcom.

În plus, Liviu Bălănici a declarat că în fabrica sa de pâine utilizează și făină cumpărată, în condițiile în care, în anul agricol anterior, din cele 3.500 ha, 1.200 de hectare fuseseră însămânțate cu grâu.

„Deținem o exploatație agricolă în sistem integrat: lucrăm o suprafață de 4.000 ha de teren arabil, din care 10 la sută se află în proprietate, creștem 4.500 de porcine și 1.300 de bovine (din care 560 de vaci la muls) și avem și o firmă de panificație care produce 1.000 de tone de pâine pe lună. Distribuim produse de panificație la nivel regional momentan, focusați mai mult pe orașul Iași, dar livrăm și în județele alăturate. Pentru fabrica de pâine cumpărăm făină și din altă parte. Avem însă și o moară și procesăm tot ce înseamnă grâul pe care îl producem noi. Anul trecut am avut însămânțate 1.200 ha cu grâu. Nu în ultimul rând, stăm bine la forța de muncă de nivel calificat, stăm însă mai rău la forța de muncă necalificată”, a conchis el.

Ferma Panifcom Iași este una dintre cele mai progresive ferme Holstein din țară, având ca obiective de selecție producția de lapte, ameliorarea sănătății ugerului, fertilitate, viață productivă și caracterele de conformație ale ugerului și membrelor.

Publicat în Zootehnie

Președintele ACV HolsteinRO, Nicușor Șerban, va da în folosință în primăvara anului 2017 o fabrică de procesare a laptelui de cinci milioane de euro, chiar dacă aproape întreaga producție de materie-primă a fermei Agroserv Măriuța o comercializează în prezent în Bulgaria, a precizat acesta în deschiderea Progressive Farm Tour HolsteinRO „Vezi pentru a te convinge”.

„Avem un proiect aprobat pentru o fabrică de lapte. Suntem în faza de definitivat câștigătorul licitației. Probabil că, în primăvară, când vremea începe să se limpezească, începem construcția. Costul estimat este de cinci milioane de euro”, a afirmat oficialul HolsteinRO nu demult. „Laptele este un produs care trebuie vândut sau procesat în maximum două zile. Nu-l poți ține mai mult în fermă. Atunci, dacă nu ai posibilitatea să-l procesezi singur, trebuie să-l dai la prețul oferit de procesator la un moment dat. O fabrică conferă o flexibilitate mai mare în valorificarea producției”.

Președintele ACV HolsteinRO a mai adăugat că, în prezent, producția medie pe vacă în ferma sa este de 32-32,5 litri de lapte, în condițiile unui efectiv destul de tânăr – 60% din animale la prima fătare, iar livrările se situează între 23 și 25 de tone de lapte, zilnic.

Conform propriilor spuse, chiar dacă își dorește prezență la raft pe piața din România, aceasta nu reprezintă tocmai o prioritate pentru Șerban, în condițiile unui preț mai bun obținut pe litrul de lapte la vecinii bulgari.

„De doi ani vindem lapte în Bulgaria. Avem trei parteneri către care comercializăm aproape întreaga producție. Uneori mai vindem și în România. Să zicem că din 30 de camioane, între patru și șase camioane le vindem în România, dar nu mai mult. Avem și noi un camion propriu cu care livrăm mare parte din cantitate, dar mai și închiriem. Camionul trebuie să facă și el pauză și revizii”, a măturisit șeful HolsteinRo. „Am avut mai multă stabilitate pe preț în Bulgaria decât a fost în România. Să nu credeți că este foarte mult peste prețul din România, dar un pic mai bun, undeva la 1,8-1,85 lei. Dacă prețul ar fi fost și astă-vară, și astă-toamnă, și astă-iarnă precum cel de astăzi, cred că toți fermierii din România ar fi fost fericiți. Noi vindem astăzi la un preț bun și foarte bun, undeva la 400 de euro tona de lapte”.

„România are o diversitate mare de ferme”

Același Nicușor Șerban a precizat, de asemenea, că pe fondul existenței fermelor de diferite capacități de producție, prețul pe litrul de lapte încasat variază foarte mult. În prezent, cel mai mare nivel este de 1,9 lei pe litru, dar sunt și ferme care încasează doar 1,2 lei litrul de lapte materie-primă.

În altă ordine de idei, el recunoaște că dispariția cotei de lapte l-a influențat pozitiv.

„Datorită structurii fermelor, România are o diversitate mare și de ferme, și de prețuri. Știu și am informații că încă sunt ferme care primesc 1,2 lei pe litrul de lapte, până la 1,8-1,9 lei/litru”, a precizat președintele ACV HolsteinRo. „Dispariția cotei de lapte m-a influențat pozitiv. La nivel de țară, România n-a realizat niciodată cota. Întotdeauna, cota României a fost de 3,2 milioane hectolitri pe cele două componente – vânzări directe și procesare, iar țara noastră nu a atins niciodată un nivel mai mare de 60 de procente. Loc să producem lapte este. Important este să fim capabili să producem lapte de calitate, că avem și cui îl vinde și ce să facem cu el”.

În acest context, el a adăugat că dacă producătorii români de lapte vor obține o materie primă mai bună și mai ieftină, vor avea loc la raft.

„Suntem în stare să facem asta, fără doar și poate, numai că va trebui ca împreună cu autoritățile, cu ceilalți fermieri, cu mass-media să regândim strategia creșterii vacii de lapte în România”, a precizat Șerban.

În prezent, în Agroserv Măriuța, rata de reformă se situează undeva între 25-27 la sută. Nicușor Șerban a mărturisit că își dorește o rată de reformă mai mare, pentru că animalele cu producție și foarte performante este foarte clar că nu vor putea avea o viață foarte lungă în exploatația sa.

„Am învățat că putem avea o rată de reformă de peste 30 la sută, îndeplinind două condiții esențiale: – o reproducție performantă în fermă și un sistem de creștere a tineretului femel foarte bun, unul care să permită însămânțarea vițelelor la 12 luni și care să permită ca, din urmă, să vină valoare genetică tânără și mai mare decât mama din care a provenit”, a mai precizat Nicușor Șerban.

Pierdere de 300.000 de euro din subvenții

În cadrul conferinței de presă de la sediul Agroserv Măriuța, șeful HolsteinRO a mărturisit că a pierdut 300.000 de euro din cauza diferențelor de subvenție generate de restricțiile impuse plăților ca urmare a datei istorice 31 ianuarie 2013.

„Ne-ar mulțumi dacă toate animalele care merită, ar primi ANT-ul, dacă n-am fi restricționați la data istorică 31 ianuarie 2013 și dacă referitor la sprijinul zootehnic cuplat ar primi subvenție toate animalele care se încadrează în criteriile de eligibilitate – producție, vârstă ș.a.m.d. Anul trecut, am pierdut ca diferență de subvenție din cauza acestor lucruri nu mai puțin de 300.000 de euro, numai pe partea de subvenții. În cazul SCZ-ului am primit banii pe 250 de animale, în condițiile în care puteam primi pe toate vacile care îndeplineau condițiile (vreo 600 și ceva) și n-am primit ANT-ul – 450 lei – decât pe 800 de capete, că atâtea aveam eligibile în 31 ianuarie 2013 și puteam primi pentru circa 1.600”, a punctat președintele ACV HolsteinRO.

Nu în ultimul rând, el a precizat că un kilogram de spor pe cap de tăuraș îl costă cam un euro, animal care atinge undeva la 600 de kilograme la 18-20 de luni de viață.

„Vindem tăurașul cu 6-6,5 lei kilogramul. Practic, la fiecare kilogram de spor se câștigă doi lei. Vinzi tăurașul cu 600 de kilograme, câștigi 1.200 de lei. Nu este un câștig extraordinar, dar este un câștig”, a conchis Nicușor Șerban.

Agroserv Măriuța deține o suprafață arabilă de 3.500 ha. Administratorul exploatației asigură din surse proprii tot ce înseamnă silozuri: porumb, lucernă, triticale, respectiv tot ceea ce înseamnă partea de cereale pentru măcinat, plus lucernă-peleți la preț mai mic decât lucerna-fân, mai exact cu 160 de euro tona.

Numărul de vaci la muls al Agroserv Măriuța este de 900, 500 tineret femel și 400 tăurași la îngrășat. Mulsul se face pe cele trei rotolactoare cu 40 de posturi amplasate în cel mai mare adăpost din România – 800 de vaci sub un singur acoperiș.

Agroserv Măriuța este în top 3 exportatori români de lapte materie primă, furnizând lapte celor mai importanți procesatori din Bulgaria de peste doi ani. Unitatea folosește programul de potrivire a perechilor bazat pe evaluarea caracterelor de exterior. Agroserv Măriuța utilizează tauri de top conform evaluărilor nord americane, pentru vițele exclusiv msc sexat provenit de la tauri evaluați genomici. În anul 2015 – 2016 au fost folosiți tauri de top, precum: De-Su BKM MCCUTCHEN 1174-ET, Cogent SUPERSHOT, View-Home MONTEREY-ET, Minnigan-Hills DAY-ET sau EDG AltaHUGH-ET.

Publicat în Zootehnie

Mai puțin de 20 de procente din laptele de oaie produs în România este procesat într-un sistem industrial și ajunge în farfuria consumatorului, relevă datele Openfields, citate de Ovidiu Spânu, în cadrul unui eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, finanțat de către guvernul Elveției prin Programul de cooperare Elvețiano-Român.

Conform precizărilor directorului executiv al Openfields, Ovidiu Spânu, înainte de proiectul „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, o parte importantă a sistemului de producție tradițional de brânzeturi și lactate de oaie din zona montană era ancorat în trecut și era cu totul opus cerințelor moderne europene.

„Am sesizat că producem brânză, producem lactate de oaie într-un sistem tradițional, produse de o calitate excepțională, însă locuitorul la oraș nu le găsește pe rafturile marilor magazine. Investigațiile noastre de piață au dovedit că mai puțin de 20 la sută din laptele de oaie produs în România este procesat într-un sistem industrial și ajunge, într-un fel sau altul, în farfuria consumatorului. Deși avem peste 14 milioane de oi, nu găsim nici în restaurante cotlet de berbecuț, și nici brânzeturi”, a declarat Spânu. „Sistemul de producție tradițional era ancorat în trecut și era cu totul opus cerințelor moderne europene, deși produsele sunt bune, deși produsele sunt sănătoase, nu reușeam să documentăm și să avem măcar trasabilitate, fișe de producție, fluxuri sau igienă. De asemenea, am constatat o nevoie de intervenție foarte importantă în infrastructura locală, în sisteme de producție și în promovare și marketing”.

El a adăugat că produsele lactate care rezultă din noile facilități și care apar ambalate sub brandul „De la Munte”, mai exact din modernizarea a șase stâne și saivane pentru a aduce condițiile în care lucrează și trăiesc ciobanii români la nivelul celor din vestul Europei, a fost un câștig atât pentru producător, dar și pentru consumator.

„Brandul (n.r. - De La Munte) a fost probabil un câștig. A fost discutat și acceptat de plenul și de adunarea generală a participanților, undeva la o întâlnire RNDR. L-am prezentat și cu toții și l-au însușit și l-au apreciat. Camelia Alixandru (n.r. - Asociația Producătorilor Montani Fărcașa) poate spune că a vândut mai bine atunci când și-a branduit brânza și a împachetat-o, a ambalat-o în vid”, a conchis reprezentantul Openfields. „Diferența mare – noi vindeam un caș mare, de câteva kilograme, clientul se uită la prețul unitar, i se strică sau nu știe să-l depoziteze și, atunci, este interesat să cumpere o bucățică mică, nu împachetată în ziar, nu împachetată într-o pungă în care au fost alte materiale, ci într-una vidată care mărește perioada de valabilitate și din care nu curge zerul în portbagaj”.

Nici reprezentantul Agrom-RO, Tiberiu Ștef, nu a pierdut ocazia să menționeze că în ciuda pasului înainte făcut prin intermediul acestui program, oieritul montan însă se practică într-un mod similar cu cel din Evul Mediu, adică fără apă curentă, energie electrică și acces la infrastructura rutieră.

„În bună parte din munții noștri, în stânele noastre, oieritul montan se întâmplă ca-n Evul Mediu: fără drumuri, fără apă, fără curent, fără infrastructură de bază, oameni care încearcă să-și ducă viața, să-și hrănească familia și să mai exploateze ce-a mai rămas din suprafață”, a precizat Ștef.

Produsele obținute sub brandul „De la Munte” au înregistrat deja creșteri de 10% ale vânzărilor

Aceleași date ale Openfields relevă totodată că produsele lactate care rezultă din modernizarea a șase stâne și saivane cu bani elvețieni și care apar ambalate sub brandul „De la Munte”, au înregistrat deja creșteri de 10% ale vânzărilor, în primul an. În plus, unii fermieri și-au crescut efectivul de animale care compune turmele.

Mai mult, peste 200 de proprietari de ovine și-au întărit competențele prin participarea la traininguri unde au dobândit cunoştinţe manageriale, cunoștințe privind fabricarea brânzeturilor, reproducerea animalelor sau tehnici de marketing.

În cadrul proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, finanțat de către guvernul Elveției prin Programul de cooperare Elvețiano-Român, au fost modernizate de șase stâne și saivane pentru a aduce condițiile în care lucrează și trăiesc ciobanii români la nivelul celor din vestul Europei.

Proiectul a apărut ca răspuns la necesitatea dezvoltării zonei montane, în condițiile în care aceasta este considerată a fi defavorizată din cauza lipsei de oportunități de carieră și, implicit, a migrării forței de muncă spre orașe, reducându-se astfel șansele pentru dezvoltarea acesteia.

„Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România” a urmărit însușirea de cunoștințe de către oieri, în vederea gestionării eficiente a producției și administrării stânei. Combinat cu informații despre accesarea finanțării, ciobanii vor reuși să îmbunătățească infrastructura de producție – stânele, precum și standardele de calitate și de igienă ale produselor lactate. Aceste lucruri vor conduce la noi piețe potențiale și la un venit mai ridicat pentru fermieri. În consecință, oierii au o nouă perspectivă de a investi în continuare în efectivele de animale și astfel va crește numărul de ovine dar și cantitatea de produse lactate.

În realizarea proiectului au fost implicate patru organizații românești  - Federaţia Agricultorilor de Munte „Dorna” (FAMD), AGROM-RO, ROMONTANA, Fundaţia Open Fields - și una elvețiană: Schweizerische Arbeitsgemeinschaft für die Berggebiete (SAB – Centrul Elvetian pentru Regiunile Montane). Cele cinci organisme, alături de șase asociații de oieri, beneficiarii direcți ai proiectului, au reușit, în doi ani, să construiască, de la zero, șase stâne moderne în județele Neamț, Suceava, Harghita, Bistrița-Năsăud, Mureș și Vrancea, acestea constituind, în acest moment, cele mai moderne stâne din România.

Publicat în Știri interne

Întrebat fiind cum vede decizia din 18 iulie 2016 a comisarului pentru agricultură Phil Hogan de a susține acordarea a 500 de milioane de euro sectoarelor aflate în criză, din care 150 milioane euro pentru a permite statelor membre să reducă voluntar producţia de lapte materie primă, șeful APRIL, Dorin Cojocaru, a replicat că în laboratoarele de la Bruxelles s-a gândit această strategie pentru a oferi un debușeu de piață stocurilor de lapte praf.

„Stocurile de lapte praf sunt foarte mari, iar la nivelul Europei de Vest de aceea au fost create aceste pachete de reducere a producției (n.r. - de lapte materie primă), pentru ca, mai devreme sau mai târziu, aceste stocuri (...) să aibă un debușeu. Și asta va fi la primăvară (n.r. - anului 2017)”, a afirmat Cojocaru într-un interviu acordat publicației noastre cu ocazia conferinței „Reducem risipa alimentară. Prețuim hrana!”, eveniment care a avut loc în ziua deschiderii Pack Expo 2016.

El a vorbit despre degringolada care persistă de ani buni în sectorul românesc al producției de lapte materie primă, unul fără viziune pe termen lung în opinia sa. Cojocaru a afirmat nu o dată că este nevoie ca producătorii să anticipeze piața cu cel puțin șase luni înainte, propunerea nerealizată încă – Observatorul Laptelui – fiind o soluție de redresare.

Nu în ultimul rând, șeful APRIL a spus că prețul laptelui materie primă este în creștere în această perioadă, însă că România nu poate suplini cererea internă și nici pe cea externă (Italia, Bulgaria), în condițiile în care sfaturile sale de achiziție de juninci nu a fost ascultat.

El se teme că acest pachet de susținere voluntară a diminuării producției de lapte va revigora piața neagră din România, una care ar putea atinge chiar și 50% din cea fiscalizată.

Pe lângă alte multe alte aspecte discutate, Cojocaru a vorbit și despre sectorul de procesare a laptelui, pe care de altfel îl și reprezintă. El spune că în România nu sunt decât circa 40 de unități de procesare care plătesc materia primă la timp fermierilor, în condițiile în care brânzeturile importate, reambalate, ia amploare la raft.

Asociația Patronală Română din Industria Laptelui, prin statutul său, este o organizație democratică, deschisă tuturor societăților comerciale care acționează în domeniul lactatelor, indiferent de mărime. Obiectivul principal al asociației îl reprezintă desfășurarea de activități profesionale, tehnice și economice în interesul comun al tuturor membrilor.

Revista Fermierului: În 18 iulie 2016, Comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a prezentat un pachet pentru sectorul laptelui aflat în criză - lăsând flexibilitate statelor membre UE pentru a distribui ajutorul şi către alte sectoare. Suma de 500 milioane de euro a fost împărţită în două, după cum urmează – 350 milioane de euro pentru a redresa problemele din sector şi 150 milioane pentru a permite statelor membre să reducă voluntar producţia de lapte. S-a simțit ceva în sectorul laptelui din România după decizia de la Bruxelles?

Dorin Cojocaru: Cu reducerea producției? Pachetul acela reprezintă o aberație pentru România. Țara noastră nu a depășit niciodată cota de lapte în istoria ei. Ăștia fac acum la nivelul de Europă de Vest tot felul de pachete ca să susțină producția din Franța, Germania, Olanda și din țările nordice. La noi, cum să reduci producția, când noi nu găsim lapte de trei luni de zile? Tot dau mesaje... Prețul a crescut.

Nu avem o statistică a mediei prețului pe țară pentru că eu vreau să vorbesc pe datele MADR. Pot spune însă că laptele spot (mereu afirm că dă tonul pieței) în Europa de Est a ajuns 0,41-0,46 euro, sub 100.000 de germeni, sub 400.000 de celule somatice; prețul depinde de locație. Problema este alta: stocurile de lapte praf sunt foarte mari, iar la nivelul Europei de Vest de aceea au fost create aceste pachete de reducere a producției, pentru că, mai devreme sau mai târziu, stocurile de lapte praf trebuie să aibă un debușeu. Și asta va fi la primăvară.

Eu mă aștept ca prețul să fie ridicat acum, o lună, două, trei, poate fi un demers speculativ al Europei Occidentale. Depinde foarte mult ce se întâmplă în China și în Noua Zeelandă. Ca să aplici o lege sau niște măsuri ale Europei, specifice producției din Franța și Germania, să faci asta în România, adică eu îți dau ție o subvenție ca să nu mai produci lapte. Păi ce fac? Pun cep ugerului vacii? Robinet? Îi spun: «Ai dat atât, de aici încolo nu mai dai!».

În Germania dacă vaca este abatorizată, fermierul primește bani în schimb. La noi ce va fi? În documente va scădea producția și va crește piața neagră. Ca exemplu: un fermier cu bovine a căror lactație este de 7.000 de litri va vinde pe factură 50% din total, iar restul la negru. Ce facem? Mărim piața neagră? Este oare acesta rolul nostru? Trebuie să avem un punct de vedere la Bruxelles, să spunem că măsurile pe care Comisia Europeană (CE) le-a propus sunt specifice Germaniei și Franței. Noi avem ceva aparte, altă structură, altă politică, noi mergem pe dezvoltare, nu pe restricționare. În plus, noi suntem întotdeauna cu 5-10 pași în urma lor.

Ceea ce ei vor să facă acum prin aceste măsuri, noi trebuia să facem în primăvara lui 2016. Reduceam puțin producția de lapte prin reducerea dezvoltării și dezvoltăm vaca de carne. Noi nu avem nici vacă de carne, nici vacă de lapte și aplicăm niște măsuri restrictive pe o piață care suferă de lapte.

R.F.: În felul în care prezentați situația, mă gândesc că fermele de producție a laptelui ar trebui să întâmpine probleme în perioada următoare. Așa va fi?

D.C.: Acum, cu ultimele subvenții mărite, eu cred că ar trebui să se dezvolte. Asta tot spun – fermierul trebuie să anticipeze piața cu șase luni înainte. De aceea tot solicitam Observatorul Laptelui. Eu cu cine am stat de vorbă, le-am spus din mai 2016: «Cumpărați juninci». Mi s-a răspuns: «Ești nebun»? Uite acum, când prețul laptelui este în creștere, acesta nu se găsește, a început școala, trebuie refăcute producțiile de lapte școlar, se caută și la export, avem cereri și din Italia, și din Bulgaria.

Dacă nu ai un Consiliu al Laptelui cu oameni deștepți, care să prevadă piața cu cinci-șase luni înainte, nu ai cum să faci o planificare de producție. Viitorul Europei pe alimentație este să faci planificare, astfel încât să anticipezi fluctuații, speculații, să nu ai pierderi.

R.F.: Ce ne oprește să punem bazele acestui Consiliu?

D.C.: O echipă de manageri, la nivelul Ministerului Agriculturii.

R.F.: Câte unități de procesare a laptelui au mai rămas pe piață până la acest moment?

D.C.: Oficial, înregistrate sunt cam 183. Funcționale, să spunem cam 120, dar cărora aș avea curajul să le dau laptele că îl plătesc, circa 40. În România să procesează circa 100.000 de tone de lapte, adică aproximativ un milion de tone de lapte pe an. În Polonia, numai o singură fabrică procesează dublu cât procesăm noi la nivel național.

Problema noastră este că a crescut foarte mult comerțul intracomunitar cu produse finite, cu brânzeturi. Acestea au depășit 51% prezență. Pe raft găsești foarte multe „branduri românești”, dar ele sunt doar reambalate. Aici ar trebui ca ANSVSA să se implice, și am tot cerut asta și în Comisia de Agricultură: să schimbe forma de autorizare. Cine procesează, adică e cumpărător, și vinde produs finit pe piață, ar trebui să aibă ștampilă ovală, iar cine doar cumpără și reambalează să i se dea o altă formă a ștampilei. În plus, să fie altă formă de autorizare. I-am văzut pe unii care și-au luat autorizație pentru procesare, au procesat șase luni, după care au trecut la reambalare de doi ani. E plină Centura Bucureștiului de astfel de depozite.

R.F.: Dacă pe zona de procesare lucrurile funcționează (cu sincopele menționate, oarecum inerente), pe zona de producție de lapte care este situația?

D.C.: Problema numărul 1 sau 0 în colectarea laptelui în România este infrastructura. Costurile de transport, colectare și analiză sunt foarte mari. Nu este atractivă pentru că ai costuri de ambalare, cu siguranța alimentară, cu transportul, foarte multe costuri încât material primă ajunge să nu mai reprezinte 60-70%. Asta este ceva patologic pentru industria laptelui în România. Pe nimeni nu interesază însă această industrie. Observ că cele mai multe conferințe sunt pentru fermieri, cele mai multe întâlniri sunt cu fermierii, iar cine dă valoare adăugată și valorifică materia primă a României, nu ne interesează.

Publicat în Interviu